Universitatea de stat B.P.

Hasdeu din Cahul,

Facultatea de Drept și Administrație Publică, specialitatea Drept.

Parteneriatul social în sfera

muncii

Efectuat : Mocanu (Boromicemnco) Doina

Grupa: D1802
Evaluat: Ciudin Oxana
Asistent universitar
Cahul 2022
Parteneriatul social în doctrină și în legislație

 Parteneriatul social este indisolubil legat de noțiunea de autonomia socială, prin care se
înțelege împuternicirea uniunii salariaților și a celei a angajatorilor de a rezolva
impedimente, fără imixiunea statului, o serie de probleme sociale.
 Parteneriatul social a fost legiferat pentru prima dată în Europa, în special sub forma
Consiliului Economic și Social, fapt ce a jucat un rol deosebit de important la depășirea,
într-un climat de pace socială, a perioadelor de criză în astfel de țări precum. Franța, Italia,
Belgia, Olanda.
 Codul muncii al Republicii Moldova prin art.1 definește parteneriatul social ca un
sistem de raporturi stabilite între salariaţi (reprezentanţii salariaţilor), angajatori
(reprezentanţii angajatorilor) şi autorităţile publice respective în procesul determinării şi
realizării drepturilor şi intereselor sociale şi economice ale părţilor.
Parteneriatul social în doctrină și în legislație

 În viziunea O.I.M., dialogul social este un proces voluntar prin care reprezentanții
salariaților, ai patronatelor și ai guvernului schimbă informații și opinii, se consultă,
negociază și ajung la acorduri în probleme de interes comun.
 În concepția adoptată la nivelul Uniunii Europene, dialogul social instituit prin Tratatul
de la Roma este procesul de informare și consultare continuă între organizațiile sindicale și
patronale, cu scopul de a ajunge la înțelegeri în ceea ce privește controlul anumitor
variabile economice și sociale, atît la nivel macroeconomic cît și microeconomic.
 După cum afirmă Valentin Mocanu, există două abordări relativ divergente: O.I.M.
promovează dialogul social tripartit, iar U.E. promovează dialogul social bipartit. „În
realitate, ambele forme de dialog social coexistă, reflectînd contexte economice și sociale
complementare.”
Scopul parteneriatului social
 În prezent, scopul principal al parteneriatului social constă în efectuarea unor măsuri
comune și concrete ale partenerilor sociali, menite să asigure protecția socială a salariaților.
 Esența parteneriatului social reprezintă concentrarea eforturilor partenerilor sociali în scopul
depășirii crizei și a stabilizării situației social-economice. Concomitent, este necesar să fie
soluționate și alte sarcini, cum ar fi:
1. Utilizarea potențialului parteneriatului social în interesele dezvoltării personalității,
asigurarea drepturilor și garanțiilor constituționale ale acesteia:
2. Coordonarea intereselor partenerilor sociali în soluționarea problemelor privind remunerarea
muncii, ocuparea forței de muncă, protecția și securitatea muncii, instruirea profesională și
reciclarea cadrelor;
3. Precizarea funcțiilor, drepturilor și obligațiunilor partenerilor sociali, elaborarea principiilor
și procedurilor, ridicarea nivelului culturii negocierilor;
4. Aplanarea conflictelor colective de muncă în baza principiilor relațiilor de parteneriat,
reducerea tensiunii în societate;
5. Trecerea treptată de la metodele administrative de comandă la cele colective de reglementare
contractuală a relațiilor sociale de muncă la toate nivelurile.
Principiile de bază ale parteneriatului social
sînt (art.17 CM)
 legalitatea;
 egalitatea părţilor;
 paritatea reprezentării părţilor;
 împuternicirile reprezentanţilor părţilor;
 cointeresarea părţilor pentru participarea la raporturile contractuale;
 respectarea de către părţi a normelor legislaţiei în vigoare;
 încrederea mutuală între părţi;
 evaluarea posibilităţilor reale de îndeplinire a angajamentelor asumate de părţi;
 prioritatea metodelor şi procedurilor de conciliere şi efectuarea obligatorie de consultări ale părţilor în probleme ce ţin de
domeniul muncii şi al politicilor sociale;
 renunţarea la acţiuni unilaterale care încalcă înţelegerile (contractele colective de muncă şi convenţiile colective) şi informarea
reciprocă a părţilor despre schimbările de situaţie;
 adoptarea de decizii şi întreprinderea de acţiuni în limitele regulilor şi procedurilor coordonate de părţi;
 executarea obligatorie a contractelor colective de muncă, a convenţiilor colective şi a altor înţelegeri;
 controlul asupra îndeplinirii contractelor colective de muncă şi a convenţiilor colective;
 răspunderea părţilor pentru nerespectarea angajamentelor asumate;
 favorizarea de către stat a dezvoltării parteneriatului social.
Formele parteneriatului social (art.19 CM)
 negocieri colective privind elaborarea proiectelor de contracte colective de muncă şi de
convenţii colective şi încheierea acestora pe baze bi- sau tripartite, prin intermediul
reprezentanţilor părţilor parteneriatului social;
 participarea la examinarea proiectelor de acte normative şi a propunerilor ce vizează
reformele social-economice, la perfecţionarea legislaţiei muncii, la asigurarea concilierii
civice;
 consultări reciproce (negocieri) în problemele ce ţin de reglementarea raporturilor de muncă
şi a raporturilor legate nemijlocit de acestea;
 participarea salariaţilor (a reprezentanţilor acestora) la administrarea unităţii;
 participarea reprezentanţilor părţilor parteneriatului social în procesul de soluţionare
extrajudiciară a conflictului colectiv de muncă (procedura de conciliere).
Analizînd diversele definiții formulate în doctrină, putem concluziona că dialogul social se
poate realiza sub forma:
 Bipartismul, ca relație directă între sindicate și patronat;
 Tripartismul, ca relație instituționalizată sindicate-patronat-Guvern
Părțile parteneriatului Social

 Articolul 16 din Codul Muncii prevede că:

(1) Părţile parteneriatului social la nivel de unitate sînt salariaţii şi angajatorii, în persoana
reprezentanţilor împuterniciţi în modul stabilit.
(2) Părţile parteneriatului social la nivel naţional, ramural şi teritorial sînt sindicatele,
patronatele şi autorităţile publice respective, în persoana reprezentanţilor împuterniciţi în
modul stabilit.
(3) Autorităţile publice sînt parte a parteneriatului social în cazurile cînd ele evoluează în
calitate de angajatori sau de reprezentanţi ai acestora împuterniciţi prin lege sau de către
angajatori.
Sistemul Parteneriatului social

 Sistemul parteneriatului social (art.18 CM) include următoarele niveluri:

a) naţional – stabileşte bazele reglementării relaţiilor social-economice şi de muncă în
Republica Moldova;
b) ramural – stabileşte bazele reglementării relaţiilor din sfera muncii şi cea socială într-o
anumită ramură (ramuri) a economiei naţionale;
c) teritorial – stabileşte bazele reglementării relaţiilor din sfera muncii şi cea socială în
unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi în municipii;
d) de unitate – stabileşte obligaţiile reciproce concrete dintre salariaţi şi angajator în sfera
muncii şi cea socială.
Organele Parteneriatului social
 Negocierile colective și individuale, concilierea și reglementarea juridică a litigiilor și
conflictelor formează sistemul relațiilor sociale și de muncă în societate. Acest sistem de
relații sociale se pune în aplicare prin oganele parteneriatului social, care adoptă decizii în
exclusivitate în baza acordurilor.
În conformitate cu art.25 din CM al R.M., organele parteneriatului social sunt:
a) la nivel naţional – Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective;
b) la nivel ramural – comisiile ramurale pentru consultări şi negocieri colective;
c) la nivel teritorial – comisiile teritoriale pentru consultări şi negocieri colective;
d) la nivel de unitate – comisiile pentru dialog social "angajator – salariaţi".
 Formarea şi activitatea comisiilor la nivel naţional, ramural şi teritorial se reglementează
prin lege organică, iar a comisiilor la nivel de unitate – prin regulamentul-tip, aprobat de
Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective, care se publică în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova.
Reglementarea parteneriatului social
În scopul realizării parteneriatului social, au fost adoptate mai multe acte normative (comune
și speciale):
 Codul muncii al Republicii Moldova din 28 martie 2003,
 Concepția pentru dezvoltarea sistemului de dialog social, adoptată prin Hotărîrea
Guvernului R.M. nr. 356 din 26 aprilie 1995,
 Legea cu privire la Guvern.
 Legea Sindicatelor,
 Decretul Președintelui R.M. nr.247 din 15 decembrie 1992 „Cu privire la asigurarea
drepturilor sindicatelor în sfera parteneriatului social”,
 Legea patronatelor,
 Convențiile O.I.M. nr,144/1976 cu privire la consultările tripartite destinate să promoveze
aplicarea normelor internaționale ale muncii și nr.154/1981 privind promovarea
negocierilor colective, ratificate de Parlamentul R.M. în anii 1995-1996
Tripartismul instrument al parteneriatului
social
Dialogul partenerilor sociali, avînd în vedere pozițiile (de cele mai multe ori) pe care ei se
situează, trebuie să fie orientat, facilitat, chiar arbitrat. De aceea intervine statul și la acest
dialog, participă nu două ci trei părți. Se ajunge astfel la tripartism.
Tripartismul reprezintă un instrument al parteneriatului social, care se manifestă ca un
principiu de bază atît cu privire la făurirea dreptului internațional al muncii, cît și la elaborarea
normelor de drept intern al muncii.
Condițiile de bază pentru ca tripartismul să fie cu adevărat eficient, sunt:
 Independența patronilor, angajaților și a statului unuii față de ceilalți fără nici o
suprapunere a funcțiilor lor;
 Existența unor părți autonome și distincte, capabile să-și aducă la îndeplinire funcțiile lor
în mod corespunzător;
 Atitudine pozitivă față de consultări și cooperări;
 Respect și înțelegere mutuală.
Bibliografie:
 Codul Muncii al Republicii Moldova din 28 martie 2003,
 Nicolai Romandaș, Eduard Boișteanu, Dreptul Muncii: Manual, Chișinău 2007,
 Eduard Boișteanu, Parteneriatul Social în sfera muncii: Monografie, Chișinău 2014
 Boris Sosna, Eduard Gurin, Note de Curs, Contractul Colectiv și Individual de Muncă,
Ciclul I, Chișinău 2013