Curs de perfecționare

Specializarea

-Bibliotecar-

Importanța studierii folclorului pentru copii

Cursant,
Agavriloaei Mihaela

Piatra Neamț
2022
 Introducere
Folcloristica românească are o bogată bibliografie de
specialitate și un înalt prestigiu științific.

Folclorul românesc conține valori culturale diverse, care au

evoluat în timp. Poporul român prezintă un respect deosebit
pentru tradiție, semn al statorniciei și legăturii cu pământul
strămoșesc.

În această lucrare am prezentat importanța studierii

folclorului pentru copii, istoricul apariției acestei ramuri a
literaturii, dar și specii literare în această ramură literară. De
asemenea am prezentat rolul mamei în societate, dar și forme
ale comunicării educative în satul tradițional românesc.
 Importanța studierii folclorului pentru copii

O importantă ramură a folclorului o constituie

creația artistică pentru copii, până acum încă
insuficient cercetată și studiată, de o valoare
considerabilă pentru educație și știință.

O caracteristică a jocurilor copiilor este aceea de

largă circulație în forme asemănătoare în multe din
țările europene.
 Se poate observa că jocul are și un caracter didactic, pentru că prin el
se învață, repetitiv, zilele săptămânii, lunile anului, literele alfabetului,
numărătoarea, după cum au și un rol educativ, deoarece prin ironizare și
satirizare se scot în evidență defecte de caracter, dar și unele de ordin fizic,
ale copiilor.
 Specii Literare cultivate în folclorul pentru copii

a. Genul aforistic (proverbe, zicători, ghicitori)

Genul aforistic este alcătuit din proverbe și zicători, caracterizate prin forma
concisă, în care sunt exprimate adevăruri cu caracter moral despre viață.

b. Cântecul de leagăn

Cântecul de leagăn este legat de viața de familie și foarte apropiat de cele ale
copiilor.
Cântecul de leagăn s-a născut în cadrul familiei tradiționale cu scopul de a realiza o
atmosferă calmă și liniștită, uneori chiar monotonă, atât de necesară pentru adormirea
copilului.

c. Basmul popular

Basmul este definit ca fiind o creație epică, de origine populară, în care elementele
realului se împletește cu cele ale fantasticului.
 Rolul mamei în societatea primitivă

Prima relație de rudenie întâlnită și înțeleasă

de omul primitiv a fost cea dintre mamă și copil,
mama fiind prima clasă de persoane considerată
drept născătoare și îngrijitoare de copii.

Concluziile la care se ajunge în urma analizei

vestigiilor arheologice descoperite pe teritoriul
României sunt în acord cu cele ce rezultă din
descifrarea datelor aflate în folclorul românesc, în
special în textul cântecului de leagăn.
 Forme ale comunicării educative în satul tradițional românesc

Educația copilului începe chiar prin datina legănatului. Atât la nivelul gestual, prin
actul de legănare, cât și prin muzică și cuvânt, mama comunică pruncului un mesaj bogat
în semnificații, iar copilul oferă la rându-i două tipuri de răspuns: imediat și întârziat.

Cel imediat se referă la rapida schimbare de stare (calmare, gânguire, adormire)

deoarece copilul percepe legănatul drept un element de continuitate (aceeași pendulare a
simțit-o și atunci când se aflaîn pântecul matern în timpul diverselor activități ale mamei)
și siguranță (brațele mamei oferă un spațiu securizat, asemănător cu spațiul închis al
uterului).

Cel întârziat se concretizează în două feluri. Din punct de vedere psihologic, copilul
(puiul) ce primește afecțiune și este ajutat să se simtă în siguranță, va deveni o persoană
(ființă) calmă, echilibrată.

De asemenea, copilul începe a cunoaşte realitatea înconjurătoare prin senzaţii şi

percepţii, care formează prima treaptă, treapta senzorială a cunoaşterii şi de
aici, pornind de la cele aflate pe cale senzorială, cunoaşterea omenească se ridică la o
treaptă superioară, treapta logică a cunoaşterii (gândirea şi limbajul).
 Rolul cântecului românesc de leagăn pentru sugari este divers: pentru a
comunica afecţiune (afectiv), pentru calmare (curativ – acţiunea legănatului
funcţionează în dublă direcţie: linişteşte şi copilul dar şi mama care este privată de
somn), pentru protecţie (apotropaic), etc.

Mai mult, urmărindu-se familiarizarea pruncului cu sunetul cuvintelor şi cu

melodia respectivă, cântecul de leagăn, perceput drept un cântec de muncă, se
încadrează într-un repertoriu specific instituţiei tradiţionale educative.
 Sistemul educativ tradiţional românesc are în vedere o serie de „discipline”:
tehnici de muncă (de la curăţenia casei, la mersul cu animalele la păscut, ori la
coasă, sapă etc.), medicină populară, morala strămoşească, magia etc., iar obiective
sunt funcţie de genul copilului.

Fetiţele sunt pregătite foarte de timpuriu de a fi soţii harnice şi supuse, mame

dedicate şi iubitoare, dar şi fiice miloase cu părinţii neputincioşi şi bătrâni. Băieţilor,
pe de altă parte, le este cultivată dorinţa de a învinge orice obstacol în viaţă, de a-şi
asuma greşelile şi a învăţa din ele, de a avea o atitudine justă şi pozitivă faţă de
muncă (refuzul banilor nemunciţi), sunt învăţaţi să preţuiască sfaturile bune şi
prietenii adevăraţi, să fie circumspecţi cu oamenii străini (Omul roşu şi Omul spân),
să fie miloşi etc.

Începând cu această vârstă, copilul primeşte prin proverbe şi zicători

înţelepciunea milenară a strămoşilor, încearcă a dezlega ghicitori, punându-şi
isteţimea la încercare, învaţă rostul plantelor medicinale etc.

De pe poziţii realiste, lumea basmelor oferă studii temeinice ale celor mai
importante probleme din viaţa individului, a familiei, a grupului etnic (lumea
satului), a societăţii etc.
 CONCLUZII
Creația copiilor are în vedere originea, circulația, frecvența, trăsăturile proprii de
conținut și structură, aria de răspândire, funcția lor, etc.

Folclorul pentru copii conține un real tezaur de informații necesare psihologilor,

pedagogilor, sociologilor. Studiul limbajului și conținutul tematic al folclorului arată
psihologilor anumite trăsături spirituale ale copiilor, aptitudinile, gusturile și tendințele
lor, preferința pentru ritm și sunet, într-o fază din viața copilului când mijloacele orale și
auditive de strecurare și transmisie a informației sunt preponderente.

În concluzie, principalele caracteristici ale folclorului pentru copii sunt: bogăția și

diversitatea producțiilor artistice din punct de vedere literar, muzical, structural, formal,
funcțional; caracterul accentuat sincretic, ceea ce impune studiul tuturor elementelor
componente, persistența tradiției, aspectul unitar al repertoriului pe toată aria locuită de
români; studiul variat de evoluție a repertoriului tradițional; tematica specifică și sistem
propriu de imagini poetice; caracter preponderent vocal; caracter exuberant, dinamic,
optimist, uneori naiv.

Se înțelege de la sine că o mai adâncă cunoaștere a acestui domeniu va contribui în

mod eficient la educarea estetică și patriotică a copiilor noștri, legătură cu pământul pe
care
trăiesc, cu poporul și cu arta acestuia, fiind un principiu fundamental al oricărui culturi
 BIBLIOGRAFIE
1. Emilia Comișel, Folclorul copiilor. Studiu și antologie, Editura Muzicală, București, 1982.
2. Barbu Teodorescu, Octav Păun, Folclorul copiilor în Folclorul literar românesc, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1967.
3. Cornelia Stoica, Eugenia Vasilescu, coord. Ion Hobana, Literatura pentru copii. Manual
pentru clasa a XII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București.
4. Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Ghicitorile în Folclor literar românesc, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1991.
5. Vistian Goia, Literatura pentru copii și tineret, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
6. Violeta Popa, art. Comunicarea cu scop educativ în satul tradițional românesc.
7. Mariana Norel, Didactica limbii și literaturii române pentru învățământul primar, Editura
Art, București, 2010.
8. Ioan Șerdean, Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura
Corint, București, 2008.
9. Florentina Sâmihăian, Didactica lecturii din Didactica limbii și literaturii române, II,
Proiectul pentru învățământul rural, MEC, 2006.
10. G. Călinescu, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965.
11. Paul Hazard, Les livres, les enfantes et les hommes, Paris, Flammarion, 1932
12. Bianca Bratu, Preșcolarul și literatura, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
13. Gheorghe Vrabie, Structura poetică a basmului, Editura Academiei, București, 1975.
14. Boris Tomașevski, Teoria literaturii. Poetica, Editura Univers, București, 1973.
15. Nicolae Roșianu, Eroul basmului fantastic, în vol. Eseuri despre folclor, Editura Univers,
București, 1981.
16. Hristu Cândroveanu, Literatura pentru copii, Editura Albatros, București, 1988.
17. Ștefan Augustin Doinaș, Poezia ca univers, în vol. Poeți străini, Editura Eminescu, București,
1997.