Despre singurtate

Singurtatea este unul dintre sentimentele ancestrale ale umanitii, care contribuie la cunoaterea de sine a fiinei umane. Ea apare, de obicei, n momentele de maxim intensitate a existenei, cnd totul se destram n jurul tu, cnd simi c, dei ai att de multe persoane n jurul tu, totui, eti singur n centrul universului. Anumite evenimente ale vieii, marcante, la un moment dat, determin declanarea resimirii nevoii de a te retrage ntr-un spaiu vid, lipsit de orice manifestare a fizicului. Singurtatea ofer omului posibilitatea de autocunoatere, de analiz a tuturor realizrilor i eecurilor pe care omul le-a experimentat de-a lungul existenei sale telurice. Dincolo de toate acestea, singurtatea face parte din natura spiritual a omului, deoarece Dumnezeu a avut grij s nsufleeasc corpul cu o parte nevzut, dar adnc resimit de fiecare om n parte. Tocmai aceast natur sacr, primordial de altfel, permite existena contiinei de sine, iubirii, iertrii, contemplrii i a tuturor celorlalte sentimente specific umane. Singurtatea, ca form de rentoarcere spre sine, permite omului s adreseze divinitii ntrebri precum: cine sunt eu?, ncotro m ndrept? care este menirea mea pe acest pmnt? etc., fr a primi ns un rspuns concret la acestea.