ROLUL SEMNELOR DE PUNCTUAIE

Cratima[-]

Leag cuvinte diferite ce formeaz silabe comune, prin elidarea unor vocale sau nu: te-au
vzut.
imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau personal postpus (du-te!, ducndu-se,
ducndu-le).
Separ elementele formei inversate a perfectului compus: venit-ai
adjective posesive postpuse substantivului, n expresii de tipul maic-sa, taic-su.
Marcheaz o schimbare de topic (de ex. postpunerea pronumelui n raport cu verbul :
Hulete-le!), efectul expresiv fiind acela al mutrii ateniei asupra verbului i constituirea
ad hoc a unei aliteraii.
elemente componente nesudate ale unui cuvnt compus: cine-lup, dus-intors.
n poezie, are rolul de a pstra msura versului prin reducerea numrului de silabe-elidarea
unui sunet- (necesiti prozodice) i de a marca rostirea legat a dou cuvinte. Ca figuri de
stil fonetice, intr n categoria sinerezei (transformarea unui hiat n diftong: de-abia), a
sinalepsei ( reducerea unui diftong la o singur vocal: d-abia), a aferezei ( suprimarea unui
sunet iniial: nalt), a apocopei (suprimarea unui sunet final: pn s).
Virgula [,]
izoleaz o propoziie incident, cu rol explicativ :Am fost, i zise, aci de fa
izoleaz un vocativ sau o structur n vocativ de restul enunului : Stihuri, acum,
pornii, v scuturai( T.Arghezi , Epigraf)
marcheaz coordonarea prin juxtapunere a dou propoziii principale
coordoneaz termenii unei repetiii: lume, lume, cu rol de accentuare a ideii poetice.
marcheaz pauza impus n rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care o
preced: Copaci rocai, cu freamte s-au despuiat..
separ pronumele n vocativ de o apoziie dezvoltat: Tu, monstru al fierbintelui
Egipt...
coordoneaz termenii unei enumeraii, crend impresia unei acumulri.
Punctul [ . ] marcheaz sfritul unei comunicri enuniative.
Semnul intrebarii [?] marcheaz sfritul unei comunicri interogative, semnaleaz
intonaia specific. Prezena n textul literar poate exprima dilem, incertitudine, cutare
febril
Semnul exclamrii [!]
n propozitie, izoleaz vocative si interjectii, nlocuind virgula, cnd subiectul vorbitor
nuaneaz o atitudine imperativ, exclamativ, optativ, marcnd intonaia.
n fraz, marcheaz sfritul unei comunicri imperative, exclamative,optative, marcnd
intonaia. n textul literar, induce ideea dorin ei, a atitudinii marcate de patos, de elan
vitalist (n poezia modernist, la L.Blaga, T.Arghezi etc).
Punctele de suspensie [. . . ]
1

 marcheaz ntreruperea comunicrii (motivaiile subiectului vorbitor sunt multiple:

consider c destinatarul subnelege ceea ce urmeaz; un moment de surpriz sau
oc emoional, avnd ca efect instaurarea tcerii semnificative; o pauz psihologic,
intentionat, a vorbitorului, dup care urmeaz un cuvnt nea teptat, care poate avea
nuan ironic).
n textul literar, reprezint un semn grafic, dar i de tonalitate, care marcheaz
discursul fragmentar, de tip reflexiv/ meditativ, semnificnd interiorizarea tririlor sau a
gndurilor.
Ghilimelele [" "], [<< >>]
in propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de publicatii
etc. sau incadreaza un cuvnt ori o sintagma carora subiectul vorbitor le evidentiaz
sensul ironic prin intonaie, acestea urmnd s fie intelese cu sensul lor antinomic
( antifraz).
in fraz sau in text marcheaz grafic citarea cuvintelor altcuiva n propriul discurs
cel de-al doilea tip de ghilimele, cunoscute si sub numele de ghilimele
frantuzesti, este intrebuintat in cazul folosirii unui citat in interiorul primului citat.
Parantezele (-), [-], / /sunt rotunde, ptrate, sub forma de bare paralele si izoleaz o
explicaie: cuvinte, propozitii, cuvinte adugate de o alt persoan dect autorul sau fraze
incidente.
Punctul si virgula [;] coordoneaz dou propozitii, ntr-o fraz in care se reia ideea unei
principale anterioare sau explicative (cauzale ori apozitive). Separ, n fraz, propoziii
independente sintactic, dar care semantic sunt suficient de apropiate pentru a forma un
ntreg. Legtura semantic este dat, de obicei, de prezena unui motiv central.
Dou puncte [:] in propozitii, ntr-oduce o enumeratie care explica cuvntul precedent
semnului.
n fraz, introduce o propozitie explicativ, apozitiv, cauzal
principal.
n text, marcheaz trecerea de la la vorbirea indirect la vorbirea direct.

sau

chiar

Linia de pauz [-] se utilizeaz in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimita
cuvintele, construciile incidente, apoziiile, sau pentru a marca lipsa predicatului sau verbului
copulativ.
Semnaleaz o completare n discursul poetic, introduce o explicaie sau prezint o
circumstan, plasnd accentul asupra acestui enun: Iubeti cnd simiri se
deteapt.... (L. Blaga, Iubire), O! Sufletul curatul argint de-odinioar (Al.
Macedonski, Pe balta clar)
Izoleaz o propoziie incident care marcheaz planul vorbirii indirecte, al reflexivitii
limbajului : I-auzi corbii mi-am zis singur...i-am oftat (G.Bacovia).
Poate concura la crearea unei muzicaliti aparte a textului, prin sugestia unui anumit
tempo (i norii albi - i crinii suavi - i balta clar/ i sufletul curatul argint deodinioar).
Separ planuri lirice ( aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut etc).
Este marca unei tensiuni lirice deosebite, cnd este plasat dup un enun cu caracter
confesiv , inducnd cititorului contiina gravitii mrturisirii:
2

 Carbonizat, amorul fumega

Parfum de pene arse..
Linia de dialog [-] marcheaz introducerea vorbirii directe si dialogul.
Apostroful [ ] are rolul cratimei, pe care o substituia n ortografia sec. al XIX-lea.
n textul literar are rol fonetic, marcnd elidarea unui sunet i, prin urmare, contribuind
la pstrarea msurii versurilor Frumosu-i pr de aur desfcut/Cdea pn la
clcie.
Poate avea rol expresiv, fiind o marc a registrului arhaic.