Sunteți pe pagina 1din 14

Parcul Național Cozia

Coordonator:
Lect. Univ. Dr. Emil Marinescu

Student: Florescu (Popa) Elena Alisa


Geografie, anul III
Introducere:

Parcul Național Cozia a fost înfiinţat prin Ordinul ministrului apelor şi


protecţiei mediului nr. 7/1990 şi confirmat prin Legea nr. 5/2000 ca zonă
protejată.
PN Cozia face parte din categoria parcurilor naţionale, ce are drept scop
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
În cadrul parcului au fost declarate și următoarele arii protejate: Siturile
Natura 2000 – Cozia și Cozia - Buila - Vânturarița, și Rezervaţia Naturală N
Pădurea Călineşti – Brezoi.

Pa rc u l Na \io n a l
Sib iu
O ltu l
C o zia

Râ m n ic u Vâ lc e a

O ltu l
Parcul Național Cozia

Limitele acestuia se suprapun peste partea de est a Munților


Căpățânii, întregul masiv Cozia și peste partea de sud-est a
Munților Lotrului. 
Aria naturală se întinde în partea de est a ajudețului Vâlcea,
pe teritoriile administrative ale orașelor Brezoi și Călimănești
și cele ale comunelor Berislăvești, Perișani, Racovița și
Sălătrucel.
Are o suprafață de 17100 kmp.

Este străbătut de drumul național DN7, care leagă orașele


Râmnicu Vâlcea de Tălmaciu

Se învecinează la Nord cu Ţara Loviştei. 

Sursa foto: https://lege5.ro/gratuit/gqzdombv/parcul-national-cozia-hotarare-230-2003?dp=giztanzugu3dq


Biodiversitatea
Flora și vegetația
Pădurile reprezintă cca 95% dinsuprafața parcului. Sunt
păduri etajate, în funcție de altitudne, de la 300 m la 1667 m.
Compoziția este constituită majoritar din fag, gorun, molid,
carpen, cireș, tei, etc
Pădurile de gorun urcă până la altitudinea de 1300 – 1400 m.
Flora
 Floarea de colț (1)
 Trandafirul de Cozia (2)
 Crinul galben (3) și crinul roșu de pădure (4)
 Laleaua pestriță (5)
1 2
 Irisul de Cozia (6) Trandafirul de Cozia este specie endemică
în Munţii Cozia şi Munţii Căpăţânii din
Parcul Naţional Cozia. Cel mai frecvent se
găseşte în zona Stânişoara.

6 5 4 3
Fauna
În păduri se găsește o adevărată piramidă trofică de animale
sălbatice: ursul brun, capra neagră, lupul, cerbul carpatin, râsul
Pe stâncile însorite se întâlnelte vipera cu corn, iar printre
frunze scorpionul mic.
Dintre păsări amintim: cocoșar, barza albă, etc.

Sursa foto: https://www.google.com/imgres


Caracteristici geologice
Din  punct de vedere geologic, suprafaţa parcului se
suprapune în principal formaţiunilor cristaline (partea
centrală şi nordică), şi într-o mai mică măsură formaţiunilor
sedimentare situate în sudul zonei cristaline dispusă sub
forma unei fâşii cu orientare generală vest-est, de o parte şi
alta a Oltului.

În perimetrul parcului, suprafaţa cea mai întinsă este ocupată


de formaţiuni cunoscute în literatura de specialitate sub
denumirea de « gnaise de Cozia ». Caracteristice pentru
munţii de gnais ai Coziei sunt pantele lor foarte înclinate de
50°-70°, pe care din acest motiv solul se formează anevoios. 

Sursa foto: https://www.google.com/imgres Pietrele Zimbrului - Brezoi


Activități permise:
 vizitarea mănăstirilor din zonă: Mănăstirea Turnu, Mănăstirea Cozia,
Schitul Ostrov, Ansamblul Mănăstirii Berislăvești.
 drumeții, plimbări în natură, pe trasele și potecile marcate (
https://blog.travelminit.ro/).
 se pot face aici diverse sporturi, în funcție de anotimp: căţărări, săniuş,
ciclism, lansări cu parapanta.
 turism rural - zonele localităților de lângă Parcul Național Cozia
păstrează tradiții și obiceiuri
Obiective Turistice
Alte obiective turistice sunt: Castrul
Roman Arutela, Cascada Lotrișor, situată
pe Valea Lotrișor, la câțiva kilometri
distanță de stațiunea Călimănești-
Căciulata; ariile protejate Parcul Național
Buila-Vânturarița și Rezervația Ocnele
Mari; Defileul Oltului; etc
(https://www.valceaturistica.ro/).

Sursa foto: https://www.google.com/imgres & arhiva personală


Obiective ale managementului:

o Asigurarea condiţiilor pentru protejarea şi conservarea populaţiilor de plante şi animale.


o Menţinerea nealterată a peisajului natural în zona PNC.
o Posibilitatea utilizării unor resurse naturale, necesare subzistenţei, de către comunităţile locale
o Promovarea unor forme de turism şi recreere care să nu afecteze starea de conservare a habitatelor şi
peisajele din parc şi care să ducă la creşterea respectului pentru valorile parcului.

Managementul biodiversității:

În baza unor parteneriate de colaborare Administrația P.N. Cozia desfășoară activități variate cu școlile
din localitățile vecine:
o Tabere școlare
o Drumeții tematice în natură
o Concursuri de orientare turistică
o Acțiuni de voluntariat – ecologizare, marcaje turistice
Analiza SWOT

Puncte tari: Puncte slabe:


 existența unei mari suprafețe de pădure  Promovarea insuficientă
cvasivirgină  Amejarea necorespunzătoare a
 Diversitatea floristică și faunistică potecilor și locurilor de belvedere
 număr relativ mare de obiective turistice

Amenințări: Oportunități:
 Braconaj  Atragerea unui număr mare de turiști
 Incendii  Posibilitatea păstrării tradițiilor și
 Distrugerea unor specii protejate obiceiurilor locale
Bibliografie:

 https://pe-harta.ro
 https://www.google.com/imgres
 https://cozia.ro/
 https://blog.travelminit.ro/
 https://www.valceaturistica.ro/
 https://en.wikipedia.org/wiki/Natura_2000
Vă mulțumesc !

S-ar putea să vă placă și