Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un print din Levant ndrgind vntoarea prin inim neagr de codru trecea. Croindu-si cu greu prin hatisuri crarea, cnt dintr-un flaut de os si zicea: - Veniti s vnm n pduri neptrunse mistretul cu colti de argint, fioros, ce zilnic si schimb n scorburi ascunse copita si blana si ochiul sticlos... - Stpne, ziceau servitorii cu goarne, mistretul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vnatul cu coarne, ori vulpile rosii, ori iepurii mici ... Dar printul trecea zmbitor nainte privea printre arbori atent la culori, lsnd n culcus cprioara cuminte si linxul ce rde cu ochi sclipitori. Sub fagi el ddea buruiana-ntr-o parte: - Priviti cum se-nvrte fcndu-ne semn mistretul cu colti de argint, nu departe: veniti s-l lovim cu sgeat de lemn!... - Stpne, e apa jucnd sub copaci, zicea servitorul privindu-l istet. Dar el rspundea ntorcndu-se: - Taci... Si apa sclipea ca un colt de mistret. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviti cum pufneste si scurm stingher, mistretul cu colti de argint, peste plaiuri: veniti s-l lovim cu sgeat de fier!... - Stpne, e iarba fosnind sub copaci, zicea servitorul zmbind ndrznet. Dar el rspundea ntorcndu-se: - Taci... Si iarba sclipea ca un colt de mistret. Sub brazi, el strig ndemnndu-i spre creste: - Priviti unde-si afl odihn si loc mistretul cu coli de argint, din poveste: veniti s-l lovim cu sgeat de foc!... - Stpne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul rznd cu dispret.
Dar el rspunde ntorcndu-se: - Taci... Si luna sclipea ca un colt de mistret. Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii cum st n amurg, la izvor aplecat, veni un mistret urias, si cu coltii l trase slbatic prin colbul roscat. - Ce fiar ciudat m umple de snge, oprind vntoarea mistreului meu? Ce pasre neagr st-n lun si plnge? Ce vested frunz m bate mereu?... - Stpne, mistretul cu colti ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohind, sub copaci. Ascult cum latr copoii gonindu-l... Dar printul rspunse-ntorcndu-se. - Taci. Mai bine ia cornul si sun ntruna. S suni pn mor, ctre cerul senin... Atunci asfinti dup creste luna Si cornul sun, ns foarte putin.
si ca, seara, sufletul meu, ca tarmul care se modeleaza din ape, ia forma uitata a trupului tau ... Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim. Stnd la nceput de anotimp fermecat, astazi ne despartim cum s-au despartit apele de uscat. Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrnt, eu voi fi soarele negru, pamntul. Nu peste mult are sa bata vnt. Nu peste mult are sa bata vntul ...
femei ce-mi faceti cerul mai pustiu! Lasati-ma sa stau! Nu vreau nimic dect sa zac la usa piramidei, n unghiu-acesta racoros si mic, Cine ma striga din desert? Deschide-i! Si tu te duci? O, mai rami, iubito: cuprinde-ma, si stai, si mai rami Dar umbra ta de fum de ce-ai grabit-o? Da-mi fumul tau, si fa-mi-l capati. Unde dispar attia pomi pe rnd? Opreste-i tu, simun, n pragul zarii! Si tu te duci?Simt inima miscnd ca sepiile verzi pe fundul marii. Priveste: peste tot se surpa crengi. Omida patimei se face flutur, si fructele rasuna ca talangi. Adio, ceas n care sa le scutur Si tu te duci? ti voi iubi absenta si gura limpede ca un inel. Femei de aur, iar v-aud cadenta; Dar pasul vostru-i gol, si cad n el. O, blestemata inima din mine, De ce alergi prin colb cu pas trsit? - Rami cu bine. - Da, ramas cu bine n jumatatea mea fara sfrsit Tu cine esti, care-ai pierdut iar pasul? Nu mai cunosc pe nimeni, nu mai stiu. Curnd n cerul meu va bate ceasul; lasati-ma sa n-ajung prea trziu. O, de-ar veni suprema cutezanta cu gura de argint, Impalidata! Vreau sarutarea ei nepamnteana: un fulger, ntuneric iar, si gata
Iar tu, iubito, suferind cu pasul, gaseai in zare fluviul descantat de salcii triste, lacrimand in ceasul cand luna-si scoate cornul argintat. Si toate coborati in val cu scuturi roscate in amurg si negre-apoi. Minusculi stropi si ochi imensi de fluturi cadeau pe umerii rotunzi si goi. O, scutul nu parea sa se scufunde ! Cazand adanc, te minunai si tu ca trupul vostru diparea in unde, dar frumusetea trupurilor nu. Iar fiarele setoase, mai la vale, privind cu ochiul rosu de pe mal, cu alt luceafar se-ntorceau din cale uitand sa guste fermecatul val. Tarziu, fara vestmant, tinand cu mana, lunatice, voi ascundeati sub scut placerea-nspaimantata si tarana din care trupul vostru s-a nascut Candva, femeile acestui astru puntau o alta frumusete, gre. si nu visau ca scutul ei albastru odata, de pe umeri, va cadea. Iar spre sfarsitul unei nopti amare, cand fiicele iesira dintre flori, cu sani sfiosi si umeri goi pe care cadeau cu sabii aspre tineri zori, - trecu incet si scutul tau, iubito, sa apere un numar mai frumos si clipa mare pe care-ai sfintit-o in pantece cu tipat dureros. Acum iata: stati plangand in noapte, caci fiicele isi trec stravechiul scut la alte fiice, mandre, fara sopate, ca intr-un joc de-a pururi cunoscut, Si plangeti fluviul linistit si pasul cu care veti intra-n acelasi val si salciile jalnice si ceasul pana sub luna-ntarziat pe mal. Cand scutul falnic o sa se scufunde, cazand adanc, te vei mira si tu ca frumustea a pierit in unde, tarana trupurilor insa nu
ca semn ca vom vedea curnd uscatul. (Telegrafistul a murit, si nimeni nu-si aminteste alfabetul Morse.) Sa fi gresit directia?... Nu cred: curentul bate-n dunga luntrii noastre, iar soarele-apucnd ne-arata locul de nastere al pestilor cu aripi. Ct mai avem pna acolo? Unii sustin ca, peste ctva timp, vom trece Meridianul Lunii, ajungnd pe-o mare care curge dedesubtul acesteia, de unde vom vedea pe cer cum navigheaza umbra noastra. E ora mesei. Se aud tipnd cei care-alesi prin tragere la sorti (cu zaruri masluite!) vor fi astazi exclusi de la festin: sunt bucatarii...
De doua ori lumea-mi apune sub pleoape. De doua ori inima-mi moare n piept. Presimtul care-mi da trcoale pe-aproape Snt tot eu, asezat pe umaru-mi drept. (1942)
Numai ei nu mai sfirsesc sarutarea cea din urma. - Prinde-ma si sunt a ta, murmura apa livida. Iat-o prinsa! Dar a cui e ? Unde-i sprintena silfida ? Unde-i cel ce-o cauta ? Joaca apa amaruie neagra-vinata-verzuie ...
nici amfora corolelor de crin, nici fulgerul cristalelor amare. Mereu, ca instrumentul de suflat, cu cntec se vor umple, caci faptura si pipaie conturul terminat abia adeverindu-le masura. Asa credeam. Sub stelele trzii, culcndu-ma, strngeam pe lnga mine compasul, inginer de armonii Si cocostrc al zborurilor line. Ah! cte veacuri scapata-ntr-un ceas cnd somnul dulce-i frate cu minciuna? Din formele de-aseara n-a ramas ntreaga si curata vai! nici una. Cu ce calduri de iad si negre ploi venira astazi zorile pe lume ? Enorme balarii cu frunze moi fosnesc pe tarm, ca marile n spume. Tulpini diforme, zgrciuri pe nisip ranira idealul receptacol si ruinara transparentul chip caruia eu i-am fost umil oracol. O, mare-n spasmuri, cu zvcniri adnci, de ce-ai ntors genunile fertile ? n loc sa cnte sarea, sus pe stnci aud foind insecte si reptile. Piezis e mersul astrelor pe grind, iar datina stihiilor surpau, de cnd un soarece muri umblnd cu stirvu-i putred cercul fara pata. Cu scrum si rumegus de furnicar va veti hrani, voi - frunze libertine, ce-ati dat uitarii-aulicul tipar si aria nervurilor divine! Iar voua, zburatoare-n stol si plc, stiuta vi-i de-a pururea dar sparu bataia aripilor, grea de tilc,
prin care orice zbor devine arta! Vai! steaua asta merge spre amurg Cristalele s-au spart si sngereaza. Si mii de ape lincede se scurg mnjind coroana fluviilor, treaza. Ci-n mijlocul declinului lumesc eu stau si-astept, cu sfiiciune, ceasul, cnd putrezi-vor florile ce cresc ca broaste care-mi tulbura compasul. Atunci, lovind cu vrful n nisip, aceleasi semne vor luci n soare, pastrnd n forma lor eternul chip al lucrurilor lumii trecatoare.
Cu ce m-aleg e, poate, o parere ; mai hranitoare nsa dect sunt capsunii, spicul, fagurii de miere si vinurile-ntregului pamnt. Si mai severa : nu pot sa m-apropii adeseori dect ncet, tiptil, ca de un crd de sperioase dropii, de universul ei subtil. E un imperiu transparent ce iese din lucruri, si le-aseaza-ntr-un alt chip, fie ca-mi stau n fata ca mirese, fie ca pier ca spumele-n nisip. Acolo, ma cobor pe niste trepte de marmura si vnt, si ma scufund printre contururile ntelepte ale unei substante fara fund, si iarasi ma ridic, sa pipai tlcul ce se desprinde din adncul ei. Iar vremea trece, resfirata-n plcul cocorilor, varsnd pe rani ulei. Si doar acea alcatuire simpla de forme si de sunete-n azur mai staruie, fluida, lnga tmpla purificnd paragina din jur. Orice sarut ajunge cu un capat dincolo de iubire. Da-mi-l, deci, cu soarele acum, sa simt cum scapat n codrul dedesubt, fara poteci.
ce-ntr-una, hipnotic, ma soarbe. Treptat izbavit de pamntul greoi, desprins de lumesti simulacre, ma-atrage un cer limpezit ca un sloi cntnd din vapaile sacre. Cu ce fel de grai sa rostesc pe deplin si cui - amutitul elogiu? n turn, nghetat, albastriu, cristalin, ma-asteapta un divin orgoliu. Marire acestei adnci aratari! n locul rotirii de zodii, cu inimi aici si la mari departari stau orele fixe, ca rodii. Uitate sunt, deci, izgonite de timp aversa de stele-n nalturi, si nasterea florii superbe din ghimp, si goana dorintei n salturi. De-acolo de sus, de pe naltul prag privesc fascinat nafara. Ce sfera perfecta! Pamntul cel mic cu multele sale nvelisuri e una: nimic nu se naste, nimic nu moare n lut si-n frunzisuri. Vai mie, credeam ca farima e-n mers! Iertare, ah! somnuri eterne, minuni mpietrite cu licarul sters de-o iarna ce nu se mai cerne. Ca roiuri de ornice prinse-n nghet ce-mi mngie ochii si parul, descopar n lucruri tiparul maret, modelul dinti, Adevrul. Nicicnd n-am crezut ca-o sa poata-ncapea padurea-ntr-o singura ghinda, noianul de stele-ntr-o singura stea, oceanu-ntr-un ciob de oglinda. Aceasta e fata traind dedesubt a lumii, obrazul de taina:
integru, statornic, n veci necorupt, mereu despuiat de-orice haina. O, vesnic as vrea sa ntrzii aici, pe treapta suprema la care fiinta nu scade ca umbrele, nici prezenta nu trece-n miscare. Mereu sa ma-mbete, cuprins la mijloc, sederea a toate-ntru sine. Dar vai! rasuflarea mea, ca un foc, topeste zapada sub mine. O limba porneste sa miste, si bat cleios adormitele ore, si prind sa rasara-ntr-un spatiu curbat de spaime stravechi aurore; privelisti limpide se-mpaienjenesc, departe o luna apune, cad codrii cu-un tipat prelung, omenesc si marea ncepe sa sune. O, nu-mi este dat ca n marele ger sa dainui! Vai, nu mi se cade aici, unde toate - salvate - sunt cer, aici, n opritele cascade, sa-ntrzii prea mult: nu sunt vrednic sa port n ochi fericita vedere a viului care-mi apare ca mort, a tot ce dureaza-n cadere... De-aceea ma-ntorc ntristat si cobor. Paingi, cucuvai ntelepte ma cheama-ndarat, ma ajuta sa zbor n jos, pe spirale, pe trepte. Dar eu nca sovai: ma tem sa ma scald n ore ce iarasi ma-nhata. Eu plng, si ma zbucium n trupul meu cald. n turn, orologiul ngheata.
stranie, ca o adiere de vant, iar vantul staruia in juru-ne ca o respiratie tainica. Nu-mi amintesc din timpul acela decat locurile umbrite pe unde treceam si cerul inalt. Celelalte toate, daca mai vin, le intalnesc intamplator, ca pe tine. Intotdeauna acelasi ceas batea ora; parca toate lucrurile din lume ar fi avut o singura moarte in aceeasi inima. zadarnic dau ceata usoara-ntr-o parte arborii s-apleaca deasupra cu crengile lor si ramanem singuri in intuneric ca o profunda revarsare de ape. La inceput a fost tarmul meu, tarmul tau, iar intre noi IUBIREA, ca un somn mort. Prima data, soarele, in timp ce trecea de la unul la altul, cazu, pasare de aur ucisa, in valuri. Pe urma, fara stirea noastra, fiinte hraparete coborara de pe tarmuri, umblara pe ape. Aceasta dura cateva mii de ani. Apoi, intr-un tarziu, animale marine venira sa muste din tarmuri. Acum liniile noastre mancate se aseamana cu profilul continentelor; iar sufletele, cu floarea nestatornica din spuma marii, se sfarma in vanturi, se usuca pe stanci. La inceput intre noi a fost un singur cuvant. Acum sute de cuvinte moarte se insufletesc, cand respiratia ta ajunge pana la mine, stranie, ca o adiere de vant ...
zadarnic dau ceata usoara-ntr-o parte arborii s-apleaca deasupra cu crengile lor si ramanem singuri in intuneric ca o profunda revarsare de ape. La inceput a fost tarmul meu, tarmul tau, iar intre noi IUBIREA, ca un somn mort. Prima data, soarele, in timp ce trecea de la unul la altul, cazu, pasare de aur ucisa, in valuri. Pe urma, fara stirea noastra, fiinte hraparete coborara de pe tarmuri, umblara pe ape. Aceasta dura cateva mii de ani. Apoi, intr-un tarziu, animale marine venira sa muste din tarmuri. Acum liniile noastre mancate se aseamana cu profilul continentelor; iar sufletele, cu floarea nestatornica din spuma marii, se sfarma in vanturi, se usuca pe stanci. La inceput intre noi a fost un singur cuvant. Acum sute de cuvinte moarte se insufletesc, cand respiratia ta ajunge pana la mine, stranie, ca o adiere de vant ...
infinitezimale-nseamna drumul pe care-o oaste alba nevazuta, cu comandanti ce poarta tui de maturi, ocupa toate posturile-cheie ale cetatii, condamnnd statuia primarului care troneaza-n piata.
lnga busteanul Tau cu cioturi tari pna-T;i vor creste, Doamne, noi lastari.
Stapane, muritorii isi intorc flamandul rat de porc ferindu-se de tot ce e miracol. Nici unul nu mai intelege azi ce spaima si extaz contine-al zilei palid receptacol. Vai, cine-ai vrea Tu sa primeasca-n dar lumina din pahar pe care o adevereste mirul ? Ei se inghesuie cu toti stupid privind cu ochi avid cum cade din copacii lumii jirul. Dar eu, Stapane, nu ma mai hranesc decat cu bob ceresc si grindina de jar din sfera lunii. Si zilnic mistuit de-un foc gentil surad ca un copil in aerul teribil al minunii.
noi cu ce ne-am hrani mai departe, daca nu ne-ai fi dat un tain de cucuta, de cantec si moarte
Asemenea calugarilor, care la zarea lumanarii ani de- a randul recopiau pe pergamente- nscrisuri pe care, fara- a le pricepe noima, le asezau in rafturi prafuite ca pe- un tezaur de -ntelesuri sacre ce aveau sa iasa la iveala tocmai peste- un adanc amar de veacuri, si eu Iti copiez in sufletul meu textul obscur, din care nu- nteleg o iota. Doamne, aseaza- ma acum in raftul ce mi-a fost destinat, si- n asteptarea luminii care- o sa ma- nvapaieze candva, ca pe un manuscris de pret!
cu pntecul flasc respira ca un golf magic. Vnt mai nalt nu cunosc: sub stindarde n zdrente viscerele lumii racnesc, n gavanele dreptilor sunt gauriti butucii de la rotile Carului Mare. Admirabil: voi zidi si eu pulberea si-adevarul, n lacrima incunabulelor am s-ating zorile. Sunt schimbul trei al Vandaliei, stilul delfin! Asteptati-ma doar o clipa: sa asez capul Sfinxului ntr-o vaza
ti tinuie prezenta sub presimt. De-aceea, ridicati-v pe praguri ca s vedeti acuma lmurit cum flfie luminile ca steaguri pe cel pzit de voi, care-a murit.
Soarece sarind din gura-n gura (pentru cei cu suflet de copil ce-au iesit pe brnci, printr-o spartura, din cetatea lor, si vin tiptil; pentru cei fugari din batalie, plini de praf si asudnd sub za; pentru ucigasii cu simbrie dornici foarte a se boteza; pentru facatorii de hrisoave, care iscodind din ins n ins colecteaza ghicitori si snoave si-ntretin legenda dinadins; pentru regii cu domnie scurta, care nu mai au dect un ceas; pentru mamele ce-si tin n burta plozii, ca sa-i nasca la popas; pentru epilepticii n care diavolul e pedepsit sa stea n genunchi si-n vesnica miscare; pentru cei calauziti de stea; pentru preotii n mari odajdii, grasi, pletosi, cu vata n urechi, intonnd troparele nadesdii, plictisiti de zeul lor cel vechi; pentru cei cu aripi lungi pe umar de la rai si iad; pentru femei osndite-n gloate fara numar fiecare prin frumusetea ei; pentru cei ce vnd pe cale leacuri speculnd durerea tuturor; pentru cei care-au murit de veacuri si se trie-n urmasii lor; pentru cei din alte universuri si cu alte-nfatisari; si chiar pentru autoru-acestor versuri, calarind un falnic arnasar care - asemeni celui din poveste paste numai jar si scuipa foc) toata lumea afla trista veste: ntlnirea nu mai are loc!
n zori de zi cnd cea din urma stea este satula de ispravi nebune un print al vnatorii povestea si-un gramatic nota ce i se spune mai mare-n evul ce mi s-a predat o alta ntmplare nu exista - marite domn! am un condei ciudat: n loc de mare-a scris cu lacrimi trista afara astrul zilei neclintit suna din bronzuri vechi ca o fanfara - maria ta! condeiul meu smintit noteaza nlauntru nu afara la fel de-aprinsa-n nvelisul ei simteam bataia sngelui n vine: o flacara sporindu-se-n ulei - stapne! s-a notat aceasta bine de patru zile soimul astepta flamnd cu ochiul galben cum e luna - sa fim mai drepti cu el maria ta! de patru zile nu: dintotdeauna n colivia-i strmta fara somn lipsit de zari murea de trandavie - sunt zari care se nasc marite domn! si scapara cumplit n colivie aidoma cu el tnjeam spre cer sa-ndestulez vederile-mi auguste - stapne! poftele maririi cer ct nu e-n stare limba ei sa guste atunci l-am scos din lat - ba nu l-ai scos! stiam simtmd cum musca din manusa ce patimi poarta-n pliscul fioros - asa-i! dar nu stiai ce poarta-n gusa cuprinsu-ntreg parea ca scos din minti desi nu-l tulburau macar zefirii - stapne! nu se cade sa te minti: launtrul isca tulburarea firii haitasii-aveau pe chip surs felin de cini zelosi care-si confirma faita - marite domn! golanii simt din plin cnd ura de al curte-asmuta haita eram att de mare - un pigmeu! ca un topaz ntinderea marunta lucea stropita-n inelarul meu - dar doamne! nu era inel de nunta. visam o prada mare mai presus
de orice zvacnet de aripi mortale - visai sa pui n locul stelei sus obscura stema a domniei tale! parca vnam prin mine urmarind pe dincolo de orice cuviinta o pasare ce zboara, de pe-un grind ce ma rasfrange-n ape o fiinta ce ma-ntrecea si ma urma n timp si valurea cu-o ritmica aripa oglinda unui aprig anotimp n care toate concentrate-n clipa ma proslaveau liturgic mprejur: cmpii si osti donjoane si ducate veneau urlnd n calea mea o! jur vnam prin clare zile spintecate de rasuflarea mea simteam ca sunt ca soimul ce-si gaseste-adevaratul destin fantoma unui print marunt n care se trezeste mparatul eram prea exaltat ca sa observ ca soimul meu pierise supt de zare dar simt acum ca agerul meu serv el - vnatoru-a ce mi se nazare pe bolti cu vulturi si ereti complici mi raspndeste numele-n tarie - te-nseli stapne! soimul e aici pe mna mea si aripa lui scrie
Caldura blanda-a soarelui de toamna. Ei si!? Intelepciunea unei vieti E s-o traiesti, pe fiecare treapta, Prin ceea ce-i e propriu, si sa-nveti a-i da, necontenit, masura dreapta. Sa-i dam, deci, acceptatei batraneti Prilejul de-a ne-ntineri, o clipa Prin tot ce-a fost recolta si risipa. Noi, toti, ne-am pregatit candva, de zbor Aici, intre aceste ziduri sfinte. Azi am venit sa ne rostim in cor Recunostinta inimii, fierbinte, Omagiul cald, al nostru-al tuturor, Adus acum liceului prin care Am cunoscut intaia consacrare. Tot ca elevi, dar azi mai silitori, Venim sa strangem generoasa mana A unor fara seaman profesori. Celor de-aici, si celor din tarana, Intotdeauna le vom fi datori: Caci tot ce le platim, pana la moarte, Din ce ne-au dat, e doar o mica parte. Ne-am adunat sa spunem, fara glas, Prezent! in numele unor prieteni ce nu-s aici; acei care-au ramas, devreme sau tarziu, sub triste cetini; sa ne-implinim cucernicul popas la cerul lor cu astre scufundate ce-asteapta azi un semn de pietate. Suntem aici pentru-a raspunde-acum La intrebarea: Ce-ati facut in viata? E o-ntrebare de sfarsit de drum? Eu cred ca nu: raspunsu-i inca-n fata. Ci-n clipa cand il vom rosti, oricum Ne-ar fi - carunt sau inca negru - parul, Doar urma noastra spune adevarul. Ne-am adunat ca sa-adunam acest Teribil adevar al vietii noastre Cu tot ce are mandru sau funest Din biruinti, sperante si dezastre, Sa nu ramana-n pulberi nici un gest, Ci-insumat-ca un mirabil numar Sa-l ducem impreuna, toti, pe umar. Ne-am adunat sa ne copilarim. Sa dezgropam din noi crenguta verde A unui vesnic tanar vifleim
Pe care sufletul nicicand nu-l pierde, Si-ncaruntiti cum suntem sa-l traim Din nou: in cantecele si-n credinta Care din leagan ne-au scaldat fiinta. Iar daca-i scris ca orele de azi Sa bata a suprema intalnire Aprindeti-va sorii din obraz, Fiti numai bunatate si iubire, Si-orice cuvant rostiti-l in extaz! Sarutul cel din urma, ca si-ntaiul, Sa ne vegheze-n flacari capataiul! Prieteni si colegi - bine-ati venit! In lupta noastra crancena cu timpul, Hai sa ne credem inca la zenit! Restaurati, deci pentr-o zi, Olimpul! Dati intalnirii nimbul cuvenit! Din mana-n mana cupe mari sa treaca: Zeii batrani stiu inca sa petreaca!