Seismele

• Profesor: Raicea Gabriela

• Elev: Uța Bianca Andreea
• Școala: Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia
• Clasa: a-XI-a
Definiție: Cutremurele sunt fenomene naturale cauzate de eliberarea de energie in interiorul Pământului in urma fracturării
rocilor supuse tensiunilor acumulate. Suprafața de-a lungul căreia rocile "se rup" si se deplasează se numește plan de falie.
Cutremurele din Romania de origine tectonica se produc de-a lungul unor falii crustale (situate la adâncimi < 60km) sau la
adâncimi intermediare (aproximativ intre 60 si 200 km adâncime).
Magnitudinea (M) unui cutremur este o mărime adimensionala ce caracterizează energia eliberata in focarul unui cutremur
sub forma de unde seismice Se determina, in mod uzual, pe scara Richter folosind înregistrările diferitelor stații seismice. O
alta practica este calculul magnitudinii din moment seismic, mărime proporționala cu produsul dintre aria suprafeței de rupere
si deplasarea medie pe falie. Scara de magnitudine este exponențiala: o creștere cu o unitate a magnitudinii corespunde cu o
creștere de 30 de ori a energiei eliberate. De exemplu, pentru un cutremur de magnitudine 6.0 energia eliberata este de
aproximativ 30 de ori mai mare decât la un cutremur de magnitudine 5.0, in timp ce la un cutremur de magnitudine 7.0 energia
eliberata este de aproximativ 900 de ori (30 x 30) mai mare decât la un cutremur de magnitudine 5.0.
Locul din interiorul pământului unde se generează cutremurul se numește hipocentru sau focar, iar proiecția acestuia la
suprafața Pământului se numește epicentru. Distanta de la epicentru la un alt punct de pe suprafața Pământului se numește
distanta epicentrică, iar distanta de la focar la un punct de pe suprafața Pamantului se numește distanta hipocentrică.
Cauzele producerii cutremurelor:
Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:
• 1. Naturale:
• deplasarea plăcilor tectonice
• erupții vulcanice
• impactul cu meteoriți
2. Antropice ( non-seismice)
• mijloacele de transport(produc minicutremure)
• explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)
• edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)
Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot provoca pagube.
Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșează avalanșe și valuri seismice, produce
modificări ale mediului natural și antropic în funcție de intensitatea și de modul de propagare a
undelor, cu pierderi umane și economice.
Producerea cutremurelor:
În momentul în care se declanșează cutremurul, din epicentru, adică din punctul situat deasupra vetrei
cutremurului, vor porni unde de șoc.
1. Unda P :
este o undă longitudinală, de compresie;
determină mișcarea particulelor solului paralel cu direcția de propagare;
unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcția de mers;
2. Unda S :
este o undă transversală, de forfecare
determină mișcarea particulelor solului perpendicular (transversal) față de direcția de propagare
deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui șarpe (mișcări ondulatorii stânga-dreapta
față de direcția de înaintare)
Măsurarea cutremurelor:
Amploarea efectelor cutremurelor de pământ poate fi exprimată în două modalități:
calitativ, prin intermediul intensității seismice, a intensității distrugerilor cauzate de acestea, care diferă de la un amplasament la altul, fiind dependentă de distanța față de
epicentru și de condițiile locale de amplasament;
• cantitativ, prin intermediul magnitudinii, o măsură a energiei eliberate de un cutremur, o valoare unică pentru un eveniment seismic, având la bază o măsurătoare
instrumentată.
Chinezii au fost primii inventatori ai unui detector de cutremure. Atunci când vasul trepida, în timpul cutremurului, din gura unuia dintre cei opt dragoni cu care împodobit
vasul, o bilă cădea în gura uneia dintre broaștele râioase aflate la baza acestuia. Astfel era indicată direcția cutremurului. [2]O primă scară de apreciere a intensității
cutremurelor a fost propusă de Michele de Rossi (Italia, 1874) și Francois Forel (Elveția, 1881), care au publicat, independent unul față de celălalt, scări de intensitate
similare. Rossi și Forel au colaborat mai târziu și au produs Scara Rossi-Forel în 1883. Scara Rossi-Forel folosea 10 grade de intensitate (I...X), reprezentând primul grafic de
măsurare a intensității folosit la nivel internațional. Ulterior, pentru aprecierea intensității unui cutremur s-a folosit Scara Mercalli, inventată de vulcanologul și seismologul
italian Giuseppe Mercalli (1902) - o scară care stabilește intensitatea unui cutremur pe baza observațiilor personale, subiective, din timpul cutremurului. În prezent, în
Statele Unite este folosită Scara de intensitate Mercalli modificată (MMI), inventată în 1931 de seismologii americani Harry Wood și Frank Neumann și compusă din 12
nivele de intensitate. Scările de intensitate seismică cele mai utilizate astăzi sunt Mercalli modificată (MMI), Rossi-Forel (R-F), Medvedev-Sponheur-Karnik (MSK-64), Scara
Microseismică Europeană (EMS-98) și scara agenției meteorologice japoneze (JMA). În România se utilizează scara MSK-64 conform STAS 3684-71 din 1971 iar zonarea
intensității seismice a României se face conform SR 11100/1 din 1993, deși codul de proiectare seismică în vigoare, P100-1/2013 Arhivat în 11 ianuarie 2021, la Wayback
Machine. se bazează pe hărți ale accelerației terenului pentru proiectare (a g) pentru componenta orizontală a mișcării terenului și pentru 20% probabilitate de depășire în
50 de ani) și perioadă de colț (Tc) a spectrului de răspuns. Prima normă seismică din lume referitoare la asigurarea seismică a construcțiilor a intrat în vigoare la 5 iulie
1906, după cutremurul catastrofal din San Francisco, California (18 aprilie 1906).În cel de-al doilea caz, o măsură strict cantitativă a cutremurelor a fost introdusă de Kiyoo
Wadati în 1931 în Japonia. Pentru astfel de măsurători sunt utilizate diverse aparate, denumite generic seismometre, destinate măsurării caracteristicelor cutremurelor,
precum accelerometrele. În 1855, Luigi Palmieri din Italia a inventat un seismometru pe bază de mercur. Azi, pe baza acestor caracteristici precis măsurate, cutremurele
sunt evaluate folosind Scara Richter, dezvoltată în 1935 de Charles Richter în California, SUA, pornind de la scara Wadati. Aceasta este o scală logaritmică, folosită pentru
evaluarea magnitudinii evenimentului seismic. Înregistrarea continuă a acestor mărimi se face folosind echipamente speciale de înregistrare, precum accelerografele
sau/și seismografele. John Milne a fost primul seismolog și geolog care a inventat primul seismograf modern, seismograful cu pendul orizontal (1880), și a promovat
construirea stațiilor seismologice. Anterior lui, în jurul anului 132, omul de știință chinez Chang Heng a inventat primul seismoscop, un instrument care înregistra
cutremurele, cunoscut sub numele de vasul dragonului.