Mamifere

a)Mamifere inferioare
Ornitorincul traieste in Australia si in Tasmania. Vizuina lui are o incapere
si doua galerii cu iesire in apa sip e uscat. Are doua medii de viata. Corpul ,lung
de aproximativ 50 cm, este greoi si turtit dorso-ventral. Este acoperit cu o blana
de culoare brun inchis, aspra, lucioasa si unsuroasa, incat apa nu partunde la
piele. Capul este mic si turtit. Anterior, are un cioc ca de rata ,latit ,fara dinti.
Ochii sunt mici, narile sunt asezate pe varful ciocului, iar urechile fara pavilioa-
ne, se pot inchide in apa. Membrele mai scurte. Au 5 degete unite printr-o mem-
brana innotatoare si terminate cu gheare lungi. Membrele sunt folosite la inot si
la saparea galeriilor. Coada este latita, solzoasa si intrebuintata drept carma, in
timpul inotului. Se hraneste cu pestisori, insecte, viermi scoici si melci, pe care ii
sfarama cu placile cornoase ale ciocului. Are doua pungi laterale ale obrajilor in
care aduna hrana . Isi cauta hrana seara. Inmultirea se face prin oua.
Fecundati-a este interna. Femela depunde 2-3 oua. Inainte de a fi depuse, ouale
stau un timp in cloaca. Dupa 2 saptamani de clocire apar pui golasi si orbi. Ei se
heanesc cu laptele secretat de glandele mamare ,lipsite de mameleoane. Laptele se
prelinge pe firele de par. Deoarece are cloaca si se inmuleste prin oua
,ornitorincul sese aseamana cu reptilele. Se mai numesc si mamifere inferioare.
Corpul acoperit cu par si hranirea puilor cu lapte sunt caractere de mamifer. Tot
mamifer inferior este si echdna.



Cangurul traieste numai in Australia, in locuri ierboase, dar si in regiuni
stancoase sau acoperite cu arbusti. Este un animal diurn si traieste in carduri.
Membrele anterioare, terminate cu 5 degete, sunt folosite la apucat hrana. Mem-
brele posterioare, mai lungi, puternice si musculoase, terminate cu 4 degete. Cand
se deplaseaza isi strange membrele anterioare la piept, isi intinde brusc membrele
posterioare si face vsalturi lungi, de aproximativ 8 m si inalte de 2-3 m. Cand se
opreste se sprijina pe membrele posterioare si pe coada. In caz de pericol, se apara
cu membrele. Este si un bun inotator. Cangurul se hraneste cu iarba, muguri,
frunze, fructe, chiar si cu scoarta copacilor. In lipsa hranei patrunse in semana-
turi, unde face mari pagube. Este animal erbivor. Dintii lui sunt :incisivi, canini
si masele. In perioada de inmultire apar mari conflicte intere masculi. La nastere,
puii sunt nedezvoltati si au ochii inchisi. Ei stau mult timp intr-o punga de pe
pantecele mamei, numita punga marsupiala. De aceea, cangurul este un mamifer
marsupial. In marsupiu, unde se gasesc glandele mamare, puii gasesc adapost si
hrana. Dupa 8 luni, puilui paraseste marsupiul si paste in apropierea mamei. La
orice primejdie, intra din nou in marsupiu. Cangurul este un mamifer superior
ornitorincului, deoarece naste pui si ii hraneste cu lapte produs de mamele. Este
vanat pentru carne si blana. Alte animale marsupiale sunt :lupul marsupial (car-
nivor), pisica marsupiala (carnivora), sobolanul marsupial (rozator), oposumul
(arboricol), veverita marsupiala (zburatoare), cartita marsupiala (subterana) si
ursuletul Koala (arboricol).




b) Mamifere insectivore
Cartita este raspandita in toate regiunile tarii.Traieste toata viata sub
pamant ,unde isi sapa galerii, sub forma de retele, ridicand musuroaie la suprafa-
ta pamantului. Corpul cilindric, lung de aproape 16 cm, este terminat cu o coada
scrurta de 2-3 cm. Este acoperit cu o blana de culoare neagra, catifelata si neteda
care o protejeaza de umiditate si frig. Capul are forma conica, este prevazut cu
un bot acutit, cu peri sensibili. In varful botului se afla narile. Ochii sunt mici,
acoperiti cu blana. Urechile nu au pavilioane. Auzul, mirosul si pipaitul sunt
bine dezvoltate si o ajuta sa se orienteze in galeriile intunecoase. Membrele
anterioare sunt scurte, groase, iar degetele, terminate cu gheare lungi, sunt unite
printr-o membrana rezistenta. Ele servesc la saparea galeriilor. Membrele poste-
rioare sunt mai lungi si mai putin dezvoltate, au degete libere si sunt terminate
cu gheare ascutite. Cu ele, scoate pamantul din galerii. Cartita calca pe toata
talpa. Deci, este un animal plantigrad. Cartita se hraneste in general cu insecte,
larve, dar si melci, rame, soareci, soparle etc. Sfarama hrana cu dintii ei ascutiti,
conici si cu maselele, care au varfuri ascutite. Este un mamifer insectivor. Pe
ambele maxilare cartita are 44 de dinti. Este lacoma, are nevoie de 40-50 g de
hrana zilnic. Daca in 24 de ore nu se hraneste moare. Iarna este activa. In cuibul
ei, captusit cu muschi, iarba si frunze, femela maste o data sau de doua ori pe an
4-5 pui mici, nedezvoltati, pe care ii hraneste cu lapte. Blana cartitei poate fi
intrebuintata la confectionarea caciulilor, gulelelor etc. Dusmanii ei sunt: vipere-
le, nevastuicile si pasarile rapitoare de noapte.

Ariciul traieste in paduri, parcuri, campii, gradini si se adaposteste sub gar-
duri vii, sub radacini si in scorburile arborilor. Este activ noaptea, iar ziua doar-
me intr-un culcusi de frunze. Cand este atacat se face ghem, dar adesea cade
prada carnivorelor. Hrana lui este alcatuita,in general, din insecte, dar consuma
si viermi, melci, soareci, soparle, broaste etc. Femela naste pui pe care ii hraneste
cu lapte. Este un animal folositor, deoarece starneste soarecii si insectele
daunatoare.
Liliacul alcatuieste ordinul Chiroptera (de la kheir, mana si pteron,
aripa) si sunt singurele mamifere capabile de zbor sustinut. Sunt impartiti in
doua subordine: Megachiroptera (liliecii mari sau mega liliecii), care contine cele
170 specii de lilieci de fructe din familia Pteropodidae, si Microchiroptera (liliecii
mici sau micro liliecii) , care cuprinde restul liliecilor, aproximativ 800 specii in
18 familii, mult mai multe decat in orice alt ordin de mamifere in afara de
rozatoare, iar liliecii chiar le intrec numeric. Liliecii se gasesc peste tot in lume
inafara de zona arctica, Antarctica si cateva insule izolate din ocean. Toti liliecii
mari si unele familii de lilieci mici traiesc numai in emisfera estica, alti lilieci mici
in cea vestica si foarte putine familii au raspandire globala. Se considera ca
liliecii au aparut intr-un climat cald, probabil la inceputul Eocenului (cea mai
veche fosila de liliac are aproximativ 60 de milioane de ani) si centrul raspandirii
lor raman zonele tropicale si subtropicale. Membrii a 4 familii, toti facand parte
din ordinul Microchiroptera, traiesc in regiuni temperate, si numarul speciilor
scade pe masura ce zona respectiva este mai aproape de poli. Numai membrii a 2
familii ajung in regiunile subarctice dar si acestea numai vara. Megaliliecii
cuprind cei mai mari lilieci cunoscuti ca vulpile zburatoare din Africa, India si
Australo-Malaiezia, numiti asa din cauza boturilor lungi , asemanatoare cu ale
vulpilor. Sunt cunoscuti si ca liliecii de fructe datorita hranei bazata pe
fructe, au ochi mari si urechi mici spre deosebire de cei care mananca insecte care
au capetele mai plate si excrescente complexe in jurul narilor si gurii. Cel mai
mare liliac este Pteropus (anvergura aripilor de 1,7m si lungimea de 45 cm ), care
traieste in sudul Asiei, in Java . Desi multe specii de megelilieci sunt mai mici
decat cei mai mari microlilieci , impartirea in ordine se face pe baza formei
dintilor si a diferentelor de schelet . Cel mai mic liliac , Craseonycteris
thonglongyai (liliacul cu nas de porc), are 2,9-3,3 cm lungime , anvergura
aripilor de 15 cm si greutatea de 2 g . Diferentele dintre cele doua subordine
sunt de fapt suficiente ca sa sugereze ca au origini evolutionare diferite, cei din
ordinul Megachiroptera fiind aparuti mult mai recent decat ceilalti. Aripile
liliecilor sunt facute din doua membrane de piele intre care se afla tesuturi
elastice si muschi (patagiumul), intinse intre cele 4 degete foarte lungi ale fiecarei
maini si mambrele posterioare. Degetul mare este liber si are o gheara, care este
folosita in special pentru miscare si pentru a manevra hrana. Liliecii si folosesc
picioarele cu 5 degete cu gheare in special pentru a atarna de peretii pesterilor.
Multi le folosesc ca sa se miste in jurul culcusului si chiar sa fugareasca prada pe
pamant. Liliecii vampiri au picioare puternice si degete lungi, care le permit sa
fuga si sa sara repede pe pamant . Dintre vertebrate, numai pasarile si liliecii
zboara cu adevarat. Spre deosebire de majoritatea pasarilor, liliecii pot zbura la
viteze reletiv mici cu manevrabilitate extrema. Aripa este o membrana subtire
care este prinsa n partea din fata de oasele foarte alungite ale mambrului
anterior si al doilea dege , iar in spate de al treilea , al patrulea si al cincilea
deget, care sunt mai mici. Aceasta structura le permite liliecilor sa varieze
convexitatea aripilor si in acest mod sa varieze forma aerodinamica. Toti liliecii
din subordinul Microchiroptera se orienteaza si se hranesc cu ajutorul
ecolocatiei. Aceasta este emisia de vibratii de sunete cu frecvente inalte care sunt
reflectate inapoi ca ecouri in urechile liliacului dinspre suprafetele
inconjuratoare, indicand pozitia, distanta relativa si chiar natura obiectelor din
mediu - cam ca un sonar. In acest fel microliliecii vad acustic, ceea ce le permite
sa se orienteze in intuneric complet. Proprietatile fizice ale sunetelor emise
variaza in moduri caracteristice in functie de specie. Sunetele se formeaza in
laringe si la diferite specii sunt emise prin gura sau nari. Spre deosebire de
acestia, liliecii din subordinul Megachiroptera folosesc vederea mai mult decat
acustica. Doar un singur gen si-a dezvoltat un macanism de ecolocatie, care
implica emisia de clicuri care se pot auzi si este folosit numai cnd liliecii
zboara in intuneric. Ochii acestora sunt si mai mari decat ai microliliecilor. Nici
un liliac nu este totusi in intregime orb si chiar cei care folosesc ecolocatia
folosesc uneori repere vizuale mari pentru a-si gasi drumul in timpul zborului.
Perioadele de gestatie la lilieci sunt relativ lungi, fiind cuprinse intre 44 de zile si
8 luni la diferite specii. Foarte putini nasc mai mult de un pui pe an ; acestia
sunt foarte mari la nastere, cantarind 12-43% din greutatea mamei, comparativ
cu aproximativ 8% la mamiferele de aceeasi marime care nu zboara si se
maturizeaza incet. La inceput sunt neajutorati, dar au gheare si dinti puternici
cu care se agata de burta mamei; sunt ingrijiti intre 1 si 3 luni, timp in care
invata sa zboare si sa se hraneasca.Ciclul reproductiv al majoritatii speciilor este
asemanator cu al mamaiferelor , dar exista si exceptii. Cele mai interesante sunt
cateva specii din zona temperata care hiberneaza in timpul iernii. Copulatia are
loc in perioada dinaintea hibernarii, si sperma este retinuta in corpul femelei in
timpul hibernarii; fertilizarea are loc cnd ovulul este eliberat din ovar dupa ce
liliecii se trezesc, primavara. Aceasta este numita fertilizare intarziata. O
varianta a acesteia poate fi observata la un gen din Europa, la care copulatia,
ovulatia si dezvoltarea de la inceput e embrionului au loc in ordine normala
chiar inainte de hibernare, dar dezvoltarea embrionului este oprita inainte de a
se atasa la uter. Embrionul ramane liber si nedezvoltat pana cnd mama iese din
hibernare. Aceasta este numita implantare intarziata. Numarul mare al liliecilor,
in ciuda faptului ca se nasc putini pui, este datorat mai ales longevitatii lor.
Unele specii mai mari de lilieci din subordinul Megachiroptera si liliecii vampiri
au supravietuit in gradinile zoologice peste 20 de ani. Dintre liliecii car au fost
prinsi si apoi eliberati multi au fost recapturati dupa ani de libertate. Recordul
in materie de varsta este un specimen recuperat la 31 de ani dupa ce a fost
marcat si apoi eliberat in SUA.

c) Mamifere rozatoare
Soarecele de casa este un rozator mic, vioi si fricos. Traieste prein preajma
locuintelor, magaziilor, hambarelor si in pivnite. Se recunoaste dupa blanita lui
de culoare cenusie, si codita lunga, subtire si solzoasa. Noaptea isi cauta hrana.
Isi face galerii si cuiburi pe care le captuseste cu hartii si materiale moi. Se stre-
coara usor prin gauri mici. Are dintii ca ai iepurelui si roade aliment, graunte,
carti, haine etc. Se inmulteste usor. De mai multe ori pe an, femela naste mai
multi pui, care ajung repede la maturitate si la randul lor, in scurt timp, dau
nastere la alte generatii.
Soarecele de camp se recunoaste dupa blanita de culoare cafenie- inchisa de
pe spate, mai deschisa pe laturile corpului si mai albicioasa pe pantece. Isi sapa
galerii in pamant, este activ ziua si noaptea. Traieste izolat sau in colonii. Este
fricos, fuge, se catara greu, dar este un bun inotator. Roade plante tinere,
seminte si scoarta arborilor. Se inmulteste la fel de usor ca soarecele de casa.
Popandaul si harciogul traiesc in campiile din tara noastra. Se hranesc cu
ierburi, radacini, tulpini de cereale si graunte. Blanita harciogului are culoarea
miristilor, iar cea a popandaului, culoare cafenie. Harciogul are doua buzunare
ale obrajilor in care transporta hrana. Ambele sunt animale daunatoare.
Dusmanii rozatoarelor sunt: pasarile rapitoare, animalele carnivore si omul.
Rozatoarele transmit boli ca: ciuma, pesta porcina, tifosul etc. Dupa mediile in
care traiesc, rozatoarele sunt: terestre (iepurele si marmota) ,subterane (soarecele,
sobolanul, popandaul si harciogul ), arboricole (veverita si parsul) si cu doua
medii de viata ,terestruu si agvatic (castorul si bizamul).


d) Mamifere carnivore
Pisica domestica are ca stramos pisica salbatica. A fost domesticita in
Egipt, de unde s-a raspandit in toata lumea. Este un animal frumos, curat,
gratios si atasat de cei care o oingrijesc. Corpul ei este acoperit cu o blana scurta
de diferite culori. Capul are forma rotunda, datorita maxilarelor scurte. Fiind un
animal de prada, are simturi bine dezvoltate. Ochii, de diferite culori, are in
mijlor pupila sau orificiul prin care intra lumina in ochi. Ziua, la lumina, pupila
este ca o crapatura verticala, iar noaptea este rotunda. Urechile au pavilioane
ascutite, iar auzul este bine dezvoltat. Cu mustatile si cu sprancenele, pisica
pipaie. Mirosul o ajuta sa-si gaseasca hrana. Trunchiul, alungit, se termina cu o
coada lunga. Membrele sunt terminate cu cate 5 degete, sub care se afla penite
moi. Degetele au gheare lungi, ascutite si incovoiate, care in timpul mersului
sunt retrase in teci. Ele se numesc gheare retractile. Mersul ei este gratios, calca
pe pernitele degetelor fara sa se auda. Este un animal digitigrad. Picioarele au
articulatii mobile. Acest lucru explica de ce pisica se catara usor in copaci si pe
ziduri, de ce sare de la inaltime si cade intodeauna in pisioare. Dupa felul de
hranire este un animal carnivor, dar se poate hrani si cu alete alimente. Pe fiecare
maxilar are cate 6 incisivi mici, taiosi, cu care desface carnea de pe oase.
Urmeaza cate 2 canini, mari, incovoiati si ascutiti, cu care sfasie prada.
Maselele sunt repartizate astfel :8 pe maxilarul de sus, 6 pe cel de jos. Fiecare
masea are cate 3 colturi ascutite. 4 masele sunt mai mari, mai late si se numesc
carnasiere. Ele au margini taioase si servesc la sfaramarea oaselor. De doua ori
pe an pisica naste 2-3 pisoi, pe care ii hraneste cu lapte din mamele. Ii ingrijeste
cu multa dragoste, ii apara si ii invata sa vaneze. Exista numeroase rase de
pisici: Siameza, Angora, Persana, Birmaneza etc. Pisica este blanda,
prietenoasa, dar atunci cand este in pericol, se apara muscand sau zgariind. Ea
poate sa transmita boli, ca : turbarea, raia sau viermi paraziti, mai ales la copii
care nu respecta regulile de igiena. Alte animale carnivore sunt :pisica salbatica,
rasul, cainele etc.


Pisica salbatica traieste in paduri. Se aseamana cu pisica domestica, dar este
mai mare si are infatisare fioroasa.
Cainele este un bun si devotat prieten al omului. A fost printre primele
animale domesticite de om. Fiind animal carnivor, dintii lui se aseamana cu cei
ai pisicii. Rasele de caini mari mai cunoscute sunt : cainele lup, ogarul,
prepelicarul, Canich, Boxer, Dog german, Dalmatian etc. Cainii pot transmite
boli :raia, tuberculoza, oua de paraziti intestinali etc. Orice muscatura a unui
caine vagabond trebuie suspectata de turbare.


e) Mamifere agvatice
Foca traieste in marile polare, dar si in apropierea coastelor, pe gheturile
plutitoare sau pe tarm. Foca are o lungime de 1,5-2 m si este bine adaptata la
condtiile aspre din zonele polare. Corpul ei are frma hidrodinamica. Este acoperit
cu o blana deasa, cu par scurt, aspru si lucios. Sub piele se afla un strat gros de
grasime. Capul are forma rotunda. Are buze carnoase si mustati scurte, cu care
pipaie. Urechile nu au pavilioane. In apa, narile si orificiile urechilor se inchid.
Simturile sunt bine dezvoltate. Trunchiul este mai dezvoltat in partea anterioara
si mai subtire in partea posterioara, unde se termina cu o coada scurta. Membrele
anterioare sunt scurte si asezate lateral. Degetele sunt invelite in piete, din care
ies afara numai ghearele ascutite. Membrele posterioare, situate inapoia
corpului, sunt unite cu coada si formeaza o lopata verticala, care ajuta foca
la inot, servindu-i drept carma. Este mamifer acvatic. Foca este o buna
inotatoare. Se taraste pe tarm si pe gheturile plutitoare, unde se odihneste si isi
hraneste puii. Foca se hraneste cu pesti si ale animale din apa. Este un animal
carnivor. Dentitia este asemanatoare cu a cainelui, dar ii lipsesc carasierele.
Respiratia se face prin plamani, ca la animalele de uscat. Foca poate fi observata
cum scoate capul din apa, pentru a respira. Cu botul face gauri in gheata pentru
a respira aerul atmosferic. In perioada imperecherii focile se aduna in grupuri
zgomotoase. Femela naste pui cu blana alba, pufoasa, pe care ii hraneste cu
lapte. Dusmanii focii sunt :delfinul, ursul polar si omul. Focile sunt vanate
pentru carne, grasime si blana. Dar vanatoarea lor este limitata prin lege. Alte
foci sunt :leopardul de mare, foca cu creasta si elefantul de mare. Inrudita cu
foca este morsa.

Balena este cel mai mare animal agvatic .Forma corpului este
asemanatoare cu a pestilor, cu care adesea se confunda. Corpul este acoperit cu
o piele lucioasa, fara par. Stratul de grasime de sub piele ii usureaza corpul si o
apara de frig. Capul este mare si reprezinta a3-a parte din corp. Are o gura mare,
de 3-4 m latime, ocii mici, dispusi in colturile gurii, iar narile sunt asezate in
crestetul capului. Urecile nu au pavilioane. !runciul este voluminos si se
termina cu o coada scurta, care are o inotatoare codala"cu # lobi egali$. Cu ea
loveste apa in sus si in %os. &embrele anterioare sunt transformatein lopeti
inotatoare cu rol de carma. 'asele lor sunt asemanatoare cu cele ale celorlalte
mamifere. &embrele posterioare lipsesc, dar oasele lor reduse se gasesc in
musci. Balena se hraneste cu:moluste, crustacee si pesti. Nu poate inghiti
animale mari din cauza faringelui stramt. Gura este lipsita de dinti. In ea se afla
400- 700 de fanoane. Ele servesc la retinerea hranei care intra in gura odata cu
apa. Respiratia se face prin plamani. Balena ridica la suprafata apei capul
pentru a inspira aerul atmosferic. Naste un pui pe care il hraneste cu lapte. La
nastere, el are blana si dintii, 5- 6 m lungime si 5-6 tone greutate. Vanatoarea
balenelor este interzisa prin lege.


Delfinul comun :
Delphinus delphis
Clasa : Mamifere
Ordinul : Cetacee
Familia : Delphinidae
Genul : Delphinus
Specia : delphis si
capensis
De-a lungul istoriei
delfinul comun a fost
consemnat n arta si
literatura. Recent s-a propus ca cele doua forme ale speciei, cel cu rostru scurt si
cel rostru lung, sa constituie doua specii distincte.
Caracteristici morfolo-gice delfinul comun este colorat, cu un
complex de zig-zaguri sau cu un model de clepsidra pe lateral, delfinul comun cu
rostru lung fiind colorat cu culori mult mai stinse. Cand sunt privite profilele
celor doua specii de delfin comun, cel cu rostru scurt are cutia craniana mai
bombata si ntalneste rostrul ntr-un unghi mai ascutit, comparat cu cel cu rostru
lung care are cutia craniana mai plata si care se ntalneste cu rostrul ntr-un
unghi mai mare.
Culoare - modelul coloristic al delfinilor este cel mai complex ntalnit la
cetaceele. Spatele este gri nchis spre negru de la varful capului spre coada
nchizandu-se ntr-un V pe ambele parti sub notatoarea dorsala. Partile laterale
sunt gri deschis n spatele notatoarei dorsale si galben-bronz n fata notatoarei
dorsale, formand un model de clepsidra. Abdomenul este alb. In jurul ochilor se
gasesc cercuri de culoare nchisa legate printr-o linie neagra care traverseaza
capul prin spatele rostrului si o alta dunga de la falci pana la notatoare.
Inotatoare - notatoarea dorsala este triunghiular-curbata. Ea este
ascutita si localizata n mijlocul spatelui si este de culoare neagra spre gri-deschis
cu marginea neagra. Inotatoarele sunt lungi si subtiri si usor curbate sau
ascutite, depinzand de pozitia geografica. Inotatoarea codala este ascutita la
varfuri cu o mica crestatura n centru.
Lungime si greutate - delfinul comun poate ajunge la dimensiuni de
2,3 pana la 2,6 m si poate cantari pana la 135 kg. Delfinul comun cu rostru
scurt este relativ mai greu si are notatoarele mai mari decat cel cu rostru lung.
Hranirea se hraneste cu calamar si cu pestisori mici. Delfinii comuni
au fost vazuti lucrand n grupuri pentru a aduna pestele n mici mingi. Ca multe
alte specii de delfini, delfinul comun se foloseste de activitatea umana, hranindu-
se cu pestele care scapa din navoade sau este aruncat de pescari.
Imperecherea si nmultirea - delfinul comun ajunge la maturitate
sexuala la varsta de 3-4 ani, sau cand ating lungimea de 1,8 - 2,1 m. Puii au o
lungime de 76 pana la 86 cm, perioada de gestatie fiind de 10 - 11 luni.
Raspandirea si migratia delfinul comun este gasit n toate apele
tropicale si temperate. Delfinul comun cu rostru lung este gasit mai mult n apele
de coasta; cel cu rostru scurt este gasit n apele de larg si este specia care se
gaseste cel mai mult n Pacific.
Caracteristicile etologice ( comportamentale ) - traiesc n grupuri de
maximum 150 de indivizi. Viteza maxima este de 40 km/h. Sunt ihtiofage si
vaneaza n grup. In Marea Neagra exista o populatie n sudul litoralului
romanesc si alta n nord ( aceasta din urma sub influenta fluviului care se varsa
n coltul de nord-vest al Marii Negre ). Sunt remarcati deseori jucandu-se n
jurul navelor si chiar n jurul balenelor mari.
&arsupiul(
)ocoena pocoena relicta
Clasa : Mamifer
Ordinul : Cetacee
Familia : Delfinidae
Genul : Phocoena
Specia : Phocoena phocoena relicta
Caracteristici morfologice - este cel
mai mic cetaceu din Marea Neagra.
Culoarea - variaza de la negru cenusiu
pe partea dorsala la alb-gri pe flancuri spre
abdomen.
Lungime si greutate - lungimea
maxima pentru marsuinii din Marea Neagra este
de 1,5-1,6 m (spre deosebire de marsuinii din Mediterana a caror talie atinge
frecvent 1,8 m). Greutatea medie a marsuinului din bazinul pontic este de 43 kg.
Hranirea - ca si afalinele, marsuinii sunt ihtiobentofagi, hranindu-se cu
pesti si nevertebrate (cambula, calcan, guvide, aterina, gasteropode).
Imperecherea si nmultirea - mperecherea ncepe n luna iulie si
dureaza pana n octombrie; perioada de gestatie este de aproximativ 9 luni.
Lungimea puiului la nastere variaza ntre 68-86 cm.
Raspandirea si migratia - marsuinii din Marea Neagra fac incursiuni
primavara n Marea Azov, iar n perioada aprilie-mai n Marea Marmara de
unde revin n septembrie. In noiembrie si decembrie, este ntalnit n dreptul
gurilor Deltei Dunarii. Grupuri razlete de Phocoena sunt ntalnite la sud de
Constanta pana la Costinesti, la adancimi reduse, n imediata apropiere a
malului. Uneori intra n porturile maritime Constanta, Mangalia si Midia.
Afalinul(
!ursiops truncatus
Clasa: Mamifere
Ordinul: Cetacee
Subordinul: Odontoceti
Familia: Delphinidae
Genul: Tursiops
Specia: Tursiops truncatus
Afalinul este probabil cel mai cunoscut cetaceu, din cauza raspandirii
sale largi n rezervatiile marine si centrele de cercetare. Delfinul mai este
cunoscut si ca "Flipper" ( serialele de televiziune ). Aceasta specie este foarte
flexibila n comportament.
Caracteristici morfologice - este un delfin relativ robust, de obicei
avand un rostru scurt si butucanos, de aici si denumirea englezeasca de
bottlenose ("delfin cu nasul ca o sticla"). Afalinul (ca si delfinii albi) are o mai
mare mobilitate cervicala fata de orice alt delfin, pentru ca cinci din cele sapte
vertebre ale gatului nu sunt sudate ntre ele cum sunt la delfinii oceanici. Are
18-26 perechi de dinti conici ascutiti, pe fiecare parte a falcii.
Culoare - culoarea acestui delfin variaza considerabil, dar, n general,
acest delfin este de la gri-deschis pana la un gri-gresie pe partea ventrala,
deschizandu-se pana la un gri-pal rozaliu pe partea dorsala. Toracele si
portiunea dinspre coada sunt uneori patate.
Inotatoare - cea dorsala este nalta si curbata, aflandu-se aproape de
mijlocul spinarii. Lobii notatoarei codale sunt lati si curbati, avand o
crestatura mediana adanca. Aripioarele laterale sunt de marime mijlocie si
ascutite.
Lungime si greutate - lungimea este de la 1,9 pana la 3,8 m greutatea
de pana la 650 kg. Masculii sunt oarecum mai mari decat femelele.
Hranirea - comportamentul de hranire este divers, mergand de la eforturi
coordonate de a prinde hrana, hranirea asociata cu pescuitul uman, pana la a
urmari pestele n bancurile de pe fundul apelor. Un delfin adult poate consuma
ntre 8 si 15 kg de hrana zilnic. Delfinul Tursiops se hraneste cu peste, calamari,
crustacee.
Imperecherea si nmultirea - masculii ajung la maturitate sexuala
varsta de 11 ani, femelele la 5-7 ani. Perioada de gestatie este de 12 luni.
Nasterea poate avea loc tot timpul anului, cu perioade de apogeu n unele zone
n timpul primaverii si declinuri n altele. Puii sunt alaptati pana la varsta de un
an (12-18 luni), si stau cu mamele lor pana la 3 ani, nvatand sa prinda peste,
precum si alte lucruri importante.
Raspandirea si migratia - delfinul Tursiops este raspandit n toata
lumea, n ape tropicale si temperate, absent doar de la 45
o
nspre poli n ambele
emisfere. Ei sunt frecvent vazuti n porturi, golfuri, lagune, estuare si gurile de
varsare ale unor rauri. Se pare ca sunt doua ecotipuri: o forma de coasta si o
forma de larg. Densitatea populatiilor pare sa fie mai mare langa tarmuri. Acum,
studiile biochimice ne dau mai multe informatii despre relatiile n si ntre
ecotipuri. In unele arii delfinii au zonele de habitat limitate; n altele, sunt
migratori, n general ajungand foarte departe. Viteza pe care o ating este de 30
km/h, putand sa ramana n imersiune 15 min., timp n care si reduce pana la
jumatate ritmul cardiac. Se orienteaza prin ecolocatie (emit ultrasunete - la fel ca
liliecii). Au un simt tactil foarte sensibil.
Caracteristicile etologice (comportamentale) - bazat pe un numar de
studii al populatiilor din apropierea tarmului, Tursiops pare sa traiasca n
societati relativ deschise. Legatura dintre mama si pui si alte asocieri poate fi
foarte puternica, dar indivizii pot fi vazuti de la o zi la alta cu o varietate de
asociati diferiti. Marimea grupurilor este de obicei mai mica de 20 n apropierea
tarmului; n larg au fost vazute grupuri de mai multe sute de indivizi. Mult din
ceea ce stim noi despre biologia generala a delfinilor provine din studierea
delfinilor Tursiops atat n captivitate cat si n libertate.
Consideratii privind prezenta si mortalitatea delfinilor la litoralul romanesc(
Dintre tarile riverane Marii Negre, Romania are cel mai mic litoral, de
circa 220 km. In plus, de-a lungul a circa trei patrimi de litoral (zona nordica)
este dificil controlul delfinilor capturati sau esuati, din cauza dificultatii
accesului. Litoralul, prin pozitia sa, este locul unde se acumuleaza efectele
poluantilor din teritorii vecine sau mai ndepartate. Acesta este un receptor al
deversarilor emisiilor si reziduurilor nocive si toxice din: teritorii largi ale caror
limite sunt greu de evaluat (surse de poluare nepunctiforme) si n special din
teritoriul aferent bazinului hidrografic litoral (surse punctiforme) constand din
guri de descarcare. In poluarea marina apele Dunarii joaca un rol semnificativ,
aceasta transportand anual milioane de m
3
de apa ce contin substante poluante
de la sute de kilometri departare: metale grele, azotati si fosfati (nutrientii
principali ai algelor unicelulare si care contribuie la generarea si ntretinerea
eutrofizarii). Aria de concentrare a surselor de poluare locale din zona costiera a
Romaniei se ntinde, n principal, pe directia N-S, ntre Midia si Techirghiol si pe
directia E-V, a canalului Dunare-Marea Neagra, ntre Medgidia si Marea
Neagra. Aceasta arie cuprinde cele mai importante surse de poluare, care provin
de la principalele obiective economice din judetul Constanta. Este cunoscut
faptul ca marea este receptorul tuturor deseurilor solide care sunt evacuate pe
uscat. Deseurile lichide emise ntr-un loc pe uscat ajung indirect n mare, ori
infiltrandu-se n panza freatica, ori fiind transportate de rauri si paraie n mare
sau n lacurile litorale. Calitatea apelor marine reflecta ntr-o mare masura
calitatea apei din zona apei de uscat. Zona de nord este dominata de aportul de
substante nocive aduse de Dunare, dintre care se mentioneaza: substante n
suspenie, metale grele, substante caracteristice activitatilor portuare, ape uzate
menajere (detergentii, microbacteriile de origine fecala). Zona de sud este
dominata de aportul de impurificare adus de porturi, industriile si localitatile de
pe litoral.
Mamiferele marine, fiind pradatori aflati n varful piramidelor trofice,sunt
indicatori ai starii de sanatate a ecosistemelor marine. Astfel, delfinii
concentreaza metale grele (Cu, Zn, Co, Ni, Cd, Cr, Pb, Mn) si radioizotopi
(
137
Cs). Petrolul (petele de la suprafata apei), H
2
S, Hg, policlorura de benzen,
pesticidele determina aparitia unor leziuni tegumentare, pneumonie de aspiratie,
leziuni ale rinichilor.
Daca adaugam la datele de mai sus mortalitatile datorate varstei,
maladiilor si accidentelor, constatam ca numarul delfinilor disparuti a atins cote
alarmante. In general maladiile mamiferelor marine pot fi clasificate n trei grupe
distincte :
Boli infectioase cauzate de virusi, bacterii si ciuperci.
Boli parazitice cauzate de variate specii de protozoare,
celenterate, viermi si moluste.
Boli nespecifice cauzate de factori fizico-chimici si de
malnutritie
Cercetarile efectuate de laboratorul de profil din cadrul Delfinariului au
demonstrat prezenta unei cantitati mari de organoclorurate la un numar de
delfini analizati n perioada 1993 1998 de catre d-na biolog Ligia Dima,
cercetator n cadrul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii. Vezi anexa 1.
Gradul de contaminare al mamiferelor marine cu organoclorurate variaza
n functie de gradul de poluare al habitatului (la cele din apele costiere fiind
determinata o concentratie mai ridicata ).
Efectele nocive depind de caracteristicile fizico-chimice ale fiecarui
produs, iar pentru acelasi tip de produs, de specie, areal, particularitati nutritive.
Contaminarea difera si n functie de anumite trasaturi individuale
stare fizica, fiziologica, varsta, sex. In general, animalele subnutrite acuza o mai
mare sensibilitate fata de aceste noxe, datorita reducerii posibilitatii lor de
stocare n tesutul adipos si drept consecinta, a depozitarii lor n structuri
pretentioase(ficat, rinichi). Cuantificarea organocloruratelor din tesutul adipos
subcutanat al exemplarelor de delfini a demonstrat o contaminare superioara a
masculilor si a femelelor imature, comparativ cu cele mature cu mai multe
parturitii.
Populatiile celor trei specii de delfini care traiesc n Marea Neagra se
gasesc n prezent ntr-o stare critica. Chiar daca capturarea delfinilor a fost
interzisa n Romania din 1966 populatiile lor au continuat sa scada numeric,
mai ales ca rezultat al poluarii.
In deceniul 4 al secolului nostru numrul delfinilor din Marea Neagr
era estimat la 1,5-2 milioane de exemplare.Pescuirea intensiv a delfinilor,n
intervalul anilor 1938-1952,cand s-a atins cifra record de 135000-140000 de
exemplare pe an si mediul advers creat ca urmare a deteriorrii habitatelor a dus
la scderea considerabil a stocului de delfini..La ora actual numrul de delfini
este estimat a fi la cateva zeci de mii de exemplare.
S-a constatat si modificarea raportului numeric al celor trei specii de
delfini din Marea Neagra: Delphinus delphis a dominat ca numar pana la
nceputul anilor `60, cand a fost nlocuit de Phocoena phocoena ajungandu-se ca
n ultimii ani sa se constate ca suprematia apartine speciei Tursiops truncatus.
Phocoena phocoena este prezenta constant de-a lungul coastelor, astfel
ncat exista o posibilitate destul de mare de-a ajunge accidental n plasele de
pescuit, mai ales n zona de nord-vest, n lunile martie-mai, o data cu aparitia
bancurilor migratoare de pesti planctonofagi, cum ar fi sprotul si hamsia.
Frecventa animalelor bolnave sau parazitate este mai mare la Phocoena
phocoena datorita preferintei pentru habitatele litorale, unde apele reziduale
reprezinta un aport cvasi-permanent.
Delphinus delphis are ca habitat largul marii; se apropie de tarm din
iunie pana n septembrie.
Profundele transformari ale apelor litorale sub impactul factorilor
antropici (calitatea chimica, modificarea structurii calitative si cantitative ale
planctonului si bentosului, instalarea centurilor de diguri paralele cu coasta)
au perturbat deplasarea grupurilor sau exemplarelor de delfini n migratiile
lor sezoniere si deci calitatea vietii acestora.
0
10000
20000
30000
40000
50000
60000
70000
80000
90000
100000
Situatia delfinilor capturati intre anii 1950 si 1965
Romnia Bulgaria C.S.I.
f) Mamifere erbivore:
Mamifere erbivore nerumegatoare:
Zebrele cu aspectul lor ciudat, singular, datorat dungilor care le brazdeaza
corpul, zebrele au devenit animale simbolice pentru Africa, intens mediatizate,
mai cunoscute chiar decat girafele cu silueta lor insolita. Ele sunt un element
esential al peisajului african, al marilor savane acoperite de ierburi inalte, din
care rasar, ici si colo, salcamii cu forma de umbrela pe care botanistii i-au botezat
Acacia tortillis. Istoria acestor neamuri ale cailor (Equide), ai caror stramosi au
aparut in urma cu 70. 000. 000 de ani, in Eocen, pe continentul nord-american,
este nu numai interesanta, dar si plina de semnificatii. Zebrele sunt considerate
drept cei mai vechi reprezentanti ai genului Equus, care este la originea unor
animale cu forme si aspecte variate, precum asinii si caii salbatici. Evolutia
acestui grup de <B style="color:black;background-color:#ffff66">mamifere
</B><B style="color:black;background-color:#A0FFFF">erbivore</B>, care
poseda un numar impar de degete la picioare (de aici vine si numele ordinului,
Perissodactyla, din care mai fac parte rinocerii si tapirii), este destul de bine
cunoscuta datorita numeroaselor resturi fosile pe care paleontologii le-au avut la
dispozitie. Pe baza lor, acestia au putut sa descifreze nu numai succesiunea in
timp a animalelor, dar si modificarile mediului care au impus transformarea lor.
Stramosii indepartati ai cailor si zebrelor au trait atat in Eurasia, cat si in
America. Cei din Lumea Veche sunt cunoscuti sub numele de Hyracotherium, in
timp ce formele americane apartineau genului Eohippus. Erau animale de
dimensiunile unei vulpi actuale, avand membrele anterioare terminate cu patru
degete acoperite cu copite, iar cele posterioare numai cu trei degete. Traiau in
zone impadurite si se hraneau cu lastarii tufisurilor. In perioada Miocena insa,
acum 29. 000. 000 de ani, suprafetele acoperite de paduri s-au micsorat, fiind
inlocuite de stepe deschise, cu o bogata vegetatie de graminee. Hrana abundenta
a inlesnit dezvoltarea si diversificarea Equidelor. Formele noi care au aparut
(Mesohippus, Pliohippus), pentru a scapa mai usor de atacul animalelor de
prada, s-au transformat treptat, au devenit mai inalte, datorita alungirii
picioarelor care, in final, au ramas cu un singur deget functional, cel mijlociu,
terminat cu o copita cornoasa. Deplasandu-se in viteza, ele migrau adesea la
mari distante, in cautarea pasunilor. Prin Stramtoarea Bering, acoperita atunci
de gheturi groase si devenita astfel o punte de legatura intre America si Asia,
stramosii zebrelor si cailor s-au raspandita in Asia, Europa si Africa, dar,
curand, au disparut din continentul american. Se considera astazi Equidele care
au colonizat savanele tropicale au dat nastere zebrelor, cele din zonele desertice
asinilor, iar in regiunile temperate ale emisferei nordice s-au stabilit caii
salbatici. Cu numai un milion de ani in urma, in Pleistocen, Equidele erau
raspandite pe zone foarte vaste, dupa cum arata multimea resturilor fosile. Cam
in aceeasi perioada, Equus plicatus, stramosul direct al zebrei lui Grevy, ajunsese
deja in sudul Africii. La sfarsitul ultimei perioade glaciare a erei Cuaternare,
mai existau inca zebre, asini si cai salbatici in Europa. Din pacate, astazi
Equidele salbatice au devenit foarte rare, mai exista doar sapte specii, trei zebre
si un asin in Africa, un cal salbatic in deserturile Mongoliei (in fapt, salvat, in
extremis, prin cateva exemplare crescute in gradini zoologice) si doi asini
salbatici, Kiang-ul din Tibet si Onagra din Iran si India. Multi zoologi
considera insa ca acestia sunt in realitate doua subspecii ale Hemionului, Equus
hemionus, singurul asin salbatic din Asia, care supravietuieste in mici grupuri
raspandite in unele zone aride dintre Siria si Mongolia. In Africa traiesc astazi
trei specii de zebre, cantonate in partea orientala si sudica a continentului, pe
teritoriile statelor Uganda, Kenya, Tanzania, Zambia, Mozambic, Zimbabwe,
Botswana si, de asemenea, in Namibia si Africa de Sud. Pe acest spatiu, aparent
foarte vast, zebrele traiesc in grupuri izolate. Viata lor este inlesnita de
existenta a numeroase parcuri nationale si rezervatii, care asigura marile
migratii. Turme de mii de indivizi parcurg sute de kilometri la apropierea
sezonului ploios, care dureaza din ianuarie pana in martie, ajungand in campiile
din Serengeti. Apoi, in iunie, cand caldura usuca totul, parasesc zona si revin in
nord-vest. Cea mai mare si mai gratioasa specie este Equus grevy, zebra lui
Grevy, numita astfel in cinstea lui Jules Grevy, unul dintre presedintii Frantei
care, in 1882, a primit din partea lui Menelik I, negusul Etiopiei, un exemplar
dupa care zoologii au facut descrierea tipului. Zebra lui Grevy fusese inca
cunoscuta in Europa din vremea romanilor, care o foloseau in jocurile din circuri,
numind-o hippotigris calul-tigru. Animalul are, la garou, inaltimea de 1, 60 m si
cantareste intre 400 si 450 kg.

Rinocerii traieste in Africa si in Asia. Ii plac savanele deschise sau cu tufisuri, in general
aria dintre savana si padure.Are un corp urias ca un butoi cu un cap foarte mare, 3 degete la
picioare, pielea putin acoperita cu par si unul sau 2 coarne curbate pe nas, unul mai lung si altul
mai scurt. Pielea este groasa si colorata in gri (desi ma numesc rinocerul alb) sau in negru.
Rinocerul negru are 3- m lungime si !,3" m inaltime la umeri, iar rinocerul alb, are 3,#-# m
lungime si !-2 m inaltime. Rinocerul negru, cantareste !."""-2.""" $g, iar rinocerul alb,
cantareste 2.3""-3.%"" $g.

Mamifere ierbivore rumegatoare:
Girafele traiesc in Africa si in &urul desertului 'ahara, in arii uscate. (ereu trebuie sa aiba
copaci in &ur. Are un cap mic, picioare lungi si un gat foarte lung si foarte puternic, iar la picioare
are copite. )ste de culoare portocalie cu pete circulare maro inchis sau deschis. *and
imbatraneste, devie maro inchis. )ste una dintre cele mai inalte mamifere din lume si poate
a&unge la #,# metri inaltime. *antareste cam +"" de $g.
Camila traieste in regiunile desertice din Asia si nordul Africii. Este foarte cunoscuta
pentru cocoasa, are picioare subtiri iar fata si gatul sunt lungi. )ste adaptata pentru viata din
desert. Pleoapele o prote&ea,a de nisip, picioarele sunt adaptate sa mearga prin nisip. Estet
colorata in mai multe nuante de la be& la maroniu sau cafeniu. )a este lunga de 3 metri si inalta de
2 sau 2,#" m pana la cocoasa. *antareste cam -"" de $g.
g) Mamifere omnivore
Stramosul porcuului domestic este porcul mistret. Porcii sunt crescuti in
numar mare pentru ca sunt precoci (cres repede), valorifica bine hrana si sunt
prolifici. Corpul este masiv, acoperit cu par scurt si rar. Sub piele se afla un strat
gros de grasime. Membrele sunt scurte si musculoase, terminate cu cate 4 degete
inegale, invelite in copite. Porcul este un animal omnivor, iar dentitia lui este
adaptata modului de hranire. De doua ori pe an, scroafele nasc 10-12 purcei o
data, pe care ii hranesc cu lapte mai mult timp. Prin incrucisari s-au obtinut mai
multe rase de porci:pentru carne( Marele alb, Landrace), pentru grasime
(Mangalita) si rase mixte (Bazna, Albul de Banat) .
&aimutele de*i sunt cele apropiate rude ale omului, primatele se folosesc
mult mai putin decat ne-am a*tepta de semnalele sonore. Se poate spune ca
maimutele sunt mai mult mimi decat vorbitori, din cauza laringelui lor nepotrivit
pentru sunete nearticulate. +n ,-.., studiindu-se peste ,// de specii de maimute,
s-a facut inventarul semnalelor sonore scoase de acestea. Unele sunt comune la
mai toate speciile"latraturi, mormaituri, strigate, cemari, etc.$, altele sunt
ordinului, familiei sau genului. La maimute comunicarea prin gesturi nlocuiete
lipsa limbajului articulat. Variata si expresiva gama de gesturi si mimici le ajuta
sa se nteleaga aa cum se nteleg intre ei surdo-mutii. Printre speciile care au
fost mai bine studiate in ultima suta de ani merita amintite urmatoarele specii:
babuinii, macacii, cimpanzeii, urangutanii si gorilele. Aceste fiinte sociale traiesc
in teren deschis, in cete formate din 10 pana la 100 de indivizi, stapanind
fieacare un teritoriu de la 50-300 de hectare. Observatorii au remarcat un mare
numar de posturi sau de grimase, insotite sau nu de sunete, care actioneaza in
mod evident ca semnale sociale. Aceste gesturi i grimase se datoresc mobilitatii
fizice extraordinare a maimutelor, ca i a puternicii dezvoltarii a muchilor
expresiei faciale. Sutele de gesturi si posturi care au fost semnalate de numerosii
cercetatori ai acestui grup de animale, care ne urmeaza pe scara zoologica pot fi
aezate in teri mari categorii:
a) Gesturi i posturi care exprima relatiile din interiorul colectivitatii;
b) Care insotesc dorinta de apropiere i colaborare;
c) Care preced agresivitatea n cazul ncalcarii teritoriale sau atacului altor
specii.
+n sanul colectivitatilor de maimute e0ista un sistem de ranguri destul de
bine diferentiat( e0ista un mascul dominant *i masculi subordonati1 la fel *i 2n
grupul femelelor se instaureaza o anumita ierarie. 3a unele specii de maimute,
conducatorul, adica masculul dominant, nu e nici cel mai batran *i nici cel mai
intelept, ci cel mai artagos *i mai agresiv. 3a gorile dominanta este o prerogativa
a masculilor mai batrani care pot fi recunoscuti u*or dupa blana cenusie pe
spinare, de unde le vine numele de 4spinari argintii5 dat de triburile africane.
Conducatorii intervin in galceve *i 2n certuri, despart pe cei incaierati, folosesc
un cod destul de agresiv de gesturi pentru a indica actiunile
colectivitatii"4pornim in cautare de rana5,5ne odinim5,5nu faceti zgomot5
etc.$. la randul lor femelele cat *i masculii de ordin inferior nu iau parte la
deciziile colectivitati, ci reactioneaza doar la comenziile generale care privesc
impra*tierea, adunarea *i apararea colectivitatii. 3a amandrili, maimute din
familia pavianilor, care seamana la forma capului *i la latrat cu un caine"de
aceea li se spune *i maimuta cinocefale$, biologul sovietic ). )a%ar2t6aia a
remarcat ciar o forma de ritual al comportamentului de supunere( 4+ntalnind pe
conducator sau pe un persona% de rang superior amadrili e0ecuta cateva
genufle0iuni si scot ni*te sunete asemanatoare unui oftat +n colectivitate, de
asemenea, amadrili *tiu sainteleaga *i din priviri sau din gesturi . )rivirile
conducatorului cetei sunt la fel de eficace semnalele sonore. Ele actioneaa chiar
de la o distanta respectabila. Secretul rezida in culoarea alba a pleoapelor. Cand
ii ridica spancenele, semn de suparare, pleoapele se inchid i culoarea lor alba
devine vizibila de departe . Printre cele mai tipice gesturi de apropiere i
prietenie notam imbratiarea i tesalatul. Pentru a se saluta cimpanzeii se
imbratieaza ca aomenii. Tesalatul este insa cel mai tipic semnal al unei bune
convietuiri. Zilnic maimutele ii pierd 1-3 ore cu acest ritual. La babuini, de
pilda, parul este pieptanat cu carare, diversel particule fiind luate de pe
supafata pielii i inghitite. Masculii dominanti sunt tesalati mai mult decat
ceilalti, dar toti membrii unei cete au parte de aceasta ingrijire. Femelele se tesala
mai mult intre ele i-i tesala i puii. Posturile agresive, de inspaimantare a
dumanilor sau rivalilor sunt foarte variate la maimute. Cimpanzeii si
urangutanii bat cu furie cu talpile i-i arata dintii, macacii zgaltaie cu putere
ramura unui copac, hamadrilii ii zbarlesc mantia lovind apasat cu laba in
pamant. Insa cea mai inspaimantatoare manifestare simiesca, poate cea mai
impresionanta dintre cele care caracterizeaza regnul animal o intalnim la gorile,
atunci cand sunt iritate: atunci cand vad un mascul stra\ain sau un om gorila se
ridica in doua picioare i incepe sa bata cu pumnii in piept, in ritm de
aproximativ 10 lovituri pe secunda i cu o asemenea forta incat ai senzatia
ropotului unei imense tobe. In acelai timp ea scoate un muget inspaimantator.
In cazul intalnirii cu o gorila, cunoasterea ritualului de pace i de supunere e
singura cale a omului de a scapa nevatamat. P. Schaller, un bun cunoscator al
vietii gorilelor, a folosit intr-o intalnire intamplatoare in padurile africane cu un
mascul tanar dar agresiv, gestul de beligeranta al speciei: clatinatul capului i
evitarea privirii furioase a maimutei. Intr-o comunicare facuta in anul 1962 la
Universitatea din California el descrie acest uluitor numar in doi care a durat
10 minute dupa care gorila s-a indepartat linitita. S-a incercat sa se umanizeze
anumite specii de mainute pana a ajunge chiar sa foloseasca limbajul omenesc. In
1952 doi cercetatori americani au reuit sa faca un pui de cimpanzeu Viki- sa
articuleze cu greu patru cuvinte dar pronuntia era destul de departe de adevar.
Incapacitatei maimutelor de a articula sunete se datoreaza faptului ca laringele
este situat prea aproape de valul palatin. A fost incercata insuirea de catre
maimuta a limbajului semnelor si cel mai mare succes l-a avut un pui de
cimpanzeu care a reusit sa memoreze in decurs de 4 ani 132 de semne prin care
putea comunica cu experimentatorii. Oricum, chiar daca am reui sa facem un
animal sa-i insueasca un lat limbaj el il va putea folosi doar cu cel care l-a
invatat i nu va intra niciodata in zestre lor ereditara.



Cimpanzei


Gorile
Babuini






Urangutan


Pavian


Gibon


Mandril