Canonul SF Grigorie Teologul PDF

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 1

Canonul Sf Grigorie Teologul (390)

Nume

DenumireExpl

Continut

1
Grigorie
Teologul

CANONUL CRILOR Pentru ca s nu fe mintea ta nelat de cri strine, fiindc sunt multe
SFINTEI SCRIPTURI
scripturi mincinoase i fals intitulate, primete, iubite, aceast dreapt
numrare a mea. Cri istorice ale nelepciunii celei vechi evreieti sunt
dousprezece. Cea mai dinti Facerea, apoi Ieirea, i Leviticul, dup aceea
Numerii, apoi A Doua Lege; apoi Isus i Judectorii; a opta Rut; a noua i a
zecea Faptele mprailor i Paralipomena; i cea de pe urm Ezdra. Iar
cele alctuite n versul cinci, cea dinti, a lui Iov, dup aceea a lui David;
apoi trei ale lui Solomon, Ecclesiastul, Cntarea i Pildele. i aijderea cinci
ale Duhului profetic. ntr-o carte sunt dousprezece: Oseea i Amos, i
Miheia a treia, dup aceea loil, apoi Iona, Avdie, i Naum, i Avacum, i
Sofonie, Agheu, apoi Zaharia, i Maleahi. Acestea sunt deci una; iar a doua
a lui Isaia, dup aceea a lui Ieremia cel chemat din pruncie, apoi a lui
Iezechiel, i harul lui Daniel. Iat c am numrat douzeci i dou de cri
ale Legii Vechi, care corespund literelor evreilor. Iar dup acestea, numr
i pe ale Tainei noi. Matei a scris Minunile lui Hristos pentru evrei; Marcu
pentru Italia, Luca pentru Ahaia, iar loan, marele propovduitor, cel ce se
nal spre cer, pentru toi. Dup aceea Faptele nelepilor Apostoli. i
patrusprezece epistole ale lui Pavel. i apte soborniceti: dintre care una a
lui Iacob, dou ale lui Petru, i trei iari ale lui loan; i a aptea a lui Iuda;
astfel le ai pe toate. Iar de mai este careva afar de acestea, nu e dintre
cele autentice.

Conexiuni
85 ap.; 60
Laod.; 24
Cartag.; 2
Atanasie

S-ar putea să vă placă și