Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Peștișani, Gorj, România – d. 16 martie 1957, Paris, Franța-81 ani) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze. Marele artist îşi începe cursurile primare la Hobiţa şi le încheie la Brădiceni. Temperament iscoditor şi neliniştit, stăpânit de o puternică dorinţă de independenţă, pleacă foarte de timpuriu de acasă. Având doar 7 ani, părinţii l- au găsit „fugit în lume“, la Târgu Jiu, unde se angajase la o boiangerie şi ca ucenic la o tâmplărie. La numai 13 ani (1893), vine la Craiova, angajându-se la prăvălia vestitului negustor Ion Zamfirescu, în a cărui casă este găzduit pe perioada studiilor. Aici, în puţinele clipe de răgaz pe care le avea la dispoziţie, reuşeste să cioplească, dintr-o lădiţă de portocale, o vioară, la care, după ce-i pune cele patru strune, cântă cu îndemânare. La prăvălia lui Zamfirescu îşi câştigă primii admiratori, la îndemnul cărora, în toamna anului 1894, se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din oraş. Domeniul pe care se specializează este sculptura lemnului (din această perioadă datează câteva sculpturi din lemn: o casetă, un dulap, două rame în stil rococo, după moda vieneză a timpului). În timpul studiilor este susţinut financiar de epitropia Bisericii Madona Dudu din Craiova şi în special de Toma Marocneanu, unchiul lui Nicolae Titulescu şi epitrop al Bisericii Madona, care locuia nu departe de Şcoala de Arte şi Meserii unde l-a remarcat. Singura condiţie era aceea de a cânta în strana bisericii, el având o voce foarte frumoasă. Întâlnirea cu această şcoală şi cu cetatea Băniei o va numi, metaforic „Minunea întâie a vieţii mele. La Hobiţa, în Gorj, m-am născut, dar la Craiova, pentru a doua oară“. Domnișoara Pogany, 1913
Carol Davila, 1903 Pește I, 1926
Sculptură expusă din 1912 în curtea Expusă la Tate Modern, Londra. Spitalului Militar Central din București 1. A plecat din România pe jos până în Franța. 2. În apropiere de Lunéville l-a prins o ploaie zdravănă, care era să-i aducă sfârșitul, însă a fost salvat de călugărițele de la o mănăstire din apropiere . 3. În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii, unde creează mare vâlvă. 4. Când a transportat „Pasărea din Văzduh” din Paris în SUA, vame șii din America l-au obligat să plătească taxa pentru obiecte comerciale, de și nu trebuia. I-au inclus opera de artă la categoria „ustensile de bucătărie și instrumente muzicale”. În urma incidentului, a dat SUA în judecată și a câștigat procesul. 5. Brâncuși ar fi făcut Statului Român oferta de a-i lăsa mo ștenire mai multe lucrări și chiar atelierul său din Paris, dar ar fi fost refuzat pe motiv că era un reprezentant al burgheziei decadente. După refuz, în 1951 a cerut cetățenie franceză, a obținut-o un an mai târziu și, astfel, a lăsat totul Fran ței. 6. Una dintre cele mai cunoscute opere este „Coloana Infinitului”, care face parte din trilogia Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii. Coloana are o înălțime de 29,35 metri. Comuniștii au încercat să dărâme Coloana pe motiv că „e lipsită de importanță’’și pentru că aveau nevoie de fier. Tănasie Lolescu și tractoristul Milotin au legat lanţul tractorului de primul modul al Coloanei. A tras cu tractorul cu care veniseră, dar lanţul s-a rupt.Au legat din nou lanţul, dar de mai multe ori în jurul Coloanei, şi au tras din nou. Tractorul s-a ridicat pe două roţi, dar Coloana nu s-a clintit. Construirea Coloanei Infinitului Se presupune că Brâncuși și Maria Tănase ar fi avut o relație. Ea avea 25 de ani, el 62. O copie a atelierului lui Brâncuși a fost construită în piața din fața Pompidou Centre și poate fi vizitată. Acolo sunt peste 130 de sculpturi și alte sute de obiecte de artă. Despre Masa Tăcerii, se spune că aceasta transmite o energie pozitivă celor care se apropie de ea. Se pare că cei care se așează pe unul din cele 12 scaune care o înconjoară simt nevoia de liniște și meditație. ,,Masa tăcerii” se numea iniţial ,,Vă rog eu, nu mai plescăiţi” În ciuda convingerilor sale de burlac incurabil, Brâncu și a d ăruit imaginii femeii, în general, mai mult decât se cunoaște pe scara largă: celebrele opere „Poarta Sărutului”, „Masa Tăcerii” si „Coloana Infinitului” își află la rândul lor originile în mișcarea de emancipare feminină care a prins contur în România în primii ani ai secolului XX.Cele trei piese care compun ansamblul, conțin însa mesaje ale unor profunde trăiri brâncusiene – oroarea față de război și dorul de țară, religiozitatea sa aparte si entuziasmul pentru Marea Unire: Coloana Infinitului a fost realizată cu bună știintă din 16 module, pentru a evoca anul în care România a intrat în Primul Razboi Mondial și sacrificiul infinit pe care războiul îl atrage după sine; Masa Tăcerii reprezintă o metaforă asociată apostolilor neamului, cu cele douăsprezece scaune – câte unul pentru fiecare apostol și având în mijloc masa, ca simbol pentru Iisus, deși Brâncusi era un fel de „credincios teoretic”, nepunând prea des în practică îndemnurile bisericești. Poarta Sărutului este dedicată în schimb întregirii neamului, compusă fiind din doi stalpi formati din patru fragmente, unite la partea superioara de o grindă, simbolizând cele opt regiuni românesti alipite patriei mamă, sărutul în sine reprezentând de fapt Marea Unire.