Uleiurile esentiale si obtinerea lor

Uleiurile esentiale sunt in general substante lichide, cu aspect uleios,

insolubile in apa, solubile in alcool si solventi organici. Au mirosul substantelor
volatile pe care le contin, care dau parfumul caracteristic plantelor, florilor,
fructelor, semintelor, scoartei copacilor.
Din punct de vedere chimic, uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de
hidrocarburi alifatice si aromatice, aldehide, alcooli, esteri si alti constituenti,
predominand insa compusii din clasa terpenoidelor. Desi sunt numite uleiuri,
aceste substante nu contin materii grase: o picatura de ulei esential pusa pe o
foaie de hartie nu va lasa nicio urma, spre deosebire de una de ulei vegetal.

Dintre sutele de mii de specii de plante, 4.000 produc esente aromatice. Totusi,
doar cateva sute produc esente in cantitate suficienta pentru a putea fi extrase.
Extractia esentelor aromatice se face prin trei procedee:
presare la rece, pentru unele plante (de exemplu, portocala, a carei coaja contine
uleiuri esentiale),extractie cu solventi, mai ales pentru florile fragile,
distilarea cu vapori de apa, un procedeu inventat in secolul al XI-lea si utilizat
frecvent in prezent.

Uleiurile volatile pot fi extrase din diverse parti ale plantei: flori, seminte, frunze,
tulpini, coji, radacini, rizomi, tuberculi, muguri florali etc. Iata cateva exemple
privind uleiuri esentiale care se extrag din anumite parti de planta:
Coaja. Din coaja citricelor se obtine uleiul de lamaie (Citrus medica),
uleiul de portocale (Citrus aurantium) si uleiul de mandarine (Citrus nobilus).
Flori. Dintre florile care constituie materii prime pentru uleiurile eterice
fac parte cele ale rozaceelor (trandafirul Rosa damascena), labiatelor (lavanda
Lavandula officinalis), amarilidaceelor (narcisa Narcisa poeticus, tuberoza
Polianthes tuberosa), leguminoaselor (mimoza Mimosa argentea), violaceelor
(violeta Viola odorata), oleaceelor (iasomia Jasminum grandiflorum).
Fructe. Pentru obtinerea de uleiuri esentiale se folosesc fructe ale
plantelor din familia umbeliferelor: coriandrul (Coriandrum sativum), anasonul
(Pimpinela anisum), feniculul (Foeniculum vulgare), chimenul (Carum carvi).
Frunze. In cazul familiei labiatelor, se folosesc frunzele. Dintre acestea,
putem mentiona menta (Mentha piperita) si diversele ei varietati, catusnica
(Nepeta cataria), din care se poate extrage citralul, busuiocul de camfor (Ocimum
canum), in ale carui frunze si inflorescente se gaseste cinamatul de metil si
camfor dextrogir, busuiocul cu miros de cuisoare (Ocimum gratissimum), in
frunzele caruia se gaseste eugenol. Se mai folosesc si frunzele geraniaceelor, de
exemplu ale geraniumului (Pelargonium roseum).
Radacini. Ulei eteric se extrage din radacinile urmatoarelor plante: aracee
(obligeana Acorus calamus), iridacee (irisul cu toate varietatile sale), graminee
(vetiverul Vetiveria zizamoides).
Extractia uleiurilor esentiale este un procedeu costisitor, din cauza cantitatii mari
de materie prima necesara: este nevoie de cca 35 kg de plante pentru a se obtine 1
l de ulei esential si de mult mai mult in cazul unor plante precum trandafirii.
Astfel, Robert Tisserand, in lucrarea Arta aromaterapiei, afirma ca pentru
producerea unui litru de ulei volatil de trandafir bulgaresc este nevoie de nu mai
putin de 2000 kg de petale! Asa se explica preturile mari cerute pentru uleiurile
esentiale veritabile. In industria parfumurilor se folosesc insa uleiuri sintetice,
care nu sunt adecvate pentru aromaterapie.
Uleiurile esentiale contin cateva sute de tipuri diferite de molecule, fiecare avand
proprietati specifice (antiseptice, antibacteriene, imunostimulatoare,
decongestionante etc.). De exemplu, salvia contine 250 de molecule diferite,
dintre care 75% provin din familia esterilor si 15% sunt monoterpene. Moleculele
actioneaza in sinergie, ceea ce explica polivalenta uleiurilor esentiale si spectrul
lor vast de actiune. Odata ce se cunosc proprietatile familiei de compusi si
concentratia lor in uleiuri esentiale, se pot determina efectele acestora (benefice
sau daunatoare).

Totusi, proprietatile uleiurilor esentiale nu trebuie confundate cu cele ale

frunzelor sau florilor unei aceleiasi plante. De asemenea, nu trebuie confundate
uleiurile esentiale nici cu esentele culinare si parfumurile. Uleiurile esentiale sunt
foarte concentrate in elemente chimice active si pot prezenta anumite riscuri. Unii
compusi sunt agresivi in raport cu pielea sau mucoasele, altii pot fi toxici in doze
mari sau daca sunt utilizati pe o perioada lunga de timp.
Cat priveste utilizarea interna, trebuie stiut ca unii compusi (cum ar fi cetonele)
sunt toxici si nu trebuie niciodata sa fie absorbiti. In principiu, uleiurile esentiale
nu trebuie sa fie ingerate in stare pura. Ca si in cazul medicamentelor, trebuie sa
va conformati recomandarilor de utilizare.
Un alt lucru de retinut este ca una si aceeasi planta poate include mai multe
specii, fiecare avand componente diferite. De exemplu, lavanda (Lavandula) are
mai multe specii, printre care: officinalis, latifolia, stoechas etc. Ca atare, numele
latin intreg este cel care indica specia de planta. Locul unde este cultivata (clima,
altitudinea, compozitia solului) poate de asemenea sa influenteze compozitia
chimica a unei plante.
Pastrarea uleiurilor volatile
Uleiurile esentiale se pastreaza ferite de lumina si caldura. Daca sunt pastrate in
conditii optime, sunt utilizabile si cativa ani de zile. Uleiurile care tin cel mai
mult, si devin mai bune pe masura ce trece timpul, sunt de obicei rasini dense,
precum tamaia si smirna, esente lemnoase precum santalul, radacini precum cea
de vetiver si alte uleiuri, inclusiv nardul si paciuli.

LEGUMINOASE
Info,
cuprins
Leguminoasele sunt plante cultivate n scopuri alimentare pentru pstile sau
pentru boabele ce se formeaz n ele. Toate vegetalele leguminoase (a nu se
confunda cu legumele) aparin exclusiv familiei Fabaceae (Leguminosae).
Principalele leguminoase utilizate n alimentaia omului, sunt: fasolea, mazrea,
lintea, nutul, soia, arahidele (arahidele pot fi ncadrate i n rndul seminelor
oleaginoase). Mai rar, se folosesc n alimentaie i alte boabe de leguminoase, unele
dintre ele foarte sntoase, ca: nutul, bobul, schinduful sau lupinul.
Prezentarea unor specii de leguminoase
Leguminoasele alimentare, la care acest site face referire explicit., apar n stnga
paginii, la SUBCATEGORIE.
Avantajele utilizrii leguminoaselor n alimentaie
Pstile i boabele leguminoaselor sunt foarte bogate n proteine, ntrecnd, sub
acest aspect, multe produse de origine animal. Dei nu conin toi aminoacizii
eseniali n cantitate suficient (sunt alimente cu proteine semicomplete), aceste
alimente vegetale, aduc pe masa omului proteine alimentare destul de uor
asimilabile.
Digestibilitatea proteinelor din boabele leguminoaselor este ridicat (cca. 90%) i
ele genereaz cantiti mult mai mici de acid uric dect proteinele de origine animal
(L. S. Munteanu). Totui, gradul (procentul) de utilizarea a proteinelor (PUP) din
leguminoase, este inferior fa de cel ntlnit la alimentele de origine animal, dar n
multe situaii, acest neajuns se poate transforma ntr-un avantaj (nu se ajunge la
suprancrcarea organismului cu catabaoliii metabolismului protidic).
Leguminoasele mai conin glucide care absorb treptat, flavone i derivaii ale
acestora, sruri minerale, vitamine. Pe lng aceste substane naturale valoroase
din punct de vedere nutritiv, leguminoasele conin cantiti apreciabile de fibre
alimentare, cu rol benefic asupra digestiei (stimuleaz tranzitul intestinal) i
metabolismului (scad concentraia fraciunii colesterolului nociv din snge). Prin
prezena mare a fibrelor (celuloz, amidon rezistent), boabele mature de
leguminoase acioneaz ca hipoglicemiante, recomandndu-se din acest motiv, ns
cu pruden, diabeticilor.
Dintre leguminoase, soia i arahidele, conin cantiti nsemnate de lipide cu un
coninut mare de acizi grai nesaturai (acizi omega).

Combinaia dintre cerealele integrale i boabele de leguminoase, poate acoperii n

bun msur, mai ales n perioadele de post, necesarul de aminoacizi esenial.
Neajunsurile alimentare ale boabelor de leguminoase
Pe lng beneficiile aduse organismului de ctre seminele acestor vegetale, ele
prezint i cteva neajunsuri, de care n alimentaie trebuie s se in cont.
Principalele inconveniente legate de folosirea acestor boabe n alimentaie sunt:
- nivelul insuficient al unor aminoacizi eseniali (metionin, cistein, triptofan),
- prezena unei cantiti mari de celuloz dur n nveliul bobului (aceste fibre
dure, pot ngreuna digestia i baloneaz),
- existena la nivelul boabelor a unor antimetabolii neproteici (pot provoca
indigestii),
- prezena unor substane (glicozizi cianogenici) guogene de natur vegetal
- existena n bob a unor hemaglutinine (substane azotate capabile s realizeze
hemaglutinarea) termolabile (se distrug prin nclzire).
Concluzii
Leguminoasele sunt surse alimentare naturale valoroase prin coninutul lor n
diferite substane necesare bunei funcionri a proceselor ce se desfoar n corpul
omului. Dei conin multe proteine, ele singure nu pot asigura n totalitate necesarul
de aminoacizi eseniali.
Prepararea culinar a acestor vegetale trebuie s se adapteze fiecrei specii n
parte, avnd ca scop diminuarea compuilor care ngreuneaz digestia.
Leguminoasele nu se vor consuma nici n cantiti prea mari i nici unilateral.

Plantele textile
Bumbacul este o plant tehnic care face parte din familia Malvaceae i se prezint sub
form de tufe. Seminele sale sunt toxice, ele coninnd 1,5 % Gosypol. Bumbacul este un
material foarte mult utilizat n industria textil.
Printre proprietile bumbacului se numr:

luciul: bumbacul are un luciu mat;

culoarea: n general la bumbac culoarea este alb sau glbuie, depinznd de felul
pigmenilor naturali;
lungimea: fibre scurte;

higroscopicitatea: proprietatea firelor de a absorbi lichidele din mediul ambiant.

Aspect
Planta este cultivat n zonele clduroase. Are rdcin pivotant. Tulpina este la nceput
ierboas, iar apoi devine lemnoas. Frunzele sunt mari, lucioase pe partea superioar. La
coacere, fructul se desface n 5 pri, elibernd seminele nconjurate de fire lungi, subiri
(fibre textile).
Importana economic a bumbacului: -firele albe; -vata; -uleiul din semine, care este folosit
pentru obinerea spunului.
Bumbacul este pretenios fa de cldur i rezist la secet. Seminele sunt nconjurate de
peri albi i lungi din care se obin firele de bumbac.
Cnepa indian sau canabisul (C. sativa L. subsp. indica) este o subspecie a speciei
Cannabis sativa, specie care face parte din genul Cannabis, familia Cannabaceae fiind o plant
aromatic. Frunzele i florile plantelor de cnep indian conin o substan chimic sau drog
cunoscut sub numele de THC (acronimul de la tetra-hydro-cannabinol) care provoac
persoanei care o fumeaz sau o diger o senzaie de euforie. Marijuana este cel mai comun
drog ilegal ntlnit n Statele Unite.
Cnepa cultivat este o plant anual, originar din India. Tulpina este dreapt, nalt de
aproape un metru, sau chiar mai mult. La maturitate, tulpina de cnep este lemnificat.
Frunzele, mari, sunt mprite n foliole lanceolate, cu marginea crestat. Florile, de culoare
galben-verzuie, sunt grupate n inflorescene asemntoare cu un spic. Cnepa nflorete n
lunile iulie i august, existnd plante de cnep femele i plante de cnep masculine. Fructul
este o nucul brun-cenuie, neted.

Produse extrase din cnepa indian

Se extrag dou tipuri principale de produse folosite ca droguri i anume marijuana i haiul.

Marijuana se extrage din florile uscate de cnep indian. Tulpina, frunzele i

ramurile, coninnd doar puin THC, sunt folosite pentru extragere n grsimi (ca i unt
sau lapte) pentru gtit. Seminele sunt de obicei ndeprtate, deoarece nu conin THC.
Din seminele de cnep se extrage un ulei. Marijuana este de obicei fumat n foi de
igar, pip, ntr-o pip cu filtru de ap, cunoscut sub numele de bong, sau mai recent
atomizatoare care elimin substanele cancerigene i toxice.
Haiul se extrage din rina extras din florile plantei Cannabis sativa ss. indica.
Haiul este o form mult mai concentrata de marijuana, deoarece conine mai mult
THC. Este de obicei fumat ntr-o pip obinuit sau una cu filtru de ap. Unii o
consum adugnd-o la prjituri.

Vita de vie
Via de vie (Vitis vinifera L.) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae,
originar din regiunea mediteranean, Europa Central i sud-vestul Asiei, din Maroc i
Spania pn n sudul Germaniei n nord i n est pn n nordul Iranului.[1]
Vi de vie este o lian, care poate atinge o lungime de 35 m, cu coaj. Frunzele alterneaz,
sunt lobate palmat i au o lungime i lrgime de 520 cm. Fructul este o boab, acestea
dezvoltndu-se ntr-un ciorchine cunoscut sub numele de strugure. Boabele, la specia slbatic
au un diametru de circa 6 mm, iar cnd se coc dobndesc o culoare purpurie nchis spre negru;
la speciile cultivate, de regul, boabele sunt mult mai mari, de pn la 30 mm lungime i pot
avea diverse culoari: albe, alb-verzui, roii sau purpurii. Specia slbatic crete de obicei n
pduri umede i pe malurile apelor curgtoare.
Strugurele slbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subsp. silvestris (n unele clasificri
considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera, subsp. vinifera restricionat la formele cultivate.
Via-de-vie cultivat are flori hermafrodite, dar subsp. silvestris este dioecic (are flori
masculine i feminine pe plante separate) i pentru ca fructul s se dezvolte este necesar
polenizarea.

Utilizare

Strugure

Folosirea strugurilor dateaz din neolitic, fapt demonstrat, de descoperirea unui depozit
improvizat de vin, vechi de 7,000 de ani pe teritoriul actual al Georgiei, n 1996. [4] Alte dovezi
au artat c mesopotamienii i vechii egipteni aveau plantaii de vin i deineau miestria
necesar fabricrii vinului.[5] Filozofii greci preamreau puterea vindectoare a strugurilor, att
ca ntreg ct i sub form de vin. Cultivarea Vitis viniferei, ca i producia vinului, au nceput
n China n timpul dinastiei Han, n secolul al II-lea .Hr.[6], odat cu importarea speciei din TaYuan. Totui, dup ali autori, via de vie slbatic, crescut la munte ca Vitis thunbergii, a fost
folosit pentru producerea vinului nainte de secolul al II-lea .Hr.[7]
Seva viei de vie a fost folosit de vindectorii tradiionali europeni pentru tratarea bolilor de
piele i de ochi. Alte utilizri includ folosirea frunzelor pentru oprirea sngerrii, dureri i
inflamaii ale hemoroizilor. De asemenea, pentru tratarea durerilor de gt au fost folosii
strugurii necopi, iar stafidele au fost folosite pentru tratarea tuberculozei, constipaiei i setei.
n tratamentul cancerului, holerei, variolei, ameelilor, infecilor ale pielii i ochilor, boli ale
rinichilor i ficatului au fost folosii strugurii necopi. [[2]] Au fost dezvoltate i varieti de
struguri fr smburi, pentru a atrage consumatorii, ns cercetri recente au artat c multe
dintre propietile vindectoare ale strugurilor provin chiar de la smburi.
Frunzele viei de vie sunt umplute cu carne tocat, orez i ceap n prepararea mncrii
tradiional-balcanice Dolma, precum i a sarmalelor romneti.
n spaiul romnesc s-au dezvoltat soiuri locale de vi de vie dintre care cele mai
reprezentative sunt:

Soiuri albe: Feteasc alb, Feteasc regal, Tmioas romneasc, Galben de

Odobeti, Mustoas de Mderat, Iordan, Crea, Gras de Cotnari, Zghihar.
Soiuri roii: Roioar, Bbeasc neagr, Feteasc neagr, Cadarc.