Sunteți pe pagina 1din 13

Personalitatea lui Mircea cel

Bătrân în Sculptură
Grigorița Alexandra
Clasa 10-C
Obiective
 Indentificarea importanței personalității lui Mircea cel
Batrân cu ajutorul lucrărilor de artă reprezentate în
sculptură.
 Completarea cunoștințelor cu amplasările distinse ale
reprezantarilor artistice a Marelui Domnitor.
 Distingerea personalitaților ce au contrebuit la ridicarea,
dezvelirea și la realizarea monumentelor al personalitații
lui Mircea cel Mare.
Bibliografie
Mircea cel Bătrân a fost domnul Țării
Românești între 23 septembrie 1386 -
noiembrie 1394 și între ianuarie 1397 - 31
ianuarie 1418. În istoriografia română apare și
sub numele Mircea cel Mare.
În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara
Românească a ajuns la cea mai mare întindere
teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu
sine și o întărire a autorității sale, exprimată în
titulatura pompoasă și în reprezentarea
numismatică.
Ţara Românească refăcută de marele domn Mircea
cel Batrân aproape ca Dacia altădată, cea unită de
Burebista
Monumentul a fost ridicat intre anii 1900-
1902 de locuitorii orașului Tulcea în cinstea
victoriilor obtinute de domnitor impotriva
turcilor și reunirii Dobrogei cu Tara
Romanească. Distrus in timpul ocupatiei
Dobrogei de armatele Puterilor Centrale,
monumentul va fi reinaltat in anul 1972.
• Pe postament format din blocuri de granit
era amplasata statuia din bronz a
domnitorului, orientata spre Dunare. La baza
erau amplasati doi lei, simbol al
apartenentei acestui teritoriu la provincia
Dacia.
Piata Civica din Tulcea, loc ce
marcheaza centrul municipiului
este dominata de statuia
ecvestra a lui Mircea cel Batran,
dezvelita în 1972 , realizata pe
un soclu de travertin de catre
Ion Jalea .
Actuala statuie a Domnitorului
Mircea cel Bătrân, situată în fața
Gării feroviare a Tulcei, este o
replică a statuii originale, realizată în
1902. Au trecut aproape o sută de
ani, până când tulcenii au reușit să
refacă o statuie asemănătoare cu
cea a lui Mircea cea Bătrân, mai
precis aceasta s-a întâmplat în anul
2002 , în urma eforturilor făcute
de Fundația Galeriile Acum.
Amplasată în centrul
municipiului Piteşti , județul
Argeș, în fața Primăriei, statuia lui
Mircea cel Bătrân este o sculptură
monumentală în bronz, realizată
de Grigore Minea şi Aurelian
Bolea.
A fost dezvelită în ziua de 20 mai
1998, cu prilejul sărbătoririi
primei atestări documentare a
oraşului.
Monumentul istoric lui Mircea
cel Bătrân din Piaţa Tricolorului,
în Târgoviște, judetul Dambovița
este o lucrare de artă din 1993 al
sculptoriţei Gabriela Manole
Adoci. În timpul domniei
lui Mircea cel Bătrân ,orașul
Târgoviște a devenit principala
reședință domnească a Țării
Românești.
Monumentul este realizat din
bronz și ridicat în anul 1968, în
municipiul Turnu
Măgurele în județul Teleorman,
fiind creație a sculptorului
bucurestean Oscar Han. Mircea cel
Bătrân este cel care a refăcut și
întărit cetatea Turnu drept pavază
în fața înaintării otomane.
Pe data de 15 ianuarie 2018 ,în
Rominia în Parcul ’’Alei” din
Giurgiu, sculptorul Petrişor
Stoenescu a expus cea mai
recentă lucrare de sculptură în
inox, ctitorul Cetăţii Giurgiu –
Mircea cel Bătrân. Vechea
Grădină Alei a fost construită în
anul 1833 şi este printre primele
grădini publice din Muntenia
Concluzii
• Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai mari Domni
ai Românilor din acele timpuri, atât în războaie, cât şi în
timp de pace.
• Unele reprezantări artistice în sculptură ale domnitorului
au aparut încă de la începutul secolului XX.
• Oamenii ce au participat la realizarea acestor lucrări
artisticenu sunt doar sculpturi și organizații specializate
dar și locuitori devotași istoriei orașilui său

S-ar putea să vă placă și