Structural textul poeziei Lacustra este alcatuit din 4 catene, dintre care strofa-refren apare la inceputul si la sfarsitul textului

conferindu-I o inchidere perfecta. Se modifica insa versul al doilea: noua sa forma ( Tot tresarind, tot asteptand ) , cu sens durative si repetitive, adduce in ultima strofa o deschidere, sugerand nelinistea, asteptarea a ceva nedefinit, deci misterios. Mecanismul sugestiei sta in folosirea verbului a astepta fara complement: verb al tensiunii, al starii orientat e catre viitor. Faptul ca asteptarea e continua sporeste si eternizeaza anxietatea. Inaginarul poetic se organizeaza in jurul a doua simboluri: ploaia-reprezentand descompunerea materiei, disolutia eului, plansul ontologic, si lacustra- imagine simbolica a conditziei tragice a poetului. In prima strofa, obsesia pluviala e determinanta. Ploaia e perceputa auditiv: De -atatea nopti aud plouand / Aud material plangand. Locutiunea adjectivala de-atatea (nopti) subliniaza caracterul obsesiv al ploii. Motivul noptii sugereaza nesiguranta, amenintare, teama, sustinand tema centrala a textului. Perceptia ploii se petrece gradat, de la o reactie personala, in regim intim, la inregistrarea unei reactii cosmice: aud maria plangand. Versul al doilea se refera la entitatea originara, situate dincolo de lume si dincolo de om, din care deriva orice fiintare (V.Fanache). Idea singuratatii, afirmata direct ( Sunt singur ), prilejuieste asocierea cu imaginea locuintelor lacustre, intoarcerea in timp, in amistoric. Starea de nevroza, de iritare provocata in prima strofa de plansul materiei se coreleaza cu spaima, cu frica din strofa a doua. Discomfortul fizic ( Si parka dorm pe scanduri ude / In spate ma izbeste -un val ) contureaza un univers de cosmar, sugerat de adverbul parka si verbul mi se pare : Tresar prin somn,si mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal. Angoasa existentiala se acutizeaza in strofa atreia: Vin gol istoric se intinde / Pe -aceleasi vremuri ma prabusesc. Intoarcerea in timpul mitic, in golul istoric al inceputurilor lumii e o forma sensibila de rezistenta la realitatea amenintatoare si sufocanta a lumii in care este condamnat poetul sa traiasca, sa creeze Pilotii grei care sa prabusesc pot fi ai finite poetului, sugestie provocata si d e simantismul verbului simt. In fata unei realitati tragice precum cea a popriei existente, eul liric traieste sentimente precum exasperarea, nelinistea abstracta impinsa pana la teroare, imprelite cu o resemnare ce vine din constientizarea inutilitatii oricarei incercari de schimbare. Verbele la gerunziu, presarate de-a lungul intregii poezii ( plouand , plangand , tresarind , asteptand ) sugereaza monotonia, prelungirea la infinit a starii de disperare, tristetea cosmica. Folosirea repetata a verbului aus confera imaginii poetice a ploii o dimensiune auditiva; plansul launtric devine plansul intregului univers. Textul poetic dezvolta in acest sens un intreg camp semantic al ploii, al apei ( plouand , plangand , ude , val , mal ). La nivel morphologic se remarca abundenta verbelor la present: aud , sunt , ma duce , dorm , ma izbeste , tresar, mi se pare, se intinde , ma gasesc , simt , se prabusesc prezentul etern, ce permanentizeaza starea de dezamagire a fiintei. Sugestia plansului cosmic al materiei este redata si la nivel prosodic, prin masura de 8 silabe, ritmul iambic, rima in -ind ( Mesajul existentialist al poeziei e sustinut de nivelul abstract al exprimarii lirice, remarcanduse in acest sens putinatatea figurilor de stil (metafora aud material pangand ) Dezvoltand teme si motive simboliste precum: ploaia, plansul materiei, nevroza, singuratatea, noaptea, haosul primordial, poezia Lacustra se transforma intr-o elegie a conditiei tragice a individului, fiind considerate chintesenta a poeziei bacoviene