John Maxwell Coetzee

Ateptndu-i pe barbari

Niciodata n-am vazut aa ceva: doua discuri mici de sticla

atarnate n faa ochilor, nconjurate de doua inele de sarma. Sa
fie orb? Ar fi fost de neles daca ar fi vrut sa-i ascunda ochii
nevazatori. Dar nu e orb. Discurile sunt nchise la culoare, din
afara par opace, nsa poate vedea prin ele. mi spune ca sunt o
noua invenie.
i protejeaza ochii de soarele orbitor, zice. Sunt de folos
aici n deert. Te ajuta sa nu mai strangi din ochi tot timpul. Ai
mai puine dureri de cap. Uite.
atinge uor colurile ochilor.
i
Niciun rid.
pune la loc ochelarii. Aa e. Are pielea unui om mai tanar.
i
Acasa toata lumea i poarta.
Stam n cea mai buna camera din han, cu o sticla ntre noi i
un castrona cu alune. Nu discutam motivul pentru care se afla
aici. Este chemat de urgena i asta ajunge. n schimb, vorbim
despre vanatoare. mi povestete de ultima lui mare calatorie,
cand mii de porci, uri i caprioare au fost ucise; atat de multe,
ncat au fost silii sa lase un munte de hoituri sa putrezeasca.
(Mai mare pacatul.). i povestesc despre stolurile imense de
gate i rae care coboara la suprafaa apei n fiecare an cand
migreaza i despre trucurile folosite de localnici pentru a le
prinde. i propun sa l iau la pescuit noaptea, ntr-o barca
indigena.
E o experiena pe care n-ai voie s-o ratezi, i spun. Pescarii
poarta tore aprinse i bat din tobe deasupra apei ca sa mane
petii catre plasele ntinse de ei. Da din cap.
mi povestete de o vizita pe care a facut-o altundeva, la
grania unde oamenii mananca erpi ca desert, i despre o
antilopa uriaa pe care a mpucat-o.
Nesigur, i alege drumul printre piesele ciudate de mobilier,
dar fara sa-i scoata ochelarii fumurii. Se retrage devreme. Este
cazat aici la han pentru ca e cel mai bun loc de dormit pe care-l
poate oferi oraul. Am dat de neles personalului ca e un
oaspete important.
Colonelul Joll vine de la Biroul Trei, le spun. Biroul Trei
este cea mai importanta diviziune a Garzii Civile de astazi. Ma
rog, asta ajunge la noi, prin zvonuri care vin dinspre Capitala i
care nu mai sunt de mult de actualitate.
Proprietarul aproba, servitoarele i lasa capetele-n jos.
Trebuie sa-i facem o impresie buna.
mi car patura afara, nspre meterezele unde briza nocturna
te protejeaza un pic de aria. Deasupra, pe acoperiurile plate
ale oraului, desluesc n lumina lunii siluetele altor oameni
care dorm. De sub nucii din piaeta aud nca murmurul
conversaiei. n ntuneric o pipa lumineaza ca un licurici,
scade, se aprinde din nou. Vara se ndreapta ncet catre sfarit.
Livezile gem sub poveri. N-am mai vazut Capitala de cand eram
tanar.
Ma trezesc nainte de rasarit i paesc n varful degetelor pe
langa soldai adormii care se foiesc n somn i suspina, visand
la mame i la iubite; o iau n jos pe scari. De pe cer, mii de stele
ne privesc. Chiar ca ne aflam pe acoperiul lumii. Trezit n miez
de noapte, n aer liber, eti uluit.
Paznicul de la poarta doarme dus, picior peste picior, cu
arma stransa la piept. Camarua hamalului e nchisa i coul
lasat afara. Trec mai departe.
Nu avem condiii pentru prizonieri, explic. Nu se comit
multe delicte aici, iar pedeapsa consta de obicei n amenda ori
munca forata. Cocioaba asta e doar un depozit ataat
hambarului, dupa cum vezi.
nauntru e aer nchis i miroase urat. Nu sunt ferestre. Cei
doi prizonieri sunt culcai la pamant, legai. Mirosul vine
dinspre ei, un miros de urina statuta. Chem paza nauntru:
Du-i sa se spele i grabete-te, te rog.
l conduc pe oaspete n ntunericul rece din hambar.
Anul asta speram la trei mii de banie de la terenul
comunal. Nu plantam decat o data. Vremea a fost foarte
ngaduitoare cu noi.
 Vorbim despre obolani i despre strategiile de control al
nmulirii. Cand ne ntoarcem, n cocioaba miroase a cenua
umeda, iar prizonierii sunt gata, ngenuncheai ntr-un col.
Unul e un batran, celalalt un baiat.
Au fost prini acum cateva zile, i spun. A avut loc un atac
la nici treizeci de kilometri de aici. Asta-i neobinuit. De regula
se in departe de stabiliment. Atia doi au fost luai dupa aceea.
Susin ca n-au avut nicio legatura cu atacul. Nu tiu. Poate ca
spun adevarul. Daca vrei sa vorbeti cu ei, te ajut bine neles cu
traducerea.
Faa baiatului e umflata i plina de vanatai, un ochi nici nu
poate fi deschis de umflat ce e. Ma las pe vine i-i mangai un
obraz.
Asculta, baiete, i spun n dialectul vorbit la grania, vrem
sa vorbim.
Nu raspunde.
Se preface, spune paznicul. nelege tot ce-i spui.
Cine l-a batut? ntreb.
Nu eu, raspunde el. Aa era de cand a venit.
Cine te-a batut? l ntreb pe baiat.
Nu ma asculta. Se uita fix peste umarul meu, nu la paznic, ci
la colonelul Joll, aflat langa el.
Ma ntorc catre Joll.
Probabil ca n-a mai vazut niciodata aa ceva. Schiez un
gest. Ma refer la ochelari. Probabil crede ca eti orb.
Dar Joll nu-mi raspunde la zambet. n faa prizonierilor, se
pare, e bine sa te arai sever.
Ma las pe vine catre batran.
Moule, asculta-ma. V-am adus aici pentru ca ai fost
capturai n urma unui atac. tii ca nu-i de glumit cu-aa ceva.
tii ca putei fi pedepsii pentru asta.
umezete buzele cu limba. Faa lui e pamantie i vlaguita.
i
Moule, l vezi pe domnul asta? Domnul asta a venit sa ne
viziteze tocmai din Capitala. Viziteaza toate forturile aflate de-
a lungul graniei. Misiunea lui este de-a afla adevarul. Asta-i tot
ce face. Afla adevarul. Daca nu vorbeti cu mine, o sa

trebuiasca sa vorbeti cu el. nelegi?
Excelena, spune el.
Are o voce sparta; i drege glasul.
Excelena, noi habar n-avem de hoie. Soldaii ne-au oprit
i ne-au legat. Degeaba. Eram pe drum, veneam ncoace la un
doctor. Asta e fiul surorii mele. Are o rana care nu-i mai trece.
Nu suntem hoi. Arata-le Excelenelor rana.
Sprinten, folosindu-se de maini i de dini, baiatul ncepe sa-
i desfaca bandajul de pe bra. Ultimele fei, amestecate cu
sange i mizerie, i se lipesc de piele, nsa le ridica marginile ca
sa-mi arate conturul rou i ferm al ranii.
a uitai-va, zice batranul. Nu-i trece cu nimic. l duceam
la doctor cand ne-au oprit soldaii. Asta-i tot.
Traversez piaa napoi cu vizitatorul. Trei femei trec pe
langa noi, ntorcandu-se dinspre digul pentru irigaie cu couri
pline de rufe pe cap. Se uita curioase la noi, inandu-i mereu
gatul eapan. Soarele apune ncet.
N-am mai luat de multa vreme ali prizonieri n afara de
ei, spun. O coincidena: n mod normal, n-avem niciun barbar
pe care sa-l putem arata. Acest aa-zis banditism nu nseamna
mare lucru. Fura cateva oi sau un animal de povara dintr-un
tren. Uneori facem o razie drept raspuns. Sunt mai mult triburi
sarace cu turme mici, care traiesc pe malul raului. Ajung sa
traiasca aa. Batranul spune ca veneau la doctor. Poate chiar
asta e adevarul. Nimeni nu ar fi luat un batran i un baiat
bolnav la un atac.
Mi-am dat seama ca ncepusem sa-i apar.
Bine neles, nu poi fi sigur. Dar chiar daca mint, cum ar
putea sa-i foloseasca nite oameni simpli ca ei?

ncerc sa-mi domolesc iritarea n faa tacerii lui criptice, n
faa misterului teatral i meschin al celor doua scuturi fumurii
care-i ascund ochii sanatoi. Paete cu mainile mpreunate n
faa ca o femeie.
Cu toate acestea, spune el, trebuie sa-i chestionez, n seara
asta, daca se poate. O sa-mi iau i asistentul sa ma nsoeasca. i
o sa am nevoie sa ma ajute cineva la traducere. Paznicul, poate.
Vorbete limba asta?
Cu toii ne putem nelege. Ai prefera ca eu sa nu vin?
i s-ar parea obositor. Avem nite proceduri obligatorii
prin care trecem.
Din ipatul pe care oamenii pretind mai apoi ca l-au auzit
venind din hambar nu aud nimic. n seara aceea, la totul pasul,
n timp ce-mi vad de treburi, sunt contient de ceea ce ar putea
sa se ntample chiar acum; urechea mi este chiar acordata la
tonalitatea ipatului de om. nsa hambarul e o cladire masiva,
cu ui grele i ferestre mici; se afla n spatele abatorului i al
morii din partea sudica. La fel, ceea ce era candva un
avampost, iar mai apoi un zid de ntaritura, s-a transformat n
aezare agricola un ora cu trei mii de suflete n care
zgomotul vieii, zgomotul pe care-l produc toate aceste suflete
ntr-o zi calda de vara, persista, cu toate ca undeva, cineva ipa.
(La un moment dat ncep sa-mi pledez propria cauza. )
Cand l re ntalnesc pe colonelul JoU i, cand are timp, aduc
vorba despre tortura.
Daca prizonierul i spune adevarul, l ntreb, i i da
seama ca nu e crezut? Nu e asta o situaie teribila? magineaza-
i: sa fii gata sa cedezi, sa cedezi oricat, sa nu mai ai nimic de
cedat, sa fii la pamant, i totui sa fii silit sa cedezi i mai mult!
i ce responsabilitate i revine interogatorului! Cand tii oare
ca un om i-a spus adevarul?
 E un anumit ton, spune Joll. n vocea unui om care spune
adevarul i face loc un anumit ton. Cu antrenament i
experiena, nvei sa-l recunoti.
Tonul adevarului! Poi sa identifici tonul asta n vorbirea
curenta? Poi sa-i dai seama daca spun adevarul?
Este cel mai intim moment de care am avut parte pana
acum, i pe care l expediaza cu un gest.
N-ai neles. Vorbesc de o situaie speciala, una n care eu
sap dupa adevar, n care trebuie sa exercit presiune ca sa-l
gasesc. Mai ntai dau de minciuni, vezi dumneata cam asta se
ntampla mai ntai minciuni, apoi presiune, iar minciuni, iar
presiune, apoi cedeaza, din nou presiune, iar n cele din urma
adevarul. Aa l obii.
Durerea e adevarul; n rest, te poi ndoi de toate. ata ce
nva din conversaia cu colonelul Joll, pe care, cu unghiile lui
ascuite, cu batistele lui mov, cu picioarele lui ncalate n
pantofi moi, mi-l imaginez n capitala pe care e limpede ca o
ateapta cu atata nerabdare, optindu-le prietenilor sai pe
culoarele unui teatru, n pauza dintre acte. (Pe de alta parte,
cine sunt eu sa-mi afirm distana faa de el? Beau alaturi de el,
mancam mpreuna, l duc sa vada oraul, i pun totul la
dispoziie, conform cerinelor din scrisoarea care l deleaga
oficial, i chiar mai mult decat atat. mperiul nu pretinde ca
slujbaii sai sa se iubeasca, ci doar sa-i faca datoria.)
 Darea de seama pe care o ntocmete catre mine, n calitatea
mea de magistrat, este succinta.
n timpul interogatoriului, contradiciile din marturia
prizonierului au devenit evidente. Pus n faa acestor
contradicii, prizonierul s-a nfuriat, atacandu-l pe ofierul
nsarcinat cu ancheta. A urmat o ncaierare n urma careia
prizonierul a cazut, lovindu-se grav de perete. Toate eforturile
facute pentru resuscitarea lui au euat.
Pentru a duce procedura la bun sfarit, aa cum cere legea, l
chem pe paznic i-i solicit o declaraie. El o rostete, iar eu
notez: Prizonierul i-a ieit din fire, atacandu-l pe ofierul
aflat n vizita. Am fost chemat pentru a ajuta sa-l calmam.
n ainte chiar sa intervin, lupta luase sfarit. Prizonierul zacea
n stare de incontiena i nasul i sangera. i indic locul unde
trebuie sa marcheze cu un X n loc de semnatura. m i ia stiloul
din mana respectuos.
i-a spus ofierul ce sa declari? l ntreb ncet.
Da, domnule, raspunde el.
Mainile prizonierului erau legate?
Da. Adica vreau sa spun nu. Nu, domnule.
i fac semn ca e liber i completez ordinul de nmormantare.
Dar nainte sa ma culc iau un felinar, traversez piaa i fac
rondul pe strazile din spate spre hambar. Un nou paznic a
aparut la ua colibei, un alt tanar de la ara care doarme acum,
 nfaurat n patura. Un greier se oprete din cantat la
apropierea mea. Paznicul nu se trezete nici cand trag zavorul.
ntru n coliba inand felinarul sus, ncalcand, dupa cum mi
dau seama, ceea ce de-acum e pamant sfinit sau, dimpotriva,
nesfinit daca e vreo diferena , pastrator al misterelor
Statului.
Baiatul e lungit pe un pat de fan ntr-un col. E bine, e n
viaa. Pare sa doarma, nsa poziia ncordata l tradeaza.
Are mainile legate n faa. n celalalt col zaresc o silueta
lunga i acoperita de o panza alba. l trezesc pe paznic.
Cine i-a spus sa lai cadavrul aici? Cine l-a cusut?
Simte furia din vocea mea.
Omul care a venit cu cealalta Excelena, domnule. Era aici
cand mi-am nceput tura. L-am auzit spunandu-i baiatului:
Dormi cu tata-mare, sa-i ii de cald. S-a prefacut ca o sa-l
coasa i pe baiat n acelai giulgiu, va dai seama, dar n-a facut-
o.
n vreme ce baiatul doarme ncordat, cu ochii strani, caram
cadavrul afara. n gradina, cu paznicul care mi ine felinarul,
gasesc cusatura cu varful cuitului, rup giulgiul i-l dau la o
parte de pe chipul batranului.
Barba carunta e plina cu sange naclait. Buzele sunt zdrobite
i deplasate, dinii spari. Un ochi e dat peste cap, n locul
celuilalt nu mai e decat o gaura plina de sange.
 n chide-l la loc, i ordon.
Paznicul l leaga repede. Se desface din nou.
Se spune ca s-a lovit cu capul de perete. Tu ce crezi? Se
uita la mine cu ne ncredere.
Adu nite sfoara i leaga-l bine.
Ridic felinarul deasupra baiatului. Nu s-a micat, dar de
ndata ce ma aplec i-i ating obrazul, se trage napoi i ncepe
sa tremure din tot corpul, zvacnind de sus pana jos.
Asculta-ma, baiete, i spun. Nu o sa-i fac niciun rau. Se
ntoarce pe spate i-mi arata mainile legate. Sunt umflate i
nvineite. Ma reped sa i le dezleg. n faa acestui baiat, toate
gesturile mele se dovedesc stangace.
Asculta, trebuie sa-i spui adevarul ofierului. Atat vrea s-
auda de la tine, adevarul. O data ce s-a convins ca-i spui
adevarul, nu-i mai face nimic. Dar trebuie sa-i spui tot ce tii.
Trebuie sa raspunzi sincer la toate ntrebarile pe care i le
pune. Daca te lovete, nu te pierde cu firea.
Tragand de nod, reuesc n sfarit sa dezleg sfoara.
Freaca-i mainile, ca sa-i pui sangele-n micare.
i masez mainile ntr-ale mele. Cu greu reuete sa-i ndoaie
degetele. Nu pretind deloc ca sunt mai de folos decat o mama
linitindu-i copilul ntre accesele de furie ale tatalui. Am
nvaat ca un anchetator poate purta doua mati i poate vorbi
cu doua voci: una severa, cealalta mieroasa.
 A mancat ceva n seara asta? l ntreb pe paznic.
Nu tiu.
Ai mancat ceva? l ntreb pe baiat.
Clatina din cap. Simt cum mi se-ngreuneaza inima. Nu mi-
am dorit niciodata sa ajung sa fiu implicat n aa ceva. Unde se
va sfari, nu tiu. Ma ntorc catre paznic.
Plec acum, nsa vreau sa faci trei lucruri. nta i de toate,
cand mainile baiatului se mai nsanatoesc, leaga-i-le la loc,
nsa de data asta nu aa de strans ncat sa i se umfle. n al
doilea rand, vreau sa lai cadavrul acolo unde e, n gradina. Nu-
l mai aduce nauntru. Maine dis-de-dimineaa o sa trimit caiva
oameni pentru nmormantare sa-l aduca i o sa-l predai lor.
Daca te ntreaba ceva, le spui ca aa i-am ordonat eu. n al
treilea rand, vreau sa ncui coliba acum i sa vii cu mine. O sa
fac rost de ceva de mancare din bucatarie pentru baiat, iar tu o
sa i-o duci. Vino.
N-am vrut sa ma las tarat n aa ceva. Sunt un magistrat de
ara, un demnitar n serviciul mperiului, i-mi petrec viaa
servind la grania asta uitata de Dumnezeu, ateptand sa ies la
pensie. Adun zeciuiala i impozitele, administrez moiile
comunale, ma ngrijesc ca garnizoana sa aiba toate cele
necesare, i supraveghez pe tinerii ofieri, singurii pe care-i
avem aici, am grija de comer i prezidez sesiunile tribunalului
de doua ori pe saptamana. n rest, vad soarele cum rasare i
apune, mananc, dorm i sunt mulumit. Cand o sa mor, sper sa
merit trei randuri tiparite n gazeta imperiala. Nu am cerut mai
mult decat o viaa linitita n vremuri linitite.

nsa povestirile de anul trecut din Capitala au nceput sa
ajunga i aici, la noi, despre tulburarile provocate de barbari.
Fusesera atacai i jefuii comerciani pe rute de obicei ferite.
Furturile de materiale devenisera mai numeroase i mai
ndraznee. O echipa de funcionari nsarcinai cu
recensamantul disparuse i oamenii fusesera gasii n
morminte sapate la repezeala. Se trasese ntr-un guvernator de
provincie n timpul unei inspecii. Avusesera loc ciocniri cu
patrulele de frontiera. Triburile barbare se narmau, aa se
spunea; mperiul trebuia sa ia masuri de precauie, caci
razboiul devenise iminent.
Din toate aceste tulburari nu vedeam nimic. Tot reflectand,
mi-am dat seama ca la fiecare generaie, fara excepie, asistam
la un episod de isterie generala n randul barbarilor. Nu e
femeie de langa grania care sa nu fi visat o mana neagra de
barbar aparand de sub pat sa-i apuce glezna, nu e barbat care
sa nu se fi nfiorat la gandul barbarilor chefuind n casa lui,
spargand farfuriile, dand foc perdelelor, necinstindu-i fiicele.
Toate aceste visuri sunt urmarile unei viei mult prea relaxate.
Nu cred nimic pana nu vad cu adevarat o armata de barbari.
n Capitala, lumea era ngrijorata de ce se va ntampla daca
barbarii din nord se vor uni n cele din urma cu cei din vest.
Diveri ofieri erau trimii sa inspecteze frontiera. Se ntareau
garnizoanele. Comercianilor li se dadea escorta militara la
cerere. ar oficialii din Biroul Trei al Garzii Civile erau vazui
pentru prima data la grania pazitori ai Statului, specialiti n
problemele mai obscure ale revoltei, fanatici ai adevarului,
doctori n interogatorii. Se pare, aadar, ca anii mei de tihna se
apropie de sfarit, s-au dus vremurile cand dormeam cu inima
mpacata, convins ca lumea putea fi meninuta n stare de
echilibru doar printr-o vorba ici i un ghiont colo. Ma gandesc
ca daca i-a fi predat pur i simplu pe prizonierii atia absurzi
colonelului Uite, domnule colonel, dumneata eti
specialistul, vezi ce poi sa scoi de la ei! , daca a fi plecat la
vanatoare pentru cateva zile, cum ar fi trebuit, eventual ntr-o
vizita n susul raului, m-a fi ntors, i fara sa citesc raportul,
sau doar trecand peste el nepasator, mi-a fi pus tampila, fara
ntrebari suplimentare despre ce nsemna cuvantul
investigaii, ce se ascundea sub el precum un duh al morii sub
o piatra , daca a fi mers pe drumul nelept, acum poate ca
m-a fi ntors la vanatoarea mea i la poftele mele netulburate,
ateptand linitit ca provocarile sa nceteze i freamatul de la
frontiera sa se stinga. Dar, vai, nu mi-a fost dat sa plec departe:
o vreme mi-am astupat urechile la zgomotele venind dinspre
coliba, din zona hambarului unde se in uneltele, nsa apoi am
luat un felinar i m-am dus sa vad.
De la un capat la altul, pamantul e albit de zapada. Zapada
coboara dintr-un cer unde sursa de lumina e difuza, prezenta
pretutindeni, ca i cand soarele s-ar fi preschimbat n ceaa,
ntr-o aura nedefinita. n vis paesc pe poarta care da spre
cazarma, trec pe langa steag. Piaa se largete dinaintea mea i
se mbina cu cerul la capete. Zidurile, copacii, casele s-au
micorat, i-au pierdut consistena, s-au retras peste conturul
lumii.
n vreme ce strabat fantomatic piaa, siluete ntunecate se
contureaza, ieind din fondul alb: copii construind n joaca un
castel de zapada, cu un stegule rou nfipt n varf. Au manui,
cizme i fulare ca sa-i protejeze de frig. Aduc bulgari de zapada,
unul dupa altul, acoperind cu ele zidurile castelului, dandu-i o
forma din ce n ce mai plina. Aburii albi ai respiraiei li se
desprind de trupuri. Fortareaa din jurul castelului e pe
jumatate terminata. Ma forez sa prind zgomotul articulat al
vocilor, dar nu desluesc nimic.
Sunt contient de corporalitatea mea, de umbra care ma
nsoete; nu ma arat surprins, aadar, cand copiii se retrag de
o parte i de alta la apropierea mea. Toi, n afara de unul. Mai
mare decat ceilali, poate nici macar copil, silueta sta aezata n
zapada, cu gluga trasa peste cap cu spatele la mine, lucrand de
zor la poarta castelului, cu picioarele departate, sapand
 ncontinuu, batatorind, facand diverse forme. Raman n spatele
ei i privesc. Nu se ntoarce. ncerc sa-mi imaginez cum arata
faa ei ncadrata de gluga, dar nu pot.
Baiatul sta ntins pe spate, gol, adormit, respirand des i
superficial. Pielea i lucete de transpiraie. Pentru prima data
i-a dat jos bandajul de pe bra i pot sa-i vad rana deschisa
urata pe care i-o ascundea. Apropii felinarul. Pantecele i alele
i sunt ciuruite de bube, cicatrice i taieturi, unele marcate de
dare de sange.
Ce i-au facut? i optesc gardianului, acelai tanar cu care
vorbisem noaptea trecuta.
Un cuit, mi optete el n replica. Un cuita, aa ca asta.
departeaza degetul mare i aratatorul. Apucand un cuit
i
imaginar, l arunca scurt n trupul adormit al baiatului. Apoi
rasucete delicat acelai cuit ca pe o cheie ntai la stanga, apoi
la dreapta. l retrage n cele din urma, mana i se odihnete din
nou pe langa corp, ramane n ateptare.

ngenunchez deasupra baiatului, apropiindu-i lumina de
faa, i-l zgalai. Ochii i se deschid obosii i se nchid la loc.
Suspina, respiraia grabita ncetinete.
Asculta, i zic, mi s-a spus ca ai marturisit. Mi-au spus ca ai
recunoscut ca tu i batranul, mpreuna cu ceilali din clan, ai
furat oi i cai. Ai spus ca oameni din clanul tau au nceput sa se
narmeze, ca la primavara or sa se alature cu toii ntr-un
razboi mpotriva mperiului. Spui adevarul? nelegi ce-o sa
nsemne confesiunea asta? nelegi?
Ma opresc; se uita n spate, absent, la toata aceasta
vehemena, ca unul obosit dupa ce a alergat o buna bucata.
n seamna ca soldaii or sa navaleasca peste oamenii
notri. O sa iasa macel. Rude de-ale tale or sa piara, poate chiar
parinii, fraii, surorile. Chiar vrei aa ceva?
Nu raspunde. i zgalai umarul, l plesnesc peste obraji. Nici
nu clipete: ca i cand a lovi o bucata de carne ne nsufleita.
Cred ca-i e rau, optete gardianul n spatele meu. E foarte
ranit i foarte bolnav.
Baiatul nchide ochii.
l chem pe singurul doctor pe care-l avem, un batran care i
catiga existena smulgand dini i preparand afrodiziace din
faina de oase i sange de oparla. Pune un pansament de lut pe
rana i unge zecile de nepaturi de cuit. n doar o saptamana,
ne promite, baiatul va fi n stare sa mearga din nou.
Recomanda un regim hranitor i pleaca n graba. Nu ntreaba
de unde are toate ranile alea.

nsa colonelul i-a pierdut rabdarea. Planuiete sa lanseze un
atac-fulger asupra nomazilor i sa mai ia ostatici. Vrea ca
baiatul sa-i fie ghid. m i cere sa-i dau treizeci dintre cei
patruzeci de soldai ai garnizoanei i sa-i pun i cai la
dispoziie.

ncerc sa-l descurajez.
Cu tot respectul, domnule colonel, i spun, nu eti soldat
de profesie, nu ai condus niciodata o misiune prin parile astea
neprimitoare. Singurul tau ghid o sa fie copilul asta speriat de
tine, care o sa spuna tot ce-i vine-n minte numai ca sa-i faca
pe plac, i care oricum e prea bolnav ca sa porneasca la drum.
Nu poi conta numai pe soldai sa te ajute, nu sunt decat arani
recrutai cu fora, majoritatea nici n-au fost vreodata mai
departe de opt kilometri de stabiliment. Barbarii pe care-i
vanezi vor banui ca te apropii i vor disparea n deert n timp
ce tu vei mai avea de mers o zi pana sa ajungi. Au trait aici
toata viaa lor, cunosc bine terenul. Dumneata i cu mine
suntem straini dumneata chiar mai mult decat mine. Te
sfatuiesc sincer sa nu te duci.
Ma asculta pana la capat, ba chiar (am impresia) ma
amagete ca a neles. Sunt convins ca toata aceasta
conversaie este transcrisa ulterior, cu comentariul
incapabil. Cand i se pare ca a auzit destul, mi expediaza
obieciile:
Am o sarcina de mplinit, domnule magistrat. Nu mai eu
pot decide cand mi-am facut treaba.
i continua pregatirile.
Merge n trasura sa neagra cu doua roi, cu un pat de tabara
i o masa de scris, ambele legate de trasura. i pun la dispoziie
cai, carue, nutre i provizii pe trei saptamani. Un tanar
locotenent de garnizoana l nsoete. l iau deoparte pe
locotenent:
Sa nu te lai pe mana ghidului. E slab i nspaimantat. Fii
atent la vreme. i la drum. Prima ta datorie este sa-l aduci
napoi cu bine pe oaspete.
Se nclina.
l abordez din nou pe Joll, ncercand sa ghicesc ce intenii
are.
Da, zice el. Sigur, n-a vrea sa fixez de pe-acum un traseu.
Dar, n linii mari, o sa depistam tabara nomazilor astora ai tai i
pe urma, n funcie de situaie, mai vedem.
Eu ntreb, mi continuu ideea, doar fiindca o sa trebuiasca,
n cazul n care te rataceti, sa venim sa te-aducem napoi n
partea civilizata.
Ne oprim amandoi, gustand, de pe poziiile noastre atat de
diferite, ironia cuvantului.
Da, sigur, mi raspunde el. Dar e puin probabil. Din
fericire, avem excelentele hari ale regiunii cu care ne-ai
nzestrat.
Harile alea sunt facute mai mult dupa ureche, domnule
colonel. Le-am ncropit din relatarile calatorilor pe o perioada
de vreo douazeci de ani. N-am fost niciodata acolo unde
planuieti sa ajungi. Eu doar te previn.

nca din a doua zi dupa ce a ajuns aici, m-am simit mult
prea intimidat de prezena lui ca sa reuesc sa fiu altfel decat
corect n atitudinea faa de el. Presupun ca, asemenea
capeteniei ce da tarcoale, adeseori e ocolit i s-a obinuit cu
asta. (Sau oare numai n provincie capeteniile i torionarii mai
sunt socotii necurai?) Uitandu-ma la el, ma ntreb cum
trebuie sa se fi simit prima data: oare ca ucenic chemat sa
nvarta cletii, sa stranga menghina sau ce-o mai fi facut, nu s-
a nfiorat nici macar un pic, tiind ca tocmai n acel moment
calca pe un teritoriu interzis? Ma mai ntreb daca are un ritual
personal de purificare, de savarit cu uile nchise, care sa-i
permita mai apoi sa se-ntoarca i sa stea la masa cu ali
oameni. Oare i spala mainile atent, sau i schimba toate
hainele? Sau a avut grija Biroul sa creeze oameni noi, care trec
fara probleme de la murdar la curat?
Tarziu n noapte aud orchestra, cu viorile i percuiile ei,
cantand sub nucul batran de dincolo de piaeta. n aer plutete
o lumina roiatica, venind dinspre mormanul de carbune pe
care soldaii frig acum berbeci ntregi, cadou de la Excelena
Sa. Vor bea pana tarziu spre dimineaa, urmand sa porneasca
la drum de cum rasare soarele.
mi gasesc drumul catre hambar bajbaind pe alei laturalnice.
Paznicul nu e la post, ua cabinei sta larg deschisa. Dau sa
intru, cand aud oapte i chicoteli venind dinauntru. Ma uit n
bezna.
Cine-i acolo? ntreb.
Aud cum cineva se foiete, se mpiedica, i ma trezesc cu
paznicul n faa.
ertai-ma, domnule, spune el. Simt cum duhnete a rom.
Prizonierul m-a chemat i ncercam sa-l ajut. Din ntuneric
se aud rasete.
Adorm, sunt trezit iar de o noua runda de muzica venind
dinspre piaeta, adorm la loc i visez un corp ntins pe spate, cu
o bogaie de par pubian stralucind, negru i auriu, pe toata
suprafaa pantecelui, n sus pe vintre i n jos, ca o sageata,
brazdand spaiul dintre coapse. Cand ntind o mana sa perii
parul, ncepe sa se zvarcoleasca. Nu e par, ci sunt albine, n
palcuri dense, una peste alta: necate n miere, lipicioase, ies
tarandu-se din desiul dintre coapse i i desfac aripile.
Ultimul act de politee a fost sa-l conduc calare pe colonel
pana acolo unde drumul cotete catre nord-vest, de-a lungul
malului. Soarele e deja sus i arde atat de salbatic, ncat sunt
nevoit sa-mi acopar ochii. Barbaii, obosii i un pic ngreoai
dupa noaptea petrecuta-n chefuri, se risipesc n spatele nostru.
La mijlocul coloanei, sprijinit de un gardian care calarete
alaturi de el, nainteaza prizonierul. Faa lui e
nspaimantatoare, sta chinuit n a, iar ranile se vede ca-l dor
nca. n spate de tot, vin caii de povara i care cu butoaie de
apa, provizii i echipament mai greu: lanci, puti, muniie,
corturi. Cu totul, o privelite nu prea entuziasmanta: coloana
nainteaza jerpelita, unii fara nimic pe cap, alii purtand casca
de cavalerie, grea, mpodobita cu pene; alii, n sfarit, poarta o
simpla apca de piele. i feresc privirile de stralucirea crunta a
soarelui. Toi, n afara de unul, care se uita sever nainte
printr-o banda de sticla fumurie lipita de un ba i inuta n
faa ochilor, imitandu-i liderul. Cat va mai dura teatrul asta
absurd?
Calarim n linite. Culegatorii, ocupai pe camp nca de la
rasarit, se opresc i ne fac cu mana cand trecem. Ajuns la
cotitura, ma opresc i mi iau ramas-bun.
Va doresc sa va napoiai cu bine, domnule colonel, i
spun.

ncadrat de fereastra trasurii, da din cap imperturbabil.
Ma ntorc, deci, uurat de povara i fericit ca ma aflu din nou
singur, ntr-o lume pe care o cunosc i o neleg. Ma urc pe
ziduri i privesc cum trece coloana din ce n ce mai mica,
erpuind pe drumul ce duce spre nord-vest, nspre pata verde,
ndepartata, unde raul se varsa n lac i faia ngusta de
vegetaie se pierde n ceaa deertica. Soarele greu de bronz
atarna nca deasupra apei. La sud de lac se ntind terenuri
mlatinoase i sarate, iar dincolo de ele o dunga albastra-
cenuie de dealuri sterpe. Pe camp, aranii ncarca fan n cele
doua carue uriae vechi. Un stol de rae salbatice se rotete
deasupra i se lasa-n jos, catre apa. Vara tarzie, vreme de pace
i belug. Cred n pace, poate chiar n pacea cu orice pre.
Trei kilometri i jumatate mai la sud de ora, un palc de
dune iese din peisajul plat i nisipos. Jocurile de zi cu zi ale
copiilor constau n prinsul broatelor n terenul mlatinos,
dimineaa. Seara, cand soarele bate n retragere i nisipul
ncepe sa se raceasca, se ntrec la datul cu sania pe panta
dunelor, pe sanii de lemn lustruit. Dei vantul bate n tot
timpul anului, dunele sunt stabile, fiind unite una de alta de un
strat fin de iarba i, cum am aflat acum caiva ani, de nite
schelete de cherestea. Caci dunele acopera ruine datand din
vremuri de dinaintea anexarii provinciilor de vest i a primelor
fortificaii construite.
Una dintre ocupaiile mele preferate a fost sa excavez aceste
ruine. Daca nu sunt reparaii de facut la sistemul de irigaii, i
condamn pe infractorii maruni la cateva zile de sapat la dune;
sunt trimii aici soldai n cautare de amanunte privind
tehnicile de pedepsire; iar n zilele mele bune, aflat n culmea
entuziasmului, obinuiam chiar sa platesc micile corvezi
ocazionale din buzunarul propriu. Munca nu e prea placuta,
pentru ca oamenii pui sa sape trudesc ne ntrerupt sub un
soare fierbinte ori pe un vant aspru, fara adapost i cu nisipul
zburand pretutindeni. Muncesc fara tragere de inima, le
lipsete interesul meu (pe care ei l vad ca pe un capriciu),
descurajai de viteza cu care se mpratie nisipul. Dar n decurs
de caiva ani de zile am reuit sa descopar cateva structuri
arhitectonice dintre cele mai ample, ajungand pana la nivelul
solului. Elementul dezgropat cel mai recent, proeminent cum
e, arata ca o epava plasata drept n mijlocul deertului, vizibila
chiar din dreptul zidurilor de ntari tura. Din aceasta structura,
probabil o cladire publica ori un templu, am recuperat grinda
masiva, construita din lemn de plop, cu ornamente incrustate
avand conturul unor peti care salta, dispui unul n
prelungirea celuilalt; ea atarna acum deasupra emineului
meu. Dedesubt, sub nivelul solului, ntr-o legatura care s-a
faramiat de ndata ce a fost atinsa, am gasit i o rezerva
ascunsa de menouri din lemn, pe care se afla pictate nite
caractere ce formeaza un text cum n-am mai vazut pana acum.
Am mai gasit astfel de plane nguste, mpratiate printre ruine
ca nite carlige marunte, nsa majoritatea atat de decolorate i
erodate de nisip, ncat inscripiile au ramas nedescifrate.
Caracterele de pe noile faii de lemn, perfect conturate, arata
ca n ziua cand au fost scrise. ar acum, sperand ca voi reui sa
descifrez scrierea, am nceput sa adun toate faiile de lemn
gasite i le-am dat de tire copiilor care se jucau prin
mprejurimi ca vor fi recompensai cu cate un banu daca-mi
descopera vreuna.
 Structurile excavate sunt uscate i au consistena prafului.
Multe nu s-au pastrat decat datorita nisipului din jur; o data
expuse luminii, se faramieaza. Altele cedeaza la cea mai mica
presiune. Ce vechime are lemnul, nu tiu. Barbarii, care sunt
adepi ai vieii pastorale, nomade, locuind n corturi, nu fac
niciodata trimitere, n legendele lor, la vreo reedina
permanenta din preajma lacului. Ramaiele umane lipsesc.
Daca pe undeva se afla un cimitir, nu l-am gasit nca. Nu exista

mobila n case. ntr-o gramajoara de cenua am gasit urme de
vase de lut i ceva, de culoare maronie, ce pare sa fi fost demult
un pantof de piele ori o apca, dar care s-a destramat sub ochii
mei. Nu tiu de unde au facut rost de lemn ca sa construiasca
toate aceste case.
Poate ca n vremurile de altadata criminalii, sclavii, soldaii
parcurgeau cei optsprezece kilometri pana la rau i pravaleau
plopii, i taiau apoi cu ferastraul, i ciopleau i-i netezeau cu
dalta, transportand grinzile n carue pana n locurile astea
sterpe, construiau case i cate o fortareaa, din cate am reuit
sa-mi dau seama, iar cu timpul mureau, pentru ca stapanii lor,
prefecii, magistraii i capitanii, sa poata sa se suie pe
acoperiuri i pe turnuri dimineaa i seara, cautand cu
privirea n toata lumea, de la un capat la altul, semne ale
barbarilor. Poate ca nu am facut, cu sapaturile mele, decat sa
razuiesc suprafaa. Poate ca la trei metri sub pamant sunt
 ngropate ruinele unei alte fortaree, devastata candva de
barbari, ruine presarate cu oasele unei populaii care crezuse
candva ca se va putea adaposti n spatele zidurilor nalte. Poate
ca atunci cand stau pe podeaua salii festive, daca asta e, stau de
fapt pe capul unui magistrat ca mine nsumi, un alt batran
servitor ncarunit al mperiului, care s-a trezit aruncat n
arena propriei autoritai, silit n cele din urma sa-i nfrunte pe
barbari. Cum o sa tiu vreodata? Gaurind ntruna pamantul, ca
un iepure? Mi-o vor spune oare ntr-o buna zi literele de pe
bucaile de lemn? n sac se aflau doua sute cincizeci i ase de
bucai. E oare o pura ntamplare faptul ca numarul este un
patrat perfect? Dupa ce le-am numarat prima data i am facut
aceasta descoperire, am curaat podeaua din biroul meu de tot
ce se afla pe ea i le-am aezat pe toate pe jos, una langa alta,
mai ntai sub forma unui patrat mare, apoi n aisprezece
patrate mai mici, pe urma n alte combinaii, gandind ca ceea
ce mi se parusera la nceput caracterele unui alfabet ar putea fi
de fapt elementele unei imagini al carei contur nu atepta
decat sa fie dezvaluit n urma aranjamentului corect: harta
inutului barbarilor din timpurile stravechi sau reprezentarea
vreunui panteon pierdut. M-am trezit chiar citind inscripiile
de pe bucaile de lemn ntr-o oglinda, punandu-le una peste
alta sau combinand jumatai de inscripii.

ntr-o seara am mai ramas langa ruine dupa ce copiii au fugit
acasa la cina, n apusul violet i catre rasaritul primelor stele,
la ora cand, dupa nelepciunea populara, se deteapta
fantomele. mi lipesc urechea de pamant, aa cum am fost
instruit de copii, ca sa aud ceea ce auzisera i ei: batai
nfundate i gemete venind de sub pamant, bubuituri profunde
i neregulate. Am simit cum nisipul mi biciuia obrajii, adus de
nicaieri i ndreptandu-se nicaieri, deasupra deertului.
Lumina tarzie, ultima, s-a risipit, zidurile de ntaritura s-au
ntunecat ncet- ncet pe fundalul cerului i s-au dizolvat n
ntuneric. Timp de o ora am ateptat, nfaurat n pelerina mea
ncapatoare, cu spatele rezemat de un stalp din colul unei case
n care candva trebuie sa se fi vorbit, sa se fi mancat i sa se fi
petrecut cu muzica. Am stat, privind luna care tocmai se ridica,
deschizandu-mi simurile catre noapte, ateptand un semn ca
tot ceea ce se afla n jurul meu, tot ceea ce aveam sub picioare
nu era numai nisip, pulbere de oase, fulgi de rugina, cioburi,
cenua. Semnul nu a venit. Nu am simit nici urma de fior la
gandul apariiei fantomelor. Aveam un cuib calduros n nisip.
n scurt timp m-am surprins gata sa aipesc.
M-am ridicat i am nceput sa ma ntind; apoi am pornit cu
greu spre casa prin ntunericul binefacator, orientandu-ma
dupa luminile slabe proiectate pe cer de focurile care ardeau n
caminele caselor. Ce ridicol, mi-am spus. Un biet ncarunit
care sta pe ntuneric, ateptand spiritele sa vina din marginile
istoriei, sa-i vorbeasca nainte sa plece napoi acasa, la tocania
lui de soldat i la patuul lui confortabil. Spaiul dimprejurul
nostru aici nu e decat spaiu, nicidecum mai stramt ori mai
ncapator decat spaiul de deasupra cocioabelor i locuinelor
la bloc sau a birourilor din Capitala. Spaiul e spaiu, viaa e
viaa, peste tot la fel. Dar n ceea ce ma privete, susinut cum
sunt de stradania altora, lipsit de vicii civilizate cu care sa-mi
umplu timpul liber, mi rasfa melancolia, ncercand sa aflu n
vidul deertului o acuitate istorica speciala. Ce deertaciune, ce
vanitate rau calauzita! Ce noroc ca nu ma vede nimeni!
Astazi, la doar patru zile de la plecarea expediiei, primii
prizonieri ai colonelului sosesc. De la fereastra mea i privesc
traversand piaa printre garzile calare, prafuii, epuizai,
copleii deja de spectatorii care se aduna n jurul lor, de copiii
care opaie pe langa ei, de cainii care latra ne ncetat. Descaleca
la umbra cazarmii; prizonierii se aaza i ei imediat pe vine ca
sa se odihneasca. Toi, n afara de un baieel rezemat ntr-un
picior, cu mana pe umarul mamei, uitandu-se curios la
spectatori. Cineva aduce o galeata cu apa i un polonic. Beau cu
pofta, nsetai, n timp ce mulimea crete i se aduna din ce n
ce mai aproape de ei, pana cand nu mai vad nimic. l atept
nerabdator pe gardianul care acum i face loc prin marea de
oameni i traverseaza curtea cazarmii.
Cum explici chestia asta? i strig, nclina capul i se
scotocete prin buzunare.
Atia sunt pescari, nelegi? Cum poi sa-i aduci napoi
aici?
Scoate o scrisoare. Rup sigiliul i citesc: Te rog sa-i pastrezi
pe acetia i pe urmatorii deinui n secret pana ma voi
ntoarce. Sub semnatura, acelai sigiliu din nou. Este sigiliul
Biroului, pe care l-a carat cu sine prin deert i pentru care ar
trebui fara nicio ndoiala sa trimit o a doua expediie sa-l
recupereze, daca el ar pieri pe undeva.
Omul asta e ridicol! strig i apoi ncep sa ma foiesc nervos
prin camera.
Nu-i frumos sa-i vorbeti de rau pe ofieri n faa
subalternilor sau pe tai n faa copiilor, dar faa de omul asta
nu simt nicio umbra de loialitate.
Nu i-a spus nimeni ca atia sunt doar nite pescari? E o
pierdere de timp sa-i aduci aici! Tu ai obligaia sa-l ajui sa-i
depisteze pe hoi, pe bandii i pe cei care invadeaza mperiul!
Arata oamenii atia a pericol pentru mperiu?
Arunc scrisoarea pe fereastra.
Mulimea se desparte n faa mea i n cele din urma ma aflu
n mijloc, cu faa la cei doisprezece prizonieri ca vai de ei. Se
arata teribil de speriai vazandu-mi mania. Baieelul se afunda
n braele mamei de frica. Fac un semn garzilor.
Eliberai drumul i aducei-i pe oamenii atia n curtea
cazarmii!
Prinii sunt manai ca o turma catre curte; poarta curii
delimitate de cazarma se nchide n spatele nostru.
Acum va rog sa va explicai. Nu i-a spus nimeni ca
prizonierii atia i sunt inutili? Nu i-a spus nimeni care e
diferena dintre pescarii cu navod i nomazii salbatici, calare i
cu arcuri? Nu i-a spus nimeni ca nici macar nu vorbesc aceeai
limba?
Unul dintre soldai ncepe sa explice.
Cand ne-au vazut venind, au ncercat sa se piteasca n
stufari. Au vazut oameni venind pe cai i au vrut sa se
ascunda. Aa ca ofierul, Excelena sa, ne-a ordonat sa-i
ridicam. Fiindca se ascundeau.
Mi-a venit sa njur amarnic, furios. Poliist! Raionament de
poliist!
Excelena sa a spus de ce i vrea adui aici?
Niciunul dintre noi nu le tie limba, domnule.
Bine neles ca nu! Oamenii atia de pe marginea raului sunt
aborigeni, mai vechi pe meleagurile astea chiar decat nomazii.
Traiesc n aezari de doua sau trei familii, dispuse de-a lungul
raului, pescuind i prinzand animale n aproape tot timpul
anului, vaslind catre malurile ndepartate ale lacului toamna,
prinzand rame ca sa le usuce, construindu-i colibe fragile din
stuf, gemand de frig iarna, mbracandu-se n piei de animale.
Traind cu frica de toata lumea, ascunzandu-se prin stufari; ce
ar putea ti ei oare despre marea conspiraie barbara mpotriva
mperiului?
Trimit pe cineva n bucatarie dupa mancare. Se ntoarce cu o
franzela de ieri, pe care i-o ofera celui mai batran dintre
prizonieri. Batranul accepta painea recunoscator, cu ambele
maini, o adulmeca, o rupe, mparte bucai fiecaruia. Cu toii i
umplu gurile cu aceasta adevarata mana, mestecand repede,
fara sa-i ridice ochii. O femeie scuipa la loc painea mestecata
i-i hranete copilul. Fac semn sa se mai aduca paine. Stam i-i
privim cum mananca, de parca ar fi cu toii nite animale
ciudate.
Lasa-i sa stea n gradina, le spun paznicilor. O sa fie
incomod pentru noi, dar nu avem alt loc. Daca la noapte se face
frig, o sa aranjez n alta parte. Vezi sa li se dea de mancare. Da-
le ceva de facut, sa le ina mainile ocupate. ine porile nchise.
N-or sa fuga oricum, nsa n-am chef de curioi care sa vina sa
se holbeze la ei.
Astfel mi temperez mania i fac ntocmai cum mi
poruncete colonelul: i pastrez prizonierii inutili n izolare.
Peste numai o zi sau doua, aceti barbari par sa fi uitat ca au
avut vreodata o alta casa. Complet sedui de mancarea
abundenta i gratuita, mai ales de paine, se relaxeaza, zambesc
tuturor, se plimba prin curtea cazarmii, cautand locuri
umbroase, aipesc i se trezesc la loc, intra-n fibrilaie cand se
aproprie ora mesei. Obiceiurile lor sunt oneste i murdare. Un
col al gradinii a fost transformat n latrina, unde i barbaii, i
femeile se lasa pe vine nestingherii i unde bazaie un nor de
mute toata ziua. (Dai-le o lopata!, i sfatuiesc pe gardieni.
Dar nu o folosesc.) Baieelul, care pare sa nu se mai teama
deloc, e toata ziua n bucatarie, cerand zahar de la fetele n
casa. Alaturi de paine, zaharul i ceaiul sunt pentru ei mari
noutai.
n fiecare dimineaa primesc un pacheel de frunze de ceai
presate, pe care le fierb ntr-o caldare de cincisprezece litri
pusa la foc pe un trepied. Sunt fericii aici. Ba chiar, daca nu-i
alungam, ar putea foarte bine sa ramana alaturi de noi pentru
totdeauna, iata de cat de puin a fost nevoie ca sa fie scoi din
starea lor naturala.
Petrec ore-n ir privindu-i de la fereastra de sus (ali curioi
sunt nevoii sa-i urmareasca prin poarta). Ma uit cum femeile
i curaa una alteia parul de paduchi un par lung i negru.
Unele au accese puternice de tuse uscata. E surprinzator ca n
grup nu se afla copii, n afara de nou-nascut i de baieel. Sa fi
reuit pana la urma vreunul dintre cei mai sprinteni i mai
vigileni sa scape de soldai? Sper ca da. Sper ca, atunci cand i
vom restitui caselor lor aezate de-a lungul raului, vor avea
multe poveti incredibile de povestit vecinilor. Sper ca
povestea captivitaii sa intre n legenda, transmisa de la bunic
la nepot. Dar mai sper ca amintirea oraului, cu viaa ei fara
griji i mancarea exotica, nu va ajunge sa-i atraga napoi. Nu
vreau o rasa de ceretori care sa-mi ramana pe cap.
De cateva zile, pescarii au devenit o adevarata distracie
colectiva, cu vorbaria lor ciudata, cu apetitul lor uria, cu lipsa
de ruine animala, cu temperamentele schimbatoare. Soldaii
raman cu orele n ua privindu-i, facand comentarii obscene
despre ei pe care acetia nu le neleg, razand; sunt
ntotdeauna copii cu feele lipite de barele uii; iar eu i
urmaresc de sus, de la fereastra, mascat de sticla.
Apoi, cu toii deodata, ne pierdem compasiunea pentru ei.
Mizeria, mirosul, zgomotul certurilor i tuea devin de
nesuportat. La un moment dat are loc un incident urat: un
soldat ncearca sa o tarasca pe o femeie de-ale lor nauntru,

poate doar n joaca, cine tie, i e lapidat. ncepe sa circule
zvonul ca sunt bolnavi, ca vor aduce cu sine epidemia n ora.
Dei i fac sa sape o groapa ntr-un col al gradinii i pun sa se
ndeparteze pamantul cu urina i fecale, cei de la bucatarie
refuza sa le dea tacamuri i ncep sa le arunce mancarea prin
ua, ca i cand ar fi cu adevarat nite animale. Soldaii ncuie
ua de la sala principala a cazarmii, copiii nu mai vin la poarta.
Cineva azvarle o pisica moarta peste zid n timpul nopii,
declanand un adevarat scandal. n timpul zilelor lungi,
fierbini, miuna aiurea prin gradina goala. Pruncul plange,
tuete, iar plange, iar tuete, pana cand, cautand un refugiu,
ma ascund n cel mai ndepartat col al apartamentului. Scriu o
scrisoare furioasa Biroului Trei, gardianul mereu treaz al
mperiului, denunand incompetena unuia dintre agenii sai.
De ce nu trimitei oameni cu experiena la grania ca sa
investigheze revoltele de-acolo? scriu. Ma trezesc la realitate
i rup hartia. Daca descui poarta n miez de noapte, ma ntreb,
oare pescarii vor fugi pe ascuns? Dar nu fac nimic. Apoi ntr-o
zi descopar ca pruncul s-a oprit din plans. Cand ma uit pe
fereastra, mi dau seama ca a disparut. Trimit o garda sa-l
caute, iar corpul este gasit sub hainele mamei. Nu vrea sa-l dea
nici n ruptul capului, aa ca trebuie sa i-l smulgem. Dupa care
se lasa pe vine i ramane aa toata ziua, cu faa acoperita,
refuzand sa manance. Oamenii ei par sa o evite. Oare am violat
vreo cutuma a lor, luand copilul i ngropandu-l? ma ntreb. l
njur pe colonelul Joll pentru toate necazurile pe care mi le-a
provocat i pentru ruine.
ar el se ntoarce n toiul nopii. Sunete de trompete venind
dinspre zidurile de ntaritura mi invadeaza somnul, n sala cea
mare izbucnete o harmalaie cand soldaii se reped la arme.
Capul mi se nvartete, ma mbrac cu greutate, pana cand ajung
n piaa, coloana a trecut deja de poarta, unii calare, alii pe jos,
tragandu-i caii dupa ei. Ma dau napoi, n timp ce spectatorii
se ngramadesc, pipaindu-i i mbraiandu-i soldaii (Sunt
teferi cu toii!, striga cineva), pana cand, ajuns la mijlocul
coloanei, vad n sfarit lucrul de care ma temeam cel mai mult:
carua neagra, pe urma grupul de prizonieri taraindu-i
picioarele, legai de gat unul de altul, siluete informe n hainele
din piele de oaie sub lumina argintie a lunii; dupa ei vin ultimii
soldai care conduc caruele i caii de povara. Vin din ce n ce
mai muli, unii cu tore arzand, murmurul crete, iar eu i
ntorc spatele colonelului, cu triumful sau cu tot, i mi croiesc
drum napoi n camera. Aici ncep sa disting dezavantajele
vieii ntr-un apartament, cum am ales i eu sa traiesc,
deasupra camarilor i bucatariilor destinate comandantului
militar pe care nu-l avem de ani de zile. Am ales aceasta n
locul vilei atragatoare, cu mucate la ferestre, aa cum i s-ar
potrivi unui adevarat magistrat. A vrea sa fiu n stare sa-mi
astup urechile n faa zgomotelor venind dinspre curtea de jos,
care se pare ca s-a transformat de curand ntr-o nchisoare
permanenta. Ma simt batran i obosit, vreau sa dorm. Am
nceput sa profit de orice ocazie ca sa dorm i ma trezesc
anevoie. Somnul nu mai e o baie sanatoasa, binefacatoare, o
recapatare a forelor vitale, ci simpla uitare, un contact
nocturn cu neantul. Viaa de apartament a nceput sa-mi
dauneze, cred; i asta nu e tot. Daca a fi trait n vila pentru
magistrai, pe cea mai linitita strada din ora, prezidand
 ntruniri ale consiliului judecatoresc n fiecare luni i joi,
mergand la vanatoare n fiecare dimineaa, ocupat seara cu
lecturi din clasici, astupandu-mi urechile i ochii n faa acestui
jandarm parvenit, daca m-a fi decis sa scap de vremurile grele
evadand undeva, fara sa discut cu nimeni, nu m-a mai fi
simit, poate, ca un om care, prins n valtoarea curentelor de
adancime, renuna sa lupte, nu mai noata, ci se ofera cu totul

largului marii i morii. nsa tocmai faptul ca sunt contient de
cat de arbitrara este suferina mea, de cat de mult depinde de
planetele unui copil care azi sunt i maine nu mai sunt, tocmai
aceasta ma face demn de dispre i indiferent la distrugere. Pe
undeva, tiu prea multe; i de aceasta tiina, o data infectat,
nu te mai poi vindeca, se pare. N-ar fi trebuit sa-mi iau
felinarul i sa ma duc sa vad ce se ntampla n cabana, langa
hambar. Pe de alta parte, alta cale nu era, de vreme ce pusesem
deja mana pe felinar. Nu-l mai puteam pune la loc. Cercul se
nchide; nu-i mai gasesc capatul.
Colonelul i petrece toata ziua urmatoare dormind n
camera sa de la han, aa ca personalul e nevoit sa se strecoare
de colo pana colo n varful picioarelor. n cerc sa nu dau atenie
noii serii de prizonieri adui n curte. Pacat ca toate uile
cazarmii, la fel ca scara ce duce n apartamentul meu, dau
nspre gradina. Ma grabesc n lumina matinala, mi umplu ziua
cu treburi legate de chiriile municipale, seara cinez cu
prietenii. n drum spre casa l ntalnesc pe tanarul locotenent
care l-a nsoit pe colonelul Joll n deert i-l felicit ca s-a-ntors
acasa teafar.
Dar de ce nu i-ai explicat colonelului ca pescarii nu aveau
cum sa-i fie de-ajutor la ancheta?
Pare jenat.
Am vorbit cu el, mi spune, dar nu mi-a zis decat ca
prizonierii sunt prizonieri. M-am hotarat sa nu ma opun, nu
se cadea.
n ziua urmatoare, colonelul i ncepe interogatoriul.
Candva l-am crezut lene, chiar mai lene decat un birocrat cu
gusturi pervertite. Acum vad cat de tare m-am nelat. n
cautarea adevarului, este neobosit. nterogatoriul debuteaza
dimineaa devreme i continua pana dupa ce ma ntorc acasa,
pe ntuneric. Acum primete i ajutorul unui vanator care
toata viaa n-a facut decat sa mpute porci pe rau i tie o
mulime de cuvinte n limba pescarilor. Unul cate unul,
pescarii sunt adui n camera unde s-a stabilit colonelul, ca sa
fie ntrebai daca au vazut oameni ciudai plimbandu-se prin
mprejurimi calare. Pana i copilul e interogat: Ai vazut straini
venind n vizita la tatal tau noaptea? (Desigur, acum nu fac
decat sa ghicesc cam ce se ntampla n camera, cata frica,
deruta i njosire se afla acolo.) Prizonierii sunt adui napoi,
dar nu n curtea principala, ci n sala cea mare: soldaii au fost
scoi i repartizai n ora. Eu stau n camera mea cu fereastra
nchisa, n caldura nabuitoare a unei seri fara niciun pic de
vant, ncercand sa citesc, forandu-mi urechile, uneori ca sa
aud, alteori ca sa nu aud violena de dincolo, cu sunetele ei cu
tot. n tr-un tarziu, la miezul nopii, interogatoriul se termina,
nu se mai trantesc uile, nu se mai aud picioare tropaind,
curtea a ramas tacuta n lumina lunii, iar eu sunt liber sa ma
culc.
n viaa mea nu mai exista bucurie. m i petrec zilele
jucandu-ma cu liste i numere, tragand de sarcinile marunte pe
care trebuie sa le ndeplinesc ca sa-mi umplu orele. Seara
mananc la han; apoi, nedorind sa ma ntorc acasa, urc pe scari,
catre ascunzatoarea formata din camarue i spaii desparite
printr-un perete, unde dorm hangiii i unde fetele i desfata
amanii.
Dorm adanc, ca un mort. Cand ma trezesc, devreme, n
lumina slaba a dimineii, fata doarme ghemuita pe podea. O
ating uor pe mana:
De ce dormi aici?
Ea mi raspunde cu un zambet:
Nu-i nimic, mi-e bine aici. (E adevarat: se ntinde i casca
pe covoraul moale din piele de oaie, iar corpul ei marunt,
suplu, nici macar nu ocupa tot spaiul.)
Te foiai n somn, mi-ai spus sa plec, aa ca m-am hotarat
ca o sa dorm mai bine pe covor.
Eu i-am spus sa pleci?
Da, n somn. Nu fi suparat.
Se urca napoi n pat langa mine. O mbraiez ndatorat, fara
dorina.
A vrea sa dorm din nou aici n seara asta, i spun. Ea i
afunda chipul n pieptul meu. Realizez ca orice a vrea sa-i
spun va fi ntampinat cu nelegere, cu bunatate. Dar ce a
putea sa-i spun oare? Ca se ntampla lucruri grozave n timpul
nopii, cand amandoi dormim? acalul devoreaza maele
iepurelui, n schimb, lumea merge nainte.

nca o zi, nca o noapte pe care le petrec departe de inutul
durerii. Adorm n braele fetei. Dimineaa o gasesc din nou
dormind pe podea. Ea rade, vazandu-mi stanjeneala:
M-ai mpins din pat cu braele i picioarele. Te rog, nu te
supara. Nu avem cum sa controlam ce visam, sau ma rog, ce
facem n somn.
Eu gem i ma ntorc pe partea cealalta. O tiu deja de un an;
uneori o vizitez de doua ori pe saptamana n camera asta.
Resimt o satisfacie tacuta; este, probabil, tot ceea ce pot spera
un barbat ntre doua varste ca mine i o fata de douazeci de
ani; sigur e mai bine decat o pasiune arzatoare. Am tot
cochetat cu ideea de a o ruga sa traiasca alaturi de mine. n cerc
sa-mi amintesc ce comar ma face s-o mping din pat, dar nu
reuesc.
Daca te mai dau jos vreodata, sa ma trezeti, promite-mi,
i spun.
Apoi, n biroul meu de la administraie, se anuna un
musafir. Colonelul Joll, cu ochelarii sai fumurii la care nu
renuna nici nauntru, intra i se aaza n faa mea. i ofer ceai,
surprins sa vad cat de sigura e mana mea. Pleaca, mi spune el.
Oare ar trebui sa-mi ascund bucuria? i bea ceaiul, stand drept
pe scaun, inspectand cu atenie camera, rafturi peste rafturi
pline de hartie adunata laolalta i legata cu panglici, registrele
a zeci de ani de activitate administrativa de o monotonie
cumplita, micile casete cu texte de lege, biroul ngramadit de
tot felul de acte. i-a terminat ancheta deocamdata, spune el, i
se grabete sa se ntoarca n capitala i sa-i completeze
raportul. Are un aer de triumf controlat sever. Dau din cap ca l
neleg.
Daca pot sa fac ceva ca sa-i uurez calatoria i spun.
Pauza. Pe urma, n plina tacere, ca o piatra ntr-un bazin, mi
arunc ntrebarea.
i investigaiile, domnule colonel, printre popoarele de
nomazi i aborigeni s-au dovedit fructuoase pe cat ai fi dorit?
lipete doua degete unul de altul, la varf, nainte de a-mi
i
raspunde. Am sentimentul ca tie cat de mult ma irita
afectarea lui.
 Da, domnule magistrat, pot spune ca am avut ceva succes.
Mai ales daca te gandeti ca mai au loc investigaii prin alte
pari de-a lungul frontierei, ntr-o forma cat de cat organizata.
Asta e bine. i ne poi spune daca avem de ce sa ne
temem? Ne putem odihni linitii noaptea?
Colul gurii i se-ncreete ntr-un zambet. Apoi se ridica, se
nclina, se ntoarce i pleaca. A doua zi, dis-de-dimineaa,
pleaca, nsoit de mica lui escorta, alegand drumul mai lung
spre est catre Capitala. n tot acest timp chinuitor cat am stat
mpreuna, amandoi am reuit sa ne purtam unul cu altul ca
nite oameni civilizai. Toata viaa am crezut n
comportamentul civilizat; de data asta nsa trebuie sa recunosc
ca amintirea a ceea ce s-a-ntamplat ma face sa-mi fie sila de
mine nsumi.
Primul lucru pe care-l fac e sa-i vizitez pe prizonieri. Descui
sala cea mare care le-a fost nchisoare pana acum, iar simurile
mi se revolta nca la mirosul bolnav de sudoare i excremente,
aa ca deschid uile larg.
Scoatei-i de-aici! le strig soldailor pe jumatate
dezbracai care se uita la mine, mancandu-i fulgii de ovaz.
Din bezna dinauntru ma privesc lung i apatic.
ntrai i curaai camera aia! strig. Vreau sa se curae
totul! Cu apa i sapun! Sa fie exact cum era nainte!
Soldaii se grabesc sa ndeplineasca ordinele; dar se ntreaba,
probabil, de ce sunt furios tocmai pe ei. Prizonierii ies la
lumina, clipind des, protejandu-i ochii de lumina. Una dintre
femei are nevoie de ajutor. Tremura ncontinuu ca un batran,
dei e tanara. Unii sunt prea bolnavi ca sa mai poata sta n
picioare.
Ultima data i-am vazut acum cinci zile (daca recunosc ca i-
am vazut ntr-adevar, daca am facut mai mult decat sa trec cu
privirea peste capetele lor, absent, fara tragere de inima). Prin
ce-au trecut n aceste cinci zile, nu tiu. Acum, dirijai de garzi,
au ramas nghesuii ntr-un col al curii, nomazi i pescari
laolalta, bolnavi, nfometai, ranii, ngrozii. Ar fi bine daca
acest obscur capitol din istoria lumii s-ar termina odata, daca
oamenii atia urai ar fi teri brusc de pe faa pamantului i
daca am jura sa o luam de la capat, sa iniiem un imperiu n
care n-ar mai fi nici nedreptate, nici durere. Nu ar costa mult
sa-i duci n deert (dupa ce le-ai dat de mancare, ca sa poata sa
mearga), sa-i pui sa sape cu ultimele puteri o groapa
ncapatoare, suficienta sa ncapa cu toii n ea (sau chiar s-o
sapi tu n locul lor!), sa-i lai sa zaca acolo pentru totdeauna,
ngropai pe vecie, i sa te-ntorci la oraul fortificat, plin de
planuri i decizii noi. Dar nu asta va fi drumul meu. Noii
cetaeni ai mperiului sunt cei care cred n destine noi, n
capitole noi, tabula rasa; eu ma lupt cu vechea poveste,
sperand ca la un moment dat mi se va revela motivul pentru
care am crezut ca merita efortul. De aceea, pentru ca
administrarea legii i a ordinii prin aceste pari mi-a revenit
din nou astazi, ordon ca prizonierii sa fie hranii, doctorul sa
fie chemat sa faca tot ce poate, cazarma sa redevina cazarma i
sa se aranjeze n aa fel ncat prizonierii sa fie trimii napoi la
vieile lor pe cat de repede posibil i cat mai departe.
2

ngenuncheaza n umbra lasata de peretele cazarmii, la
caiva metri de poarta, nfaurata ntr-o haina mult prea larga
pentru ea, cu caciula de blana data jos i deschisa la picioarele
ei. Are sprancene drepte i negre, i parul negru i lucios, de
barbar. Ce cauta o femeie barbara la cerit n ora? n caciula
nu mai sunt decat caiva banui.
Trec pe langa ea din nou de doua ori n timpul zilei. De
fiecare data ma privete ciudat, holbandu-se drept n faa pana
cand ma apropii, iar apoi ntorcandu-i foarte uor capul n
cealalta parte. A doua oara dau drumul unei monede n caciula.
E frig i e prea tarziu ca sa mai stai afara, i spun.
Ea da din cap. Soarele apune n spatele unui nor subire, ca o
dara neagra. Vantul dinspre nord deja poarta semnele
zapezilor care se apropie. Piaa e goala; trec mai departe.
n ziua urmatoare, femeia nu se afla acolo. Vorbesc cu
portarul.
Era o femeie jos acolo, statea toata ziua i cerea. De unde
vine?
Femeia e oarba, mi se raspunde. E una dintre barbarele
aduse de colonel. Ramasese n urma.
Cateva zile mai tarziu, o vad traversand piaa, paind ncet i
greoi, ajutata de doua bee, cu pielea de oaie atarnandu-i n
praf. Dau un ordin; femeia e adusa n apartamentul meu, unde
mi se posteaza n faa, sprijinita de cele doua bee.
Da-i jos caciula, i spun.
Soldatul care a adus-o i-o da jos. E aceeai fata, cu acelai par
negru i lucios, tuns cu breton, aceeai gura larga, aceiai ochi
care privesc prin mine i dincolo de mine.
Mi s-a spus ca eti nevazatoare.
Vad, spune ea.
Ochii ei mi parasesc faa i se stabilesc undeva n spatele
meu, la dreapta.
De unde vii?
Fara sa mai gandesc, arunc o privire peste umar: ea se uita n
gol, la perete. Privirea ei a devenit rigida. tiind deja raspunsul,
repet ntrebarea. Ea o ntampina cu tacere.
i dau drumul soldatului. Ramanem singuri.
tiu cine eti, i spun. Vrei sa iei loc, te rog?
i iau beele i o ajut sa se aeze pe scaun. Sub haina poarta
pantaloni albi de n ndesai n ghetele grele. Miroase a fum, a
haine putrede, a pete. Are mainile batatorite.
 Traieti din cerit? o ntreb. tii ca nu ar trebui sa te afli
aici, n ora. Am putea sa te expulzam oricand i sa te trimitem
napoi la oamenii tai.
Ea sta i privete nfricoator n faa.
Uita-te la mine, i spun.
Ma uit. Aa ma uit eu.
trec mana prin faa ochilor ei. Ea clipete. mi
mi apropii
faa i ma uit adanc n ochii ei. Ea i muta privirea de pe perete
pe faa mea. riii ei negri contrasteaza cu albul laptos al
ochilor ei limpezi ca ai unui copil. i ating obrazul: tresare.
Te-am ntrebat din ce traieti.
Ridica din umeri.
Sunt spalatoreasa.
Unde traieti?
Traiesc.
Nu le dam voie vagabonzilor sa traiasca aici de capul lor.
arna aproape ca a venit. Trebuie sa ai unde trai. Altfel te
ntorci la oamenii tai.
Ea ramane neclintita. tiu ca bat campii.
Pot sa-i dau de lucru. Am nevoie de cineva care sa ina
camerele astea curate, sa aiba grija de lenjerie. Femeia care se
ocupa de ele acum nu e buna.

nelege ce-i ofer. Sta foarte eapana, cu mainile-n poala.
Eti singura? Te rog, raspunde-mi.
 Da.
Vocea ei se transforma n oapta. i drege glasul.
Da.
M-am oferit sa te primesc sa lucrezi aici. Nu mai poi ceri
n strada. Nu o sa-i mai dau voie. i trebuie sa ai unde dormi,
pe deasupra. Daca lucrezi aici poi mpari camera cu
bucatareasa.
Nu nelegi. Nu de mine ai nevoie.
cauta bastoanele pipaind n jur. tiu ca nu vede.
i
Sunt
ridica aratatorul, l prinde, l rasucete. Habar n-am ce
i
poate nsemna gestul asta.
Pot sa plec? ntreaba.
Merge pana la capatul scarilor, apoi trebuie sa ma atepte pe
mine ca s-o ajut sa coboare.
Trece o zi. Stau i ma uit lung la piaeta din faa casei, unde
vantul a nceput sa mpratie rafale de praf. Doi baieei se joaca
cu un cerc. i dau drumul de-a dura prin vant. Se rostogolete,
ncetinete, se clatina, pleaca napoi, cade. Baieii se ridica i o
iau la fuga dupa cerc, cu parul dat pe spate de pe frunile
netede.
O gasesc pe fata i ma postez n faa ei. Ea sta cu spatele la
trunchiul unuia dintre nucii mai mari: e greu de vazut daca
macar e treaza.
 Vino, i spun i o ating pe umeri. Ea clatina din cap.
Vino, repet, toata lumea e-nauntru.
i scot praful din caciula i i-o dau napoi, o ajut sa nu se-
mpiedice, merg ncet langa ea, traversand piaa acum goala, cu
excepia unui paznic care-i protejeaza ochii de praf n timp ce
ne privete.
S-a aprins focul. Trag perdelele, aprind lampa. Refuza
scaunul pe care i-l ntind, dar mi cedeaza beele i se aaza n
genunchi n mijlocul covorului.
Nu e ce crezi, i spun.
Cuvintele mi vin greu. Sunt oare n stare sa ma scuz? Are
buzele ncletate, urechile probabil la fel, nu vrea nimic de la
barbai batrani ca mine, cu contiine tulburi. i dau tarcoale,
vorbindu-i despre sarcinile i ordinele noastre, scarbit de mine
nsumi. Pielea ei ncepe sa luceasca n caldura camerei nchise.
i trage haina de pe ea, dezgo-lindu-i gatul ca sa i-l
ncalzeasca. Distana dintre mine i torionarii ei e neglijabila,
mi dau seama. Ma nfior.
Arata-mi picioarele, i spun cu un glas nou i gros, ce pare-
a fi al meu. Arata-mi ce i-au facut la picioare.
Ea nici nu ma ajuta, nici nu se opune. Ma lupt cu nasturii i
ochiurile paltonului, le desfac, scot ghetele. Sunt ghete de
barbat, mult prea mari pentru ea. na untru picioarele sunt
bandajate, informe.
 Sa vad, o rog.

ncepe sa-i desfaca bandajele murdare. Parasesc camera,
cobor n bucatarie, ma ntorc cu un lighean i un ulcior cu apa
caldua. Se aaza pe covor ateptand, cu picioarele goale. Are
picioare mari, cu degete butucanoase i unghii pline de
mizerie.
i trece un deget pe deasupra gleznei.
Aici e rupt. i celalalt.
Se lasa pe spate i-i ntinde picioarele.
Doare? o ntreb.
mi trec degetul peste linia zdrelita, i nu simt nimic.
Nu, acum nu mai doare. S-a vindecat. Dar poate cand o sa
vina frigul.
Ar trebui sa stai jos undeva, o ndemn.
O ajut sa se dezbrace, o aez pe scaun, torn apa n lighean i
ncep sa-i spal picioarele. O vreme, gambele i raman ncordate.
Apoi se relaxeaza.
O spal ncet, cu multa spuma, prinzandu-i pulpele carnoase,
pipaindu-i oasele i tendoanele, trecandu-mi degetul peste
degetele ei de la picioare. mi schimb poziia ca sa pot
ngenunchea nu n faa ei, ci langa ea, i-i mangai un picior cu
ambele maini, inandu-l ntre cot i ale.
Ma pierd, dus de ritmul activitaii mele. Uit total de prezena
acestei fete. Exista un interval de timp care ramane gol: poate
ca nici macar nu sunt prezent. Cand mi revin, degetele mi s-au
nmuiat, picioarele ei se odihnesc acum n lighean, iar capul
meu atarna inert.
i usuc piciorul drept, trec n partea cealalta, ridic cracul
ncapator al pantalonului deasupra genunchiului i, luptandu-
ma cu amoreala, ncep sa-i spal piciorul stang.
Uneori camera asta se ncinge tare, i spun. Piciorul ei
stang mi apasa greu pe old. Continuu.
O sa i caut bandaje noi pentru picioare, i promit, dar nu
chiar acum.

mping ligheanul la o parte i-i usuc piciorul. m i dau seama
ca se chinuie sa se ridice. Dar acum, cred, trebuie sa nceapa sa
aiba singura grija de ea. Mi se-nchid ochii. Lupta de a-i ine
deschii, de a savura aceasta ameeala extatica devine din ce n
ce mai placuta. Ma ntind pe covor. Adorm pe loc. n miez de
noapte, ma trezesc ngheat i nepenit. Focul s-a stins, iar fata
a disparut.
O privesc mancand. Mananca la fel ca orice orb, cu privirea
pierduta undeva departe, folosindu-se de pipait. Are o pofta de
mancare sanatoasa, pofta unei femei robuste de la ara.
Nu cred ca poi vedea, i spun.
Ba pot. Daca ma uit drept, nu e nimic, e (da cu mana
peste aerul din faa de parca ar spala un geam).
O ceaa, i spun.
 E o ceaa, dar vad cu coada ochiului. Stangul e mai bun
decat dreptul. Cum altfel a fi nimerit drumul daca nu vedeam?
Ei au facut-o?
Da.
Ce-au facut?
Ea ridica din umeri i tace. Farfuria i s-a golit. i mai pun din
mancarea de fasole care pare sa-i placa atat de mult. Mananca
prea repede, ragaie cu mana la gura, zambete.
Fasolea i da gaze, spune.
n camera e cald, haina i atarna ntr-un col, deasupra
ghetelor. Nu poarta decat bluza alba i pantalonii. Cand nu se
uita la mine, devin o forma cenuie, care se mica ncoace i-
ncolo, imprevizibil, la marginea campului ei vizual. Cand se
uita la mine, sunt o ceaa, o voce, un miros, un centru de
energie care ntr-o zi aipete n timp ce-i spala picioarele, a
doua zi i da mancare de fasole, iar n ziua urmatoare nu tie
nici ea.
O aez, i umplu ligheanul, i rasucesc pantalonii pana
deasupra genunchiului. Acum ca are ambele picioare n apa
vad ca dreptul e ntors cumva nauntru mai mult decat stangul,
iar atunci cand sta n picioare e nevoita sa se sprijine pe
marginile exterioare ale talpilor. Are gleznele mari, umflate,
informe, cu pielea nvineita de cicatrice.
Ma apuc s-o spal. Ma ajuta, ridicand picioarele pe rand. i
masez degetele slabite cu sapunul moale, delicat. n scurt timp
mi se nchid ochii, capul ncepe sa-mi atarne. E i asta un fel de
extaz.
Dupa ce-am terminat cu talpile, ncep sa-i spal gambele.
Trebuie deci sa se ridice n picioare i sa se rezeme de umarul
meu. Mainile mi aluneca de sus n jos, de la genunchi la
glezna, n spate i-n faa, apasand, mangaind, framantand. Are
coapse scurte i solide, gambe puternice. Din cand n cand,
degetele mi aluneca pana n spatele genunchilor, peste
tendoane i n spaiile concave dintre ele. Light as feathers
they stray up the backs of her thighs.
O ajut sa se urce-n pat i o usuc cu un prosop moale, ncep
sa-i cura unghiile, dar ma copleesc deja valuri de somn. m i
surprind capul n cadere, iar corpul mi se prabuete n
amorire. Pun forfecua la o parte cu grija. Apoi, mbracat pe
de-a-ntregul, ma aez langa ea. i mbraiez picioarele, mi
sprijin capul de ele i adorm.
Ma trezesc n bezna. Lampa s-a stins, miroase a fitil ars. Ma
ridic i deschid perdelele. Fata doarme chircita, cu genunchii la
piept. Cand o ating, ncepe sa geama i sa se stranga i mai tare.
i-e frig, i spun.
Dar nu mai aude. O acopar cu o patura, apoi cu nca una.
i vine ritualul spalarii, pentru care s-a dezbracat de tot.
nta
i spal picioarele, coapsele, fundul. Mainile mele pline de sapun
aluneca printre picioarele ei, cu o atitudine, descopar, deloc
curioasa. i ridica braele n timp ce o spal sub brae. Apoi pe
burta, pe sani. i dau parul la o parte i o spal pe ceafa, pe gat.
Ateapta rabdatoare. O clatesc, o usuc.
Sta ntinsa pe pat, iar eu i frec corpul cu ulei de migdale,
nchid ochii i ma pierd n ritmul frecarii, n timp ce focul
trosnete puternic n soba.
Nu simt nici cea mai mica dorina de-a intra n corpul asta
marunel i ndesat, care acum stralucete n lumina focului.
Nu ne-am mai vorbit de o saptamana. O hranesc, i dau
adapost, i folosesc trupul, daca pot spune aa, n felul asta
strain de mine. Au fost momente cand s-a ncordat simind
unele apropieri; nsa acum corpul i cedeaza de fiecare data
cand mi afund faa n pantecele ei, sau cand i prind picioarele
ntre coapsele mele. Cedeaza necondiionat la orice. Uneori
adoarme nainte sa termin. Doarme adanc, ca un copil.
Cat despre mine, sub privirea ei oarba, n caldura nchisa a
camerei, ma dezbrac nestanjenit, dandu-mi la iveala gambele
slabe, sexul moale, burta, pieptul flasc de batran, pielea ca de
curcan de pe gat. Ma descopar umbland de colo pana colo ca
un teleghidat, n goliciunea asta, uneori tolanit la foc, dupa ce
fata s-a culcat, alteori citind ntr-un fotoliu.
Dar adeseori, chiar cand o mangai, cad, lovit de somn ca de
un topor, ma prabuesc n nesimire peste trupul ei i ma
trezesc dupa doua ore ameit, confuz, nsetat. Acest rastimp
fara vise e ca o moarte sau ca o vraja vida, consumata undeva
n afara timpului.

ntr-o seara, pe cand i frec corpul cu ulei, masandu-i
tamplele i fruntea, observ n colul ochiului o cuta cenuie, ca
i cand o omida s-ar fi aezat cu capul sub pleoapa ei ca sa
manance.
Ce-i asta? o ntreb, parcurgand conturul omidei cu
degetul.
Aici m-au atins, raspunde ea, i-mi da mana la o parte.
Te doare? Clatina din cap.
Lasa-ma sa vad.
mi devine din ce n ce mai limpede ca, pana cand semnele
de pe corpul acestei fete nu vor fi descifrate, elucidate, nu-i voi
putea da drumul. i despart pleoapele cu doua degete. Omida
dispare, decapitata, n colul roz dinauntru al pleoapei. Alt
semn nu mai e. Ochiul e ntreg.
Ma uit n ochiul ei. Sa cred oare ca, privindu-ma, nu vede de
fapt nimic picioarele, poate, pari din camera, un cerc ceos
de lumina, dar, n centru, unde stau, doar o pata ceoasa, un
gol? m i trec mana ncet prin faa ochilor ei, privindu-i atent
pupilele. Nu vad nicio micare. Nu clipete. n sa mi spune
zambind:
De ce faci asta? Crezi ca nu vad?
 Ochi nchii la culoare, atat de nchii ncat par negri.
lipesc buzele de fruntea ei.
mi
Ce i-au facut? murmur.
Limba e nceata, ma clatin pe picioare epuizat.
De ce nu vrei sa-mi spui?
Clatina din cap. La limita amneziei, mi amintesc ca,
pipaindu-i fesele, am simit o cruce abia perceptibila de riduri
sub piele.
Nimic nu e mai rau decat ceea ce-i poi imagina, bomban.
Nu da niciun semn ca m-ar fi auzit. Ma prabuesc pe
canapea, tragand-o i pe ea dupa mine, cascand.
Spune-mi, a vrea sa-i spun, nu mai ine secret. Durerea e
durere i-atat. Dar cuvintele mi scapa. m i ncolacesc braele
n jurul ei. Cu buzele n cochilia urechii, ncerc sa-i vorbesc.
Apoi se lasa ntunericul.
Am scutit-o de ruinea de a fi obligata sa cereasca i am
instalat-o n bucatarie, ca ajutor n casa. De la bucatarie n
patul magistratului n doar aisprezece pai. Aa vorbesc
soldaii despre bucatarese acum. i nca o zicala de-ale lor:
Care e ultimul lucru pe care l face magistratul nainte de-a
pleca dimineaa? i ascunde cea mai recenta iubita n cuptor.
Cu cat e mai mic oraul, cu atat sunt mai multe barfele. Aici nu
e loc de afaceri personale. Ne hranim din barfa.
O parte a zilei, femeia e ocupata cu spalatul vaselor, curaa
legume, ajuta la coptul painii i pregatete aceeai monotona
porie zilnica de terci de ovaz, supa i tocana cu care se
hranesc soldaii. n afara de ea se mai afla batrana doamna care
a condus ntreaga bucatarie aproape din vremea cand am
devenit magistrat i doua fete, dintre care cea mai tanara a
urcat cele aisprezece trepte pana sus de vreo doua ori anul
trecut. La nceput ma tem ca nu cumva cele doua sa se alieze
mpotriva ei; dar nu, par sa se mprieteneasca repede. Trecand
de ua de la bucatarie spre ieire, aud voci, o sporovaiala
optita, chicoteli, toate nabuite de aburii caldurii. Ma amuz sa
descopar undeva n mine un mic ghimpe de gelozie.
Te deranjeaza sa munceti? o ntreb.
i plac celelalte fete. Sunt drague.
m
Macar e mai bine decat sa cereti, nu?
Da.
Cele trei fete dorm mpreuna ntr-o camarua la cateva ui
de bucatarie, cand nu se-ntampla sa doarma prin alte pari.
Aici vine ea pe ntuneric ori de cate ori o alung din camera, n
miez de noapte ori catre dimineaa. Fara ndoiala, prietenele ei
au comentat ntalnirile astea amoroase ale ei cu mine, iar
detaliile circula peste tot. Cu cat un om e mai batran, cu atat
mai groteti spun ceilali ca sunt iubirile lui, ca spasmele unui
animal n agonie. Nu pot sa joc rolul unui barbat sau al unui
vaduv hieratic. Hlizelile, glumele, privirile pline de neles
toate astea fac parte din preul pe care m-am resemnat sa-l
platesc.
i place sa traieti ntr-un ora? o ntreb precaut.
n cea mai mare parte a timpului, da. Sunt mai multe
lucruri de facut.
Exista lucruri de care i-e dor?
Da, mi-e dor de sora-mea.
Daca vrei sa te-ntorci, pun sa te duca napoi.
n apoi, unde? ntreaba ea.
Sta ntinsa pe spate, cu mainile aezate cuminte pe piept.
Sunt lungit langa ea i vorbesc bland, ncet. Aici apare ruptura.
Aici mana mea, mangaindu-i pantecele, devine stangace i
dizgraioasa ca un homar. mpulsul erotic, daca asta e, se
ofilete; surprins, ma vad agaat de fata asta robusta, incapabil
sa-mi amintesc ce anume doresc la ea, furios pe mine nsumi
pentru ca o vreau i n acelai timp nu o vreau.
Nu i da seama de schimbarile dispoziiei mele. Zilele ei s-au
transformat ntr-un fel de rutina cu care pare sa fie mulumita.
Dimineaa, dupa plecarea mea, vine sa curee i sa mature n
apartament. Apoi ma ajuta n bucatarie cu masa de pranz.
Dupa-amiezele sunt de obicei doar ale ei. Dupa masa de seara,
dupa ce a curaat toate oalele i tigaile, dupa ce a terminat de
spalat podeaua i a facut focul, i parasete tovaraii de munca
i se ndreapta spre camera mea de sus. Se dezbraca i se
 ntinde pe pat, ateptandu-mi ateniile inexplicabile. Uneori
ma aez langa ea, mangaindu-i trupul, ateptand un uvoi de
sange care nu apare niciodata cu adevarat. Poate ca uneori
doar sting lampa i ma aez langa ea. n bezna, ma uita n scurt
timp i adoarme. Aa ca ma ntind langa trupul asta tanar care
se reface n somn tot mai mult, nchizandu-i tacut pana i cele
mai grele rani, luptand sa-i ntregeasca la loc toate parile:
ochii, picioarele etc.
Ma ntorc n trecut, ncercand sa recuperez o imagine a ei,
aa cum era nainte. Trebuie sa ma conving ca am vazut-o
pentru prima data cand a fost adusa de soldai, legata la gat de
un alt barbar. tiu ca trebuie sa o fi masurat din ochi atunci
cand, alaturi de ceilali, a ramas n curte, ateptand ce avea sa
se ntample. Ochiul meu a trecut rapid peste ea; dar nu-mi
amintesc nimic din acest episod. n acea zi nu era nca marcata;
dar trebuie sa cred ca era nca nemarcata, la fel cum trebuie sa
ma conving ca era doar o fetia, un copila cu codie mpletite
alergand dupa mielul ei preferat ntr-o lume unde, departe,
paeam mandru n floarea varstei. Oricat m-a fora nsa,
prima mea imagine despre ea ramane cea a fetiei care cerete
n genunchi.
Nu am patruns-o. La nceput, dorina mea a ramas departe
de calea aceasta, atat de precisa i de directa. Membrul meu
uscat, de batran, facandu-i loc n teaca fierbinte ca sangele ma
face sa ma gandesc la acid n lapte, cenua n miere, creta n
paine. Cand ma uit la corpul ei nud i la al meu, mi se pare
imposibil de crezut ca odata mi-am imaginat forma umana ca
pe o floare ce radiaza din centrul alelor. Cele doua corpuri, al
ei i al meu, sunt difuze, dispersate ca gazul, fara centru. Se
rasucesc creand o spirala, apoi se ncheaga, ngroandu-se
dincolo; dar uneori devin plate, vide. n purtarea mea faa de
ea, sunt la fel de neajutorat ca un nor de pe cer pus n faa
altuia.
O privesc cum se dezbraca, sperand sa desluesc n micarile
ei semnele unui taram vechi, eliberat. Dar pana i micarea cu
care i trage salopeta peste cap i o arunca e greoaie,
defensiva, reinuta, ca i cand s-ar teme de obstacole nevazute.
Faa ei arata ca i cand ar ti ca e privita.
Am cumparat de la un hingher un pui de vulpe argintie. Nu
are decat cateva luni, e de-abia narcat, cu dinii ca lama bine
ascuita a unui ferastrau. n prima zi l-a luat cu ea la bucatarie,
dar s-a speriat de foc i de-atata zgomot, aa ca acum l in sus,
unde se ascunde mereu sub mobila. n timpul nopii, aud
uneori cum zgarie cu ghearele podeaua de lemn, ratacind de
colo-colo. Lipaie laptele dintr-o farfurie i mananca bucai de
carne prajita. Nu poate fi dresat; camerele au nceput sa
miroasa a excremente, nsa e prea devreme sa-i dau drumul
prin curte. La cateva zile l chem pe nepotul bucataresei, ca sa
se strecoare n spatele dulapului i sub scaune, ca sa stranga
mizeria.
E un animalu foarte simpatic, i spun.
Ea ridica din umeri.
Animalele sunt facute sa stea afara.
Vrei sa-l duc la lac i sa-i dau drumul?
Nu, nu poi face aa ceva. E prea mic, ar muri de foame sau
l-ar prinde cainii.
Aa ca pastrez puiul de vulpe. Uneori i zaresc botul ascuit
pandind dintr-un col ntunecat. Altfel, nu e decat un fonet n
noapte i un miros puternic de urina, n tot acest timp cat
atept sa creasca, ca sa ma pot descotorosi de el.
Se va zvoni ca in doua animale n casa, o vulpe i o fata.
Nu pricepe gluma, sau nu o gusta. Buzele i se strang, privirea
i se lipete de perete, tiu ca se straduiete din rasputeri sa fie
cat mai dura. nima mea e la picioarele ei, nsa ce pot face?
Chiar daca apar n faa ei mbracat n hainele mele oficiale,
daca ma postez gol n faa ei sau daca-mi dezgolesc pieptul,
pentru ea nu nseamna nimic, raman acelai.
m i pare rau, i spun, iar vorbele mi ies apatic din gura.

ntind cele cinci degete inerte ca o coca i-i mangai parul.
Sigur ca nu-i acelai lucru.
Unul dupa altul, i chestionez pe cei ce erau de serviciu dupa
interogatoriul prizonierilor. De la toi primesc aceeai
explicaie: de-abia daca au vorbit cu prizonierii, nu li s-a
permis sa intre n sala unde s-a inut interogatoriul, nu-mi pot
spune ce s-a petrecut acolo. Dar femeia de serviciu mi descrie
camera:
Doar o masua, scaune, trei scaune, i un covora ntr-un
col, altfel de-a dreptul goala nu, nu era foc, doar o sobia. De
obicei, culegeam scrumul din ea.
Acum ca viaa s-a ntors la normal, camera e din nou data n
folosina. La cererea mea, cei patru soldai cazai n ea i cara
cuferele afara, nspre galerie, le acopera cu sacii de dormit, pun
canile i farfuriile deasupra i-i dau jos sforile de ntins rufe.
n chid ua i raman aa, n mijlocul camerei goale. Aerul e rece
i nemicat. Deja lacul ncepe sa nghee. Prima zapada s-a
aternut. De departe aud clopoeii unei carue. n chid ochii,
ncercand sa-mi imaginez camera, aa cum trebuie sa fi fost
acum doua luni, n timpul vizitei colonelului; dar e destul de
greu sa te pierzi n visare, n timp ce afara stau patru oameni
frecandu-i mainile, batand din picioare, murmurand,
ateptand cu nerabdare ca eu sa plec, respirand aburi de
caldura n aerul ngheat.

ngenunchez, cu gandul de-a inspecta podeaua. E curata,
maturata zilnic: arata ca orice alta podea. Deasupra emineului,
pe perete i pe tavan e nsa plin de funingine. Mai e un semn,
mare cat palma mea, unde funinginea a intrat n textura
peretelui. Altfel, pereii sunt albi. Dupa ce semne ma uit oare?
Deschid ua i le fac semn oamenilor ca-i pot aduce lucrurile
napoi.
Pentru a doua oara i chestionez pe cei doi paznici care erau
atunci de serviciu n curte.
Spunei-mi exact ce s-a-ntamplat cand au fost interogai
prizonierii. Ce ai vazut.
Cel mai nalt raspunde. E un baiat cu faa prelunga i un aer
vioi, de care mi-a placut ntotdeauna.
Ofierul
Ofierul de poliie?
Da, el. Venea n sala, unde erau inui prizonierii, i-i arata
cu degetul. Noi i aduceam pe cei pe care-i indica i-i duceam la
interogatoriu. Dupa care-i aduceam napoi.
Pe rand?
Nu ntotdeauna. Uneori erau cate doi.
tii ca unul dintre prizonierii votri a murit. i-l
aminteti? tii ce i-au facut?
Am auzit ca a luat-o razna i l-a atacat.
Da?
Asta am auzit. Am ajutat sa-l aduca napoi n sala. Respira
ciudat, foarte adanc i des. Atunci l-am vazut ultima oara. A
murit n ziua urmatoare.
Continua. Ascult. Vreau sa-mi spui tot ce-i aminteti.
 Faa baiatului e ncordata. Simt sigur ca a fost avertizat sa nu
deschida gura.
Omul ala a fost inut mai mult decat toi ceilali. L-am
vazut aezandu-se ntr-un col, dupa ce mai fusese o data acolo,
inandu-i capul n maini.
Privirea-i lucete cand se uita la tovaraul sau.
Refuza sa manance. Nu-i era foame. Fiica-sa era cu el: a
ncercat sa-l faca sa manance, dar n-a vrut.
i ce s-a ntamplat cu fiica lui?
Au interogat-o i pe ea, dar nu mult timp.
Continua.
Dar nu mai are nimic sa-mi spuna.
Asculta, i zic. tim amandoi cine e fata. Locuiete acum cu
mine. Nu e nimic secret. Acum continua. Spune-mi ce s-a
ntamplat.
Nu tiu, domnule! n cea mai mare parte a timpului am
fost plecat.
l roaga din ochi pe camaradul lui sa-l ajute, dar camaradul
tace.
Uneori se auzea cate un ipat, cred ca o bateau, dar eu nu
eram acolo. Cand scapam de la serviciu, plecam direct.
tii bine ca azi nu mai poate sa mearga, l-au rupt
picioarele. Au facut-o n faa celuilalt om, a tatalui ei?
Da, cred ca da.
 i tii ca nu mai vede aproape deloc. Asta cand i-au facut-
o?
Domnule, erau prea muli prizonieri de pazit, unii chiar
bolnavi! tiu ca avea picioarele rupte, nsa n-am tiut nimic
despre orbirea ei mult timp. Nu puteam sa fac nimic, nu voiam
sa ma implic ntr-o treaba pe care n-o nelegeam!
Prietenul nu are nimic de adaugat. Le dau drumul.
Sa nu va temei fiindca ai vorbit cu mine, le spun.

Noaptea, visul reapare. naintez cu greu prin zapada pe
camp, catre un manunchi de siluete marunte, care se joaca n
jurul unui castel de nisip. Dintre ele nu mai ramane decat o
figura, un copil cu gluga trasa pe cap, aezat cu spatele la mine.
Ma plimb n cerc, n jurul copilului care continua sa netezeasca
omatul de pe zidurile castelului, pana cand reuesc sa-i vad
chipul de sub gluga. Faa este alba, goala, lipsita de trasaturi; e
o faa de embrion sau de pui de balena; nu e de fapt o faa, ci o
alta parte a corpului, proeminenta sub piele; e alba; e chiar
zapada. Cu degetele amorite, i ntind o moneda.
arna s-a aternut. Vantul sufla dinspre nord i va continua
sa sufle ne ncetat n urmatoarele patru luni. Stand la fereastra,
cu fruntea lipita de sticla rece, l aud prin streini, micand
cate-o igla desprinsa de pe acoperi. Rafale de praf se
precipita prin toata piaeta, firele de praf se izbesc de
fereastra. Cerul e ncarcat de o pulbere fina, soarele se neaca,
 ncet- ncet, n cerul portocaliu i apune roiatic. Din cand n
cand, furtuni de zapada acopera pamantul cu o pata alba,
efemera. Asediul iernii e n toi. Campurile sunt pustii; nimeni
n-ar avea de ce sa paraseasca oraul, n afara de cei care traiesc
din vanat. Defilarea garnizoanei, programata de doua ori pe
saptamana, a fost suspendata, soldailor li se permite acum sa
iasa din cazarma i sa stea n ora, pentru ca nu au aproape
nimic altceva de facut decat sa bea i sa doarma. Cand trec pe
langa zidul de ntaritura, dimineaa devreme, posturile de
observaie sunt goale, iar santinelele amorite, nfaurate n
blanuri, de-abia pot ridica o mana n semn de salut. Mai bine ar
sta n paturile lor calde. Pe durata iernii mperiul este n afara
pericolului. Undeva unde ochiul nu patrunde, barbarii stau de
asemenea ghemuii la gura sobei, cu dinii clananind de frig.
Anul acesta nu am avut vizitatori barbari deloc. De obicei,
stabilimentul era vizitat iama de grupuri de nomazi care-i
nalau corturile n afara zidurilor i-i ncepeau comerul cu
lana, piei i fetru n schimbul bumbacului, ceaiului, fasolei i
fainii. inem foarte mult la produsele din piele create de
barbari, mai ales la ghetele solide pe care le cos atat de
meteugit. n trecut am ncurajat comerul, dar am interzis
plata n bani. Am ncercat sa in i tavernele departe de ochiul
lor. Nu vreau, mai presus de toate, sa vad nalandu-se aezari
de barbari la periferiile oraului, unde sa se stranga ceretori i

vagabonzi dedai bauturii. ntotdeauna mi-a facut rau sa-i vad
pe aceti oameni cum cad prada vicleniei vanzatorilor de
bautura, cum ajung sa-i schimbe bunurile pe tinichele, sa zaca
bei prin anuri, confirmand astfel litania plina de prejudecai
a colonitilor: ca barbarii sunt lenei, imorali, murdari i proti.
Acolo unde civilizaia nsemna coruperea virtuilor barbare i
crearea unor populaii dependente, m-am hotarat sa ma opun
civilizaiei. i tocmai pe asta mi-am bazat funcionarea
administraiei. (Spun asta eu, care am o amanta barbara n
pat!)
Dar anul acesta, de-a lungul graniei a cazut o cortina grea.
De pe metereze, privim n zare, n deert. Cat despre noi, sunt
ochi mai patrunzatori decat ai notri, care ne privesc de
cealalta parte. Comerul se apropie de sfarit. De cand se aude,
dinspre Capitala, ca se va face orice, numai ca sigurana
mperiului sa fie garantata, indiferent de pre, am revenit la o
era de atacuri i vigilena armata. Nu avem nimic altceva de
facut decat sa ne lustruim sabiile i sa pandim.
trec timpul cu vechile ndeletniciri: citesc din clasici;
mi
continuu sa-mi cataloghez diversele colecii; colaionez harile
zonei de deert din sud; n zilele cand vantul nu sufla atat de
tare, iau cu mine un grup de muncitori ca sa dam la o parte
nisipul depus pe sapaturi. O data sau de doua ori pe saptamana
plec singur, dimineaa devreme, la vanatoare de antilope pe
malul lacului.
Cu vreo douazeci de ani n urma, existau nca antilope i
iepuri n numar atat de mare, ncat paznicii erau nevoii sa
patruleze pe camp n timpul nopii, nsoii de caini, ca sa
protejeze graul de ele. Dar sub presiunea oamenilor stabilii n
zona, mai ales din cauza cainilor salbatici care vaneaza n haita,
antilopele s-au retras catre est i nord, spre zonele mai joase
ale raului i spre malul ndepartat. Acum un vanator trebuie sa
fie mereu pregatit sa calareasca vreme de cel puin o ora ca sa
ajunga la prada.
Uneori, n dimineile frumoase, retraiesc toata vigoarea i
spontaneitatea din tineree. Vagabondez ca un copil parasit,
din tufi n tufi. Ma balacesc n apa ngheata, ncalat cu
ghetele necate de cei treizeci de ani de mucegai depus. Pe
deasupra hainei port aceeai piele imensa de urs. Pe barbie mi
se formeaza chiciura, dar am degetele ncalzite n manui.
Vazul mi este ascuit, auzul la fel; adulmec aerul ca un caine,
simt un fior de mulumire pura.
Astazi las calul mpleticindu-se n locul unde vegetaia
nmlatinata se nvecineaza cu malul pustiu dinspre sud-vest i
ncep sa-mi fac loc printre trestii. Vantul mi bate, rece i
uscat, drept n ochi, soarele pare suspendat, ca o portocala, pe
un orizont n dungi negre i vineii. Aproape deodata, dintr-un
noroc absurd, dau de o antilopa, un mascul cu coarnele bine
curbate, mios n haina lui de iarna, stand ntors spre mine
puin ntr-o parte, clatinandu-se cand se ntinde catre varfurile
trestiilor. De la nici treizeci de pai, vad micarea circulara,
blajina, a botului, aud copitele stropind cu apa. n jurul
genunchilor disting cercuri mici de gheaa.

nsa nu sunt nca racordat la mprejurimi; n timp ce
animalul se ridica, ndoindu-i coapsele sub piept, ridic uor
arma i l ochesc n zona umarului. Micarea este lina i
echilibrata, dar probabil ca soarele a apucat sa straluceasca pe
eava putii, pentru ca, n coborare, i ntoarce capul i ma
vede. Copitele ating gheaa cu un plescait scurt, botul i
nepenete n plina micare, ne privim.
Pulsul meu ramane constant: evident, nu ma intereseaza
catui de puin daca masculul va muri sau nu.
Rumega din nou, o singura data maxilarele secera hrana. Se
oprete. n linitea limpede a dimineii, surprind un sentiment
dand tarcoale contiinei. Cu animalul n faa, suspendat n
imobilitate, pare sa existe timp pentru tot, chiar i pentru a-mi
ntoarce privirea nspre interior, ca sa vad ce anume a alungat
savoarea din prada: sentimentul ca asta nu mai e o vanatoare
matinala, ci o mprejurare n care fie mandrul animal va
sangera i se va ntinde mort pe gheaa, fie batranul vanator va
rata inta; ca pe durata acestor clipe ngheate stelele au
nepenit ntr-o configuraie n care evenimentele nu mai sunt
ele nsele, ci reprezinta alte lucruri. n spatele meschinei mele
ascunzatori, pandesc, ncercand sa ma scutur de senzaia asta
iritanta i stranie, pana cand animalul o zbughete i, cu un
trosnet de coada, zvarlind din copite, dispare n trestiile nalte.
Umblu de colo pana colo, fara inta, nainte sa ma ntorc.
Niciodata n-am avut sentimentul ca nu-mi traiesc viaa n
termenii mei, i marturisesc fetei, explicandu-i anevoie ce s-a
ntamplat.
Se arata tulburata de o asemenea conversaie, de pretenia
pe care o am ca ea sa-mi raspunda.
Nu neleg, spune, clatinand din cap. Nu voiai sa mputi
animalul?
Mult timp, se aterne tacerea ntre noi.
Cand vrei sa faci ceva, o faci i gata, spune ea foarte ferm.
Se straduiete sa fie cat mai clara cu putina. Dar poate ca, de
fapt, vrea sa-mi spuna: Daca ai fi vrut sa o faci, ai fi facut-o.
n limba improvizata pe care-o mparim, nu e loc pentru
nuane. Ea are o apetena pentru fapte, mi dau seama. Pentru
spusele care au consecine pragmatice; nu-i plac nchipuirile,
ntrebarile, speculaiile; suntem un cuplu nepotrivit. Poate ca
aa cresc copiii de barbari: sunt obinuii sa nvee pe de rost i
sa repete, sa traiasca din nelepciunea motenita de la parini,
aa cum le-a fost transmisa prin datina.
i tu? o ntreb. Tu faci chiar ce vrei?
 Am senzaia ca ma las purtat, cedez i ma las primejdios de
mult n voia cuvintelor.
Eti aici n pat, cu mine, pentru ca vrei asta?
E ntinsa pe pat, goala, cu pielea unsa cu ulei, stralucind n
culorile auriului vegetal n lumina focului. Sunt clipe simt
cum ma invadeaza una chiar acum cand dorina pe care o
simt pentru ea, de obicei atat de obscura, palpita dintr-o data,
capatand o forma recognoscibila. Mana mi tremura, o mangaie
pe-a ei, se muleaza pe conturul sanilor.
Nu-mi raspunde, dar ma avant, mbraiand-o strans,
vorbind dens, nfundat, n urechea ei:
Hai, spune-mi, de ce eti aici?
Pentru ca nu am unde sa merg.
i de ce vreau eu sa fii aici?
Ea se ncovoaie n stransoarea mea, ncletandu-i pumnul
ntre pieptul ei i al meu.
Tu nu vrei decat sa vorbeti tot timpul, se plange.
Simplitatea clipei a trecut; ne separam i ramanem unul langa
altul, tacui. Oare ce pasare are curajul de a canta ntr-o tufa de
spini?
N-ar trebui sa vanezi daca nu-i place.
Clatin din cap. Nu asta e nelesul povetii, dar ce rost are sa
polemizam? Sunt ca un biet nvaator incompetent, cautand
disperat un forceps maieutic, cand de fapt ar trebui sa-i servesc
adevarul.
Vorbete din nou.
n totdeauna ma ntrebi asta. Acum o sa-i spun. Era o
furculia, un ac cu doar doi dini. Dinii aveau la varfuri nite
bilue, ca sa le ia ascuimea. O puneau n carbuni ncini, sa se
nroeasca. Pe urma te ardeau cu ea. Am vazut urmele la
oamenii pe care-i ardeau.
Oare asta am ntrebat? Vreau sa protestez, dar continuu sa
ascult. Ma ia cu fiori.
Pe mine nu m-au ars. Au zis ca or sa-mi scoata ochii
arzandu-i, dar n-au facut-o. Barbatul mi-a pus furculia n faa
ochilor, foarte aproape, i m-a pus sa ma uit la ea. Mi-au inut
pleoapele deschise. Dar nu am avut nimic sa le spun. Asta a fost
tot. Pe urma a venit nenorocirea. Dupa asta n-am mai vazut
clar. Era o pata drept n mijlocul obiectelor la care ma uitam.
Nu vedeam decat cu marginile ochilor. E greu de explicat. Dar
acum e mai bine. Ochiul stang e mai bine. Asta-i tot.
i prind capul n maini i o privesc n centrul mort al ochilor,
din care doua reflecii gemene ale mele ma privesc napoi
solemn.
i asta? o ntreb, atingandu-i cicatricea n forma de
vierme din colul ochiului.
Nu e nimic. Acolo m-a atins fierul nroit. M-a ars un pic.
Nu doare.
 mi da mana la o parte.
Ce simi faa de oamenii care i-au facut asta? Sta i se
gandete ndelung. Apoi raspunde:
Am obosit de-atata vorba.
Uneori ma cuprinde dispreul faa de obiceiul meu de a-i
unge trupul cu ulei, ameeala, alunecarea n uitare. Nu mai
neleg cum mi poate provoca placere corpul ei ncapaanat,
flegmatic, i chiar descopar n mine accese de furie. Devin
retractil, irascibil; fata se ntoarce cu spatele i se culca.
n aceasta stare umorala, ma duc n vizita, ntr-una dintre
seri, la camerele de la etajul doi al hanului. n timp ce cobor
scarile ubrede de afara, un barbat pe care nu-l recunosc se
strecoara pe langa mine, inandu-i capul n jos. Bat la a doua
ua de pe coridor i intru. Camera e exact cum mi-o amintesc:
patul facut cu grija, raftul de deasupra patului ticsit cu
gablonuri i jucarii, doua lumanari arzand, un val de caldura
venind dinspre structura proeminenta care traverseaza
peretele, o aroma de tufa de portocali plutind n aer. Fata se
aranjeaza n oglinda. Tresare uor cand intru, dar se ridica
zambind, n semn de bun venit, i zavorate ua. Nimic nu pare
mai firesc decat sa o aez pe pat i sa ncep sa o dezbrac. Ma
ajuta sa-i dezvelesc corpul atent ngrijit cu micari uoare.
Mi-a fost atat de dor de tine! suspina.
Ce placere sa te revad, optesc.
 i ce placere sa fiu minit atat de cuceritor! O mbraiez, ma
ngrop n ea, ma pierd n puful ei, care seamana cu puful de
pasare. Trupul celeilalte, nchis, greoi, dormind n patul meu
ntr-o odaie ndepartata, mi se pare incomprehensibil. Prins n
aceste dulci placeri, nu-mi pot nchipui ce anume m-a atras la
acel corp strain. Fata un soldat n armata mea zvacnete,
gafaie, ipa cand atinge orgasmul. Zambind de bucurie,
alunecand ntr-o aipeala languroasa, mi dau seama ca nici
macar nu-mi mai amintesc cum arata faa celeilalte.
E ne ncheiata, mi optesc.
Dei gandul se evapora deja, ma aga de el. Am n faa ochii
i chipul ei nchis, acoperit de un strat fin de piele. Alba, vida,
ca un pumn n spatele unei peruci negre, faa iese din gat i din
corpul vid de sub ea, fara deschidere, fara intrare. Ma- nfior de
scarba n braele micuei mele amante pufoase ca o pasare, o
strang n brae.
Cand, mai tarziu, n miez de noapte, ma desprind din
mbraiarea ei, geme uor n somn, dar nu se trezete. Ma
mbrac pe ntuneric, nchid ua n urma mea, bajbai pana la
scari, ma ntorc repede n apartamentul meu, cu zapada
scaraind sub picioare i cu un vant ngheat sfredelindu-mi
spatele.
Aprind o lumanare i ma aplec spre forma care, se pare, m-a
nrobit oarecum. Uor, parcurg cu degetele trasaturile feei:
maxilarul bine conturat, pomeii nali, gura larga. i ating
pleoapele uor. Sunt sigur ca nu doarme, dei nu da niciun
semn.

nchid ochii, respir adanc ca sa-mi calmez agitaia i ma
concentrez ca sa o parcurg cu varful degetelor. E dragua oare?
Fata pe care tocmai am parasit-o, pe care ( mi dau seama
brusc) ea ar putea s-o miroasa, e foarte dragua, fara doar i
poate. Placerea mea este cu atat mai starnita de elegana
trupului ei marunel, de gesturile, de micarile ei. Dar despre
aceasta nu pot spune nimic cu certitudine. Nicio legatura
imaginabila ntre feminitatea ei i dorina mea. Nici macar nu
pot spune cu adevarat ca o doresc.
Atitudinea mea erotica este indirecta: i dau tarcoale,
atingandu-i faa, mangaindu-i corpul, fara s-o penetrez sau
macar sa-mi doresc sa o fac. Vin din patul unei femei n
privina careia, de-a lungul anului care s-a scurs, nu a trebuit
sa-mi explorez dorina nici macar o clipa: sa o doresc a
nsemnat sa o cuprind i sa o penetrez direct, sa-i strapung
suprafaa i sa-i transform interiorul tacut ntr-o furtuna
extatica; apoi sa ma retrag, sa ma potolesc, sa atept dorina sa
reapara. Dar aceasta femeie pare sa nu aiba interior, ci doar o
suprafaa pe care o traversez ncolo i ncoace, cautand o
intrare. Oare i torionarii ei simeau la fel pe cand i vanau
secretul, oricare credeau ca ar fi fost acela? Pentru ntaia oara,
simt o mila seaca pentru ei: cat e de natural sa crezi ca poi sa
patrunzi corpul secret al celuilalt arzandu-l sau cioparindu-l!
Fata doarme n patul meu, dar nu vad niciun motiv ca obiectul
pe care se afla sa fie neaparat un pat. Ma port oarecum ca un
amant o dezbrac, o mbaiez, o mangai, dorm langa ea, dar a
putea la fel de bine sa o leg de un scaun i sa o bat: n-ar fi mai
puin intim.
Nu cred ca lucrul de care am parte li se ntampla n general
oamenilor la o anumita varsta, un progres de sus n jos, de la
libertinaj la aciuni patimae, pornite dintr-o dorina
neputincioasa. Daca s-ar petrece o schimbare n fiina mea
morala, mi-a da seama; nu m-a fi dedat acestui experiment
liniitor. Sunt acelai ca ntotdeauna; dar timpul s-a destramat,
ceva mi-a cazut din cer, la ntamplare, de nicaieri: corpul din
patul meu, de care sunt responsabil, sau se pare ca sunt: altfel,
de ce l in? Deocamdata, poate pentru totdeauna, sunt pur i
simplu bulversat. mi pare totuna daca ma ntind langa ea i
adorm, sau daca o mpachetez ntr-un cearaf i o-ngrop n
zapada. Cu toate acestea, aplecandu-ma peste ea, atingandu-i
fruntea cu varful degetelor, sunt atent sa nu vars ceara.
Nu-mi dau seama daca ghicete de unde vin; dar n noaptea
urmatoare, pe cand tocmai aipesc frecandu-i corpul cu ulei,
simt cum mana mi nepenete, mi se oprete i deviaza nspre
spaiul dintre picioarele ei. O vreme sta aa, lipita de sexul ei.
Apoi ncep din nou sa o masez cu uleiul cald. Corpul ei se
ncordeaza brusc; se arcuiete, se retrage i-mi ndeparteaza
mana. Continuu sa-i masez trupul, pana cand ma calmez i sunt
cuprins de somn.
Nu simt nici urma de excitaie n timpul acestui act la care
am luat parte din plin amandoi. Nu ma aduce mai aproape de
ea i pare sa nu o atinga deloc. n dimineaa urmatoare i caut
chipul: este gol. Se mbraca i pornete spre bucatarie.
Sunt ngrijorat. Oare ce trebuie sa fac ca sa te mic? Aceste
vorbe mi ratacesc prin minte, n murmurul subteran care s-a
instalat n locul conversaiei dintre noi. Oare nimeni i nimic
nu te poate mica?
i, cu un fior de groaza, contemplu raspunsul care nu a
ateptat decat momentul potrivit de a mi se oferi sub forma
unei fee mascate de doi ochi sticloi de insecta, dinspre care
nu razbate niciun raspuns la privirea mea, ci doar propria mea
reflecie, dublul proiectat napoi.
Clatin din cap, furios i ne ncrezator. Nu! Nu! Nu! mi strig.
Eu sunt cel care se lasa sedus, din vanitate, de aceste
nelesuri i asocieri. Ce depravare pune stapanire pe mine?
Caut secrete, raspunsuri, oricat de bizare, ca o batrana care
ghicete n ceai. Nimic nu ma poate duce cu gandul la torturi,
la oameni care stau n hrube ntunecate, ca nite gandaci. Cum
pot sa cred ca un pat este altceva decat un pat, iar trupul unei
femei altceva decat un loc al juisarii? Trebuie sa-mi iau
distana faa de colonelul Joll! Nu am de gand sa sufar pentru
crimele lui!

ncep sa vizitez frecvent pe fata de la han. Sunt clipe n
timpul zilei, n biroul din spatele tribunalului, cand atenia
ncepe sa-mi rataceasca i ma las purtat de reverii erotice, ma
ncing i ma umflu de excitaie, raman cu mintea la corpul ei,
ca un adolescent pofticios, absent; apoi, reticent, ma smulg
napoi, catre teancurile de haroage, sau merg la fereastra i
ma uit afara, spre strada. mi amintesc cum, n primii ani
petrecui aici, obinuiam sa ma plimb prin cartierele mai
laturalnice ale oraului dinspre apus, cu faa ascunsa n manta;
cum uneori o soie care nu avea stare, aplecandu-se peste ua
scunda, cu focul arzandu-i n spate n camin, mi raspundea
privirii fara sa clipeasca; cum intram n vorba cu fete care se
plimbau cate trei, cum le cumparam erbet, apoi o duceam pe
una dintre ele n ntunericul vechiului hambar, pe un pat din
sac. Daca era ceva de invidiat n meseria de granicer, mi-au
spus prietenii, ei bine, aceasta era laxitatea moravurilor din
zona oazelor, lungile seri de vara nmiresmate, femeile i
cautatura lor complice. Ani de zile am afiat atitudinea,
privirea unui mistre voinic n cautare de prada. Mai tarziu
aceasta promiscuitate mi s-a transformat ntr-o relaie, mai
discreta, cu fetele n casa i cu cele gazduite peste noapte n
camerele mele de sus, dar mai ales de jos, n aceeai camera cu
ajutorul de bucatar, i cu fetele de pe la han. Mi-am dat seama
cu timpul ca am nevoie de femei din ce n ce mai rar; petrec
mai mult timp lucrand, cu hobby-urile mele, cu pasiunile mele
de anticar, cu harile mele.
i nu a fost doar asta; erau mprejurari tulburatoare, cand, n
plin act sexual, simeam cum ma ratacesc ca un povestitor care
pierde firul povetii. Ma gandeam, nfiorandu-ma, la acele
caricaturi, batrani obezi carora inimile mult prea ncarcate de
grasime nceteaza sa le bata, care mor n braele iubitei, cu un
zambet implorand iertarea, i trebuie scoi din casa i parasii
undeva afara, pe o stradua ntunecata, de teama ca hanul i
va pierde reputaia. Orgasmul n sine devenea astfel strain de
mine, ndepartat, neputincios. Uneori ma opream, alteori o
ineam aa, ca un automat, pana la capat. Saptamani ntregi m-
am retras n singuratate i abstinena. Fara sa fiu parasit de
placerea pe care mi-o dadeau altadata caldura i armonia
trupurilor feminine, ma aflam totui ntr-o dilema. Oare chiar
voiam sa intru n aceste creaturi atat de frumoase i sa pun
stapanire pe ele? Dorina parea ca aduce cu sine un patos al
distanei i al desparirii pe care nu avea niciun rost sa-l neg.
Nici nu nelegeam de fiecare data de ce o anumita parte a
corpului meu, cu poftele ei iraionale i promisiunile ei false, ar
fi meritat sa fie privilegiata n locul oricarei alteia, ca
purtatoare a dorinei. Uneori, propriul meu sex mi pare o cu
totul alta fiina, un animal stupid, care ma paraziteaza,
umflandu-se i restrangandu-se dupa cum i dicteaza
apetiturile autonome, agaat de corpul meu cu nite gheare pe
care nu le pot desprinde. De ce trebuie sa te port ncolo i
ncoace, de la o femeie la alta? m-am ntrebat. Doar pentru ca
te-ai nascut fara picioare? Ai fi altfel daca ai salalui ntr-o
pisica sau un caine n loc de tine?
Dar sunt i dai (au fost mai ales anul trecut) cand, alaturi de
fata care la han e poreclita Steaua, dar la care m-am gandit
mereu ca la o pasare, am simit din nou puterea vechiului
deliciu al simurilor; notam n corpul ei i eram transportat
catre limitele de-alta data ale placerii.
Aa ca mi-am spus: Probabil ca nu e vorba decat de varsta,
de cicluri ale dorinei urmate de apatie, ntr-un corp care,
ncet- ncet, se racete i moare. Cand eram tanar, doar mirosul
de femeie ma excita; acum, evident, nu ma mai mica decat
cele mai dulci, mai tinere, mai proaspete, n curand voi trece la
baieei. Dezgustat, mi-am contemplat ultimii ani care mi-au
ramas n aceasta oaza mbelugata.
Trei nopi la rand, o vizitez n camarua, i aduc n dar
uleiuri, dulciuri i un borcan de icre pe care tiu ca-i place sa le
devoreze singura. Cand o mbraiez, i nchide ochii; fiori de
ceva ce s-ar putea numi dorina o strabat. Prietenul care mi-a
recomandat-o vorbete de talentele ei:
Desigur, nu e decat teatru, dar ea, spre deosebire de altele,
chiar crede n rolul pe care-l joaca.
n ceea ce ma privete, puin mi pasa. Captivat de
spectacolul ei, mi deschid ochii n mijlocul zbaterilor, al
fiorilor, al gemetelor, iar apoi ma cufund la loc n fluidul
ntunecat al propriei placeri.
Petrec trei zile de voluptate a simurilor, cu pleoapele
ngreunate, starnit mereu de ea cu abilitate, visand cu ochii
deschii. Ma ntorc n apartament dupa miezul nopii i dorm
n patul meu, fara sa dau atenie formei impasibile de langa
mine. Daca sunt trezit dimineaa de zgomotul pregatirilor ei,
ma prefac ca dorm pana cand pleaca.
O data, trecand din ntamplare pe langa ua deschisa de la
bucatarie, arunc o privire nauntru. Printre nori de abur, vad o
femeie ndesata care sta la o masa i pregatete mancarea.
tiu cine e, mi spun, catui de puin surprins; cu toate
acestea, imaginea care staruie n memorie pe cand traversez
curtea este cea a unui munte de dovlecei verzi, aezai pe masa
n faa ei. n mod deliberat, ncerc sa-mi mut privirea de la
dovlecei la mainile care i taie felii, apoi de la mana la faa.
Depistez n mine o ndaratnicie, o forma de rezistena. Privirea
mi ramane aintita pe gramada de dovlecei, pe licarirea cojii
lor umede. Ca i cand ar lua decizii mpotriva mea, ramane
nemicata. Aa ca ncep sa nfrunt adevarul a ceea ce ncerc sa
fac: sa o terg din memorie. Realizez ca, daca a lua un creion
sa-i desenez faa, nu a ti de unde sa ncep. Chiar nu are nicio
trasatura? Cu un efort, ncerc sa-mi concentrez mintea asupra
ei. Vad o silueta purtand o boneta pe cap, cu o haina informa
atarnata de umeri, gata sa-i cada, aplecata nainte, cu
picioarele departate, sprijinite n carje. Ce urat, mi spun. Gura
mea formeaza cuvantul urat. Sunt surprins de asta, dar nu
rezist: urat, urat, urat.
Ma ntorc n a patra noapte furios, trantind i pufnind prin
camera, nepasandu-mi daca trezesc pe cineva. Seara a fost un
eec, curentul dorinei reaprinse s-a ntrerupt brusc. mi arunc
cizmele pe podea i ma urc n pat, vanand o cearta, tanjind
dupa cineva pe care sa dau vina, ruinat, pe deasupra, de
purtarea mea infantila. Ce cauta femeia de langa mine n viaa
mea, nu pot sa neleg. Gandul straniilor extazuri de care m-am
apropiat cu ajutorul corpului ei neterminat ma umple de o
scarba seaca, ca i cand a fi petrecut nopi ntregi
mpreunandu-ma cu o papua de paie i piele. Ce-oi fi vazut la
ea? n cerc sa mi-o aduc aminte aa cum era nainte ca doctorii
durerii sa-i nceapa datoria. Este imposibil ca privirea mea sa
nu fi trecut peste ea n timp ce se afla, alaturi de ceilali
barbari, n curte, n ziua n care au fost adui. Undeva, ascunsa
n fagurele creierului meu, sunt convins ca se afla stocata
memoria; dar nu o mai pot rechema. m i amintesc de femeia cu
copilul, ba chiar i de copil. m i amintesc fiecare detaliu:
marginea deirata a fularului de lana, transpiraia care nmuia
uviele de par fin ca de copil. mi amintesc mainile osoase ale
barbatului care a murit; pot chiar sa-i recompun n minte
chipul, cred. Dar n locul de langa el, unde s-ar fi aflat fata, e un
spaiu alb, unde nu se afla nimic.
Ma trezesc n miez de noapte, zgalait de fata. Ecoul unui
geamat fin a ramas suspendat undeva, n aer.
Strigai n somn, spune ea. M-ai trezit.
Ce strigam?

ndruga ceva, apoi se ntoarce cu faa la mine. Mai tarziu ma
trezete din nou:
ar ai strigat.
Ameit i confuz, furios pe deasupra, ncerc sa ma privesc pe
dinauntru, dar nu vad decat un vertij, iar n centrul lui, uitare.
A fost un vis? ntreaba ea.
Nu-mi amintesc niciodata visele.
Sa fi revenit visul despre copilul cu capul acoperit care
construia un castel de nisip? Daca aa ar fi fost, cu sigurana
gustul, mirosul sau urma visului ar fi staruit.
Trebuie sa te-ntreb ceva, i spun. i aminteti cand ai fost
adusa aici, n curtea asta, pentru prima data? Garzile v-au pus
pe toi sa stai pe loc. n ce parte ai stat? n ce direcie?
 Pe fereastra, vad dare de nori trecand n fuga peste faa
lunii. mi vorbete din ntunericul de langa mine:
Ne-au pus pe toi sa ne aezam la umbra. Eram langa tata.
Refac n minte imaginea tatalui. n linite, ncerc sa recreez
aria, praful, mirosul acelor corpuri ostenite. La umbra zidului
cazarmii i aez pe deinui unul cate imul, atat mi amintesc. O
pun pe mama langa copil, alul ei de lana, sanul gol. Copilul
plange, aud plansetul, e mult prea obosit ca sa mai poata bea
apa. Mama ravaita, nsetata, ma privete, ntrebandu-se daca
pot fi nduplecat. Urmeaza doua forme neclare. Neclare, nsa
prezente: tiu ca le pot da contur, cu un efort pe jumatate de
memorie, pe jumatate de imaginaie. Vine apoi tatal fetei, cu
mainile osoase mpaturite. Are apca data peste ochi, nu
privete n sus. Ma uit acum catre locul de langa el.
De ce parte a tatalui stateai?
n dreapta.
Spaiul din dreapta batranului ramane gol. Concentrandu-
ma cu greu, reuesc sa vad pana i pietricelele de pe pamant,
de langa el, i textura zidului din spate.
Spune-mi ce faceai.
Nimic. Eram doar foarte obosii cu toii. Merseseram de
dinainte de rasarit. Nu ne opriseram decat o data. Eram obosii
i nsetai.
Pe mine m-ai vazut?
 Da, te-am vazut cu toii.
cuprind genunchii cu mainile i ma concentrez. Spaiul
mi
de langa om ramane gol, dar o urma slaba a prezenei fetei, o
aura, ncepe sa apara. Acum! ma ndemn: acum voi deschide
ochii, iar ea va fi aici! Deschid ochii, n lumina palida, disting

forma de langa mine. ntr-o clipa de emoie intensa, ma ntind
sa-i ating parul, faa. Nu-mi raspunde nicio bruma de viaa. E
ca i cand a mangaia o urna sau o minge, ceva care nu e decat
suprafaa.
Am ncercat sa mi te amintesc aa cum erai nainte sa se fi
ntamplat toate astea, i spun. Mi-e greu. Ce pacat ca nu poi sa-
mi spui.
Nu atept nicio tagaduire, iar ea nu vine.

Un detaament de noi recrui a sosit sa ocupe locurile celor

care i-au terminat perioada de trei ani de serviciu la grania i
sunt gata sa se ntoarca la casele lor. Detaamentul este condus
de un tanar ofier care urmeaza sa se alature personalului de
aici.
l invit, mpreuna cu ali doi colegi, sa cineze cu mine la han.
Seara decurge bine: mancarea e buna, bautura din belug, iar
invitatul meu are multe de povestit despre calatoria lui,
nceputa pe o vreme neprielnica, ntr-o regiune total
necunoscuta. A pierdut trei oameni pe drum, mi spune: unul a
parasit cortul n miez de noapte, raspunzand astfel unei
chemari a naturii; nu s-a mai ntors; ali doi au dezertat n
vecinatatea oazei, ascunzandu-se n stufari. Oameni-
problema, aa i numete, de care nu-i pare rau ca s-a
descotorosit. Totui, nu cred ca dezertarea lor a fost
prosteasca? Foarte prosteasca, i raspund; are vreo idee de ce
au dezertat? Nu, spune el. Erau tratai cum se cuvine cu toii;
desigur, nsa recruii Ridica din umeri. Ar fi trebuit sa
dezerteze mai devreme, i sugerez. inutul din preajma nu e
deloc primitor. S-a zis cu ei daca n-au gasit adapost pana acum.
Vorbim despre barbari. E convins, mi spune el, ca o buna
bucata de drum a fost urmarit de barbari. Eti sigur ca erau
barbari? l ntreb. Cine altcineva ar fi putut fi? raspunde.
Colegii lui ncuviineaza.
Admir energia acestui tanar, interesul lui pentru situaia din
zona graniei. Reuitele lui n ncercarea de a-i convinge pe
aceti oameni sa vina n sezonul mort sunt laudabile. Cand
tovaraii notri invoca ora tarzie i pleaca, l rog sa ramana.
Stam pana dupa miezul nopii; vorbim i bem. Aud ultimele
tiri din Capitala, pe care n-am mai vazut-o de multa vreme. i
povestesc despre unele locuri de care-mi amintesc cu
nostalgie: gradinile din pavilion, unde muzicienii canta pentru
mulimile trecatoare, iar toamna picioarele i fonesc printre
frunzele de castan cazute. Un pod pe care mi-l amintesc, de
unde se vede reflectarea lunii n apa valurita care nconjoara
frontoanele caselor, descriind forma unui lotus.
Umbla zvonul prin cartierul central al brigazii, spune el,
ca o sa aiba loc un atac general mpotriva barbarilor la
primavara, ca sa-i mpingem dinspre grania napoi n muni.
pare rau ca-mi ntrerup firul amintirilor. N-am chef sa
mi
sfaresc seara cu o cearta. Cu toate acestea, i raspund:
Sunt sigur ca nu e decat un zvon: nu au cum sa vrea sa
faca asta cu adevarat. Oamenii carora noi le zicem barbari sunt
nomazi, migreaza dinspre campie spre munte n fiecare an, aa
traiesc. N-or sa se lase nchii n muni.
Ma privete nedumerit. Pentru prima data n seara asta simt
cum coboara o bariera ntre noiunea de militar i cea de civil.
Dar, desigur, mi raspunde, ca sa fim cinstii, razboiul asta
e: cum sa sileti pe cineva sa faca o alegere pe care altfel nu ar
face-o.
Ma supravegheaza cu francheea unui tanar absolvent al
Colegiului Militar. Sunt sigur ca-i amintete povestea, care
pana acum probabil ca a facut deja nconjurul stabilimentului,
despre cum am refuzat sa cooperez cu un trimis al Biroului.
Cred ca tiu ce vede naintea lui: un biet administrator civil
nfundat, dupa ani de zile petrecui n mlatina asta placida, n
ritmul lent al pamantului natal, retrograd, gata oricand sa
schimbe sigurana mperiului pe o pace nesigura, improvizata.
 Se nclina, cu un aer de nedumerire politicoasa: sunt din ce
n ce mai convins ca se joaca de fapt cu mine.
Spunei-mi n secret, domnule, de ce sunt nemulumii
barbarii atia? Ce vor de la noi?
Ar trebui sa fiu prudent, dar nu sunt. Ar trebui sa casc, sa-i
ocolesc ntrebarea, sa pun capat acestei seri. Dar ma pomenesc
mucand momeala. (Cand o sa nva oare sa-mi pastrez viclenia
n glas?)
Vor sa puna capat proliferarii de aezari n tot inutul, i
vor pamantul napoi, n definitiv. Vor sa fie liberi sa se mite cu
turmele de pe o paune pe alta, ca nainte.
Nu e prea tarziu sa curm peroraia. n sa mi aud vocea
urcand n tonalitate i ma abandonez furiei crescande.
Ca sa nu mai vorbesc de atacurile recente mpotriva lor,
fara niciun temei, urmate de acte de cruzime salbatica, fiindca
sigurana mperiului era n joc, sau cel puin aa mi se spune.
Or sa trebuiasca sa treaca ani de zile pana o sa se nchida
cicatricea provocata n acele cateva zile. Dar sa lasam asta; sa-i
spun doar ce mi se pare cu adevarat trist ca administrator,
chiar i pe timp de pace, chiar i atunci cand relaiile de
vecinatate sunt bune. Exista o anumita perioada a anului, tii
foarte bine, cand nomazii ne viziteaza pentru nego. Ei bine,
du-te la piaa n acea perioada, la orice taraba, i ai sa vezi cine
pe cine fura la cantar, nala, njura i amenina. Vezi care
dintre pari e obligata sa-i abandoneze femeile n camp de
teama ca or sa le insulte soldaii. Vezi cine zace beat n rigola,
i cine lovete pe cine. Cu dispreul asta pentru barbari, dispre
pe care-l manifesta cu toii, de la cel mai umil hangiu ori aran,
cu el a trebuit sa ma lupt eu, ca magistrat, timp de douazeci de
ani. Cum elimini dispreul, mai ales cand nu e fondat pe nimic
altceva decat pe diferenele n felul de-a sta la masa ori pe
variaii n forma pleoapelor? Sa-i spun ce mi-a dori uneori?
Mi-a dori ca aceti barbari sa se ridice i sa ne dea o lecie, aa,
ca sa nvaam sa-i respectam. Noi credem ca ara asta e a
noastra, o parte din mperiu avampostul nostru, punctul
nostru stabil, piaa noastra de desfacere. Dar aceti oameni,
aceti barbari, nu gandesc deloc n termenii atia. Noi suntem
aici de mai bine de o suta de ard, am recuperat pamant din
deert, am construit sisteme de irigaie, am plantat campuri
ntregi i am construit case solide, nconjurate de ziduri, dar ei
ne vad tot ca pe nite musafiri provizorii. Sunt oameni batrani
printre ei care-i amintesc cum le povesteau parinii despre
oaze, aa cum erau ele demult: locuri umbrite pe marginea
unui lac, cu pauni din belug chiar i pe timp de iarna. Aa
vorbesc i acum despre ele, poate chiar le vad, dei nicio lopata
de pamant nu a fost sapata, ori vreo caramida pusa peste alta.
Nu au niciun dubiu ca ntr-una dintre zile o sa ne strangem
carele i o sa plecam aa cum am venit. Casele noastre or sa se
transforme n case pentru oareci i oparle, animalele lor or
sa pasca pe aceste campii manoase plantate de noi. Zambeti?
Vrei sa-i spun ceva? n fiecare zi, apa din lac devine din ce n
ce mai sarata. Exista o explicaie simpla pentru asta dar nu
conteaza. Barbarii tiu asta. Chiar n aceasta clipa i spun:
Rabdare, la un moment dat culturile lor or sa nceapa sa se
ofileasca din cauza sarii, or sa fie silii sa plece. ata ce
gandesc. Ca or sa ne supravieuiasca.
Dar nu plecam, optete tanarul.
Eti sigur?
Nu plecam, iar ei se nala. Chiar de-ar trebui sa
aprovizionam stabilimentul prin convoaie, n-o sa plecam:
Pentru ca aezarile astea de la grania sunt linia de aparare a
mperiului. Cu cat neleg mai repede barbarii treaba asta, cu
atat mai bine.
n ciuda aerului sau captivant, i simt o rigiditate n gandire,
care provine, desigur, din educaia militara de care a avut
parte. Oftez. Nu am ajuns nicaieri, cu toata nflacararea mea.
Cea mai grava banuiala a lui e confirmata, fara ndoiala: sunt
dereglat, i pe deasupra retrograd. i, n definitiv, chiar cred n
ce-am spus aici? Atept oare cu nfrigurare triumful barbar? i
asta din amoreala intelectuala, din neglijena, din pasivitate n
faa bolii i a morii? Daca ar fi sa disparem, oare barbarii i-ar
petrece dupa-amiezele excavand ruinele noastre? Ne-ar
conserva oare fiele de recensamant i caietele contabile ale
negustorilor de grane n vitrine, sau i-ar dedica viaa
descifrarii alfabetelor cu ajutorul scrisorilor de dragoste? Sa fie
indignarea mea, vazand pe ce cai o apuca mperiul, altceva
decat uraciunea unui biet batran care nu vrea sa vada cum i se
tulbura linitea ultimilor ani de viaa la grania? n cerc sa
orientez conversaia catre subiecte mai potrivite, sa vorbim de
pilda despre cai, vanatoare, vreme; dar e tarziu, tanarul meu
prieten vrea sa plece, iar eu trebuie sa evaluez daca seara i-a
fost pe plac.
Copiii se joaca din nou n zapada. n mijlocul lor, ntoarsa cu
spatele la mine, se afla figura fetiei cu capul acoperit. Din cand
n cand, n timp ce ma chinuiesc sa ajung la ea, mi se terge din
campul vizual i dispare n spatele cortinei de zapada care
cade. Picioarele mi se afunda atat de tare, ncat de-abia pot sa
le ridic. Fiecare pas dureaza o venicie. Nu a mai nins niciodata
atat de rau n vis.
Pe cand mi croiesc drum spre ei, copiii i abandoneaza
jocul i se uita ncoace. i ntorc feele lor grave, lucioase,
catre mine, respiraia lor alba se dezlipete de corpuri,
formand noriori. ncerc sa zambesc i-i ating n treacat, n
timp ce ma ndrept catre fata, dar trasaturile mi sunt
ngheate, zambetul nu mai vrea sa apara, peste buzele mele
pare sa se fi aternut un strat fin de gheaa. Ridic o mana ca sa-
l ndepartez: mana, dupa cate mi dau seama, are o manua
groasa, degetele mi sunt ngheate nauntru, iar cand mi ating
faa cu manua nu simt nimic. Cu micari greoaie, mi fac loc
pe langa copii i trec mai departe.
Acum de-abia ncep sa vad ce face fetia. Construiete o
fortareaa de zapada, o cetate zidita pe care o recunosc n cel
mai mic detaliu: meterezele i cele patru turnuri de
supraveghere, poarta i cabina paznicului alaturi, strazile i
casele, piaa cea mare cu cazarma ntr-un col. i acolo e chiar
locul unde stau! nsa piaa e goala. Arat catre mijlocul pieei.
Trebuie sa pui oameni acolo, ncerc sa-i spun. Niciun sunet
nu-mi iese din gura, limba e ngheata ca un pete. Dar fetia
raspunde. Sta n genunchi i i ntoarce faa acoperita de gluga
spre mine. Ma tem, n clipa asta ultima, ca ma va dezamagi, ca
faa pe care mi-o va arata va fi obtuza, lucioasa, ca un organ
intern care nu e menit sa traiasca la lumina. Dar nu, e chiar ea,
aa cum n-am vazut-o niciodata, un copil zambitor, cu lumina
stralucind dinspre iragul de dini albi i dinspre ochii negri de
cerneala. Aadar, iata ce vad, mi spun. Vreau sa-i vorbesc cu
gura mea greoaie i ngheata. Cum faci de construieti tot
edificiul asta minunat cu mainile n manui?, a vrea sa-i
spun. Zambete binevoitor la murmurul meu. Apoi se ntoarce
la fortareaa ei de zapada.
es din vis rece i nepenit. Mai e un ceas pana n zori, focul
s-a stins, mi simt pielea capului amorita de frig. Fata de langa
mine doarme ghemuita. Ma ridic din pat i aprind focul din
nou, nfaurat n pelerina ncapatoare.
Visul a prins radacini. Noapte de noapte, ma ntorc n piaa
maturata de zapada, avansand cu greu catre figura din centru,
confirmand repetat ca citadela pe care-o construiete e lipsita
de viaa.
O ntreb despre surorile ei. Are doua, dintre care cea tanara
e, dupa spusele ei, foarte dragua, dar mpratiata.
N-ai vrea sa-i vezi surorile din nou? o ntreb. Gafa mea
ramane suspendata grotesc n aerul dintre noi. Zambim
simultan.
Desigur, spune ea.
O mai ntreb despre perioada de dupa ce-a fost nchisa, cand
a trait n acest ora, netiuta de mine, chiar sub jurisdicia mea.
Oamenii erau buni cu mine cand le spuneam ca fusesem
lasata n urma. De obicei dormeam la han, pana cand mi s-au
nsanatoit picioarele. Era un om care se n grijea de mine.
Acum a plecat. inea caii.
Vorbete i despre barbatul care i-a dat cizmele pe care le
purta cand am ntalnit-o pentru prima oara. O ntreb despre
ali barbai.
Da, au mai fost i ali barbai. N-am avut de ales. Aa a fost
sa fie.
 Dupa conversaia asta, relaiile cu soldaii devin mai
ncordate. Parasindu-mi apartamentul dimineaa, n drum spre
curtea de tribunal, trec pe langa una dintre rarele inspecii
rituale. Sunt convins ca printre oamenii gata de apel, cu
echipamentul mpachetat la picioare, se afla i unii care s-au
culcat cu ea. Nu mi-i imaginez chicotind nfundat. Dimpotriva,
niciodata nu i-am vazut postai mai n vantul ngheat care
biciuiete ntreaga curte. Niciodata inuta lor nu a fost mai
ngrijita. Mi-ar spune daca ar putea, tiu asta, ca sunt barbai,
ca barbaii i pierd capul din cauza unei femei. Cu toate astea,
fac tot posibilul sa ma ntorc mai tarziu seara, ca sa evit coada
de barbai de la ua bucatariei.
Avem veti despre cei doi dezertori ai locotenentului. Un
urmaritor i-a gasit mori de frig ntr-un adapost nu departe de
drumul aflat la patruzeci i cinci de kilometri est. Dei
locotenentul ar vrea sa-i lase acolo (Patruzeci i cinci de
kilometri pana acolo i nca pe-atat napoi pe vremea asta: e
prea mult pentru nite oameni care nu mai sunt oameni, nu
crezi?), l conving sa trimita un pluton.
Trebuie sa-i consume riturile, i spun. n plus, e bine
pentru moralul tovarailor lor. N-ar trebui sa gandeasca ca ar
putea sa li se-ntample i lor sa moara n deert i sa ramana
aa, uitai de lume. Trebuie sa facem tot ce ne sta-n putina ca
sa le atenuam frica de a fi nevoii sa paraseasca pamantul asta
minunat. n definitiv, noi suntem cei care-i ducem catre
asemenea ncercari.
Plutonul pleaca, aadar, iar doua zile mai tarziu se ntoarce
cu leurile ngheate bocna i ncovoiate ntr-un car. Continuu
sa ma mir vazand ca oamenii fug de-acasa la o distana de o zi
de mancare i caldura, dar nu-i duc gandul mai departe. Stand
pe marginea mormantului, n cimitirul ncletat de gheaa n
timp ce se savaresc ultimele ritualuri, iar camarazii mai
norocoi ai decedailor privesc, cu capul descoperit, mi repet
ca, daca ncerc sa-i conving sa trateze cum se cuvine
ramaiele, vreau sa le arat acestor tineri ca moartea nu e
anihilare, ca supravieuim sub forma unor filiaii n amintirea
celor pe care i-am cunoscut odata. Dar oare numai de dragul
lor nscenez toata aceasta ceremonie? Nu ma consolez pe mine
nsumi astfel? Ma ofer sa preiau sarcina de a-i ntiina pe
parini n scris despre ce-au pait cei doi.
Unui batran i vine mai uor, spun.
Nu ai vrea sa faci altceva? ma ntreaba ea.
Sta cu un picior n poala mea. Sunt dus, pierdut n ritmul n

care-i frec i masez glezna umflata. ntrebarea ei ma ia prin
surprindere. E prima oara cand vorbete atat de direct. Eu dau
din umeri, zambesc, ncerc sa ma retrag n transa mea, aproape
ca dorm i nu vreau sa fiu trezit.
Piciorul se zbate n stransoarea mea, prinde viaa, ma
 mpunge uor n ale. m i deschid ochii pe corpul auriu care
zace n patul meu. Ea sta cu capul cuibarit ntre brae,
privindu-ma pe furi, cum m-am obinuit deja, expunandu-i
sanii tari i pantecele lucios, zvacnind de viaa aceea de animal
tanar. Degetele de la picioare continua sa sape n alele mele;
dar ele nu gasesc raspuns n acest domn batran care
ngenuncheaza n faa ei, n halatul bleumarin.
Alta data, i spun, iar limba mi se ncurca stupid n jurul
cuvintelor.
Cred ca e o minciuna, dar o rostesc.
Alta data, poate.
Apoi i ridic piciorul i ma ntind langa ea.
Batranii nu au virtui de aparat, deci ce pot sa spun?
Gluma chioapata, e prost exprimata, iar ea n-o nelege, mi
deschide halatul i ncepe sa ma mangaie. Dupa un timp, i
ndepartez mana.
Te vezi cu alte fete, optete. Crezi ca nu tiu? Schiez un
gest ferm, ca sa o fac sa taca.
i cu ele te pori tot aa? ntreaba ea ncet i ncepe sa
suspine.
Dei mi se nmoaie inima, nu am ce face. Dar ce umilire! Nici
macar nu poate parasi apartamentul fara sa se clatine i sa se
mpiedice cand se mbraca. E la fel de mult prizoniera acum ca
i nainte. i mangai mana i ma afund i mai adanc n starea
morocanoasa.
Asta e ultima noapte n care dormim n acelai pat. Ma mut
mai ncolo, la o camera distana, i dorm acolo. ntimitatea
fizica dintre noi doi s-a sfarit.
Deocamdata, i spun. Pana la sfaritul iernii. E mai bine
aa.
Ea accepta fara sa protesteze. Cand ma ntorc acasa seara,
mi aduce ceaiul i ngenuncheaza langa tava ca sa ma
serveasca. Apoi se ntoarce la bucatarie. O ora mai tarziu, i
gasete drumul bajbaind n spatele fetei cu tava pentru cina.
Mancam mpreuna. Dupa masa, ma retrag n biroul meu sau ies
n ora, reluandu-mi activitaile sociale neglijate: joc ah la
prieteni acasa sau cari cu ofierii la han. Fac i cateva vizite
sus, la han, dar asta plin de nite remucari care-mi strica toata
placerea n final. De fiecare data cand revin acasa, fata doarme,
iar eu sunt nevoit sa ma strecor n varful degetelor, ca un so
ratacitor.
Ea se adapteaza fara proteste noului mod de viaa. m i spun
adeseori ca se supune din pricina educaiei barbare de care a
avut parte. Dar ce tiu eu despre educaia barbara, n definitiv?
Ceea ce eu numesc supuenie ar putea fi simpla indiferena. Ce
conteaza pentru un ceretor, un copil orfan, daca dorm la mine
acasa sau nu, atata timp cat are un acoperi deasupra capului i
mancare? Am nceput sa cred ca nu poate sa nu ma vada ca pe
un barbat prada pasiunii, oricat de pervertita i de obscura ar fi
acea pasiune, ca n pauzele tacute care compun adeseori relaia
dintre noi, ea nu poate sa nu-mi simta privirea, care apasa
asupra ei cu greutatea unui corp ntreg. Prefer sa nu ma
gandesc prea mult ca educaia pe care o primete o fata de
rand barbara e de-aa natura ncat sa nu poata mulumi toate
capriciile unui barbat, inclusiv capriciul neglijarii, ci sa vada n
pasiunea sexuala, fie ea aceea a unui cal, a unei capre, a unui
barbat sau a unei femei, un simplu fapt al vieii, avand mijloace
i scopuri dintre cele mai clare; aa ca gesturile ncurcate ale
unui strain mbatranit, care-o ridica de pe strada i o instaleaza
n apartamentul lui, i asta ca sa-i sarute picioarele, iar apoi sa
o intimideze, sa-i unga trupul cu uleiuri parfumate exotice, sa
o ignore, sa doarma n braele ei ntreaga noapte, n sfarit, sa
se separe de ea, toate astea nu par decat dovezi clare ale
impotenei lui, ale nehotararii, ale nstrainarii de propriile
dorine. Dei n-am ncetat sa o privesc ca pe un trup mutilat,
plin de cicatrice, maltratat, ea s-a transformat, se pare, ntr-un
nou trup debil, care nu se simte mai deformat decat se simte
pisica fiindca are gheare n loc de degete. A face bine sa-mi iau
n serios gandurile. Dei e mai banala decat mi place sa cred,
ar putea sa ma gaseasca, la randul ei, banal.
3
n fiecare dimineaa, aerul e plin de batai din aripi, fiindca
pasarile zboara dinspre sud, rotindu-se deasupra lacului
nainte de a se lasa n zonele sarate ale mlatinilor. n acalmia
vantului, cacofonia ipetelor lor, croncaniturile, zbieretele
ajung pana la noi, ca zgomotul unui ora inamic pe apa: rae
salbatice de tot soiul, liie, cufundari. Sosirea primelor pasari
migratoare confirma semnele de mai devreme, urmele de vant
cald, transparena sticloasa a gheii de pe lac. Primavara e pe
drum, n curand va trebui sa plantam.

ntre timp, a venit vremea vanatorii. n ainte de rasarit,
grupuri de barbai pleaca nspre lac ca sa-i ntinda plasele.
n ainte de pranz se ntorc cu ele pline de cantitai uriae de
vanat: pasari cu gatul sucit, aruncate din varful prajinilor una
peste alta la picioarele lor, sau ndesate de vii n cutii de lemn,
ipand revoltate, calcand una peste alta, avand printre ele
uneori i cate-o lebada ipatoare nghesuita. Cornul abundenei
naturale: oamenii vor manca bine n urmatoarele saptamani.

nainte sa pot pleca, trebuie sa ntocmesc doua documente.
Primul este adresat guvernatorului provinciei: Pentru a
repara macar parial daunele cauzate de atacurile Biroului
Trei, scriu, i a reabilita cate ceva din bunavoina generala
care exista nainte, le voi face o scurta vizita barbarilor.
Semnez i sigilez scrisoarea.
Ce va fi al doilea document, nu tiu nca. Un testament? Un
memoriu? O confesiune? O istorie a treizeci de ani petrecui la

frontiera? ntreaga zi raman n transa la birou, holbandu-ma la
hartia alba, goala, ateptand sa vina cuvintele. O a doua zi se
scurge la fel. A treia zi ma dau batut, pun hartia la loc n sertar
i ma pregatesc de plecare. Pare normal ca un barbat care nu
tie ce sa faca nici macar cu femeia care doarme n patul lui sa
nu tie ce sa scrie.
Am ales trei oameni sa ma nsoeasca. Doi dintre ei sunt
tineri recrui i am dreptul la serviciile lor cat timp sunt
transferai. Al treilea este un batran nascut prin parile astea,
un vanator i negustor de cai, al carui salariu l voi plati din
propriul buzunar. i adun laolalta dupa-amiaza, nainte de a
pleca la vanatoare.
tiu ca nu e timpul potrivit pentru o calatorie, le spun. E o
vreme nelatoare, sfaritul iernii, chiar nainte de primavara.
Dar daca mai ateptam mult, n-o sa-i mai gasim pe nomazi, or
sa apuce sa migreze.

nsoitorii nu ma ntreaba nimic. Fetei nu-i spun decat:
Te duc napoi la oamenii tai, sau n orice caz, cat mai
aproape de ei, de vreme ce sunt acum mpratiai peste tot.
Nu da semne ca s-ar bucura. Aez langa ea blana grea pe care
i-am cumparat-o special pentru calatorie, cu o caciula din piele
de iepure, esuta dupa moda localnicilor, cizme noi, manui.
Acum ca m-am hotarat n sfarit pentru o cale anume, dorm
mai linitit i chiar intuiesc undeva n mine ceva ce aduce a
fericire.
Plecam pe 3 martie, nsoii pana dupa poarta i pe rau n
jos, catre lac, de o escorta improvizata de copii jerpelii i caini
vagabonzi. Dupa ce trecem de baraj i ne ndepartam de cursul
raului, alegand drumul spre dreapta, care de obicei nu e folosit
decat de vanatori, escorta noastra ncepe sa se rasfire, pana
cand nu mai raman decat caiva flacai ncapaanai, maraluind
n spate, fiecare hotarat la randul lui sa reziste mai mult decat
ceilali.
Soarele s-a ridicat, nsa nu ncalzete. Vantul ne sufla n faa
peste rau, umplandu-ne ochii de lacrimi. n tr-un ir indian se
afla patru barbai i o femeie, patru animale de povara, dintre
care caii se dau napoi n faa vantului, astfel ncat trebuie
biciuii; urmand cararea erpuita, ne ndepartam din ce n ce
mai mult de ora, de campurile aride i n cele din urma de
baieii gafaind de atata alergat. Planul meu este sa urmam
aceasta cale pana cand ajungem la lac, catre sud, apoi s-o luam
spre nord-est, traversand deertul, catre vaile din munii unde
poposesc nomazii pe timp de iarna. E un traseu rareori
circulat, de vreme ce nomazii, cand migreaza nspre nord cu
turmele lor, urmeaza albia raului secat, cotind larg catre est i
sud. n orice caz, traseul reduce durata calatoriei, altfel de ase
saptamani, la una sau doua. Nu l-am parcurs niciodata. Aa ca,
pe durata primelor trei zile, naintam anevoie spre sud i apoi
spre est. La dreapta se ntinde o campie de terase erodate de
vant, care se mbina la capete n gramajoare de nori roiatici de
praf, iar apoi n cerul galben, acoperit de ceaa. La stanga se
afla un inut de mlatini plate, faii acoperite cu stuf i lacul pe
care nca nu s-a topit stratul subire de gheaa. Vantul care
bate deasupra gheii ne taie respiraia, aa ca n loc sa calarim,
preferam sa parcurgem pe jos poriuni ntregi de drum, alaturi
de cai. Fata i leaga o earfa la gat i n jurul feei i,
ghemuindu-se n a, i urmeaza orbete conducatorul.
Doi dintre cai sunt ncarcai cu lemne de foc, dar acestea
trebuie pastrate pentru cand nu vom mai rezista. La un
moment dat, ngropai pe jumatate n nisipurile micatoare,
ajungem la un tamarisc n forma unei movile de nisip, pe care
l cioparim pentru lemne; n rest, trebuie sa ne mulumim cu
legaturi de trestii uscate. Fata i cu mine dormim unul langa
altul n acelai cort, nfaurai n blanuri, ca sa ne protejeze de
frig.
n aceste zile timpurii ale calatoriei, mancam bine. Am adus
carne sarata, faina, fasole, fructe uscate i exista pasari cu noi
pe care le putem mpuca. Dar trebuie sa fim cumpatai cu apa.
Apa de mlatina de-aici din extremitaile joase este prea sarata
ca sa poata fi bauta. Unul dintre oameni trebuie sa se afunde
douazeci-treizeci de pai, pana aproape de genunchi, ca sa
umple recipientele din piele sau sa rupa bucai de gheaa. Dar
pana i gheaa topita e atat de sarata i amara, ncat nu se
poate bea decat cu ceai rou, tare. n fiecare an, lacul devine
din ce n ce mai sarat, pe masura ce raul avanseaza n
marginile sale, aruncand sare i alaun n lac. De vreme ce lacul
nu are ieire nicaieri, depozitul de minerale crete ncontinuu,
mai ales n sud, unde suprafee ntregi de apa sunt izolate de
faii de nisip. Dupa inundaiile din timpul verii, pescarii gasesc
crapi plutitori la suprafaa apei, n poriunile mai joase, mori,
cu burta-n sus. Se spune ca nu se mai gasete pastrav. Ce se va
ntampla cu aezarea noastra daca lacul se va transforma ntr-o
mare moarta?
Dupa o zi ntreaga de ceai sarat, toi, cu excepia fetei,
ncepem sa suferim de diaree. Eu sunt cel mai grav lovit.
Resimt puternic umilina pauzelor dese, dezbracarea i
mbracarea, cu degetele ngheate, ascuns dupa cal, n timp ce
ceilali ma ateapta. n cerc sa beau cat de puin pot, ntr-atat
ncat pana i mintea mea proiecteaza imagini amagitoare cand
sunt calare: un butoi plin pe marginea fantanii, cu apa sarind
din cana: zapada curata. Vanatoarea ocazionala la care ma
dedau, promiscuitatea consumata fara tragere de inima,
exerciii de masculinitate, toate astea mi-au ascuns pana acum
cat de slabit a devenit corpul meu. Dupa curse lungi, oasele au
nceput sa ma doara, iar pana la caderea nopii am obosit atat
de tare, ncat mi-am pierdut pofta de mancare. n aintez
chinuit, pana cand nu-mi mai pot urni picioarele; apoi ma caar
n a, ma nfaor n mantie i le fac semn unora dintre oamenii
din faa sa preia sarcina de a depista urmele pierdute. Vantul
nu se potolete. Urla la noi i mproaca gheaa, sufland parca
de nicaieri, fara direcie, nvemantand cerul ntr-o haina de
praf rou. Nu ai unde sa te-ascunzi de praf: patrunde prin
haine, ni se depune pe piele, se strecoara pana i n bagaje.
Mancam cu limbile mbacsite, scuipand des, cu dinii
scranind. n loc de aer respiram praf, a devenit mediul n care

traim. nota m prin praf ca petii prin apa.
Fata nu se plange. Mananca bine, nu se mbolnavete,
doarme dusa ntreaga noapte, ncletata ntr-un ghemotoc, pe
o vreme atat de geroasa, ncat a strange la piept chiar i un
caine doar ca sa-i in de cald. Calarete ntreaga zi fara sa
cracneasca. La un moment dat, privind n sus, observ ca a
adormit n a, cu o faa placida, ca de copil.
n a treia zi, marginea inutului mlatinos ncepe sa se
curbeze n interior, catre nord, i aa ne dam seama ca am
ocolit lacul. Ridicam tabara dimineaa devreme i petrecem
ultimele ore pe lumina strangand fiecare farama de
combustibil, n timp ce caii pasc pentru ultima data pe iarba
mlatinoasa i rara. n fine, n zorii celei de-a patra zile
ncepem traversarea zonei unde fusese candva lacul, adica
peste cincizeci de kilometri dincolo de mlatini.
 Terenul arata mai pustiu decat tot ce-am vazut pana acum.
Nimic nu crete pe fundul acestui lac sarat, care pe alocuri se
umfla i se incrusteaza n hexagoane de cristal coluros, late de
un metru. Sunt i pericole: trecand peste o poriune neteda,
calul din faa strapunge deodata crusta de sare ngheata i se
afunda pana la piept n baltoaca verde mpuita, iar omul care
l conduce ramane o clipa mut, n aer, nainte de a se adanci la
randul lui. Ne luptam sa-i scoatem din lac, crusta de sare se
rupe n achii sub copitele calului neputincios; gaura se
largete, iar un miros oribil de apa sarata se ntinde peste tot.
Nu am trecut de lac, ne dam acum seama: se-ntinde aici, sub
noi, uneori adanc de caiva metri sub un nveli de gheaa,
alteori sub o pelicula fina de sare faramicioasa. Cat sa fi trecut
de cand soarele a stralucit ultima oara deasupra acestor ape
moarte? Ajuni pe teren solid, aprindem focul ca sa-i ncalzim
pe oamenii care dardaie de frig i sa le uscam hainele. Un
barbat clatina din cap:
n totdeauna am auzit: ferete-te de zonele verzi. Dar nu
am mai vazut sa se ntample aa ceva niciodata.
Este ghidul nostru, singurul dintre noi care a mai calatorit la
est de lac. Dupa acest incident, mpingem caii i mai puternic,
grabii sa ne ndepartam cat mai curand de lacul mort, speriai
ca ne vom rataci ntr-un lichid mai rece decat gheaa, mineral,
subteran, vid, fara aer. Ne plecam capetele i calarim mai
departe mpotriva vantului, cu hainele umflandu-se pe noi n
spate, alegand sa mergem peste cioburile coluroase de sare,
evitand pamantul neted. Prin raul de praf care unduiete
maiestuos traversand cerul, soarele stralucete ca o portocala,
ne ncalzind nsa. La lasarea ntunericului, ndesam aruii de la
corturi n sarea tare ca o stanca, ardem lemnul de foc n
cantitai uriae i ne rugam, ca marinarii, sa dam de pamant.
n a cincea zi lasam n urma plafonul lacului i trecem
printr-o faie de sare cristalina i lucioasa, care n scurta vreme
se transforma n nisip i piatra. Cu toii am prins curaj, chiar i
caii, care n timpul traversarii zonei de sare n-au avut parte
decat de cateva pahare de semine de n i o galeata de apa
sarata. Starea lor se nrautaete vazand cu ochii.
Cat despre barbai, acetia nu se plang. Carnea proaspata e
pe terminate, nsa raman carnea sarata, fasolea uscata i
cantitai mari de faina i de ceai, alimentele de baza ale
calatoriei. La fiecare oprire fierbem ceai i prajim nite
painioare tocmai bune pentru nfometai. Barbaii se ocupa cu
gatitul: intimidai de prezena fetei, nesiguri de statutul ei,
nesiguri, mai presus de toate, de ceea ce avem de gand cu ea,
de vreme ce le-o ducem barbarilor, aproape ca nici nu-i
vorbesc, evita sa o priveasca i nu-i cer niciodata ajutorul la
gatit. Nu o mping nainte, sperand ca reinerea se va risipi pe
drum. -am ales pe oamenii atia pentru ca erau rezisteni,
oneti i cu iniiativa. Ma urmeaza pe cat pot cu nsufleire n
condiiile astea vitrege, dei de-acum armura lustruita purtata
de cei doi tineri soldai viteji cand am trecut de poarta oraului
este pe cal, desfacuta n bucai, iar tecile sabiilor sunt pline de
nisip.
Faiile de nisip ncep sa se preschimbe n dune. Nu mai
naintam cu atata spor acum, urcand i coborand dunele. E cel
mai prost teren pentru caii care se chinuiesc sa nainteze
caiva centimetri o data; copitele se scufunda n nisip. Ma uit
nspre ghidul nostru, dar acesta nu poate decat sa dea din
umeri.
Aa o ine pre de caiva kilometri, trebuie sa trecem, n-
avem de ales.
Din varful unei dune, ferindu-mi ochii, uitandu-ma inta
nainte, nu vad decat nisip nvolburat.
n acea noapte, unul dintre caii de povara refuza sa
manance. Dimineaa, chiar i dupa o biciuire dintre cele mai
aspre, se ncapaaneaza sa ramana aezat. Redistribuim atunci
povara i aruncam o parte din lemnul de foc. Pe cand alii
pornesc nainte, eu raman n urma. Pot sa jur ca animalul tie
ce are sa se ntample. Cand vede cuitul, ochii i se dau peste
cap. Cu sangele anindu-i din gat, iese din zona cu nisip i se
clatina caiva pai nainte de-a cadea. n cazurile extreme, am
auzit, barbarii strang sangele cailor. Oare vom trai sa regretam
sangele risipit atat de generos pe nisip?
n a aptea zi, cu dunele n sfarit n spate, distingem,
ncadrat de cenuiul ters al peisajului vid, o faie de gri mai
nchis. De aproape, vedem ca se ntinde la est i la vest pe
caiva kilometri. Se vad pana i formele negre ale copacilor
ciuntii. Suntem norocoi, ne spune ghidul: trebuie sa fie apa
aici.
De fapt, am dat peste ceea ce a fost candva o laguna
terminala. Trestii moarte, de un alb fantomatic, i
sfaramicioase, contururi care erau odinioara malurile. Copacii
pe care i-am zarit sunt plopi, i ei mori de mult. Au murit de
cand apele subterane s-au retras, cu ani i ani n urma, mult
prea n adancime ca sa mai poata fi ajunse de radacinile lor.
Descarcam povara de pe animale i ncepem sa sapam. La doi
metri atingem un strat de lut albastru, greu. Dedesubt se afla
din nou nisip, apoi nca un strat de lut, vizibil mai lipicios. La
apte metri adancime, cu inima gata sa-mi sara din piept i
urechile iuindu-mi, sunt nevoit sa refuz cand mi vine randul
la sapat. Cei trei barbai trudesc n continuare, ridicand
pamantul dispersat din groapa ntr-o panza de cort legata la
coluri.
La zece metri adancime, apa ncepe sa ni se adune sub
picioare. E dulce, fara urma de sare; ne zambim cu satisfacie
unul altuia. Dar se aduna foarte ncet, iar marginile gropii
trebuie sa fie sapate ncontinuu, pentru ca altfel se prabuesc.
De-abia la amiaza, tarziu, reuim sa nlocuim i ultimul butoi cu
apa sarata. Seara, aproape pe ntuneric, coboram galeile n
fantana sapata i dam de baut cailor.

ntre timp, acum ca avem lemn de plop din belug, barbaii
au sapat doua cuptoare mici, spate n spate, i au aprins un foc
mare deasupra, ca sa coaca lutul. Cand focul se mai potolete,
mping carbunii n cuptoare i ncep sa coaca paine. Fata sta i-
i privete, sprijinita n carjele de care am legat la capete discuri
de lemn, ca s-o ajute prin nisip. n camaraderia asta libera i
lejera din ziua buna de azi i cu o zi de odihna promisa, se
vorbete abundent. Glumind cu ea, barbaii dau primele semne
de prietenie:
Vino, stai langa noi i gusta, sa vezi cum tie un barbat sa
coaca paine!
Ea le zambete la randu-i, ridicandu-i barbia ntr-un gest
despre care probabil ca doar eu tiu ca e un efort de a vedea.
Precauta, se aaza langa ei ca sa se ncalzeasca la focul
cuptoarelor.
Eu ma aez mai departe, protejat de vant, la gura cortului, cu
una dintre lampi clipind alaturi, nsemnand ziua n jurnal, dar
atent la ce se spune n acelai timp. Joaca se prelungete n
dialectul de la frontiera, iar ea nu duce deloc lipsa de cuvinte.
Sunt uimit de fluena ei, de rapiditate, de stapanirea de sine. Ba
chiar mi surprind un acces de mandrie: nu e doar tarfa
batranului, ci i o tanara inteligenta, spirituala, atragatoare!
Poate ca daca a fi tiut de la nceput cum sa exploatez acest
limbaj jucau al ei, am fi devenit mai apropiai. Dar ca un prost,
n loc sa o fac sa se simta bine, nu i-am oferit decat toanele
mele. Cu adevarat lumea ar trebui sa nu aparina decat
cantareilor i dansatorilor! Amaraciune futila, melancolie
dearta, regrete goale! Sting lampa, ma aez cu barbia n pumn,
uitandu-ma fix catre foc i ascultand cum mi chioraie maele.
Somnul urmeaza unei epuizari totale. De-abia ma trezesc
puin, ca ea i apare, ridicand marginea blanii imense de urs i
cuibarindu-se langa mine. Copiilor li se face frig noaptea,
iata ce mi spun, ameit cum sunt, tragand-o nspre mine,
aipind. Adorm, probabil, din nou o vreme. Apoi, complet
treaz, i simt mana bajbaind printre haine, limba n urechea
mea. Un val de bucurie senzuala mi traverseaza corpul, casc,
ma ntind i zambesc pe ntuneric. Mana ei gasete ce cauta.
Ei, i? mi spun. Daca pierim aici, n inutul asta de nicaieri?
Macar sa nu murim jefuii i nefericii. E goala pe sub haina.
Dintr-un salt, ma urc pe ea; e calda, umflata de pofta, gata de
mine; ntr-un minut am ters cinci luni de ezitare nesabuita i
plutesc din nou ntr-o uitare senzuala.
Cand ma trezesc, am mintea atat de golita, ncat n mine
ncepe sa creasca spaima. Doar cu un efort deliberat reuesc sa
ma integrez din nou n timp i spaiu: ntr-un pat, n cort, ntr-
o noapte, ntr-o lume, un corp culcat pe direcia vest-est. Dei
sunt ntins peste ea, cu greutatea unei vite moarte, fata
doarme, cu braele mpreunate uor peste spatele meu. Ma scol
de pe ea, aranjez patura de pe noi i ncerc sa ma aez normal.
Nicio clipa nu-mi vine n minte ca am putea sa ridicam tabara
n ziua urmatoare, sa ne ntoarcem la oaza i sa-mi reiau viaa
n vila nsorita a magistratului, alaturi de o tanara mireasa,
dormind cuminte langa ea, ca viitor tata al copiilor ei, i sa vad
cum se duc anotimpurile unul dupa altul. Nu resping gandul
ca, daca n-ar fi petrecut seara cu tinerii din jurul focului de
tabara, mai mult ca sigur ca nu ar fi avut nevoie de mine. Poate
ca, de fapt, mbraiandu-ma, ma privea ca pe unul dintre ei.
Ascult cu atenie reverberaiile acestui gand n interiorul
corpului, dar nu reuesc sa depistez vreo povara pe inima care
sa-mi spuna ca sunt ranit. Doarme; mana mea se plimba ncolo
i-ncoace peste pantecele ei neted, i mangaie coapsele. Gata,
sunt mulumit acum. n acelai timp, sunt gata sa cred sa fiu
sincer, nici placerea pe care mi-o ofera, placerea al carei efect
ndepartat e resimit de palma mea, nu patrunde prea adanc.
nima nu-mi salta mai mult decat pana acum, nici sangele nu
pulseaza la atingerea ei. Nu sunt cu ea n urma vreunui extaz
pe care mi-l promite sau daruiete, ci din alte motive, care-mi
raman necunoscute, ca ntotdeauna. Cu o excepie: n-am putut
sa nu-mi dau seama ca n pat, pe ntuneric, urmele pe care
torionarii i le-a lasat pe trup, picioarele sucite, ochii aproape
ne vazatori, se pot uita uor. n seamna ca o doresc n
ntregime, ca placerea pe care mi-o da va ramane umbrita pana
cand urmele de pe ea se vor terge, iar ea va fi redata din nou
siei; sau sa fie oare altceva (nu sunt tampit, dai-mi voie s-o
spun), oare tocmai urmele de pe ea m-au atras, iar acum, spre
dezamagirea mea, aflu ca nu sunt ndeajuns de adanci ncat sa
ma patrunda? Prea mult sau prea puin: oare o vreau pe ea, sau
doar urmele unei istorii pe care le poarta corpul ei? Timp
ndelungat, ma holbez n ceea ce pare a fi bezna, dei tiu ca
acoperiul cortului e la doar o jumatate de metru distana de
mine. Niciun gand care-mi trece prin cap, nicio fraza
articulata, oricat de contradictorie, asupra sursei dorinei mele
nu pare sa ma neliniteasca. Probabil ca sunt obosit, mi
spun. Sau poate ca orice a fi n stare sa articulez e fals
poziionat. Buzele mi se mica, compunand i recompunand
cuvintele, tacute. Sau poate ca trebuie sa trec tocmai prin
ceea ce n-a fost pana acum articulat. Ma concentrez asupra
propoziiei asteia fara sa detectez n mine vreun impuls de a
raspunde, fie el afirmativ ori negativ. Cuvintele devin din ce n
ce mai opace; n scurt timp, i pierd orice neles. Suspin la
sfaritul unei zile lungi, n mijlocul unei nopi lungi. Apoi ma
ntorc spre fata, o mbraiez, o in strans lipita de mine.
Toarce n somn, unde o nsoesc imediat.
Caii sunt acum ntr-o stare jalnica, aa ca ne odihnim n a
opta zi. Mesteca nfometai cozile de trestie. i umfla burile
cu apa i se paraie copios. -am hranit cu ultimele semine de
n i chiar cu un pic din painea noastra. Daca nu gasim o
paune ntr-o zi-doua, vor muri cu sigurana.
Lasam n urma fantana i movila de pamant la care sapam ca
sa o pornim nainte, catre nord. Cu toii mergem, n afara de
fata. Am abandonat toate lucrurile de care ne puteam lipsi, ca
sa uuram puin povara cailor, dar de vreme ce nu putem
supravieui fara foc, trebuie sa-i ncarcam cu vreascuri.
Cand o sa putem vedea munii? l ntreb pe ghid.
n tr-o zi. Poate doua. E greu de spus. N-am mai calatorit
prin parile astea, e prima data.
A vanat de-a lungul malului dinspre est al lacului i la
periferia deertului, fara sa fie nevoit sa-l traverseze. Atept,
lasandu-l sa se pronune oricand vrea, nsa se arata netulburat,
nu crede ca suntem n pericol.
Poate ca mai avem doua zile pana cand o sa zarim munii,
apoi nca o zi de mers pana sa ajungem la ei.
mijete ochii, uitandu-se n ceaa maronie care a acoperit
i
orizontul. Nu ntreaba ce vom face cand ajungem la muni.
Dam de sfaritul acestui deert pietros i plat, i urcam
cateva stanci tari pana la un platou jos, unde gasim hamacuri
din iarba hibernala. Animalele se iau la ntrecere, sfaiindu-le.
Ce uurare sa le vedem cum mananca!
Ma trezesc cu o sperietura, n miez de noapte, copleit de
senzaia nspaimantatoare ca s-a ntamplat ceva rau. Fata se
ridica n capul oaselor langa mine:
Ce e? ma ntreaba.
Asculta. S-a oprit vantul.
n picioarele goale, nfaurata doar ntr-o blana, se strecoara
afara din cort n urma mea. Ninge uor. Pamantul e alb,
nemicat, de o parte i de alta, sub luna plina acoperita de
ceaa. O ajut sa se ridice i o in n brae, uitandu-ma fix n
golul de unde coboara fulgii de zapada, ntr-o tacere pe care o
resimt dupa o saptamana de vant biciuindu-ne urechile
ne ncetat. Oamenii din al doilea cort ni se alatura. Ne zambim
prostete unul altuia.
i-acum, primavara, mi spun, ultima zapada din an.
Aproba cu toii din cap. Un cal care se scutura de nea, undeva
langa noi, ne sperie.
n caldura nca nabuita de zapada a cortului facem
dragoste din nou. Ea se arata pasiva, se conformeaza. Cand
ncepem, sunt convins ca momentul e potrivit; o mbraiez cu
o placere intensa, plin de mandrie; dar la jumatatea drumului
ncep sa o pierd, iar actul se stinge n vid. ntuiiile mele sunt
evident nelatoare. Totui, inima continua sa pulseze n faa
acestei fete care adoarme atat de rapid n braele mele. Va veni
o alta vreme, iar daca nu va fi aa, nu cred ca o sa-mi pese prea
mult.
O voce ma cheama prin deschizatura cortului.
Domnule, trebuie sa va trezii!
Sunt vag contient ca am dormit prea mult. Totul e perfect
nemicat, mi spun, ca i cand am fi anesteziai de nemicarea
asta totala.
es din cort, la lumina zilei.
a uitai-va, domnule! spune barbatul care m-a trezit,
aratand spre nord-est. Se apropie vremea rea!
Un val negru uria se rostogolete deasupra noastra, pe
campia alba, nzapezita. E nca la destui kilometri departare,
dar nghite pamantul pe drum. Creasta i se pierde printre norii
ntunecai.
Furtuna! strig.
N-am mai vazut niciodata ceva atat de nfricoator. Oamenii
se reped sa-i demonteze corturile.
Adu caii nauntru, leaga-i aici, n centru. Primele rafale de
vant au ajuns deja aici, zapada ncepe sa se nvolbureze i sa
zboare.
Fata e langa mine, sprijinita n carje.
Vezi? o ntreb.
Ea se uita n felul ei, stramb, i apoi da din cap. Oamenii se
pun pe treaba, strangand al doilea cort.
Zapada n-a fost un semn de bun augur, pana la urma!
Nu raspunde. Dei tiu ca ar trebui sa i ajut, nu pot sa-mi
dezlipesc privirea de imensul zid circular, negru, care urla la
noi cu viteza unui cal n galop. Vantul se nteete, zgalaindu-
ne puternic; vuietul familiar ne rasuna din nou n urechi.

ncep sa ma agit.
Repede, repede! strig, batand din palme.
Un barbat e n genunchi, mpaturind panza cortului,
rostogolind rola de fetru, punand cearafurile unul peste altul;
ceilali doi aduc caii nauntru.
Stai jos! i poruncesc fetei i ma reped sa-i ajut cu
mpachetatul.
Zidul de furtuna nu mai e negru, ci s-a transformat ntr-un
haos de nisip nvolburat, zapada i praf. Apoi, dintr-o data,
vantul se preschimba n urlet, apca mi e smulsa din cap, iar
furtuna ne izbete. Ma pomenesc culcat la pamant, pe spate: nu
lovit de uragan, ci de un cal care tocmai a scapat i alearga
pretutindeni, cu urechile pe spate i ochii dai peste cap.
Prindei-l! strig.
Cuvintele nu sunt decat oapte, nu le pot auzi nici eu. Calul
dispare din campul vizual ca o fantoma. n acelai moment,
cortul e brusc ridicat n aer. Ma arunc peste balotul de fetru,
inandu-l strans, la pamant, gemand de furie. Apoi, ajutandu-
ma de maini i picioare, tragand de fetru, ma apropii de fata. E
ca i cand ai ncerca sa te tarati mpotriva apei curgatoare.
Ochii, nasul, gura mi sunt pline de nisip, respir cu greu.
Fata sta cu mainile i picioarele ntinse, ca nite aripi, peste
grumajii celor doi cai. Pare sa le vorbeasca: dei orbitele raman
fixe, nspaimantate, iar ei nemicai.
S-a dus cortul nostru! i strig n ureche, aratand catre cer.
Ea se ntoarce: sub caciula, are faa nfaurata ntr-o basma
neagra; pana i ochii i sunt acoperii.
Nu mai e cortul! strig din nou. Ea aproba din cap.
Timp de cinci ore ne strangem n spatele focului i al cailor,
iar vantul ne mproaca din toate parile cu zapada, gheaa,
ploaie, nisip i pietricele. Ne dor i oasele de frig. Flancurile
cailor aflai cu faa la vant simt acoperite de zapada. Ne
nghesuim unul ntr-altul, om i animal, mparind caldura,
ncercand sa rezistam.
Apoi, la amiaza, vantul se oprete brusc, ca i cand s-ar fi
nchis o poarta undeva. Urechile au nceput sa ne iuie n
tacerea nelinititoare. Trebuie sa ne urnim madularele
amorite, sa ne curaam, sa re ncarcam animalele, orice ar
putea face sangele sa curga din nou normal n vine, dar n
realitate, ceea ce ne dorim e sa mai ramanem un pic n cuibul
cald. Sinistra letargie! Vocea mea raguita razbate din fundul
gatului:
 Haidei, oameni buni, la drum!
Cocoaele de nisip ne arata unde se afla ngropat bagajul
nostru. Cautam n direcia n care a batut vantul, dar nici urma
de cort. Ajutam caii sa urce i-i ncarcam. Au nceput sa
necheze. Frigul din timpul furtunii e o nimica toata pe langa
frigul care-i urmeaza, aezandu-se peste noi ca un val de
gheaa. Respiraia ni se transforma n chiciura, picioarele ne
tremura n ghete. Dupa caiva pai nesiguri, ovaielnici, primul
cal se prabuete pe spate. Aruncam lemnul pe care-l poarta n
spate, l ridicam n picioare cu o prajina, l biciuim. Ma blestem,
nu pentru prima data, fiindca am plecat ntr-o calatorie atat de
grea cu un ghid nesigur pe o vreme nelatoare.
Ziua a zecea: aer mai caldu, ceruri mai limpezi, un vant mai
domol. Traversam campiile cu greu, cand deodata ghidul
nostru striga, aratand ntr-o parte. Munii! mi spun; inima
ncepe sa mi se zbata. Dar nu vede muntele. Petele din
departare catre care arata sunt oameni pe cai: cine altcineva
decat barbarii! Ma ntorc catre fata, al carei cal n pragul
prabuirii l duc de hauri.
Am ajuns aproape, o anun. Sunt oameni n faa, o sa
vedem n curand cine sunt.
Toata povara care apasa pe mine de cateva zile a fost
ridicata brusc. nainta nd cu pas grabit, ndrept ntreaga
expediie catre direcia de unde vin cele trei siluete marunte n
departare.
Continuam sa ne ndreptam catre ei nca o jumatate de ora,
pana cand realizam ca nu ne apropiem deloc. Se mica o data
cu noi.
Ne ignora, spun i mi vine ideea sa aprind focul. Dar cand
ma opresc, cele trei siluete se opresc i ele; de ndata ce ne
reluam mersul, ncep i ele sa mearga.
Sunt oare reflecii ale noastre, e oare o iluzie optica? ma
ntreb. Nu putem sa ne apropiem. Oare de cand ne vaneaza?
Sau cred ca noi i vanam?
Stai, n-are niciun rost sa-i urmarim, le spun oamenilor.
Sa vedem daca vor sa ntalneasca pe unul dintre noi, ne nsoit.
Urc pe calul fetei i calaresc singur, n direcia strainilor.
Pentru scurta vreme, par sa ramana nemicai, privind i
ateptand. Apoi ncep sa se retraga, sclipind n ceaa de praf.
Dei i dau pinteni, calul meu e prea slabit ca sa mai poata fi n
stare de altceva n afara de un biet trap mpiedicat. Renun la
vanatoare, descalec i i atept pe nsoitori sa vina.
Ca sa pastram caii n putere, ne-am scurtat din ce n ce mai
mult distanele parcurse n mar susinut. nainte de a aeza
tabara, nu avansam mai mult de zece kilometri n acea dupa-
amiaza, pe un teren solid, neted, avandu-i n faa permanent pe
cei trei calarei din departare, plutind mereu la orizontul
campului vizual. Caii au o ora n care sa poata pate puina
iarba ciuntita pe care o gasesc; apoi i legam de cort i punem
paza. Se lasa noaptea, stelele rasar pe un cer acoperit de ceaa.
Ne odihnim n jurul focului, rasfaandu-ne la caldura, savurand
durerea provocata de madularele obosite, nevrand sa intram
cu toii n singurul cort care ne-a ramas. Privind nspre nord,
a putea sa jur ca ma uit n vapaia unui alt foc; dar cand ncerc
sa le arat i celorlali, noaptea se face neagra, de nepatruns. Cei
trei oameni se ofera sa doarma afara, stand de straja pe rand,
dupa ceas. Sunt micat de gestul lor.
n cateva zile, le spun, cand o sa se faca mai cald.
Dormim cu ntreruperi, patru corpuri nghesuite ntr-un
cort facut pentru doua persoane, iar fata aproape afara.
Eu ma uit deja spre nord, nainte de rasarit. Pe cand violetul
i nuanele de roz ale rasaritului prind sa se aureasca, petele se
materializeaza din nou pe suprafaa goala a campiei. Nu mai
sunt trei, ci opt noua, zece, poate douasprezece.
Cu un ba mare i o camaa de n alb, fac un steag i pornesc
calare spre straini. Vantul s-a potolit, aerul e acum limpede, eu
numar n timp ce calaresc: douasprezece siluete marunte de o
parte a rasaritului, iar n spatele lor, n departare, o dara slaba
i fantomatica de albastru pare sa fie muntele. Apoi, pe cand eu
le privesc, siluetele ncep sa se mite. Se ncoloneaza i se suie
pe munte ca nite furnici. Sus, pe creasta, se opresc. Un nor de
praf i ascunde, apoi apar din nou: doisprezece oameni calare
pe linia orizontului. Eu merg nainte, cu steagul alb fluturandu-
mi peste umar. Dei mi in ochii pe creasta, nu reuesc sa
prind momentul n care dispar.
Trebuie sa-i ignoram pur i simplu, le spun nsoitorilor
mei.
rcam poverile la loc pe cai i ne reluam mersul spre
nca
muni. Dei poverile devin mai uoare de la o zi la alta, ne
doare inima ca trebuie sa biciuim bietele animale, deja extrem
de slabe.
Fata sangereaza, i-a venit ciclul. Nu o poate ascunde, aici nu
are parte de intimitate, nu e nici cel mai mic tufi dupa care sa
se poata ascunde. E suparata i barbaii sunt suparai la randul
lor. E vechea poveste: ciclul unei femei aduce ghinion, e rau
pentru culturi, pentru vanat, pentru cai. Barbaii devin
morocanoi: vor sa o ndeparteze de langa cai, ceea ce nu se
poate, nu o lasa sa le atinga mancarea. Ruinata, nu se apropie
de nimeni toata ziua i nu ni se alatura la masa de seara. Dupa
masa, iau un castron de fasole i galute i le duc n cortul unde
sta.
N-ar trebui sa ma atepi, spune ea. Nici macar n-ar trebui
sa fiu n cort. Dar n-am unde sa ma duc.
Nici nu pune la ndoiala legitimitatea excluderii ei.
Nu conteaza, i spun.
lipesc mana de obrazul ei, ma aez o clipa i o privesc
mi
cum mananca.
E inutil sa-i forez pe oameni sa doarma n acelai cort cu ea.
Prefera sa doarma afara, cu focul aprins, stand de veghe cu
randul. Dimineaa, de dragul lor, trec printr-o ceremonie
scurta de purificare alaturi de fata (caci m-am murdarit
culcandu-ma cu ea): cu un ba, trasez o linie n nisip, o trec pe
fata peste ea, i spal mainile i apoi pe-ale mele, o conduc n
cele din urma n tabara, peste linie.
O sa trebuiasca sa faci la fel maine dimineaa, murmura
ea.
n cele douasprezece zile de cand ne aflam pe drum, am
devenit mai apropiai decat am fost luni de zile, cat am trait n
aceeai camera.
Am ajuns la dealuri. Calareii cei stranii nainteaza mult n
faa noastra, de-a lungul albiei unui rau cu meandre secat. Nu
mai ncercam sa-i ajungem. Acum nelegem n sfarit ca, dei
sunt pe urmele noastre, tot ei ne conduc n acelai timp.
Pe masura ce terenul devine mai dur, avansam din ce n ce
mai ncet. Cand poposim sa ne tragem sufletele, sau cand i
pierdem din vedere pe straini printre meandrele raului, nu ne
temem de pieire.
Apoi, urcand pe o culme, nduplecand caii, ncordandu-ne,
mpingand i tragand, ajungem dintr-odata aproape de ei. Din
spatele stancilor, dintr-o vale ascunsa apar, calare pe ponei cu
coama bogata, doisprezece i chiar mai muli, mbracai n piei
de oaie, cu caciuli pe cap, cu fee oachee, macinate de vreme,
cu ochi nguti: barbari n carne i oase. Ma aflu suficient de
aproape ncat sa-i adulmec fara sa fac un pas: sudoare de cai,
fum, piele de animal pe jumatate tratata. Unul dintre ei
ndreapta spre pieptul meu o muscheta veche, aproape de
lungimea unui om, cu un maner sub eava. Mi se taie
respiraia. Nu, optesc. Cu precauie sporita, dau drumul
fraielor de pe calul pe care-l conduc i-mi arat mainile goale.
La fel de ncet, ma ntorc cu spatele, apuc fraiele i, alunecand
i mpiedicandu-ma pe pietri, aduc calul treizeci de pai mai
jos, la poalele culmii pe care ma ateapta nsoitorii mei.
Barbarii se profileaza pe fundalul cerului de deasupra.
Dincolo de bataile inimii, de salturile cailor i de gemetele
vantului, tacere. Am trecut de limitele mperiului. Nu-i de
joaca, momentul asta e important.
O ajut pe fata sa descalece.
Asculta cu atenie, i spun, te duc pe deal i o sa vorbeti
tu cu ei. a-i i carjele, fiindca pamantul e alunecos, iar alt
drum pana acolo sus nu e. Dupa ce vorbeti, poi sa hotarati ce
ai de gand sa faci. Daca vrei sa mergi cu ei, daca vor sa te
conduca napoi acasa, la familia ta, atunci mergi cu ei. Daca te
hotarati sa vii cu noi, poi sa vii cu noi. n elegi? Nu te forez.
Da din cap. E foarte emoionata.
 Cu un bra n jurul ei, o ajut sa urce panta acoperita de
pietre. Barbarii stau nemicai. Numar trei dintre muschetele
cu eava lunga; n rest, au arcuri scurte, cu care sunt obinuit.
Pe masura ce ne apropiem de culme, se retrag uor, din ce n ce
mai mult.
i vezi? o ntreb, rasufland din greu.

ntoarce capul aa cum face de obicei, n felul acela ciudat,
apatic.
Nu e bine, zice.
Orb, cum se spune orb? mi spune. Ma adresez barbarilor.
Oarba, le spun, apasandu-mi pleoapele.
Niciun raspuns. Arma sprijinita ntre urechile poneiului e
nca ndreptata spre mine. Ochii proprietarului ei sclipesc
vesel. Tacerea se prelungete.
Vorbete-le, i spun fetei. Spune-i de ce te afli aici. Spune-
le povestea ta. Spune-le adevarul.
Se uita pe furi la mine i zambete uor.
Chiar vrei sa le spun adevarul?
Spune-le adevarul, da. Ce altceva sa le spui?
Zambetul i ramane pe buze. Clatina din cap i tace n
continuare.
Spune-le ce vrei. Doar ca, acum ca te-am adus napoi, a
vrea sa te rog foarte explicit sa vii napoi n ora, cu mine. E
alegerea ta.
 i prind mana.
n elegi? Asta vreau.
De ce?
Cuvantul i aluneca de pe buze ncet, ca ultima suflare a unui
mort. tie ca ma exaspereaza, ca m-a exasperat de la nceput.
Omul cu puca nainteaza ncet, pana cand ajunge foarte
aproape de noi. Ea clatina din cap.
Nu, nu vreau sa ma mai ntorc n locul ala.
Cobor panta grabit.
Aprindei focul, fierbei ceai, o sa ne oprim aici, i anun
pe oameni.
De deasupra cascadei, vorbele fetei ajung la mine
fragmentate de rafalele de vant. Se sprijina pe cele doua carje
ale ei, iar calareii descaleca i i se strang n jur. Nu desluesc
niciun cuvant. Ce irosire, mi spun. Ar fi putut sa-i petreaca
lungile seri goale nvaandu-ma limba ei. Acum e prea tarziu.
Scot din traista doua platouri de argint pe care le-am carat
tot drumul prin deert. Despachetez sulul de matase.
A vrea sa pastrezi tu asta, i spun.
i nsoesc mana, ca sa simta moliciunea matasii,
ornamentele de pe platouri, cu peti i frunze mpletite. Am
adus i o mica legatura. Nu mai tiu ce conine. O pun pe
pamant.
Or sa te conduca ei pana acasa? Ea da din cap.
 A spus ca pana la vara. Zice ca vrea i un cal. Pentru mine.
Spune-i ca avem un drum lung nainte. Caii notri sunt ntr-
o condiie jalnica, dupa cum poate vedea, ntreaba daca nu
putem cumpara noi cai de la el. Spune-i ca platim n argint.
i traduce batranului, iar eu atept. Tovaraii lui au
descalecat, dar el a ramas n a, iar arma veche, imensa, i sta
atarnata de spate. Scari, a, hauri, fraie: niciun pic de metal,
doar os i lemn ntarit n foc, cusut cu aa tare, legat cu barete
din piele. Corpuri mbracate n lana i piei de animal hranite
din copilarie cu carne i lapte, straine de atingerea suava a
bumbacului, de virtuile blande ale cerealelor i fructelor:
acetia sunt oamenii pe care mperiul n expansiune i-a mpins
peste campie, catre muni. N-am ntalnit pana acum oameni
din nord la ei acasa, tratai de pe poziii egale. Barbarii cu care
sunt obinuit sunt cei care viziteaza oaza ca sa faca nego,
alaturi de cei caiva care-i ridica tabara de-a lungul raului i
de bieii prizonieri ai lui Joll. Ce ocazie i ce ruine n acelai
timp sa fiu aici astazi! ntr-o buna zi, urmaii mei vor
coleciona obiecte create de aceti oameni, varfuri de sageata,
manere de cuit incrustate, farfurii de lemn, ca sa le afieze
alaturi de ouale de pasare i de cimiliturile caligrafice. ar eu ce
fac? ata-ma, ncercand sa nnod legaturi ntre oamenii
viitorului i cei ai trecutului, returnand, cu scuzele mele, un
corp pe care l-am supt pana la epuizare. Un codo, un acal
deghizat n oaie, aflat n slujba mperiului!
Zice ca nu.
Scot unul dintre batoanele de argint din sac i i-l ntind.
Spune-i ca asta e pentru cal.
El se apleaca, apuca batonul lucios, muca din el precaut, iar
apoi l ascunde n haina.
Zice ca nu. Argintul e pentru calul pe care a acceptat sa
nu-l ia. Nu ia calul meu, ia doar argintul.
Aproape ca mi-am ieit din fire; dar la ce bun sa te
targuieti? Ea se duce, aproape ca s-a i dus, mi-a fost luata.
Asta e ultima oara cand o privesc direct n faa, ca sa-mi pot
analiza pornirile inimii, sa ncerc sa neleg cine e cu adevarat:
dupa asta, sunt convins, voi ncepe sa o recreez din rezerva de
amintiri, n funcie de dorinele mele discutabile. i ating
obrazul, i iau mana. Pe acest deal, n plina dimineaa, nu
gasesc n mine nicio urma din erotismul stupefiat care ma
atragea de obicei nopi la rand catre corpul ei, sau macar
afeciunea prieteneasca resimita pe drum. Nu simt decat un
gol i tristeea ca trebuie sa existe un asemenea gol. Dei i
strang mana mai tare, nu primesc niciun raspuns. Vad mult
prea bine ceea ce vad: o fata robusta, cu o gura larga i un
breton ce-i acopera fruntea, care acum privete lung, peste
umarul meu, catre cer; o straina; un oaspete venit de prin pari
necunoscute, aflat acum n drum spre casa, dupa o vizita nu
prea fericita.
Adio, i spun.
Adio, spune ea.
Vocea i pare la fel de ne nsufleita ca a mea. n cep sa cobor
panta; pana cand ajung jos, au ajutat-o deja sa urce pe cal i i-
au luat carjele.
Dupa cate mi dau seama, a venit primavara. Aerul e caldu,
varfurile verzi ale firelor de iarba noua au nceput sa creasca
ici i colo, n faa noastra se isca rafale de vant deertic. Daca
am fi parasit oaza acum i nu n urma cu doua saptamani, am fi
calatorit mai repede i nu ne-am fi riscat vieile. Pe de alta
parte, am fi fost oare suficient de norocoi ncat sa-i gasim pe
barbari? Chiar n aceasta zi, sunt convins, i strang corturile i
caruele, ncep sa-i mane oile n direcia n care vor migra
primavara. Nu am greit cand am acceptat riscul, dei acum
tiu ca ma nvinuiesc cu toii. (Sa ne aduci aici n mijlocul
iernii!, mi-i imaginez spunand. N-ar fi trebuit niciodata sa
acceptam! Dar ce-or mai zice acum, cand realizeaza ca nu erau
trimii ai vreunei ambasade n inutul barbarilor, cum am lasat
sa se neleaga, ci doar o escorta a unei femei, o deinuta
barbara ramasa ultima, o persoana fara niciun pic de
importana, tarfa magistratului?)
La ntoarcere, ncercam sa ne inem de traseul cunoscut pe
cat posibil, orientandu-ne dupa poziia stelelor, pe care am
avut grija sa o transcriu. Vantul a trecut, vremea s-a mai
ncalzit, poverile cailor sunt acum mai suportabile, tim unde
ne aflam, nu vad de ce n-am grabi pasul, nsa n timpul
popasului de noapte, apare un incident neprevazut. Sunt
chemat la focul de tabara, unde-l gasesc pe unul dintre soldaii
tineri stand jos, trist, cu faa sprijinita n maini. Are cizmele
scoase i bandajele picioarelor desfacute.
Uitai-va puin la piciorul asta, domnule, mi spune
calauza noastra.
Piciorul drept e umflat i moale.
Ce s-a ntamplat? l ntreb pe baiat.
Ridica piciorul i-mi arata un calcai plin de sange i puroi.
Dincolo de mirosul de pansament murdar, simt un iz de
putrefacie.
De cat timp e aa? i strig. El i ascunde faa.
De ce n-ai spus nimic? Nu v-am spus tuturor ca trebuie sa
va inei picioarele curate, ca trebuie sa va schimbai bandajele
o data la doua zile i sa le spalai, ca trebuie sa va ungei
baicile cu alifie i sa le bandajai? V-am dat ordinele astea cu
un scop! Cum o sa mai mergi acum, cu picioarele n halul asta?
Baiatul nu raspunde.
N-a vrut sa ne tina din drum, nsa acum trebuie sa-l caram
napoi pana acasa! strig. Fierbei apa i avei grija sa-i curee
piciorul i sa i-l panseze!
 Am dreptate. Cand, n dimineaa urmatoare, ncearca sa-l
ajute sa se ncale, nu-i mai poate ascunde durerea sfaietoare.
Cu piciorul bandajat mpachetat ntr-o punga, poate sa mearga
chiopatand prin locurile unde drumul e mai neted; dar n cea
mai mare parte a drumului e silit sa calareasca.
Cu toii vom fi fericii cand se va termina calatoria. Ne-am
plictisit unii de alii.
n a patra zi suntem napoi la albia lagunei moarte i i
urmam conturul catre sud-est pre de caiva kilometri, pana
cand ajungem n dreptul lacului cunoscut, cu trunchiuri de
plopi adunai gramada. Apoi ne odihnim o zi, pregatindu-ne
pentru partea cea mai grea a drumului. Prajim o porie de
painici i fierbem ultima oala de fasole pe care o facem pasta.
Eu raman distant. Barbaii vorbesc ncet i tac brusc de
fiecare data cand ma apropii. Le-a disparut tot entuziasmul de
la nceputul calatoriei, nu doar pentru ca punctul culminant a
fost atat de dezamagitor cateva vorbe schimbate n deert,
urmate de acelai drum parcurs napoi , ci pentru ca prezena
fetei i-a incitat pe barbai la exhibiionism sexual, la o
rivalitate ca ntre frai, care acum s-a transformat ntr-o
irascibilitate ursuza, ndreptata, cu sau fara voia lor, mpotriva
mea pentru ca i-am atras ntr-o expediie nebuneasca i
periculoasa, mpotriva cailor pentru ca sunt recalcitrani,
mpotriva camaradului cu piciorul umflat pentru ca i-a inut
din drum, mpotriva piedicilor de tot felul pe care trebuie sa le
suporte, ba chiar mpotriva lor nile. Eu dau exemplu
scoandu-mi preul de dormit afara, langa foc, drept sub stele,
preferand frigul din aer liber caldurii sufocante dintr-un cort
n care a fi stat alaturi de trei oameni posaci. n noaptea
urmatoare, nimeni nu se ofera sa ridice cortul i dormim cu
toii afara.
Pana n a aptea zi ne facem drum printre reziduurile sarate.
Mai pierdem un cal. Barbaii, satui de fasolea i chiflele
invariabile, mi cer sa-l omoram ca sa-l mancam. Le dau voie,
dar nu ma alatur.
Eu o iau nainte cu caii, le spun.
N-au decat sa-i savureze masa. N-am de gand sa-i privez de
placerea de a-i imagina ca de fapt gatul taiat e gatul meu, ca
mie-mi sfarteca maele, ca mie-mi sfarama oasele. Poate ca
astfel vor deveni mai prietenoi.
Ma gandesc cu nostalgie la rutina familiara a ndatoririlor
mele zilnice, la vara care se apropie, la siestele lungi, cu vise, la
conversaiile cu prietenii la apusul soarelui, sub nuci, la baieii
care-mi aduceau ceaiul i limonada, la fetele care se plimbau
cate doua sau cate trei n piaa, mbracate n hainele cele mai
bune, i pe care le vedeam drept posibile amante. Nu sunt
decat cateva zile de cand m-am desparit de cealalta, nsa deja
simt cum faa i se solidifica n memoria mea, cum devine
opaca, de nepatruns, ca i cand ar secreta calcarul unei cochilii
care s-o nveleasca. Mergand prin nisip, ma surprind ntr-o
clipa de mirare ca am putut iubi pe cineva dintr-un inut atat
de ndepartat. Tot ce vreau acum e sa-mi traiesc restul zilelor
n tihna, ntr-o lume pe care o cunosc, sa mor n patul meu i sa
fiu condus pe ultimul drum de prieteni vechi.
De la cincisprezece kilometri departare distingem turnurile
de supraveghere proiectate pe cer; cat timp ne aflam pe drum,
la sud de lac, ocrul zidurilor ncepe sa se separe de griul
fundalului pustiu. Ma uit la oamenii din faa mea. i ei au
grabit pasul, de-abia mai pot sa-i controleze entuziasmul. Nu
ne-am spalat, nu ne-am mai schimbat hainele de trei
saptamani, mirosim, pielea ne e uscata i nnegrita de soare i
de vant, suntem epuizai, nsa paim ca nite barbai demni,
inclusiv cel care chiopateaza acum, cu piciorul lui bandajat, cu
pieptul mpins nainte. Ar fi putut iei chiar mai rau: ar fi fost
poate mai bine, nsa ar fi putut fi i mai rau. Chiar i caii, cu
burile lor umflate de iarba mlatinoasa, par nviai.
Pe camp, primele fire de iarba primavaratica au nceput sa
se arate. Sunetele subiri ale unei trompete ne ajung la urechi;
calareii angajai pentru petrecerea de bun venit ncep sa iasa
pe pori, cu soarele sclipind pe coifurile lor metalice. Aratam ca
nite sperietori de ciori: ar fi fost mai bine daca le-a fi spus
oamenilor sa-i puna armurile cu caiva kilometri nainte de
sosire. i urmaresc pe calarei cum vin catre noi la trap, i ma
atept ca n orice moment sa izbucneasca un galop, sa traga
salve n aer i sa chiuie. Dar continua sa se poarte diplomatic,
de fapt nici nu fac parte din petrecerea de bun venit, dupa cum
ncep sa-mi dau seama, pentru ca nu sunt urmai de copii: se
grupeaza n doua pari i ne nconjoara. Nu recunosc niciuna
dintre feele pe care le vad, au ochii mpietrii i nu-mi
raspund la ntrebari, ci ne conduc ca pe nite deinui prin
porile cetaii. Abia dupa ce ajungem n piaa, cand vedem
corturile aliniate i auzim harmalaia, nelegem n sfarit:
armata a sosit, e aici. Campania promisa mpotriva barbarilor a
nceput.
4
La biroul meu, n fundul salii de judecata, sta un barbat. Nu
l-am mai vazut niciodata, dar nsemnul de pe tunica lui
albastra-liliachie mi spune ca aparine Biroului Trei al Garzii
Civile.
Sub cotul lui se afla un vraf de dosare maronii legate cu
benzi roz; unul e deschis n faa lui. Recunosc dosarele: conin
nregistrari ale impozitelor i darilor stranse care dateaza nca
de-acum cincizeci de ani. Oare chiar le examineaza? La ce se
uita? ntreb:
Va pot ajuta cu ceva?
Ma ignora, iar cei doi soldai epeni care ma pazesc par de
lemn. Nu protestez. Dupa saptamanile petrecute n deert, nu
mi-e deloc greu sa ma arat apatic. n plus, simt o nuana uoara
de exultare n faa posibilitaii ca prietenia mea cu Biroul sa ia
sfarit.
Pot vorbi cu colonelul Joll? ntreb.
Merg pe ghicite: de unde sa tiu daca s-a ntors colonelul
Joll?
Nu raspunde, ci continua sa pretinda ca citete
documentele. E un barbat bine, cu dini drepi, albi, i ochi
albatri minunai. Dar cam mandru, mi spun. Mi-l imaginez
stand n capul oaselor n pat, langa o fata, ncordandu-i
musculatura n faa ei, hranindu-se din admiraia ei. Tipul de
barbat care-i controleaza corpul ca pe o maina, mi imaginez,
care nu tie ca un trup are propriile ritmuri. Ma va privi ntr-o
clipa, fara ndoiala, din adancul acelei fee frumoase, imobile, i
cu ochii limpezi, ca un actor din dosul matii.
Ridica privirea de pe pagina. Exact cum am banuit.
Unde ai fost? ntreaba el.
Am fost ntr-o calatorie lunga. mi pare rau ca nu eram
aici cand ai sosit, ca sa te ntampin cum se cuvine, cu
ospitalitate. Dar acum m-am ntors. Tot ce-i al meu i aparine.

nsemnele sugereaza ca e ofier. Ofier Delegat al Biroului
Trei: ce nseamna asta? Presupun ca nseamna cinci ani de lovit
i batut oameni; dispre pentru poliia obinuita i pentru
procedurile juridice oficiale; probabil ca detesta vorbirea unui
patrician bonom ca mine. Dar poate ca-l nedreptaesc doar n-
am mai fost n Capitala de mult timp.
Ai uneltit cu inamicul ca un tradator, spune el.
Deci asta e, a spus-o. Ca un tradator: formula luata dintr-o
carte.
Traim panic aici, spun. Nu avem inamici. Se lasa tacerea.
Daca nu ma nel, i spun. Daca nu cumva inamicul suntem
noi.
Nu sunt sigur ca nelege.
Nativii sunt n razboi cu noi, spune el.
Ma ndoiesc ca a dat vreodata cu ochii de un barbar.
De ce ai colaborat cu ei? Cine i-a dat voie sa paraseti
postul?
Ma lepad de provocare ridicand din umeri.
E o treaba personala, i spun. O sa trebuiasca sa ma crezi
pe cuvant. Nu am de gand sa discut despre asta. i spun doar
atat: postul de magistrat al unui district nu e unul care poate fi
abandonat, ca un post de paza.
Paesc saltand puin cand sunt condus de paznici spre celula
n care voi fi izolat.
Sper ca o sa-mi dai voie sa ma spal, le spun, dar ei ma
ignora.
Nu conteaza. Sunt contient de sursa euforiei mele: aliana
mea cu gardienii mperiului a luat sfarit, m-am mpotrivit lor,
legatura a fost rupta, sunt un om liber. Oare cine n-ar zambi
ntr-o asemenea mprejurare? Dar ce bucurie primejdioasa!
N-ar trebui sa fie atat de uor sa obin lichidarea. i exista
oare vreun temei al opoziiei mele? Am fost pur i simplu
incitat la reacie vazandu-l pe unul dintre noii barbari cum
pune stapanire pe biroul meu i pe documente? Cat despre
libertatea pe care sunt pe cale sa o pierd, ce valoare are pentru
mine? Oare chiar m-am bucurat de libertatea ne ngradita din
acest din urma an, n care mai mult ca oricand am putut sa-mi
vad de viaa mea cum am vrut? De exemplu: libertatea mea de
a face din fata ce am avut chef, soie, concubina, fiica, sclava,
toate deodata sau niciuna, dupa cum mi-au dictat capriciile, de
vreme ce n-am avut nicio ndatorire faa de ea, n afara de ce
mi s-a ntamplat sa simt pe moment: dupa povara unei astfel
de libertai, cine n-ar primi cu braele deschise eliberarea prin
recluziune? n atitudinea mea de opoziie nu e nimic eroic sa
nu uit asta nicio clipa.
E aceeai camera din cazarma pe care o foloseau pentru
interogatoriu anul trecut. Stau n picioare, n timp ce preurile
i sacii soldailor care au dormit aici sunt tarate afara i puse
unul peste altul la intrare. Cei trei oameni ai mei, nca murdari
de pe drum i zdrenuii, ies din bucatarie i se holbeaza.
Ce mancai? le strig. Aducei-mi i mie pana nu ma nchid!
 Unul dintre ei vine ano cu un castron de terci fierbinte.
Luai-l, ma ndeamna. Gardianul mi face semn sa intru.
O clipa, spun. Sa-mi aduca preul de dormit, ca sa nu va
mai deranjez.
Ei ateapta, iar eu raman ntr-un ungher luminat de soare,
nfulecand lingura dupa lingura de terci, ca un hamesit. Baiatul
cu piciorul umflat sta langa mine cu un castron de ceai,
zambind.
Mulumesc, i spun.
Nu va fie frica, n-or sa va faca niciun rau, ai facut doar ce
vi s-a ordonat.
Cu preul dupa mine i cu vechea blana de urs sub bra, intru
n celula. Petele de funingine sunt nca pe peretele n dreptul
caruia se afla focul. Ua se nchide i se lasa ntunericul.
Dorm toata ziua i toata noaptea, deloc deranjat de zgomotul
sacadat al topoarelor din spatele zidului sau de huruitul
roabelor i de strigatul muncitorilor. n vis, ma aflu din nou n
deert, mergand anevoie printr-un spaiu interminabil, catre
un el obscur. Oftez i-mi ud buzele.
Ce-i cu zgomotul ala? ntreb cand mi se aduce de mancare.
Se darama casele construite langa zidul dinspre sud al
baracii, mi spune paznicul. Vor sa extinda cazarma i sa
construiasca celule n toata regula.
A, da, spun eu. E timpul ca floarea neagra a civilizaiei sa
 nfloreasca.
Nu nelege.
Nu exista nicio fereastra, ci doar o gaura sus pe zid. n sa
dupa o zi-doua, ochii mi se obinuiesc cu ntunericul. Trebuie
sa ma protejez mpotriva luminii de fiecare data cand,
dimineaa i seara, se deschide ua ca sa mi se aduca de
mancare. Ora cea mai buna e cea de dimineaa devreme, cand
stau n pat treaz, ascultand primele cantece ale pasarilor
venind de afara, privind ferestruica patrata, exact n clipa cand
ntunericul face loc primei lumini gri deschis.
Mi se da n fiecare zi aceeai mancare pe care o primesc i
soldaii obinuii. O data la doua zile, ua cazarmii se nchide
timp de un ceas i mi se da drumul afara ca sa ma spal i sa fac

exerciii. ntotdeauna vad fee lipite de barele porii,
holbandu-se la spectacolul caderii celui atotputernic odinioara.
Pe multe dintre ele le recunosc, nsa niciuna nu ma saluta.
Noaptea, cand totul e nemicat, vin gandacii sa exploreze
inutul. Aud, sau poate doar mi imaginez, pocniturile tari ale
aripilor, picioruele lor traversand grabit podeaua. Sunt atrai
de mirosul galeii din col, de bucaelele de mancare de pe
podea; fara ndoiala, la fel de mult i atrage muntele asta de
carne din care emana varii mirosuri specifice de viaa i
degradare. n tr-o noapte, sunt trezit de pasul uor al unuia
care-mi traverseaza gatul. Dupa asta tresar adeseori n timpul
nopii, cu spasme, scuturandu-ma, avand mereu impresia ca
simt cum mi exploreaza buzele i ochii cu antenele. De la
asemenea nceputuri se nasc obsesiile: sunt prevenit.

ntreaga zi ma holbez la peretele gol, neputand sa cred ca
amprenta ntregii dureri i a degradarii pe care au lasat-o nu se
va materializa instantaneu, la o privire atenta a cuiva; sau mi
nchid ochii, ncercand sa-mi reglez auzul la nivelul extrem de
scazut la care probabil ca pot fi percepute nca ipetele tuturor
celor care au suferit aici, rasunand n toi pereii. Ma rog sa
vina ziua n care aceste ziduri vor fi ridicate, iar ecourile
nelinitite i vor putea lua zborul n sfarit; dei e greu sa
ignori zgomotul caramizii aezate peste caramida atat de
aproape.
Atept cu nfrigurare momentele de exerciii fizice, cand
simt vantul batandu-mi n faa i pamantul sub calcaie, cand
vad alte fee i aud ali oameni vorbind. Dupa doua zile de
singuratate, degetele mi sunt moi i amorite, propria voce mi
se pare straina. Adevarat e ca omul nu a fost facut sa traiasca
singur! mi construiesc ziua iraional, n jurul orelor de masa.
m i nghit mancarea ca un caine. O viaa de bruta care ma
abrutizeaza.
Cu toate acestea, doar n zilele goale, cand raman singur cu
mine nsumi, pot sa ncep cu adevarat sa evoc spiritele
barbailor i ale femeilor prinse ntre aceti perei, care dupa o
vizita aici i-au pierdut pofta de mancare i nu s-au mai putut
deplasa decat n carje.
Undeva, n fiecare clipa, un copil e batut. Ma gandesc la
cineva anume care, n ciuda varstei, era nca o copila. Care a
fost adusa aici i ranita n faa tatalui ei. Care l-a vazut umilit
sub ochii ei i a tiut ca el tia ceea ce vedea ea.
Sau poate ca la vremea aceea nu mai vedea i a fost silita sa
cunoasca i sa neleaga prin alte mijloace: de exemplu, prin
tonul vocii lui, care s-a nalat subit cand i-a implorat sa
nceteze.
De fiecare data descopar n mine acel moment de refuz de a
ma gandi la detaliile ntamplarilor petrecute aici.
Dupa care a ramas orfana. Tatal ei se distrusese, era un om
mort. Probabil tocmai n acel moment, cand ea s-a prabuit, el
s-a aruncat asupra interogatorilor, daca macar atata lucru e
adevarat n raport, i i-a zgariat ca un animal salbatic, pana
cand s-a prabuit sub batele lor.
in ochii nchii ore n ir i raman n mijlocul podelei n
mi
lumina slaba a zilei, ncercand sa evoc imaginea unui om
extrem de hulit. Nu reuesc sa vad decat o figura numita
tata: ar putea sa fie figura oricarui tata care tie ca unii i bat
copilul i ca nu poate sa-l apere. Nu poate sa-i faca datoria faa
de cineva drag. tie ca asta nu i se va ierta. Aceasta
contientizare a tailor, aceasta contientizare a condamnarii
la care sunt supui e dincolo de limita suportabilului. Nu-i de
mirare ca a vrut sa moara.
Pe fata am protejat-o, oferindu-ma n felul meu echivoc sa-i
fiu tata. Dar am ajuns prea tarziu, dupa ce a ncetat sa creada n
tai. Am vrut sa fac ceea ce era bine, am vrut sa repar; nu voi
nega aceasta pornire decenta, oricat ar fi de alterata de
motivaii discutabile: ntotdeauna trebuie sa ramana loc de
caina i de rascumparare. Cu toate acestea, nu a fi permis
niciodata sa se deschida porile oraului unor oameni care
afirma ca exista cauze mai nobile decat simpla decena. -au
expus tatal gol i l-au facut sa urle de durere; i-au facut rau
fetei, iar el nu i-a putut opri ( ntr-o zi pe care eu am petrecut-o
n birou, ocupat cu registrele). Dupa aceea, ea n-a mai fost
umana pe de-a-ntregul i sora noua, tuturor oamenilor.
Anumite simpatii s-au stins, unele porniri ale inimii i-au
devenit imposibile. La randul meu, daca mai stau mult n celula
asta cu fantomele, nu doar cu tatal i fiica, ci i cu omul care
nu-i scotea lentilele alea ntunecate de la ochi nici la lumina
lampii i cu subofierul pus sa ina focul aprins, voi fi atins de
boala i transformat ntr-o creatura care nu mai crede n
nimic.
Aa ca ma nvart n continuare n jurul siluetei ireductibile a
fetei, aruncand plase peste plase de neles peste figura ei. Se
sprijina de cele doua carje, privind n sus, n ceaa. Ce vede?
Aripile unui albatros protector sau forma neagra a unei ciori
lae, care se teme sa loveasca atata timp cat prada nca respira?
Dei garzile au primit ordine sa nu discute nimic cu mine, nu
e greu sa leg ntr-o poveste coerenta franturile de conversaie
pe care le aud n zilele n care mi se da voie sa ies n gradina.
Cel mai recent se vorbete de focul de peste rau. Acum cinci
zile, nu era decat o pata neagra n ceaa dinspre nord-vest. De
atunci a avansat ncet pe cursul raului, uneori stingandu-se,
dar revenindu-i acum, clar vizibila dinspre ora, ca un giulgiu
deasupra deltei unde raul se varsa n lac.
Ghicesc ce s-a ntamplat. Cineva a hotarat ca malurile raului
i camufleaza prea bine pe barbari, ca raul ar fi o grania care
ar putea fi aparata mai bine daca s-ar face loc pe mal. Aa ca au
dat foc arbutilor. Cu vantul sufland dinspre nord, focul s-a
raspandit deasupra ntregii vai care nu e prea adanca. Am mai
vazut foc n deert. Se raspandete prin trestii, iar plopii se
aprind ca nite tore. Animalele suficient de rapide
antilopele, iepurii, pisicile scapa cu viaa; roiuri de albine
zboara disperate; tot restul dispare. Dar sunt atatea faii aride
de-a lungul raului, ncat focul nu se raspandete decat rar. Aa
ca, evident, n asemenea cazuri trebuie ca un echipaj sa
urmareasca traseul focului, sa vada unde ajunge. Nu le pasa ca,
o data curaat pamantul, vantul ncepe sa-l erodeze, iar
deertul avanseaza. Aa ca fora echipajului trimis mpotriva
barbarilor se pregatete de campanie, distrugand pamantul,
nimicindu-ne ntregul patrimoniu.
Rafturile au fost golite, terse de praf i lustruite. Suprafaa
biroului are un luciu intens; biroul e gol, cu excepia unei
farfurioare cu bile multicolore din sticla. Camera e impecabil
de curata. Pe o masa ntr-un col se afla o vaza cu flori de
hibiscus, umpland aerul de parfum. Pe podea s-a pus un covor
nou. Biroul meu n-a aratat niciodata mai bine.
Raman langa omul care ma escorteaza, n aceleai haine n
care am calatorit, iar lenjeria mi-o spal o data sau de doua ori,
dar haina nca miroase a fum. Atept. Contemplu jocul razelor
de soare printre florile de migdal de dincolo de fereastra i
sunt mulumit.
Dupa o vreme intra, arunca un teanc de hartii pe birou i se
aaza. Se uita la mine fara sa vorbeasca. n cearca, dei cam
teatral, sa ma impresioneze. Rearanjarea atenta a biroului meu,
adus de la praf i dezordine n starea aceasta de curaenie vida,
pasul mandru cu care se plimba prin camera, insolena
studiata cu care ma examineaza, toate vor sa spuna ceva: nu
doar ca el e acum responsabil n locul meu (cine ar putea sa o
conteste?), dar i ca tie sa se comporte ntr-un birou, ca tie
pana i cum sa afieze nota aceea de elegana funcionala. De
ce crede oare ca merita sa ma impresioneze cu aceasta
demonstraie? Pentru ca, n ciuda hainelor mele urat
mirositoare i a barbii dezordonate, nca sunt un membru al
vechii familii, oricat de mult a fi decazut din drepturi aici, la
mama naibii? Se teme oare ca l voi lua n deradere daca nu se
va blinda ntr-un fast preluat, fara ndoiala, din studierea
atenta a camerelor n care lucreaza superiorii lui din Birou? Nu
ma va crede daca-i voi spune ca nu conteaza. Trebuie sa am
grija sa nu zambesc.
drege glasul.
i
O sa-i citesc acum din depoziiile pe care le-am strans,
domnule magistrat, mi spune, ca sa-i faci o idee despre cat de
grave sunt acuzaiile aduse mpotriva ta.
Face un semn i gardianul parasete ncaperea.
Numarul unu: inuta lui n birou a lasat mult de dorit.
Hotararile luate de el au fost arbitrare, reclamanii au fost silii
uneori sa atepte luni de zile o audiere i, n plus, nu a avut
nicio metoda coerenta de a ine contabilitatea.
Lasa jos hartia.
A vrea sa adaug ca, la o analiza a sistemului contabil, s-au
constatat nereguli. Dei era principal adminis trator al
districtului, a contractat o relaie cu o prostituata care i-a
ocupat n mare parte energia, n detrimentul ndatoririlor
oficiale. Legatura a avut un efect demoralizator asupra
prestigiului administraiei imperiale, pentru ca femeia n
chestiune fusese deinuta soldailor obinuii i luase parte la
numeroase episoade obscene. Nu vreau sa repet povetile. Sa-
i citesc din alta: n ziua de ntai martie, cu doua saptamani
nainte de sosirea efectivului trimis n expediie, a dat ordine
ca eu i ali doi oameni (numii) sa se pregatesca pentru o
calatorie lunga. Nu a spus la acea vreme unde avea sa ne duca.
Am fost sur prini sa aflam ca fata barbara va calatori alaturi de
noi, dar nu am pus ntrebari. Am fost de asemenea surprini de
graba cu care s-au facut pregatirile. Nu am neles de ce nu
puteam atepta sa se topeasca zapezile. De-abia dupa ce ne-am
ntors am neles ca scopul lui fusese de a-i preveni pe barbari
ca se apropie campania imperiala mpotriva lor Am luat
contact cu ei n jurul lui 18 martie. De la lungile ntrevederi cu
barbarii, am fost exclui. A avut loc i un schimb de daruri. La
acea vreme am nceput sa ne sfatuim ce am fi facut daca ne-ar
fi ordonat sa trecem de partea barbarilor. Am decis sa refuzam
i sa ne ntoarcem acasa pe cont propriu. Fata s-a ntors la
semenii ei. Era nnebunit dupa ea, dar ei nu-i pasa deloc. Aa.
Pune documentele la loc cu grija i potrivete colurile.
Pastrez tacerea.
Nu citesc decat pasaje. Aa, ca sa-i faci o idee despre cum
stau lucrurile. E rau cand trebuie sa intervenim i sa facem
ordine n administraia locala. Nici macar nu e treaba noastra.
O sa ma apar n faa curii de judecata.
Chiar aa?
 Nu ma mira ce fac ei. Cunosc foarte bine greutatea pe care o
pot avea uneori insinuarile i nuanele subtile, sau cum poate fi
pusa o ntrebare astfel ncat raspunsul sa fie deja coninut n
ea. Vor folosi legea mpotriva mea atata timp cat le va sluji,
apoi vor alege alte metode. Aa funcioneaza Biroul. Pentru
oamenii care nu opereaza n general n virtutea legii,
procedurile juridice nu sunt decat un instrument ca atatea
altele.
Ma decid sa vorbesc.
Nimeni n-o sa ndrazneasca sa-mi spuna toate astea n
faa. Cine e responsabil de prima depoziie?
Da din mana i se lasa pe spate.
Nu conteaza. O sa ai ocazia sa raspunzi.
i ne privim reciproc n tacerea ncremenita a dimineii,
pana cand, la un moment dat, bate din palme i garzile vin sa
ma ia.
Ma gandesc la el foarte mult n singuratatea celulei,
ncercand sa-i neleg ura, ncercand sa ma privesc aa cum ma
vede el. Ma gandesc la grija cu care s-a ocupat de biroul meu.
Nu-mi arunca doar documentele ntr-un col i n locul lor i
posteaza cizmele, ci chiar ncearca din rasputeri sa-mi arate
concepia sa rafinata despre bunul-gust. De ce? Un om cu talia
subire ca a unui baiat i braele musculoase ale unui batau
ndesate n uniforma liliachie pe care Biroul a creat-o ca marca
proprie. nfatuat i nsetat de laude, mai mult ca sigur. Un
devorator de femei, insaiabil, egoist. Un om care a fost nvaat
ca nu se poate ajunge n varf decat paind pe o piramida de
cadavre. Care viseaza ca n curand i va pune piciorul i pe
gatul meu i va apasa adanc. i eu? Mi-e greu sa-l urasc la
randu-mi. Drumul catre varf trebuie sa fie anevoios pentru
nite tineri fara bani, fara tutela, cu un minimum de educaie,
oameni care ar putea la fel de bine sa intre n lumea interlopa
pe cat ar putea ajunge funcionari n serviciul mperiului (dar
ar putea alege o ramura de serviciu mai avantajoasa decat
Biroul!).
Cu toate acestea, nu ma acomodez uor cu umilinele pe care
sunt silit sa le ndur n nchisoare. Uneori stau aezat pe pre,
holbandu-ma la trei pete de pe perei i simind cum ma ia
valul pentru a mia oara cand ma ntreb: De ce sunt nirate,
cine le-a pus acolo? Oare nseamna ceva?, sau descoperind, n
timp ce traversez camera, ca numar pana la ase, iar apoi o iau
de la capat, sau, frecandu-mi mana de faa aiurea, mi dau
seama cat de meschina a devenit lumea mea i cum i-am lasat
sa o aduca n starea asta, cum ma transform pe zi ce trece ntr-
o bestie sau o simpla maina, o jucarie de copil, de exemplu, cu
opt figurine care mpodobesc rama: tata, mama, iubitul,
calareul, houl Apoi raspund cu micari de frica ameitoare,
repezindu-ma prin celula, dand din maini bezmetic,
smulgandu-mi parul din barba, tropaind, facand orice ar mai
putea sa ma surprinda, sa-mi aminteasca de o lume de dincolo,
diversa i bogata.
Exista i alte umiline. Cand cer haine curate, sunt ignorat.
Nu am nimic de mbracat, n afara de ce am adus cu mine. n
fiecare zi de exerciii, sub ochii gardianului, mi spal una dintre
haine (o camaa sau o pereche de pantaloni) cu cenua i apa
rece, i o duc napoi n celula, ca sa se usuce (camaa pe care
am lasat-o la uscat n gradina a disparut dupa doua zile). Am
mereu n nari mirosul mucegait de mbracaminte care nu vede
niciodata lumina zilei.
i mai rau. Cu regimul monoton de supa, terci i ceai, a
devenit un chin sa-mi deert maele. Ezit zile ntregi, eapan i
umflat, pana reuesc sa ma las pe vine deasupra galeii i sa
suport junghiurile de durere, rupturile de esut care mi
nsoesc toate defecarile.
Nimeni nu ma bate, nu ma nfometeaza i nu ma scuipa. Cum
a putea sa ma consider o victima a persecuiei, cand
suferinele mele sunt atat de ne nsemnate? Dar sunt cu atat
mai degradante, n meschinaria lor. m i aduc aminte ca am
zambit cand s-a nchis ua pentru prima oara n spatele meu i
s-a ntors cheia n broasca. Nu parea un chin prea mare sa ma
ndrept dinspre solitudinea existenei mele de fiecare zi catre
solitudinea celulei, de vreme ce duceam cu mine o lume
 ntreaga de ganduri i de amintiri. Dar acum ncep sa neleg
cat de insuficienta e de fapt libertatea. Ce libertate mi-a ramas?
Libertatea de a manca ori de a-mi fi foame; sau de a tacea, de a
sporo-vai de unul singur, de a bate cu pumnii n ua, de a urla.
Daca odinioara, cand m-au nchis aici, am fost victima unei
nedreptai minore, acum nu mai sunt decat o masa de sange,
oase i carne care se simte nefericita.
Masa de seara e adusa de nepotul cel mic al bucataresei.
Sunt sigur ca nu nelege cum de magistratul a fost nchis aici
de unul singur, n ntuneric, dar nu pune ntrebari. ntra foarte
ano i drept, purtand tava, iar gardianul i ine ua deschisa.
Mulumesc, i spun, ma bucur tare mult ca ai venit, mi se
facuse foame
las mana pe umarul lui, umpland spaiul dintre noi cu
mi
vorbe umane, iar el ateapta serios sa gust din mancare i sa
aprob.
Ce mai face bunica?
E bine, domnule.
i cainele? Nu s-a ntors nca? (De dincolo de curte o aud
pe mama lui chemandu-l.)
Nu, domnule.
tii, e primavara, e timpul mperecherii: cainii pleaca n
vizita, raman plecai zile n ir, dupa care se ntorc fara sa-i
spuna unde au fost. Sa nu fii ngrijorat, se va ntoarce.
 Da, domnule.
Gust din supa, ca sa-i fac pe plac, i ma ling pe buze.
Spune-i bunicii ca-i mulumesc pentru cina, e delicioasa.
Da, domnule.
Din nou se aude strigatul mamei. Ridica farfuria i cana,
ramase de la micul dejun, i se pregatete sa plece.
i spune-mi, s-au ntors soldaii? l ntreb repede.
Nu, domnule.
in ua deschisa i atept o clipa n prag, ascultand ultimele
ciripituri ale pasarelelor venind dinspre copaci, de sub un cer
violet imens, n timp ce copilul traverseaza curtea cu tava. Nu
am nimic sa-i dau, nici macar un nasture. Nici nu am timp sa-i
arat cum se trosnesc degetele sau cum sa-i prinda nasul n
pumn.

ncep sa o uit pe fata. n timp ce aipesc, mi trece prin minte
cu o claritate rece ca s-a dus o zi ntreaga fara sa ma fi gandit la
ea. Mai mult, nu-mi mai amintesc cu exactitate cum arata.
n totdeauna mi s-a parut ca din ochii ei goi pornea o ceaa, un
vid care se raspandea pretutindeni i i mpanzea figura. Ma uit
n ntuneric, ateptand sa se formeze o imagine. Dar singura
amintire pe care ma pot sprijini pe de-a-ntregul o reprezinta
mainile mele pline de ulei de corp plimbandu-se pe genunchii
ei, pe gambe, pe glezne. ncerc sa rechem puinele clipe de
intimitate petrecute alaturi de ea, nsa le ncurc cu imagini ale
celorlalte trupuri calde n care m-am cuibarit de-a lungul
vieii. O uit, i fac asta deliberat, tiu.
Am tiut ca aveam nevoie de ea dinainte de a ma opri n faa
ei la poarta i de-a o alege; iar acum ma chinuiesc sa o ngrop
n uitare. Maini reci, inima rece mi amintesc proverbul, mi
ating obrazul cu palmele, oftez n ntuneric.
n vis, cineva ngenuncheaza, adapostit de perete. Piaa e
goala; vantul mana praful nspre nori; ea se cuibarete n
spatele gulerului de la palton i i trage apca sa-i acopere
faa.
Ma aez deasupra ei.
Unde te doare? o ntreb.
Simt cum mi se formeaza cuvintele n gura, apoi cum ies,
fine, lipsite de trup, ca nite cuvinte rostite de altcineva.
i proptete picioarele nainte cu stangacie i i pipaie
gleznele. Este atat de mica, ncat aproape ca se pierde n haina
veche de barbat pe care o poarta. n genunchez, i dezleg
osetele largi de lana, i desfac bandajul. Picioarele stau n faa
mea n praf, dematerializate, monstruoase, ca doi peti
naufragiai, ca doi cartofi imeni.
Ridic unul n poala i ncep sa-l masez. Lacrimile prind sa-i
curga din spatele pleoapelor i i se scurg n jos, pe obraji.
Doare, se plange ea cu o voce marunta.
S o nduplec, o sa-i in de cald.
 Ridic celalalt picior i i mbraiez pe amandoi deodata.
Vantul toarna praf peste noi; mi-a intrat nisip n gura. Ma
trezesc cu durere de gingii i cu gura sangeranda. Noaptea e
linitita, luna e acoperita acum. Stau ntins o vreme, cu
privirea pierduta n adancul ntunericului, apoi alunec din nou
n somn.
ntru pe poarta i stau cu faa la curte; o curte nesfarita, ca
un deert. N-am nicio sperana ca voi ajunge n partea cealalta,
dar merg nainte, inand-o n brae pe fata, singura cheie pe
care o am pentru labirint, iar ea da din cap, sprijinita de umerii
mei, cu picioarele atarnandu-i de cealalta parte.
Am i alte vise, n care figura pe care o numesc fata i
schimba forma, sexul, marimea. ntr-unul dintre vise ntalnesc
patru forme care ma nspaimanta: masive i albe. Cresc, cresc
ntruna. Pana cand ajung sa umple spaiul n care dorm. Ma
trezesc sufocat, strigand, cu gatul nfundat.
Trama acestor zile, pe de alta parte, e monotona, ca terciul
zilnic. Niciodata nu am fost atat de copleit de cotidian. Cursul
evenimentelor n lumea de afara, dimensiunea morala a starii
jalnice n care ma aflu, daca despre asta e vorba, o stare jalnica,
pana i perspectiva de a ma apara n faa curii, toate i-au
pierdut interesul sub presiunea apetitului, a funciilor
fiziologice i a plictiselii de a trai ora de ora. Am prins o
raceala; ntreaga mea fiina e chinuita de stranuturi i tusete,
nefericita pentru ca nu e decat un corp care se simte rau i ar
vrea sa se nsanatoeasca.

ntr-o dupa-amiaza, razuitul i pocnetele slabe ale dalii de
zidar, venind dinspre cealalta parte a zidului, nceteaza brusc.
Aezat pe pre, ciulesc urechile: e un zumzet ndepartat n aer,
o uoara nuana electrica pe fondul unei dupa-amieze
nemicate, care nu se mai transforma n sunete de sine
statatoare, dar ma fac ncordat i agitat. O furtuna? Dei mi
lipesc urechea de perete, nu desluesc nimic. Curtea cazarmii e
goala.
Mai tarziu, dalile i reiau sunetele metalice regulate.
Catre seara, ua se deschide i intra micul meu prieten cu
cina. Vad ca arde de nerabdare sa-mi spuna ceva; dar gardianul
l-a nsoit pana aici i sta cu o mana rezemata de umarul lui.
Aa ca ne nelegem din priviri: ochii i stralucesc de emoie. A
putea sa jur ca vrea sa-mi spuna ca s-au ntors soldaii. n cazul
asta, de ce nu se aud trompete i ovaii, de ce nu aud cai
tropaind prin piaa mare sau zgomot de pregatiri de petrecere?
De ce l ine gardianul pe baiat atat de strans i l smulge afara
din celula nainte de a putea sa-l sarut pe capul tuns chilug?
Raspunsul evident e ca s-au ntors soldaii, dar nu triumfatori.
Daca-i aa, trebuie sa fiu prudent.
Mai tarziu, seara, se aude un zgomot dinspre curte i apoi
harmalaie. Se deschid i se trantesc ui, mai multe picioare
tropaie ncolo i-ncoace. Aud clar cate ceva din ceea ce se
spune: se vorbete nu despre strategii sau armate barbare, ci
despre picioare ranite i despre epuizare, o cearta legata de
nite bolnavi care au nevoie de paturi, ntr-o ora, totul se
linitete. Curtea e goala. Aadar, nu sunt prizonieri. Asta
macar e un motiv de bucurie.
E dimineaa tarziu i nca n-am primit micul dejun. Ma
plimb prin camera, iar stomacul mi ghioraie ca un burduhan
de vaca nfometata. La gandul terciului sarat i al ceaiului
negru, ncep sa salivez, nu ma pot abine.
Nu am niciun semnal ca a putea fi eliberat n curand, dei
suntem n ziua de plimbare. Zidarii sunt din nou la lucru;
dinspre curte vin zgomote de activitate cotidiana intensa. O
aud pana i pe bucatareasa chemandu-i nepotul. Bat la ua,
dar nimeni nu mi da atenie.
Mai tarziu, dupa-amiaza, se aude cheia rasucindu-se cu un
scarait n broasca i se deschide ua.
Ce vrei? ntreaba gardianul. De ce tot bai n ua? Cat de
tare trebuie sa ma dispreuiasca! Sa-i petreci ntreaga viaa
pazind o ua nchisa i avand grija de nevoile animalice ale
altuia! i lui i-a fost confiscata libertatea. Probabil ca se
gandete la mine ca la cel care i-a furat-o.
Nu-mi dai drumul astazi? Nu am mancat nimic.

De asta m-ai chemat? O sa-i capei mancarea. nvaa sa ai
rabdare. Oricum eti prea gras.
Stai. Trebuie sa-mi golesc galeata. Pute aici. Vreau sa spal
podeaua. Vreau sa-mi spal hainele. Nu pot aparea n faa
colonelului n nite haine care put n halul asta. O sa-i fac de
ruine pe gardieni cu ele. Am nevoie de apa calda, de sapun i
de o carpa ca sa ma terg. Lasa-ma sa-mi golesc galeata repede
i sa aduc nite apa calda din bucatarie.
M-am gandit bine cand am adus vorba despre colonel,
pentru ca nu ma contrazice. Deschide ua larg i se da la o
parte.
Grabete-te, mi poruncete.
Nu e decat o ngrijitoare n bucatarie. Se sperie cand ne vede
intrand pe amandoi, de fapt, chiar pare sa o ia la fuga. Ce i-or fi
povestit ceilali despre mine?
Da-i nite apa calda, ordona gardianul.
pleaca repede capul i se ntoarce spre aragaz, unde se
i
afla mereu un cazan cu apa fierbinte. Peste umar, i spun
paznicului:
O galeata o sa aduc o galeata pentru apa. Din caiva pai,
traversez bucataria pana n locul unde, langa saci de faina,
sare, lapte praf, fasole uscata i mazare, se in maturile i
carpele de praf. De un cui e agaata la nivelul capului o cheie de
la celula unde se in cotletele de berbec. O bag n buzunar ntr-
o clipa. Cand ma ntorc, aduc o galeata de lemn. O in ridicata,
 n timp ce fata n casa toarna apa fierbinte cu polonicul.
Ce mai faci? o ntreb.
Mana i tremura atat de tare, ncat sunt nevoit sa i iau
polonicul.
Poi sa-mi dai un sapun mic i o carpa, te rog?

ntors n celula, ma dezbrac i ma spal n apa minunat de
spal singura pereche de pantaloni de rezerva pe care
calda. mi
o am, care miroase a ceapa stricata, o storc bine, o atarn de
cuiul din spatele uii, iar apoi golesc galeata pe podea. Ma aez
n cele din urma i atept sa se lase ntunericul.
Cheia se ntoarce ncet n broasca. Oare cai oameni, n afara
de mine, tiu ca de fapt cheia de la pivnia deschide i celula
mea de deinut, i dulapul cel mare din sala principala, cheia
de la apartamentele de deasupra bucatariei e copia celei de la
camera armelor, iar cheia care deschide ua scarilor de la
tumul dinspre nord-vest o deschide i pe cea de la tumul
dinspre nord-est, dulapul mic din hol i trapa de deasupra
evilor de apa din curte? Doar nu degeaba am petrecut treizeci
de ani adancit n detaliile cele mai marunte ale vieii unei biete
aezari ne nsemnate.
Stelele clipesc de pe un cer ntunecat, fara nori. Printre
barele porii de la curte se vede lumina unui foc din piaa de
dincolo de poarta. n afara de poarta, daca ma ncordez bine,
disting o forma nchisa la culoare: un barbat sprijinit de perete
sau ncovoiat n somn. Ma vede oare n pragul uii celulei?
Minute n ir sunt n garda. Nu se mica. Apoi ncep sa ma
furiez de-a lungul peretelui, cu picioarele goale, scoand
sunete ca nite oapte cu pantofii mei paind pe pietricele.
Dau colul i trec de ua de la bucatarie. Urmatoarea da spre
apartamentul meu de sus. E ncuiata. A treia i ultima ua e
deschisa. Este ua unei camarue care e folosita uneori ca
spaiu de urgena pentru bolnavi, iar alteori drept camera
obinuita. Pe vine, orbecaind, ma strecor spre spaiul albastru-
nchis din patratul ferestrei. Mi-e frica sa nu ma mpiedic de
trupurile ale caror respiraii le aud prin toata camera.
Un fir a nceput sa se separe de ghem: adormitul de la
picioarele mele respira des, gemand la fiecare expiraie.
Viseaza? Ma opresc la caiva centimetri de el. Ca o maina,
continua sa rasufle sacadat i sa geama n ntuneric. Ma furiez
peste el.
Stau la fereastra i privesc afara, nspre ora, ateptand sa
vad n scurt timp focuri de tabara, iruri de cai legai, arme
adunate gramada, corturi aliniate. Dar nu e aproape nimic de
vazut: cenua unui singur foc pe duca, poate i lumina venind
dinspre doua corturi albe, departe, sub copaci. Aadar, trimiii
nca nu s-au ntors! Sau n-au mai ramas decat aceste cateva
suflete din toata expediia? Mi se taie rasuflarea gandindu-ma
ca s-ar putea ntr-adevar sa fie aa. Dar nu se poate! Aceti
oameni nu au fost la razboi niciodata: n cel mai rau caz, au
ratacit prin inutul din amonte, vanand ciobani ne narmai,
violandu-le femeile, jefuindu-le casele, alungandu-le turmele
de oi. n cel mai bun caz, nu au ntalnit pe nimeni n mod
sigur, nu pe barbarii aliai de a caror furie s-a angajat sa ne
protejeze Biroul Trei.
Degete uoare ca nite aripi de fluture mi ating glezna. Cad
n genunchi.
Mi-e sete, marturisete o voce.
E omul care rasufla din greu. Aadar, nu dormea.
Uor, fiule, i optesc.
Holbandu-ma adanc la el, disting albul din ochii dai pe
spate. i ating fruntea: are febra. Mana lui se ridica i o apuca
pe a mea.
Mi-a fost tare sete, spune el.
i aduc apa, i optesc la ureche, dar trebuie sa-mi promii
ca o sa taci. Sunt oameni bolnavi aici, au nevoie sa doarma.
Umbra de langa poarta nu s-a micat. Poate ca nu-i nimic
aici, poate doar o panza veche sau o gramada de paie de foc.
Merg n varful picioarelor pe pietricele, pana la covata unde se
spala soldaii de obicei. Apa nu e curata, dar nu-mi permit sa
scot dopul. O oala veche i ruginita atarna de o parte a coveii.
O umplu i ma ntorc, paind pe varfuri.
Baiatul ncearca sa se ridice n capul oaselor, dar e prea
slabit i nu poate. l ajut n timp ce bea.
Ce s-a ntamplat? optesc, pe cand unul dintre ceilali
adormii se mica. i-e rau, eti ranit?
Mi-e cumplit de cald! geme el.
Vrea sa-i arunce patura cat colo, dar l opresc.
Trebuie neaparat sa transpiri, ca sa-i iasa raceala din
corp.
Clatina din cap ncet, dintr-o parte ntr-alta. l in de
ncheietura pana cand se cufunda din nou n somn. Geamul are
trei bare, montate ntr-o rama de lemn: toate ferestrele de jos
ale cazarmii au astfel de gratii. mi proptesc piciorul de cadrul
ferestrei, apuc bara de la mijloc i ma ridic. Transpir i ma
ncordez, am un junghi n spate, nsa bara nu se urnete. Apoi,
deodata, rama cedeaza i trebuie sa ma prind, ca sa nu cad pe
spate. Baiatul ncepe sa geama din nou, un alt adormit i drege
glasul. Aproape ca scot un ipat de mirare, simind durerea
care ma cuprinde brusc cand deplasez greutatea pe piciorul
drept. Fereastra e deschisa. Forand gratiile ntr-o parte, mi
mping capul i umerii prin deschizatura creata, mi fac loc
afara din camera i cad pe pamant n cele din urma, n spatele
unui ir de tufe pitice, aezate de-a lungul zidului dinspre nord
al cazarmii. Nu ma pot gandi decat la durere, nu-mi doresc
decat sa fiu lasat sa zac n poziia cea mai confortabila cu
putina, ntr-o parte, cu genunchii ridicai la barbie. Pre de cel
puin un ceas, dei a putea sa-mi continuu evadarea, raman
ntins, auzind nca pe fereastra suspinele adormiilor i vocea
baiatului care murmura pentru sine. Ultima cenua a focului
din piaa s-a stins. Oamenii i animalele dorm deopotriva. E ora
dinaintea rasaritului, cea mai rece din zi. Simt raceala
pamantului cum mi patrunde n oase. Daca mai stau acolo
mult, voi nghea i ma vor tar napoi n celula dimineaa, ca
pe o roaba. Ca un melc ranit, ncep sa ma tarasc de-a lungul
zidului, catre gura ntunecata a primei strazi care duce spre
piaa.
Poarta de intrare n perimetrul din spatele hanului zace cu
balamalele ruginite. ntreg spaiul miroase a putreziciune. Faii
de lemn scorojit, oase, laturi, cenua sunt deertate aici
dinspre bucatarie i urmeaza sa fie ngropate n pamant; dar
pamantul a obosit, grebla care ngroapa gunoaiele e cea de
saptamana trecuta. n timpul zilei aerul e plin de mute; la
apus se trezesc gandacii de tot felul.
Sub scara de lemn care duce spre balcon i spre locuinele
servitorilor se afla un spaiu unde se depoziteaza lemn i unde
se retrag pisicile cand ploua. Ma strecor nauntru i ma
ghemuiesc pe o geanta veche. Miroase a urina, fara ndoiala e
plina de purici, iar mie mi-e atat de frig, ncat mi clanane
dinii; dar n acest moment nu sunt preocupat decat sa-mi alin
durerea de spate.
 Sunt trezit de un zgomot de pai pe scari. S-a luminat: ameit
i confuz, ma furiez napoi n ascunzatoare. Cineva deschide
ua de la bucatarie. Din toate colurile apar pui de gaina. Nu
mai e mult pana cand ma vor descoperi.
fac curaj pe cat pot, dar, dandu-ma napoi fara sa vreau,
mi
urc pe scari. Oare cum arat, cu camaa asta i cu pantalonii
nnegrii, cu picioarele goale, cu barba zburlita? Ca un servitor,
sper din tot sufletul, un hangiu ntors acasa dupa o noapte de
beie.
Pasajul e gol, ua dinspre camera fetei e deschisa. Camera
este curata i aranjata ca ntotdeauna: pielea de oaie mioasa
de pe podea, langa pat, perdeaua roie n carouri trasa peste
fereastra, dulapul lipit de perete, cu un cuier de haine
deasupra. mi ngrop faa n parfumul hainelor ei i ma
gandesc la micuul care mi-a adus mancarea, la cum simeam,
n tot corpul meu nepenit de atata singuratate artificiala,
puterea binefacatoare a atingerii, de fiecare data cand mi
propteam mana pe umarul lui.
Patul e facut. Cand mi strecor mana printre cearafuri, mi
imaginez ca simt placerea tearsa a caldurii corpului ei. Nimic
nu mi-ar aduce o bucurie mai mare decat sa ma ghemuiesc din
nou n pat langa ea, sa-mi pun capul pe perna ei, sa uit de
dureri i de rani, sa nu ma gandesc la soldaii care probabil ca
de-acum sunt pe urmele mele i sa alunec n uitare, ca fetia
din poveste. Cu cata voluptate simt atracia moliciunii, a
caldurii, a aerului nmiresmat n dimineaa asta! Cu un suspin,
ngenunchez i ma silesc sa intru sub pat. Cu faa la pamant,
presat atat de tare ntre podea i scandurile patului, ncat cand
mi mic umerii se ridica patul, ncerc sa ma pregatesc
sufletete pentru o zi n care voi fi silit sa ma ascund.
Aipesc i ma trezesc, plutind dinspre o forma de vis spre o
alta. Pana la jumatatea dimineii, s-a facut mult prea cald ca sa
mai pot adormi. Raman aa, ntins, cat de mult pot, transpirat,
n ascunzatoarea mea plina de praf i sufocanta. Apoi, dei l
tot aman, vine momentul cand trebuie sa ma uurez. Gemand,
ies cu greu de sub pat i ma aez pe oala de noapte. Din nou
durerea, ruptura. Ma terg cu o batista alba furata, care se
nroete de sange. Camera pute: chiar i eu, care am trait
saptamani ntregi cu o oala plina de murdarii n camera, sunt
dezgustat. Deschid ua i ma reped n jos, pe culoar. Balconul
troneaza peste iruri de acoperiuri i dincolo de ele, peste
zidul dinspre sud i deertul care se ntinde n departarea
albastra. Nu se vede nimeni, n afara de o femeie, pe cealalta
parte a drumului, maturand scarile din faa casei. Un copil se
furieaza n patru labe, mpingand ceva n praf, nu vad exact
ce. se vad fesele mici, ndreptate n sus. Cand femeia se
ntoarce cu spatele, ies din umbra i arunc mizeria din oala n
gramada de gunoi de dedesubt. Nu-i da seama.
 Peste ora se aterne o amoreala. Muncile matinale au luat
sfarit: anticipand caldura de la pranz, oamenii au nceput sa se
retraga n curile lor umbrite sau n gradinile interioare
racoroase. Clipocitul apei din anurile strazilor se potolete.
Nu mai aud decat zgomotul ciocanului de potcovar, ganguritul
gugutiucilor, iar undeva n departare, plansetul unui copil.
Ma aez pe pat cu un suspin, avand nca proaspat n nari
mirosul de flori. Cum te mbie sa te alaturi ntregului ora n
somn! Aceste zile, aceste zile fierbini de primavara spre vara
cat de uor mi vine sa ma afund n atmosfera lor languroasa!
Cum pot oare sa accept ca viaa mea a fost lovita de dezastru,
cand lumea continua sa se mite atat de calm prin ciclurile ei
fireti? Nu e nevoie de un mare efort ca sa-i vina sa crezi ca
atunci cand umbrele vor ncepe sa creasca i frunzele sa
fremete la prima adiere de vant, ma voi trezi, voi casca, ma voi
mbraca, voi cobor scarile i voi traversa piaa nspre birou,
salutandu-i pe prieteni i pe vecini n trecere, ca voi petrece o
ora sau doua n birou, mi voi face ordine pe masa de lucru, voi
ncuia, ca totul va fi cum a fost dintotdeauna. Dar sunt nevoit
sa ma scutur puternic i sa clipesc ncontinuu, ca sa-mi dau
seama ca sunt un om urmarit, ca la un moment dat, n timpul
turei, soldaii ma vor descoperi aici, ma vor tar undeva i ma
vor ncuia din nou, departe de cer i de ceilali oameni. De
ce? ncep sa gem n perna. De ce tocmai eu? Nimeni n-a fost
vreodata mai confuz i mai nevinovat decat mine. Un adevarat
copil, un prunc! Daca pot, or sa ma ncuie undeva i o sa
putrezesc, or sa-mi supuna corpul ateniei lor marave
intermitente, apoi ntr-o zi, fara sa anune, or sa ma scoata i
or sa ma care la unul dintre procesele lor cu uile nchise pe
care le organizeaza n stare de urgena, prezidate de colonelul
ala marunt i eapan i de acoliii lui, care citesc capetele de
acuzare, plus doi ofieri mai mici n chip de juri, ca sa dea
procedurilor un aer de legalitate ntr-o sala altfel goala; n cele
din urma, i mai ales daca au suferit nfrangeri, daca i-au umilit
barbarii, ma vor gasi vinovat de tradare mai trebuie oare sa
ma ndoiesc de asta? Ma vor tar de la curte la calau n uturi i
voi plange amar, bulversat ca n ziua n care am venit pe lume,
agaandu-ma pana n ultima clipa de sperana ca nevinovailor
nu li se poate ntampla nimic rau. Eti n vis! mi spun:
pronun cuvintele cu voce tare, insist asupra lor, ncerc sa le
neleg semnificaia. Trebuie sa te trezeti! Evoc intenionat
imagini ale inocenilor pe care i-am cunoscut: baiatul zacand
despuiat n lumina felinarului, apasandu-i mainile de vintre,
prizonierii barbari ghemuii n praf, acoperindu-i ochii,
ateptandu-se la orice. De ce ar fi de necrezut ca monstrul care
i-a calcat n picioare sa ma calce i pe mine? Cred din tot
sufletul ca nu ma tem de moarte. Lucrul de care ma feresc,
cred, este ruinea de a muri n halul n care sunt acum, stupid
i ameit.
Se aude un val de voci, de femei i de barbai, dinspre curtea
de dedesubt. Pe cand ma grabesc spre ascunzatoare, aud pai
duruind pe scari. Se pierd nspre balcon, apoi se ntorc ncet,
oprindu-se la fiecare ua. Zidurile care marcheaza separeurile
de pe etajul asta, unde dorm servitorii i unde soldaii de
garnizoana pot sa-i procure o noapte de intimitate la cerere,
sunt doar nite placi acoperite cu hartie. Aud perfect cum
urmaritorul meu deschide ua dupa ua, pe rand. Ma lipesc de
perete. Sper ca nu ma poate mirosi.
Paii dau colul i coboara pe pasarela. Aud cum ua din
camera mea e deschisa, inuta aa cateva secunde, apoi nchisa
la loc. Deci, am trecut testul.
E i un pas mai uor, mai rapid: cineva alearga pe culoar i
intra n camera. Capul meu e ntors n direcia greita, nici
macar nu-i vad picioarele, dar tiu ca e fata. Acum ar trebui sa
ies din ascunzatoare, sa o implor sa ma adaposteasca pana la
caderea nopii, pana cand mi voi gasi calea afara din ora i

pana la lac. Dar cum sa o fac? nainte sa apuc sa ies de sub pat,
nca de cand se va mica patul, va fugi ipand dupa ajutor. i
cine mi garanteaza ca mi va oferi adapost mie, unul dintre cei
care au stat aici, n camera ei, unul dintre cei muli care trec
prin patul ei, pe seama carora i catiga painea, unul cazut n
dizgraie, un fugar? Oare m-ar recunoate n halul n care ma
aflu? Picioarele ei zoresc prin camera, oprindu-se ici i colo. Nu
disting nicio regularitate n micarea lor. Stau nemicat,
respirand ncet, cu transpiraia scurgandu-mi-se de pe tot
corpul. Deodata dispare, iar scarile scaraie. Linite.
Ma cuprinde o stare de calm, de luciditate n care mi dau
seama cat de ridicola e aceasta fuga a mea, cat de idiot e sa zaci
sub un pat ntr-o dupa-amiaza torida ca asta, ateptand ocazia
de a te strecura n papuri, ca sa ajungi sa supravieuieti
mancand oua de pasare i petele pe care l poi prinde cu
mana, dormind ntr-o gaura n pamant, ateptand ca acest
moment din istorie sa treaca repede i ca frontiera sa se
ntoarca la somnolena ei de odinioara. Adevarul este ca nu
mai sunt eu cel de demult, am fost lovit de groaza, cred, din
clipa cand am vazut degetele paznicului prinzandu-l pe baiat
de umar, ca sa-i aduca aminte sa nu cumva sa-mi vorbeasca, i
mi-am dat seama ca, indiferent ce s-ar fi ntamplat n ziua
aceea, aveam sa port vina pentru tot. Am intrat n celula ca un
om sanatos, sigur de justeea cauzei lui, dei incapabil, iata, sa
spun care anume e cauza; dar, dupa doua luni petrecute
printre gandaci i neavand nimic de vazut afara de zidurile
celulei i de urmele misterioase de funingine, neavand niciun
lucru pe care sa-l pot mirosi, n afara de putoarea propriului
meu trup, neavand pe nimeni cu care sa pot vorbi, n afara de
spectrul din vis cu buzele pecetluite, am devenit mult mai
puin sigur pe mine. Foamea de a atinge i de a fi eu nsumi
atins de un alt corp uman ma copleete uneori cu o asemenea
fora ncat ncep sa gem; cum am ateptat singurul contact
scurt care mi era ngaduit dimineaa i seara! Sa stau n
braele unei femei ntr-un pat adevarat, sa am mancare buna,
sa ma plimb n soare cat de importante par acum toate astea
pe langa dreptul de a decide fara consimamantul poliiei cine
sa-mi fie prieten i cine duman! Cum sa am dreptate, de
vreme ce n tot oraul nu exista un suflet care sa fie de acord
cu escapada mea alaturi de fata barbara, sau care sa nu mi
poarte pica daca unii dintre baieii de aici vor fi ucii de
protejaii mei, barbarii? i ce rost are sa suferi de mana celor
mbracai n albastru, daca nu sunt dincolo de orice dubiu? Nu
conteaza daca le scuip interogatorilor adevarul, sau daca le
povestesc n amanunt tot ce le-am spus barbarilor; indiferent
daca nclina sa creada ce le spun, vor continua sa ma sufoce cu
treburile lor necurate, caci ine de crezul lor personal sa nu
spui adevarul decat n ultima instana. Eu fug de durere i de
moarte. Nu am un plan de scapare. Daca ma ascund n papuri,
a putea sa mor de foame ntr-o saptamana, sau sa fiu scos din
ascunzatoare cu fumigene. Nu caut decat un refugiu, de fapt,
singurul culcu moale i singurele brae care mi-au ramas. Din
nou pai. Recunosc mersul grabit al fetei, de data asta nu
singura, ci nsoita de un barbat. ntra amandoi n camera.
Judecand dupa voce, nu poate fi decat un baiat.
N-ar trebui sa-i lai sa se poarte aa cu tine! Nu eti o
sclava, spune vocea vehement.
Nu nelegi, zice ea. Oricum, n-am chef sa vorbesc despre
asta acum.
Se face tacere, apoi se aud sunete mai intime.
Roesc. E inacceptabil sa raman aa. Dar ca ncornoratul din
farse, mi in rasuflarea, adancindu-ma din ce n ce mai mult n
ruine.
Unul dintre ei sta pe pat. Se aud cizme aruncate pe podea,
hainele fonesc, doua corpuri se ntind la caiva centimetri
deasupra mea. Placile patului se arcuiesc, apasandu-mi spatele.
m i astup urechile, ruinat sa aud cuvintele pe care i le spun,
dar nu pot sa nu aud fonetele i gemetele. m i amintesc
extrem de bine figura fetei n plin extaz, de pe vremea cand
mangaierile ei mi erau rezervate.
Placile patului ma apasa din ce n ce mai tare. Ma aplatizez
pe cat pot, patul ncepe sa scaraie. Transpirat, nfierbantat,
scarbit sa vad cum ma excit mpotriva mea, ncep i eu sa gem:
un geamat lung i uor mi se scurge din gat i se amesteca, pe
nesimite, cu respiraiile lor ncercate.
i se termina. Amandoi suspina i se prabuesc, zvacnetele i
fonetele nceteaza. Se odihnesc, unul langa altul, alunecand
nspre somn, n timp ce eu, nefericit, rigid, complet treaz, mi
atept ansa de a scapa. E ora cand pana i puii dorm, ora cand
nu exista decat un mparat n toata lumea, soarele de pe cer.
Caldura din camera asta micua, sub acoperiul plat, a devenit
sufocanta. Nu am mancat i nu am baut nimic toata ziua.

mpinga nd cu picioarele n perete, reuesc sa-mi fac loc, ca
sa pot sta n capul oaselor. Durerea ma preseaza n spate o
durere de batran, care amenina sa se ntoarca.
m i pare rau, optesc. Chiar au adormit, ca nite copii, un
baiat i o fata, goi, inandu-se de mana, cu broboane de
transpiraie, cu feele relaxate i adancite n uitare. Valul de
ruine mi traverseaza corpul cu o fora ne nchipuit de mare.
Frumuseea ei nu-mi starnete nicio urma de dorina: mi se
pare chiar mai obscen ca niciodata faptul ca acest corp greoi,
moale, inert i urat mirositor (oare cum de n-au simit
mirosul?) a fost inut candva n brae de ea. Oare ce am facut n
tot acest timp, ntrerupand cursul normal al acestor copii, atat
de tineri, de proaspei, ca nite flori i nu doar pe al ei, ci i pe
al lui? Ar fi trebuit sa raman acolo, printre cei vulgari i
putrezi, unde mi-e locul: femei grase, umorale, cu subsuori
infecte, tarfe cu vulve mari i ncapatoare. es n varful
picioarelor i o iau n jos pe scari chiopatand, n lumina
orbitoare a soarelui.
Trapa de sus a uii de la bucatarie e deschisa. O femeie n
varsta, cocoata i fara dini, sta n picioare i mananca dintr-
un castron de fonta. Privirile ni se intersecteaza; se oprete, cu
lingura n aer, cu gura deschisa. Ma recunoate. Ridic o mana
i-i zambesc sunt surprins de cat de uor mi vine zambetul
pe buze. Lingura se mica, buzele se nchid peste ea, privirea i
se muta, trec mai departe. Poarta dinspre nord e nchisa i
barata. Urc pe scara, pana la turnul de control, lipit de perete,
i privesc cu nesa peisajul mult-iubit: faia de iarba se ntinde
de-a lungul raului, acum are poriuni ntunecate; verdele mai
deschis al mlatinii unde au nceput sa creasca trestii,
suprafaa orbitoare a lacului.
Dar ceva nu e n regula. De cat timp sunt aici, izolat de lume,
de doua luni, de zece ani? Cerealele tinere plantate pe peticul
de sub zid ar trebui sa masoare deja cam o jumatate de metru.
Dar nu e aa, cu excepia marginii vestice a suprafeei irigate,
plantele tinere sunt pitice i au o culoare galbuie,
bolnavicioasa. Sunt cateva poriuni mari goale chiar langa lac,
i un rand de snopi gri de paie langa zidul de irigaie.
n faa ochilor mei, campurile paraginite, piaa arsa de soare
i strazile goale capata o noua configuraie, una sinistra. Oraul
e abandonat ce altceva ar putea sa nsemne toate astea? iar
zgomotele pe care le-am auzit acum doua nopi probabil ca
erau zgomote nu de sosire, ci de plecare! nima mi se strange
(de groaza? de mulumire?) la gandul asta. Dar trebuie sa ma fi
nelat: cand privesc mai cu atenie spre piaeta, vad doi baiei
jucand table, cumini, sub dud; iar din ce am observat la han,
viaa pare sa-i urmeze cursul dintotdeauna.
n turnul dinspre sud-vest sade o santinela pe un scaun nalt,
uitandu-se pierdut n departarea deertului. Sunt la un pas de
ea, cand ma observa i se sperie.
Da-te jos, mi poruncete cu o voce plata, nu ai voie aici.
Nu l-am mai vazut niciodata. De cand mi-am parasit celula,
mi dau seama acum, nu l-am vazut pe niciunul dintre soldaii
din vechea garnizoana. De ce nu vad decat straini?
Nu ma cunoti? l ntreb.
Da-te jos.
Ma dau, nsa ntai de toate trebuie sa te ntreb ceva
important. Vezi tu, nu am pe cine ntreba n afara de tine. Cu
toii par sa doarma sau sa fi plecat. Uite ce vreau sa te ntreb:
cine eti? Unde sunt cei pe care i tiam? Ce s-a ntamplat
acolo, n camp? Totul arata ca i cand ar fi avut loc o epurare,
toata lumea a disparut. Dar de ce sa fi avut loc o epurare?
Ochii i se ngusteaza pe masura ce i vorbesc.
m i pare rau ca trebuie sa-i pun asemenea ntrebari
stupide, dar am avut febra, am fost intuit la pat fraza asta
ciudata apare nepoftita i azi e prima zi cand mi s-a dat voie
sa ies. De aceea
Sa ai grija la soarele amiezii, tataie, mi spune. Urechile i
ies de sub apca mult prea mare pentru el. Ar fi bine sa ramai
sa te odihneti pe vremea asta.
Da te superi daca i cer nite apa?
trece plosca lui i beau din apa calaie, ncercand sa nu las
mi
sa se vada cat de sete mi e.
Dar spune-mi, ce s-a ntamplat?
Barbarii. Au taiat o parte din malul de acolo i au inundat
campurile. Nimeni nu i-a vazut. Au venit n miez de noapte. n
dimineaa urmatoare arata ca i cand ar mai fi fost un lac
acolo.
i-a ndesat tutun n pipa, iar acum mi-o ofera i mie. Refuz
politicos. (Ma va face sa tuesc, iar asta nu e bine deloc pentru
sanatate.)
Da, aranii sunt foarte nefericii. Spun ca recolta e la
pamant i ca e prea tarziu sa mai plantam acum.

Asta e rau. nseamna ca avem n faa o iarna grea. O sa
trebuiasca sa strangem cureaua rau de tot.
Da, nu-i invidiez pe oamenii tai. Barbarii ar putea sa o faca
din nou, nu-i aa? Ar putea sa inunde campiile astea oricand ar
vrea.
Discutam despre barbari i despre tradarea lor. Niciodata nu
vor accepta sa lupte demn, mi spune: nu fac decat sa se
furieze mereu, pe la spate, i sa-i nfiga cuitul.
De ce nu ne lasa n pace odata? Doar au propriile teritorii,
nu?
 Aduc vorba despre vremurile de demult, cand totul era
linitit la grania. Ma numete tataie, ceea ce arata felul lui
aranesc de a-i manifesta respectul, i ma asculta cum asculi
un ramolit: orice e, n definitiv, mai bine, dupa cate mi dau
seama, decat sa te holbezi n gol toata ziua.
Spune-mi, l rog, acum doua nopi am auzit calarei i am
crezut ca marea expediie s-a ntors.
Nu, rade el, nu erau decat caiva oameni trimii napoi. -
au trimis ntr-unul dintre carele alea mari. Probabil ca aia ai
auzit. Li se facuse rau de la apa e apa rea acolo, din cate am
auzit , aa ca i-au trimis napoi.
Aha! Nu nelegeam ce se ntampla. Dar cand ateptai sa
se ntoarca ntreg efectivul?
n curand. Foarte probabil, n curand. Doar nu poi trai
din fructele din copaci de-acolo, nu? N-am mai vazut niciodata
un teren atat de arid.
Cobor treptele. Conversaia noastra m-a facut sa ma simt
aproape venerabil. Ce ciudat ca nimeni nu l-a avertizat n
privina unui batran gras n zdrene! Sau poate ca a stat
cocoat acolo de noaptea trecuta, fara niciun partener de
conversaie. Cine s-ar fi gandit ca puteam sa mint atat de
blajin? E dupa-amiaza. Umbra mea se scurge pe langa mine ca
un bazin de cerneala. Se pare ca sunt singura creatura nchisa
ntre aceste patru ziduri care se mica. Sunt atat de beat de
fericire, ncat mi vine sa cant. Nici macar spatele ranit nu mai
conteaza.
Deschid poarta culisanta i trec. Prietenul meu din turnul de
control se uita la mine, n jos. i fac cu mana, iar el mi
raspunde cu acelai gest.
O sa ai nevoie de o palarie! mi striga.
scarpin easta goala, ridic din umeri, zambesc. Soarele
mi
bate n retragere.
Graul de primavara e ntr-adevar distrus. Namolul cald de
culoare roie-galbuie mi se lipete ntre degetele de la picioare.
Din loc n loc mai sunt bali. Multe dintre plantele mai tinere
au fost necate de apa. Toate au culoarea frunzelor galbene,
spalacite. Zona cea mai apropiata de lac e cea mai afectata.
Nimic nu a supravieuit, ba mai mult, aranii au nceput deja sa
adune plantele moarte i sa le dea foc. Departe, pe camp, o
movila de cateva zeci de centimetri se ridica deasupra
deertului nivelat. S-ar putea ca un sfert din plantaie sa fie
salvat.
Chiar i solul, zidul scund de pamant care se ntinde pe trei
kilometri i jumatate i ine piept apei din lac, cand aceasta i
atinge nalimea din timpul verii, a fost reparat, nsa aproape
ntreg sistemul acesta complicat de canale i ui care iriga
campurile a fost distrus de ape. Barajul i roata hidraulica de la
mal sunt neatinse, dei nu e nici urma de vreun cal dintre aceia
care nvartesc de obicei roata. Prevad ca pe arani i ateapta
saptamani ntregi de munca grea. i n orice moment munca
lor se poate surpa din pricina catorva oameni narmai cu
lopei! Cum putem catiga un asemenea razboi? Ce rost au
manualele de operaiuni militare, atacurile i raidurile
punitive pe terenul dumanului, cand putem fi ucii aici, la noi
acasa?
O iau pe drumul vechi care cotete n spatele zidului dinspre
vest nainte de a disparea ntr-o direcie care nu duce nicaieri,
poate doar la ruinele pline de nisip. Li se mai permite oare
copiilor sa se joace aici, ma ntreb, sau sunt inui acasa de
parini i speriai cu poveti despre barbarii care dau tarcoale
prin locurile pustii? Ma uit n sus, la perete, dar prietenul meu
din turn pare sa fi adormit.
Toate sapaturile noastre de anul trecut au fost daramate de
nisipurile micatoare. Doar stalpii de la coluri se mai vad ici i
acolo, izolai, unde ai zice ca au trait candva oameni. Sap o
groapa suficient de ncapatoare i ma ascund n ea ca sa ma
odihnesc. Ma ndoiesc ca cineva ma va cauta aici. M-a putea
rezema de stalpul de odinioara, cu sculpturile lui decolorate
nfaiand delfini i valuri; a putea sa raman aici, sa ma arda
soarele, sa ma usuce vantul, n cele din urma sa ma nghee
gerul, sa nu fiu gasit decat candva n viitorul ndepartat, cand,
pe timp de pace, copiii din preajma oazei ar veni sa se joace i
ar gasi scheletul dat la iveala de vant al unui locuitor al
deertului de demult, nvemantat n zdrene de nerecunoscut.
Ma trezesc cuprins de fiori. Soarele apune, uria i rou,
deasupra orizontului. Vantul se nteete: deja nisipul
mpratiat s-a adunat de-o parte a mea. Sunt contient, mai
presus de toate, de cat mi e de sete. Planul cu care am
cochetat, acela de a petrece noaptea aici, printre stafii,
tremurand de frig, ateptand ca zidurile familiare i coamele
de copaci sa se materializeze n sfarit din ntuneric, nu a putut
fi aplicat. n afara zidurilor nu ma ateapta nimic, n afara de
moartea prin nfometare. Alergand de la o gaura la alta, ca un
oarece, pierd pana i aparena de nevinovaie. Dar de ce sa fac
eu treaba n locul lor? Daca vor sa-mi verse sangele, cel puin
sa se simta vinovai dupa aceea. Frica nspaimantatoare de ieri
s-a domolit de-a binelea. Poate ca aceasta escapada nu va fi fost
inutila daca voi reui sa recapat, oricat de puin, spiritul
revoltei.
Sun la poarta dinspre curtea cazarmii.
Nu vedei cine a venit? Gata, mi-am terminat concediul,
acum dai-mi drumul nauntru!
Cineva apare alergand: n lumina palida, ne uitam unul la
celalalt printre gratii este barbatul care mi-a fost gardian.
Linite, mi optete printre dini i trage de zavor.
n spatele lui, aud voci murmurand, oamenii se aduna.
Prinzandu-ma de mana, ma plimba ncet, la pas, prin curte.
Cine e? striga cineva.
mi vine sa i raspund luand cheia i fluturand-o, dar mi dau
seama ca ar putea fi o dovada de imprudena.
Aa ca atept la ua mea cea veche, pana cand gardianul mi
deschide, ma mpinge nauntru i nchide ua n urma noastra.
Vocea lui razbate din ntuneric, ncarcata de manie:
Asculta ce-i spun: daca scoi o vorba despre cum ai

scapat, i fac viaa iad! nelegi? O sa-i arat eu! Sa nu spui
nimic! Daca te ntreaba cineva despre seara asta, spune ca te-
am scos la o plimbare, la un antrenament, atat. Auzi ce-i
spun?
i ndepartez degetele de pe braul meu i ma dau deoparte.
Vezi cat de uor mi-ar fi sa evadez i sa ma adapostesc
alaturi de barbari? i optesc. De ce crezi ca m-am ntors? Nu
eti decat un biet soldat, nu eti bun decat sa asculi ordinele
date de altcineva. Totui, gandete-te bine.
mi apuca ncheietura, iar eu i dau din nou degetele la o
parte.
Gandete-te de ce m-am ntors i ce ar fi nsemnat daca nu
a fi facut-o. Nu te poi atepta la compasiune din partea unor
jandarmi, sunt sigur ca tii asta. Gandete-te ce s-ar ntampla
daca a scapa din nou.
Acum e randul meu sa-l prind de ncheietura.
 Dar nu te neliniti, n-o sa vorbesc: inventeaza ce poveste
vrei i fii sigur ca o sa te susin. tiu ce nseamna sa fii
nspaimantat.
Urmeaza o tacere lunga, suspicioasa.
tii ce mi doresc acum mai mult decat orice? i spun.
Vreau ceva de mancare i ceva de baut. Sunt mort de foame, n-
am mancat nimic toata ziua.
Aadar, totul e din nou ca nainte. Aceasta ncarcerare
absurda a mea continua. Stau culcat pe spate, privind cum
masa de lumina de deasupra capului devine din ce n ce mai
intensa i apoi scade pe zi ce trece. Ascult sunetele ndepartate
ale dalii zidarului, ciocanul tamplarului venind de undeva din
perete. Beau, mananc i, ca toi ceilali, atept.
Mai ntai se aude un zgomot de muschete n departare, mic,
pierdut, ca unul scos de o arma de jucarie. Apoi, de undeva mai
aproape de noi, dinspre zidurile de ntaritura, vin serii ntregi
de mpucaturi n replica. Picioare tropaind puternic prin
curte.
Barbarii! striga cineva.
Dar cred ca se nala. i pe deasupra, ncep sa se auda
clopoeii.

ngenuncheat, cu urechea lipita de spartura din ua, ncerc
sa desluesc ce se ntampla.
Zgomotul care vine dinspre piaa urca de la o harmalaie de
fond pana la un urlet generalizat n care nu se mai poate

distinge nicio voce. ntregul ora probabil ca mparte urari de
bun venit: mii de suflete extaziate. Salve de muschete pocnesc
necontenit. Apoi tonul zbieretelor se schimba, crete n
nalime i n emoie. Peste el, slab, vin acorduri metalice de
trompeta.
Tentaia e teribil de mare. Ce am de pierdut, n fond? Descui
ua. n tr-o lumina atat de orbitoare ncat sunt forat sa-mi
acopar ochii i sa ma ncrunt, traversez curtea, ies pe poarta,
ma alatur ultimelor randuri ale mulimii. Salvele i ropotele de
aplauze continua. Batrana n negru de langa mine mi ia mana
ca sa se sprijine de ea i se ridica n varful degetelor.
Vezi ceva? ma ntreaba ea.
Da, vad oameni pe cai, i raspund, dar nu ma asculta.
Vad un ir lung de calarei care, printre steaguri fluturand,
trec pe poarta i i croiesc drum catre centrul pieei, unde
descaleca. Un nor de praf se isca prin toata piaa, dar vad cum
rad cu toii. Unul dintre ei calarete cu mainile ridicate n
semn de triumf, altul flutura o ghirlanda de flori. Avanseaza
ncet, caci mulimea se mbulzete n jurul lor, ncercand sa-i
atinga, aruncand cu flori, batand din palme deasupra capului
de bucurie, nvartindu-se iar i iar, n extazuri personale. Copiii
se avanta, trecand de mine, mpleticindu-se printre picioarele
adulilor, ca sa fie mai aproape de eroii lor. Salvele explodeaza,
una dupa alta, dinspre zidul de ntaritura; oamenii care aclama
stau lipii de el.
O parte a cavalcadei ramane n a. Condusa de un caporal cu
o mina severa, purtand steagul colorat n verde i galben, trece
prin amalgamul de corpuri strivite unul de altul, pana ajunge
la capatul pieei, iar apoi ncepe un tur al ntregului perimetru,
cu mulimea rasarind ncet n urma ei. Cuvintele circula rapid,
ca focul, de la unul la altul: Barbarii!.
Calul purtatorului de stindard e condus de un barbat care
flutura un baston greu ncoace i-ncolo, ca sa-i faca drum prin
mulime. n spatele lui vine un altul, tarand o franghie, iar la
capatul franghiei, legai unul de altul la gat, un rand de barbari
goi-puca, inandu-i mainile pe faa ntr-un fel ciudat, ca i
cand ar suferi cu toii de durere de dini. Pre de o clipa, sunt
contrariat de postura lor, de uurina cu care i urmeaza
conducatorul, pana cand descopar lucirea metalului i neleg
pe loc. Un fir de sarma strapunge carnea palmelor fiecarui
barbar i trece prin gauri facute n obraji. Asta i face blanzi ca
nite mieluei, mi amintesc cum mi spunea un soldat care
asistase odata la toata mecheria: nu se gandesc n felul acesta
la nimic altceva decat cum sa ramana nemicai. nima mi se
strange. Acum tiu ca n-ar fi trebuit sa-mi parasesc celula.
Sunt silit sa ma ntorc cu spatele pe furi, ca sa evit sa fiu
vazut de cei doi aflai n trena coloanei, nsoii de escorta lor
calare: tanarul capitan cu capul gol, care se bucura n clipele
astea de primul triumf, i, mergand langa umarul lui, mai suplu
i mai oache, dupa atatea campanii purtate timp de luni de
zile, colonelul de poliie Joll.
Circuitul se nchide aici, cu toii au ocazia sa-i vada pe bieii
captivi, sa le arate copiilor ca, iata, barbarii exista cu adevarat.
Acum mulimea, cu mine paind n urma ei cu inima stransa, se
napustete catre poarta cea mare, unde un grup de soldai
dispui n forma de semiluna i blocheaza drumul, pana cand,
presat din faa i din spate, nu ma mai pot mica.
Ce se ntampla? l ntreb pe cel de langa mine.
Nu tiu, raspunde el, nsa ajuta-ma sa-l ridic.
l ajut sa-l ridice pe copilul pe care l salta pe umeri.
Vezi ceva? l ntreaba pe baiat.
Da.
Ce fac?
i pun sa ngenuncheze pe barbari. Ce or sa le faca?
Nu tiu, sa vedem.

ncet, din rasputeri, cu toata fora titanica de care sunt n
stare, ma ntorc i ncep sa ma strecor afara din mulime,
mpingand n toate direciile.
Ma scuzai, va rog, le spun tuturor. Caldura asta o sa ma
sufoc.
Pentru prima data vad capete ntorcandu-se, degete aratand
 ntr-o direcie.
Trebuie sa ma ntorc n celula. Gestul nu va avea niciun
efect, nici macar nu va fi observat. Cu toate acestea, de dragul
meu i numai al meu, ca un gest faa de mine nsumi, trebuie sa
ma ntorc n ntunericul rece, sa ncui ua i sa pun cheia de-a
latul, sa-mi astup urechile la toata retorica asta a setei de sange
patriotice, sa strang din dini i sa nu mai vorbesc niciodata de
acum nainte. Cine tie, poate ca le fac concetaenilor mei o
nedreptate, poate ca tocmai n aceasta clipa cizmarul e acasa,
band ultimul pahar, fredonand pentru sine ca sa nabue
strigatele, poate ca sunt femei n bucatarie, curaand fasole,
spunand poveti copiilor lor care se agita, sa-i ina ocupai,
poate ca aici sunt arani care meteresc molcom la repararea
anurilor. Daca exista ntr-adevar camarazi ca atia, ce pacat
atunci ca nu-i cunosc! Pentru mine, n aceasta clipa n care ma
ndepartez de mulime, ceea ce e mai presus de toate este sa
raman neatins de atrocitaile care sunt pe cale sa fie comise i
sa nu ma otravesc cu o ura neputincioasa faa de autorii lor.
Nu-i pot salva pe prizonieri, aa ca o sa ma salvez pe mine
nsumi. Sa se auda, daca se va auzi vreodata, daca vreodata, n
viitorul ndepartat, cineva se va interesa de felul cum am trait
aici, ca n cel mai ndepartat avampost al mperiului luminii a
existat un om care, n adancul sufletului, nu era un barbar.
ntru n curtea nchisorii pe poarta cea mare. n dreptul
coveii, n mijlocul curii, ridic o galeata goala i o umplu. Cu
galeata ridicata n faa, varsand apa din toate parile, ma
apropii din nou de ultimul rand al mulimii.
Ma scuzai, spun i mping ncontinuu.
Oamenii ma njura, mi fac loc, galeata se nclina i i
stropete cu apa pe cei din jur, eu mi croiesc drum nainte,
pana cand ntr-o clipa ma aflu n randul din faa al mulimii, n
spatele soldailor care pastreaza arena goala cu ajutorul unor
bee nfipte ntre ei, pentru spectacolul exemplar care va
urma.
Patru dintre prizonieri ngenuncheaza pe pamant. Ceilali
opt, nca legai unul de altul, se lasa pe vine, la umbra zidului,
privind i sprijinindu-i capul n maini.
Prizonierii ngenuncheai se apleaca laolalta peste o prajina
grea. O sfoara e legata de sarma din gura primului om, apoi
trece pe sub baul orizontal, prin gura celui de-al doilea, din
nou pe sub ba, apoi, din nou, o a treia bucla, prin gura celui
de-al treilea i a celui de-al patrulea. n timp ce privesc aceasta
scena, un soldat trage de sfoara ncet, tot mai strans, iar
prizonierii ngenuncheaza din ce n ce mai mult, pana cand, n
cele din urma, sunt ngenuncheai de tot, iar feele lor ating
baul. Unul dintre ei smucete din umeri de durere i geme.
Ceilali raman tacui, ateni sa se mite ncet, o data cu sfoara,
ca sarma din guri sa nu le sfaie carnea cu totul.
 Colonelul Joll l dirijeaza pe soldat, cu micari scurte din
mana. Dei sunt singur ntr-o mulime de mii de oameni, dei
ochii lui sunt la fel de protejai de ochelarii fumurii ca
ntotdeauna, l privesc atat de insistent, cu o faa atat de plina
de ntrebari, ncat tiu dintr-o data ca m-a vazut.
n spatele meu, aud foarte clar cuvantul magistrat. E doar
o nchipuire oare, sau ntr-adevar oamenii de langa mine ncep
sa se ndeparteze?
Colonelul iese n faa. Aplecandu-se n dreptul fiecarui
prizonier, pe rand, i freaca spatele cu nisip i scrie un cuvant
cu un ba de carbune. Citesc cuvintele de pe spatele
prizonierilor cu capul n jos: DUMAN, DUMAN, DUMAN,
DUMAN. Se da un pas n spate i i ncrucieaza braele. La o
distana de nu mai mult de douazeci de pai, el i cu mine ne
contemplam reciproc.
Apoi ncepe bataia. Soldaii folosesc vergele dure,
ncovoindu-i cu sunete grele de bici, ca nite palete n apa,
umpland spatele i fesele prizonierilor de dungi roii. Cu
precauie nceata, acetia i ndeparteaza picioarele, pana
cand ajung sa stea culcai pe burta cu toii, n afara de cel care
mai devreme gemea i care acum se sufoca la fiecare fichiuire.
Carbunele negru i praful galben se amesteca repede cu
transpiraie i sange. Cheia jocului este, dupa cate mi dau
seama, sa-i bai pana cand spatele se curaa de praf i inscripia
dispare.
Ma uit la chipul unei fetie aflate n primul rand de
spectatori, inandu-se cu mainile de rochia mamei. Are ochii
rotunzi, sta cu degetul n gura: tacuta, nspaimantata, curioasa,
soarbe cu nesa privelitea acestor oameni mari i goi pe care i
bat soldaii. Pe fiecare faa din jurul meu, chiar i pe cele care
acum zambesc, vad aceeai expresie: nu ura, nici sete de sange,
ci o curiozitate atat de intensa, ncat corpurile privitorilor sunt
cu totul absorbite de spectacol i numai ochii le raman aleri,
ca nite organe dezvoltate de un sim nou, devorator.
Soldaii care-i biciuiesc au obosit. Unul sta cu mainile n
old, gafaind, zambind, facand gesturi catre mulime. Se aude
ordinul colonelului: toi patru i nceteaza munca i vin n
faa, oferindu-i nuielele spectatorilor.
O fata care se hlizete i i ascunde faa e mpinsa nainte de
prietenii ei. Hai, nu-i fie frica! o ndeamna ei. Un soldat i
pune vergeaua n mana i o duce la locul cu pricina. Ea ramane
ncurcata, jenata, cu o mana acoperindu-i nca faa. Eu sunt
nmarmurit i in galeata ntre picioare.
Pe urma biciuirea ia sfarit, soldaii sunt repui n drepturi,
mulimea e mpinsa napoi, iar arena i recapata forma de
dinainte, dei acum e mai ngusta.
Deasupra capului, fluturandu-l n faa mulimii, colonelul
Joll ine n mana un ciocan, unul obinuit, de doua kilograme,
cu care se bat aruii de cort. Din nou privirea lui o ntalnete
pe a mea. Vorbaria se potolete.
Nu! aud venind de undeva din gatul meu un sunet
ruginit, nu suficient de tare. Apoi din nou Nu!. De data asta,
cuvantul suna ca un clopoel, din adancul pieptului. Soldatul
care mi sta n cale se dezechilibreaza i se da ntr-o parte. Sunt
n arena, cu mainile ridicate, ncercand sa calmez mulimea.
Nu! Nu! Nu!
Cand ma ntorc cu faa la colonel, se afla deja la nici cinci

pai de mine, cu braele ncruciate. ndrept un deget catre el.
Tu!, strig. Sa se spuna totul. El sa fie cel asupra caruia se va
dezlanui mania.
i corupi pe oamenii atia!
Nu se clintete, nu raspunde.
Tu!
Mana mea intete nspre el, ca o arma. Vocea mea umple
ntreaga piaa. E o linite deplina; sau poate ca sunt mult prea
ameit ca sa mai aud ceva.
Cineva se izbete de mine, pe la spate. Ma prabuesc la
pamant, n praf, gafai, simt durerea veche din spate. Un baston
ma lovete puternic. ntinza ndu-ma ca sa deviez lovitura, ma
aleg cu una dureroasa peste mana.
E important acum sa ma ridic, oricat mi-ar fi de greu din
pricina durerii. Sunt din nou n picioare i vad cine ma lovete.
E barbatul ndesat, cu epolei de sergent, care a ajutat la
biciuire. n genuncheat, cu narile fumegand, ridica bastonul
pentru urmatoarea lovitura.
Stai aa, gafai eu, punand mana beteaga n faa. Cred ca s-
a rupt!
De data asta, primesc lovitura pe antebra. m i ascund
braul, mi cobor capul i ncerc sa-i parez loviturile orbecaind
i sa ma lupt. Sunt lovit n cap, peste umeri. Nu conteaza: nu
vreau decat cateva clipe, ca sa pot termina ce am nceput sa
spun. i apuc tunica i l trag nspre mine. Dei se lupta, nu i
mai poate folosi bastonul; strig din nou, de dupa umarul lui.
Nu cu ala!
Ciocanul ateapta n braele ncruciate ale colonelului.
Nu se cade sa foloseti un ciocan nici pentru un animal,
nelegi, nici pentru un animal!

ntr-un acces teribil de furie, ma ridic deasupra sergentului
i l arunc cat colo. O putere dumnezeiasca a pus stapanire pe

mine. ntr-un minut, ea va trece, cu sigurana. Sa o folosesc
deci cat mai am timp!
Uite! strig.
Arat catre cei patru prizonieri care stau cumini cu faa la
pamant, cu buzele lipite de prajina, cu mainile prinse de fee,
ca labele unor maimue, uitand de ciocan, netiind ce se
petrece n spatele lor, uurai de inscripia jignitoare care le-a
fost ndepartata de pe spate, sperand ca pedeapsa lor va lua
sfarit. m i ridic mana rupta catre cer.
ata! strig. Noi suntem marele miracol al creaiei! Daca nu-
l bai, acest trup miraculos nu poate fi recuperat! Cat de
Nu gasesc cuvintele.
Privii-i pe oamenii atia! reiau.
Oameni! Cei din mulime care pot se ntind sa-i priveasca
pe prizonieri, se uita chiar i la mutele care au nceput sa li se
aeze pe ranile sangerii.
Aud lovitura cum coboara i ma ntorc sa o ntampin. Ma
trezesc izbit n plina faa. Am orbit! mi spun, clatinandu-ma
n ntunericul care mi s-a lasat deodata peste ochi. nghit
sange; ceva pare sa nfloreasca pe faa mea, ncepand ca o
caldura rozalie i transformandu-se ntr-o agonie de foc. m i
ascund faa n palme i ncep sa opai n cerc, ncercand sa nu
strig i sa nu cad. Nu mai in minte ce voiam sa spun. Un
miracol al creaiei urmaresc gandul, nsa ma ocolete ca o
pala de fum care se ndeparteaza. mi dau seama ca strivim sub
picioare gaze, viermi, gandaci, furnici, miracole ale creaiei i
ele, n felul lor.
iau degetele de la ochi i ma trezesc ntr-o lume gri,
mi
plina de lacrimi. Sunt atat de recunoscator, ncat nu mai resimt
niciun fel de durere. Cand ma iau n primire i ma tarasc, cate
un soldat de fiecare cot, napoi prin mulimea care murmura,
la celula mea, ma surprind chiar zambind.
Acel zambet, acel val de bucurie lasa urme stingheritoare.
tiu ca greesc cu toii tratandu-ma atat de sumar. Caci nu sunt
un orator. Ce a fi spus oare daca m-ar fi lasat sa continuu? Ca e
mai rau sa-i zdrobeti picioarele unui om decat sa-l omori n
lupta? Ca e ruinos pentru toi cand unei fete i se permite sa
biciuiasca un barbat? Ca spectacolele de cruzime corup inimile
nevinovailor? Cuvintele pe care nu m-au lasat sa le rostesc ar
fi fost, probabil, extrem de neputincioase i n-ar fi fost
nicidecum cuvinte care sa starneasca masele. n definitiv, ce
reprezint eu, daca nu un cod nvechit de comportament
cavaleresc n faa inamicului capturat, i cu ce intru n
contrast, daca nu cu noul meteug al degradarii care i omoara
pe oameni n genunchi, un meteug confuz i ruinos n
propriii ochi ai calaului? A fi ndraznit oare sa nfrunt
mulimea, ca sa cer dreptate pentru aceti ridicoli prizonieri
barbari ntori cu fundurile n sus? Dreptate: o data rostit
cuvantul, unde vor sfari oare toate acestea? E mai uor de
strigat Nu!. E mai uor sa fii batut i martirizat. E mai uor
sa-mi pun capul sub cuitul ghilotinei decat sa apar cauza
barbarilor: caci unde altundeva poate duce acest raionament
decat la abandonarea armelor i la porile deschise catre
oamenii al caror pamant l-am pradat? Batranul magistrat,
aparator al Statului de drept, inamic al Statului n felul lui,
atacat i nchis, virtuos i impresionabil, are totui dubiile lui.
Nasul meu e spart, tiu, i probabil la fel e i osul pometelui,
unde acum se vede carnea, din pricina loviturii de baston.
Ochiul stang e umflat i nchis.
Pe masura ce amoreala dispare, durerea ma asalteaza n
spasme, la distana de un minut-doua unul de altul, atat de
intense, ncat nu mai pot sa stau. n culmea spasmelor, dau
roata prin toata camera, inandu-mi faa n maini, schelalaind
ca un caine: n pauzele binecuvantate dintre varfurile
disperarii, respir adanc, ncercand sa-mi pastrez controlul i sa
nu provoc o scena prea ruinoasa. Mi se pare ca aud urcuuri i
zone de acalmie n harmalaia care vine dinspre mulimea de
afara, dar nu sunt sigur ca zgomotul nu e doar n urechile mele.
aduc masa de seara, ca de obicei, dar nu pot manca. Nu
mi
am stare, trebuie sa ma mic ncoace i ncolo, sau sa ma haan,
ca sa ma mpiedic sa urlu, sa-mi sfaii hainele, sa-mi rup
carnea, sa fac ce fac toi oamenii cand ajung la capatul putinei
de ndurare. Plang, iar lacrimile mi se nfig n carnea deschisa.
n gan la nesfarit vechiul cantec despre cavaler i tufa de
ienupar, agaandu-ma de cuvintele pe care mi le amintesc
chiar i dupa ce au ncetat sa nsemne ceva. Unu, doi, trei,
patru numar. O sa fie o victorie faimoasa, mi spun, daca o sa
supravieuieti nopii.
Devreme, n primele ore ale dimineii, fiind atat de ameit de
epuizare ncat ma mpleticesc, cedez n cele din urma i suspin
din adancul pieptului, ca un copil. Stau ntr-un col, lipit de
perete, i plang, cu lacrimile curgandu-mi pe obraji fara
ncetare. Plang ne ntrerupt, iar spasmele vin i pleaca,
urmandu-i ciclurile fireti. n aceasta poziie, somnul ma
copleete dintr-o data i cad ca fulgerat. Sunt uluit sa ma
descopar trezit la viaa n lumina cenuie a zilei, ngramadit
ntr-un col, fara nici cea mai vaga idee despre cat timp a
trecut. Dei durerea sacadata e nca acolo, descopar ca o pot
ndura daca raman nemicat. Mai mult, i-a pierdut
stranietatea. n curand probabil ca va deveni parte din mine, ca
respiraia.
Aa ca raman lipit de perete, tacut, inandu-mi mana
beteaga sub bra, ca sa alin durerea, i ma cufund din nou n
somn, ntr-o confuzie de imagini dintre care ncerc sa gasesc
una anume, alungandu-le pe celelalte, care ma asalteaza ca
nite frunze cazute de-a valma. Este imaginea fetei. Ea
ngenuncheaza cu spatele la mine, n faa castelului de nisip
sau de zapada pe care l-a construit. Poarta o haina albastru-
nchis. Pe masura ce ma apropii, descopar ca de fapt scobete
vintrele castelului.
Ea i da seama de prezena mea i se ntoarce. Nu, nu a
construit un castel, acum vad, ci un cuptor de lut. Fumul se
ridica n spirale dinspre gura de aerisire, pe la spatele ei. i
 ntinde mainile, oferindu-mi ceva, o gramajoara informa, la
care ma uit reticent prin ceaa. Dei mi scutur capul, viziunea
nu se limpezete.
Ea poarta o caciula rotunda, brodata cu aur. Parul i e
mpletit ntr-o coama grea, care-i cade peste umar; are fir de
aur cusut ntre plete. De ce te-ai mbracat astfel, n hainele
cele mai bune? vreau sa o ntreb. Nu te-am vazut niciodata
mai frumoasa ca acum! Ea zambete. Ce dini minunai, ce
ochi negri i limpezi, ca lemnul de abanos! Tot acum vad ca, de
fapt, lucrul pe care mi-l ntinde e o franzela, nca fierbinte, cu
coaja aspra, plesnita i aburinda. Un val de recunotina ma
copleete. Unde a nvaat un copil ca tine sa coaca o paine
atat de buna aici, n plin deert? mi vine sa o ntreb. mi
desfac braele ca sa o cuprind i ma trezesc brusc, cu obrajii
plini de rani scaldai n lacrimi nepatoare. Dei ma cuibaresc
la loc n somn, nu reuesc sa mai prind visul i sa gust painea
care mi-a facut atata pofta.
Colonelul Joll sta la birou, n camera mea de lucru. Nu exista
nici cari, nici dosare; camera e goala, cu excepia unei vaze cu
flori proaspete.
Frumosul ofier al carui nume nu-l cunosc aaza ladia din
lemn de cedru pe birou i paete napoi.
Uitandu-se la hartii, colonelul vorbete.
Printre obiectele gasite n camera ta se afla i cutia asta de
lemn. A vrea sa te uii un pic la ea. Coninutul e neobinuit.
Are cam trei sute de faii din lemn de plop alb, cu dimensiunea
de 20 pe 5 centimetri, multe legate cu aa. Lemnul e uscat i
sfaramicios. Aa este uneori noua, alteori atat de veche ncat s-
a topit. Daca desfaci aa, descoperi ca faia de lemn se deschide
n doua, dand la iveala doua suprafee n interior. Aceste doua
suprafee sunt nscrise cu o cerneala neobinuita. Cred ca eti
de acord cu descrierea asta.
Ma uit la lentilele lui fumurii. Joll continua.
O ipoteza rezonabila ar fi ca bucaile de lemn con in
mesaje care au circulat ntre tine i alte pari, nu tim cand.
Ramane sa ne explici tu ce anume spun mesajele i care erau
celelalte pari.
a un sertar din cutie i mi-l arunca pe biroul lustruit.
Ma uit la randurile de caractere scrise de un strain mort de
mult. Nici nu mai tiu daca trebuie citite de la dreapta la stanga
sau invers. n lungile seri petrecute meditand asupra coleciei
mele de caractere, am descoperit peste patru sute, unele
diferite de altele, poate chiar patru sute cincizeci. Habar n-am
ce nseamna. Oare nseamna fiecare altceva, de exemplu un
cerc reprezinta soarele, un triunghi femeia, un val stilizat
lacul, sau cercul nseamna doar un cerc, triunghiul un
triunghi, valul un val? Oare fiecare semn indica o poziie
diferita a limbii, a buzelor, a gatului, a plamanilor, n funcie de
felul cum funcioneaza n rostirea unei limbi barbare, multipla,
de neimaginat, disparuta? Sau nu sunt cele patru sute de
caractere ale mele decat ornamente scripturale ale unui
repertoar mai bogat de douazeci sau treizeci de litere, ale caror
forme primare sunt prea prost ca sa le vad?
i trimite salutari fiicei, i spun.
Aud surprins vocea groasa, nazala, vocea mea. Degetul meu
parcurge irul de caractere de la dreapta la stanga.
Pe care zice ca nu a mai vazut-o de mult. Spera ca e
fericita i prospera. Spera ca sezonul de taiere a miei lor a fost
bun. Are un dar pentru ea, zice aici, pe care o sa-l pastreze
pana cand o s-o ntalneasca din nou. i trimite toata dragostea.
Nu e uor sa-i descifrez semnatura. Ar putea fi simplu Tatal
tau sau ar putea fi altceva, un nume.

ntind mana catre al doilea sertar i scot de acolo o alta placa
de lemn. Ofierul, care sta n spatele lui Joll cu un carnet
deschis pe genunchi, se uita insistent la mine, cu creionul
pregatit deasupra hartiei.
Asta spune aa: mi pare rau ca trebuie sa i trimit veti
triste. Soldaii au venit i l-au luat pe fratele tau. Am fost n
fiecare zi la stabilimentul lor ca sa i rog sa-i dea drumul. Stau
n praf, cu capul complet dezgolit. eri, pentru prima oara, au
trimis pe cineva sa mi vorbeasca. Spune ca fratele tau nu se
mai afla aici. Zice ca l-au trimis undeva. Unde?, am ntrebat,
dar n-a vrut sa-mi spuna. Nu-i spune mamei tale, ci alatura-mi-
te, ca sa ne rugam pentru sigurana lui. i acum sa vedem ce
zice urmatorul.
Creionul e nca deasupra colii de hartie nu a scris nimic,
nici nu s-a micat.
Am fost sa-l luam pe fratele tau ieri. Ne-au condus ntr-o
camera, unde l-am zarit legat ntr-un cearaf.

ncet, Joll se lasa pe spate, n scaun. Ofierul i nchide
carnetul i se ridica pe jumatate; dar Joll l reine cu un gest.
Voiau sa-l iau aa cum era, dar am insistat sa verific mai
ntai. Daca mi dai alt cadavru? am spus. Avei multe
cadavre aici, cadavre de tineri curajoi. Aa ca am deschis
cearaful i am vazut ca era ntr-adevar el. Fie care pleoapa, am
vazut, era cusuta. De ce ai facut asta? am spus. Aa facem
de obicei, mi-a raspuns el. Am sfaiat atunci cearaful, am
descoperit vanatai pe tot corpul i am vazut ca picioarele i
erau umflate i rupte. Ce s-a ntamplat? am ntrebat. Nu
tiu, a spus omul, Nu scrie aici, pe hartie. Daca ai ntrebari,
poi merge la sergent, dar sa tii ca e foarte ocupat. A trebuit
sa-l ngropam pe fratele tau aici, n afara fortareei, pentru ca
ncepuse sa miroasa. Te rog, spune-i mamei tale i ncearca sa o
liniteti. Acum sa vedem ce zice urmatorul. Vedei, aici nu e
decat un singur caracter. Este caracterul barbar razboi, nsa are
i alte sensuri. Poate nsemna razbunare, iar daca l ntorci cu
susul n jos, devine justiie. Nu se tie n ce sens a fost folosit.
Asta face parte din viclenia barbarilor. La fel e i cu celelalte
placi de lemn.
Var mana n cutie i amestec.
Toate astea formeaza o mare alegorie. Pot fi citite n mai
multe feluri. Mai mult, fiecare placa n parte poate fi citita n

cateva feluri. mpreuna , se citesc ca un ziar obinuit sau ca
plan de razboi, sau pot fi ntoarse invers i citite ca istoria
ultimilor ani ai mperiului vechiul mperiu, vreau sa spun.
Specialitii nu pot cadea de acord asupra felului n care trebuie
interpretate aceste relicve ale barbarilor de odinioara. Mulimi
alegorice ca asta pot fi gasite peste tot prin deert. Pe asta am
gasit-o la nici cinci kilometri de aici, ntre ruinele unei cladiri
publice. Cimitirele sunt un alt loc bun de privit, dei nu e nicio
data uor sa spui exact unde se afla locurile de nmormantare
ale barbarilor. E recomandat sa sapi la ntamplare.
Poate ca n locul n care stai acum o sa dai de bucai,
fragmente, cioburi, memento-uri. i aerul: aerul e plin de
suspine i de ipete. Nu se pierd niciodata: daca asculi cu grija,
cu o ureche binevoitoare, auzi un ecou permanent emis de ei.
Noaptea e cel mai bine: uneori, cand nu reueti sa adormi, e
pentru ca urechile i-au fost atinse de ipetele celor mori care,
aidoma scrierilor lor, sunt deschise interpretarilor de tot felul.
Mulumesc. Am terminat cu traducerea.
 Nu l-am pierdut pe Joll din ochi nicio clipa n tot acest timp.
Nu s-a micat, sau a facut-o doar ca sa-i atinga maneca
subalternului atunci cand m-am referit la mperiu i s-a ridicat,
gata sa ma loveasca.
Daca se apropie de mine, l voi lovi cu toata puterea de care e
capabil corpul meu. Nu voi disparea n pamant nainte de a-mi
lasa urma pe corpul lui.
Colonelul vorbete.
Habar n-ai cat de obositor e comportamentul tau. Dintre
cei cu care a trebuit sa cooperam la frontiera, eti sigurul
spun
oficial care a refuzat sa ne acorde ajutorul n totalitate. i
sincer ca nu ma intereseaza chestiile astea.
Rascolete cu un gest placile de lemn mpratiate pe birou.
Seamana foarte mult cu beele folosite n pariuri. tiu ca
n alte triburi de pe grania se pariaza cu bee. i cer sa
gandeti la rece: ce viitor ai aici? N-o sa i se permita sa ramai
n postul pe care l-ai ocupat. Te-ai njosit cu totul. Chiar i daca
n-o sa fii judecat pana la urma
Dar atept sa ma judecai! strig. Cand o s-o facei? Cand o
sa ma ducei la proces? Cand o sa mi se dea ansa sa ma apar?
Sunt furios. Nu ma mai ine nimic din neputina de a vorbi
pe care o resimt n faa mulimii. Daca ar fi sa-i nfrunt pe
aceti oameni acum, n public, ntr-un proces cinstit, a gasi cu
sigurana cuvintele potrivite pentru a-i face sa se ruineze. E o
chestiune de sanatate mintala i de fora: simt cum cuvintele
astea tari mi se umfla n piept. Dar asemenea cuvinte nu vor
aduce niciodata pe nimeni n faa instanei, atata timp cat va fi
suficient de sanatos i de puternic ncat sa-i dea dracului. Ma
vor nchide undeva departe, n ntuneric, pana cand ma voi
transforma ntr-un idiot balbait, n propriul meu spectru; apoi
ma vor tar n faa unei instane nchise i n cinci minute vor
aranja cu toate formalitaile procesuale pe care le gasesc atat
de plictisitoare.
Pe durata starii de urgena, dupa cate tii, spune
colonelul, administrarea justiiei nu se afla n mana civililor i
nici n cea a Biroului.
Scoate un oftat i continua.
Domnule magistrat, tu chiar crezi ca n-o sa ndraznim sa
te aducem n faa instanei pentru ca ne temem de
popularitatea ta n ora. Nu cred ca-i dai seama cat de mult ai
pierdut din ea neglijandu-i ndatoririle, evitandu-i prietenii,
ntovaraindu-te cu oamenii de spea cea mai josnica. Toi cei
cu care am vorbit s-au simit la un moment dat jignii de
purtarea ta.
Viaa mea privata nu e treaba lor!
Cu toate astea, pot sa-i spun ca decizia ta de a-i
abandona obligaiile de serviciu a fost bine primita n
majoritatea cartierelor. Personal, nu am nimic cu tine. Cand m-
am ntors acum cateva zile, ma hotarasem sa nu-i cer decat un
simplu raspuns clar la o ntrebare simpla, dupa care te puteai
ntoarce la concubinele tale, ca un om liber i despovarat.
dau seama brusc ca insulta s-ar putea sa nu fie gratuita,
mi
ca, din varii motive, acestor doi oameni le-ar parea bine daca
mi-a iei din fire. Fierband de manie, ncordat n fiecare
muchi, pastrez tacerea.
Totui, pari sa ai acum o noua ambiie, spune el. Pari sa
vrei sa-i faci un nume al tau, de pilda Singurul Om Bun i
Drept, omul care e gata sa i sacrifice pana i libertatea pe
altarul principiilor. Dar sa te ntreb ceva: crezi ca aa te vad
cetaenii dupa spectacolul de-a dreptul ridicol pe care l-ai dat
n piaa zilele trecute? Crede-ma, pentru oamenii din oraul
asta nu eti Singurul Om Bun i Drept, nu eti decat un biet
clovn, un nebun. Eti murdar, pui, te miroase oricine de
departe. Arai ca un ceretor batran, unul care cauta prin
gunoaie. Nu te vor napoi n niciun fel. Aici nu mai ai niciun
viitor. Vrei sa intri n istorie ca martir, presupun. Dar cine o sa
te puna n carile de istorie, asta-i ntrebarea. Conflictele astea
minore de la grania nu au nicio importana. Or sa treaca, iar
frontiera o sa adoarma la loc pentru nca douazeci de ani.
Oamenilor puin le pasa de istoria unui inut de la mama
dracului.
Dar nainte sa vii tu nu erau conflicte deloc.
 Aiurea! spune el. Pur i simplu nu cunoti situaia. Traieti
n trecut. Crezi ca avem de-a face cu grupuri mici de nomazi
linitii. De fapt, ne confruntam cu un duman bine organizat.
Daca ai fi venit n expediie, i-ai fi dat seama i singur.
Prizonierii aia ca vai de ei pe care i-ai cules ei sunt
dumanii de care trebuie sa-mi fie teama? Asta ncerci sa-mi
spui? Tu eti dumanul, domnule colonel!
Nu ma mai pot nfrana. zbesc cu pumnul n birou.
Tu eti dumanul, tu ai nceput razboiul i tot tu le-ai
servit i martirii de care aveau nevoie nu acum, ci acum un
an, cand ai comis primele acte josnice de barbarie! storia o sa-
mi adevereasca spusele pana la urma!
Aiurea! Nici vorba de istorie, n-o sa fie istorie, treaba asta
e mult prea banala.
Pare nemicat, dar sunt sigur ca l-am atins.
Eti un torionar obscen! Merii sa fii spanzurat!
A vorbit judecatorul, Singurul Om Bun i Drept, mormaie
el.
Ne uitam fiecare n ochii celuilalt.
Acum, spune el, aranjandu-i hartiile din faa, a vrea o
declaraie despre tot ce s-a petrecut ntre tine i barbari n
timpul recentei tale vizite incognito.
Refuz.
Foarte bine. n trevederea s-a ncheiat. Se ntoarce catre
subalternul lui.
a-l, e n raspunderea ta.
Se ridica i iese din camera. Ma ntorc catre ofier.
Rana de pe obraz, pe care n-am spalat-o i nici n-am oblojit-
o vreodata, s-a nroit i e umflata. S-a format o crusta ca un
corp de omida grasa. Din ochiul stang n-a mai ramas decat o
linie verticala, iar nasul a devenit o masa informa i dureroasa.
Sunt nevoit sa respir pe gura.
Zac n mirosul ngrozitor de voma veche, obsedat de gandul
la apa. N-am mai baut nimic de doua zile.
n suferina mea nu e nimic nobil. Nici macar durere nu se
afla n ceea ce numesc suferina. Ceea ce sunt pus sa ndur este
tirania celor mai rudimentare nevoi ale corpului meu: sa bea,
sa se uureze, sa gaseasca poziia n care l doare mai puin.
Cand ofierul Mandel i omul lui m-au adus aici pentru prima
data, au aprins lampa i au nchis ua, m-am mirat cat de multa
durere poate ndura un om rotofei n numele excentricelor lui
noiuni despre cum ar trebui sa se autoguverneze mperiul.
Dar torionarii mei nu erau interesai de gradele de intensitate
a durerii. Erau interesai doar sa-mi demonstreze ce nsemna
sa traieti ntr-un corp, n chip de corp un corp care poate
cocheta cu noiunile de justiie doar atata vreme cat e ntreg i
sanatos, care foarte curand le uita, de ndata ce i se prinde
capul i gura e forata sa nghita tone de apa sarata, pana cand
 ncepe sa tueasca, sa vomite i, epuizat, se golete cu totul. N-
au venit sa-mi smulga direct din trup adevarul despre ce am
vorbit cu barbarii i ce mi-au raspuns. Aa ca n-am avut nicio
ansa de a le arunca n faa cuvintele rasunatoare pe care le
pregatisem. Au venit n celula mea ca sa-mi arate ce nseamna
umanitatea i n doar o ora mi-au aratat mai mult decat era
nevoie.
Nu e vorba nici de cine ndura cel mai mult. Obinuiam sa-mi
spun Stau n alta camera i discuta despre mine. i spun umil
unul altuia Oare cand o sa cada n genunchi i o sa nceapa sa

implore? ntr-o ora ne ntoarcem sa vedem.
Dar nu e deloc aa. Nu au niciun sistem de torturi i
suferine elaborat, caruia sa ma poata supune. De doua zile
stau fara mancare i fara apa. n a treia zi, sunt hranit.
m i pare rau, spune barbatul care mi-a adus mancarea, am
uitat.
Nu din rautate uita. Torionarii mei au vieile lor. Nu eu sunt
centrul universului. Subalternul lui Mandel probabil ca i
petrece timpul numarand pungi la comisariat sau patruland pe
domeniu, plangandu-se de unul singur de caldura. Mandel
nsui, iar de asta sunt sigur, petrece mai mult timp lustruindu-
i curelele i cataramele decat mi dedica mie. Cand l apuca,
vine sa mi dea o lecie de umanitate. Cat o sa mai pot suporta
arbitrarul atacurilor lor, ma ntreb? i ce se va ntampla daca o
sa cedez, daca o sa plang i o sa implor, iar atacurile lor or sa
continue?
Sunt chemat n gradina. Stau n faa lor, ascunzandu-mi
goliciunea, ngrijindu-mi mana ranita, ca un biet urs batran i
obosit, mblanzit de atata haituire.
Alearga, mi ordona Mandel.
Alerg prin curte sub soarele dogoritor. Cand obosesc, ma
plesnete cu vergeaua pe fese i iuesc pasul. Soldaii i
abandoneaza siesta i privesc din spaiul umbrit, fetele n casa
stau atarnate de ua de la bucatarie, copiii se uita prin gratii.
Nu mai pot, gafai eu, inima!
Ma opresc, cu capul atarnand, cu mana la piept. Toata lumea
ateapta rabdatoare sa ma refac. Apoi sunt mpins din nou cu
nuiaua i alerg din nou, cu viteza unui om care merge.
Sau fac acrobaii. Ei ntind o coarda la nivelul genunchiului,
iar eu sar peste ea, nainte i napoi. l cheama pe nepoelul
bucataresei i-i dau sa ina de un capat.
ine-o bine, l sfatuiesc ei, ca sa nu se mpiedice. Copilul
ine capatul de franghie cu ambele maini, concentrandu-se
asupra sarcinii importante care i s-a dat, ateptandu-ma sa sar.
Ezit. Varful nuielei i face loc printre fese i ncepe sa nepe.
Sari, spune Mandel.
Alerg, fac un mic salt, ma ncurc n franghie i raman acolo.
Miros a rahat. Nu mi se da voie sa ma spal. Mutele ma
urmeaza pretutindeni, rotindu-se n jurul ranii mele apetisante
de pe obraz, aterizand daca stau locului un moment. Micarea
n cerc a mainii mele prin faa, ca sa le alung, a devenit la fel de
automata ca gestul vacii de a-i mica uor coada.
Spune-i ca data viitoare trebuie sa se prezinte mai bine, i
comunica Mandel baiatului.
Baiatul zambete i se uita n zare. Ma aez n praf, ateptand
comanda pentru urmatoarea acrobaie.
tii sa sari? l ntreaba el pe baiat. Da-i omului sfoara i
cere-i sa-i arate cum se sare.
Sar.
Am intrat n pamant de ruine prima oara cand a trebuit sa
ies din celula i sa stau gol n faa acestor netrebnici, sau sa-mi
mic corpul ncolo i-ncoace ca sa-i distrez. Acum am depait
stadiul ruinii. Mintea e cu totul ndreptata catre ameninarea
care pandete pe moment, cand genunchii mi se ndoaie sau
cand ma apuca inima i trebuie sa ma opresc; i de fiecare data
descopar surprins ca dupa o scurta perioada de odihna, dupa
ce mi se administreaza un pic de tortura, pot fi silit sa ma mic
din nou, sa sar, sa opai, sa ma tarasc sau sa alerg nca puin. Va
veni oare vreun moment n care ma voi culca la pamant
spunandu-le omorai-ma, prefer sa mor decat sa continuu
aa? Uneori cred ca ma apropii de momentul acela, dar de
fiecare data mi dau seama ca m-am nelat.
 Nici urma de mareie consolatoare n toate astea. Cand ma
trezesc n miez de noapte, este pentru ca retraiesc n vis
njosirile din timpul zilei n cel mai mic detaliu. Nu mi se
permite sa mor, se pare, altfel decat ca un caine ntr-un colt.

ntr-una dintre zile, se deschide ua; ma trezesc dand ochii
nu cu doi oameni, ci cu un ntreg detaament.
a, spune Mandel, ntinzandu-mi un capot de femeie din
panza. Pune-l pe tine.
De ce?
Foarte bine atunci, daca vrei sa umbli gol, atunci umbla
gol.
mi trag capotul peste cap. Ajunge cam pana la jumatatea
coapselor. Le zaresc pe doua dintre cele mai tinere fete n casa
ascunzandu-se la loc n bucatarie i izbucnind n ras.

ncheieturile mi sunt prinse la spate i legate.
A venit timpul, domnule magistrat, mi optete Mandel

n ureche. ncearca sa te compori ca un barbat.
Sunt sigur ca respiraia i miroase a bautura.
Ma scot din gradina. Sub dud, unde pamantul e vineiu de la
sucul de fructe strivite, s-au adunat mai muli oameni. Copiii se
harjonesc printre crengile copacului. Pe masura ce ma apropii,
se face tacere.
Un soldat arunca un capat de franghie; unul dintre copii o
prinde, o trece pe dupa o creanga i i-o arunca napoi.
 tiu ca nu e decat o mecherie, un nou mod de a petrece o
dupa-amiaza pentru oamenii atia plictisii de vechile
spectacole de tortura. Dar simt cum mi se nmoaie picioarele.
Unde e colonelul? optesc. Dar nimeni nu-mi da atenie.
Vrei sa spui ceva? ntreaba Mandel. Spune tot ce vrei. i
dam ocazia.
Ma uit n ochii lui limpezi, albatri, atat de limpezi ncat
parca ar fi lentile de cristal trase peste pupile. Se uita la mine.
Habar n-am ce vede. Gandindu-ma la el, am rostit cuvintele
torionar torionar ca pentru mine, dar sunt cuvinte
stranii, i cu cat le repet mai mult, cu atat mai stranii devin,
pana cand mi nepenesc pe limba ca nite pietre. Poate ca
acest om, mpreuna cu barbatul pe care l aduce dupa el ca sa l
ajute la treaba i colonelul lor sunt cu toii nite torionari,
poate ca aa i sunt nregistrai pe fiele lor arhivate undeva, n
Capitala, dei e mai probabil ca pe fie scrie ofieri de
securitate. Dar cand ma uit la el, nu vad decat doi ochi
limpezi, albatri, un chip atragator i cam rigid, dinii puin
cam lungi n zona gingiilor. El se ocupa de sufletul meu: zi de zi
mi da carnea la o parte i mi expune sufletul la lumina;
probabil ca a vazut multe suflete la locul de munca n cursul
vieii. Dar grija pentru sufletele care i se ncredinau pare sa
nu-l fi afectat mai mult decat l marcheaza inimile operate pe
un chirurg.
 m i dau silina sa i neleg sentimentele faa de mine,
spun.
Nu pot sa nu mormai, cu un glas tremurator, ca mi-e frica i
ca am nceput sa transpir.
Mai mult decat ocazia de a ma adresa acestor oameni,
carora nu am nimic sa le spun, m-a bucura de cateva cuvinte
din partea ta. Ca sa neleg cum se face ca eti atat de devotat
muncii tale. i ca sa aud ce crezi despre mine, cel pe care l-ai
ranit atat de tare i pe care acum pari sa vrei sa-l ucizi.
Mirat, ma gandesc la fraza asta atat de elaborata, care a
pornit din mine, erpuitor, catre el. Sunt nebun, oare,
ncercand sa-l provoc?
Vezi mana asta? ntreaba el. i ine mana la numai doi
centimetri de faa mea.
Cand eram mai tanar i ndoaie degetele eram n stare
sa bag degetul asta ridica aratatorul printr-o cochilie.
atinge fruntea cu degetul i apasa. Ma dau un pas napoi.
mi
Au pana i o gluga pregatita pentru mine, un sac pe care mi-l
trag pe cap i mi-l leaga n jurul gatului cu o sfoara. Prin
ochiurile esaturii, i vad aducand scara i proptind-o de
creanga. Sunt dus pana la scara, piciorul mi este aezat pe
treapta de jos, mi se pune laul de gat.
Acum urca, ma ndeamna Mandel.

ntorc capul i vad doua siluete care in de un capat al sforii.
 Nu pot sa urc cu mainile legate, spun.
nima mi bate ca un ciocan.
Urca, mi poruncete Mandel, inandu-ma de bra. Sfoara
se ntinde.
ine-o stransa, ordona el.
Urc treptele, urca dupa mine, ghidandu-ma. Numar trei
trepte. Ma frec de frunze. Ma opresc. mi ine braul i mai
strans acum.
Tu crezi ca ne jucam aici? Crezi ca nu vorbesc serios?
Transpiraia mi neapa ochii nauntrul sacului.
Nu, i spun, nu cred ca glumeti.
Atata timp cat franghia ramane ntinsa, tiu ca se prefac.
Daca franghia se slabete i alunec, o sa mor.
Atunci ce ai sa-mi spui?
Vreau sa-i spun ca ntre mine i barbari nu s-a ntamplat
nimic legat de treburi militare. A fost o afacere pur personala.
Am dus-o pe fata napoi la familia ei, atat.
Atat ai sa-mi spui?
A mai vrea sa spun ca nimeni nu merita sa moara.
n capotul absurd n care sunt mbracat i cu sacul pe cap, cu
greaa faa de propria-mi laitate n gat, spun:
Vreau sa traiesc. Aa cum vrea orice om. Vreau sa traiesc
i sa mor. Sa traiesc, sa traiesc i sa tot traiesc. ndiferent de ce
se ntampla n rest.
 Asta nu e suficient.
da drumul la bra. Ma clatin pe treapta a zecea, iar sfoara
mi
mi pastreaza echilibrul.
Vezi? spune el.
Se retrage de pe scara, lasandu-ma singur. Nu simt sudoare
acum, ci lacrimi. Se aude un fonet n frunze, n spatele meu. O
voce de copil.
Unchiule, vezi ceva?
Nu.
Hei, maimuicilor, ia coborai de-acolo! striga cineva de
jos.
Prin sfoara ntinsa, simt vibraiile micarilor lor printre
crengi.
Raman aa o vreme, clatinandu-ma cu precauie pe treapta,
protejat de lemnul pe care l simt sub picioare, ncercand sa nu
ma nclin prea tare, ca sa pastrez tensiunea franghiei pe cat
posibil constanta.
Oare cat timp va continua mulimea asta de gura-casca sa
jubileze la vederea unui om care sta pe o scara? A sta aici pana
cand mi se va scurge carnea de pe oase, pe vant, furtuna,
grindina i potop, numai sa traiesc.
Dar acum franghia se ncordeaza, ba chiar o aud frecandu-se
de coaja de copac, i trebuie sa ma ntind ca sa nu ma sugrume.
Asta nu e o proba de rabdare, aadar: daca mulimea nu se
declara satisfacuta, se schimba regulile. Dar ce folos sa
nvinuieti mulimea? E numit un ap ispaitor, se inaugureaza
o sarbatoare, legile se suspenda brusc: cine nu s-ar ngramadi
aici sa ia parte la divertisment? Oare ce obiectez n legatura cu
aceste spectacole ale njosirii, suferinei i morii pe care le
ncurajeaza regimul nostru, daca nu la indecena lor? Pentru ce
i vor aminti oamenii de anii mei de administraie, daca nu
pentru faptul ca locul masacrului s-a deplasat de la piaa spre
periferia oraului acum douazeci de ani, n numele decenei?
n cerc sa evoc ceva, un cuvant de spaima, un ipat, dar funia e
acum atat de ncordata ncat sunt sugrumat, incapabil sa mai
scot o vorba. Sangele mi pulseaza n urechi. Simt cum degetele
de la picioare i pierd echilibrul. Atarn n aer, lovindu-ma uor
de scara, dand violent din picioare. Ciocanul din ureche se
aude mai ncet, apoi mai tare, pana cand nu mai aud nimic
altceva.
Stau cu faa la un batran, inand ochii strani din cauza
vantului, ateptandu-l sa vorbeasca. Puca veche se odihnete
nca ntre urechile calului, dar nu e ndreptata catre mine. Sunt
contient de vastitatea cerului ce ne-nconjoara i de deert.
Ma uit la buzele lui. Dintr-o clipa ntr-alta ar trebui sa
nceapa sa vorbeasca: trebuie sa ascult cu grija, sa pot prinde
fiecare silaba, astfel ncat mai tarziu, repetandu-le pentru
mine, meditand la ele, sa descopar raspunsul la o ntrebare
care pe moment mi-a zburat ca o pasare din amintire.
Vad fiecare fir de par din coama calului, fiecare rid de pe
faa batranului, fiecare piatra i fiecare brazda a dealului.
Fata, cu parul ei negru mpletit, atarnat pe un umar, dupa
moda barbara, sta n a, n spatele lui. Are capul plecat; l
ateapta sa vorbeasca.
Suspin. Ce pacat, mi spun. E prea tarziu acum.
Atarn liber. Vantul mi ridica pe neateptate capotul i
ncepe sa se joace cu trupul meu gol. Sunt relaxat, plutesc, n
hainele unei femei.
Cele doua prelungiri care cred ca sunt picioarele mele ating
pamantul, dei sunt complet amorite. Ma ntind cu grija, cu
tot corpul, uor ca o frunza. Lucrul care mi-a inut capul atat
de strans pana acum slabete n intensitate. Respir. Totul e
bine. Apoi mi se da jos gluga, soarele ma orbete, sunt ridicat n
picioare, totul plutete n jurul meu, ma apuca leinul.
Cuvantul zbor intervine subtil, undeva la limita contientei.
Da, e adevarat, am zburat.
Ma uit n ochii albatri ai lui Mandel. Buzele i se mica, dar
nu aud niciun cuvant. Clatin din cap i, o data pornit, descopar
ca nu ma mai pot opri.
Spuneam, zice el, ca acum o sa-i aratam un altfel de a
zbura.
Nu te aude, spune cineva.
 Ba aude, raspunde Mandel.
ridica laul de la gat i l nfaoara n jurul corzii care mi
mi
leaga ncheieturile.
Ridicai-l.
Daca mi pot ine braele imobile, daca sunt un acrobat
suficient de bun ncat sa balansez un picior i sa l rasucesc n
jurul unei sfori, voi putea, fara ndoiala, sa atarn cu capul n jos
fara sa paesc nimic: asta e ultimul gand nainte ca ei sa
nceapa sa traga de mine. Dar sunt slab ca un prunc, braele se
lasa uor ridicate la spate, iar cand picioarele se desprind de
pamant, simt o ruptura teribila n zona umerilor, ca i cand
straturi ntregi de muchi ar ceda. Din gat mi razbate primul
urlet uscat, ca zgomotul unor pietricele azvarlite pe pamant.
Doi baiei cad din copac i, mana n mana, fara sa se uite n
spate, i iau talpaia. Urlu repetat, nu ma pot opri, racnetul
vine dintr-un corp care se vede maltratat iremediabil i i urla
spaima. Chiar daca m-ar auzi toi copiii din ora, tot nu m-a
opri: sa ne rugam doar ca ei sa nu imite jocurile parinilor, caci
altfel, maine vom avea o mare de biete corpuri atarnate de
copaci. Cineva ma mpinge i ncep sa plutesc ncoace i-ncolo,
descriind un arc, la un metru deasupra pamantului, ca o molie
uriaa, batrana, cu aripile prinse, mugind, urland.
i cheama prietenii barbari, observa cineva. Ce auzii
acum e limba barbara.
 Se aud rasete.
5
Barbarii ies noaptea. nainte de caderea ntunericului,
ultimul ap trebuie adus nauntru, porile blocate i un ceas
instalat n fiecare punct de observaie, ca sa marcheze orele.
n treaga noapte, se spune, barbarii dau tarcoale, dornici de
crima i de jaf. Copiii vad n vis cum se desfac obloanele i fee
de barbari fioroi i privesc pofticios. Barbarii sunt aici! ipa

ei i nu pot fi calmai. mbra camintea dispare de pe franghiile
de uscat, mancarea din camari, oricat de bine ar fi nchise.
Barbarii au sapat un tunel pe sub ziduri, spun oamenii; vin i
pleaca dupa cum au chef, iau tot ce vor; nimeni nu mai poate
trai n sigurana. aranii nca ara pamantul, dar ei umbla
mereu n haita, niciodata ne nsoii. Acioneaza fara pic de
mila: barbarii nu ateapta decat recolta, se spune, i inunda
campurile iar.
De ce nu i oprete armata pe barbari? se ntreaba oamenii.
Viaa la grania a devenit prea grea. Se vorbete despre
ntoarcerea n Vechiul Taram, dar i amintesc mai apoi ca
drumurile nu mai sunt sigure din pricina barbarilor. Ceaiul i
zaharul nu mai pot fi cumparate peste tejghea, pentru ca
proprietarii magazinelor i strang proviziile. Cei care mananca
bine o fac cu uile nchise, de frica sa nu starneasca invidia
vecinului.
 Acum trei saptamani, o fetia a fost violata. Prietenii ei, care
se jucau n anurile cu apa, habar n-au avut, pana cand s-a
ntors singura, sangerand, amuita. Zile ntregi a ramas acasa la
parini, uitandu-se n tavan. Nimeni i nimic nu o putea face sa
povesteasca ce i se ntamplase. Cand se stingea lampa, ncepea
sa planga. Prietenii ei pretind ca un barbar a facut-o. L-au
vazut pitindu-se ntre trestii. L-au recunoscut dupa nfaiare:
era urat ca un barbar. Acum tuturor copiilor li s-a interzis sa se
mai joace n afara porilor, iar aranii cara bate i pumnale
dupa ei cand merg pe camp.
Cu cat mai patima sunt urai barbarii, cu atat mai adanc ma
cuibaresc n colul meu, sperand ca nimeni nu-i va aduce
aminte de mine.
E mult de cand a doua expediie a pornit cu atata curaj,
narmata cu steaguri, trompete, armasari focoi i armuri
stralucitoare ca sa-i alunge pe barbari din vale i sa le dea o
lecie pe care sa nu o uite nici copiii, nici nepoii lor. De atunci
n-am primit nicio depea, niciun comunicat la telegraf. Emoia
de pe timpuri, cand se organizau zilnic parade militare n piaa,
demonstraii de pricepere cavalereasca, a disparut demult. n
schimb, aerul e plin de zvonuri ngrijoratoare. Unii spun ca pe
ntreaga linie de frontiera au izbucnit conflicte, ca barbarii din
nord s-au alaturat celor din vest, ca armata imperiala e
ne nsemnata, ca n curand vom fi nevoii sa abandonam
apararea pe care acum ne-o asigura avamposturile periferice
precum acesta, pentru a ne ngriji cu toata fora de protecia
teritoriului central. Alii spun ca nu primim nicio tire despre
razboi doar pentru ca soldaii notri au patruns adanc n inima
terenului inamic i sunt mult prea ocupai sa omoare i sa
cucereasca pentru a mai avea timp sa trimita depee. n
curand, cand ne vom atepta mai puin, oamenii notri se vor
ntoarce n pas de defilare, epuizai, dar victorioi, iar noi ne
vom bucura n sfarit de pace.
n sanul garnizoanei care a ramas n urma e mai multa beie
decat am vazut vreodata adunata la un loc, mai multa arogana
faa de oamenii din ora. Au avut loc incidente n care soldaii
au intrat n magazine, au luat tot ce-au poftit i au plecat fara
sa plateasca. La ce i-ar fi folosit vanzatorului sa declaneze
alarma, cand criminalii i garda civila sunt aceiai oameni?
Vanzatorii i se plang lui Mandel, care e responsabil pe durata
starii de urgena, n timp ce Joll e plecat cu armata. Mandel
promite, dar nu ia nicio masura. De ce ar face-o? Tot ce
conteaza pentru el este sa ramana popular n randul oamenilor
lui. Cu toata parada de vigilena pe metereze i raidurile
saptamanale pe malul lacului (pentru barbarii care stau la
panda, dei niciunul nu a fost prins), disciplina e laxa.

ntre timp, eu, batranul clovn care i-a pierdut ultima bruma
de autoritate n ziua n care a ramas atarnat de un copac n
lenjerie feminina, strigand dupa ajutor, creatura aceea
mpuita care timp de o saptamana i-a lins mancarea de pe
asfalt ca un caine, pentru ca nu mai tia sa-i foloseasca
mainile, nu mai sunt nchis. Dorm ntr-un col din curtea
cazarmii; miun de colo-colo n capotul meu jegos. Cand cineva
ridica palma asupra mea, ma chircesc. Traiesc ca o vietate
nfometata din spatele casei, inuta n viaa, probabil, numai ca
marturie pentru animalul care se ascunde n fiecare iubitor de
barbari. tiu ca nu sunt n sigurana. Uneori simt o privire
scarbita ndreptata catre mine. Nu privesc n sus. tiu ca
pentru unii perspectiva de a curaa curtea de uscaturi
zburandu-mi creierii de la o fereastra superioara e tentanta.
Un val de refugiai a napadit oraul pescari ale caror
aezari marunte presara toata lungimea raului i malul dinspre
nord, cu o limba pe care nu o nelege nimeni, purtandu-i
casele n spinare, nsoii de cainii lor slabi i de copii rahitici
care se in dupa ei. Oamenii s-au adunat n jurul lor cand au
aparut pentru prima data. V-au alungat barbarii? i-au
ntrebat, facand fee aprige, n tinzand deja arcuri i sagei
imaginare. Nimeni nu a ntrebat despre soldaii imperiali sau
despre tufele care au luat foc.
La nceput, aceti salbatici s-au bucurat de simpatie, iar
oamenii i-au ajutat cu mancare i mbracaminte veche, pana
cand au nceput sa-i instaleze adaposturile din
paie asta, fiindca ma nspaimani. Nu
trebuie sa i-o spun, sunt sigur ca eti contient. i-e uor sa
mananci dupa aceea? Mi-am nchipuit ca normal ar fi sa te
speli pe maini. Dar cum nicio spalare obinuita nu ar ajunge, ai
avea nevoie de intervenia unui preot, de un ceremonial de
purificare, nu crezi? O forma de curaare a sufletului
deopotriva iata cum mi-am nchipuit eu ca stau lucrurile.
Altfel, cum ai mai putea sa te ntorci la viaa de zi cu zi, sa stai
la masa, de exemplu, i sa mananci paine alaturi de familia sau
de prietenii tai?
Se ntoarce, dar cu o mana lenta, ca o gheara, reuesc sa-i
prind braul.
Nu, asculta! i spun. Nu ma nelege greit, nu te
nvinuiesc, nu te acuz, am trecut demult peste asta. Adu-i
aminte ca i eu mi-am devotat viaa legii, i cunosc
mecanismele, caile justiiei sunt uneori netiute, tiu asta.
n cerc doar sa neleg felul n care traieti. ncerc
sa-mi
imaginez cum respiri, mananci i traieti zi de zi. Dar nu pot!
Asta ma tulbura! Daca a fi n locul lui, mi spun, mainile mele
s-ar simi atat de murdare, ncat gandul m-ar sufoca
Se smulge din stransoarea mea i ma izbete n piept atat de
tare, ncat ncep sa gafai i cad pe spate.
Nenorocitule! urla el. Dement batran! Mar de-aici! Du-te
i mori odata undeva!
 Cand ma ducei la proces? strig eu catre spatele care acum
se ndeparteaza.
Nu ma baga n seama.
Nu am unde sa ma ascund. i de ce a face-o? De dimineaa
pana seara sunt n piaa, expus vederii, ratacind prin jurul
grajdurilor sau aezat la umbra unui copac. i ncetul cu
ncetul, pe masura ce se mpratie vestea cum ca batranul
magistrat i-a primit pedeapsa iar acum i-a revenit, oamenii
nu mai tac i nu se mai ntorc cu spatele cand ma apropii.
Descopar ca nu sunt lipsit de prieteni, mai ales n randul
femeilor, care nu-i pot ascunde nerabdarea de a auzi varianta
mea. Ratacind pe strazi, trec pe langa nevasta durdulie a
responsabilului de cartier, care ntinde rufe afara. Ne salutam.
Ce mai facei, domnule? ntreaba ea. Am auzit ca ai trecut
prin vremuri cumplite.
Ochii ei lucesc avizi, dar precaui.
Nu vrei sa intrai la o ceaca de ceai?
Ne aezam la masa din bucatarie, ea i trimite copiii sa se
joace afara i, n timp ce beau din ceai i ronai ncet delicioii
biscuii de ovaz pe care i-a pregatit, face prima micare n acest
joc ocolit de ntrebari i raspunsuri:
Ai lipsit atat de mult, ncat ne-am ntrebat daca va vei
mai ntoarce vreodata i apoi, tot necazul de care ai avut
parte! Cum s-au schimbat lucrurile! Nu era agitaia asta cand
erai responsabil. Strainii atia venii din Capitala ne-au dat
totul peste cap!
E randul meu. Suspin:
Da, ei nu neleg cum ne descurcam n provincie, nu-i aa?
Toate aceste probleme iscate n jurul unei fete

nfulec nca un biscuit. Un biet ndragostit e luat n
deradere, dupa care i se iarta totul. n totdeauna.
Pentru mine era doar o chestiune de bun-sim sa o duc
napoi la rudele ei, dar cum sa-i faci sa neleaga?
Continuu sa-i vorbesc n doi peri. Ea asculta toate jumataile
astea de adevar, aproband din cap, privindu-ma ca un uliu; ne
prefacem ca vocea pe care o aude nu e vocea unui barbat care a
atarnat o zi ntreaga de un copac, implorand mila atat de tare,
ncat ar fi putut scula i morii.
Oricum, sa speram ca s-a terminat. n ca ma doare mi
ating umarul un corp se nsanatoete cu atat mai greu cu cat
mbatraneti
Aa ca ncep sa cant ca sa ma ntrein. ar daca mi se face
foame seara, daca atept la ua cazarmii fluierul care cheama
cainii i ma strecor nauntru ncetior, reuesc de regula sa
obin de la fetele din bucatarie resturi de la cina soldailor, un
castron de fasole rece, ramaiele consistente de la supa sau o
jumatate de franzela.
Sau dimineaa merg pana la han i, rezemat de geamul de la
bucatarie, adulmec toate aromele, maghiran, drojdie, ceapa
tocata i grasime de oaie fumeganda. Mai, bucatareasa, unge
ntotdeauna tigaile n care prajete: i urmaresc degetele
ndemanatice cum plonjeaza n oala de grasime i ung apoi
tigaia din trei micari circulare rapide. Ma gandesc la foitajele
ei, la faimoasa unca i placinta cu branza pe care o coace, i
simt cum gura mi e inundata de saliva.
Atat de muli au plecat, spune ea, ntoarsa spre bucata de
coca, nici nu pot sa-i spun. O mare parte a plecat acum cateva
zile. Una din fetele de aici micua cu par lung i drept, i-o
aminteti, poate era dintr-ai lor, a plecat cu iubitul ei.
Vocea cu care ma informeaza e plata, fara intonaie, i i
sunt recunoscator pentru respectul pe care mi-l arata.
Sigur ca e de-neles, continua ea. Daca vrei sa pleci,
trebuie sa pleci acum, e drumul lung, periculos pe deasupra, i
nopile se fac din ce n ce mai reci.
Vorbete despre vreme, despre vara trecuta i despre
semnele ca iarna se apropie, ca i cand acolo unde am fost eu,
n celula mea, la nici trei sute de pai de unde ne aflam acum,
a fi pierdut contactul cu frigul i caldura, cu umezeala i
ariditatea. Pentru ea, mi dau seama acum, am disparut i
reaparut, iar n tot acest timp am fost privat de lume.
Am ascultat, am dat din cap i am visat cat timp ea i-a
depanat povestea. Acum vorbesc eu.
 tii, i spun, cand am fost nchis n cazarma, nu n noua
nchisoare, ntr-o camera n care m-au ncuiat mi-a fost atat
de foame, ncat nici nu m-am gandit la femei, ci numai la
bautura. Traiam de la o masa la alta. Niciodata nu mi se dadea
suficient de mancare. mi nfulecam mesele ca un caine i mai
voiam. Am ndurat multa suferina de cateva ori, nu doar o
data: mainile, braele i asta ating nasul ngroat, cicatricea
urata de sub ochi de care oamenii sunt fascinai pe furi, dupa
cum ncep sa mi dau seama , de fiecare data cand visam la o
femeie, o vedeam ca pe cineva care vine n toiul nopii i-mi
alina durerea. Un vis de copil. Ce nu tiam era cat de multa
dorina se poate aduna n oase i iei la suprafaa deodata, ntr-
o zi. Ceea ce ai spus adineauri, de pilda fata de care vorbeai
mi-a fost foarte draga, cred ca tii asta, dei, din delicatee, ai
evitat Cand mi-ai spus ca a plecat, marturisesc ca m-am
simit ca izbit aici, n piept. O lovitura.
Mainile i se mica i mai ndemanatic, decupand forma
cercului cu un castron, apucand colurile i mpaturindu-le.
m i evita ochii.
Am urcat n camera ei asta-noapte, dar ua era nchisa.
Am cedat, ridicand din umeri. Are muli amani, niciodata nu
m-am iluzionat ca a fi singurul Dar ce voiam, n definitiv?
Un loc n care sa dorm, cu sigurana; dar i altceva. De ce sa ma
prefac? Cu toii tim ca ceea ce cauta barbaii batrani e sa-i
recapete tinereea n braele unei femei tinere.
Acum bate coca, o framanta, o ruleaza: o femeie tanara cu
copii, traind cu o mama exigenta; ce i spun oare vorbele mele
despre durere i singuratate? Mirat, mi ascult propriile fraze.
Nimic sa nu ramana nespus, mi ziceam cand i-am ntalnit
pentru prima oara pe torionari faa n faa. De ce sa-i ii
buzele pecetluite, ca un idiot? N-ai secrete. Lasa-i sa tie ca
lucreaza cu carne i sange! Striga-i teroarea, urla cand te
doare! Ei traiesc din tacerile ncapaanate: asta le confirma ca
fiecare suflet e un lacat care trebuie spart cu rabdare.
Deschide-te! Deschide-i inima! Aa ca am strigat, am zbierat
i am spus tot ce-mi venea n minte. Ce motive insidioase! Caci
ceea ce aud acum cand mi dezleg limba i o las sa umble n
voie nu e decat plansul subtil al unui ceretor.
tii unde am dormit noaptea trecuta? ma aud zicand.
Cunoti acoperiul nclinat din spatele hambarului?
Dar mai presus de toate tanjesc dupa mancare, i din ce n ce
mai intens cu fiecare saptamana care trece. Vreau sa devin
gras. Foamea ma copleete zi i noapte. Ma trezesc cu
stomacul chioraindu-mi, abia atept sa-mi ncep tura, pandind
la poarta ca sa adulmec aroma blanda de ovaz i sa atept
resturile de prajeala; rugandu-ma de copii sa-mi arunce dude
din pom; ntinzandu-ma peste un gard din gradina ca sa iau o
para; mergand din ua n ua, biet om fara noroc, victima a
unei ameeli amoroase, dar vindecat acum, gata sa zambeasca
la orice i se ofera, o felie de paine cu gem, o ceaca de ceai, la
pranz poate chiar un castron de tocana sau o farfurie de ceapa
cu fasole, i ntotdeauna fructe, caise, piersici, rodii, recolta
unei veri generoase. Mananc ca un ceretor, nfulecand
bucatele cu un apetit uria, tergand apoi farfuria atat de
sarguincios, ncat inima mi tresalta privind-o. Nu e de mirare
ca pe zi ce trece reintru pe lista de favorii a concetaenilor
mei.
i cum pot sa flatez, cum pot sa ma gudur! Nu o data am
primit o gustare delicioasa pregatita special pentru mine: o
ciozvarta de oaie, prajita n piper i arpagic, sau o felie de
unca i roii pe paine, cu un triunghi de branza din lapte de
capra. Daca pot cara apa sau lemne de foc n schimb, o fac
bucuros, n semn de mulumire, dei nu mai sunt nici pe
departe atat de puternic cum eram odata. i daca pe moment
nu mi-am epuizat resursele de hrana n ora caci trebuie sa
am grija sa nu devin o povara pentru binefacatorii mei pot
oricand sa le fac o vizita pescarilor din tabara de-afara i sa-i
ajut sa curee pete. Am nvaat cateva cuvinte n limba lor,
sunt primit fara rezerve, caci ei neleg ce nseamna sa fii
ceretor i i mpart mancarea cu mine.
Vreau sa devin din nou gras, mai gras ca niciodata. Vreau o
burta care sa bolboroseasca de mulumire cand o cuprind cu
palmele, vreau sa-mi simt barbia cum se afunda n perna
gatului i pieptul cum tremura cand merg. Nu vreau decat o
viaa de om satisfacut. Vreau (dearta sperana!) sa nu-mi mai
fie foame niciodata.
Au trecut aproape trei luni de cand expediia a parasit oraul
i n-am primit nca vreo veste de la ea. n schimb, circula
zvonuri teribile peste tot: ca fora ar fi fost ademenita n deert
i lichidata; ca, fara ca noi sa tim, ar fi fost chemata sa ne
apere teritoriul, lasand oraele de pe grania n seama
barbarilor, ca ei sa le jefuiasca n voie, dupa bunul plac. n
fiecare saptamana, cei mai prudeni parasesc oraul n cate un
convoi, ndreptandu-se spre est, zece sau douasprezece familii
calatorind mpreuna n vizita la rude, eufemistic spus, pana
cand se vor mai domoli lucrurile. Pleaca n fruntea unor
caravane, mpingand carucioare, carand poveri pe cap,
ncarcandu-i pana i copiii ca pe nite animale. Am vazut chiar
o carua lunga, pe patru roi, trasa de oi. Animalele de povara
nu mai pot fi cumparate. Cei care pleaca sunt cei mai raionali
dintre toi, soii i nevestele care se trezesc noaptea din somn
i vorbesc, fac planuri, eliminand pierderile din calcul. i
parasesc caminele confortabile, ncuindu-le pana cand ne
vom ntoarce, luand cu ei cheile ca amintire. n ziua
urmatoare, gati de soldai patrund n casele lor, jefuiesc,
distrug mobila, murdaresc podelele. mpotriva celor care sunt
vazui pregatindu-se de plecare se isca resentimente. Sunt
insultai n public, atacai sau jefuii fara mila. Sunt i familii
care dispar pur i simplu n miez de noapte, mituind garzile ca
sa le deschida poarta, apucand-o pe drumul catre est i
ateptand la primul popas sa se stranga mai multe familii, ca sa
poata calatori mpreuna n sigurana.
Soldaii tiranizeaza ntregul ora. Au inut o ntrunire la
lumina felinarului, n piaa, ca sa-i denune pe lai i
tradatori i sa-i afirme loialitatea colectiva faa de mperiu.
NO RAMANEM a devenit deviza celor credincioi: cuvintele
pot fi vazute pe perei, peste tot. Am ramas n ntuneric, la
marginea mulimii imense adunate n acea noapte (nimeni nu
a fost suficient de curajos ncat sa ramana acasa), ascultand
cuvintele acelea scandate grav, ameninator, de catre o mare
de glasuri. Am simit un fior pe ira spinarii. Dupa ntalnire,
soldaii au condus o procesiune pe strazile oraului. Se lovea cu
picioarele n ui, se spargeau ferestre, se dadea foc la case.
Pana nspre dimineaa s-a baut i s-a chefuit n piaa. M-am tot
uitat dupa Mandel, nsa nu l-am zarit. Poate ca nu mai deinea
controlul asupra garnizoanei, daca ntr-adevar soldaii au fost
vreodata dispui sa primeasca ordine de la un jandarm.
Cand au fost repartizai n oraul asta pentru prima data,
aceti soldai, straini de felul nostru de a fi, recrui din ntreg
mperiul, au fost ntampinai cu raceala. Nu avem nevoie de ei
aici, au spus oamenii, cu cat pleaca mai curand sa lupte
mpotriva barbarilor, cu atat mai bine. Nu li s-a acordat credit
deloc n magazine, mamele i-au inut fiicele departe de ei. Dar
dupa ce i-au facut apariia barbarii, atitudinea asta faa de ei
s-a schimbat. Acum ca par singurul lucru care ne mai apara n
faa distrugerii totale, aceti soldai straini sunt curtai cu sarg.
Un comitet de cetaeni aranjeaza o cheta saptamanala pentru a
da petrecere n cinstea lor, cu berbeci la proap i cu butoaie
ntregi de rom. Fetele din ora le stau la dispoziie. Au dreptul
sa faca tot ce poftesc, atata vreme cat ne pazesc de inamic. i
cu cat sunt mai linguii, cu atat devin mai arogani. tim ca nu
ne putem lasa n seama lor. Cu hambarul aproape gol i cu
grosul populaiei disparut n totalitate, ce i-ar mai putea
reine, o data terminata petrecerea? Tot ce putem spera e ca
vor fi mpiedicai sa ne paraseasca de chinurile calatoriei pe
timp de iarna.
Caci sunt semne peste tot ca iarna se apropie. n primele ore
ale dimineii, o briza racoroasa se ridica la nord: storurile
ferestrelor ncep sa scaraie, cei care dorm se nghesuie unii
ntr-alii, santinelele i nfaoara mantiile mai strans, se ntorc
cu spatele la vant. Uneori, ma trezesc noaptea tremurand n
patul meu din saci pui unul peste altul i nu mai pot adormi la
loc. De fiecare data cand rasare soarele, mi se pare ca se
ndeparteaza pe zi ce trece. Pamantul se racete chiar nainte
de apus. Ma gandesc la micul convoi de calatori nirai pe sute
de kilometri, ndreptandu-se catre o patrie pe care cei mai
muli nici n-au vazut-o vreodata, mpingandu-i carucioarele,
mboldindu-i caii, cu copii cu tot, cu provizii, zi de zi, mai
lasand la marginea drumului din poveri, unelte, ustensile de
bucatarie, portrete, ceasuri, jucarii, tot ce credeau ca merita
salvat de la pieire, pana cand, n cele din urma, i-au dat seama
ca ar putea cel mult sa spere ca vor supravieui ei. n doua
saptamani, vremea va deveni mult prea grea pentru cei mai
muli; doar cei rezisteni vor mai fi n stare de drum. Vantul de
nord va urla ntreaga zi, uscand ultima bruma de viaa de pe
tulpini, aducand o mare de praf deasupra podiului ntins,
starnind rafale neateptate de grindina i zapada. Nu ma pot
imagina n hainele zdrenuite i sandalele vechi, mergand n
baston, cu legatura n spinare, supravieuind acelui drum. N-ar
rezista inima. La ce viaa mai pot spera, departe de oaza? Viaa
unui contabil sarman n Capitala, ntorcandu-se zi de zi, dupa
apusul soarelui, la camarua lui nchiriata de pe o strada
ngusta, cu dinii cazui i cu o proprietareasa care stramba din
nas la ua? Daca m-a alatura convoiului, a fi ca unul dintre
acei batrani ne nsemnai care ntr-o zi ies din rand, se stabilesc
ntr-o vagauna i ateapta ca ultimul ger sa nceapa sa le
patrunda n oase.
O iau pe drumul mai larg n jos, pana la rau. Orizontul din
faa e deja cenuiu i se mbina cu apa cenuie a lacului. n
spatele meu, soarele apune cu raze aurii i stacojii. Dinspre
anuri se aude primul cantec de greier. E o lume pe care o
cunosc, o iubesc i nu vreau sa o parasesc. Am mers pe acest
drum noaptea nca din tineree i nu am pait nimic. Cum pot
sa cred ca noaptea e plina de umbrele ascunse ale barbarilor?
Daca ar fi straini prin parile astea, m-a teme.
Barbarii s-au retras cu turmele lor n vaile cele mai adanci
ale muntelui, ateptand ca soldaii sa se plictiseasca i sa plece.
Dupa ce se va ntampla asta, vor iei din nou. i vor duce oile
la pascut i ne vor lasa n pace, ne vom cultiva campiile i-i
vom lasa n pace, iar n caiva ani frontiera se va liniti din nou.
Trec prin campurile distruse, acum curaate i arate la loc,
traversez anurile de irigare i zidul de pe mal. Pamantul de
sub picioare devine tot mai moale. Curand, ma trezesc
mergand pe o iarba mlatinoasa, croindu-mi drum prin tufele
de trestie, paind prin apa pana la glezne sub ultimele raze
violete ale rasaritului. Broatele salta prin apa n faa mea; n
apropiere aud un fonet slab de pene n clipa n care o pasare
de balta ia poziie de zbor.
Ma cufund mai departe, dand papuriul deoparte cu mana,
simind namolul racoros printre degetele de la picioare; apa,
care reine caldura solara mai mult decat aerul, rezista, apoi
cedeaza la fiecare pas. n primele ceasuri ale dimineii, pescarii
 i opresc barcile cu fundul plat pe suprafaa calma i arunca
navodul. Ce mod panic de a-i catiga painea zilnica! Poate ca
ar trebui sa-mi abandonez viaa de ceretor i sa ma alatur
taberei lor din afara zidurilor, sa-mi ridic o coliba de pamant i
de paie, sa ma nsor cu una dintre fetele lor drague, sa petrec
cu ei cand aduc pete mai mult, sa strang cureaua cand nu
prind destul.
ntrat n apa pana aproape de nivelul genunchilor, ma las
prada acestei viziuni uor melancolice. mi dau seama ce
nseamna sa visez cu ochii deschii la aa ceva, sa visez ca
devin un salbatic care nu mai gandete, ca apuc drumul care
duce spre Capitala, ca ma ndrept pe bajbaite catre ruine n
deert, ca ma ntorc la prizonieratul meu din carcera, ca i caut
pe barbari i ca ma ofer lor, ca sa ma foloseasca dupa plac. Fara
excepie, sunt visuri fara sfarit: nu despre cum sa traieti, ci
despre cum sa mori. i cu toii, o tiu acum, n acest ora
cufundat n ntuneric (aud cele doua sunete terse de trompeta
anunand ca se nchid porile) sunt la fel preocupai. Cu toii,
n afara de copii! Copiii nu se ndoiesc deloc ca arborii mari i
batrani sub care se joaca vor ramane acolo pentru totdeauna,
ca ntr-o zi i ei vor crete mari i puternici ca taii lor, fertili
ca mamele lor, ca vor trai, vor prospera, vor crete ali copii i
vor mbatrani n locul unde s-au nascut. Ce ne-a mpiedicat sa
traim n sanul timpului ca petii n apa, ca pasarile pe cer, ca
nite copii? E vina mperiului! mperiul a creat timpul istoric.
mperiul i-a plasat existena nu n vartejul timpului ciclic al
anotimpurilor, ci n timpul tirbit al mareiei i al descreterii,
al nceputurilor i al sfariturilor, al catastrofei. mperiul se
condamna ne ncetat sa traiasca n istorie i sa conspire
mpotriva ei. Un singur gand i framanta mintea epuizata: cum
sa nu se termine, cum sa nu piara, cum sa-i prelungeasca
existena. n timpul zilei, i urmarete dumanii. Este viclean
i crud, i trimite cainii peste tot. Noaptea, se hranete din
imagini ale dezastrului: pradarea oraelor, violarea populaiei,
piramide de oase, hectare ntregi de pustietate. O viziune
smintita, dar apriga: eu, cufundat n oaza, nu sunt mai puin
lovit de ea decat credinciosul colonel Joll, aflat n cautarea
dumanilor mperiului prin deertul fara margini, cu sabia
scoasa ca sa-i taie pe barbari, unul dupa altul, pana cand, n
cele din urma, l gasete i l ucide pe cel al carui destin ar
trebui sa fie mai tarziu (daca nu al lui, atunci al fiului sau al
nepotului) sa se caere pe poarta de bronz a Palatului de Vara
i sa rastoarne globul pe care sta tigrul ncordat, simbol al
dominaiei eterne, n timp ce dedesubt prietenii lui
ovaioneaza i trag salve de bucurie.
Nu e luna. Pe ntuneric, merg pe bajbaite pana cand dau de
uscat i adorm pe un pat de iarba, nfaurat n pelerina. Ma
trezesc nepenit i ngheat dintr-un vartej de vise ncurcate.
Steaua polara nu s-a micat de pe cer.
n drum spre tabara pescarilor, un caine ncepe sa latre;
ntr-o clipa un altul i se alatura i noaptea se umple de
latraturi, strigate de panica, ipete. Deznadajduit, strig cat ma
ine gura: Nu e nimic!, dar nu ma aude nimeni. Stau
neajutorat n mijlocul drumului. Cineva trece n fuga pe langa
mine, n jos, catre lac; apoi un alt corp se izbete de mine. E o
femeie, mi dau seama pe loc. Gafaie nspaimantata n braele
mele, se smulge i dispare. Sunt i caini care maraie catre mine:
ma ntorc i strig cand l simt pe unul cum se nfige n piciorul
meu, mi sfaie pielea, se retrage. n jurul meu se latra frenetic.
Din spatele zidurilor, cainii din ora latra n semn de raspuns.
Ma las pe vine i ma ntorc, pregatit de un nou atac. Racnetul
metalic de trompeta razbate prin aer. Cainii se pun pe latrat
mai rau ca niciodata. ncet- ncet, ma tarasc pana la tabara,
pana cand una dintre colibe apare la orizont. Dau la o parte
preul agaat la ua i intru n caldura mbibata de miros de
transpiraie, unde pana acum cateva minute oamenii dormeau.
Zgomotul de afara se potolete, dar nimeni nu se ntoarce.
Aerul e statut, ameitor. A vrea sa dorm, dar sunt tulburat de
urmele atacului asupra mea de mai devreme. Ca o vanataie,
carnea mea reine amprenta corpului care s-a abatut asupra-
mi timp de cateva secunde. Mi-e frica de ce s-ar putea
ntampla: sa ma ntorc n ziua urmatoare pe lumina, ndurerat
 nca de amintirea celor de astazi, ntrebandu-ma i
descoperind cine s-a napustit asupra mea pe ntuneric, ca sa
ncep sa es cu figura respectiva o aventura erotica imaginara
ridicola. Prostia oamenilor de varsta mea e nelimitata. Singura
noastra scuza este ca nu lasam nicio urma pe fetele care ne trec
prin maini: dorinele noastre exprimate pe ocolite, felul nostru
de a face dragoste transformat n ritual, extazele noastre
elefantine sunt uitate imediat, dansul nostru stangaci e
expediat cand ele se arunca drepte ca sageata n braele
barbailor al caror copil l vor purta mai tarziu tineri,
viguroi i ndraznei. Dragostea noastra nu lasa nicio urma. De
cine i va aminti oare fata aceea oarba: de mine, cel cu capot
de matase, cu semi ntunericul lui romantic, cu parfumuri,
uleiuri i placeri nefericite, sau de celalalt barbat, cel rece, cu o
masca pe faa, care i-a ordonat sever i a meditat la sunetele
durerii ei intime? A cui a fost ultima faa pe care a vazut-o clar
pe acest pamant, daca nu faa din spatele matii stralucitoare
de fier? Dei mi vine sa intru n pamant de ruine, aici i acum,
trebuie sa ma ntreb daca, atunci cand eram la picioarele ei,
sarutandu-i i mangaindu-i gleznele frante, nu regretam n
adancul inimii ca nu ma puteam imprima n carnea ei la fel de
adanc ca suferinele pe care le ndurase. Oricat de bine ar fi
fost tratata de oamenii ei, nu va mai fi niciodata curtata sau
maritata ca toate celelalte fete: este nfierata pe viaa ca
aparinand unui strain i nimeni nu se va mai apropia de ea,
sau poate doar dintr-o mila senzuala i lugubra, pe care a
depistat-o i a respins-o i la mine. Nu e de mirare ca adormea
atat de des, nu e de mirare ca era mai fericita curaand legume
decat n patul meu! Din clipa n care paii mei s-au oprit n faa
ei la poarta, trebuie sa fi simit un iz de impostura prin
preajma: invidie, mila, cruzime, toate deghizate n dorina. ar
n iubirea mea pentru ea nu impulsul, ci negarea lui elaborata!
m i amintesc zambetul ei lucid. De la nceput a tiut ca sunt un
fals seducator. M-a ascultat, apoi i-a ascultat inima i n cele
din urma a acionat dupa cum i-a dictat ea. Daca ar fi gasit
cuvintele cu care sa mi-o spuna! Nu aa se face, ar fi trebuit
sa spuna, oprindu-ma n plin avant. Daca vrei sa nvei cum se
face, ntreaba-l pe prietenul cu ochi negri. Apoi ar fi trebuit sa
continue, ca sa nu ma abandoneze disperarii: Dar daca vrei sa
ma iubeti, trebuie sa-i ntorci spatele lui i sa nvei n alta
parte. Daca mi-ar fi spus asta, daca a fi neles-o, daca a fi
fost n stare sa o neleg, m-a fi scutit, poate, pe mine nsumi
de un an de gesturi de ispaire confuze i inutile.
Caci nu eram, cum mi placea sa cred, opusul indulgent i
cautator de placeri al colonelului rigid i rece. Eram minciuna
pe care mperiul i-o spune pe timp de pace, iar el adevarul pe
care mperiul l spune tuturor pe vreme rea. Doua fee ale
dominaiei imperiale, nici mai mult, nici mai puin. Dar eu
trageam de timp, ma uitam n jur peste tot, la frontiera asta
obscura, la digul asta mic cu verile lui prafoase, carele lui de
caise i lungile-i sieste, cu garnizoanele lui fara vlaga i pasarile
de balta zburand ncoace i ncolo an de an, catre i dinspre
suprafaa neteda a apei, i mi spuneam: Ai rabdare, n curand
va pleca, linitea se va re ntoarce n cateva zile, dupa care
siestele noastre se vor prelungi, iar sabiile vor rugini. Paznicul
se va da jos din turn, sa-i petreaca noaptea cu nevasta,
tencuiala va cadea, pana cand oparlele i vor face cuib ntre
caramizi i bufniele vor zbura din clopotnia, iar linia care
marcheaza frontiera pe harta mperiului se va dilua i va
disparea ncetul cu ncetul, pana cand vom fi binecuvantai cu
toii de uitare. Astfel ma amageam, luand-o pe o carare greita
(cum am facut de multe ori), care pare credibila, nsa ma
pierde n inima labirintului.
n vis, ma ndrept catre ea n piaa acoperita de zapada. La
nceput merg. Apoi, pe masura ce vantul crete n intensitate,
sunt manat tot nainte de un vartej de zapada, cu braele
ntinse de ambele pari i cu vantul prins n mantie ca n
panzele unei barci. Tot mai repede, cu picioarele abia atingand
pamantul, ma abat asupra figurii din mijlocul pieei. N-o sa se
ntoarca sa ma vada la timp, mi spun. Deschid gura i strig ca
sa o fac atenta. Un planset firav mi ajunge la urechi, biciuit de
vant, purtat catre ceruri, ca o coala de hartie. Sunt aproape de
ea, ma pregatesc deja de impact, cand deodata se ntoarce i
ma vede.
Pre de o clipa, am o viziune a chipului ei, chipul unui copil
radiind fericit, zambindu-mi relaxat, nainte de a ne ciocni.
Capul ei ma izbete n stomac; apoi dispar, purtat de vant.
Cucuiul e abia perceptibil, ca atingerea unui fluture. Ma simt
uurat. Pai atunci nu trebuia sa-mi fac griji deloc, mi spun.
n cerc sa privesc n urma, dar totul se pierde n albul zapezii.
Gura mi este acoperita de sarutari umede. Scuip, clatin din
cap, deschid ochii. Cainele care mi-a lins faa n tot acest timp
se da napoi, micandu-i codia. Pe ua colibei intra o lumina
filtrata. Ma strecor afara, n plin rasarit de soare. Cerul i apa
sunt colorate n acelai roz. Lacul, unde m-am obinuit sa vad
n fiecare dimineaa barcile de pescari cu prora teita, e gol.
Tabara unde ma aflu e i ea goala.
Ma nfaor mai strans n mantie i o iau pe drum, trecand de
poarta principala, nca nchisa; ajung la turnul de observaie
dinspre nord-vest, care nu pare sa fie populat. Apoi apuc pe
drumul principal i, taind prin camp, peste zidul de pamant,
catre lac.
Un iepure de camp tresare la picioarele mele i o zbughete
n zigzag. l urmaresc cu privirea pana cand se ntoarce i se
pierde n spatele plantaiei de grau copt, departe, n camp.
Un baieel sta n mijlocul aleii, la nici cincizeci de metri de
mine, i face pipi. Privete cum urina i curge descriind un arc
de cerc, atent i la mine, cu colul ochiului, ndoindu-i spatele,
ca sa se uureze mai comod. Apoi, cu arcul auriu de urina nca
n aer, dispare deodata, nfacat de o mana neagra ieita din
stuf.
Stau acum pe locul unde statea el adineauri. Nu e nimic de
vazut, n afara de varfurile de stuf agitate prin care se scurge
soarele orbitor, n forma de jumatate de glob.
Poi sa iei acum, spun eu, abia ridicand vocea. Nu ai de ce
te teme.
Cintezoiul, mi dau seama, evita aceasta poriune de stuf. Nu
am nicio ndoiala ca sunt auzit de treizeci de perechi de urechi.
Ma ntorc n ora.
Porile simt deschise. Soldaii, narmai puternic, tot neapa
cu spada ncoace i ncolo prin colibele pescarilor. Cainele care
m-a trezit paete alaturi de ei de la o coliba la alta, cu coada n
sus, cu limba scoasa, cu urechile atente.
Unul dintre soldai apuca de cuierul unde atarna petii taiai
i sarai. Acesta se prabuete cu un scarait.
Nu face asta! strig eu, grabind pasul.
Pe unii dintre barbai i recunosc din lungile zile de chinuri
din curte.
Nu face asta, nu a fost vina lor!
Cu o nonalana deliberata, acelai soldat se apropie acum de
cea mai mare dintre colibe, i ia avant, rezemat de stinghiile
care coboara dinspre acoperi de o parte i de alta, i ncearca
sa ridice acoperiul de paie. Dei se ncordeaza, nu poate. Am
vazut cum au fost construite aceste colibe aparent fragile. Sunt
facute sa reziste celor mai aprige vanturi. Structura
acoperiului e legata de stalpii de susinere cu nite curele
trecute prin taieturi triunghiulare. Nu poate fi ridicata fara sa
tai curelele.

ncerc sa l nduplec pe barbat.
Da-mi voie sa-i spun ce s-a ntamplat noaptea trecuta.
Mergeam pe ntuneric i cainii au nceput sa latre. Oamenii de
aici s-au speriat, i-au pierdut capul, tii bine cum sunt. Au
crezut, probabil, ca au venit barbarii. Au fugit spre lac. Se
ascund n stuf. -am vazut cu puin timp n urma. Nu poi sa-i
pedepseti pe ei pentru ntamplarea asta ridicola.
Ma ignora. Un camarad l ajuta sa escaladeze acoperiul.
inandu-se n echilibru cu picioarele pe doua stinghii, ncepe
sa dea gauri n acoperi cu calcaiul cizmei. Aud zgomotele
nfundate nauntru, pe masura ce iarba i lutul din tencuiala se
spulbera.
Oprete-te! i strig. Sangele mi zvacnete n tample.
Nu i-au facut niciun rau!

ncerc sa l apuc de glezna, dar e mult prea departe. A fi n
stare sa-i frang gatul, n starea n care ma aflu acum.
 Cineva mi se posteaza n faa: e amicul care l-a ajutat sa se
urce.
Du-te dracului! bombane el. Du-te dracului. Du-te i mori
dracului undeva.
Sub straturile de paie i lut aud cum crapa grinzile. Omul
cocoat ntinde mana i cade prin acoperi. Acum e aici, cu
ochii marii de surpriza, n clipa urmatoare nu a mai ramas n
urma lui decat un nor de praf suspendat n aer.
Preul pe post de ua de la intrare l da la o parte i intra
clatinandu-se, cu mainile mpreunate, acoperit din cap pana-n
picioare de praf galben nchis.
La dracu! striga el. La dracu, la dracu, la dracu! Prietenii
lui se prapadesc de ras.
Nu e amuzant deloc! striga el. Mi-am ranit degetu, baga-
mi-a!
preseaza mana ntre genunchi.
i
Doare-al dracu!
Trage un ut n peretele colibei i se aude din nou tencuiala
cazand.
Barbari de cacat! striga. Ar fi trebuit sa-i aliniem pe toi la
zid i sa-i mpucam demult cu prieteni cu tot!
Privind peste mine, prin mine, refuzand pe cat poate sa se
uite la mine, parasete locul. Cand trece pe langa ultima coliba,
smulge preul agaat la ua de la intrare. iragul de margele,
coacaze, agrie i samburi uscai de pepene se rupe, iar boabele
se mpratie peste tot. Stau n mijlocul drumului, ateptand sa
se potoleasca valul de manie care m-a cuprins. Ma gandesc la
un fiu de aran tanar care mi-a fost adus n zilele cand aveam
garnizoana n supunere. Fusese trimis n armata ntr-un ora
ndepartat timp de trei ani de catre un magistrat, pentru ca
furase nite pui de gaina. Dupa o luna, a ncercat sa dezerteze.
A fost prins i adus n faa mea. Voise sa-i mai vada o data
mama i surorile, aa a spus.
Nu putem face chiar tot ce dorim, l-am certat. Suntem cu
toii supuii legii, care e deasupra tuturor. Magistratul care te-
a trimis aici, eu nsumi, tu suntem supui legii.
S-a uitat la mine cu ochi triti, ateptand sa auda sentina, cu
escorta formata din doi barbai solizi, cu mainile prinse n
catue la spate.
Simi ca e nedrept, tiu, sa fii pedepsit pentru ca te pori

ca un fiu adevarat. i crezi ca tii ce e drept i ce nu. neleg. Cu
toii credem ca tim.
Nu aveam niciun dubiu atunci ca n fiecare moment fiecare
dintre noi, barbat, femeie, copil, poate chiar i bietul cal care
nvartea moara de apa tiam ce era drept: toate creaturile de
pe acest pamant vin pe lume aducand cu ele memoria
dreptaii.
Dar traim ntr-o lume a legilor, i-am spus sarmanului meu
prizonier, o lume a lucrurilor ce nu sunt bune decat ca soluie
de compromis. Nu putem face nimic n privina asta. Suntem
decazui. Tot ce putem face e sa ne inem de lege, cu toii, fara
sa lasam memoria dreptaii sa se stinga.
Dupa aceasta predica, l-am condamnat. A acceptat sentina
fara un sunet i s-a lasat dus de escorta. m i aduc aminte
ruinea jenanta pe care am simit-o n asemenea zile. Paraseam
sala de judecata i ma ntorceam n apartament, ma aezam n
balansoar i ramaneam acolo n ntuneric toata seara, fara
pofta de mancare, pana cand se facea vremea de culcare. Cand
unii sufera pe nedrept, mi spuneam, cei care asista la suferina
sunt condamnai sa-i ndure ruinea. Dar falsa consolare a
acestui gand nu ma putea liniti. Am cochetat nu doar o data
cu ideea de a-mi da demisia din funcie, retragandu-ma din
viaa publica i cumparand o mica gradina de zarzavaturi. Dar
daca o fac, mi-am spus, altcineva o sa fie numit i o sa poarte
ruinea acestei funcii, aa ca n-o sa se schimbe nimic. Prin
urmare, mi-am continuat ndatoririle, pana cand, ntr-o zi, am
fost surprins de evenimente.
Cei doi calarei sunt la aproape trei kilometri distana i au
nceput deja sa traverseze campurile aride cand i zarim. Sunt
unul din mulime, care, auzind strigate dinspre ziduri, aclama
i ureaza bun venit; caci recunoatem cu toii stindardul verde
cu auriu al batalionului pe care l poarta. Printre copiii agitai
care se zbenguie, paesc pe pamantul proaspat arat.
Calareul din stanga, care a mers umar la umar cu tovaraul
lui de drum, se ntoarce i pornete catre lac.
Celalalt i continua trapul catre noi, foarte drept n a, cu
braele ntinse, ca i cand ar avea de gand sa ne mbraieze sau
sa se nale spre cer.

ncep sa alerg cat de repede pot, cu sandalele mpiedicandu-
mi-se n pamant, cu inima batand gata sa-mi sara din piept.
La nicio suta de metri distana, se aude un tropait de copite
n spate i apar trei soldai n armura care trec pe langa noi,
zorind catre stuful n care au disparut ceilali doi.
Ma alatur cercului din jurul barbatului ( l recunosc, n ciuda
schimbarii) care, cu stindardul fluturand brav deasupra
capului, privete impasibil catre ora. E legat de o structura din
lemn care-l ine drept n a. ira spinarii e susinuta de un ba,
iar braele i sunt stranse ntr-o legatura n forma de cruce.
Mutele i bazaie prin faa. Falca e legata ca sa stea nchisa,
carnea e umflata, un miros putred vine dinspre el; e mort de
cateva zile.
Un copil ma trage de maneca.
Unchiule, asta e un barbar? optete el.
Nu, i raspund tot n oapta.
Se ntoarce catre baiatul de langa el.
Vezi, i-am spus eu, i murmura.
 De vreme ce nimeni altcineva nu pare pregatit sa o faca, eu
sunt cel sortit sa apuce haurile care atarna i sa duca vestea
din partea barbarilor n ora, trecand pe langa privitori mui,
n curte, iar acolo sa-i dau drumul mesagerului mort i sa-l
pregatesc de nmormantare.
Soldaii plecai n cautarea tovaraului celui mort se ntorc
n scurt timp. Traverseaza piaa n galop, pana la tribunalul din
fruntea caruia Mandel i exercita funcia, i dispar nauntru.
Cand reapar, refuza sa vorbeasca.
Toate previziunile legate de dezastru se adeveresc, i pentru
prima oara panica pune stapanire peste ora. Magazinele sunt
inundate de cumparatori care liciteaza ca sa-i faca provizii.
Unele familii se baricadeaza n case, adunand pasarile de curte
i chiar porcii nauntru. coala se nchide. Zvonul ca o haita de
barbari a staionat la caiva kilometri departare de malurile
arse ale raului i ca ne pandete un atac asupra oraului se
raspandete la fiecare col de strada. ata ca s-a petrecut ceea
ce ar fi fost de negandit: armata care plecase atat de vesela
acum trei luni nu se va mai ntoarce niciodata.
Porile mari sunt nchise i zabrelite. l rog pe sergentul de
serviciu sa le dea voie pescarilor nauntru. Se tem pentru
ntoarce spatele fara sa-mi raspunda.
viaa lor, i explic. mi
Deasupra capetelor noastre, pe metereze, soldaii, cei patruzeci
de oameni care mai stau ntre noi i anihilare, se uita pierdui
peste lacuri i deert.
La caderea nopii, pe drum nspre hambarul unde dorm,
gasesc ua blocata. Un ir de carue comisariale pe doua roi,
trase de cai, prima ncarcata cu saci de graune, cred, din
hambar, cealalta goala. Sunt urmate de un ir de cai neuai,
cu paturi pe ei, luai din grajdurile garnizoanei: toi caii,
ghicesc eu, care au fost furai ori confiscai n ultimele
saptamani. Manai de zgomot, oamenii ies din case i raman
tacui n poarta, privind aceasta manevra de retragere,
planuita n mod evident de mult timp.
Cer o ntrevedere cu Mandel, dar gardianul de la tribunal se
arata mpietrit, ca i ceilali.
De fapt, Mandel nici nu este la tribunal. Ma ntorc n piaa la
timp pentru a auzi sfaritul unei declaraii citite publicului n
numele ordinului imperial. Retragerea, spune Mandel, este o
masura temporara. O fora menita sa poarte de grija va fi
lasata n urma. Se ateapta o ncetare generala a operaiunilor
pe front pe durata iernii. El spera sa se ntoarca la primavara,
cand armata va iniia o noua ofensiva. Dorete sa le
mulumeasca tuturor pentru ospitalitatea de neuitat cu care
a fost ntampinat.
n timp ce vorbete n picioare ntr-una dintre carue,
flancat de soldai inand tore n mana, oamenii lui se ntorc cu
roadele sapaturilor. Doi dintre ei se caznesc sa ncarce o
frumoasa soba din fonta, furata dintr-o casa nelocuita. Altul
vine zambind, triumfator, purtand un coco i o gaina. Cocoul
e de un auriu minunat, negru pe alocuri. Ambele au picioarele
legate. Le apuca de aripi, iar ele se uita nspaimantate cu ochii
lor negri, salbatici. Cineva deschide ua sobei i animalele sunt
varate nauntru. Carua e ticsita cu saci i butoiae dintr-un
magazin pradat; exista chiar i o masua cu doua scaune.
Soldaii desfaoara un covor rou, greu, l mpratie peste
obiecte, l leaga bine. Niciun protest nu se aude venind dinspre
oamenii care privesc la acest act de tradare cu metoda, dar eu
simt cum ma napadesc cureni de furie neputincioasa.
Ultima carua e ncarcata. Porile sunt deschise, soldaii
urca. La capatul coloanei aud pe cineva certandu-se cu Mandel.
Cam o ora, spune el. Pot fi gata ntr-o ora. Nici vorba,
replica Mandel, iar vantul i mpratie restul cuvintelor. Un
soldat ma mbrancete din calea lui, escortand trei femei,
nfaurate temeinic, pana la carua din fund. Urca toate i se
aaza, inandu-i valurile pe faa. Una dintre ele ine n brae o
fetia pe care o urca n varful carului. Biciurile zvacnesc,
coloana se pune n micare, caii trag, carele ncep sa scaraie.
La sfaritul coloanei vin doi barbai cu bate, mpungand o
turma de douasprezece oi. Pe masura ce oile trec, crete
murmurul din mulime. Un tanar ncepe sa sperie oile,
gesticuland i ipand: oile se mpratie n ntuneric i cu un
muget prelung mulimea se napustete. Aproape imediat se
aud mpucaturi. Alergand cat de repede pot, alaturi de alii
care ipa i fug, rein doar o imagine a acestui atac inutil: un
barbat luptandu-se cu o femeie din carua, sfaiindu-i hainele;
copilul privete, cu ochii marii, cu un deget n gura. Apoi piaa
se golete i se ntuneca la loc, ultima carua iese pe poarta,
garnizoana a disparut.
n tot restul nopii, porile raman deschise i grupuri de
familii, cei mai muli pe jos i doborai de poveri, se reped dupa
soldai. Pana spre ziua pescarii se furieaza din nou n cetate,
de data asta ne ntampinand rezistena, aducandu-i copiii
bolnavi, averile marunte i cele cateva prajini i legaturi de
stuf cu care se pun din nou pe construit.
Apartamentul meu de odinioara e deschis. n auntru aerul e
mucegait. Nu a fost ters praful de mult. Casetele cu podoabe
pietre, oua i artefacte gasite n ruinele parasite au disparut.
Mobila de la camera din faa a fost mpinsa la perete i covorul
furat. Anticamera pare neatinsa, dar draperia e mbibata de un
miros acru, nchis.
n dormitor, cearafurile au fost aruncate cu aceeai micare
pe care o folosesc i eu, ca i cand eu nsumi a fi dormit acolo.
Mirosul lenjeriei nespalate mi e strain.
Oala de noapte de sub pat e pe jumatate plina. n dulap se
afla o camaa ifonata cu o dunga de jeg n interiorul gulerului
i cu pete galbene la subsuoara. Toate hainele mi-au disparut.

ndepartez lenjeria de pe pat i ma aez pe salteaua goala,
ateptand sa fiu copleit de un sentiment de nelinite, fantoma
unui alt om care bantuie nca printre mirosurile i dezordinea
lui de altadata. Nu apare: camera mi pare cunoscuta, ca
ntotdeauna. Cu un bra ntins peste faa, ma trezesc alunecand
spre somn. S-ar putea sa fie adevarat ca lumea, aa cum e ea,
nu e o iluzie, nu e un comar nocturn. S-ar putea ntampla sa
ne trezim deodata n ea, inevitabil, i sa nu putem nici s-o
uitam, nici sa ne debarasam de ea. Dar mi e foarte greu sa cred
ca se apropie sfaritul. Daca s-ar ntampla ca barbarii sa dea
buzna pe neateptate acum, tiu ca a muri n patul meu,
stupid i ignorant ca un prunc. Ba ar fi chiar i mai potrivit
daca m-ar prinde undeva jos, n bucatarie, cu o lingura n
mana, cu gura plina de smochine uscate, furate din ultimul
borcan ramas: atunci ar putea sa-mi taie capul i sa-l azvarle pe
gramada de capete adunate n piaa, avand nca pe chip o
expresie de durere i de surpriza vinovata n faa neateptatei
istorii patrunse n timpul static al oazei. Fiecaruia i se cuvine
sfaritul cel mai potrivit. Unii vor fi prini n pivnie, inandu-
i la piept bunurile cele mai de pre, cu ochii nchii strans.
Alii vor muri pe strada, copleii de primele zapezi ale iernii.
Alii, caiva, vor muri poate chiar luptandu-se cu furcile. Dupa
care barbarii se vor terge la fund cu arhivele oraului. n cele
din urma, nu vom fi nvaat nimic. n fiecare dintre noi, n
adanc, se pare ca e ceva de stanca, dur, care refuza sa nvee.
Nimeni nu crede, n ciuda isteriei din strada, ca lumea de
certitudini linititoare n care ne-am nascut e pe cale sa se
naruie. Nimeni nu poate accepta ca o armata imperiala a fost
distrusa de oameni cu arcuri, sagei i arme vechi, ruginite,
care traiesc n corturi, nu se spala niciodata i nu tiu sa scrie
ori sa citeasca. i cine sunt eu, de fapt, ca sa iau n deradere
iluziile datatoare de viaa? E oare pe lumea asta vreo cale mai
buna de a petrece ultimele zile aici decat visand la un salvator
care va veni sa alunge armatele inamice, ne va ierta pacatele
comise de alii n numele nostru i ne va da o a doua ansa de a
ne construi un paradis pe pamant?
Stau culcat pe salteaua goala i ncerc sa evoc imagini cu
mine notand cu gesturi egale, calme, prin mediul lichid al
timpului, unul mult mai inert decat apa, fara valuri, lin, ntins,
incolor, inodor, uscat ca hartia.
6
Uneori, dimineaa se vad urme recente de copite lasate pe
camp. Printre tufiurile razlee care marcheaza limita
ndepartata a pamantului arat, paznicul vede o forma despre
care ar putea sa jure ca nu era acolo cu o zi nainte i care a
disparut o zi mai tarziu. Pescarii nu se aventureaza nainte de
rasarit. Prind atat de puin pete, ncat e de mirare cum
supravieuiesc.
n doua zile de efort concertat n care am trudit cu armele
alaturi, am strans roadele de pe campurile cele mai
ndepartate, sau ce a ramas dupa inundaie. Recolta nu a atins
patru cani pe zi de familie, dar decat nimic, e bine i aa.
Dei calul orb continua sa nvarta roata care umple cazanul
de apa, prin instalaia de pe lac care iriga ntreaga gradina,
tim bine ca evile de legatura pot fi dezafectate n orice clipa
i ca, de fapt, au i nceput sa fie distruse din pricina saparii de
noi fantani nauntrul aezarii.
Mi-am ndemnat concetaenii sa-i cultive gradinile dinspre
bucatarie, sa planteze legume care vor rezista ngheului de
iarna.
Mai presus de toate, trebuie sa gasim modalitai de a
supravieui iernii, le spun. Primavara or sa ne trimita ajutoare,
fara ndoiala. Dupa prima topire a zapezii, putem planta deja
mei de aizeci de zile.
colile s-au nchis, iar copiii au fost angajai sa prinda pete
cu navodul, n zonele nguste de apa sarata din sud, unde se
gasesc crustacee roii din belug. Le saram i le varam n cutii
de o jumatate de kilogram. Au un gust uleios groaznic; n mod
normal, doar un popor de pescari le poate manca; dar nainte
de sfaritul iernii ma tem ca vom fi cu toii fericii sa mancam
chiar i insecte i obolani.
 De-a lungul fortareei dinspre nord am nirat un rand de
caschete, cu sulie alaturi, nfipte n pamant. La fiecare
jumatate de ora, un copil trece pe langa ele, micand uor
fiecare cascheta. Astfel speram sa inducem n eroare ochii
ageri ai barbarilor.
Garnizoana pe care ne-a lasat-o Mandel e formata din trei
barbai. Stau de paza pe rand la ua ferecata a tribunalului,
ignorai de restul oraului, izolai.
n toate demersurile pentru supravieuire, am preluat
conducerea. Nimeni nu m-a provocat. Mi-am ras barba, port
haine curate, am reluat administraia juridica, ntrerupta acum
un an de sosirea garzii civile.
Ar trebui sa taiem lemne de foc i sa le punem deoparte, dar
nimeni nu s-ar aventura prin padurile arse, de-a lungul raului,
unde pescarii jura ca ar fi vazut semne recente de barbari
staionai.
Sunt trezit de batai n ua apartamentului. E un barbat cu un
felinar, ars de soare, tras la faa, gafaind, ntr-o uniforma de
soldat prea larga pentru el. Se uita la mine ngrozit.
Cine eti? l ntreb.
Unde e ofierul de serviciu? zice el, gafaind i ncercand sa
vada peste umarul meu.
E doua dimineaa. Porile au fost deschise, ca sa intre trasura
colonelului Joll, care acum sta, cu osia pe jos, n mijlocul pieei.
Mai muli barbai se adapostesc de vantul aprig sub ea. De pe
ziduri, paznicii privesc n jos la ei.
Avem nevoie de mancare, de ali cai, de nutre, mi spune
vizitatorul.
Merge n faa mea, mi deschide ua trasurii i spune:
Ofierul de serviciu nu e aici, domnule, a plecat.
La fereastra, n miez de noapte, l zaresc pe Joll n persoana.
Ma vede i el: ua se trantete, aud zgomotul zavorului
nauntru. Uitandu-ma pe geam, l vad stand n colul
ndepartat, n umbra, ferindu-i faa cu ncapaanare. Bat n
geam, dar nu-mi da atenie. Dupa care sunt alungat de
subalternii lui.
Azvarlita din ntuneric, o piatra aterizeaza pe acoperiul
trasurii.
Un altul din escorta lui Joll vine alergand.
Nu mai e nimic, anuna el cu rasuflarea taiata. Grajdurile
sunt goale, au luat tot, pana la ultimul.
Barbatul care a deshamat caii obosii ncepe sa njure. O a
doua piatra rateaza trasura i aproape ca ma lovete. Se arunca
dinspre ziduri.
Asculta, l rog. Eti obosit i ngheat. Du caii n grajd i
vino n casa, mananca ceva, spune-ne ce i s-a ntamplat. Nu
am primit de veste deloc de cand ai plecat. Daca dementul ala
vrea sa ramana n trasura toata noaptea, n-are decat.
 Aproape ca nici nu ma mai aud: bieii oameni mori de
foame, epuizai, care i-au facut datoria cu varf i ndesat,
salvandu-i pe oamenii atia din ghearele barbarilor, i optesc
unul altuia, nhamand deja doi dintre caii lor obosii.
Ma uit pe fereastra la pata de culoare din ntuneric care e
colonelul Joll. Mantia mi flutura, tremur de frig, dar i de
tensiunea maniei reprimate. Am o clipa imboldul de a sparge
geamul ca sa-l iau prin gaura ciobita, sa simt cum i se prinde
carnea de coluri, cum se sfaie, sa-l azvarl cat colo pe iarba i
sa-l omor n bataie.
Parca atins de gandul meu criminal, i ntoarce faa reticent
catre mine. Apoi se trage nspre fereastra, pana cand ajunge sa
ma priveasca direct prin sticla. Are faa descoperita, curaata
probabil de lumina lunii, sau poate de epuizarea fizica. Ma uit
lung la tamplele lui palide i nalte. Amintiri ale sanilor moi ai
mamei lui, ale gestului cu care tragea de sfoara primul zmeu pe
care l-a nalat vreodata, ale acelor intime cruzimi pentru care
l detest, toate se cuibaresc n stupul veninos din faa mea.
Se uita spre mine, ochii lui mi cauta faa. Lentilele fumurii
au disparut. Trebuie i el oare sa-i reprime impulsul de a iei
din carua i de a ma nhaa, scoandu-mi ochii cu achii de
copac?
Mi-am pregatit de mult timp o lecie pe care vreau sa i-o
servesc. Pronun fara sunet cuvintele i l las sa mi le citeasca
pe buze: Crimele care salaluiesc n noi trebuie sa ni le
ntoarcem asupra-ne. Asta i spun. Dau din cap ncontinuu,
accentuand mesajul. Nu asupra altora, ci asupra-ne, i repet
cuvintele, aratand spre pieptul meu i al lui. m i privete
buzele, ale sale se mica n semn de imitare, sau poate de
batjocura, nu tiu. O noua piatra, mai grea, poate o caramida,
lovete carua cu un tunet. El tresare, iar caii se mica
spasmodic pe loc.
Cineva se apropie n goana.
Cara-te! mi striga el.
Trece de mine, bate la ua trasurii. Are braele pline de
paine.
Trebuie sa plecam! ipa el.
Colonelul Joll trage zavorul i painea e deertata nauntru.
Ua se nchide cu zgomot.
Grabete-te! urla el.
Trasura se pune n micare i arcurile ncep sa-i trosneasca.
l apuc de bra pe noul venit.
Stai aa! ip. Nu-i dau drumul pana nu-mi spui ce s-a
ntamplat.
Nu vezi? zbiara el, zbatandu-se n stransoare. Braele mi
sunt nca slabite; ca sa-l pot ine, sunt nevoit sa-l apuc cu
ambele maini, mbraiandu-l.
Spune-mi i te las sa pleci, spun eu, abia rasufland.
 Trasura se apropie de pori. Cei doi oameni calare au trecut
deja; ceilali alearga dupa ei. Pietrele uiera lovindu-se de
trasura, ieite din ntuneric. Ploua cu strigate i njuraturi.
Ce vrei sa tii? ntreaba el, luptandu-se neputincios.
Unde sunt ceilali?
Plecai. Care pe unde a apucat. Peste tot. Nu tiu unde
sunt. A trebuit sa ne descurcam singuri. Era imposibil sa
ramanem mpreuna.
Pe cand camarazii lui dispar n noapte, se lupta i mai tare.
Dai-mi drumul! geme el. Nu e mai puternic decat un
copil.
n tr-un minut. Cum se poate sa va fi facut barbarii una ca
asta?
n gheam acolo, n muni! Muream de foame n deert! De
ce nu ne-a spus nimeni ca o sa fie aa de greu? Nu ne-au batut!
Ne-au dus n deert i apoi au disparut!
Cine v-a dus?
Ei, barbarii! Ne-au ademenit, n-am mai putut sa-i
prindem. -au luat pe cei ratacii, ne-au dezlegat caii n plina
noapte, nu au vrut sa ne nfrunte direct!
Aa ca ai abandonat i v-ai ntors acasa?
Da!
i vrei sa te cred? Ma fixeaza disperat.
De ce a mini? striga el. Nu vreau sa fiu lasat n urma,
asta e tot!
Se smulge din stransoare. Aparandu-i capul cu mainile, o
zbughete n ntuneric pe poarta.
La al treilea pu, sapatul a ncetat. Unii s-au ntors deja
acasa, alii ateapta ordine.
Ce se ntampla? ntreb.
Arata catre mormanele de oase adunate peste o movila de
pamant proaspat sapat: oase de copil.
Aici trebuie sa fi fost un cimitir, spun eu. Ciudat loc
pentru un mormant.
Ne aflam pe terenul necultivat din spatele cazarmii, ntre
cazarma i zidul dinspre sud. Oasele sunt vechi, au absorbit
lutul de culoare roie.
Ce vrei sa facei? Putem sa ncepem sa sapam mai
aproape de zid, daca vrei.
Ma ajuta sa cobor n groapa. Cufundat pana la nivelul
pieptului, sap pamantul din jurul unui os maxilar mplantat n
pamant.
Aici e craniul, spun eu.
Dar nu, iata ca a fost deja scos craniul, mi-l arata.
Uitai-va pe ce stai, spune cel din faa.
E prea ntuneric ca sa vad, dar, lovind uor cu tarnacopul,
dau de ceva tare; degetele mi spun ca trebuie sa fie os.
Nu sunt ngropai cum trebuie, spune el. Se lasa pe vine la
marginea gropii.
Sunt aruncai la gramada, unul peste altul.
Da, spun eu. Nu putem sapa aici, nu?
Nu, raspunde el.
Trebuie sa acoperim la loc aici i sa ne apucam n alta
parte, mai aproape de zid.

E tacut. ntinde o mana i ma ajuta sa urc la loc. Nici cei care
asista nu vorbesc. Trebuie sa arunc oasele la loc i sa le acopar
cu pamant, nainte sa puna mana pe sape.
n vis, ma aflu din nou n groapa. Pamantul e umed, o apa
nchisa la culoare urca, picioarele mele nainteaza prin ea
clipocind, fac un efort lent sa le ridic.
Pipai suprafaa, dedesubt, n cautare de oase. Mana mi
reapare, purtand un col de sac din n negru, putred, care mi se
sfarama ntre degete. mi cufund mana la loc n lichid.
O furculia ndoita i patata. O pasare moarta, un papagal: l
in de coada, penele murdare i atarna, aripile la fel, orbitele
sunt goale, nu mai are ochi. Cand i dau drumul, cade n lichid
fara zgomot. Apa otravita, mi spun. Trebuie sa am grija sa
nu beau de-aici. Nu trebuie sa-mi ating gura cu mana dreapta.
Nu am mai avut o femeie de la ntoarcerea din deert. Acum,
n momentul cel mai nepotrivit dintre toate, sexul meu ncepe
sa se afirme din nou. Dorm prost i ma trezesc dimineaa cu o
erecie posaca, ieindu-mi din ale ca o craca de copac. Nu are
nimic de-a face cu dorina. ntins n patul ifonat, atept n

zadar sa treaca. ncerc sa-mi evoc imaginea unei fete care a
dormit aici cu mine noapte de noapte. O vad stand doar n
camaa, cu un picior n apa, ateptand ca eu sa o spal, cu o
mana pe umarul meu, apasandu-l. i frec hotarat piciorul solid
care mi se ofera. i trage camaa peste cap. i spal coapsele,
apoi vulva, i mbraiez oldurile, mi frec faa de pantecele ei.
Adulmec mirosul de sapun, simt caldura apei, stransoarea
mainilor ei. Din adancurile memoriei, ma trezesc mangaindu-
ma. Nici urma de raspuns. E ca i cand mi-a mangaia
ncheietura: o parte din mine, nsa dura, insensibila, un
membru lipsit de viaa. ncerc sa termin: inutil, nu simt nimic.
Am obosit, mi spun.
Raman timp de o ora n fotoliu, ateptand ca bucata asta de
carne bine irigata sa se retraga. Uneori, cand e n toane bune, o
face. Apoi ma mbrac i ies.
Noaptea revine cu dorina ei: o sageata crescand din mine,

fara direcie. ncerc iar sa ma hranesc din imagini, dar nu
apare nici de data asta vreun raspuns.
n cearca sa pui mucegai i susai, ma sfatuiete un expert.
Ar putea avea efect. Daca nu are, revino. Uite-aici nite susai. l
macini i l amesteci cu mucegaiul i cu un strop de apa caldua
pana cand devine pasta. a doua linguri dupa fiecare masa. E
foarte rau la gust, foarte amar, dar te asigur ca n-o sa paeti
nimic.
i platesc n argint. Nimeni, n afara de copii, nu mai
primete monede de bronz.
Dar spune-mi, zice el, de ce ar vrea un barbat n putere ca
tine sa-i omoare dorinele?
Nu are de-a face cu dorinele, parinte. E doar iritare. O
nepenire. Ca reumatismul.
Zambete. i zambesc i eu.
Asta cred ca e singurul magazin din tot oraul pe care nu
l jefuiesc, i spun.
Nu e un magazin, ci doar un intrand i o faada, acoperite de
o prelata, cu rafturi pline de borcane prafuite, radacini i
legaturi de frunze uscate, atarnate de cuie pe perei:
medicamentele cu care adoarme ntregul ora de cincizeci de
ani.
Da, pe mine nu m-au deranjat. Mi-au sugerat sa plec, spre
binele meu. Barbarii or sa-i taie testiculele i or sa le
manance, aa mi-au spus, n cuvintele astea. Le-am spus: M-
am nascut aici. Aici o sa mor, nu plec. Acum au plecat i e mai
bine, cred, fara ei.
Aa e.
n cearca susaiul. Daca nu are efect, vino napoi.
Beau amestecul i mananc cat pot de multa salata verde,
pentru ca mi s-a spus ca salata i scade potena. Dar o fac cu
inima stransa, contient ca rastalmacesc semnele care mi se
arata.
O vizitez i pe Mai. Hanul s-a nchis din lipsa clienilor; acum
se ntoarce, ca s-o ajute pe mama ei la cazarma. O gasesc n
bucatarie, adormindu-i copilul n patuul de langa soba.
i place soba asta mare a ta, spune ea. Ramane calda ore
m
ntregi. Da o caldura blanda.
Fierbe ceai. Ne aezam la masa, privind carbunii ncini prin
gratar.
Mi-ar fi placut sa-i pot oferi ceva bun, spune ea, dar
soldaii au curaat camara, n-a mai ramas nimic.
Vreau sa vii sus cu mine, i spun. Poi lasa copilul aici?
Suntem prieteni de mult. Cu ani n urma, nainte de a se
casatori pentru a doua oara, obinuia sa ma viziteze n
apartament dupa-amiaza.
A prefera sa nu-l las singur, spune ea. n caz ca se
trezete.
Atept deci sa-i nfaoare copilul n scutece, iar apoi o
urmez pe scari: nca tanara, trupea, cu olduri informe, late.
n cerc sa-mi amintesc cum era cu ea, dar nu pot. Pe vremea
aceea, mi placeau toate femeile.
Aaza copilul pe perne, ntr-un col, vorbindu-i ncetior,
pana adoarme.
Doar o noapte-doua, o lamuresc. Se apropie de sfarit.
Trebuie sa traim cat mai putem.
da jos chiloii, calcandu-i n picioare ca un cal, i se
i
ntoarce catre mine n capot. Sting lampa. Propriile mele
cuvinte m-au deprimat.
lipesc obrazul de al ei. Mana
Cand intru n ea, suspina. mi
mea i cauta sanul, a ei se aaza peste a mea, o mangaie, o da la
o parte.
Sunt puin iritata, optete ea. De la copil.
Caut nca n minte ceva ce a putea sa-i spun cand simt
orgasmul apropiindu-se, de departe, abia perceptibil, ca un
uor cutremur n alta parte a lumii.
Este al patrulea copil pe care-l ai, nu-i aa? Stam ntini
unul langa altul, sub patura.
Da, al patrulea. Unul a murit.
Dar tatal? Te ajuta?
Mi-a lasat nite bani. A fost plecat n armata.
O simt, masiva, blanda, peste oldul meu.
Mi-e foarte drag fiul tau mai mic, i spun. Mi-a adus de
mancare cat timp am fost nchis.
Tacem o vreme amandoi. Capul ncepe sa mi se nvarteasca.
Ma trezesc la timp ca sa aud cum sforaiam n somn un sforait
de batran.
Se ridica n capul oaselor.
Trebuie sa plec, spune ea. Nu mai pot dormi n camerele
astea goale, aud cum scaraie toata noaptea.
i privesc silueta ntunecata n micare, n timp ce se
mbraca i i ia copilul.
Pot sa aprind lumina? ntreaba ea. Mi-e frica sa nu cad pe
scari. Du-te la culcare. i aduc micul dejun maine dimineaa,
daca i convine terciul de mei.
Mi-a placut foarte mult, spune ea. Cu toii am placut-o. Nu
se plangea niciodata, facea ntotdeauna ce i se cerea, dei tiam
bine ca o dor picioarele. Era prietenoasa, ntotdeauna te facea
sa razi cu ceva.
Sunt din nou eapan ca lemnul. Se chinuiete cu mine:
mainile ei mari mi mangaie spatele, mi apuca fesele. Vine
orgasmul: ca o scanteie aprinsa departe, pe mare, i disparuta
imediat.
Copilul se pune pe plans. Ea se ridica uor de langa mine.
Mare i goala, se plimba ncoace i ncolo prin peticul de
lumina de luna, purtandu-i copilul pe umeri, cantandu-i uor.
Adoarme ntr-un minut, optete ea.
i eu sunt pe jumatate adormit cand i simt corpul racit
aezandu-se din nou alaturi, cu buzele lipite de braul meu.
Nu vreau sa ma gandesc la barbari, spune ea. Viaa e mult
prea scurta ca sa mi-o petrec cu gandul la viitor.
Nu am nimic de zis.
Nu te fac fericit, mi spune. tiu ca nu-i place cu mine.
Eti cu gandul n alta parte.
i atept urmatoarele cuvinte.
i ea mi-a spus acelai lucru. Zicea ca eti mereu n alta
parte. Nu putea sa te neleaga. Nu tia ce vrei de la ea.
Nu tiam ca suntei atat de apropiate.
Am fost de multe ori aici, jos. Am vorbit despre ce ne
trecea prin cap. Uneori plangea ne ntrerupt. Ai facut-o foarte
nefericita. tiai asta?
Tocmai a deschis o poarta prin care tristeea i face loc
catre mine.
Nu nelegi, i spun cu o voce raguita. Ea ridica din umeri.
Continuu: E o ntreaga poveste pe care nu o cunoti, pe care nu
ar fi putut n veci sa i-o spuna, pentru ca nu o tia nici ea.
Despre care nu vreau sa vorbesc acum.
Nu ma privete.
Tacem, fiecare cu gandul la fata care n noaptea asta doarme
undeva departe, sub cerul nstelat.
Poate cand or sa vina barbarii calare, spun eu, o sa fie i ea
cu ei.
Mi-o imaginez pe cal, trecand pe poarta deschisa, n fruntea
unei trupe de calarei drepi n a, cu ochii stralucind: un
deschizator de drumuri, un ghid, ducandu-i pe prieteni sa vada
cum arata acest ora strain unde a trait odata.
Dupa care totul o sa se schimbe.
 Stam pe ntuneric i ne gandim.
Mi-e frica, spune ea. Mi-e frica sa ma gandesc ce o sa se
ntample cu noi. ncerc sa sper ca toate or sa mearga bine i o
sa traiesc de pe o zi pe alta. Dar uneori, deodata, ma trezesc
imaginandu-mi ce s-ar putea ntampla i sunt paralizata de
frica. Nu mai tiu ce sa fac. Nu ma gandesc decat la copii. Ce-o
sa se ntample cu ei?
Se ridica n pat.
Ce-o sa se ntample cu ei? ntreaba ea revoltata.
N-or sa le faca niciun rau copiilor. N-or sa faca rau
nimanui.
i mangai parul, o linitesc, o in strans n brae, pana cand
vine din nou vremea sa-i alapteze copilul.
Doarme mai bine jos, n bucatarie, aa mi-a spus. Se simte
mai n sigurana cand se trezete i vede carbunii ncini n
soba. i place de asemenea sa doarma cu copilul n pat. i e bine
ca mama ei sa nu tie unde a petrecut noaptea.
i eu simt ca a fost o greeala i nu o mai vizitez. Dormind
singur, mi se face dor de mirosul de lamaia i ceapa venind
dinspre degetele ei. O seara-doua fara ea ma umplu de o
tristee calma, instabila, nsa apoi ncep sa uit.
Stau afara, privind cum se apropie furtuna. Cerul s-a tot
retras, iar acum e alb ca laptele, cu nuane de roz erpuind la
nord. iglele de culoare galben-ocru lucesc, aerul se curaa,
oraul apare limpede, neumbrit, enigmatic de frumos acum, n
ultimele clipe.
Ma urc pe ziduri. Printre manechinele cu arme stau oameni
cu ochii aintii spre orizont, unde fierbe deja un nor de praf i
nisip. Tacere.
Soarele se nroete. Barcile au parasit lacul, pasarile s-au
oprit din cantat. Urmeaza un interval de tacere deplina. Vantul
i face apariia.
Adapostii n case, cu ferestrele ferecate i cu zavoare la ui,
cu praful fin curgand prin acoperi i tavan, depunandu-se pe
toate suprafeele descoperite, acoperind cu o pelicula apa de
baut i patrunzandu-ne pana i ntre dini, stam i ne gandim
la semenii notri de departe, de-afara, care pe o astfel de vreme
n-au de ales decat sa ntoarca spatele vantului i sa reziste.
Serile, n cele cateva ore pe care mi le pot oferi langa camin,
pana cand mi se termina poria de lemne i sunt silit sa ma
culc, ma dedic vechilor pasiuni, reparand pe cat pot monturile
pietrelor pe care le-am gasit sparte i aruncate n gradinile din
faa tribunalului, jucandu-ma din nou cu cifrul arhaic nscris
pe placuele din lemn de plop.
Ar parea logic ca, n semn de respect faa de oamenii care au
locuit ntre ruinele astea din deert, sa lasam la randul nostru o
dovada a aezamantului, pentru posteritate, ngropata sub
zidurile oraului, i nimeni nu pare sa fie mai potrivit sa scrie o
asemenea istorie decat ultimul nostru magistrat. Dar cand ma
aez la masa de scris, nfaurat n pielea mea de urs, ca sa-mi
ina de cald, cu o singura lumanare (caci seul ni se da cu poria)
i cu un morman de hartii ngalbenite n mana, ma trezesc
scriind nu analele unui avampost imperial sau o dare de seama
despre cum i-au petrecut oamenii din acel avampost ultimul
an, pregatindu-i sufletul, ateptandu-i pe barbari. Nimeni
dintre cei care au vizitat oaza, scriu, nu a rezistat farmecului
vieii de aici. Am trait pe vremea cand existau anotimpuri,
recolte, pasari migratoare. Am trait neavand nimic ntre noi i
stele. Am fi facut orice compromis, daca am fi tiut ce
compromis sa facem, numai ca sa traim aici la nesfarit. Era
raiul pe pamant.
Vreme ndelungata, ma uit la elogiul pe care tocmai l-am
terminat. Ar fi dezamagitor sa aflu ca placuele din lemn de
plop carora le-am dedicat atat de mult timp conin un mesaj
atat de ocolit, de echivoc i de ndoielnic ca asta. Poate ca pana
la sfaritul iernii, mi spun, cand foamea ne va dobor , cand
vom fi ngheai i nfometai, sau cand barbarii vor fi cu
adevarat la poarta, poate ca atunci voi abandona vocabularul
unui funcionar de stat cu ambiii literare i voi ncepe sa spun
adevarul.
spun: Am vrut sa traiesc n afara istoriei. Am vrut sa
mi
traiesc n afara istoriei pe care o impune mperiul supuilor lui,
inclusiv supuilor lui pierdui. Niciodata nu le-am dorit
barbarilor sa aiba istoria pe care le-o impusese mperiul. Cum
a putea sa cred ca asta e un motiv sa te ruinezi?
spun: Am trait un an plin de evenimente, dar n-am
mi
neles mai mult decat ar fi neles un copila. Dintre toi
oamenii din acest ora, sunt cel mai puin potrivit sa scriu un
memorial. Mai bine un fierar, cu ale sale ipete de furie i
durere.
spun: Dar cand barbarii vor gusta din gem, din gemul
mi
de dude pe paine proaspata, paine cu gem de agrie, vor fi
cucerii de felul nostru de a fi. Vor descoperi ca sunt incapabili
sa traiasca fara aptitudinile unor oameni care tiu sa semene
seminele pacii, fara arta femeilor care tiu sa profite de
roadele lor binefacatoare.
mi spun ntruna: Cand ntr-o zi oamenii vor veni sa caute
n ruine, se vor arata mai interesai de relicvele ngropate n
deert decat de orice a lasa eu n urma. i pe buna dreptate.
(Astfel petrec o seara ntreaga tratand placuele, una cate una,
cu ulei de n i mpachetandu-le n muama. Cand se mai
potolete vantul, mi promit, le voi ngropa acolo unde le-am
gasit.)
mi spun: Ceva mi-a facut cu ochiul n tot acest timp i, n
ciuda evidenei, n-am fost n stare sa-l vad.
Vantul s-a domolit, iar acum fulgii de zapada plutesc: prima

ninsoare, patand iglele cu alb. ntreaga dimineaa raman la
fereastra, privind cum cade zapada. Cand strabat curtea din
faa cazarmii, ea s-a depus deja, groasa de caiva centimetri, iar
urma pailor mei scaraie pe o lumina stranie. n mijlocul
pieei, copiii se joaca, naland un om de zapada. De frica sa nu-
i sperii, dar inexplicabil de bucuros, ma apropii de el. Nu
tresar, sunt prea ocupai ca sa se uite ncoace. Au terminat
corpul rotund i au nceput sa rostogoleasca un bulgare pentru
cap.
Sa aduca cineva nite chestii pentru gura, ochi i nas,
poruncete copilul care pare sa le fie lider.
Ma surprinde ca omul de zapada o sa aiba i maini, dar nu
vreau sa ma amestec.
Aaza capul pe umeri i l acopera cu pietricele n loc de
ochi, urechi i gura. Unul dintre ei l ncoroneaza cu o apca.
Nu arata rau omul de zapada.
Nu e scena pe care am visat-o. O parasesc, ca pe multe altele
din ziua de azi, convins de stupizenia mea, ca un om care s-a
ratacit demult, dar care se aventureaza pe un drum care ar
putea foarte bine sa nu duca nicaieri.

SFART