IX. 5. Particularitati semantice ale locuirii individuale clujene.

Pentru inceput vom identifica zonele geografice abordate si epocile in care s-au
construit:

I.

Malul nordic al Somesului zona cuprinsa intre hotel Napoca si Stadion .

In aceasta zona majoritatea caselor au fost construite in perioada
primilor cinci ani dupa 1990.
II.
B-dul Republicii continand proprietati avand un regim juridic mult mai
ferm cu case construite intre 1992 si 1998 pe loturi bine structurate.
III.
Strada Al. Borza, paralela cu limita de nord a Gradinii Botanice.
Majoritatea caselor au fost construite dupa 2000 pe loturi avand forme
si marimi foarte diverse, in general nespecifice mediului urban.
IV.
Zona Buna Ziua, la estul orasului, situata initial in extravilan, o afacere
imobiliara perdanta, cu constructii incepute imediat dupa 1990 si
ramase la rosu, nefinisate sau neterminate.
Analiza criteriala a acestui fond construit efectuata cu ocazia unei lucrari distincte (2)
a cuprins mai multe criterii cum ar fi :raportarea la Planul Urbanistic General al
orasului, (zonare functionala, regim de inaltime, dimensiune, forma si ocupare a
lotului, aliniamente, forme, materiale,etc); conceptul functional de baza (locuire
urbana colectiva tipizata, locuire individuala urbana, semiurbana, sau rurala, locuire
adaptata, etc); raportarea fata de context (cel al mediului natural, al mediului
construit, contextul obiectiv al temei si programului, cel subiectiv al beneficiarului sau
proiectantului), etc.
Un factor important in depistarea particularitatilor semantice este factorul
axiologic, gustul valoric, sau, dupa cum afirma filozoful roman Blaga matricea
stilistica. (5) In viziunea sa, pentru a aprecia acest factor avem nevoie de o
distantare, realizabila fie in timp prin sedimentare, fie in altitudine, realizabila in plan
abisal, de catre persoane cu mare platforma culturala si adanca intelegere a
fenomenului cultural.
Discutiile legate de forma arhitecturala considerata ca spatiu s-au purtat in
jurul binomului: spatiu interior- exterior, spatiu fond- figura, materie vid, dar si spatiu
neutru, de tranzitie aparut ca cel de al treilea factor al definirii spatiului in postmodern.
Pentru filozoful roman amintit mai sus, matricea stilistica a spatiului
romanesc este spatiul ondulat. Acesta exprima vocatia traditionala a romanului de a
alterna volumul construit (locuinta) cu vidul (curtea), astfel incat strada, ulita rurala
prezinta o insiruire de alternante case-curte, continuitatea aliniamentului stradal fiind
sustinuta de un element secundar: gardul si poarta, prilej de semnificare formala prin
ornamentica. Spre deosebire de satul sasesc (anglo-saxon), unde strada este o front
compact de case aliniate, iar gardul este tot o constructie masiva de zid inexpugnabil
si exprimand caracterul introvertit, centripet al locuirii, satul, strada si casa rurala
romaneasca exprima vocatia unei locuiri deschise atat fata de natura inconjuratoare,
cat si fata de spatiul public al strazii. Comunicarea se face atat prin spatii specializate
de trecere interior exterior (prispe, terase, foisoare), cat si prin organizarea unor
zone specializate de comunicare casa-strada si de gradare de la spatiul public la cel
privat.
Din acest punct de vedere o buna parte a locuirii contemporane clujene
respecta acest gust stilistic: insertia massei in vid este facuta alternat, lotul individual
prezinta o dispozitie a casei ce face posibila alternanta casa-curte, astfel incat se

poate vorbi despre respectarea in mare a matricei stilistice traditionale: spatiul

ondulat. (Fig. 24)
Am putea aduce aici cateva amendamente: loturile contemporane sunt foarte
diferite ca forma si marime, deci dispozitia casei pe lot nu e lasata la alegerea
beneficiarului, nici a proiectantului in cazul loturilor mici ci e dictata de marimea
suprafetei construite la sol, rezultand doar ca o diferenta dictata de normele minim
admise de regulamente. La loturile mari, dispunerea pe lot este intamplatoare, caci,
in afara perimetrului istoric, la Cluj nu pare a exista regulamente privind aliniamentul
la strada, volumele sunt dispuse dezordonat fata de strada (vezi cazul strazii Borza),
aliniamentul stradal e sustinut doar de gardul sau imrejmuirea lotului, ca la tara, iar
caracterul urban al zonei are mult de suferit. Ca o consecinta a acestei dispuneri,
apare limpede faptul ca nu exista racordari la utilitati publice, acestea presupunand
trasee minime la eficienta maxima. Aliniamentul stradal in urban este deseori dictat
atat de estetica strazii cat si de eficienta edilitara rezultata din acesta.
Cat despre locuirea comunicativa se pare ca vocatia clujeanului
contemporan nu este sa comunice, chiar daca de pilda are o locuinta la trotuar.
Retragerea in intimitate este unanim acceptata, blocarea accesului facandu-se cu
mijloacele electronice cele mai sofisticate. Totusi, in cazul loturilor mari exista
comunicare vizuala, exploatata in special din ratiuni de reprezentativitate,
amenajarea curtii de onoare are uneori acest scop afisat. (La un moment dat, pe
strada Republicii, trona in mijlocul curtii o caleasca aurita de secol XIX plina de
petunii, o manifestare evidenta de ostentatie beatica provenind din bunastare.)
Exista deci o ruptura intre spatiul public (limita trotuarului, respectiv limita
imprejmuirii) si spatiul privat, elementele intermediare lipsind cu desavarsire.
Comunicare exista, dar numai vizuala si in scop reprezentativ. (Fig. 25)
O alta discutie legata de factorul axiologic este cea referitoare la ornament.
Ornamentul purtator de informatie, de istorie, deci de continuitate este azi considerat
o necesitate, o structura arbitrara la fel de importanta ca si cea functionala sau
portanta. Ornamentul e purtator de semnificatie e cuanta culturala (U. Eco). Este
evident faptul ca inca din anii 80 ecourile post-moderne au patruns in Romania, dar
ca adevaratul reviriment arhitectural s-a produs abia dupa liberalizarea de dupa 90.
Unicatul dotarilor cat si unicatul locuintei individuale a reaparut in urban.
Desigur ar fi foate interesanta o discutie mai larga privind patrunderea influientelor
occidentale in ornamentica arhitecturii dotarilor urbane, dar ne-am propus sa ne
cantonam la domeniul locuintei urbane.
In baza unor studii anterioare,(6), putem clasa in cateva categorii optiunile
formale exprimate in arhitectura locuirii individuale contemporane clujene, cum ar fi:
Post-modernismul clasicizant eclectic. Este exprimat prin cateva reluari ale
principiilor de compozitie premoderne, urmare a contestarii evidente a modernismului
prin ceea ce a avut el mai simplificator, tipizant si depersonalizant. Am putea aminti
aici reluarea simetriei (ca o negare a asimetriei), reluarea acoperisului in panta
(negarea terasei), reluarea unor motive istorice (frontonul, porticul, colonadele, etc).
Reluarea expresiei de masivitate a volumelor bine delimitate pe contur, cu goluri
impuscate, sau in orice caz dominate de plinul zidariei, si avand un caracter
centripet, itrovertit consecinta a reluarii continuitatii arhitecturale traditionale istorice
de zid si piatra. (Fig. 26)
Post-modernismul liber formalist. Este exprimat prin forma
neortogonala, curba, consecinta a libertatii de expresie, dar si a posibilitatilor
tehnologice noi (balcoane curbe,acoperisuri cilindrice, forme decupate in linii curbe,
ferestre hublou, etc, sunt cateva ingrediente extrem de prizate in lumea

arhitecturala contemporana clujeana, dar acestea exprima de fapt o lipsa de

imaginatie spatiala suprapusa pe o superficialitate formala. (Exemple casele tip
Dallas de pe strada Borza, Casa Rom de pa strada Republicii, casa pe strada
Ciresilor. Nu lipsesc stalpi singuratici dispusi pe colt si sustinand doar un colt de
balcon la al doilea etaj, unghiuri agresive ale unor copertine, motive imprumutate din
vocabularul hi-tech care pentru moment este strain peisajului nostru arhitectural.
Pentru a gasi o noua expresie formala e nevoie sa cercetezi in conceptul functional
schimbari de expresie spatiala, iar forma imprumutata e una din formulele cele mai la
indemana, un fel de retetar la moda, cu efecte sigure asupra unui public prea putin
educat estetic. (Fig. 27, 28)
Modernismul tarziu (latemodernismul). Este o miscare post-moderna ce
doreste continuarea valorilor modernismului in ceeace au ele mai bun, dar si o
regasire a surselor identitare locale: materiale naturale, piatra, lemnul, caramida
aparenta. (Exemplu casa cu finisaje integrale din piatra de pe strada Ciresilor, nr 38,
arhitect Peterffy Miklos, fig. 29) Miscarea se exprima si prin preluarea vocabularului
formal al marilor maestri moderni ,chiar daca uneori de pe un alt continent, cu
deosebirea ca acestia aveau o mult mai accentuata grija fata de context. Casa
Tothfalusi a arhitectului Cocheci de pe strada Borza (fig. 30) poate fi considerata ca
avandu-l ca sursa de inspiratie pe F.L.Wright atat prin acuratetea limbajului formal,
prin sobrietatea si eleganta volumelor cat si prin frumusetea cromatica si calitativa a
finisajelelor din caramida aparenta. Din pacate este destul de stramtorata pe lot si
deci intr-o vadita imposibilitate de dialogare cu contextul inconjurator.
In concluzie peisajul arhitectural al locuintei contemporane clujene este
extrem de divers si de neunitar. Este evident ca in gasirea unui limbaj identitar
cautarile de suprafata nu sunt suficiente. Identitatea incepe prin constientizarea unei
culturi insusite, prin identificarea elementelor unic-particularizante fata de alte culturi
si prin cercetarea modului de viata , de gandire ce poate avea drept consecinta o
expresie spatiala identitara. In afara universului culturii inalte in egala masura a
beneficiarului cat si a arhitectului, acest rezultat nu poate avea loc.
Identitatea romaneasca e prinsa intre tendinte divergente situata la marginea
fostelor imperii incepand cu cel roman, cel bizantin, cel otoman, cel ungar si austroungar, cel sovietic si azi e prinsa la marginea Comunitatii europene. (7) In ciuda
acestor tendinte culturale divergente exista o continuitate valorica certa. Primul val al
cautarilor arhitecturale identitare a fost scoala romantica a secolului al XIX-lea. In
perioada moderna, multi arhitecti de constiinta precum G.M.Cantacuzino, Horia
Creanga si Henriette Delavrancea au stiut sa dea o tenta identitara vocabularului
modern. In anii 70 alti arhitecti precum Porumbescu sau Alifanti, Savescu sau Iotzu
au reusit sa exprime originalitate formala datorata sursei noastre identitare.
Cercetarile impuse de dictatura in anii 80 au fost sterile in plan profesional tocmai
din cauza superficialitatii in modul de abordare datorate lipsei de educatie culturala a
comanditarului. Dar ele au stimulat registrul teoretic, acesta ramanand la un stadiu
incipient si partial din cauza evitarii unei parti cruciale din cultura noastra istorica:
arhitectura ecleziastica. Credem ca acum este momentul unor reluari a acestei
problematici in primul rand in plan teoretic ca apoi sa rodeasca in creatia
profesionala.
NOTE CAPITOLUL IX
1. ***Cluj, inima Transilvaniei, Ed. Studia, Cluj-Napoca, 1997
2. Adriana MATEI, Unele consideratii privind rezidentialul clujean, Buletinul
Stiintific, Institutul Politehnic Cluj, nr 22/1979

3. Contractele de cercetare stiintifica finantate de Ministerul Educatiei nr. 5003C/57 B/1993 si 3003-9B/1994, resp tema, Adriana MATEI
4. Adriana MATEI, Valorificarea terenurilor inclinate din interiorul perimetrelor
orasenesti in scopuri rezidentiale, Revista Arhitectura nr. 4/1983
5. Lucian BLAGA, Orizont si stil, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994
6. Adriana MATEI, Teorii si doctrine arhitecturale contemporane, curs, p.I-a, Ed.
UTCN, 1994
7. Lucian BOIA, Romania o tara de frontiera, Ed. Polirom, Bucuresti, 2002
CAPITOLUL X
ALTE RESURSE IDENTITARE LOCALE
X.1. Locuri in natura cu valoare identitara.
O sursa identitara a unei regiuni poate proveni din existenta si exploatarea din
cele mai vechi timpuri a unei resurse naturale cum ar fi resursele energetice
subterane:carbunele, diamantul sau pietrele pretioase, petrolul, zacamintele aurifere
sau cele de uraniu, zacamintele de sare sau rezervele de ape minerale. Exploatarile
supraterane ale unor rezerve de materiale de constructii: piatra, lemnul, dar si
exploatarea energiei potentialului hidraulic, exprimat prin lanturi de lacuri de
acumulare si baraje hidroenergetice, modifica peisajul natural si ecologia zonei si
formeaza impreuna natura si artefact un mediu caracteristic identitar. Bazinul
Ruhrului din Germania, regiunea Welsh din Anglia, sau Valea Jiului din Romania au
fost odata regiuni infloritoare economic iar azi sunt in declin din cauza turnurii
negative pe care a luat-o industria extragerii carbunelui. Dar acestea constituiau
regiuni puternic personalizate atat sub aspectul mediului natural cat si al celui sociocultural. Mediul natural si cel modificat caracteristic industriei regiunii, dar si modul de
viata particularizat si generalizat la majoritatea locuitorilor formau o gandire unitara si
o reactie sociala si politica usor de identificat dar si de prevazut.
Industria prelucrarii carbunelui, nu mai putin, conduce la amprentarea unui
oras intreg. Orasul Copsa Mica din Romania a carui existenta in ultima jumatate de
secol se datora aproape in exclusivitate prelucrarii negrului de fum a devenit azi o
emblema negativa identitara pentru sud-estul Europei prin pelicula de fum ce
inveleste intregul oras. Efectul poluant al prafului amestecat cu uleiuri este rapid,
maculand in cateva ore tot ce rasare proaspat din pamant si infiltrandu-se in casele
si plamanii oamenilor si periclitandu-le viata.
Rezervele de sare sau cele de ape minerale reci sau termale au stat la baza
nasterii acelor renumite statiuni balneare unde pitorescul mediului cu atribute
contemplative provine din existenta acestor zacaminte, la care se adaoga calitatea
curativa a apei, a aerului, a solului si a subsolului. Situate in sud-vestul Romaniei,
Baile Herculane, de o frumusete inca nu deajuns pusa in valoare, au fost cunoscute
si utilizate in scopuri curative inca din perioada romana. Salinele din Turda sau
Ocnele Mari au fost folosite atat ca resursa cat si in scop curativ incepand cu secolul
I e.n. de catre romani si pana in secolul XIX de catre austrieci, cand au cunoscut cea
mai mare inflorire ajungand pe locul trei ca marime din Europa. Dincolo de specificul
tehnicii exploatarii sarii, care inseamna excavarea unor goluri sub forma de clopot in
masivul de sare si canale de o lungime impresionanta, filonul de sare existent in
pamant sufera actiuni de erodare in urma carora apar forme carstice si acvatice
interesante cum ar fi: lacuri si pesteri cu stalactite si stalagmite, ochiuri de apa sau
tunele naturale. O atmosfera feerica si ireala e proprie acestor spatii, iar sederea in

portiuni de timp bine dozate de medici are efecte curative pentru multe boli. Chiar
daca azi unele din aceste mine de sare sunt parasite, ele constituie o atractie
turistica vie si cu foarte putin efort ar putea fi reamenajate. Mijloacele tehnicii
moderne permit o extrem de iscusita punere in valoare a spatiilor prin amenajari
speciale: iluminare artificiala diferentiata cromatic si ca grad de intensitate,
sculptarea sarii in obiecte de arta sau de mobilier, etc. La Ocnele Mari s-a amenajat
in interiorul salinelor un spatiu eclezastic de o frumusete inexprimbila si ca atare
intens frecventat atat de credinciosi cat si de turisti.
Filoanele de sare de suprafata creaza regiuni care prin oferta de bazine
sarate, izvoarele si vegetatia specifica, devin statiuni balneare, arhitectura destinata
acestui turism contribuind la randul sau la particularizarea locului. (Baile Sarate
Turda, Cojocna, Ocna Dejului, Ocna Muresului, Sangeorz-Bai, etc)
Locuri stranii ca Oaza Bilna din Sahara (fig. 1) cu craterele de sare ce au
ramas de pe vremea cand aceasta era acoperita de ape acum o suta de milioane de
ani sunt formatiuni neregulate de sare dispuse ca intr-o alaturare de bazine cu
borduri de sare gri detasandu-se pe fondul apei rosiatice din cauza clorurii sodiu si
care constituie, pe langa sursa de existenta a locuitorilor ce exporta sarea culeasa cu
greu din bazine, si o priveliste de un pitoresc foarte apreciat de catre turisti din toata
lumea.
O caracteristica interesanta a Muntilor Apuseni este prezenta unor pesteri in
interiorul unor ghetari multimilenari. Pestera de la Scarisoara unde spatiul sapat in
gheata are velentele unei minunate catedrale gotice, sau Pestera Ursilor unde s-au
gasit conservati in gheata inca din ere preistorice numerosi ursi de dimensiuni uriase,
sunt doar cateva exemple ale resurselor turistice inca nu de ajuns exploatate ale
acestor regiuni.
Un caz special pentru Romania este prezenta pe teritoriul sau a Deltei celui
mai lung fluviu european, Dunarea. Ramificat in trei brate, (Sulina, Sf.Gheorghe si
Chilia) fluviul are una din cele mai extinse suprafete de delta cunoscute si reprezinta
un ecosistem complex unic in lume a carui frumusete este neasemuita iar bogatia
florei si a faunei specifice nu reuseste sa aduca locuitorilor o bogatie materiala pe
masura posibilitatior turistice pe care le-ar putea oferi. Particularitatile Deltei se
rasfrang asupra colectivitatii care o populeaza dar, din pacate pana acum ele nu au
fost o sursa de dezvoltare locala ci una de saracie si involutie. Lipsa apei potabile,
lipsa unui sistem de monitorizare a apelor Dunarii in vederea irigarii unor zone, lipsa
unei agriculturi specifice zonelor mlastinoase si care sa nu se rezume numai la
piscicultura, lipsa drumurilor, a surselor de energie calorica, electrica, etc, toate
acestea conduc la atractivitatea redusa a turismului, in ciuda valorii inestimabile si
unice a locurilor. Paradoxul cel mai coplesitor este ca, desi inconjurat de ape, mori de
sete, daca nu-ti iei masuri de siguranta, sau poti avea surpriza neplacuta de a
ramane in stufaris sau in mlastini pe o perioada nedeterminata.
Desigur am putea enumera la nesfarsit particularitatile regionale datorate
caracteristicilor sau specificitatii mediului natural. Omul se adapteaza acestui mediu
prin armonie sau prin contrast, din aceasta relatie decurgand de regula,
particularitatea vizibila, imanenta a regiunii. Astfel s-au definit particularitatile
asezarilor montane sau marine, ale celor de ses sau de coline, ale celor dispuse pe
vai sau de-alungul drumurilor, s.a.m.d. Nu vom insista asupra acestui aspect decat in
masura in care, exploatand oferta naturii, omul a reusit sa o fructifice sporind-o,
amplificandu-I calitatile si deci contribuind la continuitatea vitalitatii zonei.
Identitatea culturala apare in momentul in care, constienta de valorile pe care
le detine, colectivitatea amplifica aceste valori prin actul de creatie.

X.2. Locuri istorice si situri arheologice.

Exista locuri de mare traditie turistica datorata mai ales uriasei condensari de
istorie, civilizatie si cultura, suprapuse de milenii si oferite contemporanilor sub
diverse forme aflate in situ. Valea Regilor din Egipt, Templele indiene de la
Borobudur si Brampamat, templele incase, Insula Pastelui, monumentul de la
Stonehenge, Acropola Atenei, Forumul roman, catedralele gotice, palatul Alhambra,
Castelele Loarei, etc, sunt locuri istorice si arheologice, adevarate muzee in aer liber,
prezentand ruinele arhitecturii secolelor suprapuse si coexistand cu natura specifica
si autentica ca o marturie vesnica a istoriei. Cum ne-am putea imagina piramidele
egiptene innecate in vegetatie, cum ar arata Parthenonul neprofilat pe cer ci
scufundat intr-o vale, cum ar fi Coasta Dalmata fara muntele cazand in mare,
Versailles-ul fara gradinile sale, etc?
Relieful, culoarea solului, abundenta si factura vegetatiei, lumina, ceata,
materialele de constructie, toate contribuie la culoarea locala , dar mai important
decat toate este contributia omului la sporirea acesteia. Chiar inconstient, atitudinea
localnicilor, culoarea pielii, imbracamintea, manierele, salutul, ospitalitatea sau
dimpotriva, agresivitatea, toate, contribuie la conturarea atmosferei locale. Nu putem
desprinde apectele mobile, spirituale, de cele fixe, materiale.
Locurile acestea istorice cu mare concentrare si continuitate de istorie si
civilizatie sunt de cele mai multe ori si tinta unor cercetari de specialitate istorica,
antropologica si arheologica facute pe santiere deschise timp de mai multi ani. Ele
constituie sursa unor informatii nepretuite, surprizele in confirmarea sau infirmarea
unor ipoteze bazate pe mituri, legende sau literatura apocrifa, facand deliciul
specialistilor. Descoperirea orasului Pompei, descoperirea Troiei de catre
Schliemann in sec XIX, sau a Manuscriselor de la Marea Rosie sunt cateva din
exemplele cele mai celebre.
Obiectele pretioase sub sapectul valorii lor materiale si artistice au fost tinta
cuceririlor Marilor Imperii si au umplut celebrele muzee ale lumii, sporind avutia
acelor tari cuceritoare si lasand in situ doar ceeace nu putea fi transportat.
Colectiile renumitului Soams Museum din Londra nu ar fi existat daca initiatorul sau
nu ar fi fost ministru de finante al Marelui Albion din perioada lui de glorie, Jumatatea
aripii Sully a muzeului Louvre dedicata descoperirilor lui Champollion nu ar fi putut
exista in afara cuceririi Egiptului de catre Napoleon, etc.
Abia dupa calmarea situatiei politice dupa cel de al III-lea razboi mondial s-au
instituit legi ale dreptului fiecarei tari asupra patrimoniului sau istoric si abia dupa anii
60 s-au infiintat institutii europene sau internationale de protectie sau de neimixtiune
in exploatarea si conservarea acestuia. (Charta de la Venetia apare in 1964).
Pentru majoritatea oraselor avand o continuitate multimilenara, siturile
arheologice bine conservate si protejate stau la dispozitia vizitatorilor si constituie o
sursa de atractie turistica si financiara importanta. Portiuni de oras (Forumul roman,
Acropola Atenei, Muzeul Cluny din Paris, etc) sau orase in intregime sunt adevarate
muzee in aer liber: Siracuza, Pompei in antichitatea greaca si romana, dar si
numeroase orase ale evului mediu italian ca: Verona, Pistoia, Modena, Lucca,
Padova, sau ale renasterii italiene: Venetia, Florenta, Pisa, Siena, si, mai recentele
Genova, Napoli, Milano. De altfel ideea imbinarii sitului arheologic cu un muzeu
revine italienilor, care in secolul XVIII, la Paestum , Callabria , Sicilia infiinteaza asa
zisul antiquarium.
Orasul Brugges dupa declinul suferit prin pierderea primatului comercial de tip
hanseatic, este azi restituit vizitatorilor turistici si in consecinta propriilor locuitori

printr-un urias effort de reconversie functionala, de restaurare, conservare si

consolidare a monumentelor, de revitalizare si relansare a unor activitati, devenind o
bijuterie arhitecturala europeana si o tinta turistica majora a Belgiei. Interventia
contemporana e prezenta dar se insinueaza delicat si armonios fara a distruge
identitatea locului.
In Romania scoala de arheologie se poate considera ca tributara lui Vasile
Parvan, fondatorul si personalitaea in urma caruia s-au deschis publicului o serie de
situri arheologice sau rezervatii arheologice importante: orasele riverane Pontului
Euxin precum Tomis, orasul Callatis, Adam Clisi, etc aflate pe teritoriul Dobrogei sau
Dunarii de Jos.
O faza urmatoare corespunzand si unei alte generatii de arheologi a consacrat
ca rezervatii arheologice (azi incluse pe lista valorilor europene de protejat) Cetatile
dacice din Muntii Orastiei, si sanctuarele, dar si orasele romane din Banat si
Transilvania, inclusiv capitala Daciei romane Sarmizegetusa Ulpia Traiana, orasele
Napoca, Apullum, Moigrad, Porolissum, Potaissa, etc.
Cetatile medievale voievodale atat cele ale teritoriului intracarpatin cat si cele
ale vechiului regat, precum si curtile domnesti de la Arges, Targoviste, Bucuresti,
manastirile si cetatile epocii lui Stefan cel Mare, castelele maghiare strajuind
marginea imperiului de atunci, dar si constructii originale ca Biserica din Densusi,
toate acestea au devenit situri patrimoniale si valori protejate prin lege.
Inca din secolul XVIII un sentiment colectiv de responsabilitate intuitiva a facut
ca o mare parte din monumentele valoroase religioase dar si laice sa fie protejate de
o brutala interventie. Chiar si in perioada comunista interventiile asupra
monumentelor s-au facut in limitele unor abordari locale, centrele istorice ale oraselor
(cel putin cele din Transilvania) au fost coservate. Doar in perioada totalitara,
Bucurestiul a suferit o grava amputare a patrimoniului sau istoric si cultural,
numeroase biserici si manastiri au fost demolate, altele deplasate in spatele unor
constructii lipsite de orice valoare si sute de case boieresti de o inestimabila
incarcatura cultural-istorica si sentimentala au fost facute una cu pamantul.
Abia in deceniul 7 al secolului XX au aparut sectii si scoli de restaurare, chiar
o Directie a Monumentelor Istorice, desfiintat apoi in 1978, si a carui renastere are
loc abia dupa 1990. Experienta romaneasca in domeniu este destul de recenta si
continuitatea educationala prezinta serioase rupturi.
X.3. Locuri memoriale.
Numeroase trasee turistice se desfasoara prin parcurgerea unor obiective
numite locuri memoriale, marcate de obicei fie printr-un semn semnificant (o placa
memoriala, o sculptura sau un monument), fie chiar printr-o cladire si care
localizeaza un eveniment istoric (semnificatul). Dintre acestea putem aminti lupte sau
batalii celebre, cum ar fi in Europa: Austeritz, Waterloo, Stalingrad, etc, sau in
Romania: Posada, Calugareni, Oarba de Mures, etc.
Deseori se semnalizeaza locul unor evenimente istorice celebre: Atentatul de
la Sarajevo ce a marcat incepuul primului razboi mondial, Sedinta de la Yalta ce a
stabilit sferele de influienta dupa cel de al doilea razboi mondial, schimband soarta
atator tari europene, atacul terorist de la World Trade Center ce a dezechilibrat
raportul dispozitiilor mondiale de aliante si tratate ale puterilor lumii, etc.
Uneori aceste evenimente sunt de natura religioasa: locuri ale unor intamplari
biblice, miracole ale unor sfinti, locuri ale unor spatii devenite sacre in timp
indelungat: Muntele Athos, Fecioara de la Fatima, Biserica Nasterii Mantuitorului din
Ierusalim, dar si Zidul Plangerii, Marea Rosie, etc. In religia crestina comunicarea

semantica este supraincarcata de semne (semnificanti) ce difuzeaza reverberand in

jur incarcatura semnificata (ideologia crestina). Mariologia este doar unul din cultele
sfintilor ce folosesc ca forma a expresiei statui, amulete, icoane, medalioane, ca
subsatanta a expresiei o imensitate de materiale diverse, ca forma a continutului
cultul Mariei, iar ca substanta a continutului ideologia crestina.
Evenimente sau figuri legendare legate de istoria unei colectivitati locale sau
regionale pot fi marcate alaturi de monumentul arhitectural si de alte creatii artistice
cum ar fi sculpturi, busturi, portrete, obeliscuri, pietre comemorative, sculpturi
nonfigurative, sau, de ce nu, obiecte artizanale cu greu clasificabile in obiecte
artistice, asa dupa cum s-a dovedit in cazul legendei nationale romanesti Dracula.
Devenita in ultimii zece ani o obsesie nationala gratie succesului enorm pe
care l-au avut nenumaratele productii literare si mai ales cinematografice pe aceasta
tema, legenda vampirului Dracula are o locatie in timp si spatiu foarte precisa fara
nici-o relatie cu adevarul istoric. Legenda in sine e incongruenta si inconsecventa in
foarte multe puncte. Nu are nici-o importanta faptul ca nu exista in afara de cruzime
nici-o alta relatie comuna domnitorului Vlad Tepes cu eroul legendei, printul Dracula,
si nici faptul ca, domnind in Muntenia, nu avea cum sa fie print de Transilvania asa
cum se sugereaza mereu. De asemenea nu are nici-o importanta faptul ca Vlad
Tepes nu a posedat sau locuit castelul Bran si nu a trecut macar pe acolo, actiunile
legendei se amplaseaza deseori aici, imaginea acestuia corespunzand mult mai bine
atmosferei stranii, salbatice, pline de capcane si neprevazut pe care autorii bestseller-urilor o doreau in productiile lor artistice facute pe aceasta tema. Imaginea e
mult mai puternica decat semnul- simbol, legenda mult mai puternica decat adevarul
istoric, corespondenta in timp e iarasi o problema de adevar istoric, deci
nesemnificativa. (fig.2, fig. 3) Cazul legendei Sfantului Gheorghe si lupta sa cu
balaurul este adus ca relevant, alaturi de multe altele, in aceasta idee de catre
Mircea Eliade in sustinerea ideeii ca legenda ca imagine e mai tare decat adevarul
istoric. (1).
In ultimii ani asistam la transformari vizibile ale zonei castelului Bran urmare a
revigorarii turistice impulsionate de catre autoritati si constientizate de catre
colectivitatea din zona. Satul Bran a devenit o gazda agreabila pentru numerosii
turisti ce viziteaza castelul transformat in muzeu, renovat si bine intretinut. Localnicii
au dezvoltat asa numitul turism agricol, dar si o considerabila industrie artizanala ce
promoveaza pe langa produsele legate de legenda si o multime de produse
traditionale de o certa valoare artistica. In toamna anului 2002 au avut loc manifestari
locale ale zilelor de Halloween, o sarbatoare nespecifica romanilor, traditie in care
lumea se mascheaza in fantome malefice si cat mai infioratoare, printre personaje,
numarandu-se cu mare succes vampirul Dracula. Iata cum, gratie unei faime a
locului si a unei legende, o colectivitate poate sa-si creeze un filon identitar in jurul
caruia sa se poata produce o dezvoltare locala de natura economica in cele din
urma, caci in ultimii ani, in Bran au aparut o sumedenie de vile ce demonstreaza
nivelul prosper al unei parti a populatiei. Dintr-o obsesie mondiala a succesului
mediatic de creatie literara si cinematografica, legenda Dracula a devenit o obsesie
nationala, guvernul actual al Romaniei intentionand construirea unui mare parc de
distractie intitulat Dracula Land in apropierea orasului Sighisoara. Orasul acesta
este actualmente inclus in patrimoniul european si supus protectiei speciale ca
rezervatie istorica UNESCO deoarece este singurul oras medieval din Europa avand
o continuitate de locuire neintrerupta in acest cadru construit valoros sub aspect
patrimonial, si astazi, intreg orasul a devenit o atractie turistica deosebita.
Amplasarea parcului in apropierea orasului a starnit vii dispute de natura ecologica

justificate nu atat de apropierea de Sighisoara, cat mai ales de faptul ca situl ales are
o valoare ecosistemica unica a carei echilibrare consolidata de milenii ar fi fost
distrusa de construirea acestui parc.
Zona Bran se poate bucura astazi de o identitate culturala puternica datorata
unei duble ipostaze: prima, este cea a legendei discutate mai sus si a carei
constientizare e de natura recenta, a doua este datorata unei conservari in stare pura
a traditiei, Branul facand parte din acea categorie de sate izolate in munti ce
dobandisera o relativa independeta administrativa dar si economica care a permis o
neutralitate politica semnificativa. Aceste sate fac parte din ceeace Vasile Miftode
numea rural profund, si-au pastrat nealterate de secole modul de viata iar locuitorii
lor continua sa traiasca intr-o atmosfera de spiritualitate de o anumita puritate in
mijlocul naturii la fel de pure si purificatoare.
Alaturi de locurile memoriale am putea aminti casele memoriale, destinate a
rememora trecerea in lume a unei celebritati fie aceasta politica, istorica, culturala
sau sportiva. Deseori aceste case au o functiune deosebita de muzeu si marcheaza
printr-un semn (placuta, monument sau inscriptie) existenta punctuala a acelei
celebritati. De cele mai multe ori insa aceste case se transforma in muzee in situ
unde se incearca reconstituirea atmosferei familiare personajului sau chiar
extinderea acestei valente prin sporirea patrimoniului muzeal fie cu noi creatii ale
autorului, fie cu exponate produse reprezentative pentru perioada de manifestare a
acestui personaj.
X.4. Muzee
Programul muzeal este astazi atat de complex, incat, itrucat e o oglinda a
lumii, a vietii, civilizatiei si culturii, am putea spune ca este aproape la fel de complex
ca viata insasi. Activitatea muzeala are drept scop rezumarea existentei si a creatiei
omenirii, iar mijloacele de expunere sunt fie obiecte reale, autentice, fie replici ale
acestora, fie reprezentari sub formele cele mai cunoscute de arta vizuala inclusiv
videoclipuri sau holograme.
Rolul muzeului este multiplu: acela de a expune si proteja si conserva, dar si
cel de a cerceta si de a instrui sau educa. Materialele produe de un muzeu sunt atat
cele destinate expunerii cat si materiale stiintifice sau publicitare.
Muzeul de istorie si arta este categoria cea mai raspandita si avand cea mai
mare vechime. Cele mai vechi exponate cunoscute de istorici (2) sunt asa numitele
tezauros, ofrande aduse zeilor in anichitatea greaca si pastrate, inventariate si
protejate de furturi prin inchiderea lor in pesteri si expunerea controlata spre vizitare.
Cele mai putin valoroase, numite ex voto s-au constituit in colectii de nepretuite
rezerve de cercetare stiintifica pentru istorici. Au urmat apoi colectiile de obiecte de
arta ale bogatilor, reprezentand statui si busturi ale unor personaje celebre.
Primul program ca atare a aparut la Pergam, propus de succesorii lui
Alexandru cel Mare, unde s-a prevazut expunerea de statui si busturi de figuri
celebre, dar si copii dupa picturile renumitului Polygnot. Tot atunci apare canonul din
Pergam considerat primul manual de critica de arta.
La greci museionul este sanctuarul dedicat muzelor, la romani museum
defineste locul de reunire al invatatilor. Villa Adriana de la Tivoli constituie un exemplu
de felul cum o resedinta privata de agrement poate deveni un muzeu de arta si nu
numai. In gradina, imparatul Hadrian pusese sa se reproduca o celebra statiune
termala egipteana numita Canope, aripile cladirii adapostesc mai multe biblioteci
continand manuscrise grecesti si latine, intreaga villa este presarata cu statui
reprezentand zeitati egiptene, grecesti sau romane, picturi ale lui Polygnot, fresce
sau picturi pe lemn, etc.

Muzeul colectiilor isi are originea in perioada imparatului Augustus care, in

mai multe locuri a comandat expunerea unor opere celebre: templul Concordiei,
Porticul Octaviei, unde a expus statuile ecvestre de bronz ale lui Alexandru cel Mare,
dar si alte obiecte, bijuterii, statui. Intreaga Roma devenise un oras muzeu.
In secolul XVI apar primele edificii destinate colectiilor in domeniul
mineralogiei, zoologiei sau botanicii. In Franta sub Francisc I ele erau colectii regale
si se numeau chambre des merveilles, iar in Germania primele colectii sunt cele de
arme sau de numismatica, dar si gravuri sau desene, sau de manuscrise. Tot aici
apare si primul muzeu de portelanuri la Charlottenburg langa Berlin, sau cel de
sticlarie la Rosenburg langa Copenhaga.
Muzeul Soams din Londra detine o impresionanta colectie de pictura (Turner,
Corbet), de grafica, (Pirranesi), de numismatica (perioada lui Napoleon I), busturi
antice si statui autentice sau reproduceri si multe alte valori culese din tot
Commonwealt-ul perioadei victorienene.
Un caz cu totul special il constituie muzeele organizate in case desemnate
monumente istorice. In intreaga lume, s-a considerat ca modul cel mai bun de
conservare si protejare a unui monument istoric este acela de a-l transforma intr-un
muzeu, oferind vizitatorului nu numai monumentul in sine, dar si alte informatii
cultural-istorice. In Romania s-au transformat in muzee o serie de monumente
istorice importante, printre cele mai vechi amintim: Palatul Mogosoaia devenind
Muzeu de arta brancoveneasca, Muzeul Bran, Muzeul de Istorie Magna Curia din
Deva, Castelul Huniazilor din Hunedoara, Muzeul Etnografic din Cluj, sau Casa
Dietei, Muzeul de Istorie al Transilvaniei si Muzeul de Istorie a Farmaciei din Cluj,
Palatul Banffy devenit Muzeul de Arta Contemporana, Castelul Peles si Pelisor din
Sinaia,foste resedinte regale, Palatul Episcopal din Oradea devenit Muzeul Tarii
Crisurilor, Muzeul Bruckenthal din Sibiu, Cetatea Fagarasului, Cetatea Rasnovului,
Muzeul de Arta Bucuresti fost Palat Regal, etc
Dezvoltarea programelor muzeale a condus la diversificarea acestora si
separarea lor pe categorii, iar azi asistam la transformarea lor in adevarate focare de
cutura si de stiinta, organizarea de simpozioane stiintifice insotite de expozitii
temporare sunt manifestari frecvente si atractive din punct de vedere financiar.
Muzeele sunt azi cele mai importante resurse turistice urbane, competitia de a
oferi spatii muzeale cat mai largi, cat mai complete si avand o cat mai mare
diversitate de exponate este similara cu aceea de a oferi cat mai multe functiuni
conexe celei cultural-stiintifice specifice oricarei activitati turistice: cazare, comert,
spectacole, etc.
Pana in 1996, odata cu darea in folosinta a celei de a doua piramide a lui Ming
Pei, muzeul Luvru detinea prioritatea asupra dimensiunii suprafetei de expunere
precum si asupra complexitatii functionale legata de acest muzeu.
Inaugurarea muzeului Getty din Florida a lui Richard Meier aduce in America
prioritatea celei mai mari suprafete muzeale din lume. Muzeul a iesit din perimetrul
intravilan extinzandu-se in peisaj si devenind un concept relativ nou, ce va marca
definitiv conceptul acestui program. (fig. 4) Un land muzeal destinat consumului
culturii asa cum Disney Landul e dedicat consumului distractiei alaturi de care
infloreste o adevarata industrie turistica si care desigur are un impact al dezvoltarii
regionale deloc neglijabil. Cu acest muzeu consumul de cultura devine cea mai
importanta oferta turistica din lume.
In aceasta idee muzeul Guggenheim din Bilbao al lui Frank O. Gehry amintit
ca exemplu de resuscitare a zonei basce a Spaniei a atras dupa sine o sumedenie

de investitii uriase legate de infrastructura si ca o consecinta o suita de alte investitii

relansand intreaga zona pe o perioada nedeterminata.
In afara museelor de istorie (nationala, regionala sau locala), sau a celor de
arta (pictura, sculptura, numismatica, bijuterii, arte decorative, arte vestimentare, arte
fotografice) si inrudite cu primele ezista muzee de arheologie. Diferenta esentiala
ditre acestea si cele de istorie fiind faptul ca muzeele de arheologie expun exclusiv
obiecte autentice descoperite in urma sapaturilor arheologice, pe cand cele de istorie
expun cu mijloace nerestrictionate marturii ale epocilor istorice incercand
reprezentarea acestora intr-o continuitate diacrona.
Muzeul etnografic aduna elementele specifice si definitorii pentru identitatea
unei etnii, popor sau natiune. Sunt elemente care contribuie la reconstituirea modului
de viata a unei colectivitati de cele mai multe ori rurale,acolo unde se cerceteaza
trecutul. Pentru a reflecta modul de viata se procedeaza la reconstituirea locuirii
traditionale, a gospodariei ca oglinda a modului si sursei de existenta. Obiecte de
industrie tehnica si artizanala mecanisme ingenioase agricole si cvasi industriale sunt
categorii de exponate dintre cele mai interesante.
Consecinta a modului de castigare a existentei este organizata atat localitatea
, gospodaria cat si locuinta traditionala. Elemente specifice de alcatuire spatiala ,
ierarhia spatiala, cea functionala, conduc la specificitatea volumelor, alaturi de
particularitatea folosirii materialelor de constructie, a elementelor de mobilier, a celor
decorative, sau de finisaje.
Vestimentatia traditionala si podoabele, productii ale creatiei artistice sau
artizanale, obiecte religioase sau de cult, exprima gustul estetic si vocatia artistica a
colectivitatii si de aceea sunt nelipsite in muzeele etnografice. Tot la fel de nelipsite
au devenit in acest sens muzeele in aer liber numite muzee ale satului. Acestea
sunt amenajate in aer liber si aduna impreuna constructii de locuinte sau biserici
dispuse pe un lot aferent destul de mare cat sa reproduca intreaga gospodarie , sau
situl originar. Specificitatea locala este astfel explicita si usor de relevat chiar pentru
necunoscatori, iar atmosfera locului redata cat mai adevarat cu putinta.
Un caz cu totul special pentru Romania il constituie Muzeul Taranului Roman
din Bucuresti a carui inaugurare a starnit entuziasmul forurilor culturale europene
care au premiat pe organizatorul si directorul muzeului, regretatul pictor Mircea
Bernea. Excelenta a constat mai ales din prin originalitatea expunerii care emana o
profunda si rafinata spiritualitate innobiland astfel conceptul tematic
Muzeul de antropologie este o varianta a muzeului etnografic avand o
acceptiune relativ recenta si echivaleaza intrucatva cu notiunea mai veche de
muzeul Omului asa cum se afla la Paris, in Piata Trocadero, sau in alte mari
capitale ale lumii. In principiu acest muzeu infatiseaza evolutia omului ca specie si,
pe langa dovezi de evolutie de-alungul erelor planetei, prezinta si repartitia raselor
umane pe glob, evolutia sau disparitia acestora impreuna cu dovezile stiintifice ale
fenomenului. Alaturi de acestea, desigur produsele create de om aflate in zonele
exotice ale Terrei acolo unde traiesc inca triburi primitive aflate in conditiile unor ere
de civilizatie depasite demult, etc.
Muzeul stiintei si tehnicii este genul de muzeu unde se propune prezentarea
evolutiva a stiintelor si a tehnicii mondiale sau locale. Cel mai renumite exemplu
european este Cite des Sciences et de lIndustrie realizat de Adrien Fainsilber pe
terenul Parcului La Villette, in nordul Parisului, la randul sau o celebra expozitie a
arhitectului Bernard Tschumi, avand o suprafata de cca 5,5 ha ce cumuleza o suma
de cladiri culturale si expozitionale precum conservatorul de muzica si Cite de la
Musique ambele de arhitectul Christian de Portzamparc, sala de spectacole Zenit,

Hala de expozitii transformata din vechea hala de carne si , desigur zecile de asa
numite folii, obiecte de arta abstarcta de sorginte constructivista dispuse in nodurile
unei grile imaginare presatbilite.
Cite-ul este in acelasi timp si un spatiu experimental, unde laboratoarele
geologice, fizice, biologice prilejuiesc alaturi de experimente facute in scop didacti si
unele dintrecele mai socante, cum ar fi cele antigravitationale.
Ca parte din Parcul La Villette acest spatiu este azi o experienta culturala
extrem de interesanta si o exceptionala resursa identitara, daca mai er nevoie pentru
remarcarea Orasului Luminilor.
Muzee ale unor bogatii ale solului sau ale apelor apar din ce in ce mai des
gratie descoperirilor stiintifice tot mai bogate si a gradului de informare tot mai extins.
In Franta pe Riviera, intr-o veche fortareata de secol XIII s-a amenajat muzeul
Oceanului Jean Cocteau (3), (fig. 5).
Acvariile si Planetariile sunt alaturi de muzeele de biologie sau zoologie
cele care atrag foarte multi turisti. La acvariul din Genova realizat de Renzo Piano
turistii vin nu numai pentru ca museul e al doilea ca marime din Europa sau pentru
echiparea tehnica extrem de performanta dar si pentu renumele autorului si calitatea
spatiilor propuse de acesta, cladirea devenind curand unul din simbolurile orasului
(fig. 6).
In cadrul categoriei de divertisment cultural au aparut muzeele de ceara. La
originea acestora sta ideea Doamnei Tousand de a reproduce in ceara chipurile unor
personaje celebre. Succesul afacerii a proliferat de la Londra la Paris, Muzeul Grevin
concurand cu succes pe cel din Londra iar nu demult, la Petersburg si in alte mari
capitale au aparut astfel de muzee. Alaturi de personaje istorice, personalitati actuale
pe care media le mentine in topul celebritatii pot fi vazute de aproape, sentimentul de
proximitate, intimitate ce stimuleaza sensibilitatea vizitatorilor fiind foarte bine
exploatat de catre muzeografi. Nu intamplator, spatii amenajate pe langa aceste
figuri de ceara, sau in orice caz, in zonele de divertisment a parcurilor de distractii,
sunt destinate unor senzatii tari: scene horror insotite de miscare, sunet umbre,
ceata si mirosuri, complexitatea detaliilor fiind de natura sa reproduca cat mai
aproape de realitate o anumita senzatie sau emotie socanta.
Incepand cu secolul XIX, o anumita forma de activitate expozitionala a aparut
legata si de promovarea unor produse industriale si tehnice si anume targurile si
expozitiile internationale. Prin amploarea manifestarilor si miza promotionala pusa
in joc, precum si prin beneficiile organizatorilor, acestea au devenit rapid o importanta
sursa de revitalizare a unei zone, regiuni sau chiar tara. Deschiderea a fost facuta
de Christal Pallace a lui Joseph Paxton in 1851 (fig. 7), urmata apoi de Expozitia
Mondiala de la Paris din 1889. Ambele au constituit un reper si o cotitura privind
limbajul si evolutia arhitecturii, propunand o schimbare de raporturi cum ar fi: raportul
interior-exterior, inchis-deschis, peisaj-artefact, dar mai ales raportul semnificant
semnificat. Cladirile acestea sunt in egala masura semn (semnificant) si simbol
(semnificat). Ele aduna cele mai indraznete idei culturale si tehnice deopotriva fiind
propotoare si impusionand progresul tehnic-inovativ dar si cel al gandirii spatiului.
Desigur aspectul comercial primeste un rol semnificativ, dar cel mai important
ramane rolul de reprezentare. Organizate pe pavilioane reprezentand tarile
participante, aceste targuri sau expozitii internationale au devenit prilejul de lansare a
unor realizari de varf tehnologic si arhitectural, constituindu-se in adevarate rampe de
lansare a unor grupuri sau a unor personalitati in domeniu. Expozitiile organizate de
Italia in 1936 si 1939 au creat acea uriasa , fastuoasa si monumentala scenografie
exterioara realizata din trupuri umane si fascicole luminoase indreptate spre infinitul

cerului, ce au stat la baza celor mai impresionante manifestari festive totalitare

:musoliniene, hitleriste, staliniste, maoiste, ceausiste, etc.
Expozitia mondiala de la Osaka 1970, a impus Japonia ca pe o tara cu cea
mai puternica scoala moderna de arhitectura. Acolo s-a demonstrat felul cum valorile
traditionale pot fi preluate in tehnica betonului armat daca traditiile multimilenare
corespund valoric cu cele moderne, traditiile constructive in lemn pot fi transpuse
idiomatic in beton, simbolurile si rafinamentul unui comportament profund spiritual
pot pastra semnificatiile si sensul traditiei si mai ales ii pot conferi identitate. Acolo
forta tehnica si spirituala , dar si vitalitatea poporului japonez s-a impus intregii lumi.
Expozitiile mondiale de la Sevilla 1992 si de la Barcelona 1994 au reusit sa
impuna lumii valori neasemuite ale culturii spaniole. Opera lui Gaudi a fost in
intregime restaurata intregita si repusa in circuitul turistic. La Sevilla, pe langa altele
s-au remarcat trei evenimente arhitecturale: pavilionul englez al lui Nicholas
Grimshaw, pavilionul maghiar a lui Makovec si cel al Kuweitului realizat de Calatrava.
Toate au avut multiple semnificatii culturale, si au apelat implicit sau explicit la
simbolurile profund identitare ale tarii reprezentate.
Nicholas Grimshaw expune la pavilionul britanic o cladire hi-tech pregatita a fi
o provocare adresata tehnologiei moderne. (fig. 8). Pavilionul are ca materiale
aceleasi cu cele ale pavilioanelor traditiei engleze, adica metal si sticla, doar ca
invelitoarea e perfect adaptata climei calde din Spania: parasolare in forma de S,
fatade din sticla pe care curcge o pelicula de apa, materiale textile multistrat ca
tehnica a membranelor subtiri, etc.
Makovec a apelat in cazul pavilionului Ungariei la cele mai comune simboluri
pentru a sugera multitudinea de culturi ce alcatuiesc universul spiritual maghiar
(semiluna otomana, crucea crestina, austeritatea protestanta, turla de lemn a bisericii
transilvane, turnul anglican nordic, alaturi de arhanghelul de la intrare ca simbol al
lumii stravechi asiatice. Tema arborelui vietii nu este o tema crestina ci una de
asemeni straveche, reprezentata fie prin scheletul structural din lemn lamelat, fie prin
copacul samanic reflectat in pardoseala de sticla ca element semnal principal (fig. 9).
In cazul pavilionului Kuweitului, (fig. 10), Calatrava sugereaza modul de viata
traditionala sub cerul liber incadrat de arbori si vocatia de libertate a aborigenului a
carui singura protectie este cea a crengilor copacilor. Structura este alcatuita din
semiarce de forma unor lanci uriase articulate mobil la baza, avand o geometrie
variabila ce poate inchide spatiul perfect, sau gradat pana la deschiderea totala.
Peretele si acoperisul sunt una, vidul si materia, interiorul si exteriorul pot sa se
exprime concomitent intr-un limbaj nou revolutionand arhitectura.
Olimpiadele sportive alaturi de targurile internationale constituie un prilej de
manifestare a a potentialului unei natiuni, dar si o extrem de importanta resursa de
dezvoltare regionala sau chiar nationala. Cu aceasta ocazie se fac investitii uriase in
cladiri de stadioane, parcuri de distractie, hoteluri si o sumedenie de dotari turistice
anexe aducatoare de profit. O adevarata batalie diplomatica, politica si economica se
duce intre tari in intervalul dintre manifestari pentru castigarea dreptului la
organizarea unei olimpiade, targ sau congres mondial de oarecare anvergura.
Sociatatea a constientizat avantajele acestor manifestari nu numai pe durata
acestora, dar si redundanta lor in timp si spatiu, impactul urias de stimulare a
energiilor si potentialului economic si cultural in zona. De aceea, pentru ca se
apeleaza intotdeauna la cele mai originale rezerve ale identitatii locale, consideram
ca aceste manifestari sunt inepuizabile resurse si stimuli pentru impulsionarea si
cercetarea identitatii culturale locale.

X.5. Traditii locale

Societatea moderna aflata in acuta pierdere de identitate din cauza atator
fenomene cu tendinte de globalizare cauta tot mai departe in timpul istoric sau in
spatiul geografic rezerve de locuri si de culturi cu identitate profunda si nealterata in
timp. Enclave de populatii mici traind departe de civilizatie in insulele mai putin
accesibile ale oceanelor planetei, exersand profunde si neintinate traditii sacre spre
uimirea, groaza sau deliciul turistilor, fac si astazi obiectul de studiu al cercetatorilor
antropologi, etnologi sau arheologi. Traseele turismului mondial nu numai ca nu
ocolesc aceste zone, dar le includ ca preferate, gratie exotismului traditiilor, a
pitorescului si frumusetii locurilor, a ineditului si surprizelor ce echivaleaza cu o
expeditie culturala.
In cadrul insulei Sumatra din Oceanul Indian, in locul numit Mentawai, cateva
mii de oameni de rasa indoneziana numiti si oameni floare uimesc lumea prin
obiceiurile lor. (4), (fig. 11). Depilati si tatuati din cap pana-n picioare cu desene
inspirate din motivele vegetale ale padurii tropicale, dar avand si alte semnificatii mult
mai grave sau numai erotice, impodobiti cu vrejuri si flori, penaje si snururi coliere,
bratari si margele, avand o singura carpa de culoare roscata infasurata in jurul
soldurilor, modul lor de viata este unul de perfecta armonie cu natura (fig. 12).
Vanatul, pescuitul, gradinaritul, sunt usurate de prezenta apei navigabila cu pirogi
destinate atat transportului cat si pescuitului. Palmierul este principala sursa de
hrana, maduva lui uscata si conservata pentru cateva luni e plina de substante
proteice si vitamine. Cele mai interesante sunt insa riturile. Sacrificiul animal facut
pentru vindecarea unui bolnav este cel mai frecvent. Acesta este insotit de ritualul
traditional al samanului, gestica, scenografia, dansurile si rugile prin care sufletul
animalului sacrificat, intalnind pe cel al bolnavului, schimba mesaje, iar acestea sunt
descifrabile in transformarile produse in viscerele animalului. Dupa gravitatea bolii
acesti medici samani numiti kerei pot ajunge sa danseze pana la cateva zile. (fig.
13). Religia lor e animista. Cultura lor tot mai periclitata de autoritatile indoneziene
care doresc sa-I islamizeze, considerand-o o frana in calea dezvoltarii. Din 1981
zona e declarata de catre UNESCO rezervatie nationala a biosferei. Daca in 1985
turismul anual aducea minim 100 de vizitatori, in 1993, acesta sporise la 50 vizitatori
lunar, iar acest lucru a condus la degradarea ritualurilor care se efectueaza la cerere
contra cost, o parte a facturii fiind varsata administratiei.
Pana nu demult, mai bine zis pana in 1992, Afganistanul era considerat ca o
ciudatenie tolerabila de catre civilizatie, chiar daca obiceiurile locuitorilor erau
restrictive si medievale. Incepand cu acea data o factiune radicala si fundamentalista
numita a talibanilor s-a instalat la Kabul preluand puterea de sub ocupatia ruseasca,
instaurand teroarea in tara dar si exportand-o. Evenimentele de la 11 septembrie
2001 ce au declansat razboiul Statelor Unite ale Americii impotriva terorismului
mondial au condus la schimbarea regimului dar si la distrugerea tarii si desi
locuitorilor li s-a redat libertatea, vor trebui multi ani pentru ca adevaratele valori
culturale si umane sa fie redate circuitului turistic mondial. Oricum peisajul politic
tulbure si numeroasele conflicte au adus in lumina reflectoarelor o cultura ramasa in
urma mersului lumii cu cateva secole. Femeile tinute in obscurantism si avand stuatia
unor sclave, poarta vesminte de panza deasa din cap pana- picioare, cu o viziera
de plasa asemeni cavalerilor medievali si arata ca niste fantome impersonale. Ele nu
pot avea educatie sau serviciu, singurul drept social fiind acela de a face si creste
copii. Greselile lor sunt aspru pedepsite, omorarea prin lapidare in public fiind una
dinre cele mai frecvente. (fig. 14)

Triburile ce impartasesc traditia islamica sunt cele sunite, patehons, siite, si

tadjice.(5) Unul din obiceiurile religioase este acela al celebrarii in prima luna a
calendarului a mortii fiului profetului. La moscheea din Chaindawol, musahidinii
barbati (fig.15) exercita in public sangeroase mortificatii sub ochii multimii dispusa
perimetral si separata pe sexe: barbatii la parter iar femeile si copii la supanta. Si
sunismul respecta traditia profetului, iar siismul, desi face parte din Coran venereaza
familia lui, imanii sunt intratii, succesorii lui. La randul lor acestia sunt subampartiti
in foarte multe branse
Apoteoza vietii unui credincios islamic o reprezinta pelerinajul la Mecca. Anual
aici se aduna o impresionanta multime manifestand religios cateva zile. Evenimentul
a antrenat dezvoltarea zonei si a imprejurimilor, competitia de a asigura cazarea si
hrana atator sute de mii de pelerini e dusa de catre potentatii petrolului ce sustin
financiar aceste manifestari demne de cruciadele medievale. (fig. 16)
Instalati de cinci secole la poalele falezei Bandiagara in republica Mali din
vestul Africii Centrale, dogonii sunt una dintre etniile cele mai enigmatice din lume.
(6) Sistemul lor religios fascineaza etnologii. Ca si telenii, predecesorii lor, ei
escaladeaza agatati de coarde de boabab cele mai abrupte faleze pentru a-si
inhuma mortii in fundul grotelor-necropole. Acestea sunt sursa unor descoperiri foarte
interesante pentru cercetatori prin bogatia continutului cutiilor ce insotesc mortii. (fig.
17)
Alte traditii religioase sunt si ele interesante: dansul ritual pe picioraoange de
doi metri inaltime are o semnificatie cosmogonica, ritualul vulpoiului alb, al batranului
vultur, dansul mastilor, un adevarat dans al echilibrului caci mastile sunt niste stalpi
totemici de cinci metri asezati pe crestetul capului, baletul fascinant al imina guru,
samanul protagonist al spectacolului al caror actori sunt alte personaje mascate, etc.
Cu alte ocazii barbatii se invelesc in pamant si stau asfel mai multe ore, altii se
imbraca ritualic cu stanca din care fetele lor rasar ca niste tablouri (fig.18). Fascicole
lungi de zeci de metri din fire de bumbac au rolul de a invata barbatii sa teasa dar si
sa vorbeasca (fig. 19). Cei opt stramosi invatati ai dogonilor (azi pe cale de disparitie)
indeamna inca la sacrificii de sange ritualice pe altare de argila .Investigatiile facute
in anii 30 de catre cercetatori au concluzionat ca disparitiile misterioase ale unor
locuitori se datorau sacrificarilor umane.
Desigur si aici, in fiecare an cinci mii de turisti occidentali tulbura si corup viata
acestor dogoni antrenandu-I in show-uri turistice cu scop mercantil. Identitatea lor e
in continuu pericol de disparitie innecandu-se intr-un desacralizat si trivial spectacol
folcloric.
Saltul in gol, (fig. 20) traditie riscanta si socanta prin spectacularul ei a
populatiei vanuatu situata in inima Pacificului, Malayezia, (7) se face de pe un turn de
crengi de cca 20 de metri, barbati si copii aruncandu-se in gol legati de glezne doar
cu o coarda de liana. Ei ofera un spectacol turistic pe cat de socant pe atat de
morbid.
India sacra e considerata zona de sud a peninsulei din cauza celui mai
concentrat teritoriu din punct de vedere al densitatii credintelor si riturilor religioase.
(8). O sumedenie de temple si palate sunt decorul unor ritualuri colective sau
individuale. Unul dintre acestea din urma este de pilda prosternarea la picioarele
acoperite cu petale de flori ale colosului de piatra de saptesprezece metri
reprezentandu-l pe fondatorul jainismului, religia nonviolentei. (fig. 21)
Alte ritualuri, colective sunt de pilda procesiunile hinduiste de la Madurai
(fig.21), unde un car urias impodobit astfel incat sa imite un templu este tras de mii
de fideli, sau festivalul Chitrai tot de la Madurai ce antreneaza mii de pelerini

primavara celebrand cuplul divin Siva si Minaksi. Sarbatoarea Onam de la sfarsitul

verii ce rememoreaza stapanirea legendarului rege ce domnea asupra regatelorsarpe, se deruleaza pe superbe pirogi innadite pe pontoane plutitoare si impodobite
cu flori ce formeaza un dragon a carui cap este o masca uriasa si al carui traseu se
unduieste sinuos de-alungul fluviului.
India e o tara plina de sanctuare fantastice, piramide, palate, fresce, sculpturi
figurative gigantice din piatra, figuri miniaturale sau reprezentari epice, orasele
temple gopuro sub forma unor trunchiuri de con, sali de temple cu mii de stalpi,
carti de imagini in piatra, mirirade de altare, nise, statui de divinitati, toate acestea se
amesteca cu cohorte de comercianti, trubaduri, preoti, dansatoare si fideli.(fig. 23,
24). Sunete de tamburi si de clopotei, fumuri si uleiuri parfumate, petale de flori, brate
incarcate de ofrande alaturi de mii de trepte, mii de credinte, tara aceasta e un
exemplu de sincretism si de ecumenism, un spatiu al sacralitatii si al efervescentei
spirituale. (8).
Dupa cum s-a vazut si din exemplele de mai sus traditiile cele mai interesante
sunt legate de religie.
Cultul mortilor a determinat la egiptenii antici nasterea conceptului filozofic al
vietii determinate mai ales de cea de dupa trecerea Stixului, si drept consecinta
arhitecturala piramida, sursa inepuizabila inca a cercetarii istorice si arheologice.
Legendele Olimpului nascute in jurul vietii si aventurilor zeilor a caror palate
populau Muntele Olimp, urmate apoi de viata eroilor mitologici au avut drept
consecinta conceptul filozofic politeist ce a stat la baza creatiei arhitecturii clasice
antice grecesti considerata ca model cultural originar pentru intreaga civilizatie
europeana, acest model fiind reluat in etape istorice consecutive in ceeace s-au
numit ciclurile clasice.
Lumea romana, mai realista decat cea greaca a demonstrat cum
pragmatismul si inteligenta insinuarii si asimilarii de culturi asigura durabilitatea
imperiilor.
Lumea crestina nu mai putin tributara de altfel aceleiasi formatii educationale
romane si suprapunandu-se pentru inceput aceluiasi teritoriu a nascut asa zisa
arhitectura irationala a catedralelor gotice, adevarate tasniri de piatra spre inaltimile
transcendentei de neatins, accentuand partea mistica si inexplicabila a credintei.
In Romania numeroase traditii religioase resusciteaza si anima viata
colectivitatilor rurale. Ca si la alte popoare crestine, principalele traditii religioase sunt
legate de cele doua mari evenimente ale vietii lui Isus: nasterea si moartea, respectiv
invierea. Sarbatorilor de Craciun si celor de Paste li se alatura cele legate de
evenimentele principale ale vietii unui crestin: nasterea se asociaza botezului, nunta
sau moartea sunt manifestari religioase in care participarea colectivitatii la
sentimentul individual de bucurie sau de jale este obligatorie si prinde aspecte
diferite ce dau culoare si specificitate locala diverselor regiuni geografice.
In Maramures, Bucovina si Moldova de nord persista din strabuni o traditie
tipica sarbatorilor de iarna ce se manifesta cu cateva saptamani inainte de Craciun si
pana la Anul Nou, Jocul caprei. O trupa de oameni tineri si copii, deghizati cu masti
si inveliti cu tundre ciobanesti de oaie, insotesc dansand personajul principal a carui
masca imita animalul de generic. Acesta beneficiaza de un costum suplimentat de
panglici multicolore, ciucuri si de o masca speciala dotata cu maxilare de lemn dintre
care cel de jos scoate sunete ritmate provocate de miscarea sacadata a personajului
ce tresalta parca la bataia tobei, intr-o gestica burlesca si oarecum barbara. Intreaga
manifestare e insotita de chiuituri, strigaturi si snoave umoristice, iar tamburii si
clopoteii puncteaza ritmul foarte alert al intregii echipe. In ultima vreme trupele

acestea cutreiera cartierele marilor orase incercand parca sa trezeasca din amortire
lumea urbana prea ocupata, desacralizata si prea nefericita a acestor ani.
Colindul e o traditie ce se manifesta in noaptea de Ajun, cand grupuri de
copii, sau de adulti insotiti de simbolurile crestine ale evenimentului Nasterii
Mantuitorului (steaua magilor, clopotei, ramuri de brad sau chiar un bradut impodobit)
cutreiera satul oprindu-se la portile vecinilor si cerand permisiunea de a colinda.
Corul intoneaza cantece pe teme biblice a caror expresie stilistica variaza de la o
regiune la alta manifestand deosebirile lingvistice, de versificatie sau cele melodice.
Uneori adultii raman la masa de Ajun. In alte parti colinda doar copiii a caror daruri
traditionale (mere, nuci, prajituri) se aduna in saculete speciale si se impart echitabil
la sfarsitul serii. Cu multe zile inainte de Craciun, oamenii exerseaza colinde la
biserica , unde se organizeaza concerte de colinzi. Muzica clasica religioasa se aude
in salile de concerte urbane si a devenit traditie expunerea unor scene religioase
legate de Craciun in biserici, sau in pietele urbane.
Plugusorul este un obicei asemanator celui precedent doar ca el prevesteste
venirea Anului Nou astfel, cantecele grupului sunt legate de acest eveniment si au
traditii mai vechi decat cele crestine. Elementul simbolic este biciul sau plugusorul
care scoate un sunet specific si buhaiul, un fel de burduf de piele, sau cimpoiul
cunoscut si pe alte meleaguri. Urarile de prosperitate sunt insotite de pocnituri de bici
si de sunete de cimpoi sau buhai, dar si de altele provocate de pocnitori improvizate,
iar semnificatia acestor urari are referinta la indeletniciri stravechi, agricole, sau la
prosperitatea familiala a gazdei. Masa de Anul Nou corespunde cu revelionul urban,
iar evenimentul acesta are cu totul alta conotatie in contemporaneitatea urbana. In
primul rand in Europa exista obiceiul decorarii strazilor si pietelor ce primesc o
scenografie festiva specifica de feerie, unele piete sunt gatite ca pentru spectacole
exterioare, altele au expuse scenele biblice care raman ca decor pe parcursul
sarbatorilor de iarna. Numeroase festivitati se organizeaza cu ocazia trecerii dintre
ani, iar tineretul in special ocupa pietele si-si petrece intreaga noapte dansand si
cantand alaturi de formatiile preferate. Din familie, petrecerea de Anul Nou a trecut in
strada.
Boboteaza este acea sarbatoare religioasa ce face referire la botezul
Mantuitorului, datata 6 ianuarie. Ea presupune sfintirea de catre preotul paroh a
tuturor caselor apartinatoare. Preotul insotit de diacon si de alte persoane ajutatoare
trece pe la fiecare locuinta stropind-o cu o ramura de busuioc inmuiata in apa sfintita.
Incondeiatul oualor cu ceara precede evenimentul sarbatorilor de Paste.
Ouale odata selectate si bine spalate sunt decorate cu ajutorul condeielor din pene
de pasare muiate in ceara calduta si apoi imbaiate in vopsea naturala de cele mai
multe ori de culoare rosie. Ornamentica ilustreaza atat teme mistice cat si laice
reflectand modul de viata de cele mai multe ori arhaic. Temele sunt motive zoomorfe,
fitomorfe, antropomorfe, skeomorfe, cosmomorfe, combinate pe teme simbolice
religioase sau laice, etc.(9).
Sarbatoarea Pastelui este sarbatoarea cu cea mai puternica manifestare
colectiva la romani. Participarea masiva a multimii la slujba de Inviere, atat in
vinerea mare, cat si in noaptea Invierii face ca spatiul bisericii sa nu mai fie suficient
si pietele sau strazile din jurul bisericii devin spatiile de manifestare religioasa vazute
ca o prelungire a bisericii in exterior. Multimea asista ore in sir la ceremonie, in cazul
ritului ortodox si al celui greco-catolic se face inconjurul bisericii de cateva ori, astfel
ca, in cazul oraselor medievale cu strazi inguste si intortocheate si unde parcursul nu
poate fi coerent si circular, intregul oras pare ca participa la procesiune. Lumanarile
aprinse tinute in maini pe tot parcursul creaza o atmosfera feerica, careia i se adaoga

iluminarea teatrala a podiumului si a monumentelor, vestimentatia aurita si festiva a

preotilor, incantatiile si ecoul multimii, mirosul emanat de cadelnite si fumurile
parfumate specifice ce invaluie cu mister intreaga manifetare. La terminarea slujbei,
multimea se revarsa pe strazi tinand in maini lumanari aprinse ca simbol al iluminarii
interioare impartasite, astfel ca, vazut de sus, orasul pare innecat intr-o mare de
licurici scanteietori. Sarbatoarea de Pasti are in sine o semnificatie optimista si
inaltatoare moral si coincide cu primavara cand toata natura reinvie. De aceea
bucuria manifestata colectiv e mai vizibila si datinile mai bogate in expresie
(impartasania, cuminacarea, ouale rosii, mielul traditional, graul incoltit, etc).
In Ardeal obiceiul udatului e imprumutat de la maghiari si impamantenit de
cel putin trei secole si la romani si reprezinta acea vizita pe care o fac feciorii a doua
zi de Pasti la casele fetelor pe care le stropesc cu parfum in timp ce le declama
poezioare nostime, urandu-le sa se marite in anul care vine. Fetele daruiesc oua
rosii, prjituri si mere baietilor pana la o anumita varsta, sau, daca sunt posibili
preopinenti la casatorie, ii trateaza ca pe niste oaspeti. Pelerinajul grupurilor dureaza
aproape toata noaptea si are uneori conotatia uneiprobe initiatice de rezistenta la
bautura.
Ziua Mortilor e celebrata diferit pe zone geografice. In Ardeal e o manifestare
colectiva mult mai pronuntata, cand, de 1 noiembrie, familiile se deplaseaza la
mormintele celor dragi si le impodobesc cu flori si lumanari aprinse, apoi spun
rugaciuni si adasta o vreme in reculegere si pietate. Pentru copii e o lectie de cinstire
a stramosilor, de pastrare a memoriei familiei si de continuitate in traditie. Pentru ca
evenimentul sa fie mai impresionant, el se produce seara, astfel ca dealuri intregi
iluminate feeric dialogheaza astfel la distanta.
In celelalte regiuni ale Romaniei ziua Mortilor este localizata in timp fie de
Florii, fie undeva in martie si are conotatia unei regenerari a vietii stimulate de
regenerarea naturii.
Praznicele sau zilele hramului bisericii, zilele sfintilor, prilejuiesc adevarate
pelerinaje organizate la biserica sau manastirea implicata in sarbatoare (nedeie la
romani). Fenomenul a existat in toata lumea crestina, cu ocazia acestuia se aduc
ofrande bisericii, moaste ale sfintilor, se organizeaza programe de expiere colectiva
sau individuala, persoane dotate cu puteri miraculoase de vindecare sau de
premonitie isi exercita vocatia, etc. Frecvente si in lumea occidentala, aceste
manifestari au fost interzise sau in orice caz cu greu tolerate la noi, si in ultimii
doisprezece ani au izbucnit cu forta, incurajate de libertatea exercitiului credintei.
Targul de fete de la Muntele Gaina are o traditie atat de veche incat se pierde
in adancul veacurilor. Este o sarbatoare laica legata de traditiile sacre ale nuntii
cosmice, relevanta la atatea popoare arhaice si a caror forma este atat de divers
ilustrata local. In Muntii Apuseni, fetele de maritat sunt prezentate alaturi de zestrea
lor, iar feciorii isi aleg sotia si trateaza conditiile mariajului cu parintii fetei.
Evenimentul are loc in conditiile unei afaceri tranzactionate aparent pe loc, dar in
realitate el marcheaza doar momentul oficial al cererii in casatorie. Manifestarile
sarbatoresti amplifica bucuria prin dans, cantece, expozitii si vanzari de produse
mestesugaresti si artizanale sau chiar targuri obisnuite, schimburi si afaceri
comerciale si in ultimii ani prilejuri de campanie electorala.
Sarbatoarea de Sanziene e un obicei local care, desi e raspandit pe aproape
tot teritoriul, are diverse conotatii. In Ardeal de pilda, fetele impletesc din florile
numite sanziene cununite pe care le arunca pe acoperisul casei in speranta ca
raman acolo ca o dovada a mariajului iminent. In alte parti cununitele se arunca pe

rauri ca un fel de comunicare la distanta, iar acest lucru ne aminteste de traditia

veche japoneza a comunicarii erotice prin petale de flori de sezon.
Sarbatorile colective laice de cea mai larga raspandire si avand cea mai
indelunga traditie sunt cele legate de targuri. Targurile se manifesta fie in numele
generic al marfii sau al categoriei de marfa ce exte expusa si vanduta, (targuri de
vite, de porci, de cereale), fie se axeaza pe traditii culinare ce ofera intreceri in
preparatul unor produse regionale, dar si intreceri in viteza sau cantitatea de
ingurgitare. In acest sens sunt renumite festivalurile berii din Germania ce au
proliferat apoi in toata Europa, si carea marcheaza orasele pentru cel putin cateva
zile. In astfel de situatii circulatia e deviata, piata si strazile adiacente devin uriase
terase de consum in aer liber, se amenajeaza scene si spectacolele se tin lant, iar
beneficiul atrage de asemeni si alte tipuri de comert. Intregul ansamblu este tributar
sponsorilor organizatori care, alaturi de reclamele de bere sau produse culinare
adecvate acesteia, isi promoveaza imaginea. Ca orice manifestare actuala, orice
amanunt este important prilej de beneficiu, de reclama si de afisaj.
In Romania cele mai frecvente sarbatori culinare sunt cele ale mezelurilor din
porc la Timisoara, festivalul produselor de panificatie la Bucuresti Muzeul satului, a
sarmalelor la Sibiu, a placintelor la Suceava, sarbatorile vinului in mai multe zone
viticole traditionale (Dealu Mare, Odobesti, Murfatlar, Aiud). Toamna se obisnuieste
decorarea teraselor restaurantelor cu papura sau stuf pentru a semnala aparitia
mustului consumat cu pastrama de oaie sau de peste. In zona Deltei Dunarii se
organizeaza intreceri de pescuit soldate cu intreceri culinare legate de preparatele
din peste.
In afirmare identitatii locale toate traditiile contribuie la amplificarea efectului si
atmosferei locale: vestimentatia, tesaturile, ceramica, mobilierul, decorurile, motivele
sculpturale ce insotesc elementele structurilor din lemn (stalpi, grinzi) dar si a
elementelor nestructurale: frize, cornise, socluri, ancadramente, balustrade. Leitmotivele specifice zonale ce insotesc aceste elemente multiplicandu-se in stiluri,
materiale si tehnici diferite sunt semnele-simbol de identificare culturala locala:
laleaua ungureasca, valul stilizat geometric grecesc, valul rotunjit romanesc, cocosii
(brancusieni) ai stalpilor oltenesti sau pasarile stilizate geometric pe tesaturile
oltenesti, etc.
Comportamentul colectiv traditional afecteaza spatiul de manifestare a acestei
colectivitati asa cum si spatiul oferit ca manifestare afecteaza comportamentul
colectivitatii si de aceea vom insista in continuare asupra felului in care spatiul urban
identitar este o consecinta a comportamentului unei colectivitati identitare.
NOTE CAPITOLUL X
1. Mircea ELIADE, Le mythe de leternel retour, Ed.Gallimard, Paris, 1969
2. Corina NICOLESCU, Muzeologie generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti
1979
3. Revista GEO, nr. 173/1993
4. Revista GEO, nr. 165/1992
5. Revista GEO, nr. 153/1991
6. Revista GEO, nr. 150/1991
7. Idem
8. Andre WALTER, Les rendez-vous de toutes les croyances, Revista GEO, nr.
169/1993, pag.98

CAPITOLUL XI
ANALIZA CRITERIALA A IDENTITATII ARHITECTURALE
XI 1. Criterii de analiza a identitatii arhitecturale
Teoria arhitecturii stabileste ca orice analiza criteriala trebuie sa distinga
nivelul caruia se adreseaza analiza, si anume nivelul individual, familial, al
colectivitatii restranse sau al societatii in ansamblul ei. Inca de la inceput am stabilit
ca identitatea culturala nu poate exista in afara asumarii constiente si productiv
creatoare a unei colectivitati. Prin urmare iata, nivelul la care ne vom referi in mod
special va fi cel al colectivitatii restranse, nivel minim la care se poate vorbi despre
o constientizare a unor valori culturale identitare.
O alta precizare trebuie facuta in legatura cu unitatea spatiala
corespunzatoare nivelului, fiecarui nivel corespunzandu-I o unitate spatiala distincta,
de exemplu individului ii corespunde ca unitate spatiala minima o portiune dintr-o
incapere, o incapere, unei familii ii corespunde un grup de incaperi (o locuinta, un
birou sau loc de munca, de recreere, etc), sau o cladire intreaga, in timp ce unei
colectivitati restranse ii corespunde un spatiu urban: o strada, o piata, un grupaj de
cladiri, sau un ansamblu cum ar fi acela al unui campus universitar, sau unul
spitalicesc, unul sportiv sau cultural ,etc.
Dintre functiunile pe care un spatiu urban trebuie sa le indeplineasca
incercam sa le selectam pe acelea care ar putea conduce la conturarea
personalizarii unui spatiu urban in vederea reperarii, constientizarii, insusirii si
recreerii valorii identitare a acelui spatiu.
Astfel dintre functiunile anabolice (asimilative) ale arhitecturii in general, si
in specila ale spatiului urban identitar selectam doar pe cele psiho-sociale si anume
de asimilare a cadrului urban, cele de grupare a colectivitatii restranse in vederea
comunicarii cu restul lumii , sau cele ce permit izolarea grupului. Le-am mai putea
numi functiuni de compensare, teritorializare, (un loc pe pamant).
In cadrul functiunilor catabolice (dezasimilative), reperam in randul celor
productiv-creative pe cele de adaptare si reorganizare a spatiului urban dupa nevoile
colectivitatii, iar in randul functiunilor sociale reperam acele functiuni ce permit
grupari in vederea unor contacte profesionale, politice, educationale, sau organizarea
unor festivitati, ceremonialuri, sarbatori, manifestari religioase, parazi, manifestari
comemorative sau artistice. Tot in cadrul functiunilor catabolice putem mentiona
activitatile sportive si de recreere. Toate aceste functiuni sunt de natura sa asigure
decompensarea grupului, loc de manifestare, de asigurare a sanatatii lui fizice,
psihice si morale (un loc in lume)
Cele mai importante sub aspectul asigurarii identitatii culturale sunt insa
functiunile simbolice. Ele grupeaza integrator nu numai functiunile simbolice ale
indivizilor si ale familiilor afine spiritual ca si componente ale grupului, dar presupun o
componenta valorica superioara ca grad si anume constientizarea apartenentei la o
anumita categorie culturala de grup (etnica, de clasa sociala, profesionala, de
generatie, religioasa, etc). Acestea sunt functiuni integratoare, de simbolizare, ele
presupun asumarea apartenentei le acea grupare culturala si supunerea la
constrangeri comportamentale liber consimtite ale indivizilor si familiilor. (un loc in
univers).
E foarte interesant de observat ca daca functiunile obisnuite ale arhitecturii
(cele atributiv-vitruviene: utilitas, firmitas, venustas de pilda) sunt in cea mai mare

parte cuantumabile, chiar si cele legate de frumos, despre cele de mai sus, adica
cele care pot asigura carcaterul identitar al spatiului nu se poate spune acelasi lucru.
Ele sunt in general incuantumabile, doar rareori, in mod subiectiv, un grup isi poate
stabili limite masurabile, dar si aceste masuri nu sunt de natura dimensionala sau
cantitativa, ci intotdeauna sunt repere spirituale, calitative, deseori ambigue, sau
chiar vagi. Astfel la adunarea rituala anuala de la Mecca desi spatiul presupune
organizarea ritualului islamic sub precepte extrem de riguroase, din cauza evitarii
accidentelor provocate de marea aglomeratie, dar si de capriciile vremii, spatiul este
modificat si imbunatatit anual prin modernizari succesive si adaptari din mers la
situatii ad-hoc. Esenta ramane neschimbata, chiar daca spatiul suporta unele
modificari nesemnificative.
Cu ocazia unui studiu mai vechi (1) incercam stabilirea unor criterii de analiza
a rezidentialului clujean si, evident pornirea s-a facut de la general la particular. S-au
gasit prin urmare factori socio-economici si altii spatial-estetici. La randul lor acestia
sunt impartiti in factori cuantumabili si necuantumabili. Dintre cei socio-economici,
factorii cuantumabili ar fi densitatea, relatia cu locul de munca, dotarile, loisirul,
structura si tipologia familiei, iar dintre cei incuantumabili, atitudinea
comportamentala a locuitorilor, eficienta zonei si raportul dintre cerinte si
aspiratii. In cadrul facorilor spatial-estetici, cei cuantumabili ar fi: alcatuiri,
dimensionari, compozitie planimetrica si volumetrica, in timp ce factorii
necuantumabili sunt: relatia cu natura, raportul privat-colectiv, contactele
umane, functiunile de manifestare, de reprezentare si simbolizare. Separarea
criteriilor e foarte dificila, sau chiar periculoasa, caci, ar conduce la grave erori.
Tratarea arhitecturii ca simplu rezultat al factorilor socio-economici, neglijand telurile
arhitecturii ca parte a culturii ar duce la determinismul social (densitatea .criteriul
arhitecturii rationaliste), iar subordonarea factorilor economico-sociali postulatelor
estetice conduce la determinismul spatial (insorirea, criteriu folosit la inceputul
secolului XX).
Incercam mai sus sa facem o analiza tipologica a urbanlui romanesc pe care
ne-am limitat a-l descrie sub aspect morfologic (tipologia asezarilor din prisma
formarii lor istorice), am incercat de asemeni sa deslusim influientele culturale
suferite de-a lungul timpului si care s-au repercutat in stilul arhitectural pe diverse
perioade istorice, am parcurs etapele transformarilor suferite dupa razboi si in urma
instalarii regimului totalitar.
XI.2.Tranzitia rural urban si efectele ei asupra urbanului romanesc
In cadrul acestei ultime perioade, credem ca cea mai profunda mutatie sociala
s-a petrecut in perioada urbanizarii fortate, care a stramutat o uriasa multime rurala
la oras obligand-o sa lucreze in marile complexe industriale si sa traiasca in blocurile
din beton ale cartierelor de extindere din marile orase. Populatia aceasta rurala a fost
obligata sa se adapteze din mers noilor nevoi de viata, dar si-a pierdut identitatea
fara sa-si redobandeasca o alta. Perioada de adaptare a individului a suportat trei
faze: taran-muncitor, muncitor-taran, muncitor-muncitor. Ultima presupune o
constientizare a apartenentei grupului profesional care sa-I ofere individului
stapanirea avantajelor si dezavantajele in raport cu conducerea, care se exprima in
lumea capitalista prin organismele de drept, adica sindicatele. La noi in perioada
comunista sindicatele erau cureaua de transmisie a hotararilor partidului, deci ele
nu au reusit sa formeze acea constiinta colectiva nici in raport cu munca considerata
ca valoare absoluta, nici in raport cu conducerea (care era formata din reprezentantii
politici ai statului), nici in raport cu societatea in ansamblul ei, muncitorimea fiind in
general in opozitie cu restul paturilor sociale, chiar daca avea numeroase privilegii in

raport cu acestea. De aceea, nu intamplator dupa caderea regimului comunist,

muncitorimea nu-si mai gaseste rostul din varii motive dintre care cel mai important
dupa luarea obiectului muncii (in cazul in care fabrica a dat faliment) este lipsa de
identitate. Muncitorimea romana nu mai are constiinta muncii ca valoare si ideal de
onestitate in viata, sindicatele cer azi salarii, fara a asigura in niciun fel
competitivitatea produsului muncii lor. Muncitorimea romana a ramas la o perioada
de tranzitie muncitor-taran cu aspiratii urbane si nostalgii rurale. Schimbarea
profesiei, schimbarea domiciliului, a ritmului de viata datorata muncii in ture, etc a
produs rupturi grave in continuitatea vietii unei generatii ce s-au repercutat asupra
celei de a doua, care, desi nascuta la oras sufera consecintele lipsei de identitate a
generatiei precedente. Reprofesionalizarea nu intra in vederile acestei prime
generatii urbanizate fortat, de altfel iesita la pensie mult prea devreme, iar pentru cea
de a doua, banul castigat sub orice forma in afara de cea a muncii este idealul lor
social. La aceasta stare de lucruri a contribuit enorm si lipsa de personalizare a
spatiului atat cel al locuirii sau al celui destinat muncii, cat si al celui urban. (2) In
cazul locuirii ea se petrece inca in apartamente tip, cu spatii dimensionate la minim si
avand o distributie rigida din considerente exclusiv structurale. Nici-o personalizare a
spatiului nu poate avea loc in afara unei cromatici sau a mobilierului, deci in aspecte
oricum superficiale si nu in dinamizarea spatiului interior. Flexibilitatea spatiului fata
de schimbarile din familie sau din modul de viata nu poate avea loc daca spatiul nu e
gandit initial ca atare. Locuitorilor atat semirurali, cat si celor urbani ar trebui sa li se
propuna suprafete (partiuri) libere unde delimitarea spatiului sa poata deveni motiv
de personalizare a fiecarei familii, sau individ. Legatura cu natura atat de draga
ruralului a disparut cu desavarsire, chiar balcoanele au fost inchise fie din lipsa de
spatiu, fie din lipsa confortului termic. Consecintele asupra aspectului exterior al
fatadelor sunt devastatoare.
Referitor la spatiul urban, acesta trebuie sa degajeze importante energii
sociale, (3) dar iata el nu e decat rezultatul unei conceptii mutilate in cateva etape
de indesiri, reindesiri si placari, Spatiul urban in majoritatea cazurilor nu este gandit,
preconceput el este un rezultat spontan si deseori nociv sub aspect psihologic.
Spatiul urban trebuie sa fie astfel conceput incat sa se reuseasca o prima reperare,
recunoastere si insusire a sa de catre indivizii ce alcatuiesc colectivitatea. Mai mult
el trebuie sa ofere loc de manifestare si mai ales de simbolizare. Spatiul urban
trebuie sa aiba si o functie reprezentativa pentru colectivitatea la nivelul careia se
adreseaza. Spatiul urban bine conceput sugereaza el singur tipul de
reprezentativitate si adresabilitate, astfel incat el va fi insusit, constientizat si chiar
imbogatit de modificarile ulterioare.
XI.3. Analiza de caz: cartierul Manastur din Cluj- Napoca
Desigur ne vom baza in cazul acestei analize pe criteriile propuse in capitolele
precedente. Astfel nu vom relua istoria urbana a acestui cartier drept scuza pentru
rezultatele nesatisfacatoare ale vietii comunitare.
Referindu-ne la nivelul colectivitatii restranse vom constata o prima
particularitate a acestuia: eterogenitatea. Aceasta este si o consecinta a diversitatii
provenientei locuitorilor, majoritatea neclujeni de origine, provenind din mediul rural
inconjurator, sau din orase invecinate, fie clujeni si instalati in cartier ca urmare a
cumpararii unui apartament. O foarte mica parte dintre locuitori sunt manastureni
neaosi, adica provin din Manastur, un sat romanesc din extravilanul Clujului, si a
carui legenda celebra exprima vocatia colectiva anticomunista a locuitorilor. Ei
locuiesc si azi in singurele case unifamiliale ramase de-alungul strazilor Lingurarilor
si Campului, sau foarte putine altele presarate si scapate de furia buldozerelor din

cine stie ce pricini pana la revolutie. Facilitatile oferite de stat au facut ca acest cartier
sa aiba o populatie relativ omogena sub aspectul varstei, majoritatea celor care au
cumparat locuinte atunci erau la varsta formarii unei familii. Eterogenitatea originilor
este dublata si de cea a educatiei generale si a formarii profesionale extrem de
diverse: muncitori necalificati, muncitori industriali, tehnicieni, functionari sau
profesori universitari. Sub aspect etnic populatia este covarsitor romaneasca cu un
procent de maghiari ce respecta procentul general pe tara (6%), iar sub aspect
religios, majoritatea populatiei este ordodoxa, restul religiilor fiind baptiste,
protestante, romano-catolice, evanghelice, greco-catolice si nici-un evreu (oficial
declarat).
Provenind din culturi diferite, regiuni diferite, religii diferite si avand o educatie
atat de diferentiata, populatia cartierului e pusa la un moment dat al istoriei sa
locuiasca in apartamente tip de blocuri reduse la cateva tipologii, la randul lor
dispuse in blocuri tip reduse la cateva tipologii, si presarate in spatiu intr-o asezare
relativ uniform distribuita, fara strazi, fara piete si fara un concept compozitional lizibil
la nivelul pietonului. Conceptul urban al anilor 70 era cel al urbanismului liber,
reperabil din avion sau cel mult din planurile de urbanism , la nivelul cetateanului de
rand dezordinea, lipsa de repere si confuzia fiind totale.
Nimic nu-i uneste pe locuitorii acestui cartier, vecinii de pe palier sunt la fel de
straini ca cei de pe strada si nici-o preocupare sociala nu pare sa-i adune in afara
celor strict administrative legate de cheltuielile de intretinere ale blocului, dar acest
lucru se poate expedia rapid prin plata la zi a taxelor si impozitelor. Gradinitele,
scolile sunt atat de putine, incat majoritatea copiilor familiilor cu pretentii sau stare
materiala sunt trimisi sa frecventeze in centru institutii educationale, de aceea
speranta unei coeziuni parentale a disparut si ea.
Intelectualii si fostii rurali sunt cei mai frustrati. Primii pentru ca nu-si gasesc
prieteni in vecinatate in afara profesiei lor si nu se pot identifica cu societatea in care
traiesc fiind distantati prin formatie, aspiratii, educatie, etc, iar ultimii sunt frustrati de
o sumedenie de valori ale vietii rurale, inclusiv aceea a apartenentei la o comunitate
ce avea o identitate certa, si fata de care se simt desradacinati. Este cunoscut faptul
ca majoritatea consatenilor se simt complici, se atrag si-si cauta relatii in virtutea
nostalgiei apartenentei la o identitate culturala.
Colectivitatea cartierului se prezinta dezolant sub aspect identitar ca o suma
de indivizi si de familii pe carea ii leaga doar un teritoriu geografic. Unitatea spatiala,
aceea a mediului urban comunitar este nu mai putin dezolanta.
Desigur nu exista coeziune sociala si nici preocupari comune, dar nici spatiul
destinat unor posibile activitati comune nu exista. Spatii de detenta, activitati
comune, festivitati, locuri de adunare, sau numai de odihna insotesc de obicei
dotarile obligatorii ce compenseaza functiunile centrului. In arhitectura istorica exista
strada si piata ca loc de manifestare comunitara. Aici nu exista strazi, ci o insiruire de
blocuri de-alungul unor artere principale de circulatie, si asta se intampla destul de
tarziu, dupa anii 80 cand apar si la noi efectele indicatiilor placarilor stradale. Apoi au
aparut indesirile si reindesirile a coror impact a fost unul devastator sub aspectul
compozitiei initiale, al orientarii si al controlului spatiului. Blocurile aliniate la arterele
de circulatie nu au (cele mai multe) prevazute din start spatii comerciale la parter si
au aparut imediat improvizatii de protectie fata de imixtiunea strazii, si fata de diverse
noxe. Parcajele adiacente strazilor interioare, sunt un prilej major de perturbare a
linistii.
Aspectul fatadelor blocurilor este derutant de anost si de asemanator, chiar
daca unii arhitecti au reusit sa gaseasca formule decente de plastica in limitele unui

limbaj cat se poate de limitat. Am putea face la rigoare o comparatie cu asa zisul
limbaj de lemn al perioadei comuniste devenit celebru (mai curand relevat) dupa
1990 si care ilustreaza abilitatea unor demagogi politruci comunisti de a nu spune
nimic in spatele unor formule standard consacrate si aplicate pentru mai toate
situatiile, sau mai bine zis o tipizare prin stereotipie excesiva a limbajului. Limbajul
acesta al blocurilor e limbajul de lemn al arhitecturii si azi, in ciuda liberalizarii
expresiei asistam la stereotipii formale care amintesc formule plastice tributare acelei
epoci si denota atat lipsa posibilitatii de adaptare, cat si lipsa continutului (adica a
expresiei spatiale ce inveleste un concept functional si structural contemporan), de
fapt lipsa talentului, pana la urma. Poate n-ar strica sa vorbim chiar de o arhitectura
criptocomunista.
In urbanism nu mai putin asistam in timpurile noastre la aceasta vocatie a
reintoarcerii la urbanismul liber sau urbanismul de lemn expresie a acelei
omogenitati a spatiului ce a condus la depersonalizare si la lipsa de identitate a
spatiilor urbane si, in ciuda faptului ca in intreaga lume azi se vorbste despre nevoia
eterogenitatii spatiului, a coagularii unor focare, a unor axe, drept suport al posibilelor
manifestari identitare, vedem abordari ce sufera aceeasi inadaptare si aceleasi
efecte redundante ale urbanismului de lemn. Norocul nostru e ca nu prea sunt bani
pentru realizarea unor ansambluri urbane de anvergura, dar cele mici (a se vedea
cazul ansamblului Casarom din Manastur), dovedesc aceasta lacuna de concept,
singura scuza ar fi ca, oricand actiunea poate fi asimilata unei indesiri, dar pericolul
de a adopta o astfel de tactica azi conduce la o si mai neplacuta concluzie cu privire
la moralitatea deciziei.
In ciuda aparentei lipse de elemente de personalizare, vom incerca in cele ce
urmeaza sa cautam elemente de particularizare a cartierului, astfel incat, printr-o
analiza sistematica, sa putem concluziona cauzele lipsei de identitate, dar si sa
putem formula un inceput de redresare posibil.
Ca particularitati geografice (Pg) vom descoperi la o privire mai atenta
cateva repere majore printre elementele cadrului natural. (Fig. 1)
Padurea Faget este un factor reper important dar care se constituie doar ca o
limita si nu ca un element luat in compozitie. Asa cum am mai insistat anterior,
padurea nu participa in nici-un fel la viata cartierului, ba mai mult este ascunsa privirii
prin diverse mijloace: placarea lizierei cu blocuri inalte ce formeaza un zid urias vizibil
de pe dealul Zorilor ca o cetate de beton ce mascheaza padurea din orice parte a
orasului, inchiderea axelor stradale cu cladiri inalte ce fac imposibila participarea
acestui element natural la compozitie. Deschiderea catre padure se putea realiza
creind compozitii in pieptene, sau in tesuturi concepute astfel incat padurea sa se
insinueze tot mai mult in situl construit, iar acesta sa se retraga treptat facandu-i loc,
asa incat limitele sa fie aproape invizibile. O mediere permisiva de ambele parti, nu o
transanta autoritara ar fi fost de dorit prin toate mijloacele: scara, regimul de inaltime
si chiar un mod de viata mai intimizat de proximitatea naturii ar fi permis
compensarea distantei fata de centru cu acest mod de viata retras in mijlocul padurii.
Panta terenului este inconstanta si prezinta o varietate de inclinatii si
numeroase elemente de particularizare: coline, versanti abrubti sau mai lenti, vai si,
evident zone plate. Aceasta varietate a inclinatiei terenului ar fi putut fi sursa de
inspiratie pentru obtinerea unui urbanism integrat sitului, folosind dispunerea
inteligenta a constructiilor pe teren, alaturi de adaptabilitatea compozitiei la
necesitatile terenului. Planurile inclinate, platformele si terasele insotite de ziduri de
sprijin, scarile, palierele si aleile urmarind curbele de nivel, jocul volumelor in

cascada, fac deliciul si pitorescul acestor locuri, iar terenul inclinat e deseori
exploatat prin accentuarea si nu prin anularea acestor pante.
Din nefericire nu se poate observa nici din planurile de sistematizare vreo
intentie de exploatare a pantei. De exemplu, desi panta cu o declivitate de 15%
permitea, nu s-au facut decalaje de jumatate de nivel, specifice acestei declivitati
care ar fi permis folosirea demisolului pentru garaje, in schimb s-a preferat
expunerea in fata blocurilor a parcajelor, astfel incat azi acestea s-au acoperit de
baraci de metal improvizate devenind jalnice garaje personale a caror prezenta
polueaza vizual si fizic zona.
Compozitia are drept elemente de baza blocuri lungi sub forma de bare
(forme specifice terenului plat, celui in panta ii e specifica ruptura deasa a
tronsoanelor) dispuse paralel cu liniile de nivel ale terenului deasupra unor taluze
masive sprijinite pe zeci de metri. (vezi blocul Sirena).
Nu numai conceptia urbana nu corespunde inscrierii in panta dar nici la nivel
de obiect de arhitectura nu se intrevede vreo intentie: decalarea cu un nivel sau cu
jumatate de nivel a tronsoanelor prin casa scarii, decalarea in plan pe diagonala a
tronsoanelor, folosirea perspectivelor oferite de vale de pe terasele obtinute prin
retragerea volumelor, accesele si curtile la nivelul terenului, sunt numai cateva din
formulele cunoscute ale abordarii arhitecturii pe panta.
Dintre factorii de reper ai reliefului amintim existenta a doua coline importante,
ambele avand un rol delimitativ: Calvaria situata in nordul cartierului, o prezenta
accentuata de monumentul istoric al bisericii cu acelasi nume si Colina, situata la
limita de vest ocupata de un motel relativ anost si azi marginalizata de viitoarea
constructie a spitalului de urgenta, o cladire masiva cu un plan in forma de Y si avand
o uriasa scara monumentala ce preia panta masiva a terenului, un alt exemplu
negativ de felul cum se abordeaza o panta.
Orientarea cardinala nu a fost un criteriu in compozitia urbana, astfel ca in
unele cazuri, apartamente intregi sunt expuse la nord, ceeace contravine oricarei
logici ecologice si produce consumuri de caldura si pierderi termice nesuportate de
autoritati.
Printre particularitatile morfologice (Pm) ale acestui cartier ne vom opri
asupra unor factori majori ai cadrului construit cansiderati ca repere : artere, noduri,
strazi si piete.
Pm1. Strada Maresal Antonescu (fosta Lingurarilor, fosta Primaverii) este
principala artera de circulatie, axa majora a cartierului, prevazuta cu trei mijloace
de transport in comun: tramvai, troleibus, autobuz. Se formeaza in dreptul pasajului
auto denivelat Calvaria avand directia sud, apoi, in dreptul giratiei isi schimba directia
spre vest. In continuarea sa spre est strada se numeste Islazului si continua cu
denumirea de Frunzisului directia legaturii cu cartierul Zorilor. O mica giratie, un
subreper al strazii despre care vorbim, marcheaza bifurcarea liniei de tramvai de cea
de troleibus si ar fi putut constitui o piateta daca era conceputa ca atare, avand in
vedere ca se situeaza in continuarea unui spatiu liber ce a fost realmente destinat sa
devina un mult dorit centru de cartier. O alta giratie marcheaza punctul terminus
vestic al liniei de tramvai.
Pasajul pietonal denivelat din dreptul intersectiei acestei artere cu strada
Parang e un alt subreper. Multa vreme neglijat si nefolosit, azi resuscitat si datorita
amplasarii bisericii greco-catolice dispuse drept cap de perspectiva ascensionala a
acestei strazi, pasajul a fost revitalizat prin privatizare si azi are o tinuta decenta si e
utilizat ca atare.

Pm2. Drumul european E60 numit si Calea Floresti constituie limita de sud a
cartierului si e marcat la randul sau de doua elemente importante pe care le vom
numi subrepere: pasajul auto denivelat Calvaria ce limiteaza cartierul in partea de est
si marele pasaj-trefla auto numit nodul Omega, de asemenea limitand cartierul in
partea de vest. Aceste doua pasaje sunt printre putinele din oras realizate la
standarde europene la vremea lor, si constituiau mandria realizatorilor de atunci,
dand un aer de urbanitate zonei si avand o amprenta identitara puternica.
Pm3. Strada Bucium constituie limita de vest a cartierului, si are importanta
unei rocade orasenesti, in schimb limita de est este marcata de strada Govora, o
straduta lipsita de importanta, dincolo de care se intinde fara limita spre est cimitirul
improvizat si dezolant de necontrolat. Reperul cel mai important este insa strada
Campului, nu atat pentru ca de-a lungul ei s-au pastrat pe latura de est case private
unifamiliale autentice, unele vechi de un secol, cat prin faptul ca dupa revolutie,
strada s-a extins spre padurea Faget cu un cartier de vile, astfel incat a devenit unul
din cazurile de studiu al arhitecturii rezidentiale reprezentative pentru mica noastra
burghezie in formare.
De-a lungul celor doua artere majore despre care am vorbit sunt insiruite
blocuri inalte de zece niveluri din panouri mari, sau din cadre de beton armat cu
inchideri din panouri mari,unele din ele avand la parter dotari comerciale sau servicii.
Din cauza regimului inalt al fronturilor, aceste artere sunt asemeni unor ziduri uriase
de beton, cu prea putine pasaje spre spatele acestor fronturi si creand un ecran
iexpugnabil la prima vedere, care in orice caz nu permite intuirea functiunilor de
dincolo, chiar daca acestea exista, si sunt importante cum e cazul pietilor
agroalimentare Flora, sau Ion Mester. Compozitia corespunde perioadei placarilor
stradale a anilor 80. Aspectul fatadelor de pe Calea Floresti si Maresal Antonescu
este total neinteresant, uneori urat agresiv prin cromatica cenusie degradat de timp.
Doar ici si colo portiuni de fatade finisate cu placaj de caramida aparenta in acord cu
finisajul dotarilor comerciale din aceeasi epoca complexul Minerva, Union, Bigul ,etc.
In spatele acestor limite compacte se afla in compozitii greu de sesizat, din
cauza multor indesiri si reindesiri, blocuri de P+4 etaje din panouri mari spoite alb, si
avand goluri impuscate pe fatadele perfect lise. Din loc in loc apar unghiuri ciudate
de intalnire a unor directii imprevizibile de perechi de directii ortogonale rezultate din
etapele repetate de indesiri si reindesiri ce s-au strecurat in limitele oricarui gol
ramas neconstruit. Aspectul cel mai haotic il reprezinta zona din spatele magazinului
Big, unde densitatea, criteriu unic de apreciere in epoca a devenit sufocanta iar
aspectul fatadelor complet neglijat.
Obiecte de arhitectura ca repere majore am putea numi bisericile, complexele
comerciale, dotarile spitalicesti si nu in ultimul rand benzinariile si toate acestea se
constituie in particularitati morfologice alaturi de marile artere de circulatie.
Pmb4. Biserica Calvaria situata pe colina cu acelasi nume este unul din cele
mai valoroase repere atat sub aspectul valorii intrinsece a monumentului istoric (azi
renovat) cat si sub acela al modului de integrare in sit. Prin accentuarea colinei
aceasta domina de la distanta perspectiva axei est-vest si este un cap de
perspectiva frontala si pentru cea de sud. Pe platoul din varful bisericii se mai pot
observa diversi ediculi destinati punctarii procesiunii calvarului, precum si urmele
santierelor arheologice ce au condus la stabilirea traseului incintei si a etapelor
bisericii.
Pmb5. O replica a precedentei s-ar putea considera biserica ortodoxa situata
pe strada Maresal Antonescu la o distanta ce permite dialogul vizual (4). Desi

neterminata, aceasta vadeste proportii svelte si o anumita eleganta accentuata de

verticalitatea tratarii golurilor ce se suprapune verticalitatii intregului ansamblu.
Singura obiectie a amplasamentului acestei biserici este faptul ca rapeste o
mare portiune de spatiu destinata viitorului centru de cartier ce ar fi trebui sa lege cu
o suita de dotari culturale cinematograful din zona Minerva de nodul Calvaria. Sansa
de viitor centru a acestei zone a scazut drastic in urma amplasarii unei benzinarii
Shell a carei servituti de circulatie au sectionat terenul si continuitatea parcursului
pietonal. Azi acest teren a devenit un loc de joaca pentru copii, presarat cu banci
vopsite tricolor si cu mici ingrediente de mobilier urban ce corespund gustului
cvasirural al municipalitatii. In plus, spre disperarea cetateanului urban a aparut chiar
la frontul strazii un wc public din beton, agresiv implantat alaturi de intrarea la
biserica.
Pmb6. Biserica reformata de pe strada Bucegi (5) era pana nu demult un
reper vizual puternic de pe una din arterele principale de distributie, strada Maresal
Antonescu. Valoroasa ca obiect arhitectural cu atat mai mult cu cat volumul masiv
marcat de un turn inalt este intim legat de casa parohiala, amplasamentul ei a contat
pe deschiderea pe care terenul o oferea catre centrul de greutate al cartierului. Din
pacate exact pe directia de privire dispre artera de transport in comun au aparut in
ordine: o benzinarie, apoi o cladire-hala P+1 cu aspect industrial si provizoriu
destinata unor servicii care a blocat vederea spre biserica dar a lasat sesizabil turnul
si o parte din acoperis, dar in final o firma de constructii si arhitectura Casarom isi
permite amplasarea unor blocuri de P+4 in putinul spatiu ramas liber, dispozitia
acestor blocuri-bara fiind la un unghi de 45 grade fata de directiile din jur, si creind
impresia ca efectiv altfel puse nu incapeau. Atitudinea urbana este cu atat mai
condamnabila cu cat astfel de gesturi erau proprii perioadei comuniste cand
directivele de sus nu puteau fi ignorate, sau cel putin arhitectii ce profesau in acele
timpuri nu reuseau sa se opuna. Rezultatul este aparenta haotica si chiar
dezagreabila a acestor blocuri de pe strada Antonescu si taierea definitiva a
perceptiei bisericii reformate de pe aceasta directie principala.
Pmb7. Biserica greco-catolica situata pe strada Maresal Antonescu in dreptul
pasajului pietonal subteran (6) ofera cap de perspectiva ascensionala de pe strada
Ravasului dar si de pe Parang. Amplasamentul acestei biserici aici incheie orice
discutie legata de crearea unui centru de cartier asa cum fusese initial prevazut de
catre proiectanti. Amintitele interventii urbane din apropiere de dupa 1990 reusisera
oricum sa anuleze aceasta posibilitate. Marimea, masivitatea si forta volumului
distrug orice dialog posibil cu alte repere arhitecturale, iar respiratia de care orice
monument ecleziastic ar trebui sa beneficieze pentru acces si perceptie, cu atat mai
mult la bisericile de rit bizantin care pretind spatiu exterior pentru procesiune nu
poate fi realizata caci biserica e front la strada cu latura de nord. Inca neterminata,
limbajul sau formal trimite catre perioada romana si romanico-bizantina: turla
puternica si dispusa asimetric in coltul volumului, arcaturile in plin cintru, cupola
centrala ca si cele ale absidelor scunde si usor aplatizate, dar mai ales asezarea
gravitationala statica si masiva a volumelor, golurile mici si predominanta plinurilor de
zidarie, etc.
Pmb8. Biserica baptista din Manastur e situata pe strada Motilor foarte
aproape de Calvaria . O cladire de tip hala cu un singur nivel, avand un acoperis cu o
cornise larga sustinuta de pilastrii angajati ce se evazeaza curb spre exterior, vopsita
alb, cladirea nu poate constitui un real reper caci nu e vizibila de pe strada, decat
intre doua blocuri.

Repere majore ale cartierului mai pot fi considerate complexele comerciale

pe care le vom nota cu R1...n
R1. Complexul Flora (7) este amplasat in partea de nord a cartierului in
spatele frontului de sud a Caii Floresti. Este un reper greu sesizabil de pe aceasta
strada accesul din aceasta directie se face prin gangurile de acces ce strapung
frontul de blocuri P+10. Celelalte accese catre piata agro alimentara propriuzisa sunt
dinspre est si vest si anuntarea lor este complet neglijata. Complexul in sine e o
cladire sub forma de u in plan si cu o inaltime de P+1. Piata ce completeaza latura de
sud a complexului s-a nascut spontan si desi e una din cele mai importante piete ale
cartierului, are un caracter de improvizatie cu disfunctiuni numeroase si un aspect
necivilizat. Aceasta functiune spontana a proliferat o sumedenie de alte functiuni
conexe celei principale, cum ar fi bazarul, de pilda. Fatadele complexului sunt fatade
cortina gratie sistemului structural pe cadre si stalpi de beton armat, azi destul de
degradate si compromise din cauza poluarii functionale (in partea de nord si de sud
au aparut gherete cu produse nealimentare) si a poluarii estetice a structurilor
improvizate si cu aspect dezordonat ce acopera aceste gherete.
R2. Complexul Minerva (8) este situat in centrul de greutate al cartierului la
strada Maresal Antonescu, retras fata de aceasta cu cca 50 de metri si prilejuind in
acest fel o piateta larga si generoasa ca spatiu tampon intre transportul in comun si
comertul propriuzis. Dupa multe intrebuintari abuzive si intamplatoare a acestui
largo azi asistam la ocuparea frontului stradal cu diverse structuri ce obtureaza
destul de mult din fatada complexului comercial si care sunt aparute in etape si
scopuri diferite, si poarta astfel limbajul formal eterogen si nearmonizat al acestor
scopuri: un mic Mc drive Mc Donalds cu alura sa rurala tip, extrem de negasita in
peisajul construit inconjurator, o structura metalica aparenta hi-tech a carei
anvelopare parietala e in totala contradictie cu acoperisul si a carei poluare provine
mai ales din reclamele si firmele stridente si agresive, niste chioscuri tip de ziare si
o alta constructie gen ghereta, etc. Singurul efect benefic al ultimilor ani este
gazonarea spatiului ramas nefolosit si pavarea aleilor pietonale, iar noaptea
luminarea totala a spatiului prin intermediul unor felinarea cu un design surprinzator
de placut. Revenind la complexul Minerva, acesta s-a dorit la origine ca fiind o
dominanta orizontala subliniata de cornisa lata de cca 1,5 metri si vopsita alb a
corpului parter principal cu functiune comerciala, peste care pluteau cele cateva
turnuri de P+10 ale blocurilor de locuit. Aceasta imagine a fost inlocuita cu cea
descrisa mai sus, consecinta a lipsei de proiect de detaliu si de concept urban
coerent a zonei.
R3. Complexul Union (9) este pana acum una din cele mai reperabile cladiri
din cartier, din mai multe motive: unul ar fi faptul ca este situata la frontul stradal,
ceea ce a impiedecat obturarea sa de catre alte cladiri; alt motiv este simplitatea si
acuratetea fatadei principale dezvoltata pe orizontal, care la etaj alterneaza panouri
pline din caramida aparenta cu fante verticale de ferestre intr-un ritm bine studiat.
Terasele largi de la etaj prezinta balustrade marcate de asemeni orizontal si
numeroase rampe care dau dinamism si accente fatadei. Impreuna cu
cinematograful finisat de asemeni cu caramida aparenta faceau pana in 1990 o
unitate de tratare plastica. Azi in fata cinematografului s-a ridicat un bloc urias de 10
niveluri cu ocazia caruia, din fericire, s-au continuat si finalizat amenajarile exterioare
ce leaga cele doua zone comerciale adiacente (Union si Minerva) si care, fiind
finisate cu ceramica de culoare roscata, au reusit sa armonizeze cromatic si formal
cu volumele din jur.

R4. Magazinul Big (10) e un reper vizual major pe latura de sud a strazii
Islazului si a cumulat pana acum cativa ani functiunile unui magazin universal.
Economia de piata a demonstrat ca statul nu mai e capabil sa stapaneasca
problemele in conditiile concurentei si acum aproape toata cladirea e golita si se
asteapta inchirierea spatiilor de catre firme private. Avand o inaltime de patru niveluri,
cu o terasa suprainaltata peste nivelul trotuarului la parter si o alta la etaj, cladirea e
un volum cubic masiv si greoi, cu o plastica interesanta pe inaltimea traveii dar care
devine brutala la nivelul intregului. Panouri de caramida aparenta ce ar aminti de cele
de la Union sunt utilizate aici in alte proportii mai putin reusite. Socul vizual este
asemanator cu cel de la magazinul Central din zona istorica a orasului, insa
contrastul cu vecinatatile este mai diminuat din cauza altui raport de scara si a unui
context construit existent mai afin atat ca epoca cat si ca plastica.
R5. Complexul Pasaj e de fapt o amenajare a parterului unui bloc de locuinte
P+7 situat la nivelul pasajului subteran pietonal de pe strada Maresal Antonescu.
Terasa larga ce precede spatiul de intrare are o personalizare gratie acceselor pe
rampe de scari sau planuri inclinate ce dinamizeaza peisajul.
R6. Complexul Sirena (11) este de asemeni amenajat la parterul unui bloc de
locuit P+4 dispus pe o terasa artificial amenajata situata la cca 4 metri inaltime fata
de trotuar de care e despartita de un taluz ce incepe deasupra unui zid de sprijin de
beton. Taluzul e inclinat la 45 de grade si inierbat, iar accesele laterale la magazin se
fac pe rampe ample de scari. Fatada blocului este un perete plin, lis si cu goluri de
ferestre impuscate fara nici-o intentie plastica, ba chiar cu o agresiv lipsita de gust
cromatica (galben lamai cu roz de pilda). Parterul este o mare vitrina de asemeni
avand un acelasi plan vertical si pe care se afla cele patru intrari ale complexului.
Volumul bara nu a fost conceput sa profite de panta foarte accentuata a terenului pe
care o anuleaza ascunzand-o. O ieftina incadrare in teren nu atat sub aspect
pecuniar cat conceptual, rezultat al nestiintei, neinspiratiei, neintentiei de nici-un fel,
un exemplu tipic de felul cum se proiecta in anii 70-80 la Institutul de Proiectare unic
al marelui oras cum este Clujul.
R7. Piata Ion Mester (12) este unica piata agro alimentara din oras acoperita
si se afla in interiorul zonei de locuit cu acelasi nume, dar e accesibila si de pe strada
Islazului, undeva pe frontul stradal vis-a-vis de Big. Rezolvata bine sub aspect
functional, si cu o structura si anvelopa decenta, este deocamdata unica ce asigura
standardele cerute de normative pentru o astfel de functiune. Singura observatie este
ca nu e semnalata din strada Islazului si deci nu poate fi considerata reper zonal, si
ca, tot perimetrul pietei a fost ocupat de garaje metalice pentru locatari a caror
aspect dezolant diminueaza calitatile spatiului.
Dintre particularitatile morfologice ale unei zone, pietele urbane trebuie sa
constituie un punct de plecare in actul de conceptie al unui cartier.
Cartierul Manastur nu are azi nici-o piata urbana desi e rezidenta a 120.000
de locuitori. In comparatie, piata urbana de la Seinajoki, Finlanda, unde centrul de o
prestanta impresionanta a fost conceput de marele arhitect Alvar Aalto a fost
destinata unui numar de numai 1500 locuitori.
In cazul cartierului Manastur mereu nu s-au gasit resurse financiare, dar ceea
ce este mai rau e ca, nu s-a pastrat un teren destinat centrului de cartier care, in
orice situatie sa fie considerat tabu, sa fi fost elaborat proiectul de centru si toate
variantele si etapele de evolutie sa fi tinut cont de acest lucru. Mai mult, dotarile de
centru de cartier care s-au dovedit indispensabile pe parcurs trebuiau sa existe in
proiect si sa fie executate conform acestuia, astfel incat intregirea centrului sa fie

facuta in etape, dupa posibilitatile financiare, dar a carui conceptie sa ramana unitara
chiar in conditiile de completarea ulterioara a mai multor generatii.
Nu a fost conceput deci un sistem urban a carui logica sa fie atat de lizibila si
convingatoare incat sa faca aproape imposibila nerespectarea planului director.
Istoria conceptiei si evolutiei cartierului e cunoscuta de catre profesionisti, iar
in studiul de fata a mai fost abordata cu ocazia descrierii etapelor de dezvoltare ale
Clujului. In cateva dintre etape erau prevazute terenuri pentru centre de cartier. De
pilda primul centru a fost propus pe axa nord-sud in zona pasajului pietonal subteran,
incepand de la complexul Flora si, strabatand strada serpuitoare Parang pana
aproape de padure. Evident proiectul nu a putut fi realizat, a fost abandonat si, din
pacate s-au construit imediat dupa revolutie, dotari care, fiecare a contribuit la
stoparea dinamicii centrului. Astfel, in ordine cronologica scoala elementara a carui
curte ingradita se interpune circulatiei fluiente spre Flora, apoi complexul Pasaj,
benzinaria, garajele metalice improvizate, ansamblul Casarom si biserica grecocatolica, toate acestea sunt dispuse pe aceasta axa numai ca au fost amplasate fara
concept, nu indiferente una fata de alta ci, as putea spune, agresandu-se una pe
alta, obturandu-se si anulandu-si valoarea. Dotarile s-au dispus intr-o desordine si
dezacord greu de imaginat, spatiul devenind azi unul din cele mai destructurate,
ireperabile si haotice zone urbane ale orasului.
O alta pozitionare a centrului de cartier a fost de asemeni dispusa pe axa nord
sud a cartierului, doar ca deplasata spre est fata de prima, pornind din dreptul
Calvariei la nord si pana la cinematograf la sud. Terenul a fost tinta mai multor dotari
majore menite sa sustina o piata urbana care sa anime posibile evenimente colective
si sa polarizeze multimi cu ocazia unor festivitati sau sarbatori populare. Biserica
ortodoxa amplasata cam la jumatatea axei nord- sud, prin alura, pozitia si importanta
ei nu ar fi distrus intentia unui centru de cartier, in schimb amplasarea unei benzinarii
Shell avand o arhitectura tipizata agresiv comunicationala si servitutile obligate de
circulatia auto a taiat definitiv posibilitatea creerii unei piete urbane ce in principiu
trebuie sa fie un receptacol de evenimente multiple.
Lipsa centrului, a pietei urbane este principala cauza a lipsei de identitate a
cartierului. Putem adauga si alte subcauze care au anulat dezvoltarea acestui centru:
destructurarea spatiilor din dreptul intersectiilor de circulatii, in special acelea care
purtau virtualitatea dezvoltarii unui centru; construirea ad-hoc, dupa interese de
moment, in lipsa unui plan urbanistic director care sa reglementeze sub toate
aspectele aceste insertii urbane. Exista o carenta uriasa in exercitarea profesiei de
arhitect urbanist in Cluj, aceea a lipsei de fermitate si consecventa in impunerea
Planului Urbanistic General si de Detaliu, si mai ales in respectarea cu strictete a
acestora. Pe de alta parte, nu mai putin, arhitectul proiectant de obiect de arhitectura
nu a tinut cont de cadrul existent construit si a creat orgolios, volume ce formeaza cu
restul cadrului spatii nearticulate, dezordonate si haotice. Exemplul cel mai strident
este perceptia blocurilor Casarom (13) de pe strada Maresal Antonescu si obturarea
bisericii protestante conceputa pentru aceasta perspectiva. O asemenea insertie
urbana s-a mai facut doar in anii 80 in zona de sud-est a cartierului, unde blocurile
nou dispuse nu s-au putut strecura in spatiul liber dintre blocuri decat prin rotirea
tramei ortogonale la 45 de grade, astfel ca intalnirile dintre capetele blocurilor dau
efecte intamplatoare, urate si de nesimilat.
Lipsa de coerenta spatiala, de comprehensibilitate si de armonie contribuie la
neasimilarea cadrului urban de catre cetatean. Nici cetateanul educat vizual nu-si
poate asimila spatiul caci este mai constient decat primul de scaderile, incoerenta
sau lipsa de logica a acestuia.

Inexistenta unor recipiente urbane care sa asigure manifestari colective:

religioase, sportive, sarbatoriri, festivaluri, adunari publice electorale, sau culturale
are drept consecinta pasivitatea sociala si dezinteres fata de propriile probleme, si
mai grav, lipsa de coeziune sociala a colectivitatii. Pe linie consecutiva, acest lucru
defavorizeaza constientizarea apartenetei la o colectivitate si cu atat mai putin
afirmarea identitatii de grup. In Manastur singura manifestare seriasa colectiva s-a
agregat in jurul ideeii greco-catolice, rit interzis in perioada comunista si care, multa
vreme dupa revolutie nu a beneficiat de un spatiu liturgic, astfel incat, credinciosii se
adunau in aer liber pentru a asista la slujbele religioase.
In ciuda acestui fapt, de o asumare a apartenenei culturale inca nu poate fi
vorba si, deocamdata cadrul construit, arhitectura proiectata astfel incat sa sugereze
un eveniment simbolic, de memorie colectiva, sau de constientizare identitara,
lipseste cu desavarsire.
Manasturul e un exemplu negativ in cazul identitatii culturale locale, iar haosul
urban, virtute excelent valorizata de japonezi, iata, in cazul acesta nu a ajuns sa
devina sursa creatoare, deocamdata. Impresia pe care o ai este ca acest cartier nu a
fost facut pentru a trai in el in sensul de a te bucura de viata, ci doar pentru a-ti
duce zilele adica a avea un loc de dormit si de mancat. Nici-o bucurie a privirii nu a
fost permisa, chiar daca asta nu ar fi costat nici-un ban, cum ar fi fost de exemplu
deschiderea spre padure a strazilor.
XI.4. Spatiul urban identitar. Seinajoki. Finlanda
Cazul oraselului Seinajoki este luat aproape la intamplare din numarul mare
de cazuri asemanatoare raspandite pe teritoriul Finlandei: Jyvaskila, Saynatsalo,
Viipurii, Rovaniemi, Tapiola, etc. Am considerat ca acestea sunt cazuri fericite de
identitate arhitecturala locala rezultate din comanda beneficiarului (comunitatea
locala) catre un arhitect cu prestanta (Alvar Aalto) si care a fost asumata de utilizatori
constienti ca ceasta arhitectura ii reprezinta si constituie un moment memorabil in
istoria acelei colectivitati.
Ansamblul centrului urban e alcatuit din cateva cladiri reprezentative: cladirea
primariei, devenita deja celebra prin numeroasele citari bibliografice si comentarii
admirative pe care le-a starnit, (fig. 3, 4) formeaza impreuna cu biblioteca si cu
teatrul o piateta publica civica, in pandant cu cea religioasa ale carei componente
sunt biserica, clubul in forma de U intors spre biserica intrerupt in dreptul accesului in
piateta si clopotnita ca element dominant pe verticala. Cele doua piatete sunt legate
de o esplanada larga dispusa est-vest marcata prin tratarea unitara a pavajului si a
mobilierului urban si separate de o strada ce traverseaza perpendicular esplanada.
Polul religios de la est este unitar prin tratarea cromatica alba a ansamblului,
prin masivitatea si linistea plinurilor si prin delicatetea fantelor verticale ale
deschiderilor.(fig. 5)
Polul laic este somptuos, colorat albastru violet lucios (placaj ceramic) si
primitor cladirea reprezentativa fiind cea a primariei dispuse pe o colina artificial
creata din trepte gazonate a caror geometrie rafinata invita la un parcurs ascensional
ce duce spre cele patru usi de acces, volumul principal al receptiei publice inaltanduse pe piloti si oferind in partea opusa colinei gazonate un portic si o scara de acces.
Latura lunga a volumului bibliotecii este alba si prezinta lamele orizontale ce
urmaresc o usoara dinamica unduita. Volumul principal public al primariei colorat
albastru-violet continua cu altul relativ privat ce e tratat in alb si lemn natur prin
alternarea pe orizontala a parapetilor ferestrelor cu fantele continue pe colt ale
vitrajului. Dinamizarea colturilor se face prin decalarea pe verticala a benzilor albe si
a celor de vitraj si preluarea unor suprafete rezultate cu finisaj de lemn. Reluarea

albului in extrema opusa polului religios, este o replica de echilibru in raport cu

dinamismul violetului din centru.
Cei doi poli ai ansamblului ar putea fi interpretati ca reprezentand puritate,
credinta, liniste si incredere in transcendenta in cazul albului, caci toate bisericile lui
Aalto sunt albe, si, respectiv, reprezentativitate, ludic, lumesc, sau studiu in cazul
violetului-indigo. Nu poti sa nu admiri frumusetea ansamblului care respira
generozitate prin distantele largi de perceptie ale parviului ce se ofera sub forma unei
dale urbane ample pietonale, de-a lungul careia arhitectura se ofera privitorului tot
mai surprinzatoare pe masura apropierii, relevand detalii de o noblete si o
perfectiune aproape desavarsite. (14)
Revenind la conditiile realizarii unei identitati arhitecturale locale, sunt aici de
precizat cateva aspecte: unul, acela al identitatii devenite, dobandite in urma
exersarii in acelasi mod a unei productii arhitecturale traditionale luate ca model activ
si care e capabila sa genereze alte modele, si celalalt, cazul Seinajoki, acela al
identitatii propuse ca model, din cauza recunoasterii valorice a creatiei arhitecturale
a lui Aalto considerat reprezentativ pentru Finlanda si consacrat deja in universal. In
acest ultim caz, colectivitatea locala, coerenta si omogena sub aspect economic,
religios si educational (in Finlanda in 1978, 98% din populatie avea studii superioare)
constientizeaza apartenenta la o cultura, si-o asuma si contribuie la afirmarea ei
stimuland creatia unui reprezentant al culturii finlandeze, la randul sau asumat de
catre intreg poporul finlandez. Acestuia i se incredinteaza propunerea unui cadru
urban ce va deveni loc identitar, loc de evenimente, de memorie si de mandrie locala.
XI.5 Spatiul comunitar identitar traditional.
Cazurile prezentate mai jos fac parte din acea familie de cazuri unde
identitatea a devenit printr-un indelung exercitiu al traditiei.
Vom incerca o comparatie fertila intre satul romanesc traditional ardelenesc si
satul grecesc. Traseul si criteriile analizei vor fi aceleasi ca si pentru cartierul
Manastur, semnaland particularitatile geografice, entropice, istorice, morfologice si
semantice. Dar vom accentua mai ales faptul ca acestor particularitati li s-a dat un
altfel de raspuns de catre comunitatea rurala traditionala, ca urmare a unui firesc
proces de constientizare, asumare si recreare a spatiului in acelasi mod de-a lungul
veacurilor si astfel s-a ajuns la spatiul comunitar identitar.
De asemeni este bine de precizat ca anumite ideologii, mai bine zis atitudini
ideologice sunt dominante in cazurile de analiza. In cazul cartierului Manastur, dat
fiind faptul ca analiza s-a produs pentru situatia prezenta, putem conchide ca,
ilustrativa pentru coplesitoarea majoritate a spatiului construit (cca 90 %) este
amprenta politicului de tip totalitar, in defavoarea civicului democratic si in absenta
oricarei tendinte de semnalare a vreunei intentii de constructie religioasa pana in
1990, deci pe o durata de o patrime din etapa luata in discutie. Dupa 1990,
importanta semnificatiei religioase domina (exemplul celor cinci biserici noi este
elocvent), dar spatiul religios exterior nu exista caci nu au mai ramas rezerve.
Politicul e secundar sau mai bine zis secondeaza religiosul, dar civicul e inca total
inexistent. Semnalam totusi vitalitatea pe care artera principala de circulatie (Maresal
Antonescu) a dobandit-o spontan in ultimii ani, animatia datorindu-se in cea mai
mare parte privatizarii si economiei de piata, libertatii de expresie vizuala si
multifunctionalitatii ce asigura oriunde aceasta vitalitate.
In cazul orasului Seinajoki , religia si civicul sunt egale, iar castigul de cauza il
are politica democrata ce-si consolideaza astfel pozitiile.
Acelasi lucru il putem spune in cazul exemplelor de spatii identitare ale unor
comunitati rurale traditionale. Aici religia e foarte puternica, iar spatiile colective sunt

subordonate monumentului religios. Dar nu mai putin centrul comunitar traditional e

locul unde au loc manifestarile legate de sarbatorile laice: targuri, manifestari sau
comemorari istorice, serbari traditionale asa zis barbare sau pagane, sau pur si
simplu adunarea in zilele de odihna, horele de sfarsit de saptamana, sfatul batranilor,
petrecerile comune, nunti, botezuri, chermeze, etc. Civicul e la fel de puternic ca
religiosul, primarul la fel de important precum preotul. Acolo unde a existat o obste a
satului, aceasta se constituie in a treia putere.
Paricularitatile geografice ale asezarii rurale valoroase sunt determinantele
cele mai valorizate in spatiul construit. Situl localitatii a fost ales mai cu seama din
perspectiva avantajelor si a protectiei pe care acesta il putea oferi. Situl a fost
valorizat prin respectarea conditionarilor sale, prin accentuarea sau sporirea
calitatilor sale.
In primul caz luat in discutie, cel al Poienei Sibiului, (15) relieful accidentat
este supervalorizat in compozitia planului: ulite serpuitoare si fundaturi perfect mulate
pe sit, gospodarii ingenios amplasate pe versanti si oferind capete de perspectiva
studiate parca pentru fiecare directie, planimetria e adaptata si diferentiata pentru
fiecare gospodarie, fapt ce sporeste identitatea locului.(fig. 6)
Tipurile caracteristice ale strazilor sunt relevante pentru intelegerea perfecta a
integrarii in sit, nu numai a unei gospodarii ci a sirurilor de gospodarii, iar studiul in
sectiune a terenului facut de autorii monografiei acestui sat (fig. 7), descopera cel
putin sase tipologii ale raportului: panta, sir de case, strada, toate demonstrand
libertatea de gandire, logica si inteligenta creatiei populare romanesti.
Elemente dominante ale geografiei locului, asa zisul DATUM al locului cum il
numeste Ching, subordoneaza orice demers entropic si astfel rezulta o minunata
concordanta intre natura si faptul construit.
Particularitatile morfologice ale satelor se nasc din datumul sitului ce
determina tipologia generala, structura, tesutul, silueta si amplasarea centrului.
Satele romanesti colinare din zona Sibiului si Brasovului sunt determinate ca
structura de configuratia vailor si a trecatorilor ce devin strazi, alei, sau fundaturi, iar
massa construita tapeteaza pantele colinelor in incercarea de a face loc
gospodariilor private, mult mai largi decat in alte parti, deoarece sursa principala a
existentei acestor locuri e cresterea animalelor.
Golfurile Marii Egee (16) sunt DATUMUL satelor litorale grecesti si si spre
acestea se indreapta radial-concentric toate strazile si toate perspectivele. (vezi,
satul Hidra, din insula cu acelasi nume, golful Saronic, fig. 8, 9)
Atunci cand datumul e muntele, casele il escaladeaza pastrand mereu directia
marii ca deschidere principala ca de pilda la Skyros, insula Skyros, Sporades, (fig.
10) sau satul Anavatos, Chios, (fig. 11).
Pitorescul enorm al satelor grecesti consta tocmai in contrastul permanent
dintre orizontalul infinit si linistit al marii pe de o parte si verticala dinamica si
nelinistitoare a stancii ce iese din mare sau a muntelui ce domina partea opusa ca la
Santorini (fig. 12). Adaptarea fiecarei portiuni de stanca, domesticirea si locuitatea
fiecarei suprafete este aici absolut incantatoare. (fig. 13) Urcusuri pe trepte comode
cu traseu contorsionat, ziduri de sprijin, constructiile ce ies din stanca formeaza
impreuna cu circulatiile un tesut organic ce inveleste stanca salbatica si stearpa
innobiland-o. Contrastul albului ce defineste interventia omului si cenusiul arid al
stancii e mediat de albastrul infinit al cerului si al marii ca fundal si, punctat de tufele
de verdeata si de ambientarea florala discreta, vioaie si multicolora.
Armonia caselor vechi din satul Mystras cu imprejurimile este insa de alt tip.
Aici invelitoarea din tigle dispuse in siruri si mulate pe cupolele sau pe pantele

acoperisurilor de culoare rosiatica ofera un contrast cromatic sa zicem mimetic naturii

(maro-verde, fig 14).
O cetate veche, Skyros (fig. 13), o biserica, Agios (fig. 15), sau un castel,
Astipalea (fig. 16) incoroneaza muntele atunci cand acesta e datumul locului. Pozitia
acestora accentueaza si domina imprejurimile la mare distanta pe pamant si pe ape.
Sub aspectul particularitatilor morfologice ale spatiului comunitar traditional,
remarcam subordonarea acestuia unui monument religios. De cele mai multe ori
biserica ofera cap de perspectiva mai multor strazi: la Areopolis in Peloponez (fig.
17), la Tinos in Ciclade (fig. 18)
In mod diferit, in satele romanesti din Transilvania, biserica de lemn este
amplasata colateral spatiului centrului pe o colina dominanta, atestand astfel faptul
ca functiunea de comunicare si simbolizare este mai importanta si poate si din ratiuni
practice cum ar fi proximitatea cimitirului (indeobste asezat pe dealuri) si strategia in
raport cu pericolul inundatiilor, ca la Fildu de Sus (fig. 19). Valoarea de dominare a
sitului este diminuata la Dragu (fig. 20) de aceea de semnalare discreta din mijlocul
unei vegetatii abundente si salbatice a unei oaze de seninatate, credinta ancestrala
si paradis.
Centrul, vatra satului e un loc larg, polifunctional, situat la o rascruce
importanta in cadrul careia unul din drumuri duce la biserica. Aici, in centru se afla si
casa parohiala si alte cateva cladiri aulice (dintre care primaria e nelipsita), sau
comerciale (pravalia si carciuma). Aici se aduna batranii la sfat si tinerii la hora. Aici
se iau hotararile majore ce privesc comunitatea si tot aici se infiripa relatii definitorii
pentru viitorul locuitorilor. Parviul pietii e batatorit, pietruit sau, in cazul satelor
grecesti, pavat cu lespezi ca in Ciclade. (fig. 21). Traditia a fost transmisa si micilor
orasele grecesti unde s-au conservat mai ales valorile patrimoniale din zona centrala
si reprezentativa, chiar daca azi sunt centre turistice cosmopolite si rafinate ca in
orasul Kos din Dodekanez, (fig 22).
Maurice Cerasi incercand sa defineasca trasaturile fenomenului urban, afirma
ca unul dintre acestea este transmiterea formei istorice. In analiza noastra l-am
numit semantica formala. Pentru ca transmiterea formei istorice presupune mai intai
constientizarea valorii acestei forme, insusirea ei ca fiind reprezentativa pentru
comunitate, selectarea si recrearea acestei forme in vederea sporirii acestei valori.
Ori incarcatura semantica nu inseamna neaparat transmiterea formei istorice, ci
poate insemna chiar o negare a acesteia, o prefigurare, in orice caz o atitudine mult
mai libera si mai diversa.
Forma traditionala a locuintelor din satul Pelion (fig. 23) sau cele din
localitatea Alefkandra numita si Venetia din Mikonos (fig. 24) este una din
manifestarile de continuitate ce atesta atasamentul comunitatii fata de aceste forme
si conduce in mod firesc la aparitia identitatii ca fenomen cultural. Nu intamplator
zona e vizitata de mii de turisti si prosperitatea sa se datoreaza printre altele si si
altor valori traditionale formale sau simbolice: moara de vant, biserica, sau simbolul
pelicanului.
In satele romanesti cea mai puternica continuitate a formei istorice se observa
in arhitectura locuintei dar si a bisericii pana la mijlocul secolului XX. In ultimii zece
ani, contaminarea facuta de modelul urban interbelic propus de Pomponiu si Cristinel
atinge intr-o forma simplificatoare ruralul care, putem spune ca traverseaza azi o
criza generala profunda inclusiv una valorica, iar cauza acestei crize este ruptura in
continuitatea educationala a ultimilor cincizeci de ani.

Arhitectura aulica a contaminat arhitectura locuintei rurale inca din secolul

XVII. Ilustrativ pentru aceasta e studiul pluridisciplinar girat de I.C.C.P.D.C. Bucuresti
citat mai sus.
NOTE CAPITOLUL XI
1. Adriana MATEI, Unele consideratii privind rezidentialul clujean, Buletinul
stiintific al institutului Politehnic, nr. 22/1979, p.16-26
2. Adriana MATEI, Mutatii sociale ale conceptului de locuire in procesul de
urbanizare, Revista Arhitectura nr.1/1979
3. Alexander MITSCHERLICH, Was sollans unseren Stadten verden?, Revista
Bauen & Wohnen, martie 1969
4. Arhitect Radu SPANU
5. Arhitect NONN Tibor
6. Arhitect Cristina HARAGUS
7. Arhitect Adrian MIHAI
8. Idem
9. Idem
10. Arhitect Mircea MOLDOVAN
11. Arhitect Ion ARBOREANU
12. Arhitect
13. Arhitect Serban TIGANAS
14. Revista Arkkitehti, nr 7/8, 1976, Helsinki
15. Mioara si Ioan MATEI, Sociologie si sistematizare in procesele de dezvoltare,
Ed. Tehnica, Bucuresti, 1977
16. Ghid turistic Welcome to Hellas, Atena, 1997
CAPITOLUL XII
ARHITECTURA CA RESURSA IDENTITARA A DEZVOLTARII LOCALE
XII.1 Procesul de creatie al unei identitati locale.
Pentru inceput ne vom referi la cele sase principii ale lui Maurice Cerasi care
definesc spatiul comunitar urban, pe care le vom trata in compatibilitatea lor cu
spatiul comunitar rural. (1)
Acestea sunt: continuitatea, omogenitatea, recognoscibilitatea, nevoia de a
avea functii publice, depasirea sistemului local, transmiterea formei istorice.
Continuitatea spatiala este inteleasa in sensul agregarii functionale si
estetice a spatiului (pietii) care se concentreaza asupra lui insusi.
Omogenitatea are intelesul de armonizare formala, de unitate stilistica si de
expresie. Semnalam aici in treacat pericolul unei altfel de interpretari posibile.
Calitatea de recognoscibilitate a ansamblului spatial tine de acele elemente
particulare, unice si irepetabile care compun spatiul, vidul, massa, elementele
urbane, raporturile dintre acestea si dintre ansamblu si contextul in care e inserat
spatiul.
Necesitatea de a avea functiuni publice investeste spatiul cu acea calitate
care ii confera apartenenta comunitara, el fiind proprietate colectiva in administrarea
careia cetateanul privat nu e responsabil decat indirect.
Pana aici nimic nu deosebeste spatiul comunitar urban de cel rural.

Principiul al cincilea conform caruia functiunile locale se insereaza intr-un

sistem mai vast si aluzia unui fel de subordonare spatiala asemeni celor
institutionale (vezi posta de cartier, de oras, sau posta nationala), este discutabil in
cazul spatiului comunitar rural. Discutabil dar nu excluzibil. In urban exista o
ierarhizare spatiala a spatiilor de agregare sociala cum ar fi gradarea: scuar, piateta,
piata, sau strazi de importanta locala, oraseneasca, judeteana, nationala, europeana,
etc. In rural nu se exclude ierarhizarea, gradarea, doar ca totul e la o alta scara:
alveole, rascruci, piata mare si de asemeni: fundaturi, stradute (ulite), si strada mare
(ulita satului). Am putea conchide ca si aici exista o inlantuire de sisteme, doar ca
reprezentativitatea lor e una strict locala, rareori depasind acest stadiu. Atunci cand
acest lucru se intampla, identitatea locala aspira la una regionala devine o resursa
sigura de dezvoltare. Cazul castelului Bran discutat mai sus a fost, credem, suficient
de elocvent.
Principiul continuitatii formei istorice ar putea fi serios atacabil din prisma
faptului ca exista centre urbane noi cu o expresie stilistica inedita si care au in sine o
puternica personalitate. Cel mai rasunator exemplu este cosmopolitul si eterogenul
sub aspect stilistic centru contemporan al Berlinului.
Rupturi ale formei istorice au mai existat si este stiut ca cea mai de seama
dintre acestea a fost cea facuta de catre modernism. Exista o sumedenie de centre
urbane moderne si postmoderne in special in orasele satelit ale marilor capitale. Nici
o urma de forma istorica nu este de gasit si totusi aceste centre au, unele o foarte
puternica personalitate. In jurul Parisului numai cinci din aceste orase sunt situate in
Ile de France si insumeaza 450.000 de locuitori. (2) Aici mari arhitecti ca Ciriani sau
Bofill au fost chemati sa se exprime constituind un mediu urban si propunandu-l
locuitorilor. Un sondaj de opinie efectuat in anul 1987 de catre o revista franceza
atesta ca acest habitat corespunde locuitorilor sai in proportie mai mica 50 %. O
parte din insatisfactiile evidente se datoreaza rupturii in continuitatea formei istorice.
Posmodernismul istoricizant eclectic a lui Bofill incearca sa innoade aceasta
continuitate dar el face aluzie la o arhitectura totalitara de trista reputatie si acesta e
de fapt motivul respingerii. (fig. 1)
Experienta orasului satelit al capitalei Hesinki finalizat in 1975 e de fapt un
experiment de modernism. O sumedenie de arhitecti au fost chemati sa propuna
suite tipologice de habitat de la cel individual,semicolectiv, la cel colectiv, si toate
acestea fara a se crea in paralel locuri de munca sau de educatie, de recreere, in
sfarsit fara nici o alta functiune urbana in afara celei rezidentiale. Dupa doar un
deceniu finlandezii au decis sa-i construiasca Tapiolei un centru polifunctional, adica
sa-i adaoge exact ceea ce dinadins nu proiectasera. Monofunctiunea urbana nu e
viabila.
Cartierul Defense din Paris, o replica franceza a Manhattan-ului american a
fost puternic criticat atat sub aspectul monofunctiunii (de data aceasta administrativa)
cat si sub acela al formei universalizante, depersonalizante, ce nu avea nimic comun
cu istoria Parisului, cu identitatea lui. Concursul initiat de presedintele Mitterand
pentru Tete Defense isi propune reluarea temei istorice a axei, insistand asupra
simbolisticii acesteia si a redobandirii semnificatiei sale prin evocare, accentuare,
rememorare. LArche de la Defense, lucrare a regretatului Sprekelsen, a fost prima
tentativa reusita a intentiei de investire culturala a zonei, urmata de altele si azi,
ansamblul Defense, in urma unor uriase eforturi financiare si tenace insistente si-a
dobandit maretia, personalitatea si forta, dar aceasta undeva, in afara formei istorice.
Ideea de arc de triumf este singura aluzie dar scara e atat de disproportionata incat
lecturarea spatiului in aceasta cheie revine doar initiatilor.

Dupa ce toate marile piete urbane clasice europene atesta adevarul celor
sase principii ale lui Maurice Cerasi, e greu de presupus daca ultimul principiu, cel al
continuitatii formei istorice mai este respectat in noile centre urbane contemporane
ca centrul Berlinului, Defense-Paris, Barbican-Londra, si daca nu cumva aceasta
forma istorica persista doar ca un accent, ca un memento, mai degraba ca un reper
istoric decat ca un leit-motiv formal. Poate ca aceasta e intentia , formula viitorului.
Ruina bisericii din Hamburg, pastrata ca atare din timpul razboiului e destinata
rememorarii ororilor razboiului, Poarta Brandemburgului si zidul celebru al Berlinului
au fost conservate sau doar semnalate, iar cupola celui de al treilea Reich proiectata
de Speer, revine aluziv in cupola lui Norman Foster intr-o expresie hi-tech ce
prefigureaza forma istorica conventionala a simbolului puterii.
In ceea ce priveste spatiul comunitar rural, o disonanta certa in continuitatea
formelor istorice o prezinta arhitectura religioasa contemporana. In cadrul religiei
ortodoxe traditia e foarte puternica. Paradoxal, cu toate acestea, biserica din satele
transilvane construita in ultimul deceniu e cea mai discordanta, cea mai stridenta
aparitie in cadrul vetrei satului. De ce? Pentru ca aduce si implementeaza intr-un loc
unde niciodata nu a existat asa ceva, un model urban bisericesc desuet si demodat
la randu-i: modelul urban interbelic si il adapteaza saracindu-l fizic si valoric in raport
cu originalul dupa limitele pecuniare si estetice ale preotului de cele mai multe ori si
nu ale comunitatii. Asa se face ca in mai toate satele a caror traditie in arhitectura
lemnului a facut sa apara acele bijuterii arhitecturale ale bisericilor de lemn au aparut
uriase biserici de zid noi, falnica si uarate, intr-un contrast grosolan cu traditia de
constructie si expresia artistica a locului. Vechile biserici au ramas pe dealuri,
parasite si deseori in paragina. Lectia de gust si eleganta, proportiile, scara,
performantele tehnice ale constructiei in lemn, simbolul de mandrie si de rezistenta in
fata vicisitudinilor istoriei nu mai are adresa. Lumeasca mandrie de a ctitori se
exprima in lumea teologala contemporana numai in cele materiale si nicidecum in
ctitorii duhovnicesti.
Marele om de cultura contemporan Andrei Plesu remarca nu demult in revista
Dilema, avantul constructiv nemaipomenit pe care biserica ortodoxa l-a avut in
ultimul deceniu si care s-a exprimat exclusiv in cladiri bisericesti (am adaoga fara
valoare estetica) si nici o caladire destinata batranilor, bolnavilor, orfanilor, sau celor
lipsiti de adapost. Este aici o mare discrepanta intre ctitoria duhovniceasca pe care o
pretinde religia si cea lumeasca inteleasa de praxiologii ei.
Fenomenul acesta e raspandit aproape in intreaga tara.
Spatiile comunitare rurale contemporane au suferit o ruptura in continuitatea
formei istorice. Acelasi lucru s-a produs in spatiul urban comunitar contemporan.
Doar ca, daca in urban ruptura s-a facut in favoarea unor forme cu care lumea era
contemporana: formele moderne, in rural s-a facut in favoarea unor forme istorice
iesite din uz de cel putin saizeci de ani, si in plus, importate de aiurea, improprii
locului.
O alta problema ce merita atentie este discutia privind definirea spatiului
comunitar ca fiind identitar. Dupa cum aminteam mai sus notiunea de identitate
culturala implica aportul uman, cel afectiv-emotional, cel al memoriei colective, si cel
participativ-atitudinal. Totusi deocamdata ne vom referi la clitatile pe care un spatiu in
sin le poate avea pentru a fi identitar.
Pentru a fi identitar, mai intai un spatiu trebuie sa fie unic. Adica particular,
diferit de altele, reperabil fizic si mai ales irepetabil. Kevin Linch definea o suita de
elemente deopotriva concrete sau vagi, ale mediului natural sau a celui entropic pe
cale le-a numit: repere, noduri, granite, limite, porti si land-mark-uri. (3) Felul cum

acestea sunt pozitionate, raportate intre ele, forma si dimensiunile lor, toate sunt de
natura a fi unice in masura in care procesul de constituire a acelui spatiu a tinut cont
de anumite reguli perene de integrare a constructiei in sit. Cartierele noi de extindere
a oraselor construite conform urbanismului liber propagat de Charta de la Atena, au
ajuns la depersonalizare si lipsa de identitate tocmai din pricina neglijarii mediului,
dar si a principiilor perene ale compozitiie e arhitectura.
In al doilea rand o conditie de realizat a spatiului identitar este accea de a fi
unitar. Intelegem aici o unitate armonica formala a spatiului stilistica dar si o anume
armonizare cu contextul imprejurimilor. Mai putem intelege de asemeni o
componenta unitara functionala, acea agregare pe care Maurice Cerasi o numeste
de fapt omogenitate. Agregarea poate fi interpretata si sub aspect energetic, adica
coagularea energetica a spatiului asupra lui insusi, asupra unui centru, a unei axe,
sau asupra unor focare. Insistam deci asupra unitatii nu prin omogenitate in sine,
care poate degenera in monotonie, uniformitate, depersonalizare, dispersie ,
proliferare infinita a spatiului, ci, dimpotriva prin unitate stilistica si functionala bazata
pe diversitate, contrast, inedit, interesant.
Pentru a fi identitar un spatiu trebuie sa aiba un caracter reprezentativ. Am
specificat mai sus ce inseamna pentru un spatiu arhitectural sa aiba caracter
(Gromort). Reprezentativitatea unui spatiu comunitar necesita trimiterea expresa la
colectivitatea restransa pe care trebuie sa o reprezinte. Acest lucru presupune
atasamentul afectiv emotional al acesteia prin trairea colectiva a evenimentului,
acceptul valoric si asumarea spatiului de catre majoritatea componentilor grupului,
astfel incat, individul, in egala masura cu comunitatea sa se simta reprezentat de
acel spatiu. Exista si cazuri in care spatiul in ansamblul sau e asumat, dar anumite
elemente ale sale nu sunt insusite de comunitate. In Cluj de pilda, statuia lui Avram
Iancu ridicata in 1996 de catre municipalitate e reprezentativa pentru gustul estetic al
unei parti din populatie dar nu e de loc asumata de marea majoritate a clujenilor si
totalmente respinsa de catre cetatenii cu o minima educatie estetica.
Un atribut esential al spatiului este acela de a fi semnificativ. Spatiul ca semn
concret alcatuit dintr-o multime de elemente componente asamblate (vidul si massa,
contextul- vecinatatile si spatiul arhitectural, obiectul si ansamblul, mobilierul, parviul,
elementele de arta) se constituie in semnificant. Ceea ce semnifica acest sptiu tine
de experimentul trait, de memoria colectiva, de traditie, sau de aspiratia comunitatii
precum si de o vacatie spirituala expresa ce poate fi sugestionata. Evenimentul
poate fi chiar functiunea, dar atunci aceasta trebuie sa fie semnificativa. Altfel,
problema identitatii sub aspect cultural al spatiului dispare. Putem sa ne ducem zilele
la o adica in orice spatiu, in orice cutie. Dar nu putem spune ca locuim decat atunci
cand traitul in acel spatiu e o placere deopotriva fizica si spirituala, cand investirea
noastra emotionala in spatiul locuit este totala. La fel se intampla prin extrapolare si
in cazul spatiului comunitar identitar.
Valorizarea suprema a spatiului comunitar identitar este aceea de a putea fi
re-creat. Semnificativul devine semnificabil. Dar acest lucru are loc in urma unui
proces de analiza, selectie, interpretare, conceptie, proiectare si executie. Ceea ce
semnifica spatiul poate fi continuat (prin reluare), evocat (prin accentuare), prefigurat
(prin sugerare), sau negat (prin contrast sau opozitie). Valorile de semnificat pot fi
aditionate din alte sfere de influienta, spatiul poate fi incarcat cu noi semnificatii
(polisemie), in felul acesta creatia pura se poate manifesta. Altfel, actul nu mai e
creator ci imitativ.

Procesul de creatie arhitecturala a spatiului pentru a fi inteles trebuie

descompus in mai multe sectoare sau paliere. El trebuie analizat intr-o anumita
consecutivitate a proceselor.
Profesorul Damboianu (4) afirma ca exista trei paliere, lumi in care se
desfasoara procesul de creatie. Primul, cel inferior, este palierul lumii realului. A
concret palpabilului. Aici e sursa de inspiratie a oricarui artist. Aici e bagajul de forme,
de exemple, noianul de informatii pe care lumea concreta o ofera.
Al doilea palier, cel median e alcatuit din lumea proceselor. Exista un proces
de inductie, ascensional ca sens ce presupune analiza exemplelor oferite de lumea
reala si selectarea lor intr-un anumit scop precis. In cazurile generale acesta ramane
la stadiul de functiune. In cazul nostru scopul precis este identitatea culturala care
are rolul de semnificat. Selectia alege acele elemente ce pot fi investite cu
semnificatie, deci semnificabile. Selectia e deci inductiva chiar daca acumularea de
informatii provine din directii extrem de multiple (traditii, context, memorie colectiva,
vocatie spirituala, etc). Procesul de deductie, descendent poate avea loc abia dupa
ce ideea, sclipirea, momentul decisiv al inspiratiei s-a produs. Ideea in procesul de
creatie este big-bangul, blow-up-ul, scanteia fara de care nimic nu are finalitate.
Suntem asadar in lumea ideilor, situata in planul superior. Descendent,
revenim la lumea proceselor, cea mediana, dar deductia traverseaza doua praguri:
pragul argument si pragul operant. Pragul argument este acea faza a procesului
deductiv in care orice gest al creatiei este justificat si pare sa fie in consens cu ideea
de baza sau sa o favorizeze. Pragul operant este decisiv in actul de proiectare, de
reprezentare a unui spatiu nou propus imaginat, virtual. Acesta contine deopotriva
factorul decizional, (al investitorului sau si a beneficiarului) si factorul creator,
faptuitor, arhitectul ce mediaza intre comanditar, tema program si utilizator. La randul
sau arhitectul opereaza valoric intervenind activ cu propria-i investitura creatoare,
dar tinand cont de toate pretentiile valorice ale polilor intermediati.
Procesul sfarseste prin restituirea in lumea reala a unui nou spatiu re-creat.
Acesta insumeaza optiunile valorice ale comanditarului si utilizatorului, dar si
pretentiile temei si ale programului (in cazul nostru destinatia si scopul spatiului
comunitar) dar care exprima si implicarea emotionala a creatorului ce incearca sa
transmita mesajul sau si al colectivitatii pe care o reprezinta. Acest nou spatiu recreat se instaleaza in lumea reala si devine exemplu pentru un proces urmator.
Succesiunea operatiilor intr-un proces de creatie este una ce porneste de la
un stadiu pasiv, trece printr-un stadiu activ si apoi unul re-creativ.
Stadiul pasiv este cel de detasare, contemplare, constatare. Inductiv are loc
o selectie in vederea scopului.
Stadiul activ are trei etape. Prima este cea a interpretarilor si gasirii de
semnificatii. El presupune inca o atitudine detasata, distanta fata de obiectul
studiului. Urmeaza o etapa introvertita de atasament si constientizare, de asumare a
valorilor reprezentative. Cea de a treia etapa este cea participativa, atitudinala a
actului creatiei in care valorile pot fi interpretate, sporite, diminuate, nuantate sau
negate in vederea exaltarii lor.
Creatorul poate evoca, nega, sau prefigura valorile spatiului.
Evocarea se face prin accentuare, in continuitatea aceluiasi limbaj formal.
Negarea poate pune in valoare un anumit lucru tocmai prin obnubilarea acelui
lucru, conform temei cunoscute deja a prezentei absentei. Procedeele negarii sunt
contrastul si opozitia. Prin negare putem exclude ca procedeu compozitional
continuitatea formei istorice.

Prefigurarea sugereaza o evolutie formala o dinamica in care printr-un proces

descriptiv explicit, o forma poate evolua pana la opusul ei. Sirurile metamorfice sunt
folosite in limbajul formal arhitectural in special cand e vorba de trecerea de la forma
istorica (vechiul) la forma contemporana (noul).
In aceasta perioada creatorul plasmuieste spatiul sau imaginar, utopic ,
reprezentabil cu mijloace vizuale specifice creatiei arhitecturale.
In urma executiei proiectului se pune in circuitul valoric opera ce reintra in
patrimoniul valoric al lumii reale.
Stadiul re-activ, ultimul, presupune doua etape.
Prima e legata de reactia utilizatorilor. Acestia accepta mesajul, il inteleg si
uneori il amplifica. Alteori il deturneaza. Deseori il incarca cu noi semnificatii ce au
fost straine creatorului. Mesajul cel mai percutant e cel direct, al carui impact se
transmite fara nevoia unei interpretari sau a unui concept si fara o educatie speciala
din partea receptorului. Dar cu cat nivelul mediu al acestuia creste, valoarea spatiului
asumat de comunitate creste si ea.
A doua etapa este cea formativa cu adevarat. Opera (spatiul nou creat),
validata in timp devine model activ reverberand in timp si spatiu si fertilizand alte
modele. Utilizatorii si creatorii constientizeaza, asuma si re-creaza modelul.
Contaminarea, improspatarea unui model traditional cu unul universal conduce la
inovatie si la vitalitate. Am aratat mai sus cum moda, miscarea, curentul, scoala de
arta si stilul reprezinta dinamica in cultura. Din siruri de modele se creaza arhetipul
formal si modelul devine tipogenerator. Cu cat toleranta, permisivitatea lui e mai
mare cu atat sansa identitatii locale de a deveni regionala creste. Astfel apare
identitarul.
XII.2. Modelul romanesc si evolutia stilistica a acestuia
MODELUL ARHITECTURAL
S-a vorbit mai sus despre modelul de arhitectura. Acest model se poate defini
ca fiind expresia stilistica a unui program de arhitectura - ce sintetizeaza sub aspect
volumetric, planimetric, structural si decorativ, optiunea unei colectivitati. .Aceasta
optiune este prezenta atat in cerere (tema program, optiunea beneficiarului sub
aspect functional, structural sau estetic) cat si in oferta (optiunea proiectantului sau a
executantului).
Modelele de arhitectura prezinta o evolutie care presupune o derulare
cronologica mai lunga decat durata de existenta a cladirii care l-a generat. Modelul
poate avea o perioada de cristalizare, una de proliferare si alta de stagnare - stopare
sau chiar de negare a variantei de origine. (5)
Evolutia stilistica se bazeaza pe circulatia acestor modele si pe contaminarea
cu influente din alte zone, in cazul de fata cu modele provenite din urban.. Desigur,
acestea din urma sufera influente externe si astfel are loc contaminarea ruralului cu
elemente urbane si crearea unor modele noi. Locuinta
rurala este insa foarte stabila sub aspectul conservarii arhetipului initial dacic si acest
lucru s-a constatat cu ocazia influentei romane, de pilda, care propunea cunoscutul si
raspanditul model rustic "villa romana". In ciuda coexistentei acestui model cu
modelul dacic timp de cateva secole (97-271), acesta a ramas ca o consecinta a unei
evolutii multimilenare proprii. Vila romana a influentat, destul de putin, insa, modelul
primelor case boieresti sau a unor constructii urbane.
Influentele bizantine au fost pregnante mai ales in cadrul programelor de cult secolele VIII-X - si abia ulterior s-au infiltrat in programele laice. Asimilarea acestor
influente si reformularea lor in forme specifice romanesti a fost realizata in perioada

stiulului brancovenesc, sec.XVIII, dar si acest stil are impact mai ales asupra
arhitecturii boieresti si urbane, iar in mediul rural asupra celei aulice.
Aula este sala senatului la primele universitati, sala sedintelor in castelele
papale. "Aula universittara" este azi o sala polivalenta universitara, iar prin
extrapolare arhitectura aulica inseamna arhitectura administrativa si culta a unei
colectivitati.
Secolul XVIII aduce si in Romania influenta clasicismului european (sa zicem)
tarziu. Impactul clasicismului a fost imens si a condus la prefaceri radicale in urban,
in arhitectura religioasa si aulica. In rural aceste influente s-au resimtit destul de putin
la frontonul triunghiular al foisorului sau in elemente secundare.
Romantismul secolului XIX a schimbat din nou sensibilitatea estetica,
inlocuind formele clasiciste - de sorginte europeana si universalizanta cu altele
expresive, inspirate din vegetal si din familia dinamica a formelor unduitoare sau
curbe. Stilul neoromanesc a provenit din transpunerea curentului romantic european
pe traditia populara cu care acest curent manifesta numeroase afinitati. Sensibilitatea
vizuala este eliberata si stimulata de proliferarea
ornamentului si a simbolului.
Miscarile moderne - avangardiste - ale anilor '30 - in special cubismul - au
indepartat foarte mult repertoriul arhitectural de traditie; formele carteziene, volumele
simple, tectonice au inlocuit gratiozitatea volumelor traditionale cu altele ce
experimenteaza materiale noi si expresivitatea frustra a unei geometrii rezultate din
considerente functionaliste sau structuraliste.
Anii de dupa razboi - sunt marcati de influenta arhitecturii realist-socialiste pan sovietice. Un neoclasicism greoi si eclectic manifest in programele noi (case de
cultura, muzee, cladiri administrative), dar care, din fericire nu "atinge" cu aripa sa
mediul rural.
Perioada anilor '60-89 este o perioada a industrializarii fortate si a dezvoltarii
urbane, a rupturilor in continuitatea sociala - prin stramutarea populatiei rurale la oras
si in continuitatea arhitecturii urbane - prin construirea giganticelor cartiere destinate
a gazdui populatia ocupata in industrie si prin neglijarea centrelor istorice.
Stilului international ii corespunde lipsa de stil a acestor ani mai cu seama in
programul locuintei de masa, tipizata si uniforma. Politica de stat stopeaza definitiv in
urban programul de locuinta individuala, iar in rural acest program primeste
reglementari noi, uneori descurajante.
Fenomenul stagneaza sau regreseaza cca cincizeci de ani.
Azi asistam la o contaminare in rural si semirural a arhitecturii traditionale de
catre influente externe - de cele mai multe ori kitsch - dar si de o ferventa cautare in
exprimare stilistica in urban (in special in domeniul locuintei) care manifesta explicit
dorinta de recuperare a timpului pierdut - postmodernismul occidental se cristalizase
deja in anii '85-90, in timp ce la noi nu aparuse (aproape) decat in cateva palide
exemple urbane.
SPECIFIC ARHITECTURAL LOCAL
Urmare a incursiunii istorice privind evolutia modelelor de arhitectura
romaneasca, suntem in masura sa formulam cateva concluzii:
Pe teritoriul romanesc, mutatiile stilistice exprima structura bipolara a
specificului arhitecturii traditionale: o componenta autohtona (arhetipul) stabila si
nealterata si o componenta externa, europeana sau universala (influentele stilistice)
dinamica, si activa prin instalarea in model a unor elemente care confirma
capacitatea modelului de a asimila noul.

Mutatiile stilistice sunt diferentiate pe zone. Exista zone cu o disponibilitate

mare pentru schimbare, altele mult mai stagnante.
Particularitatea dialogului elementelor autohtone cu valorile de circulatie
europeana - pentru fiecare zona tipo generatoare - alcatuieste SPECIFICUL
ARHIITECTURAL AL ZONEI, concretizat prin seria de modele de arhitectura
ilustrative pentru teritoriul luat in considerare. (fig. ).
Prezenta unei anumite retele de modele intr-o serie geografica (incluzand
urbanul si rurarul) constituie ORIZONTUL ARHITECTURAL LOCAL, iar frecventa cu
care se repeta in cadrul acestui orizont anumite serii tipologice structurate unitar defineste SPECIFICUL LOCAL al zonei.
"Identitatea culturala romaneasca, prin vechimea sa multimilenara, constituie,
alaturi de alte civilizatii antice importante, unul din elementele celui mai vechi orizont
cultural european" (6)
Miscarile demografice din primele secole ale mileniului I cand se cristalizau
primele state medievale din centrul, nordul sau vestul Europei au influentat desigur
cultura romaneasca, fara insa a-I altera identitatea.
Asimilarea bizantina se resimte in zonele de sud si est (zona subcarpatica) cu
mai multa putere si este aproape lipsita de efect in
Transilvania. Aici apar in schimb influentele maghiare si sasesti, iar ulterior cele
austriece, dar acestea din urma numai in urban.
Exista in principal trei siruri de modele provenite din trei categorii de
programe: satesti, orasenesti si aulice. Acestea se interfereaza si se contamineaza
reciproc. In cadrul celor trei categorii, arhitectura sateasca prezinta cele mai multe
caracteristici stabile. Aceste modele au rol formativ pe zone geografice tipogeneratoare, constituind nuclee active (Gorjul, Valcea, Arges, Valea Prahovei). Pana
in 1990 nucleul tipo-generator din Maramures si Bucovina a suferit un proces de
stagnare care s-a reactivat in ultimii zece ani. Cand dialogul tipologic dintre modele
se intrerupe, zona inceteaza de a mai fi fi tipo-generatoare. In schimb cand dialogul
exista si este fructuos, coeziunea zonei se instaleaza si creeaza premiza evolutiei
modelelor si astfel se poate vorbi despre un SPECIFIC LOCAL.
XII.3. Surse identitare nationale romanesti.
Ce am putea arata unor straini ca elemente identitare cu valoare nationala
demne de a sta alaturi de cele europene in colectia patrimoniului arhitectural
universal? Ne-am propus o scurta trecere in revista a celor mai importante locuri de
vizitat, ce ar putea sa ne reprezinte in lume si ar putea fi sursa unei afirmari identitare
culturale locale, singura la care orice popor poate aspira cu demnitate.
Pentru o mai usoara lecturare vom incerca sa enumeram, intr-o ordine cat de
cat cronologica zonele si cauza sursei identitare, clasificate dupa criterii geografice si
istorice (fostele provincii): Transilvania (inclusiv Banatul), Moldova si Muntenia
(inclusiv Oltenia si Dobrogea).
Pentru Transilvania am putea mentiona:
Sanctuarele dacice din Muntii Orastiei, un sit arheologic introdus de
curand in patrimoniul european a carui unicitate este de necontestat;
Cetatile dacice din Muntii Orastiei;
Capitalele statului dac si daco-roman: Ulpia Raegia Sarmizegetusa si
Ulpia Traiana Sarmizegetusa cu renumitul forum roman;
Toate orasele romane si castrele de pe teritoriul Transilvaniei: Apullum,
Potaissa, Moigrad, Napoca, etc

Bisericile preromanice dintre care cea mai importanta e cea de la

Densusi, acolo unde lipsa de stil e inlocuita cu gratie de inventivitate, logica si
poezie.
Cetatile medievale ce dovedesc continuitatea dacica, daco-romana,
maghiara, austriaca: Dabaca, Calvaria, Moldovenesti, Pescari, Soimus, Calnic,
Slimnic, Deva, Fagaras, Hunedoara, Ineu, Biertan, Tilisca, Viscri;
Cetatile taranesti si bisericile fortificate: Rupea, Prejmer, Mojna, Axente
Sever, Cristian, Darju, Cloasterf, Rotbav, etc;
Cetati bastionare: Oradea, Gherla, Cluj, Fagaras, Cris, Racos, Brasov,
Alba Iulia, Timisoara, Arad, etc;
Orasele sasesti: Sighisoara, Bistrita, Sibiu, Brasov, dintre care primul a
fost introdus in circuitul turistic al valorilor patrimoniuale ca singurul oras medieval din
Europa locuit si azi;
Curiile (resedinte nobiliare maghiare rurale) Bontida, Dragu, Jibou;
Palatele nobiliare maghiare urbane (sec XVII-XIX) de la Cluj, Oradea,
Gherla, etc;
Bisericile romanesti de lemn din sec. XVIII (cca 300 ramase) a caror
originalitate si frumusete le-a facut celebre datorita proportiilor, armoniei cu situl si a
tehnicii ingenioase: biserica din Suresti-Maramures, Fildu de Sus-Salaj;
Localitati si statiuni balneare: Baile Sarate Turda, Ocnele Mari, Ocnele
Muresului , Baile Herculane, Baile felix, Sangiorz-bai, Sovata;
Locuri identitare in natura: Cheile turzii, pesterile de la Scarisoara,
Pestera Ursilor, etc
Pe teritoriul Moldovei, cele mai renumite pe plan european sunt bisericile si
manastirile Bucovinei si ale intregii Moldove a perioadei lui Stefan cel Mare.
Originalitatea lor intrinseca, anturajul mirific si gratia celesta ce cuprinde vizitatorii leau facut sa devina un adevarat loc de pelerinaj;
Cetatile medievale: Roman, Suceava, Neamt, Hotin, Cetatea Alba;
Arhitectura perioadei luminate a lui Vasile Lupu ilustrata cu biserica
Trei Ierarhi din Iasi;
Arhitectura secolului XIX din Iasi avand un stralucit exemplu in Palatul
Culturii din Iasi;
Statiunile balneo-climaterice: Vatra Dornei, Slanic-Moldova, Govora, etc
In Muntenia cele mai importante sunt curtile si cetatile domnesti deseori
alaturate unor ctitorii manastiresti: Arges, Targoviste, Mogosoaia, Potlogi, Snagov,
Curtea Veche-Bucuresti, etc;
Manastiri ce atesta continuitatea culturala de cel putin cinci secole:
Vodita, Tismana, Horezu, Vacaresti (azi demolata si in intentie de reconstituire),
Plumbuita, Cernica, Cozia, Sinaia;
Culele oltenesti si resedintele boieresti (conace) cu foisor din zona
subcarpatica dintre care unele sunt azi case si muzee memoriale: casa Nicolae
Iorga, Casa Hasdeu, etc;
In Bucuresti se afla o mare concentrare de locuri patrimoniale de
interes arheologic si istoric:
Zona Lipscani, Curtea Veche, Mogosoaia, Palatul Regal;
Arhitectura Art-Nouveau;
Arhitectura eclectica de influienta franceza a institutiilor statului de
sfarsit de secolXIX si inceput de secol XX;

Arhitectura neoromaneasca al carui reprezentatn e arhitectul Ion Mincu;

Arhitectura moderna;
Arhitectura epocii totalitare ceausiste din cadrul careia cea mai celebra
este Casa Poporului;
Noile cartiere de lux .
Valea Prahovei este un loc extrem de concentrat de valori patrimoniale,
incepand cu castelele resedinte regale de la Sinaia, Peles, Pelisor, Foisor, sau Bran
a carui celebritate e azi o sursa serioasa de dezvoltare locala. Arhitectura acestor
castele a devenit model regional, astfel ca mai multe orase din jurul lor sunt rezultatul
acestui tipogenerator. Statiunile montane inlantuite de-alungul Vaii Prahovei sunt
folosite ca loc de agrement nu numai in timpul iernii, ci si pe tot parcursul anului:
Sinaia, Predeal, Azuga, Busteni, Breaza, etc ascensiunile montane avand ca obiectiv
escaladarea varfurilor Carpatilor meridionali (Omul si Moldoveanul), sau curiozitati
ale naturii (Babele);
Traseul Dunarii cel mai important rau european arondeaza cea mai mare
lungime pe teritoriul Romaniei, iar peisajul sau este unul din cele mai variate si mai
interesante: zona montana Portile de Fier, cu cetatea Pescari si orasele Moldova
Noua, Oravita, Orsova, este urmata de zona de campie si cea de delta ale carei
brate cuprind un teritoriu vast avand un ecosistem unic si extrem de pitoresc,
constientizat azi de institutiile europene ca demn de a fi rezervatie ecologica
protejata.
Dobrogea e regiune cu cele mai multe situri arheologice ce demonstreaza
vechimea urbana a zonei, candva colonie greceasca datand din secolele VII-V i.e.n.,
dintre care orasul Tomis, azi Constanta gazduieste cel mai mare muzeu de
arheologie antica greceasca din tara.
Litoralul Marii Negre este strajuit de o salba de statiuni turistice moderne
construite in anii 70-80 al caror fond arhitectural e valoros si cu un ridicat potential
turistic: Eforie, Neptun, Mamaia, Saturn,Olimp, Costinesti, Vama Veche, 2 Mai, etc.
XII.4. Exemple de proiecte prezentate la Congresul UIA de la Berlin, iunie 2002
cu tema Arhitectura ca resursa
Nu intamplator aceasta tema a fost aleasa pentru concursul destinat
tineretului. Problematica nu viza o abordare clasica, a ceea ce este indeobste
cunoscut si oarecum peremptoriu, ci staruia in gasirea unor solutii inedite. Ori, se stie
tinerii au o capacitate imaginativa eliberata de balastul cunoasterii, al Intelepciunii si
al prudentei.
Raspunsul Romaniei a fost neasteptat de prolific si revelator sub aspect
calitativ: zeci de proiecte prezentate si zeci de premii si mentiuni. Studentii arhitecti
clujeni au participat cu 19 proiecte dintre care vom exemplifica doar cu acelea la a
caror discutii am partcicipat.
Primul exemplu se refera la resuscitarea vietii unui sat din judetul Cluj,
Aschileu Mic, a carui fond construit este azi partial parasit suferind o degradare
vizibila de la an la an (7). Cercetarea a pus in valoare mai intai patrimoniul
arhitectural valoros (biserica de lemn din secolul XVIII, casele ramase din secolul
XIX, calitatile vecinatatilor si cele pozitionale ale localitatii, potentialul functional si cel
sistemic, etc. Actorii posibili ale acestei resuscitari nu sunt numai locuitorii satului, a
caror varsta medie este destul de ridicata, ci mai ales tineri din categorii sociale
nefavorizate: orfani, copii ai strazii, homeless, someri, oameni dezradacinati ce ar
putea gasi aici adapost si loc de munca ca sursa a existentei. Fundatii
nonguvernamentale alaturi de diverse institutii statale ar fi investitorii, iar locurile de

munca s-ar axa pe traditiile locale: prelucrarea lemnului, fabricarea caramizii

speciale, produse, lactate, industria pielariei, alaturi de cunoscutele si deja
subantelesele indeletniciri agro-zootehnice. O noutate ar fi introducerea sistemelor
de comunicare prin intermediul ordinatoarelor si a tehnologiei acestora care sa
permita tinerilor insusirea acestor meserii ale viitorului.
S-au propus solutii pentru cateva tipologii umane de referinta: pentru tipul
nomad, care vede in sederea aici o etapa a vesnicei sale calatorii prin lume, o solutie
pentru cetateanul urban care aspira la un confort tehnologic si care foloseste
sederea aici ca pe o etapa de trecere spre reinstalarea in urban si in sfarsit o solutie
pentru cel care gaseste aici realizarea sa personala si se inradacineaza. Acestor trei
tipologii li se ofera moduri de viata posibila intr-o arhitectura care are ca baza fondul
existent, dar care se poate dezvolta conform aspiratiilor proprii ale utilizatorilor.
Excelenta acestei lucrari const in fapul ca demonstreaza cum, dintr-un sat
aparent anost si parasit de lume se poate naste o minune, cum poti descoperi
frumusetea si potentialul unei stari de fapt daca scanteia ideeii insotita de caldura
inimii si de poezia artei sunt conjugate in faptul creator. (fig. 2)
Cel de al doilea exemplu este calat pe orasul Turda situat la 30 de kilometri
de Cluj, un oras in care ultimii zece ani au produs transformari radicale, de natura sa
ajunga a fi declarat zona defavorizata, desi in urma cu douazeci si cinci de ani era un
puternic centru industrializat. (8)
Potentialul orasului ca resursa de dezvoltare este enorm si el a fost cercetat
din trei directii principale: prima, cea culturala, presupune exploatarea patrimoniului
arhitectural valoros al orasului: cetatea castru roman (Porolissum), centrul medieval
cu monumentele sale (palatul episcopal, biserica din sec. XII, etc), centrul istoric cu
succesiunea de stiluri de la baroc si pana in interbelic, cand rolul cultural al orasului a
fost maxim.
Cea de a doua directie de cercetare este cea turistico-balneara. Orasul este
asezat pe un ancestral filon de sare ce-l traverseaza pe latura nord-estica. Salinele
cunoscute si exploatate inca din epoca romana si avand sumumul de dezvoltare in
perioada Imperiului austriac au fost cotate printre cele mai vechi si mai mari din
Europa. Tratamentul unor afectiuni multiple este inca si azi utilizat dar lipsesc cu
desavarsire echiparea tehnica si dotarile corespuzatoare unei astfel de functiuni.
Baile sarate supraterane sunt denumite astfel dupa multitudinea de lacuri sarate si
de namol definind un ecosistem absolut unic sub aspect biogeologic si a carui
protectie a devenit necesara, zona fiind declarata rezervatie de grad zero, alaturi de
cea de la Cheile Turzii aflata la numai cativa kilometrii distanta.
In sfarsit cea de a treia directie de cercetare este revitalizarea fondului
construit al industriei dezafectate. Dominand partea sudica a orasului, teritorii uriase
intravilane ce beneficiaza de echipament si infrastructura (chiar daca ramasa la
stadiul din 1989) au ramas pustii. Cu un minim de efort financiar si o buna orientare
manageriala aceste cladiri ar putea deveni locuri de munca si o sursa de existenta si
dezvoltare a orasului.
Dintre cele trei directii mentionate mai sus concursul a detaliat doar una,
anume punerea in valoare a Salinei. Transformarea spatiului interior oferit de
tunelurile si clopotele de exploatare a sarii in adevarate saloane ale unui tratament
activ prin miscare, sunet, lumina si culoare sau in sali de spectacole in care spatiul
insusi e un spectacol. Aici totul: pereti, scari, mobilier este escavat in sare si totul e
poetizat cu mijloacele tehnicii actuale desi spatiul e in sine deja poetic. (fig. 3)
XII. 5. Concluzii

Particularitatea formala e o conditie necesara dar nu suficienta pentru

existenta identitatii. Caracterul si specificitatea sunt treptele imediat urmatoare de
indeplinit pentru a ajunge la identitate. Dar acestea sunt inca trasaturi obiective ale
spatiului, in care subiectul nu e inclus.
Identitarul apare odata cu subiectul, cu factorul uman. Identitatea
culturala implica constientizarea, asumarea, si participarea atitudinala a
comunitatii ca suma de indivizi apartinand aceleasi identitati culturale.
Identitarul e un proces holistic.
Identitarul e un proces redundant.
Identitarul e localizabil in spatiu geografic si in cel semantic. De aceea
trasaturile sale se pot asimila in sensul expresiei sale celei mai complexe cu scoala
de arhitectura, (fie ea nationala, a unui maestru, sau a unui crez) si in celalat sens,
cel simplificator cu un model a carui reverberatie e punctuala.
Granita fragila dintre identitarea locala si scoala este acolo unde apare
exportul valoric si circulatia care internationalizeaza.
Identitarul are si este in aceslasi timp valoare universala. Valoarea
universala este ansamblul de valori identitare al caror contur trebuie mentinut cat mai
clar, mai coerent. Cand aceasta claritate a conturului dispare, totul se topeste intr-un
continuum neutru si omogen.
Identitatea culturala locala este un tel politic european. Cele 27 de tari ce-si
vor uni destinele economice si politice nu pot convietui in afara conservarii cu
strasnicie a integritatii lor identitare. Francezii propun o politica a unei Europe a
patriilor, germanii una a federalizarii. Solutia inca se cauta, dar esenta obiectivului
ramane. Ea este pastrarea identitatii culturale locale si regionale. Identitatea culturala
e esenta libertatii si a democratiei asa dupa cum identitatea individuala e esenta vietii
pe acest pamant.
NOTE CAPITOLUL XII
1. Maurice CERASI, Lo spazio colletivo della citta, Milano, 1974
2. Adriana MATEI, Habitatul traditional si habitatul modern, Revista Romania
pitoreasca, 1990
3. Kevin LINCH, limage de la cite, Ed. Dunod, Paris 1976
4. Anton DAMBOIANU, Note de curs, Revista Arhitex, Bucuresti, 1997-98
5. I.C.C.P.D.C., Studii de arhitectura traditionala...Op. cit.
6. Idem
7. Autori: Oana STANCIOIU, Tiberiu BUCSA, Andras ALPAR, indr. Dana VAIS
8. Autori: Diana COTISEL, Flaminiu TALOS, indr. Adriana MATEI