PROIECT[FORTA]

-DE MIHAI BIANCA MARIA-

FORTA
• În fizică, o forță este o mărime fizică ce exprimă cantitativ
o acțiune care imprimă unui obiect cu masă o modificare
de viteză, de direcție sau de formă (aspect).Forța este o
mărime vectorială care are atât modul (valoare scalară sau
intensitate), cât și direcție.

• Forțele care acționează asupra obiectelor tridimensionale

le pot determina pe acestea să se și rotească sau să se
deformeze, sau pot cauza o schimbare a presiunii. Tendința
unei forțe de a cauza modificarea vitezei de rotație în jurul
unei axe se numește moment. Deformarea și presiunea sunt
rezultatele forțelor de tensiune din cadrul unui obiect.
• A doua lege a lui Newton stipulează că un obiect cu masă
constantă va fi accelerat proporțional cu forța rezultantă
care acționează asupra lui și invers proporțional cu masa
sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui
obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul.
Cu alte cuvinte, forța rezultantă care acționează la un
moment dat asupra unui corp este derivata temporală a
impulsulu.
CONCEPTE PRENEWTONIENE
• Din antichitate, conceptul de forță a fost recunoscut ca
făcând parte din funcționarea tuturor mecanismelor
simple. Avantajul mecanic dat de un mecanism simplu
permitea utilizarea unei forțe mici pentru a obține o forță
mare la o distanță mare. Analiza caracteristicilor forțelor a
culminat cu studiile lui Arhimede care a devenit celebru
pentru formularea unor concepte legate de flotabilitatea în
fluide.
MECANICA NEWTONIANĂ
 Sir Issac Newton a căutat să
descrie mișcarea tuturor obiectelor
folosind conceptele de inerție și forță, și a
găsit că ele se supun unor legi de
conservare. În 1687, Newton și-a publicat
lucrarea Philosophiae Naturalis Principia
Mathematica(Principiile matematice ale
filozofiei naturale). În această lucrare,
Newton a enunțat trei legi ale mișcării,
legi care până astăzi sunt folosite pentru a
descrie acțiunea forțelor.Definiția
generală a forței poate fi găsită în legea a
doua a lui Newton și este egală cu viteza
de modificare a impulsului:
PRIMA LEGE A LUI NEWTON
• Prima lege a mișcării a lui Newton afirmă că obiectele continuă să se
deplaseze cu viteză constantă dacă nu se acționează asupra lor cu o forță
externă rezultantă nenulă.[10] Această lege este o extensie a observațiilor lui
Galilei că viteza constantă este asociată cu lipsa unei forțe rezultante.
Newton a avansat ideea că orice obiect cu masă are o inerție intrinsecă care
se manifestă ca stare naturală de echilibru fundamental în locul ideii
aristoteliene a stării naturale de repaus. Prima lege contrazice astfel
concepția aristoteliană intuitivă că o forță rezultantă este necesară pentru a
păstra un obiect în mișcare cu viteză constantă. Făcând din repaus același
lucru cu viteza constantă, prima lege Newton leagă în mod direct inerția cu
conceptul de viteză relativă. Anume, în sisteme în care obiectele se
deplasează cu viteze diferite, este imposibil de determinat care obiect este „în
mișcare” și care este „în repaus”. Cu alte cuvinte, într-un limbaj mai tehnic,
legile fizicii sunt aceleași în orice sistem de referință inerțial, adică în toate
sistemele de referință legate între ele de o transformare galileană.
A DOUA LEGE A LUI NEWTON
•O formulare modernă a celei de-a • Impulsul este, prin definiție,
doua legi a lui Newton este o ecuație
diferențială vectorială:

• unde m este masa și este viteza. În

• unde este impulsul sistemului, iar   cazul în care masa este constantă, ea
este forța totală. La echilibru, forța poate ieși de sub derivata timpului:
rezultantă este zero prin definiție, dar
forțele pot fi totuși prezente (și pot
avea ca efect modificări egale și de
sens contrar ale impulsului). Legea a
doua afirmă că o forță neechilibrată ce
acționează asupra unui obiect va avea • de unde rezultă formula algebrică a
ca rezultat modificarea în timp a celei de-a doua legi a lui Newton:
impulsului.
MODELE FUNDAMENTALE
 Gravitația
• Gravitația nu a fost identificată ca forță universală până la Isaac
Newton. Înainte de Newton, tendința obiectelor de a cădea spre
Pământ nu era considerată în legătură cu mișcarea corpurilor
cerești. Galilei a descris caracteristicile obiectelor în cădere prin
determinarea că accelerația fiecărui obiect în cădere liberă este
constantă și independentă de masa obiectului. Astăzi, această
accelerație gravitațională îndreptată spre suprafața Pământului
este denumită de regulă și are un modul de aproximativ 9,81
metri pe secundă la pătrat (această măsurătoare este efectuată la
nivelul mării și depinde de latitudine), și este îndreptată spre
centrul Pământului.[27] Această observație are semnificația că
forța de greutate ce acționează asupra unui obiect de la suprafața
Pământului este direct proporțională cu masa obiectului. Astfel,
un obiect ce are o masă m este atras cu forța:
Forțele electromagnetice
• Forța electrostatică a fost descrisă pentru prima oară în 1784 de
către Coulomb ca o forță ce există intrinsec între două sarcini
electrice. Forța electrostatică avea proprietatea că varia cu o lege
invers pătratică, pe direcții radiale, era atât de atragere cât și de
respingere (exista polaritate intrinsecă), era independentă de
masa obiectelor încărcate electric, și respecta legea superpoziției.
Legea lui Coulomb a unificat toate aceste observații într-o
singură afirmație succintă.
• Matematicienii și fizicienii din anii următori au descoperit ideea
de câmp electric, ca una utilă în determinarea forței electrostatice
ce acționează asupra unei sarcini electrice în orice punct din
spațiu. Noțiunea de câmp electric se bazează pe o sarcină de
probă ipotetică aflată oriunde în spațiu. Folosind legea lui
Coulomb, se determină forța electrostatică. Astfel, câmpul
electric oriunde în spațiu este definit astfel:
 FORȚELE NUCLEARE

• Există două forțe nucleare care sunt descrise ca interacțiuni ce au loc în teoriile
cuantice din fizica particulelor. Forța nucleară tare este forța responsabilă cu
menținerea integrității structurale a nucleelor atomice în vreme ce forța nucleară
slabă este răspunzătoare pentru dezagregarea anumiților nucleoni în leptoni și în
alte tipuri de hadroni.

• Forța slabă este datorată schimbului de bozoni W și Z, particule masive. Cel mai
cunoscut efect al ei îl reprezintă dezintegrarea beta (a neutronilor din nucleele
atomice) și fenomenele de radioactivitate asociate acesteia. Numele de slabă provine
de la faptul că intensitatea câmpului este de aproximativ 1013 ori mai mică decât a
câmpului unei forțe tari. Chiar și așa, ea este mai puternică decât gravitația pe
distanțe scurte. A fost dezvoltată și o teorie a interacțiunii electroslabe, care arată că
forțele electromagnetice și forța slabă sunt identice la temperaturi de aproximativ
1015 Kelvin. Asemenea temperaturi au fost testate în acceleratoarele moderne de
particule și arată starea universului în primele momente ale Big Bangului.
 FORȚE NEFUNDAMENTALE
Forța normală
• Frecarea este o forță ce se opune mișcării. Forța
• Forța normală este forța de respingere între
atomii aflați în contact strâns. Când norii de
electroni ai atomilor aflați în apropiere se
suprapun, respingerea Pauli (cauzată de
natura de fermioni a electronilor) are ca
rezultat forța ce acționează normal la
suprafața de contact între două obiecte.Forța
normală, de exemplu, este responsabilă
pentru integritatea structurală a meselor și
clădirilor, și este forța ce răspunde atunci
când o forță exterioară apasă un obiect solid.
Un exemplu de forță normală în acțiune este
la impactul unui obiect pe o suprafață fixă.
Frecarea
de frecare este legată direct de forța normală ce
acționează pentru a păstra două corpuri solide
separate în punctul de contact. Există două
clasificări largi ale forțelor de frecare: frecarea
statică și frecarea cinetică. Forța de frecare
statică ( ]se opune forțelor aplicate asupra unui
corp pe o direcție paralelă cu o suprafață de
contact, și le echilibrează pe acestea, până la o
limită specificată de coeficientul de frecare statică
( ] înmulțit cu forța normală ( ]. Cu alte
cuvinte, modulul forței de frecare statică satisface
inegalitatea:
 Forța de tensiune Forța elastică

• Forțele de tensiune pot fi modelate folosind fire ideale, fără • O forță elastică acționează în direcția aducerii unui
masă, fără frecări, care nu se rup și nu se întind. Pot fi resort la lungimea sa inițială. Un resort ideal este
combinate cu scripeți ideali, ce permit firelor ideale să considerat fără masă, fără frecări, nu se rupe, și se
schimbe direcția forțelor. Firele ideale transmit forțele de poate întinde oricât de mult. Aceste resorturi exercită
tensiune instantaneu în perechi acțiune-reacțiune astfel forțe ce se opun contractării și întinderii resortului,
încât dacă două corpuri sunt legate de un fir ideal, orice
proporțional cu distanța pe care este deplasat față de
forță pe direcția firului exercitată de primul obiect este
poziția de echilibru. Această relație liniară a fost
însoțită de o forță de-a lungul firului în direcția opusă
exercitată de al doilea obiect Legând același fir de mai multe
descrisă de Robert Hooke în 1676, după care a fost
ori de același obiect cu ajutorul unei structuri cu scripeți în denumită legea lui Hooke. Dacă este deplasarea
mișcare, forța de tensiune poate fi multiplicată. Pentru resortului, forța exercitată de un resort ideal este:
fiecare fir care acționează asupra unui corp, un alt factor al
forței de tensiune din fir acționează asupra corpului. Totuși, • unde k este constanta resortului. Semnul minus
deși astfel de mecanisme permit o creștere a forței, există o explică tendința forței elastice de a acționa în opoziție
creștere corespunzătoare în lungimea firului ce trebuie față de forța aplicată.
dislocată pentru a mișca corpul. Aceste efecte combinate au
ca efect conservarea energiei mecanice, deoarece lucrul
mecanic efectuat asupra corpului este același indiferent de
cât complicat este mecanismul.
ENERGIA POTENȚIALĂ.... ÎN LOC DE FORȚĂ, ADESEA SE POATE FOLOSI CONCEPTUL MATEMATIC ÎNRUDIT DE CÂMP DE  ENERGIE POTEN ȚIALĂ. DE EXEMPLU, FORȚA GRAVITAȚIONALĂ CE
ACȚIONEAZĂ ASUPRA UNUI OBIECT POATE FI VĂZUTĂ CA ACȚIUNE A  CÂMPULUI GRAVITATIONAL PREZENT ÎN POZIȚIA OBIECTULUI. REFORMULÂND MATEMTIC DEFINIȚIA ENERGIEI
(CU AJUTORUL DEFINIȚIEI LUCRULUI MECANIC), UN CÂMP SCALAR DE POTENȚIAL  ESTE DEFINIT CA FIIND CÂMPUL AL CĂRUI GRADIENT ESTE EGAL ȘI DE SENS CONTRAR FOR ȚEI
PRODUSE ÎN FIECARE PUNCT: ESTE DEFINIT CA FIIND CÂMPUL AL CĂRUI GRADIENT ESTE EGAL ȘI DE SENS CONTRAR FORȚEI PRODUSE ÎN FIECARE PUNCT:

Forțe neconservative
• O forță conservativă ce acționează asupra unui sistem închis
efectuează un lucru mecanic, prin care energia este convertită
doar între formele cinetică și potențială. Aceasta înseamnă că,
pentru un sistem închis, energia mecanică totală se conservă
întotdeauna când o forță conservativă acționează asupra
sistemului. Deci forța este legată direct de diferența de
energie potențială dintre două locuri din spațiu,și poate fi
considerată o mărime caracteristică a câmpului potențial, la
fel cum direcția și debitul de curgere a unui râu poate fi
considerată a fi o mărime caracteristică a unei zone cu relief
denivelat.
Forțe conservative sunt gravitația, forța electromagnetică, și forța
elastică. Fiecare astfel de forțe au modele dependente de o poziție
dată adesea sub formă de vector radial centrat într-un
potențial cu simetrie sferică.[51] Astfel de exemple sunt:
 FORȚE CONSERVATIVE

• Pentru gravitație: • Pentru forțele electrostatice:

• Pentru forțele elastice:

 FORȚE NECONSERVATIVE

• În anumite contexte fizice, forțele nu pot fi modelate ca fiind datorate gradientului unui
potențial. Aceasta se datorează adesea considerațiilor macrofizice în care apar forțe ca medie
statistică macroscopică a unor microstări. De exemplu, cauzele frecării sunt la nivel de atomi,
dar frecarea se manifestă ca o forță independentă de orice vector macroscopic de poziție. Forțe
neconservative sunt forța de frecare, dar și forțele de contact, forța de tensiune și rezistența la
mișcare a aerului. Totuși, pentru orice descriere suficient de detaliată, toate aceste forțe sunt
rezultatul forțelor conservative deoarece toate aceste forțe macroscopice sunt rezultat net al
gradienților potențialelor microscopice.

• Legătura între forțele macroscopice neconservative și forțele microscopice conservative este

descrisă prin tratarea detaliată cu ajutorul mecanică statistică. În sistemele macroscopice
închise, forțele neconservative acționează pentru a modifica energia internă a sistemului, și
sunt adesea asociate cu transferul de căldură. Conform celui de-al doilea principiu al
termodinamicii, forțele neconservative au neapărat ca rezultat transformări ale energiei din
sistemele închise de la forme mai ordonate la forme mai neordonate, pe măsură ce entropia
crește.
UNITĂȚI DE MĂSURĂ A FORȚEI
 BIOGRAFIE

• https://
ro.wikipedia.org/wiki/For%C8%9B%C4%83#For%C8%9
• Be_conservative