Civilizatia Geto-Dacilor

Este incontestabil că în Europa secolul I î.Hr, în afara statului roman, celții

și geto-dacii constituiau cele două popoare importante în spațiul
european, care atinseseră în dezvoltarea lor materială și social-politică un
înalt nivel. Este de aceea firesc ca între cele două culturi să fie influențări
reciproc. De aceea când vorbim despre stadiul culturii geto-dacice,
punctele de referire trebuie să le căutăm în cultura celtică. Aportul
cercetărilor făcute, mai cu seamă în ultimele 2 decenii, la cunoașterea
culturii geto-dacice, au spulberat impresia împărtășită de unii cercetători
(străini sau români), după care cultura strămoșilor noștri n-ar fi decât o
cultură celtică. Rolul pe care l-au jucat influențele celtice atât la formarea
civilizației de tip La Tène geto-dacică, cât și pe vremea lui Burebista, nu
poate fi pusă la îndoială, dar aceasta nu înseamnă o celtizare a culturii
geto-dacice. Aceasta se dovedește a fi o cultură originală care, a preluat, pe
lângă influențe celtice și multe bunuri din civilizația grecească, fie direct,
fie prin intermediul tracilor meridionali, la care se adaugă cele romane și
celelalte. Cultura tracilor meridionali reprezintă într-o mare măsură o
copiere a civilizației grecești, fără un aport propriu prea substanțial, la
care, cu greu se poate sesiza și contribuția elementului autohton. În
arheologie, termenul de cultură se referă atât la aspectele vieții materiale,
cât și la cele spirituale, în totalitatea lor, studiind: așezările, locuințele,
uneltele, armele, ceramica, podoabele, riturile funerare, ritualurile
religioase, manifestările artistice.Scriitorul antic Dio Chrysostom spunea:
„geții sunt mai înțelepți decât aproape toți barbarii și mai, asemenea
Cele mai vechi şi mai multe din
informaţiile noastre despre geto-daci si
Regatul Dacia provin din înregistrările
istoricilor greci, Strabon, Ptolemeu, şi
Herodot. Conform informaţiilor rămase de
la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă
(este indicat râul Mureş) până în partea
superioară a Dunării (denumită Danubius
– de la izvoare şi până la Drobeta), iar geţii
stăpâneau partea de şes şi cea inferioară a
Dunării (denumită Istru) până la Marea
Neagră. Tot el ne spune că „dacii au
aceeaşi limbă cu geţii” şi că „elenii i-au
socotit pe geţi de neam tracic”. Deci, grecii
i-au numit geţi, iar mai târziu, romanii i-au
numit daci, deşi era vorba de aceeaşi
Triburile dacice au fost întotdeauna atasate
populatie.
de relieful muntos. Munţii le-au oferit
posibiliţăti de subzistentă si de apărare. În
munţi vânau, îsi cresteau oile, vacile si caii,
acolo erau minele de fier, argint, aur si
sare. Triburile asezate în zone mai joase,
mai la ses, se ocupau de agricultură,
păstorit, apicultură, dar si de comerţ.
În antichitate tracii de nord – geții, dacii,
tyrageţii, crobizii, tribalii, costobocii,
carpii ş.a. – populau regiunile de la nord
de Balcani. Arealul de vieţuire al geţilor
cuprindea un vast teritoriu între Balcani
şi Nipru şi între regiunile muntoase ale
Transilvaniei şi Marea Neagră. Aceştia
erau agricultori şi crescători de vite.

Primele informaţii despre geţi sînt

atestate în operele literare greceşti din
secolele VI-V î.Hr. cum ar fi Hecateu din
Milet, Sofocle, Herodot şi Tucidide.
Herodot îi aminteşte pe geţi, ca
opunîndu-se trecerii armatelor lui Darius
I peste Dunăre în timpul campaniei
persane împotriva sciţilor (514 î.Hr.),
numindu-i pe geţi cei mai viteji şi mai
drepţi dintre traci.