Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cine inventeaza regulile de buna purtare? De unde a plecat codul bunelor maniere si de
ce trebuie pastrata o asa-zisa eticheta in societate? Cei care stabilesc, preiau si transmit
mai departe aceste norme sunt licentiati ai vreunei scoli inalte de bune maniere? Trebuie
acesti oameni sa promoveze vreun test al Inaltei Societati, inainte sa isi disemineze legile
referitoare la felul in care ar trebui si nu ar trebui sa ne purtam civilizat? De unde vin
normele, mai este nevoie de ele si ce anume ne determina sa le respectam inca... cel putin
pe unele dintre ele?
Nobletea sufletului si Ochiul lui Big... Father
Prima carte propriu-zisa de bune maniere se crede ca a fost scrisa in preajma
anului 2.400 i.Hr. de catre edilul Egiptului Ptah-hotep, primul ministru din perioada de
domnie a lui Djedkare Isesi in cea de-a Cincea Dinastie.
Bazele codului bunelor maniere - cum il cunoastem astazi - se intrevad in
Antichitate, atunci cand s-a inventat un spatiu civic al gestului (agora, forumul, teatrul),
precum si arta utilizarii lui, arta oratoriei. Anticii puneau un accent deosebit pe miscarile
corpului, deoarece ei considerau ca prin acestea individul isi exprima nobletea si
perfectiunea spiritului.
Gesturile trebuia sa urmeze o linie mediana, sa nu fie nici domoale, dar nici foarte
iuti - de fapt, aceasta si exprima faimosul proverb roman: mediocritas optima est sau
una dintre legile pastrate la Templul lui Apollo din Dephi: Nimic prea mult.
Evul Mediu a venit cu o perceptie usor diferita - gesturile erau expresia unei
realitati ascunse, descriau interiorul persoanei, ii caracterizau sufletul, viciile, slabiciunile
si virtutile. In exteriorul corpului, printr-o atitudine disciplinata a gesturilor, omul se
putea modela, putea deveni mai bun.
Astfel, se simte influenta pe care viziunea crestina asupra unei divinitati
omnisciente si omniprezente o avea asupra oamenilor - omul, chiar daca este lipsit intr-o
conjunctura de compania semenilor sau, este totusi supravegheat in permanenta de
Dumnezeu, iar gesturile sale nu-i mai vizeaza doar pe ceilalti, ci si un transcendent, fata
de care trebuie pastrata o anumita tinuta.
Poate tocmai de aceea, inclusiv astazi, se considera ca manierele trebuie
respectate indiferent daca individul se afla in spatiul public sau in intimitate. Fireste,
functia ordonatoare si morala a gesturilor si-a mai pierdut din substanta, odata cu trecrea
timpului, si multe din normele care guvernau societatea in perioada medievala au capatat
(doar) valente metaforice.
Bunele maniere n-au fost incorporate in mod arbitrar in unele norme sociale. Ele
au radacini intr-un sentiment profund, in acea armonie dintre comportament si etica,
dintre frumusetea caracterului uman si moralitatea sa. Confucius, faimosul intelept chinez
(551 - 479 i.Hr.), spunea ca virtutea nu reprezinta nimic daca nu se naste din curtoazie,
adica din inima. Omul va avea un comportament natural si agreabil, adica o purtare
civilizata, numai respectind niste reguli care s-au impus si s-au codificat de-a lungul
timpului.
Codul manierelor elegante este alcatuit dintr-o multime de legi, de fapt de
conventii, avand, toate, un numitor comun: a nu-l deranja si a nu-l inoportuna pe semenul
tau, ci, dimpotriva, a-l face sa se simta bine in preajma ta. Paradoxal, acesta este si
principiul fundamental pe baza carora s-au construit societatile moderne si deschise de
astazi: Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt, cum scria si
filosoful John Stuart Mill, in urma cu 150 de ani in urma.
Probabil, nu este pentru nimeni o surpriza faptul ca originile normelor de buna
purtare de astazi isi afla originile in curtile regale franceze din secolele XVII - XVIII. De
fapt, etimologia cuvantului eticheta, in sensul cunoscut de toata lumea, are la origine o
interdictie. In noul parc de la Versailles, gradinarul-sef al regelui Ludovic al XIV-lea a
asezat inscriptii prin care cerea sa nu ii fie calcate peluzele proaspat insamantate. Cum
acestea erau adesea ignorate de nobilimea neatenta, omul a obtinut din partea Majestatii
Sale un decret care stipula respectarea etichetelor. Astfel, cuvantul a intrat in limbajul
curent pentru a desemna o comportare conforma anumitor norme.
In Germania, spre exemplu, s-a renuntat la sarutarea mainii femeilor, dar s-a extins
pana la obsesie deprinderea de a fi punctual. Tot aici, cu exceptia meselor oficiale si a
cazului cand exista personal de serviciu, invitatii contribuie in comun la debarasarea
mesei, la spalarea veselei folosite, fara ca gazda sa se simta in vreun fel jignita.