Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Eficienta Energetica
Eficienta Energetica
Agentia Romana pentru Conservarea Energiei, sprijinita prin programe ale Uniunii
Europene, a demarat citeva proiecte care se refera la sursele regenerabile de energie.
Proiectele vizeaza energia pe baza de biomasa, enegia eoliana si cea solara.
Agentia Romana pentru Conservarea Energiei este organul de specialitate la nivel
national in domeniul eficientei energetice. Activitatea Agentiei se refera in primul rind la
controalele in teren ce vizeaza consumatorii de energie, pe de-o parte, si distribuitorii de
aparatura electrocasnica, pe de alta. Prima categorie se refera la consumatorii industriali,
care au un consum anual intre 200-1000 TEP (tone echivalent petrol) - unitate
conventionala acceptata la nivel UE si care converteste toate formele de energie (termica,
electrica, carburanti etc) sau peste 1000 TEP, si la autoritatile locale, cele care se ocupa
de gospodarirea energiei la nivel comunitar (scoli, gradinite, spitale, iluminat, statii de
epurare si altele), care trebuie sa realizeze programe de reducere a consumului de energie
electrica.
Un alt capitol de care Agentia Romana pentru Conservarea Energiei se ocupa sint
programele de co-finantare a unor investitii de eficienta energetica, ce fac parte dintr-o
politica energetica pe termen lung. Printre acestea se numara Programul de co-finantare
de la buget a lucrarilor in domeniul incalzirii centralizate, care urmareste reducerea
costurilor la energia rezervata populatiei, prin reabilitarea sistemelor.
Un alt program, sprijinit de Uniunea Europeana, se refera la implementarea unei
filiere de utilizare a lemnului ca sursa de energie, la nivelul catorva judete din zona
Apusenilor. Proiectul, initativa a unor firme particulare, urmareste gasirea unor modalitati
de utilizare a surselor regenerabile, biomasa in special, dar si energia eoliana sau cea
solara. Etapele realizarii acestui obiectiv inglobeaza identificarea potentialului de
biomasa, in special in zona Muntilor Apuseni, identificarea unor potentiali beneficiari si,
nu in ultimul rind, identificarea unor surse de finantare.
Societatile energetice cred ca energiile nucleara si eoliana vor deveni in urmatorii
cinci ani o sursa mult mai importanta pentru acoperirea consumului de electricitate si sunt
in acelasi timp tot mai interesate de cresterea eficientei energetice, dar si de combustibilii
nepoluanti.
Eficienta energetic si sursele regenerabile de energie reprezint o baz important
pentru dezvoltarea durabil, pentru c ele contribuie la protectia mediului si a climei, la
crearea de locuri de munc la nivel local si la cresterea economic, la securitatea
aprovizionrii cu energie, la independenta fat de fluctuatiile pretului energiei, precum si
la coeziunea social si inovare.
Economisirea energiei si imbunttirea eficientei energetice reprezint cel mai
rapid, ecologic, si rentabil mod de a aborda siguranta energetic, echitatea global n
9. Verificati daca compania energetica are oferte de distibuire mai putina a energie
pentru zilele cand sunteti plecat.
10. Cand ati economisit destui bani instalati ferestre eficiente, care capteaza caldura
soarelui in timpul iernii, iar vara o elibereaza.
Intr-o gospodarie iluminatul reprezinta circa 20% din factura de energie electrica,
acest procent mare datorandu-se utilizandu-se becurile ineficiente energetic. Un bec cu
filament (adica bec obisnuit) de 100W consuma anual 100 kWh la 1000 ore functionare.
Pentru a micsora consumul de energie electrica este bine sa se foloseasca becuri eficiente
energetic, economice, care au un consum mult mai mic. Piata ofera o gama variata de
astfel de becuri, ele caracterizandu-se printr-un consum de circa 5 ori mai mic decat al
becurilor cu filament, pentru acelasi nivel de iluminare.in afara consumului mic de
energie, durata de viata a becurilor eficiente energetic este de 10 ori mai mare decat cea a
becurilor obisnuite, ele rezistand 10 ani de functionare, in locul unui singur an sau mai
putin la becurile obisnuite.
Oamenii de stiinta de la Universitatea Cambridge au creat un nou tip de bec
ecologic ce rezista pana la 60 de ani. Acesta costa numai 3 dolari si consuma foarte putin.
In comparatie cu actualele becuri economice, acest bec este de trei ori mai eficient
din punct de vedere energetic, costul facturii la energie putand fi redus cu pana la 75%.
Noile becuri utilizeaza nitrit de galiu, un semi-conductor folosit la producerea diodelor
emitatoare de lumina. Acestea sunt utilizate deja la blitz-urile aparatelor foto si la
luminile pentru biciclete deoarece lumineaza puternic si sunt foarte ieftine.
Frigiderul si congelatorul sunt cei mai importanti consumatori de energie electrica
din gospodarii, aproximativ 35 40% din factura de energie electrica.Un frigider din ziua
de azi nu consuma mai putin de 700 kWh pe an. Pe deasupra aparatele frigorifice au
devenit mai mari si cu optiuni utile pastrarii la rece a unei cantitati mari de mancare.
Cresterea in eficienta energetica se datoreaza usilor care se inched ermetic, suprafetelor
de racit mai mari si imbunatatirilor aduse compresoarelor si motoarelor. Un congelator
low energy adica cu consum mic de energie a ajuns sa consume cat un bec de 30W.
Acest lucru duce nu numai la economisirea energiei electrice ci si la o mai mica poluare
prin dioxid de carbon si la o economisire a cantitatii de apa folosite.
Daca timp de un an, o tara din Europa ar folosi numai aparate frigorifice de ultima
generatie impreuna cu alte aparate electrocasnice moderne ( masini de spalat fufe, masini
de spalat refe, etc.) s-ar economisi o cantitate de energie aproape egala cu cea produsa de
catre doua reactoare nucleare. De asemenea in ceea ce priveste consumul de apa s-ar
economisi circa 455,5 milioane de metri cubi, adica aceeasi cantitate ca debitul Cascadei
Niagara in 2 zile si 15 ore.
BIBLIOGRAFIE