Sunteți pe pagina 1din 74
RADIOLOGIE SI TEHNICI MODERNE IN RADIOLOGIE

RADIOLOGIE

SI TEHNICI MODERNE IN

RADIOLOGIE

PLAN DE PREGATIRE MODULUL : RADIOLOGIE SI TEHNICI MODERNE IN RADIOLOGIE DURATA: - 25 ore teorie

PROGRAMA DE PREGATIRE

MODULUL : RADIOLOGIE SI TEHNICI MODERNE IN RADIOLOGIE DURATA: - 25 ore

 

COMPETENTE

CONTINUT

METODE/

MIJLOACE

CRITERII DE PERFORMANTA

NR.

SPECIFICE

TEMATIC

FORME DE

DE

CRT.

ACTIVITATE

INSTRUIRE

 

1.

Identifica si administreaza substantele de contrast in explorarea radiologica.

Substante de

- conversatie,

-

tabla,

-

Identificarea

contrast –

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

substantelor de

clasificare:

contrast

substante cu contrast negative, substante cu contrast pozitiv, substante de contrast cu eliminare urinara, adm. substantelor de contrast si reactiile sistemice neprevazute.

-

Administrarea

substantelot de

 

contrast

-

Recunoasterea

reactiilor sistemice neprevazute aparute in urma administrarii

 

substantelor de

contrast.

2.

Identifica etapele de examinare ale unei imagini radiologice.

Etapele de examinare ale unei imagini radiologice. Elementele componente ale unui buletin radiologic.

- conversatie,

-

tabla,

 

- explicatie.

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

Exminarea unei imgini radiologice.

3.

 

Metode imagistice interventionale vasculare. Radiologia interventionala venoasa. Metode imagistice interventionale gastrointestinal, Metode interventionale pentru terapia durerii,

- conversatie,

-

tabla,

 

Recunoaste metodele imagistice interventionale.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

Identificarea metodelor imagistice interventionale.

4.

Identifica principiile

Parti componente

- conversatie,

- tabla,

Recunoasterea

 

constructive ale unui aparat CT.

CT. Sistem emitator de radiatii.

- explicatie.

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

principiilor constructive ale unui CT.

5.

Recunoaste

Tehnici de investigatie CT:

- conversatie,

-

tabla,

Recunoasterea

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

investigatii CT pe afectiunti.

tomografia computerizta simpla, tomografia computerizata cu substanta de contrast.Recomand ari de diagnostic prin CT: cutie toracica, plamani, vase pulmonare, cord, aparat digestiv, aparat renal, coloana vertebrala, sistem endocrine, cap, gat, sistem vascular etc.

interventiilor CT pe afectiuni.

6.

Recunoaste modul de utilizare al ecografului

Parti componente

- conversatie

-

tabla,

Recunoasterea modului de utilizare al ecografului.

ecograf.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

 

Modalitati de

functionare ale

 

ecografului.

7.

Recunoaste investgatiile efectuate prin intermediul ecografului pe afectiuni.

Investigatii prin

- conversatie

-

tabla,

Recunoasterea

ecografie.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

investigatiilor

efectuate prin

intermediul

ecografului, pe

 

afectiuni.

6.

Recunoaste modul de utilizare al ecografului

Parti componente

- conversatie

-

tabla,

Recunoasterea modului de utilizare al ecografului.

ecograf.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

 

Modalitati de

functionare ale

 

ecografului.

7.

Recunoaste investgatiile efectuate prin intermediul ecografului pe afectiuni.

Investigatii prin

- conversatie

-

tabla,

Recunoasterea investigatiilor efectuate prin intermediul ecografului , pe afectiuni.

ecografie.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

8.

Recunoaste bazele imagisticii prin rezonanta magnetica.

Bazele imagisticii prin rezonanta magnetica: bazele fizice ale formarii imaginii, frecventa de rezonanta Larmour, caracterele secventei ecoului de spin.

- conversatie,

-

tabla,

Recunoasterea bazelor imagisticii prin rezonanta magnetic.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

9.

Descrie aparatul IRM.

Componentele

- conversatie,

-

tabla,

 

IRM.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

Descrierea aparatuului IRM.

10.

Analizeaza imaginea realizata prin rezonanta magnetica.

Calitatea imaginii

- conversatie,

-

tabla,

Analizarea imaginii realizate prin rezonanta magnetica.

realizata prin

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

rezonanta

 

magnetic.

 

11.

Identifica avantajele si

Avantajele si

- conversatie,

-

tabla,

Identificarea avantajelelor si limitarilor examenului IRM.

limitele

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

limitarile examenului IRM.

examenului IRM.

12.

Recunoaste modul de utilizare al radiatiilor ionizante.

Definitii, surse de radiatii, modul de utilizare al radiatiilor, utilizarea izotopilor radioactivi in scop terapeutic.

- conversatie,

-

tabla,

Recunoasterea modului de utilizare al radiatiilor ionizante.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

13.

Recunoaste domeniul

Radioterapia

- conversatie,

-

tabla,

Recunoasterea domeniului de aplicatie al iradierii terapeutice.

functionala:

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

de aplicatie al iradierii terapeutice.

mecanismul de actiune, tehnica de iradiere. Terapia antiinflamatorie.

14.

Coreleaza informatiile

Radioterapia

- conversatie,

-

tabla,

Corelarea informatiilor

oncologica:

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

specifice afectiunilor tumorale cu particilaritatile terapiei iradiante.

mijloace de iradiere. Terapia afectiunilor de sistem, caile aerodigestiv superioare, cancerul pulmonar, cancerul mamar, cancerul uterin, cancerul vaginal, cancerul vulvei, cancerul de ovar, tubar, cancerul de rinicgi, al vezicii urinare, cancerul de penis, de testicul, tumorile cutanate.

specifice afectiunolor tumorale cu particularitatile terapiei iradiante.

15.

Identifica principiile

Modalitati de

- conversatie,

-

tabla,

Identificarea principiilor de functionare ale unui aparat PET/CT.

functionare ale

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

de functionare ale unui aparat PET/CT.

PET/CT.

16.

 

Avantajele PET/CT. PET/CT pentru cancerele de san, PET/CT in cardiologie, PET/CT pentru cancerul la plaman, colorectal, cancerul la piele, PET/CT pentru alte tipuri de cancer.PET/CT in epilepsie.

- conversatie,

-

tabla,

 

Recunoaste investigatiile PET/ CT pe afectiunti.

- explicatie

computer, videoproiector, scheme, bibliografie specifica, suport de curs, prezentare pps.

Recunoasterea investigatiilor PET/ CT pe afectiunti.

RADIOLOGIE SI TEHNICI MODERNE IN RADIOLOGIE SI IMAGISTICA MEDICALA

CUPRINS

CAPITOLUL I : SUBSTANTE DE CONTRAST.

CAPITOLUL II : PLANUL DE EXAMINARE AL UNEI IMAGINI RADIOLOGICE.

CAPITOLUL III : METODE DE EXPLORARE RADIOLOGICA.

III.

1: RADIOSCOPIA.

III.

2: ECOGRAFIA.

CAPITOLUL IV: RADIOGRAFIA INTERVENTIONALA.

CAPITOLUL V: IMAGISTICA PRIN COMPUTER TOMOGRAFIE ( CT).

CAPITOLUL VI : IMAGISTICA PRIN REZONANTA MAGNETICA ( IRM).

CAPITOLUL VII : TEHNICI DE RADIOTERAPIE.

CAPITOLUL VIII : IMAGISTICA PRIN PET/CT .

MODULUL: RADIOLOGIE SI TEHNICIMODERNE IN RADIOLOGIE SI IMAGISTICA MEDICALA

CAPITPLUL I : SUBSTANTE DE CONTRAST

Structurile corpului uman care au denditati apropiate nu pot fi diferentiatee intre

ele.Pentru a fi vizualizate se folosesc computer-tomografia,ecografia sau se folosesc

SDC.

SDC utilizate sunt cu:

-Contrast negative,care apar transparente(negre)pe radiografie;aerul -Contrast pozitiv,care apar opace(albe)pe radiografie-substante pe baza de iod solubile;sulfatul de bariu insolubil. -Dublu contrast:asociere intre bariu si aer pentru examinarea mucoasei tractului digestiv.

1).Substante cu contrast negative:

Aerul este folosit in examinarea articulatiilor;pneumoartrografia.Odata cu aparitia CT si IRM examinarile precum retropneumoperitoneul,pneumomediastinul,ventriculografia etc.,au doar un interes istoric.

2).Substante cu contrast positive:

a).Substante baritate:

-sulfatul de bariu este o sare insolubila -nu este degradata de mediile cu ph diferit ale tubului digestiv -nu se reabsoarbe -esta substanta de contrast de electie de examinarea organelor cavitare abdominale

b).Substante iodate:

Sunt cele mai folosite SDC.Sunt hidrosolubile,ionicesau nonionicesi au eliminareelective urinara.Substantele cu eliminare biliara nu se mai folosesc astazi.Examinarea cailor biliare se face ecografic.

C ) Substante de contrast cu eliminare urinara:

Sunt de 2 tipuri: -

substante de contrast ionice

- substante de contrast nonionice

1).Substante de contrast ionice:

a) Monomeri ionici

Sunt derivati triiodati ai sarurilor acidului benzoic.Produsul cel mai cunoscut este Odiston 75%.

b) Dimeri ionici

-contin doua nuclee benzenice,deci 6 atomi de iod -cationul,ca si in cazul monomerilor este sodiul sau meglumina -produsul cel mai cunoscut este Hexabrix.

2) Substante de contrast nonionice:

a).Monomeri nonionici:

In anul 1968,radiologul T.Almen a propus folosirea unor produsi nonionici cu o osmolaritate mult mai redusa. Compusii nonionici sunt formati dintr-un nucleu aromatic ce contin trei atomi de iod,un grup de cuplare si un grup polihidroxilic. Prin inlocuirea grupului carboxyl COO a scazut neurotoxicitatea, iar prin adaugarea grupului hidroxil OH s-a redus chemotoxicitatea.Evitareea folosirii cationilor parin includerea unui numar sufficient de grupari hidroxil a crescut solubilitatea la apa.Cele mai utilizate substante sunt Ultravist,Omnipaque,Iopamiro.

b).Dimeri nonionici:

Continua sinteza unor noi produsi nonionici,reusindu-se producerea unor substante izoosmolare cu un raport 6.Deocamdata acestia sunt folositi sistematic doar in mielogarafii.

Reactii sistemice acute neprevazute:

Administrarea i.v. a substantelor de contrast produce reactii cu intensitati diferite din partea organismului.Uneori reactiile chimice produse in organism nu dau simptomatologie clinica dar alteori simptomatologia esta foare importanta,chiar dramatica,poate aparea,foarte rar,chiar decesul.

Reactiile minore apar mai frecvent decat cele majore.Odata cu introducerea in practica clinica a substantelor de contrast nonionice hipoosmolare,numarul cazurilor de deces a scazut foarte mult.SDCionoce dau reactii minore in 10% din cazuri,iardecesul apare la 1:50.000sau 1 :

100.000 de cazuri. Simptomatologia aparuta dupa injectarea SDC este asemanatoare cu cea gasita in reactiille alergice de tip I.S-a constatat ca aceasta simptomatologie nu este data de o adevarata reactie antigen-anticorp si este denumita pseudoalergica sau alergoida atunci cand exista simptome minore si pseudoanafilactica sau anafilactoida atunci cand exista reactii importante.

Reactiile sunt:

-minore,care nu necesita tratament -moderate, care impugn tratament,dar nu si terapie intensive -severe,care pun in pericol viata si necesita terapie intensive.

a).Reactii minore:

Reactii minore ca: greturi,gustul metallic,senzatii de caldura,roseate fetei,urticarie,eruptii cutanate,stranut cefalee,ameteli apar la aproximativ 10% din pacienti.Acests simptome dispar dupa oprirea injectarii si de regula nu mai apar la continuarea sa.Ele nu necesita alt tratament in afara opririi injectarii de aproximativ 20-30 secunde.

b).Reactii moderate:

Reactiile moderate necesita tratament, dar nu necesita terapie intensive. Reactiile moderate pot fi de tip allergic(alergoid) sau de tip anafilactic(anafilactoid). Reactiile de tip alergoid sunt:urticarie,edem facial,spasmelaringiene,stridor inspirator,spasme bronsice,eruptii cutanate,stranuturi repetate,lacrimare,In cazurile mai grave apar:diaree,dureri abdominale,varsaturi,cefalee. Tratamentul se face prin:

-administrare de oxygen -administrare de adrenalina(epinefrina)0,5 mg solutie 1 mg/ml subcutanat -administrare de antihistaminice:inhibitori de H1(difenilhidramina) sau inhibitori de

H2(cimetidina).

c ) Reactii de tip anafilactic sunt: hipotensiunea arteriala,tahicardie,poloare,care de regula se adauga peste cele de tip alergoid.Se aplica acelasi tratament

c).Reactii severe(grave):

Aceste reactii cuprind semnele si simptomele socului anafilactic.Apar simptome cardio- vasculare,respiratorii,neurologice.Tratamentul este cel specific socului anafilactic. Profilaxia accidentelor severe se face in primul rand prin identificarea pacientilor cu risc:alergici,tarati,cu bpli cardio-vasculare,diabet zaharat si cautarea unor alternativela diagnosticul imagistic cu SDC.Atunci cand este posibil se vor folosi SDC nonionice hipoosmolare.Daca interventia este necesara si nu poate fi inlocuita,se va administra o premedicatie ce consta din:

-Prednison 50mg(10tb)per os,in doua prize cu 12 si respective 2 ore inaintea administrarii SDC -Antihistamice (Romergan),1f cu o ora inaintea examinarii. S-a remarcat o scadere a frecventei reactiilor adverse si o reducere a intensitatii lor, in cazul in care apar,dupa administrarea de Cortizon.

CAPITOLUL II : PLANUL DE EXAMINARE A UNEI IMAGINI RADIOLOGICE.

Examinarea unei imagini radiologice trebuie sa parcurga urmatoarele etape:

1.Anamneza si examenul obiectiv effectuate de catre medical radiolog.

2.Aprecierea tehnicii de examinare:

a).Identificarea regiunii examinate b).Pozitionarea filmului pe negatoscop,pentru citire c).Recunoasterea pozitiei si a proiectiei d).Aprecierea corectitudinii pregatirii bolnavului,pozitia pe masa de examinare,proprietatile fotografice ale filmului.

3.Examinarea imaginii cuprinde:

a).Inspectia regiunii in ansamblu b).Examinarea amanuntita a fiecarui element normal sau pathologic de pe radiografie dupa urmatoarele criterii:

-Natura(opacitatea ,transparent,imagine mixta,imagine cu plus de SDC,imagine cu minus de SDC), sediul, numar, forma, dimensiuni, contur, structura, intensitate, -Raportul cu elementele anatomicede vecinatate -Aspecte particulare ale leziunii

4).Diagnosticul radiologic.Diagnostic diferential si diagnostic pozitiv.

5).Intocmirea buletinului radiologic:

Buletinul radiologic este un act medico-legal, de aceea trebuie sa ne asiguram ca datele pe care le contin sunt corecte si concise. Radiografia are menirea confirmarii unei suspiciuni clinice.De aceea este importanta coroborarea datelor clinice cu semnele radiologice gasite.

Avantajele unui buletin radiologic corect si complet sunt:

-ofera un termen de comparative cu rezultate anterioare sau viitoare -asigura o baza de date in cazul pierderiifilmelor -este o modalitate de a influenta actul therapeutic

Din pacate forma si terminologia utilizate nu sunt standardizate,ele variind ca stil si intindere.

Buletinul radilogic trebuie sa cuprinda:

-antetul cu informatiile preliminare -denumirea si adresa unitatii care efectueaza examinarea -data la care s-a facut examinarea -date personale ale paciantului(nume,varsta,sex)

-numar de inregistrare -informatii tehnice: regiunea examinata,incidentele realizate -scurta anamneza si date clinice -modificari radiologice constant si descrierea lor -concluzii -eventuale recomandari -semnatura si parafa radiologului

Surse de eroare in interpretarea radiogarfiei si formularea rezultatului.

Pot fi grupate in patru categorii:

a).Tehnica inadecvata in realizarea si prelucrarea radiografiei b).Tehnica inadecvata in examinarea radiografiei c).Erori de interpretare a semnelor radiologice d).Erori in formularea diagnosticului

a).Tehnica indecvata in realizarea si prelucrarea filmelor se datoreaza :

-aparaturii invechite -utilizarii de filme deteriorate sau necorespunzatoare -erorile de raglare a aparatelor -pozitionarii incorecte si diafragmarii necorespunzatoare -erorilor de expunere -prelucrarii rapide si incorecte a filmelor in camera obscura

b).Tehnica inadecvata in examinarea radiografiilor prin:

-utilizarean unui negatoscop cu luminozitate nepotrivita -lipsa de concentrare,oboseala examinatoruluisau timp de examinare prea scurt

c).Erori de interpretare prin

-cunostinte si experienta insuficienta -ignorarea efectelor optice, a datelor clinicesi lipsa colaborarii cu clinicianul -prezenta concomitenta a mai multor afectiuni,dintre care unele sunt subestimate altele supraevaluate -ignorarea datelor clinice -necunoasterea tuturor semnelor radiologice ale bolii -lipsa de preocupare pentru sustinerea diagnosticului prin alte incidente sau alte tehnici de examinare -teama de a formula un diagnostic cert -preluarea fara argument radiologice suficiente a unui diagnostic clinic.

c).Erori in formularea diagnosticului prin:

-utilizarea de termini inadecvati,eronati,formulary vagi,imprecise -interpretarea eronata a semnelor radiologice decelate.

Se deosebesc metode radiologice simple, in care nu se folosesc substante de contrast,metode care folosesc opacifierea aparatului cardiovascular si examinarea radiologica dupa cateterismul cardiac vascular.Metodele radiologice simple sunt: radioscopia simpla,ortodiagrafia,teleradiografia si teleschita,tomografia si radiochimografia.

CAPITOLUL III: METODE DE EXPLORARE RADIOLOGICA.

a)

RADIOSCOPIA:

Permite o examinare a mai multor aparate fiind utilizata in investigarea afectiunilor pulmonare,cardiovasculare,gastrointestinal etc Partile component ale unui sistem radioscopic modern sunt:

-generatorul de radiatii x -intensificatorul de imagine - sistemul de receptive al semnalului, care poate fi ecranul sau un sistem electronic. In radioscopie imaginea poate fi vizualizata prin urmatoarele procedee: direct pe ecran sau prin utilizarea unui amplificator de imagine care are la baza efectul fotoelectric. Avantajele utilizarii electronilor in formarea imginii sunt:

- Electronii pot fi deviati de campurile electrice ceea ce permite focalizarea si cresterea semnificativa a energiei.

- Dozele de radiatii primate de pacient sunt mult diminuate comparativ cu radioscopia clasica. Intensificatorul de imagine are rolul de a transforma energia produsa la impactul radiatiilor X cu ecranul care contine o substanta luminiscenta ( ZN argintata ) – in energie a fascicolului de electroni emisi. Aceasta transformare se face prin contactul ecranului cu un catod . Electronii emisi prin effect fotoelectric sunt accelerate de o diferenta de

potential spre anod. Aplicarea unui potential electric negative incintei metalice in care se deplaseaza electronii determina focalizarea fasciculului. Electronii reconstituie imaginea care este identical cu cea produsa de radiatiile X dar are avantajul unei luminozitati semnificativ mai mari. Imaginea finala este vizualizata pe monitor. Caracteristicile amplificatorului de imagine si ale lantului de televiziune sunt:

- Randamentul amplificatorului – definit prin raportul dintre semnalul de iesire ( evaluat prin intensitatea luminoasa) si semnalul de intrare , characteristic radiatiilor X , masurat prin valoarea corespunzatoare a debitului dozei. Randamentul se masoara in Candela/Gi/s( Cd/Gy/s) . Randamentul amplificatorului este determinat in principal de raportul semnal/zgomot produs ca urmare a caracterului discontinuu al fluxului de radiatii X.

- Remanenta – exprimata in intervalul de timp intre impactul radiatiilo X cu intensificatorul de imagine si emisia de lumina.

- Zgomotul – este rezultatul naturii stocastice a proceselor care apar in radioscopie. Cele mai importante surse de zgomot sunt absorbtia aleatoare a cuantelor de radiatii X in ecran si zgomotul electronic produs in circuitul de amplificare al sistemului TV.

- Puterea separatoare – definite prin inversul limitei de separatie . Limita de separatie reprezinta distanta minima dintre doua puncte care apar distinct in imagini finale. Cu cat limita de separatie este mai mica puterea separatoare este mai buna.

- Contrastul.

Calitatea imaginii radioscopice depinde de : sensibilitatea sistemului se receptionare a acesteia, determinate pe de o parte de lantul TV. Evaluarea activitatii se face prin utilizarea unor teste destinate asigurarii unor conditii optime de vizualizare a imaginii.

b) RADIOGRAFIA DIGITALA

Receptorii digitali asigura transformarea datelor analoge in informatii digitale.Partile componente ale receptorilor digitali utilizati in radiodiagnostic sunt:detectorul de scintilatie;sistemul de conversie a energiei luminoase in energie electrica a calculatorului.

Detectorul de scintilatie Se bazeaza pe proprietatea unor substante de a emite lumina la impactul cu radiatiile alfa,beta,gama sau X;el este plasat in contact cu imaginea obtinuta dup ace radiatiile X au traversat organismul.La impactul radiatiilor X cu scintilatorul acesta emite semnale luminoase plasate in domeniu vizibil

Convertorul energiei luminoase inenergie a curentului electric

Se bazeaza pe efectul fotoelectric.Radiatiile luminoase aplicate catodului unei cellule fotoelectrice determina emisia fotoelectronilor care sunt conectati la anod generand mici curenti de diferite intensitati.Acest system transforma sistemul analog de date (semnalul luminos) in informatii digitale(curentul electric).

Calculatorul

Prelucreaza imaginea digitala si o transforma in semnal video-tv.Receptorii digitali sunt utilizati atat in radioscopie cat si in radiografie.

Comparatie intre imaginile digitale si analoge

Elementul de baza al imaginii digitale este pixelul,o suprafata patrata cu o nuanta de gri corespunzatoare densitatilor pe care le reprezinta;imaginea radiological este formata dintr-un numar de pixeli.Cresterea numarului de pixeli/imagine determina marirea rezolutiei imaginii.Pentru ca imaginile obtinute pe filmele cu dimensiuni 18/24 cmsa aiba o rezolutie buna este necesar ca numarul corespunzator de pixeli sa fie de 3600x4800.

Imaginea digitala are urmatoarele avantaje:

-permite o buna vizualizare a zonelor cu densitati mici;chiar daca rezolutia geometrica este mai redusa fata de radiografia clasica,rezolutia de densitate este mult mai mica; -ofera posibilitatea unei prelucrari ulterioare a imaginii.

c)

ECOGRAFIA.

Ultrasunetele(U.S.) Sunt o forma de energie mecanica ce se propaga sub forma unor unde de frecventa cuprinsa intre 16 si 20.000 Hz.Sunetele cu frecventa peste limita de audibilitate umana (20MHz) se numesc ultrasunete,iar cele de frecventa su aceasta infrasunete.

Perioada :

Este timpul necesar unei particule pentru descrierea unei oscilatii complete si se exprima in secunde. Frecventa:

Este numarul de oscilatii effectuate in unitatea de timp(secunda).Unitatea de frcventa este Hertz(Hz).O frecventa de I Hz este o oscilatie /secunda: f= 1/T. Amplitudinea :

Valoarea absoluta a distantei maxime parcurse de particular in jurul pozitiei de echilibru. Lungimea de unda:

Distanta dintre doua maxime sau dintre doua puncte successive aflate in aceeasi faza. Viteza ultrasunetelor:

Exprima distanta parcursa de US in unitatea de timp.Se masoara in m/s. Energia acustica:

Unda de ultrasunete transporta si cedeaza o parte din energie mediului strabatut determinand oscilatii ale particulelor.Se masoara in Jouli(J). Intensitatea acustica:

Este cantitatea de energie care strabate unitatea de suprafata in unitatea de timp .Profunzimea de penetrare a US este limitata de scaderea intensitatii odata cu parcurgerea unei distante. Impedanta acustica:

Exprima rezistenta la trecerea undelor fiind produsul dintre densitatea mediului si viteza US.Impedanta acustica este deci o constanta de material si se masoara in Rayl; 1Rayl=1Kg. Puterea acustica:

Este cantitatea de energie care strabate o suprafata in unitatea de timp.Se masoara in Watt.

Producerea ultrasunetelor

Efectul piezoelectric

La baza obtinerii ultrasunetelor se afla fenomenul piezoelectric,effect descoperit in anul 1880 de Pierre si Jacques Curie. Aparitia polarizarii electrice la suorafata unui cristal atunci cand asupra lui se exercita o presiune mecanica sau o tractiune se numeste effect piezoelectric direct. Aplicarea unui camp electric pe suprafata unui cristal piezoelectric duce la contractia sau dilatarea acastuia si la emisia unor unde mecanice. Acest fenomen se numeste eefect piezoelectric invers. Aceasta deformare mecanica periodica genereaza ultrasunete. Materialele piezoelectrice folosite sunt : titanatul de bariu, zirconatul de plumb si fluorura de poliviniliden( material plastic).

Transductorul

Este partea principala a ecografului cu rol de emitator, dar si de receptor al ultrasunetelor. El asigura conversia reciproca si succesiva a energiei electrice in energie mecanica. Elementul sau activ este cristalul piezoelectric Acesta are forma unui disc si este acoperit pe ambele fete cu doua straturi metalice , bune conducctoare de elecricitate pe care se aplica doi electrozi, cate unul pe fiecare suprafata. Aplicarea unei tensiuni electrice intre elecrozi va provoca deformarea cristalului si consecutiv emisia de energie mecanica spre ambele suprafete. Straturile metalice au atat rolul de transfera tensiunea electrica cristalului cat si de a prelua impulsul electric creat la suprafata acestuia dupa actiunea ultrasunetelor reflectate in tesuturi. Acest impuls electric creat este apoi condus apoi spre sistemul de amplificare al aparatului. Grosimea discului piezoelectric determina frecventa nominala .Pe suprafata interioara dinspre pacient este dispusa o lentila acustica formata din polistiren a carui impedanta acustica esta o medie intre impedanta materialului piezoelectric si cea a tesuturilor. Grosimea sa trebuie sa fie egala cu un sfert din lungimea de unda a frecventei de excitatie electrica , iar lentila este denumita strat adaptiv de sfert de lungime de unda .Rolul sau este de focalizare si de a face ca fiecare impuls electric sa il intareasca pe celalalt ,marind astfel randamentul transductorului .In fata lentilei este plasat un strat isolator cu impedanta asemanatoare cu cea a corpului. In spatele discului piezoelectric este introdus un strat de material ce absoarbeUS emise apoi si pentru a amortiza vibratiile care nu au frecventa dorita. Tot acesat ansamblu este inconjurat de un strat isolator acustic si este introdus intr-o husa de material plastic cu care operatorul vine in contact in timpul examinarii.Fata posterioara a materialuluipiezoelecric este captusita cu un material attenuator , avand rolul de a reduce capacitatea de rezonanta sonora.

Clasificarea transductoarelor:

Exista patru clase: lineare, sectoriale, monoelemente si combinate.

Transductoarele liniare

Produc un fascicul de US paralele intre ele perpendiculare pe suprafata lor, iar pe ecran va apare o imagine dreptunghiulara .

Transductoare sectoriale

Emit un fascicul de US divergent dintr-un punct situate in mijlocul suprafetei transductorului,iar pe ecran apare o imagine triunghiulara cu varful pe suprafata de emisie a transductorului.Exista mai multe tipuri de transductoare sectoriale mecanice(pendulate,rotative sau inelare) sau electronice(propriu-zisesi cu emisie fazata,convexe,vectoriale.).

Transductoarele monoelemente

Contin o singura piesa piezoelectrica si nu pot fi activate electronic.Sunt

transductoare

examinarea Doppler continuu contin dooua elemente unul pentru emisia si altul pentru receptia US.

cu frecventa si focalizare fixa.Transductoarele monoelemente pentru

Transductoarele combinate

Sunt transductoare complexe si inglobeaza toate posibilitatile transductoarelor simplee prezentate.Au frecvente multiple intre 3,5 si 10 MHz,permitand efectuarea cu acelasi transductor a examinarii in modul A,B,M si Doppler. Fiecare tip de transductor are avantajele si dezavantajele sale,el putand fi folosit doar pentru scopul pentru care a fost construit.Exista transductoare pentru aplicatie externa,endocavitara,sau pentru uz intraoperator.

Fasciculul de ultrasunete

Materialul piezoelectric nu emite o singura unda ultrasonora ci un fascicul care porneste de pe toata suprafata materialului.Zona apropiata poarta denumirea de zona

FRESNEL,iar zona indepartata zona FRAUNHOFER

divergenta zonei Fraunhofer depind de dimensiunile discului piezoelectric dar si de frecventa ultrasunetului produs de acesta.Cresterea frecventei ultrasunetului sau diametrului discului piezoelectric va determina marimea zonei Fresnel si micsorarea unghiului de divergenta.

Lungimea zonei Fresnel si

Proprietati acustice ale tesuturilor

Viteza de propagare(c)

Este distanta parcursa de unda in unitatea de timp.Se masoara im m/s.Aceasta relatie este valabila numai pentru undele continue.In ecografie se folosesc unde pulsatile, viteza lor de propagare fiind dependenta de densitatea si elassticitatea tesutului. Viteza de propagare a US variaza in tre 331m/s in aer si 4090-7800m/s in os,iar in apa de 1430m/s pentru tesuyul adipos si 1590 m/s pentru muschi. Viteza de propagare a US depinde de elasticitatea si densitatea tesutului.

Cresterea elasticitatii va conduce la marirea vitezei US in respectivul tesut ,in timp ce o crestere a densitatii tisulare va avea efecte inverse. Elasticitatea tesuturilor este influentata de arhitectonica si structura tisulara. Cu toate ca viteza de propagare a US este specifica fiecarui tip de tesut , intrucat diferentele nu sunt mari , in diagnoscul ecografic a fost stabilita o valoare medie si anume 1540m/s.Aceasta viteza de referinta este folosita pentru a calcula distanta de unde a fost reflectat fiecare eco provenit de la nivelul interferentelor din corpul uman. Se considera cu US parcurg 1cm in 113 microsecunde. Undele sonore nu se propaga in vid , iar in gaze se propaga destul de greu dotorita distantei mari dintre molecule .Cu cat aceasta distanta este mai redusa , cu atat viteza de propagare este mai mare. Osul, metalele sunt bune conductoare de US.Plamanul si intestinal, datorita continutului aeric nu pot fi usual examinate ecografic. De asemenea , structurile situate posterior unor organe cu continut aeric nu pot fi vizualizate .In aceste situatii se folosesc ferestre ecografice( organe ce contin lichid , de exemplu vezica urinara in repletie) O alta proprietate importanta este impedanta acustica(Z).Aceasta marime fizica caracterizeaza permisivitatea propagarii US in diferite medii si este direct proportionala cu densitatea mediului strabatut si viteza US. sut are o impedanta acustica specifica.Astfel tesuturile cu densitate apropiata( organelle parenchimatoase abdominale, tiroida, muschi,etc)vor avea valori ale impedantei acustice asemanatoare in timp ce alte tesuturi cu densitate mult diferita vor fi caracterizate ce valori ale impedantei acustice fie foarte mici , fie mult crescute. Limita de separare dintre doua medii cu densitate diferita , deci cu impedanta acustica diferita, se numeste impedanta . La nivelul interfetelor , impulsul ultrasoncic este:reflectat,refractat, dispersat,absorbit sau atenuat.

Reflexia

Reprezinta o proprietate importanta a US care sta la baza principiilor ecografiei. Propagarea US in tesuturi se face liniar. In functie de impedanta acustica a celor doua medii la traversarea interfetei o parte din fasciculul de ultra sunete se intoarce in mediul initial.

Refractia

Reprezinta schimbarea directiei fasciculului incident dupa ce a strabatut o interfata.Refractia nu influenteaza imaginea ecografica deoarece fasciculul refractat are directia opusa transductorului.Valoarea unghiului de refractie este proportionala cu diferenta de viteza a US in cele doua medii si invers proportionala cu unghiul de incidenta.

Dispersia

Fasciculul de US la intalnirea unor zone de tesuturi cu impedanta acustice diferite si dimensiuni mai mici decat lungimea de unda sufera fenomenul de imprastiere,de reiradiere marindu-si aria de sectiune prin emiterea unor unde sferice.Conform principiului Huygens fiecare particular vibranta se comporta ca o sursa Sonora.Particulele corpului uman cu dimensiuni mai mici decit lungimea de unda absorb energia fasciculului si o retransmit sub forma unei unde sferice, fenomen denumit difuzie.

Difractia

Atunci cind fasciculul de US trece la o distanta mai mica de una sau doua lungimi de unda de un corp, directia de propagare a undelor va fi deviate in spatele acestora.In spatele obstacolului apar zone de umbra acustica, iar in fata lui se produce interferenta undelor.Aceasta este rezultatul actiunii mai multor unde asupra acelorasi particule.Daca undele sunt in aceeasi faza efectul se cumuleaza si este denumita interferenta constructiva, iar daca sunt in antifaza efectul se anuleaza interferenta distructiva.

Atenuarea

Se produce prin:absorbtie,difuzie,reflexie,distanta parcursa.Atenuarea este direct proportionala cu patratul distantei parcurse.De asemenea,este direct proportionala cu frecventa fasciculului,cele cu frecventa mare fiind atenuate dupa un parcurs scurt,iar cele cu frecventa mica patrunzind in profunzime.

Principiul fundamental de obtinere a imaginii ecografice:

Transductorul genereaza mod repetitive impulsuri de US cu o durata de o microsecunda care strabat tesuturile,iar la nivelulinterferentelor se reflecta si se intorc in transductor.Transductorul functioneaza ca emitator si receptor al US.Timpul de receptie este de 99m/s.Un ciclu puls ecou dureza 100m/s.Ecourile care se reintorc la transductor reflectat de prima interfata din corpul uman este receptionat primul.Ecoul reflectat de prima interfata din corpul uman este receptionat primul.Deci un singur impuls emis este receptionat ca o multitudine de ecouri care se reintorc la intervale de timp din ce in ce mai mari pe masura ce interfetele care le-au generat sunt mai indepartate de transductori.Amplitudinea potentialului electric generat de ecou este direct proportionala cu intensitatea ecoului.

ECOGRAFUL - este denumirea aparatului folosit in diagnosticul ultrasonografic. Acesta are in componenta sa mai multe subansamble:

-compartimentul electric -transductorul -receptorul de imagine;filtreaza semnalele electrice cu intensitate redusa care produc zgomotul de fond. -ansamblul de conversie

-compartimentul de stocare si prelucrare a informatiei -compartimentul de vizualizare a imaginiii.

a informatiei -compartimentul de vizualizare a imaginiii. Modalitati de reprezentare grafica Ecografia Modul A
a informatiei -compartimentul de vizualizare a imaginiii. Modalitati de reprezentare grafica Ecografia Modul A

Modalitati de reprezentare grafica

vizualizare a imaginiii. Modalitati de reprezentare grafica Ecografia Modul A (modularea amplitudinii)este traducerea

Ecografia Modul A (modularea amplitudinii)este traducerea in imagine a ecourilor reflectate in functie de amplitudinea lor si de distanta de la care acestea provin.

Ecografia Modul M (moodularea pozitie sit imp)este o modalitate de examinare ecografica in dinamica folosita predominant in ecocardiografie si care releva miscarea tuturor structurilor aflate pe directia aleasa a fasciculului de US.

Ecografia Modul B (modularea strlucirii)sta la baza obtinerii imaginii ecografice bidimensionale.Imaginea reprezinta o conversie a fiecarui ecou captat de transductor intr- un punct luminos pe ecranul unui monitor.

Ecografia Doppler.Se bazeaza pe efectul Doppler care consta in modificarea lungimii de unda a unui fascicul de US dupa reflectarea lui de catre o sursa aflata in miscare fata de emitator/receptor;acest fenomen sta la baza examinarii unor structuri aflate in miscare.

Ecografia tridimensionala este o tehnica ultrasonografica noua prin care cu ajutorul computerului se realizeaza vizualizarea volumetrica a structurilor anatomice.

Imaginea ecografica

Esta rezultatul amplificarii si transformarii in informatie digitala de catre un convector analog digital,a impulsului electric generat de catre ecouri la nivelul cristalului piezoelectric al transductorului.

Calitatea imaginii obtinute prin ultrasonografie este apreciata prin rezolutia imaginii care poate fi de detaliu,de contrst si temporala. In functie de directia de propagare,rezolutia ecografica poate fi :

-axiala

-laterala

Rezolutia de detaliu este distanta minimadintre doua puncte ale unei structuri care apar distinct pe imagine

Rezolutia temporala caracterizeaza capacitatea de a reprezenta pe imagine procese in miscare.

Rezolutia de contrast caracterizeaza posibilitatea de a diferentia ecourile cu intensitati foarte apropiate.

Postprocesarea imaginii prin inghetarea pe monitor,marire,amplificarea contrastului finisarea electronica.

Terminologie in ecografie:

Ecogenitatea este proprietatea unei structuri anatomice de a produce ecouri daca contine interfete. Ostructura lichidiana este strabatuta in totalitate de ultrasunete,iar expresia sa pe ecran va fi lipsa de ecouri,respective culoarea neagra.O structura lichidiana este definite prin termenul trassonic O structura solida returneaza ecouri,iar pe ecran vor aparea nuante albe (zone ecogene,sau reflexogene.).O structura ecogena este echivalenta cu o consistenta de tip parenchimos,exceptie facand aerul. Ecogenitatea parenchimelor poate fi omogena sau inomogena.

Umbra acustica posterioara apare atunci cand US intalnesc o structura foarte densa asa cum sunt calculi.In spatele lor exista o structura liniara de culoare alba denumita con de umbra. Artefactele Apar in urma interactiunii ultrasunetelor cu structurile examinate,fiind determinate de proprietatile fizice ale undelor sonore. Artefactele pot fi de doua tipuri:

-de propagare -de atenuare Tipuri de artefacte mai frecvent folosite:

-fenomenul de reverberatie este determinat de reflectera repetata a fasciculului de US intre transductor si un element anatomic cu proprietati reflectogene puternice. -zgomotul de fond reprezinta aparitia unor puncte cu nuante de gri pe imaginea ecografica. -scintilatia acustica -artefactul de volum partial -umbra acustica -amplificarea acustica

Efectele biologice ale ecografiei:

Cu toate ca ultrasonografia este considerate a fi o metoda inofensiva,totusi undele ultrasonografice prin energia pe care o transfera organismului pot produce unele efecte nedoriye care au fost observate in studii facute pe animale. Dintre acestea mentionam:

1.Efectul de cavitatie care poate fi tranzitor si consta in aparitia unor mici bule de gaz care la intensitati mari ale ultrasunetelor pot colaba,cu descompunere termica a apei si eliberarea de radicali liberi care duc la aparitia unor modificari tisulare datorita pulsatiei bulelor de gaz. 2.Efecte asupra genomului;experimental s-au observat modificari ale ARN-ului sau anomalii congenitale. 3.Efecte termice;constau in incalzirea tesuturilor strabatute de fascicule de ultrasunete cu energie inalta cu producerea experimentala a unor leziuni,efecte teratogene sau avort. 4.Efecte compexe distructive apar numai dupa expunere indelungata,experimental observandu-se alterari la nivel cellular care pot merge pana la necroza tisulara. Rezultatele experimentale nu pot fi extrapolate la utilizarea clinica a ultrasonografiei dar datorita datelor insuficienta asupra efectelor biologice la expuneri mici si repetate si totodata posibilitatii identificarii acestora in viitor se impune prudenta in utilizarea ecografiei in special in primul trimestru de sarcina.

Indicatiile ecografiei Ecografia poate fi folosita in primul rand in scop diagnostic si pentru evaluarea post terapeutica,dar si ca metoda adjuvanta in realizarea unor explorari invasive(punctii ghidate ecografic)sau unele manopere(drenaje de colectii,nefrostomii,alcolizari,etc.). In scop diagnostic ecografia se utilizeaza in explorarea:

-organelor abdominale(ficat,splina,colecist,cai biliare,rinichi,pancreas,rinichi) -sistemului musculo-scheletal -organelor din sfera urogenitala(testicul,uter si anexe) -tiroidei,globului ocular -aparatului cardio-vascular -unor afectiuni dermatologice

Avantajele ecografiei:

-cost scazut -explorare nenociva si comoda,care poatefi repetata ori de cate ori este nevoie in absenta unei pregatiri speciale a bolnavului si in conditii de urgenta -are o sensibilitate mare in decelarea leziunilor -explorarea sistemului cardio-vascular este rapida si fara a fi invaziva.

CAPITOLUL IV: RADIOLOGIA INTERVENTIONALA

Ultimii 20 de ani au fost marcati de o noua performanta a imagisticii medicale – radiologia interventionala. Dupa un start initial lent , avand la baza o tehnica veche, cea a lui Seldinger – associate metodelor imagistice modern: ultrasonografia, CT si angiografia digitala, radiologia interventionala s-a impus in ultimul timp avand un succes marcant fiind o terapie de minima invazie. Radiologia interventionala este utilizata azi in mai multe domenii – arterele si venele conferind cel mai mare punct de activitate.

4.1 METODE IMAGISTICE INTERVENTIONALE VASCULARE:

ANGIOPLASTIA:

Angioplastia endoluminala transcutanata (PTA) are rezultate comparabile cu cele obtinute prin folosirea metodelor chirurgicale clasice dar cu o rata a mortalitatii mult mai scazuta. Ea poate fi repetata si in cazul stenozelor recurente. Angioplastia cu balon a fost initiate de Charles Dotter in 1964 si dezvoltata de Andreas Gruntzig care a conceput un cateter cu balon noncompliant. Aceasta tehnica este indicata in stenozele si ocluziile scurte ale arterei iliace, arterei femuro-poplitee. Angioplastia cu laser si arterectomia a dezamagit prin faptul ca nu a dat rezultate pe termen lung.

4.2 RADIOLOGIA INTERVENTIONALA VENOASA:

Se aplica in stenozele venoase produse de compresiuni sau invazii tumorale maligne, procese fibroase, cicatrici postoperatorii, tromboze. In aceste cazuri pentru a obtine rezultate de lunga durata angioplastia endoluminala transcutanata (PTA) trebuie completata cu instalarea unui stent. In fistulele arterio-venoase de hemodializa PTA reprezinta metoda de electie , stenturile fiind reperate recurentelor. In varicocel, obliterarea venei spermatice se realizeaza prin embolizare cu substante sclerogene , sfere, spirale cu balonas detasabil. In tromboza venei cave inferioare , pentru prevenirea emboliilor pulmonare la bolnavii la care nu se pot utiliza anticoagulante se introduce percutan filtre. Recuperarea corpilor straini din sistemul venos – catetere venoase – se face prin metoda percutanata utilizand un fir metalic cu capcana sau spira. Embilizarea – este un procedeu terapeutic canstand in realizarea unei ocluzii arteriale sau venoase , avand ca scop oprirea unei hemoragii, ablatia unor tumori, malformatii sau organe. Prima embolizare a fost initiata de Brooks in 1930 pentru tratamentul unei fistule carotidocavernoase traumatice. Materialele embolic sunt variate: Gelfoam, tesut adeziv de isobutil cianoacrilat, balonase detasabile, polivinil alcool ( ivalon), bobine de otel ( Gianturco si Walace 1970), etanolul absolute ( eiian 1931), microsfere, substante chimioterapice ( mitomicina C, temporara, altele permanenta. In hemorgiile digestive se face initial o evaluare angiografica cu precizarea sediului hemoragiei. In tumori , varice esofagiene, malformatii arteriovenoase, se face o embolizare permanenta cu ivalon , sfere, etanol, tesut aderent. Hemoragiile posttraumatice , iatrogene, necesita o evaluare CT si angiografica a tuturor organelor abdominopelvine. Embolizarile sunt rezervate hemoragiilor in care hemosraza chirurgicala este greu de executat( coapsa, fesa, retroperitoneu, pelvis). Alegerea terapiei in traumatismele abdominale este dependent de starea clinica a bolnavului. In malformatiile arteriovenoase embolizarea este o metoda de electie cu conditia sa fie facuta in plina formatiune. Arterele periferice pot produce recidive prin circulatia colaterala care se dezvolta. Embolizarea unor organe , splina, rinichi, este indicate in hipersplenism, hipertensiune renovasculara. In acest caz se fac embolizari partiale

multiple succesive. Embolizarile tumorale ( cancer renal, hepatic) sunt indicate in hemoragiile acute intratumorale. In neurologie embolizarile au indicatii in anevrisme cerebrale care nu pot fi tratate chirurgical.

4.3 METODE IMAGISTICE INTERVENTIONALE ALE CAILOR BILIARE:

Colangiografia : percutanata transhepetica introdusa in 1921 de Burkhart si Muller, perfectionata de Okuda in 1974 prin utilizarea unui ac flexibil cu diametrul de 7 mm sta la baza radiologiei interventionale a cailor biliare. Drenajul extrern in icterele obstructive a fost initiat in 1966 de Seldinger care a folosit pentru aceasta un ac cu tub. Progresele tehnicii au perfectionat metoda , asfel au fost introduce catetere speciale. Drenajul intern definitiv indicat in obstructiile maligne se poate realize cu ajutorul endoprotezelor metalice cu diametrul de 10mm si cu ajutorul stenturilor. Ele sunt introduce pe cale percutanata sau endoscopica. Drenajul biliar percutan si dilatarea cu balon este indicate leziunilor benigne , structurilor ductale, colangitelor scleroase. Tehnica interventionala percutanata de extragere a calculilor , a cedat locul papilotomiei endoscopice cu extractie. In ce priveste radiologia interventionala a vezicii biliare, colecistectomia laparoscopica a facut sa piarda din importanta celelalte metode. Colecistectomia – percutanata este indicate in colecistitele acute, colangite la bolnavii cu risc mare.

4.4 METODE IMAGISTICE INTERVENTIONALE GASTROINTESTINALE

GASTROSTOMIA si ENTEROSTOMIA – percutanata sunt indicate in stenozele complete ale tractului gastro-intestinal superior sau la bolnavii psihici. Dilatarea cu balonas realizata cu ajutorul unor catetere speciale este utilizata in stricturile enterice, esofagiene, ppilorice, colice sau a stenozelor chirurgicale. In tumorile maligne esofagiene sau in recidivele de anastomoza dupa gastrectomie totala sau partiala , dilatarea cu balonas nu ofera o paleatie durabila. In aceste cazuri se utilizeaza proteze metelice autoexpansibile sau stenturi din Nitinol.

4.5 DRENAJELE ABCESELOR:

Comparativ cu drenajul chirurgical , drenarea percutana, sub ghidaj ultrasonografic sau CT , a abceselor are o rata mai scazuta a mortalitatii. Aproximativ 80% din abcese pot fi drenate prin cateter percutan. In functie de localizarea anatomica si marimea abcesului se foloseste trocarul sau tehnica Seldinger. Lichidul extras este supus examenului bacteriologic simplu si in cultura. Prin aceasta tehnica a drenajului cateteral pot fi tratate colectii pleurale, pericardice, abcese mamare.

4.6 METODE IMAGISTICE INTERVENTIONALE URORADIOLOGICE:

Nefrostomia percutanata – a fost descrisa de Goodwin si Casey , realizata pentru prima oara in 1955, este utila pentru: efectuarea unei pielografii descendente in caz de obstructii supravezicale si pionefroza, drenaj in cazul hidronefrozelor, pentru aplicarea proceduutilor de dilatare anterograda, plasarea stenturilor, extractia calculilor, ca adjuvant al litotritiei extracorporeale, litoliza percutana. Dilatarea cu balonas – este indicata in stricture dupa : ureterostomie, anastomoza uretero-vezicala, cicatrici posttraumatice. Dilatarea cu balonas este contraindicate in : stricture inflamatorii fibroase sau ischemice la bolnavii transplantati, sticturile pieloureterale congenital, stricture benigne ureterale. Plasarea stenturilor ureterale - este indicata in tricturi benigne sau maligne.

CAPITOLUL V : IMAGISTICA PRIN COMPUTER- TOMOGRAFIE (CT):

CAPITOLUL V : IMAGISTICA PRIN COMPUTER- TOMOGRAFIE (CT): CT face parte din explorarile imagistice sectionale,fiind o

CT face parte din explorarile imagistice sectionale,fiind o metoda relativ recenta rezultata din combinarea utilizarii razelor X si a computerului.

CT se bazeaza pe doua principii:

-masurarea atenuarii unui fascicul de raze X ce trverseaza un corp si calculul coeficientului sau de atenuare,deci a densitatii sale radiologice -reconstructia imaginii unui obiacet plecand de la proiectiile sale diferite,practic realizand o reproducere bidimensionala a realitatii tridimensionale. Imaginea CT reprezinta etalarea anatomica a unei sectiuni axiale a corpului uman de o grosime prestabilita,prin masuratori ale absorbtiei razelor X facute din diverse unghiuri in jurul corpului uman. Planul de sectiune este pentru majoritatea structurilor investigate,cel transversal sau axial,pentru fiecare sectiune,tubul de raze X se roteste in jurul bolnavului avand pe partea opusa detectorii al caror rol este de a recepta energia fotonica ce a traversat corpul uman si de a o transforma in energie luminoasa,pe care ulterior o fotodioda o transforma in semnale electrice.Aceste semnale sunt apoi digitalizate si transmise unui processor de imagini,ce reconstruieste imagine ape baza unui numar mare de masuratori,doza de iradiere fiind apreciabila.In timpul scanarii sunt obtinute diferite profile de atenuare sau

proiectii.Profilele de atenuare sunt o colectare a datelor obtinute de la canalele de detectori la o pozitie unghiulara data a unitatii tub-detector. CT-urile moderne au aprximativ 1400 de proiectii la 360 de grade sau aproximativ 4 proiectii pe grad.Fiecare profil de atenuare cuprinde datele obtinute de la aproximativ 1500 de canale de detectori,aproximativ 30 de canale pe grad in cazul deschiderii de 50 de grade a fasciculului de radiatii.

Schema de ansamblu a unei unitati CT cuprinde:

a) -sistemul de achizitie a datelor

b) -sistemul de procesare a datelor

c) -sistemul de vizualizare si stocare a datelor

d) -sistemul de comanda a ansamblului

a) Sistemul de achizitie a datelor:

Cuprinde tubul de radiatii X ,detectorii si o serie de elemente electronice associate,toate montate intr-un cadru denumit GANTRY Aceste componente au cunoscut schimbari considerabile de-a lungul timpuluil.Tuburile sunt de capacitate medie si nu difera principial de cele clasice.Detectorii pot fi solizi gazosi sau semiconductori. Detectorii gazosi constau in camere de ionizare in care circule xenon sub presiune(nu mai mult de 25 de atmosfere).Aceste camere (mai mult de 700) sunt confectionate simultan in cursul fabricatiei,iar xenonul circula liber,presiunea lui fiind constanta.Peretele camarutelor este confectionat din placute de Tungsen subtire,care servesc ca electrozi,reducand radiatiile difuzate si ajungand la colimarea fasciculului. Detectorii solizi sunt confectionati din iodura de cesiu si tungstat de cadmiu marcati cu un sensor de silicon care va permite detectorilor sa aiba o deschidere mica sis a fie bine impachetati.Avem aprximativ 600-1200 de detectori amplasatti pe un segment de cerc denumit banana de detectori,in cazul aparatelor de generatie a 3-a. Diferenta dintre detectorii solizi si cei gazosi consta in :

-gradul de conversie a energiei(100% in cazul detectorilor solizi si doar 60-80% in cazul celor gazosi) -ionizarea remanenta(puternica in cazul detectorilor solizi si absenta in cazul celor gazosi). Componentele sistemului de achizitie au cunoscut schimbari spectaculare de-a lungul timpului:

-prima generatie folosea un singur tub si un singur detector,efectuand miscari de rotatie si translatie in jjurul corpului.Dezavantajul major al acestei instalatii era timpul lung de scanare. -generatia a 2-a folosea deasemenea miscarea de rotatie si translatie,dar erau folositi mai multi detectori iar fasciculul era sub forma de evantai; -generatia a 3-a a permis renuntarea la miscarea de translatie ,tubul si detectorul efectuand numai miscare de rotatie,iar unghiul de divergenta era deschis in asa fel ca sa cuprinda intreg corpul.rotatia detectorilir concomitant cu tubul a permis o mai buna

colimare a detectorilor,reducera radiatiilor difuzate si a zgomotului de imagine si in consecinta o ameliorare considerabila a calitatii imaginii; -generatia a 4-a are in general aceleasi principii ca si generatia a 3-a,dar detectorii sunt fixi,dispusi circular pe 360 de grade in timp ce tubul se roteste in jurul corpului.Colimarea stransa a detectorilor limiteaza numarul de proiectii.Pentru a compensa aceasta ,detectoriitrebuie colimati larg,ceea ce duce la cresterea radiatiei difuzate si a zgomotului de imagine si in consecinta o diminuare a rezolutiei de densitate. Aceste patru generatii de CT constituie CT clasica sau conventionala,in care grosimea sectiunii si distanta dintre ele sunt prestabilite.Pauza scurta dintre sectiune,rezervata miscarii mesei pentru sectiunea urmatoare,permite de asemenea reluarea respiratiei si evitarea in acest fel a artefactelor de miscare. Datele colectate de la fiecare sectiune sunt stocate separat.

CT-spirala sau volumetrica:

Presupune miscarea continua a mesei si rotirea continua a tubului in timp ce pacientul avanseaza in Gantry.Raportul dintre viteza mesei/rotatie si grosimea sectiunii este cunoscut sub denumirea de PITCH.

Avantajele CT-spirala sunt:

-reducerea timpului de explorare -nu depinde de respiratia si inconstanta miscarilor respiratorii -amaliorarea detectabilitatii leziunilor in special a celor mici -reducerea cantitatii de SDC utilizata si in consecinta a costului examinarii -posibilitatea reformatarii rapide in planuri multiple sau a reconstruirii -reducerea dozei de iradiere a bolnavului

b) Sistemul de procesare a datelor:

Semnalele electrice rezultate in urma conversiei energiei luminoase a detectorilor de catre fotodioda sunt numerizate si stocate pe o matrice de reconstructie iar apoi comparate cu matricea implementata in aparat. Matricea initiala avea 80/80 de patratele iar astazi aparatele moderne au 2048/2048 sau 4096/4096 de unitati de densitate.Cu cat aceste unitati de densitate sunt mai mici cu atat imaginea va fi ami buna.Unitatea de volum constituenta a imaginii este VOXEL iar corespondentul bidimensional al acestuia este PIXEL.Pixelul reprezinta suma valorilor dintr-un voxel si este cea mai mica unitate constituenta a imaginii. Unitatea de masura a densitatii este denumita Unitate Hounsfield(UH) si este definite ca si a 1/1000 din diferenta de densitate dintre apa si aer sau 1/1000 din diferenta de densitate dintre aer si compacta osoasa.

Imaginea obtinuta dupa reconstructie este prezentata pe monitorul din incaperea in care se gaseste consola. Operatorul are posibilitatea prelucrarii imaginii si ameliorarii datelor unei imagini deja achizitionate ; si o serie de elemente operationale pe care le selecteaza inaintea scanarii si de care va depinde in mare masura calitatea imaginii:

-voltajul este proportional cu volumul scanat; -miliamperajul trebuie sa fie optim; -colimarea este folosita in functie de scop, sectiunilr fine vor avea un zgomot foartee ridicat si trebuiesc effectuate cu KV ridicat, ceea ce duce la cresterea iradierii bolnavului si uzura tubului; -pasul sau incrementul este distanta cu care se deplaseaza masa pe care este asezat bolnavul ,fiind de regula egala cu grosimea sectiunii -zoomul( marirea imaginii) poate fii prospective sau ratrospectiv. Stocarea imaginilor obtinute poate fi facuta pe discul computerului, pe disc optic,CD, etc. Imaginea stocata poate fi revazuta ulterior si eventual inregistrata pe film radiographic ori fotografic.

Densitatea tesuturilor/fereatra:

Densitatea unei structure este reprezentata prin nuante de gri si depinde de cantitatea de radiatii attenuate.Structurile cu o densitate mare produc o atenuare importanta a radiatiilor,iar pe ecran apar nuante de culoare gri deschis spre alb,avand un numar CT mare.Cele cu densitate mica:grasimea,bila,urina,sunt reprezentate pe ecran de nuante de gri inchis spre negru si au valori de atenuare mici sau negative. Imaginea poate fi imbunatatita pe ecran prin modificarea numarului de trepte de gri(largimea ferestrei)sau prinn nivelul la care fereastra este setata(nivelul ferestrei). Nivelul ferestrei reprezinta diferenta dintre densitatea cea mai mica sic cea mare de pe imagine. Largimea ferestrei trebuie sa fie cu atat mai mare cu cat diferenta de densitate dintre structurile studiate va fi mai mare si mai stransa pentru structurile cu diferente mici de densitate.Ofereastra stransa avand contrastul cel mai ridicat va acoperii numai o portiune redusa din grila de densitati.

Diferentierea intre tubular si nodular pe imaginea CT:

Diferentierea intre tubular si nodular pe imaginea CT este esentiala dar poate fi extreme de dificila in conditiile in care densitatea acelor structure este

apropiata.Urmarirea secventiala a sectiunilor proximal si distal de sectiunea in studio

poate ajuta la elucidarea aspectului ca si folosirea contrastului I.v

nodular sunt vizibile doar pe una sau doua sectiuni,in timp ce un vas sau o masa muscular poate fi urmarita pe mai multe sectiuni.

De regula imaginile

Administrarea substantelor de contrast:

Diferentierea structurilor normale de cele patologice sau a chiar a celor normale intre ele este adesea foarte dificila datorita valorilor de atenuare apropiate ale acestora.Pentru ca o structura sa fie perceputa separate este necesar ca intre ea si structurile adiacente sa existe o diferenta de densitate de 4-6 UH. Structurile din jur determina in mod substantial calitatea si aspectul imaginii.Un hematom cerebral va aparea hiperdens datorita faptului ca masa cerebrala are valori de densitate inferioare,pe cand un hematom hepatic va aparea hipodens,parenchimul hepatic avand valori densiometrice superioare sinelui. Administrarea SDC poate fi facuta pe diferite cai(i.v.,oral,endorectal,endovaginal,etc ) Indicatiile administrarii SDC sunt:

-precizarea vascularizatiei masei tumorale -diferentierea intre o masa tumorala si o malformatie vasculara -identificarea structurilor tubului digestive -Diferentierea elementelor hilului hepatic ori pulmonary -evaluarea tractului urinar -detectarea leziunilor focale si precizarea naturii lor -identificarea pachetului vascular,raporturilor sale cu masa tumorala. Tehnica administrarii SDC esta aleasa de examinator. Pentru celelalte cai de administrare tehnica trebuie adaptata scopului urmarit. Metodologia examinarii trebuie sa tina cont si de comportamentul particular al unor structure la administrarea contrastului.In investigarea etajului abdominal superior trebuie sa se tina cont ca pancreasul se incarca si se spala inaintea splinei si a ficatului si ca atare scanarea va incepe cu el.

Artefactele:

Prezenta artefactelor ingreuneaza interpretarea imaginilor,iar cunoasterea lor prezinta importanta deosebita atat pentru evitarea sau diminuarea lor cat si pentru evitarea falselor interpretari.

Exista in principal doua tipuri de artefacte:

1. Artefactele inerente

a. alinierea gresita a detectirilor cu raze x

b. inomogenitati in emisia fasciculului

c. erori de masurare

d. artefacte de coasta

e. artefacte de fosa posterioara

2.Artefacte de malfunctie:

a. ring artifact

b. artefacte de miscare (pot fi diminuate prin sadarea pacientului,reducerea

timpului de scanare si coordonarea respiratiei)

c. efectul de volum partial este artefactul cel mai frecvent folosit .Este datorat folosiriiunei sectiuni prea groase fata de dimensiunile structurii de interes.

Operatorul determina grosimea sectiunii in functie de regiunea explorata.Pentru torace si abdomen se folosesc sectiuni de 8 sau 10 mm,in timp ce baza craniului,fosa posterioara sau coloana trebuiesc examinate cu sectiuni mai fine ,2-5 mm.O structura poate fi inclusa in grosimea unei sectiuni In intregime sau partial.Valoarea densiometrica a voxelului depinde de media atenuarii tuturor structurilor din interiorul ei.Efectul de volum partial survine atunci cand structura nu ocupa in intregime grosimea unei sectiuni de exemplu cand structura include o parte a corpului vertebral si o parte a discului adiacent,definirea leziunii va fi slaba.

Pregatirea examinarii:

Presupune informarea pacientului despre metodologia examinarii,posibile reactii la substantele de contrast si efectul nociv al examinarii dar si a medicului asupra unor date menite sa previna eventualele accidente sau sa ajute la interpretare precum:

-Existenta unor episoade alergice anterioare la substanta de contrast iodate sau a unor boli alergizante -Functia renala (nivelul crescut al creatininei contraindica explorarea cu contrast,iar la pacientii care urmeaza dializa pentru insuficienta renala cronica explorarea CT cu contrast va precede cu cel mult 24 sau 48 de ore dializa. -Functia tiroidei -Nivelul glicemiei -Investigatiilor CT sau prin alte metode imagistice anterioare pot ajuta la elaborarea diagnosticului sau prin comparative la precizarea gradului de raspuns ori evolutie a bolii. -Prezenta substantei baritate in tubul digestiv de la o explorae anterioara impun amanare examenului CT cu 2-3 zile. -Prezenta unor obiecte metalice in regiunea examinata precum cercei ori proteze dentare pot afecta imaginea si se impune indepartarea lor.

CAPITOLUL VI: IMAGISTICA PRIN REZONANTA MAGNETICA.

6.1. IMAGISTICA PRIN REZONANTA MAGNETICA.

Imagistica prin rezonanta magnetica(IRM) constituie o metoda non-invaziva de examinare a afectiunilor neuron-musculo-scheletale.Obtinerea imaginilor prin rezonanta magnetica nucleara are la baza tehnologia rezonantei magnetice nucleare(rmn)utilizata in chimie pentru determinarea structurii substanrei. IRM se bazeaza pe descoperirea facuta in 1946 de Felix Bloch si Edward Purcell(Premiul nobel,1952),care au constatat ca in prezenta campului magnetic intens,nucleele se comporta ca niste magneti.Imaginile prin rezonanta magnetica nucleara

se obtin ca urmare a absorbtiei si emisiei energiei din domeniul radiofrecventelor (RF)ale spectrului electromagnetic de catre spinii protonilor. Desi initial termenul adoptat pentru aceasta tehnica a fost imagistica priin rezonanta magnetica nucleara(Irmn),data fiind conotatia termenului nuclear incepand inca din 1970 s-a preferat varianta IRM.

Bazele imagisticii prin rezonanta magnetica:

La baza IRM sta capacitatea de localizare spatiala a atomilor de hydrogen din organism,care genereaza campuri magnetice de mica intensitate.Vectorii intensitate ai campului magnetic generate de nuclee de hydrogen au o distributie inselatoare,astfel in ansamblu,intensitatea campului magnetic resultant este nula,desi concentratia atomilor de hydrogen din organism este foarte mare(80%) In prezenta unui camp magnetic intens fiecare dintre micii magneti generate de nuclee de hydrogen tind sa se orienteze pe directia campului exterior,parallel sau antiparalel cu acesta. Magnetii produsi de nucleele de hydrogen nu sunt stationari ci se rotesc in jurul campului magnetic exterior,executand o miscare de precesie asemanatoare unui titirez.Frecventa miscarii de precesie sau Larmor,depinde de natura nucleului si de intensitatea campului magnetic exterior.In cazul protonilor ea se deplaseaza in domeniul undelor de radiofrecventa (RF).Prin aplicarea unui camp magnetic cu o frecventa identical cu frecventa Larmor,protonii absorb energia cuantei,ceea ce determina devierea magnetizarii produse de spini cu un unghi a carui valoare depinde de intensitatea si durata actiunii campului RF.Unghiul sub care se aplica acest camp este de 90 sau 180 de grade. Dupa incetarea actiunii undei excitatoare urmeaza asa-numita relaxare,prin care energia acumulata de la unda de radiofrecventa este eliberata ,ceea ce determina realinierea magnetizarii nete de-a lungul axei Z.Energia eliberata este detectata de bobine,care ,actioneaza ca o antenna,receptioneaza semnalul emis,permitand obtinerea imaginii.

Bazele fizice ale formarii imaginii:

Spinul protonilor Nucleele de hidrogen(protoni) sunt caracterizate de spin,motiv pentru care sunt capabile sa genereze semnale de rezonanta magnetica.Protonul se comporta ca un magnet,fiind caracterizat de cei doi poli,nord si sud.Dipolii magnetici proveniti din spinii protonilor au ,in absenta unui camp magnetic exterior,orientari haotice care nu permit sesizarea pe ansamblu a unei magnetizari

Efectul aplicarii unui camp magnetic asupra dipolilor magnetici generate de spinii protonilor:

Analog electronului din atom,spinii sunt caracterizati de nivelele de energetice.Aplicarea unui camp magnetic exterior va determina orientarea dipolilor elementari produsi de spin pe directia acestuia.La echilibru termodinamic numarul dipolilor orientate in sensul campului exterior depaseste cu putin numarul celor orientate antiparalel.In acest mod apare o magnetizare neta,notata.

Frecventa de rezonanta(Larmor):

In realitate micii magneti generate de spin nu se plaseaza pe directia campului exterior,ci executa o miscare de procesare in jurul lui,similara unui titirez. Frecventa de precesie a unui spin aflat in campul magnetic exterior,denumita si frecventa de rezonanta,este direct proportionala cu intensitatea campului magnetic(legea Larmor):

Frecventa miscarii de precesie=Raportul giromagnetic x Intensitatea campului magnetic exterior. Cu toate ca spinii nucleelor de hydrogen au aceeasi frecventa de rotatie,fazele lor

difera.

Tranzitii:

Protonul poate suferii o tranzitie intre cele doua stari energetice prin absorbtia unui foton.Rezultatul tranzitiei este trecerea protonului din starea de energie minima in cea maxima. Pentru ca absorbtia fotonului sa fiee posibila este necesar ca energia lui sa fie identical cu diferenta dintre energiile celor doua stari.

Efectul aplicarii si intreruperii actiunii unui camp magnetic cu frecventa Larmor(plasata in domeniul radiofrecventelor si RF)asupra spinilor. Daca pacientul aflat in campul magnetic intens B0 se aplica un camp magnetic B1 cu frecventa din domeniul radiofrecventelor(RF) egala cu frecventa larmor,energia undei este absorbita,iar protonul trece intr-o stare de energie mai mare.Rezultatul aplicarii acestui camp este refazarea spinilor. La nivel macroscopic aceasta echivaleaza cu o miscare pe o spirala catre planul XY,sau cu o rotire a vectorului M0 plasat initial de-a lungul axei Z spre planul XOY. In rezonanta magnetica,pentru o mai buna intelegere a fenomenelor,este util sa raportam mmiscarea la doua sisteme de referinta:

-Sistemul de referinta fix in care spinii executa o miscare de precesie. -Sistemul de referinta rotativ,solidar cu protonii fata de care laboratorul executa o miscare de rotatie,iar spinii apar stationari. La intrruperea actiunii undei de radiofrecventa,energia prrimita este eliberata,frecventa undei emise fiind egala cu cea a undei absorbite.Spinii excitati incep sa revina la pozitia initiala.Revenirea la stare de echilibru termodinamic este caracterizata de timpul T1,numit timp de relaxare longitudinal sau timp de relaxare spin-retea. Concomitent se produce defazarea spinilor din planulXOY,definite de timpul de relaxare transversal sau timpul de relaxare spin-spin. Emisia radiatiei electromagnetice generate de rotatia vectorului intensitate a campului magnetic Dup ace vectorul intansitate al campului magnetic Mz a fost deviat fata de axa Z,el continua sa execute o miscare de precesie cu frecventa Larmor in jurul campului magnetic exterior B0.Deoarece orice camp magnetic in rotatie genereaza o unda electromagnetica,rezultatul obtinut va fi emisia unei unde de frecventa din domeniul undelor radio,care constituie semnalul RM,preluat de o bobina.

Timpul de relaxare T1:

Asa cumam aratat,magnetizarea neta poate fi modificata prin aplicarea unei energii a carei frecventa este egala cu diferenta dintre cele doua stari ale spinului.Daca energia externa este sufficient de mare,componenta Mz scade,in timp ce componenta din planul XY creste. La intreruperea campului RF spinul trece dintr-o stare de energie mare intr-una de energie mica,prin emisia de energie.Energia emisa are doua componente:

-Energia undei de RF care constituie semnalul RM -Energia cedata sub forma de caldura tesutului inconjurator,sau altfel spus retelei Interactiunea spin-retea este rezultatul trecerii sistemului excitat la starea de echilibru termodinamic.In sistemul de referinta al laboratorului acest fenomen este echivalent cu descresterea componentei Mxy a magnetizarii si cresterea componentei Mz spre valoarea initiala.Fenomenul este descries de timpul de relaxare longitudinal T1,denumit sit imp de relaxare spin-retea. Interactiunea spin-spin.Defazarea:

Pentru unproton izolat viteza precesiei este determinate exclusive de intensitatea campului magnetic exterior B0.Cand spinii sunt deviate spre planul XY ei sunt in faza.Ca urmare a deplasarii haotice a spinilor,acestia ajung unul in apropierea celuilalt si interactioneaza. Consecinta interactiunii spinilor este defazarea lor si reducerea semnalului.Fenomenul este descries de timpul de relaxare transversal T2 sau timp de relaxare spin-spin. Timp de relaxare T2:

Constanta care descrie revenirea la echilibru a magnetizarii transversale Mxy,poarta numele de timp de relaxare spin-spin,notat cu T2,definit ca timpul de la excitare dupa care amplitudinea semnalului s-a redus la 38,8%.Valoarea lui T2 este caracteristica pentru fiecare tesut si depinde de mediul inconjurator,fiind practice independenta de intensitatea campului magnetic extern. Desi procesele de relazare au fost tratate separate,in realitate ele au loc concomitant,cu mentiunea ca T2 este cel mult egala cu T1. Scaderea intensitatii semnalului:

Imediat dupa intreruperea actiunii campului magnetic cu frecventa undelor radio,protonii incep sa emita energia absorbita,Daca omogenitatea campului magnetic nu este afectata de factori perturbatori,toti protonii vor oscila cu frecventa de rezonanta.Amplitudinea initiala a semnalului depinde de unghiul de deviere a spinului fata de axa Z spre planul XY.Semnalul maxim se obtine pentru o deviere de 90 de grade fata de axa Z. Scaderea intensitatii semnalului va fi utilizata pentru receptionarea imaginii prin aplicarea transformarilor Fourier,care fac conversia de la domeniul timp la domeniul frecventa. Timp de relaxare real:

In realitate scaderea semnalului are loc mai repede decat theoretic,datorita neomogenitatii campului magnetic si a susceptibilitatii magnetice a diferitor tesuturi,care determina disstorsiuni in special la suprafata de separatie dintre tesut si aer.

Ecoul

Efectul schimbarii sensului de propagare a unui semnal prin reflexive poarta numele de ecou.Prin acest mecanism apare refazarea prin ecou a spinilor care dureaza un timp egal cu timpul de ecou. Selectia sectiunilor Procesele descries anterior au elucidate formarea semnalului,dar pentru ca aceasta sa permita informatia diagnostica este necesar sa identificam locul unde s-a produs acest semnal.

La baza localizarii in spatiu a semnalului de RM sta aplicarea unui gradient linear al campului magnetic. Gradientul unei marimi fizice:

Reprezinta variatia cu distanta a acestei marimi.Rolul gradientului linear al campului magnetic este de a modifica frecventa de rezonanta cu o valoare necunoscuta.Valoarea frecventei este direct proportionala cu distanta fata de centrul magnetului,deci permite localizarea spatiala a spinilor.Pe de alta parte modificarea brusca a frecventei determina o schimbare a fazei,direct proportionala cu distanta fata de centrul magnetului,deci implicit se realizeaza localizarea spinilor. Aplicarea unei valori unice a campului de radio frecventa presupune analiza unei sectiuni plane.Pentru ca sectiunea sa aiba grosimea dorita este necesar sa se aplice o banda de frecventa,alcatuita dintr-o multitudine de frecvente plasate de o parte si de cealalta a frecventei centrale. Intensitatea semnalului:

Pentru ca semnalul obtinut sa permita obtinerea imaginii finale este necesar ca aplicarea pulsului de RF sa se repete.

Componentele Imagisticii de Rezonanta Magnetica (IRM) sunt:

-Magnetul -Bobinele degradient -Bobinele RF -Masa pentru pacient pozitionarea corecta a pacientului fiind asigurata de un calculator -Ecrane de protectie impotriva campurilor de radiofrecventa externe -Ecrane de protectie impotriva campurilor magnetice externe -Calculatorul care controleaza toate componentele legate de sursa undelor de radiofrecventa si programarea pulsurilor,foma si amplitudinea gradientului. -Masa dec comanda unde operatorul selecteaza o secventa a imaginii,pe care o urmareste pe un monitor sau imprima imaginea.

Un aparat MRI este in general un tub orizontal care se misca printr-un magnet. Pacientul care sta intins pe spate aluneca in interiorul tubului cu ajutorul unei mese speciale. Tipul examenului care urmeaza a fi efectuat determina daca pacientul intra cu picioarele sau cu capul inainte , sau cat de mult se va deplasa in fata magnetului. In colaborare cu undele sonore , scanerul MRI poate alege un punct foarte mic in interiorul corpului unui pacient si il poate intreba ce fel de tesut este. Sistemul MRI face din corpul pacientului punct cu punct, construind o harta 2D sau 3D a tipurilor de tesut. Apoi uneste aceste informatii pentru a crea imagini 2D sau modele 3D.

Aplicarea campului magnetic:

IRM –ul sau reprezentarea imaginilor prin rezonanta magnetic este un domeniu relative nou prin care se face diagnosticul arterein aorte si al sistemului vascular periferic. Aceasta tehnica de evaluare a aparut din nevoia existentei unei metode alternative care sa asigure atat informatii anatomice cat si functionale despre circulatia coronariana. Analizarea prin intermediul razelor X furnizeaza informatii limitate referitoare la fluxul sanguine din artera si nu evidentiaza leziunile aparute. Razele X sunt asociate cu o expunere la radiatii si un risc (1,7%) al aparitiei unor complicatii grave. Reprezentarea imaginilor prin rezonanta magnetica are si puterea de a evidentia fluxul sanguin si retinerea fluxului si poate fi aplicata pentru reprezentarea imaginilor ventriculelor stang si drept. Una din firmele producatoare ale unor astfel de aparate este PHILIPS. Inlocuind mai multe proceduri cu una singura, examenul medical cardiac prin rezonanta magnetica , permite pacientilor sa primeasca tratament mai repede, si la un prêt mai mic si poate reduce substantial cheltuielile asociate diagnosticarii fata de metodele diagnosticarii clasice. Intr-un singur examen se pote prezenta morfologia cardiaca, analiza functiilor cardiace, cuantificarea fluxului sanguin, determina functiile ventriculare si ale inimii atat in stare de odihna cat si in conditii de stres , determina viabilitatea sistemului miocardic, vizualizeaza principalele artere coronariene, efectueaza o imagine vasculara a intregului corp. MRI are aplicabilitate si in neurologie , morfologie, angiografie, studierea muschilor si a scheletului. Pe 3 iulie 1977 a fost efectuat primul primul examen IRM care a durat aproape 5 ore pentru a produce o singura imagine.

Calitatea imaginii in IRM:

Analiza performantelor IRM poate fi facuta prin utilizarea fantomului.Fantomul este construit din materiale care produc semnale RM cum sunt:solutiile apoase paramagnetice,siliconul,etc. Fantomul are doua scopuri principale:

-Evaluarea evolutiei -Stabilirea omogenitatii undelor de frecventa Fantomul pentru evaluarea rezolutiei testeaza proprietatile spatiala ale imaginii:Grosimea sectiunilor,linearitatea si raportul semnal-zgomot in functie de pozitie.

Fantomul destinat testarii rezolutiei este confectionat din materiale plastice.din fantom sunt indepartate portiuni,care sunt umplute cu solutii apoase,a caror imagine este vizualizata. Fantomul pentru stabilirea omogenitatii undelor de radiofracventa:

Uniformitatea spatiala a campurilor magnetice cu frecventae din domeniul radio transmise pacientului si receptionate este testate cu ajutorul fantomului.Campul magnetic transmis este acel camp magnetic utilizat pentru rotirea magnetizarii.Campul magnetic receptionat depinde de sensibilitatea bobinei de a raspunde la semnalul produs de precesia spinilor.Ambele campuri magneticce trebuie s a fie omogene:primul,pentru a asigura o rotatie uniforma a spinilor,iar cel de-al doilea ,pentru a produce sensibilitate spatiala uniforma in zona investigate.

Pregatirea pacientului:

In general nu sunt necesare masuri speciale de pregatire a pacientului care urmeaza a fi supus investigatiei.Un caz special il reprezinta pacientii care sufera de claustrofobie,la care administrarea unui calmant usor reduce starea de anxietate. Durata obisnuita a unui examen cu IRM variaza intre 30-90 minute,timp in care pacientii pot ramane singuri.Pentru a evita anxietatea este nacesar ca pacintilor sa li se explice desfasurarea examinarii.

Contraindicatii:

Absolute:

-clipuri feromagnetice intracraniene -Proteze metalice valvulare -corpi straini metalici intraoculari Relative:

-claustofobie -pacienti ventilati sau intubati -pacienti cu expunere cronica la metale

Agenti de contrast in IRM:

In general nu este necesara utilizarea uor substante de contrast,exceptie facand investigarea diverselor patologii ale lichidului cefalorahiddian(in special tumori scleroze multiple).Substantele de contrst utilizate in IRM au la baza gadoliniul,care are rolul de a scurta timpul de relaxare, ceea ce determina ca imaginea organului care contine acest element sa apara mai luminoasa.

Masuri de protectie:

Desi IRM-ul nu utilizeaza radiatiile ionizante pentru formarea imaginii,este necesar sa se cunoasca masurile de protectie associate campurilor magnetice foarte intense,energiei undelor radio,variatiilor in timp a intensitatii campului magnetic,gazelor lichefiate si gradientului de camp magnetic. Campurile magnetice determina magnetizarea tuturor corpurilor feromagnetice.Prezenta in campul magnetic a corpurilor feromagnetice poate produce efecte nedorite asupra pacientului sau poate determina deteriorarea magnetului si a bobinelor.Efecte similare pot fi produse si de corpurile feromagnetice associate pacientului.

Efectele produse de undele de radiofrecventa:

Undele de radiofrecventa pot produce incalzirea tesuturilor din organism.Din acest motiv se recomanda limitarea timpului in care o persoana sta in acest camp. Unele bobine RF,pot produce arsuri ale pacientului,care trbuie avertizat pentru a anunta daca simte un asemenea effect in sccopul intreruperii investigatiei. Gradientul de imagine determina un nivel mare de zgomot.Nivelul de zgomot maxim admis este de 140 de decibeli iar presiunea acustica maxima de 200 Pascali.

Imagistica prin rezonanta magnetica are urmatoarele avantaje:

- reprezinta o alternativa sigura la celelalte investigatii imagistice – radiografie, ultrasonografie, CT – pentru care o anumita stare patologica poate ramane nedescoperita.

- este noninvaziva si neiradianta.

- asigura un contrast foarte bun intre tesuturi,

- exista posibilitatea de a vedea tridimensional zona investigata,

- permite efectuarea unor angiografii RM fara administrare de substanta de contrast. -permite obtinerea unui contrast mai bun decat in tomogarafia computerizata -asigura informatii mai exacte asupra diferentelor in structura unui tesut decat cele care pot fi percepute prin diferentele de atenuari ale radiotiilor X deoarece utilizeaza proprietatile spatiale ale spinilor din nucleele care alcatuiesc tesuturile; -utilizeaza campuri magnetice intense si unde din domeniul radiofrecventei in locul radiatiilor ionizante,deci efectele daunatoare asupra organismului sunt semnificativ mai mici.

Limitele examenului IRM:

-timp de examinare relative lung -rezolutie spatiala inca inferioara fata de CT de inalta rezolutie -calcificarile sunt greu evidentiabile datorita absentei semnalului acestor structuri. Rezonanata magnetica nucleara este o tehnica folosita in imagistica medicala pentru stabilizarea caracteristicilor fizico-anatomice ale unor organe sau tesuturi. Acest tip de investigatii se numeste Imagistica prin rezonanta magnetica( IRM). IRM este un test care se foloseste de un camp magnetic so de pulsuri de radiofrecvanta pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe si tesuturi ale corpului. IRM reprezinta o alternativa la investigatii precum: radiografie, ultrasonografie, tomografie computerizata – pentru o anumita stare patologica. Datorita compozitiei chimice si starii fizice diferite ale fiecaruio tesut , acestea transmit din energia inmagazinata. Rezultatele testului de imagistica prin rezonanta magnetic se bazeaza pe aceasta proprietate a tesuturilor si organelor corpului. Semnalele RM de intensitati diferite vor fi in raport cu substratul pathologic de vizualizat , formand imaginea RM a tesutului. Aceasta imagine va reflecta pri nuante de gri diferenta dintre diferitele tesuturi in raport cu starea lor normal sau patologica. Se poate utiliza o substanta de contrast pentru a vizualiza mai clar structurile organismului. Informatiile obtinute prin investigatia imagistica prin IRM pot fi stocate si salvate in forma electronica. De asemenea, in cazul in care situatia o cere, aceste informatii pot fi transformate in poze sau filme.

CAPITOLUL VIII - RADIOTERAPIA CLINICA

Radioterapia clinica este o metoda de tratament care utilizeaza ca agent terapeutic radiatiile ionizante. Pentru producerea acestora , exista doua mari categorii de surse radiogene:

Surse emitatoare de raze alfa, beta, gama, din care fac parte izotopii radioactivi naturali( radium) si izotopii radioactivi artificiali ( cobalt 60, cesius 137 etc.);

Surse care emit fotoni sau raze X ; in aceasta categorie intra

aparatura rontgen clasica, betatronul, acceleratorul liniar de particule. Modul de utilizare a radiatiilor ionizante este conditionat de caracteristicile fizice ale acestora; intensitatea fasciculului si absorbtia acestuia. Radioterapia se practica in baza unor principii de energie radianta e trebuie urmate cu cea mai mare rigurozitate. Indiferent de modul de producere sau nivelul de energie radianta , fascicolul trebuie colimat. Colimarea asigura fasciculului o anumita forma si dimensiuni care sunt adaptate volumului de iradiat . Limitale fasciculului, din cauza dimensiunii razelor , creeaza la periferie “ conul de penumbra” de care trebuie sa tinem seama pentru a asigura largimea utila a fascicolului in vederea unei iradieri corecte. In radioterapia oncologica , datorita depasirii tolerantei pielii , fapt care limiteaza

posibiliotatile terapeutice ale iradierii , printr-un singur fascicul , nu se poate administra in profunzime o doza suficienta prin care sa distrugem tumora. Pentru a inlatura acest neajuns, se utilizeaza doua sau mai multe fascicule care sa concentreze doza in volumul tumoral sis a menajeze pielea. Datorita configuratiei anatomice , neregulate, a unor regiuni ce urmeaza sa fie irradiate , forma geometrica a fasciculului trebuie adaptata , fapt prentru care , in practica , se utilizeaza filtru “pana”. In functie de scopul tratamentului , radioterapia se imparte in: radioterapia functionala, practicata in vederea reechilibrarii unor functii perturbate;

- Radioterapia antiinflamatoare , utilizata in scopul resorbtiei unui process inflamator;

- Radioterapia antitumorala sau oncologica prin care se urmareste distrugerea unui process tumoral. Dupa calea prin care se practica iradierea, aceasta poate fi : iradierea interna( foloseste calea metabolica) si iradierea externa sau transcutana. Tehnicile pentru iradierea externa - se grupeaza , in functie de distanta la care se practica , in brahiterapie si teleterapie. In cazul brahiterapiei sursele sunt in contact cu tesutul tumoral . Doza eliberata depinde de cantitatea totala de material radioactive si de durata expunerii. Teleradioterapia este o iradiere cu distanta, care la randul sau , dupa nivelul energetic , poate fi: iradiere superficial intre 60 si 160kV(Chaoulle), cu ortovoltaj 160- 200 kV reprezentata de rontgenterapie si cu megavoltaj ( cu energii inalte) – betatron, accelerator de particule.

Utilizarea izotopilor radioactivi in scop terapeutic:

Izotopii radioactivi sunt definite printr-o serie de parametric fizici ca: symbol chimic, greutate atomica, timpul de injumatatire al activitatii, natura si tipul de energie emisa, in milielectroni volti(meV). In functie de modul in care se utilizeaza , izotopii radioactivi pot fi sub forma de surse deschise sau surse inchise. Sursele deschise constituie “ tehnica de iradiere interna” si foloseste calea metabolica. Izotopul radioactiv , prin injectare sau ingestie , patrunde in circulatia sanguina si se fixeaza selectiv la nivelul diferitelor organe. Sursele inchise sunt folosite in scopul iradierii externe. Izotopii radioactivi mai

frecvent utilizati sunt: radiumul sub forma de ace pentru implant, ,

radioactive ca fire, granule, sau tuburi. Acest izotop se prefer in curieterapia ginecologica, deoarece este usor de prelucrat si de manevrat ; cobaltul 60 in tuburi sau bomba de cobalt. Radiumterapia ( curieterapia) – se bazeaza pe efectul biologic al razelor gama; se utilizeaza sub forma de saruri de radium , aplicatii intracavitare sau externe. Caracteristica principala a radiumului consta in scaderea brusca a dozei in imediata apropiere a sursei , ceea ce permite aplicatii in doze suficiente , fara ca straturile sanatoase, mai profunde ale organismului , sa fie iradiate. Cobalterapia – utilizeaza izotopul Co60 cu viabilitate foarte mare . Substanta radioactiva este protejata intr-o cupola blindata cu plumb. Manipularea se face electromagnetic de la distanta. Bomba de cobalt contine izotopi radioactivi Co 60 sau Cs 137 echivalent cu 200-400 g radium. Iradierea cu fotoni sau raze X:

granule, tuburi, aur

1. Terapia conventionala(cu ortovoltaj) – pentru tratamentul cu ortovoltaj se utilizeaza aparate rontgen de constructie speciala, prevazute cu o serie de accesorii , filtre si localizatoare, care reprezinta componente caracteristice ale aparatului.Tuburile rontgen se impart in tuburi pentru iradiere de suprafata , pentru iradiere apropiata si limitata, si pentru iradiere profunda. Radiatiile emise au o scara larga de la 5 la 1000 kV.

2. Radioterapia cu energii inalte – are o serie de avantaje fata de radioterapia cu ortovoltaj: doza in profunzime este mai mare , deoarece directia razelor de difuziune nu coincide cu directia razelor prinare, iar suprafata pielii se afla in afara maximului dozei de toleranta. Energiile utilizate sunt intre 2 si 40 MeV si sunt generate de aparate special:

betatronul si acceleratorul liniar de particule. Betatronul- este un accelerator de particule beta.Piesa principala este un electromagnet in circuitul caruia este plasata o camera circulara , cu vid foarte avansat , in care se injecteaza electroni. Cresterea campului magnetic accelereaza electronii , dandu-le o viteza similara cu cea a luminii si mentinandu-I pe aceeasi orbita. Acceleratorul liniar de particule , furnizeaza electroni cu energii inalte. El este constituit dintr-un tub diafragmat la distante egele, ce prezinta un vid foarte avansat. Particulele beta emise sunt accelerate progresiv de un camp magnetic. Efectul radioterapic este conditionat de o sterie de factori

dintre care cei mai importanti sunt: localizarea si volumul procesului pathologic ; calitatea radiatiei, distanta focar-piele si filtru, factorul timp.In terapia antitumorala , calitatea radiatiei are o importanta deosebita.

Cu cat energia este mai mare,cu atat ionizarea maxima are loc la o distant mai mare.Numarul de fotoni care patrund intr-un mediu depinde de energia fotonilor,natura si grosimea mediului absorbant.In functie de aceasta alegem doza: raze mai putin penetrante pentru procese patologice superficial si raze dure pentru procesele patologice situate in profunzime.

Ingrijirea bolnavului ste foarte importanta.Asistenta medicala are obligatia de a supraveghea permanent starea generala a bolnavului.Se va efectua controlul periodic,clinic si biologic,de interes primordial fiind hemoleucograma.Supravegherea locala este un deziderat indispensabil si consta in examinarea pielii la inceputul si pe parcursul tratamentului,la o lumina adecvata.Atunci cand este cazul se va proceda la ungerea pielii cu vaselina sau lanolina.In cursul tratamentului bolnavul va fi avertizat ca nu are voie sa faca plaja,bai fierbinti sau sa utilizeze pomezi iritante,care ar putea produce leziuni tegumentare.

RADIOTERAPIA FUNCTONALA

Este o metoda de tratament prin care pot fi reechilibrate functiile perturbate si de care organismul poate beneficia la toate nivelurile de organizare.In functie de doza administrate putem obtine:efecte stimulatoare,reducerea activitatii unor glande sau putem obtine efecte inhibitoare. Actualmente,radioterapia functional si-a restrains considerabil domeniul de activitate,ramanand totusi pe prim plan in tulburarile circulatorii si discrinii.

Mecanismul de actiune

Mecanismul de actiune este foarte complex si consta in urmatoarele:activeaza substratul enzimatic ARN si ADN care contine informatia genetica,prin activitatea razelor X se accelereaza ritmul de producer a enzimelor;elibereaza enzimele fixate si enzimele din depozit;determina cresterea permeabilitatii celulare cu cresterea fluxului metabolic;prin depolizarea membrane celulare determina intarzierea transmiterii influxului nervos care explica si efectul antalgic al rontgenterapiei;actionand asupra terminatiilor nervoase situate la nivelul vaselor are efect trofic prin activarea circulatiei. Prin iradierea organizmului,indifferent de doza se produce agresionarea acestuia.Diencefalul raspunde prin cresterea secretiei de ACHT,”radioterapia comportanduse ca o adevarata coricoterapie”.Prin cumularea dozei,radioterapia va avea efect depresiv si,in final,inhibitor.

Tireozele –boala Basedow- a fost prima boala endocrina tratata cu raze X.Se folosesc doua campuri directe ,unul drept si altul stang pe tiroida,iar atunci cand glanda este

foarte voluminoasa se adauga un camp median.Campurile indirect se aplica la nivelul hipofizei sip e lantul simpatic.

Boala Cushing .In faza initiala se iradiaza hipofiza;in faza tardiva se face iradierea alternativa a celor doua glande suprarenale.Doza totala va fi de 2000 r pentru fiecare glanda,fractionate in 150-200 r/sedinta.

Iradierea ovarului se poate face in scopul castrarii temporare.Astazi se practica din ce in ce mai rar datorita pericolului genetic.Are ca indicatii menometroragiile rebele si t.b.c. anexiale.DT pe ovar poate fi de 170 r in doza unica sau 500-600 r DT/ovar in sedinte fractionate.Dupa cateva luni isi reia functia. Castrarea definitive este indicata in cancerul mamar si hiperfoliculinemie cu periclitarea vietii.DT 250 r/ovar in sedinta unica cu 600-800 r in doze fractionate.

TERAPIA ANTIINFLAMATORIE

Actioneaza in sensul resorbtiei unui process inflamator si isi gaseste indicatia in toate procesele inflamatorii,acute sau cronice,specific sau nespecifice.Mecanismele prin care radiatiile X actioneaza sunt:ameliorarea circulatiei locale prin reducerea stazei venoase sau limfatice;reducerea acidozei locale cu reechilibrarea pH-ului;stimuleaza imunitatea locala si grabeste procesul de delimitare prin concentrarea prin concentrarea elementelor figurate sangvine,care isi maresc activitatea de fagocitoza si activitatea proteolitica prin stimularea elaborarii de fermenti.Pe plan general este stimulata reactivitatea organismului prin producerea de hormoni corticoizi. Terapia antiinflamatorie se poate practica maximum de trei ori in viata pe aceeasi regiune,la un interval minim de 6 luni.

1. Furunculul este un proces infectios acut de etiologie stafilococica , localizat la nivelul

unui folicul pilos. In faza incipienta se iradiaza zilnic cu 30-40r, care poate duce la regresia procesului inflamator. Daca a aparut necroza, iradierea se face cu aceleasi doze in vederea colectarii si evacuarii puroiului. In general se aplica doze intre 200 si 300 r cu constantele 150-180 KV, filtru de 0,5 mm Cu si DFP 30-40 cm.

2. Zona zoster -

pe traiectul unui nerv periferic , insotita de durere si hiperestezie pe zona respective, cu mare tendinta la recidive. Se iradiaza locul de origine al nervului respective cu 50

r/sedinta la doua trei zile interval , in total 5 sedinte. Concomitent , se iradiaza fasciculul nervos periferic si pielea afectata cu 100 r/ sedinta la 5-6 zile interval .

3. Hidrosadenita – este o infectie stafilococica a glandelor sudoripare. Frecvent se

asociaza cu aceea a foliculilor pilo-sebacei din regiunile axilare, la nivelul cefei, regiunea pubiana si inghinala. Radioterapia antiinflamatorie are rolul de a combate fenomenele inflamatorii acute, a durerilor si recidivelor. Se administreaza 40-50 r in cazurile obisnuite, iar atunci cand se constata tendinte la extindere sau recidiva se dau fractii de 100-150 r la 2-3 zile , totalizand doza de 1000-1200 r.

afectiune de etiologie virala, se caracterizeaza prin aparitia veziculelor

4. Eczemele - sunt afectiuni epidermodermice care recunosc factori etiopatogenici variati. La adult pot aparea sub forma de eczema hipercheratozice in care se dau 100 r / sedinta , la 5-6 zile interval, in sase sedinte si formele neinfiltrate in care se aplica 50-60 r /sedinta la interval de 8-10 zile , a trei sedinte. Virilismul suprarenalian – se manifesta prin hipertricoza faciala. Iradierea bolnavului se face in scopul epilarii cu ajutorul metodei de contact, cu DFP 5 cm, pe campuri mici 2/2 cm in doze fractionate de 600-800 r pana la DT de 1800-2000 r. In aceste conditii pielea reactioneaza prin aparitia eritemului intre a 10-16 zi, acesta dispare treptat in doua saptamani.

5. Epilarea temporara - se poate obtine prin iradiere si reprezinta un mijloc terapeutic

intr-o serie de afectiuni ale pielii paroase. Dozele unice de 350-450 r produc caderea parului pe suprafata iradiata, dupa 8-14 zile de la administrare. Reaparitia pilozitatii incepe la 4-5 saptamani dupa epilare. Epilarea trebuie sa fie uniforma si totala, sa se evite supradozarea in regiunile de suprapunere a campurilor care determina aparitia alopeciei

definitive. Radioepilatia poate fi realizata cu orice fel de aparat care dezvolta energii de peste 55-60 kV.

6. Nevralgia trigeminala – poate fi primitiva sau secundara. Sindromul nevralgic se

caracterizeaza prin paroxisme dureroase cu aparitie si disparitie brusca , localizata strict

pe teritoriul trigemenului, rareori cu iradieri cervicale sau occipitale, insotite de tuburari vasomotorii si hipersecretie lacrimala. Tratamentul radiologic in formele secundare consta in principal in iradierea ganglionului Gasser si radacinile sensitive ale trigemenului, printr-un camp de 6-8 cm dispus in regiunea temporo-mastoidiana , in fractiuni zilnice cu doza de 40-50 r, totalizand 500-700 r.

7. Discopatia cervicala – iradierea regiunii cervicale corespunde segmantelor medulare

C4-T1 , cu fractiuni de doza alese in functie de intensitatea durerii( 50-60 r , zilnic sau

60-100 r , la doua trei zile), totalizand in raport cu evolutia zilnica , 600-1000 r sau chiar mai mult , fiind irradiate si aplicatii la nivelul zonelor periferice de origine sau de proiectie a senzatiei dureroase.

8. Sindromul umarului dureros: beneficiaza de iradierea radacinilor cervicale( utilizata

ca tratament symptomatic) si iradierea umarului; se practica pe 1-2 campuri 10/50 cm sau mai mari , cu fractiuni de doza de 60-100 r , la 2-3 zile , pana la un total de 800-1200 r la piele. 9. Nevralgia lombosciatica: exprima suferinta radacinilor nervoase situate intre L4 si S1. Cauza principalaq a acestora este reprezentata de procese degenerative sau hernia discale, expresia lor clinica avand forme variate: lombalgia, lombosacralgia, sciatalgia, tulburari ale sensibilitatii, modificari ale staticii si dinamicii vertebrale. Modificarile consecutive herniei discale evolueaza in doua etape: stadiul de iritatie radiculaa, cu sindrom dureros si parestezic si stadiul de compresiune. Radioterapia este indicata in toate formele descries si consta in iradierea segmentelor radiculo-medulare corespunzatoare, dupa tehnica obisnuita, si aplicatii pe traiectul trunchiurilor nervoase periferice. Fractiunile de doza masoara 60-100 r si pot fi administrate la doua zile . 10. Periartritele: sunt procese inflamatorii cu localizare periarticulara ce intereseaza in special tendoanele si tesutul conjunctiv peritendinos, precum si synovialele. Periartritele sunt dominate din punct de vedere fiziopatologic , in faza initiala, de procese neuro- vasculare , manifestate mai ales prin hiperwemia intense care intetreseaza swi segmentele

osoase articulare; in etepe evolutiva cronica apare calcificarea acestor tesuturi. Cel mai frecvent se intalneste periartrita scapulo-humerala. Tratamentul radiologic urmareste in fazele acute sau reactualizate clinic amendarea fenomenelor dureroase si oprirea evolutiei cu fractiuni de doza mica(40-60 r ), zilnic sau la doua zile, in raport cu intensiattea dureriilor, dozele totale fiind cuprinse intre 300-500 r , iar in fazele avansate , dominate de calcificari periarticul;are, mobilizarea calciului din depozitele patologice si redobandirea intr-o masura cat mai mare a miscarilor folosind DT mari ( 155-3000 r), administrate in fractiuni de 100 r , la 2-3 zile , eventual in doua serii. 11. Exostozele calcaneene: cu origine microtrumatica iau nastere in mod obisnuit la locul de insertie a aponevrozei palmare sau a tendonului lui Ahile pe calcaneu. Tratamentul radiologic se face cu doza de 60-100 r , administrate la 2-3 zile, ajungand la un total de 600-800 r cu campuri laterale, data fiind o marcata sensibiliatte a tegumentelor plantei. Seriile de iradiere se pot repeat la cel putin 4-6 luni. Boala Dupuytren: are localizarea obisnuita la ultimele trei degete. Aponevroza palmara

prezinta nodozitati dure iar tendoanele proeminente sunt dure la palpare; evolutia indelungata se soldeaza cu flexia permanenta a primelor falange. Tratamentul radiologic, numai in etepele evolutive initiale , se face cu fractiuni de doza de 100 r , la intervale de 2-4 zile pana la un total e aproximativ 1000-1500 r. 12. Artrozele: sunt procese degenerative ale articulatiilor. Din punct de vedere anatomo- patologic , artrozele se caracterizeaza prin degenerescenta si fibroza a cartilajelor de acoperire. Productiile osoase marginale( osteofite), si osteoporoza extremiotatilor articulare ale segmentelor osoase completeaza tabloul morphologic care asi are un echivalent characteristic prin imaginea radiologica. Manifestarile clinice sunt constituite de deformarea regiunii, reducerea miscarilor in articulatia respectiva si dureri. Radioterapia antiinflamatorie se efectueaza prin fractiuni de doza variind intre 50 si 150 r, administrate la interval de 2-3 zile pe regiunea afectata, totalizand o doza de 800-1000

r.

RADIOTERAPIA ANTITUMORALA SAU ONCOLOGICA

Are ca obiect metoda care , singura sau asociata, este in msura sa distruga un process tumoral. Radioterapia antitumorala reprezinta un tratament complex care vine in ajutorul organismului ce nu poseda mijloace naturale de aparare contra tumorilor maligne. Tratamentul necesita elaborarea unui plan individualizat care urmareste riguros parametrii:

1. Diagnosticul clinic si paraclinic in care exmenul histologic , prin biopsie,

prelevari histologice, are o importanta deosebita in vederea stadializarii afectiunii, in functie de TNM.

- T – reprezinta tumora, marimea acesteia, raportul cu tesutul din jur, tipul histologic;

- N- reprezinta ganglionii,

- M – reprezinta metastazele.

2. Definirea ariei oncologice in care se iau in consideratie: tumora, ganglionii

afectati clinic, precum si regiunile potential invadate.

4.

Alegerea mijloacelor terapeutice , precum si succesiunea lor.

Mijloace de iradiere:

1. Iradierea interna- se va alege izotopul in functie de afinitatea fata de tumora.

2. Iradierea externa – care se poate realize cu izotopi adusi in contact cu tumora ( brahiterapie) sau implant ( curieterapie) sau pe cale transcutanata cu surse de raze X, beta, gama sau fascicule de electroni , neutron sau alte particule.

RADIOTERAPIA AFECTIUNILOR DE SISTEM

1. Limfoamele maligne – sunt afectiunile de system cel mai frecvent intalnite. Ele se impart in limfoame hodgkiniene si nehodgkiniene .

2. Boala Hodgkin – se caracterizeaza , din punct de vedere clinic, prin

dezvoltarea progresiva , in volum, a unui ganglion sau a unui grup ganglionar, initial intr-o singura regiune si prin tendinta la extindere in tot sistemul limfatic, de-a lungul axului vaselor mari. In formele avansate apar determinari extralimfatice in ficat, plamani, maduva osoasa sau schelet. Semnele de ordin general constau in: febra, prurit, transpiratii nocturne, scadere ponderala. Diagnosticul de certitudine se pune prin biopsie ganglionara , iar stadiul clinic se stabileste in functie de topografia ganglionilor afectati. Stadiul I – sunt afectati ganglionii situati intr-o singura regiune. Stadiul II – consta in prinderea mai multor grupe ganglionare, dar de o singura parte a diafragmului. Stadiul III – apar afectari ganglionare de ambele parti ale diafragmului. Stadiul IV – boala afecteaza viscerele si se poate asocial cu afectare ganglionara cu o topografie care poate apartine oricareia din cele trei stadii. Tratamentul fundamental este radioterapia care se bazeaza pe sensibilitatea tumorii. In acest scop exista mai multe metode de iradiere , din care cea mai eficienta este iradierea cu energii inalte. Ea se practica” in manta” pentru stadiul I si iradierea in “ y rasturnat” pentru stadiul II. In stadiul III se foloseste o tehnica speciala, prin combinarea celei in manta cu cea in “y rasturnat”. Ea realizeaza o iradiere ganglionata totala. In stadiul IV, mai rar, se recomanda o iradiere totala, care se practica prin terapia conventionala care se practica prin terapia conventional cu constante 180 kV , 10 mA, filtru 0,5- 1 mm Cu si DFP 30-40 cm. Se au in vedere determinarile de vecinatate, drenajul ganglionar limfatic:

ganglionii mediastinali superiori( dreneaza in regiunea supraclaviculara dreapta) ; ganglionii mediastinali mijlocii si inferiori ( dreneaza in ganglionii hilari, plaman si pleura), ganglionii lomboaortici ( dreneaza in splina, ficat, ganglionii iliaci). In iradierea regional, pentru formatiunile extinse pe un teritoriu mai larg, dar in limitele unei anumite regiuni anatomice( torace, abdomen) , se folosesc patru campuri oblice, 2 anterioare si 2 posterioare, de 20/30 cm. Se administreaza o daza totala

intre 2000-2500 r , administrati in 4 - 6 saptamani. In cursul iradierii se va tine cont ca utilizarea a peste 2500 r , administrati in patru saptamani, poate produce fibroze pulmonare, iar la peste 2000 r pot aparea nefritele radiogene. Iradierea pe campuri mari se aplica in cazul formatiunilor tumorale unice, fara afectare ganglionara. Aria de iradiere trebuie sa cuprinda intreaga suprafata prin 2 campuri tangent si un camp direct. 3. Limfoamele nehodgkiniene - (limfosarcom, reticulosarcom, plasmocitrom, micoza fungoida), din punct de vedere clinic, initial, sunt aparent localizate in structurile limfatice. Extensia lor se face frecvent in afara axului vascular, pot fi insa afectate si structurile extralimfatice, ca, de pilda, sinusurile fetei, tubul digestiv, sistemul nervos, oase, sau pot aparea sub forma de leziuni multifocale ca in micoza fungoida ( leziuni multiple dezvoltate in piele) si tumora Burrkitt ( leziuni multiple dezvoltate in regiunea cranio-faciala, cu invadare maxilara si a ganglionilor vecini). Stadialitatea clinica se face la fel ca in boala Hodgkin. Tehnicile radioterapiei transcutanate cu ortovoltaj: se folosesc constantele 180 kV, 10 mA, filtru 0,5-1 mm Cu , DFP 30-40 cm, iar campurile se stabilesc dupa localizare , marimea si numarul grupurilor ganglionare afectate. Se aplica doze zilnice mici, 100r/sedinta, 1-2 sedinte pe zi pana la doza totala de 1200-15r/ camp.In iradierile extinse se adminisreaza o doza totala de 3000-3500 r prin tehnica “ in manta” sau “ y intors”. In cazul localizarilor abdominal se iradiaza tot abdomenul printr-un camp abdominal superior si altul inferior; se administreaza 2000 r in 10 zile, pentru fioecare camp; se practica un etaj, apoi celalalt , cu pauza 4-6 saptamani, apoi se iradiaza pe camp limitat leziunile evidente clinic cu o daza totala de 2000 r. In localizarea intraosoasa( sarcom Ewing), iradierea cuprinde osul in totalitate, initial pana la doza totala de 4000-4500 r , in 4-5 saptamani, dupa care se retrang campurile pe zona afectata , iradiindu-se cu inca 1500 r in 10 zile , pana la doza totala de 6000 r. Fiecare camp se iradiaza cu 200 r / sedinta. Constantele folosite sunt 180 kV , 10 mA , filtru de 1mm Cu cu DFP 40 cm.

CAILE AERODIGESTIVE SUPERIOARE

Toate cancerele situate la nivelul capului si gatului, cu exceptia glandei triode, prezinta aceleasi grupe ganglionare care trebuie luate in considerare in cadrul tratamentului. Din aceste grupe ganglionare care trebuie luate in considerare in cadrul tratamentului. Din aceste grupe fac parte : ganglionii submentali, submandibulari, laterocervicali, spinali, si supraclaviculari. In anumite localizari mai sunt ganglionii prelaringieni, retrofarigieni, bucali, pre si retroauriculari, si ganglionii occipital exterrni.

1. Cancerul de sinusuri – poate fi localizat in oricare din sinusurile : sfenoidal, etmoidal, frontal, sau maxilar, cel din urma fiind cel mai frecvent afectat. Sinusul maxilar , din punct de vedere anatomic , prezinta doua portiuni: o portiune supero- posterioara si portiunea antero-inferioara, care include si recesul alveolar. Tratamentul se aplica in functie de stadiu : in stadiile I si II se face un tratament asociat chirurgical si radioterapic sau tratament radioterapic exclusiv. Tratamentul consta in rezectia tumorii si a peretelui afectat. La 3-4 saptamani se face rontdgenterapia postoperator cu 6000 r in 30 de fractii pe volumul tinta, a 200 r

/zi, timp de 5 zile/saptamana; se include si extensiile posibile. In tratamentul radioterapic exclusive se adminictreaza 6000 r pe tumora si ganglioni. In cursul tratamentului se vor lua o serie de masuri de precautie:

- se scoate orbita din campul de iradiere,

- ochiul se protejaza cu casch de plumb,

- in gura se va aplica un dop de pluta pentru a se scoate din campul de iradiere o parte a arcadelor dentare,

- pentru corectarea curburilor se vor utilize filter pana,

- cand linia mediana este depasita se vor utiliza campuri laterale

opuse.

2. Cancerul limbii: In tratamentul portiunii anterioare , de la caz la caz, in stadiul I se face glosectomie ( rezectia limbii) partial, brahiterapie cu ace de radium, cobaltoterapie, sau radioterapie cu energii inalte ( accelerator de particule – 8000 r). In stadiul II , tratamentul chirurgical consta in amputarea segmentului afectat, dupa care urmeaza radioterapia postoperatorie, cand se aplica 10000 r , extinsa sip e ariile ganglionare. In stadiul III se administreaza 10000 r prin brahiterapie, , completata cu 6000 r radioterapie extern ape ganglioni. In stadiul IV tratamentul este paleativ si consta in radioterapie externa cu doza totala de 6000 r . Regiunea de iradiat va fi delimitate astfel:

- cranio-caudal , de la bolta palatina pana la 1 cm deasupra osului hioid,

- antero-posterior , de la simfiza mentoniera pana la fanta faringiana a limbii,

- lateral, intre ramurile laterale ale mandibulei.

Baza limbii apartine orofaringelui si cuprinde tot planseul bucal.

Delimitarea se face dupa urmatoarele repere anatomice:

- in sus, jumatatea posterioara a boltei palatine,

- in jos, marginea inferioara a osului hyoid,

- posterior, planul prevertebral cu ganglionii prevertebrali,

- anterior, un punct situate inapoia simfizei mentoniere,

- lateral, fata mediana a mandibulei.

In tratamentul exclusive radioterapic, initial se iradiaza in raport cu reperele de mai sus pana la 4000-4500 r , apoi se reduc campurile din cauza maduvei spinarii

si se completeaza cu un camp adiacent pe planurile laterale care s-au iradiat.

3. Cancerul glotic: tratamentul cancerului glotic poate fi tratament asociat in stadiile I

si II si consta in tratament chirurgical si radioterapia. Se practica hemilaringectomia cu radioterapie preoperator 4400 r , dupa care se completeaza postoperator pana la 6000 r ; tratamentul exclusiv rdioterapic se practica cu minim 6000-6500 r , acesta fiind insa un tratament greu de suportat de pacient. Campurile se delimiteaza in felul urmator:

- in sus, marginea superoara a cartilajului tiroid ,

- in jos, marginea inferioara a cartilajului cricoids,

- anterior, pielea ,

- posterior, marginea anterioara a muschiului sternocleidomastoidian.

Se aplica doua campuri , unul drept si altul stang, care sa formeze un anumit unghi pentru concentrarea fascicolului , sau se utilizeaza corectii cu filtru pana, in functie de dozimetrie.

4. In cancerul extins la etajul subglotic, inclusive ganglionii cervical superficiali pana la ganglionii spinali, se iradiaza pe campuri extinse fara a depasi 4500 r . Tehnica de iradiere se realizeaza asezand bolnavul cu capul fixat in extensie pe un suport rotunjit pentru a face un camp aproximativ dreptunghiular. Se completeaza cu un camp la baza gatului si dupa caz se poate face si un camp posterior. In stadiile III si IV tratamentul este exclusiv radioterapic.

5. In cancerul supraglotic – pentru stadiul I si II se aplica radioterapia in doze mari pe tumora sip e ganglion, minim 6000 r. In stadiile III si IV se face initial limfadenectomie, urmata de radioterapie pe tumora si pe ariile ganglionare evidente, sau radioterapie pe tumora sip e ganglioni, minim 6000 r , dupa care se face ablatia chirurgicala a ganglionilor.

6. Cancerul subglotic - este fara acces chirurgical. In stadiile I si II se face radioterapie pe tumora si ganglion; in stadiile III si IV se practica traheotomia pentru a evita edemul glotic de iradiere, urmata de rontgenterapie.

CANCERUL PULMONAR

Din punct de vedere histologic sunt cancere cu celule mici si cancere cu celule mari, cele din urma reprezinta 70% din totalul cancerelor pulmonare. Din punct de vedere anatomo-topografic se iau in consideratie bronchia principal dreapta si stanga, cei trei lobi pulmonari in dreapta si doi lobi pulmonari in stanga, precum si ganglionii regionali intratoracici si ganglionii scalenici, care fac parte din grupa ganglionilor supraclaviculari. Doza tumoricida este de 7000 r , ceea ce in practica este imposibil de realize deoarece la 2000 r apare pneumonia de iradiere, iar maduva rezista pana la 5000 r . Tratamentul modern se face cu chimiosensibilizare prin care se urmareste transformarea tumotilor anoxice in tumori oxygenate. Se poate utilize brahiterapia intraoperatorie cu o daza de 4000-4500 r. In cancerul cu celule mari se face radioterapie preopertor, in scopul reventilarii pulmonare si realizarii unui confort respirator , dupa care se face radioterapie postoperatorie. In formele inoperabile se face radioterapie exclusive cu doza totala de 6000-6500 r din care 5000 r pe plnul tumoral si 1500 r camp suplimentar, pe ariile ganglionare. Tratamentul paleativ se face in stop simptomatic sau la nivel mediastinal, in care se dau 5000 r la tumora si 4000 r pe mediastin, cu efect antalgic. In cancerul cu celule mici , cand este localizat, se poate asocia tratamentul chirurgigal cu radioterapia. In cancerul difuz (care reprezinta o forma foarte grava) se poate incerca radioterapia hemicorporeala cu inlocuirea maduvei. In cazurile care evolueaza cu atingerea encefalica se vor face 3000 r pe doua campuri, latero-cranian.

Tehnica iradierii consta in iradierea tumorii primitive si a ariilor ganglionare , pe traiectul de drenaj. Pentru lobul superior se iradiaza patul tumoral, mediastinul superior si ariile ganglionare. Cand este afectat lobul mijlociu se iradiaza mediastinul in 2/3 superioare, pana la aperture toracica si patul tumoral; pentru lobul inferior se iradiaza tot mediastinul pana la diaphragm, ganglionii supraclaviculari, obligatoriu bilateral si patul tumoral. Doza totala este de 6000 r , a 200 r/sedinta, timp de 5 zile pe saptamana. Doza se poate concentra de la 1000 la 1600 r I 4 sedinte, a cate 400 r/zi cu pauza de 2 saptamani, dupa care se reia ciclul cu 3000 r.

CANCERUL MAMAR

Are o incidenta peste 15-20%; evolutia naturala de la debutul histologic pana la debutul clinic prezinta o perioada de latenta care depinde de timpul de dedublare al tumorii. Din punct de vedere etiopatogenic , cel mai frecvent este vorba de hormonodependenta. Dupa e volutie se poate realiza o extindere predominant locala, regional sau difuza cu generelizare precoce. Sanul cuprinde urmatoarele elemente: mamelonul, areola cu zonele invecinate si prelungirea axilara, iar drenajul limfatic este asigurat de : ganglionii axilari, grupati in ganglioni mamari externi, mediali, centrali, laterali, subscapulari, ai venei axilare subclaviculare. In baza axilei limfa dreneaza prin doua trunchiuri , intern si extern, iar in varful axilei vin trunchiurile transpectoral si retropectoral. De asemenea, trebuie luate in consideratie grupele ganglionare de vecinatate: ganglionii parasternali, paravertebrali, supraclaviculari si retroclaviculari, acestia din urma fiind cunoscuti sub numele de ganglionii santinela. Aspectul sanului la inspectie si la palpare este important pentru aprecierea gradului de extensie, prognostic si tehnica terapeutica. In cancerul de san aspectul este variat , sanul poate fi mic, ascensionat, cu mamelon retractat, poate avea aspect de coaja de portocala( cand apar noduli tumorali la piele si reprezinta o faza foarte avansata), infiltrarea erizipeloida a pielii. In formele foarte grave se constata edem si eritem cutanat , adenopatie difuza de data recenta, foarte sensibila la palpare, sau mastita carcinomatoasa. In general, ganglionii pot fi mobile sau fixate, unilateral sau bilateral. Aspectul este corelat cu calea de extindere: cand extensia se face pe calea limfatica se constata capitonajul pielii , retractia mamelonara, nodulii cutanati tumorali, adenopatie si linfangioza pulmonara, in caz de invadare a ganglionilor regionali; extensia pe cale hematogena, in ordinea frecventei sunt: limfangioza pielii, metastaze vertebrale, si apoi restul oaselor, metastaze craniene. Tratamentul este complex , asociindu-se tratamentului chirurgical care se adreseaza tumorii, radioterapie pentru focarele loco-regionale si chimioterapie pentru diseminarile la distant sau potentiale. Radioterapia poate utilize orice fel de sursa : energii inalte, fascicule de cobalt, raze X, iar schemele de tratament se adapteaza in functie de caz.Tratamentul adjuvant consta in radioterapie preoperatorie in scopul convertirii unei tumori inoperabile intr-o tumora operabila sau in scopul blocajului limfatic. Campurile trebuie adaptate tinand cont de prezenta sanului. La 4-6 saptamani dupa operatie se incepe rondgenterapia postoperatorie, se utilizeaza 4-6 campuri de 8/10, 10/15sau 10/24cm astfel:

- doua campuri tangentiale pe san 10/15 cm,

- un camp axilar anterior 8/10,

- un camp supraclavicular si alt camp subclavicular 8/10 cm.

La aceste campuri se pot adauga : un camp axilar direct si un camp mamar intern, de o parte si alta a marginii sternului. Doza totala pentru fiecare volum iradiat este de 3500-

4000 r in 6-7 saptamani, datorita pielii care necesita pauza de protectie . Se efectueaza 1- 2 campuri pe zi cu 200 r/ camp cu constantele: 180 kV, 10mA, filtru de 1mm Cu si DFP

40 cm. Pentru ganglionii subclaviculari se dau 150kV, 10mA, filtru 0,5 mm Cu si DFP

30cm. Se da jumatate sau 1/3 din dozele obisnuite pentru a intarsia evolutia tumorii sau in scop antalgic .

In stadiul III se face radioterapie curative in doua serii la interval de o luna, cu o doza de 6000 – 8000 r , pentru fiecare camp administrandu-se 1500-2000 r , durata tratamentului fiind de circa 2-3 luni. In stadiul IV se face radioterapie paleativa.

CANCERUL UTERIN

Cancerul de col uterin reprezinta 30% din cancerul sexului femini cu incidenta intre

35 si 45 de ani si mai frecvent la multipare. Din punct de vedere clinic, boala se

manifesta prin menoragie, durere, edemele ambelor member inferioare sau ale unui singur membru, datorita compresiei in micul bazin sau unei flebite associate; frecvent, apar infectii ale pelvisului, hemoragii, obstruarea rectului prin compresiesi anemii secundar hemoragiei. Din punct de vedere anatomopatologic peste 90% din cancere sunt reprezentate de carcinoame spinocelulare situate in zona endocervicala. Mai rar sunt adenocarcinoame cu dezvoltare in istmul uterin sau in regiunea inferioara a colului uterin. Evolutie este relative lenta, locala si loco-regionala, prin extindere directa, mai rar pe cale limfatica si hematogena. Diseminarea obisnuita se face prin endometru si diometru. In procesul proliferativ pot fi prinse bazinul, vezica si, intr-un stadium foarte avansat, rectul. Diseminarea limfatica consta in prinderea succesiva a ganglionilor pelvini, iliaci primitive, lombo-aortici si aorto-renali. Diseminarile hematogene se fac cel mai frecvent la nivelul vertebrelor si bazei craniului, iar la nivelul viscerelor, in ficat si plaman. Tratamentul trebuie sa tina cont de urmatorul principiu: radioterapia este bines a se faca pe tesut bine vascularizat, deci inaintea interventiei chirurgicale; interventia chirurgicala se va face la 4 – 6 saptamani de la incetarea iradierii. Rolul terapiei preoperatorii este de a steriliza aria oncologica reprezentata de tumora si tesutul conjuctiv peritumoral. In stadiile I si II este necesara ascovierea radoichirurgicala (radioterapie urmata de operatie). In stadiile III si IV se practica radioterapia, tratamentul chirurgical avand numai un rol adjuvant. Bolnava necesita o pregatire speciala ce consta in: sterilizarea cu cel putin 1-2 zile inainte de a incepe tratamentul, inaintea aplicarii sursei radioactive se face toaleta vaginala, cateterizarea vezicii urinare si golirea rectului si se administreaza un sedative.

Trebuie facuta asepsia riguroasa a aplicatoarelor si a instrumentarului ajutator; sursele trebuie fixate correct, pozitia lor urmand sa fie contrloata radioscopic sau ecografic; consolidarea surselor se face prin pachetaj cu tifon al vaginului. Tehnicile tratamentului. Radioterapia cu character radical se poate face in doua moduri:

a) Aplicarea intracavitara de radium cu ajutorul aplicatoarelor (dar avand in vedere ca distributia dozei nu este omogena deoarece ea scade de la sursa la periferie). Aplicatorul este format dintr-un tub subtire de cauciuc cu surse alcatuite din 8 – 14 unitati suprapuse, care contin in total 20 – 35 mg. de radium si cu de 1 mm platina. Aplicatoarele intravaginale au forma ovoida si sunt confectionate din cauciuc cu diametru de 2 – 3 cm, prevazute cu canale dispuse in axul longitudinal, in care se introduce unitati de radium. Fiecare ovoid contine 7 – 9 unitati care echivaleaza cu 27,5 – 22,5 mg radium. Asa cum am amintit, pozitia aplicatoarelor in fundul de sac se controleaza radioscopic. Aplicarea se face simultan, intravaginal si intrauterine pe ax (col – vagin). Folosind 2,5 mg de radium, prin aceasta tehnica se obtin 8000 r, in doua aplicatii a 70 ore fiecare, la interval de 3 – 7 zile. In 10 zile se elibereaza o cantitate de radiatii stricta la limita de toleranta a tesuturilor. b) Rontgenterapia intravaginala reprezinta o adaptare a iradierii cu distanta scurta la conditiile anatomice particulare ale cancerului de col uterin. Procedeul este netraumatizant, iar emisia de radiatii se poate intrerupe in orice moment. In acest scop se utilizeaza aparate de constructie speciala Scheffer – Wite care lucreaza cu 95 – 120 kV, filtru fiind fix si localizatoare variabile, putandu-se folosi localizator A sau B. doza totala este intre 10.000 si 15.000 r, 300/500 r/sedinta. Indicatiile vizeaza toate stadiile, dar in principal stadiile I si II, precum si recidivele pe bont, dupa histerectomie. Se poate folosi exclusive in asociere cu iradierea externa, aceasta din urma fiind o metoda complementara in scopul cresterii dozei in acele regiuni in care doza eliberata este insuficienta. In stadiile avansate, metoda reprezinta singurul mijloc therapeutic. Ea se adreseaza parametrilor si regiunilorlaterale ale bazinului. In general se folosesc campuri mici, incrucisate, adaptate diametrelor bazinului, cu inclinare convenabila a fascicolului pentru a evita intretaierea razelor. Pentru bazinele mici folosim patru porti de intrare; doua campuri anterioare (8/10-10/15) ilioinghinale cu inclinatie de aproximativ 40 o si doua campuri posterioare inclinate 60 o . Pentru bazinele mari se adauga doua campuri suplimentare oblice ischiosciatice. Doza totala pentru fiecare camp este de 3000 r in 6 saptamani sau 4000 r in 8 - 9 saptamani, cu fractii zilnice de 150 – 200 r. In stadiul I pentru ax (col-vagin) se practica radiumterapia intracavitara cu o doza totala de 6000 – 7000 r, in doua aplicatii la intervale de 5 zile, completata cu un camp extern cutanata pe linia mediana, deasupra simfizei pubiene. Stadiile II si III benefiicaza de terapie comprimata, intracavitar cu doza pe ax de 7500 r in doua aplicatii, cu pauza de 5 zile, completata prin terapie externa cu 2000r. In lipsa curieterapiei se face rontgenterapie externa cu 4400 r, daca urmeaza sa se intervina chirurgical, sau 6000 r, daca nu se opereaza. In stadiul IV radioterapia este paleativa si consta in administrarea a 4000r (pentru a preveni aparitia fistulei vezicale sau rectale). Campurile utile vor fi in plan median, de la ombilic la marginea inferioara a agurii obturatoare cu localizator de 15/15 cm, iar lateral se delimiteaza un camp in asa fel incat sa existe o distanta de 1 cm fata de marginea osoasa a bazinului. Constantele de 180

kV, 10 mA, filtru de 1 mm Cu si DFP 40 cm,. acolo unde este cazul se mai poate adauga un camp perineal de 6/8 cm, cu doza totala pana la 1500 – 2000 r, cate 200 r/sedinta cu 180 kV, 10 mA, filtru de 2 mm Cu si DFP de 50 cm. Daca s-au depistat ganglioni paraaortici prinsi, se va extinde iradierea, printr- un camp suplimentar in afara regiunii initiale, in sus, pana la apendicele xifoid cu localizator 10/12 cm sau in jos, cand limita inferioara se va intinde pana la tuberozitatile ischiatice.

Portile de intrare pentru bazinele cu diametru antero-posterior sub 18 cm: se poate administra doza total ape fata anterioara sip e fata posterioara cu 200 r pe sedinta, a 5 zile pe saptamana, doza totala fiind 1000 r. Pentru bazinele cu diametrul antero- posterior mai mare de 18 cm se vor administra aceleasi doze saptamanale pe 4 campuri laterale de 10/15 cm. In staduil IV realizarea dozei combinate consta in aplicatii unice de radium a

4000 – 5000 r in 96 de ore si iradiere externa cu 2/3 sau ¾ din doza curative.

Cancerul corpului uterin se poate trata chirurgical, prin radioterapie sau asocierea radiochirurgical; se pot face aplicatii de radium local cu sau fara iradiere externa, urmate de actul operator. Cavitatea uterine si bazinul vor fi umplute cu surse

mici ca dimensiuni si activitate; diametrul sursei este de 1 cm sub forma de con; surse de 50 – 80 mg radium pentru uter si 15 – 20 mg pentru vagin. In aceste conditii se obtin

8000 rin doua aplicatii, a 72 ore fiecare, la interval de 4 zile. Cand dorim sa facem o

iradiere externa, vom utilize o doza totala de 3000 r, administrate in 4 – 5 saptamani. Stadiile I, II si III beneficiaza de o doza totala de 4000 – 4500 r pe ax si 7000 r pe laterale. In stadiul IV se practica terapia paleativa in scop antalgic si antihemoragic. Uramrirea si ingrijirea bolnavei are o importanta majora, deoarece survine frecvent o complicatie importanta, piometrita. Aceasta semanifesta prin stare septica, dureri pelvine si scurgeri profuse. Tratamentul acestei complicatii consta in administrare de antibiotice cu spectru larg, pe cale generala, iar local se va face dilatatia colului in vederea asigurarii drenajului secretiilor.

CANCERUL VAGINAL

Din punct de vedere topographic, tumora poate fi localizata in 2/3 superioare ale vaginului, caz in care drenajul limfatic se face in ganglionii pelvini, comuni cu cei ai colului uterin. O alta localizare posibila o constituie 1/3 inferioara a vaginului, cand drenajul limfatic se face in ganglionii inghinali. In aceasta situatie se aplica tehnicile pentru cancerul vulvei. In general, afectiunea este relative rara.

CANCERUL VULVEI

Vulva din punct de vedere anatomo – topographic se compune din labile mari, labile mici si clitoris. Drenajul limfatic se face in ganglionii regionali: ganglionii inghinali, iliaci externi si hipogastrici. Tratamentul pentru stadiile I si II consta in extirparea chirurgicala a tumorii, urmata de radioterapie in care doza totala este de 7000 – 10000 r . Ca modalitati de iradiere se poate practica terapia conventional, Chaoulle, brahiterapia interstitial cu ace de radium. Se practica radioterapia de contact si radioterapia externa pentru iradierea ganglionilor inghinali prin care se administreaza 7000 r , 8000 r/saptamana timp de 7 saptamani sau 180 r/sedinta in 15 zile. Localizarile in 1/3 anterioara cu portiunea mijlocie a vulvei , daca nu exista contraindicatie , beneficiaza de implant de radium intr- un plan sau in doua planuri. La 15-17 mg radium , t Imp de 100 dore, se elibereaza o doza de 8000-12000 r. Cand localizarea este in 1/3 posterioara este total contraindicate interventia chirurgicala, datorita lezarii sfincterului anal; in aceasta situatie singurul tratament este radioterapia.

CANCERUL DE OVAR

Dupa tipul histologic poate fi cancer epithelial sau cancer germinal ori stromal. Stadializarea se face numai postoperator . Grupele ganglionare regionale afectate sunt aceleasi ca in cazul cancerului uterin. Tratamentul cancerului epithelial este asociat :

radioterapie endocavitara si radioterapie externa , abdominal: se fac instilatii intraperitoneale sau spalaturi cu P32 sau cu Au198, iar iradierea externa se poate realiza prin doua metode: metoda Movingstreep( campuri de 2,5 cm de la pelvis pana la diafragm, sub forma de trepte sau grila). In pelvis doza este cea mai mare, iar la diaphragm doza este cea mai mica.Se urca de la pelvis pana la diaphragm cu cate o treapta, dupa care se coboara. Prin aceasta metoda trebuie sa obtinem 2800 r in plan median. Cea de-a doua metoda – metoda de camp deschis – urmareste administrarea a

3000 de r in trei sedinte, la care se poate adauga un camp unic pe pelvis cu un supliment

de raze X pana la 5000 r. Cancerul germinativ sau stromal daca nu prezinta adenopatie se vat rata cu o doza de

3000 r pe abdomen si pelvis. Daca intraoperator se gassc ganglion prinsi , se vor marca

ariile ganglionare invadate de marci metalice si se vor iradia cu 2000 r ; la doza de peste

3500 r se vor proteja ficatul si rinichii. Datorita tendintei de extensie a formei germinale

se iatdiaza in mod obligatoriu , profilactic , ganglionii extraregionali cu ajutorul unui camp suplimentar.

CANCERUL RENAL

Localizarea cancerului poate fi la nivelul parenchimului sau al cailor urinare – calice, basinet, ureter sau vezica. Tumorile cailor urinare se dezvolta din uroteliu si nu dau diseminari ganglionare decat in stadiul IV. Ariile ganglionare se intend de la diaphragm(L1) pana la bifurcatia arterei aorte. Practicarea radioterapiei este foarte controversata . Trebuie sa se tina cont daca tumorile sunt uni sau bilaterale , caz in care se iradiaza fiecare rinichi in parte. Tratamentul chirurgical este posibil doar pana la interesarea fasciei Gerota, dupa care devine impracticabil. Se face radioterapie preoperator, urmata de extirparea chirurgicala a rinichiului , dupa care se iradiaza loja renala si ganglionii hilari uni sau bilateral, dupa situatie. In cancerele cailor urinare se face preiradierea pentru a reduce gradul de metstazare postoperatorie. In cazul tumorilor inoperabile, radioterapia este ineficace.

CANCERUL VEZICII URINARE

Poate fi tratat chirurgical ( rezectie transmurala, endoscopica, cistectomie partial, cistectomie totala cu limfadenectomie). Prin metoda asociata radiochirurgicala in primele doua situatii, se face radioterapie postoperator cu 5000 r sau preoperator pentru a inhiba puterea de mitoza a celulelor tumorale si in acelasi timp pentru a reduce dimensiunile

tumorii. In iradierea preoperatorie , doza totala trebuie sa fie mica, dat la nivelul tumorii trebuie administrata o daza mai mare pe sedinta, 500 r o data, ceea ce la piele reprezinta 800 r , sau doua sedinte de cate 550-800 r la interval de 48 de ore. In ambele situatii interventia chirurgicala se practica a doua zi. O alta modalitate consta in administarrea dozei totale de 2000 r in doua saptamani, cate 200 r pe zi, timp de 5 zile. Interventia chirurgicala se face la doua saptamani dupa ultima sedinta. Rezultatul obtinut in urma interventiei chirurgicale hotaraste conduit terapeutica ulterioara. In principiu, stadiul incipient nu necesita radioterapie preoperatorie. In stadiile I si

II se continua radioterapia postoperator . In stadiul III , pentru tumorile inoperabile, se

administreaza 4000 r in scopul conservarii tumorii, se opereaza si se continua cu

radioterapia , radioterapia exclusive consta in administrarea a 6000 r la tumora si pe ariile ganglionare. Ganglionii regionali se intind de la ligamentul inghinal pana la bifurctia arterei iliace comune , ganglionii hipogastrici si ganglionii iliaci externi. Tehnica de iradiere va tine cont de urmatoatele: se iradiaza bazinul prin campuri

in “ y intors” ; se pune un camp suprapubian si doua campuri oblice 12/12 cm, acoperind

volumul tumoral si ariile ganglionare pana la bifurcatia arterei iliace comune. Se poate aplica iradierea pe 3-4 campuri, unul anterior si doua laterale sau daca este cazul , se extinde pana la ganglionii lombo-sacrali , ganglionii obturatori si articulatiile sacro-iliace.

CANCERUL DE PENIS

Din punct de vedere anatomic , penisul prezinta urmatoarele regiuni: gland, preput, corp iar aria ganglionara cuprinde ganglionii inghinali superficiali si profunzi, precum si ganglionii pelvisului. Tratamentul consta in excizii, amputaie de organ si limfadenectomie. Acolo unde nu este posibila asocierea radiochirurgicala se face tratament exclusiv radiologic – radioterapie interstitiala cu 5000-6000 r se face radioterapie externa , cu aceleasi doze, in conteiner cu apa pentru a obtine o daza foarte riguroasa. Ariile ganglionare se iradiaza cu 7000 r ( fiind un cancer spinocelular necesita o doza foarte mare). Metodele folosite sunt:

Chaoulle cu 60 kV , 4 mA , filtru 0,2 mm Cu si distant focar-piele 3-5 cm. Se administreaza 500 r/ sedinta zilnic, cu o doza totala de 8000 – 10000 r. Iradierea se poate practica prin metoda radiomulajului. Tratamentul radiochirurgical cu limfadenectomie , urmata de radioterapie, se practica astfel: preoperator se face rontdgenterapie superficial cu 120 kV, 10 mA, filtru 3-5 mm Al si DFP 23 cm sau rontdgenterapie semiprofunda cu 150 kV, 10 mA, filtru 0,5 mm Cu , DFP 30 cm. Se administreaza 150 r / sedinta , zilnic , pana la doza totala de 3000-4000 r. La patru saptamani dupa evidajul ganglionar bilateral se face rontgenterapie profunda cu 180kV , 10 mA, filtru de 1mm, cu DFP 40 cm, cu 200 r/zi pana la doza totala de 2000 r/camp. Radioterapia paleativa foloseste o doza totala de 1000 r.

CANCERUL DE TESTICUL

Tratamentul se stabileste in functie de tipul histologic, iar stadializarea se face numai postoperator. Din punct de vedere histologic , cancerele se impart in seminoame si carcinoame. Seminomul este un cancer radiosensibil. In stadiul I se face interventia chirurgicala pentru tumora si radioterapie pe ganglionii regionali cu o doza totala de 2500 r si radioterapia profilactica, pe mediastin , pentru ganglionii paraaortici cu 2000 r. In stadiul II , tratamentul chirurgical este urmat in mod obligatoriu de radioterapie pana la diafragm cu 3000-4000 r , in 20-25 sedinte, pe campuri mari cu 180r/zi si 800 r/saptamana, iar mediastinul se iradiaza cu 2500 r. In stadiul III , tratamentul este identic , cu diferenta de doza pe ganglion este mai mare – 3000 -4000 r. Carconomul beneficiaza in stadiile I si II de tratament chirurgical si radioterapie pe ganglioni. In stadiul III se iradiaza si mediastinul , iar in stadiul IV tratamentul se face in scop paleativ . Se folosesc constantele : 180kV, 10 mA, filtru 1 mm Cu , DFP 40 cm, DT 7200-7800 r. Se iradiaza un camp inghino-scrotal cu axul mare vertical, un camp iliac cu axul mare orizontal si un camp supraombilical. Pentru mediastin se adauga un camp suplimentar care se iradiaza cu 2000-3000 r.

CAPITOLUL IX - IMAGISTICA PRIN PET/CT

9.1 Cum funcţionează PET/CT?

Scanarea PET/CT combină detaliile metabolice ale unei scanări PET [activitatea celulară

a tumorii, viabilitatea tumorală, etc.] cu cele anatomice oferite de o scanare CT [mărimea

şi localizarea tumorii, masa, raporturi anatomice etc.], oferind o imagine mult mai precisă decât cea PET, respectiv CT, folosite separat.

mai precisă decât cea PET, respectiv CT, folosite separat. Studiul PET începe cu injectarea intravenoasă de

Studiul PET începe cu injectarea intravenoasă de FDG (18fluor dezoxiglucoză) care este

o substanţă similară glucozei ce se ataşează de izotopul F18. Ţesuturile active din punct

de vedere metabolic sau cele cu rata de multiplicare anormal crescută (tumorile) consumă zahărul radioactiv în cantitate mult crescută. Acumularea radiotrasorului duce la emisia de radiaţii gamma care sunt transformate de computer în imagini. Aceste imagini indică zonele “fierbinţi” din punct de vedere metabolic, semnalând ţesuturile cu activitate metabolică crescută (rata de multiplicare anormal crescută) deoarece celulele canceroase consumă mai mult zahăr/energie decât alte ţesuturi sau organe.

Scanarea de tip CT se bazează pe absorbţia în grade diferite a razelor X de către structurile examinate şi pe procesarea computerizată a datelor, cu obţinerea de secţiuni fine ce pot fi reconstruite tridimensional, reproducând imagini detaliate ale structurilor organismului.

Întreaga examinare durează de obicei 30 de minute, oferind informaţii detaliate şi exacte ce permit medicilor care tratează pacientul să ofere un diagnostic rapid, corect şi complet.

9.2 Indicatiile PET/CT?

9.2 Indicatiile PET/CT? În oncologie, investigaţia PET/CT oferă posibilitatea de a diagnostica şi localiza din timp,

În oncologie, investigaţia PET/CT oferă posibilitatea de a diagnostica şi localiza din timp, de a monitoriza şi de a ţine sub control evoluţia cancerului. Cu ajutorul PET/CT, oncologii, hematologii, chirurgii şi alţi medici specialişti vor fi capabili să detecteze cu mai multă precizie cancerul, să evalueze recidivele, să realizeze o stadializare corectă şi completă, şi să evalueze răspunsul probabil al organismului pacientului la terapie, inclusiv să urmărească mai eficient rezultatele chimioterapiei şi radioterapiei.

În oncologie, PET/CT oferă informaţii vitale pentru diagnosticare, ce permit monitorizarea rezultatelor tratamentului şi care adesea ajută la evitarea tratamentului chirurgical. Tehnologia este utilizată în detectarea şi monitorizarea evoluţiei în multe tipuri de cancere, printre care:

Sân

Esofago-Gastric

Cervical [uterin]

Melanom [piele]

Limfom [cancer cu originea în celulele sistemului imunitar]

Plămân (în special evaluarea substratului metabolic al nodulului pulmonar solitar)

Colono-rectal

Cap şi gât

Ovarian

Osteosarcoame, sarcoame Ewing

Scanarea PET/CT:

determină cât de răspandită este boala;

determină locaţia tumorii pentru executarea biopsiei, al tratamentului chirurgical sau planificarea schemei de tratament;

analizează răspunsul la tratament şi eficienţa acestuia;

detectează urme reziduale ale bolii sau revenirea acesteia;

ajută la evitarea procedurilor de diagnoză invazive

Fiind perfect compatibil cu sistemele de radioterapie oncologica (Micromultileaf, Cyberknife, Tomotherapy), PET/CT permite elaborarea urgentă de planuri de tratament optimizate pentru iradierea selectiva a ţesuturilor tumorale active din punct de vedere metabolic, prezervând la maximum tesuturile sănătoase.

În neurologie, PET/CT este folosit pentru a identifica zonele din creier care provoacă crizele epileptice şi pentru a stabili dacă tratamentul chirurgical reprezintă o variantă viabilă. De asemenea, aceasta tehnologie permite diagnosticarea maladiei Alzheimer în stadii în care boala mai poate fi controlată medicamentos.

În cardiologie, PET/CT este procedura neivazivă care oferă cea mai mare acurateţe diagnostică pentru afecţiunile coronariene, măsurarea rezervei de flux sangvin în miocard şi evaluarea funcţiilor miocardice alterate.

PET/CT scan pentru cancer la sân

miocardice alterate. PET/CT scan pentru cancer la sân Cancerul la sân este cel mai frecvent tip

Cancerul la sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei, în afara cancerului la piele. Deşi, de obicei, cancerul la sân afectează femeile, acesta poate apărea şi la bărbaţi, chiar dacă incidenţa este foarte rară la aceştia din urmă.

Mortalitatea pentru femeile cu cancer la sân a scăzut în ultimul timp, probabil ca rezultat al detectării timpurii şi al îmbunătăţirii tratamentului. Cu cât este identificat mai curând, cu atât cresc şansele unui tratament reuşit al cancerului la sân.

Detecţia timpurie a cancerului la sân este esenţială, iar scanarea PET/CT poate ajuta în acest sens.

Diagnostic

Examinarea preventivă este modul cel mai important prin care se poate diagnostica precoce cancerul la sân. Pentru aceasta se recomandă ca o femeie să facă:

o mamografie pe an (pentru femei de 40 de ani şi peste);

o examinare clinică a sânului pe an (pentru femei de 40 de ani şi peste; la fiecare 3 ani, înainte de această vârstă);

o auto-examinare a sânului lunar

Aceste criterii de examinare preventivă sunt stabilite pentru că cel mai frecvent semn al cancerului la sân îl dă apariţia unui nodul. Un nodul care este nedureros, dur şi are margini neregulate este mai probabil să fie de tip canceros. Este important ca orice anomalie să fie verificată de medicul dvs. Alte semne de cancer la sân mai pot fi:

o inflamare a unei părţi a sânului;

iritaţia pielii sau apariţia gropiţelor;

mameloane dureroase sau îngroparea lor;

înroşirea sau îngroşarea mameloanelor sau a pielii sânului;

o excreţie din mameloane, care nu este lapte;

un nodul în zona subraţului

În cazul în care cancerul la sân este identificat timpuriu, tratamentul rapid vă poate salva viaţa. Dacă este identificată o leziune şi este neclar dacă aceasta este de natură malignă sau nu, o scanare PET/CT poate fi de folos.

Standardele curente de asistenţă medicală pentru diagnosticarea cancerului la sân se bazează pe examinarea fizică, mamografie şi/sau ultrasunete, şi pe biopsie. Scanarea PET/CT poate arăta dacă un nodul la sân este benign sau malign. PET/CT poate fi o metodă de analiză care să completeze mamografia. O scanare PET/CT poate ajuta la identificarea naturii unei leziuni a sânului mai ales la pacienţii cu implanturi mamare sau cu sâni cu ţesut dens.

Scanările PET/CT, care sunt disponibile acum la Euromedic, reprezintă un nou tip de analiză, care îi ajută pe medici să afle mai multe despre cancerul la sân, şi duce la evitarea executării unei biopsii, inutile pentru unii pacienţi.

Tratament

Medicii diagnostichează cancerul şi stabilesc de ce tip este acesta prin examinarea la microscop a unei mostre prelevate din tumoră. Doar această analiză, singură, nu poate stabili ce fel de tratament veţi primi. Înainte de a-l stabili, medicii dvs trebuie să afle dacă a avut loc extinderea cancerului la sân şi în ce proporţie. Aceasta este aşa-numita datare/identificare a stadiului de dezvoltare a cancerului.

Perspectiva însănătoşirii dvs şi variantele de tratament – care pot include intervenţia chirurgicală, terapia cu radiaţii sau chimio-terapia – depind de stadiul de dezvoltare în care se află cancerul. În cazul în care cancerul la sân este descoperit şi tratat înainte de a

se fi răspândit la nodulii limfatici sau la alte organe, şansa de supravieţuire peste limita a cinci ani este foarte ridicată – de aproximativ 98%. Diagnosticarea şi tratarea precoce este esenţială în cazul cancerului la sân.

Scanarea PET/CT este metoda de testare neinvazivă cea mai utilă de care dispuneţi, atunci când medicii stabilesc stadiul cancerului la sân sau îl re-evaluează, pentru că este mai precis decât oricare alt test în descoperirea tumorilor localizate sau aflate la distanţă.

În majoritatea cazurilor de cancer la sân, în situaţia în care acesta a afectat nodulii limfatici din apropierea tumorii, aceştia vor absorbi mai mult din glucoza radioactivă. Iar a afla dacă nodulii limfatici au fost sau nu afectaţi este esenţial pentru a stabili ce tratament trebuie folosit. Printr-o singură scanare a întregului corp, scanner-ul PET/CT poate cerceta întreg organismul dvs, pentru a vedea dacă există vreun grup de celule canceroase care să indice astfel răspândirea cancerului către alte organe. Scanarea PET/CT poate fi determinantă pentru recuperarea sănătăţii dvs.

Tipul de tratament care poate fi făcut depinde atât de tipul de cancer care este identificat, cât şi de stadiul de dezvoltare a acestuia. S-ar putea ca tratamentul chirurgical să fie recomandat pentru îndepărtarea tumorii canceroase de la sân, şi medicul dvs ar putea să recomande şi chimio-terapia şi/sau terapia cu radiaţii.

Cancerul la sân se poate răspândi oriunde în organism, dar cel mai frecvent migrează spre creier, ţesutul osos şi ficat. După ce, în prima fază, scanarea PET/CT le arată medicilor localizarea celulelor canceroase, ulterior, aceeaşi analiză poate identifica eficienţa cu care chimio-terapia şi/sau terapia cu radiaţii au ucis aceste celule.

Analizele post-tratament

Este important să ştiţi dacă au mai rămas active celule canceroase în organism, după ce aţi încheiat tratamentul. În trecut, cantitatea şi tipul de chimio-terapie utilizată ca şi zona tratată prin radiaţie erau stabilite conform unor standarde. Scanner-ul PET/CT permite ca aceste tratamente să fie dozate conform nevoilor dvs individuale, ale pacientului, determinate de locaţia şi răspândirea tipului dvs de cancer.

Continuaţi să faceţi o mamografie anual. Dacă sunt semne că a avut loc o revenire a cancerului la sân sau în altă zonă a corpului, medicul va dori să facă teste suplimentare. Tratamentul poate consta în intervenţia chirurgicală, radiaţie, terapie cu hormoni sau chimio-terapie.

În acest timp, scanarea PET/CT poate fi folosită pentru a vizualiza reacţia tumorii la terapie şi pentru a identifica revenirea acesteia în zonele tratate.

Dacă celulele canceroase au fost ucise prin tratament, acestea nu vor absorbi glucoza radioactivă care este administrată pentru examinarea cu scanner-ul PET/CT. După tratament, chiar dacă masele tumorale pot fi încă prezente şi identificate prin scanarea de

rezonanţă magnetică CT, ele s-ar putea să nu mai fie vii, fapt care poate fi evidenţiat prin scanarea cu emisie pozitronică PET. Iar în cazul în care celulele canceroase au revenit, fie în nodulii limfatici, fie în cicatricea rezultată în urma tratamentului chirurgical sau în alte leziuni, scanarea PET poate observa acumularea de substanţă radioactivă iar tratamentul poate fi reînceput mai repede, îmbunătăţind şansele dvs de a învinge boala.

PET/CT scan pentru cardiologie

dvs de a învinge boala. PET/CT scan pentru cardiologie Scanarea PET/CT a inimii permite studierea şi

Scanarea PET/CT a inimii permite studierea şi cuantificarea diferitelor aspecte ale funcţionarii ţesutului cardiac. Studiile clinice arată rolul important al scanării PET/CT pentru diagnosticarea pacienţilor, descrierea bolii şi dezvoltarea strategiei de tratament. Au apărut două zone de aplicaţie clinică:

perfuzia miocardului (adică cât sânge ajunge in miocard): scanarea PET/CT este analiza cea mai exactă care poate evidenţia dacă pacientul are sau nu boala arterelor coronariene. Boala coronariană este provocată de acumularea de ateroame sau calcificări pe pereţii arterelor care aduc sângele la miocard (muşchiul inimii). Strangularea fluxului sangvin către muşchiul inimii reduce capacitatea acestuia de a funcţiona şi pompa sânge în organism.

viabilitatea miocardului (adică cât ţesut miocardic mai poate fi re-irigat): scanarea PET/CT este operaţiunea perfectă pentru stabilirea viabilităţii ţesutului din miocard în ce priveşte revascluarizarea acestuia. Descreşterea sau absenţa fluxului sangvin către muşchiul inimii poate indica faptul că inima este deteriorată definitiv. Scanarea PET/CT poate stabili dacă există leziuni permanente şi dacă o operaţie chirurgicală de bypass sau de transplant constituie tratamentele adecvate.

Fluxul de sânge către muşchiul inimii aduce substanţele nutritive de care acesta are nevoie pentru a funcţiona, adică pentru a pompa sânge către ţesuturi, organe şi muşchi, în întreg organismul. Boala inimii coronariene înseamnă o îngustare a vaselor de sânge din inimă, ceea ce limitează cantitatea de sânge care ajunge la aceşti muşchi extrem de

importanţi. Tratamentul adecvat depinde de capacitatea de a stabili gravitatea bolii şi impactul acesteia asupra funcţionării inimii.

Scanarea PET/CT oferă o metodă de apreciere a gravităţii bolii de inimă şi măsoară impactul acesteia asupra funcţionării inimii.

Inima are un mod cu totul special de a furniza un flux de sânge mai mare, atunci când este nevoie, în perioadele de exerciţiu fizic sau de stress. O reţea de artere şi vene colabate, acţionează ca o reţea de rezervă, gata să fie folosită dacă inima are nevoie de ea. Inima mai are capacitatea de a dezvolta vase de sânge adiacente pentru a aduce sângele la inimă, atunci când ar avea nevoie de o cantitate mai mare.

Atunci când vasele de sânge se subţiază ca urmare a bolii coronariene, unele dintre vasele de sânge colabate se deschid, astfel ca inima să poată meţine un flux de sânge optim. O parte din acest circuit sangvin care ar trebui să fie activat în situaţiile de stress sau exerciţiu fizic este necesar pentru funcţionarea inimii în starea de repaus a organismului. De fapt, fluxul de sânge către ţesutul inimii, la momentul de repaus fizic, nu este redus (aşa încât simptomele nu pot fi detectate) până când blocajul nu este masiv. Acesta se poate întâmpla atunci când toate vasele de sânge din regiunea respectivă sunt complet folosite pentru a face faţă nevoilor inimii din starea de repaus fizic. O subţiere suplimentară sau blocarea vaselor de sânge va împiedica muşchiul inimii să primească sângele de care are nevoie, chiar şi în starea de repaus fizic a organismului.

Scanarea PET/CT poate fi utilă pentru:

a detecta boala coronariană, chiar înainte ca simptomele clinice să apară;

a determina extensia bolii coronariene, înainte şi după tratament;

a demonstra dacă un tratament chirurgical, destinat îndepărtării efectelor blocajului arterial, va îmbunătăţi funcţionarea inimii

PET/CT scan pentru cancerul la plămân

efectelor blocajului arterial, va îmbunătăţi funcţionarea inimii PET/CT scan pentru cancerul la plămân

Cancerul la plămân este responsabil pentru numărul cel mai mare de decese datorate cancerului, atât la femei cât şi la bărbaţi.

Mai mulţi oameni mor de cancer la plămân decât de cancer la colon, sân şi prostată la un loc.

Cancerul la plămân se dezvoltă de-a lungul multor ani de zile. Este un ucigaş tăcut pentru că se poate dezvolta o lungă perioadă de timp înainte de a fi descoperit. De îndată ce cancerul la plămân apare, celulele canceroase se pot desprinde şi împrăştia în alte zone ale organismului (metastază). Cancerul la plămân este cel mai letal dintre cancere pentru că se răspândeşte în organism înainte de a fi detectat.

Majoritatea pacienţilor au între 55 şi 65 de ani atunci când sunt diagnosticaţi. Din păcate, supravieţuirea peste limita celor cinci ani a pacienţilor cu diferite tipuri de cancer la plămân este sub 10%. Cu toate acestea, în situaţia în care cancerul la plămân este identificat suficient de devreme pentru ca tratamentul chirurgical să îl îndepărteze (înainte de a se fi răspândit la alte organe), şansa pacientului de a atinge pragul celor cinci ani de supravieţuire creşte la 35-40%.

Detectarea precoce a cancerului la plămân este esenţială, iar scanarea PET/CT poate fi de ajutor.

Diagnostic

Medicii diagnostichează cancerul şi stabilesc de ce tip este acesta prin examinarea la microscop a unei mostre prelevate din tumoră. Doar această analiză, singură, nu poate

stabili ce fel de tratament veţi primi. Înainte de a-l stabili, medicii dvs trebuie să afle dacă

a avut loc extinderea cancerului la plămân şi în ce proporţie. Aceasta este aşa-numita datare/identificare a stadiului de dezvoltare a cancerului.

Perspectiva însănătoşirii dvs şi variantele de tratament – care pot include intervenţia chirurgicală, terapia cu radiaţii sau chimio-terapia – depind de stadiul de dezvoltare în care se află cancerul. În cazul în care cancerul la plămân este descoperit şi tratat chirurgical înainte de a se fi răspândit la nodulii limfatici sau la alte organe, şansa de supravieţuire peste limita a cinci ani este de aproximativ 42%. Este esenţial să ştiţi de la început dacă sunteţi candidat pentru tratamentul chirurgical.

În cazurile în care cancerul la plămân a afectat nodulii limfatici din apropierea tumorii, aceştia vor absorbi mai mult din glucoza radioactivă. Iar a afla dacă nodulii limfatici au fost sau nu afectaţi este esenţial pentru a stabili dacă tratamentul chirurgical poate fi folosit pentru îndepăratarea tumorii la plămân. Scanarea CT investighează mărimea

nodulilor limfatici şi determină dacă aceştia au fost afectaţi cu o precizie medie de 68%. Scanarea PET are o precizie de peste 82% în acelaşi tip de investigaţie. Printr-o singură scanare a întregului corp, scanner-ul PET/CT poate cerceta întreg organismul dvs pentru

a vedea dacă există vreun grup de celule canceroase care să indice astfel răspândirea

cancerului către alte organe. Scanarea PET/CT poate fi determinantă pentru recuperarea sănătăţii dvs.

Tratament

Tipul de tratament care poate fi făcut depinde atât de tipul de cancer care este identificat, cât şi de stadiul de dezvoltare a acestuia. În situaţia în care testele arată că răspândirea cancerului nu este prea mare, atunci când e identificat prima dată, s-ar putea să fie recomandat tratamentul chirurgical pentru îndepărtarea tumorii. Suplimentar, medicul dvs ar putea să recomande şi chimio-terapia şi/sau terapia cu radiaţii.

În general, în situaţia în care cancerul s-a răspândit, acesta este tratat prin chimio-terapie şi/sau terapia cu radiaţii. Cancerul la plămân se poate răspândi aproape pretutindeni în corp, dar cel mai frecvent migrează la creier, în ţesutul osos şi în ficat. După ce, iniţial, permite medicilor să identifice poziţia celulelor canceroase, scanarea PET poate ulterior să le permită urmărirea eficienţei cu care acestea au fost omorâte prin chimio-terapie şi/sau terapia cu radiaţii.

Analizele post-tratament

Este important să ştiţi dacă au mai rămas active celule canceroase în organism, după ce aţi încheiat tratmentul. În trecut, cantitatea şi tipul de chimio-terapie utilizată ca şi zona tratată prin radiaţie erau stabilite conform unor standarde. Scanner-ul PET permite ca aceste tratamente să fie dozate conform nevoilor dvs individuale, ale pacientului, determinate de locaţia, răspândirea şi rezistenţa tipului dvs de cancer.

Scanarea PET/CT poate fi folosită pentru a vizualiza reacţia tumorii pulmonare la terapie şi pentru a identifica revenirea acesteia în zonele tratate.

Dacă celulele canceroase au fost ucise prin tratament, acestea nu vor absorbi glucoza radioactivă care este administrată pentru examinarea cu scanner-ul PET. După tratament, chiar dacă masele tumorale pot fi încă prezente şi identificate prin scanarea de rezonanţă magnetică CT, ele s-ar putea să nu mai fie vii, fapt care poate fi evidenţiat prin scanarea cu emisie pozitronică PET. Iar în cazul în care celulele canceroase au revenit, fie în nodulii limfatici, fie în cicatricea rezultată în urma tratamentului chirurgical sau în alte leziuni, scanarea PET poate observa acumularea de substanţă radioactivă, iar tratamentul poate fi reînceput mai repede, îmbunătăţind şansele dvs de a învinge boala.

PET/CT scan pentru cancerul colorectal (de colon şi rect)

PET/CT scan pentru cancerul colorectal (de colon şi rect) Cancerul colorectal este al treilea cancer, ca

Cancerul colorectal este al treilea cancer, ca frecvenţă, atât la femei cât şi la bărbaţi. Cu toate acestea, mortalitatea continuă să scadă atât la femei cât şi la bărbaţi, ceea ce reflectă

o scădere a incidenţei acestui tip de cancer cât şi o îmbunătăţire a ratei de supravieţuire.

Diagnosticarea precoce a acestei boli este unul dintre elementele esenţiale care contribuie la vindecarea ei. Cancerele colorectale se dezvoltă probabil încet, timp de câţiva ani. Înainte de apariţia unui cancer veritabil, este posibil să apară modificări ale ţesutului interior al colonului sau rectului. Dacă este identificat devreme, înainte de răspândirea cancerului colorectal, boala este considerată vindecabilă. Cu toate acestea, dacă tumora migrează către nodulii limfatici, atunci şansele pacientului de a supravieţui cel puţin cinci ani scad la 40-60%. Dacă răspândirea cancerului a avut loc deja la organe îndepărtate, atunci rata de supravieţuire pe termen lung scade substanţial.

Diagnostic

Peste 95% dintre cancerele de colon şi rectale sunt adenocarcinom, un tip de cancer al

celulelor care se află în straturile de ţesut din interiorul colonului şi rectului. Cancerul de colon poate fi prevenit dacă polipii care se formează pe aceste ţesuturi şi care duc la cancere sunt detectaţi şi îndepărtaţi. Recent, au fost recomandate metode de examinare pentru persoanele care nu au simptome, cu scopul de a descoperi timpuriu fie polipii, fie cancerul. În multe cazuri, aceste teste pot descoperi cancerele colorectale în faza timpurie

şi astfel pot îmbunătăţi masiv şansele de succes ale tratamentului. Metodele de testare

cuprind:

examenul fizic – ca parte a vizitei obişnuite la medicul dvs curant;

testarea prezenţei microscopice a sângelui în materia fecală, sub formă de hemoragii oculte – luaţi acasă mai multe truse de prelevare a mostrelor de scaun, pentru examinări repetate;

sigmoidoscopie/colonoscopie – este o examinare endoscopică în care este folosit un tub ce este introdus în colon pentru a observa modificări sau polipi care ar putea fi debutul unui cancer;

clisma cu bariu – este o examinare radiologică care fotografiază colonul

Multe cancere de colon nu prezintă nici un simptom. Hemoragiile oculte sunt adesea singurul semn de alarmă care indică prezenţa unui cancer la colon. Cu toate acestea, ar trebui să vorbiţi cu un medic dacă aveţi vreuna dintre următoarele simptome, care, şi ele, pot fi asociate cu prezenţa cancerului la colon sau rect.

o modificare a scaunului, cum ar fi diareea, constipaţia sau subţierea formei acestuia, care durează mai mult de câteva zile;

senzaţia că trebuie să ai scaun, care nu dispare după defecaţie;

pierderea în greutate;

senzaţia permanentă de oboseală;

sângerarea prin rect sau prezenţa sângelui în scaun;

crampe sau sensibilizarea abdomenului;

scăderea inexplicabilă a numărului de celule roşii în sânge;

blocarea defecaţiei

Dacă este indentificat în stadiile sale timpurii, cancerul la colon este vindecabil în proporţie de 90%.

Scanarea PET/CT poate fi utilă atunci când este identificat cancerul la colon.

Dacă medicul dvs crede că aveţi cancer la colon, va trebui să fiţi testat suplimentar, pentru a certifica prezenţa bolii şi a vedea dacă aceasta s-a răspândit. Pentru a identifica prezenţa cancerului, va fi nevoie să vi se facă o biopsie, care poate fi executată în cursul examenului de colonoscopie. Medicul dvs ar putea cere efectuarea unor teste de sânge pentru identificarea unor substanţe care sunt eliberate în sânge de către celulele canceroase din colon sau rect. În cazul suspiciunii sau confirmării prezenţei cancerului la colon, medicul dvs poate cere şi efectuarea unei tomografii computerizate, sau CT, pentru a identifica structura organelor şi ţesuturilor din abdomen. Aceste analize pot oferi informaţii referitoare la dimensiunea şi localizarea tumorii iniţiale şi pot detecta alte anomalii care indică răspândirea bolii, dar nu pot stabili dacă anomaliile sunt de natură benignă sau canceroasă.

Scanarea PET/CT vine să completeze aceste teste, şi poate fi efectuată imediat ce s-a stabilit prin diagnostic că aveti cancer la colon sau rect.

Tratament

Medicii diagnostichează cancerul şi stabilesc de ce tip este acesta prin examinarea la microscop a unei mostre prelevate din tumoră. Doar această analiză, singură, nu poate

stabili ce fel de tratament veţi primi. Înainte de a-l stabili, medicii dvs trebuie să afle dacă

a avut loc extinderea cancerului la colon sau rect şi în ce proporţie. Aceasta este aşa- numita datare/identificare a stadiului de dezvoltare a cancerului.

În situaţia cancerului la colon, determinarea stadiului de dezvoltare a acestuia arată cât de mult a avansat tumora în colon, dacă s-a răspândit dincolo de acesta şi cât anume – fie la nodulii limfatici, fie la organele mai îndepărtate. Cancerul în stadii timpurii poate fi vindecat; totuşi, în cele mai multe cazuri; cancerul care s-a răspândit la alte organe este incurabil, ceea ce evidenţiază încă o dată cât de importantă este detecţia precoce.

Şansele de restabilire a sănătăţii şi variantele de tratament – care pot include tratamentul chirurgical, terapia cu radiaţie sau chimio-terapia – depind de stadiul de dezvoltare a cancerului. Pentru cancerele aflate în faza iniţială de dezvoltare este posibil ca tratamentul chirurgical să fie suficient. Pentru cancerele mai avansate s-ar putea să fie nevoie de chimio-terapie sau radiaţii, pentru a creşte şansele de vindecare sau a întârzia dezvoltarea cancerului.

Scanarea PET/CT este testul cel mai folositor pe care îl puteţi face, atunci când medicii vor să stabilească sau restabilească stadiul de dezvoltare a cancerului la colon sau rect.

Analizele post-tratament

Este imporant ca timp de câţiva ani după tratamentul iniţial să faceţi analize medicale pentru a afla dacă au revenit celulele canceroase active. Examenele fizice şi rectale, executate de către un medic, colonoscopiile regulate şi testarea sângelui sunt importante pentru a afla dacă a revenit cancerul.

Scanarea cu scanner-ul PET este esenţială pentru a identifica revenirea cancerului. Înainte de existenţa scanner-ului PET, era extrem de dificil să monitorizezi pacienţii pentru a identifica revenirea cancerului. Tipurile anterioare de scannere nu puteau identifica cancerele atât de clar ca PET, ceea ce putea produce o întârziere în continuarea tratamentului. În cazul multor pacienţi cu cancer colorectal se poate dezvolta o masă de ţesut în regiunea pelviană. Aceasta poate fi identificată cu tomograful computerizat CT, dar acesta nu poate stabili dacă masa respectivă este ţesut cicatrizat în urma intervenţiei chirurgicale sau a tratamentului cu radiaţii, sau dacă este o revenire a cancerului, care trebuie tratată.

Dacă masa de ţesut este canceroasă, aceasta va absorbi glucoza radioactivă şi va fi vizibilă în scanarea PET. Dacă masa de ţesut este, însă, rezultatul tratamentului cu

radiaţii, atunci glucoza nu va fi absorbită de aceasta, fapt pe care scanarea PET, din nou,

îl va arăta.

Scanarea PET/CT poate fi utilizată pentru a vizualiza răspunsul tumorilor la terapie şi pentru a detecta revenirea acestora, după tratarea lor cu succes. Pentru monitorizarea post-chirurgicală şi după efectuarea altor tratamente, scanarea PET/CT este extrem de importantă, pentru a identifica revenirea celulelor canceroase şi noul tratament care trebui instituit.

Cancerul colorectal revine rareori după limita celor cinci ani, aşa că majoritatea pacienţilor care trăiesc mai mult de cinci ani, fără ca acesta să fi revenit, sunt consideraţi vindecaţi. Între timp, asiguraţi-vă că scanarea PET/CT este unul dintre testele pe care le faceţi regulat.

PET/CT scan pentru cancerul la piele

le faceţi regulat. PET/CT scan pentru cancerul la piele Cea mai serioasă formă de cancer la

Cea mai serioasă formă de cancer la piele este numit melanom. Melanom-ul în stadiile timpurii este aproape întotdeauna vindecabil. Dar este şi tipul de tumoră care se poate răspândi către alte zone ale corpului.

Detecţia precoce a melanom-ului de origine malignă este esenţială, iar scanarea PET/CT poate ajuta.

Diagnostic

Melanom-ul poate fi identificat precoce. Orice rană, nodul, pată, semn neobişnuit sau modificare a felului în care arată sau se simte o zonă a pielii poate fi un semn al cancerului la piele. Ar trebui să ştiţi cum arată aluniţele, pistruii şi alte semne de pe pielea dvs, aşa încât să observaţi orice modificări care ar apărea.

O

aluniţă normală este o pată pe piele, colorată uniform în negru, maro, sau bronz. După

ce

o aluniţă s-a dezvoltat, va rămâne, de obicei, la aceeaşi mărime, formă şi culoare, timp

de mulţi ani, înainte de a dispărea. Ar trebui să mergeţi la medic imediat ce o aluniţă îşi modifică aspectul (mărime, formă, sau culoare) sau atunci când:

o jumătate a aluniţei nu seamănă cu cealaltă;

marginile sunt neregulate sau în fierăstrău;

culoarea aluniţei nu este aceeaşi peste tot, având nuanţe de bronz, maro sau negru, şi, uneori, zone de roşu, albastru sau alb

Diagnosticarea timpurie este cel mai important factor pentru supravieţuire. Aceasta depine, de obicei, de identificarea vizuală a leziunii. Evaluarea vizuală şi testarea timpurie sunt deosebit de importante. Dacă aveţi o pată pe piele care vă îngrijorează, vizitaţi-vă medicul sau solicitaţi un consult la medicul de la centrul cel mai apropiat.

Scanarea PET/CT poate fi utilă atunci când melanom-ul malign este identificat.

Dacă aveţi o aluniţă care arată suspect, veţi avea nevoie de teste suplimentare pentru a afla dacă este de natură malignă. Va fi nevoie de o biopsie pentru a afla dacă este canceroasă. Medicul va preleva câteva celule şi le va examina la microscop. Dacă se va dovedi că este melanom, s-ar putea să aveţi nevoie de analize suplimentare.

Deşi melanom-ul este vindecabil, unele tumori de acest tip se răspândesc atât de rapid încât aţi putea avea tumori în nodulii limfatici, plămâni, creier sau alte zone, chiar dacă melanom-ul identificat la nivelul pielii este încă mic în dimensiune. Acest tip de metastază face dificilă monitorizarea revenirii cancerului. Melanom-ul care s-a împrăştiat către alte organe ar putea să nu fie descoperit decât la mult timp după ce primul melanom identificat a fost îndepărtat de pe piele. O scanare de tip PET poate verifica dacă a avut loc sau nu răspândirea cancerului.

Scanarea PET/CT nu este utilă în cazul cancerelor la piele care nu sunt de tip melanom, datorită ritmului şi tipului de creştere al acestora. Totuşi, scanarea PET/CT este o analiză importantă, care trebuie făcută imediat ce aţi fost diagnosticat cu melanom de natură malignă.

O scanare PET poate detecta cu precizie cancerul la piele de tip melanom şi identifica dacă a avut loc migrarea acestuia către alte zone din corp. Mortalitatea ridicată dată de melanom se datorează răspândirii rapide prin sistemul limfatic şi sangvin.

Tratament

Medicii diagnostichează cancerul şi stabilesc de ce tip este acesta prin examinarea la microscop a unei mostre prelevate din tumoră. Doar această analiză, singură, nu poate stabili ce fel de tratament veţi primi. Înainte de a-l stabili, medicii dvs trebuie să afle dacă a avut loc extinderea melanom-ului şi în ce proporţie. Aceasta este aşa-numita datare/identificare a stadiului de dezvoltare a cancerului.

În cazul melanom-ului, stabilirea stadiului cancerului se face prin analiza grosimii tumorii şi a extinderii sau nu la alte organe. Aceasta este foarte important, pentru că tratamentul şi perspectivele de însănătoşire depind de stadiul cancerului. Melanom-ul malign în stadiu timpuriu poate fi vindecat. Dacă s-a răspândit la alte organe, cancerul este foarte rar vindecabil, ceea ce subliniază încă o dată importanţa identificării precoce a acestuia.

Odată ce a fost identificată, leziunea suspectă este analizată prin biopsie. Dacă se descoperă că este vorba despre melanom, va fi îndepărtată chirurgical, adesea împreună cu nodulii limfatici învecinaţi. Se pot executa o serie de teste, inclusiv o scanare PET şi o biopsie a nodulului din proximitate.

Scanarea PET/CT este cel mai util test pe care îl puteţi face atunci când medicii stabilesc sau restabilesc stadiul melanom-ului metastazat pentru că este mult mai sensibil decât scanarea simpla cu tomograful computerizat CT, sau orice alt tip de analiză, în ce priveşte vizualizarea micilor depozite de tumoră metastazată.

În cazul melanom-ului metastazat, dacă sunt implicaţi nodulii limfatici sau organe îndepărtate, cum ar fi ficatul, depozitele tumorale vor absorbi o cantitate mai mare de glucoză radioactivă. Gradul de extindere al bolii este un factor esenţial în hotărârea tipului de tratament medical sau chirurgical. Dacă există motive de a suspecta migrarea melanom-ului în alte zone ale corpului, medicul poate solicita efectuarea unei scanări PET/CT. Prin fotografierea întregului organism, scanarea PET/CT poate căuta în tot organismul pentru a identifica dacă există aglomerări de celule canceroase care au migrat. Scanarea PET/CT este esenţială în a stabili dacă este nevoie sau nu de tratament chirurgical. După ce, mai întâi, le arată medicilor poziţionarea celulelor canceroase, scanarea PET/CT poate să determine şi dacă chimio-terapia sau/şi tratamentul cu radiaţii au avut succes în omorârea acestora.

Analizele post-tratament

Chiar şi atunci când melanom-ul a fost îndepărtat şi este considerat vindecat, aveţi nevoie de testări ulterioare pentru a vedea dacă a avut loc revenirea cancerului. Va trebui să vă verificaţi singur pielea şi să contactaţi medicul dacă găsiţi vreun nodul. Raportaţi medicului orice noi simptome, cum ar fi dureri, tuse, oboseală sau pierdere în greutate. Vizitaţi-vă regulat medicul, astfel ca acesta să poată verifica dacă nodulii limfatici sunt inflamaţi şi să facă o examinare fizică generală. Uneori, teste ale sângelui şi scanări pot fi executate pentru a verifica revenirea cancerului.

Scanarea PET/CT este un examen esenţial pentru identificarea tumorilor canceroase metastazate. Înainte de existenţa PET, era extrem de dificilă monitorizarea pacienţilor pentru a vedea dacă melanom-ul a revenit. Sunt necesare scanări multiple cu tomograful computerizat CT, pentru a obţine imaginea întregului corp, iar identificarea revenirii cancerului tot nu poate fi făcută cu aceeaşi certitudine ca în cazul scanării PET. Întârzierea cu care este identificată revenirea cancerului poate duce la întârzieri în îndepărtarea chirurgicală a acestuia.

PET/CT scan pentru alte tipuri de cancer

PET/CT scan pentru alte tipuri de cancer ∑ Cancerul ovarian ∑ Cancerul de col uterin ∑

Cancerul ovarian

Cancerul de col uterin

Cancerul esofagian

Cancerul la cap şi gât

Cancerul la vezică şi rinichi

Cancerul la tiroidă

Cancerul poate invada toate zonele organismului uman. De vreme ce celulele canceroase se înmulţesc fără nici un control, ele invadează şi distrug ţesuturile din jurul lor, întrerupând funcţionarea organismului. Apoi, în procesul numit metastază, celulele canceroase părăsesc organul pe care se dezvoltă şi migrează către alte zone ale corpului, unde continuă să se dezvolte.

Scanarea PET/CT poate fi de ajutor atunci când este identificat cancerul.

Scanarea PET/CT poate identifica tumora canceroasă iniţială (cancerul primar) sau tumorile care au migrat (cancerul metastazat) pentru o serie de tipuri de cancere, inclusiv cele care au afectat:

ovarele

uterul

esofagul

capul şi gâtul, inclusiv tiroida, toate structurile interne ale gâtului, glandele salivare, sinusurile şi nasul, laringele şi limfa

rinichii şi vezica

Alzheimer

Alzheimer Afecţiunea Alzheimer este o boală care distruge celulele creierului. Aceasta provoacă declinul funcţiilor

Afecţiunea Alzheimer este o boală care distruge celulele creierului. Aceasta provoacă declinul funcţiilor cerebrale, afectând memoria, gândirea, vorbirea şi comportamentul. Simptomele timpurii pot include dificultate în executarea sarcinilor zilnice sau în amintirea cuvintelor obişnuite. Starea de confuzie şi raţionamentul cu dificultate sunt alte simptome frecvente. Pe măsură ce boala anvansează, bolnavii de Alzheimer devin tot mai dezorientaţi, anxioşi şi agitaţi, până când nu mai pot să execute nici cele mai elementare sarcini referitoare la propria îngrijire. Boala poate apărea la persoane de peste 40 sau 50 de ani, dar cel mai frecvent îi afectează pe cei de peste 65 de ani.

O scanare PET/CT poate arăta mofidicările biologice ale creierului care pot fi provocate de Alzheimer, înaintea oricărui alt tip de analiză.

Boala Alzheimer poate fi identificată cu câţiva ani înainte ca simptomele să se declanşeze. Detecţia precoce şi confirmarea bolii Alzheimer permite:

terapia medicamentoasă precoce, pentru a încetini pierderea capacităţii pacientului de a funcţiona;

planificarea viitorului înainte de pierderea capacităţii intelectuale;

diagnosticarea precisă şi sigură a altor procese de demenţă, depresii cronice şi îmbătrânire normală;

ajutor în descoperirea şi dezvoltarea de noi terapii;

speranţă.

Detecţia timpurie

Boala Alzheimer nu poate fi vindecată, dar sunt create un număr de noi medicamente. Recent, a fost aprobat un medicament pentru tratarea bolii Alzheimer care afectează sistemul chimic de funcţionare a creierului. Dacă acest medicament este administrat la începutul procesului de pierdere a memoriei, încetineşte avansul simptomelor bolii Alzheimer. Studii suplimentare asupra medicamentelor destinate bolii Alzheimer sunt in curs, şi se speră că acestea vor aduce imbunătăţiri substanţiale în tratarea bolii.

Scanarea PET/CT este o analiză care poate diagnostica boala Alzheimer suficient de devreme pentru a folosi tratamentele medicamentoase, a linişti pacienţii care se tem că au boala dar în fapt nu o au, sau pentru a adopta tratamentul potrivit bolii descoperite.

Parkinson

a adopta tratamentul potrivit bolii descoperite. Parkinson Boala Parkinson este o afecţiune degenerativă care

Boala Parkinson este o afecţiune degenerativă care afectează progresiv nervii motori (sau care controlează mişcarea) ai creierului. Este adesea dificil să diagnostichezi această boală, bazându-te doar pe simptomele care sunt comune şi altor boli. Simptomele timpurii pot fi blânde, cum ar fi tremurături, rigiditate şi o încetinire generală a mişcărilor. Mulţi pacienţi ajung, până la urmă, să aibă dificultăţî la mers, la vorbit sau în îndeplinirea altor sarcini simple, iar în final, la împiedicarea gravă a capacităţii de mişcare.

În pezent nu există nici o posibilitate de vindecare a bolii, dar terapia adecvată şi dozată progresiv permite unor pacienţi să funcţioneze întrega lor viaţă. Deoarece boala Parkinson are o largă varietate de simptome timpurii care sunt similare cu ale altor afecţiuni neurologice, diagnosticul corect este adesea dificil.

Boala Parkinson debutează în celulele creierului care transmit impulsuri către nervii motori. Terapia dopaminergică, executată la un stadiu relativ timpuriu al bolii, poate atenua simptomele bolii Parkinson şi poate avea un impact pe termen lung asupra mortalităţii pacienţilor. Din cauză că mare parte dintre circuitele responsabile cu mobilitatea vor fi compromise înainte de apariţia simptomelor, boala va rămâne nedescoperită şi netratată o lungă perioadă de timp.

Este esenţială diagnosticarea corectă şi precoce a bolii Parkinson, pentru a stabili tratamentele optime şi pentru a da pacientului cele mai mari şanse – iar scanarea PET/CT poate ajuta în acest sens.

Tumorile cerebrale

PET/CT poate ajuta în acest sens. Tumorile cerebrale Tumorile care îşi au originea în creier sunt

Tumorile care îşi au originea în creier sunt o formă relativ rară de cancer. Perspectiva vindecării acestor pacienţi nu este bună pentru că majoritatea tipurilor de tumori cerebrale sunt maligne şi dificil de îndepărtat în totalitate. Tumorile care îşi au originea în alte organe, cum ar fi plămânul sau sânul, şi se extind apoi la creier, sunt numire tumori cerebrale metastazice. Din fericire, nu toate tumorile cerebrale sunt canceroase. Tumorile benigne (necanceroase) nu duc la metastază şi, cu foarte rare excepţii, nu pun viaţa în pericol.

Tumorile cerebrale sunt descoperite cel mai adesea datorită simptomelor pe care pacientul le dezvoltă – simptome provocate de degenerarea funcţiilor cerebrale în regiunea în care se dezvoltă tumora. Scanările creierului de tip MR şi CT sunt folosite pentru a identifica ţesuturile anormale a căror existenţă este suspectată. Acestea oferă detalii excepţionale ale structurii şi anatomiei tumorilor cerebrale, dar nu oferă decât o informaţie parţială. Cât de agresivă este tumora este un alt parametru important. Cu toate că mostre de ţesut pot indica aceast parametru al tumorii, scanarea PET/CT s-a dovedit a fi o analiză mult mai sigură pentru a determina evoluţia viitoare a pacientului.

Scanarea PET/CT poate arăta cât de rapid cresc celulele tumorale, ceea ce ajută medicii să stabilească tratamentul cel mai potrivit.

Multe tumori cerebrale prezintă riscul de a reveni. În cazul în care cancerul se reactivează este important ca tratamentul suplimentar să înceapă imediat. Acesta este momentul în care scanarea PET/CT poate fi utilă.

Scanările MR arată modificările în structura creierului, dar aceste modificări pot fi rezultatul unor efecte secundare ale unor tratamente anterioare, cum ar fi tratamentul chirurgical sau radiaţiile. Deoarece scanarea PET/CT arată nivelul activităţii celulelor, este cel mai sigur mod de stabili dacă celulele canceroase au revenit. Scanările PET/Ct pot fi utile şi în determinarea modului în care tumora cerebrală răspunde la tratament.

Epilepsia

în care tumora cerebrală răspunde la tratament. Epilepsia Epilepsia este o boală cronică a creierului, datorită

Epilepsia este o boală cronică a creierului, datorită căreia pacientul are crize pe întreaga durată a vieţii. Crizele sunt provocate de o activitate electrică anormală a unor celule din creier. Ameninţarea continuă a declanşării unor crize nu numai că împiedică pacientul să ducă o viaţă normală, dar îi aduce şi stigma socială, pentru că oamenii asociază boala cu inteligenţa scăzută sau cu boala mintală.

Sunt disponibile medicamente care reduc frecvenţa şi gravitatea crizelor pentru mulţi pacienţi. Cu toate acestea, încă nu există posibilitatea vindecării epilepsiei. Peste 60% dintre persoanele care au epilepsie sunt capabile să controleze apariţia crizelor cu ajutorul medicaţiei.

Pacienţii ale căror crize nu pot fi controlate medicamentos sunt numiţi pacienţi cu crize refractare. Tratamentul chirurgical poate fi o soluţie pentru pacienţii ale căror crize le afectează calitatea vieţii sau la care zona care provoacă crizele este localizată într-o porţiune mică a creierului. Scopul chirurgical este să îndepărteze partea de creier care provoacă crizele. Pentru pacienţii care se califică pentru acest tip de tratament, chirurgia ar putea fi unica soluţie pentru ca ei să reia o viaţă normală.

Localizarea precisă a centrului nervos care provoacă crizele este deosebit de importantă pentru tratamentul chirurgical – iar scanarea PET/CT poate fi de ajutor.

Crizele sunt rezultatul unor "impulsuri electrice sincronizate" anormale, într-un grup de celule ale creierului. Aceste celule devin foarte active din punct de vedere metabolic în timpul crizelor şi, la majoritatea pacienţilor, devin mai puţin active decât normal în perioada dintre crize. Modul în care se prezintă simptomele este diferit, în funcţie de zona din creier care este responsabilă de declanşarea crizelor. Dacă se stabileşte că tratamentul chirurgical este cea mai bună variantă de tratament, este esenţială identificarea exactă a ţesutului cerebral responsabil. Identificarea zonei cerebrale care provoacă crizele poate duce la îndepărtarea chirurgicală a acestor ţesuturi, permiţând stoparea completă a crizelor sau, cel puţin, reducerea semnificativă a acestora.

Folosind un medicament pentru vizualizare, cum este glucoza (zahărul), scanarea PET/CT poate arăta cum funcţionează ţesuturile din creier. Zonele cu activitate mai slabă folosesc mai puţină energie, iar zonele cu activitate metabolică intensă folosesc mai multă energie. Scanarea PET/CT arată aceste diferenţe de activitate. În timpul unei crize, zona responsabilă de declanşarea crizelor va apărea ca utilizând mai multă glucoză. În intervalul dintre crize, scanarea PET/CT arată un tipar caracteristic, al unei absorbţii reduse de glucoză.

Fără scanarea PET/CT, pacienţii ar fi obligaţi la metode de analiză invazive, care presupun plasarea unor electrozi de adâncime, direct pe suprafaţa creierului, astfel ca activitatea electrică a creierului să poată fi măsurată pe o durată de timp. Pentru mulţi pacienţi, a căror maladie poate fi controlată medicamentos, tratamentul chirurgical nu este luat în calcul. Dar pentru cei ce nu pot controla boala cu medicamente, scanarea PET/CT oferă alternativa unei analize care poate ajuta la planificarea intervenţiei chirurgicale.

Scanarea PET/CT este o analiză foarte utilă atunci când medicii identifică zona din creier a cărei activitate produce crizele, pentru că poate identifica în mod neinvaziv regiunea (sau regiunile) responsabilă, prin identificarea metabolismului crescut al acesteia, cu scopul eventualei îndepărtări chirurgicale.