Consideraţii generale privind litigiile de muncă

Raporturile de muncă, luînd în considerare interesele de cele mai dese

ori contrare ale părţilor la respectivele raporturi, genereaza frecvente
divergenţe ce pot decurge în conflicte. Pentru efectuarea unei analize
eficiente, precum şi în scopul facilitării perceperii informaţiei privitoare la
sus-numitele conflicte urmează a fi definite si explicate următoarele noţiuni :
litigiu de muncă, factori de producţie, factori juridico-sociali,jurisdicţie a
muncii, conflict de drepturi, conflict de interese, grevă.
Litigiile de muncă: acele divergenţe apărute între salariaţi şi administraţie,
care nu pot fi soluţionate pe cale de tratative directe ale părţilor sau cu
participarea sindicatelor, în probleme de creare a condiţiilor de muncă şi
aplicarea lor.
Pentru soluţionarea lor legea prevede o anumită ordine, stabileşte
formele(procedura) şi termenele de înaintare a plîngerilor (acţiunilor) în
organele competente, examinarea lor, adoptarea unei hotărîri şi aplicarea ei.
Condiţii de muncă: îmbinarea factorilor de producţie şi juridico-sociali în
care salariatul îşi desfăşoară activitatea.
Factori juridico-sociali: limitele remunerării muncii, prelungirea timpului
de muncă, concediile şi alte condiţii stabilite de legi şi alte acte normative,
precum şi prin acordul părţilor.
Factori de producţie: condiţiile tehnice, sanitare, de igienă şi alte condiţii
stabilite de legi şi alte acte normative.1
Jurisdicţie a muncii: soluţionarea de către anumite organe, potrivit
procedurii prevăzute de lege, a litigiilor ce apar între subiectele raporturilor
juridice(în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul
raporturilor respective)2
Conflictul de drepturi: are ca obiect îndeplinirea unor drepturi sau
exercitarea unor anumite obligaţii, care decurg din legi sau alte acte
normative precum şi din contractele colective şi individuale de muncă.
Conflictul de interese: are ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă, cu
ocazia negocierii contractelor colective de muncă şi se referă la interesele cu
caracter profesional, economic şi social ale salariaţilor. În acest caz nu avem
de a face cu un drept născut care există şi se încalcă-cum este cazul în
1
Nicolae Romandaş , „Dreptul muncii”, Chişinău 2007, p. 311.
2
Constantin Beiu , “Introducere în jurisdicţia muncii”, Craiova, 1996, p.2 .

1
situaţia conflictului de drepturi (individuale sau colective). În schimb este
vorba despre un interes profesional, social, economic, care nu se poate
promova cu prilejul negocierii colective, născîndu-se astfel un conflict de
interese între angajator şi salariaţi sau între organizaţiile sindicale şi cele
patronale.3
Grevă: refuzul benevol al salariaţilor de a-şi îndeplini, total sau parţial,
obligaţiile de muncă, în scopul soluţionării conflictului colectiv de muncă
declanşat în conformitate cu legislaţia în vigoare.4

Condiţiile apariţiei litigiului sînt acele împrejurări, circumstanţe, care

direct sau indirect influienţează raporturile de muncă, provocînd divergenţe
între salariaţi şi administraţie.
Cauzele apariţiei litigiului sunt acele fapte juridice care nemijlocit au dus la
apariţia conflictului între salariaţi şi administraţi, doar cauzele comune
pentru litigiul de muncă poartă un caracter concret în raportul dat de
soluţionare a litigiului de muncă. Aceasta este încălcarea unor sau a altor
drepturi ale salariatului sau obligaţiunile lui faţă de de unitate.
Condiţiile apariţiei litigiului de muncă devin cauze concrete într-un litigiu
concret. Bunăoară, necunoaşterea legislaţiei muncii sau încălcarea ei de către
conducătorul unei organizaţii concrete, care duce la încălcarea drepturilor
unui salariat şi apariţiei între ultimul şi administraţie a litigiului individual
de muncă. Deseori litigiile de muncă apar în urma îmbinării cîtorva
condiţii(cauze), unele avînd caracter economic, altele social sau juridic.
Condiţiile apariţiei litigiului de muncă cu caracter economic duc la urmări
sociale grave, care, la rîndul lor sau în îmbinare cu urmările economice, duc
la apariţia litigiilor. Aşadar, lipsa mijloacelor duce la reducerea personalului,
lichidarea organizaţiilor, ridicarea nivelului şomajului. Salariaţii concediaţi
adesea apelează la organele judecătoreşti pentru soluţionarea litigiilor
apărute şi apărarea drepturilor lor. La condiţiile cu caracter social se referă,
de exemplu, creşterea bruscă a diferenţierii nivelului minim şi maxim de
venit al salariaţilor. La condiţiile cu caracter juridic se referă problemele,
contradicţiile, precum şi necunoaşterea legislaţiei muncii de către
administraţie şi în special, de către salariaţi.
Codul muncii al R.M. dedică Titlul XII reglementărilor privind jurisdicţia
muncii, care are drept obiect soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi
conflictelor colecive de muncă privind purtarea negocierilor colective,
încheerea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor
3
Brînduşa Vartolomei, „Dreptul muncii”, Editura Economica 2009.
4
Art.362 alin.(1), Codul Muncii al R.M., adoptat la 28.03.2003, publicat în M.O. al R.M. nr159-162/648
din 29.07.2003.

2
colective şi individuale de muncă, a convenţiilor colective prevăzute de
Codul Muncii, precum şi soluţionarea conflictelor privind interesele
economice, sociale, profesionale şi culturale ale salariaţilor, apărute la
diferite niveluri între partenerii sociali5.
În domeniul jurisdicţiei muncii se constată o mare diversitate a sistemelor
de organizare a jurisdicţiilor. Pot fi relevate următoarele sisteme de
jurisdicţie a muncii ce funcţionează în diferite ţări.
Jurisdicţii specializate constituie formele moderne de reglementare a
litigiilor de muncă supunîndu-le spre soluţionare unor factori de competenţi
ce dispun de pregătire de specialitate recunoscută şi care pot să ofere
maximum de acurateţe şi eficienţă soluţiilor pe care le pronunţă. Jurisdicţiile
specializate pot fi de două feluri:
-organele autonome de jurisdicţie a munci, caracterizîndu-se prin
profesionalismul soluţionării şi deplina autonomie şi independenţă.
Asemenea organe există în Marea Britanie şi Germania;
-organele de jurisdicţie a muncii incluse în sistemul organelor
judecătoreşti. Asemenea organe întîlnim în Franţa, Italia , Polonia, etc.
Sisteme de jurisdicţie a muncii în ogane convenţionale se constituie ca
mijloc de soluţionare a conflictelor de muncă, specific sistemului de drept
american. Spre deosebire de alte sisteme dreptul american al muncii nu
cuprinde decît un număr mic de norme de aplicare generală, înfăptuirea
relaţiilor de jurisdicţie a muncii fiind încredinţată Corpului Naţional pentru
relaţiile de muncă şi Comisiei pentru o egală utilizare a şanselor. Cu excepţia
jurisdicţiilor instituite de aceste organisme, întregul contencios al relaţiilor
de muncă se desfăşoară în cadrul negocierilor colective, care diferă în
funcţie de relaţia de muncă concretă.
Sisteme de jurisdicţie ordinare, unde litigiile de muncă se judecă, la fel ca
şi alte litigii, de către instanţele civile de drept comun. Acest sistem de
jurisdicţie este adoptat şi aplicat în Japonia.
Articolul 371 al Codului Muncii al R.M. prevede organele abilitate cu
Supravegherea şi controlul asupra respectării actelor legislative şi a altor
acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, a contractelor colective
de muncă şi convenţiilor colective la toate unităţile, acestea sunt după cum
urmează:
a) Inspecţia Muncii;
    b) Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat;
    c) Ministerul Economiei;

5
Dr. Nicolae Romandaş, Dr. Eduard Boişteanu, „Dreptul Muncii”, Chişinau 2003, p. 371.

3
 d) Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;
    e) alte organe abilitate cu funcţii de supraveghere şi control în
conformitate cu legea; 
f) sindicate. 
Inspecţia Muncii este organul central de specialitate, aflat în subordinea
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care exercită controlul de
stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative ce conţin
norme ale dreptului muncii, a convenţiilor colective şi a contractelor
colective de muncă la toate unităţile, de către angajatori persoane fizice,
precum şi în autorităţile publice centrale şi locale. Obiectivele Inspecţiei
Muncii sînt:
    a) asigurarea aplicării dispoziţiilor actelor normative referitoare la
condiţiile de muncă şi la protecţia salariaţilor în exercitarea obligaţiilor lor
de muncă;
    b) difuzarea informaţiilor despre cele mai eficiente metode şi mijloace
privind respectarea legislaţiei muncii;
    c) informarea autorităţilor publice competente despre dificultăţile legate
de aplicarea legislaţiei muncii.
Pentru realizarea obiectivelor sale, Inspecţia Muncii exercită următoarele
atribuţii:   
1. controlează respectarea dispoziţiilor actelor internaţionale, legislative şi
ale altor acte normative, precum şi ale convenţiilor colective” referitoare la:
- contractele individuale şi cele colective de muncă;
- carnetele de muncă;
    - timpul de muncă şi timpul de odihnă;
    - retribuirea muncii;
    - munca minorilor şi a femeilor;
    - protecţia muncii;
   2. avizează, în modul stabilit de lege, lansarea în producţie a prototipurilor
de echipamente tehnice şi de echipament individual de protecţie şi de lucru;
3. cercetează, în modul stabilit de Guvern, accidentele de muncă;
  4. coordonează activitatea de pregătire, instruire şi informare a salariaţilor
unităţilor în problemele privind raporturile de muncă, protecţia şi igiena
muncii, mediul de muncă.
5. acordă ajutor metodologic şi consultativ salariaţilor şi angajatorilor.

Supravegherea de stat asupra respectării normelor sanitaro-igienice şi

sanitaro-antiepidemice în toate unităţile se înfăptuieşte de către Serviciul
Sanitaro-Epidemiologic de Stat în limitele, conform cerinţelor şi procedurii
stabilite în lege.

4
  Supravegherea şi controlul de stat în domeniul activităţilor nucleare şi
radiologice sînt exercitate de către Agenţia Naţională de Reglementare a
Activităţilor Nucleare şi Radiologice.

Pentru rezlovarea litigiilor de muncă urmează să fie folosite metode şi

mijloace care ar acţiona în particular şi în complex. Dar chiar dacă toate
metodele vor fi folosite, e puţin probabilă înlăturarea completă a cauzelor
care le provoacă. Este imposibil să fie găsită o soluţie general valabilă care
ar rezolva odată şi pentru totdeauna problema conflictelor de muncă, însă
aplicarea cît mai corectă a legislaţiei, respectarea reciprocă a drepturilor
partenerilor sociali, precum şi sesizarea promta a organelor abilitate în caz
de depistare a încălcărilor este în măsură de a diminua considerabil numărul
sus-numitelor litigii de muncă.

5
 Bibliografie

1. Nicolae Romandaş , Dreptul muncii, Chişinău 2007

2. Constantin Beiu , Introducere în jurisdicţia muncii, Craiova
3. Brînduşa Vartolomei, Dreptul muncii, Editura Economica
2009
4. Codul Muncii al R.M., adoptat la 28.03.2003, publicat în
M.O. al R.M. nr159-162/648 din 29.07.2003.
5. Dr. Nicolae Romandaş, Dr. Eduard Boişteanu, Dreptul
Muncii, Chişinau 2003