Teledetectie NOTIUNI INTRODUCTIVE 1. Definitii.

Teledetectia si aplicatiile ei Termenul teledetectie provine din limba engleza ( remote sensing, ceea ce semnifica detectare de la distanta, de la departare, fara contact direct) fiind introdus pentru prima data in literatura de specialitate, in SUA. Teledetectia este un domeniu tehnic care se ocupa cu detectarea, masurarea, inregistrarea si vizualizarea sub forma de imagini a radiatiilor electromagnetice, emise de obiecte si fenomene de pe Pamant sau din Univers, de la distanta, fara a avea contact direct cu acestea. Teledetectia nu reprezinta o stiinta, ci un ansamblu de aplicatii ale fizicii, matematicii, chimiei si ingineriei aerospatiale destinate obtinerii de imagini. De asemenea, teledetectia nu este o ramura a geografiei, dar ofera acesteia, la nivelul aplicatiilor fiecarei ramuri, o sursa de informatii de mare valoare. Geografia, stiinta mediului, in general, utilizeaza asemeni altor stiinte imaginile de teledetectie ca surse de informatii obiective. Metoda ce are ca scop extragerea de informatii din imaginile satelitare si aeriene, se numeste aerofotointerpretare. Aerofotointerpretarea sau fotointerpretarea geografica reprezinta o metoda dde cercetare specifica geografiei, dar aplicata si in alte stiinte apropiate, care utilizeaza imaginile de teledetectie. Aceasta metoda consta in analiza calitativa si cantitativa a imaginilor satelitare sau aeriene in vederea acumularii de cat mai multe informatii, cu diferite scopri legate de mediul geografic si componentele acestuia, scopuri materializate prin intocmirea de harti generale si tematice, planuri, schite, tabele grafice etc. Aerofotointerpretarea geografica realizeaza legatura dintre teledetectie si geografie. Fotogrammetria este o alta aplicatie ce utilizeaza imaginile de teledetectie, in scopul elaborarii de harti si planuri topografice sau tematice, pe baza masuratorilor precise ale obiectelor care apar in imagini si reprezentarii precise a acestora, la scara, pe hartie sau in format digital. 2. Repere istorice principale. Evolutia teledetectiei Fotografia este o inventie din anul 1839 apartinand la doi francezi si un englez. 1839 primii inventatori ai fotografiei (doi francezi si un englez). 1858 prima fotografie aeriana din balon (Fr); prima fotografie aeriana a orasului Boston (SUA). 1904 este realizata prima fotografie aeriana, folosind o racheta, de catre suedezul A.Maul. 1910 este fondata la Viena, Societatea Internaitonala de Fotogrammetrie 1957 lansarea primului satelit artificial, in URSS 1972 se deschide misiunea de teledetectie LANDSAT, SUA. 1960 1965 se realizeaza fotografierea aeriana a teritoriului Romaniei in alb-negru. RADIATII ELECTROMAGNETICE SI ROLUL LOR IN TELEDETECTIE Informatiile de teledetectie sunt stocate sub forma imaginilor obiectelor si fenomenelor. Acestea, indiferent de formatul lor, sunt rezultatul inregistrarii raspunsului al obiectelor si fenomenelor din natura, in urma interactiunii lor cu radiatia solara (sisteme de teledetectie pasiva) sau cu radiatii generate si controlate artificial (sisteme de teledetectie activa). Radiatiile electromagnetice, reprezinta o forma de manifestare a materiei, concretizata in emisii energetice, care pot fi detectate, masurate si chiar inregistrate, folosind diferite instrumente, in anumite conditii. Orice obiect din natura emite radiatii, indiferent de proprietatile lui fizice, chimice ori biologice. 1. Comportamentul radiatiilor. Surse de radiatii in teledetectie Asa cum afirmam mai inainte, orice corp din natura emite radiatii. Emisiile de radiatie ale corpurilor nu sunt identice, deoarece acestea sunt legate de individualitatea fiecarui corp. Doua corpuri din natura emit radiatii cu lungimi de unda diferite, fapt ce permite identificarea lor. Radiatiile electromagnetice au un comportament diferentiat, ce se defineste prin patru forme: Transmisia sau propagarea radiatiilor este penetrarea unui mediu de catre radiatiile electro-magnetice, fara a suferi modificari substantiale Reflexia se produce atunci cand radiatia se intoarce din mediul de unde a venit, sub un unghi egal cu cel de inciden. Difuzia reprezinta risipirea radiatiilor la contactul cu un mediu Absorbtia este datorata pieerderii radiatiilor intr-un mediu. Surse de radiatii in teledetectie: Soarele radiatie luminoasa si calorica Pamantul radiatii Gamma, calorice Radiatiile emise artificial microundele, laserul si undele sonore. 2. Spectrul electromagnetic Spectrul radiatiilor electromagnetice reuneste toate intervalele de lungimi de unda detectabile si masurabile de catre om, cu diferite mijloace. Dintre acestea, numai o parte pot fi recompuse sub forma imaginilor ce fac obiectul interpretarii geografice. Spectrul vizibil, cuprins intre 0,4 0,7 , este divizat in trei intervale: albastru, verde si rosu 3. Comportamentul radiatiilor electromagnetice in atmosfera Atmosfera nu este traversata la fel de catre toate radiatiile electromagnetice, indiferent de lungimea lor de unda. Energia caracteristica radiatiilor solare incidente la partea superioara a atmosferei terestre, este cu mult mai mare decat cea inregistrata la nivelul suprafetei Pamantului datorita transformarilor suferite de aceasta. In teledetectie, radiatia electromagnetica strabate atmosfera de doua ori, ca radiatie incidenta (de la Soare catre obiect) si in calitate de radiatie reflectata (de la obiect catre senzorul de teledetectie). Pentru a defini comortamentul atmosferic al radiatiilor, se folosesc doua notiuni. Rata de transmisie (propagare) atmosferica procentul in care radiatia cu o anumita lungime de unda penetreaza atmosfera terestra pe toata inaltimea acesteia. Opus acestei notiuni este termenul de rata de absorbtie atmosferica. Fereastra atmosferica interval de lungime de unda caracteristic radiatiilor din spectru, care poate trece prin atmosfera in anumite conditii (atmosferice). Acesta se poate defini ca intervalul de lungimi de unda, in limitele caruia rata de transmitere atmosferica este aproape de 100%.

4. Radiatiile electromagnetice si raportul cu suprafata terestra. Reflectana si radiana spectrala Reflectana este caracteristica obiectelor ce compun mediul terestru de a reflecta o parte a radiatie isolare incidente in directia senzorului de teledetectie, in functie de proprietatile lor fizice si chimice. Culoarea perceputa de ochiul uman, este rezultatul variatiilor de reflectan pe care corpurile le au in cele trei zone de baza ale spectrului vizibil (albastru, verde si rosu). Din combinarea celor trei lungimi de unda rezulta imaginea color cu toate nuantele cunoscute; din combinarea egala a acestora, rezulta albul. Cele trei culori aferente spectrului vizibil se mai numesc si culori aditive. Fiecare obiect din natura prezinta o curba de reflectan spectral. Aceasta reprezinta un grafic, o diagrama ce arata variatia reflectanei unui obiect, in functie de lungimea de unda a radiatiei electromagnetice. Astfel prin determinari spectrometrice realizate in laborator, se pot cunoaste varfurile de reflectanta ale obiectelor. Signatura spectrala este definita ca raspunsul spectral diferit, caracteristic, al obiectelor si fenomenelor, chiar daca imaginea perceputa de ochiul uman are aceeasi culoare. De exemplu, raspunsul spectral al coroanei merilor in luna iunie este identic la prima vedere cu cel al prunului, insa diferentierea se face mai mult in IR. Signatura spectrala variaza in stransa legatura cu sezonul de vegetatie, de momentul fotografierii (la elementele antropice, ex: culturi de camp), de localizarea in teren a obiectului si data/ora inregistrarii imaginii. Radiana semnifica fluxul de energei radiant pe unitatea de unghi solid ce corespunde unui obiect cu o suprafata relativ omogena, intr-o anumita directie in spatiu. Radiana se poate converti in reflectan si reciproc printr-o relatie matematica. In concluzie, suprafata terestra poate fi identificata, cartografiata si analizatape baza caracteristicilor spectrale diferite ale obiectelor ce o compun. PRINCIPIILE TELEDETECTIEI PASIVE Principiile de teledetectie se pot clasifica dupa: provenienta radiatiilor electromagnetice principii active si pasive modalitatea obtinerii informatiilor principii conventionale sau fotografice si principii neconventionale sau nefotografice. Principiile pasive presupun inregistrarea de imagini de la distanta ale obiectelorsi fenomenelor de pe suprafata terestra, utilizand numai radiatiile electromagnetice emise de acestea. Aceste aplicatii presupun inregistrarea radiatiei solare reflectata de catre corpuri sau a radiatiilor calorice din zona IR termal. In teledetectie se folosesc patru principii pasive de obtinere a imaginilor nefotografice: - principiul televiziunii satelitare - p scanaarii multispectrale - radiometriei - scanarii termice 1. Principiul televiziunii satelitare Primele misiuni cu astfel de aplicatii au fost legate de satelitii meteorologici. Aceste imagini erau destinate prognozei meteorologice deoarece rezolutia lor era slaba, insa acoperirea spatiala foarte mare. Sistemul utilizeaza ca senzori camerele de televiziune de constructie speciala, care capteaza si inregistreaza de la distanta, radiatiile luminoase emise de catre corpuri in mai multe intervale ale spectrului, de regula in zone de vizibil si IR. Tv satelitara are pana la un punct, multiple asemanari cu cea comerciala. Aceasta se bazeaza pe conversia radiatiilor luminoase in imagini pe tuburi catodice si care pot fi transmise prin diferite mijloace la distanta. Imaginea de tv satelitara prezinta o rezolutie mult mai mare decat cea de tv comerciala, deoarece este necesara identificarea cat mai multor detalii din teren. Diferenta de rezolutie dintre cele doua este de peste 10 ori. Teledetectia satelitara prin televiziune, utilizeaza sisteme de mai multe camere speciale, care pot inregistra simultan aceeasi imagine in mai multe benzi sau intervale spectrale, fapt ce o diferentiaza mult in raport cu tv comerciala bazata numai pe captarea radiatiilor vizibile. Inregistrarea imaginilor prin televiziune se poate realiza in doua moduri: - imaginea-cadru, cand punctele si liniile ce compun imaginea sunt inregistrate simultan si rezulta o imagine relativ unitara. - prin baleiere, cand inregistrarea imaginii se face punct cu punct si linie cu linie. Imaginile realizate prin principiul tv satelitare sunt imagini alb-negru, fiind diferite sub raport spectral, deoarece ele sunt complementare la nivelul lungimilor de unda. Televiziunea satelitara este un principiu pasiv tot mai putin utilizat in prezent. Camera se foloseste mai degraba la obtinerea imaginilor in timp real, folosite la supravegherea traficului, a sigurantei in marile orase, a calitatii mediului sau in mass-media, de la altitudini reduse, din avion sau elicopter. 2. Principiul scanarii multispectrale Se bazeaza pe faptul ca in natura, orice obiect sau fenomen emite radiatii electromagnetice, in functie de proprietatile lui fizice si chimice. Determinarea curbelor de reflectanta spectrala este esentiala pentru dezvoltarea aplicatiilor. Scanarea multispectrala utilizeaza radiatiile luminoase cu diferite lungimi de unda emise de catre corpurile de pe suprafata terestra. Aceste radiatii sunt, de fapt, radiatiile solare reflectate de catre obiecte. Imaginile obtinute prin acest principiu sunt numite multispectrale si sunt reprezentate prin mai multe inregistrari simultane, ce corespund cate unui interval spectral . Legate de acestea sunt notiunile de banda spectrala, respectiv scena satelitara. Banda spectrala interval in limitele caruia rezulta o imagine in cazul unei inregistrari multispectrale. Inregistrarea imaginilor se realizeaza intotdeauna pe principiul baleierii, adica punctu cu punct si linie cu linie. Fiecarei benzi spectrale ii corespunde o imagine alb-negru. Sistemele de scanare pot inregistra mai multe benzi. Scena satelitara suprafata limitata de teren cu dimensiuni bine precizate, in limitele careia se inregistreaza o imagine in mai multe benzi spectrale, prin scanare multispectrala. Sistemul de scanare multispectrala a atins in prezent performante deosebite, prin aparitia scanerului hiperspectral ce poate detecta si inregistra simultan, un numar foarte mare de lungimi de unda in limitele unui mare numar de benzi spectrale (224, scanerul AVIRIS). Aplicatiile imaginilor obtinute astfel sunt deosebit de diversificate si au o mare utilitate sociala. 3. Principiul radiometriei Acest principiu se bazeaza asemeni scanarii multispectrale, pe detectarea simultana si selectiva a radiatiilor electromagnetice emise de corpuri, la nivel de pixel, in diferite zone ale spectrului, in diferite momente. Sistemele de senzori sunt speciale si se numesc radiometre. Radiometrele sunt instrumente de teledetectie pasiva care masoara radiatiile electromagnetice emise de corpuri sau medii prin compararea lungimii de unda specifica acestora cu lungimi de unda standard al unor radiatii generate artificial.

Radiometria permite obtinerea prin baleiere a unor imagini multispectrale, similare celor din scanarea multispectrala. Prin radiometrie rezulta simultan imagini in intervale mai inguste din spectrul electromagnetic, fapt deosebit de util in inregistrarea comportamentului spectral al obiectelor. Interpretarea imaginilor radiometrice implica o serie de dificultati legate mai ales de corespondenta culorilor. In acest scop se utilizeaza colectii de valori spectrale care caracterizeaza diferitele elemente de mediu, in vederea identificarii acestora. Acestea se mai numesc si biblioteci spectrale. 4. Principiul scanarii termice Suprafata terestra, uscatul sau marile si oceanele au un potential caloric extrem de nuantat, determinat de proprietatile fizice si chimice ale elementelor ce o alcatuiesc. Toate aceste elemente emit radiatii luminoase dar si radiatii calorice, ale caror particularitati depind de mai multi factori, cum ar fi: proprietatile corpurilor, momentul de timp, potizia Soarelui pe bolta si ora. Aplicatiile de scanare termica folosesc din spectrul IR, numai lungimile de unda ale IR termal. Orice corp din natura, primeste radiatia calorica de la Soare, o stocheaza in structura lui, dar in timp, o cedeaza spatiului sub forma de radiatii din zona IR termal. In acest mod, fiecare corp emite radiatii calorice cu intensitati diferite in functie de temperatura dar si de lungimea de unda. Obiectele apar in imagini prin pixeli tot mai luminosi, pe masura ce temperatura lor este mai mare si suprafata mai uniforma. Corpurile de culoare inchisa, cu suprafete mate au cea mai intensa emisie de radiatie IR termal. Albedoul este astfel hotarator pentru emisia de radiatii calorice a corpurilor. Imaginile de teledetectie prin scanare termica sunt alb-negru, in care corpurile calde apar in tonuri deschise. PRINCIPIILE TELEDETECTIEI ACTIVE Teledetectia activa utilizeaza radiatiile electromagnetice generate artificial, cu ajutorul diferitelor sisteme, in vederea explorarii si inregistrarii sub forma de imagini a obiectelor si fenomenelor de pe suprafata terestra. Principiile cele mai cunoscute sunt legate de folosirea microundelor (radar), luminii polarizate sau laserului (lidar), respectiv undele sonore (sonarul). 1. Radarul Acesta utilizeaza microundele, mai exact o parte a acestora, cu lungimi de unda mai mari de 0,5 cm, deoarece aceste radiatii au o buna rata de transmisie (propagare) atmosferica. Acestea se pot propaga indiferent de conditiile atmosferice. Radarul de teledetectie are ca aplicatie principala obtinerea de imagini ale terenului si utilizeaza microundele generate artificial, cu ajutorul unor sisteme amplasate la bordul avioanelor, elicopeterelor sau satelitilor. Microundele sunt generate de un emitator special, sub forma unor pulsuri sau semnale cadentate. In acest caz, frecventa radiatiilor este mai importanta decat lungimea de unda. Sistemul radar inregistreaza imaginea prin scanare sau baleiere, la nivel de punct si linie, din care rezulta o imagine alb-negru, alcatuita din puncte mai luminoase sau mai intunecate (scara de gri), in functie de intensitatea semnalului de intoarcere (microunde reflectate). Suprafetele expuse spre radiatia incidenta sunt deschise ca ton de culoare, iar cele adapostite apar intunecate. De asemenea, imaginea suprafetelor cu o mare netezime (ex: cele metalice, din sticla, beton etc) apar in tonuri deschise datorita dispersiei slabe a microundelor, in timp ce suprafetele cu aspect neuniform, apar mai inchise datorita dispersarii fluxurilor de radiatii incidente. Vegetatia, datorita complexitatii sau rugozitatii mari a suprafetelor (frunze, ramuri), difuzeaza microundele, risipind energia radiatiilor, imaginea fiind difuza. Radarul de teledetectie utilizeaza numai o parte din spectrul microundelor, numite si unde radar. Frecventa este o caracteristica fundamentala, deoarece ea ilustreaza cadenta semnalului sau a pulsurilor de unda si ramane constanta indiferent de viteza de propagare sau lungimea de unda. Sistemele radar folosite in teledetectie difera in functie de pozitia antenei de emisie si receptie a microundelor in raport cu directia de zbor. Aceasta conditioneaza de fapt acoperirea spatiala a terenului inregistrat in imagini, ce depinde in egala masura si de altitudinea de zbor. Astfel, sistemul cel mai vechi cunoscut, dar si cel mai ineficient este radarul cu emisie verticala. Radarul lateral aerul purtat este cea mai folosita aplicatie sau tehnica in teledetectia radar. Rezolutia spatiala a imaginilor radar, definita ca dimensiunea in teren a pixelului sau punctului din structura imaginii, este diferita in functie de distanta fata de antena radar a obiectelor, astfel incat se poate vorbi de o rezolutie azimutala si de o rezolutie radiala. Acoperirea stereoscopica este o trasatura frecventa a imaginilor radar. Posibilitatea corectarii unghiului de incidenta al radiatiilor la scanarea laterala a terenului este utila pentru a obtine imagini in benzi paralele cu o suprapunere medie de 60%. Alta posibilitate este obtinerea de mozaicuri de imagini radar, similar celor de fotografii aeriene. Pe baza lor se pot genera harti topografice, de navigatie aeriana sau maritima ori harti tematice. In luna februarie 2000, naveta spatiala americana Endeavour a realizat o aplicatie de teledetectie radar in cursul misiunii de 11 zile, destinata obtinerii de imagini si in final de modele digitale ale suprafetei topografice a intregului uscat terestru, la rezolutii de 30 m, prelucrate la 90 m. Misiunea SRTM a fost un succes, deoarece in prezent, aceste date topografice sunt accesibile diferitelor domenii de cercetare teoretica si aplicata. Sistemul a captat fluxurile de microunde reflectate dupa emisia controlata de la bordul navetei, cu ajutorul a doua antene distantate printr-un brat mobil, fapt ce a permis polarizarea diferita a fasciculelor si generarea de imagini cu un anumit decalaj, exploatate apoi pe computer. 2. Sistemul LIDAR Lidarul foloseste in locul microundelor, lumina polarizata numita si laser. Radiatiile luminoase laser, cu un fascicul foarte ingust si un mare potential energetic, cu lungimi de unda din spectrul vizibil sau IR, sunt emise sub forma de pulsuri de unda, cadentat, similar radarului, in directia terenului, care le reflecta si mai ales le modifica caracteristicile. Principiul utilizeaza scanarea sau baleierea suprafetelor de uscat sau acvatice. La contactul cu obiectele din teren, lumina laser incidenta, cu parametrii cunoscuti este reflectata, partial absorbita sau difuzata. Sistemul masoara de fapt timpul de intoarcere al razelor laser reflectate, in functie de care, acesta calculeaza automat distanta dintre aparatul de zbor si obiectul scanat sau baleiat. Lumina laser este generata la un anumit unghi, in limitele unei zone de acoperire unghiulara numita si camp de vedere. Ea are aspectul unui spot cu o energie care nu este periculoasa pentru ochiul uman, avand latimea de cca 6 mm. Aceasta atinge terenul sau obiectele sub forma unei amprente, de forma unui cerc, in raport de care se apreciaza si rezolutia spatiala in plan orizontal a imaginii (diametrul cercului). Pentru fiecare punct scanat se inregistreaza datele de navigatie dar si coordonatele precise GPS, raportate la cele trei axe din spatiu (x, y, z) dar si calibrate cu ajutorul unor statii GPS de la sol, de foarte mare precizie. Imaginea rezultata este in scara de gri si contine un mare volum de informatie, exprimat si prin nuamrul de puncte scanate, raportat la suprafata de referinta. Imaginea are deja o proiectie cartografica, deoarece punctele sau pixelii se inregistreaza pe fiecare linie scanata, impreuna cu pozitia spatiala, determinata simultan prin semnalul de la satelitii GPS. Imaginile si masuratorile de acest tip sunt folosite in analiza formatiunilor de gheata si zapada, a norilor si fronturilor din atmosfera, respectiv in modificarile la nivelul altimetriei si batimetriei.

Prin acuratetea datelor obtinute, aflata in plin proces de perfectionare, sistemele de scanare laser sunt in prezent unele dintre cele mai precise sisteme folosite in teledetectie. 3. Principiul sonarului Sonarul utilizeaza undele sonore generate in limitele unor parametrii cunoscuti, de catre sisteme speciale. Acestea sunt emise diferit, in functie de frecventa, astfel incat, calitatea imaginilor rezultate este cu atat mai buna la nivel de rezolutie sau detaliere, cu cat distanta parcursa de sunet este mai mica iar frecventa semnalului sonor mai mare. Aplicatiile sunt legate aproape exclusiv de mediul marin, de bazinele acvatice, deoarece propagarea sunetului este optima prin apa si mult mai dificila in atmosfera. Principiul este destul de apropiat de cel al radarului sau lidarului. Undele sonore sunt emise de generatoare submerse de pe nave sau submarine, in directia fundului apei marine, unde interactioneaza cu medii diferite ca structura si rugozitate. Sistemul exploreaza obiectele tot prin scanare sau baleiere, in limitele razei de actiune mai larca sau mai limitata, prin emisia ciclica a undelor sonore. Semnalul de raspuns este captat, convertit in curenti electrici, inregistrat, prelucrat si vizualizat pe tub catodic, unde apare o imagine albnegru, numita si sonograma. Aceasta arata destul de fidel imaginea sedimentelor si a formelor sau structurilor de pe fundul bazinului acvatic, si este utila in studiul reliefului si geologiei acestora. Suprafetele expuse undelor sonore sunt mai deschise ca ton de culoare, comparativ cu cele ascunse fluxului de unde. Imaginea este de asemenea usor de utilizat in aplicatiile SIG, deoarece, similar imaginilor LIDAR, aceasta are proprietati geometrice asociate fiecarui pixel. In acest mod, se elaboreaza harti digitale ale reliefului submarin. O aplicatie de mare importanta este si generarea hartilor de navigatie cu ajutorul sonarului. AEROFOTOGRAFIEREA mijloc utilizat in sistemul de teledetectie pasiva cu scopul de a obtine imagini fotografice folosind camera de fotografiere aeriana. 1. Zborul de aerofotografiere Fotografierea aeriana este realizata de cele mai mult ori, cu avionul. Aerofotografierea presupune mai multe etape de la pregatirea misiunii la obtinerea si livrarea imaginilor. 2. Camera de fotografiere aeriana sistemul de senzori ai acestei aplicatii. 3. Procesarea imaginilor aeriene Obtinerea de imagini aeriene este dependenta de reflectanta spectrala a obiectelor si fenomenelor de la suprafata terestra, caracteristicile camerei si sensibilitatea spectrala a filmului. 4. Caracteristicile imaginilor aeriene Imaginea aeriana este statica (toate obiectele in miscare vehiculele sunt surprinse in pozitie statica) Imaginea aeriana prezinta terenul la ora fotografierii, la o anumita data bine precizata, ceea ce ii confera acesteia un caracter obiectiv, in comparatia cu planul sau harta. Formatul, marimea si elementele de identificare ale imaginilor aeriene sunt determinate de tipul de camera metrica, ce impune alegerea unui anumit tip de pelicula. Imaginea are o scara proprie care este variabila, in conditiile in care punctele ce o alcatuiesc au o pozitie altimetrica diferita. Cu toate acestea, fotogramele aeriene au fost clasificate si dupa scara: - imagini la scara mare: peste 1:10.000 - scara medie: 1:10.000 1:30.000 - scara mica: sub 1:30.000 Caracteristicile fotografice sunt exprimate prin nuantele sau tonurile de culoare ce corespund obiectelor din imagine. Din acest punct de vedere diferentiem imagini alb-negru si (in scara de gri) si imagini color. Limita dintre detaliile din imagine este determinata de puterea de rezolutie exprimata ca numar de linii albe si negre ce se diferentiaza pe un milimetru in imagine. Scara imaginilor aeriene este exprimata ca raport intre dimensiunea elementelor din imagine si a celui corespunzator din teren. Deplasarea radiala apare ca deformare datorita proiectiei centrale ce implica aparitia deplasata a punctelor din teren de la altitudini mari, in raport cu cele joase. La imaginile verticale, deplasarea radiala este nula in centru, si creste proportional catre marginile acesteia Realizarea de harti si planuri folosind imaginea aeriana, impune corectarea deformarilor la nivelul scarii, dar si a deplasarii radiale ortorectificare sau ortocorectie ce are la baza algoritmi matematici complecsi, imaginea transformandu-se in ortofotograma sau imagine ortorectificata. Deplasarea radiala implica modificari de pozitie ale punctelor de pe teren, afectand distantele si unghiurile masurate pe fotogramele aeriene. Ortocorectarea (ortorectificarea) este un ansamblu de operatii ce au ca scop inlocuirea imaginilor in proiectie centrala, cu o imagine in proiectie ortografica la care efectul topografic sau deplasarea radiala vor fi in mare masura eliminate sau diminuate. Imaginea rezultata se numeste ortofotograma, in care este inlaturat efectul de paralaxa. CARACTERISTICILE IMAGINILOR DE TELEDETECTIE Imaginile satelitare si aeriene sunt reprezentari obiective si instantanee ale realitatii terenului, raportate precis la repere spatio-temporale. 1. Scara imaginilor raportul de micsorare a unui element din teren, care apare in cuprinsul imaginii. 1/n = d/D = f/H Deoarece punctele si obiectele din imagine sunt situate in realitate la altitudini diferite desi pe planul imaginii apar la acelasi nivel, rezulta ca obiectele mai apropiate de camera au scara mai mare decat cele mai departate. Aceasta deformare se mai numeste si efect topografic si poate fi corectat prin inlocuirea proiectiei centrale cu cea ortografica. O aerofotograma sau o imagine de teledetectie in general, nu se preteaza la elaborarea de harti, decat daca proiectia centrala este inlocuita cu o proiectie ortogonala sau ortografica, ceea ce permite unificarea scarii pe taota suprafata imaginii. Asemenea hartilor, si imaginile de teledetectie se pot grupa dupa criteriul scarii: - imagini la scari mari: mai mari de 1:50.000 - imagini la scari medii: 1:50.000 1:500.000 - imagini la scari mici : sub 1:500.000

2. Rezolutia imaginilor permite identificarea unui obiect de catre analistul care utilizeaza imaginea 2.1. Rezolutia spatiala reprezinta dimensiunea lineara a celui mai mic obiect din teren prezent intr-o imagine. La imaginile digitale, rezolutia spatiala corespunde dimensiunii in teren a laturii unui pixel. O imagine de rezolutie mica permite identificarea unor detalii de mari dimensiuni (grupe montane...) printr-un numar limitat de pixeli, in timp ce pe o imagine de rezolutie mare se pot identifica detalii mici din teren. Rezolutia este cu atat mai mare, cu cat scara este mai mare. Clasificarea imaginilor in functie de rezolutia spatiala: imagini de foarte mica rezolutie peste 1000 m img de mica rezolutie 1000 m 100 m rezolutie medie 100 m 10 m rezolutie mare 10 m 1 m foarte mare rezolutie sub 1 m Puterea de rezolutie exprima performanta unui senzor de a permite obtinerea de imagini de cea mai buna calitate si arata cat de performant este acesta. 2.2. Rezolutia spectrala reprezinta intervalul spectral in limitele caruia s-a realizat inregistrarea imaginii. In cazul imaginilor multispectrale, rezolutia spectrala se exprima prin numarul de benzi sau intervale spectrale in care s-au obtinut in mod simultan imagini ale aceleiasi suprafete de teren si raportarea lor la spectrul electromagnetic. Rezolutia spectrala permite identificarea unui obiect din teren, prin intermediul radiatiei electromagnetice reflectate in limitele unei ferestre atmosferice. Astfel, unele obiecte din teren, mai mici decat rezolutia spatiala a imaginii, se pot identifica datorita rezolutiei spectrale. Rezolutia spectrala depinde de doua elemente: de comportamentul spectral al obiectelor raportat la lungimea de unda a radiatiei electromagnetice, respectiv de sensibilitatea senzorului in raport cu diferitele intervale spectrale. Reflectanta procentul din radiatia solara incidenta pe care un corp il reflecta in atmosfera. Pe baza reflectantei in raport cu lungimile de unda ale spectrului electromagnetic, se genereaza o reprezentare grafica numita si curba spectrala care este specifica fiecarui obiect si exprima variatia reflectantei in raport cu lungimea de unda a radiatiei reflectate. Radiana valoarea cantitativa a energiei emise in spatiu de un obiect. Clasificarea imaginilor dupa rezolutia spectrala: - imagini de mica rezolutie: 3 4 benzi spectrale - rezolutie medie: 3-4 14-15 benzi spectrale - rezolutie mare: 15 220 benzi spectrale obtinute simultan in intervale inguste ale spectrului. In aceasta categorie se inscriu imaginile hiperspectrale. 2.3. Rezolutia temporala localizeaza in timp caracteristicile imaginii si reprezinta momentul de timp bine precizat la care a fost inregistrata o imagine; intervalul de timp in limitele caruia un sistem de teledetectie a inregistrat imagini. Timpul de revizitare reprezinta intervalul de timp dintre doua imagini inregistrate consecutiv. Din acest punct de vedere, aplicatiile pot fi grupate in: sisteme de mare rezolutie temporala: revizitare intre 24 ore si 3 zile. rezolutie medie: 4 16 zile rezolutie mica: mai mult de 16 zile. Rezolutia temporala explica, in egala masura, prezenta sau absenta unui element din imagine la un moment dat. 3. Signatura spectrala nuanta/ tonul de culoare prin care un obiect cu trasaturi omogene apare in cadrul unei imagini. Signatura spectrala nu este intamplatoare, ci exprima comportamentul obiectelor in raport cu radiatiile electromagnetice. Din punctul de vedere al signaturilor spectrale, imaginile de teledetectie se clasifica in doua tipuri: a) Imagini alb-negru prezinta signaturi spectrale sub forma trecerii de la alb la negru, numite si tonuri de culoare (ce definesc scara de gri). Acestea se subimpart in imagini spectrozonale si imagini pancromatice. b) Imaginile color se grupeaza in imagini in culori naturale si imagini falscolor. Prin cunoasterea varfurilor de reflectanta si raportarea lor la intervalele benzilor spectrale se va stabili combinatia optima din care va rezulta cea mai buna imagine color, cea mai expresiva imagine aplicabila in interpretarea unui element de mediu. 4. Stralucirea si tonul de culoare exprima variatia intensitatii luminii reflectata, difuzata sau emisa de catre obiectele care apar in spatiul cuprins in imagine. Aceasta este o componenta a signaturii spectrale si contribuie la definirea comportamentului spectral al unui obiect. Stralucirea este perceputa subiectiv de catre ochiul uman, printr-o senzatie de o anumita intensitate. Aceasta se exprima cantitativ cu ajutorul radiantei, mai exact, a cantitatii de radiatie pe care un corp o emite in spatiu. Tonul de culoare reprezinta trasatura unui obiect de a reflecta radiatia solara incidenta, pe fondul caracteristicilor atmosferice si a sensibilitatii senzorului de teledetectie. 5. Contrastul imaginilor este exprimat prin raportul dintre partile cele mai luminate si partile cele mai intunecate ce compun imaginile. O imagine are un contrast bun, atunci cand numarul de tonuri de culoare ce pot fi identificate cu ochiul liber este mai mic (7, 8 sau cel mult 10). Imaginile cu un contrast slab nu permit identificarea exacta a numarului de tonuri de culoare, chiar si cu ajutorul scarilor de ton. In acest caz, tonurile sau nuantele de culori se contopesc, iar anumite obiecte sunt greu de identificat. Contrastul se poate exprima prin formula: CR = Bmax/Bmin CR raportul de contrast Bmax, Bmin stralucirea maxima si minima a pixelilor din aceeasi imagine Aprecierea cantitativa se face pe o scara de la 1 la 10. Valorile mai mari de 4,5 reprezinta un contrast bun, iar cele sub 1,5, un contrast slab. O modalitate de corectare a contrastului este folosirea histogramei imaginii, grafic ce exprima distributia numerica a numarului digital la nivelul unei imagini alb-negru. Imaginile color prezinta trei histograme, cate una pentru fiecare banda (RGB).

Valoarea spectrala sau numarul digital este un numar intreg, cuprins intre valorile 0 (negru) si 255 (alb), asociat fiecarui pixel in parte la nivel de imagine alb-negru. Prin modificarea acestor valori ce compun imaginea, rezulta posibilitatea imbunatatirii contrastului. 6. Capacitatea de detectare exprima in ce masura o imagine de teledetectie permite analistului sa sesizeze prezenta unui obiect si a unor caracteristici ale acestuia, folosind ochiul liber dar si instrumente optice. Aceasta depinde de toate proprietatile importante ale imaginii, in special de rezolutia spatiala, rezolutia spectrala si de cea temporala. Detectarea obiectelor si a particularitatilor acestora depinde in mare masura si de experienta analistului. In practica analizei imaginilor de teledetectie, exissta algoritmi matematici care permit clasificarea automata a pixelilor. In functie de informatia din teren si algoritmul utilizat, exista doua tipuri principale de clasificari: a) Clasificarile nesupervizate presupun gruparea pixelilor care au aceeasi signatura speectrala, fara a se cunoaste de la inceput semnificatia lor in teren. Aceasta delimiteaza gruparile de pixeli din imagine numai pe baza signaturii spectrale. In final, se acorda fiecarei grupari de pixeli semnificatia acesteia in teren. b) Clasificarile supervizate presupune cunoasterea semnificatiei in teren a pixelilor cu diferite signaturi speectrale, astfel incat analistul sa genereze esantioane de pixeli pe baza carora toti ceilalti pixeli din imagine sa fie separati in clase sau categorii. 7. Acoperirea spatiala a imaginilor exprima cat de extins este terenul ce corespunde unei scene satelitare sau unei fotograme aeriene. Fotogramele aeriene sau aerofotogramele au o acoperire spatiala mult mai mica decat imaginile satelitare. Exista fotograme verticale sau nadirale, care prezinta obiectele prin imagini apropiate de proiectia lor, fiind utilizate pe scara larga, inclusiv la intocmirea de harti si planuri. Acoperirea spatiala se poate aprecia usor cunoscand scara imaginii. oblice si inclinate Fotografierea aeriana efectuata in sistemul benzilor, pe trasee paralele de zbor ce acopera in final zona de interes in diverse aplicatii, implica posibilitatea extinderii acoperirii spatiale in mod considerabil. Suprapunerea laterala a imaginilor, extinde suprafata acoperita de imagini, dar, in conditiile in care ea reprezinta un procent de 60% din cele doua imagini alaturate. Astfel se formeaza un dublet, ce se poate exploata cu aparate optice ce utilizeaza principiul stereoscopiei. Acest model 3D pe care ochii il percep prin lentilele stereoscopului, se mai numeste si stereomodel. Extinderea acoperirii spatiale se realizeaza prin fotoasamblaje de imagini. 8. Proprietatile geometrice Orice imagine de teledetectie este un model al realitatii terenului la o scara redusa, si reprezentat in contextul proiectarii suprafetei pamantului pe un plan. Asemeni hartilor, si in cazul imaginilor apar deformari ce afecteaza pozitia obiectelor dar si elemente spatiale, cum ar fi distante, suprafete sau unghiuri. Acestea se impun a fi cunoscute, a fi controlate dar si eliminate intr-o cat mai mare masura. Procedeul prin care se realizeaza acest lucru presupune georeferentierea imaginilor si ortorectificarea acestora. Exista doua situatii: cazul imaginilor satelitare digitale cazul fotogramelor aeriene si al imaginilor satelitare de rezolutie mare si foarte mare In cazul imaginilor satelitare digitale unde nu se specifica proiectia, aceasta exista dar are un caractr arbitrar. Astfel, exista posibilitatea asocierii pixelilor unei imagini cu proiectia exacta raportata la un anumit elipsoid. Georeferentierea sau geocorectia reprezinta procesul prin care se atribuie unei imagini de teledetectie o proiectie cunoscuta, cu un anumit elipsoid. Prin georeferentiere, imaginea este transformata geometric datorita deplasarii pixelilor pe noi pozitii definite de coordonate reale, fie geografice, fie rectangulare. Georeferentierea este in fapt o transformare matematica ce implica alocarea unor noi pozitii, reale, pixelilor din imagine. Este pasul decisiv de la imagine la harta digitala bazata pe imagine ca sursa de informatii geografice. 9. Cheia de descifrare, legenda si informatiile auxiliare Cheia de descifrare este legata de caracteristicile prin care obiectele apar in continutul imaginii si care au valoarea unor criterii de interpretare ce permit identificarea, localizarea, descrierea si analiza obiectelor. La imaginile satelitare sau multispectrale mai recente, in format digital, sunt furnizate benzile spectrale ce compun scena satelitara dar si un fisier cu date despre imagine, numit si fisier de metadate care cuprinde o serie de informatii necesare in aplicarea de calibrari si corectii radiometrice. In cazul fotogramelor aeriene, fiecare imagine este insotita de datele de identificare, parametrii imaginii, necesari in procesul de ortorectificare sau ortocorectie. Aceste elemente pot fi eliminate in functie de cerere, dar pot insoti sub forma unui fisier suplimentar imaginile in format digital. Se deosebesc urmatoarele elemente: Nivela sferica ajuta la orizontalizarea camerei de fotografiere aeriana, indicand unghul dintre axul acesteia si verticala locului Ceasul indicator arata ora exacta a fotografierii Altimetrul indica plafonul de zbor in metrii, raportat la nivelul marii. Contorul de pozitii indica numarul cadrului de pe filmul de fotografiere aeriana Numarul imaginii este indicat in coltul din dreapta al acesteia, cu alb, si se compune din cifra propriu-zisa ce permite identificarea imaginii in mozaicul zborului si in banda, respectiv anul fotografierii. Marcile fiduciale apar in fiecare colt al imaginii sau la mijlocul fiecarei laturi. Prin unirea acestora rezulta punctul central al imaginii. Legenda imaginilor de teledetectie este valabila doar pentru prelucrarea avansata a acestora sub forma hartilor sau ortofotoplanurilor. Imaginile in starea lor initiala nu au legenda. Harta satelitara este o reprezentare avansata a datelor de teledetectie, folosind de cele mai multe ori subscene satelitare ce au trecut prin etapte de procesari complexe, inclusiv corectii radiometrice si geometrice. 10. Nivele de prelucrare ale imaginilor exprima complexitatea diferitelor transformari sau modificari aplicate imaginilor in scopul corectarii acestora si mai ales al imbunatatirii calitatii lor. Fiecare aplicatie ce utilizeaza imagini necesita, de cele mai multe ori, aplicarea unor procesari sau tratamente acestor date reprezentand realitatea terenului. In practica, se remarca patru niveluri de prelucrare a imaginilor: nivelul 0 corespunde imaginii brute, adica al imaginii imediat rezultata de la senzor. nivelul 1A corespunde imaginii la care s-au aplicat corectiile radiometrice. nivelul 1B este imaginea calibrata, corectata radiometric si restabilita geometric.

nivelul 2A corespunde imaginilor corectate radiometric si geometric, carora le-a fost atribuita o proiectie cartografica definita de un sistem real de coordonate. nivelul 2B apartine tot imaginilor georeferentiate dar conregistrate cu o harta, prin realizarea corespondentei dintre pixelii din imagine si punctele de control din teren. nivelul 3A corespunde imaginilor la care deplasarea radiala sau de relief a fost eliminata prin ortorectificare. nivelul 3B este cel mai avansat, deoarece implica mozaicurile de imagini, corectate radiometric, geometric si ortorectificate, asimilabile produselor cartografice de mare acuratete.

ELEMENTE DE INTERPRETARE A IMAGINILOR Prin interpretarea geografica, imaginea de teledetectie isi atinge scopul. O imagine care nu a fost supusa interpretarii reprezinta numai un ansamblu sau o colectie de signaturi spectrale, mai precis un volum de date. 1. Evolutia istorica Constientizarea importantei abordarii analitice a imaginilor este legata de infiintarea in 1910, la Viena, a Societatii Internationale de Fotogrametrie (ISP), devenita in 1980, Societatea Internationala de Fotogrammetrie si Teledetectie (ISPRS). Aceasta confirma vechimea de aproape un secol a acestei metode. Primele preocupari in exploatarea imaginilor aeriene apartin domeniului militar. In perioada interbelica sunt cunoscute primele aplicatii in domeniul civil, insa marile realizari apartin perioadei postbelice. In Romania, fotografierea aeriana a intregului teritoriu s-a realizat in anii 60. Principalele aplicatii au fost legate pe langa intocmirea hartilor si planurilor topografice, de agricultura, silvicultura si gestionarea resurselor de apa. 2. Notiuni de baza Interpretarea imaginilor constituie un ansamblu de metode, procedee, criterii ce au ca scop extragerea, pe baza de analiza calitativa si cantitativa a informatiilor despre obiectele din teren cuprinse in imagine. Interpretarea geografica a imaginilor realizeaza legaturile dintre domeniile teledetectiei si diferitele domenii ale stiintelor geografice. Se aplica intr-un timp mai scurt decat alte metode, permite analiza zonelor greu accesibile, dar necesita si verificarea sau validarea in teren a rezultatelor obtinute. Interpretarea imaginilor prezinta doua aspecte: Calitativ, care se bazeaza pe examinarea vizuala a imaginilor, in vederea extragerii de informatii de natura calitativa descrieri, localizari, diferite schite sau reprezentari simple. Cantitativ, se refera la utilizarea imaginilor in vederea obtinerii de informatii cantitative legate de obiectele si fenomenele din teren, prin aplicarea de metode bazate pe algoritmi matematici; se obtin harti tematice iar rezultatul poate fi completat cu tabele de date, grafice, diagrame... Aplicatiile de analiza cantitativa ale imaginilor s-au perfectionat in ultimele 2-3 decenii si au dus la dezvoltarea unui domeniu distinct de cercetare, legat de interpretarea imaginilor, denumit procesarea digitala a imaginilor. Rectificarea/repararea imaginilor (preprocesare) are ca scop obtinerea de imagini cat mai corecte in raport cu reprezentarea terenului, prin calibrari radiometrice si corectii geometrice. Perfectionarea sau imbunatatirea imaginilor ansamblu de operatii matematice-statistice ce permite obtinerea unei imagini de calitate superioara, in care detaliile sa poata fi diferentiate vizual. Clasificarile de pixeli tehnici cantitative de identificare si extragere a informatiilor geografice. Pixelii sunt grupati in clase distincte si rezulta harti tematice utile in analiza SIG. Validarea are ca scop compararea informatiilor geografice cu realitatea terenului. Integrarea datelor in SIG presupune integrarea imaginilor in proiecte, alaturi de date topografice, geologice, de cadastru etc, in scopul obtinerii de harti tematice simple. Interpretarea imaginilor utilizeaza in principal, doua procedee: - Procedeul cautarii globale, reprezinta identificarea unui obiect din imagine dupa ce aceasta a fost examinata integral, vizual (cu ochiul liber sau cu aparatura stereoscopica), in format analogic sau digital. - Procedeul cautarii selective, presupune mai multa experienta din partea examinatorului, obiectele fiind identificate in functie de caracteristicile lor si contextul in care apar (o gara apare doar pe traseul unei cai ferate) 3. Etapele interpretarii imaginilor a. Documentarea presupune documentarea bibliografica si cartografica a problemelor ce urmeaza a fi rezolvate prin interpretarea imaginilor. b. Alegerea imaginilor consta in stabilirea caracteristicilor imaginilor ce vor fi utilizate (rezolutie spatiala, spectrala, temporala, scara etc). Stabilirea corecta a imaginilor este cheia obtinerii unor rezultate cat mai bune in analiza bazata pe imagini satelitare sau aeriene c. Pregatirea pentru interpretarea imaginilor este o etapa facultativa d. Interpretarea propriu-zisa a imaginilor imaginile sunt examinate, sunt analizate calitativ si cantitativ, in vederea obtinerii de informatii noi despre obiecte si fenomene. Interpretarea sau analiza imaginilor analogice s-a efectuat mult timp cu ajutorul instrumentelor optice, care exploateaza calitatile stereoscopice ale dubletului. Prin aceste aplicatii ale instrumentelor optice, exista posibilitatea de a obtine modelul stereoscopic al terenului, pentru suprafata coumna a imaginilor ce alcatuiesc dubletul, a unor schite de harta si mai ales a realizarii unor masuratori de precizie cu stereomicrometrul sau bara de paralaxa. Extragerea informatiilor din imaginea digitala este etapa ce face pasul decisiv catre integrarea rezultatelor interpretarii SIG. In ansamblu, exista doua posibilitati de a obtine informatii din interpretare, in format vectorial sau raster. e. Validarea rezultatelor este etapa care concretizeaza interpretarea imaginilor. Rezultatele se impun a fi comparate cu informatii din surse independente de imaginile utilizate. De multe ori, terenul este considerat ca element de referinta in analiza. 4. Criterii de interpretare a imaginilor

Interpretarea imaginilor de teledetectie este o metoda mult diferita de interpretarea imaginilor in general. Aceasta implica o anumita initiere, deoarece obiectele din teren apar intr-o configuratie cu totul aparte in raport cu ceea ce se observa in realitate. Criteriile de itnerpretare reprezinta caracteristici ale imaginii obiectelor ce apar in aerofotograme sau imagini satelitare, pe baza carora acestea pot fi identificate, localizate, descrise si analizate. In functie de legatura cu imaginea obiectului, exista doua tipuri de criterii (directe si indirecte) care se aplica selectiv, in functie de proprietatile obiectului si caracteristicile imaginilor. Folosirea acestor indici este specifica indeosebi analizei calitative a imaginilor sau interpretarii vizuale. 4.1. Criteriile directe rezulta din caracteristicile individuale ale obiectului; acestea sunt trasaturi legate de imaginea singulara a obiectului (forma, culoarea, dimensiunea sau marimea). a) Forma obiectului este cel mai simplu criteriu direct, aplicabil insa in anumite conditii. Forma obiectelor din imagini nu corespunde de cele mai multe ori cu forma lor privite in teren. Utilizarea formei presupune de multe ori un efort de imaginatie al interpretatorului, rezultat dintr-o anumita experienta. b) Marimea obiectului poate fi abordata in doua modalitati. Dpdv calitativ el se aplica prin compararea dimensiunii obiectului cu dimensiunile unor obiecte similare. Cantitativ, criteriul direct este aplicat prin determinarea dimensiunilor obiectelor cu ajutorul unor instrumente optice, respectiv prin utilizarea aplicatiilor de analiza spatiala in SIG. In aplicarea marimii este importanta cunoasterea proprietatilor geometrice ale imaginilor. c) Culoarea sau tonul de culoare se poate aplica cel mai usor in cazul imaginilor in culori naturale. In acest caz, aplicarea culorii in diferentierea obiectelor presupune cunoasterea exacta a datei obtinerii imaginii si a signaturii spectrale a obiectului, respectiv a rezolutiei spatiale a imaginii. Desi usor de interpretat, imaginea in culori naturale ofera un continut informational destul de limitat. Imaginile falscolor presupun o mai mare experienta in interpretare, deoarece cromatica lor este total diferita de cea pe care ochiul uman o percepe. In aceasta situatie se impune cunoasterea precisa a rezolutiei spectrale a imaginii si a comportamentului spectral ce genereaza signatura spectrala. Avantajul imaginii falscolor este continutul informational mai consistent in comparatie cu imaginile in culori naturale. Tonul de culoare impune o abordare diferentiata a problematicii de interpretare, in functie de caracteristicile imagini 4.2 Criterii indirecte rezulta din combinarea si asocierea imaginilor obiectelor. Acestea nu mai depind atat de mult de signatura spectrala, cat mai ales de rezolutia spatiala si de acoperirea spatiala a imaginilor. Criteriile se aplica selectiv, mai ales in cazul in care cele directe nu sunt suficiente pentru identificarea corecta a obiectelor. a) Pozitia obiectului reprezinta localizarea obiectului in spatiu, in raport cu alte obiecte de acelasi tip sau de tipuri diferite. Anumite obieecte sunt strans legate intre ele. De exemplu, o gara se afla intotdeauna langa o cale ferata. b) Umbra obiectului este o caracteristicaa imaginii in spectrul vizibil sau a imaginii falscolor care se suprapune si unei parti din spectrul vizibil. Umbra depinde de momentul in care s-a realizat imaginea, astfel incat obiectele apar cu umbre mai lungi in timpul iernii si mai scurte in timpul verii, dar si mai scurte la amiaza si mai lungi dimineata sau catre apusul Soarelui. Umbra depinde si de inaltimea obiectelor, astfel incat ea poate fi utilizata in interpretarea obiectelor inalte cum ar fi copacii sau cladirile. Criteriul se aplica mai usor la obiectele izolata, mai inalte, care dau imaginea proiectata a formei lor. Pe baza umbrei se poate estima ora la care imaginea a fost preluata. c) Criteriul dispersiei exprima gradul de imprastiere in spatiu a obiectelor de acelasi fel. Acesta ofera explicatii privind natura unor fenomene. De exemplu, dispersia copacilor in poieni sau pe suprafata topografica in ansamblu, arata faptul ca acestia sunt un rest dintr-o veche padure. d) Densitatea exprima gradul de concentrare al obiectelor de acelasi tip pe unitatea de suprafata. O mare densitate de cladiri de locuit cu mai multe etaje intr-un oras sau cartier, exprima o mare densitate a populatiei. e) Structura desemneaza modul de organizare in spatiu al imaginilor obiectelor. Criteriul este aplicabil tuturor componentelor de mediu, naturale sau antropice, indiferent de marimea lor. O asezare veche, are de regula un plan neorganizat, deoarece evolutia ei nu s-a bazat pe un plan prestabilit, in schimb, o asezare noua are o structura ordonata, geometrica ori rectangulara. f) Textura rezulta din combinarea signaturilor spectrale la nivelul imaginii unui obiect neomogen. Este aplicabila in primul rand in interpretarea obiectelor ce acopera suprafete mai extinse dar si celor punctuale. In cadrul imaginilor in format analogic, pe hartie, textura este gradul de omogenitate al punctelor ce compun imaginea unui obiect. In cazul imaginilor digitale, alcatuite din pixeli, textura reprezinta gradul de omogenitate al pixelilor ce alcatuiesc imaginea obiectului. Textura poate fi clasificata dupa omogenitatea punctelor sau pixelilor, in: - textura fina are un grad mare de omogenitate (ex: culturile de cereale inainte de recoltare, graul, nisipul) - textura medie grad mediu de eterogenitate (ex: lanurile de porumb sau floarea-soarelui, pietrisul din albii) - textura grosiera si foarte grosiera are cel mai mare grad de eterogenitate, cu puncte sau pixeli mari si diversificati, relativ usor de diferentiat (ex: grohotisurile, bolovanisurile, livezile, plantatiile viticole etc). Pe langa acestea, exista si tipuri texturale intermediare. Un element esential este alegerea adecvata a imaginilor, in functie de rezolutia lor. Concluzie: Criteriile de interpretare se aplica in mod selectiv pe cele mai diverse categorii de imagini. Analistul trebuie sa aleaga mai intai cele mai potrivite imagini si apoi sa treaca la identificarea obiectelor. Exista situatii cand se aplica doar criterii directe (relativ rare) dar si cazuri ce necesita combinarea aproape a tuturor criteriilor prezentate. Pentru a multiplica acuratetea rezultatului interpretarii, se aplica de regula mai multe criterii in analiza unui singur obiect sau grup de obiecte. Exemple in acest sens au fost prezentate in capitolul de fata, desi ele au fost centrate pe aplicarea unui singur criteriu. Specificul aplicatiei este esential in aplicarea criteriilor.