Meteorologie aeronautică

Curs de bază:
ATPL GROUND TRAINING SERIES: 050 METEOROLOGY

@ CAE Oxford Aviation Academy (UK) Limited 2014

1. The Atmosphere
2. Pressure
3. Density
4. Pressure Systems
5. Temperature
6. Humidity
7. Adiabatics and Stability
8. Turbulence
9. Altimetry
10. Winds
11. Upper Winds
12. Clouds
13. Cloud Formation and Precipitation
14. Thunderstorms
15. Visibility
16. Icing
17. Air Masses
18. Occlusions
19. Other Depressions
20. Global Climatology
21. Local Winds and Weather
22. Area Climatology
23. Route Climatology
24. Satellite Observations
25. Meteorological Aerodrome Reports (METARs)
26. Terminal Aerodrome Forecasts (TAFs)
27. Significant Weather and Wind Charts
28. Warning Messages
29. Meteorological Information for Aircraft in Flight
 I. ATMOSFERA

1. Definiția meteorologiei
2. Motivația studierii meteorologiei
3. Istoricul dezvoltării meteorologiei ca știință
4. Definiția atmosferei
5. Compoziția atmosferei. Gaze componente
6. Proprietățile fizice ale atmosferei
7. Structura verticală atmosferei
8. Semnificația meteorologică a tropopauzei
9. Temperatura aerului
10. Hazarde atmosferice
11. Atmosfera Standard Internațională (International Standard Atmosphere – ISA)
12. Deviația ISA

11/03/2023 I. ATMOSFERA
1. Definiția meteorologiei

• Ramura științei care se ocupă cu studiul atmosferei terestre, a proceselor și

fenomenelor care au loc în atmosferă

• Meteorologia este știința care are ca obiect de studiu atmosfera terestră și

fenomenele atmosferice, incluzând geneza, modul de manifestare și relațiile dintre
acestea, urmărind în principal prognoza stării viitoare a atmosferei, fie pe termen
scurt (vremea), fie pe o perioadă mai îndelungată (clima)

• Cunoașterea caracteristicilor prezente și trecute ale atmosferei, explicarea

fenomenelor care se produc în relație cu acestea, reprezintă un important obiectiv al
științei meteorologice, stând la baza înțelegerii funcționării sistemului atmosferic și
constituie fundamentul prognozelor meteorologice

11/03/2023 I. ATMOSFERA
1. Definiția meteorologiei

• Meteororologia este știința care se ocupă cu studiul

atmosferei terestre și cu procesele fizice și chimice care au
loc în intereriorul acesteia.

• Etimologia termenului de meteorologie se găsește în

limba greacă: meteora sau meteoron sau meteoros
însemna “lucruri care vin de sus”, iar logia sau logos
însemna cuvânt, știință.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
1. Definiția meteorologiei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
1. Definiția meteorologiei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
1. Definiția meteorologiei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
 2. Motivația studierii meteorologiei (generale, aeronautice)

• Înțelegerea proceselor fizice din atmosferă și a raționamentelor specifice.

Meteorologia generală stă la baza tuturor celorlalte discipline meteorologice
• Înțelegerea metodologiei specifice și capacitatea de a o folosi, a modului de
monitorizare a atmosferei, de transmitere și stocare a datelor
• Înțelegerea hazardelor meteorologice, a efectelor lor asupra aeronavelor și a
mijloacelor de reducere a riscurilor derivate din aceste hazarde
• Identificarea informațiilor meteorologice care sunt necesare pentru fiecare zbor,
evaluarea condițiilor meteorologice actuale (diagnoza) și prognoza celor viitoare
(prognoza)
• Anzaliza și evaluarea informațiilor meteorologice înaintea și în timpul zborului
• Identificarea soluțiilor pentru problemele legate de condițiile meteorologice

11/03/2023 I. ATMOSFERA
2. Motivația studierii meteorologiei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
2. Motivația studierii meteorologiei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
3. Istoricul dezvoltării meteorologiei ca știință (nu se cere la examen!)

Antichitate

• Primele preocupări consecvente în domeniul meteorologiei le au

grecii, ulterior romanii, dar și alte popoare au lăsat dovezi ale
interesului lor privind fenomenele atmosferice. Meteorologia avea
un înțeles mai larg decât cel de astăzi, având un pronunțat caracter
naturalist, explicativ, dar și o latură filosofică.

• Orientarea spre prognoza vremii s-a dezvoltat în timp, nu a fost

obiectivul inițial al meteorologiei ca știință, deși interesul pentru a
prezice starea vremii a existat întotdeauna din rațiuni practice, cum
ar fi conflictele armate sau agricultura; interpretarea semnelor
cerești și a manifestărilor animalelor domestice au fost folosite
mereu pentru prognoze meteorologice empirice.
11/03/2023 I. ATMOSFERA
3. Istoricul dezvoltării meteorologiei ca știință

Antichitate

• Upanishadele, texte religioase și filosofice fundamentale pentru hinduism, scrise în

India în perioada 800-400 î.Chr., fac referire la cosmologie, la formarea norilor și
anotimpurilor.
• Sec. VII î.Chr.: Thales studiază scrieri babiloniene și astrometeorologie, descrie
circuitul apei în natură și emite o prognoză agrometeorologică. Considera
Pământul ca fiind plat și plutind pe apă.
• 350 (sau 340) î.Chr.: Aristotel publică Meteorologia (sau Meteorologica), lucrare
care abordează Științele Pământului, în general, dar se oprește cu insistență asupra
cunoștințelor despre atmosfera terestră. Vremea este rezultatul interacțiunii dintre
cele patru elemente fundamentale, și anume aer, apă, pământ și foc.
• 330 î.Chr.: Teophrastos din Eresos realizează primele progonoze meteorologice
• 25 î.Chr.: Pomponius Mela, geograf roman, face prima clasificare a climatelor la
nivel planetar (Romer 1998).

11/03/2023 I. ATMOSFERA
3. Istoricul dezvoltării meteorologiei ca știință

25 î.Chr.: Pomponius Mela, geograf roman, face prima clasificare a

climatelor la nivel planetar http://
www.stormdebris.net/climate%20zones.jpg
11/03/2023 I. ATMOSFERA
3. Istoricul dezvoltării meteorologiei ca știință
Evul Mediu

• Începutul secolului al VII-lea: Sf. Isidor din Sevilla, istoric și episcop, una dintre cele mai
proeminente figuri ale epocii sale, publică De natura rerum (Despre natura lucrurilor),
în care abordează teme din astronomie, cosmologie și meteorologie (tunete, nori,
curcubeu, vânt).

• Secolul al IX-lea: Al-Kindi, naturalist arab, a scris mai multe cărți despre meteorologie,
fiind considerat chiar exponentul principal al meteorologiei arabe din acea perioadă.
Scrie despre maree și despre poluarea aerului. O suită de gânditori arabi se ocupă de
meteorologie și aduc contribuții la dezvoltarea domeniului în perioada secolelor IX-X:
Al-Dinawari, Ibn Wahshiyya, al Jahiz, al Farabi etc.

• În 1027, fizicianul, filosoful și naturalistul persan Avicenna descrie structura unui

meteor, norii, ploaia, curcubeele și alte fenomene meteorologice. Relația dintre
calitatea aerului și sănătate a fost o preocupare importatantă pentru Avicenna, urmaș
11/03/2023 al școlii lui Hipocrat. I. ATMOSFERA
3. Istoricul dezvoltării meteorologiei ca știință
Renașterea

• În 1441, în Coreea, se inventează pluviometrul standardizat (atribuit prințului Munjong).

• În 1450, italianul Leone Battista Alberti inventează anemomentrul mecanic, iar Nicolas Cryfts,
astronom german, descrie primul higrometru, după un desen de Leonardo da Vinci.
• Secolele XVII-XIX sunt marcate de progrese însemnate în toate domeniile meteorologiei, atât
din punct de vedere tehnic, cât și conceptual, științific.
• La mijlocul secolului al XVII-lea, Ferdinand al II-lea de Medici crează Rete Medicea, o rețea de
stații meteorologice amplasate în mai multe orașe din nordul Italiei (Florența, Vallombrosa,
Cutigliano, Parma, Bologna, Milano) și Europa (Paris, Innbruck, Osnabrück și Varșovia) care
transmiteau la Florența date măsurate zilnic, standardizat; rețeaua a funcționat în perioada
1654-1670 (Luterbacher et al 2012).
• 1597, Galileo Galilei a construit primul termometru, iar în 1640 a demonstrat experimental
că aerul are greutate.
• 1643, Evanghelista Torricelli a construit primul barometru cu mercur și a pus în evidență
presiunea atmosferică, iar în
• 1648 Blaise Pascal a demonstrat matematic că aerul are greutate, punând bazele
hidrostaticii aerului.
11/03/2023 I. ATMOSFERA
 3. Istoricul dezvoltării meteorologiei ca știință
Secolele XVII-XVIII

• 1659: Robert Boyle a stabilit relația între volumul și presiunea aerului;

• 1665: Christiaan Huygens a imaginat prima scală termometrică între punctul de îngheț și
punctul de fierbere ale apei;
• 1667: Robert Hooke a inventat barometrul aneroid;
• 1686: astronomul englez Edmond Halley și-a prezentat teoria asupra relației dintre permanența,
direcția și intensitatea vânturilor alizee și mișcarea de rotație a Pământului
• 1719: fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit a dezvoltat scala termometrică ce-i poartă
numele;
• 1727: matematicianul și fizicianul elvețian Daniel Bernoulli a pus bazele teoriei cineticii gazelor;
• 1742: astronomul suedez Anders Celsius a dezvoltat scala termometrică centigradă, devenită
clasică;
• 1752: Benjamin Franklin a făcut descoperiri remarcabile asupra electricității atmosferei
• 1755: matematicianul elvețian Leonard Euler a stabilit legile generale ale hidrodinamicii;

11/03/2023 I. ATMOSFERA
 14 noiembrie 1854 - s-a scris
Secolul XIX 1843 - Samuel Morse inven- prima pagină a Meteorologiei
tează telegraful. Imediat Sinoptice: războiul Crimeii
apare linia Washington DC – fiind pretextul
Baltimore prin intermediul
căreia se face transmiterea 1873 - cercetătorii puseseră deja în
primelor avertizări de furtună operă colaborarea între state
pentru coroborarea datelor de
1850 - la Washington DC se afişează observaţie asupra aerului
public primele hărţi de furtună
realizate pe baza datelor 1873 - Organizaţia Meteorologică
transmise prin sistemul Morse Internaţională, O.M.I., până în
1947 → când devine O.M.M.
1853 - lt. Maury din marina S.U.A. a
iniţiat, la Bruxelles în Belgia,
Prima Conferinţă Internaţio-nală
de meteorologie, cu adresă
exactă asupra meteo-rologiei
marine
Secolul XX

• În prima jumătate a secolului al XX-lea meteorologia dinamică a înregistrat succese importante,

datorate mai ales cercetărilor întreprinse de J. și V. Bjerknes în Norvegia, M. Margnfes în Austria,
A. A. Fridman în Rusia, K. G. Rossby în Suedia.

• La 15 iulie 1913 marina SUA a început să emită mesaje meteorologice sistematice prin stațiile de
la Arlington și Key West, iar pe 1 septembrie stația radiotelegrafică instalată pe turnul Eiffel a
început să transmită aviației civile telegrame meteorologice.

• Primul război mondial crează necesitatea înființării serviciilor meteorologice militare, ceea ce se
și realizează în Franța și Germania, între anii 1915 și 1918.

• La 17 ianuarie 1929 a fost lansată prima radiosondă formată dintr-un senzor de temperatură și
un radioemițător, care a transmis temperatura aerului la Observatorul de la Trappes.

• Al doilea război mondial produce schimbarea destinației unor echipamente militare către
meteorologie. Astfel, în 1942 armata SUA a introdus în dotare teodolitul, iar din 1943 radarul a
fost folosit și pentru determinarea caracteristicilor vântului în altitudine și pentru detectarea
furtunilor.
Secolul XX

Meteorologia de după cel de-al doilea război mondial se caracterizează printr-o serie
de particularități, cele mai multe dintre ele valabile și astăzi:

• diversificarea permanentă și perfecționarea mijloacelor de observare, investigare,

măsurare și analiză a elementelor, proceselor și fenomenelor atmosferei;

• creșterea continuă a volumului de date obținut din observații și măsurători,

transmis, analizat și prelucrat;

• diferențierea accentuată, specializarea și individualizarea disciplinelor

meteorologice;

• creșterea permanentă a capacităților de procesare și stocare electronică a

datelor;

• profesionalizarea și specializarea personalului meteorologic.

Secolul XX

• În 1950 a avut loc primul experiment de succes privind prognoza numerică a vremii, la
Universitatea Princeton.
• În cadrul Anului Geofizic Internațional (1957–1958), la 31 ianuarie 1958, SUA a lansat
satelitul Explorer-1, primul dintre cei 55 ai programului Explorer, lansați până în 1975. Pe
baza datelor transmise de primul satelit al programului, J. Van Allen a descoperit cele două
centuri de radiații formate din particule electrizate, care se deplasează grație forțelor
Lorentz, pe traiectorii spirale, între polii magnetici ai Pământului.
• 1 aprilie 1960 a fost lansat satelitul TIROS-1 (Television and Infrared Observation Satellite),
care a inaugurat cea de-a 2-a generație de sateliți și primul program satelitar meteorologic.
• La 13 septembrie 1963, Rusia a inaugurat exploatarea tehnicilor satelitare în meteorologie,
prin lansarea programului Cosmos, apoi a programului Meteor, la 26 martie 1969.
• La 11 decembrie 1970 a fost inaugurat programul satelitar american NOAA (National
Oceanic and Atmospheric Administration), care se derulează și în prezent.
• La 23 noiembrie 1977, Agenția Spațială Europeană (ESA) formată din opt state (Anglia,
Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia și Suedia) a lansat, din SUA, satelitul
Meteosat-1, care a marcat începutul programului METEOSAT, operațional și în prezent.
• În 1988, SUA a implementat prima rețea națională de radare meteorologice Doppler de tip
WSR-88D, pentru detectarea condițiilor severe de vreme.
Meteorologia românească
• În țara noastră, cu toate că măsurătorile meteorologice nesistematice datează
din secolul al XVIII-lea (1770 la Iași, 1773 la București), iar cele sistematice au
început, la unele stații, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea (1851 la Sibiu,
1859 la Sulina), meteorologia ca știință a căpătat o dezvoltare demnă de acest
nume numai după înființarea, la 30 iulie 1884, a Institutului Meteorologic
Central, condus de inginerul Ștefan Hepites, care a avut un rol covârșitor în
promovarea și evoluția noii științe. Întemeietorul și primul director al
institutului, prin cele circa o mie de lucrări publicate, Hepites a adus
contribuții esențiale la conturarea și fundamentarea principalelor direcții de
cercetare meteorologică și climatologică din țara noastră.
• Perioada 2001–2003: eforturile considerabile ale meteorologilor, inclusiv a
celor din Forțele Aeriene, pentru realizarea proiectului Sistemul Meteorologic
Integrat Național (SIMIN).
Meteorologia aeronautică și militară în România

• Orientarea activității meteorologice în folosul aviației datează din anul 1924, când
Institutul Meteorologic a fost preluat de Ministerul de Război și subordonat Direcției
Superioare a Aeronauticii. În acel an a început efectuarea sondajelor de vânt cu
balonul-pilot și măsurătorilor pentru determinarea plafonului norilor, iar în 1925
Institutul Meteorologic a început elaborarea previziunilor de timp de scurtă durată
pentru aviație.

• În anul 1927, pe lângă cele 79 de stații destinate efectuării observațiilor asupra

tuturor elementelor mateorologice și cele 570 de stații pentru observații
pluviometrice, Institutul Meteorologic avea și 8 stații meteorologice militare la unele
aerodromuri, integrate grupurilor de aviație militară, precum și 5 stații
meteorologice pentru aviația civilă.

• În anul 1932, prin Legea Aeronauticii, Institutul Meteorologic a fost subordonat

Subsecretariatului de Stat al Aerului, iar în anul 1936 a fost subordonat Ministerului
Aerului și Marinei. În ambele variante, personalul institutului era atât civil, cât și
militar, acesta din urmă fiind brevetat de institut sau de o instituție de învățământ
superior.
4. Definiția atmosferei (terestre)

• Învelișul gazos al Pământului

• Atmosfera este învelișul gazos al Terrei care înconjoară planeta și toate
obiectele de pe aceasta, pătrunzând în toate spațiile disponibile, inclusiv
în interiorul părții superioare a suprafeței terestre.
• Grosimea (extinderea pe verticală): 12.742 km este diametrul
Pământului, 11 km este grosimea troposferei (stratul inferior al
atmosferei), iar cele mai ușoare gaze componente, hidrogenul și heliul,
scapă de gravitația terestră la cca 3.000 de km de la suprafață.
• Termenul este de origine greacă: atmos = abur; sfaira minge sau sferă.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
Și alte planete au atmosferă...
5. Compoziția atmosferei

• Existența atmosferei este condiționată de:

1) Gravitație
2) Temperatură

11/03/2023 I. ATMOSFERA
5. Compoziția atmosferei. Originea și evoluția atmosferei

• Atmosfera primară (incipientă sau hadeană)

• Atmosfera secundară
• Atmosfera terțiară (actuală)

• Criteriul „dezvoltarea biosferei” este folosit de unii autori (ex. prof.

Perry Samson, University of Michigan), în etapizarea evoluției
atmosferei: 1) era incipientă (originea); 2) era chimică/pre-
biologică; 3) era microbială; 4) era biologică.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
5. Compoziția atmosferei. Originea și evoluția atmosferei

• Atmosfera primară (incipientă sau hadeană) s-a format acum 4.6 - 4.5 mld
ani;
• Gaze componente din două surse primare: din nebuloasa solară și apoi, din
interiorul materialelor din spațiul extraterestru (planetezimale) care se
contopeau în procesul de acreție prin care se forma Terra.
• Hidrogenul (H) și Heliul (He) = principalele gaze care compuneau atmosfera
terestră timpurie, fiind și cele mai abundente gaze din Univers; la acestea
adăugându-se compuși ai H, precum metanul (CH 4) și amoniacul (NH3).
• Densitatea era mare și temperatura foarte ridicată, ceea ce conducea la o
mișcare rapidă a moleculelor gazelor componente și pierderea acestora în
spațiul extra-atmosferic.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
5. Compoziția atmosferei. Originea și evoluția atmosferei

• Atmosfera secundară se dezvoltă începând de acum 4,0-3.8 mld. ani, odată

cu încetarea „bombardamentului” cu planetezimale
• S-a format prin îmbogățirea cu vapori de apă (H 2O vap), dioxid de carbon
(CO2), dioxid de sulf (SO2), azot (N2) și alte gaze (CO, S2, Cl2 etc;) emanate pe
parcursul a sute de milioane de ani din activitatea vulcanică submersă.
• Ca urmare a acumulărilor tot mai însemnate de vapori de apă, se formeză
norii, apoi, odată cu răcirea planetei, se formează precipitațiile și
hidrosfera.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
5. Compoziția atmosferei. Originea și evoluția atmosferei

• Atmosfera terțiară (actuală): creșterea conținutului de O2, odată cu

dezvoltarea vegetației și a activității de fotosinteză, paralel cu scăderea
concentrației de CO2. Cea mai mare parte a acestuia este treptat stocată în
oceane, iar atmosfera ajunge să fie dominată de azot (78%) și oxigen (21%).
• La începutul atmosferei terțiare, oxigenul se găsea în cantități extrem de
reduse (urme), iar prezența sa devine semnificativă acum 2,5-2,4 mld. ani.
• Procese cu important rol în evoluția atmosferei: oxidarea rocilor din manta,
emersia vulcanilor, tectonica plăcilor și echilibrul uscat-ocean etc.
• Sub efectul radiației solare, moleculele de vapori de apă sunt divizate în H2
(gaz ușor, se ridică în stratele superioare), și O2 (gaz mai greu care rămâne în
partea de jos a atmosferei).

11/03/2023 I. ATMOSFERA
5. Compoziția atmosferei. Originea și evoluția atmosferei

• Atmosfera terțiară (actuală): Conținutul de oxigen în atmosferă se

stabilizează acum cca. 1 mld. ani, după ce procesul de oxidare a rocilor
devine nesemnificativ; impact major asupra evoluției ulterioare a Planetei.
• Combinarea moleculelor de O2 și a atomilor liberi de O existenți în atmosferă
ca urmare a acțiunii radiațiilor UV a condus la formarea ozonului (O3), gaz
protector esențial pentru existența vieții și dezvoltarea biosferei (va modifica
substanțial compoziția chimică a atmosferei).
• Cantitatea tot mai mare de oxigen produsă de plante la adăpostul tot mai
eficient al O3 (derivat din O2) poate fi considerat factorul care a contribuit
decisiv la formarea atmosferei actuale.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
5. Compoziția atmosferei. Originea și evoluția atmosferei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
Sursa informației: http://scijinks.jpl.nasa.gov/atmosphere-formation/
 5. Compoziția atmosferei. Originea și evoluția atmosferei

Sursa informației:
http://www.educationquizzes.com/library/GCSE/Chemistry/TheEarthAndIt
sAtmosphere2/The-Earth-and-its-Atmosphere-2-06-and-07-C.jpg

Sursa informației:
http://www.scientificpsychic.com/etc/timeline/atmosphere-composition.gif
11/03/2023 I. ATMOSFERA
 5. Compoziția atmosferei. Compoziția actuală a atmosferei
Gaz % din volum Tip de gaz Sursa principală
total aer
Azot (N2) 78,09 Constant Procese biogene, vulcanism
Oxigen (O2) 20,95 Constant Procese biogene
Argon (Ar) 0,93 Constant Radioactivitate
Dioxid de carbon (CO2) 0,039 Variabil Procese biogene și antropice, vulcanism
Neon (Ne) 0,002 Constant Vulcanism
Krypton (Kr) 0,0011 Constant Radioactivitate
Heliu (He) 0,0005 Constant Radioactivitate
Metan (CH4) 0,0002 Variabil Procese biogene și antropice
Xenon (Xe) 0,00009 Constant Procese antropice 
Hidrogen (H2) 0,00006 Variabil Procese biogene și antropice
Ozon (O3) 0,00004 Variabil Procese fotochimice
Sursa informației: Ahnres 2012

Oxid de azot (N2O) 0,00003 Variabil Procese biogene, antropice și fotochimice

H2O vapori 0,00001-4,00 Foarte variabil Procese biogene și antropice, vulcanism
Monoxid de azot (CO) 0,000009 Variabil Procese biogene și antropice
Aerosoli 0,000001 Variabil Procese biogene și antropice, vulcanism
Clorofluorocarbon
11/03/2023
(CFC) 0,00000005 Variabil
I. ATMOSFERA
Procese antropice 
 5. Compoziția atmosferei. Compoziția actuală a atmosferei

• Compoziția chimică a atmosferei: factor protector al vieții

prin „efectul de seră” generat de unele gaze prin care se
controlează pierderile calorice ale planetei, prin bariera
față de radiațiile UV datorată existenței stratului de ozon,
dar și un factor care contribuie la modelarea suprafeței

• De exemplu, prezența vaporilor de apă este importantă, în

diferite combinații chimice, pentru procese
geomorfologice precum dezagregarea sau dizolvarea
rocilor.
 5. Compoziția atmosferei. Compoziția actuală a atmosferei

• Proporția gazelor componente ale atmosferei este constantă până la

cca 60 km
• Deasupra nivelului de 60 km amestectul turbulent al gazelor încetează
Sursa informației: Ahnres 2012

11/03/2023 I. ATMOSFERA
6. Proprietățile fizice ale atmosferei

Caracteristicile fizice ale gazelor componente ale atmosferei

relevante pentru meteorologie
Mărime fizică UM
Volume, V Litrul (l)
Presiune, P Atmosfera (1 atm = 1.015x105 N/m2)
Temperatura, T Kelvin (K)
Număr de atomi / molecule, n mole (1 mol = 6.022x1023 atomi sau molecule)
Densitate, ρ Kg / m3

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei

• Învelișul gazos al Terrei (atmosfera): structurat în mai multe strate verticale

cu proprietăți relativ omogene, distincte între ele, dispuse concentric
începând de la suprafața planetei spre exterior.
• Principalele diferențieri între stratele atmosferei sunt de natură fizică (T, P)
și chimică (ponderea componentelor chimice într-un volum de aer), dar
diferențierea a fost făcută de Organizația Meteorologică Mondială în 1950
pe baza temperaturii aerului (cf Ciulache 1988).
• Proprietățile electrice ale aerului și prezența elementelor biotice sunt și ele
diferite pe verticală.
• Cele cinci strate verticale ale atmosferei sunt: (1) troposfera, (2) stratosfera,
(3) mezosfera, (4) termosfera și (5) exosfera.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
 7. Structura verticală a atmosferei

• troposfera – de la 0 la 11 km;
• stratosfera – de la 11 la 50 km;
• mezosfera – de la 50 la 80 km;
• termosfera – de la 80 la 500 km;
• exosfera – de la 500 la 3.000 km.

• Fiecare strat are în partea superioară un strat

limită izoterm: tropopauza, stratopauza,
mezopauza, termopauza.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Troposfera

• Troposfera: stratul inferior al atmosferei, la contactul cu suprafața terestră, în care

se desfășoară majoritatea fenomenelor meteo (de ex. se formează norii), are loc
circuitul apei în natură și se desfășoară viața.

• Troposfera este stratul atmosferic cel mai dens (70-80% din masa atmosferei).

• Are o grosime medie de circa 11 km, cu variații spațiale și temporale, fiind mai
extinsă la Ecuator (17-18 km) și mai subțire la cei doi Poli (7-10 km), din cauza
valorilor diferite ale forței de gravitație (9.780 m/s2, la Ecuator și 9.832 m/s2, la Pol),
mai extinsă vara decât iarna.

• Temperatura suprafeței, procesele radiative și convective active la scară planetară

determină grosimea diferită a troposferei pe Glob.

11/03/2023 I. ATMOSFERA Τροπή, Tropein = a vira, a întoarce (gr.)

7. Structura verticală a atmosferei: Troposfera

• Proprietățile fizice și chimice ale troposferei sunt influențate de contactul cu

suprafața terestră, principala sursă de vapori de apă (99% din toată cantitatea din
atmosferă) și căldură (troposfera se încălzește predominant de la suprafață, nu
direct de la Soare).

• Densitatea, presiunea atmosferică și temperatura aerului scad cu altitudinea pe

măsura distanței față de sursele de umezeală și căldură.

• De la suprafața mării la 11.000 m, temperatura aerului scade de la 15°C până la

-56°C, iar presiunea atmosferică scade de la 1013,25 hPa până la 226 hPa.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Troposfera
• În troposferă, aerul încălzit de suprafața terestră devine mai puțin dens și începe
să se ridice (convecție) la altitudini unde presiunea aerului este în scădere și
determină răcirea adiabatică. Astfel de mișcări turbulente au loc permanent în
troposferă, determinate de căutarea echilibrului între rece și cald.

• Temperatura aerului troposferic scade cu 0.65°C / 100m (gradient termic vertical

în aerul uscat). Are valori diferite în funcție de latitudine, compoziția atmosferei
(conținutul de vapori de apă) și presiune, putând avea chiar valori pozitive, adică
temperatura să crească în altitudine (inversiune de temperatură)

• Troposfera este cel mai instabil strat atmosferic, tocmai datorită proceselor
convective specifice. Temperatura aerului troposferic variază sezonier și diurn.
proces adiabatic este o transformare care se petrece într-un sistem ce nu efectuează schimb de căldură cu
exteriorul.
11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Troposfera

11/03/2023 I. ATMOSFERA Sursa informației:

http://www.weatheronline.co.uk/reports/wxfacts/Troposphere---Diagram.htm
7. Structura verticală a atmosferei: Stratosfera

• Stratosfera: stratul atmosferic cuprins între tropopauză și altitudinea medie

de 50 km.

• Caracteristici principale:
Temperatura crește constant, de la <-50°C (lim inf) la cca 0°C (lim sup).

• Extrem de săracă în vapori de apă, aceștia depășind rareori tropopauza, iar

atunci când se întâmplă, sunt sublimați la altitudini de 20–25 km, unde
formează norii sidefii (vizibili numai când Soarele se găsește la orizont sau la
câteva grade sub orizont).

• La 20 și 30 km se găsește primul strat de ozon (ozonul stratosferic).

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Stratosfera

Sursa info:
https://www.windows2universe.org/earth/Atmosphere/stratosphere_temperature.html
11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Stratosfera

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Tropopauza
• Tropopauza se caracterizează prin schimbarea abruptă a gradientului termic

• Caracteristica esențială: izotermie.

• Tropopauza are grosimi variabile între câteva sute de metri și 1–2 km și face
tranziția între troposferă și stratosferă.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Tropopauza
• Variația de altitudine în spațiu și timp:
a) nu coboară lin de la ecuator spre poli, ci cade în trepte care se suprapun pe
anumite distanțe, în acele regiuni existând, de fapt, două tropopauze;
b) se situează la altitudini mai mici acolo unde presiunea la sol este coborâtă și
la altitudini mai mari unde presiunea la sol este ridicată.

• Variații anotimpuale și diurne (mai înaltă vara și în timpul zilei), dar și

neperiodice.
• Din punct de vedere dinamic, tropopauza se caracterizează prin prezența
curenților rapizi de vest – Jet Streams – care iau naștere în regiunile de
suprapunere a tropopauzei arctice (antarctice) cu cea extratropicală.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Tropopauza

11/03/2023 I. ATMOSFERA
http://www.skybrary.aero/images/thumb/Troposphere.jpg/500px-Troposphere.jpg
 7. Structura verticală a atmosferei: Tropopauza

• Temperatura tropopauzei depinde

de înălțimea acesteia

• izotermie (gradient termic vertical

mediu nul), temperatura medie:
–55 ... –60°C, variații sezoniere
(iarna < –90°C, vara > –30°C).

• Temperatura tropopauzei poate

atinge valori de: -40°C la Poli, -80°C
la Ecuator.

11/03/2023 I. ATMOSFERA
7. Structura verticală a atmosferei: Tropopauza

• Se disting cel puțin 3 tropopauze distincte, care se suprapun:

• Tropopauza subtropicală, la 25° latitudine, atinge aproape 18,290 m
(100mb)
• Tropopauza latitudiniilor mijlocii, la 35° - 40° latitudine, atinge
aproape 12.190 (200mb)
• Tropopauza subarctică, la 60 ° latitudine, la 9,145 meters (300mb)

• Deoarece grosimea tropopauzei crește de la Poli spre Ecuator,

tropopauza „alunecă” dinspre Ecuator, și se produc suprapuneri ale
tropopauzei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
 7. Structura verticală a atmosferei: Tropopauza
Se disting cel puțin 3 tropopauze distincte, care se suprapun:
Tropopauza subtropicală, la 25° latitudine, atinge aproape 18,290 m (100mb)
Tropopauza latitudiniilor mijlocii, la 35° - 40° latitudine, atinge aproape 12,190 (200mb)
Tropopauza subarctică, la 60 ° latitudine, la 9,145 meters (300mb)

Deoarece grosimea tropopauzei crește de la Poli spre Ecuator, tropopauza „alunecă” spre Ecuator, și se
produc suprapuneri ale tropopauzei

11/03/2023 I. ATMOSFERA
8. Semnificația meteorologică a tropopauzei

• Marchează cea mai mare înălțime la care se formează nori.

• Se manifestă Curenții Jet (Jet Streams)
• the presence of Clear Air Turbulence (CAT). În prezent este cunoscută
drept TURB
• Se atinge viteza maximă a vântului (în Jet Streams)
• Limita superioară a celor mai multe fenomene meteorologice

11/03/2023 I. ATMOSFERA
9. Temperatura aerului

• În troposferă, temperatura aerului crește de la Poli spre Ecuator

• În stratosfera inferioară, temperatura:
(1) crește de la Ecuator spre Poli în timpul verii
(2) atinge valoare max la latitudini medii iarna

11/03/2023 I. ATMOSFERA
10. Hazarde atmosferice

• Concentrația de ozon (O3) și radiațiile cosmice sunt de maximă

importanță pentru zborurile de altitudine. Ozonul are efecte negative
asupra respirației, putând afecta plămânii. Radiația cosmică poate
avea efecte acute (amețeală, diaree, stări de vomă etc) sau chiar pe
termen lung (cataractă, cancer, sterilitate etc).
• La înălțimi de peste 50 000 ft (cca 46.500 m), concentrația normală de
O3 depășește limitele tolerabile pentru organism
• Radiația cosmică poate deveni periculoasă în timpul exploziilor solare

11/03/2023 I. ATMOSFERA
11. Atmosfera Standard Internațională (International Standard Atmosphere – ISA)

• În funcție de intensitatea factorilor genetici, proprietățile atmosferei

terestre sunt diferite de la un loc la altul

• Atmosfera Internațională Standard (International Standard

Atmosphere – ISA) este un model matematic, o reglementare
destinată stabilirii unei referințe comune în privința temperaturii,
presiunii și densității aerului pentru diferite niveluri altitudinale,
utilizată pentru (1) raportarea unitară a performanțele aeronavelor
(design, teste etc.) și (2) calibrarea instrumentelor de bord (presiune)
11. Atmosfera Standard Internațională (International Standard Atmosphere – ISA)

• Valorile ISA au fost stabilite de International Standard Organization

(ISO) pe baza modelului propus de ICAO (International Civil Aviation
Organization) în 1964, iar variația (gradientul) pe verticală a
parametrilor (temperatură, presiune, densitate etc.) se calculează pe
baza ecuației hidrostatice a coloanei de aer, regăsindu-se în tabele
specifice.

• Atmosfera reală are valori diferite față de cele standard, iar diferența
se numește deviație ISA și poate să ia valori pozitive sau negative.
Valorile ISA pentru diferite niveluri altitudinale se găsesc în tabele de
calcul (Torenbeek E 2013), pot fi calculate pe baza formulelor sau
automat. <http://129.78.67.13/atmosphere7.php>
11. Atmosfera Standard Internațională (International Standard Atmosphere – ISA)

Valorile ISA – ICAO sunt:

• Temperatura aerului la nivelul mării: +15°C
• Presiunea aerului la nivelul mării: 1013.25 hectopascali (hPa)
• Densitatea aerului la nivelul mării: 1225 g/mc
• Gradient termic vertical:
• -0.65°C / 100 m (-1.98°C / 1000 ft) până la 11 km (36 090 ft)
• temperatură constantă de -56.5°C de la 11 km până la 20 km (65 617 ft),
• +0.1°C / 100 m (+0.3°C / 1000 ft), de la 20 km până la 32 km (104 987 ft).
11. Atmosfera Standard Internațională (International Standard Atmosphere – ISA)

În practică, pentru Troposferă,

se utilizează o gradient termic de 2°/1000 ft
 11. Atmosfera Standard Internațională (International Standard Atmosphere – ISA)

Condiții la nivelul mării Unitati metrice Unitati imperiale

Presiune atmosferică 101.3 kPa (1013.25 mb) 2116.7 lbf/ft2
Densitatea aerului 1.225 Kg/m3 0.002378 slug/ft3
Temperatura aerului 15oC or 288.2 K 59oF or 518 R
Viteza sunetului 340.3 m/s 1116.4 ft/s
Viscozitate 1.789 x 10-5 Kg/m/s 3.737 x 10-7 slug/ft/s Deviația ISA: + sau -
Viscozitate cinematică 1.460x10-5 m2/s 1.5723x10-4 ft2/s
Conductivitiate termică 0.02596 W/m/K 0.015 BTU/hr/ft/oR
Constanta gazelor 287.1 J/Kg/K 1715.7 ft lbf/slug/oR
Căldură specifică la volum constantă (Cp) 1005 J/Kg/K 6005 ft lbf/slug/oR

Căldură specifică la volum constant (Cv) 717.98 J/Kg/K 4289 ft lbf/slug/oR

Cp / Cv 1.40
Accelerația gravitațională 9.80665 m/s2 32.174 ft/s2

http://www-mdp.eng.cam.ac.uk/web/library/enginfo/aerothermal_dvd_only/aero/atmos/atmos.html#softl
 11. Atmosfera Standard Internațională (International Standard Atmosphere – ISA)

Deviația ISA: + sau -

Sursa:
Advanced Aircraft Design:
Conceptual Design, Analysis and
Optimization of Subsonic Civil
Airplanes, First Edition. Egbert
Torenbeek.
© 2013 by Egbert Torenbeek.
Published 2013 by John Wiley &
Sons, Ltd.
 Valorile ISA la diferite niveluri altitudinale

Straturi în ISA Altitudine Altitudine Gradient Temperatura Presiunea

Strat Nume geopotențială geometrică de temperatură la baza la baza
  la bază la bază α (în °C/km) stratului stratului
  h (în km) z (în km)   T (în °C) p (în Pa)

0 Troposferă 0,0 0,0 −6,5 +15,0 101325

1 Tropopauză 11,000 11,019 +0,0 −56,5 22632
2 Stratosferă 20,000 20,063 +1,0 −56,5 5474,9
3 Stratosferă 32,000 32,162 +2,8 −44,5 868,02
4 Stratopauză 47,000 47,350 +0,0 −2,5 110,91
5 Mezosferă 51,000 51,413 −2,8 −2,5 66,939
6 Mezosferă 71,000 71,802 −2,0 −58,5 39,564
7 Mezopauză 84,852 86,000 — −86,2 0,3734

https://ro.wikipedia.org/wiki/Atmosfer%C4%83_standard#cite_note-aeromech.usyd.edu.au-4
12. Deviația ISA

• Pentru a determina altitudinea reală este necesar să se determine abaterea/deviația de

temperatură de la ISA la orice altitudine. Pentru aceasta, este nevoie să se cunoască temperatura
ISA și apoi se calculează abaterea

• Temperatura ISA la un anumit nivel baric se află prin reducerea temperaturii de la nivelul mării cu
2°C / 1000 ft față de referința de 1013 hPa:

• ISA Temperature = 15 – 2 × altitude (in 1000 ft)

• e.g. find the ISA temperature at 18 000 ft:

ISA temperature = 15 - 2 × 18 = -21°C

• Note: Remember the temperature is isothermal above 36 000 ft (11 km) in the ISA at -57°C.
11/03/2023 I. ATMOSFERA
 Atmosfera

11/03/2023 I. ATMOSFERA