Folclorul Maramuresan

Mihali Roxana-Ionela
Clasa: A IX-A (D)
 Cateva informatii despre Maramures

• Maramureș este un județ format din teritorii ale regiunilor istorice

Maramureș, Ardeal și Crișana (respectiv Partium), situat în nord-vestul
României. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a
Regiunii Maramureș (din raioanele Șomcuta Mare, Baia Mare, Sighet, Lăpuș
și Vișeu). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai
devreme din Județul Maramureș (interbelic), respectiv din
Comitatul Maramureș (antebelic). Din punct de vedere al culturii tradiționale,
actualul județ este alcătuit din patru zone (etno-folclorice) distincte:
Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului (jumătatea de nord-est
a Maramureșului Istoric) și Țara Codrului (partea de sud-vest), la care se
adaugă Zona Metropolitană Baia Mare. Reședința și centrul cultural,
educațional și economic a județului este municipiul Baia Mare.
 Tara Maramuresului

• Muzica populara maramureseana persista azi in forme nealterate in

special in satele de pe vaile Izei, Cosaului si Marei, si are o rezonanta
aparte, data de dialectul muzical propriu (la fel ca atunci cand ne referim
la vorbirea dialectala, sau "in grai"). Sunetele muzicii sunt arhaice,
provenind probabil din fondul precrestin, inrudindu-se partial cu muzica
din Oas.
• Cantul local cuprinde intregul repertoriu popular, incepand de la doine si
balade, pana la muzica de dans ("joc"), descantece, strigaturi
("tapurituri") sau bocete. Instrumentele traditionale maramuresene cele
mai cunoscute sunt cetera, zongura si doba. Conform traditiei locale,
inca inainte de anul 1700, mesterii populari confectionau viorile
interpretilor locali.
• Muzica traditionala maramureseana este pe cale de disparitie.
Desi judetul este plin de ceterasi si zongurasi, muzica acestora se
afla departe de spiritul arhaic al Maramuresului, iar imitatia de
factura indoielnica face ravagii. Plagiatorii nici macar nu recunosc
faptul ca folclorul care le aduce bani si celebritate a fost furat de
la deschizatorii de drumuri, plecati dintre noi.
• Azi, acesti autentici artisti populari s-au dus de pe lume, ori nu
mai canta, iar locul lor a fost luat de o pleiada de nou-veniti
dintre care, din randul "vedetelor", de certa valoare par a fi doar
sotii Giurgi (originari din Poienile Izei). Desigur, un Popicu din
Hoteni sau atati alti necunoscuti publicului larg, canta o muzica
curata si rafinata, in cvasianonimat.
https://youtu.be/AmrxJ0FjGRg
 Portul Maramuresan

• Toate piesele portului popular sunt produsul exclusiv al industriei

casnice textile, având ca punct de pornire culturile de plante tehnice
(cânepa, inul) și creșterea oilor (pentru producția de lână), apoi
prelucrarea firelor (înmuiatul, melițatul, pieptănatul, etc.) și în cele din
urmă țesutul pânzelor, în microateliere casnice, croiul și brodarea.
• La toate acestea se adaugă meșterii specializați în confecționarea
cojoacelor, sumanelor, gubelor, opincilor și pălăriilor.
• Portul maramureșean se remarcă prin eleganță sobră, reținută, este
unitar și are „un caracter cu totul original, cu elemente specifice pe
care nu le găsim în alte zone” (T. Bănățeanul, 1965).
• Costumul femeiesc este compus dintr-o basma înflorată (neagră la femeile
mai în vârstă), cămașă cu decolteu dreptunghiular, cu mâneci trei sferturi,
poale peste care se îmbracă două zadii, un pieptar din pănură sură sau un
„lecric” (jachetă), guba din lână albă cu mițe lungi, iar ca accesoriu „zgarda
scumpă” (mărgele de corali) sau zgărdanele (țesături de mărgele mici în
jurul gâtului).
• Portul bărbătesc are ca element de bază cămașa albă, scurtă, cu mâneci
largi, vara gatii (izmene) lungi până la mijlocul gambei, iarna cioareci din
lână albă, chimir lat la brâu; lecric și gubă. Din gama accesoriilor notăm
clopul și straița țesută în culori vii (T. Bănățeanul, 1965).