Delimitări conceptuale în

contabilitatea entităților

INCURSIUNE ÎN ISTORIA
CONTABILITĂȚII
1. ORIGINILE ÎNSEMNĂRILOR CONTABILE
- se regăsesc la începuturile civilizației și activităților
economice
- acestea sunt generate de dezvoltarea schimburilor
comerciale, a raporturilor de piață ca rezultat a diviziunii
sociale a muncii.
CELE MAI VECHI CALCULE apar pe oasele animalelor, în urmă
cu peste douăzeci de mii de ani.
ORGANIZAREA ÎN TRIBURI: operațiile de schimb erau
consemnate pe:
1. funii înnodate sau răboj
2. tăblițe de lut
3. papirus sau pergament.
 2. ÎN ANTICHITATE

- grecii, perșii și incașii țineau socotelile cu ajutorul unor

funii înnodate, de diferite culori, ansamblul acestora
constituia veritabile registre de evidență.
- în Mesopotamia se utilizau tăblițe de argilă pentru a
consemna prin gravare operațiile care au avut loc.
- în această perioadă socotelile se țineau și cu pietricele, de
unde provine cuvântul „calcul”(din latinescul „calculus”,
care însemna pietricică).
 3. EVUL MEDIU

- viața economică devine mai complexă, evoluția

însemnărilor contabile este legată direct de evoluția
schimburilor comerciale.
- în orașe din Italia, Anglia, Germania și Franța apar și se
dezvoltă noi activități productive și de comerț.
- însemnările din contabilitate încep să capete o formă
organizată.
 PRIMA LUCRARE
de contabilitate tipărită

- a fost publicată în anul 1494 - „Summa di arithmetica,

geometria, proportioni et proportionalita” - (Tratat de
aritmetică, de geometrie a proporțiilor și proporționalității)
și aparține călugărului franciscan Fra Luca Paciolo.

- cel de-al IX-lea capitol al lucrării, intitulat „Tratat de

conturi și înscrisuri”, oferă o descriere a contabilității în
partidă dublă. În concepția sa, partida dublă este definită
prin prisma ecuației de schimb dintre avere și capital.
 Începând cu secolele XIV – XV

- răspândirea în Europa a calculului scris cu ajutorul

cifrelor indo-arabe și inventarea tiparului permite
generalizarea partidei duble în țările europene, în
regiunile cu dezvoltarea economică de amploare.
 În secolele XVI – XVIII

se manifestă un interes deosebit pentru

cunoașterea „artei calculului economic”.
Relațiile sociale de producție și de schimb și-au
găsit expresia, la început, în însemnări contabile
izolate, iar mai târziu în sistemul acestora.
După apariția creditului, în sfera înregistrărilor
din contabilitate au intrat, alături de mișcările de
bani și mărfuri, și cele privind datoriile și creanțele.
 Secolele XIX – XX

- reprezintă un salt calitativ în gândirea contabilă.

- se tipăresc numeroase lucrări contabile cu autori
italieni, francezi, germani. Se pun bazele unor noi
sisteme contabile.
 5. ÎN ROMÂNIA

- primele însemnări contabile datează din

vremea dacilor, care după ocupația romană
țineau o socoteală asupra visteriei și a altor
evenimente economice
Ex: contabilitatea privitoare la exploatarea
minelor aurifere, consemnarea tributurilor
cuvenite statului roman
Mai târziu, apar date referitoare la constituirea
unor societăți cămătărești, catastife, registre
vamale, etc la Sibiu, Brasov, Râșnov
Catastife cu însemnări contabile:
1. Constantin Pop (Sibiu, 1799)
2. “Didascalia” (Iasi, 1819) – manual despre
comerț, finanțe și calcule contabile
3. “Pravila Komerțială” -Emanoil Ioan
Nechifor(Brașov, 1837) -prima lucrare tipărită
în limba română
 ÎNVĂȚĂMÂNTUL ECONOMIC ROMÂNESC

- se înființează academii economice la

Iași(1842), București (1913), Cluj(1920),
precum și al școli economice medii

Autori de prestigiu care publică lucrări de

specialitate: Dimitrie Jarcu, Ion Ionescu de la
Brad, Ion Evian, etc
 CONCLUZIE

• Sub influența schimbărilor intervenite în

mediul econmic, contabilitatea parcurge
drumul de la o formă primară către una mai
complexă, pentru satisfacerea cerințelor tot
mai diverse ale utilizatorilor săi, fiind
indispensabilă oricărui mediu de afaceri.