Ministerele.

Consideraţii generale
Ministerele sunt organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale care realizează
politica guvernamentală în domeniile de activitate
ale acestora.
Ministerele au personalitate juridică şi sediul în
municipiul Bucureşti.
Acestea se organizează şi funcţionează numai în
subordinea Guvernului, potrivit prevederilor
Constituţiei şi ale Codului administrativ.
Ministerele sunt conduse de miniştri, ca urmare a
acordării votului de încredere de către Parlament.
Aceştia răspund de întreaga activitate a ministerului
în faţa Guvernului, iar în calitate de membri ai
Guvernului, în faţa Parlamentului.
Numărul ministerelor şi miniştrii se aprobă de Parlament,
prin acordarea votului de încredere asupra Programului de
guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură.
Structura Guvernului poate fi modificată, prin înfiinţarea,
desfiinţarea, divizarea ori comasarea unor ministere, ca urmare
a cererii prim-ministrului adresată Parlamentului (art. 62 alin.
(5) din Codul administrativ.
Parlamentul acceptă modificarea structurii Guvernului în
condiţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie.
Ministerele au în structura organizatorică direcţii generale,
direcţii, servicii şi birouri, denumite generic compartimente, cu
respectarea prevederilor corespunzătoare încadrării cu personal
a respectivelor structuri.
Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin
regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului,
aprobat prin ordin al ministrului.
Unele ministere pot avea, în funcţie de natura atribuţiilor,
compartimente în străinătate, înfiinţate în condiţiile legii.
 Atribuţiile generale ale miniştrilor
În domeniul lor de activitate, miniştrii îndeplinesc
următoarele atribuţii generale:
- organizează, coordonează şi controlează aplicarea
legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a
ordinelor şi instrucţiunilor emise conform legii,
respectând limitele de autoritate şi ale principiului
autonomiei locale;
- elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe,
hotărâri ale Guvernului, în condiţiile stabilite prin
metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului;
- acţionează în vederea aplicării strategiei proprii a
ministerului, integrată celei de dezvoltare economico-
socială a Guvernului, precum şi politicile şi strategiile
în domeniile de activitate ale ministerului;
- fundamentează şi elaborează propuneri pentru
bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului;
- iniţiază şi negociază, din împuternicirea
Preşedintelui României sau a Guvernului, în
condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi
alte înţelegeri internaţionale sau propune întocmirea
formelor de aderare la cele existente, în domeniul său
de activitate;
- colaborează cu Institutul Naţional de Administraţie
şi cu alte instituţii de specialitate pentru formarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului
din sistemul său.
 Autorităţile administrative autonome
 Conform dispoziţiilor articolelor 116 şi 117 din Constituţie, administraţia
centrală de specialitate se realizează nu numai prin intermediul
ministerelor şi a altor organe de specialitate, ci şi de către autorităţi
administrative autonome.
 Aceste structuri nu se subordonează Guvernului, având o conducere
desemnată de Parlament, fiind obligate prin legea de înfiinţare să depună
rapoarte de activitate care sunt supuse dezbaterii şi aprobării acestuia.
 Înfiinţarea şi desfiinţarea autorităţilor administrative autonome se fac
prin lege organică.
Constituţia nominalizează o parte din aceste
autorităţi: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (art.
119), Consiliul Legislativ (art. 79), Serviciile de
Informaţii (art. 65 lit. h), Serviciile publice de radio
şi de televiziune [art. 31 alin. (5)].
Potrivit prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituţie,
alte autorităţi autonome se înfiinţează prin lege, fără a
le nominaliza.
Este cazul Băncii Naţionale, Centrului Naţional al
Cinematografiei, Consiliului Naţional al
Audiovizualului ş.a.
Atât autorităţile autonome nominalizate, cât şi cele
nenominalizate sunt organizate şi funcţionează
potrivit prevederilor unei legi organice.
 Administraţia publică locală. Caracteristici

Analiza dispoziţiilor constituţionale referitoare la

administraţia publică locală și a prevederilor Codului
administrativ pune în evidenţă principalele caracteristici
ale administraţiei publice locale:
- administraţia publică locală se organizează şi
funcţionează în temeiul următoarelor principii stabilite de
Constituţie: principiul descentralizării, autonomiei
locale, deconcentrării serviciilor publice.
- administraţia publică locală se organizează şi funcţionează pe
baza următoarelor principii specifice:
a) principiul descentralizării;
b) principiul autonomiei locale;
c) principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de
interes local deosebit;
d) principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;
e) principiul cooperării;
f) principiul responsabilităţii;
g) principiul constrângerii bugetare (art. 75 alin. (1) din Codul
administrativ).
- administraţia publică locală cuprinde în sfera sa
consiliile locale şi primarii, consiliile judeţene;
- raporturile dintre autorităţile administraţiei publice
din comune, oraşe, municipii şi autorităţile
administraţiei publice de la nivelul judeţului se
bazează pe principiile autonomiei locale, legalităţii,
cooperării, solidarităţii, egalităţii de tratament şi
responsabilităţii;
- în relaţiile dintre consiliul local şi primar, consiliul
judeţean şi preşedintele consiliului judeţean, precum şi
între autorităţile administraţiei publice din comune, oraşe,
municipii şi autorităţile administraţiei publice de la nivel
judeţean nu există raporturi de subordonare; în relaţiile
dintre acestea există raporturi de colaborare.
 Principiul descentralizării

Principiul descentralizării este consacrat în art. 120

alin. (1) din Constituţia României, în urma revizuirii
acesteia.
Principiul a fost definit ulterior prin Legea
descentralizării nr. 339/2004, abrogată de Legea -
cadru a descentralizării nr. 195/2006.
Cadrul normativ actual al descentralizării
administrative este stabilit de Codul administrativ,
care abrogă Legea nr. 195/2006.
Potrivit Codului admininistrativ, descentralizarea reprezintă
transferul de competenţe administrative şi financiare de la
nivelul administraţiei publice centrale la nivelul
administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale,
împreună cu resursele financiare necesare exercitării
acestora.
 Principiul autonomiei locale

Principiul autonomiei locale este principiul

fundamental care guvernează administraţia publică
locală, constând în „dreptul unităţilor administrativ-
teritoriale de a-şi satisface interesele proprii fără
amestecul autorităţilor centrale, principiu care atrage
după sine descentralizarea administrativă, autonomia
fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care
implică autonomia”.
Conţinutul, precum şi regimul juridic al autonomiei
locale rezultă din prevederile Codului administrativ,
respectiv art. 84.
Conform acestor dispoziţii, autonomia locală este numai
administrativă şi financiară şi se exercită pe baza şi în
limitele prevăzute de lege.
Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea,
competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea
resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului,
municipiului sau judeţului, după caz.
Potrivit art. 5 lit. j) din Codul adm, autonomia locală
reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a
autorităţilor administraţiei publice locale de a
soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul
colectivităţilor locale la nivelul cărora sunt alese,
treburile publice, în condiţiile legii.
Din analiza dispoziţiilor Codului administrativ rezultă
că:
- autonomia locală reprezintă nu numai un drept, ci
şi o obligaţie pentru autorităţile publice locale,
reprezentante ale colectivităţilor locale;
- fiind desemnate de colectivităţile locale, autorităţile
locale (consilii locale, primari, consilii judeţene)
exercită autonomia locală în numele şi în interesul
acestor colectivităţi;
- competenţele autorităţilor administraţiei publice
locale se stabilesc numai prin lege;
- competenţele autorităţilor publice locale sunt
depline şi exclusive, excepţie făcând anumite cazuri
prevăzute de lege;
- în virtutea autonomiei locale, autorităţile administraţiei
publice locale au iniţiative în toate domeniile, cu excepţia
celor care sunt date în mod expres în competenţa altor
autorităţi publice;
- dreptul de a soluţiona şi gestiona al autorităţilor
publice locale priveşte toate problemele din unitatea
administrativ-teritorială, stabilite de lege atunci când
reglementează atribuţiile autorităţilor locale.
Autonomia locală presupune existenţa unor condiţii
şi îndeplinirea unor exigenţe cum sunt:
existenţa unei colectivităţi locale în cadrul unei
unităţi teritorial-administrative care să aibă interese şi
nevoi specifice, diferite de interesele colectivităţii
naţionale;
 existenţa unor mijloace materiale şi financiare a
căror gestionare se realizează sub responsabilitatea
acestor colectivităţi;
autorităţile care conduc colectivitatea locală trebuie
să fie alese dintre cetăţenii care o compun;
 aceste autorităţi trebuie să dispună de o anumită
autonomie faţă de organele centrale ale
administraţiei publice;
controlul exercitat de organele puterii executive
asupra autorităţilor administraţiei publice locale
(controlul de tutelă administrativă).
Autonomia locală se manifestă organizatoric prin
alegerea autorităţilor administraţiei publice locale de
către populaţia cu drept de vot care domiciliază în
unitatea administrativ-teritorială, organizarea
serviciilor publice locale, înfiinţarea unor persoane
juridice de drept public, dar şi prin posibilitatea
recunoscută consiliilor locale de a adopta statutul
localităţii, organigrama şi numărul de personal.
Funcţional, autonomia locală presupune consacrarea
principiului plenitudinii de competenţă în soluţionarea
problemelor de interes local, fără intervenţia altor autorităţi.
Din punct de vedere gestionar, autonomia locală vizează
competenţa autorităţilor locale ce decurge din calitatea de
persoane juridice a unităţilor administrativ-teritoriale care
gestionează patrimoniul local.
Un aspect important al autonomiei locale priveşte dreptul
colectivităţilor locale de a se asocia cu alte colectivităţi
locale în vederea realizării unor sarcini de interes
comun în condiţiile legii.
Potrivit prevederilor art. 89 alin. (1) şi (2) din Codul
administrativ, unităţile administrativ-teritoriale au
dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor
deliberative şi executive să coopereze şi să se asocieze, în
condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare
intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat
şi de utilitate publică, în scopul realizării în comun a
unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional
ori al furnizării în comun a unor servicii publice.
Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară reprezintă structurile
de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat şi de
utilitate publică, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile
administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor
proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori pentru
furnizarea în comun a unor servicii publice [art. 5 lit. i) din
Codul adm.].
Unităţile administrativ-teritoriale au dreptul, în
limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi
executive, să coopereze şi să se asocieze şi cu unităţi
administrativ - teritoriale din străinătate.
De asemenea, pot adera la organizaţii internaţionale
ale autorităţilor administraţiei publice locale, în
condiţiile legii.
Cheltuielile ocazionate de participarea la activităţile
organizaţiilor internaţionale se suportă din bugetele
locale respective (art. 89 alin. (6) din Codul
administrativ).
Consacrarea legislativă a principiului autonomiei locale ca
fundament al organizării şi funcţionării administraţiei publice
locale ridică şi problema limitelor autonomiei locale.
Codul administrativ, prin art. 75 alin. (2), stabileşte că
„aplicarea principiilor prevăzute în acest act normativ nu
poate aduce atingere caracterului de stat naţional, suveran şi
independent, unitar şi indivizibil al României”.