FOLCLORUL LITERAR -o descoperire a lumii moderne

1. CONCEPTE GENERALE DESPRE FOLCLOR

Introducere
n amurgul senin al unei zile de var, pe malul unui lac, sub ramurile parfumate ale unui tei care-i lcrimeaz petalele, un om cu o vast cultur enciclopedic, un savant narmat cu toat tiina veacului, contempleaz natura. Tot ce vede n jurul lui: apa albstrie cu frunzele nufrului n floare, dealurile cu zarea ndepartat dup care scapt soarele ,,ca o vatr de jratec, psrelele care-i grbesc zborul spre cuiburi, apoi bolta cerului azurat cu stele ca nite ,,copii sfioi i cu luna mistuitoare ,,tot ce vede omul acesta n jurul lui i sugereaz gnduri care-i descoper tainele lumii. Savantul acesta pentru care nimic nu-i nvluit n giulgiul misterului, asist ca un mprat la o mare serbare, la defilarea pe dinaintea minii lui, a tuturor cunotinelor acumulate n scurgerea attor veacuri de munc neinteresat i nerentabil. El tie totul. El tie rostul tuturor vietilor de pe pmnt i a celor din vzduh. tiinta nu are nimic de ascuns pentru el: ,,Universul fr margini e n degetul lui mic. Tot ce tie omul acesta nu am grei daca am spune c este o tiina ,,oficial. Este oficial pentru c el a smuls-o din mii si mii de volume,pentru c e consemnat. Datele tiinei oficiale nu pot fi contrazise,chiar dac un adevar de astzi a fost ieri o nerozie, i ar putea s fie o utopie,o vechitur mine. Nestabilitatea multora dintre teoriile tiinifice este inerent. tiina aceasta, pe care ne permitem s o numim oficial, este creaia unor anumii indivizi, unor personaliti marcante, cu care se mndresc anumite popoare i n timpuri anumite, tiina aceasta nu are nimic n comun cu mulimea: este o oper individual, nu una colectiv. La civa pai mai departe de savantul acesta, privete acelai peisaj un om, rezemat pe un b ncrestat de mna lui, un om despre care, comparat cu savantul de alturi, am fi n drept s exclamm:,,Ct deprtare, Doamne, de la vierme pn la astru! E un stean,unul dintre cei muli care dinuiesc nc n ara noastr; un om n vrst, care nu tie carte, nu a umblat prin lume, un om a crui judecat nu este influenat de civilizaie, de cultura oraelor.Dar ct deosebire ntre gndurile lor! Steanul nostru tie i el cum s-a format lumea, dintr-un ou cosmic, tie c, plutind pe apele nemrginite, Dumnezeu i Dracul, acesta din urm s-a scufundat n fundul mrii, i din malul ce i-a rmas sub unghii s-a fcut pmntul. tie c din lut a creat Dumnezeu pe Adam, i din coasta lui Eva,prima femeie. Despre petii din ape, despre psrile din vzduh, despre fiarele din pdure i despre animalele din curtea lui, despre tot ce-i n jurul casei lui, el tie lucruri extraordinare: de cine, cum i pentru ce au fost create fiecare. O stea care cade este sufletul unui om care moare n clipa aceea. Cnd oamenii devin prea pctoi, se ntristeaz i soarele, se tulbura i se ntuneca, precum tot din pricina rutaii oamenilor pmntul se cltina. Tot, dar absolut tot ce exist pe lume, are explicaie pentru el i raiunea de a fi.

Boala, oricum s-ar manifesta, este lucrarea diavolului pe care, dac l-ai alungat din toate cele 99 de ncheieturele cte are trupul omului, n care s-ar putea ascunde, bolnavul se vindec. Omul acesta e foarte superstiios. Fiecare act al vieii lui este legat de o superstiie. Omul acesta are datinile i obiceiurile lui, pstrate din strbuni, i de la care nu se abate; el e un pstrtor de legi i datini. Naterea, copilria, juneea, brbia i btrneea lui se petrec la fel, cum le-au petrecut i strbunii lui, care nici ei nu s-au inut de moda epocii, ca lumea din orae, ce se ine pn i de moda zilei i de care steanul se deosebete n mod fundamental, n toate manifestrile vieii lui: sunt dou popoare cu dou civilizaii distincte, dac nu chiar diametral opuse. Omul acesta i construiete casa dup nite reguli de arhitectur ale lui, care corespund la toate cerinele climei n care triete; viaa lui de gospodar se mpac anevoie cu inovaiile cele mai raionale i mai necesare timpului, numai c din pricina c n toate manifestrile vieii lui el se conduce de lozinca: ,,aa am apucat de la prini. Omul acesta are o via afectiv intens, cu toat aparena de nepsare, de indiferena pe care i-am putea-o bnui. El are nevoi sufleteti pe care i le satisface cu propriile lui mijloace. El are cntecele lui i de jale i de veselie, are dansurile lui speciale i o comoar nesfrit de cntece de joc parte integrant n dansuri. Arta o cultiv omul acesta. Casa i portul lui sunt mpodobite cu lucruri pe care le invidiaz orenii, i dac nu au timp sau nu pot s le imite, le colecioneaz. De viaa intelectual omul acesta nu-i strin. Imensul material intitulat ,,literatura popular este credina lui; cntecele de leagn, jocurile copilreti, doinele, urrile de nunt, baladele, bocetur, poveti, legende, tradiii istorice, attea izvoare de frumusee artistic, scnteieri ale unei inteligene ce trece de limita omului comun. Omul acesta pstreaz ascunse n mintea lui aa de multe cunotine motenite din strbuni, o comoar pe care o transmite la aceia cu care-i duce traiul i o las mostenire generaiilor viitoare. Spre deosebire de tiina savantului, tiina steanului acestuia nu-i variabil. Ceea ce crede el astzi despre creaia lumii, au crezut moii i strmosii lui, cu mii i mii de ani n urm. Cunotinele acestea ale steanului, chiar dac la nceputul omenirii au izvort din mintea unui individ determinat, nu par s fie considerate creaia unei personaliti, ca tiina pe care o numim oficial; ele sunt opera anonim i patrimoniul unei colectiviti. Colectivitatea aceasta, pentru unele credine are proporia unui stat, pentru altele, proporia unui grup de sate, a unei provincii, a unei ri, a unui grup de ri, a unui continent,i sunt credine comune omenirii ntregi, a omenirii de astzi i a aceleia de la care ni s-au pstrat cele mai vechi amintiri,precum ar fi credina despre cele dou genii care-i disput stpnirea lumii: geniul Luminii i cel al ntunericului, al Binelui i al Rului, genii personificate la popoarele ortodoxe prin ceea ce noi numim Dumnezeu i Dracul. Toata tiina aceasta despre ale lumii, tot acest patrimoniu colectiv, motenit din gur n gur, din generaie n generaie, nealterat de influena civilizaiei i a

culturii crturreti, este ceea ce constituie un material de studii i o stiin care se numete folclor. Folclorul poate fi definit ca mulimea manifestrilor artistice literare, muzicale, kinetice i comportamentale care apar in culturi populare spirituale.

Istoricul
Cuvantul ,,folclor este o creatie relativ noua. Pentru prima oara cuvantul folk-lore apare in numarul de la 22 august 1846 al revistei Athenaeum din Londra. Arheologul William J. Thomas, intr-o scrisoare semnata cu pseudonimul Ambrose Merton propune ca acest cuvant sa fie intrebuintat pentru a exprima ceea ce in limba engleza era cunoscut sub numele de antichitati populare(popular antiquites) sau literatura populara, desi este mai mult o stiinta decat literatura. Cuvantul este compus din doua cuvinte saxone: folk(care inseamna popor) si lorestiinta, adica stiinta poporului. Cand termenul se impune un anumit domeniu al lui este constituit, dar delimitat si definit diferit de diverse scoli de cercetare,implicand deosebiri in terminologie. Cuvantul a fost adoptat foarte repede de savantii scandinavi, apoi de savantii finlandezi, rusi, etc.; savantii de limba latina l-au adoptat mai greu. In Spania si in Portugalia,unde mai tarziu s-au intreprins studii stiintifice asupra datinilor populare, si unde nu se impusese un alt termen prealabil, adoptarea cuvantului englezesc nu a intamplinat dificultati,cu ata mai mult ca relatiile stiintifice intre spanioli sau portughezi si englezi au fost stranse, mai mult chiar de cum erau cu francezii, ai caror savanti, ca si cei italieni, mentineau expresi de traditie populara. Largindu-si sfera de circulatie in tarile europene, apoi si pe alte continente, termenul creat de W. J. Thomas va fi investit cu semnificatii diferite, mai ales in ce priveste sfera fenomenelor subsumate, determinate de preocuparile si orientarile teoretice ale diferitelor scoli de cercetare, de traditiile lor proprii. Generalizarea cuvantului folclor ca termen care defineste obiectul unei discipline stiintifice, nu

va fi niciodata insotita de generalizarea unei semnificatii unice, diferentierile perpetuale pana azi vizand nu nuante, ci conceptul insusi. Traditie, traditionalism si traditionist sunt cuvinte susceptibile de un sens politic, ar putea sa insemne nu numai studiul moravurilor si al obiceiurilor traditionale, dar o atitudine mintala si politica, prin care se opune traditia, sau o traditie particulara, privind inovatile ca un contrar al traditiei. Si pentru ca traditia se mareste incontinu, pentru ca anii trec, pe cand inovatiile se opun vesnic traditiei, chiar si prin faptul ca inovatiile sunt ceva nou, riscul unei confuzii era neplacut pentru aceia care doreau sa srudieze faptele populare in afara de orice sistem politic. Expresia treditiuni populare a fost intrebuintata la noi de primii culegatori. Doctorul T. Stamati, prin anul 1840, a tiparit intr-un calendar din sai o colectie intitulata Pepelea sau traduciuni naciunare romanesti, culese, inoranduite si adaogite. Este o adevarata culegere de folclor, facuta de un carturar contient de importana materialului dat de el la iveala. Acesta a cuprins o Precuvantare n care Stamati scrie: Tradiiile sau tradaciunile nationale sunt o oglinda cu ceata in care agerul istoric zareste trecutul unei natii. Prima revista speciala de folclor, Sezatoarea, care a aprut in anul 1892, in Falticeni, avea ca subtitlu Revista pentru literatura si traditiuni populare si numai in 1908 s-a intitulat Revista de folclor. La 1893 Elena Saviastos, care fusese premiata de Academia Romana pentru lucrare sa Nunta la romani, scoate publicatia Randunica pe care o intituleaza Revista critica, literara si folcloristica, si toate celelalte reviste care publicau si material de folclor, iar unele menite anume pentru acest soi de material, ocolesc cuvantul folclor. Profesorul universita Aron Densusianu scoate in Iasi, in 1893, Revista critica literara in cadrul careia intra articole despre datinile noastre populare. Revista Ion Creanga ce apare la Barlad in 1908 sub directia lui Tudor Pamfile, pulicatie exclusiv pentru folclor, este Revista de limba, literatura si astra populara, ca si revista Doina care apre in 1928 sub directia preotului P. G. Savin,in comuna Jorasti, judetul Courlui. O lucrare eminamente de domeniul folclorului, facuta chiar in vederea obtinerii unei catedre de folclor la Universitatea din Bucuresti, de Th. D. Sperantia, tiparita in 1904, este intitulata Introducere in literatura populara romana desi primul paragraf al cartii defineste astfel literatura populara: Sub numele de literatura populara se intelege totalitatea acelor productii ale mintii omenesti, care se pastreaza prin traditie orala si sunt produse de autori necunoscuti, ceea ce ar fi o definitie a folclorului. Termenul de folclor il intrebuinteaza alte reviste ce apar. Concluzionand, aceasta vasta cultura populara careia ii spunem folclor atesta vechimea unei natiuni constituite relativ recent, dar care a stiut sa continue traditia inintasilor ei si ale pamantului pe care il locuiau. Respectul pentru traditie, semn al statorniciei, a legaturii organice cu pamantul stramosesc, a reprezentat una dintre formele principale de manifestre a constiintei de sine a poporului roman. Aceasta constiinta imprima creatiei folclorice un orizont specific.

Acest folclor constituie de asemenea o dovada graitoare a stravechii unitati culturale a poporului roman. Carpatii, brazdati de drumurile transhumantei, nu au reprezentat niciodata un hotar. Folclorul nu constituie insa numai un capitol al istoriei literare, o notiune limitata la anumite epoci si izolata de evolutia literaturii scrise, ci, dimpotriva, un domeniu cu o evolutie proprie proiectata puternic in insasi evolutia literaturii scrise. Literatura orala continua sa se dezvolte paralel cu cea scrisa, intr-un sistem de dualism cultural, care desi presupune modalitati si capacitati diferite de receptare, dezvolta interferente si schimburi permanente de valori, mediate insa de experiente acumulate in aceasta directie atat de literatura sacrisa cat si de cea orala. Creatia literaturii orale a poporului roman a constituit permanent temelia originalitatii literaturii noastre moderne, izvorul pururea reintineritor din care s-au inspirat poetii si prozatorii romani. Nu putem ajunge deci la o intelegere profunda a operelor lor fara o cunoastere suficient de temeinica a literaturii noastre populare. Relatiile dintre folclor si istoria limbii si literaturii romane sunt fundamentate pe o realitate sensibila a vietii spirituale, care pentru spatiul cultural romanesc se impune cu o pregnanta deosebita. Formele primare ale literaturii noastre orale s-au conturat, neindoielnic, odata cu constituirea limbii romane si au evolluat in sistem paralel cu evolutia limbii. Stabilitatea mai mare a mesajelor poetice fata de cele ale comunicarii curente, au permis acestei literaturi sa mentina fapte arhaice, pe care limba vorbita nu le-a conservat. Implicarea, nu ostentativa, ci nuantata si semnificativa a literaturii orale si scrise, a deschis si poate deschide in continuare, cai spre o intelegere mai aprofundata mai complexa. Folclorul romanesc, asa cum s-a conservat pana in epoca in care a putut fi cules si cercetat, unitar in structurile lui de baza, include o mare varietate de valori culturale, care atesta o indelungata evolutie in timp. Vorbind despre dimensiunile temporale ale acestei creatii, ne referim la faptul ca ea nu a aprut spontan, odata cu formarea propriu zisa a limbii si poporului roman, ci ca rezultat al unei indelungate continuitati etnice si culturale.

Conceptul de cultura populara

Trasatura comuna a elementelor cuprinse in notiunea de folclor ar fi faptul ca sunt manifestari artistice apartinand culturii populare spirituale.Descrierea acestei proprietati implica definirea sumara a trei

Cultura populara
Prin cultura populara se intelege ,,tot ceea ce in mediu se datoreaza omului"(M.I.Herskovits).Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire ca rezultat al indelungatei practici social-istorice. Factorul definitoriu al notiunii de cultura il constituie notiunea de valoare.Valoare inseamna inregistrarea unui progres evident in realizarea bunurilor materiale si spirituale.Valoarea nu consta in confectionarea unui obiect,ci in elaborarea unui nou model,mai evoluat si mai corespunzator cerintelor umane.

Din epoca in care primii oameni au cioplit pietrele pentru a-si face unelte de munca sau au folosit primele franturi de limba pentru a comunica intre ei,pana in epoca noastra,umanitatea a elaborat o cultura vasta si complexa.Rolul hotarator in crearea si dezvoltarea elementelor de baza ale tuturor formelor de cultura le-au jucat masele largi populare. Cultura este un fenomen social; prin formele de realizare si manifestare, prin continutul lor, valorile culturale imbraca chipul si asemanarea societatilor care le elaboreaza.Diferentierea societatii in grupuri,apoi in clase cu mentalitati si interese deosebite,duce la diferentieri in substanta aceleasi culturi etnice. Aceasta este prima delimitare de baza pe care trebuie sa o operam pentru a ajunge la definirea notiunii de folclor. In momentul in care termenul de folclor a fost creat prin sinteza notiunilor ,,popor" si ,,stiinta,constiinta",se poate opera cu o distinctie transanta intre cultura traditionala,de structura esential orala,a paturilor populare ,,necultivate",pe de o parte,si cultura evoluata si canonizata a paturilor aristocratice. Procesul de definitivare a culturilor etnice, ca rezultat al stratificarilor sociale,este un proces lent. Maselor populare le este caracteristica o conservare a traditiilor culturale,in sistemul carora continua sa creeze valori noi,in timp ce paturile aristocratice isi elaboreaza si valori culturale proprii,care sa motiveze si sa consacre statutul lor social privilegiat.Dar cultura lor ramane inca multa vreme de forma orala.Asadar pentru definirea notiunii de folclor, conceptul de ,,cultura populara" ramane mai potrivit decat cele de ,,cultura orala", cu conditia de a fi precizat in functie de coordonatele si evolutia fiecarei culturi etnice. Acest concept prezinta avantajul ca marcheaza relatia dintre valorile culturale la care se refera si statutul social si comportamental al mediilor care vehiculeaza aceste valori. In feudalismul timpuriu,formele culturii feudale.boieresti si de curte,nu se deosebeau pregnant de cele ale culturii populare,fapt demonstrat de existenta unor bunuri culturale cu circulatie comuna(cantecul epic,colindele) in care se oglindeau multe elemente de viata feudala,de curte sau de cetate.Boierimea insa adopta mai tarziu si elemente de culturascrisa,pomelnicele,literatura religioasa etc. Pe masura adancirii proceselor de stratificare sociala,evolutia disjuncta a sistemelor de valori culturale se amplifica,iar clasele aristocratice adopta,pe scara din ce in ce mai larga, cultura scrisa. Cultura scrisa va evolua spre valorificarea superioara a potentialului spiritual al acestei natiuni. In evolutia culturii romanesti se pot identifica intr-o perioada de tranzitie,fenomene de amatorism cultural,care conserva multe apropieri de fenomenul culturii populare;apar apoi personalitati cu sentimentul paternitatii si dominarea ideii de originalitate a operei in raport cu individul. In aceste conditii s-a vorbit de o cultura profesionista,opusa folclorului.Un anume profesionalism exista si in cultura populara care este totusi un profesionalism de interpretare,nu de creatie,un profesionalism care nu duce la constiinta paternitatii asupra operei de arta;opera nu se defineste in aceste conditii prin originalitatea individuala,ci prin stil original de interpretare. In ceea ce priveste cultura de limba romaneasca,trebuie sa precizam ca dezvoltarea ei nu a pornit de la un stadiu primitiv,ci de la un stadiu pe care il

numim patriarhal,infinit mai complex;structurat,pe fondul mostenit de cultura autohtona si romana,la care au fost asimilate elemente de cultura orientala,sud-est europeana sau apartin altor spatii culturale. Cultura populara spirituala si materiala Cultura populara spirituala are o existenta exclusiv orala,traieste in constiinta poporului si se transmitedin generatie in generatie prin viu grai.Ea cuprinde: a) Un sistem de cunostiinte cu valoare practica despre universul natural si despre reprezentarile lui mitologice, despre om ca individ social si orizontul sau spiritual. b) Un sistem de credinte traditionale c) Un sistem de obiceiuri,ritualuri si ceremonialuri regizate pe fundalul acestor credinte,dar motivate prin cerinte practice ale vietii. d) Un sistem de manifestari artistice,literare,muzicale,de dans,de spectacol si gestica. e) Un sistem de comportamente interindividuale si intregrup. Cultura materiala este concretizata in obiecte si in deprinderea de a le confectiona. Ea se refera la felul in care sunt constientizate clasele si organizate asezarile, in raport cu structura sociala, la forma pe care o iau uneltele de munca in raport cu tehnicile folosite,la portul popular,la obiectele de uz casnic. Cultura populara este in structura sa un fenomen unitar ca structura si semantism,distinctia intre cultura spirituala si materiala au un caracter conventional.

Caractere specifice ale folclorului

Caracterul traditional.Raportul dintre traditie si inovatie. O prima trasatura o constituie ancorarea mai puternica in traditii a culturii populare, conservatorismulei puternic. Cultura po pulara evolueaza nemijlocit,printr-un proces indelungat, din formele primare (primitive) ale culturii;o continuitate a tiparelor existentiale ale acestei varste culturale in cultura populara este deci de presupus. Tributul primitiv constituia un mediu social inchis; aceasta implica si un circuit inchis al valorilor culturale, deci o mare stabilitate a sistemului in care erau corelate. Aceasta reprezenta o traditie puternica si autoritara. Primitivul are un mare respect pentru traditie, pe care o considera sacra. Respectul pentru traditie va fi continuat de culura populara. Cultura populara cunoaste o experienta a interferentelor de valori si structura, fapt care ii imprima un grad mai mare de receptivitate fata de valorile novatoare si eterogene. Caracterul traditional si raportul dintre traditie si inovatie reprezinta una dintre relatiile fundamentale care stau la baza proceselor si faptelor de folclor. Evolutia sistemelor de gandire si comportament in functie de evolutia existentei sociale este suportul cauzal al proceselor inovatoare in folclor. In mediile folclorice coexista tendinta de a pastra traditia si tendinta de a o innoi; aceasta contradictie dialectica determina insasi dinamica proceselor de creatie, de transformare in folclor. Intr-o colectivitate sateasca atitudinea fata de traditie si nou difera de la un grup social la altul, de la un individ la altul. Atitudinea

fata de vechi si nou depinde si de gradul de dezvoltare a constiintei sociale a colectivitatii. Grupurile cu o constiinta avansata, pretuiesc innoirile, vad in ele manifestari ale progresului. Fenomenul nu se poate confunda cu cosmopolitanismul rural al paturilor instarite al caror gust pentru nou exprima dispretul fata de traditia colectiva. Datorita atitudinii diferentiate fata de traditie si inovatie, in procesul de inoire al creatiei folclorice,vechiul si noul coexista: a) pe planul general al vietii folclorice a colectivitatii implicand obiceiuri noi alaturi de cele vechi. b) in repertoriul folcloric al colectivitatii care cuprinde creatii noi alaturi de creatii vechi c) pe planul aceleasi creatii folclorice, prin variante mai credincioase traditiei si variante mai bogate in elemente noi de continut si structura d) vechiul si noul coexista uneori in contradictoriu Vechiul si noul nu se manifesta numai in actele creatorilor si interpretilor de folclor ci si atitudinea celorlalti membrii ai colectivitatii care intervin mai mult indirect in viata folclorica Procesul de innoire in folclor este determinat deci de evolutia vietii si constiintei sociale, de evolutia gradului de cultura, de evolutia mentalitatii si gandirii maselor populare. Caracteristic in aceasta privinta este faptul ca elementele noului mesaj se gasesc mai mult sau mai putin intens in mesajul vechi. Caracterul colectiv. Raportul dintre individ si colectivitate Una dintre trasaturile esentiale care diferentiaza creatia populara de cea carturareasca este caracterul colectiv al celei dintai, care afecteaza nu numai procesul de elaborare, interpretare si circulatie, ci si structura interna a fiecarei creatii si variantelor ei; este de la sine inteles, deci faptul ca o creatie populara exprima o constiinta colectiva, in primul rand, in timp ce o creatie culta este expresia individualitatii creatorului ei. Pentru creatia populara unul din criteriile valorice fundamentale il constituie respectarea unei traditii constituite in sanul unui grup etnic determinat. Lipsa de originalitate in creatia culta, inseamna lipsa de valoare: istoria si critica literara siau adaptat si termenul care marcheaza aceasta lipsa de originalitate: epigonism, imitatie, pastisa. Nerespectarea traditiei, in schimb, determina, in mediul folcloric, fenomenul nereceptarii creatiei de catre colectivitate si, ca atare, disparitia ei. Pentru ca inovatia, ca manifestare a originalitatii, sa fie acceptata de colectivitate, trebuie sa se integreze traditiei: ea devine expresia folclorica numai in masura in care, cu timpul, devine ea insasi traditie. Dar aceasta traditie nu reprezinta decat un sistem de valori artistice sau structuri expresive care apartin, in primul rand, unui grup etnic larg, bine constituit, deci unui popor. Caracterul are drept coordonate principale raportul dintre creatorul popular si colectivitatea din care el face parte si raportul dintre traditie si improvizatie, implicand deci o alta opozitie fundamentala, care determina sistemul de valori folclorice si procesele caracteristice lor, aceea dintre individ si colectivitate, factori cu roluri deosebite in comportamentul folcloric. Creatorul popular este exponentul artistic al colectivitatii, exprimand, in

creatiile sale, gandurile, sentimentele si nazuintele ei.El este inainte de taote un bun cunoscator al traditiei, pastratorul, dar si transmitatorul ei. Nu creeaza intraga colectivitate,ci numai unii exponenti ai ei, potrivit preferintelor fata de genurile pe care le cultiva. Colectivitatea reprezinta un grup de indivizi diferentiati care determina subgrupari pe criterii diferite: varste, generatii,sex, rudenie, pozitie sociala, pozitie profesionala,etc. Aceste ,,subgrupari" manifesta atitudini particulare fata de valorile culturale si joaca un rol diferentiat in vehicularea lor. In viata folclorica traditionala,colectivitatea, desi nu crea efecti, participa intens la toate manifestarile folclorice. Colectivitatea exercita o anumita coercitiune asupra creatorilor si interpretilor populari, in sensul pastrarii traditiei, dar poate indemna si la innoirea ei. Raporturile dintre creatorii populari si colectivitatile in care traiesc sunt deci complexe Rolul individului interpret sau creator de folclor se exercita deci, in primul rand, prin selectarea elaboratelor taditionale, in functie de cerintele concrete ale momentului si locului in care se actualizeaza faptul folcloric. In masura in care elementele novatoare sunt acceptate de colectivitate si transmise, ele se integreaza traditiei, devenind valori colective. Caracterul oral S-a considerat multa vreme ca oralitatea este o caracreistica exclusiva a folclorului. Privind insa lucrurile istoric,consemnam faptul ca, foarte multa vreme, cultura omenirii a fost in intregime orala.Popoarele vechi au avut, mai intai, o cultura orala, insusindu-si scrisul in faze mai tarzii ale dezvoltarii. Cele dintai popoare care si-au consemnat literatura in scris au fost popoarele din zona orintala a Mediteranei, datorita faptului ca in aceasta zona s-a dezvoltat o straveche civilizatie, sub influenta expansiunii unor puternice focare de civilizatie orientala. Sumerienii au lasat, pe table de lut, prima opera literara scrisa pe care o cunoastem, epopeea Ghilgames. Din cultura egipteana s-au conservat doua basme, datate cu doua milenii inaintea erei noastre. Iulius Caezar aminteste ca tinerilor gali li se interzicea sa invete scrisul, pentru ca scrisul toceste memoria si ii impiedica pe tineri sa retina istoria poporului. Este de presupus ca si dacii au cunoscut interdictia scrisului.Sapaturile arheologice au scos la iveala o foarte importanta civilizatie geto-daca, dar nu si inscriptii sau alte documente care sa consemneze in scris limba acestui popor, a carui cultura s-a mentinut deci in granitele oralitatii.Dacii ar fii putut avea si o cultura scrisa,sub influenta greceasca, dar cadrele stilistice ale culturii lor nu erau, probabil, favorabile asimilarii scrisului. Oralitatea poate fi considerata trasatura distinctiva a folclorului numai la nivelul literaturii si al sistemului de credinte, superstitii si prescriptii transmise prin viu grai, esentiala fiind nu atat opozitia oral - scris, cat opozitia audiere - lectura, care caracterizeaza modul de executie si de receptare. Oralitatea este, la nivelul folclorului literar, un mod propriu de existenta si manifestare, care il leaga in chip aparte pe interpret de auditor si care ingaduie ca, la fiecare actualizare a sa, creatia sa devina un ecou al sentimentelor si aspiratiilor grupului uman (sau individului) care o asculta. S-a vorbit mult si despre exclusiva existenta orala a literaturii populare,

transmiterea orala fiind singura capabila sa asigure deplinatatea fenomenelor sincretice.In epoca moderna, oralitatea nu exclude insa utilizarea scrisului in circuitul folcloric viu. Cea dintai culegere de poezii populare romanesti, cartea de Kintyetse kimpenyesty ku glazuri rumunyesty fakute gye un holtvei kimptyan pindru voya fetyelor, tiparita in ortografie maghiara in 1768, nu a fost facuta cu scopuri folcloristice, ci pentru a pune in circulatie si pe aceasta cale cantecele din popor. Mihail Kogalniceanu ii cerea surorii sale, intr-o scrisoare trimisa la 19 mai 1836 din Berlin, cantecul despre moartea lui Ghica Voda, pe care gradinarul lor din Iasi si-l notase intr-un caiet.Este prima mentiune a caietelor de cantece pe care si le alcatuiau taranii. Comportamentul folcloric implica trei componente procesuale de baza: creatie, conservare si circulatie, interpretare (executie). Fenomenul scrisului apare,de obicei, in procesul de conservare si circulatie a bunului folcloric; creatia si interpretarea raman exclusiv orale. Dealtfel, in conditiile oralitatii si ale proceselor specifice pe care oralitatea le imprima culturii populare, in viata folcloristica interpretarea si creatia nu sunt momente distincte, ci se suprapun, constituind laturi ale aceluiasi comportament. Oralitatea este cea care faciliteaza mobilitatea perpetua a creatiei folclorice, care nu se fixeaza niciodata in forme definitive, modalitatea ei exclusiva de existenta sensibila fiind variantele. Asimilarea treptata si stabilizarea acestor plusuri valorice, realizate de interpreti, determina, in conditiile oralitatii,continua slefuire a bunurilor folclorice. Progresul valoric depinde de vitalitatea creatiei populare, de actualitatea temei sau a motivelor pe care le dezvolta. Caracterul anonim Culturii populare ii este specific anonimatul, creatiile ei nefiind, in genere, insotite sau raportate la numele unui autor individual. Relativitatea istorica pe care am constatat-o in legatura cu oralitatea este implicata insa si de anonimat. La inceput, intreaga cultura era anonima; Antichitatea si Evul mediu, desi cunosc personalitati creatoare, raman inca dominate de aceasta caracteristica. A nonimatul s-a impus ca trasatura definitorie a creatiei populare pe masura ce insasi diferenta dintre cultura orala si cea scrisa s-a instituit si accentuat. Desi este o consecinta a caracterului oral, anonimatul nu reprezinta un accident in evolutia culturii populare, ci vizeaza esenta ei, fiind o manifestare a caracterului colectiv.Anonimatul nu inseamna ca, in conditiile oralitatii, numele autorului unei creatii sau al alteia s-a sters din memoria colectiva, si nici ca aceasta creatie nu are autor. Anonimatul este o consecinta a mentalitatii mediilor pastratoare si creatoare de folclor. Un individ poate pretinde paternitatea asupra unei creatii; colectivitatea se dezintereseaza de autor si nu-l inregistreaza in constiinta ei. Unii interpreti sustin categoric ca o creatie sau alta le apartine,desi creatiile respective sunt atat de mult cunoscute si circula in intreaga colectivitate, tema fiind de larga circulatie. Altii isi insereaza numele in ultimele versuri ale cantecului. Sunt citate frecvent, ca ilustrate a acestiu fapt, versurile unei cantarete din Maramures: Maeran verde cu frunza,/Numele mi-i Ples Anuta./Ma cheama Anuta Ples,/Eu am scris acest vers/In anul 1917." Astfel de fenomene dovedesc o rezonanta sufleteasca deplina intre

individ si creatie, interpretul regasindu-se atat de puternic in continutul sensibil al cantecului incat se identifica cu el. Exista si o paternitate atribuita de colectivitate (cantecul lui cutare, hora lui cutare). Aceste manifestari au insa un caracter strict local, fiind limitate in spatiu si timp, creatiile respestive ramanand, in circuitul mai larg, anonime. Caracterul sincretic In folclor, muzica si poezia, povestirea si jocul mimic, dansul,etc. conlucreaza la realizarea operei artistice. Cea mai mare parte a poeziei noastre populare este cantata. Exceptie fac doar oratiile de nunta, plugusoarele si uneori versurile teatrului popular.Sincretismul este specific si unor categorii sau manifestari ale artei culte, de la lied si cantata pana la genurile complex sincretice (opera, filmul). Intimp ce la acest nivel, insa, sincretismul este un fenomen organic, functionand ca un mecanism complex, care implica simultaneitatea diferitelor forme de arta la elaborarea, inovarea si realizarea creatiei. In cantecul popular, cuvantul si melodia alcatuiesc un tot inseparabil, o sinteza reala, si nu o simbioza rezultata din suprapunerea succesiva a limbajelor artistice. Complexitatea faptului sincretic creste in categoriile folclorului ritual, implicand, alaturi de vers, melodie si, uneori,dans, gestul magic sau ceremonial si elemente spectaculare. Sincretismul imprima mesajului literar folcloric anumite particularitati,diferentiate de la o categorie la alta, rezultate din nevoia de adaptare si sincronizare cu celelalte limbaje artistice.

Domeniul folclorului
Cum trebuie inteles folclorul? Care este domeniul lui? La inceputul cercetarilor folcloristice domeniul aceste stiinte noi era acela indicat de Paul Sebillot, care-l definea astfel: Unfel de enciclopedie a traditiunilor, a credintelor si a obiceiurilor claselor populare, sau a notiunilor putin inaintate in evolutie, cu repercursiunile reciproce ale literaturii orale si ale literaturii cultivate; este examenul survivientelor orale care dupa cum a determinat studiul preistorie comparat cu starea sociala similara a unor triburi, se urca, adeseori pana la primele timpuri ale omenirii, si sau conservat mai mult sau mai putin alterate, pana la popoarele cele mai civilizate si uneori, in mod inconstient, chiar la spiritele cele mai cultivate Un alt folcloris marcant, A. Gittle, in 1885 determina ca obiect al folclorului: Traditia populara in acceptatia cea mai larga a cuvantului, cuprinzand astfel tot ceea ce se trnsmite in popor din veac in veac. Traditia se prezinta sub formele cele mai diverse: cantec popula, poveste sau legenda, credinta sau superstitie. Ovidiu Densusianu prezinta astfel concluzia la care ajunge: S-a afirmat de la inceput si se repeta mereu ca scopul folcloruui este de a ne arata felul propriu de a simti al unui popor, viata lui sufleteasca in toate manifestatiunile ei mai caracteristice, si asa cum si asa cum se rasfrang in diferitele lui productiuni pastrate din timpurile cele mai vechi. Folclorul este chemat prin urmare sa ne duca la stabilirea de fapte psihologice si de aceea orice culegator de basme, poezii populare, credinte, s.a. trebuie sa vada in materialul adunat contributiuni pretioase, sigure, pentru concluziuni de etnopsihologie.

Daca acesta este obiectul investigatiunilor folclorice, ramane sa vedem daca ele, asa cum sunt facute azi, isi ating tinta. Folcloristii singuri au constatat ca cele mai multe dintre motivele populare se intalnesc, aproape neschimbate la toate popoarele. Ce povesteste taranul nostru povesteste si taranul din alte parti, chiar salbatecul din Africa si din America. Basmele cu deosebire circula, din loc in loc, cu aceleasi fapte fantastice, cu aceeasi eroi legendari, uneori chiar cu aceleasi imagini, cu aceleasi expresii, si asemanarile acestea merg adeseori dincolo de timpul de azi, pot fi urmarite pana in epocile cele mai indepartate se stie ca mare parte din povestile noastre erau cunoscute si vechilo locuitori ai Indiei, si egiptenilor si grecilor. Aceeasi constatare si pentru multe din credintele, obiceiurile, superstitile actuale, asa ca inrebarea fireasca pe care trebuie sa ne-o punem este: poate servi asemenea material la concluzii psihologice sigure, la aprecieri temeinice asupra sufletului unui popor? Daca am raspunde da, ar urma ca psihologia taranului nostru este aceeasi cu a vechiului egiptean sau a grecului din antichitate, pentru ca constatand o uniformitate de motive populare trebuie sa admitem implicit si o uniformitate de dispozitii sufletesti. Nimeni insa nu poate admite asa ceva, si totusi la aceasta concluzie suntem dusi daca staruim in felul de pana acum de a intelege folclorul. Folclorul trebuie sa ne arate cum se rasfrang in sufletul poporului de jos diferitele manifestatii ale vietii, cum simte si gandeste el fie sub influenta ideilor, fie sub aceea a impresilor pe care i le desteapta imprejurarile de fiecare zi. Romul Vuia sustine ca folclorul este in legatura numai cu cultura spirituala a clasei rurale, pentru ca etnografica, care se ocupa numai cu civilizatia materiala, nu poate sa fie despartita de folclor, fiind intre aceste doua ramuri o stransa dependenta interna si organica, si fenomenele amandurora apar in realitate strans legate si aproape inseparabile[...]. Diferntele care se fac intre aceste doua parti provin din tendinta specialistului; in realitate aceste lucruri formeaza un tot care trebuie studiat in complexitatea sa organica. Evolutia folclorului arata cu evidenta cum, pornit de la un cerc foarte restrans de traditii populare, si-a intins putin cate putin domeniul la intregul civilizatiei populare. Acest vast domeniu este al folclorului, caci aceasta larga conceptie este singura conforma cu evolutia istorica a acestei stiinte, si singura demna de dezvoltarea sa mai recenta. Totusi se poate stabili o deosebire intre folclor in sens restrans si folclor in sens larg. Folclorul in sens restrans cuprinde, ca principale capitole: credintele, superstitile, obiceiurile si literatura populara. In acest sens folclorul este o stiinta partiala a etnografiei. In sens larg, folclorul cuprinde afara de aceasta si studiul civilizatiei materiale ca: locuinta rurala, ustensilele, tehnica, costumul popular si ocupatile primitive, in acest din urma caz folclorul are acelasi domeniu ca si etnografia. Cand aceste materiale sunt grupate dupa popoare si servesc a caracteriza grupurile etnice sau parti din acest grupuri,, ele constituie un studiu de etnografie speciala sau descriptiva. Intre etnografie si folclor nu este lupta dintre doua stiinte care-si disputa reciproc un domeniu, ci lupta dintre doi termeni dintre care se impune cand unul, cand altul, dupa persoana, dupa loc si timp. Etnografia si folclorul au luat uneori nuante de sensuri diferite, mai mult in virtutea uzajului decat din principii sau de diferente de fond. Stiinta folclorului observa A. van Gennep se ocupa pe primul loc de un element special al vietii sociale, de care nu se ocupa, in prim loc, nici o alta stiinta. Acest element special este ceea ce poate sa fie exprimat prin termenul populara. Astfel, istoria literaturii se ocupa de opere create de anumite persoane, identificate, intr-un cuvant, de indivizi. Pe de alta parte povestile, legendele populare, nu au un autor individual, ele trec din gura in gura, se claseaza dupa un oarecare numar de categorii universale si nimic in factura lor literara

nu ingaduie sa li se atribuie un autor particular, nici de a le determina o epoca de origine nici de a le clasa in alte categorii literare; ele formeaza o categorie deosebita. Din pacate, marea industrie moderna este un factor de dezagregare, si uneori chiar de distrugere a vietii populare, de ordin practic si in acelasi timp de ordin estetic. In care colturi ale tarii se mai sculpteaza azi stalpii portilor si ai cerdacelor de la casele taranesti, opera anonima si colectiva, mostenita din trecut? Prin opera colectiva nu trebuie sa intelegem opera facuta in comun. Toate elementele decorative, pe care le intalnim in bisericile noastre, si acelea ale caselor taranesti, ale caror urme se mai pastreaza prin muzee, nu au fost lucrate de toata populatia intrunita a unui sat, ci de cativa specialisti care colindau tara. Nimeni insa nu stie, in fiecare caz particular, cine erau acesti artisti, cati erau, de unde veneau si nici de unde au imprumutat modelele pe care la repetau, modele care nu raspund unor conceptii individuale, sau unor sentimente particulare, ci unor sentimente colective si credinte comune. Tot asa se petrece cu literatura si muzica: vocabularul, forma literara, tema, ritmul, melodia populara, sunt fara individualitate proprie dar circula din sat in sat, din gura in gura, pentru ca sunt formate din elemente constitutive generale, comune, colective. Problema esentiala a folclorului este sa determine cu cat mai multa exactitate posibila, in fiecare caz particular, raportul dintre individ si masa. Nu se poate atribui masei intregi darul de inventie, si chiar nici darul de transformare: ori de cate ori s-au analizat mai de aproape factorii care intra in joc, s-a constatat ca inventia propriu zisa este faptul unui individ unic, a carui productie este apoi modificata de alti indivizi veniti in contact cu cel dintai, sau cu productia sa, indivizi care formeaza deja o mica colectivitate, care actioneaza asupra altor colectivitati din ce in ce mai numeroase si mai considerabile, pana ajung sa constituie ceea ce se numeste masa populara. De la inventia tipografiei, si mai cu seama de la raspandirea ziarelor acest caracter individual al descoperirilor, sau al modificatiilor foarte importante, a devenit vizibila. Inainte, inventatorul,, cu foarte mari exceptii, ramanea necunoscut. Nu stie nimeni cine este inventatorul surubului, necunoscut popoarelor antice, si care a facut o intrega revolutie in industria moderna. Daca folclorul cerceteaza fapte vechi istorice sau arheologice, aceasta o face in mod necesar, pentru ca fiecare fapt actual are antecedente, pe care trebuie sa incercam sa le intelegem. Pe folclorist il intereseaza faptul viu, direct. Daca se aduna in muzee obiectele intrebuintate in diverse parti ale tarii acesta este un accesor al folclorului, partea sa moarta. Pe noi ne intereseaza cum se intrebuinteaza aceste obiecte de fiintele astazi in viata, datinile executate sub ochii nostri si cercetarea conditiilor complexe mai cu seama psihice, a acestor datini. Si, fiindca viata sociala se schimba fara incetare, anchetele folcloristice nu vor inceta nici ele. Astfel folclorul se altura in ceea ce se numeste psihologie colectiva, care se exprima in viata rurala cu totul altfel decat in masele industriale sau urbane. In sate el se exprima prin tot felul de datini, adeseori foarte vechi, uneori poetice, alteori grosiere, care, tocmai din cauza ca sunt practicate de un numar mare de persoane, sunt adevaratele inele ale acestul lant traditional, care constituie elementul constant al vietii nationale, considerata in intregul ei. In urma acesto consideratii, A. van Gennep, ajunge la urmatoarea caracterizare: Folclorul nu este, cum si-ar putea inchipui cineva, o simpla colectie de mici fapte disparute si mai mult sau mai putin curioase sau amuzante: este o stiinta sintetica si care se ocupa in special de tarani si de viata rurala, si de ceea ce a mai ramas in centrele industriale si urbane.

Proza populara

In folclorul romanesc s-a dezvoltat o bogata creatie literara cu caracter narativ. Primele elemente de epica orala le-am intalnit in poezia obiceiurilor, in special in colinde si in oratiile de nunta, dar nu ca fapte constituite intr-o categorie de sine statatoare, ci ca modalitati de realizare a functiilor cereminiale sau spectaculare, de urare si felicitare, specifice acestei poezii.Accentul nu cade pe povestire, pe relatarea unor fapte, ci pe urare;conflictul este mai mult simbolic. Categoriile epice propriu-zise au o existenta folclorica aparte,cu determinari istorice, functionale,tematice si structurale proprii.Comunitatea unor motive, imagini a putut fi determinata de existenta unui fond stravechi din care s-au alimentat toate categoriile creatiei populare, dar si de evolutia unor categorii,cu transferuri de teme si motive de la o categorie la alta,sau de interinfluentele inregistrate pe parcursul acestei evolutii. In folclorul romanesc, epicul cunoaste doua forme fundamentale de manifestare:a) epica in proza si b) epica versificata si cantata. Aceste doua modalitati reprezinta categorii de sine statatoare, cu determinari istorice aparte. Linia de demarcatie dintre ele nu este, totusi,neta, mai ales din punct de vedere tematic (teme de basm patrunse in cantecul epic de factura mai veche),dar si in ce priveste repertoriul mijloacelor expresive (elemente fantastice, definitorii pentru basm, prezente in cantecul epic). Termenul de proza populara permite abordarea intr-o conceptie unitara specii folclorice diferentiate ca functie si structura,de la basmul fantastic si legenda mitologica pana la snoava si povestirea cu caracter realist.Se poate vorbi de aspecte comune care guverneaza evolutia diferitelor specii folclorice in proza,atat la nivelul categorial, cat si la nivelul tipurilor tematice,al motivelor si chiar al unor tipare expresive.Constatam,de exemplu,nu numai numeroase interferente tematice si imagistice intre speciile prozei orale, intre basmul fantastic si legenda,de pilda,sau intre legenda si snoava,ci si tendinta unor specii de a se transforma,adaptandu-se la structura si functia altor specii care,pe anumite trepte de dezvoltare a constiintei sociale,devin mai puternice. Nu toate speciile au interesat in egala masura cercetatorii,atentia fiind indreptata la inceput aproape exclusiv spre basmul fantastic;ulterior, sfera preocuparilor se largeste, cuprinzand legenda legenda, basmele despre animale,snoava. Dar tocmai aceste abordari complementare au deschis calea spre cercetarea aspectelor de fond ale prozei populare,ca acelea referitoare la relatia dintre basm si mit, la circulatia temelor si motivelor,la raportul dintre basm si culturile primitive,la morfologia si tipologia prozei orale. Mitul reprezinta un fenomen cultural mai larg care domina, la un moment dat, toate domeniile unei structuri culturale,principala categorie literara care il reflecta fiind poezia de ritual.Basmul fantastiv este mai mult o refractare decat o reflectare a mitului, o atitudine fata de mit; de aici tendinta actuala de a considera distinct mitul, ca forma a naratiunii populare, alaturi de basm,legenda,etc. Referindu-se in egala masura la folclorul european si la cel romanesc, B.P. Hasdeu face distinctie categorica intre basm si poveste (desi constata un anumit grad de sinonimie intre cele doua cuvinte) in functie de care delimiteaza si alte categorii. Astfel, povestea este ,,orice fel de naratiune, fie legenda fie snoava, fie

anecdota... in care nu se intampla nimic miraculos sau supranatural", in timp ce in basm ,,supranaturalul constituie un element esential"(B.P.Hasdeu). Ca unic derivat direct al basmului considera ,,deceul",un basm cu tendinta ,,menit a da solutionarea unei probleme". Ovidiu Barlea opereaza delimitari care consemneaza ordinea clasica,traditionala a naratiunii orale,dar si dinamica ei,cu inerente interferente,in circuitul contemporan.Distinctia,argumentata prin pozitia pe care povestitorul si ascultatorii o manifesta fata de continutul naratiunii,se face intre legenda, ca naratiune cu caracter didactic,povestire,in care sunt relatate fapte din viata contemporana savarsite de catre povestitori sau la care acestia au fost martori, basmul despre animale,care se deosebeste de fabula pentru ca nu prezinta analogii constiente,voite,in domeniul uman,snoava,strans inrudita cu basmul despre animale,si basmul propriu-zis,ca specie complexa,care cuprinde basmul fantastic si basmul nuvelistic. ,,Fondul antropologic al basmelor cuprinde un numar foarte restrans de tipuri fundamentale,pe care fiecare grup etnic le variaza pana la infinit.Oricare popor coloreaza cu o nuanta proprie povestea originala,care se resimte mai ales de influenta diferitelor idei religioase"(Lazar Saineanu).

Basmele si legendele
Din toate sectiunil folclorului, basmele au fost de mai mult timp si mai cu atentie cercetate, si asupra lor s-au facut incercari de sinteza. Colectiile de basme, in toate literaturile, sunt foarte numeroase, si multe dintre ele sunt un patrimoniu comun al unui mare numar de popoare; acelasi basm il gasim la popoarele indepartate si in spatiu si prin originea lor etnica. Pentru explicarea basmelor, savantii se impart in mai multe scoli. Dupa scoala mitologica reprezentata de Max Muller, Gaston Paris, Angelo de Gubernatis etc., in basme se rasfrang reminesciente de mituri vechi, mituri ale soarelui sau ale aurorei, ale norilor, ale ploii. Scoala antropologica (Lang, Gaidoz) sustine ca basme identice exista la salbatici, si ca nu s-a constatat inca un caz precis in care un mit sa fi ajuns in randul unui basm. Scoala literara (Benfey, Cosquin) cauta originea basmelor populare in India. Dupa scoala ritualista, reprezentata de mai multi savanti englezi, basmele sunt vechi rituale astazi cazute in desuetudine. Basmele noastre sunt studiate cu multa competenta de Lazar Sainenu,, in lucrarea sa Basmele romane, in comparatie cu legendele antice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice. Opera premiata si tiparita de Academia Romana, Bucuresti, 1895. In acest clasic studiu comparativ, Saineanu clasifica basmele noastre in doua categorii: povesti mitico-fantastice si povesti psihologice, fiecare categorie fiind impartita in cicluri, fiecare ciclu fiind divizat in tipuri, fiecare tip cuprinzand mai multe peripetii. *

Materialul nostru de povesti e destul de bogat. In afara de colectiile de volume, exista o sumedenie publicate in reviste,, si chiar in foi zilnice,, pe care cu mult greu ar putea cineva sa le aiba la indemana. Unele din povestile noastre, in modul cum sunt ele publicate, nu pot sa ne inspire prea multa incredere in ceea ce priveste autenticitatea izvorului lor pur popular. Astfel, Ispirescu ne-a dat ca un basm adevarat romanesc, pe Gheorghe cel viteaz, in care se vorbeste de padurea neagra, de sabia ramasa de la Novaci si numita Balmut ajutatorul meu. Dar Ispirescu a fost inselat, in buna lui credinta, de povestitorul Mihalache Constantinescu care citise o brosura tiparita pe atunci, o traducere din Al. Dumas, si acest Constantinescu a facut o combinatie bizara intre unele basme care se gasesc in basmele noastre si reminescientele din opera lui Dumas. El ne-a dat deci, prin pana lui Ispirescu, un pretins basm romanesc care nu poate fi luat in seama de studile de folclor. Fara indoiala insa, ca dintre toate comorile populare, cele mai greu de cules din punct de vedere folcloristic sunt povestile. Un descantec, de exemplu,se poate culege intocmai cum sunt spuse, fara a le schimba forma lor lapidara. Unui descantec i se poate adauga sau suprima un vers, i se poate schimba un cuvant, dar culegatorul nu simte necesitatea, nu e ademenit ca in descantecul pe care il culege sau il reda, chiar cu mici modificari, sa introduca o particica din propriul lui eu, ceea ce se poate face cu usurinta in cantece si in basme. Spre exemplu, Alecsandri, in poeziile populare culese de el apare ca artist, si atata tot. Acelasi lucru nu se petrece si cu basmele. Un basm poate sa intereseze pe folclorist din doua puncte de vedere. Fondul basmului ne arata elementele care-l compun, si acestea fac obiectul studiilor de folclor. Prin urmare, conditia esentiala pentru a putea servi ca material de studiu este ca bbasmul sa fie sincer. Foarte multe basme publicate pana acum sufera de acest neajuns: influenta stiutorilor de carte. Ne mai poatew interesa un basm prin forma in care ni-l reda povestitorul, sau mai exact, prin ceea ce pune el din sufletul lui in basm. In fondul unui basm, adica in elementele lui, se oglindeste un trecut intreg, se arata inrudirea lui cu altele ale altor popoare; din studiul elementelor determinam filiatiunea basmului. In forma unui basm vorbeste prezentul. Povestitorul face diferite reflexii personale, pe care i le sugereaza elementele basmului; introduce in el mici amanunte, acomodandu-l cu mediul, cu timpul si cu locul. Toate acestea variaza de la individ la individ. Aceasta este fara indoiala o parte importanta intr-un basm, care ar trebui sa atraga serios atentia folcloristului, pentru ca aceasta este partea romaneasca a basmului, si din ea aflam ceea ce gandeste si simte poporul astazi. Aproape toate basmele noastre publicate pana in urma cu un secol, pacatuiesc privite din aceasta latura. Culegatorul nu stenografiaza ceea ce aude de la povestitorul anume ales dintre cei care nu au putut fi influentati prin citirea diferitelor carti de povesti. Culegatorul acesta asculta o poveste, isi memoreaza si isi noteaza elemetele, si daca nu are bunul simt sa le lase asa cum le-a auzit, le combina cu mai multa sau mai

putina maiestrie, dupa cum are sau nu talent, se substituie in locul povestitorului, prin reflexiile lui proprii, asa incat citind un asemenea basm, aflam ce simte si ce cugeta culegatorul, si nu povestitorul basmului. Cine ar putea sa conteste inalta valoare literara a povestilor lui Creanga? Si cu toate acestea, Creanga nu a facut opera de folclorist. In multe dintre basmele noastre publicate, elementele folclorice se pierd intrun noian de vorbarie, care poate safie arta la Creanga, umplutura la cei mai multi, dar la prea putini e material de folclor care sa poata servi la studiul stiintific al folclorului.

Legenda
Dupa Arnold van Gennep, ipoteza primatului genetic al legendei fata de celelalte categorii ale prozei orale a fost larg acceptata in literatura de specialitate. In folclorul romanesc legenda desemneaza un repertoriu de naratiuni orale cu functie predominant cognitiva. In esenta, ea explica un fapt real sau considerat a fi real, printr-un simbol narativ care include,de regula, motive fabuloase si supranaturale. In acest sens s-a subliniat adeseori ca,in contextul culturii orale,legendele alcatuiesc mai mult o stiinta decat o literatura,dar nu o stiinta bazata pe cunoastere reala si rationament,ci o pseudostiinta,fundamentata pe reprezentari imaginare. Statutul estetic al legendei,ca specie folclorica,nu este mai putin determinat decat al altor categorii de proza orala. Ea nu are structura minotipica si gradul inalt de stereotipie ale basmului fantastic,dar este mai puternic formalizata fata de basmul animalier sau snoava,pentru ca insasi functia ei,in contextul culturii populare,este mai unitar definita. Sensul cognitiv al legendelor trebuie cautat in observarea realista a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare sau comportamentului uman,in conservarea unor aspecte specifice,carora li se acorda o anumita semnificatie. Etimologiile sunt imaginar-fantastice,aceasta fiind una din particularitatile definitorii ale genului.In sistemul traditional de gandire ele erau crezute,aveau valoare de adevar.In afara functiei de explicare, aceste etimologii au avut si functie de semnificare,inregistrand aprecieri sau atitudini ale sensibilitatii umane generate de fenomenele observate si de aspectelelor ciudate. Semnificatiile diferite pe care acelasi obiect le primeste in legende diferite ne permit sa credem ca valoarea de adevar a etiologiilor imaginare a slabit de timpuriu.Ca repertoriu tematic si fond imagistic,legenda este eterogena, aceasta particularitate fiind determinata nu numai de indelungata ei existenta, ci si de marea diversitate a faptelor reale pe care le explica.Unitatea ei structuralfunctionala si identitatea de gen este asigurata insa de caracterul explicativ, cu functie de semnificare,si de raportul specific ce se instituie intre realul concret si imaginarul fantastic.

Tipologic folcloristii disting in cultura traditionala romaneasca patru categorii de legende: etimologice, mitologice, hagiografice (sau religioase) si istorice. Legendele mitologice sunt povestiri despre fiintele supranaturale pe care le regasim,de regula, si in basmul fantastic.In legende ele sunt obiect de cunoastere imaginara cu functie de semnificare.Legendele mitologice sunt narativizari ale repertoriului de stravechi credinte populare in legatura cu aceste intruchipari. Stravechii mitologii populare ii apartin insa,genetic,si legendele etiologice, pe care multi specialisti le denumesc,din aceasta cauza, tot mitologice.Un bogat repertoriu de legende etiologice,cu o tematica deosebit de variata:cerul si podoabele lui,vazduhul cu fenomenele lui tulburatoare,pamantul cu formele sale de relief,etc.La acestea se adauga legendele despre om insusi. Legendele istorice mai putin numeroase,exprima,in esenta,atitudini admirative ale maselor fata de personaje si evenimente istorice sau fata de eroi populari,in special haiduci.Numarul mare de legende despre faptele si biruintele lui Stefan cel Mare se explica insa prin revitalizarea traditiei orale sub influenta carturarilor satesti si a povestirilor scrise.Cele mai multe legende conservate de memoria strict orala se refera la Cuza-Voda sau la haiduci ca Pantea Viteazul,acestea din urma avand,ca si cantecul epic haiducesc,o raspandire mai limitata zonal. Legendele hagiografice se apropie,ca modalitate,de legendele propriu-zis mitologice,bazandu-se insa pe o mitologie crestina autohtonizata.Ele sunt de provenienta carturareasca sau apocrifa,cuprinzand povestiri despre vietile sfintilor sau despre personaje biblice.

Epica eroica
Cantecul epic eroic, ,,voinicesc", reprezinta in folclorul nostru o caregorie puternica, a carei dezvoltare si evolutie sunt legate definitoriu de mentalitatea care a dominat veacul de mijloc. In aceasta epoca, framantata de lupte si conflicte cu izbucniri violente, atitudinea si conportamentul eroic nu au reprezentat numai atribute ale modului de viata feudal, ci un ideal spre care aspira intregul popor.Se creeaza un canon comportamental eroic, ale carui insusiri sunt puterea fizica, curajul si grandoarea, darzenea, cinstea si mandria, iscusinta si un anumit simt estetic al luptei.Acest cod eroic, sintetizat in limbajul popular romanesc prin cuvinte ca ,,voinic" sau ,,viteaz", a reprezentat in acelasi timp un sistem de valori si un mod de a gandi si concepe existenta umana. Epoca feudala a constituit in acelasi timp perioada de apogeu a cantecului epic ca gen.Vom regasi , in circuitul eposului eroic, stravechi teme mitologice precum cele legate de cautarea sotiei,petit, dar si teme nuvelistice despre recunoasterea fratilor instrainati.Modalitatea epicii eroice, dominata de hiperbola si de un retorism pregnant, isi asimiliaza un orizont tematic bogat. Nu putem vorbide o tematica exclusiv eroica, ci de zone tematice care domina eposul eroic si care deriva din insasi natura epocii care l-a generat, dar care prezinta masive interferente cu alte categorii.Similitudinea unora dintre ele cu poezia colindelor de flacau, in care modelul eroic are functie de urare, este

evidenta.Cantrcrle epice descriu caracteristice ale razboaielor feudale. Poezia conflictelor feudale s-a conservat mai bine in repertoriul epic romanesc datorita corespondentelor ei cu aspiratiile si lupta maselor populare.Corbea, Mihu Haiducul sau Toma Alimos, protagonisti a unor poeme care, prin variantele mai vechi, oglindesc confruntari intre domn si boieri sau conflicte de drep feudal, au fost asimilati, in variante mai noi, eroilor populari, care, ca si in cantecul haiducesc, se opun asupririi sociale. Epica romeasca o alta tematica,cantecele despre conflictele cu turcii sau cu tatarii.Tarile romane nu au intrat niciodata sub ocupatie turceasca nemijlocita, pastrandu-si organizarea de stat si bisericeasca proprie. Cantecele eroice apartinand acestui ciclu tematic vorbesc despre luptele pe care le-am putea numi partizane, despre ciocniri izolate intre romani si turci in zona raialelor de pe Dunare. Daca in epica fantastico-mitologica sunt relatate confruntari intre un erou uman si o intruchipare supranaturala, in cantecul eroic propriu-zis, adversarul voinicului este reprezentat de o forta din mediul uman si in limitele conditiei umane. Pentru ca trasaturile eroice ale voinicului sa poata fi reliefate mai pregnant, cantecul il opune, in confruntare, o forta foarte mare,in conturarea careia locul elementelor fantastice il ia hiperbola,de exemplu: eroul nu confrunta un adversar individual, ci un adversar multime, iar calitatile lui eroice sunt demonstrate tocmai prin faptul ca invinge aceasta mltime singur sau cu un ajutor. Unele balade din ciclul Novacestilor constituie unul din cantecele eroice reprezentative ca mesaj si modalitate de realizare artistica. Functia hiperbolei in cantecul eroic se defineste ca aceea de a contura un chip ideal de erou,subliniind caracterul extraordinar, suprauman, al fortei si actiunilor acestuia. Elementele fantastice nu au pentru epica eroica un caracter definitoriu. Aparitia lor, desi nu rara, e mult redusa in raport cu aparitia hiperbolei, iar functia lor este similara cu cea a hiperbolei.In variantele unor cantece epice eroice se observa tendinta de trecere in fantastic a dusmanului cu care se confrunta eroul. Se poate observa,de asemenea, ca un numar foarte restrans de cantece eroice adopta mai consistent scheme si motive specifice basmului fantastic.

Balada nuvelistica
Baladele propriu-zise au, in general, un continut care in chip conventional se numeste nuvelistic. Ele cuprind teme din viata cotidiana,care circula in general la mai multe popoare. Tematica baladelor romanesti,mai cu seama, a celor din Transilvania, se aseamana adesea cu tematica baladelor din folclorul popoarelor din centrul si apusul Europei. Baladele nu oglindesc fapte de rezonanta istorica,ci intamplari din viata particulara. Numai in anumite conditii si prin anumite subiecte ele capata un colorit eroic, prin faptul ca personajele sunt luate din anume medii: haiducesti, soldatesti,etc. Pentru anumite teme, baladele imprumuta nume istorice sau numele eroilor mai de seama ai epicii haiducesti.Baladele se canta pe melodie de cantec liric, de catre interpreti neprofesionisti,fara acompaniament instrumental si fara a folosi nici unul din mijloacele de realizare muzicala sau interpretare proprii stilului epic

amintit. In baladele romanesti intalnim uramatoarea tematica:tema fratilor regasiti,in balade precum Dobrisan, Oleac; tema sotiei necredincioase, in Ghita Catanuta; tema povestii sotului care se intoarce dupa sapte ani de armata tocmai in ziua cand sotia sa se marita a doua oara. Tema soacra rea,foarte frecventa in Transilvania, tema logodnicilor nefericiti care dupa moarte renasc sub forma a doi arbori imbratisati, tema jertfei zidirii,tema mitologica,intalnita in balada Manastirea Argesului--,,sub fundamentul la cladirea unei case, cand se pune talpa casei, se face borta in talpa in care se incheie si se pune acolo: agheasma, tamaie si sare la toate patru cornurile, apoi si capuri de gaina, de cane sau de vita, ca sa le mearga bine. Acestea le pune o baba cu cuvintele:<<Sa fereasca Dumnezeu casa de fulger, de foame,de boale; sfintita sa fie casa;pine si sare sa fie in ea>>"(A. Fochi,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea). Acestea sunt doar cateva din temele cele mai de seama a baladelor romanesti.Tematica baladelor este mult mai variata, subiectele si variantele locale fiind foarte numeroase. Baladele au menire moralizatoare, balada este caracterizata intotdeauna printr-un sfarsit tragic.Desi cuprinde numeroase teme de larga raspandire in folclorul european, sub raport structural si stilistic balada implica diferentieri accentuate de la o zona la alta, chiar in cultura aceluiasi popor. Balada cuprinde mari arii spatiale; temele specifice ei nu cad pe un teren gol, ci vin in contact cu o traditie existenta.De aceea se poate vorbi cu greu de o puritate structurala a baladei. Totodata balada se dezvolta intr-un timp foarte indelungat.La noi, genul penduleaza intre forme foarte vechi de poezie descriptiva si foarte noi de reportaj versificat cu caracter senzational. Genul penduleaza, de asemenea,intre descriptiv si liric, situatie similara cu cea din epica apuseana, unde folcloristii sunt pusi in dificultate in stabilirea unor balade sau cantece de colportaj. Balada este mult mai redusa ca extindere decat cantecul epic eroic. Aceasta se realizeaza printr-o expresie mai concisa, care renunta la fast, la hiperbole si la bagajul retoric al cantecului epic eroic.Momentele esentiale ale dezvoltarii conflictului epic sunt creionate sumar si se succed dintr-o culme in alta, pana la deznodamand -- de cele mai multe ori tragic sau dramatic. Balada da mai multa atentie atmosferei interne, ceea ce o apropie de cantecul liric. In balada nuvelistica apare frecvent perechea de eroi si grupul social cu care eroii intra in conflict. Unele balade romanesti releva, de asemenea, structuri inedite eposului, specifice mai degraba cantecului liric de factura mai noua. In folclorul religios romanesc crestinismul nu este cel al bisericii. Una dintre caracteristicile crestinismului taranesc al romanilor si al Europei orientale este prezenta a numeroase elemente religioase ,,pagane", arhaice, cateodata abia crestinizate.Este vorba despre o noua creatie religioasa, proprie sud-estului european pe care noi am numit-o, ,,crestinism cosmic" pentru ca, pe de o parte, ea proiecteaza misterul cristologic al naturii intregi, iar pe de alta parte, neglijeaza elemente istorice ale crestinismului, insistand dimpotriva, asupra dimensiunii liturgice a existentei omului in lume.

(Mircea Eliade, De la Zamolxis la Gengis-Han, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980)

Cantecele
Mai usor de cules din tot materialul de folclor, sunt cantecele. De aceea si numarul lor este mare, fiind raspandite in multe colectii. Multe, foarte multe din cantecele publicate sunt variante, care se deosebesc prea putin intre ele. Adeseori diferenta consta intr-un cuvant in locul altuia, intr-un vers suprimat in unele, sau adaugat in altele. Academia Romana a avut intentia sa faca un Corpus al cantecelor, intentie care nu s-a realizat. S-ar fi ajuns la o clasificare a cantenelor, dupa teme, precum s-a pacut pentru basme, ceea ce ar fi fost un mare ajutor pentru cercetari. Cantecele joaca un rol important in viata tuturor popoarelor, incepand cu cele salbatice. De la nastere pana la moarte, cantecul face parte integranta din viata individului. Cantecele de leagan sunt intrebuintate si la triburile primitive, la salbatici. Jocurile copiilor sunt regulate de multe ori prin cantece si dansuri. La nunta se canta, in ceasuri de veselie si de tristete se canta, diferitele munci sunt insotite de cantece, si la sfarsitul vietii mortul este bocit prin cantece. Exista cantece specifice unei anumite populatii,, sau unei bresle anume, canteca cunoscute in localitati determinate; dar sunt si cantece care aprtin unui popor intreg, cunoscute de la un cap la celalalt al unei tari. Lucrul acesta se intampla adeseori si la noi. Sunt insa si teme ale unor cantece raspansite si in afara hotarelor unei tari Miorita noastra o are si alte popoare, si multe din legendele noastresunt raspandite in toata lumea. Ar fi deajuns sa citam Legenda arborilor imbratisati;mare parte din descantecele noastre par sa fie traduceri identice ale unor descantece strine. Sub numele de cantec noi intelegem o poezie, niste versuri care se recita, fara sa fie cantate dar, in acelasi timp, cantec este si o poezie care se intoneaza pe o melodie. In Ardeal, insa, versurile cantate se numesc cantece, hore, iar versurile recitate se numeau descantece. Pentru expunerea din acest paragraf, cantec inseamna o poezie recitata, la fel ca si cea cantata. O clasificare definitiva a cantecelor noastre ina nu s-a facut B. P. Hasdeu, in prefata scrisa in 1867 pentru volumul Basme, oratii, pacalituri si ghicitori, adunate de I. C. Fundescu, clasifica literatura noastra populara in trei genuri: poetic, aforistic si narativ. Genul aforistic ar cuprinde : proverbe, idiotisme, ghicitori si framantari de limba. In genul narativ ar intra: traditiunea, anecdota, basmul. Cantecele, in general, tot ce este versificat, alcatuiec genul poetic, care cuprinde urmatoarele subclasificatii: cantec batranesc, doina, colinda, hora, vicleim, descantec si oratie.

Intre doina si hora, Hasdeu face deosebirile: Doina sau elegia, expresiunea amorului si a suferintii, iar Hora sau ditirambul, cantec de joc si de veselie In 1885 apare o mare colectie de Poezii populare romane, culegere al lui G. M. Teodorescu. In aceasta exista o importanta clasificare a poeziilo populare dupa anotimp si dupa varsta ceor care e canta O alta mare colectie, dar cu mai putina valoare, este aceea intitulata Materialuri folcloristice, culese si publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor si Invatamantului public. Multi culegatori isi fac impartiri dupa materialul adunat, fara a incerca vreo clasificare generalea.

Problema populare)

datarii

si

periodizarii

folclorului

(literaturii

Problema datarii si periodizarii folclorului este una dintre cele mai greu de rezolvat. Daca literatura scrisa, datata cu precizie si legata de un anumit moment din istoria vietii socialesi culturale ale unui popor, pune nu o data probleme dificile in legatura cu periodizarea , cu atat mai mult se iveste aceasta dificultate in domeniul creatiei folclorice. Motivele pentru care periodizarea folclorului este deosebit de grea sunt diferite. In prmul rand intervine imposibilitatea datarii, adica fixarii momentului in care majoritatea creatilor folclorice au luat nastere. Se poate presupune ca unele specii au luat nastere mai dinvreme decat altele. Bunaoara, cantecele de ritual agrar de tipul Coloianului sau Cantecul cununii din ceremonialul secerisului, de asemenea Cantecul bradului din ceremonia de inmormantare sau unele colinde laice cu teme legendare sunt mai vechi decat multe cantece lirice. La fel, se poate vedea ca basmele au un fond mult mai indepartat decat unele povesti realiste si decat multe snoave. Cine ar putea determina insa, chiar cu aproximatii, cand au luat nastere sau au intrat in circulatie unele si cand altele,in literatura populara romaneasca? In privinta aceasta putem conveni ca ar intra o buna doza de arbitrar. Pe de alta parte nu se poate face nici macar o cronologizare elastica, pe specii, fiindca multe din creatiile unei anumite specii, considerate ca vechi pot fi mai noi decat cele dintr-o specie socotita ulterior. De pilda, daca am convenit ca in general cantecele de ritual sunt foarte vechi, intre ele insa multe sunt destul de recente, ca o seama de bocete si nu ar putea fi randuite inaintea unor balade(considerate de obicei ca mai tarzii decat cantecele de ritual) de tipul Mesterului Manole, cu fond initial indepartat. In consecinta, incercarea de periodizare pe specii este sortita esecului, pentru ca orice specie, oricat de veche, a dat nastere mereu, in desfasurarea timpului, la noi si noi creatii de structura similara. Cu toate acestea, unele creatii apartinand genului epic, si anume un numar de cantece epice de sursa istorica, pot fi mai usor legate de momentul sau evenimentul care le-a generat. Asa se prezinta cazul cu unele cantece epice apusene. De asemenea, au putut fi cronologizate unele balade romanesti, cum sunt Cantecul lui Marcos sau balada Doamna Ileana, lasand la o parte un numar de

balade istorice ca Aga Balaceanu, Constantin Brancoveanu, Bimbasa Sava etc., mult mai usor de fixat in timp. Oricum, numarul cantecelor epice care pot fi legate de un eveniment istoriccunoscut e prea mic. In afara de aceste consideratii trebuie sa tinem seama de procesul popular de creatie. Daca se poate determina momentul sau evenimentul, care a dat impuls unei balade, nu trebuie uitat ca poporul nu inventeaza totul din nou si in mod spontan, ci foloseste cu predilectie imagini poetice pe care le are la indemana din cantece mai vechi. Aici rezida, de fapt, procesul creatiei, incat cele mai frumoase imagini se regasesc in multe piese folclorice. In orice caz, evenimentul istoric da tema, in jurul carei se polarizeaza un mare numar de imagini prefabricate. Totusi, nu se poate contesta nasterea unei noi creati generata de un anumit fapt istoric, care determina o fabulatie originala. Daca se poate fixa momentul impulsului, e deci un castig. Sunt cazuri in care fabulatia nu schimba decat geografia actiunii, bineinteles cu inventii artistice, cum se intampla cu legenda Mesterului Manole, careia nu i se poate stabili momentul nasterii, fiindca nu se poate dovedii ca s-a nascut o data cu manastirea Curtea-de-Arges sau alta manastire. Creatia aceasta e mai veche ca tema decat evenimentul istoric la care se refera( se gaseste si la alte popoare), dar realizarea ei artistica, cunoscuta noua, s-a desavarsit mult mai tarziu decat acest eveniment. In fond, se intampla sa putem lega creatia, prin unele note ele ei, de anumite evenimente istorice, totusi ea poate avea ca tema si inceput, o origine mai veche, greu de stabilit istoric. Orice opera literara, culta sau populara, inseamna oglindire a realitatii istorico-sociale in forme artistice. Fondul de idei este indisolubil legat de forma artistica si nici nu se poate concepe in literatura numai studiul ideilor, fara a lua in considerare in acelasi timp, realizarea si maiestria artistica. Realizarea artistica, in schimb, legat fiind de limba si de dezvoltarea acesteia, are caracter specific de la o opera la alta, iar daca e vorba de literatura culta, are caracter specific de la scriitor la scriitor. Temele literare s-au reluat mereu din antichitate si pana astazi, fie in domeniul literaturii populare, fie in domeniul literaturii culte, dar arta creatiei nu sa repetat ci s-a reinoit mereu artistic. De exemplu, intr-un fel prezinta Ion Neculce pe Duca-voda, care mancase cu birul vacile Moldovei si in alte culori de limba si expresie il prezinta Mihail Sadoveanu, peste mai bine de un seco si jumatate, in Orb sarac. Atunci nu incape indoiaa ca, si in cazu iteraturii populare, variantele din balada lui Marcos Pasa, culese in secolulu al XIX-lea, nu pot reprezenta decat in parte balada cu aceeasi tema din secolul al XIV-lea sau al XVII-lea. In creatia folclorica avem de-a face cu stratificari. In sensul acest chiar si in creatile de origine foarte veche,cu structura ritual magica sau mitologica, au patruns adesea in decursul vremii si in alte conditii istorice, note si atitudini de viata si de relatii sociale. Basmele vechi, cu fondul lor mitologic, au inceput sa simbolizeze tot mai evident in lupta binelui cu raul, a dreptatii cu nedreptatea, tendinta maselor populare, eroul izbavitot devenind nu o data om din popor lupta cu dihania chinuitoare si hrapareata balaur sau zmeu. Peste vechiul fond si inteles al creatiei sa suprapus , in constiinta sociala populara, altul nou. In cantecul birului greu, suportat de taranime in trecut,peste vechea creatie (vechime determinata lingvistic de insusi termanul podveada):

Biru-i greu, podveada grea, Saracut de maica mea; Unde merg si orice fac De belele nu mai scap, Nicaieri nu mai incap... s-a supus mai tarziu imaginea taranului care paraseste satul si intra in haiducie: De frica zapciului Si de groaza birului, Uitai drumul satului Si coarnele plugului. Si luai drumul crangului Si poteca codrului Si flinta haiducului... Cu toate dificultatile de stricta datare si periodizare a folclorului, totusi creatia populara nu este anistorica si in linii mari putem reprezenta fazele ei de dezvoltare. Nu putem vorbi de o consecutie a specilor, socotind pe unele mai vechi decat altele, decat cu mare aproximatie. In schimb, in fiecare specie avem dupa elementele continutului , creatii vechi si foarte vechi si altele mai recente. Asadar, pentru fiecare specie avem un inceput vechi si apoi o dezvoltare a creatiei pana la o faza recenta. De valoare si interes ramane insa tabloul larg, social si uman, realizat in dese cazuri cu o deosebita plasticitate si maiestrie artistica. In felul acesta putem incerca sa punem o ordine intemeiata si neexagerata in dezvoltarea istorica a creatie populare, aprecind si intelegand just continutul si valoarea literara. Creatia populara a suferit mereu schimbari pana la primele inregistrari masive din secolul al XIX-lea. O periodizare stiintifica a creatiei s-ar putea face numai prin studierea atenta a ceea ce s-a inregistrat in secolul al XIX-lea si ceea ce se inregistreaza acum in noile conditii de dezvoltare ale folclorului. Dincolo de secolul al XIX-lea intram intr-o mare masura in domeniul aproximatiei. Daca nu se poate periodiza stricto sensu creatia , in schimb se poate face o periodizare a cercetarilor si a conceptilor folclorice, din momentul intrarii folclorului in campul culegerilor si al studiilor. In acest sens, se pot stabili urmatoarele momente si atitudini dominante: a) Urme si inregistrari folclorice inainte de interesul constient pentru culegerea si valorificarea folclorului. Aceasta perioada dureaza din secolul al XVIlea pana in al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea. b) Perioda preocuparilor romantic-revolutionare, determinata de activitatea si interesul pentru folcor la revolutionarii generatiei de la 1848. aceasta perioada dureaza pana in al optulea deceniu al secolului al XIX-lea. c) Perioada cercetarilor larg stiintifice ale culturii populare sociale si spirituale in intregime (nu numai valorificarea literaturii populare), cercetari initiate si sustinute in special de B.P. Hasdeu. Aceasta perioada se intinde pana la inceputul secolului al XX-lea. d) Perioada monogrfiilor sistematice regionale, cu complex de teme folcloristice curente, in stransa legatura cu graiul local, metoda de cercetare lansata

de Ovid Densusianu si urmata de un numar important de elevi. Perioada respectiva s-a desfasurat pe primele decenii ale veacului al XX-lea. e) Ultima perioada este cea care se desfasoara dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, conceptia stiintifica marxist-leninista a eliberat pe cercetatori de conceptii izolate de scoala si folclorul, in multiplele sale aspecte, a devenit obiect de cercetare a diferitelor institutii stiintifice. In aceasta perioada se da atentie nu numai cercetarii si studierii creatiei populare, ci si dezvoltarii si infloririi ei, prin luarea sub ocrotire si stimularea de catre stat si de catre diferite organizatii culturale. In rezumat, inregistrarea, preocuparile si studierea folclorului se incadreaza in cinci perioade. Aceasta nu inseamna ca elementele unei perioade inceteaza o data cu inceputul perioadei urmatoare. Dupa legile materialismului istoric si dialectic exista o intrepatrundere a vechiului cu noul.

Metoda in folclor
In adunarea materialului de folclor, ca si in studierea lui, se impune sa se inrebuinteze o metoda care sa corespunda cerintelor moderne ale tuturor stiintelor. Cine intentioneaza, de pilda, sa adune material de folclor intr-o localitate, trebuie sa aiba o oarecare pregatire, trebuie sa stie ce vrea. Il interseaza, de exemplu, datinile de la nunta, un subiect limitat,sau vrea sa faca cercetari asupra intrgii activitati sufletesti a unui sat, nu ar putea sa obtina cu succes informatile necesare, daca nu ar cunoaste cat se poate mai amnuntit ceea ce se petrece in aceasta privinta si in alte localitati, nu numai din aceeasi regiune, ci din tara intreaga, si chiar din tarile vecine. Un cercetator, observa ceea ce se oractica astazi si inregistreza . aceasta insa nu e suficient; nu trebuie sa consemneze numai faptele sau raspunsurile afirmative la intrebarile lui, ci si pe cele negative. Pot sa fie elemente folclorice trditii, datini, manifestari de arta necunoscute astazi in cutare sat, dar frecvente prin alte localitati; aceasta nu exclude posibilitatea ca astfel de elemente sa fi existat, mai ininte, in acel sat, si atunci una din grijile folcloristului este sa cerceteze caror imprejurari se datoreaza faptul ca aceste elemente au disparut. Cercetari de natura aceasta nu inseamna ca vrem sa facem istoria un element folcloric, ca vrem sa facem folclor istoric; cercetarile acestea sunt elementele metodei de observatie a tuturor stiintelor, metoda care trebuie urmata si in folclor. Adunarea materialului de folclor nu se poate face din cabinet, precum se pot face studiile cu ajutorul acestui material. S-a intrebuintat sistemul chestionarelor. Hasdeu a impanat tara, trimitand preotilor si invatatorilor satesti un amnuntit chestionar intitulat: Obiceiurile juridice ale poporului roman, tiparit in 1878 de Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice; un chestionar a raspandit si N. Densusianu; raspunsuri s-au primit, dar fara sa se fi putu verifica exactitatea sau sinceritatea lor.Dintr-un sentiment de patriotism rau inteles, de oamenii cu un rudiment de cultrura, destul de primejdios si vatamator, se vor fi strecurat in raspunsurile acestea multe afirmatii care nu corespund realitatii, dar care dupa socoteala autorilor lor, pot sa ne afirme originea noastra de stranepoti ai lui Traian, sau sa ne urce mai sus pe scara civilizatiei.

La noi, primul chestionar de folclor este acel publicat in revista Sezatoarea(anul 1892) de Artur Gorovei, dupa chestionarul lui Sebillot. Acelasi chestionar, cu oarecare dezvoltari, a fost apoi tiparit de Ministerul Instructiunii si trimis tuturor scolilor din tara, cu invitatia de a trimite raspunsurile domnului Gorovei, care era insarcinat sa le clasifice, dar nu s-a primit nici un raspuns. Profesorul universitar Gr. Tocilescu a reprodus chestionarul din Sezatoarea, pe care tot Ministrul Instructiunii l-a trimis tuturor scolilor rurale din tara, in 1899. Directia educatiei poporului din Ministerul Instructiunii a editat in 1930 un chestionar folcloric, intocmit de domnii Gh. D. Mugur si V. Voiculescu Chestinarele nu-si ating pe deplin scopul. Nu oricine poate sa aiba iscusinta care se cere pentru a sti sa adune un material stiintific, cand e vorba sa fie cules din gura oamenilor si din observatii directe. Folcloristul care aduna materialul trebuie sa traiasca macar temporar intre indivizii pe care ii cerceteaza, si sa gaseasca timpul potrivit si metoda potrivita pentru fiecare caz in parte. O regula generala pentru metoda de urmat ar fi inutila. Fiecare cercetator trebuie sa se conformeze imprejurarilor si sa intrebuinteze mijlocul dictat de imprejurari.

Clasificare
Un material de folclor, oricat ar fi de numeros si de interesant, isi pierde mult din valoare daca este adunat la intamplare, fara nuci un sistem si fara sa fie aranjat in cadrul unei clasificari bine stabilite. Care dintre diversele scheme de clasificari propuse de savantii straini ar trbui adoptate? Raspunsul nu depinde de bunul plac al cercetatorului, ci de imprejurarile in care cerceteaza. Daca in localitatea in care studiaza el descopera niste acte folclorice necatalogate in nici una din clasificarile existente pana in momentul respectiv, bineiteles ca nu le va lasa la o parte din acest motiv, ci le va incadra unde va crede mai potrivit. La noi, prima incercare de clasificare a intregului folclor, s-a facut de revista Sezatoarea, in 1892, cu chestionarul intocmit dupa acela al lui Sebillot. Mai tarziu, in 1930, s-a publicat si raspandit un chestionar folcloristic, care avea materialul de cercetat impartit astfel: I. Lumea fizica 1. Astronomie; 2. Cosmografie; 3. Meteorologie; 4. Calendaristica si cronologie; 5. Zoologie; 6. Botanica; 7. Geologie; 8. Geografie fizica; 9. Fizica; 10. Chimie; 11. Mecanica. II. Lumea inchipuirii 12. Angeologie, Demonologie; 13. Duhuri, genii, aratari; 14. Magie; 15. Credinte, superstitii, eresuri; 16. Astrologie; 17. Cosmologie; 18. Mitologie; III. Omul fizic, intelectual, sufletesc si social 19. Anatomie; 20. Fiziologie; 21. Boale si vindecare; 22. Igiena populara; 23. Frenologie si fizionomie; 24. Varstele; 25. Traiul zilnic; 26. Antropologie; 27. Inteligenta; 28. Intelepciunea populara; 29. Filologie, fonetica; 30. Arheologie populara; 31. Aritmetica; 32. Scrisul, cititul; 33. Institutii vechi juridice; 34. Creatie populara; 35. Religie; 36. Morala, caracter; 37. Sentimente, pasiuni; 38. Petreceri, jocuri; 39. Drumuri,

calatorii; 40. Sarbatori, datini; 41. Povestiri si semne; 42. Familia; 43.Sociologie; 44. Mestesuguri si industrie;

Oameni cu contributii marcante pentru folclorul romanesc:

Dimitrie Cantemir Nicolae Iorga Vasile Alecsandri A.D. Xenopol Tache Papahaghi G. T. Kirileann Prof. D. Caracostea B. P. Hasdeu M. Gaster Alexiu Viciu Mihai Lupescu Gr. Tocilescu Tapu Saineanu Ovid Densusianu

2. ,, MONASTIREA ARGEULUI VASILE ALECSANDRI ,,METERUL MANOLE G.DEM.TEODORESCU ,,METERUL MANOLE--TUDOR PAMFILE

Monastirea Argeului (Vasile Alecsandri)

Pe Arges n gios Pe un mal frumos, Negru-Vod trece Cu tovari zece: Nou meteri mari, Calfe si zidari i Manoli - zece, Care-i i ntrece. Merg cu toi pe cale S aleag-n vale Loc de monastire i de pomenire. Iat cum mergea C-n drum agiungea Pe-un biet ciobana Din fluier doina, i cum l videa, Domnul i zicea: - Mndre ciobna Din fluier doina, Pe Arges n sus Cu turma te-ai dus, Pe Arges n gios Cu turma ai fost. Nu cumv-ai vzut, Pe unde-ai trecut, Un zid prsit i neisprvit, La loc de grindi, La verde-aluni? - Ba, doamne,-am vzut, Pe unde-am trecut, Un zid prsit i neisprvit. Cnii, cum l vd, La el se rpd Si latr-a pustiu Si urla- moriu. Ct l auzea, Domnu-nveselea Si curnd pleca,

Spre zid apuca Cu nou zidari, Nou meteri mari i Manoli - zece,

Care-i i ntrece. - Iat zidul meu! Aici aleg eu Loc de monastire i de pomenire. Deci voi, meteri mari, Calfe i zidari, Curnd v silii Lucrul de-l pornii Ca s-mi rdicai, Aici s-mi durai Monastire nalt Cum n-a mai fost alt, C v-oi da averi, V-oi face boieri, Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar n temelii! Meterii grbea, Sfrile-ntindea, Locul msura, anuri largi spa i mereu lucra, Zidul rdica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A doua zi iar, A tria zi iar, A patra zi iar Lucra n zadar! Domnul se mira -apoi i mustra, -apoi se-ncrunta i-i amenina S-i puie de vii Chiar n temelii!

Meterii cei mari, Calfe s zidari Tremura lucrnd, Lucra tremurnd Zi lung de var, Ziua pn-n sear; Iar Manoli sta, Nici c mai lucra, Ci mi se culca i un vis visa, Apoi se scula -astfel cuvnta: - Nou meteri mari, Calfe i zidari, tii ce am visat De cnd m-am culcat? O oapt de sus Aievea mi-a spus C orice-am lucra, Noaptea s-a surpa Pn-om hotr n zid de-a zidi Cea-nti soioar, Cea-nti sorioar Care s-a ivi Mni n zori de zi, Aducnd bucate La so ori la frate. Deci dac vroii Ca s isprvii Sfnta monastire Pentru pomenire, Noi s ne-apucm Cu toti s giurm i s ne legm Taina s-o pstrm. -orice soioar Orice sorioar, Mni n zori de zi ntai s-o ivi, Pe ea s-o jertfim, n zid s-o zidim! Iat,-n zori de zi, Manea se trezi -apoi se sui Pe gard de nuiele,

i mai sus, pe schele, i-n cmp se uita, Drumul cerceta. Cnd, vai, ce zrea? Cine c venea? Soioara lui, Floarea cmpului! Ea s-apropia i i aducea Prnz de mnctur, Vin de butur. Ct el o zrea, Inima-i srea, n genunchi cdea i plngnd zicea: "D, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, S fac praie, S curg iroaie, Apele s creasc, Mndra s-mi opreasc, S-o opreasc-n vale, S-o-noarc din cale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca. i curgea deodat Ploaie spumegat Ce face praie i mfla iroaie. Dar orict cdea, Mndra n-o oprea, Ci ea tot venea i s-apropia. Manea mi-o videa, Inima-i plngea, i iar se-nchina, i iar se ruga: "Sufl, Doamne,-un vnt, Sufl-l pe pamnt, Brazii s-i despoaie, Paltini s ndoaie, Munii s rstoarne, Mndra s-mi ntoarne, S mi-ontoarne-n cale,

S-o duc devale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta i sufla un vnt, Un vnt pre pmnt, Paltini c-ndoia, Brazi c despoia, Munii rasturn, Iar pe Ana Nici c-o nturna! Ea mereu venea, Pe drum ovia i s-apropia i, amar de ea, Iat c-agiungea! Meterii cei mari, Calfe i zidari Mult nveselea Dac o videa, Iar Manea turba, Mndra-i sruta, n brae-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea i, glumind, zicea: _ Stai, mndrua mea, Nu te spria, C vrem s glumim i s te zidim! Ana se-ncredea i vesel rdea. Iar Manea ofta i se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia i o cuprindea Pn' la gleznioare, Pn' la pulpioare. Iar ea, vai de ea, Nici c mai rdea, Ci mereu zicea: - Manoli, Manoli, Metere Manoli! Agiung-ti de sag, C nu-i bun, drag.

Manoli, Manoli, Metere Manoli! Zidul ru m strnge, Trupuoru-mi frnge! Iar Manea tcea i mereu zidea; Zidul se suia i o cuprindea Pin' la gleznioare, Pin' la pulpioare, Pin' la costioare, Pin' la ioare Dar ea, vai de ea, Tot mereu plngea i mereu zicea: - Manoli, Manoli, Metere Manoli! Zidul ru m strnge ioara-mi plnge, Copilau-mi frnge! Manoli turba i mereu lucra. Zidul se suia i o cuprindea Pin' la costioare, Pin' la ioare, Pin' la buzioare, Pin' la ochiori, nct , vai de ea, Nu se mai videa, Ci se auzea Din zid c zicea: - Manoli, Manoli, Metere Manoli! Zidul ru m strnge, Viaa mi se stinge! Pe Arges n gios, Pe un mal frumos Negru-vod vine Ca s se nchine La cea monastire, Falnic zidire, Monastire nalt, Cum n-a mai fost alt. Domnul o privea

i se-nveselea i astfel gria: - Voi, meteri zidari, Zece meteri mari, Spunei-mi cu drept, Cu mna pe pept, De-avei meterie Ca s-mi facei mie Alt monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoas i mult mai frumoas? Iar cei meteri mari, Calfe i zidari, Cum sta pe grindi, Sus pe coperi, Vesel se mndrea -apoi rspundea: - Ca noi, meteri mari, Calfe i zidari, Alii nici c snt Pe acest pamnt! Afl c noi tim Oricnd s zidim Alt monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoas i mult mai frumoas! Domnu-i asculta i pe gnduri sta, Apoi poruncea Schelele s strice, Scri s le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meteri mari, S mi-i prseasc, Ca s putrezeasc Colo pe grindi, Sus pe coperi. Meterii gndea i ei si fcea Aripi zburtoare De indrili uoare. Apoi le-ntindea i-n vzduh srea, Dar pe loc cdea,

i unde pica, Trupu-i despica. Iar bietul Manoli, Meterul Manoli, Cnd se ncerca De-a se arunca, Iat c-auzea Din zid c ieea Un glas nduit, Un glas mult iubit, Care greu gemea i mereu zicea: - Manoli, Manoli, Metere Manoli! Zidul ru m strnge, Tioara-mi plnge, Copilau-mi frnge, Viaa mi se stinge! Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochi-i se-nvelea; Lumea se-ntorcea, Norii se-nvrtea, i de pe grindi, De pe coperi, Mort bietul cdea! Iar unde cdea Ce se mai fcea? O fntna lin, Cu ap puin, Cu ap srat, Cu lacrimi udat!

METERUL MANOLE G.Dem. Teodorescu n sus pe Argi, Prin l crpeni, Prin l aluni, Plimb-mi-se,plimb Domnul Negru-Vod Pe dalba-i moie c-o verde cocie, verde zugrvit ntr-aur poleit, Cu opt telegari, Cu nou zidari, Nou meteri mari i Manole zece, Care mi-i ntrece, St inima-i rece. Ei c mi-au umblat ara-n lung i-n lat: Prin l crpeni, Prin l aluni, Lungi, Curmezi. Dar tot n-au gsit Un zid nvechit, Un zid prsit, Rmas de de mult. Pe Argi n jos, pe plaiul frumos, Negru-Vod vine pe dalba-i moie c-o verde cocie, verde zugrvit, n aur poleit, cu opt telegari, cu nou zidari, nou meteri mari si Manole zece, care mi-i ntrece, st inima-i rece. Ei c-mi tot ctau,

Dar nu nimereau l zid nvechit i neisprvit, De mult prsit: Fr c-i gsea

i mi ntlnea Noia Purcra, porcii tot pzindmarmur-ntorcnd. bun ziua-i da, el le mulmea. Domnul, de-l vedea, vreme nu pierdea, ci mi-l ntreba, din gur-i zicea: -Noia purcra porcii tot pznd, marmur-ntorcnd, nu cumv-ai vzut pe unde-ai trecut un zid nvechit i neisprvit, de mult prsit? Daca l-ai vzut i l-ai cunoscut, hai cu noi ndat, hai de ni-l arat, c te-oi rsplti i te-oi milui cu mil de domn, ca de Dumnezeu. noia purcra. dac-l auzea, el se tot gndea i se socotea, i mi-i rspunea: -Ba Doamne,-am vzut i am cunoscut,

pe unde-am trecut turma de-am pscut, un zid de de mult, un zid prsit i neisprvit, vechi i mucezit: colo,unde-mi crete, unde se-ndesete trestic pitic rchit nflorit, papur nverzit. Domnul, d-auzea, bine c-i prea, vesel c-i zicea: -Hai cu noi ndat, hai de ni-l arat! Noia purcra ce mi-i rspundea, vorba ce-i vorbea? Doamne Negru-Vod, nu pot, vai de mine, eu s merg cu tine. porcii d-oi lsa, de necaz oi da: lupii c-or veni, turma mi-or rzni, stpnul m-o bate btaie de moarte. Domnul d-auzea iar se ntorcea i mre,-i zicea: -Noia purcara, io mi te-oi cinsti, io te-oi milui, porcii i-oi plti: scroafa cu purcei o sut cinci lei: de tot mascurul i-oi da galbenul! Noia, d-auzea,

noia se-ndemna i se-ndupleca: cu vod pleca, cu nou zidari, nou meteri mari, cu Manole zece, care mi-i ntrece, st inima-i rece! Domnul,de-mi pleca, mult c nu mergea: i iat-mi vedea l zid nvechit, vechi i mucezit, de mult prsit. Iar de-mi ajungea, i dac-l vedea, bine le parea. Domn descleca, pe jos c mergea, cruce c-si fcea i se nchina; zidul ocolea, zidul c-mi privea; iar, dac-l vedea, Manole striga i-n palme btea din gur zicea: -Doamne Negru- Vod, iat c-am gsit i am nimerit loc de monstire pentru pomenire. Var i crmid, c-i pustie mult, c-i lucrare lung! Domnul,de vedea, bine c-i prea, din gur zicea: -iat c-am gsit i am nimerit zidul nvechit i neisprvit, rmas de de mult; locul de zidire pentru monstire,

chip de pomenire! Si, precum zicea, domnul poruncea, domnu-i ajuta i le aducea var i crmid, c-i pustie mult, c-i lucrare lung! Foaie -o lalea, Manole-ncepea: sforile-ntindea, lucrul c-mi zorea, zidul c-mi zidea. Dar ce se-ntmpla? Ziua ce-mi zidea Noaptea se surpa, c-aa Domnul va. aa, tot aa, el se tot cerca, zidul c-ndrepta, zidul c-ntrea. Trei ani c lucra, dar geaba era: ziua ce-mi zidea, noaptea se surpa. Foaie -o lalea, Manole-mi vedea, pe gnduri c-mi sta, din adnc ofta; iar, dac-mi vedea c nu folosea i nu-nainta, el mi se scula zori cnd se ivea. Lucra, nu lucra, c toat ziua, din ochi msura, gndu-i frmnta. Soare cnd sfinea, lucrul cnd lsa, acas nu-mi pleca, la zid c mnea. Noaptea cnd sosea, pe zid se culca

-abia aipea. dormea, nu dormea, un vis c visa, un vis aievea, i visu-i spunea c-n deert lucra, pn n-o clidi, pn n-o zidi chiar n temelii, tnr i vie, d-o dalb soie. Zi cnd se fcea, el mi se scula, zidul jos vedea, i iar se gndea ziua ct inea. Seara cnd sosea, lucrul cnd lsa, el c mi-i chema nou meteri mari, calfe i zidari. Icoana-mi lua, pe mas-o punea, din gur zicea: -Nou meteri mari, calfe i zidari i cu mine zece, st inima-mi rece. Io de v-am chemat i v-am adunat vorb s vorbim, sfat s sftuim, Plan S plnuim, c zid ce zidim surpat l gsim. Si io am visat vis adevrat c-n zadar muncim, c-n zadar trudim pn n-om cldi, pn n-om zidi chiar n temelie, tnr i vie

d-o dalb soie. Hai s ne-nchinm, hai s ne legm i hai s jurm jurmntul mare pe pine, pe sare, pe sfinte icoane : care mndrooar, care soioar nti c-o veni joi de diminea pe nor i pe ceaa aici n departe s-aduc bucate, voi s-p apucai n brae s-o luai, n zid s-o aruncai, cu cap s scpai. i, el cum zicea, cu toi se lega, cu toi se jura pe pinea, pe sare, pe sfinte icoane, pe dulci soioare. Cei nou zidari, nou meteri mari, ei, mre, c-mi sta pn se-nsera. Acas cnd mergea, pe drum se vorbea, i cnd ajungea, neveste-nva i mi le zicea: ,,Ia voi ca s-mi tii i s nu-mi venii joi de diminea, pe nor i pe ceaa, la zid n departe s-aducei bucate! Manole c-mi sta, la zid c mnea -acolo dormea cu capul p-o piatr, pustia s-o bat. i noaptea trecea, i zid se surpa,

c-aa Domnul va. Iar, cnd se scula n cap cu ziua hrtie-mi lua, scrisoare-mi scria -acas-o mna: scrisoare pe vnt, rspuns pe pmnt. La slug c-o da -acas-o ducea la dalba Caplea, ea, dac-o vedea, ea,dac-o primea, scrisu-i cunotea, mult se bucura. Cartea c-mi lua, cartea-mi desfcea, frumos mi-o citea. Manole-i scria: ,, Dragu Caplea, soioara mea, ai un bou blan ce-i pierdut d-un an. Ia s mi te scoli Crnguri s-mi rscoli. De l-i nimeri i de l-i gsi, ia s mi te-apuci la tiat s-l duci i din carnea lui bucate s-mi faci, la zid s-mi aduci pe nor i pe cea joi de diminea. Mndra de Caplea ea mi se scula joi de diminea pe nor i pe cea, cu rouan spinare, cu bruman picioare. Boul cuta, boul c gsea, boul c-mi tia, bucate-mi gtea

i la zid pleca, la zid n departe s duc bucate. Soare cnd lucea, Caplea c-mi zorea i s-apropia. Manole, cum sta i de sus privea i pe cmp cta, el c mi-o vedea, i mi-o cunotea. Din adnc ofta, din gur zicea: ,,Iact-o c-mi vine, srmanul de mine! i cruce-i fcea, din ochi lcrma, la cer se ruga: - Doamne, Doamne sfinte, Doamne milostive, orice te-am rugat toate mi le-ai dat. D , Doamne, -acum ca s creasc-n drum un verde hi, un mare stufi, i-un rug curmezi, doar s-o speria, doar s-ompiedica, bucate-o vrsa, napoi c-o pleca Altele s ia d-o ntrzia! Rug se ruga, lcrmi c vrsa. Domnul l-auzea Doamnul l-asculta c, mre, cretea d-un verde hi, d-un mare stufi, d-un rug curmezi. Ea se speria, ea se-mpiedica, bucate vrsa i-napoi pleca.

Dar , dac-mi pleca -acas-ajungea, altele-mi lua, la zid c-mi pornea, la drum c-mi zorea pn s-apropia; Manole cum sta pe cmp de cta, de sus c-mi privea, pe Caplea vedea c s-apropia; din suflet ofta, la cer c privea i cruce-i fcea, i iar se ruga: - Doamne minunate, Doamne indurate, orice te-am rugat toate mi le-ai dat. D, Doamne, -acum s-i ias pe drum lupoaic turbat cu gura cscat, cu limbanfocata, doar s-o speria, doar so-mpiedica, bucate-o vrsa, napoi c-o pleca -o ntrzia! El cum se ruga, Domnul l-asculta lupoaica-i ieea, ea se speria i se-mpiedica, bucate vrsa, napoi se.ntorcea -altele lua, la zid c-mi pleca, la drum c-mi zorea, mai s-apropia. Meterul Manole de sus de pe schele, unde mi-o vedea, din suflet ofta, cruce c-i fcea i iar se ruga,

lcrmi c-i curgea, din gur zicea: -Doamne minunate, sfinte i-ndurate, cite te-am rugat, toate mi le-ai dat. D, Doamne, -acum s-i ias pe drum, s-i ias-n crare d-o scorpie mare cu gura cscat, cu limba-nfocat, doar s-o-mpiedica, doar s-o speria, bucate-o vrsa, acas o pleca d-o ntrzia. Si, cum se ruga, Doamnul l-asculta i Domnul c-i da: scorpie-i ieea, n cale-o opera. Dar ea, vai de ea, dac-mi tot vedea c-mi ntrzia, nu se speria, nici se-mpiedica, i nici se-ntorcea, ci drumul cotea i cmpul tia; la mers c zorea, pn sapropia, la zid c-ajungea. Caplea cnd sosea, Zidari d-o vedea, S rd-ncepea; Bine le prea. Manole c-mi sta, la cer se uita, din suflet ofta, din gura zicea: - tii rmagul, tii jurmntul: care mi-o veni mai de diminea

pe nor i pe cea, voi s-o apucai, n brae s-o luai, n zid s-o aruncai. Vorba nu sfrea, plus c-l neca, iar el mi lua pe dalba Caplea, la zid c-o ducea, n zid c-o punea i zidul zidea din gur-mi striga: - Var i crmid, c-i pustie mult c-i lucrare lung! Caplea, de-mi vedea, zmbet c-mi zmbea; dar ei mi-o zidea. zid c se-nla, zid c se-ntrea i mi-o curpindea. Nici prea mult trecea i ea se-ngrijea, din ochi cuta, din gur-mi zicea: - De v e de glum, gluma nu e bun! Dar ei n-asculta cum se vieta: varul c-mi vrsa, crmizi punea, zidul c-nla i mereu striga: - Var i crmid c-i pustie mult c-i lucrare lung! Caplea , de-mi vedea, i mai greu ofta, plnset c plngea, vaiet c-mi scotea i mereu zicea: - Manole, Manole, metere Manole, dac-o fi vro glum, gluma nu e bun; zidul c m strnge,

ioara-mi curge, copilau-mi plnge! Iar Manole sta, nimic nu zicea, cu amar plngea. i zidari zidea, zidul nla, zidul ntrea i mi-o coprindea i mereu striga: - Var i crmid c-i pustie mult c-i lucrare lung! i ea, vai de ea, abia mai putea, abia mai sufla, dar tot se ruga i tot mai zicea: - Manole, Manole, metere Manole, gluma nu e bun; zidul c m strnge, ioara-mi curge, copilau-mi plnge! Zidul se zidea, zidul se-nala, tidul se-ntrea i mi-o coprindea, glasu-i astupa; i, cnd se-nla, i cnd se-nchega, Manole-mi ofta, din plns nceta raspuns c-i dedea din gur-i zicea: Copilaul tu, pruncuorul meu, vaz-l Dumnezeu, Tu cum l-ai lsat n pat desfat, znele c-or trece, la el s-or ntrece, i l-or apleca, c i-or da; ninsoare d-o ninge, pe el mi l-o unge;

plor cnd or ploua, pe el l-or sclda; vnt cnd o sufla, mi l-o legna dulce legnare pns-o face mare! Vorba nu sfrea, plnsu-l neca i se deprta. Iar nou zidari, nou meteri mari, ei mereu lucra i mereu striga: - Var i crmid , c-i pustie mult c-i lucrare lung! Zidul se-nla, zidul se-nchega, ice se lucra, noaptea nu cdea, pn se isprvea sfnta monastire pentru pomenire; dar, pe cnd lucra, tot mai auzea un glas rguit, un vaiet topit: - Manole, Manole, metere Manole, zidul c m strnge, ioara-mi curge, copilau-mi plnge! Foaie de anglic, ntr-o duminic, ntr-o zi cu soare, ntr-o srbtoare, de la vntoare vod , de-mi venea, departe.mi vedea pe Argi n jos, pe plaiul frumos sfnta monstire pentru pomenire. i, cum o vedea, bine c-I prea; calu-i repezea

pn s-apropia: i cnd ajungea, i cand se opera, de pe cal srea, jur prejur umbla, sus c se uita, bine c-I prea, mult s mulmea, din gur zicea: - Aferim , Manole, metere Manole, meter nvat, meter ludat, aferim, zidari, nou meteri mari cu Manole zece, care-mi v ntrece. Tot ce mi-ai erut io v-am mplinit, dar bine-ai lucrat bun lucru mi-ai fapt c-ast monstire o fi pomenire i nu s-o vedea n lume alta, alta ca dnsa. Manole, cum sta Sus pe nveli i pe coperi, Din cap cltina, Din suflet ofta, Din gur-i zicea i mi-i rspundea: Doamne Negru- Vod mare-i i frumoas, mndr -artoas, sfnta monstire, chip de pomenire, dar, cum este ea, zu, pre legea mea, c-aa lucrtur, i ferectur mi-e de nvtur. De m-oi bizui, altele-oi croi,

mult mai artoase i mult mai frumoase! Domnul Negru Vod sta i-l asculta cum se luda. n sus se uita, la meteri cta i, dac-auzea cum se luda, pe gnduri cdea, adnc se gndea . Mult c nu-mi trecea, Vod ce-mi fcea? Porunci poruncea, schele c rupea, scri c le tia i sus mi-apuca i sus c-mi lsa p-i nou zidari, nou meteri mari, cu Manole zece, care mi-i ntrece. Foaie i-o lalea, ei, dac vedea, mult se vieta i mult se ruga, dar vod zicea: Nu voi s mai fie, nici s se mai tie d-alt monstire chip de pomenire, nici s v silii, s v bizuii ca ea s cldii! i, dac zicea, acolo-i lsa, sus pe nveli, sus pe coperi. zidul ca s-i ie, vntul s-i adie, ploaia s-i nmoaie, foamea s-i ndoaie. Frunz de mci, sus pe nveli,

sus pe coperi la o monstire chip de pomenire, nou meteri mari, calfe i zidari, cu Manole zece, care mi-i ntrece, stau i tot privesc, planuri plnuiesc i mereu postesc trei zile de var, trei de primvar, -alte nou iar din zori pn-n sear; c vod-i inea c voda-i muncea i Vod zicea: - Nici voi s mai fie, nici voi s se tie c-o mai fi pe lume, cu faim si nume, aa monstire chip de pomenire; nici voi v-i sili, nici v-i ispiti s v bizuii ca ea s cldii! i dac-mi edea, i dac-mi vedea cei nou zidari, nou meteri mari, mi se sftuia i tot ntreba: Manole, Mnaole, Metere Manole, ce s ne mai facem, unde s ne-ntoarcem? Dup ce zicea, dup ce-ntreba, ei c-mi asculta ce mi-i nva. Nou meteri mari, calfe i zidari, scnduri va lua, scnduri c cioplea;

patru le fcea, aripi c-i croia i le potrivea i mi le lega: cu ele slta cu ele zbura: dar, dac zbura, care cum cdea stan se fcea. Manole, Manole. meterul Manole. singur rmnea de se tot gndea i tot plnuia. cinci zile-mplinea i , dac-mi vedea, el mi se scula, i c-mi lua, bine c-o cioplea sase muchi venea: cu inte-o btea. cu cuie de fier, cu inte de-oel, i unde-o btea, singe c tnea, nimic c-i psa, c-aa Domnul va. Dac le btea i se intuia, cu aripi slta, cu aripi zbura, dar, cnd mi slta i cnd mi zbura, Domnu-l pedepsea, c se-mpiedica de a monstire chip e pomenire, i el mi cdea, pe Arge n jos, pe plaiul frumos, lng monstire chip e pomenire, iar unde-mi cdea, cruce se fcea, i de-alturea cimea izvora

cu ap curat trecut prin piatr, cu lacrimi srate, de Caplea vrsate.

G.Dem.Teodorescu: Poesii populare romne , Bucureti, 1885, pagina 460

METERUL MANOLE ~ Tudor Pamfile

Negru- Vod sta, Sta i se chitea: ,,De-a da Dumnezeu, Chiar pe gndul meu. Eu o s pornesc i-o s poruncesc Porunc domneasc, Treaba s porneasc i s se zideasc Sfnt mnstire Pentru pomenire, Chip de pomenire Pentru-nchinciune. Negru Vod sta, Sta i se chitea i se tot gndea, C tot ce cta El tot nu afla: Meter dup gnd i dup cuvnt. i el i-a gsit De-un meter Manole, Meter de zidit, i de plnuit i la nceput i la isprvit; De nu i-a plcea, Un ban s nu-i dea; De n-a isprvi; Capul giurui; S-i taie i mini, S le dea la cini. i el avea Doisprece zidari i nou pietrari, Nou meteri mari Cu Manole zece Care mi-i ntrece. Pe Arge n jos, Pe un mal frumos,

Negru-Vod trece Cu tovari zece, i cu doisprezece. i ei tot mergeau

i tot plnuiau i nu mai aflau Loc de mnstire i de pomenire, Chip de pomenire Pentru-nchinciune. Iat, cum mergeau i cum tot zoreau Pe cale, crare, Pe drumul cel mare, Ei mi-i ajungeau Mndru flcu La oi strungra. Oile-mi pzea, Din fluier doinea i nu bindisea. Din gur zicea: - Mndru flcua, La oi strungra, Pe unde.ai trecut, Nu ai fost vzut De-un zid nvechit i nemntuit? De vei fi vzut i vei da cuvnt, Eu am juruit Trei sute de oi i-o sut de miei i doi ciobnei. - Doamne Negru-Vod, Pe unde-am trecut Cu turma pscnd, Spun drept c-am vzut Un zid nvechit, Un zid prsit i neisprvit,

Foarte mucezit; i c mi-i de turm, C nu-i dau de urm. C v-a arta i v-a ndrepta. Vod ce-mi zicea? - I-hai! Strungra, Mndru flcua, Pui de romna, De i-a pieri una ie ti-oi da dou; i de piere dou, i-oi da la loc nou. Foaie arra, Mndru flcua La oi strungra, Turma i-a lsat, Turma i-a uitat. i mi s-a luat Tot cu Negru-Vod. Cu nou zidari, Doisprece pietrari, Nou calfe mari i Manole zece, Care mi-i ntrece. Pe Arge n jos, Pe un mal frumos, Ei au nimerit La loc de grindi, La verde desi, i ei au aflat De-un zid nvechit i nemntuit, Foarte nvechit Foarte mucezit. Negru-Vod sta i se bucura i se tot chitea i se tot gndea. Iac ce zicea: - Doisprece pietrari, Nou meteri mari, Nou calfe mari i Manole zece, Care v ntrece, Voi v apucai

i s v legai, Aici s-mi durai, Chiar din temelie Pnla svrie Mndr mnstire, Chip de pomenire Pentru-nchinciune. Da voi s tii i s silii: Alt mnstire S nu fie-n lume, Mndr i frumoas. Nalt i chipoas: S se mire domnii, Domnii i-mpraii. Manole sttea i se socotea, Planuri c scotea i nu zbovea, Lucrul c pornea, i se apuca, Zidul c pornea, Zidul c suia i se ridica. Foaie de lalea, Geaba se-ntrecea, Geaba tot zorea Din zori pn-n noapte Cu sudori de moarte, C orice lucra, Ziua ce zidea, Noaptea se surpa. Zi ntia-aa, A doua aa, A treia aa Pn la sptmna. Meterii sileau i mereu lucrau, Da Manole sta, El nu mai lucra, Ci mereu gndea i se chibzuia. i mi se culca, Dar cum se culca, El, mri, visa Visul aievea.

i se se scula, El aa zicea: - Voi, nou meteri mari i cu doisprece, Care nu m-ntrece, Voi nu mai lucrai i m ascultai: De cnd m-am culcat, Iat ce-am visat: Se fcea, fcea, i se arta Ciohodar nemesc Pe zidul domnesc. El c tot striga i tot cuvnta: ,,Geaba tot lucrai i v suprai, C n-i isprvi Pnce n-i zidi Chiar n temelie Tnr i vie, De-o dalb soie. Deci voi, meteri mari, Calfe i zidari, Voi dac voii Ca s isprvii Ceast mnstire, Chip de pomenire. Voi fgduii i v juruii Pe pine, pe sare, Pe sfinte icoane i pe zilioare: Acas de v ducei, Nevestei nu spunei, i mini diminea, Pe rou, pe cea, Care s-a sili La zid de-a veni, Pe ea voi zidi. Foaie de mrari, Doisprece zidari, Nou calfe mari, Ei mi-au juruit, Dar nu s-au inut Acas de-a mers,

Nevestei a spus C ce-a fi s fie La zid s nu vie i s se trezeasc, De va s triasc! Floare i-o lalea, Ziua c zorea, Meterii lucra, Da Manole sta, Nici c nu mai lucra, Ci mi se ruga i se tot uita, Drumul cerceta. Iat c zrea: Cineva venea i venea, venea i mi-i aducea Prnz de mnctur, Vin de butur. i venea, venea i mi-o desluea: Soioara lui, Nevestica lui, Floarea cmpului. Ct el o vedea, Inima-i plngea, Mil c-i venea i se nchina i mi se ruga Cu lacrmi de foc, S-o-ntoarne din loc: - D, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Cum n-a mai vzut Om de pe pmnt. Mndra a vedea i s-a-nspimnta, Doar de-a zbovi Alta de-a veni, n zid de-oi zidi! Dumnezeu c va, Ruga-i asculta, Ploaie c ddea. i dete cu puhoaie i fcu praie i umplu ivoaie.

Apele cretea i mereu ploua i mereu turna! Dar ea, vai de ea, Nici c se-nturna, Nici se-napimnta, C mereu venea i la drum zorea. Manole-o vedea i mi se-ngrijea i se-nspimnta, Groaz c-i era i se tot ruga: - D, Doamne, un vnt, Un vnt pe pmnt, Copaci s rstoarne, Mndra s mi-o ntoarne. Doar o zbovi Nu s-a prileji n zid de-a zidi. Domnu-l asculta, Vntul c pornea i sulfa, sufla, Munii rsturna, Copaci rsturna i ea, vai de ea, Pe drum tot zorea i s-apropia! Manole-o vedea, El mereu ofta i iar se ruga: - D, Doamne, pe lume, ntuneric mare Cum nu s-a vzut Pe acest pmnt. Nevestica mea, Inimioara mea, Doar s-a-nspimnta i s-a-mpiedica, Bucate-a vrsa i s-a nturna! Doamne, Dumnezeu, F pe gndul meu, n gnd ca s-i deie, S se duc-n lume Dup bou blan

C-i pierdut de-un an; i l-a tot cta i nu l-a afla; Doar s-a zbovi i s-a prileji Alta ca s vie, S-o zidim de vie Chiar n temelie. Domnu-l asculta, ntuneric da, Cum nu s-a vzut Pe acest pmnt. i ea tot venea, i venea, venea i se-mpiedica i iar se scula, n drum purcedea, Bucate vrsa, Apoi se-nturna i apoi pleca Dup bou blan, C-i pierdut de-un an. i dac afla, Mcelar cta i mcelrea; i dac-l gtea, Bucate-l fcea; i dac gtea, Cu grab pleca i la drum zorea, Iat c sosea! Iar bietul Manole, Mi se gndura, Mi se-ntuneca i cu grai gria: - Doisprece pietrari, Nou meteri mari, Luai de-o zidii, S nu mi-o trudii. -o zidii de vie Chiar n temelie. Meterii rdeau i cu ea glumeau i-apoi mi-o luau, Pe zid mi-o puneau, n zid o zideau.

Dar ea, vai de ea, Ea nu mai rdea Ci cu grai gria: - Doisprece pietrari, Nou meteri mari, De a fi cu glum Gluma nu vi-i bun! Manole-auzea, Din gur ofta, Nimic nu zicea. Zidul se suie i se ridica De la gleznioare De la pulpioare, Pn la pulpioare, Pn la ioare, De la ioare Pn la ochiori. Meterii zoreau i mi-o nvleau, Cu lucrul grbeau. i tot s-auzea i se desluea: - Manole, Manole, Soiorul meu, Dulciorul meu, Zidul c m strnge, ioara-mi strnge, Lptioru-mi curge, Copilau-mi plnge, Trupuoru-mi frnge! Manole-auzea, Cu oftat ofta, Cu gura gria: - Taci, mndrua mea, C Dumnezeu vrea La el s te ia i noi s gtim i s isprvim Ceast mnstire Pentru-nchinciune. - Copilaul meu Cine l-a lpta? - Znele-or vedea i l-or alpta. - Cine l-a sclda?

- Ploaia c-a ploua i mi l-a sclda. - Cin l-a legn? - Vntul a sufla i l-a legna, Dulce legnare Pn s-a face mare. Meterii zorea, Lucrul le mergea: Iat, isprvea, Bine le prea Cu opt telegari, Cu opt harmasari, Trsur domneasc i cu Negru-Vod i boierii rii, Trec la mnstire Ca s se nchine. Iat c-ajungeau i ei de-mi vedeau, Mult se minunau. Luna c sttea, Soarele mergea! Foaie i-o lalea, Negru-Vod sta, Sta i se uita i se minuna i din grai gria: - Doisprece pietrari, Nou meteri mari i Manole zece, Care v ntrece, Voi c v-ai silit i mi-ai mulmit, Eu v-oi da averi, V-oi face boieri; S-mi spunei cu drept, Cu mna la piept, Dac v-apucai Alta s durai, Alt mnstire Pentru-nchinciune, Mult mai strlucioas i mult mai frumoas?

Foaie de mcri, Sus pe-acoperi, Manole sttea, Nimic nu zicea. Dar cei meteri mari, Calfe i zidari, Ei c se-ngmfau i-aa rspundeau: - Doamne Negru-Vod, Noi c ne legm i ne apucm Alta s durm, Alt mnstire Pentru pomenire, Mult mai strlucioas i mai artoas i mult mai frumoas. Foaie i-o lalea Negru-Vod sta, Sta i se chitea. Apoi poruncea, Scrile lua i c mi-i lsa Sus pe-acoperi Vntul s mi-i bat, Ploaia s-i rzbat, Foamea s-i mnnce, Setea s-i usuce, S nu mai triasc i s pomeneasc De-alt mnstire Pentru pomenire Aa artoas, Mndr i frumoas! Meterii mari, Calfe i zidari, Ei dac vedeau, Aripi i fceau, Aripi, aripioare Din scnduri uoare i se ncercau Ca oimii zburau, Dar unde picau Stnc se fceau. Dar bietul Manole,

Meterul Manole, Aripi i-a fcut Cum s-a priceput, Dar unde-a picat Dumnezeu d dat De-o mndr fntn, Cu ap puin, Cu slove spate, Cu slove din carte! S se pomeneasc, Boieri dumneavoastr; Dac nu era, N-aveam ce cnta.

3. INTRODUCEREA

n numeroase mitologii, la crearea lumii, demiurgul a svrit un act sacrificial, iar acest mit cosmogonic devine modelul exemplar al tuturor creaiilor. Riturile i legendele construciilor au fost atestate la popoarede pe toate continentele. Se sacrificau mai ales femei i copii; odata cu evoluia mentalitii, jertfele umane au fost substituite cu umbrele acestora, mai ales in Balcani(umbra fiind mai puin un substitut i mai mult un eufemism), cu oase i cranii omeneti, cu animale i psri, cu substane incrcate cu fore cosmice (argint, perle), cu ierburi verzi, cu ou, pine, vin, sare, undelemn. Toate sacrificiile au o structur omologat cu sacrificiul primordial, care a avut loc la creaia lumii (Eliade). Cercettori care au scrutat tema n profunzimile ei afirm cu temei c, n epoci ndeprtate, sacrificiul uman era acceptat de bunvoie, deoarece era adnc motivatde credina c o moarte violent asigur victimei o postexisten privilegiat. Sacrificiul se face pentru c aa s-a fcut <<la nceput>>, cnd au luat natere lucrurile, i pentru c numai aa se nsufeleete un lucru i i se confer realitate i durat (Eliade). Elementele fundamentale ale baladei ,,Meterul Manole circul i n alte arii folclorice, n special n sud-estul Europei. De la motivul mitologic iraional, acela c orice momument de seam are, n realitate, sau n legend, jertfa lui vie, ngropat la temelie, se trece la un motiv din sfera experienei istorice raionale, acela c orice construcie durabil cere sacrificiu. Prin insistena pe ncrederea n misiunea artistului i atitudinea indiferent a domnitorului, n balad se suprapune vechiului mit unul cu mesaj nou, mitul elanului creator, laud muncii creatoare, ncorporat n opera de art. Evoluia temei aduce n balad i alte motive, care lipsesc din dram (comuniunea cu natura, motivul Icarului, al fntnii, proiecie a vieii care dinuie). Pentru artist, mai presus de iubire, de familie, de perpetuarea numelui prin urmai, se afl idealul propus i munca istovitoare prin care l va duce la capt. Omul de excepie este obsedat s nfptuiasc o oper durabil nainte de a se pierde n infinit, s lase un semn memorabil al trecerii lui pe pmnt. Timpul nu poate fi nfrnt dect prin opera de art, a crei perfeciune i bogie de nelesuri rmn modele perene n judecata valoric a omenirii.

4. LEGEND I ISTORIE

Capodoper a literaturii orale, cntecul epic despre jertfa zidirii (atestat in 242 de variante, plus 38 de legende n proz) origineaz de la un ansamblu de credine foarte vechi. Interrelaiile complexe ale textului literar cu acest ansamblu sunt relevate de Mircea Eliade: Putem deci afirma urmatoarea secven: ritul de construcie-legend corespunde victimelor jertfite-balad. Pe de alt parte, ritulalul de construcie este i el o consecin <<teoretic>> a unui mit cosmogonic i a unei ntregi metafizici arhaice, care afirm c nimic nu poate dura daca nu are <<suflet>> sau nu este <<nsufleit>>. Secvena se ntinde astfel de la cosmogonie la produsul literar popular. Dac riturile i legendele construciilor au o rspndire cvasi-univerasal, cntecul epic despre femeia zidit se ntalnete numai la popoarele din sud-estul Europei: neogreci, bulgari, albanezi, macedoromni, srbo-croai, romni i maghiari. Specialiti ai domeniului au formulat ipoteza c versiunea neogreac ar fi cea mai veche, printre altele pentru c, n sudul Greciei, are funcie de bocet, c de aici s-a rspndit la albanezi, bulgari i macedoromni, de la bulgari i de la albanezi la srbo-croati, i tot de la bulgari la romni, iar de la acetia la maghiari. Ipoteza a fost aproape general acceptat. Dar intensificarea cercettorilor de teren, compararea versiunilor naionale pe aceast baz i urmrirea funciei textelor au condus la concluzii mai nuanate. Astfel, in nordul Transilvaniei (Slaj, Some, Lpu, Bistria), izolat i in Timi i Arad, cntecul despre femeia zidit are funcie de colind i de doliu, interpretat la familiile la care a murit cineva de la Crciunul precedent. Descoperirea i cercetarea variantelor colind o datorm lui I. Talo, care publica in 1962 (Revista de folclor, 7, nr. 1-2) studiul Balada Meterului Manole i variantele ei transilvnene. Aproximativ in aceeai arie, au funcie de colind de doliu i variantele Mioriei. Prin urmare, la extremitatea sudic (Grecia), i la cea nordic (Transilvania) a ariei de rspndire, s-au conservat formele cele mai arhaice, ceea ce pledeaz pentru poligenez i, alturi de alte caracteristici, pentru circulaia de la un popor la altul n ambele sensuri. Exist n bibliografia de specialitate ipoteza potrivit creia circulaia baladei s-ar fi realizat n primul rnd datorit zidarilor macedoromni, numiti goge (termenul goga devenind la srbi i albanezi substantivul comun pentru zidar). Faptul c meterii zidari sunt condamnai de nsi meseria lor s i sacrifice familiile, le confer o soart tragic; elaborarea poetic acestui motiv nu se poate concepe dect ntr-un mediu de zidari n care s-au conservat pn trziu secrete de meserie i ritualuri de un incontestabil arhaism. Versiunea colind conserv un stadiu mai arhaic dect versiunea balad: faptul epic este redus la esena lui, n conformitate cu trsturile specifice ale colindei i dateaz din cele mai vechi timpuri; rdcinile sale vdesc concepii i practici durnd din preistorie; este posibil s ne aflm n faa unui smbure autohton, traco-elino-latin, cu rdcini rituale mai vechi, n lumea preindoeuropean(Brlea). Versiunea balad circul n Oltenia, Muntenia i Moldova, cu prelungiri n Banat i Transilvania de sud-est (pe alocuri, alturi de varianta colind), precum i la romnii din Iugoslavia i Bulgaria. Toate versiunile naionale cuprind urmtoarele motive: a. nestatornicia zidurilor; b. necesitatea de a fi zidit o femeie n temelii;

c.sacrificarea celei mai bune soii. Variantele romneti conin motive nentlinte n cele sud dunrene, considerate de unii cercettori exterioare temei; pe baza lor, ei contest autenticitatea baladei romneti. n timp ce versiunile sud-dunrene debuteaz cu motivul drmrii zidurilor, versiunea romneasc ncepe printr-un ritual: cutarea locului pentru construcia Mnstirii Argeului, motiv care nu poate fi considerat nicidecum exterior, deoarece n societile arhaice se cunosc numeroase rituri pentru alegerea locului construciei unei locunine, cu att mai mult pentru un lca de cult. Motivul cuprinde prezentarea protagonitilor i cluzirea lor de un cioban. Locul este damnat, marcat prin zidul prsit la care se reped cinii cum l vd, i latr a pustiu/ i url a moriu. Balada nu motiveaz de ce locul a devenit astfel, dar ne sugereaz c el poate fi absolvit de un asemenea marcaj prin rituri specifice. Al doilea motiv din versiunea romneasc, cu care incep celelalte versiuni, este acela al nestatorniciei zidurilor; tot ce zidesc meterii ziua se surp noaptea. Pre a fi motivul cel mai unitar. n motivul urmtor, li se face cunoscut meterilor (de regul meterului mare), fie de cte un geniu (variantele neogreceti), fie de cte o pasre (variantele macedoromne), fie de ctre o zn (variantele srbo-croate), fie n vis (variantele bulgare i romneti), nevoia de a o sacrifica pe soia unuia dintre ei, care va veni prima cu prnzul a doua zi. n cele mai multe versiuni, zidarii fac legmnt s nu comunice soiilor ce le asteapt, dar l respect numai meterul mare sau cel mai mic dintre fraii zidari. n versiunea romneasc, soia lui Manole sosete prima. La vederea ei, meterul l roag pe Dumnezeu s o opreasc din cale, dar orice ncercri sunt zadarnice. n motivul urmtor este sacrificat soia; este actul ritualic fundamental, cheia de bolt a baladei. n versiunile sud-dunrene, meterul so mimeaz tristeea, pentru c iar fi pierdut inelul de logodn n zid; cnd soia l caut, este zidit. n versiunea romneasc, imolarea soiei se face ntr-o atmosfer de glum, de mare i delicat dragoste, de ncredere ntre soi: Sti, mndrua mea,/ Nu te spria/ C vrem s glumim/ i s te zidim!/ Ana se-ncredea/ i vesel rdea,/ Iar Manea ofta/ i se apuca/ Zidul de zidit,/ Visul de-mplinit. n toate versiunile naionale, soia sacrificat este personajul principal. Dar n cele sud-dunrene, victima este pclit, protesteaz, se zbate, se lamenteaz, i blesetm destinul. Numai n cea romneasc ea accept ce resemnare i cu senintate zidirea ritual, devenind astfel unul dintre personajele cele mai luminoase ale literaturii noastre orale. Versiunile sud-dunrene se ncheie cu acest motiv. Pe teren romnesc, balada mai cunoate unul: zborul lui Icar al Meterului Manole i moartea sa tragic. Caracostea a demonstrat valoarea artistic singular a baladei romneti: spre deosebire de celelalte versiuni, Manole trece de prim-plan fr a aduce vreo scdere figurii att de duioase i de urmare a soiei. Soarta amndurora este nedesprit. Iar faptul c totul este privit din perspectiva sfierii luntrice a meterului, d baladei orizont i neles adnc (Caracostea). Rmas pe acoperi dup luarea schelelor la porunca lui Vod, Manole i construiete aripi de indril, asemenea celorlali meteri. Cnd se pregtea s sar, aude glasul duios i stins al soiei: Cum o auzea/ Manea se pierdea/ Ochii-i senvelea/ Lumea se-ntorcea/ Norii se-nvrtea/ i de pe grindi,/ De pe coperi,/ Mort bietul cdea!/ Iar unde cdea,/ Ce se mai fcea?/ O fntn lin,/ Cu ap puin,/ Cu ap arat/ Cu lacrimi udat!. n toate variantele, izvorul acesta este tmduitor. Transformarea lui Manole n fntn este o form de apoteozare a sa, cu ajutorul

mijloacelor mitice (Brlea). Iar fntnile au, n cultura tradiional, semnificaii multiple, printre care perpetuarea amintirii cuiva. n corpurile lor noi, mnstirea i izvorul, celor doi soi se rentlensc n postexisten, unde dragostea lor se perpetueaz. Dincolo de a fi un orgolios mnat de patimacreiei, cum se afirm adesea, Manole este un sacerdot care nfptuiete un act ritualic cu adnci semnificaii cultice. El i jertfete soia i se jertfete pe sine pentru construirea unui lca de cult, loc de rug i reculegere, centru, imagine i ax a lumii. Subiectul baladei reprezint mai multe dect o ntmplare, fiind ptruns de forele tainice, devine mit (Caracostea). Este greu de spus dac balada redescoper mitul (Clinescu) sau l perpetueaz; oricum personajele principale au conservat pn aproape de zilele noastre jertfa zidirii, al crei model exemplar este cosmogonia. Versurile greceti vorbesc despre un pod, peste Arta, care se drma necontenit n timpul nopii. ntr-o variant, se aude vocea arhanghelilor, care vestesc c trebuie zidit un ,,copil al oamenilor pentru ca lucrarea s poat dura. Se apropie, dimineaa, soia meterului i acesta i spune c i-a czut inelul n temelii. Femeia coboar s-l caute i e zidit de vie. Ea moare blestemnd podul, care de atunci tremur ca frunza. O varianat din Heregovina povestete cum la cldirea podului peste Mostar a fost zidit o iganc. Aceasta avea un copil i ceru meterului s-i lase o crptur s-l alpteze. Meterul refuz, ns, i de aceea pn la sfritul secolului trecut se prelingeau picturi prin crpturile zidriei. Dintre variantele bulgare, cea mai lung povestete cum Meterul Manole zidete de zece ani o cetate fr s-o poat sfri. nelegnd c e nevoie de o jertf, meterul cere ca toi s se lege cu jurmnt s zideasc pe cea dinti nevast care va veni a doua zi cu merinde. Elementele fundamentale ale baladei Meterului Manole se regsesc i n alte arii folclorice. ntr-o legend estonian se povestete c, atunci cnd se construia cea dinti biseric n Pole, o tnr fat a visat c lucrul nu va nainta pn cnd o fecioar nu va fi zidit de vie i chiar ea se oferi s fie jertfit. Motivul bisericii, care se drma nainte de a i se jertfi o fptur omeneasc, l ntlnim i n Scoia. Sfntul Colomban se trudea zilnic s ridice o catedral la Iona, dar zidurile se prvleau necontenit. Cerul l vestete c lucrarea nu se va putea devvri dect nmormntndu-se de vie o fiin omeneasc, i astfel este zidit, n temelia catedralei Oran, tovaril sfntului. Sunt mai numeroase legendele n legtur cu jertfele umane necesare construciei podurilor, fortreelor, castelelor, oraelor. Sbillot, dup ce reproduce documentarea balcanic (podul peste Arta, cel de peste Mostar, n Heregovina, etc.) amintete mai multe legende occidentale de jerftele aduse ctorva poduri celebre. Sub podul din Rosporden ( Finister) a fost ngropat un copil ; Pont-Callec, situat ntre Caudan i Le Fanot ; a fost zidit cu preul jertfirii unui copil de 4 ani, cumprat ; n Scoia, districtul Alzth, se afl o fortrea cu un pod de aprare, sub care tradiia spune c au fost ngropai trei danezi i din cauza aceasta nici un soldat danez vrjma nu-l poate trece. Nenumratele fortree, de asemenea, au fost zidite peste trupurile vii ale jertfelor omeneti. Nennius povestete n a sa ,,Historia

Brittonum cum regele Gourthigirnus, voind s-i construiasc fortreaa Dinas Emris din ara Galilor, nu izbutete pentru c materialele deispar a doua zi. Cnd lucrul se repet pentru a treia oar, ntreab druizii prin ce mijloc ar putea duce la bun sfrit construcia. I se rspunde: s sacrifice un copil fr prini(orfan? natere miraculoas?). Cercetat de druizi ca s se lmureasc ce cauz zdrnicete construcia, copilul le cere s sape ntr-un anumit loc i gsesc acolo dou vase cu ap, doi erpi, unul alb i cellalt rou. Aceleai credine le ntlnim i n America. Templul lui Chibchas n Sagamozo st numai pentru c la temeliile lui s-au ngropat oameni vii. n cldirea marelui templu mexican al lui Huitzilopochli s-au sacrificat prizioneri. De astfel, dup spusa lui Clavigero, rzboaiele vechilor mexicani aveau ca scop principal capturarea de prizioneri destinai sacrificiilor. Aceleai sacrificii umane la construcii le regsim n Polinezia, n Africa. ntr-una din legendele vieilor anterioare ale lui Buda se spune: ,,O mare povar(dvara) e stpnit i pzit de duhuri( devata). Un brahman... trebuie s fie omort, trupul i sngele trebuie oferit ca ofrand(bali) i trupul aezat dedesupt, iar poarta ridicat deasupra lui. Tradiia aceasta e arhaic i probabil contaminat de ritualurile populaiilor anariene, pentru c nenumrate alte texte indiene ne vorbesc de interdicia de a sacrifica oamenii vii. Brahmanismul a elaborat de altfel un vast sistem de substituiri ale sacrificului, care au dus nu numai la ntrebuinarea efigiilor sau figurilor din coc, n loc de vietile rituale, darau culminat n tehnicile ascetico-mistice de ,,interiorizare a sacrificiului. Aceasta nu nseamn, ns, c credina n necesitatea sacrificiuluiuman n-a avut loc i n sistemul cosmologic i ritual al indo-arienilor. Ea se explic, aa cum vom vedea, prin aceeai strveche teorie a creaiei i a repetiiei actelor primordiale.

5. PARALELA REALIZAT NTRE CELE TREI VARIANTE

Literatura popular este o component esenial a folclorului romnesc, deoarece nsemneaz totalitatea produciilor nelepciunii poporului nostru, create si transmise prin cuvnt i practici din generaie n generaie. Folclorul face parte din cultura naional i definete spiritualitatea unui popor. Cele trei variante ale baladei Monastirea Argeului au fost publicate de Vasile Alecsandri n culegerea Poezii poporale.Balade(Cntice btrneti) la Bucureti, n 1866, de G. Dem. Teodorescu in Poesii populare romne, n 1885, iar ultima este editat de Tudor Pamfile n Cntece de ar, Bucureti, 1913. n toate cele trei variante este accentuat locul n care se va desfaura aciunea baladelor, precum i n ce const actul creaiei: realizarea bisericii episcopale din Arge*(Sp. P. Cegneanu, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1910, p.44). Balada culeas de V.Alecsandri situeaz aciunea Pe Arge n jos/Pe un mal frumos n lumea feudal, n timpul lui Negru-Vod Negru-Vod trece/Cu tovari zece/Nou meteri mari/Calfe i zidari/i Manole zece,/Care-i i ntrece. n balada a doua,cea publicat de Teodorescu, aciunea este plasat la antipodal primei balade n sus pe Argi/prin l crpeni/prin l lumini, ns n aceeai perioad istoric. O alt construcie se dovedete a avea cea de-a treia balad n care la nceput este prezentat Negru-Vod care st i cuget asupra dorinei sale de a realiza o mnstire cu ajutorul unui meter Manole. n versurile urmtoare se vorbete i despre pedeapsa pe care o va primi acest meter dac nu va accepta crearea lcaului de cult De nu i-a plcea/Un ban s nu-i dea/De n-a isprvi/Capul giurui/S-i tai si mni/S le dea la cni. Dup aceste informaii se ajunge i la prezentarea locului Pe Arge n jos/Pe un mal frumos n concordan cu varianta iniial a lui Alecsandri. n toate este narat cutarea locului potrivit pentru zidirea mnstirii. Motivul cel mai cunoscut este cel al zidului nvechit i prsit, prin care se sugereaz continuitatea n furirea frumosului, transmis de la o generaie la alta. Monastirea Argeului---Vasile Alecsandri ,,Merg cu toi pe cale S aleag-n vale Loc de monastire i de pomenire. Iat cum mergea C-n drum agiungea Pe-un biet ciobana Din fluier doina, i cum l videa, Domnul i zicea: - Mndre ciobna Din fluier doina, Pe Arges n sus Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu ,,Pe Argi n jos, pe plaiul frumos, Negru-Vod vine pe dalba-i moie c-o verde cocie, verde zugrvit, n aur poleit, cu opt telegari, cu nou zidari, nou meteri mari si Manole zece, care mi-i ntrece, st inima-i rece. Ei c-mi tot ctau, Meterul Manole--Tudor Pamfile ,,Pe un mal frumos, Negru-Vod trece Cu tovari zece, i cu doisprezece. i ei tot mergeau i tot plnuiau i nu mai aflau Loc de mnstire i de pomenire, Chip de pomenire Pentru-nchinciune. Iat, cum mergeau i cum tot zoreau Pe cale, crare,

Cu turma te-ai dus, Pe Arges n gios Cu turma ai fost. Nu cumv-ai vzut, Pe unde-ai trecut, Un zid prsit i neisprvit, La loc de grindi, La verde-aluni? - Ba, doamne,-am vzut, Pe unde-am trecut, Un zid prsit i neisprvit. Cnii, cum l vd, La el se rpd Si latr-a pustiu Si urla- moriu.

Dar nu nimereau l zid nvechit i neisprvit, De mult prsit: Fr c-i gsea i mi ntlnea Noia Purcra, porcii tot pzindmarmur-ntorcnd. bun ziua-i da, el le mulmea. Domnul, de-l vedea, vreme nu pierdea, ci mi-l ntreba, din gur-i zicea: -Noia purcra porcii tot pznd, marmur-ntorcnd, nu cumv-ai vzut pe unde-ai trecut un zid nvechit i neisprvit, de mult prsit? Daca l-ai vzut i l-ai cunoscut, hai cu noi ndat, hai de ni-l arat, c te-oi rsplti i te-oi milui cu mil de domn, ca de Dumnezeu. noia purcra.

Ct l auzea, Domnu-nveselea Si curnd pleca, Spre zid apuca Cu nou zidari, Nou meteri mari i Manoli - zece, Care-i i ntrece. - Iat zidul meu! Aici aleg eu Loc de monastire i de pomenire.

Pe drumul cel mare, Ei mi-i ajungeau Mndru flcu La oi strungra. Oile-mi pzea, Din fluier doinea i nu bindisea. Din gur zicea: - Mndru flcua, La oi strungra, Pe unde.ai trecut, Nu ai fost vzut De-un zid nvechit i nemntuit? De vei fi vzut i vei da cuvnt, Eu am juruit Trei sute de oi i-o sut de miei i doi ciobnei. - Doamne Negru-Vod, Pe unde-am trecut Cu turma pscnd, Spun drept c-am vzut Un zid nvechit, Un zid prsit i neisprvit, Foarte mucezit;

Se observ c in cazul baladei lui Teodorescu se accentueaz n multe versuri cutarea zidului. n continuare, baladele ne nfiseaz ntlnirea lui Negru-Vod cu un biet ciobna, din fluier doina( Alecsandri) , noia purcra( Teodorescu) , mndru flcua/La oi strungra( T.Pamfile).

Vod gsete locul pentru nlarea mnstirii cu ajutorul unui ,,ciobna", care-l avertizeaz c este un teritoruiu nefast, pe care nici iarba nu crete i n preajma cruia cinii pzitori ai turmelor ,,latr-a pustiu i url-a moriu". n a doua variant porcraul afirm: -Ba Doamne,-am vzut i am cunoscut, pe unde-am trecut turma de-am pscut, un zid de de mult, un zid prsit i neisprvit, vechi i mucezit: colo,unde-mi crete, unde se-ndesete trestic pitic rchit nflorit papur nverzita. Iar in varianta a treia este luat in discuie: Spun drept c-am vzut Un zid invechit Un zid prsit i neisprvit. Raporturile dintre reprezentantul puterii i artiti sunt cele eterne: voievodul i stimuleaz n vrna lor constructiv (amgindu-i cu perspectiva nnobilrii i a rspltirii lor cu averi uriae), n mintea lui, ns, sortindu-i pieririi de la nceput. i trateaz ca pe nite subordonai, manifestnd o atitudine despotic i capricioas, dup caz: fie i elogiaz cu falsa bunvoin cnd par s reueasc, fie i amenin c va porunci zidirea lor ,,de vii, chiar n temelii", cnd sorii de izbnd constructiv se ndeprteaz de ei. Negru-Vod n varianta a treia ajunge la ameninri i fa de ,,flcua care nu dorea s-i lase turma de oi ,,Mndru flcua,/Fiu de romna/De i-a pieri una/ie i-oi da dou/i de pere dou/i-oi da la loc nou!. Iar a doua variant este similar celei lui Alecsandri, prin care Negru-Vod cere ajutor , oferind in schimb averi: io mi te-oi cinsti,/ io te-oi milui,/ porcii i-oi plti:/ scroafa cu purcei/ o sut cinci lei:/ de tot mascurul/ i-oi da galbenul! Truda lor impresionant l las nepstor, ca i sacrificarea ulterioar a soiei arhitectului, cci pentru atingerea scopului su unic nici o jertf strin nu este prea mare. Efortul meterilor, mult timp zadarnic, este sugerat de poetul anonim prin intermediul chiasmului, i se desfoar n atmostera tensionat de furia neputincioas a voievodului: ,,Tremura lucrnd/Lucra tremurnd". In balada lui Teodorescu:,, Soare cnd sfinea,/ lucrul cnd lsa, iar in varianta a treia ,,Din zori pn-n noapte/Cu sudori de moarte.

La sfrit, venind s se nchine n noul lca de cult, el nu adreseaz nici o mulumire meterilor epuizai de truda lor sisific i avnd contiina apsat de jerfta fcut, n schimb le pune o ntrebare capcan, care s le stimuleze orgoliul profesional; auzind rspunsul lor (firesc afirmativ), c pot construi un edificu,, mult mai frumos i mai luminos", finndc artistul trebuie mereu s se autodepeasc, voievodul decide pierirea acestora, ca s nu mpart cu nimeni gloria de a fi nalat un momument desvrit. El i arunc pe meteri n anonimatul unei mori premature, mpiedicnd astfel reiterearea performanei lor creatoare, dar contiina colectiv l sancioneaz, aezndu-l n locul meritat de ctitor, i nu de fptuitor al renumitei biserici de pe malul Argeului. i n varianta a doua creaia meterilor este ludat de catre domnitor, ns ,,Manole cum sta/ Sus pe nveli/ i pe coperi,/ Din cap cltina,/ Din suflet ofta,/ Din gur-i zicea/ i mi-i rspundea:/ - Doamne Negru- Vod/ mare-i i frumoas,/ mndr -artoas,/ sfnta monstire,/ chip de pomenire,/ dar, cum este ea,/ zu, pre legea mea,/ c-aa lucrtur,/ i ferectur/ mi-e de nvtur./ De m-oi bizui,/ altele-oi croi,/ mult mai artoase/ i mult mai frumoase!. Vorbele meterului Manole i provoac domnitorului o o ran n orgoliu astfel c le ia schelele, provocndu-le moartea ,, acolo-i lsa,/ sus pe nveli,/ sus pe coperi.. Ca n legenda lui Dedalus i Icarus, Manole are ideea construirii unor aripi de indril cu care, meter i calfe, se arunc n vzduh, prbuindu-se, pe rnd ,,Ei dac vedeau/Aripi ii fceau/Aripi, aripioare/ Din scnduri uoare/ i se incercau/ Ca oimii zburau,/ Dar unde picau/Stnc se fceau. Mitul lui Icar: Icar era fiul lui Dedal i al unei sclave;moare pentru c a folosit inveniile tatlui su fr a fi ascultat de poveele acestuia.Te previn, Icar, trebuie s zbori la o nlime potrivit.Nici prea sus, nici prea jos.nchis n labirint mpreun cu tatl su, care-i ajutase pe Ariadna i Tezeu s rpun Minotaurul, Icar reuete, cu ajutorul aripilor meterite de Dedal i fixate cu cear de umerii si, s evadeze, plecnd in zbor deasupra mrii. Dar, n ciuda sfaturilor prudente primite, se nal tot mai sus, spre soare.Ceara topindu-se, Icar se prabuete n valuri. Imagine a ambiiilor nemsurate ale spiritului, Icar este simbolul intelectului care i-a pierdut cumptul...al imaginaiei pervertite;este personificarea mitic a deformrii psihismului, caracterizat prin exaltare sentimental i vanitoas fa de spirit. Icar l reprezint pe omul nervos i soarta lui.ncercarea lui nesbuit a rmas proverbial pentru nervozitatea ajuns la gradul ei cel mai nalt, pentru o form a maladiei spiritului:nebunia grandorii,megalomania.Icar este simbolul lipsei de msur i al ndrznelii temerare, a dublei pervertiri a judecii i a curajului. Autorii cretini din primele secole au vzut n aventura cu sfrit tragic a lui Icar imaginea sufletului care pretinde s se nale ctre ceruri pe aripile unei false iubiri, doar aripile iubirii divine putndu-I favoriza nlarea. Ion Talo ntocmete o tipologie a materialului romnesc i distinge dousprezece tipuri narative, variaiile dovedind preocuparea intens pentru o rezolvare artistic a conflictului uman ce decurge din sacrificiul svrit spre ncheierea construciei.

Indiferent de variaiile temetice, A.Fochi este de prere c materialul romnesc se mparte n dou mari grupe, dup cum trateaz soarta soiei meterului i a meterului insui. ,, n acest fel,materialele transilvnene i bnene merg numai pe formula zidirii nevestei meterului(care poart nume deosebite), n timp ce materialele oltene,muntene i moldovene adaug n final un motiv nou, al morii meterului(numit totdeauna Manole), ca urmare a invidiei domnitorului sau a invidiei celorlali meteri. Ar exista deci dou straturi cronologice n evoluia versiunii romneti:un strat vechi, n care intereseaz exclusiv soarta nevestei meterului, i un strat mai nou, n care alturi de soluia anterioar apare i rezolvarea meterului.Spunem c primul e un strat mai vechi,deoarece mai st cu faa spre etiologia etnografic, n timp ce al doilea e mai nou, pentru c a depit acest moment i a devenit autonom fa de etnografic.

6. CARACTERIZRI DE PERSONAJE

Meterul Manole
Manole este marele meter, foarte priceput n meseria sa i de aceea se afl n fruntea celor nou meteri, pe care i ntrece n miestrie. Singurul dintre meteri care este individualizat prin nume, Manole este creatorul de art. Protagonistul baladei legendare este conceput ca un erou dilematic obligat sa consimt la un sacrificiu att de mare ca si fora nzestrrii lui spirituale, cci despre el se afirm concis c i domin colaboratorii prin superioritatea talentului su ,,i Manoli zece,/Care-i i ntrece. Sufletul acestuia va fi sfiat ntre dorina de a nfptui ceva nemaivzut (,,Visul de-mplinit), care tortureaz imaginaia oricrui mare creator, responsabilitatea pentru via tovarilor si de munc, durerea de a sacrifice fiinele pe care le ador( soia i copilul), teama de umilina nereuitei profesionale i cea fireasc de moarte, datorit ameninrilor sumbre ale voievodului. Intriga baladelor se contureaz prin surparea zidurilor, un moment paroxistic n ntemeierea creaiei. Monastirea Argeului---Vasile Alecsandri ,,Meterii grbea, Sfrile-ntindea, Locul msura, anuri largi spa i mereu lucra, Zidul rdica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A doua zi iar, A tria zi iar, A patra zi iar Lucra n zadar! Domnul se mira -apoi i mustra, -apoi se-ncrunta i-i amenina S-i puie de vii Chiar n temelii! Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu ,,Foaie -o lalea, Manole-ncepea: sforile-ntindea, lucrul c-mi zorea, zidul c-mi zidea. Dar ce se-ntmpla? Ziua ce-mi zidea Noaptea se surpa, c-aa Domnul va. aa, tot aa, el se tot cerca, zidul c-ndrepta, zidul c-ntrea. Trei ani c lucra, dar geaba era: ziua ce-mi zidea, noaptea se surpa. Meterul Manole--Tudor Pamfile ,,Lucrul c pornea, i se apuca, Zidul c pornea, Zidul c suia i se ridica. Foaie de lalea, Geaba se-ntrecea, Geaba tot zorea Din zori pn-n noapte Cu sudori de moarte, C orice lucra, Ziua ce zidea, Noaptea se surpa. Zi ntia-aa, A doua aa, A treia aa Pn la sptmna.

Eroul folcloric, Manole afl calea nlturrii piedicilor zidirii n vis: ,,Iar Manoli sta, Nici c mai lucra, Ci mi se culca, i un vis visa, Apoi se scula -astfel cuvnta: - Nou meteri mari, Calfe i zidari, tii ce am visat De cnd m-am culcat? O oapt de sus Aievea mi-a spus C orice-am lucra, Noaptea s-a surpa Pn-om hotr n zid de-a zidi Cea-nti soioar, Cea-nti sorioar Care s-a ivi Mni n zori de zi, Aducnd bucate La so ori la frate. (Vasile Alecsandri) ,,Noaptea cnd sosea, pe zid se culca -abia aipea. dormea, nu dormea, un vis c visa, un vis aievea, i visu-i spunea c-n deert lucra, pn n-o clidi, pn n-o zidi chiar n temelii, tnr i vie, d-o dalb soie. (G.Dem. Teodorescu) ,,i mi se culca, Dar cum se culca, El, mri, visa Visul aievea. i se se scula, El aa zicea:

- Voi, nou meteri mari i cu doisprece, Care nu m-ntrece, Voi nu mai lucrai i m ascultai: De cnd m-am culcat, Iat ce-am visat: Se fcea, fcea, i se arta Ciohodar nemesc Pe zidul domnesc. El c tot striga i tot cuvnta: ,,Geaba tot lucrai i v suprai, C n-i isprvi Pnce n-i zidi Chiar n temelie Tnr i vie, De-o dalb soie. (Tudor Pamfile) Manole are un vis profetic care i dezvluie soluia ritualic a posibilitii de a desvri n piatr idealul su arhitectural. El comunic revelaia oniric discipolilor i jur cu toii s o zideasc pe cea dinti ,,soioar ori sorioar care va ajunge la mnstire n dimineaa urmtoare. Cinstit i om de onoare, meterul i respect cuvntul dat, neavertizndu-i soia, pe care nsi soarta lui de creator o va alege drept victim. Visul nscut din nsui zbuciumul su, i tinuiete meterului soarta i-i arat doar condiia general pentru a-i putea duce la bun sfrit lucrarea- jertfirea primei neveste sosite. Eroul accept jertfa fr ,,problematizri, cci pentru el ,,creaia este totul. El este ,,artistul. Rugmintea repetat de trei ori,elementelor naturii, ca s fie mpiedicat soia lui s ajung la locul zidirii este singura form a mpotrivirii fa de destin. Cu toii au depus un jurmnt ce nu ar fi trebuit s fie nclcat. Monastirea Argeului---Vasile Alecsandri ,,Noi s ne-apucm Cu toti s giurm i s ne legm Taina s-o pstrm. -orice soioar Orice sorioar, Mni n zori de zi ntai s-o ivi, Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu ,,Hai s ne-nchinm, hai s ne legm i hai s jurm jurmntul mare pe pine, pe sare, pe sfinte icoane : care mndrooar, care soioar nti c-o veni Meterul Manole--Tudor Pamfile ,,Voi fgduii i v juruii Pe pine, pe sare, Pe sfinte icoane i pe zilioare: Acas de v ducei, Nevestei nu spunei, i mini diminea, Pe rou, pe cea,

Pe ea s-o jertfim, n zid s-o zidim!

joi de diminea pe nor i pe ceaa aici n departe s-aduc bucate, voi s-p apucai n brae s-o luai, n zid s-o aruncai, cu cap s scpai.

Care s-a sili La zid de-a veni, Pe ea voi zidi.

Conflictul se definete odata cu sosirea n ,,zori de zi a soiei lui Manole: ,, Iat,-n zori de zi, Manea se trezi -apoi se sui Pe gard de nuiele, i mai sus, pe schele, i-n cmp se uita, Drumul cerceta. Cnd, vai, ce zrea? Cine c venea? Soioara lui, Floarea cmpului! (prima variant) Manole se roag cu putere i credin profund la Dumnezeu pentru ca soia lui sa nu ajung. Momentul culminant al tririi lui Manole l constituie jertfirea fiinei celei mai iubite i mai apropiate, pentru nfptuirea operei durabile de art. Monastirea Argeului---Vasile Alecsandri ,,Meterii cei mari, Calfe i zidari Mult nveselea Dac o videa, Iar Manea turba, Mndra-i sruta, n brae-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea i, glumind, zicea: _ Stai, mndrua mea, Nu te spria, Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu - ,,tii rmagul, tii jurmntul: care mi-o veni mai de diminea pe nor i pe cea, voi s-o apucai, n brae s-o luai, n zid s-o aruncai. Vorba nu sfrea, plus c-l neca, iar el mi lua pe dalba Caplea, la zid c-o ducea, Meterul Manole--Tudor Pamfile - Doisprece pietrari, Nou meteri mari, Luai de-o zidii, S nu mi-o trudii. -o zidii de vie Chiar n temelie. Meterii rdeau i cu ea glumeau i-apoi mi-o luau, Pe zid mi-o puneau, n zid o zideau. Dar ea, vai de ea, Ea nu mai rdea

C vrem s glumim i s te zidim! Ana se-ncredea i vesel rdea. Iar Manea ofta i se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia i o cuprindea Pn' la gleznioare, Pn' la pulpioare. Iar ea, vai de ea, Nici c mai rdea, Ci mereu zicea: - Manoli, Manoli, Metere Manoli! Agiung-ti de sag, C nu-i bun, drag. Manoli, Manoli, Metere Manoli! Zidul ru m strnge, Trupuoru-mi frnge! Iar Manea tcea i mereu zidea; Zidul se suia i o cuprindea Pin' la gleznioare, Pin' la pulpioare, Pin' la costioare, Pin' la ioare Dar ea, vai de ea, Tot mereu plngea i mereu zicea: - Manoli, Manoli, Metere Manoli! Zidul ru m strnge ioara-mi plnge, Copilau-mi frnge! Manoli turba i mereu lucra. Zidul se suia i o cuprindea Pin' la costioare, Pin' la ioare, Pin' la buzioare,

n zid c-o punea i zidul zidea din gur-mi striga: - Var i crmid, c-i pustie mult c-i lucrare lung! Caplea, de-mi vedea, zmbet c-mi zmbea; dar ei mi-o zidea. zid c se-nla, zid c se-ntrea i mi-o curpindea. Nici prea mult trecea i ea se-ngrijea, din ochi cuta, din gur-mi zicea: - De v e de glum, gluma nu e bun! Dar ei n-asculta cum se vieta: varul c-mi vrsa, crmizi punea, zidul c-nla i mereu striga: - Var i crmid c-i pustie mult c-i lucrare lung! Caplea , de-mi vedea, i mai greu ofta, plnset c plngea, vaiet c-mi scotea i mereu zicea: - Manole, Manole, metere Manole, dac-o fi vro glum, gluma nu e bun; zidul c m strnge, ioara-mi curge, copilau-mi plnge! Iar Manole sta, nimic nu zicea, cu amar plngea. i zidari zidea, zidul nla, zidul ntrea i mi-o coprindea

Ci cu grai gria: - Doisprece pietrari, Nou meteri mari, De a fi cu glum Gluma nu vi-i bun! Manole-auzea, Din gur ofta, Nimic nu zicea. Zidul se suie i se ridica De la gleznioare De la pulpioare, Pn la pulpioare, Pn la ioare, De la ioare Pn la ochiori. Meterii zoreau i mi-o nvleau, Cu lucrul grbeau. i tot s-auzea i se desluea: - Manole, Manole, Soiorul meu, Dulciorul meu, Zidul c m strnge, ioara-mi strnge, Lptioru-mi curge, Copilau-mi plnge, Trupuoru-mi frnge! Manole-auzea, Cu oftat ofta, Cu gura gria: - Taci, mndrua mea, C Dumnezeu vrea La el s te ia i noi s gtim i s isprvim Ceast mnstire Pentru-nchinciune. - Copilaul meu Cine l-a lpta? - Znele-or vedea i l-or alpta. - Cine l-a sclda? - Ploaia c-a ploua i mi l-a sclda.

Pin' la ochiori, nct , vai de ea, Nu se mai videa, Ci se auzea Din zid c zicea: - Manoli, Manoli, Metere Manoli! Zidul ru m strnge, Viaa mi se stinge!

i mereu striga: - Var i crmid c-i pustie mult c-i lucrare lung! i ea, vai de ea, abia mai putea, abia mai sufla, dar tot se ruga i tot mai zicea: - Manole, Manole, metere Manole, gluma nu e bun; zidul c m strnge, ioara-mi curge, copilau-mi plnge! Zidul se zidea, zidul se-nala, tidul se-ntrea i mi-o coprindea, glasu-i astupa; i, cnd se-nla, i cnd se-nchega, Manole-mi ofta, din plns nceta raspuns c-i dedea din gur-i zicea: Copilaul tu, pruncuorul meu, vaz-l Dumnezeu, Tu cum l-ai lsat n pat desfat, znele c-or trece, la el s-or ntrece, i l-or apleca, c i-or da; ninsoare d-o ninge, pe el mi l-o unge; plor cnd or ploua, pe el l-or sclda; vnt cnd o sufla, mi l-o legna dulce legnare pns-o face mare! Vorba nu sfrea, plnsu-l neca i se deprta.

- Cin l-a legn? - Vntul a sufla i l-a legna, Dulce legnare Pn s-a face mare. Meterii zorea, Lucrul le mergea

Iar nou zidari, nou meteri mari, ei mereu lucra i mereu striga: - Var i crmid , c-i pustie mult c-i lucrare lung! Zidul se-nla, zidul se-nchega, ice se lucra, noaptea nu cdea, pn se isprvea sfnta monastire pentru pomenire; dar, pe cnd lucra, tot mai auzea un glas rguit, un vaiet topit: - Manole, Manole, metere Manole, zidul c m strnge, ioara-mi curge, copilau-mi plnge!

Prin enumeraia diminutival, conceput s evidenieze un crescendo al suferinei, rapsodul sugereaz creterea implacabil a zidului uria care i acoper ,,gleznioarele pn la ,,ochiori. Pentru artist, mai presus de iubire, de familie, de perpetuarea numelui prin urmai, se afl idealul propus i munca istovitoare prin care l va duce la capt. Omul de excepie este obsedat s nfptuiasc o oper durabil nainte de a se pierde n infinit, s lase un semn memorabil al trecerii lui pe pmnt. Timpul nu poate fi nfrnt dect prin opera de art, a crei perfeciune i bogie de nelesuri rmn modele perene n judecata valoric a omenirii. Portretul fizic al meterului lipsete, iar cea mai mare parte a trsturilor lui Manole sunt dezvluite prin caracterizare indirect: din propriile gnduri,sentimente i fapte,sau din dialogul cu profunde semnificaii n conturarea personalitii excepionale a artistului, atunci cnd acesta comunic cu meterii, cu vod, cu Ana sau cu divinitatea. Sacrificiul meterului i-a readus n memorie vechiul ritual al construciei,pe care,ns copleit de emoie,l-a ,,adaptat viziunii sale despre creator. Astfel ca meterul Manole, asumndu-i eroic jertfirea soiei pentru a-i putea urma vocaia ,,amoarea spre art i tiin, cum o numea Ghenadie Enceanu a fost ridicat la demnitatea de simbol, n aceste condiii edificiul,balada i mitul cristaliznd ntr-un

poliedru perfect lefuit ceea ce s-ar putea numi n diferitele sale faade ntemeierea istoric i impuls artistic nlate pn la treapta sacrificiului eroic.

ANA
Personajul luminos i exemplar al baladei rmne Ana, cea care, dei tnr, frumoas ,,ca floarea cmpului", iubind un brbat dotat cu un har excenional i pregtindu-se s nasc rodul dragostei lor, va primi cu mpcare semnul destinului. Sentimentul trit este att de puternic, nct nu-l pot nvinge nici forele naturle reunite mpotriva ei: biciuit de vnt i udat de ploaie, femeia nu ovie nspre destinaia ce-i va fi fatal. La nceput a crezut n cuvintele linititoare ale brbatului, c gestul zidirii este numai un joc. ns, cnd zidul se nal amenintor i ea privete la chipul omului iubit, desfigurat de suferin i iluminat ca n trans, nelege c locul ritualic se va sfri cu moartea ei. Cei care au comentat textul baladesc vorbind despre abnegaia naiv a Anei, fr contiina anticipativ a dispariiei sale, comit o judecat fals i o nedreptate fa de eroin. Strila sufleteti paroxistice prin care trece Manole, oglindite fidel pe figura lui, i zbuciumul su impresionant i subliniaz Anei importana de necontestat a reuitei lui profesionale, n absena creia viaa omului de lng ea nu se justific. Toate darurile oferite de natur acestei femei de excepie- tinereea, frumuseea, ntemeierea unui cuplu fericit, calitatea matern- sunt considerate de ea mai prejos de nlarea monumentului cu care existena lui Manole s-a idenficitat. Nici voina de continuitate sau trufia lui Negru-Vod, nici satisfacia artistului de a zmisli lucruri frumoase, nici priceperea Iuli: lucrtorilor din prejma arhitectului nu ar fi mplinit minunea, fr jertfa benevol a Anei. Cns nelege c mormntul ei vai fi mbrcat n haina de piatr a zidurilor reci, se jeluiete discret c prsete att de timpuriu viaa, pentru care se simea fcut. Se constat c numele Anei se schimb n varianta de Teodorescu, ea fiind acum sub numele de Caplea. Aceasta este ntmpinat n drumul su de o scorpie mare i nu ca n celelalte dou variante de efectele naturii: vntul, ploaia, etc. Ea este perechea lui Manole n dragoste, egal lui n privina forei morale, dar superioar brbatului prin devotamentul sublim i prin dublul sacrificiu la care a consimit (al ei i al copilului pe care l purta n trup). Procreaia i se pare femeii deosebite mai puin semnificativ dect creaia i, de aceea, mreaa nfptuire aparine cuplului lor. Soia Meterului Manole i continu existena n cosmos ntr-un nou trup, corpul architectonic al Mnstirii pe care-l nsufleete i l face s dureze. Proiectat prin moartea-i ritual ntr-un alt nivel cosmic dect acela n care existase ca fiint uman, soia Meterului e ursit s cunoasc o perenitate nengduit omului ca atare. Ea dureaz incontestabil mai mult dect pot dura oamenii care triesc i mor ca oameni, dobndind astfel perenitatea i gloria eroilor. Este ea, ns, att de singularizat prin noul su corp arhitectonic? Este oare ea zvrlit pe un nivel cosmic oarecum exterior dramei i destinului omului, n

afar de traiectoria speciei umane i se afl oare ea datorit soarte sui-generis pe care i-a creat-o moartea ritual izolat de Cosmosul la care particip restul muritorilor? ntrebrile i au rostul lor, pentru c, dac soia Meterului se singularizeaz prin perenitatatea ei, faptul acesta ar putea fi interpretat ca un blestem, ca o izolare pernicioas, ca o oprire n loc n marele circuit cosmic ce tinde la reintegrarea final a omului n unitatea din care s-a desprins. n orizontul spiritual comun tuturor acestor mituri arhaice i credinelor laterale crora le-a dat natere, o deplasare de pe traiectoria reintegrrii ar echivala cu un blestem, orice oprire pe loc fiind nu numai o crim mpotriva vieii, ci i una mpotriva mntuirii. Soarta soiei Meterului Manole este ns n perfect concordan cu mitul i etica reintegrrii. Abandonndu-i trupul omenesc i dobndind un corp arhitectonic, ea rmne n acelai orizont spiritual al miturilor cosmogonice i metafizicii pe care o implic acestea. S ne amintim c omul arhaic se nfia pe sine n termeni cosmici i-i valorifica viaa reducnd toate actele sale de arhetipuri. nsetat, aa cum l-am vzut, de realitatea ultim, avea grij s nu se rup din riturile cosmice nici mcar n cele mai oarecare gesturi ale sale. Mncnd, indianul din timpurile vedice n-avea contiina c mplinete un act filozpfic, ci c sacrific zeilor dinluntrul trupului su. Zei care i aveau prototipul n Cosmos i care alctuiau centrele de intersecie i solidarizare ntre microcosmos (trupul) i macrocosmos. Funciunile fiziologice i aveau, de asemenea, corespondenii lor cosmici; cele cinci rsuflri corespundeau, celor cinci vnturi cosmice, ira spinrii i avea prototipul in Axis mundi, arterele i viscerele i aveau corespondeni n Cosmos, actul erotic era considerat un ritual imitat dup un prototip divin (cosmologic).

NEGRU-VOD
Personaj secundar,atestat istoric, deoarece este ctitorul rii Romneti, Negru-Vod este orgolios i autoritar. El alege pe cei mai iscusii meteri s construiasc o mnstire ,,Cum n-a mai fost alt de care s-i lege numele.Dei mnstirea Argeului a fost construit n vremea domnitorului Neagoe Basarab, autorul anonim prefer s plaseze aciunea n vremuri strvechi. Dup ce alege locul construciei ,,Aici aleg eu/Loc de monastire/i de pomenire.(V.Alecsandri) , ,, Domn descleca/pe jos c mergea/cruce c-i fcea/i se nchina/ zidul ocolea.(Teodorescu) , ,, Negru vod sta/i se bucura/i se tot chitea/i se tot gndea(T.Pamfile) , Negru-Vod i amenin cu moartea pe meteri, dac acetia nu vor reui s realizeze o mnstire aa cum i-o dorete el:,, Iar de nu, apoi/ V-oi zidi pe voi,/ V-oi zidi de vii/ Chiar n temelii! , pentru ca n final s i pun n aplicare planul diabolic.

Monastirea Argeului---Vasile Alecsandri Domnu-i asculta i pe gnduri sta, Apoi poruncea Schelele s strice, Scri s le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meteri mari, S mi-i prseasc, Ca s putrezeasc Colo pe grindi, Sus pe coperi.

Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu Foaie i-o lalea, ei, dac vedea, mult se vieta i mult se ruga, dar vod zicea: Nu voi s mai fie, nici s se mai tie d-alt monstire chip de pomenire, nici s v silii, s v bizuii ca ea s cldii! i, dac zicea, acolo-i lsa, sus pe nveli, sus pe coperi. zidul ca s-i ie, vntul s-i adie, ploaia s-i nmoaie, foamea s-i ndoaie.

Meterul Manole--Tudor Pamfile Foaie i-o lalea Negru-Vod sta, Sta i se chitea. Apoi poruncea, Scrile lua i c mi-i lsa Sus pe-acoperi Vntul s mi-i bat, Ploaia s-i rzbat, Foamea s-i mnnce, Setea s-i usuce, S nu mai triasc i s pomeneasc De-alt mnstire Pentru pomenire Aa artoas, Mndr i frumoas!

7. MITUL JERTFEI/SACRIFICIULUI PENTRU CREAIE

Motivul jertfei ritualice ( rspndit pe tot globul) s-a instaurat n matca activ a literaturii romne n urma unui gest de rebel negaie- atunci cnd din ,, cntec al nevestei zidite a devenit balada meterului Manole, sau, mai exact, mit estetic. Provenind din straturi inemoriale ale mentalitii arhaice i pstrnd caracterul genuin al celor dinti ntrebri pe care homo sapiens i le-a pus n faa misterelor existenei,mitul creaiei ( exemplar realizat n balada Meterului Manole ) unete inextricabil antonimii mereu actuale: mplinire biologic-mplinire spiritual( estetic), natur-cultur, via-moarte; el fixeaz n cadre larg cuprinztoare una din cele mai tulburtoare ntrebri pe care i le-a pus vreodat contiina uman ( cum ne putem feri de eroziunea timpului? ) i sugereaz un rspuns pe care cel puin dou generaii de scriitori romni ( 1920-1940; 19451975 ) l-au folosit frecvent ca replic proprie n necurata dezbatere asupra destinului umanitii: druindu-te necondiionat unui ideal superior, fptuind opere durabile.
[ Motivul creaiei n literatura romn, col. ,,Universitas, Ed. Minerva, 1979, p. 251. ]

CREAIE: Creaia simbolizeaz sfritul haosului prin ptrunderea n univers a unei anumite forme, a unei ordini, a unei ierarhii. Ordinea este suficient pentru a caracteriza invenia ( Pascal). Invenia nseamn percepia unei ordini noi, a unor relaii noi ntre termeni diferii; creaia este instaurarea acestei ordini printr-o energie.Potrivit diverselor cosmogonii, pe care nu le putem rezuma aici( n aceast privin se poate consulta excelenta carte SOUN), opera creatorului preced sau urmeaz haosul.Aceasta nu constituie dect o prim faz: o mas elementar i nedifereniat, n care spiritul ptrunde ulterior, dndu-i alt form.Creaia n sens strict, numit a nihilo , este actul care face s existe acest haos.Haosul evolund, timpul ncepe: actul creator nsui este ns extratemporal.Actul de creaie n sens larg este energia care organizeaz datele primare informe; creaia este efectul acestei energii.n unele cosmogonii, lumea aceasta precede creaia care nu este conceput dect ca un principiu de distingere sau ca energia ce trezete formele nctuate n magma originar. n hieroglifica tradiional, atribuit egiptenilor, aspectele principale ale creaiei sunt ntrupate de patru desene geometrice: spirala, care reprezint energia cosmic insuflat de creator; spirala ptrat, care semnific aceast energie acionnd n snul universului; o mas cu totul inform, ca un nor nedesluit, imagine a haosului primitiv; ptratul, care reprezint pmntul i lumea organizat, stabilit pe baza celor patru puncte cardinale.

Posterior actului creator, se face, n general, distincie ntre dou fore, una imanent n materie, care este materia nsi ce ine de energia creatoare i tinde spontan spre forme difereniate; cealalt transcendent, energia creatoare care-i continu aciunea i o susine pe plan existenial, lumea fiind conceput ca o creaie continu. Nici un text din mitologia celtic nu invoc direct crearea lumii; dar se ntlnete adesea un personaj primordial, zeu sau erou, sau eroin, care deselenete pmntul, cmpiile, face s apar lacurile i rurile, fiind n acelai timp printele unei seminii numeroase.Irlanda a cunoscut astfel cinci invazii mitice i de fiecare dat apar noi cmpii, noi lacuri, noi ruri care poart numele creatorului lor i abolesc haosul natural, fcnd n acest mod posibile implantarea uman, creterea animalelor, vntoarea i ulterior cultivarea pmntului.Simbolismul acestui aspect, foarte parial, al creaiei, se ntlnete astfel cu cel al apei i al cmpiei.De ideile fundamentale privitoare la creaia lumii poate fi apropiat tema btliei de la Mag Tured dintre zei: Tuatha De Danann, reprezentnd societatea divin i uman, ordonat, ierarhizat, i Fomoire care sunt o imagine a haosului i a lumii anterioare Genezei.

SACRIFICIU: Aciune prin care ceva sau cineva este fcut sacru, adic desprit de cel care l ofer.Poate fi vorba de un bun personal sau de propria via.El se mai desparte i de ntreaga lume rmas profan, se desparte de sine i i este oferit lui Dumnezeu ca zlog de supunere,de ascultare, de cin sau de dragoste.Bunul care i este astfel oferit lui Dumnezeu, ajunge din aceast pricin, fascinat i de temut. Sacrificiul este un simbol al renunrii la legturile pmnteti din dragoste de spirit sau de Dumnezeu.ntlnim n toate tradiiile simbolul fiicei sau fiului jertfit, iar din rndul acestora exemplul lui Isaac i Avraam este cel mai cunoscut...Sensul sacrificiului poate fi ns pervertit: este cazul sacrificrii Ifigeniei de ctre Agamemnon, n care supunerea fa de oracole ascunde alte raiuni i, cu precdere, ambiia de a obine rzbunare.Singurul sacrificiu autentic este cel al purificrii sufletului de orice exaltare, unul din simbolurile constante ale acestei purificrifiind animalul nevinovat, berbecul.Sacrificiul este legat de ideea unui schimb, fie la nivelul energiei creatoare, fie la acela al energiei spirituale.Cu ct obiectul material este mai preios, cu att energia spiritual primit n schimb va fi mai puternic,oricare ar fi scopurile ei purificatoare sau propiiatoare.n concepia sacrificului transpare ntreaga form a simbolismului: pentru c un bun material simbolizeaz unul spiritual, ofranda celui dinti atrage ca recompens acordarea celui de-al doilea: am putea spune c e o compensaie dreapt i pe masur.Toate virtuile sacrificiului, care vor fi pervertite n spaiul magiei, stau n aceast relaie materie-spirit i n convingerea c se poate aciona asupra forelor spirituale prin intermediul celor materiale.

n Vechiul Testament , aciunea sau gestul sacrificiului simbolizeaz recunoaterea de ctre om a supremaiei divine.n gndirea ebraic, jertfa are un neles foarte special.Viaa trebuie s fie ntotdeauna preferat morii; sacrificiul existenei, adic martiriul, nu are valoare dect n msura n care jertfirea vieii de muritor atest existena unei viei superioare n cadrul unitii divine.Sacrificiile omeneti sunt strict interzise, fiind nlocuite cu jertfele de animale.n cadrul ascezei,nevoile trupeti nu trebuie niciodat sacrificate, pentru c exist riscul refulrii.Sacrificiul nu reprezint niciodat o mutilare a naturii, pentru c ntre trup i suflet exist o unitate, o mpletire, cele doua sprijinindu-se reciproc.Potrivit gndirii ebraice,aceast uniune este att de puternic i de intim pentru c sufletul i gsete n snge un suport material. Sacrificiul de sine trebuie privit dintr-o perspectiv just, fiindc autosacrificiul nscut dintr-o smerenie trufa risc s se transforme n masochism i s alunge astfel plenitudinea dragostei.Cu toate acestea, dac Dumnezeu pretinde nite sacrificii, acestea trebuie mplinite.n aceast priviin, cazul lui Avraam i Isaac este tipic. Durerea n faa sacrificiului acceptat nu trebuie s fie negat; ntocmai durerii lui Avraam, ea este trit cu tragism.Mai mult, Sara nu va putea accepta ideea c fiul ei, Isaac, este sortit morii.Tulburarea ce o va cuprinde este att de adnc nct i va aduce moartea. Strvechiul nume al sacrificiului din tradiiile celtice a putut fi cunoscut prin comparaie cu cuvintele neoceltice: medio-irlandez idpart, galez aberth, bretan aberzh.Etimologic, este vorba de o ablaiune, de o ofrand( ateberta ); nu exist, astfel, nici o urm concret a sacrificiului sngeros, cu excepia legendelor hapiografice, a cror informaie este ndoielnic.Referirile lui Cezar la manechinele n care se aflau oameni i crora li se ddea foc, cele ale Scholiilor din Berna asupra sacrificiilor prin foc, nec sau spnzurare ar putea fi doar nite date mitice ru nelese. Dac au existat sacrificii umane, ele au fost foarte rare ( n ciuda afirmaiilor vechilor autori )i limitate la cteva ceremonii bine stabilite.Nu putem, n aceste condiii, s ne deprtm de valoarea general i de simbolismul substituiei, caracteristice sacrificiului.Anumii regi irlandezi au parte, la sfritul domniei, de o moarte sacrificial,mplinit n acelai timp cu incendierea palatului lor, prin necare ntr-o butie de vin sau de bere i prin rnire.Ei sunt deci sacrificai prin intermediul celor doua principale elemente, apa i focul, care n mna druizilor sunt butura sacrificial i rugul.Poate fi, de asemenea, vorba de un rit de purificare naintea morii.Druidul, a crui prezen era indispensabil la actul jertfirii, fie n calitate de sacrificator, fie ca motor imobil al ceremoniei religioase, a disprut ca atare o dat cu cretinizarea Irlandei, dar a subzistat dup aceea sub aspectul poetului ( file ).Astfel ne-a fost transmis strvechea literatur irlandez. Pentru greci, sacrificiul este un simbol al ispirii, al purificrii, al mpcrii, al imploraiei propiiatoare. Zeilor cerului le erau oferite victime de culoare deschis, iar divinitilor htoniene victime de culoare nchis.Sngele care curge din grumazul victimei trebuie s scalde altarul. n cadrul sacrificiilor nchinate morilor i zeilor htonieni, victima aparine n ntregime celor pentru care a fost jertfit, n vreme ce, n cazul celorlalte sacrificii, odat scoase mruntaiele i partea zeilor, carnea este mprit printre

participani.Dup jertfire,sacrificatorul trebuie s aib mereu grij s plece fr s se uite ndrt. Cci el nu trebuie s se substituie nici victimei, nici celui care ofer jertfa, nefiind dect instrumentul de executare a sacrificiului.Cea care se substituie nchintorului este victima; sacrificiul trebuie s-i ating scopurile benefice n favoarea acestuia.Vznd zidurile templelor egiptene, pe care erau figurate masacrele omeneti svrite de ctre faraon, istoricii au crezut n existena unor sacrificii umane n Egipt.Cel puin n epoca istoric, se pare c aa ceva nu s-a ntmplat.Aceste scene sngeroase simbolizeaz doar victoria pe care orice rege ar fi putut-o repurta asupra dumanilor si.El implor,cu siguran, ajutorul zeilor; riturile, ns,nu pretind sacrificii umane.Reprezentrile simbolice ale victoriei sunt totui atinse de o putere magic: ele trebuie s nlesneasc realizarea ntmplrilor pe care le reprezint.Realitatea nu este dect o gndire manifestat; un cuvnt dinluntru care se exteriorizeaz. Astfel, sacrificiul celebreaz,nti de toate,o victorie interioar.Renumita scen a sacrificrii taurului de ctre Mithra va fi interpretat de coala lui C.G.Jung ntocmai altor sacrificii i, mai cu seam,aidoma anumitor rituri dionisiace ca un simbol al victoriei pe care natura spiritual a omului a repurtat-o asupra animalitii sale, al crei ncornorat simbol este taurul. Adrian Fochi identific ,,trei trepte n realizarea artistic pe plan mondial a temei ,,jertfei zidirii. Prima treapt corespunde versiunilor caucaziene,mordvine,nord-europene,vest-europene i japoneze i se caracterizeaz prin ideea sacrificiului minim;cea de-a doua corespunde versiunilor balcanice,secuieti i ceangieti(la care se adaug i versiunile romneti din nordul Transilvaniei) i se caracterizeaz prin prelucrarea artistic a dramei soiei meterului(o variant palid a ideii sacrificiului maxim) ; cea de-a treia corespunde variantelor clasice romneti(textele moldo-muntene cuprinznd episodul zborului lui Manole) i se caracterizeaz prin ideea sacrificiului maxim n ceea ce are mai adnc i mai autentic moartea eroic a meterului. n drumul de la etnografie la art,geografia motivului se ngusteaz din ce n ce mai mult.Pe msur ce se rcesc legturile dintre baza etnografic i produsul artistic, creaia ctig n profunzime, mesajul su ctig n umanism.

8. DOSAR CRITIC

CRITIC LITERAR Mircea Eliade

SURS CITAT ,,De la Zalmoxis la GenisHan

APRECIERI CRITICE ,,Motivul mitic al unei nateri provocate prin imolare se regsete n nenumrate contexte: nu numai Cosmosul ia natere n urma imolrii unei fiine primordiale i din propria sa substan, dar i plantele alimentare, rasele umane sau diferitele clase sociale. [] La nivelul riturilor de construcie, fiina imolat regsete un nou corp; este chiar locuina pe care a animat-o, a fcut-o deci durabil prin moartea sa violent. n toate aceste mituri, moartea violent este creatoare ,,Este semnificativ c aceste dou creaii ale geniului poetic romnesc au ca motiv dramatic o moarte violent cu senintate acceptat. Se poate discuta la infinit dac aceast concepie deriv direct sau nu din faimoasa bucurie de a muri a geilor. Fapt e c folclorul poetic romnesc n-a reuit niciodat s depeasc aceste dou capodopere elaborate n jurul ideii de moarte creatoare i moarte senin acceptat.

Mircea Eliade

Comentarii la Legenda Meterului Manole

,,Fiecare produs folcloriclegend, vraj, proverb, etc.- poart n sine universul mental care i-a dat natere, ntocmai cum

un ciob de oglind din care a fost desprins. George Clinescu Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent ,,Mitul Meterului Manole are mereu o iradiiune puternic(). El n-a devenit mit dect la noi i prin mit se nelege o ficiune ermetic, un simbol al nuei idei geniale. O astfel de ridicare la nivel de mit este proprie literaturii romne(). El simbolizeaz condiiile creaiunii umane, ncorporarea suferinei individuale n opera de art. Descoperirea folclorului a dus la exaltarea virtuilor biologice ale <<erorilor>> populari, voinicii din balade n stare s mnnce ct zece, s beaq ct zece i s lupte ct zece. Un mit omniprezent n peninsul, cel al <<jertfei zidirii>>, existent, de exemplu, la bulgari i la srbi prin legenda construirii podului Arta, iar la romni prin legenda Meterului Manole, ar putea fi revelator pentru noua mentalitate emergent din acest al doilea nivel al imaginarului balcanic. n varianta romneasc, mitul povestete cum meterul Manole voia s construiasc o mnstire, dar tot ce se construia ziua se surpa noaptea. ntr-un

Mircea Crtrescu

Medicul i vrjitorul n Observator cultural, nr.4 / 2002

Emil Lzrescu

Fragment din Biserica mnstirii Argeului, Editura Meridiane, Buc., 1967, p. 38-41

vis i se arat soluia enigmei: pentru ca zidurile s nu se drme, trebuie zidit de vie, la temelia mnpstirii, o fiin omeneasc. Manole i zidete propria soie nsrcinat i astfel mnstirea se poate ridica. n manualele colare fapta criminal a meterului este exaltat i azi, gsindu-i-se adnci justificri metafizice i naionaliste. Dar ce mnstire este aceea ridicat pe un cadavru? Ce ordine a lumii, chiar perfect fiind va putea uita vreodat c s-a construit cu preul unei viei nevinovate? /.../ ,,Meterul a folosit toate resursele sale de constructor, toat priceperea i ingeniozitatea sa pentru a realiza un monument care s rspund pe deplin cerinelor voievoduluictitor i acelei pri din feudalitatea romneasc pe care acesta o reprezenta; el i-a pus n joc desvrita cunoatere a meteugului artei sale i ntregul su talent pentru ca acest monument s exprime, prin frumuseea sa, ct mai bine i ntr-un chip accesibil ct mai multora, apelurile cuprinse n mesajul pe care trebuia s-l transmit.

Sextil Pucariu

Istoria literaturii romne.Epoca veche, Ed.aII-a, Sibiu,1930, p.55-56

Zoe DumitrescuBuulenga

Prefa la vol.Meterul Manole(versiunea V.Alecsandri) , Ed.Albatros, 1976

,,[...] Deosebirea esenial dintre literatura noastr popular i literaturile popoarelor nvecinate rmne n tratarea subiectelor, n predilecia poetului popular romn pentru anumite forme de expresie, n setea cea mare dup claritate, caracteristic popoarelor romane: imaginea limpede cum e cristalul se isc cu aceeai simplitate fireasc, cu care se nate, la cea mai mic micare, cristalul ntr-un lichid saturat. ,,Balada Mnstirii Argeului sau a Meterului Manole se bucur de acea ambiguitate ciudat i rodnic a marilor creaii ale lumii vechi.Produs al glasului popoarelor, cum ar fi Herder,explicnd n vremea ndeprtatelor ntelepciuni tradiionale, n imaginile artei, adevrul procesului creator, ea fixeaz, ca un impresionant model, valabil pentru tot spaiul balcanic, impulsurile arhetipale ale celor care particip la nobilul joc al construciei.

9. IMAGINI

10. BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIA OPEREI Balade populare romneti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972, pag. 35-88 BIBLIOGRAFIA CRITIC Eretescu, Constantin, Folclorul literar al romnilor-O privire contemporan, Editura Compania, Bucureti, 2003, pag. 171-173 Simion, Eugen, Limba i literatura romn-manual pentru clasa a XI-a, Editura Corint, Bucureti, pag 80-82 Cordoneanu, Maria, Meterul Manole-idei i atitudini, Editura Eminescu, Bucureti, 1980, pag. 69, 99, 260, 293, 297 Brboi, Constana, Sinteze de literature romn pentru bacalaureat, Editura Societatea de tiine filologice, Bucureti, 1987, pag. 132-133 Eliade, Mircea, Meterul Manole, Editura Junimea, Iai, 1992, pag. 70-77 Szekely, Eva Monica, Competena de (re)lectur, Experiene n viziune integrat, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007, pag. 249 Eliade, Mircea, De la Zamolxis la Gengis-Han, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980 Pop, Mihai si Ruxndoiu, Mihai , Folclorul literar romanesc,Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1978 Fochi, Adrian, Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIXlea,Editura Minerva, Bucuresti, 1976 Vulcanescu, Romulus, Dictionar de etnologie,Editura Albatros, Bucuresti, 1979 Eliade, Mircea, Literature orale, histoire des literatures, Enciclopedie de la Pleiade, Paris, 1962 Gorovei, Artur, Literatura popular, Editura Minerva, Bucureti, 1976 Gaster, Moze, Literatura popular romn, Editura Minerva, Bucureti, 1983 Fochi, Adrian, Valori ale culturii populare romneti I i II, Editura Minerva, Bucureti, 1988 I. C. Chiimia, Folclorul romnesc n perspectiv comparativ, Editura Minerva, Bucureti, 1971 Caraman, Petru, Studii de folclor I, Editura Minerva, Bucureti, 1987 Gaster, Moze, Studii de folclor comparat, Editura Saeculum I.O., Bucureti, 2003 Ivacu, George, Istoria literaturii romne I, Editura tiinific, Bucureti, 1969 DICIONARE Pop, Ioan (coordonator), Dicionat analitic de opera literare, Editura Casa Crii de tiin, Cluj-Napoca, 2006 Chevalier, Jean; Gheerbrant, Alain, Dicionar de simboluri (vol. I,II,III), Editura Artemis, Bucureti, 1994

Acest portofoliu a fost realizat de: 1. Cenean Iulia 2. Frca Oana 3. Flutur Delia 4. Man Iulia 5. Mihui Alexandra 6. Puca Alexandra