TRADIŢII ŞI

OBICEIURI DE
BOBOTEAZĂ
În suita celor 12 sărbători importante creştine se numără şi Boboteaza
(Botezul Domnului),ţinută în fiecare an, în ziua a şasea a lunii ianuarie.
Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa
Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, la împlinirea
vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi, Iisus s-a
prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numeşte şi
Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului. Încă din secolul al III- lea ,
poate şi mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este că în
"Constituţiile Apostolice" Boboteaza figura deja printre sărbătorile
creştine, alături de Crăciun şi de Paşti.
 Tradiția
Biblia vorbește despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergătorul
lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe
iudei la pocăință. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, făcută din
păr de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se
hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul
timpului această imagine, care îl înfăţişează pe Botezător ca pe un
pustnic cu părul lung și barbă aspră. Considerându-l proroc, locuitorii
din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i
asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan.
Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și mărturisească păcatele și să
se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va
veni după el (adică Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Vestind
venirea lui Iisus Hristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare și
mai puternic decât el.
Sfânta Evanghelie ne povestește că și Iisus a venit din Galileea,
pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată Mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii… Și, ieșind Iisus din apa
Iordanului, cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat
pogorându-se ca un porumbel și venind peste El... Și glas din ceruri
zicând < Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit >”.
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale
anului pentru creștini. În tradiția populară românească, Boboteaza
este și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a
apelor, de forțele răului.
Botezul lui Iisus Hristos
într-o icoană ortodoxă
 Ajunul Bobotezei
Ajunul Bobotezei este, în egală măsura, şi un moment favorabil
farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte
de aprinderea focului, se strânge cenuşa din sobă şi gunoiul din casă
pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presară pe straturile cu
legume "pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii". Tot acum
se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului.
Pe masa din "camera de curat" se aşterne o faţă de masă , aleasă
special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otavă
iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra se
aşează
douăsprezece feluri de mâncare: colivă - grâu pisat, fiert, îndulcit cu
miere şi amestecat cu nucă pisată -, bob fiert, fiertură de prune sau
perje afumate , sarmale ( "găluşte" ) umplute cu crupe , borş de
"burechiuşe" sau "urechiuşele babei" - borş de fasole albă în care se
fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formă
de urechiuşe -, borş de peşte, peşte prăjit, "vărzare" – plăcinte de post
umplute cu tocătură de varză acră -, plăcinte cu mac, etc.
Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se
atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate
sunt adăugate în hrana animalelor pentru a fi protejate de boli şi
pentru a fi bune de prăsilă. Altă dată, după ce preotul rostea Troparul
Botezului şi stropea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, era invitat
să se aşeze pe laviţă. Sub lăicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp,
boabe de porumb - "ca să stea cloştile pe ouă" - şi busuioc - "ca să
vină peţitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai târziu, în descântecele
de dragoste.În semn de răsplată se dădeau: bucate ("desăgarului"),
bani (preotului), nuci, mere şi covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului,
gospodina casei aşeza cel mai frumos fuior de cânepă. Oferirea
fuiorului avea mai multe semnificaţii: se credea că de firele acestuia se
vor prinde toate relele, că fuiorul devenea o punte peste care vor trece
sufletele morţilor sau că Maica Domnului va face din cânepă un voloc
cu care va prinde sufletele morţilor din iad pentru a le ridica în rai.
Se crede că dacă, în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt
încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea,
există credinţa că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre
ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.În
această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic ca
împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră. În seara de Ajun se
săvârşesc practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se iau
cărbuni din vatră şi se denumesc cu numele tuturor membrilor
familiei. Se consideră că primul care va muri, va fi cel al cărui cărbune
se va stinge mai repede. În noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi
visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucă-
ţică de busuioc; busuioc se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe
gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.
Busuiocul, nelipsit din ritualurilor de Bobotează
 Boboteaza - sfiniţirea apei
În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan.
Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în
fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună
cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg - unde să fie cel
puţin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în
gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se
aduce apa, care se pune în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la
râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii
care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg
ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii. De
obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este
des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Poporul român a păstrat
multe
tradiții în legatură cu această zi. De exemplu, în localitățile așezate pe
malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe țărmul mării, se
obișnuiește ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce
o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care
sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi.
După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare
creştin îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a
venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă "Chiraleisa"-
pronunţarea românească a grecescului Kyrie Eleison (“Doamne
miluieşte!”) - , pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea
aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii şi toarnă câte
puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi
acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din
grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.