Cum era, cu adevarat, Mihai Eminescu.

Secretele geniului: sindromul bipolar,

mania, depresia si vocea care cucerea
Cosmin Zamfirache,
Tulburator de frumos, cuceritor, cantaret cu o voce de aur, fumator inrait, mare amator de cafea si petrecaret
fara margine, dar si un patriot pentru care ,,Traiasca natia!" era singurul salut.Asa l-au redescoperit cercetatorii
pe Mihai Eminescu - omul. Putini sunt cei care stiu ca geniul creativ al Luceafarului era in stransa legatura cu o
tulburare afectiva cumplita: sindrom bipolar.
,,Luceafarul poeziei romanesti" sau ,,poetul nepereche". Asa a fost numit, de-a lungul vremii, Mihai Eminescu
(1850 - 1889), cel care a starnit o adevarata revolutie in literatura romana. Acum, la 125 de ani de la moartea sa,
exista centre de studii eminesciene, dar si profesia de eminescolog. Amorurile sale, ca si picanteriile vietii
boeme au fost, de asemenea, subiectul unor ample polemici in mediul public, inca din timpul vietii poetului.
Eminescu a fost aproape sanctificat. Dincolo de efervescenta creata de opera si de viata lui, in spatele geniului s-
a ascuns omul, adevaratul Mihai Eminescu, cel care s-a lasat cunoscut cu adevarat doar de apropiati. Istoricii,
dar si pasionatii de literatura din Botosani au facut o incursiune in spatele imaginii Luceafarului, pe care istoria
literaturii, dar si presa de scandal au scos-o la vedere de-a lungul vremurilor. Si, totusi, cum era cu adevarat
Mihai Eminescub

,,Era izbitor de frumos. Chipul lui ne minuna"

,,Eminescu era un om obisnuit, ce-i drept, foarte placut si charismatic, dar om era. Si era si foarte discret. Nu era
nici <<sifiliticul>> sau <<nebunul>>, asa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harta in
versuri si innebunit din dragoste, asa cum il prezinta eronat unii, dar nici sfant cum il vor altii. Era un om cu
defectele, calitatile si patimile lui", isi incepe discursul, pentru ,,Adevarul", Gheorghe Median (foto jos), un
istoric botosanean care a cercetat, ani la rand, numeroase marturii ale contemporanilor marelui poet.

In opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima

vedere, avea o charisma extraordinara si un fizic foarte placut.
Gheorghe Median a gasit, in cercetarile sale, marturia unui var
al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din
presa vremii, vine sa sustina aceasta parere. ,,Si astazi, chipul
lui minunat imi sta in minte. L-am vazut si eu.... era izbitor de
frumos. Era imposibil sa apara intr-o sala, fara ca fiinta sa sa
atraga privirile chiar ale celor ce nu-l cunosteau. Chipul lui ne
minuna si pe noi, copiii", scria Mihai Mavrodin intr-un articol
din anul 1929, din ziarul botosanean ,,Stirea".

Despre imaginea Luceafarului, dincolo de singurele fotografii

cunoscute, apare si o descriere a unui bun prieten a lui Eminescu, fost coleg de clasa la scoala din Cernauti, si,
mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor Stefanelli. ,,Avea statura mijlocie, era cam lat in spate, dar totul era
proportionat. Avea ochii negri si adanci. Purta mustata, rar o radea", spune Stefanelli in cartea sa ,,Amintiri
despre Eminescu".

,,Avea o voce de aur, ii acompania pe lautari"

Istoricul botosanean, Gheorghe Median mai spune ca ceea ce impresiona, insa, cu adevarat la poet era vocea sa.
,,Eminescu avea o voce blanda, calina si un zambet linistitor, molipsitor. Asta o spun toti cei care l-au cunoscut.
In ciuda tonului de revolta din poezia sa, era un om foarte bland, care degaja multa caldura in jurul lui. Avea o
voce de aur. Canta foarte frumos. Se stie putin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricand un bun
solist vocal. De multe ori ii acompania pe lautari la cate un chef, dar si rudele il rugau sa le cante", spune
Median.

Despre vocea lui Eminescu a ramas de pomina o intamplare povestita chiar de lautari. Este vorba despre
celebrul bard botosanean din secolul al XIX-lea, Toma Micheru (n.r. - Toma Micheri, asa cum se prezenta
public lautarul). Acesta spune ca a fost dat gata de vocea poetului, la o petrecere. Lautarul, impreuna cu
Eminescu, care avea atunci 25 de ani si venise la Botosani pentru o vara, au petrecut o noapte intr-o camera a
fostului hotel Moldavia din oras. Alaturi de ei au mai fost si sora lui Micheri, frumoasa Natalita, dar si bogatul
armean Adronic Taranu.

Eminescu ar fi cantat intreaga noapte cu lautarii, fara sa raguseasca, Toma Micheri exprimandu-si regretul ca
este poet si nu cantaret. Mavrodin, varul sau, isi aducea aminte ca Eminescu canta usor si pe strada. ,,Era extrem
de vesel si ii placea la nebunie muzica. Fredona cand venea din plimbarile sale in parc. Avea o voce cristalina,
spune Mavrodin (n.r. - marturie preluata din acelasi articol publicat in ziarul ,,Stirea", in 1929), de intorcea toata
lumea capul", sustine scriitoarea Lucia Olaru Nenati, din Botosani, experta in opera si viata lui Eminescu.

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati (foto dreapta) a explicat, pentru

,,Adevarul": ,,Sunt cercetari pe care le-am facut personal si care
reprezinta obiectul unor lucrari cu adevarat stiintifice privind
muzicalitate poeziei lui Eminescu si mai ales modul special in
care poetul intelegea muzica. Era un meloman, iubea muzica si
stia sa o asculte. Avea si o voce de aur. Contemporanii lui spun
ca iti dadeai camasa de pe tine numai sa il auzi cantand. In
lucrarea mea privind aceasta calitate a lui Eminescu am atasat si
11 bucati muzicale cantate de Eminescu. A fost un efort
extraordinar de documentare, dar am reusit. Printre bucatile lui
muzicale preferate erau melodii din folclorul traditional, foarte
vechi. Piesa lui favorita era Barbu Lautarul si o doina. Din
pacate nu stim care doina".

,,Ii placea sa piarda noptile si sa fumeze"

,,Eminescu nu era razvratit, asa cum le place multora sa creada.

Era un individ placut in societatea. Avea dusmani si starnea
antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta
in societate. Nu era un revolutionar, in fapt. El se razvratea in
poezie si publicistica. Rareori ridica tonul, prefera sa asculte
pentru a intelege cat mai bine discutia decat sa isi dea cu parerea. Intr-un fel, era retras, dar cand era cazul era un
interlocutor foarte placut. Multor contemporani le-a lasat impresia ca este tacut si ganditor. Nu se putea, insa,
abtine cand era vorba de politicieni. Ii ura, mai ales pe parveniti", a spus, pentru ,,Adevarul", Lucia Olaru
Nenati.
Totodata, Eminescu, din ceea ce spun contemporanii sai, avea doar un singur viciu major, fumatul. ,,S-a dus
vestea ca era bautor. Paradoxal pentru cei care si-au format imaginea asta cu petrecerile lui Eminescu, poetul nu
era un bautor inrait. Bea putin. Dar ii placea, in schimb, sa piarda noptile si sa fumeze. Fuma enorm. De fapt,
atunci cand vorbea, fuma tigara dupa tigara si bea cafele", precizeaza Median.
Eminescu nu era razvratit, asa cum le place multora sa creada. Era un individ placut in societatea. El se
razvratea in poezie si publicistica. Rareori ridica tonul, prefera sa asculte pentru a intelege cat mai bine discutia
decat sa isi dea cu parerea. Nu se putea, insa, abtine cand era vorba de politicieni. Ii ura, mai ales pe parveniti.

Lucia Olaru Nenati

scriitoare
Spusele istoricului botosanean sunt confirmate si de fostul coleg de la Viena al poetului, Stefanelli, care
povestea in scrierile sale ca lui Eminescu, ii placea sa ,,vorbeasca" bautura. ,,Eminescu nu bea mult. La un sfert
de litru de vin sau la o halba de bere era in stare sa petreaca o noapte intreaga, dar, in schimb, lua mai multe
cafele negre si fuma mult", precizeaza Stefanelli. Totodata contemporanii isi aduc aminte de Eminescu ca de un
personaj glumet cu cei apropiati. ,,Mi-a vandut pantalonii si m-a lasat doar in lenjerie cand m-am trezit
dimineata", spune Stefanelli. Tot fostul coleg al poetului marturiseste ca Eminescu era glumet si cu femeile, pe
care le atragea ca un magnet. ,,Le vorbea dulce, le facea complimente si, lucrul principal, conversa cu ele
totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Castiga usor simpatia damelor", spunea acelasi Stefanelli.

Un patriot adevarat: ,,Traiasca natia!"

Printre lucrurile mai putin cunoscute despre Eminescu se numara si formula sa originala de salut, dar si modul
cum stia sa le raspunda prietenilor. Cu oricine se intalnea, Eminescu il saluta cu ,,Traiasca natia!". ,,Poetul era
cunoscut ca fiind un patriot adevarat. Acest salut al sau strarnea, de obicei, simpatia. Prietenii, cand il zareau,
obisnuiau sa i-o ia inainte si ii spuneau ei <<Traiasca natia!>>. El raspundea atunci raspicat: <<Sus cu
dansa!>>. De altfel era un personaj si cu un umor fin", spune istoricul Gheorghe Median. Totodata, apropiatii
poetului povesteau ca Eminescu avea si un tic verbal. Stefanelli spune ca, de cand l-a cunoscut, de elev,
obisnuia sa foloseasca mereu expresia ,,pur si simplu", aproape in orice context. Totodata se spune ca Eminescu
nu obisnuia sa injure. Nici macar cand se ametea de la bautura. Singura lui injuratura ar fi fost ,,Tu-i neamul
nevoii!".
Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevarat. Acest salut al sau strarnea, de obicei, simpatia. Prietenii, cand il
zareau, obisnuiau sa i-o ia inainte si ii spuneau ei <<Traiasca natia!>>. El raspundea atunci raspicat: <<Sus cu
dansa!>>. De altfel era un personaj si cu un umor fin.

istoricul Gheorghe Median.

Sindromul bipolar il ajuta la creatie

Dincolo de amabilitate si de glasul sau de aur, se pare ca, dupa varsta de 25 de ani, poetul a inceput sa se
confrunte cu proprii demoni. Focul creatiei, viata de multe ori precara pe care o ducea, tulburarile sufletesti au
facut ca poetul sa capete o tulburare psihica grava: sindrom maniaco-depresiv. Diagnosticul este sustinut de un
medic psihiatru din Botosani, doctor in medicina, care s-a aplecat, din pasiune pentru poezia lui Eminescu, si
asupra problemelor sale de sanatate.

Medicul
psihiatru Nicolae Vlad face dezvaluiri privind afectiunea lui Mihai Eminescu

,,Din pacate, din simptomele pe care am reusit sa le vad in niste documente medicale, Eminescu suferea de
tulburare afectiva bipolara. Ea se manifesta in reprize. Bineinteles, geniul lui Eminescu nu a provocat aceasta
afectiune si nici boala nu a conditionat geniul sau. Erau total independente. Probabil a ajuns in aceasta situatie
din cauza conditiilor de trai dintr-o anumita perioada, a zbuciumului interior. In orice caz, creatia il transforma",
a explicat, pentru ,,Adevarul" doctorul Nicolae Vlad, fost director al Spitalului de Psihiatrie Botosani.
Medicul botosanean spune ca Eminescu se comporta ciudat in diferitele stadii ale bolii. ,,Propriu-zis, creatia lui
poetica se desfasura in episoadele lui depresive. Era trist, era adancit in tristete. Atunci reusea sa se descarce cel
mai bine in literatura. Sufletul lui era deosebit de incarcat de tristete in acele episoade. Este ca si cum ar fi ajuns
pe marginea prapastiei. In acele perioade se pare ca se si insingura, nu comunica. In contrast, in momentele de
manie, Eminescu se comporta exuberant. Se imbraca multicolor, dorea sa socheze, isi atarna medalii de haine.
Se spune ca, in episoadele de manie, fugeau si prostituatele de Eminescu, atat era de exuberant, vorbea extrem
de vulgar", spune medicul botosanean.

Totodata, din punctul de vedere al psihiatrului Nicolae Vlad, poetul nu a primit nici tratamentul adecvat. ,,Nu
erau tratamente eficiente in acea perioada. Si medicii vienezi la care a fost dus au confirmat acest diagnostic. In
Romania era bagat in butoaie cu apa rece, atunci cand starile se agravau", mai spune Nicolae Vlad. De altfel, si
medicul neuropatolog Ovidiu Vuia de la Bucuresti, intr-un studiu dedicat bolii si mortii lui Eminescu, confirma
diagnosticul de sindrom maniaco-depresiv si condamna tratamentul cu mercur pe care medicii i l-au aplicat
poetului, pentru sifilis.
Din pacate, din simptomele pe care am reusit sa le vad in niste documente medicale, Eminescu suferea de
tulburare afectiva bipolara. Ea se manifesta in reprize. Bineinteles, geniul lui Eminescu nu a provocat aceasta
afectiune si nici boala nu a conditionat geniul sau. Erau total independente. Probabil a ajuns in aceasta situatie
din cauza conditiilor de trai dintr-o anumita perioada, a zbuciumului interior. In orice caz, creatia il transforma.
doctorul Nicolae Vlad fost director al Spitalului de Psihiatrie Botosani

Lacul cu nuferi, o inventie a comunistilor

Oameni de cultura din Botosani, care au studiat in detaliu opera lui Eminescu, au argumente solide pentru o alta
teorie din categoria ,,mituri spulberate despre poetul nepereche". Ei sustin ca nu lacul cu nuferi din padurea de
la Ipotesti a fost, de fapt, sursa de inspiratie a poetului pentru cele mai celebre creatii ale sale. Adevaratul lac
unde Eminescu isi cauta linistea ar fi situat la opt kilometri de orasul Botosani si foarte aproape de casa
caminarului Eminovici, tatal lui Eminescu, de la Ipotesti. Balta din apropiere de Cucorani, cum este intalnita ca
denumire in memorialistica, este de fapt astazi iazul Loesti, un luciu de apa aflat in proprietate privata,
frecventat de pescari.
Iazul Loesti,adevaratul "lac al lui Eminescu"

,,Lacul din padurea de la Ipotesti n-are legatura cu peregrinarile lui Eminescu. Probabil a trecut si pe acolo, sunt
multe locuri legate de Eminescu in Botosani. Dar, ca loc de relaxare si inspiratie poetica, Eminescu alegea
actualul iaz Loesti, putin mai la vale de cel prezentat in mod traditional turistilor ca fiind lacul lui Eminescu.
Acest iaz este descris in multe marturii ale cunoscutilor poetului", spune scriitorul Gellu Dorian, referent de
specialitate la sectorul Literatura -Teatru al Centrului Judetean de Conservare si Valorificare a Traditiei si
Creatiei Populare Botosani.

Cand venea Mihai vara, in vacanta de la Wienna, mergeam amandoi la vanatoare de rate la un iaz de pe mosia
Cucoreni, el cu pusca pe care o luase tata la moartea lui Iurascu si eu cu una mai mica, pe care o avea tata de la
Bals.

fragment din scrisoarea trimisa de Matei Eminovici prietenului sau, Corneliu Botez

Spusele scriitorului botosanean sunt intarite de documente. Este vorba, in primul rand, despre o scrisoare a lui
Matei Eminovici, fratele lui Eminescu, adresata, in 1909, prietenului sau, Corneliu Botez. In document este
descrisa cu nostalgie o vanatoare de rate organizata de Matei cu fratele sau mai mare, Mihai, pe iazul Loesti.
,,Cand venea Mihai vara, in vacanta de la Wienna, mergeam amandoi la vanatoare de rate la un iaz de pe mosia
Cucoreni, el cu pusca pe care o luase tata la moartea lui Iurascu si eu cu una mai mica, pe care o avea tata de la
Bals", se arata in cuprinsul scrisorii trimise de Matei Eminovici prietenului sau.

,,Vedea zane albe cu par de aur ros"

Tot fratele marelui poet arata ca iazul de la Loesti era adevarata sursa de inspiratie pentru poet, spunand in
aceeasi scrisoare catre Corneliu Botez ca acolo langa iaz, sub salcii, Eminescu ,,vedea zane albe cu parul de aur
ros". Totodata, istoricii identifica in poezia lui Eminescu trasaturi ale peisajului din zona Loesti.

Iazul de la
Loesti locul de inspiratie al poetului Mihai Eminescu

"Sunt poezii unde se vede ca se inspira din natura locului. Si in <<Luceafarul>> sunt pasaje, cosmogoniile
fiindu-i inspirate si de cerul larg de deasupra lacului, plin de stele", spune istoricul Gheorghe Median. Una
dintre poeziile inspirate de iazul Loesti, ar fi ,,Din strainatate", unde poetul declama: ,,As vrea sa vad acuma
natala mea valcioara /Scaldata in cristalul paraului de-argint".

Iaz de adapat vitele trecut in posesia unui politist

Iazul Loesti, format dintr-un afluent al paraului Dresleuca, se intinde pe 12 hectare si apartine astazi fostului sef
al Politiei Rutiere din Botosani, Dumitru Zmau. Politistul a reusit sa-l cumpere de la urmasii familiei Goilav,
carora le-a fost retrocedat dupa 1995. ,,Sunt un om norocos ca detin acest iaz. Am citit mai multe documente
unde se arata ca Eminescu venea aici sa se scalde si sa se relaxeze. Il curat doar, nu intervin sa modific peisajul.
Incerc sa-l las asa cum era pe vremea lui Eminescu", spune Dumitru Zmau.

Iazul de la
Loesti este astazi raiul pescarilor

Iazul de la Loesti a fost uitat in regimul comunist. Facand parte din mosia boierilor Goilav, trecuta in fondul
CAP, lacul lui Eminescu a devenit loc de adapat vitele. Diriguitorii comunisti au considerat ca pot vinde mai
bine povestea lacului cu nuferi din padure, imprejurul caruia au fost amenajate drumuri si alei. Lacul de la
Ipotesti, aflat inca in proprietatea statului, este lasat in paragina si s-a umplut de gunoaie.

Psihiatrul mutat la Botosani din dragoste pentru Eminescu

Medicul psihiatru Nicolae Vlad este considerat unul dintre cei mai buni specialisti din Botosani. S-a nascut pe
19 aprilie 1946 in localitatea prahoveana Valea Doamnei, dar a profesat peste trei decenii in Moldova, alegand
expres Botosaniul. Dupa absolvirea Facultatii de Medicina din Iasi, cu specializarea Psihiatrie, Nicolae Vlad a
cerut insistent sa fie detasat la Botosani. Medicul a dorit sa lucreze si sa traiasca in orasul unde s-a nascut si a
trait Mihai Eminescu.

,,I-am iubit poezia de mic. Stiam pe de rost mare parte din creatia lui. Ma fascina si inca ma fascineaza acest
geniu al literaturii. Voiam neaparat sa traiesc unde a trait el", spune acum psihiatrul Nicolae Vlad. Medicul care
s-a remarcat in psihiatrie la Botosani, reusind sa obtina doctoratul in domeniu si sa publice peste 60 de lucrari si
articole de specialitate, s-a facut cunoscut si in literatura, publicand deja trei volume de poezii, inspirat spune el,
de locurile natale ale lui Eminescu.

Va mai recomandam:

Cum scria Eminescu la 16 ani

INTERVIU Medicul psihiatru Octavian Brumaru: ,,Eminescu a fost un geniu, nu era bolnav psihic"