Sunteți pe pagina 1din 8

Costume populare

(din maramures)
Toate produsele portului popular
• sunt produsul exclusiv al industriei casnice textile, având ca punct de
pornire culturile de plante tehnice (cânepa, inul) și creșterea oilor
(pentru producția de lână), apoi prelucrarea firelor (înmuiatul,
melițatul, pieptănatul, etc.) și în cele din urmă țesutul pânzelor, în
microateliere casnice, croiul și brodarea.

• La toate acestea se adaugă meșterii specializați în confecționarea


cojoacelor, sumanelor, gubelor, opincilor și pălăriilor.
Gama cromatica a costumelor populare
• În trecut, modelele și gama coloristică erau conservate de către
fiecare comunitate, alcătuind o specificitate locală, prin care se
transmiteau mesaje cu ajutorul unor simboluri: „Ochii avizați ai
localnicilor recepționau motive, culori, compoziții ornamentale
specifice unui anumit sat și nu de puține ori nu numai că erau în stare
să citească mesajul, dar recunoșteau și anumite redundanțe în modul
în care acesta fusese formulat” (Corneliu Mirescu, 2006).
Elementele principale de identificare
• de identificare erau zadiile (Zadia este o țesătură de lână în costumul
popular țărănesc feminin din unele regiuni, decorată cu dungi late
negre, alternând cu altele roșii sau portocalii și purtată peste poale, o
parte în față și cealaltă în spate. Sinonime: Catrință, fotă; șorț.[1]), prin
dispunerea și cromatica dungilor orizontale (pentru femei) și sumanul,
prin lungime (pentru bărbați). Nuanțarea se făcea și prin croi,
materiale auxiliare, lățimea tivului, sisteme de închidere, poziționarea
buzunarelor, etc. Elementul cromatic preponderent juca un rol decisiv
în identificarea zonei de proveniență, îndeosebi în cazul zadiilor:
galben deschis sau verde pentru Valea Marei, portocaliu pentru Valea
Vișeului, roșu pentru Valea Izei, fiecare în alternanță cu dungi negre.
Prin ce se remarca
• Portul maramureșean se remarcă prin eleganță sobră, reținută, este
unitar și are „un caracter cu totul original, cu elemente specifice pe
care nu le găsim în alte zone” (T. Bănățeanul, 1965).
Formare costumelor

Costumul femeiesc Costumul barbatesc

• Costumul femeiesc este compus dintr-o • Portul bărbătesc are ca element de


basma înflorată (neagră la femeile mai în
vârstă), cămașă cu decolteu
bază cămașa albă, scurtă, cu mâneci
dreptunghiular, cu mâneci trei sferturi, largi, vara gatii (izmene) lungi până
poale peste care se îmbracă două zadii, la mijlocul gambei, iarna cioareci
un pieptar din pănură sură sau un „lecric” din lână albă, chimir lat la brâu;
(jachetă), guba din lână albă cu mițe lecric și gubă. Din gama accesoriilor
lungi, iar ca accesoriu „zgarda scumpă” notăm clopul și straița țesută în
(mărgele de corali) sau zgărdanele culori vii (T. Bănățeanul, 1965).
(țesături de mărgele mici în jurul gâtului).
Tipuri de tesaturi
Din ce este formata tesatura
• Țesătura este un produs textil în care două seturi distincte de fire sunt
împletite pentru a forma o suprafață, pânză, cârpă, stofă, etc. Firele
care se pun de-a lungul sunt numite fire de urzeală și firele care
străbat dintr-o parte în alta sunt fire de bătătură sau de umplere.

S-ar putea să vă placă și