săptămâna 3 a modulului al IV-lea: 13-17.III.

2023

Descoperirea lui Dumnezeu în Vechiul Testament (=înainte de Întruparea lui Hristos)

I.În Vechiul Testament Dumnezeu nu S-a descoperit oamenilor în mod deplin ca Sfântă
Treime căci evreii nu erau pe atunci capabili să recepteze dogma potrivit căreia fința lui
Dumnezeu e unică, dar El este întreit în Persoane (=Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt). Astfel,
Dumnezeu S-a revelat doar în mod simbolic, trimițând de exemplu 3 îngeri buni să se
întâlnească cu Avraam la stejarul Mamvri. II.Atât evreii în sclavia egipteană, cât și
Prorocul Daniel și cei trei tineri din Babilon au ales să păstreze monoteismul (=credința
într-un singur Dumnezeu) deși trăiau printre politeiști (=care credeau în mai mulți zei).

† Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie):

- nu au acceptat să renunțe la credința în Hristos-Dumnezeu, drept pedeapsă fiind

martirizați într-un lac înghețat; unul dintre cei 40 a trădat credința și a ieșit din apă, dar în
locul său a intrat unul dintre cei ce-i păzeau, ce s-a hotărât să devină și el creștin

Opt dintre ramurile Liturgicii:

- arheologia bisericească (istoria veșmintelor preoțești, a sfintelor vase și a

arhitecturii și artei bisericești)
- perioadele liturgice (Penticostar, Octoih și Triod) și eortologia (=știința despre
sărbătorile cu dată fixă din Mineie și sărbătorile cu dată schimbătoare în funcție de
Paști)
- istoria cărților de cult (Penticostar, Octoih, Triod, Mineie)
- imnografia (tropare, condace, canoane, icoase, acatiste etc.)
- Liturghiile euharistice (ale Sfinților Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie
Dialogul etc.)
- istoria Ceaslovului cu cele 2 Laude mari (=Utrenia cu Ceasul I și Vecernia) și cele 5
Laude mici (=Pavecernița, Miezonoptica, Ceasul III, Ceasul VI și Ceasul IX)
- Sacramentologia (cu cele 7 Sfintele Taine=Botezul, Mirungerea, Spovedania,
Împărtășania=Euharistica, Cununia, Hirotonia=Preoția și Maslul=Taina pentru cei
bolnavi, respectiv Ierurgiile=celelalte slujbe, ca tunderea în călugărie, sfeștania etc.)
- Teologia liturgică
Istoria isihasmului (spiritualitatea creștin-ortodoxă a „liniștirii”) în 9 etape:

1. ~sec. II-III d.Hr.: – Sfinții Mucenici (=Martiri) din perioada persecuției romane
împotriva creștinilor (46-313 d.Hr.).
2. ~sec. IV-V d.Hr.: – primele mănăstiri (Sfinții Antonie cel Mare și Macarie Egipteanul,
Evagrie Ponticul);

– primele sinteze teologice (Sfinții Părinți Capadocieni=Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și
Grigorie de Nyssa).

3. ~sec. VI-VIII d.Hr.: – Sfinții Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Ioan

Damaschin;
– cartea numită „Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul;
– Sfântul Isaac Sirul.
4. ~sec. IX-X d.Hr.: – Mănăstirea Studion din Constantinopol și primele mănăstiri din
Sfântul Munte Athos;
– iradieri ale monahismului ortodox în sudul Italiei și la Lavra Pecerska din Kiev
5. ~sec. XI-XIII d.Hr.: – Sfinții Simeon Noul Teolog cu ucenicul său Nichita Stithatul vs.
ereticii pavlicieni (=noii mesalieni), bogomili (din Bulgaria) și albigenzi (din sudul
Franței);

– patriarhul Athanasie I al Constantinopolului;

– primele tentative unioniste ale împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul și ale patriarhului
Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea;

– Sfinții Teolipt al Filadelfiei și Grigorie Sinaitul;

– popularizarea isihasmului printre mirenii (=laicii) ortodocși vs. elitismul călugărilor franciscani
din Occident.

6. ~sec. XIV-XV d.Hr.: – Sfântul Grigorie Palama cu prietenii și ucenicii săi – Sfântul
Nicolae Cabasila și patriarhii Constantinopolului Isidor, Calist și Filotei Kokinos vs.
raționaliștii Varlaam de Calabria, Nichifor Gregoras și Achindin;

– Sfinții Simeon al Tesalonicului – care a elaborat simbolismul actelor Liturghiei, respectiv

Marcu Eugenicul (al Efesului), care a refuzat să semneze unirea ortodocșilor cu romano-catolicii
la Sinodul unionist de la Ferrara-Florența din 1431-1449 d.Hr. (ținut pentru a obține ajutorul
militar al Apusului cu puțin timp înainte de cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453).

7. ~sec. XVI-XVII d.Hr.: expresia istoricului Nicolae Iorga „Bizanț după Bizanț” (fr.
„Byzance après Byzance”), adică răspândirea isihasmului în Balcani, Țările Române și
Rusia
8. ~sec. XVIII-XIX d.Hr. (sinteza filocalică): – la greci, în Sfântul Munte Athos, prin
Sfinții Macarie al Corintului, Nicodim Aghioritul și Părinții Colivazi;

– la ruși și români prin Sfinții Vasile de la Poiana Mărului, Paisie Velicikovski de la Neamț și
Teofan Zăvorâtul;

– apariția în Rusia a unui isihasm mai popular (prin Sfinții Serafim de Sarov și Ignatie
Briancianinov, Mănăstirea Optina, Dostoievski și Sfântul Ioan de Kronstadt)

9. ~sec. XX-XXI d.Hr.: – mișcarea neopatristică (prin pr. Georges Florovsky, pr. Dumitru
Stăniloae, pr. John Meyendorff, Vladimir Lossky, Sfântul Iustin Popovici și ucenicii săi –
episcopul Atanasie Jevtić și mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, pr. Ioan I. Ică jr., pr.
Agapie Corbu);

– ediții critice ale textelor patristice și traduceri în limbile moderne („Sources Chrétiennes” în
franceză, „Fontes Christiani” în germană, „PSB [Părinți și Scriitori Bisericești] în română” etc.);

– mari stareți și duhovnici isihaști:

 Sfinții Siluan Athonitul cu ucenicul său Sofronie Saharov de la Essex, care la rândul
său i-a avut ca ucenici pe pr. Zaharia Zaharou și pr. Rafail Noica);
 Gheron Iosif Isihastul cu ucenicii săi pr. Iosif Vatopedinul, Sfântul Efrem
Katunakiotul și pr. Efrem din Arizona;
 Sfinții Paisie Aghioritul și Porfirie Kavsokalivitul, pr. Emilianos Simonopetritul

– mișcarea duhovnicească „Rugul Aprins” de la mănăstirea Antim (1945-1948);

– duhovnicii români și ruși din perioada comunismului;

– Sfinții închisorilor (deținuții politici ortodocși care au continuat în temnițele comuniste să-și
mărturisească credința în Hristos în ciuda represiunii statului și a torturii).
Lecturile săptămânale din Sfânta Scriptură (=Biblia=Vechiul și Noul Testament):

a. Lecturile săptămânale din Vechiul Testament:

„ Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. […]Multe sunt bătăile
păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.” (Psalmul 31, versetele 1
și 11)

„Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a
încins, pentru că a întărit lumea care nu se va clinti. […] Mărturiile Tale s-au adeverit foarte.
Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.” (Psalmul 92, versetele 1-2 și 7)

b. Lecturile săptămânale din Noul Testament:

Evanghelia de la Marcu despre Vindecarea paraliticului din Capernaum (capitolul 2, versetele

1-12):

„Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat
mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând
un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El,
au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea
slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!
Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte
Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată
cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în
inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-
te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a
zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi,
luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând:
Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.”

Evanghelia de la Ioan a Duminicii Sfântului Grigorie Palama (capitolul 10, versetele 9-16):

„Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.
Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug
să aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit
şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi
lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu
sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte
Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul
acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.”

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel (capitolul 1, versetele 10-14 și capitolul 2,
versetele 1-3):

„Şi: «Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; Ele
vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; Şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi
ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi». Şi căruia dintre
îngeri a zis Dumnezeu vreodată: «Şezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmaşii tăi
aşternut picioarelor Tale»? Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească,
pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât
mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin
îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, Cum vom
scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea
Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o”.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel (capitolul 7, versetele 26-28 și capitolul 8,
versetele 1-2):

„Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei
păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii:
întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru
totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi. Căci Legea pune ca arhierei oameni care au
slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul, desăvârşit în veacul
veacului. Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu care a şezut de-a
dreapta tronului slavei în ceruri, Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt
Dumnezeu şi nu omul.”