FATA CU OBRAZ VERDE, LA VULCAN A treia zi, acum la Vulcan, colonelul ma cheama si-mi da ordin sa ple c cu o sectie n sat

sa fac politie si ancheta. Au venit femei, romnce de-ale noastre, sa se plnga bocind ca de ndata ce satul a fost parasit de unguri, casele au fost jefuite de tiganii care locuiesc la margine. Vreo doua batrne ma ntovarasesc pna acolo, ca sa fac o perchezitie severa. A plouat repede, a pa s-a scurs, soarele a aparut iar din nori, dar frunzele si iarba au straluciri de roua. n fata catunului de bordeie, de cum ne-a vazut venind, a i esit toata tiganimea, si asteapta nspaimntata sa ajungem la ea. Am severitate n obraz, pe care ti-o da apropierea, nici o clipa ntreru pta, a mortii. Sunt hotart sa procedez exemplar. - De ce-ati jefuit satul? Ma ntmpina protestari cu vocea nmuiata, ochi mariti, mini uscate de batrn i, ca de mumii. N-au furat ei, nu s-au atins de averea nimanui. Fac semn oamenilor sa-i nconjoare. Ca la un ndemn al celor mari, sau, cine stie, nt elegnd din carnea lor frageda primejdia, vreo sapte-opt danciuci, nu mai mari de cinci-sase ani, ba unii mici ca de trei, cu picioarele si burtile goale, cad n genunchi n apa ramasa n fagasul rotilor. Sunt frumosi ca ngerii din Madona Sixtina a lui Rafael. - Si-acum, cu ei toti... Dar ma ntrerup, caci ntre ei e o fata de vreo cincisprezece sau saispr ezece ani, mijlocie de statura. Are obrazul desavrsit oval, de culoarea chihlimbarului verzui, iar ochii ca niste prune lungi, verzi. Acest joc de felur i, de la arama roscata a parului, la verdele galbui al obrajilor fara pata, ca o apa, si la verdele albastrui al ochilor, ma uimeste de ramn o clipa ncremenit . Sugestia picturala nu ma paraseste si surd gndind la Mona Vana. Pe urma, scurt, militareste: - De ce ai furat? ntoarce dispretuitor capul ntr-o parte, ridica din umerii taliei mici, saltate: - N-am furat. Mi s-a uscat gura si devin nervos: - Cum n-ai furat? Rde de i se vad dintii albi, cizelati ntr-o neasemanata mica potcoava de fildes si ntoarce capul ntr-o parte, cu o mna n sold. Ma duc mnios spre ea, smucesc de sortuletul albastru de Gretchen, pe care-l are peste rochie. - Asta-i al tau? Nu vezi ca se cunoaste ct de colo ca e furat? Si umb reluta asta rosie? Tine n mna si o poarta izmenit, asemeni cochetelor de opereta, o umbre luta de matase visinie. - Daca ploua? si-si suceste mijlocul subtirel de are acum talia toat a ntoarsa n laturi. - Daca ploua, trebuie sa furi, ai? si scurt: Am sa te mpusc. Face cu piciorul gol si masliniu, pna la genunchi, mic de pus n vitrin a de farmacie, urme ca de sarpe n noroi si raspunde, fara sa se uite la nimeni: - De ce sa ma mpusti? Sunt furios. - Pentru ca furi... ntelegi? pentru ca furi... pentru ca esti "hoata" . Danciucii stau mereu n genunchi, cu minile a rugaciune, cum au fost po ate nvatati, si restul tiganimii priveste pierduta de spaima. - Unde stai? si o pironesc cu privirea. mi arata cu mna vag si surde semet, cu buzele rosii si mbietoare ca vinu l negru. E n mine o nehotarre, parca aproape de panica. - Hai acolo, hai la ea!

Mergem, toata gloata nsa, spre catunul cu casute vechi si strmbe, boit e galagios cu rosu, albastru sau galben tare. Soldatii scotocesc prin casa, nu mai stiu nici eu daca gasesc sau nu "corpuri delicte". Sunt enervat, e n mine o rascolire de cusca ntartata. - Ajunge, venim mine sa facem perchezitie din nou. Bagati de seama, a veti timp sa dati napoi ce-ati furat. Pe asta - si o arat soldatilor cu dispret - o luam cu noi, hotia ei e dovedita. ncep sa se vaicareasca toti batrnii sa le lasam fata. Ochi speriati, f ete de ceara si mini negre care se ntind spre noi... - Lasati-o, nu a furat!... Ma prind trt de veston: nu a furat. - O sa vedem, la judecata. O asez ntre santinele si pornim spre sat. S-a nserat, aerul e aburit.. . si ncepe iar sa se cearna, racoros. Merge cu picioarele goale, lasnd urme ca mngierile n noroi, sucind mereu umbreluta rosie. Cnd, ca sa treaca vreun siv oi, ntoarce talia n laturi, snii mici, strnsi de sortul strmt, par nveliti ca ntr-o mbracaminte, anume facuta pentru pastrarea lor, ca pumnii strns i n manusi. Coborm mereu spre sat, cnd din senin ncepe o rapaiala speriata de focur i. Pe deal, la stnga, regimentul, alarmat, se formeaza pe unitati. Sunt mereu sub obsesia regulamentelor. Trebuie sa parasesc totul, ca sa alerg un de se aud focurile de arma. Ne oprim. Oamenii ma privesc nedumeriti, nestiind ce sa faca. Ramn un timp nervos, pe gnduri. - Dati-i drumu... si mi-e privirea grea de framntare. Se apropie de mine, mi-a luat capul sub umbreluta rosie si, cu gura aproape de a mea, ma ntreaba, privindu-ma cu ochii acum verzi, adnci si copilarosi: - Eu ce fac? O privesc ncruntat, mnios: - Ce faci? Te duci acasa... hoato. Pune mna micuta si mngioasa, ca o pasare, pe mna mea.. si ncet, n soapta c alda si buna: - Rami si dumneata. Acum ntorc eu capul ntr-o parte, ca sa n-o privesc n ochii verzi si lim pezi ca apa umbrita de salcie. - Lasa-ma-n pace! Si pe mna mea, mna ei a devenit calda ca apasarea unui sn mic. - Vino la noapte, vin eu n sat... As vrea sa-i strivesc buzele, sa-i acopar ochii, dar i azvrl numai mna de pe mna mea. - Nu se poate... Ramn aici. Plec coplesit de o prabusire de tristete si simt toata umezeala seri i n mine. Cnd dupa vreo zece pasi ntorc capul, e mereu cu picioarele goale n noroi, n sortul albastru de Gretchen, n jurul capului oval si masliniu cu u mbreluta ca o aura rosie, de sfnta a pacatului. Si, cnd, dupa ce am strabatut marginea satului, ntorc capul, vad mereu silueta ramasa pe loc si umbreluta rosie. Pna s-ajung la regiment, situatia se si lamureste. Era o recunoastere inamica pusa imediat pe fuga. Fac iarasi, fara sa vreau, o constatare penibila pentru inteligenta mea. De cte ori, nainte de lupta, pun manusile de piel e bruna, totul se rezolva usor. Stiu ca e stupid, dar este peste puterile mele ca sa nu constat coincidenta asta. Adorm cu gndul la obrazul att de limpede masliniu, si la teama de a nu ma trezi laolalta cu toti, noaptea, cu inamicul, asemeni unui urs, n tabara. mi spun ca as vrea sa traiesc, ca sa pot sa viu n timp de pace aci la Vul can, sa mai ntlnesc din nou pe fata asta cu trup de serpoaica. Noaptea, o ploaie care rasturna din cer galeti, m-a facut sa deznadajduiesc ca m ai apuc teafar zorile. Am pus, cnd hainele mi-erau nscortosate de apa, de prisos o foaie de cort n cap. Tocmai pe la ora trei, a doua zi, primim ordin sa ocupam Codlea. E o

"cota" uluitoare, ca o caciula de cteva sute de metri, de jur mprejur neavnd dect cmpie sau movile mai rasarite. Nici un munte adevarat nu da atta impresi e de naltime. Domina cmpia neteda pna la Tmpa Brasovului. Simtim toti ca aici va fi ntia lupta grea. Orisan si cu mine, ca strat egi si tehnicieni ai batalionului, suntem consultati cu ngrijorare de catre camarazii ceilalti, care ne cred, pare-se, si chiromanti. - Cred ca nu trebuie sa atacam n nici un caz naltimea, e de parere Ori san, cu jumatate privirea spre oamenii care se ncoloneaza, cocosati de ranitele nca ude de azi-noapte. Trebuie nconjurata. - Si-asa va fi greu. E un punct de observatie, care va fi aparat cu disperare. Se formeaza coloana. Oamenii se nchina, iar eu mi pun manusile. E un refugiu de lasitate att de intima, ca niciodata nu l-as spune nimanui. Nici lui Orisan, nici lui Tudor Popescu. La Codlea n-a fost lupta, n-a fost nici la Tntar. ntr-o seara numai, cn d divizia ne-a dat inamicul la nord-est, a fost o mica ncurcatura. Desi noi luptasem tot timpul spre vest, a trebuit sa executam, orict am fost de u luiti, ordinul diviziei si ne-am asezat n avanposturi cu fata la nord-est, deci cu spatele la dusman, pur si simplu. Pe la miezul noptii, o recunoastere de husari, care n-a dat peste nici o santinela, s-a poticnit chiar de corturile ofiterilor. Ne-am speriat noi, dar s-au speriat si ei si au rupt-o la fuga. Pe u rma am ntors posturile si ei si au rupt-o la fuga. Pe urma am ntors posturile cu "fata la spate". Mai trziu, iar o scurta si vehementa ncaierare, si ajungem pe malul Oltului. Acum stim precis ca inamicul s-a retras pe celalalt mal, deluros, ri dicat ici-colo chiar din apa, ca un perete, pe cnd malul dinspre noi formeaza un adevarat ses. Nu vom ramne n aceasta cmpie batuta de focurile inamicului. Parale la cu apa, la vreun kilometru de ea, mereu de-a lungul ei, e o rpa de lut galben, adnca. Acolo ne vom ascunde asteptnd ziua de atac.