100%(3)100% au considerat acest document util (3 voturi)
30 vizualizări2 pagini
[apărut în Bărăganul ortodox nr. 18, 2004, p. 4]
tradiţia în contemporaneitate PROBLEME ALE VIZIUNII ECLESIALE ASUPRA FEMINITĂŢII
preot dr. Doru Costache Experienţa contemporană a femeilor din Biserică este în multe privinţe contradictorie. Reducând lucrurile la esenţial, trebuie observat că, pe de o parte, mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, Biserica cinsteşte o femeie, pe sfânta Maria, Maica Domnului; pe de alta, că situaţia femeii creştine de astăzi este cu totul modestă. Sigur, discursur
[apărut în Bărăganul ortodox nr. 18, 2004, p. 4]
tradiţia în contemporaneitate PROBLEME ALE VIZIUNII ECLESIALE ASUPRA FEMINITĂŢII
preot dr. Doru Costache Experienţa contemporană a femeilor din Biserică este în multe privinţe contradictorie. Reducând lucrurile la esenţial, trebuie observat că, pe de o parte, mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, Biserica cinsteşte o femeie, pe sfânta Maria, Maica Domnului; pe de alta, că situaţia femeii creştine de astăzi este cu totul modestă. Sigur, discursur
Drepturi de autor:
Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
[apărut în Bărăganul ortodox nr. 18, 2004, p. 4]
tradiţia în contemporaneitate PROBLEME ALE VIZIUNII ECLESIALE ASUPRA FEMINITĂŢII
preot dr. Doru Costache Experienţa contemporană a femeilor din Biserică este în multe privinţe contradictorie. Reducând lucrurile la esenţial, trebuie observat că, pe de o parte, mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, Biserica cinsteşte o femeie, pe sfânta Maria, Maica Domnului; pe de alta, că situaţia femeii creştine de astăzi este cu totul modestă. Sigur, discursur
Drepturi de autor:
Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
tradiţia în contemporaneitate PROBLEME ALE VIZIUNII ECLESIALE ASUPRA FEMINITĂŢII
preot dr. Doru Costache
Experienţa contemporană a femeilor din Biserică este în multe privinţe contradictorie.
Reducând lucrurile la esenţial, trebuie observat că, pe de o parte, mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, Biserica cinsteşte o femeie, pe sfânta Maria, Maica Domnului; pe de alta, că situaţia femeii creştine de astăzi este cu totul modestă. Sigur, discursurile encomiastice nu încetează să proslăvească eroismul maternal, devotamentul soţiei, răbdarea ei, mergând până la suportarea unor infinite umilinţe din partea celor numiţi cruce-ntreagă (!?). De fapt, cam la atât se şi reduce mândria de a fi femeie în ortodoxia românească a zilelor noastre… Interesant pentru acest proiect editorial este faptul că, de obicei, tendinţa de minimizare a feminităţii se întâlneşte cel mai adesea în cercurile autointitulate tradiţionaliste şi chiar în numele tradiţiei eclesiale. Probabil că nu veţi găsi niciodată afirmaţii care să facă parte explicit dintr-un sistem ideologic articulat, însă este imposibil să nu sesizaţi faptul că în multe biserici apare ca erezie încercarea vreunei femei de a pătrunde în biserică fără năframă, nesăbuinţă sancţionată isteric de preoţi (prin apostrofări publice) şi de femeile care se consideră pioase (prin îmbrânciri şi sudalme); faptul că unii preoţi refuză slujirea tainei cununiei unui cuplu în care bărbatul a mai fost căsătorit dar femeia nu, ea oricum necontând şi putând rămâne, în consecinţă, fără taina sfântă; faptul că există mânăstiri de călugări în care femeile nu pot pătrunde, în timp ce nu s-a auzit încă de mânăstiri de călugăriţe în care accesul bărbaţilor să fie interzis (evident, pentru că bărbatul este cruce-ntreagă, indiferent cât de ticălos poate fi); faptul că e socotită ca extremă impietate tentativa unei femei de a trece la miruit înaintea bărbaţilor, fără să mai conteze dacă ea s-a împărtăşit sau nu (ştiut fiind că participanţii la masa euharistică au prioritate faţă de spectatorii liturghiei); faptul că multe femei sunt oprite de duhovnici sau chiar nu mai îndrăznesc să se roage ori să intre în biserică dacă au ciclul lunar; faptul că imediat după ce au născut, lucru lăudat de altfel, sunt trecute printr-un ritual de … purificare, în care inconvenientele sarcinii şi suferinţele naşterii sunt nefericit completate cu o jignitoare dezvăluire a situaţiei că îndrăznelile lor (i.e. sarcina şi naşterea) reprezintă nici mai mult şi nici mai puţin decât păcat, necurăţie; faptul că sunt canonisite femeile care au avortat, în timp ce soţiorii lor – care adesea le împing spre acest act – rămân printre sfinţi… Probabil că mai există pe la noi şi alte asemenea obiceiuri, însă mie îmi sunt necunoscute. Aş vrea să observ că nici una dintre aceste situaţii nu are vreo legătură cu tradiţia Bisericii lui Hristos, toate trădând mai mult sau mai puţin explicit mentalităţi de tip misogin, fie moştenite dintr-un iudaism prost înţeles, fie împrumutate din mitologii dualiste, gen maniheism şi bogomilism, de obicei pe filiera unor curente influente în lumea monahală. Aceste situaţii, în pofida pretenţiei lor de respectabilă tradiţionalitate, în ciuda chipului lor evlavios, se află în contradicţie flagrantă cu evanghelia Mântuitorului şi cu închinarea adusă Maicii Domnului de către Biserică. Hristos şi-a început opera de înnoire a lumii la o nuntă, transformând apa în vin (cf. In 2,1-11), prin urmare schimbând vechile relaţii dintre bărbat şi femeie, caracteristice pentru umanitatea căzută (cf. Fc 3,16), în relaţiile Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu-i de mirare, de vreme ce de reuşita cuplului paradisiac atârna împlinirea planului divin privind creaţia; cum ar putea începe înnoirea/re-crearea lumii altfel decât la o nuntă? Mântuirea lumii implică transfigurarea relaţiilor dintre bărbat şi femeie. Este ceea ce sugerează sfântul apostol Pavel, într-un comentariu asupra consecinţelor mântuirii înfăptuite de Hristos, afirmând că în Hristos Iisus nu mai funcţionează distincţia dintre masculin şi feminin (cf. Fc 1,27), aceasta fiind copleşită de noua definiţie, de om înnoit în Hristos (cf. Ga 3,28; vezi şi comentariul sfântului Maxim din cea de a doua parte a primului capitol al Mystagogiei). Situaţiile descrise mai sus nu relevă din acest spirit evanghelic, netrăgând vreo consecinţă din revoluţia relaţiilor interumane înfăptuită de Domnul nostru. Faptul este la fel de evident prin compararea practicilor curente cu închinarea adresată de poporul lui Dumnezeu Maicii Domnului. Dacă o femeie (cf. In 2,4; Ga 4,4), cu virtuţile sale, este cinstită mai presus de orice vrednicie masculină, fie aceasta a lui Ioan Botezătorul, a apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor sau a cuvioşilor, consecinţele care decurg de aici sunt deosebit de importante pentru percepţia eclesială asupra feminităţii. Sigur că nu toate femeile sunt sfinte, dar această observaţie rămâne valabilă şi în cazul bărbaţilor – este un aspect neluat în seamă de cei care pretind că feminitatea este inferioară masculinului pentru simplul motiv că Hristos a fost bărbat. Ridicată mai presus de masculinitate şi de angelic, femeia primeşte în lumina Mamei lui Hristos slava indefinită de a fi om. Nu jumate’ cruce, ci om, după chipul lui Dumnezeu. Şi atunci, la ce servesc şi despre ce vorbesc tabuurile şi practicile sus-menţionate? Oare trăsăturile fiziologiei feminine constituie un argument satisfăcător pentru construirea unei ideologii a inegalităţii – în chiar Biserica în care „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască”, pentru că toţi sunt una în Hristos!? Oare fiziologia poate despărţi o fiinţă umană de dragostea lui Hristos (cf. Rm 8,31-39)? Singura despărţire posibilă între om şi Dumnezeu rămâne opţiunea iraţională a celui dintâi, numită păcat. Femeia nu este – în Hristos – jumate’ cruce; ciclul lunar nu îndepărtează pe nimeni de la rugăciune şi de la synaxa euharistică; sarcina şi naşterea nu sunt necurate; femeia căsătorită cu un bărbat care a mai fost căsătorit trebuie să primească taina sfintei cununii, nu o ierurgie penitenţială. Mergeţi Dvs. cu consecinţele mai departe – în această lună în care serbăm intrarea Maicii Domnului, n.b. o femeie, în condiţia de templu al lui Dumnezeu! Incoerenţele implicate în situaţia femeii ortodoxe de azi constituie o profundă provocare la adresa conştiinţei eclesiale şi un argument suplimentar în favoarea pledoariei mele pentru reapropierea cu seriozitate de tradiţia Bisericii lui Hristos.