[apărut în Bărăganul ortodox nr. 18, 2004, p.

4]

tradiţia în contemporaneitate
PROBLEME ALE VIZIUNII ECLESIALE ASUPRA FEMINITĂŢII

preot dr. Doru Costache

Experienţa contemporană a femeilor din Biserică este în multe privinţe contradictorie.

Reducând lucrurile la esenţial, trebuie observat că, pe de o parte, mai presus de toţi sfinţii şi
îngerii, Biserica cinsteşte o femeie, pe sfânta Maria, Maica Domnului; pe de alta, că situaţia
femeii creştine de astăzi este cu totul modestă. Sigur, discursurile encomiastice nu încetează să
proslăvească eroismul maternal, devotamentul soţiei, răbdarea ei, mergând până la suportarea
unor infinite umilinţe din partea celor numiţi cruce-ntreagă (!?). De fapt, cam la atât se şi reduce
mândria de a fi femeie în ortodoxia românească a zilelor noastre…
Interesant pentru acest proiect editorial este faptul că, de obicei, tendinţa de minimizare a
feminităţii se întâlneşte cel mai adesea în cercurile autointitulate tradiţionaliste şi chiar în numele
tradiţiei eclesiale. Probabil că nu veţi găsi niciodată afirmaţii care să facă parte explicit dintr-un
sistem ideologic articulat, însă este imposibil să nu sesizaţi faptul că în multe biserici apare ca
erezie încercarea vreunei femei de a pătrunde în biserică fără năframă, nesăbuinţă sancţionată
isteric de preoţi (prin apostrofări publice) şi de femeile care se consideră pioase (prin îmbrânciri
şi sudalme); faptul că unii preoţi refuză slujirea tainei cununiei unui cuplu în care bărbatul a mai
fost căsătorit dar femeia nu, ea oricum necontând şi putând rămâne, în consecinţă, fără taina
sfântă; faptul că există mânăstiri de călugări în care femeile nu pot pătrunde, în timp ce nu s-a
auzit încă de mânăstiri de călugăriţe în care accesul bărbaţilor să fie interzis (evident, pentru că
bărbatul este cruce-ntreagă, indiferent cât de ticălos poate fi); faptul că e socotită ca extremă
impietate tentativa unei femei de a trece la miruit înaintea bărbaţilor, fără să mai conteze dacă ea
s-a împărtăşit sau nu (ştiut fiind că participanţii la masa euharistică au prioritate faţă de spectatorii
liturghiei); faptul că multe femei sunt oprite de duhovnici sau chiar nu mai îndrăznesc să se roage
ori să intre în biserică dacă au ciclul lunar; faptul că imediat după ce au născut, lucru lăudat de
altfel, sunt trecute printr-un ritual de … purificare, în care inconvenientele sarcinii şi suferinţele
naşterii sunt nefericit completate cu o jignitoare dezvăluire a situaţiei că îndrăznelile lor (i.e.
sarcina şi naşterea) reprezintă nici mai mult şi nici mai puţin decât păcat, necurăţie; faptul că sunt
canonisite femeile care au avortat, în timp ce soţiorii lor – care adesea le împing spre acest act –
rămân printre sfinţi… Probabil că mai există pe la noi şi alte asemenea obiceiuri, însă mie îmi
sunt necunoscute.
Aş vrea să observ că nici una dintre aceste situaţii nu are vreo legătură cu tradiţia Bisericii lui
Hristos, toate trădând mai mult sau mai puţin explicit mentalităţi de tip misogin, fie moştenite
dintr-un iudaism prost înţeles, fie împrumutate din mitologii dualiste, gen maniheism şi
bogomilism, de obicei pe filiera unor curente influente în lumea monahală. Aceste situaţii, în
pofida pretenţiei lor de respectabilă tradiţionalitate, în ciuda chipului lor evlavios, se află în
contradicţie flagrantă cu evanghelia Mântuitorului şi cu închinarea adusă Maicii Domnului de
către Biserică.
Hristos şi-a început opera de înnoire a lumii la o nuntă, transformând apa în vin (cf. In 2,1-11),
prin urmare schimbând vechile relaţii dintre bărbat şi femeie, caracteristice pentru umanitatea
căzută (cf. Fc 3,16), în relaţiile Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu-i de mirare, de vreme ce de reuşita
cuplului paradisiac atârna împlinirea planului divin privind creaţia; cum ar putea începe
înnoirea/re-crearea lumii altfel decât la o nuntă? Mântuirea lumii implică transfigurarea relaţiilor
dintre bărbat şi femeie. Este ceea ce sugerează sfântul apostol Pavel, într-un comentariu asupra
consecinţelor mântuirii înfăptuite de Hristos, afirmând că în Hristos Iisus nu mai funcţionează
distincţia dintre masculin şi feminin (cf. Fc 1,27), aceasta fiind copleşită de noua definiţie, de om
înnoit în Hristos (cf. Ga 3,28; vezi şi comentariul sfântului Maxim din cea de a doua parte a
primului capitol al Mystagogiei).
Situaţiile descrise mai sus nu relevă din acest spirit evanghelic, netrăgând vreo consecinţă din
revoluţia relaţiilor interumane înfăptuită de Domnul nostru. Faptul este la fel de evident prin
compararea practicilor curente cu închinarea adresată de poporul lui Dumnezeu Maicii Domnului.
Dacă o femeie (cf. In 2,4; Ga 4,4), cu virtuţile sale, este cinstită mai presus de orice vrednicie
masculină, fie aceasta a lui Ioan Botezătorul, a apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor sau a
cuvioşilor, consecinţele care decurg de aici sunt deosebit de importante pentru percepţia eclesială
asupra feminităţii. Sigur că nu toate femeile sunt sfinte, dar această observaţie rămâne valabilă şi
în cazul bărbaţilor – este un aspect neluat în seamă de cei care pretind că feminitatea este
inferioară masculinului pentru simplul motiv că Hristos a fost bărbat. Ridicată mai presus de
masculinitate şi de angelic, femeia primeşte în lumina Mamei lui Hristos slava indefinită de a fi
om. Nu jumate’ cruce, ci om, după chipul lui Dumnezeu.
Şi atunci, la ce servesc şi despre ce vorbesc tabuurile şi practicile sus-menţionate? Oare
trăsăturile fiziologiei feminine constituie un argument satisfăcător pentru construirea unei
ideologii a inegalităţii – în chiar Biserica în care „nu mai este parte bărbătească şi parte
femeiască”, pentru că toţi sunt una în Hristos!? Oare fiziologia poate despărţi o fiinţă umană de
dragostea lui Hristos (cf. Rm 8,31-39)? Singura despărţire posibilă între om şi Dumnezeu rămâne
opţiunea iraţională a celui dintâi, numită păcat. Femeia nu este – în Hristos – jumate’ cruce; ciclul
lunar nu îndepărtează pe nimeni de la rugăciune şi de la synaxa euharistică; sarcina şi naşterea nu
sunt necurate; femeia căsătorită cu un bărbat care a mai fost căsătorit trebuie să primească taina
sfintei cununii, nu o ierurgie penitenţială. Mergeţi Dvs. cu consecinţele mai departe – în această
lună în care serbăm intrarea Maicii Domnului, n.b. o femeie, în condiţia de templu al lui
Dumnezeu!
Incoerenţele implicate în situaţia femeii ortodoxe de azi constituie o profundă provocare la
adresa conştiinţei eclesiale şi un argument suplimentar în favoarea pledoariei mele pentru
reapropierea cu seriozitate de tradiţia Bisericii lui Hristos.