Sfintii Parinti despre starea din rai si iad, dupa judecata universala

Doua intrebari se impun la acest capitol:

a) Merg sufletele indata dupa moarte in unul din aceste doua locuri, sau asteapta altfel judecata
universala ?

b) Starea din raiul si iadul de dupa judecata particulara, este identica cu starea din raiul si iadul de dupa
judecata universala ?

Raspunsul Sfintilor Parinti la aceste intrebari este unanim : sufletele merg indata dupa moarte in rai sau
in iad, dupa cum au facut binele sau raul in viata pamanteasca. Starea din rai si din iad, dupa judecata
particulara, nu este identica cu starea din rai si din iad de dupa judecata universala.

Parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar constituie, in general, punctul de sprijin al credintei in
existenta raiului si a iadului indata dupa judecata particulara. Ea vine sa confirme fata de Vechiul
Testament, vestea cea buna ca odata cu intruparea si apoi invierea Fiului lui Dumnezeu, s-au deschis
portile raiului, pana atunci inchise. Se stie ca pana la intruparea Mantuitorului toate sufletele mergeau in
Seol, numele vechi-testamentar al iadului, loc cunoscut Vechiului Testament pentru toti cei trecuti
dincolo. Seolul ramane odata cu venirea Mantuitorulul, numai locasul celor rai, iar celor buni li se
deschide raiul. Talharului i s-a promis raiul imediat : "Astazi vei fi cu mine in Rai" (Luca XXIII, 43).

Credinta aceasta o gasim afirmata de Biserica de la inceput. Astfel, Clement Romanul spune despre
Sfantul Petru ca, indata dupa ce a fost martirizat, "a trecut la locul de slava ce i se cuvine", si ca si
dansul, Sfantutl Pavel "s-a mutat din lume si a trecut in locul cel stiut". Sfantul Iustin Martirul si
Filozoful e si mai clar in aceasta privinta, spunand ca in aceste doua locuri in care merg cei buni si cei
rai, vor sta acolo pana la vremea judecatii universale.
Sfantul Ciprian atesta ca aceasta era in vremea lui credinta intregii Biserici si anume, ca
indata dupa moarte cei credinciosi se intorc in rai sau in imparatia Cerurilor, iar cei care nu s-au renascut
din apa si din duh, merg in gheena.
Sfantul Atanasie cel Mare spune ca bucuria pe care o simt acum sufletele sfintilor este o
indulcire partiala, precum si intristarea pacatosilor este o pedeapsa partiala. Dupa cum atunci cand un
dregator cheama pe prietenii sai sa ia masa cu dansul, si dupa cum atunci cand ii cheama pe cei
condamnati ca sa-i pedepseasca, cei invitati la cina chiar inainte de ora cinei stau in bucuria casei
dregatorului, iar cei condamnati inca pe cand sunt in temnita sunt cuprinsi de intristare, tot astfel trebuie
a cugeta si despre sufletele dreptilor si ale pacatosilor care au trecut acum de la noi acolo.
Argumentele deosebirii dintre cele doua stari, de dupa cele doua judecati, au fost formulate
mai pe larg cu prilejul discutiilor dintre ortodocsi si catolici la Sinodul de la Florenta. Pozitia ortodoxa a
fost aparata atunci de Marcu Efeseanul, impotriva catolicilor care sustineau identitatea dintre cele doua
raiuri si cele doua iaduri. Catolicii sustineau ca in rai, vederea lui Dumnezeu este una si aceeasi, oricand
ar avea loc, intelegand prin vederea lui Dumnezeu, vederea esentei sale, care nu poate fi vazuta gradat,
mai putin ori mai mult. Facand aplicarea doctrinei energiilor necreate la aceasta problema, Marcu
Efeseanul a aratat ca esenta lui Dumnezeu este inaccesibila pana si serafimilor care isi acopera ochii, dar

1
energiile necreate pot fi vazute si experimentate in chip din ce in ce mai apropiat, si desigur in chip mai
putin desavarsit inainte de judecata din urma, decat dupa aceea.
Starea din iad, inainte de judecata universala, se deosebeste de cea de dupa aceasta judecata.
De altfel, si alte motive impun sa se ia in considerare o deosebire intre cele doua stari din
iad :

a) Se stie ca la judecata particulara sufletele vor fi judecate numai pentru faptele lor personale. Urmarile
faptelor lor nu vor fi inca de tot cunoscute, ceea ce va impune ca judecata sa fie partiala si pedeapsa de
asemenea ;
b) In iad, dupa judecata particulara, spre deosebire de starea de dupa judecata universala, exista inca
speranta de mantuire. Or, acolo unde mai exista speranta, chinul nu e inca desavarsit ;
c) In iad, dupa judecata particulara, suferintele sunt mai mici si pentru motivul ca iadul nu contine inca
sufletele tuturor pacatosilor. La sfarsit suferinta individului, va fi pe proportia suferintei generale,
impotriva careia nu va putea face nimic. In sfarsit, ca si in raiul de dupa judecata particulara, sufletele
din iad, dupa aceasta judecata, vor fi lipsite de trupuri si astfel suferintele lor vor fi injumatatite. Unirea
trupului cu sufletul va umple masura, fie a durerii, fie a bucuriei.