c

I -

I MICA BIBLIE
SAU

ISTORIA DESCOPERIRII DUMNEZEEŞTI

PARTEA A D O U A î LEGEA N O U Ă

MANUAL PENTRU ŞCOLILE S E C U N D A R E

alc At u i t . de

Preotul Dr. ALEXANDRU CIPLEA

N Ediţia IV,
sf = = = = = = =
ti
lac
T ad&i
creştini,
Dumne~
I ’ •T . ,

c cluj, 1939

. 1POGRAFIA „CARTEA ROMÂNEASCA", CALEA REGELE CAROL II NR. 14

 v>

Introducere
1. NOŢIUNI GENERALE.

1. Ce învăţăm în M ica Biblie a legii nouă ? Irt Mica Bi­

blie a legii nouă învăţăm despre viaţa şi faptele Mântuitorului,
precum şi despre întemeierea bisericii.
2. Izvoarele descoperirii legii nouă. Izvoarele descoperi­
rii dumnezeeşti a legii nouă sunt două şi anume: cărţile sfintei
Scripturi a legii nouă şi tradiţia.
Cărţile sfintei Scripturi a legii nouă sunt următoarele:
a) 5 cărţi istorice; 4 evanghelii ale sfinţilor apostoli Matei,
Marcu, Luca şi loan, şi Faptele apostolilor de sf. Luca. In evan­
ghelii se povesteşte viaţa Domnului Hrisios, iar în Faptele apos­
tolilor se cuprind lucrurile întâmplate după înălţarea Domnului
Hristos, propovăduirea apostolilor şi întemeierea bisericii.
b) 21 cărţi didactice (învăţătoare); 14 epistole scrise de
sfântul apostol Pavel şi 7 epistole catolice sunt îndreptate la
toată creştinătatea. Epistolele catolice sunt scrise: 1 de sfântul
lacob, 2 de sfântul Petru, 3 de sfântul loan şi 1 de sfântul Iuda
Tadeul. Prin aceste epistole sfinţii apostoli învaţă pe cei dintâi
creştini, cum trebuie să creadă şi să vieţuească după vrerea lui
Dumnezeu.
c) 1 carte profetică: Apocalipsul sfântului loan. In această
carte se arată cum va fi sfârşitul lumii şi judecata cea de apoi.
Toate cărţile sfintei Scripturi a legii nouă — afară de evan­
ghelia sfântului Matei, scrisă în limba aramaică — s au scris în
limba greacă.
 4

Alt izvor al descoperirii legii nouă este tradiţia.

Toate cărţile descoperirii legii nouă sunt scrise din anumite
ocazii; uneori autorii lor ţineau să înveţe pe această cale, în scris,
pe credincioşii îndepărtaţi pe cari nu puteau să-i cerceteze, iar
altădată le lăsau în scris ca amintire, o parte a învăţăturii îm­
părtăşite cu graiul viu. Multe din învăţăturile Domnului Hristos
nu se cuprind în cărţile legii nouă. Acestea sau propovăduit la
început numai cu graiul, trecăndu-se sub controlul şi paza bise­
ricii învăţătoare din generaţiune în generaţiune. Ele se cuprind
sub numele de tradiţie sau trădanie. Mai târziu învăţătura acea­
sta încă s’a depus în aşanumitele monumente ale tradiţiei, cum
sunt scrierile sfinţilor părinţi, actele martirilor, hotărîrile sinoa­
delor, inscripţiile din catacombe ş. a.
3. M ica Biblie a legii nouă se împarte în 2 părţi.
l-a parte ne povesteşte viaţa, patimile, moartea şi preamă­
rirea Mântuitorului.
A 11-a parte ne istoriseşte faptele apostolilor dela pogorîrea
Spiritului Sfânt până la moartea apostolilor. In această vreme
sa întemeiat biserica creştină.

II. CUNOŞTINŢE DESPRE PALESTINA.

1. Notiţe geografice. Palestina (Hanaan, Ţara făgăduinţei)

e o ţară lungă şi îngustă, mărginită spre apus de Marea Medite-
rană, la nord de munţii Liban şi Antiliban, la răsărit de pustiul
Siriei şi la miazăzi de pustiul Arabiei. In această ţară a vieţuit
şi a învăţat Mântuitorul, întărind învăţătura cu patima şi moar­
tea sa. Deci ţara aceasta e cea mai scumpă pentru toţi creştinii,
pentrucă aici s’au întâmplat cele mai însemnate fapte pentru în­
treaga omenire.
Palestina e aşezată acolo, unde se întâlnesc două conti­
nente: Asia şi Africa, formând puntea de trecere a împărăţiilor
puternice învecinate şi locul unde s’au ciocnit mulţi împăraţi
vrând să-şi întindă stăpânirea. Palestina are o întindere de vre-o
28.000 km. pătraţi. Pe vremea lui Solomon avea vre-o 5 milioane
de locuitori, pe vremea lui Hristos 2II.*X
A milioane. Acum însă ţara,
 5

în care odată curgea lapte şi miere, e aproape pustiită. Stăpâni-

torii Turci au nimicit pădurile. Din aceasta a urmat lipsa de apă,
boale, aşa că azi Palestina are abia 650.000 de locuitori (moha-
medani, jidovi şi puţini — 50.000 — creştini).
Palestina a fost o cetăţuie, unde s’a putut uşor păstra cre­
dinţa într’un singur Dumnezeu — monoteismul — ; fiind apoi în
mijlocul lumii culte de atunci, a fost cel mai potrivit leagăn al
creştinismului. De aici apostolii lui Hristos au putut să străbată
toată lumea, propovăduind mântuirea.
Palestina e ţară muntoasă. Munţii Palestinei sunt prelungi­
rile munţilor Siriei, ale Libanului şi Antilibanului (cu Hermonul
cel Mare). Aceste prelungiri de munţi sunt despărţite prin o vale
adâncă şi prăpăstioasă, prin care curge Iordanul. Dela Iordan
spre răsărit se află munţii: Tulul, Ghilead, Pasga (cu piscul Na-
van sau Nebo) şi Abarim. In partea apuseană a Iordanului sunt
munţii Galileei: Hermonul cel Mic, Carmilul, Ghelboe, Taborul;
apoi munţii Samariei: Efraim cu înălţimile Ebal şi Garizim;
munţii Iude ei: Hebronul, Moria, Sionul şi muntele Măslinilor.
. Şesurile Palestinei sunt: Şesul Saron la marginea Mării Me-
diterane; şesul lezrael sau Ezdrelon între munţii Cârmii, Ghel­
boe, Hermon şi Tabor.
Apele Palestinei sunt: Marea Mediterană, Marea Moartă,
Lacul Ghenizaretului şi Lacul Merom; apoi râul Iordanului, lung
de 330 de km. Iordanul izvoreşte din Hermonul cel Mare, trece
prin lacul Merom, apoi prin lacul Ghenizaretului (Marea Gali­
leei sau Tiberiadei) şi în urmă se varsă în Marea Moartă. Aflu­
enţii Iordanului sunt la răsărit râul larmuc sau Hieromax şi Ia-
bocul, la apus Carit (Crit, Horat). Râuleţele Arnon şi Cedron
se varsă în Marea Moartă, Chison în Marea Mediterană.
Palestina nu are pustiuri în sensul strict al cuvântului. In
Sfânta Scriptură pustiu se numeşte locul de păşunat. Aşa, „ pu­
stiuri‘ sunt: pustiul ludeei (cu pustiul Zif, Enggadi ş. a.), Ga-
baon ş. a.
Palestina e împărţită prin râul Iordanului în două părţi:
pământul dela Iordan spre răsărit şi dela Iordan spre apus.
Palestina răsăriteană pe vremea Domnului Hristos se numia
 6

Pereea. Capitala Pereei a fost Cesarea lui Filip (azi Baneas), la

poalele muntelui Hermonul cel Mare,
Pământul dela Iordan spre apus era împărţit în trei ţinu­
turi:
a) Galileea. Galileea e ţinutul nordic al Palestinei. Aici şi-a
petrecut Isus cea mai mare parte a vieţii sale pământeşti. Pentru
aceea sa chiemat Galileean. Cei mai mulţi dintre ucenicii Dom­
nului încă au fost Galileeni. In Galileea locuiau nu numai Jidovi,
ci şi păgâni, mai cu seamă Sirieni şi Fenicieni. Limba Jidovilor
de aici se deosebia de limba Jidovilor din ludeea. Capitala Ga-
lileei a fost Tiberiada, lângă Marea Ghenizaretului. Alte cetăţi
mai însemnate, pomenite în sfânta Scriptură, sunt: Corozain, Ca-
pernaum, Betsaida, Magdala, Cana, Nazaret, Naim.
b) Samaria era aşezată dela Galileea spre miazăzi. Era ţi­
nutul cel mai mic. Locuitorii acestui ţinut au fost un amestec de
Jidovi şi păgâni. Jidovii din ludeea îi urau. Capitala acestui ţi­
nut a fost Samaria. Alte cetăţi mai însemnate: Sichem ( azi Na-
blus), Silo, Dotain, Betulia, Beţii.
c) ludeea a. fost partea sudică a Palestinei. Cuprindea ţinu­
tul dintre Marea Moartă şi Marea Mediterană. De ludeea se
ţinea şi Idumeea. Capitala îudeei şi a întregei Palestine a fost
Ierusalimul. Alte cetăţi mai însemnate ale Îudeei erau: Hebron,
Viflaim, Emmaus, lerihon, Betania; Betfaghe, loppe ( azi Iaffa),
Arimatia şi Cezareea la ţărmul mării. Cezareea a fost întemeiată
de Irod cel Mare şi după nimicirea Ierusalimului a fost reşedinţa
dregătorilor romani.
2. Notiţe politice. La 63 în. Hr. Palestina a ajuns subt stă
pânirea Romanilor. La 37 în. Hr., împărat al Jidovilor a ajuns
Irod cel Mare. După moartea lui, întâmplată la câteva luni după
naşterea Mântuitorului, împăratul August a împărţit Palestina
între fiii lui Irod. Arhelau a stăpânit ludeea şi Samaria, Irod
Antipa Galileea şi Pereea sudică, iar Pereea nordică a ajuns
subt stăpânirea lui Filip al 11-lea. Irod Antipa şi Filip II au pur­
tat titlul de tetrarcha (al patrulea stăpănitor). Mai târziu (la 6
d. Hr.), Arhelau a fost exilat, iar ludeea şi Samaria, alăturate
Siriei, au fost cârmuite de dregători (procuratori) romani. Aşa
procurator a fost şi Pontius Pilatus (26— 36 d. Hr.). Intr’o vreme
 7

(41— 44 d. Hr.J întreagă Palestina a ajuns subt stăpânirea nepo­

tului lui Irod cel Mare, Irod Agripa I. Dar după moartea lui, Pa­
lestina iarăş a fost guvernată de procuratori.
Jidovii erau împărţiţi în două partide politice. Irodienii
sprijineau stăpânirea străină, în special domnia familiei lui Irod.
De Irodieni se ţineau şi Saduceii. Fariseii şi, împreună cu ei,
partea covârşitoare a poporului formau partidul naţional şi urau
stăpânirea străină, jugul urgisit al Romanilor.
3. Notiţe religioase, Jidovii au fost împărţiţi şi în partide
(secte) religipase. Şi în vreme ce aceste partide se certau între
ele, credinţa poporului scădea tot mereu. Astfel de partide au
fost următoarele patru:
a) Fariseii ( perusim—deschiliniţi). Aceştia ţineau cu toată
asprimea la litera legii. Pe păgâni şi stăpânirea străină o urau.
Pentru aceea poporul îi cinstea foarte mult, cu toate că aceşti
Farisei adesea se arătau cucernici înaintea oamenilor, iar inima
le era plină de trufie şi iubire de argint. (Fariseism—făţărnicie).
b) Saduceii şi-au luat numele deta arhiereul Sadoc. Aceştia
trăiau o viaţă mai slobodă şi în urmă au ajuns la necredinţă. Nu
mai credeau tradiţiunile părinteşti, nemurirea sufletului, învierea
morţilor.
c) Essenii trăiau o viaţă aspră. Erau pustnici şi încunjurau
oamenii.
d) Samarinenii care, ca popor, au ieşit din amestecul Jido­
vilor cu păgânii Asirieni. Tot aşa şi credinţa le-a fost un amestec
din legile lui Moisi şi credinţele păgăneşti. Jidovii curaţi îi urau
foarte mult.
Arhiereul pe vremea stăpânirii romane era numit din partea
procuratorului roman. Preoţii erau împărţiţi în 24 de clase, fie­
care clasă având datorinţa să îngrijească de slujbele dumne-
zeeşti câte o săptămână.
Din vremea robiei şi a risipirii Jidovilor printre păgâni da­
tează sinagogele, casele de rugăciuni. Tot din vremea aceea îşi
frage obârşie o nouă clasă de oameni, clasa cărturarilor. Cei mai
mulţi cărturari au ieşit din rândul preoţilor. Dar cărturarii pu­
teau să fie nu numai din seminţia lui Levi, ci din oricare neam
al lui Izrail. Cărturarii învăţau şi tâlcuiau legea lui Moisi popo-
 8

rului adunat în sinagoge. De regulă învăţau în aşa numitele şcoli

cărturăreşti, subt povăţuirea cărturarilor mai vestiţi. Jidovii
ajunşi la vârsta de 30 de ani, dacă aveau învăţătura recerută,
puteau să fie cărturari. Aşa şi Isus, când a fost de 30 de ani, a
început să înveţe. Pe Isus încă l-au numit Rabbi, adică învăţă­
tor, ca şi pe ceilalţi cărturari.
Irod cel Mare, ca să se facă plăcut înaintea poporului jido­
vesc, a înoit şi a împodobit biserica lui Zorobabel. Curtea popo­
rului a împărţit-o cu stâlpi în două părţi. O parte pentru bărbaţi,
a doua pentru femei. A mai adaus apoi o curte pentru păgânii
care sau împrietenit cu religia jidovească ( proseliţi). Curtea
aceasta a păgânilor era încunjurată cu zid, iar în zid erau cori­
doare sprijinite pe stâlpi. In aceste coridoare a învăţat Isus, şi
aici se adunau cei dintâi creştini să se roage.
*

Intre aşa împrejurări trăia poporul jidovesc, când sa năs­

cut Mântuitorul lumii, Hristos.

\
 3

I. Viaţa, patimile, moartea şi preamări­

rea lui Isus
A) Naşterea şi copilăria lui Isus
§. J. înainte de naşterea Mântuitorului.
i. Prevestirea naşterii lui Ioan Botezătorul. Prorocii mai
înainte au spus, că Dumnezeu va trimite un înaintemergător, care
să gătească calea Mântuitorului. ,,Iată eu voiu trimete pe îngerul
mieu înaintea feţei tale, care-ţi va găti calea înaintea ta“ (Ma-
lahia 3, 4). Acest înaintemergător a fost Ioan Botezătorul.
In zilele lui Irod, împăratul Iudeei, a fost un preot anume
Zaharie. Muierea lui se chiema Elisabeta. Şi erau drepţi amân­
doi înaintea lui Dumnezeu, umblând nevinovaţi întru toate po­
runcile şi îndreptările Domnului. Fii nu aveau şi amândoi erau
trecuţi în zilele lor. Odată, când Zaharie era în Ierusalim să
împlinească slujba preoţească, a intrat în casa Domnului să
tămâieze. Iar poporul în vremea aceea, sta rugându-se în curtea
bisericii.. Şi iată, îngerul Domnului i-s'a arătat lui Zaharie, şi i-a
zis: ,,Nu te teme, Zaharie, pentrucă s’a auzit rugăciunea ta. Mu­
ierea ta, Elisabeta, va naşte un fiu şi-i vei pune numele: Ioan.
Acela va fi mare înaintea Domnului; şi va merge înaintea lui
Hristos cu spiritul şi cu puterea lui Ilie“ .
Atunci Zaharie a întrebat: ,,Prin ce mă voiu încredinţa
despre aceasta". îngerul a răspuns: ,,Eu sunt îngerul Gavriil cel
ce stau înaintea lui Dumnezeu şi sunt trimis să-ţi aduc această
veste bună. Şi iată, nu vei putea grăi, până în ziua, când se vor
împlini acestea, pentrucă n'ai crezut cuvintele mele . In vremea
aceasta poporul aştepta şi se mira, cum de zăboveşte Zaharie în

\
 10

biserică. Ieşind apoi Zaharie, nu putea să grăiască, ci le-a făcut

semn cu mâna, că a rămas mut. Şi poporul a înţeles, că preotul
a văzut vedenie în biserică. Iar dacă s'au umplut zilele slujbei
lui, Zaharie s’a dus la casa sa. (Luca I, 5__23)

2. Prevestirea naşterii lui Isus. In luna a şasea după

acestea, îngerul Gavriil a fost trimis într'o cetate a Galileei,
anume în Nazaret, la fecioara Maria, care era logodită cu Iosif
din neamul lui David. Intrând îngerul la dânsa a zis: ,,Bucură-te
ceeace eşti plină de dar. Domnul e cu tine. Binecuvântată eşti
între muieri'1. Iar ea s’a spăimântat de cuvântul lui şi cugeta,
ce să însemneze închinarea aceasta? Şi a zis îngerul: ,,Nu te
teme, Mărie, că ai aflat dar la Dumnezeu. Iată vei zămisli şi
vei naşte fiu şi-i vei pune numele Isus. Acesta va fi mare şi
fiul Celui prea înalt se va chiema".
Iar Maria a zis către înger: ,,Cum va fi aceasta, de vreme
ce eu nu ştiu de bărbat?" Şi răspunzând îngerul a zis: „Spiritul
Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui prea înalt te va
umbri. Pentru aceea şi Sfântul cela ce se va naşte dintru tine,
se va chema Fiul lui Dumnezeu. Şi iată Elisabeta rudenia ta,
şi ea a zămislit fiu la bătrâneţele ei. Că la Dumnezeu nimic nu
este cu neputinţă". Iar Maria a zis: „Iată roaba Domnului, fie
mie după cuvântul tău!" Şi s’a dus îngerul dela dânsa.
(Luca I, 26— 38).

3. Maria cercetează pe Elisabeta. După prevestirea naş­

terii lui Isus, sculându-se Maria, mers-a cu de grabă la munte,
într’o cetate a Iudeei. Şi intrând în casa lui Zaharie, s’a închinat
Elisabetei. Şi când a auzit Elisabeta închinăciunea Măriei, săl­
tat-a pruncul în sânul ei. Şi s’a umplut de Spiritul Sfânt Elisa­
beta şi a strigat cu glas mare şi a zis: „Binecuvântată eşti tu
între muieri şi binecuvântat e rodul pântecelui tău! Şi de unde
mie aceasta, ca să vină maica Domnului meu la mine? Că, iată
cum fu glasul închinării tale întru urechile mele, săltă pruncul
cu bucurie în sânul meu. Fericită eşti, că ai crezut, căci se vor
împlini toate cele ce ţi-s’au spus ţie dela Domnul". Atunci Maria
a zis: „Măreşte suflete al meu, pe Domnul! Că a căutat spre
smerenia roabei sale: că iată de acum mă vor ferici toate nea-
 11

murile". Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta aproape trei

luni, apoi s'a întors la casa sa în Nazaret. (Luca I 39—56)
4. Naşterea lui Ioan Botezătorul. Iar Elisabetei i-s'a îm­
plinit vremea să nască şi a născut un fiu. Şi au auzit vecinii
şi rudeniile, că a făcut Domnul milă cu dânsa, şi s'au bucurat.
In ziua a opta au venit să taie împrejur pruncul şi voiau să-l
chieme pe numele tatălui său: Zaharie. Dar Elisabeta a zis:
„Ba, ci să se chieme Ioan!“ Şi i-au răspuns: ,,Nimeni nu este din
rudenia ta ca să se chieme cu numele acesta". Şi au făcut semn
lui Zaharie, cum ar vrea să se chieme pruncul. Iar Zaharie,
cerând o tăbliţă, a scris: ,,Ioan să-i fie numele!" Şi îndată i-s’a
deschis gura şi grăia lăudând pe Dumnezeu: ,(Binecuvântat e
Domnul Dumnezeul lui Izrail, că a cercetat şi a mântuit pe po­
porul său. Şi tu, pruncule, prorocul Celui prea înalt te vei chiema.
Că vei merge înaintea Domnului să găteşti căile lui".
Şi a căzut frică peste toţi cei ce locuiau împrejur şi s'au
vestit toate lucrurile acestea în tot ţinutul de prin munţii Iudeei.
Iar pruncul creştea şi se întărea cu sufletul. Şi a fost în pustiu
până în ziua. când s’a arătat lui Izrail. (Luca I, 57— 80).

NOTIŢE. împărţirea preoţilor în 24 de clase a făcut-o împăratul Da-

vid. Din robia babilonică însă s’au întors numai 6 clase preoţeşti, Aceste 6
clase apoi s’au întocmit iarăş în 24 de clase. Fiecare clasă preoţească îm­
plinea pe rând. — câte 8 zile — slujbele dumnezeeşti. Deosebitele slujbe:
tămâierea, jertfele sângeroase, îngrijirea sfeşnicului ş. a. se împărţeau între
preoţi prin aruncarea de sorţi. Lui Zaharie i-s’a împărţit sarcina de a aduce
jertfa tămâierii. Deci şi el a fost preot, nu arhiereu. — Maria în evreeşte se
zicea: Miriam. — Isus e forma grecească a cuvântului evreesc ,,Iehosua‘‘
— ,.Domnul e mântuitorul11. — Tradiţia creştină ne spune, că părinţii Fe­
cioarei Maria au fost Ioachim şi Ana. La bătrâneţele lor, Dumnezeu le-a
dăruit o fiică. Au chiemat-o Maria. Iar când copiliţa a fost de 3 ani, au
dus-o la biserica din Ierusalim şi au lăsat-o acolo să slujească în Casa
Domnului (Intrarea în biserică — 21 Nbemvrie). Copila crescând a vieţuit
în frica Domnului, rugându-se şi lucrând pentru biserica lui Dumnezeu. în­
demnată de Spiritul Sfânt, a făgăduit că va rămânea fecioară. Mai târziu,
urmând voinţa lui Dumnezeu, s’a logodit cu un bărbat cucernic din familia
Iui David: 1. ca în vremea cât va fi necunoscută înaintea oamenilor taina
naşterii lui Isus, să rămână nepătată cinstea Măriei; şi 2. ca Maria Fecioară
şi Pruncul dumnezeesc să aibă ocrotitor pe sfântul Iosif, — Cetatea unde a
locuit preotul Zaharie şi s’a născut Ioan Botezătorul, se numeşte ,,Sfântul
 12

Ioan în munţi" (Ain-Karim), la iV i klm. depărtare dela Ierusalim spre apus.

Aci se află o bisericuţă zidită întru pomenirea cercetării Fecioarei Maria.
— Cetatea Nazaret, numită „Floarea Galileei", se află în depărtare de 130
klm. dela „Sfântul Ioan". Are astăzi 11.000 de locuitori (catolici, greco-
orientali şi mohamedani). Deasupra casei Măriei Fecioare, împărăteasa
Elena a zidit o biserică pompoasă; biserica a fost dărâmată de Turci. Din
veacul al 18-lea avem altă biserică închinată „Bunei vestiri". Subt altar stau
scrise cuvintele: „Verbum hic caro factum est" (Cuvântul aici s'a făcut trup).
— Bunăvestirea se prăznuieşte în 25 Martie. Taina întrupării Domnului e o
învăţătură fundamentală a religiei creştine. Sfânta biserică adică ne învaţă,
că Domnul Hristos e Dumnezeu şi om, şi că natura lui dumnezeească şi ome­
nească sunt împreunate într’o singură (a doua) persoană dumnezeească.

§. 2. Naşterea lui Isus.

1. Naşterea Mântuitorului. In vremea aceea îngerul s’a

arătat şi lui Iosif şi, prevestindu-i naşterea Mântuitorului, i-a
poruncit să-i pună numele Isus,
In zilele acelea ieşit-a poruncă dela Cesarul August să se
numere oamenii din toată împărăţia romană. Aceasta este cea
dintâi numărătoare, care s’a făcut pe vremea, când domnia în
Siria Cirineu (Quirinius). Şi mergeau toţi să se înscrie, fiecare
în cetatea sa. Deci s’au dus şi Maria şi Iosif în cetatea lui David,
care se chiamă Viflaim, fiindcă se trăgeau din neamul împăra­
tului David. In cetate s’a adunat mulţime mare de oameni, şi
Maria şi sfântul Iosif n’au găsit loc în case. Deci s’au dus afară
de oraş şi s’au sălăşluit într’o peşteră. Aci s’a născut Isus
Hristos, unul născut fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.
Maica Fecioară l-a înfăşat şi l-a pus în iesle.
(Matei I, 20— 21; Luca II, 1— 7).

2. Păstorii, cei dintâi prieteni ai lui Hristos. Şi erau

păstori în ţinutul acela, cari priveghiau şi străjuiau noaptea
împrejurul turmelor lor. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă
dânşii şi mărirea Domnului a strălucit împrejurul lor; şi s’au
înfricoşat. îngerul le-a zis: ,,Nu vă temeţi, că iată vă vestesc
bucurie mare: astăzi vi-s’a născut, în cetatea lui David, Mântuitor
care este Hristos Domnul. Şi acesta este semnul, după care veţi
cunoaşte aceasta: afla-veţi un prunc înfăşat, culcat în iesle” . Şi
 13

îndată s a ivit împrejurul îngerului mulţime de oaste cerească,

lăudând pe Dumnezeu şi zi­
când: „Mărire lui Dumnezeu
întru cei de sus şi pe pământ
p a ce, între oameni bunăvoi-
re!“
Iar dacă s'au suit îngerii
la cer, păstorii au zis unii că-
tră alţii: ,,Să mergem dar pâ­
nă la Viflaim şi să vedem lu­
crul, pe care ni-l-a arătat
Domnul!“ Şi au venit de gra­
ba şi au aflat pe Maria şi pe
Iosif şi pruncul culcat în ies­
le, Şi văzând, au cunoscut că
sunt adevărate toate cele ce
li-s'au spus de pruncul ace­
sta, Şi toţi câţi auzise, se mi­
rau de cele ce povesteau pă­
storii.
(Luca II, 8— 18).

3. Tăierea împrejur. Dacă s’au împlinit 8 zile, pruncul s’a

tăiat împrejur şi s'a chiemat numele lui: Isus, precum a fost zis
în £ e r u l- (Luca II, 21).

4. Pruncul Isus în biserică. La 40 de zile, când s'au îm­

plinit zilele curăţirii Măriei, după legea lui Moisi, Maria şi Iosif
au dus pe. pruncul Isus în Ierusalim ca să-l pună înaintea Dom­
nului şi ca să dea jertfă, 2 turturele sau doi pui de porumb.
Şi iată, era un om în Ierusalim, anume Simion. Omul acela
era drept şi temător de Dumnezeu- Spiritul Sfânt îi făgăduise,
că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Unsul (Hristo-
sul) Domnului, îndemnat de Spiritul Sfânt a venit şi el în bi­
serică, când Maria şi Iosif l-au adus pe Isus pruncul ca să-i facă
cele rânduite de lege. Şi cunoscând Simion, că pruncul acela e
Mântuitorul cel făgăduit, l-a luat în braţe şi binecuvântând pe
Dumnezeu a zis: „Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după
 14

cuvântul tău, în pace, că văzură ochii mei pe Mântuitorul '. Apoi

întorcându-se spre Maria, a
zis: ,,Iată acesta este pus spre
căderea şi scularea multora
în Izrail şi ca semn căruia i-se
va zice împotrivă, — şi prin
însuşi sufletul tău va trece sa­
bie, — ca să se descopere cu­
getele multor inimi*’
Şi era acolo şi o proro-
ciţă, anume Ana,, care îmbă-
trînise în zile multe; era vă­
duvă şi avea vr'o 84 de ani.
Aceasta nu se depărta de bi-
serică, ci slujîa Domnului
ziua şi noaptea cu posturi şi
rugăciuni. Aceasta încă a ve­
nit întru acel ceas şi a lăudat
pe Dumnezeu şi grăia despre prunc tuturor celor ce aşteptau
mântuirea în Ierusalim. (Luca iI( 22__38).

NOTIŢE. împăraţii romani au orânduit în mai multe rânduri con-

scrierea locuitorilor din împărăţie. Aşa şi Augustus, pe vremea lui Irod cel
mare. Astfel s’a întâmplat, că Isus s'a născut în Viflaim, cu toate că Maria
Fecioara locuia în Nazaret. Dela Nazaret până la Viflaim e cale de vre-o
30 de ore. — Numele Hristos e identic cu evreescul Mesia (M aşiah^Uns).
— Ziua naşterii lui Isus nu se ştie de bună seamă. Mai de mult se credea
că Isus s"a născut în 6 Ianuarie; pentru aceea în cele dintâi 4 veacuri cre­
ştinii prăznuiau naşterea lui Isus deodată cu Botezul (6 Ianuarie). Mai târ­
ziu sărbătoarea Naşterii au fixat-o pe 25 Decemvrie. — Viflaimul (Beth-
leem — Casa pânii; mai de mult se numea Efrata = Cetatea rodnică) e
aşezat la 7 klm. spre miazăzi dela Ierusalim, într’un loc.foarte roditor. Are
peste 10 mii de locuitori, aproape toţi creştini, Dela Viflaim spre sudest se
află peştera, unde s'a născut Isus, Deasupra peşterii Constantin cel Mare
şi sf. Elena au clădit o biserică. E cea mai veche biserică creştină, rămasă
neatinsă de urgia vremilor. Se numeşte ,,Biserica Sfintei Marii" sau „Bise­
rica Naşterii lui Isus". Locul naşterii e acoperit cu marmoră împodobită cu
iaspis (matostat), iar în mijlocul marmorei este o stea de argint cu inscrip­
ţia latinească: „Hic de Maria Virgine Iesus Christus natus est" (Aici s’a
născut Isus Hristos din Fecioara Maria). — La 40 de zile după naştere, Ma-
 15

ria s a dus la biserica din Ierusalim să împlinească legea lui Moisi, care p o­
runcea: a) să se curăţească mama, iar b) întâiu născutul să fie răscumpărat
cu 5 sicii — vr’o 16 lei.

§. 3. Copilăria lui Isus.

1. Magii dela răsărit. Iar dacă s’a născut Isus în Viflaim,
iată magii dela răsărit au venit în Ierusalim zicând: ,,Unde este
împăratul Jidovilor, cel ce s'a născut? Că am văzut steaua lui
la răsărit şi am venit să ne închinăm lui“ .
Şi auzind Irod împăratul, s'a turburat. Deci
adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii po­
porului, i-a întrebat: ,,Unde trebuie să se
nască Hristos?" Iar ei au răspuns: ,,In Vi-
flaimul Iudeei, pentrucă aşa s'a scris la
prorocul Mihea: Şi tu, Viflaime., pământul
Iudeei, cu nimic nu eşti mai mic între po-
văţuitorii Iudeei; că din tine va ieşi povă-
ţuitor, care va paşte pe poporul mieu Iz-
rail“ .. Atunci Irod chiemând într'ascuns pe
magi, i-a întrebat de vremea, când li-s'a
arătat steaua. Apoi trimiţându-i în Vi­
flaim, le-a zis: ,,Mergând, întrebaţi cu dea-
dinsul de prunc. Şi dacă-1 veţi afla, daţi-mi
de ştire, ca venind şi eu, să mă închin lui“ .
Iar ei ascultând de împăratul, s'au dus.
Şi, iată, steaua pe care o văzuse la
răsărit, .mergea înaintea lor, până a venit
de a stătut deasupra locului, unde era pruncul. Intrând în casă,
au aflat pruncul cu Maria, mama lui. I-s'au închinat şi deschi-
zându-şi visteriile, i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Apoi
luând ştire în vis să nu se întoarcă la Irod, s'au întors pe altă
cale în ţara lor. (Matei II, 1— 12).

2. /Fuga. în Egipt. Iar dacă s'au dus magii, iată îngerul

Domnului i s'a arătat în vis lui Iosif zicând: ,,Scoală-te şi ia
pruncul şi pe mama lui şi fugi în Egipt. Şi fii acolo, până îţi
voiu spune. Căci Irod vrea să caute pruncul să-l piardă' . Atunci
 16

Iosif sculându-se, a luat pruncul şi pe mama lui noaptea, şi s'a

dus în Egipt, Şi a rămas acolo până la moartea lui Irod.

Irod văzând, că l-au batjocorit magii, s'au mâniat şi trimi­

ţând, a ucis pe toţi pruncii, care erau în Viflaim şi în toate ho­
tarele lui, de doi ani şi mai mici, după vremea în care după
spusa magilor, socotea că s'a născut Hristos, (Matei II, 13__16).

3, Sfânta familie se întoarce la Nazaret. Iar dacă a

murit Irod, îngerul Domnului i-s'a arătat lui Iosif în vis în Egipt
şi a zis: ,,Scoală-te şi ia pruncul şi pe mama lui şi mergi în pă­
mântul lui Izrail; pentrucă au murit cei ce căutau sufletul prun-
cului“ . Şi el sculându-se, luă pruncul şi pe mama lui şi a venit
în pământul lui Izrail, Iar auzind, că în ludea în locul lui Irod
împărăţeşte fiul lui, Arhelau, s'a temut să meargă acolo şi luând
poruncă în vis, s’a dus în părţile Galileei. Şi venind a locuit în
cetatea ce se chiamă Nazaret; ca să se plinească ce s'a zis prin
proroci: că Nazarinean se va chiema. Aci pruncul creştea şi se
întăria cu spiritul, umplându-se de înţelepciune. Şi darul lui
Dumnezeu era peste dânsul. (Matei IIf i 9_ 23 ; Luca II, 40).

4. Isus în biserică la vârsta de 12 ani. Părinţii lui Isus

se duceau în toţi anii în Ierusalim, la praznicul Paştilor. Când
a fost Isus de 12 ani, s'a suit şi el în Ierusalim. Sfârşindu-se
zilele praznicului, Isus a rămas în Ierusalim, fără să ştie ei. Şi
părându-li-se, că el este cu alţi tovarăşi de seama lui au venit
cale de o zi; şi abia atunci l-au căutat printre rudenii şi printre
cunoscuţi. Şi neaflându-1, s'au întors în Ierusalim şi l-au căutat.
După trei zile l-au aflat în biserică, şezând în mijlocul dască­
lilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cari îl auzeau, se mi­
rau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. Părinţii lui văzân-
du-1, s'au mirat, iar mama lui i-a zis: ,,Fiule, pentru ce ne-ai făcut
 17

nouă aceasta? Iată, tatăl tău şi eu te-am căutat cu îngrijorare".

Iar Isus a răspuns: „Pentru ce m’aţi căutat? Au n'aţi ştiut, că
întru cele ce sunt ale Tatălui mieu, mi-se cade să fiu?". Apoi
s'a dus cu dânşii in Nazaret. Şi era sub ascultarea lor,
(Luca II, 41— 51).

NOTIŢE. Sf. Scriptură spune, că magii l-au aflat pe Isus în casă.

Se vede dar, că străinii s’au dus din Viflaim şi astfel Maria şi Iosif au
aflat casă, unde să se sălăşluiască cu pruncul Isus. Magii (craii, înţelepţii,
filosofii) dela răsărit au fost boieri de frunte, slujbaşi împărăteşti. Se crede
că ar fi fost trei şi că s’ar fi chiemat Caspar, Melhior şi Valtasar. — Smirna
e un arbore, care seamănă cu acaţul. Din coaja smirnei primăvara şi toamna
curge suc alb şi binemirositor. Sucul acesta, pentru bunul miros, era de mult
preţ. — Ierusalimul a fost centrul vieţii religioase şi naţionale a Jidovilor,
Irod a început restaurarea bisericii lui Zorobabel în 19 ori 20 în. Hr. De
aici încolo biserică aceasta se chiamă biserica Irodiană. Biserica propriu
zisă (Sfânta şi Sfânta Sfintelor) au clădit-o preoţii într'un an şi jumătate.
Curţile bisericii s’au isprăvit în alţi 8 ani. Celelalte clădiri dimprejurul
bisericii s’au terminat târziu (64 d. Hr.), abiâ cu câţiva ani înainte de dă­
râmarea Ierusalimului (70 d. Hr.), Au fost clădiri monumentale, mai cu
seamă foişorul lui Solomon, foişorul împărătesc, apoi galeriile deschise,
sprijinite de coloane de marmoră şi arcade, porţile ş. a. — In Ierusalim se
aduna Sinedriul, adică Marele Sfat, care hotăra în toate afacerile biseri­
ceşti şi civile. Ierusalimul a fost dărâmat de Titus la 70 d. Hr. şi astfel a
încetat de a mai fi centrul poporului jidovesc. Mai târziu Ierusalimul iarăş
a fost reedificat de Constantin şi sf. ■Elena. Azi Ierusalimul e împărţit
prin două străzi crucişate în patru părţi. Partea nord-vestică e oraşul cre­
ştin. Aici se află cea mai mare clădire sfântă a creştinilor: Biserica Sfân­
tului Mormânt, edificată pe vechea Goîgotă. Ierusalimul are vr’o 100 mii
de locuitori, între care 60 mii Jidovi. Creştini catolici abia sunt 5 mii; tră­
iesc din mila călătorilor care vin din toată lumea.

2
 B) Vremea de pregătire pentru viaţa
publică a lui Isus.
§. 4. loan Botezătorul, înaintemergătorul lui Isus.
1 / Propovăduirea lui loan. Apropiindu-se vremea când
Isus trebuia să se arate în faţa oamenilor ca Mântuitor al lumii,
în anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu Cezarul, — loan, fiul lui
Zaharie, la porunca Domnului, a venit în ţinutul Iordanului, pro­
povăduind botezul pocăinţei. Şi zicea: ,,Pocăiţi-vă, că s'a apro­
piat împărăţia cerurilor!", loan îşi avea îmbrăcămintea de păr
de cămilă şi brâu de curea împrejurul mijlocului său. Atunci
ieşia la dânsul tot Ierusalimul şi toată Iudeea şi tot împrejurul
Iordanului, şi se botezau în Iordan dela dânsul, mărturisindu-şi
păcatele sale. (Matei III, 1— 6; Marcu I, 4—6; Luca III, 1— 3).

2. Cea dintâi mărturisire a lui loan despre Isus, Iar po

porul cugeta întru inima sa de loan: ,,Oare nu cumva este acesta
Hristos?" Deci loan a răspuns tuturor: ,,Eu cu apă vă botez pe
voi. Dar vine cel mai tare decât mine, căruia nu-i sunt vrednic
a-i deslega curelele încălţămintelor. Acela vă va boteza cu Spi­
ritul Sfânt şi cu foc",
(Luca III, 15— 16; Matei III, 11; Marcu I, 7— 8; loan I, 19, 26—27),

3. Botezul lui îsus. In vremea aceea Isus, care era î

vrâstă de vre-o 30 de ani, a venit din Nazaretul Galileei la
Iordan, ca să se boteze dela loan, Iar loan îl opria zicând: ,,Eu
trebuie să mă botez dela tine. Şi tu vii la mine?" Şi răspunzând
Isus a zis: ,,Lasă acum că aşa se cade să împlinim toată drep­
tatea (toate orânduelile lui Dumnezeu)". Atunci loan l-a bote­
zat. — Şi iată, s'au deschis cerurile şi s'a coborît Spiritul Sfânt
cu chip trupesc, ca un porumb, spre dânsul şi glas din cer s'a
auzit zicând: ,,Acesta este Fiul mieu cel iubit, întru carele bine
am voit .(M atei III, 13— 17; Marcu I, 9— 11; Luca III, 21—22; loan I, 32)
 19

4Msus învinge ispitele diavolului. Iar Isus îndemnat de

Spiritul Sfânt, s'a dus în pustie, ca să se ispitească de diavolul.
Acolo a ajunat 40 de zile şi 40 de nopţi. După aceea a flămânzit.
Şi apropiindu-se cătră dânsul ispititorul a zis: ,,De eşti Fiul lui
Dumnezeu, zi pietrilor acestora să se facă pâni!‘' Iar Isus a
răspuns: ,,Scris este: Nu numai cu pâne va trăi omul, ci cu tot
cuvântul care iasă din gura lui Dumnezeu“ . — Atunci diavolul
l-a dus pe Isus în Ierusalim şi l-a pus pe aripa bisericii şi i-a
zis: ,,Aruncă-te de aici jos; pentrucă scris este: îngerilor săi va
porunci pentru tine să te păzea­
scă; şi pe mâini te vor lua, ca nu
cumva să-ţi împiedeci de pia­
tră piciorul tău"-. Isus i-a răs­
puns: „Scris este: Să nu ispi­
teşti. pe Domnul Dumnezeul
tău!“ — In urmă diavolul,
luându-1 pe Isus, l-a suit în-
tr’un munte foarte înalt şi i-a
arătat toate împărăţiile lumii
şi mărirea lor. Şi i-a zis: ,,A-
cestea toate ţi-le voiu da ţie,
dacă vei cădea să te închini
mie". Iar Isus a răspuns:
„Fugi dela mine Satano; că
scris este: „Domnului Dumne­
zeului-tău să te închini şi lui
singur să slujeşti!" — Atunci
l-a lăsat diavolul. Şi iată, îngerii s'au apropiat şi-i slujiau lui.
(Matei IV, 1— 11; Marcu I, 12— 13; Luca IV, 1— 13).

5 j Alte mărturisiri ale lui Ioan despre Isus. Jidovii din

Ierusalim au trimis la Ioan preoţi şi leviţi, să-l întrebe: „Tu cine
eşti?" El a mărturisit: „Nu sunt eu Hristos!" Deci l-au întrebat:
„Dar cine eşti? Au doară Ilie eşti tu?" Şi a zis: „Nu sunt", „Pro-
rocul eşti tu?" „Cine eşti?" „Ca să dăm răspuns celor ce ne-au
trimis; ce zici tu de tine însuţi?" Ioan a zis: „Eu sunt glasul celui
 20

ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, precum a zis Isaia

pro ro cui ‘ ‘.
A doua zi a văzut Ioan pe Isus venind către dânsul şi a zis:
„Iată mielul lui Dumnezeu, Celce ridică păcatele lumii!1',
(ioan I, 19— 23, 29),

NOTIŢE. Botezul lui Ioan a fost numai o ceremonie care însemna cură­
ţenia. Arăta dar că, celce vrea să se pocăiască, trebuie să fie curat de pă­
cate. închipuia apoi botezul cel adevărat al lui Hristos. — Curatul şi dum-
nezeescul Isus a venit la Iordan şi s’a aşezat în rândul celor păcătoşi, fiindcă
el a luat asupra sa toate păcatele lumii. Isus intrând în apa Iordanului şi
botezându-se a sfinţit apele şi le-a dat puterea de a sfinţi şi curăţi; a în­
temeiat taina botezului. — Porumbul, al cărui chip l-a luat Spiritul Sfânt
la botezul Mântuitorului, e simbolul Spiritului Sf. Porumbul adecă, după
credinţa tuturor popoarelor, e simbolul credinţei, dragostei, răbdării şi al
gingăşiei. Aşa a fost Isus în viaţa sa pământească. Şi aşa trebuie să fie
fiecare creştin. — Cele trei ispitiri arată cele trei pricini (rădăcini) ale
păcatelor: pofta, mândria şi lăcomia de averi, — Pustiul unde a petrecut
Isus după botez 40 de zile şi mai pe urmă a fost ispitit de diavolul, e pus­
tiul numit Quarantania = locul celor 40 de zile, Vârful muntelui e încon­
jurat cu zid. Se crede că aici a fost locul ispitei a treia, — Isus e ,,mielul
lui Dumnezeu", fiindcă şi-a jertfit viaţa şi astfel a făcut destul dreptăţii
dumnezeeşti pentru păcatul strămoşilor şi pentru toate păcatele oamenilor.

§. 5. Cei dintâi ucenici ai lui Isus.

1, Chiemarea celor dintâi ucenici. A doua zi sta Ioan
lângă Iordan şi doi din ucenicii lui. Şi văzând pe Isus a zis: „Iată
mielul lui Dumnezeu1'. Auzându-1 cei doi ucenici grăind aşa, au
mers după Isus. Iar Isus întorcându-se le-a zis: „Ce căutaţi?"
Ei au zis: „Rabbi unde locuieşti?" Isus le-a răspuns: „Veniţi şi
vedeţi!" Ei au venit şi au văzut unde locuia şi au rămas la el
în ziua aceea. Unul dintre cei doi ucenici era Andrei, fratele lui
Simon Petru. Acesta aflându-1 pe Simon, i-a zis: „Am aflat pe
Mesia, ce se tâlcueşte Hristos". Şi l-a dus la Isus, Dar Isus cău­
tând la el, a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema
Chifa, ce se tâlcueşte Petru".
A doua zi vrut-a Isus să meargă în Galileea. Şi întâlnindu-1
pe Filip, i-a zis: „Vino după mine!" Filip era din Betsaida, din
oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Iar Filip a aflat pe Natanail
şi-i zise: „Am găsit pe acela, despre care a scris Moisi în lege
 21

şi prorocii, — pe Isus fiul lui losif, din Nazaret". Şi a zis Na-

tanail: „Din Nazaret poate să vină ceva bine?“ Filip a zis:
„Vino şi vezi!“ Isus văzând, că Natanail vine către dânsul, a zis:
„Iată, cu adevărat Izraelitean, întru care vicleşug nu este1'. Na­
tanail a întrebat: „De unde mă cunoşti?1' Răspuns-a Isus: „Mai
înainte de a te chiema pe tine Filip, când erai sub smochin, te-am
văzut11. Atunci Natanail a zis: „Rabbi, tu eşti fiul lui Dumnezeu,
tu eşti împăratul lui Izrail!“ Isus răspunzând i-a zis: „Fiindcă
am zis, că te-am văzut sub smochin, crezi; mai mari lucruri de~
cât acestea vei vedea. Adevăr, adevăr grăiesc vouă: De acum
veţi vedea cerul deschis, şi îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi
pogorîndu-se spre Fiul omenesc11.
(Ioan I, 35— 51; Matei IV, 18— 20; Marcu I, 16— 17; Luca V, 1— 3),

Nunta din Cana. In ziua a treia după graiurile ce le-a

avut Isus cu Natanail, s'a făcut nuntă în Cana Galileei; şi era
mama lui Isus acolo. Isus şi ucenicii lui încă au fost chiemaţi la
nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, mama lui Isus a zis cătră dânsul:
„Vin n'au“ . Isus a răspuns: „Ce
e mie şi ţie, muiere? încă n'a
venit ceasul mieu!“ Atunci ma­
ma lui a zis slugilor: „Orice ar
zice vouă, faceţi!11 —• Şi erau
acolo 6 vase de piatră, fiecare
câte de 2 sau 3 vedre, puse pen­
tru curăţirea obişnuită la Jidovi.
Deci Isus a zis slugilor: „Umpleţi
vasele cu apă“ . Şi le-au umplut
până sus. După aceea le-a zis:
„Turnaţi acum şi aduceţi nunu­
lui!" Şi s'au dus. Iar după ce a
gustat nunul apa ce se făcuse vin
— şi nu ştia de unde este, iar
slugile care turnaseră apa, ştiau
— , a strigat pe mire şi i-a zis:
„Tot omul pune întâiu vinul cel
bun şi, dacă se îmbată oaspeţii, atunci dă vinul cel mai prost. Iar
tu ai ţinut vinul cel mai bun până acum".
 22

Aşa şi-a început Isus minunile sale în Cana Galileei şi şi-a

arătat mărirea sa. Şi au crezut întru el ucenicii lui.
(Ioan II, 1— 11).

NOTIŢE. Evanghelistul Ioan ne spune în evanghelia sa, că unul din

cei doi ucenici care au întrebat de lăcaşul lui Isus, a fost Andrei. Al doilea
ucenic a fost însuşi Ioan Evanghelistul. — Domnul Isus schimbă numele lui
Simon în Chifa (în limba aramaică: Chefas, în latină Petrus; înseamnă
,,Piatră"), Fireşte că Petru nu ştia ce vrea Isus cu această schimbare de
nume. De fapt Mântuitorul încă atunci îi menise să fie temelia bisericii sale.
—• Jidovii din Iudeea, şi mai cu seamă arhiereii şi fariseii, urau foarte mult
pe locuitorii Galileei. Credeau că din Galileea nu poate să vină nici un bine,
cu atât mai puţin Mântuitorul lumii. Pentru aceea întreabă şi Natanail: „Din
Nazaret poate să vină ceva bine?" -— „Fiul omenesc" e un titlu al lui Mesia.
Domnul Isus se numeşte pe sine adeseori cu acest nume. — Sfântul Iosif,
tatăl crescător al Mântuitorului, n’a fost la nunta din Cana Galileei. Se crede
că pe vremea aceea era mort. — Cuvintele: „Ce e mie şi ţie, muiere?" rostite
de Tsus, n’au fost spuse cu necaz, nici cu asprime, Isus pare că zice: „Ce
minunată conglăsuire a gândurilor! Eşti îngrijorată pentru aceşti oameni şi,
vezi, şi eu mă gândesc să le sar într'ajutor. Dar nu tocmai acum: încă n’a
venit ceasul meu!" Şi Maria, înţelegând cuvintele fiului său, zice slugilor să
facă tot ce le-ar porunci Isus, — 0 vadră— 1 metretes (măsură greacă). Mă­
sura greacă face 40 1. Aşadară Isus a dăruit bieţilor oameni, în modul acesta
minunat, vre-o 600 litri de vin. — „Cana Galileei" (este şi o altă Cana în
ţinutul Tirului) azi e un sătuleţ, dela Nazaret cale de 7 klm, spre nord. Şi
azi se arată locul casei, unde a fost nunta din Cana.
 G) Faptele lui Isus în anul întâiu al vieţii
sale publice.
§. 6. Isus în ludeea.
1 / întâia curăţire a bisericii. Erau aproape Pastile Jido­
vilor şi Isus s'a suit în Ierusalim. Şi a găsit în biserică pe ceice
vindeau boi şi oi şi porumbi si ne schimbătorii de> bani secând
lâ mesele lor. Deci făcând bi-
ciu de frânghie, i-a scos pe
toţi din biserică; oile şi boii
i-a alungat, banii schimbăto­
rilor i-a risipit şi mesele le-a
răsturnat. Iar celor ce vin­
deau porumbi le-a zis, „Luaţi
aceste de aici şi nu faceţi casa
Tatălui mieu casă de negu-
ţătorie!“
Atunci Jidovii au zis că-
tră Isus: „Prin ce semn dove­
deşti, că ai putere să faci a-
ceasta?“ Isus a răspuns:
„Spargeţi biserica aceasta, şi
în trei zile o voi ridica“ . Ji­
dovii au zis: „In 46 de ani s’a
zidit biserica aceasta; şi tu în
trei zile vrei să o ridici?” Iar
el zicea de biserica trupului
său. Deci când s'a sculat Isus din morţi, ucenicii şi-au adus
aminte, că despre aceasta le grăise el. — Iar fiind ei în Ieru-
 24 •—

^alim la sărbătoarea Paştilor, mulţi au crezut întru numele lui,

văzând semnele care le făcea, (Ioan II 13 % 23)

2. Isus şi Nicodim. Intre cei cari credeau în Isus, era şi

Nicodim, fariseu, care era dintre domnii Jidovilor şi membru a'i
sinedriulm. Acesta era dornic să asculte învăţăturile lui Isus, dar
se temea de prigonirea Jidovilor. Deci a venit noaptea la Isus şi
i-a zis: „Rabbi, ştim că dela Dumnezeu ai venit să ne fii învăţă­
tor. Pentrucă nimeni nu poate să facă aceste semne, pe cari le
faci tu, de nu va fi Dumnezeu cu dânsul". Răspuns-a Isus: „A de­
văr, adevăr grăesc ţie: de nu se va naşte cineva din nou, nu va
putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu". Nicodim a întrebat:
„Cum poate omul să se nască, fiind bătrân". Isus l-a răspuns:
„Adevăr, adevăr grăesc ţie: de nu se va naşte cineva din apă
şi din Spirit, nu va putea isă intre întru împărăţia lui Dumnezeu".
(Ioan III, 1— 5).

3. întemniţarea Iui Ioan Botezătorul. In vremea acee

Ioan Botezătorul l-a dojenit pe Irod Antipa, tetrarhul Galileei
şi Pereei, pentru Irodiada, muierea lui Filip, fratelui lui. Ioan
îi zicea: „Nu-ţi este slobod s'o aibi pe ea de muiere!" Deci Irod,
peste toate relele ce făcuse, a adaus şi pe acesta, că prinzând
pe Ioan, l-a legat şi l-a băgat în temniţă.
(Matei XIV, 3—-4; Luca III, 19— 20),

NOTIŢE, Isus ,,s’a suit“ în Ierusalim (Ierusalimul e aşezat pe colinele

Sion, Moria, Acra şi Bezetha) şi aici şi-a început viaţa publică. Atât locul,
cât şi vremea — praznicul Paştilor — au fost foarte potrivite pentru acest
început al faptelor lui. Ierusalimul adecă era centrul vieţii religioase a tu­
turor Jidovilor. Fiind apoi praznicul Paştilor, cu acest prilej întreg neamul
jidovesc se aduna în Ierusalim. — Negustorii se adunau în curtea păgânilor
şi vindeau vitele trebuitoare la jertfe pelerinilor străini. — Zarafii (schimbă­
torii de bani) schimbau banii obişnuiţi romani şi greci cu monede bisericeşti,
— „Spargeţi biserica aceasta11; domnul Hristos se gândeşte la trupul său,
pe care îl vor omorî, iar a trei zi va învia. Sfântul Pavel în mai multe rân­
duri zice, că trupurile creştinilor sunt biserica Spiritului Sfânt. Cu atât mai
vârtos a putut să spună Mântuitorul, că trupul său e biserică. —• Pe Sf. Ioan
Botezătorul, tetrarhul Irod Antipa l-a întemniţat în cetatea Machaerus, la
ţărmul estic al Mării-Moarte, Ruinele cetăţii puternice se văd şi acum lângă
comuna Mucaur.
 25

§. 7. Isus în Samaria.
1. Isus şi muierea Samarineană. Domnul Isus a auzit, că
Ioan a fost băgat în temniţă. Ştia apoi, că fariseii îl urăsc. Deci
ca să încunjure prigonirile, lăsând Iudeea, s'a întors iarăş în
Galileea. A apucat drumul care ducea prin Samaria şi a ajuns
la cetatea Sichar (Sichem). Şi era acolo „fântâna lui Iacob“ , Isus,
ostenit de cale, s'a oprit la fântână, iar ucenicii s'au dus în cetate
să cumpere bucate. Şi era cam la al 6-lea ceas.
Şi a venit o muiere samarineană să ia apă. Isus a zis, către
dânsa: ,,Dă-mi să beau!“ Muierea samarineană i-a zis: „Cum tu,
fiind Jidov, ceri să bei dela mine, muiere samarineană?'* Isus
răspunzând a zis: ,,De ai şti cine este cel care ţi-a zis: Dă-mi
să beau, — tu ai fi cerut dela dânsul; şi ţi-ar fi dat apă vie“ .
Zis-a muierea: „Doamne, nici ai cu ce scoate şi fântâna este
adâncă; dar apă vie de unde ai?*' Răspuns-a Isus şi a zis: „Tot
cel ce va bea din apa aceasta, va înseta iarăş. Iar cel ce va bea
din apa care îi voiu da-o eu, acela în veac nu va însetoşa**. Atunci
muierea a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai înse-
toşez nici să mai vin aici să scot apă“ .
Isus a zis muierii: „Mergi de chiamă pe bărbatul tău, şi vino
aici!** Răspuns-a muierea: „N'am bărbat**. Zis-a Isus ei: „Bine
ai zis, că n'ai bărbat. Că 5 bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-1
ai acum, nu-ţi este bărbat. Iată, adevărat ai grăit**. Atunci muie­
rea a zis: „Doamne, văd, că eşti proroci — Părinţii noştri s'au
închinat în muntele acesta; iar voi ziceţi, că Ierusalimul este
locul, unde se cade să ne închinăm'*. Isus răspunzând i-a zis:
„Muiere crede-mă căci va veni vremea, când nici în muntele
acesta, nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui. Ci vine vremea
şi acum este, când închinătorii cei adevăraţi se închină Tatălui
cu Spiritul şi cu adevărul*1. Zis-a lui muierea: „Ştiu că va veni
Messia, care se chiamă Hristos; când va veni acela, ne va spune
nouă toate**. Zis-a ei Isus: „Eu sunt, acel ce grăesc cu tine**.
(Ioan IV, 1—26).
3/~
2 / învăţătura lui Isus despre seceriş. Ucenicii s'au în­
tors din cetate şi s'au mirat, văzând că Isus vorbeşte cu muierea
samarineană. Iar muierea şi-a lăsat vadra şi alergând în cetate,
 26

a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi pe omul care mi-a spus toate,

câte am făcut. Oare nu acesta este Hristos?“ Deci oamenii au
ieşit din cetate şi veneau la dânsul. — Intr'acestea ucenicii îl
rugau să mănânce. El a răspuns: ,,Eu am bucate, pe cari voi nu
le ştiţi“ . Deci ucenicii grăiau întru sine: „Poate i-a adus cineva
de mâncare'1. Iar Isus le-a zis: „Mâncarea mea este să fac voia
celui ce m’a trimis. Au nu voi ziceţi: încă patru luni şi secerişul
vine. Ci eu vă zic: ridicaţi ochii şi vedeţi holdele, că sunt albe
şi aproape de seceriş11. (Ioan IV, 27— 35),

3. Mulţi samarîneni cred în Isus. Iar din cetatea aceea

au crezut mulţi Samarineni pentru cuvântul muierii care măr­
turisea: „Mi-a spus toate, câte am făcut1-. Şi l-au rugat Sama-
rinenii să rămână la ei. Şi a rămas acolo 2 zile. Ascultând cu­
vântul lui Isus, cu mult mai mulţi Samarineni au crezut într'însul
şi ziceau muierii: „De acum nu pentru vorba ta credem; căci
înşine am auzit şi credem, că acesta este cu adevărat Mântui­
torul lumii, Hristos11. (Ion IV, 39— 42).
NOTIŢE, Jidovii din Iudeea urau pe Samarineni. Fireşte, că Isus Mân­
tuitorul lumii, a fost străin de această ură. Dimpotrivă, aflând atâta credinţă
la Samarineni, aci mărturiseşte mai întâiu pe faţă, că dânsul e Mesia cel
făgăduit. — Samarineanca a cunoscut îndată din graiu şi din îmbrăcămintea
lui Isus, că e Jidov. — ,,Apa vie" în înţelesul propriu însemna apă de izvor
(spre a se deosebi de apa de cisternă). Expresia aceasta Domnul Isus o folo­
seşte pentru a însemna învăţătura şi darul dumnezeesc. — La poalele Gari-
zimului e cetatea Sichar, identică cu vechiul Sichem. Dela 66 d. Hr. Sicharul
a devenit colonie romană, numită Flavia Neapolis (de aici numele de azi:
Nablui), — Fântâna lui Iacob şi azi e în mare cinste înaintea locuitorilor
din acest ţinut,

§. 8. Isus în Galileea: în Cana şi Nazaret.

1. Isus tămădueşte pe fiul omului împărătesc. După
zile Isus a ieşit din Sichar şi s’a dus în Galileea, Galileenii l-au
primit cu drag, fiindcă au fost văzut toate faptele ce făcuse Isus
în Ierusalim la praznic. — Venit-a dar Isus iarăşi în Cana Ga-
lileei, unde făcuse din apă vin. Aci un om împărătesc din Ca-
pernaum, al cărui fiu bolia, a mers la el şi l-a rugat să se pogoare
la Capernaum şi să-i tămăduiască pe fiul său, că trăgea de
moarte, Isus a zis cătră el: „De nu veţi vedea semne şi minuni,
 27

nu veţi crede“ . Zis-a către dânsul omul împărătesc: „Doamne

pogoară-te mai degrabă, pânăce nu moare fiul meu", Zis-a Isus
lui: „Mergi, că fiul tău este viu“ . Şi a crezut omul cuvântul lui
Isus şi s’a dus.
Iar când se pogora el, l-au întâmpinat slugile sale zicând:
>>Fiul tău este viu , Şi i-a întrebat de ceasul, în care i-s’a făcut
mai bine fiului său. Iar slujile au răspuns: „Ieri în ceasul al
şaptelea l-au lăsat frigurile1*. Deci a cunoscut tatăl, că în acel
ceas i-a zis Isus: „Fiul tău este viu“ . Şi a crezut în Domnul el
şi toată casa lui. (Ioan IV( 43_ 5 3 ),

2. Isus în moşia sa. După acestea Isus a venit şi în Na-

zaret, unde crescuse. Iar în ziua Sâmbetei a intrat, după obiceiul
său, în sinagogă şi s'a sculat să cetească, I-s'a dat cartea lui
Isaia prorocul, şi deschizând cartea, a aflat locul, unde era scris:
„Spiritul Domnului este peste mine, unsu-m'a şi m'a trimis să
binevestesc săracilor, să tămăduesc pe cei zdrobiţi la inimă, să
propovăduesc robilor slobozire şi orbilor vedere**. Apoi închizând
cartea, a dat-o slugii şi a şezut. Şi ochii tuturor din sinagogă
erau aţintiţi spre dânsul. Iar el a început a învăţa zicând: „Astăzi
s'a împlinit scriptura aceasta**.
Toţi se mirau de cuvintele pline de dar care ieşiau din gura
lui, dar totuşi ziceau: „Au nu este acesta fiul meşterului de lemn
Iosif? De unde dar are înţelepciunea aceasta şi puterea de a face
minuni?** Şi se sminteau întru dânsul. Iar Isus le-a zis: „Adevăr
grăiesc vouă, nici un proroc nu este primit în moşia sa. Multe
văduve erau în Izrail în zilele lui Ilie, când s’a încuiat cerul trei
ani şi şase luni, cât s'a făcut foamete mare peste tot pământul;
şi către niciuna din acelea n’a fost trimis Ilie, ci numai la o vă­
duvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în zilele lui
Eliseu prorocul în Izrail; şi nici unul dintr'înşi nu s'a curăţit, fără
numai Neeman Sirianul*'.
Şi s'au umplut toţi de mânie în sinagogă, auzind acestea. Şi
sculându-se l-au scos pe Isus afară din cetate, şi l-au dus pe
vârful muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-l arunce
jos. Iar el trecând prin mijlocul lor, s'a dus.
(Luca IV, 16— 30; Matei XIII, 53— 57; Marcu VI, 1— 4; Ioan IV, 44).
 28

§. 9. Isus în Galileea: în Capernaum.

1. Isus se aşează în Capernaum. Isus, lăsând Nazaretul,
a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare. — De atunci a
început Isus să propovăduiască evanghelia împărăţiei lui Dum­
nezeu, zicând: ,,S'a plinit vremea şi s'a apropiat împărăţia lui
Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi in evanghelie!"
(Matei IV, 13, 17; Marcu I, 21; Luca IV, 31; Ioan II, 12).

2. ) Pescuirea minunată. In vremea aceea stând Isus lân

lacul Ghenisaretului, mulţime multă năvălea spre dânsul, ca să
audă cuvântul lui Dumnezeu. Şi a văzut două corăbii lângă mal,
din care pescarii ieşise să-şi spele mrejele. Deci s'a suit într'o
corabia care era a lui Simon, iar pe acesta l-a rugat s'o depărteze
puţintel dela mal. Şezând apoi, a început să înveţe noroadele din
corabie. Iar dupăce a încetat de a grăi, zis-a către Simon: „De­
părtează corabia în adânc, şi aruncaţi mrejele voastre şi pes­
cuiţi". Simon a răspuns: „Invăţătorule, toată noaptea ne-am
trudit şi nimic n'am prins, dar după cuvântul tău voiu arunca
mreaja". Şi făcând aşa, a prins mulţime multă de peşti, încât
aproape li-se rupea mreaja. Deci a făcut Simon şi fratele său
Andrei semn tovarăşilor săi care erau într'altă corabie, ca să
vină să le ajute Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile,
încât se afundau.
Iar Simon Petru, văzând acestea, a căzut la genunchele lui
Isus zicând: „Ieşi dela mine, că păcătos sunt eu, Doamne!" Iar
Isus a zis cătră Simon: ,,Nu te teme, de acuma vei vâna oameni".
Şi întorcându-se către ceilalţi, le-a zis: „Veniţi după mine, şi
vă voiu face pescari de oameni". Şi ei scoţând amândouă coră­
biile la mal, au lăsat toate şi s'au dus după Isus.
(Luca V, 1— 11; Matei IV, 18—20; Marcu I, 16— 18).

3. Vindecarea îndrăcitulm. Isus s'a întors cu apostolii în

Capernaum, şi îndată Sâmbăta, intrând în sinagogă, învăţa. Şi
era un om cu spirit necurat în sinagogă. Acesta a strigat: „O, ce
■este nouă şi ţie, Isuse Nazarineanule? Ai venit să ne pierzi pe
noi? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!" Iar Isus l-a certat
zicând: „Amuţeşte şi ieşi dintr^nsul". Şi s'au spăimântat toţi şi
se întrebau între sine zicând: „Ce învăţătură nouă este aceasta?
 29

Că porunceşte cu putere şi spiritelor necurate şi îl ascultă pe

dânsul". Şi a ieşit îndată vestea lui în toată laturea Galileei.
(Luca IV, 33—37].
4. Isus tămădueşte pe soacra lui Petru. Ieşind Isus din
sinagogă, a venit în casa lui Simon Petru şi a lui Andrei. Iar
soacra lui Simon Petru zăcea aprinsă de friguri. Şi îndată i-au
spus de dânsa. Deci Isus venind, a ridicat-o apucând-o de mână!
şi au lăsat-o frigurile. Şi s'a sculat şi le sluj ia lor,
(Marcu I, 29—31; Matei VIII, 14— 15; Luca IV, 38— 39J,
5. Tămăduirea unui lepros. Isus era într’o altă cetate
şi, iată, un om plin de lepră, văzându-1, i-s'a închinat şi l-a rugat:
„Doamne de vrei poţi să mă curăţeşti". Atunci Isus întinzându-şi
mâna, s'a atins de dânsul, zicând: ,,Voiu, curăţeşte-te!“ Şi în­
dată s'a dus lepra dela el,
(Luca V, 12— 13; Matei VIII, 2-—3; Marcu I, 40— 42],
6. ^V indecarea unui slăbănog. Intorcându-se Isus din ca­
lea, pe care o făcuse din cetăţile şi satele Galileei, a venit iarăş
in cetatea sa, Capernaum. Intr'o zi era într'o casă şi învăţa. Şi
îndată s'a adunat mulţime mare de oameni, încât nu mai încă­
peau nici la uşă. Şi iată nişte
bărbaţi, purtând în pat pe un om
care era slăbănog, cercau să-l
ducă în casă şi să-l pună înain­
tea lui Isus. Dar din pricina no­
rodului n'au putut să intre pe
uşă. Deci s'au suit pe acoperiş,
şi l-au slobozit cu patul în mij­
locul casei. Şi văzâ.ndu-le Isus
credinţa, a zis slăbănogului:
„Cutează, fiule; iartă-ţi-se păca­
tele tale!“
Atunci unii din cărturarii şi
fariseii care şedeau acolo cuge­
tau întru inimile sale: „Ce
grăeşte acela hule? Cine poate să
ierte păcatele, fără numai unul
Dumnezeu?" Iar Isus, ştiindu-le
 30

gândurile a zis: ,,Ce gândiţi întru inimile voastre? Ce este mai

lesne a zice: Iartă-ţi-se păcatele — ori a zice: Scoală şi-ţi ia
patul şi umblă? Ci ca să ştiţi, ,că Fiul omenesc are putere pe pă­
mânt a ierta păcatele — zis-a slăbănogului — ţie-ţi zic: Scoală-te
ia-ţi patul şi mergi la casa ta!“ Şi îndată s'a sculat slăbănogul,
şi-a luat patul, pe care zăcea, şi s'a dus la casa sa, lăudând pe
Dumnezeu, (Lucă V, 17— 25; Matei IX, 1— 8; Marcu II, 1— 12).

7, Chiemarea lui Matei» Şi iarăşi a ieşit Isus la mare.

Şi trecând, a văzut un vameş, anume pe Levi (Matei) al lui
Alfeiu, şezând la vamă. Isus i-a zis: ,,Vino după mine!" Acesta
lăsând toate, s'a sculat şi a mers după dânsul. Şi Levi i-a făcut
ospăţ mare în casa sa. Şi mulţi vameşi şi păcătoşi venind, au
şezut la masă cu ,Isus şi cu ucenicii lui. Iar cărturarii şi fariseii
cârtiau zicând cătră ucenici: ,,Pentruce mâncă şi bea învăţătorul
vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?" Auzind Isus le-a zis: ,,Nu
trebue sănătoşilor doftor, ci bolnavilor. Căci n'am venit să chiem
pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă".
(Luca V, 27— 32; Matei IX, 9— 13; Marcu II, 13— 17),

NOTIŢE. Cetatea Capernaum a fost centrul activităţii ce a desfăşurat

Isus în Galileea. Pentru aceea în evanghelie se spune că „Isus s'a dus în
cetatea sa“ . Capernaumul care pe vremea lui Isus era centru militar şi co­
mercial şi avea loc de vamă, azi e în ruină. — Spirit necurat — diavol. Spi­
ritele rele se numesc necurate, fiindcă iubesc păcatul şi pe oameni îi în­
deamnă la fărădelegi. Cu îngăduirea lui Dumnezeu spiritul necurat poate
să se facă stăpân peste puterile trupeşti şi în parte şi peste puterile sufle­
teşti ale omului, încât omul ajuns sub stăpânirea diavolului nu mai ştie ce
face şi ce vorbeşte. Dumnezeu îngădue această „obsesiune diabolică" ori
pentru a pedepsi pe un om păcătos, ori pentru a cerca credinţa omului cu­
cernic, Că în ludeea pe vremea Mântuitorului au fost aţâţi îndrăciţi, pricina
e, că în această vreme diavolul a făcut cele din urmă încercări de a se face
stăpânul oamenilor. — Pescuirea bogată închipuie propovăduirea apostoli­
lor şi a bisericii. Peştii prinşi sunt mulţimea oamenilor încreştinaţi. — Lepra
închipuie moartea sufletească a omului păcătos. — Lepra sau boala egip­
teană e una dintre cele mai îngrozitoare boale ale Orientului. întreg trupul
leprosului trece în putrejiune, aşa că leproşii sunt ca nişte cadavre. Leproşii
erau nevoiţi să locuiască în locuri neumblate şi pustii şi să se îmbrace în-
haină bătătoare la ochi; iar dacă se apropia de dânşii vr'un om sănătos,
trebuiau să strige de departe: Necurat, necurat! Leproşii însănătoşiţi trebu­
iau să se arete preoţilor, şi numai după aceea, puteau să intre în societatea,
oamenilor.
 D) Faptele lui Isus în al doilea an
al vieţii sale publice.
§. 10. Isus prăznueşte Paştele în Ierusalim.
/ i . Vindecarea slăbănogului. După acestea era sărbătoa­
rea Jidovilor, Pastile. Deci Isus s'a suit în Ierusalim. Şi în Ieru­
salim este scăldătoarea oilor, care în evreeşte se chiamă Be-
thezda (Lacul darului), şi avea 5 foişoare, Intr'acelea zăcea mul­
ţime multă de bolnavi: orbi, şchipoi, uscaţi, aşteptând mişcarea
apei. Că îngerul Domnului, la vreme, se pogora în lac şi turbura
apa;, şi care intra întâiu după turburarea apei, se făcea sănătos,
de orice boală era cuprins.
Şi era acolo un bolnav de 38 de ani. Isus văzându-1 pe ace­
sta zăcând, şi cunoscând, că boleşte de multă vreme, i-a zis:
,,Vrei să fii sănătos?" Răspuns-a bolnavul: Doamne, om n'am
ca, dacă se va turbura apa, să mă bage în lac; deci până când
merg eu, altul se bagă înaintea mea". Zis-a Isus lui: ,,Scoală,
ia-ţi patul tău şi umblă!" Şi îndată s'a făcut sănătos, şi şi-a luat
patul şi umbla, (ioan y, i _ 9 ).

- 2. Jidovii îl prigonesc pe Isus. Şi era Sâmbătă în ziua

aceea. Deci ziceau Jidovii către cel vindecat: ,,Sâmbătă este; nu
ţi-se cade să-ţi iai patul". Iar el le-a răspuns: ,,Celce m'a făcut
sănătos, acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă!" Deci l-au întrebat:
,,Cine este omul acela?" Dar cel vindecat nu ştia, cine este, căci
Isus ieşise din norodul care era într'acel loc.
După aceea l-a aflat Isus în biserică şi i-a zis: ,,Iată, te-ai
făcut sănătos. De acum să nu mai păcătueşti, ca să nu ţi-se în­
tâmple ceva mai rău". Şi mergând omul acela, a vestit Jidovilor
 32

că Isus este care le-a făcut sănătos. Pentru aceea Jidovii îl prigo­
neau pe Isus şi căutau să-l omoare, pentrucă vindeca Sâmbăta.
Iar Isus le-a răspuns: Tatăl mieu până acum lucrează; şi eu
lucrez'1. Deci pentru aceasta cu atât mai vârtos căutau jidovii
pe Isus să-l ucidă, pentrucă nu numai deslega Sâmbăta, ci şi pe
Dumnezeu îl numia Tată, întocmai făcându-se pe sine cu Dum­
nezeu,
Iar Isus le-a zis: ,,Adevăr, adevăr zic vouă, nu poate face
Fiul dela sine nimic, de nu va vedea pe Tatăl făcând; căci celea
ce face el, pe acelea şi Fiul asemenea le face. Precum Tatăl
scoală morţii şi-i înviază, aşa şi Fiul, pe care-i voeşte, îi înviază".
(Ioan V, 9— 21).

NOTIŢE. Scăldătoarea (lacul oilor) în evreeşte se cheamă Bethezda,

ceeace înseamnă Casa sau Locul darului, poate fiindcă era un fel de spital,
unde se adunau cei bolnavi. Apa acestui lac avea putere vindecătoare. Din
vreme în vreme cei cari se coborau în această scăldătoare, din vrerea lui
Dumnezeu se tămăduiau în mod minunat. — Acest lac, în urma repeţitelor
dărâmări ale Ierusalimului, a secat, La 1888 s'au făcut săpături şi s’a aflat
locul şî ruinele Bethezdei,

§. 11. Isus în Galileea, Domnul Sâmbetei.

Alegerea apostolilor.
L Smulgerea spicelor. In vremea aceea mers-a Isus Sâm­
băta prin sămănături. Iar ucenicii lui flămânziseră şi au început
,să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta fariseii, au zis
cătră Isus: „Iată ucenicii tăi fac ce nu este slobod a face Sâm­
băta". Iar el le-a zis: „Au n’aţi cetit ce a făcut David, când a
flămânzit însuşi şi cei ce erau cu dânsul? Cum a intrat în Casa
Domnului şi a mâncat pânile punerii înainte, pe care puteau să
le mănânce numai preoţii? Sau n'aţi cetit în lege, că Sâmbăta
preoţii calcă legea Sâmbetei în biserică şi sunt nevinovaţi? Iar
eu vă zic: aici este cel care-i mai mare decât biserica. Sâmbăta
s'a făcut pentru om, iar nu omul pentru Sâmbătă. Deci Fiul ome­
nesc este domn şi al Sâmbetei".
(Matei XII, 1— 8; Marcu II, 23—28; Luca VI, 1— 5),
 33

2. Vindecarea omului cu mâna uscată. Intr’o altă Sâmbătă

a intrat Isus iarăşi în sinagogă. Acolo era un om, având mâna
uscată, şi fariseii îl păzeau pe Isus să vadă de va vindeca pe
bolnav Sâmbăta, ca să-i afle vină, Isus cunoscând gândurile lor,
a zis omului celui ce avea mâna uscată: ,,Scoală-te şi stăi în mij­
loc! Iar el sculându-se a stat, Isus le-a zis: ,,Dacă cineva dintre
voi va avea o oaie şi de va cădea aceasta Sâmbăta în groapă, — au
nu o va apuca şi o va scoate? Dar omul cu cât este mai ales de­
cât oaia? Drept aceea este slobod Sâmbăta a face bine1'. Apoi a
zis omului: ,,Intind_e-ţi mâna!“ Omul a întins-o, şi s'a făcut să­
nătoasă, ca şi cealaltă, — Iar fariseii s'au umplut de mânie ne­
bună, şi ieşind au făcut sfat cu Irodianii, cum l-ar pierde pe Isus.
(Matei XII, 9—-14; Marcu III, 1—6; Luca VI, 6— 11),

3, Alegerea apostolilor. Isus a mers cu ucenicii săi cătră

mare şi după dânsul s'a dus popor mult. Şi văzând Isus gloatele,
i-s'a făcut milă de ele, pentrucă erau necăjite şi risipite, ca şi
oile ce n’au păstor. Atunci a zis ucenicilor săi: ,,Iată secerişul
este mult, iar lucrătorii puţini. Deci rugaţi pe Domnul secerişu­
lui, ca să scoată lucrătorii la secerişul său“ . Apoi a ieşit la munte
să se roage şi toată noaptea a fost acolo, rugându-se lui Dum­
nezeu.
Iar dacă s'a făcut ziuă, a chiemat pe ucenicii săi. Şi a ales
dintre dânşii 12, pe care a voit el însuş; şi i-a chiemat apostoli
( = trimişi). Numele celor 12 apostoli sunt acestea: Cel dintâiu
Simon, pe care l-a numit Petru, şi Andrei, fratele lui, Iacob al
lui Zevedeiu şi Ioan fratele lui, Filip şi Bartolomeu sau Nata-
nail, Toma şi Matei (Levi) vameşul, Iacob al lui Alfeiu şi Iuda
Tadeiu, Simon Cananitul sau Zilotul şi Iuda Iscarioteanul, care
l-a şi vândut pe Isus. ^3^
(Matei IX. 36—38; X, 1— 4; Marcu III, 7, 13— 19; Luca VI, 12— 16).

NOTIŢE. Din împrejurarea, că ucenicii lui Isus au fost nevoiţi să rupă

spice şi să mănânce grăunţele verzi, se vede cât au fost ei de săraci. — La
vechile învinuiri fariseii şi cărturarii adaugă şi aceasta: că Isus calcă legea
Sâmbetei. Isus dovedeşte cu exemplul luat din viaţa lui David, că legea Sâm­
betei nu obligă în caz de nevoie mare. Apoi cu exemplul preoţilor care,
jertfind Sâmbăta, fac anumite lucruri, altora neiertate, dovedeşte, că legea
3
 34

Sâmbetei nu obligă pe toti- In urmă arată, că fiind dânsul Fiul lui Dumnezeu,
stă mai pe sus decât legea Sâmbetei. — Fariseii formau partidul naţional
jidovesc; Irodienii, dimpotrivă, sprijineau stăpânirea familiei lui Irod şi a
Romanilor. Deci fariseii se unesc cu cei mai mari duşmani ai lor; se vede, că
le-a fost mai mare ura faţă de Isus, decât dragostea faţă de neam şi neatâr­
narea ţării. -— „Cel dintâiu Simon“ nu înseamnă, că Isus ar număra pe apos­
toli; fiindcă atunci ar urma: al doilea, al treilea, ş. a,; ci înseamnă, că Petru
e căpetenia apostolilor. — In vreme ce duşmanii lui Isus se sfătuiesc să-l
piardă, dânsul se îngrijeşte de urmaşi. îşi alege 12 apostoli care să continue
lucrarea mântuirii şi să premenească lumea cu învăţătura lui. Pe cei 12 apos­
toli şi-i alege dintre oamenii cei mai săraci şi neînvăţaţi, arătând, că lăţirea
şi conservarea bisericii sale nu se va face cu puterea oamenilor, ci cu pute­
rea lui Dumnezeu.

§. 12. Cuvântarea de pe munte.

1. Cele 8 Fericiri. După ce şi-a ales apostolii, Isus s’a suit
cu dânşii în munte şi acolo a stat în loc şes. Acolo mai era mul­
ţimea ucenicilor lui şi mulţime multă de norod, care venise să-l
audă pe dânsul şi să se tămăduiască de neputinţe.

Iar Isus, ridicându-şi ochii spre ucenicii săi, a început să-i

înveţe zicând:
„Fericiţi cei săraci cu spiritul, că a acelora este împărăţia
cerurilor.
 35

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi ceice flămânzesc şi însătoşează de dreptate, că aceia
se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor
chiema.
Fericiţi ceice se izgonesc pentru dreptate, că a acelora este
împărăţia cerurilor.
Fericiţi veţi fi, când vă vor botjocori pre voi şi vă vor pri­
goni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pen­
tru mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este
în ceruri". (Matei V, 1— 12; Luca VI, 17— 23).

2. Sfinţirea legii celei nouă. ,,Să nu gândiţi că am venit

să stric legea sau prorocii. N'am venit s’o stric, ci s'o plinesc".
,,Auzit-aţi că s'a zis celor mai demult: să nu ucizi; iar ceice
va ucide, vinovat va fi judecăţii. Iar eu vă zic vouă: tot ceice se
mânie pe fratele său în deşert, vinovat va fi judecăţii".
,,Auzit-aţi că s'a zis celor mai demult: să nu juri strâmb. Iar
eu vă zic; nici de cum să nu juraţi. Ci să fie cuvântul vostru:
Aşa, aşa! Nu, nu! Iar ce e mai mult, dela cel rău este",
(Matei V, 17, 21— 22, 33— 37).

3. Faptele bune. ,,Luaţi aminte, ca milostenia voastră să

n'o faceţi înaintea oamenilor. Deci când faci milostenie, să nu
trâmbiţezi înaintea ta, cum fac făţarnicii. Să fie milostenia ta
întru ascuns. Şi Tatăl tău, ceice vede întru ascuns, acela îţi va
răsplăti la arătare",
,,Şi când te rogi nu fii ca făţarnicii care iubesc să se roage
în adunări în unghiurile uliţelor, ca să se arate oamenilor. A de­
văr zic vouă că-şi iau plata lor. Iar tu, când te rogi, intră în ca­
mera ta, şi încuind uşa, te roagă Tatălui tău întru ascuns. Şi
Tatăl tău, ceice vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare".
,,Iar când ajunaţi, nu fiţi trişti ca cei făţarnici. Adevăr zic
vouă, că-şi iau plata lor. Iar tu când ajuni, unge-ţi capul şi faţa
 36

ţi-o spală, ca să nu te areţi oamenilor, că ajuni, ci Tatălui tău.

Şi Tatăl tău, celce vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare".
(Matei VI, 1—6, 16— 18).
4. Alte poveţe. ,,Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde
rugina şi moliile le strică, şi furii le sapă şi le fură; ci vă adunaţi
comori în cer, unde nici rugina, nici moliile nu le strică, şi unde
furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo
va fi şi inima voastră",
,,Nimeni nu poate sluji la doi domni. Nu puteţi să slujiţi lui
Dumnezeu şi mamonei. Pentru aceasta vă zic: nu vă îngrijiţi cu
sufletul, ce să mâncaţi şi ce să beţi, nici cu trupul vostru, cu ce
să vă îmbrăcaţi. Au nu este sufletul mai mult decât îmbrăcă­
mintea? Căutaţi la paserile cerului că nici samănă, nici seceră,
nici adună în jitniţă, şi Tatăl nostru cel ceresc le hrăneşte. Au
nu sunteţi voi cu mult mai aleşi decât acelea? Deci căutaţi mai
întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui: şi acestea toate
se vor adauge vouă“ .
,,Nu tot cel ce-mi zice: Doamne, Doamne, va intra în împă­
răţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui meu care este în ce­
ruri". (Matei VI, 19— 21, 24—33; VII, 21; Luca XVI, 13).

5, încheiere. ,,Tot cel ce ascultă aceste cuvinte ale mele şi

le face, asemăna-l-voiu bărbatului înţelept care şi-a zidit casa
pe piatră. Şi când s'a pogorît ploaie şi au venit râurile şi au bă­
tut vânturile şi au lovit casa aceea, — nu s'a prăbuşit; pentrucă
era întemeiată pe piatră. Şi tot celce ascultă aceste cuvinte ale
mele şi nu le face, se va asemăna bărbatului nebun care şi-a
zidit casa pe nisip. Şi s'au pogorît ploile şi au venit râuri şi au
bătut vânturi şi au lovit în casă; şi a căzut şi a fost căderea ei
m are" ' (Matei VII, 24— 27; Luca VI, 47—49).

NOTIŢE, Domnul Isus a vorbit dintr’ un munte clin apropierea lacului

Ghenisaret, Se numeşte „Muntele fericirilor". Cele 8 fericiri (macarismele)
sunt legile fundamentale al desăvârşirii creştineşti. — „Săraci cu spiritul"
sunt: 1. cei ce nu se lipesc cu sufletul de averile lumeşti, ci dacă sunt bo­
gaţi, se poartă ca şi cum nu le-ar avea; 2. -cei cari urmând pilda apostolilor,
îşi lasă toaie şi se duc după Hristos. — Opreliştea jurământului nu e abso­
lută, însuşi Domnul Isus s’a jurat înaintea arhiereului (Matei XXVI, 63
şi urm.).
 37

§ 13. Alte fapte săvârşite de Isus în Galileea.

1. Sluga sutaşuiui păgân, Intrând Isus în Capernaum, ve­
nit-a la dânsul un sutaş şi l-a rugat: „ Doamne, sluga mea zace în
casă neputincioasă şi se chinueşte grozav!" Isus i-a zis: ,,Voiu
merge şi-l voiu tămădui". Răspunzând, sutaşul a zis: „Doamne,
nu sunt vrednic să intri sub acoperemântul meu, ci zi numai cu
cuvântul şi se va tămădui sluga mea",
Isus s'a mirat de vorbele sutaşului păgân şi a zis celor ce
veniau după dânsul; „Adevărat zic vouă, nici în Izrail n'am aflat
atâta credinţă. Insă vă zic: că mulţi vor veni dela răsărit şi dela
apus, şi se vor odihni cu Avraam şi Isaac şi Iacob întru împără­
ţia cerurilor, iar. fiii împărăţiei vor fi aruncaţi întru întunericul
cel mai din afară: acolo va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor". Şi a
zis sutaşului: „Mergi şi, precum ai crezut, să-ţi fie ţie!" Şi s'a
tămăduit sluga lui întru acel ceas.
(Matei VIII, 5— 13; Luca VII, 1— 10).

2. învierea tînărului din Naim. După aceea s'a dus Isus

într'o cetate care se chiema Naim, şi cu dânsul mergeau ucenicii
lui şi norod mult. Iar când s'a apropiat de porţile cetăţii, iată,
oamenii din cetate scoteau pe un mort, singurul fiu al unei vă­
duve. Văzând-o pe dânsa Domnul, i-s'a făcut milă şi i-a zis: „Nu
plânge!" Apoi s'a atins de pat şi a zis; „Tînărule, ţie-ţi zic
scoală-te!" Şi a şezut mortul şi a început a grăi. Iar Isus l-a dat
mamei lui. (Luca VII) n _ i 5).

3. Trimişii lui Ioan. Ioan Botezătorul, care atunci era în

temniţă, a auzit de faptele lui Isus. Şi chiemând pe 2 din ucenicii
săi, i-a trimis la dânsul, ca să-l întrebe: ,,Tu eşti cel ce vine, sau
pe altul vom aştepta?" — ' Intru acel ceas Isus a tămăduit de
boale şi de rane şi de duhuri rele, şi a dat vedere multor orbi. —
Deci răspunzând, Isus a zis: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce
aţi văzut şi aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se cură-
ţesc, surzii aud, morţii se scoală, săracilor li-se vesteşte evan­
ghelia. Şi fericit este cel ce nu se va sminti în mine".
(Luca VII, 19— 23; Matei XI, 2— 6).
 38

4. Pocăinţa Magdalenei. Unul din farisei, anume Simon

l-a rugat pe Isus să mănânce cu dânsul. Deci intrând în casa fa­
riseului, a şezut la masă. Şi iată o muiere păcătoasă din cetate,
auzind că Isus este în casa fariseului, a intrat în casă, aducând
un vas cu mir. Şi stând lângă picioarele lui, plângând, a început
a-i spăla cu lacrimi picioarele şi le ştergea cu părul capului său,
şi sărutându-le, le ungea cu mir. Iar Simon fariseul, văzând
aceasta, a zis întru sine: ,,De-ar fi proroc acesta, ar şti, cine şi ce
fel de muiere se atinge de el, — că e păcătoasă11. Atunci Isus a
zis lui Simon: ,,Simone, am să-ţi spun ceva“ . Iar el a răspuns:
,,Spune, învăţătorule!" Zis-a Isus: ,,Doi oameni erau datori unui
cămătar, unul cu 500, iar celalalt cu 50 de dinari. Şi neavând cu
ce să plătească, cămătarul i-a iertat pe amândoi. Spune-mi dar,
care din doi îl va iubi mai mult?" Iar Simon a răspuns: ,,Mi-se
pare, că acela, căruia i-a iertat mai mult".
Isus i-a zis: „Drept ai judecat". Şi întorcându-se cătră mu­
iere, a zis lui Simon: „Vezi muierea aceasta? Am intrat în casa
ta, şi apă pe picioarele mele n'ai dat; iar aceasta mi-a spălat cu
lacrimi picioarele şi le-a şters cu părul capului său. Sărutare nu
mi-ai dat; iar aceasta, de când am intrat, n'a încetat sărutân-
du-mi picioarele. Cu unt de lemn capul meu nu l-ai uns; iar acea­
sta mi-a uns cu mir picioarele. Pentru aceea îţi zic: iartă-i-se pă­
catele cele multe, pentrucă a iubit mult; iar cui se iartă puţin,
iubeşte mai puţin". Apoi a zis muierii: „Iartă-ţi-se păcatele
tale! Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace".
(Luca VII, 36— 50),

NOTIŢE. E minunată credinţa, umilinţa şi bunătatea sutaşului. Fiindcă

nu era Jidov, a socotit că nu e vrednic să primească în casa sa pe marele
făcător de minuni,— de obârşie Jidov. — In Orient şi azi, morţii sunt duşi
la mormânt pe năsălii, în sicrie deschise. Deci tînărul din Naim a putut să
se ridice din sicriu cu uşurinţă. — Tradiţia ne învaţă, că muierea păcătoasă
care a spălat picioarele Mântuitorului a fost Maria din Magdala, adecă Maria
Magdalena. — Jidovii urmând datina Romanilor, — mâncau culcaţi şi des­
culţi. — Bogatul fariseu n’a fost prevenitor faţă de Isus, să-i dea, după
cum era obiceiul: 1. apă să-şi spele picioarele, 2. sărutare şi 3. uleiu să-şi
ungă capul. A socotit, că pentru săracul Isus Nazarineanul e destulă cinste,
că l-a chiemat la masă. — Un dinar face 80 bani.
 39

§. 14. Cuvântarea lui isus din corabie.

1. s^ilda sămănătorului. In vremea aceea ieşind Isus din
casă, şedea lângă mare. Şi s'a adunat popor mult împrejurul lui,
încât a fost nevoit să şadă în corabie şi tot poporul sta pe mal.
Şi le-a grăit în pilde:
,,Ieşit-a sămănătorul să samene sămânţa sa. Şi sămănând,
una a căzut lângă cale şi s’a călcat, şi paserile cerului au mân­
cat-o. Iar alta a căzut pe piatră şi, dacă a răsărit, s'a uscat, pen-
trucă n'avea umezeală. Şi alta a căzut în spini şi crescând spinii,
au înnecat-o. Iar alta a căzut pe pământ bun şi crescând, a făcut
rod însutit” . Aceste zicând a strigat: ,,Cel ce are urechi de auzit,
să audă!“ Şi l-au întrebat ucenicii lui zicând: ,,Ce însemnează
pilda aceasta?” Iar el le-a zis:
,,Pilda aceasta însemnează: Sămânţa este cuvântul lui Dum­
nezeu. Cea căzută lângă cale sunt cei ce aud, iar după aceea
vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând,
să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt cei care, când aud,
cu bucurie primesc cuvântul: dar aceştia n'au rădăcină, ci cred
până la o vreme, iar în vreme de ispită se lapădă. Iar sămânţa
căzută în spini sunt aceia care aud cuvântul, dar cu bogăţiile şi
cu grijile şi cu dulceţile lumii acesteia umblând, se înneacă şi nu
fac rod desăvârşit. In urmă, sămânţa căzută pe pământ bun
sunt cei care cu inimă bună şi curată auzind cuvântul, îl ţin şi
fac rod întru răbdare” .
(Luca VIII, 5— 15; Matei XIII, 1— 10, 19— 23; Marcu IV, 1— 20).

2. Pilda neghinelor. Altă pildă a pus Isus înaintea lor, zi­

când: ,,Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a sămă-
nat sămânţa bună în ţarina sa. Dar dormind slugile, venit-a vrăj­
maşul lui şi a sămănat neghină prin grâu; şi s'a dus. Iar dupăce
a crescut grâul şi a făcut rod, atunci s'au arătat şi neghinele. Şi
venind slugile stăpânului casei, au zis: Stăpâne, au n'ai sămănat
sămânţă bună în ţarina ta? Dar de unde ai neghină? Iar el a
răspuns: Omul vrăjmaş a făcut-o aceasta. Atunci slugile au zis:
Vrei dar să mergem să plivim neghina? El însă a zis: Nu! ca nu
cumva, smulgând neghinele, să smulgem şi grâul împreună cu
ele. Lăsaţi să crească împreună până la seceriş. Iar în vremea
 40

secerişului voiu zice secerătorilor: ,,Strângeţi întâiu neghinele şi

le legaţi snopi, ca să le ardem, iar grâul adunaţi-1 în jitniţa mea".
Dupăce a intrat Isus în casă, s’au apropiat ucenicii şi l-au
rugat: ,,Tâlcueşte-ne pilda neghinelor ţarinii*1. Isus le-a zis: ,,Cel
ce a sămănat sămânţă bună, este Fiul omenesc, ţarina este lu­
mea, sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei, iar neghinele sunt
fiii celui rău. Vrăjmaşul care a sămănat neghinele, este diavo­
lul, secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Deci
cum se adună neghinele la seceriş şi se ard cu foc, aşa va fi şi
la sfârşitul lumii: trimite-va Fiul omenesc pe îngerii săi şi vor
aduna din împărăţia lui pe cei ce fac fărădelegi; şi-i vor arunca
în cuptorul cel de foc. Acolo va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor.
Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui
lor. Cel ce are urechi de auzit, să audă!**
(Matei XIII, 24— 30, 37—42),

3, Alte pilde. Alte pilde a pus înaintea lor, zicând: ,(Ase­

menea este împărăţia cerului grăuntelui de muştar, pe care luân-
du-1 omul, l-a sămănat în grădina sa. Acesta este mai mic decât
toate seminţele pământului; iar dacă creşte, este mai mare decât
toate legumele, şi se face arbore mare, încât vin paserile cerului
şi se sălăşluesc în ramurile lui**.
„Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului, pe care luân~
du-1 muierea, l-a ascuns în 3 măsuri de făină, până ce s'a dos­
pit tot“ .
„Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor unui neguţător
care caută mărgăritar bun. Aflând acesta un mărgăritar de mult
preţ, a mers de şi-a vândut toate, câte a avut, şi l-a cumpărat**.
„Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor năvodului, care se
aruncă în mare şi prinde tot felul de peşti. Dacă se umple, se
scoate la margine; şi peştii cei buni se aleg şi se pun în vase, iar
cei răi se lapădă afară. Aşa va fi şi la sfârşitul veacului: ieşi-vor
îngerii şi vor scoate pe cei răi din mijlocul celor drepţi, şi-i vor
arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plâns şi scrâşnirea din­
ţilor* *.
 41 -

In vreme ce Isus învăţa poporul, venit-au mama şi fraţii lui

la dânsul şi nu puteau să străbată la el din pricina mulţimei.
Deci i-au spus: „Mama ta şi fraţii tăi stau afară, vrând să te
vadă“ . Răspunzând Isus, le-a zis: „Cine este mama mea şi fraţii
mei?“ Şi căutând la cei ce şedeau împrejurul său, a zis: „Iată,
mama mea şi fraţii mei aceştia sunt, care aud cuvântul lui Dum-
- nezeu şi-l fac“ .
(Matei XIII, 31—33, 45— 50; XII, 46— 50; Mareu IV, 31— 32; III, 31— 35;
Luca XIII, 19— 21; VIII, 19— 21).

NOTIŢE. In evanghelii sunt însemnate 64 de pilde spuse de Domnul

Hristos, In aceste pilde Mântuitorul a îmbrăcat adevărurile cereşti în formă
pământeană, le-a tâlcuit cu povestiri din viaţa de toate zilele. Aşa, roadele
propovăduirii cuvântului dumnezeesc le-a lămurit cu pilda sămănătorului,

§. 15. Liniştirea furtunii. Tămăduirea îndrăciţiior. Minuni

nouă în Capernaum.
1. Liniştirea furtunii pe mare. Intr'o zi a intrat Isus în co­
rabie şi a zis ucenicilor săi: „Să trecem de ceea parte de lac“ . Şi
au pornit. Dar iată, vifor mare s'a făcut pe mare, iar valurile se
vărsau în corabie, cât era să se scufunde. Isus era la cârmă,
dormind pe căpătâiu. Şi l-au deşteptat ucenicii, zicând: „Doamne,
mântueşte-ne, că pierim!“ Zis-a Isus: „Ce sunteţi înspăimântaţi,
puţin credincioşilor? “ Apoi sculându-se, a poruncit vânturilor
şi mării. Şi s'a făcut linişte mare. Iar oamenii s'au mirat, zicând:
„Cine este acesta, că şi vânturile şi marea îl ascultă?",
(Matei VIII, 23— 27; Mareu IV, 35— 41; Luca VIII, 22— 25).

2. Tămăduirea îndrăciţiior în ţinutul Ghergbesenilcr.

Trecând Isus de ceea parte de lac, în ţinutul Gherghesenilor (Ga-
darenilor), l-au întâmpinat 2 îndrăciţi, ieşind din mormânturi.
Mai ales unul era foarte rău: ziua şi noaptea striga prin munţi şi
prin mormânturi şi se bătea cu pietri. Nici cu lanţuri de fier nu
puteau să-l lege; de multe ori fiind legat cu lanţuri de fier şi cu
obezi, lanţurile le rupea şi obezile le sfărâma. Acum însă, vă­
zând pe Isus, a căzut înaintea lui şi a strigat: „Isuse, Fiul lui
Dumnezeu, Celui de sus, ce vrei cu noi? Ai venit aici înainte de
vreme să ne munceşti?" Isus l-a întrebat: „Care-ţi este numele?"
Iar el a răspuns: „Leghion îmi este numele, că suntem mulţi".
 42

Şi era acolo lângă munte o turmă mare de vr'o 2000 de porci,

păscând. Şi-l rugau toţi dracii pe Isus: ,,Trimite-ne să intrăm în
porci“ . Deci, la porunca lui Isus, ieşind dracii din oameni, au in­
trat în porci, şi a sărit turma de pe ţărm în mare şi s’a înecat.
Iar păstorii au fugit în cetate şi au spus toate ce s'au întâmplat.
Şi iată, toată cetatea a ieşit întru întâmpinarea lui Isus, Vă­
zând oamenii, că cel mai rău dintre îndrăciţi şade la picioarele
lui Isus, îmbrăcat şi întreg la minte, s'au temut. Şi l-au rugat pe
Isus să iasă din hotarele lor. Deci Isus a intrat în corabie şi s'a
d u s, (Matei VIII, 28—34; Marcu V, 1— 17; Luca VIII, 26—37).

3, Fiica lui Iair şi muierea bolnavă. Intorcându-se Isus

cu corabia, la mal l-a aşteptat tot poporul. Şi iată, unul din mai
marii sinagogii, Iair, venind la dânsul, a căzut la picioarele lui şi
l-a rugat, zicând: ,,Doamne, fata mea moare. Vino deci, şi-ţi
pune mânile pe dânsa, ca să se mântuească şi să fie vie", Şi scu-
lându-se Isus, s’a dus după dânsul, împreună cu ucenicii săi.
După Isus mergea popor mult şi-l împresura pe dânsul. Iar
o muiere, care de 12 ani pătimea de scurgerea sângelui şi-şi
cheltuise averea pe la doftori, veni pe la spate şi s’a atins de
haina lui Isus, Căci zicea întru sine: ,,De mă voiu atinge barem
de haina lui, mă voiu mântui“ . Şi îndată s’a vindecat de boală.
Iar Isus întorcându-se a întrebat: ,,Cine s'a atins de mine?”
Şi lepădându-se toţi, zis-a Petru: ,,Invăţătorule, poporul te îm­
bulzeşte şi te împresoară, şi tu zici: Cine s'a atins de mine?”
Atunci Isus s’a uitat împrejur să vadă pe cel ce a făcut aceasta.
Iar muierea, văzând că nu poate să se ascundă, a venit tremu­
rând, şi căzând înaintea lui Isus, a spus înaintea întregului po­
por pricina, pentru care s'a atins de el, şi cum s’a tămăduit în­
dată. Isus i-a zis: „îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a mântuit,
mergi în pace",
încă grăia Isus, când a venit oarecare dela mai marele si­
nagogii şi i-a zis: ,,A murit fata ta; ce mai osteneşti pe învăţă­
torul?" Dar Isus i-a zis: ,,Nu te teme, ci numai crede, şi se va
mântui fata ta". Ajungând apoi Isus în casa căpeteniei sinagogii,
şi văzând oameni care se văietau şi se tânguiau, i-a scos pe toţi
afară, şi rămânând în casă numai cu Petru, Iacob şi loan şi cu
 43

tatăl şi mama fetei, a apucat-o pe aceasta de mână şi i-a zis:

„Talitha kumi!“ , ceeace se tâlcueşte: Fecioară, scoală! Şi s’a
întors spiritul ei şi s'a sculat îndată; Părinţii ei s'au spăimântat.
Iar Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ceeace s'a făcut. Dar
totuşi, vestea aceasta a ieşit în tot ţinutul acela,
- (Marcu V, 21—43; Luca VIII, 40— 56; Matei IX, 18— 26).

4, Tămăduirea unui mut îndrăcit. Intrând Isus într'o

casă, au adus înaintea lui pe un om mut şi îndrăcit, Isus a scos
spiritul necurat din om, şi mutul a început a vorbi. Şi s'a mirat
mulţimea, zicând: „Nici odată nu s'a arătat aşa ceva în Izrail!"
Iar fariseii ziceau: ,,Cu domnul dracilor scoate dracii",
(Matei IX, 32— 34; Luca XI, 14— 15),

NOTIŢE, Lacul Ghenisaret de regulă e liniştit. Dar din vreme în vreme,

din crăpăturile dealurilor şi din văile deschise se năpustesc vânturi repezi
şi mari, şi lovindu-se de dealurile din faţă, iarăş se reîntorc deasupra apei;
lâcul dintr’odată e în cea mai mare vâltoare; uriaşele valuri se joacă, ca şi
cu nişte nuci, cu corăbioarele pescarilor, — Corabia, în care a fost Isus, e
chipul bisericii creştine, pe care în decursul veacurilor atâtea furtuni au
ajuns-o, dar n'au nimicit-o. Viaţa noastră sufletească încă se poate asemăna
acestei corăbii purtate de valuri, pentrucă şi viaţa noastră sufletească e nă­
căjită adesea de valurile ispitelor, —- ,,Leghion“ = legiune romană; avea
cam 6000 de ostaşi.

§. 16. întâia trimitere a apostolilor. Tăierea capului

sfântului loan Botezătorul.
1. Isus trimite pe apostoli să propovăduiască. Isus umbla
prin toate cetăţile şi oraşele, învăţând în adunările lor şi propo-
veduind evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi nepu­
tinţa în popor.
Chiemând dar pe cei 12 apostoli, le-a dat putere să scoată
spiritele necurate şi să tămăduească toată boala şi toată ne­
putinţa. Trimiţându-i să propoveduească, le-a poruncit: ,,In ca­
lea păgânilor să nu mergeţi încă, şi în cetatea Samarinenilor- să
nu intraţi, ci mai vârtos vă duceţi la oile cele pierdute ale casei
lui Izrail. Şi umblând, propoveduiţi, zicând: S'a apropiat împă­
răţia cerurilor! Pe cei bolnavi vindecaţi, pe cei leproşi curăţiţi,
pe cei morţi înviaţi, dracii să-i scoateţi".
(Matei-X, 1, 5— 8; Marcu VI, 7— 13; Luca IX, 1— 6),
 44

2. Datorinţele şi drepturile apostolilor. ,,In dar aţi luat,

în dar să daţi. Să nu luaţi pe cale aur, nici argint, nici aramă la
brânele voastre; căci vrednic este lucrătorul de hrana sa“ .
(Ma,tei X, 8—-10),

3. Suferinţele şi răsplata apostolilor. ,,Iată eu vă trimit

pe voi, ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca
şerpii şi blânzi ca porumbii, Păziţi-vă de oameni, pentrucă vă
vor da la săboare, şi în adunările lor vă vor bate. Veţi fi duşi
chiar şi înaintea domnilor şi a împăraţilor, pentru mine. Iar când
vă vor da pe voi, nu vă îngrijaţi, cum şi ce veţi grăi, pentrucă
vi-se va da vouă în acel ceas ce să grăiţi. Căci nu voi, ci Spiritul
Tatălui vostru va grăi întru voi. Şi veţi fi urîţi de toţi pentru nu­
mele mieu; iar celce va răbda până în sfârşit, se va mântui".
Deci apostolii au străbătut toată laturea, predicând evan­
ghelia şi vindecând pe cei bolnavi. Apoi întorcându-se la Isus,
i-au spus toate câte făcuseră şi învăţaseră.
(Matei X, 16—22; Marcu VI, 12, 30; XIII, 9— 13;
Luca IX, 6, 10; XII, 11— 12).

4. Uciderea lui Ioan Botezătorul. Irodiada voia să-l

omoare pe Ioan şi nu putea; căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-1
bărbat drept şi sfânt. Se mai temea apoi şi de popor, care îl ţi­
nea pe Ioan ca pe un proroc. Dar într’o zi Irodiadei i-s'a dat pri­
lej bun de răsbunare. Irod adecă la ziua naşterii sale a dat ospăţ
boierilor săi şi căpitanilor şi mai marilor Galileei. Şi intrând
fata Irodiadei, a jucat; şi a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau îm­
preună cu dânsul. Iar împăratul a zis fetei: ,,Cere dela mine ce
vei vrea, şi-ţi voiu da ţie". Şi s'a jurat. Ea ieşind, a întrebat de
mama sa: ,,Ce să cer?" Iar Irodiada a răspuns: ,,Capul lui Ioan
Botezătorul". Deci intrând fata la împăratul, a zis: ,,Vreau să-mi
dai acum în tipsie capul lui Ioan Botezătorul". împăratul s'a în­
tristat; dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau împreună cu
dânsul, n'a vrut s'o scârbească. Deci a trimis îndată un străjui-
tor, poruncind să aducă capul lui. Ostaşul s’a dus şi a tăiat ca­
pul lui Ioan şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi au­
zind ucenicii lui Ioan, au venit şi i-au luat trupul şi l-au pus în
mormânt. (Matei XIV, 5— 12; Marcu VI, 19— 29).
 - 45
v
NOTIŢE. Fata Irodiadei s‘a chiemat Sâlome; a fost născută din căsă­
toria Irodiadei cu Irod Filip. — Irod a păcătuit, jurând cu atâta uşurătate.
Neasemănat mai mare i-a fost păcatul, că pentru împlinirea acestui jură­
mânt, a omorît pe prorocul nevinovat. — Tradiţia ne spune, că Irodiada,
femeia aceasta blăstămată, ar fi străpuns limba lui Ioan Botezătorul cu ace.

§■ 17. înmulţirea minunată a panilor. Isus umblă pe apă.

Făgădueşte pane cerească.
(î) întâia înmulţire minunată a pânilor. In vreme ce Isus
a trecut cu corabia împreună cu ucenicii săi în pustiul Bethsaidei,
noroadele care l-au zărit mergând, au alergat şi s'au adunat la
dânsul. Isus i-a primit şi a început să le grăiască despre împă­
răţia lui Dumnezeu.
Iar dacă s'a făcut seară, au venit la Isus ucenicii, zicând:
,,Locul este pustiu, şi vremea e târzie, Slobozeşte gloatele, ca
ducându-se în sate, să-şi cumpere bucate*'. Iar el le-a zis: ,,Nu
trebuie să se ducă. Daţi-le voi să mănânce!“ Atunci Filip răs­
punzând, a zis: ,,Pâne de 200 dinari nu le va ajunge, ca să ia fie­
care din ei cât de puţintel".Iar el i-a întrebat: ,,Câte pâni aveţi?"
Răspuns-a Andrei: „Este aici un fecior care are 5 pâni de orz
şi 2 peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia?** Iar Isus a zis: ,,Faceţi
pe oameni să şadă**, Deci au şezut oamenii, în număr ca la 5 mii
de bărbaţi.
Iar Isus a luat cele 5 pâni şi 2 peşti, şi căutând la cer, le-a
binecuvântat şi frângând pânile, le-a dat ucenicilor să le pună
înaintea poporului. Tot aşa şi peştii i-a împărţit tuturor. Şi au
mâncat' toţi şi s'au săturat. După acestea Isus a zis ucenicilor
săi: „Strângeţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ni­
mic", Şi au adunat 12 coşuri de fărâmături. Iar oamenii văzând
semnul ce făcuse Isus, ziceau: „Acesta este cu adevărat proro­
cul care va să vină în lume". Deci Isus cunoscând, că vor să-l
facă împărat, îndată i-a silit pe ucenicii săi să intre în corabie
şi să meargă înaintea lui de ceea parte de mare. Iar în vremea
aceea el a slobozit poporul şi apoi s'a dus iarăşi în munte numai
singur să se roage.
(Matei XIV, 13—23; Marcu VI, 32—46; Luca IX, 10— 17; Ioan VI, 2— 15),
 46

2. Isus umblă pe mare. Iar corabia cu ucenicii era în mij­

locul mării, învăluindu-se de valuri că era vântul împotriva lor.
Şi cătră a patra strajă a nopţii venit-a Isus la ei, umblând pe
mare. Iar ei văzându-1, li-se părea că este nălucă, şi de frică au
strigat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Cutezaţi, eu sunt;
nu vă temeţi!“ Atunci Petru a zis: „Doamne de eşti tu, porun­
ceşte-mi să vin la tine pe apă“ . Iar el i-a zis: „Vino!“ Şi ieşind
Petru din luntre, umbla pe apă, ca să vină la Isus. Dar văzând,
că vântul e tare, s'a temut. Şi începând a se afunda, a strigat:
„Doamne mântueşte-mă!“ Iar Isus, întinzând îndată mâna!, l-a
apucat şi i-a zis: „Puţin-credinciosule, pentruce te-ai îndoit? “
Dupăce au intrat în corabie, a încetat vântul. Iar ceice erau în
corabie, venind i-s’au închinat, zicând: „Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu eşti! ‘‘ Şi îndată au sosit cu corabia în Capernaum.
(Matei XIV, 24— 34; Marcu VI, 47—51; Ioan VI, 16— 21).

3. Isus făgădueşte sfânta cuminecătură. Poporul aflân-

du-1 pe Isus de ceea parte de mare, i-a zis: „Invăţătorule, când ai
venit aici?“ Răspums-a Isus: „Amin, amin zic vouă: mă căutaţi,
nu pentrucă aţi văzut semne, ci pentrucă aţi mâncat din pâni şi
v'aţi săturat. Ingrijiţi-vă însă nu de mâncare pieritoare, ci de
mâncarea care rămâne în viaţa veşnică, pe care o va da vouă
Fiul omenesc".
Atunci ei au zis cătră dânsul: „Doamne, dă-ne pururea pâ-
nea aceasta", Iar Isus le-a zis: „Eu sunt pânea vieţii. De va
mânca cineva din pânea aceasta, va trăi în veci. Şi pânea, pe care
eu o voiu da, trupul mieu este, pe care îl voiu da eu pentru viaţa
lumii".
Deci se priciau Jidovii între sine, zicând: „Cum poate ace­
sta să-şi dea trupul său nouă să-l mâncăm?" Zis-a lor Isus:
„Amin, amin zic vouă: de nu veţi mânca trupul Fiului omenesc
şi de nu veţi bea sângele lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Că
trupul mieu cu adevărat este mâncare, şi sângele mieu cu ade­
vărat este beutură".
Mulţi din ucenicii lui Isus, auzind acestea au zis: „Greu este
acest cuvânt; cine poate să-l înţeleagă?" După aceasta mulţi din
ucenicii lui s au dus înapoi şi mai mult n'au umblat cu el. Zis-a
 47

Isus celor 12; „Au doar şi voi vreţi să vă duceţi?'1Răspuns-a Si-

mon Petru; „Doamne, la ce vom merge? Cuvintele vieţii veşnice
le ai tu. Şi noi am crezut şi am cunoscut, că tu eşti Hristos, Fiul
lui Dumnezeu celui viu“ .
(Ioan VI, 25— 27, 34— 35, 51— 53, 55, 60, 66— 69).

NOTIŢE. Aceste trei întâmplări stau în cea mai strânsă legătură. Dom­
nul Isus înmulţind pânile în mod minunat şi umblând pe apă, pregăteşte su­
fletul ucenicilor şi al poporului pentru primirea adevărului tainic; că sfânta
cuminecătură va cuprinde trupul şi sângele lui, Prin cea dintâi faptă le
spune par’că: Eu vă voiu da pâne minunată; prin a doua; Eu însumi voiu fi
în mod minunat în mijlocul vostru, — înmulţirea pânilor s a întâmplat în
pustiul de lângă Vithsaida Iulias, cetate situată la malul stâng al Iorda­
nului,
 E) Faptele lui Isus în al treilea an al
vieţii sale publice
/§. 18. Hananeeanca. Â doua înmulţire a panilor.
Primatul Sf. Petru.
1. Muierea Hananeeancă. După acestea isus umbla în Ga-
lileea, nevrând să meargă la praznicul Paştilor în Ierusalim,
pentrucă Jidovii îl căutau să-l ucidă. Dar şi în Gaiileea îl ur­
măreau fariseii şi cărturarii, veniţi anume din Ierusalim, Deci
Isus s’a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului, Şi voia să nu ştie
nimeni de el. Dar n'a putut să rămână ascuns.
Căci iată o muiere Hananeeancă, ieşind din hotarele acelea,
striga în urma lui: ,,Milueşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica
mea e chinuită cumplit de spiritul necurat'1. Iar el nu i-a răspuns
nici un cuvânt. Şi ucenicii apropiindu-.se, l-au rugat: „Slobo-
zeşte-o, că strigă în urma noastră", Isus a răspuns: ,,Nu sunt tri­
mis, fără numai cătră oile cele pierdute ale casei lui Izrail". Iar
muierea venind s'a închinat înaintea lui zicând: „Doamne aju­
tă-mi!" Răspuns-a Isus: ,,Nu e bine a lua pânea fiilor, şi a o
arunca cânilor". Iar ea a zis: „Aşa e, Doamne, dar şi cânii mă­
nâncă din fărâmiturile ce cad din masa domnilor săi". Atunci
Isus i-a zis:' ,,0, muiere, mare este credinţa ta! Fie ţie, precum
voeşti". Şi s'a tămăduit fiica ei din ceasul acela.
(Matei XV, 21— 28; Marcu VII, 24— 30),

2. A doua înmulţire a pânilor. In zilele acelea, fiind po­

por mult împrejurul lui Isus şi neavând ce mânca, Mântuitorul
a chiemat pe ucenicii săi şi le-a zis: ,,Milă-mi este de popor, că
iată de 3 zile sunt cu mine, şi n'au ce mânca". Ucenicii i-au răs­
 49

puns: ,,De unde vom avea în pustie atâtea pâni, ca să-i săturăm
pe toţi aceştia?'1 Isus i-a întrebat: „Câte pâni aveţi?11 iar ei au
răspuns: „Şapte şi puţini peştişori11. Atunci Isus a poruncit gloa­
telor să şadă pe pământ. Apoi luând cele 7 pâni şi peştii, mulţă-
mind, a frânt şi a dat ucenicilor săi; iar ucenicii poporului. Şi
au mâncat toţi şi s’au săturat, şi au luat rămăşiţele de fărâmituri
■7 coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră, erau 4000 de bărbaţi, afară
de muieri şi de prunci. Şi i-a slobozit.
(Matei XV. 32—39; Marcu VIII, 1— 9).

3. Primatul sfântului Petru* Venind Isus în părţile Cesa-

reei lui Filip, pe cale a întrebat pe ucenicii săi: „Cine-mi zic
oamenii, că sunt eu, Fiul omeneise?'1 Ei au răspuns: „Unii zic, că
eşti Ioan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii Ieremie sau unul din
proroci11. Isus a întrebat iarăş: „Dar voi cine-mi ziceţi, că sunt?"
Răspuns-a Simon Petru: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu ce­
lui viu“ . Iar Isus a zis cătră Petru: „Fericit eşti, Simone, fiul lui
Iona, că trupul şi sângele nu ţi-au descoperit ţie aceasta, ci tatăl
mieu cel din ceruri. Şi eu îţi zic: Tu eşti Petru, şi pe această pia­
tră voiu zidi biserica mea. Şi porţile iadului nu o vor birui. Şi-ţi
voiu da cheile împărăţiei cerurilor; şi ori ce vei lega pe pământ,
va fi legat şi în ceruri, şi ori ce vei deslega pe pământ, deslegat
va fi şi în ceruri” . Apoi le-a poruncit să nu spună nimănui, că el
(Isus) este Flristos.
(Matei XVI, 13—20; Marcu VIII, 27— 30; Luca IX, 18— 21),

4. Isus proroceşte patima sa. De atunci a început Isus a

spune ucenicilor săi, că i-se cade să meargă în Ierusalim şi să
pătimească multe dela bătrâni şi arhierei şi dela cărturari; şi-l
vor omorî, dar a treia zi va învia.
(Matei XVI, 21; Marcu VIII, 31; Luca IX, 22).

5. Urmarea lui Isus. „De va vrea cineva să vină după

mine — a mai zis Isus — , să se lapede de sine şi să-şi ia crucea
sa şi să vină după mine. Cel ce va vrea să-şi mântuească sufle­
tul, pierde-l-va; iar cel ce-şi va pierde sufletul pentru mine şi
pentru evanghelie, acela îl va mântui. Că ce va folosi omului, de
va dobândi lumea toată, iar sufletul său şi-l va pierde?11
(Marcu VIII, 34— 36; Matei XVI, 24— 26; Luca IX, 23— 25),
4
 50

NOTIŢE. Vindecând Isus pe o păgână, pe fata Hananeencei, a spulbe­

rat credinţa greşită a multor Jidovi care socoteau, că Mesia va chiema la
mântuire numai poporul jidovesc, • — Cesareea lui Filip în vechime s’a numit
Baneas, Tetrarhul Filip a mărit şi înfrumuseţat acest oraş şi l-a numit, în
cinstea Cesarului August, Cesareea, iar ca să o deosebească de Cesareea din
Iudeea, Cesareea lui Filip. In locul vechiului şi frumosului oraş, aşezat la
poalele muntelui Hermon, azi se află un sătuleţ năcăjit, numit Baniias, —
Pentru mărturisirea frumoasă (,,Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui
viu“ ) Isus îl răsplăteşte pe Petru, făcându-1 căpetenia apostolilor şi a tutu­
ror creştinilor. Că Isus a dat de fapt lui Petru dregătoria şi cinstea de
primat, se vede din cuvintele: ,,Tu eşti Petru şi pe piatra aceasta . . , Şi-ţi
voiu da cheile cerurilor . . . Orice vei lega . . .“ E foarte lămurit, că cinstea şi
dregătoria lui Petru a trecut la urmaşii lui, la episcopii Romei.

§. 19. Schimbarea la faţă. Darea bisericii. învăţături.

1. Schimbarea la faţă. După 6 zile a luat Isus pe Petru
şi pe Iacob şi pe Ioan, şi i-a dus într'un munte înalt, deosebi. Şi
şi-a schimbat faţa înaintea lor. Şi i-a strălucit faţa ca soarele,
iar hainele i-s’au făcut albe ca zăpada. Şi iată li-s'au arătat Moisi
şi Ilie, şi grăiau cu Isus despre sfârşitul lui, care trebuia să se în­
tâmple în Ierusalim. Când cei doi proroci voiau să se despartă
de Isus, Petru a zis: ,,Invăţătorule, bine ne este aici. De vrei, să
facem aici trei colibi: una ţie, şi lui Moisi una, şi una lui Ilie“ , In
vreme ce el vorbia încă, iată, nor luminos i-a umbrit, şi din nor
s’a auzit glas, zicând: ,,Acesta este Fiul mieu cel iubit, întru care
bine am voit. Pe acesta să-l ascultaţi!" Şi auzind ucenicii, au
căzut cu faţa la pământ, şi s’au spăimântat foarte. Iar Isus apro-
piindu-se, s’a atins de ei şi a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!"
Şi ucenicii ridicându-şi ochii, n'au văzut pe nimeni, fără numai
pe Isus singur. Şi pogorîndu-se din munte, Isus le-a poruncit, zi­
când: „Nimănui să nu spuneţi vederea aceasta, până când Fiul
omenesc se va scula din morţi” .
(Luca IX, 28— 36; Matei XVII, 1— 9; Marcu IX, 2— 9).

2. Tămăduirea lunateculuî. Venind Isus la ucenici, a vă­

zut mulţime multă împrejurul lor. Şi s'a apropiat de dânsul un
om, îngenunchind înaintea lui, zicând: „Doamne, fie-ţi milă de
fiul mieu, că este lunatec şi pătimeşte rău. De multe ori cade în
foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii tăi, dar n'au
 51

putut să-l tămăduiască". Isus a certat spiritul necurat. Şi s'a tă­

măduit pruncul dintr'acel ceas.
Atunci apropiindu-se ucenicii către Isus deosebi, au zis:
„Pentruce noi n'am putut să scoatem spiritul necurat?“ Răs­
puns-a Isus: „Acest fel de spirit nu iese fără numai cu rugăciune
şi cu post. Iar voi n'aţi putut să-l scoateţi pentru necredinţa
voastră. Adevăr grăesc vouă: de veţi avea credinţă cât un gră­
unte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Treci de aici acolo,
şi va trece. Şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă*1.
(Matei XVII, 14— 21; Marcu IX, 14— 29; Luca IX, 37— 42),

3. Darea bisericii. Sosind în Capernaum, au venit cei ce

luau dajdie, la Petru, şi au zis: „învăţătorul vostru nu dă daj­
die?" Răspuns-a Petru: ,,Ba da“ . Iar dacă a intrat Petru în casă,
mai înainte l-a întrebat Isus: ,,Ce ţi-se pare Simone: împăraţii
pământului dela cine iau dajdie: dela fiii lor, sau dela cei
străini?" Răspuns-a Petru: ,,Dela cei străini". Atunci Isus a zis:
,,Aşa dar fiii sunt scutiţi de dajdie. Dar ca să nu-i smintim, du-te
la mare şi aruncă undiţa. Şi peştele pe care-1 vei prinde întâiu,
ia-1 şi deschizându-i gura, vei afla un statir. Ia-1 şi-l dă lor pen­
tru mine şi pentru tine". (Matei XVII, 24— 27).
4. Sminteala. In vremea aceea ucenicii s'au apropiat de
Isus, zicând: „Cine oare este mai mare în împărăţia cerurilor?"
Iar Isus chiemând un prunc, Ta pus în mijlocul lor, şi a zis:
„Adevăr zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi de nu veţi fi ca prun­
cii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci oricine se va smeri,
ca pruncul acesta, acela este mai mare întru împărăţia ceruri­
lor. Şi oricine va primi pe un prunc ca acesta în numele mieu,
pe mine mă primeşte. Iar celui ce va sminti pe unul dintre aceşti
mici care cred în mine, mai bine i-ar fi să i-se spânzure o piatră
de moară de grumazi, şi să se înnece în adâncul mării. Vai lumii
de smintele! Trebuie să vină smintele; însă vai omului aceluia,
prin care vine sminteala!"
(Matei XVIII, 1— 7; Marcu IX, 36— 37; Luca IX, 46— 48).

5. Iertarea deaproapelui. Isus a mai zis: „Iar de va greşi

fratele tău împotriva ta, mergi şi-l ceartă între tine şi între el
singur. Deci de te va asculta, ai dobândit pe fratele tău. Iar de
 52

nu te va asculta, ia împreună cu tine încă pe unul sau doi, ca

în gura a două sau trei mărturii să stea tot cuvântul, Iar de nu va
asculta nici de ei, spune bisericii. Iar de nu va asculta nici de
biserică, să-ţi fie ca un păgân şi vameş".
Atunci apropiindu-se către dânsul Petru, a zis: „Doamne,
de câte ori să iert pe fratele mieu care greşeşte împotriva mea?
Au doară până de 7 ori?“ Răspuns-a Isus: ,,Nu până de 7 ori,
ci până de 70 ori câte 7, Drept aceea asemănatu-s'a împărăţia
cerurilor omului împărat, care a vrut să ia seamă dela slugile
sale. Şi începând a lua socoteala, i-au adus pe unul care-i datora
cu 10,000 de talanţi. Şi neavând cu ce să plătească, a poruncit
Domnul să-l vândă pe el şi pe muierea lui şi pe prunci şi toate
câte avea, şi să plătească. Deci căzând sluga, s'a închinat lui,
zicând: Stăpâne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voiu plăti toate! Şi mi-
lostivindu-se Domnul de slugă, l-a slobozit şi i-a iertat datoria",
„Iar ieşind sluga aceea, a aflat pe unul din tovarăşii săi ca­
re-i era dator cu o sută de dinari. Şi prinzându-1, îl sugruma, zi­
când: Plăteşte, cu ce-mi eşti dator! Deci căzând tovarăşul său
la picioarele lui, îl ruga zicând: Mai îngădueşte-mă şi-ţi voiu
plăti toate- Dar el nu l-a ascultat, ci mergând, l-a băgat în tem­
niţă, până va plăti datoria. Ceilalţi tovarăşi văzând aceasta, s’au
întristat foarte, şi venind au spus Domnului toate, câte s'au făcut.
Atunci Domnul chiemându-1, a zis: Slugă vicleană, toată dato­
ria ţi-am iertat-o, pentrucă m'ai rugat. Au nu ţi-se cădea şi ţie
să-ţi fie milă de tovarăşul tău, precum mie mi-a fost milă de
tine? Şi mâniindu-se Domnul, l-a dat în mâna muncitorilor, până
ce va plăti toată datoria, — Aşa va face şi Tatăl mieu cel ceresc
cu voi, de nu veţi ierta din inimă greşelele fratelui vostru",
(Matei XVIII, 15— 17, 21— 35; Luca XVII, 3—X ) .

NOTIŢE, Tradiţia ne spune, că Domnul Isus şi-a schimbat faţa pe

muntele Taborului, situat la 10 klm. dela Nazaret spre răsărit, — Fiecare
Jidov trecut de 20 de ani plătea dare bisericească: 2 drahme = ha statir. O
drahmă face 1 franc şi ceva. Trebue să iertăm pe aproapele de 70 de ori
câte 7 = 490, adecă de nenumărate ori, — Un talant attic — 6000 dinari
(drahme), deci 10,000 talanţi r= 60 milioane de dinari (vre-o 63 milioane de
franci). In proporţie cu această sumă e o nimica datoria de 100 de dinari.
Tot aşa de neînsemnate sunt greşelile aproapelui făcute împotriva noastră,

‘
în proporţie cu păcatele, cu care vătămăm pe Dumnezeu.
y '
 53

§. 20. Isus pe cale cătră Ierusalim.

1. Isus trece prin Samaria. Era aproape praznicul jido­
vesc, înfigerea corturilor, Isus sa. hotărît să meargă la Ierusa­
lim şi a trimis soli înaintea sa. Mergând, aceştia au intrat într’o
cetate a Samarinenilor să-i gătească sălaş. Dar Samarinenii nu
l-au primit pentrucă mergea la Ierusalim, Văzând aceasta uce­
nicii lui, Iacob şi Ioan, au zis: ,,Doamne, vreai să zicem să se po­
goare foc din cer şi să-i mistuiască?“ Iar Isus întorcându-se, i-a
certat, zicând: ,,Nu ştiţi, ai cărui spirit sunteţi! Căci Fiul ome­
nesc n'a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască11.
Şi au mers într’alt sat. (Luca IX) 51—56),

2. Trimiterea ucenicilor. Isus a mai ales 70 de ucenici pe

cari i-a trimis înaintea sa, doi câte doi, în tot oraşul şi locul,
unde avea să meargă el. Şi le-a zis: ,,Iată eu vă trimit ca pe
nişte miei în mijlocul lupilor. Cel ce vă ascultă pe voi, pe mine
mă ascultă, şi cel ce se lapădă de voi, de mine se lapădă. Iar
cel ce se lapădă de mine, se lapădă de cel ce m'a trimis pe
mine11.
Şi s'au întors cei 70 cu bucurie, zicând: „Doamne, şi dracii
se pleacă nouă întru numele tău“ . Iar Isus le-a zis: ,,Văzut-am pe
Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, vă dau putere să căl­
caţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşu­
lui, şi nimic nu vă va vătăma. Insă nu vă bucuraţi, că duhurile
se pleacă vouă, ci vă bucuraţi, pentrucă numele voastre sunt
scrise în ceruri11. (Luca Xf 1, 3, 16— 20 ),

3. Samarineanul milostiv. Şi iată, un legiuitor s'a sculat,

ispitind pe Isus şi zicând: „Invăţătorule, ce voiu face, să moşte­
nesc viaţa de veci?11 Iar el i-a răspuns: ,,In lege ce este scris?
Cum citeşti?11 Legiuitorul a zis: ,,Să iubeşti pe Domnul Dumne­
zeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată
virtutea ta şi cu tot cugetul tău, şi pe aproapele tău, ca pe tine
însuţi11. Isus zis-a: „Drept ai răspuns. Fă aceasta şi vei fi viu“ .
Iar el vrând să se îndrepteze pe sine însuşi, a zis: „Şi cine este
aproapele meu?“ .
 — 54

Iar Isus răspunzând, a zis: ,,Un om oarecare se pogora din

Ierusalim în Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care desbrăcându-1
şi rănindu-1, s'au dus, lăsându-1 abia viu. Şi din întâmplare mer­
gea un preot pe calea aceea, şi văzându-1, l-a trecut. Aşişderea
şi un levit văzându-1, l-a trecut. Iar un Samarinean, mergând pe
calea aceea, a venit la el, şi văzându-1, i-s'a făcut milă de dân­
sul, Şi apropiindu-se, i-a legat ranele, turnând unt de lemn şi
vin. Apoi punându-1 pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi
şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, când a plecat, a scos doi
arginţi şi i-a dat gazdei, zicând: Poartă grije de dânsul şi orice
vei mai cheltui, întorcându-mă, îţi voiu da, — Deci care dintre
aceşti trei ţi-se pare a fi mai aproape celui ce a căzut între tâl­
hari ?‘‘ Răspuns-a legiuitorul: ,,Cel ce a făcut milă cu dânsul1'.
Deci a zis Isus: ,,Mergi, fă şi tu asemenea!" (Luca X, 25—37),

A; 4, Maria şi Marta. Apropiindu-se Isus de Ierusalim, a in­

trat într'un sat. Iar o femee, anume Marta, l-a primit în casa sa,
Marta avea o soră ce se chiema Maria. Aceasta şezând lângă pi­
cioarele lui Isus, asculta cuvintele lui. Iar Marta se silea spre
multă slujbă, şi stând a zis: ,,Doamne, au nu socoteşti, că sora
mea m'a lăsat singură să slujesc? Ci zi-i, ca să-mi ajute". Răs­
puns-a Isus: ,,Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti.
Ci un lucru trebueşte, Maria partea cea mai bună şi-a ales, care
nu se va lua dela dânsa". (Luca x , 38—42).

NOTIŢE. Isus doreşte, ca creştinii cei adevăraţi să fie stăpâniţi de

blândeţă şi milă, iar nu de ură şi răzbunare. — Biserica ne învaţă,, că ur­
maşii celor 70 (ori 72) de ucenici sunt preoţi. — Pe vremea Mântuitorului,
Ierihonul era aşezat la o depărtare de vre-o 6 ore dela Ierusalim. Drumul
care lega Ierihonul cu capitala Palestinei, era foarte primejdios, dar totuş
era umblat, fiindcă acest drum lega Ierusalimul cu ţinutul Iordanului şi cu
ţinuturile de dincolo de Iordan. Pe vremuri, Ierihonul se numea „Paradisul
Palestinei". Azi e pustiu, un sătuleţ sărac cu vre-o 200 locuitori, care trăesc
în bordeie. — Betania (Arabii o numesc: el-Azarije) era aşezată în partpa
răsăriteană a muntelui Măslinilor, la vre-o 4 klm. depărtare de Ierusalim.
Azi e un sat mic locuit de Arabi. Are vre-o 30—40 de bordeie. Se văd rui­
nele „Palatului lui Lazar" şi locul mormântului lui.
 55

§. 21. Isus în Ierusalim la sărbătoarea corturilor.

1. îsus la sărbătoarea corturilor. La sărbătoarea corturi­
lor s'a suit Isus în biserică şi învăţa. Şi se mirau Jidovii, zicând;
„Cum ştie acesta carte, cu toate că n'a învăţat?'* Răspuns-a
Isus: ,,A mea învăţătură nu este a mea, ci a aceluia ce m’a
trimis".
Iar în ziua cea mai de pe urmă, în cea mai mare zi a praz­
nicului, a stat Isus şi a strigat: ,,De însetează cineva, să vină
la mine şi să bea. Eu sunt lumina lumii. Cel ce vine după mine,
nu va umbla întru întunerec, ci va avea lumina vieţii. Cine din­
tre voi mă mustră de păcat? Iar dacă grăesc adevărul, pentruce
nu-mi credeţi mie? Celce este dela Dumnezeu, graiurile lui
Dumnezeu le ascultă. Iar voi nu le ascultaţi, pentrucă nu sunteţi
dela Dumnezeu".
Deci au zis Jidovii: „Dar nu zicem noi bine, că eşti Sam'a-
rinean şi că ai drac?" Răspuns-a Isus: „Eu drac nu am, ci cin­
stesc pe Tatăl meu; iar voi mă ocăriţi. Amin, amin zic vouă:
oricine va ţine cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci". Deci
i-au zis Jidovii: „Acum vedem bine, că ai drac. Avraam şi pro­
rocii au murit, iar tu zici: ori cine va ţine cuvântul meu, nu va
gusta moartea în veci. Au doar tu eşti mai mare decât părintele
nostru, Avraam şi decât prorocii, care au murit? Cine te crezi tu,
că eşti?"
Răspuns-a Isus: „De mă măresc pe mine, mărirea mea nu
este nimica. Este cine să mă mărească: Tatăl meu, de care zi­
ceţi, că este Dumnezeul vostru. Avraam părintele vostru, a fost
bucuros să vadă ziua mea. Şi a văzut-o şi s'a bucurat". Deci au
zis Jidovii: „50 de ani încă n'ai, şi ai văzut pe Avraam?" Zis-a
lor Isus: „Amin, amin zic vouă, mai înainte de ce a fost Avraam,
eu sunt". Atunci Jidovii au luat pietri, ca să arunce în el. Iar
Isus trecând prin mijlocul lor, a ieşit din biserică.
(Ioan VII, 14— 16, 37; VIII, 12, 46—49, 51— 54, 56— 59).

Tămăduirea orbului din naştere. Ieşind Isus din bise­

rică, a văzut un orb din naştere. Şi l-au întrebat ucenicii: „Invă-
ţătorule, cine a păcătuit, acesta ori părinţii lui, de s'a născut
orb?" Răspuns-a Isus: „Nici acesta n’a păcătuit, nici părinţii lui,
 56

ci ca să se arete lucrurile lui Dumnezeu întru el“ . Acestea zi­

când, a scuipat pe pământ şi a făcut tină, şi a uns ochii orbului
cu tină. Şi i-a zis: ,,Mergi de te spală în lacul Siloamului“ . Deci
s’a dus orbul şi s'a spălat, şi a venit văzând,
(Ioan IX, 1— 3, 6— 7).

NOTIŢE, Taina întrupării Fiului, Dumnezeu a făcut-o cunoscută ale­

şilor din Legea veche. Pentru aceasta zice Isus, că Avraam a văzut „ziua
lui“ şi s’a bucurat, — Cuvintele lui Isus: „Mai înainte de ce a fost Avraam
eu sunt“ , arată, că Isus e Dumnezeu adevărat şi veşnic, — La Jidovi era
generală credinţa, că suferinţele sunt trimise de Dumnezeu pentru pedep­
sirea păcatelor proprii ori ale părinţilor. Lacul Siloamului (Siloe), situat la
poalele muntelui Moria, e o scăldătoare de 16 m. lungă şi de 5 m. lată,

§. 22.^ Tată! nostru. Hula împotriva Spiritului

Sfânt. Piide.
1. Tatăl nostru. Ieşind Isus dîn Ierusalim, s ’a rugat într'un
loc pustiu. Iar dacă a încetat a se ruga, zis-a unul din ucenici:
„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe uce­
nicii săi". Răspuns-a Isus: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl no­
stru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău. Vină împărăţia
ta. Fie voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pânea noastră
cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă păca­
tele noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce
pe noi în ispită, ci ne mântueşte de cel rău. Că a ta este împă­
răţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin".
Şi a zis către ei: „Cine dintre voi are prieten şi va merge
la dânsul în miezul nopţii şi-i va zice: Prietene, dă-mi împrumut
trei pâni. că mi-a venit din cale un prieten şi nu am ce-i pune
înainte. Şi acela dinlăuntru îi va răspunde: Nu-mi face osteneală,
că iată uşile sunt încuiate şi pruncii mei sunt în aşternut cu mine;
nu pot să mă scol, să-ţi dau. Zic vouă, dacă acela va tot bate, se
va scula prietenul şi-i va da, cât va cere, nu pentrucă e prieten,
ci pentru necazul ce i-1 face. Şi eu zic vouă; Că tot cel ce are, va
lua, şi cel ce caută, va afla, şi celui ce bate, i-se va deschide".
(Luca XI, 1— IO; Matei VI, 9— 13),
 57

2. Hula împotriva Spiritului sfânt. ,,Pentru aceasta zic

vouă: Tot păcatul şi hula se va ierta oamenilor, iar hula împo­
triva Spiritului nu se va ierta. Şi ori cine va zice cuvânt împo­
triva Fiului omenesc, i-se va ierta; iar cel ce va zice împotriva
Spiritului sfânt, nu i-se va ierta nici în acest veac, nici în cel ce
va să fie“ .
(Matei XII, 31— 32; Marcu III, 28— 29; Luca XII, 10).

3. Semnul lui Iona prorocul. Atunci unii dintre cărturari

au zis: ,,Vrem să vedem semn dela tine“ . Răspuns-a Isus: ,(Nea­
mul rău şi păcătos pofteşte semn, şi nu i-se va da semn, numai
semnul lui Iona prorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chi­
tuirii 3 zile şi 3 nopţi, aşa va fi şi Fiul omenesc în inima pămân­
tului 3 zile şi 3 nopţi".
(Matei XII, 38— 40; XVI, 1, 4; Marcu VIII, 11— 12; Luca XI, 16, 29).

' 4. Pilda bogatului nebun. In vremea aceea unul din norod

a zis: ,,Invăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moşia".
Zis-a Isus: ,,Omule, cine m’a pus pe mine judecător sau împăr-
ţitor peste voi?" Apoi le-a zis: ,,Păziţi-vă şi vă feriţi de cămătă­
rie, că nu este viaţa cuiva din prisosinţa avuţiei sale".
Şi le-a spus pildă: ,,Unui bogat foarte-i rodise ţarina. Şi
cugeta întru sine, zicând: Ce voiu face, că nu am unde aduna
rodurile mele? Aceasta voiu face: sparge-voiu jitniţele mele şi
mai mari le voiu zidi, şi voiu aduna acolo toate rodurile mele.
Şi voiu zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse
spre mulţi ani, odihneşte-te mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dom­
nul i-a zis: Nebune, în această noapte vor cere sufletul tău dela
tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi? — Aşa este cel ce-şi
strânge comoară, iar în Dumnezeu nu se îmbogăţeşte",
(Luca XII, 13— 21) #

5. Pilda smochinului. In vremea aceea au venit unii la Isus,

spunându-i de Galileenii ucişi de Pilat, tocmai când jertfiau în
biserică. Cu acest prilej Isus i-a îndemnat la pocăinţă, zicând:
,,De nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi peri".
Şi le-a zis pilda aceasta: ,,Oarecine avea un smochin sădit
in viea sa. Şi a venit căutând roadă în el, şi n’a aflat. Şi a zis
 58

către vier: Iată 3 ani sunt, de când vin căutând roadă în smo­
chinul acesta, şi nu găsesc. Taie-1 acum. Pentruce să mai cu­
prindă pământul? Dar acesta a răspuns: Doamne, lasă-1 şi
întru acest an, până-1 voiu săpa împrejur şi voiu pune gunoiu.
Şi de va face rod, bine; iar de nu, îl vei tăia în anul ce vine?.
(Luca XIII, 1—3, 6— 9).

NOTIŢE. „Tatăl nostru11 sau „Rugăciunea Domnului11 stă din o agrăire

şi şapte cereri. E cea mai frumoasă şi cea mai aleasă rugăciune creştinească.
In ea se cuprind pe scurt toate lucrurile, pe care le putem cere dela bunul
Dumnezeu. — La 1874 s’a zidit o biserică frumoasă pe muntele Măslinilor,
în locul, unde se crede, că a învăţat Mântuitorul pe ucenici să zică rugă­
ciunea „Tatăl nostru11. Intr’un foişor al bisericii sunt aşezate în părete 32
de lespezi de marmoră, iar pe aceste lespezi e gravată rugăciunea Domnului
în 32 de limbi. — Păcatul împotriva Spiritului sfânt nu se iartă, fiindcă
acest fel de păcătoşi nu vreau să se pocăiască, nici chiar pe patul de moarte.
— Smochinul e poporul jidovesc, Vierul e Isus. Fiindcă poporul jidovesc n’a
adus rod nici la sfârşitul celor 3 ani de muncă a vierului — Isus, Părintele
ceresc (Stăpânul viei) a poruncit să se taie. Dar Isus cel răstignit, s'a rugat:
„Doamne, iartă-le lor!11 Dumnezeu le-a mai dat vreme de pocăinţă, vremea
propovăduirii apostolilor, iar la anul 70 d. Hr. totuşi s’a tăiat smochinul şi
crengile lui (Jidovii) au fost împrăştiate pe toată faţa pământului.

§. 23. Isus la sărbătoarea înnoirilor.

1. Isus la sărbătoarea înnoirilor. Cu prilejul praznicului
înnoirilor, Isus s’a întors la Ierusalim, şi umbla în biserică, prin
pridvorul lui Solomon, Deci l-au încunjurat Jidovii şi i-au zis:
„Până când vei ţinea sufletele noastre îndoite? De eşti tu Hristos,
spune-ne pe faţă“ . Răspuns-a Isus: „V'am spus şi nu credeţi.
Lucrurile, pe care le fac eu în numele Părintelui meu, acelea
mărturisesc de mine. Eu şi tatăl una suntem".
Deci Jidovii au luat pietri, ca să-l ucidă. Răspunsu-le-a
Isus: ,.Multe lucruri bune v’am arătat dela Tatăl meu. Pentru
care dintre acelea lucruri aruncaţi cu pietri asupra mea?" Răs-
puns-au Jidovii: „Pentru lucru bun nu aruncăm cu pietri asupra
ta, ci pentru hulă, că tu om fiind, te faci pe tine Dumnezeu".
Isus le-a zis: ,,De nu fac lucrurile Tatălui meu, nu-mi credeţi.
Iar de le. fac, deşi nu mă credeţi pe mine, credeţi lucrurilor
mele, ca să cunoaşteţi şi să credeţi, că Tatăl este întru mine şi
 59

eu întru el". Deci iarăşi căutau să-l prindă, dar Isus a scăpat
din mâna lor. (Ioan X, 2 2 -3 9 ).

2. Tămăduirea unui olog. Intr'o Sâmbătă a intrat Isus

în casa unuia din boierii fariseilor, ca să mănânce pâne ( = să
prânzească); şi aceia îl pândeau. Şi iată un olog era înaintea
lui. Intrebat-a Isus pe legiuitori şi pe farisei, de este slobod a
vindeca Sâmbăta? Iar ei au tăcut. Atunci Isus apucând pe omul
cel bolnav, l-a vindecat, şi l-a slobozit. Apoi le-a zis: ,,Dacă
unuia dintre voi îi va cădea asinul sau boul în fântână, au nu-1
va scoate îndată în ziua Sâmbetei?11 Iar ei nu i-au putut răs­
punde la acestea. (Luca X IV, 1—6; Matei XII, 10— 13).

3. Poveţe. Luând aminte Isus, cum îşi alegeau cei chiemaţi

la masă locurile cele mai dintâi, le-a zis pilda aceasta: ,,Când
te va chiema cineva la nuntă, nu şedea în locul cel dintâiu, ca
nu cumva să fi chiemat pe unul mai de cinste decât tine. Şi
venind cel ce te-a chiemat pe tine şi pe acela, să-ţi zică: Dă
locul acestuia. Şi atunci vei lua cu ruşine locul cel mai de pe
urmă. Ci când vei fi chiemat, mergi de şezi la locul cel mai de
jos; ca venind cel ce te-a chiemat, să-ţi zică: Prietene, mută-te
mai sus. Atunci îţi va fi cinste înaintea celor ce vor şedea îm­
preună cu tine. Că tot cel ce se înalţă, smeri-se-va, şi cel ce se
smereşte, înălţa-se-va“ . (Luca X IV, 7— 11; Matei XXIII, 12).

4. Pilda despre o cină mare. Auzind unul din cei ce

şedeau cu ei acestea, a zis: „Fericit cel ce va prânzi întru îm­
părăţia lui Dumnezeu!" Iar Isus a zis: ,,Un om oarecare a făcut
cină mare şi a chiemat pe mulţi. Şi a trimis pe sluga sa la ceasul
cinei să zică celor chiemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi
au început toţi a se lepăda. Cel dintâiu a zis: Moşie am cum­
părat, şi-mi caută s’o văd; rogu-te să mă ierţi. Iar altul a zis:
Cinci perechi de boi mi-am cumpărat, şi voi merge să-i ispitesc;
rogu-te să mă ierţi. Iar altul a zis: M'am însurat şi pentru aceea
nu pot veni. Şi întorcându-se sluga, a spus domnului său acestea.
Atunci mâniindu-se stăpânul casei, a zis slugii: Ieşi curând la
căile şi uliţele cetăţii, şi săracii şi ciungii şi şchiopii adu-i aici.
Şi a zis stăpânul iarăşi: Ieşi la drumuri şi la îngrădiri şi-i în-
 60

deamnă să intre, ca să se umple casa mea. Că zic vouă: nici unul

din cei chiemaţi nu va gusta cina mea". (Luca XIV, 15—24).

NOTIŢE. înnoirile sau Sfinţirea bisericii s’a prăznuit începând dela

Iuda Macaveiu care, învingând oştirea Sirienilor, a ocupat Ierusalimul şi a
sfinţit biserica spurcată de păgâni, — Fariseii l-au întrebat pe Isus, de este
el Hristos, cu gândul viclean de a-1 învinui ca răzvrătitor, dacă va răspunde:
„Da, eu sunt Hristos". Stăpânitorii romani adică ştiau, că Jidovii aşteaptă
pe „Hristos" care va zdrobi jugul străin. Iar dacă Isus ^r fi răspuns, că
nu e el Hristos, atunci cu atât mai uşor ar fi putut să vorbească poporului
împotriva Mântuitorului. Insă dumnezeescul Mântuitor n’a căzut în cursa lor.
— Cina mare înseamnă: 1. biserica creştină, 2. împărăţia cerului, 3. sf. taină
a cuminecăturii. Stăpânul casei, adecă Dumnezeu, a gătit cina şi a chiemat
pe boerii Jidovilor (farisei, cărturari şcl.) prin prorocii din Legea veche. Iar
când a sosit vremea cinei („plinirea vremii"), a trimis pe sluga sa (Hristos).
Dar cei chiemaţi n'au venit. Deci în locul acelora a chiemat pe săraci şi ne­
putincioşi (păcătoşi) şi pe străinii călători (păgâni),

§. 24. Pilde.
1. Pilda cu oaia cea rătăcită. In vremea aceea s au apro­
piat de Isus toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-l asculte. Iar fariseii
şi cărturarii cârtiau, zicând: ,,Acesta primeşte pe păcătoşi şi
mănâncă cu dânşii“ . Atunci Isus a zis pilda aceasta: ,,Ce vi-se
pare? De va avea un om 100 de oi şi va rătăci una din ele, au
nu va lăsa pe cele 99 în pustiu, şi mergând va căuta pe cea
rătăcită? Şi de se va întâmpla s’o afle, adevăr zic vouă: se va
bucura de aceea mai mult, decât de cele 99 care n'au rătăcit.
O va ridica pe umărul său cu bucurie, şi venind la casa sa, va
chiema prietenii şi vecinii, şi le va zice: Bucuraţi-vă împreună
cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă, că aşa şi în
cer, va fi bucurie mai mare de un păcătos ce se pocăeşte, decât
de 99 de drepţi cărora nu le trebuie pocăinţă".
(Luca XV, 1— 7; Matei XVIII, 12— 13).

2. Pilda cu drahma cea pierdută. ,,Sau de va avea o

muiere 10 drahme şi va pierde una, au nu va aprinde lumânarea
şi va mătura casa şi va căuta-o cu deadinsul, până va afla-o7
Şi aflând-o, va chiema prietenele şi vecinele, zicând: Bucuraţi-vă
împreună cu mine, că am găsit drahma cea pierdută. Zic vouă:
 61

aşa bucurie este înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un pă­

cătos care se pocăeşte", (Luca XV( 8_ 10)>

3. Pilda fiului risipitor. Zis-a Isus: ,,Un om avea doi fe­

ciori, Şi cel mai tînăr a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea ce
mi-se cade din avuţie. Şi tatăl le-a împărţit la amândoi avuţia.
Şi nu după multe zile, adunând toate feciorul cel tînăr, s'a dus
într'o ţară departe, şi acolo şi-a risipit toată avuţia, vieţuind în
desmierdări Şi cheltuind el toate, fost-a foamete mare, în ţara
aceea, şi el a început a duce lipsă. Deci a mers şi s'a lipit lângă
un locuitor în ţara aceea, iar acesta Ta trimis la satul său să
pască porcii. Şi doria să-şi sature pântecele din rădăcinile (roş­
covele) ce mâncau porcii, şi nimeni nu-i da. Atunci venindu-şi
la sine. a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu se satură de pâne, iar
eu pier de foame. Scula-mă-voiu şi mă voiu duce la tatăl meu şi
voiii zice: Tată, greşit-am la cer şi înantea ta, şi nu mai sunt
vrednic a mă chiema fiul tău: fă-mă ca pe unul din argaţii tăi".
,,Şi sculându-se a venit la tatăl său. Iar încă departe fiind,
l-a văzut tatăl său şi i-s'a făcut milă; şi alergând, a căzut, pe
grumazii lui şi l-a sărutat. Şi a zis feciorul: Tată, greşit-am la
cer şi înaintea ta, şi de acum nu mai sunt vrednic a mă chiema
fiul tău, Iar tatăl a zis cătră slugile sale: Aduceţi haina cea
dintâi şi-l îmbrăcaţi, şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în
picioare. Aduceţi viţelul cel gras şi-l junghiaţi, şi mâncând să
ne veselim. Că fiul meu acesta era mort şi a înviat, şi pierdut
era şi s'a aflat, Şi au începeut a se veseli".
„Iar-feciorul cel mai mare era la câmp, şi dacă a venit şi
s'a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chiemând pe
una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea? Iar sluga a zis: Fra­
tele tău a venit, şi a junghiat tatăl tău viţelul cel gras, căci Ta
văzut sănătos. Şi s'a mâniat feciorul cel mare, şi nu vrea să
intre. Iar tatăl ieşind, Ta rugat să intre. Atunci feciorul cel mare
a zis: Iată de atâţia ani slujesc, şi niciodată porunca nu ţi-am
călcat-o; şi mie niciodată nu mi-ai dat barem un ied, ca să mă
veselesc şi eu cu prietenii mei. Iar când a venit fiul tău acesta
care şi-a mâncat avuţia în desmierdări, junghiaşi viţelul cel gras.
Tatăl a zis: Fiule, tu în toată vremea eşti cu mine, şi toate ale
 62

mele ale tale sunt. Dar acum se cădea să ne veselim şi să ne

bucurăm: căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut
era şi s’a aflat". (Luca XV) n _ 32p

4, Pilda cu bogatul şi Lazar cel sărac. Vrând Isus

arate cât mai lămurit deşertăciunea averilor şi datorinţa de a
da milostenie, a zis pilda aceasta: ,,Era un om oarecare bogat,
şi se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele
luminat. Şi era un sărac oarecare, anume Lazar, care zăcea îna­
intea uşii lui, plin de bube. Şi dorea să se sature din fărâmitu-
rile care cădeau din masa bogatului, dar nimeni nu i-le da; ci
câinii venind, îi lingeau bubele1'.
,,Şi a murit săracul, şi l-au dus îngerii în sânul lui Avraam,
Şi a murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Şi în iad fiind, în munci,
ridicându-şi ochii săi, văzut-a pe Avraam de departe şi pe Lazar
în sânul lui. Şi strigând, a zis: Părinte Avraame, milueşte-mă,
şi trimite pe Lazar să-şi întingă vârful degetului în apă şi să-mi
răcorească limba, că mă chinuesc în văpaia aceasta. Iar Avraam
a zis: Fiule, adu-ţi aminte, că ai luat cele bune în viaţa ta, şi
Lazar aşişderea cele rele. Deci acum acesta aici se mângâie,
iar tu te chinueşti. Şi peste toate acestea, între noi şi între voi
prăpastie mare s'a întărit, ca cei ce ar vrea să treacă de aici
la voi, să nu poată, nici cei de acolo la noi să treacă. Şi a zis
iarăş bogatul: Rogu-te dar, părinte, ca să trimiţi pe Lazar în
casa tatălui meu: Că am cinci fraţi; să le mărturisească, ca să
nu vină şi ei la acest loc de muncă. Zis-a Avraam: Au pe Moisi
şi pe proroci, să-i asculte pe dânşii. Iar el a zis: Ba nu, părinte
Avraame; ci de va merge cineva din morţi la dânşii, se vor
pocăi. Şi a zis Avraam: Dacă pe Moisi şi pe proroci nu-i ascultă,
măcar de s'ar şi scula cineva din morţi, nu vor crede".
(Luca XVI, 19— 31),

NOTIŢE. Pilda cu oaia şi drahma pierdută ne arată, cât de mult pre-

ţueşte Isus un suflet nemuritor. „Păstorul cel bun", Isus, nu alungă, nici nu
pedepseşte oaia cea rătăcită, ci o pune pe umerii săi. — In Orient cu roş­
cove (rădăcini) se îngraşă vitele; în caz de nevoie roşcovele sunt mâncarea
săracilor. — Pilda fiului risipitor — mărgăritarul tuturor pildelor — ne
arată: 1. felul cum se înstrăinează omul păcătos de Părintele ceresc,, cum
 63

îşi cheltuie puterile trupeşti şi sufleteşti şi ajunge rob patimilor, apoi cât e
de ticălos, scârbit şi nemângăiat omul cufundat în fărădelegi; 2. în fine de­
scrie în culori vii întoarcerea păcătosului şi bunătatea şi dragostea Părinte­
lui ceresc. De bună seamă că părinte atât de milostiv şi bun nu afli aici pe
pământ, dar în pilda aceasta e vorba despre părintele ceresc, care pe păcă­
tosul ce se pocăeşte îl îmbracă şi-l împodobeşte cu podoaba harului sfin-
ţitor, —•Pilda bogatului şi a lui Lazar cel sărac arată, că bogăţia e o primej­
die pentru viaţa de veci, pentrucă trăind îmbuibat, uiţi de datorinţa de a
dace bine şi de a cugeta la viaţa veşnică,

§. 25. Semne şi pilde.

1. Cei 10 leproşi. Intrând Isus într'un sat, l-au întâmpi­
nat 10 bărbaţi leproşi, cari au stat de departe şi au zis: ,,Isuse,
învăţătorule, milueşte-ne!“ Zis-a Isus: ,,Mergeţi, de vă arătaţi
preoţilor'1. Şi pe când mergeau ei, s'au curăţit. Iar unul dintr’înşii
văzând că s'a vindecat, s'a întors, cu glas mare mărind pe
Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la picioarele lui Isus, mulţumindu-i.
Şi acela era Samarinean. Zis-a Isus: ,,Au nu 10 s'au curăţit? Dar
cei 9 unde sunt? Nu s'au aflat să se întoarcă, ca să dea mărire
lui Dumnezeu, fără numai acest străin?" Şi i-a zis: ,,Scoală şi
te du, credinţa ta te-a mântuit". (Luca XVII, 12__19)

2. Căsătoria nu se poate desface. Apropiindu-se fari­

seii, l-au ispitit pe Isus, zicând: ,,Slobod este omului să-şi lase
muierea pentru orice pricină?" Răspuns-a Isus: ,,Au n'aţi cetit,
că cel ce a făcut din început pe om, bărbat şi muiere i-a făcut?
Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl şi pe mâma sa, şi vor fi
amândoi un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu
despartă". (Matei X IX, 3— 6; Marcu X, 2— 9).

3. Pilda fariseului şi vameşului. In vremea aceea zis-a

Isus cătră cei ce se mândriau, că sunt drepţi, şi huliau pe alţii,
pilda aceasta: ,,Doi oameni au intrat în biserică să se roage,
unul fariseu şi altul vameş. Fariseul stând, aşa se ruga întru
sine: Doamne, mulţumescu-ţi, că nu sunt ca ceilalţi oameni: ră­
pitori, nedrepţi, păcătoşi, sau ca şi acest vameş. Postesc de
două ori în săptămână, dau zeciuială din toate câte am. Iar va­
meşul de departe stând, nu vrea nici ochii să-şi ridice la cer,
 64

ci îşi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcă­

tosului! Zic vouă, că s'a pogorît acesta mai îndreptat la casa sa,
decât acela. Că tot cel ce se
înalţă, smeri-se-va, iar cel ce
se smereşte, înălţa-se-va“ .
(Luca XVIII, 9— 14).

4. Isus şi pruncii. In
vremea aceea au adus prunci
la Isus, ca să-şi pună mânile
peste ei şi să se roage. Iar
ucenicii îi certau pe cei ce-i
aduceau. Zis-a Isus: ,,Lăsaţi
pruncii să vină la mine, şi nu-i
opriţi, că a unora ca aceştia
este împărăţia cerurilor. Amin,
zic vouă, ori cine nu va primi
împărăţia lui Dumnezeu ca
pruncul, nu va intra într'însa“ .
Şi luându-i în braţe şi-a pus
mânile peste ei şi i-a binecu­
vântat.
(Matei XIX, 13— 15; Marcu X,
13— 16; Luca XVIII, 15— 17).

5. E greu bogatului să se mântuiască. Şi iată, un tî

a alergat la Isus şi îngenunchind înaintea lui, l-a întrebat: ,,In-
văţătorule bune, ce să fac, ca să moştenesc viaţa de veci?“ Iar
Isus a zis: ,,Ce mă zici bun? Nimeni nu e bun, fără numai unul
Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, ţine poruncile” , In-
trebat-a tînărul: ,,Care?‘‘ Iar Isus i-a răspuns: ,,Să nu ucizi, să
nu curveşti, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe
tatăl tău şi pe mama ta, şi să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine
însuţi” . Zis-a tînărul: ,,'Toate acestea le-am păzit din tinereţele
mele. Ce-mi mai lipseşte încă?” Zis-a Isus: ,,Incă una îţi lipseşte,
Du-te şi vinde toate, câte ai, şi le dă săracilor, şi vei avea co­
moară în cer. Şi luând crucea, vino după mine!” Iar el întristân-
du-se de cuvântul acesta, s'a dus mâhnit, pentrucă avea bogăţii
multe.
 65

Şi căutând împrejur Isus, zis-a ucenicilor săi: ,,Cât de ane­

voie va intra bogatul în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii
se mirau, zicând unul cătră altul: ,,Dar cine poate să se mân-
tuiască?“ Zis-a Isus: ,,La oameni este cu neputinţă, iar nu la
Dumnezeu. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă".
Iar Petru a zis către Isus: ,,Iată noi am lăsat toate, şi am
venit după tine. Ce va fi dar nouă?“ Zis-a Isus: „Adevăr zic
vouă, că voi care aţi venit după mine, la naşterea cea de a doua
oară, când va şedea Fiul omenesc pe scaunul măririi sale, veţi
şedea şi voi pe 12 scaune, judecând cele 12 neamuri ale lui Iz-
rail. Şi tot cel ce-şi va lăsa casa, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau
mamă, sau muiere, sau prunci, sau ţarinile pentru numele meu,
însutit va lua în această vreme, şi în veacul cel viitor va moşteni
viaţa de veci“ ,
(Matei XIX, 16— 29; Marcu X, 17—30; Luca XVIII, 18— 30).

6. Pilda cu lucrătorii viei. Zis-a Isus pilda aceasta:

„Asemenea este împărăţia cerurilor omului stăpân de casă,
care a ieşit de dimineaţă să tocmească lucrători la viea să- Şi
tocmindu-se cu lucrătorii să le dea câte un dinar pe zi, i-a trimis
în vie. Ieşind pe la al treilea ceas, a văzut pe alţii, stând în târg
fără de lucru. Şi le-a zis: Mergeţi şi voi în vie şi ce va fi cu
dreptul, vă voiu da. Iar ei s'au dus. Ieşind iarăşi la al şaselea
şi la al nouălea ceas, făcut-a asemenea. Iar către al 11-lea ceas
ieşind, a aflat pe mulţi stând fără lucru, şi le-a zis: De ce staţi
aici toată ziua fără lucru? Răspuns-au aceia: Nimeni nu ne-a
tocmit. Zis-a stăpânul: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu drep­
tul, veţi lua“ .
„Iar dacă s'a făcut seară, zis-a Domnul viei ispravnicului
său: Chieamă lucrătorii, şi le dă plata, începând dela cei de pe
urmă până la cei dintâi. Şi venind cei dela al 11-lea ceas, a luat
fiecare câte un dinar. Venind apoi cei dintâi, socoteau, că vor lua
mai mult. Şi au luat şi ei câte un dinar. Iar după ce au luat, câr-
tiau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceştia de pe urmă un
singur ceas au lucrat, şi i-ai făcut întocmai cu noi care am pur­
tat greutatea zilei şi căldura. Răspunzând stăpânul zis-a unuia
dintr'înşii: Prietene, nu ţi-am făcut strâmbătate. Au nu cu un
5
 - 66

dinar te-ai tocmit cu mine? Ia-ţi al tău şi te du, că vreau şi

acestuia de pe urmă să-i dau, ca şi ţie. Au nu-mi este slobod
să fac ce voiu vrea cu ale mele? Ori este rău ochiul tău, pentru
că eu sunt bun? — Aşa vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi
pe urmă. Că mulţi sunt chiemaţi, iar puţini aleşi“ .
(Matei XX, 1— 16).

NOTIŢE, Cei 9 leproşi sunt icoana poporului jidovesc, care nu s'a

arătat vrednic de atâtea binefaceri ale lui Dumnezeu. Â1 10-lea lepros, Sa-
marineanul, e icoana păgânilor, care cu suflet bun au primit credinţa lui
Hristos. — Smerenia e temelia tuturor virtuţilor, şi cea mai de lipsă însu­
şire a rugăciunii. Adevărul acesta ni-1 arată Isus cu pilda fariseului şi a
vameşului, — Căsătoria nu e contract de toate zilele, pentrucă pe miri
Dumnezeu îi împreunează în taina căsătoriei. Puternică e legătura dintre
părinţi şi fii, dar legătura căsătoriei e mai puternică şi decât aceasta.
„Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său", fiii se despărţesc de părinţi,
dar soţilor de căsătorie nu li-e îngăduită despărţirea. — Jidovii împărţiau
ziua în 12 ceasuri, începând dela răsăritul până la apusul soarelui (dela
6 dimineaţa până la 6 seara). — Omul casnic (stăpân de casă) din pilda cu
lucrătorii viei e Dumnezeu; viea e biserica sau împărăţia lui Dumnezeu pe
pământ; târgul e lumea, lucrătorii sunt oamenii. Ziua de lucru e vieaţa ome­
nească, iar ceasurile sunt deosebite vrâste din viaţă (copilăria, tinereţa,
bărbăţia, bătrâneţa). Ispravnicul e Hristos, iar dinarul e fericirea veşnică.
Plata se dă seara (după moartea singuraticilor oameni şi la judecata de
obşte). Oamenii care fără voia lor — „nimeni nu ne-a tocmit" — lucrează
abia un ceas la mântuirea sufletului (de ex. tâlharul de pe cruce), vor primi
aceeaşi răsplată, ca şi cei ce au slujit Domnului de dimineaţă, adică din
pruncie. — Mulţi — adică toţi — oamenii sunt chiemaţi la mântuire, dar
se vor mântui numai cei ce vor conlucra cu harul lui Dumnezeu.

§. 26. învierea lui Lazar.

1. Moartea lui Lazar. In vreme ce Isus era dincolo de
Iordan învăţând şi tămăduind, s'a îmbolnăvit Lazar din Vitania,
fratele Măriei şi al Martei. Deci au trimis surorile bolnavului
la Isus, zicând: ,,Doamne, iată acela, pe care îl iubeşti, este
bolnav'*. Iar Isus auzind, a zis: ,,Această boală nu este spre
moarte, ci pentru mărirea lui Dumnezeu, ca să se mărească Fiul
lui Dumnezeu printr'însa". Şi a zăbovit într'acelaş loc unde era,
2 zile. După aceea a zis ucenicilor săi: ,,Să mergem iar în Iu-
deea". Apoi adăugând le-a zis: ,,Lazar, prietinul nostru a ador­
 67

mit, şi merg să-l deştept*', Zis-au ucenicii: ,,De a adormit, mân-

tui-se-va“ . Aceasta a fost zis Isus de moartea lui, iar lor li-se
părea, că de somnul obişnuit grăieşte. Atunci le-a zis Isus pe
faţă: ,,Lazar a murit. Şi mă bucur pentru voi, ca să credeţi, pen-
trucă nu am fost acolo. Să mergem deci la el“ .
(Ioan XI, 1— 7, 11— 15),

2. Isus şi surorile lui Lazar. Deci venind Isus, a aflat

pe Lazar înmormântat de 4 zile. Şi mulţi Jidovi venise la Marta
şi Maria să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta auzind,
că Isus vine, a ieşit înaintea lui. Iar Maria şedea în casă. Şi a zis
Marta către Isus: „Doamne, de ai fi fost aici, fratele meu n’ar
fi murit. Ci şi acum ştiu, că măcar ce ai cere dela Dumnezeu
îţi va da ţie". Zis-a ei Isus: ,,Invia-va fratele tău*'. Zis-a Marta:
„Ştiu, că va învia la înviere, în ziua cea de apoi". Zis-a ei Isus:
„Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede întru mine, de va şi muri,
va fi viu. Şi tot cel ce e viu şi crede întru mine, nu va muri în
veci. Crezi aceasta?" Răspuns-a Marta: ,,Aşa e, Doamne, eu am
crezut, că tu eşti Kristos, Fiul lui Dumnezeu, cel ce ai venit
în lume".
Aceasta zicând Marta, a mers şi a chiemat pe sora sa în
taină, zicând: „învăţătorul a venit şi te chieamă". Iar Maria,
dacă a auzit, s'a sculat degrab şi a mers la dânsul, căci Isus
nu venise în sat, ci era în locul unde-1 întâmpinase Marta. Iar
Jidovii, care erau cu Maria în casă şi o mângăiau, au mers după
ea, gândind că merge la mormânt, ca să plângă acolo. Sosind
Maria la locul unde era Isus, a căzut la picioarele lui, zicând:
„Doamne, de ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu". Iar Isus
văzând-o pe dânsa şi pe Jidovii care au venit împreună cu dânsa,
plângând, a suspinat cu spiritul şi s'a turburat întru sine, şi a zis:
„Unde l-aţi pus?" Şi i-au răspuns: „Vino şi vezi!" Şi a lăcrimat
Isus. Deci ziceau Jidovii: „Vedeţi cum l-a iubit!" Iar unii din ei
au zis: „Au nu putea acesta, care a deschis ochii orbului, să-l
facă şi pe acesta să nu moară?" Isus turburându-se iarăşi întru
sine, a mers la mormânt; şi era peşteră şi piatră răsturnată peste
dânsa,
(Ioan XI, 17— 38),
 68

3. învierea lui Lazar. Zis-a Isus: ,,Luaţi piatra1'. Zis-a

sora mortului, Marta: „Doamne, pute, că este înmormântat de
4 zile'1. Zis-a ei Isus: „Au nu ţi-am spus, că de vei crede, vei
vedea mărirea lui Dumnezeu?11 Deci au luat piatra, de unde
zăcea mortul. Iar Isus ridicându-şi ochii, a zis: „Părinte mul-
ţămescu-ţi, că m'ai ascultat. Şi eu ştiam, că pururea mă asculţi,
ci pentru norodul care stă împrejur, am zis, ca să creadă, că
tu m'ai trimis11. Şi acestea zicând, a strigat cu glas mare: „La-
zare, vino afară!11 Şi a ieşit mortul înfăşurat de mâni şi de pi­
cioare cu făşi, iar faţa lui era acoperită cu mahramă. Zis-a Isus:
„Deslegaţi-l şi-l lăsaţi să meargă". Şi mulţi din Jidovii, care
venise la Maria, văzând cele ce a făcut Isus, au crezut într'însul.
(Ioan XI, 39— 45).

4, Hotărîrea sinedriului. Iar unii din ei au mers la fa­

risei şi au spus cele ce a făcut Isus, Deci arhiereii şi fariseii au
adunat sfat şi au hotărît să ucidă pe Isus. Iar Isus nu mai umbla
după aceea printre Jidovi, ci s'a dus aproape de pustiu în ce­
tatea Efrem, şi a rămas acolo cu ucenicii săi. (ioan XI, 46__54).
NOTIŢE. Vrând Isus să-şi dovedească dumnezeirea încă odată în mod
neîndoelnic, la sfârşitul vieţii sale pământeşti săvârşeşte una dintre cele mai
mari minuni: învierea lui Lazar. — Mormânturile la Jidovi erau nişte
peşteri săpate în stâncă, iar intrarea era închisă cu lespezi mari de piatră.

§. 27. în cale spre Ierusalim.

1. Isus îşi vesteşte a 3-a oară patima şi moartea. In dru
spre Ierusalim, Isus mergea înaintea ucenicilor săi. Iar ei se mi­
rau, şi mergând după dânsul, le era frică. Şi luând Isus îndeo­
sebi pe cei 12, a început a le spune cele ce erau să i-se întâmple.
El a zis: „Iată ne suim în Ierusalim, şi Fiul omenesc se va da
arhiereilor şi cărturarilor şi bătrânilor norodului, şi-l vor judeca
la moarte, şi-l vor omorî, şi a treia zi va învia". Iar ei nimic
dintr'acestea nu au înţeles, şi nu cunoşteau cele ce se grăiau.
(Matei XX, 17— 19; Marcu X, 32— 34; Luca XVIII, 31__34),

2. Feciorii lui Zevedei. Atunci s’a apropiat cătră dânsul

mama fiilor lui Zevedei, cu fiii săi Iacob şi Ioan, şi închinân-
du-se a cerut ceva dela dânsul. Iar el i-a zis: „Ce vrei?" Zis-a
 69

muierea: ,,Zi, ca să şadă aceşti 2 fii ai mei, unul de-a dreapta

ta şi altul de-a stânga, întru împărăţia ta“ . Răspuns-a Isus: ,,Nu
ştiţi ce cereţi. Puteţi bea păharul, pe care-1 voiu bea eu şi să vă
botezaţi cu botezul, cu care eu mă voiu boteza?" Zis-au fiii lui
Zevedei: ,,Putem". Atunci Isus le-a zis: ,,Păharul meu cu ade­
vărat îl veţi bea şi cu botezul, cu care eu mă botez, vă veţi bo­
teza; iar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga mea, nu este dreptul
meu a vă da, ci celor ce este gătit dela Tatăl meu".
Şi auzind cei 10, s'au mâniat pentru cei 2 fraţi. Iar Isus le-a
zis: ,,Ştiţi, că domnii neamurilor domnesc şi cei mari stăpânesc.
Iar între voi nu va fi aşa. Ci ori care va vrea să fie mai mare,
să vă fie slugă; şi cel ce va vrea să fie între voi întâiu, să vă
fie rob; precum şi Fiul omenesc n'a venit să i-se slujească, ci să
slujească şi să-şi dea sufletul său răscumpărare pentru mulţi".
(Matei XX, 20—28; Marcu X, 35— 45).

3. Orbii din Ierihon. Isus a mers mai încolo spre Ierusalim.

Aproape de Ierihon şedeau doi orbi şi cerşiau. Auzind orbii, că
Isus trece pe cale, au strigat: ,,Milueşte-ne, Doamne, Fiul lui
David!" Şi stând Isus, i-a chiemat şi le-a zis: ,,Ce vreţi să vă
fac?" Zis-au orbii: ,,Doamne, să ni-se deschidă ochii". Iar lui
Isus i-s'a făcut milă, şi s'a atins de ochii lor. Şi îndată au văzut
şi au mers după el, preamărind pe Dumnezeu.
(Matei XX, 29— 34; Marcu X, 46— 52; Luca XVIII, 35— 43).

4. Zaheiu. După aceea Isus a intrat în Ierihon. Şi iată, era

acolo un om, anume Zaheiu, mai marele vameşilor şi bogat.
Acesta dorea să vadă pe Isus, dar nu putea de norod, că era mic
de stat. Şi alergând înainte, s'a suit într'un smochin, ca să-l vadă.
Iar când a ajuns la locul acela, căutând Isus, l-a văzut şi i-a zis:
,,Zaheie, grăbeşte de te pogoară, că astăzi în casa ta mi-se cade
să rămân". Zaheiu s'a pogorît şi l-a primit pe Isus în casa sa,
bucurându-se. Şi văzând toţi, cârtiau, zicând: ,,La un om păcă­
tos a intrat să găzduiască". Iar Zaheiu stând, a zis către Dom­
nul: „Iată, jumătate din avuţia mea o clau săracilor, şi de am
năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit". Zis-a Isus: „Astăzi
s'a făcut mântuirea casei acesteia, pentrucă şi acesta fiul lui
Avraam este; că a venit Fiul omenesc să caute şi să mântuiască
pe cel ce era perit". (Luca XIX, 1— 10).
 70

5. Cina din Betania. Cu 6 zile înainte de Paşti, Isus

venit în Betania. Şi i-s'a făcut cină în casa lui Simon leprosul,
şi Lazar era unul din cei ce şedeau cu dânsul la masă. Marta
sluj ia, iar Maria aducând într'un vas de alabastru un litru de mir
de nard, curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Isus, Apoi
spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Isus, iar casa s’a
umplut de mirosul mirului.
Deci a zis unul din ucenicii lui, Iuda din Iscariot: ,,Pentru
ce nu s'a vândut acest mir cu mai mult de 300 de dinari, şi să se
fi dat săracilor? “ Şi a zis aceasta, nu că doar de săraci îi era
grijă, ci pentrucă era fur, căci fiind la el punga, fura din ce se
punea într’însa. Iar Isus le-a zis: ,,Pentru ce faceţi supărare
muierii acesteia? Că bun lucru a făcut cu mine. Pe săraci puru­
rea îi aveţi cu voi, şi când veţi vrea, le puteţi face bine, iar pe
mine nu mă aveţi pururea. Aceasta vărsând mirul a apucat a
unge mai înainte trupul meu spre îngropăciune. Adevăr zic
vouă: ori unde se va propovedui evanghelia aceasta în toată lu­
mea, se va spune şi ce a făcut aceasta, întru pomenirea ei“ .
(Matei XXVI, 6— 13; Marcu XIV, 3— 9; Ioan XII, 1— 9),

NOTIŢE. Salome, mama fiilor lui Zevedei, a fost una din muierile
cucernice, care l-au întovărăşit pe dumnezeescul Mântuitor. — Zaheiu s’a
suit într’un smochin sălbatec (agud). Arbori de aceştia erau sădiţi la mar­
ginea drumurilor care duceau la oraşe, subt crengile lor lungi şi tot mereu
înfrunzite, călătorii aflau adăpost şi loc de odihnă. — Tufa de naird e o
plantă indică. Din rădăcina acestei plante se prepară mirul de nard, care
în vechime se preţuia foarte mult. Mirul acesta se vindea în vase de ala­
bastru, cu grumazii lungi şi subţiri. — Iuda Iscarioteanul purta ,,punga",
casseta comună, în care se păstrau milosteniile date pentru ucenicii Dom­
nului şi pentru săraci. — De fapt trupul Domnului n’a fost uns cu miruri
cu prilejul înmormântării. In Vinerea mare n’a fost vreme de îmbălsămare,
iar Duminecă, pe când au sosit mironosiţele, Mântuitorul a înviat.

Dumineca Floriilor* Lunea Mare,

§. 28. Intrarea lui Isus în Ierusalim.
1. Isus întră în Ierusalim. A doua zi Isus s'a apropiat
de Ierusalim, şi ajungând în Vitfaghi, aproape de muntele Măs­
linilor, a trimis doi ucenici, zicându-le: ,,Mergeţi în satul care
 71

este înaintea voastră, şi numai decât veţi afla o asină legată şi

lângă ea un mânz, pe care nimeni n’a şezut; deslegând-o, adu-
ceţi-o la mine. Şi de va zice cineva: Pentruce o deslegaţi? răs­
pundeţi: Domnului trebuieşte; şi numai decât le va slobozi",
Deci mergând ucenicii, au făcut, precum le-a poruncit Isus, Şi
şi-au pus veşmintele pe mânz, iar pe Isus l-au făcut să şadă
deasupra lor. Şi toate acestea s'au făcut ca să se împlinească ce
s'a zis prin prorocul, ce zice: ,,Ziceţi fetei Sionului: Iată împă­
ratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină şi pe mânz, fiul
celei de subt jug",
Poporul adunat la praznic, auzind că Isus vine în Ierusalim,
au luat crengi de finic şi au ieşit întru întâmpinarea lui, şi stri­
gau: ,,Osana, bine e cuvântat cel ce vine întru numele Domnului,
împăratul lui Izrail!" Şi mulţi îşi aşterneau veşmintele pe cale,
iar alţii tăiau stâlpări de copaci şi le aşterneau pe cale, Şi toată
înălţimea ucenicilor bucurându-se, a început a lăuda pe Dum­
nezeu cu glas mare.
Iar fariseii ziceau între dânşii: ,,Vedeţi, că nimic nu folosim.
Iată, toată lumea merge după el". Şi unii din farisei au zis către
Isus: ,,Invăţătorule, ceartă-ţi ucenicii!" Răspuns-a Isus: ,,Zic
vouă, că de vor tăcea aceştia, pietrile vor striga".
Apropiindu-se Isus de Ierusalim şi văzând cetatea, a plâns,
zicând: ,,De-ai fi priceput şi tu în această zi cele ce sunt spre
pacea ta! Iar acum s'au ascuns dela ochii tăi! Că vor veni zile
asupra ta, când vrăjmaşii tăi vor pune şanţ împrejurul tău şi te
vor înconjura şi îmbulzi de toate părţile, şi te vor face asemenea
cu pământul şi pe tine şi pe fiii tăi în tine. Şi nu vor lăsa în
tine piatră pe piatră, pentrucă nu ai cunoscut vremea cercetării
tale".
(Matei XXI, 1— 9; Marcu XI, 1— 10; Luca XIX, 29— 44; Ioan XII, 12— 19).

2. Isus intră în biserică. Şi intrând Isus în Ierusalim, s’a

cutremurat toată cetatea, zicând: ,,Cine este acesta?" Iar noroa­
dele ziceau: ,,Acesta este Isus, prorocul din Nazaretul Galileei".
Isus a intrat în biserică. Şi s’au apropiat de el orbi şi şchiopi,
şi Isus i-a tămăduit. Văzând arhiereii şi cărturarii minunile ce
le făcea şi pruncii strigând în biserică, zicând: ,,Osana fiului lui
 72

David!“ — s'au mâniat şi au zis: „Auzi ce zic aceştia?11 Iar Isus

a zis: „Aşa, au nici odată n'aţi cetit: Din gura pruncilor şi a celor
ce sug ai săvârşit laudă?11
Fiind vremea de cătră seară, Isus a ieşit din cetate, şi mer­
gând cu cei 12 în Betania, s’a sălăşluit acolo,
(Matei XXI, 10— 17; Marcu XI, 15— 19; Luca XIX, 45— 47).

3. Isus blastemă un smochin. Iar a doua zi (Luni) întor-

cându-se Isus din Betania în Ierusalim, a flămânzit. Şi văzând
un smochin de departe, având frunze, a venit la dânsul, dar n’a
aflat nimic într’însul. Zis-a Isus: ,,Să nu mai mânânce nimeni de
acum înainte rod din tine în veci“ . Şi ucenicii au auzit aceasta.
(Marcu XI, 12— 14; Matei XXI, 18— 19).

4. A doua curăţire a bisericii. Sosind Isus în Ierusalim, a

intrat în biserică, şi a început să alunge pe cei ce vindeau şi cum­
părau acolo, şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi
scaunele celor ce vindeau porumbi. Şi nu a lăsat să poarte ci­
neva vas prin biserică. Şi învăţa, zicând: ,,Au nu este scris: Casa
mea casă de rugăciune se va chiema la toate neamurile? Iar voi
aţi făcut-o peşteră tâlharilor11. Auzind acestea cărturarii şi ar­
hiereii voiau să-l ucidă, şi nu aflau prilej, căci tot norodul se
ţinea de dânsul, ascultând cuvintele lui, — Şi făcându-se seară,
Isus a ieşit afară din cetate şi s’a dus în Betania.
(Marcu XI, 15—19; Matei XXI, 12— 13, 17; Luca XIX, 45— 48).

NOTIŢE, Prorocia lui Isus despre nimicirea Ierusalimului s'a împlinit

ţa anul 70 d. Hr. — Isus a intrat cu triumf în Ierusalim, vrând să arate p o­
porului, că dânsul e Messia. Dar pe Mântuitorul nu l-a înveselit această
sărbătorire, pentrucă ştia, că cetatea nu şi-a cunoscut „vremea cercetării
sale“ ; ştia, că poporul care acum îl primeşte cu osanale, peste câteva zile va
striga; Răstigneşte-1!“

Marţia Mare«
§. 29. Poveţe şi pilde.
1. Puterea credinţei. A doua zi trecând, au văzut smochi­
nul uscat din rădăcină. Şi aducându-şi aminte Petru a zis: „Vezi,
smochinul, pe care l-ai blăstemat, s’a uscat“ . Răspuns-a Isus:
 73

i,Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevăr zic vouă, că cel ce ar zice

muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare! — şi nu se va
îndoi întru inima sa, ci va crede, fi-va lui, ori ce va zice“ .
(Marcu XI, 20—23; Matei XXI, 20— 21).

2. Pilda cu lucrătorii ucigaşi. Zis-a Isus pilda aceasta:

,,Era un om stăpân de casă, care a sădit vie şi cu gard a îngră-
dit-o. Şi a săpat într'însa teasc şi a zidit turn. Şi a dat-o lucră­
torilor, şi s'a dus departe multă vreme. Iar când s'a apropiat
vremea roadelor, şi-a trimis slugile la lucrători ca să ia rodurile.
Iar lucrătorii prinzând slugile, pe unul l-au bătut, pe altul l-au
omorît, iar pe altul l-au ucis cu pietri. Şi iarăşi a trimis alte
slugi mai multe decât cele dintâi. Şi le-au făcut şi lor asemeneă.
Zis-a deci stăpânul viei: Ce voiu face? Trimite-voiu pe fiul meu
cel iubit; doar văzându-1 pe acesta, se vor ruşina".
, ,,Iar lucrătorii viei văzându-1, au zis: Acesta este moşteanul.
Veniţi să-l omorîm, ca să fie moşia a noastră. Şi scoţându-1
afară din vie, l-au omorît. Iar când va veni stăpânul viei, ce
va face cu lucrătorii aceia?" Zis-au lui: ,,Pe cei răi, rău îi va
pierde, şi via va da-o altor lucrători, care-i vor da rodurile' la
vreme". Şi căutând Isus spre ei, a grăit: ,,Vă zic vouă: se va lua
împărăţia lui Dumnezeu dela voi, şi se va da neamului care va
face rod".
Şi auzind arhiereii şi fariseii pildele lui, au cunoscut, că de
ei grăeşte, şi căutând să-l prindă, s’au temut de gloate, pen-
trucă aceştia îl socotiau ca pe un proroc.
(Matei XXI, 33— 46; Marcu XII, 1— 12; Luca XX, 9— 19).

3. Pilda despre nunta împărătească. Grăit-a Isus iarăşi

în pilde, zicând: Asemănatu-s’a împărăţia cerurilor omului îm­
părat, care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis slugile sale să
chieme pe cei chiemaţi la nuntă, şi aceştia nu voiau să vină. Şi
a mai trimis alte slugi, zicând: Ziceţi celor chiemaţi: Iată toate
sunt gata, veniţi la nuntă! Iar ei nebăgând seamă, s'au dus, unul
la ţarina sa, altul la neguţătoria sa. Iar ceilalţi prinzând pe slu­
gile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul, s'a
mâniat, şi trimiţând ostile sale, a pierdut pe ucigaşii aceia şi ce­
tatea lor a ars-o".
 74

„Atunci împăratul a zis slugilor sale: Iată nunta este gata,

iar cei chiemaţi n’au fost vrednici. Deci mergeţi la răspântiile
căilor, şi pe câţi veţi afla chiemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile
acelea la căi, au adunat pe toţi, câţi i-au aflat, şi răi şi buni, şi
s’a umplut nunta de cei ce şedeau. Iar împăratul intrând să vadă
oaspeţii, văzut-a acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină
de nuntă. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină
de nuntă? Iar el a amuţit. Atunci a zis împăratul slugilor: Le-
gându-i mânile şi picioarele, luaţi-1 şi-l aruncaţi întru întunere-
cul cel mai din afară, acolo va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor. Că
mulţi sunt chiemaţi, şi puţini aleşi'1. (Matei XXII 1__14).

4, Banul de dare. Atunci ducându-se fariseii, au făcut

sfat, ca să-l prindă pe Isus în cuvinte, să-l dea în mânile dre­
gătorului. Aşa dară au trimis la el în biserică pe ucenicii lor cu
Irodianii să-l întrebe: „Invăţătorule, ştim, că eşti adevărat şi

nu cauţi în faţa oamenilor, ci cu adevărat calea lui Dumnezeu

o înveţi. Deci spune-ne nouă, ce ţi-se pare: cade-se a da dare
împăratului sau nu?" Iar cunoscând vicleşugul lor, le-a zis: ,,Ce
mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-mi banul cel de dare". Iar ei
i-au adus un dinar.
Isus i-a întrebat: ,,A1 cui este chipul acesta şi scrisoarea de
pe el?" Răspuns-au aceia: ,,Ale împăratului". Atunci Isus le-a
 75

zis: Daţi dar cele ce sunt ale împăratului, împăratului, şi cele

ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu". Iar ei mirându-se de
răspunsul lui, au tăcut şi s'au dus.
(Matei XXII, 15— 22; Marcu XII, 13— 17; Luca XX, 20— 26).

NOTIŢE, Smochinul uscat în urma blăstămului Mântuitorului ne arată

puterea cea mare a credinţei. De această credinţă şi încredere în mila lui
Dumnezeu trebue să fie plină şi rugăciunea noastră. -—• Asemenea smochinu­
lui blestemat de Isus era şi neamul jidovesc; nu aducea roade de dreptate,
deci şi pe ei îi aşteaptă soartea smochinului. — Pilda cu ucigaşii lucrători
de vie şi cu nunta împărătească, arată lepădarea Jidovilor; locul acestui
neam, care a omorît pe slugile (prorocii) şi pe fiul lui Dumnezeu, îl vor lua
popoarele păgâne, —- Haina cea de nuntă e harul sfinţitor al lui Dumnezeu;
fără de acesta nu putem intra în împărăţia cerului. —• întrebarea: Cade-se
a da dare împăratului,, sau nu? a fost ticluită cu mult vicleşug. Dacă ar fi
răspuns Isus: Da, se cade, şi-ar fi pierdut prietenia poporului, care ţinea la
învăţătura fariseilor, că adică el — poporul cel ales al lui Dumnezeu — nu
e dator să plătească dare domnitorilor păgâni. Iar dacă ar fi răspuns, că nu
se cade, atunci Irodianii — partidul guvernamental, care se împăca cu dom­
nia străină — Tar fi învinuit înaintea lui Pilat de agitaţie împotriva stă­
pânirii. Dar Isus, cu înţelepciunea sa dumnezeească, a aflat răspunsul cel
mai [potrivit, .

§. 30. Cuvântarea împotriva fariseilor. Prorocie despre

dărâmarea ierusalimului şi sfârşitul lumii.
1. Cuvântarea împotriva fariseilor După aceea Isus a grăit
noroadelor şi ucenicilor săi, zicând: ,,Pe scaunul lui Moisi au şe­
zut cărturarii şi fariseii. Deci toate câte vor zice să ţineţi, ţine-
ţi-le şi le faceţi. Dar după faptele lor să nu faceţi, căci ei zic, dar
nu fac. Ei toate faptele le fac, ca să arate oamenilor".
,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi
împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; căci voi nu intraţi şi nici
pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi",
,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că mâncaţi
casele văduvelor, în vreme ce faceţi rugăciuni lungi întru făţăr­
nicie. Pentru aceasta veţi lua mai multă osândă!"
,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că zeciuiţi
izmă şi mărarul şi chiminul, şi aţi lăsat cele mai grele ale legii:
judecata şi milostenia şi credinţa. Acestea s’a căzut să le faceţi
 76

şi pe acelea să nu le lăsaţi. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţin-

ţarul şi înghiţiţi cămila!"
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că curăţiţi pă-
harul şi blidul dinafară, iar dinlăuntru sunt pline de jăfuiri şi
de nedreptăţi".
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că vă asemă­
naţi mormintelor spoite, care dinafară se arată frumoase, iar
dinlăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de toată necurăţia".
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că zidiţi mor-
mânturile prorocilor şi împodobiţi gropile drepţilor, şi ziceţi: De
am fi fost în zilele părinţilor noştri, n'am fi fost părtaşi în sân­
gele prorocilor. Deci înşivă mărturisiţi, că sunteţi fiii celor ce
au omorit pe proroci. Pliniţi şi voi măsura părinţilor voştri!"
(Matei XXIII, 1— 3, 5, 13— 14, 23—25, 27, 29—32; Marcu XII,
38— 40; Luca XI, 39, 42, 44, 47— 48, 52; XX, 45—47).

2. Cei doi bani ai văduvei. Şi şezând Isus în faţa viste-

riei bisericii, privia, cum aruncă norodul bani în visterie. Şi mulţi
bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat 2
bani. Atunci Isus chiemând pe ucenicii săi, le-a zis: „Adevăr
zic vouă, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât,
toţi ceilalţi. Căci toţi au dat din prisosul lor, iar aceasta din
lipsa sa; toate câte a avut, a aruncat".
(Marcu XII, 41—44; Luca XXI, 1— 4).

3. Isus proroceşte dărâmarea Ierusalimului şi sfârşitul

lumii. Şi ieşind Isus din biserică, s au apropiat ucenicii lui, zi­
când: „Invăţătorule, vezi ce pietri şi ce zidiri!" Răspuns-a Isus:
„Veni-vor zile, când din acestea, pe care le vedeţi, nu va rămâ­
nea piatră pe piatră". Şi ieşind pe muntele Măslinilor, Isus a şe­
zut în faţa bisericii, iar ucenicii l-au întrebat: „Spune-ne, când
vor fi acestea şi care va fi semnul venirei tale şi al sfârşitului vea­
cului?" Isus a răspuns: „Căutaţi să nu vă amăgească cineva. Că
mulţi vor veni în numele meu zicând: Eu sunt Hristos; şi pe
mulţi vor înşela. Şi veţi auzi de răsboaie şi veşti de răsboaie.
Căutaţi şi nu vă turburaţi, că se cade să fie acestea toate, dar
încă nu va fi atunci sfârşitul. Că se va scula limbă (neam) peste
limbă şi împărăţie peste împărăţie, şi va fi ciumă şi foamete şi
 77

cutremure pe alocurea, şi semne mari din cer vor fi. Dar aceste
toate sunt numai începutul durerilor*1,
„Iar mai înainte de toate acestea pune-vor pe voi mânile, şi
vă vor prigoni şi vă vor bate, şi pe unii din voi îi vor omorî. Şi
vă vor urî pe voi toţi pentru numele meu. Şi se va propovedui
această evanghelie a împărăţiei în toată lumea, întru mărturie
tuturor neamurilor, şi numai atunci va veni sfârşitul".
,,Iar când veţi vedea Ierusalimul împresurat de ostaşi,
atunci să ştiţi, că s’a apropiat pustiirea lui".
,,Atunci de va zice cineva: Iată aici e Hristos, sau acolo!, să
nu credeţi. Că se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci minci­
noşi, şi vor face semne mari şi minuni, ca să amăgească, de se
va putea, şi pe cei aleşi".
,,Iar îndată după scârba zilelor acelora, soarele se va întu­
neca, şi luna nu-şi va mai da lumina sa, şi stelele vor cădea din
cer, şi puterile cerurilor se vor clăti. Atunci se va arăta semnul
Fiului omenesc din cer, şi vor plânge toate neamurile pământu­
lui. Şi vor vedea pe Fiul omenesc venind pe norii cerului cu pu­
tere şi cu mărire multă. Şi va trimite pe îngerii săi cu glas mare
de trâmbiţă şi vor aduna pe aleşii lui".
„ Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii
din cer, nici Fiul, fără numai Tatăl. Drept aceea priveghiaţi în
toată vremea rugându-vă, ca să vă învredniciţi a scăpa de toate
acestea, care vor să fie, şi să staţi înaintea Fiului omenesc. Iar
cele ce vă zic vouă, tuturor le zic: Priveghiaţi!"
(Matei XXIV, 1— 44; Marcu XIII, 1— 37; Luca XXI, 5— 36).

NOTIŢE. Isus a vorbit fariseilor şi cărturarilor, îndemnând pe ucenici

şi pe credincioşi să se ferească de păcatele acelora. — Văduva a aruncat
în visterie 2 monete mici, care laolaltă făceau un ,,quadrans" = un ban. —
Dovada dumnezeirii Domnului Isus e şi împlinirea prorociei despre dărâ­
marea Ierusalimului şi pustiirea bisericii. Precum s’a împlinit prorocirea
aceasta, tot aşa se vor împlini şi cuvintele spuse despre sfârşitul lumii.

§. 31. Pilda despre cele 10 fete şi despre talanţi.

Judecata de obşte.
1. Pilda cu cele 10 fete. ,,Atunci (la sfârşitul lumii) ase-
măna-se-va împărăţia cerurilor cu 10 fete, care luându-şi can­
 78

delele lor au ieşit întru întâmpinarea mirelui. Şi 5 dintre ele

erau înţelepte, iar 5 nebune. Cele nebune luându-şi candelele
sale, n’au luat cu sine unt de lemn. Iar cele înţelepte au luat unt
de lemn în vasele sale cu candelele sale. Şi zăbovindu-se mirele,
au dormitat toate. Iar la miezul nopţii s'a făcut strigare: Iată
mirele vine, ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s'au sculat toate
fetele acelea şi şi-au împodobit candelele. Iar cele nebune au zis
celor înţelepte: Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru, căci
candelele noastre se stâng. Răspuns-au cele înţelepte: Dar de nu
ne va ajunge nici nouă, nici vouă? Mergeţi mai bine la cei ce vând,
şi vă cumpăraţi. Şi mergând ele să cumpere, venit-a mirele, şi
cele ce erau gata, au intrat cu ele la nuntă. Şi s'a închis uşa. Iar
mai apoi venind şi celelalte fete, au zis: Doamne, Doamne, des­
chide nouă. Iar el răspunzând a zis: Adevăr zic vouă, nu vă
ştiu pe voi. Drept aceea — a încheiat Isus pilda — priveghiaţi,
că nu ştiţi ziua, nici ceasul, în care va veni Fiul omenesc".
(Matei XXV, 1— 13).

2. Pilda cu talanţii. ,,Asemenea este împărăţia cerului,

omului, care mergând departe, a chiemat slugile sale şi le-a dat
lor avuţia sa. Unuia i-a dat 5 talanţi, altuia 2, iar altuia 1, fie­
căruia după puterea lui: şi s'a dus îndată. Deci mergând cel ce
luase 5 talanţi, a lucrat cu dânşii, şi a făcut alţi 5 talanţi. Aşiş­
derea cel cu 2, a dobândit şi el alţi 2. Iar cel ce luase 1, ducân-
du-se a săpat în pământ şi a ascuns argintul domnului său".
,,După multă vreme venit-a domnul slugilor acelora şi a luat
socoteală dela dânşii. Şi venind cel ce a luat 5 talanţi, adus-a şi
alţi 5 talanţi, zicând: Doamne, 5 talanţi mi-ai dat, iată am do­
bândit alţi 5 talanţi cu ei. Iar domnul i-a zis: Bine, slugă bună şi
credincioasă, peste puţin ai fost credincios, peste multe te voiu
pune; intră întru bucuria domnului tău. Tot în acest chip a răs­
plătit domnul şi pe cel ce primise 2 talanţi".
,,Şi venind cel ce luase un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut,
că eşti om aspru, seceri unde nu ai sămănat, şi aduni de unde nu
ai risipit; şi temându-mă, m'am dus şi am ascuns talantul tău în
pământ; iată-1, ai al tău. Şi răspunzând domnul său, i-a zis:
Slugă rea si leneşă, ştiut-ai, că secer, unde n'am sămănat şi adun
« - f A A .v V -IJ P
 79

.de unde n'am risipit. Deci se cuvenia să dai argintul meu schim­
bătorilor, şi venind eu, aşi fi luat al meu cu dobândă. Luaţi dar
dela el talantul, şi-l daţi celui ce are 10 talanţi. Că tot celui ce
are, i-se va da şi-i vor prisosi, iar celui ce n'are, şi ceea ce i-se
pare că are, i-se va lua. Pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru
întunerecul cel mai dinafară; acolo va fi plâns şi scrâşnirea din-
(Matei XXV, 14— 30; Luca XIX, 12— 26),

3. Judecata de obşte. Despre judecata de obşte Isus a în­

văţat, zicând: ,,Iar când va veni Fiul omenesc întru mărirea sa
şi toţi sfinţii îngeri cu dânsul, atunci va şedea pe scaunul măririi
sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, şi-i va des­
părţi unul de altul, cum alege păstorul oile de capre. Şi va pune
oile de-a dreapta, iar caprele de-a stânga11.
,,Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta: Veniţi, bine­
cuvântaţii Părintelui meu, moşteniţi împărăţia care e gătită vouă
dela întemeierea lumii. Că am flămânzit, şi mi-aţi dat de am
mâncat; însetoşat-am, şi mi-aţi dat de am beut; străin am fost,
.şi maţi primit, gol şi m'aţi îmbrăcat; bolnav am fost, şi
m’aţi cercetat; în temniţă am fost, şi aţi venit la mine. Şi vor
răspunde drepţii: Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am
hrănit? sau însetat şi ţi-am dat de ai beut? sau când te-am vă­
zut străin, şi te-am primit? sau gol şi te-am îmbrăcat? sau când
te-am văzut bolnav sau în temniţă, şi am venit la tine? Şi răs­
punzând împăratul, va zice: Adevăr zic vouă, întru cât aţi făcut
unuia din aceşti fraţi mai mici ai mei, mie mi-aţi făcut11,
,,Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă dela mine,
blăstemaţilor, în focul de veci, care e gătit diavolului şi îngeri­
lor lui. Că am flămânzit, şi nu mi-aţi dat să mănânc, înseto­
şat-am, şi nu mi-aţi dat să beau, străin am fost, şi nu m’aţi pri­
mit, gol, şi nu m'aţi îmbrăcat, bolnav şi în temniţă, şi nu m'aţi
cercetat. Atunci vor răspunde ei, zicând: Doamne, când te-am
văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau
în temniţă, şi nu ţi-am slujit? Iar împăratul le va răspunde:
Adevăr zic vouă, întru cât n'aţi făcut unuia din aceşti mai mici,
nici mie n'aţi făcut, — Şi vor merge aceştia în munca de veci, iar
‘drepţii în viaţa veşnică11. (Matei XXV, 31—46).
 80

4. Isus îşi prezice patimile sale. Iar când a sfârşit Isus

toate cuvintele acestea, zis-a ucenicilor săi: „Ştiţi, că după 2 zile
Pastile vor fi, şi Fiul omenesc se va da să se răstignească".
(Matei XXVI, 1—2)..

Miercurea Mare*

5. Iuda vânzătorul. Atunci s'au adunat arhiereii şi cărtu­

rarii şi bătrânii norodului în curtea arhiereului Caiafa şi au fă­
cut sfat să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-l omoare. Şi ziceau:
,,Nu în zi de praznic, ca să nu fie turburare în popor". Iar Iuda
Iscarioteanul, unul din cei 12, mergând la arhierei, le-a zis: ,,Ce
îmi veţi da mie şi eu îl voiu da pe Isus vouă?" Iar ei auzind,
s'au bucurat şi i-au făgăduit 30 de arginţi. De atunci apoi Iuda
căuta prilej ca să-l dea pe Isus.
(Matei XXVI, 3—4, 14— 16; Marcu XIV, 10— 11; Luca XXII, 2— 6).

NOTIŢE. Untdelemnul e darul lui Dumnezeu, care trebuie să ne împo­

dobească sufletele noastre. 1 talant — 6000 dinari. Talanţii sunt darurile
fireşti şi mai presus de fire, pe care ni-le dă Dumnezeu. Datoria noastră
este să ne folosim de aceste daruri dumnezeeşti. Trândăvia (talantul ascuns
în pământ) poate să ne lipsească de fericirea veşnică. — Fraţii lui Isus
sunt săracii: cei flămânzi şi însetaţi, goi, bolnavi ş. a. Dragostea faţă de
săraci o arătăm prin faptele de milostenie trupească şi sufletească, —
Miercuri înainte de Paşti şi Joi până la o vreme Isus a stat în Betania. In
vremea aceasta Iuda Iscarioteanul a aflat prilej bun de a merge în Ierusa­
lim .şi a se înţelege cu arhiereii. îngrozitorul păcat al lui Iuda îşi are obâr­
şia în lăcomia şi trufia lui (sf. Ioan ev. îl numeşte fur). Se explică-aşa, că
dânsul a intrat în ceata ucenicilor şi mai târziu în şirul apostolilor nădăj­
duind, că în împărăţia pământească, pe care o va întemeia Isus, va ajunge
la cinste mare şi la averi. In vreme ce tovarăşii lui de apostolie, lămuriţi
prin învăţăturile Iui Isus, rând pe rând au lepădat nădejdile într’o împă­
răţie messianică pământească, el tot nădăjduia. Acum însă vede, că s’a în­
şelat, deci îl vinde pe Mântuitorul cu 30 de arginţi (sn 78 franci)
 F) Patima şi moartea lui Isus.
Joia Mare
§. 32. Cina cea de taină.
1. Cina. Iar în ziua cea dintâi a azirnelor, în care trebuia
să se jertfească mielul Paştilor, venit-au ucenicii lui Isus, zi­
când: ,,Unde vrei să gătim să mănânci pastile?1' Iar el a trimis
2 din ucenicii săi, pe Petru şi pe Ioan, zicând: ,,Mergeţi în oraş,
şi intrând veţi întâmpina un om, ducând un vas cu apă. Mergeţi
după el până la casa, unde va intra. Acolo veţi zice stăpânului
casei: învăţătorul zice: Vremea mea este aproape; unde este să­
laşul, în care să mănânc pastile cu ucenicii mei? Şi el vă va arăta
un foişor mare, aşternut gata; acolo gătiţi". Şi au mers ucenicii,
şi au găsit aşa, cum le zisese Isus. Şi au pregătit pastile.
Şi făcându-se seară, venit-a Isus şi a şezut la masă cu cei
12 apostoli, şi a zis: ,,Cu dor am dorit să mănânc aceste paşti cu
voi mai înainte de patimile mele. Că zic vouă: de acum nu voiu
mai mânca din acestea, până când se vor îndeplini întru împă­
răţia lui Dumnezeu".
(Luca XXII, 7— 16; Marcu XIV, 12— 17; Matei XXVI, 17—20).

2. Spălarea picioarelor. După cină s'a sculat Isus dela

masă şi şi-a pus veşmintele, şi a început a spăla picioarele uce­
nicilor şi a le şterge cu ştergarul, cu care era încins. Deci a ve­
nit la Simon Petru, dar acela i-a zis: ,.Doamne, au tu vreai să-mi
speli picioarele?" Nu vei spăla picioarele mele în veac". Răs­
puns-a Isus: ,,De nu te voiu spăla, nu ai parte cu mine". Zis-a
6
 82

Simon Petru: „Doamne, nu numai picioarele mi le spală, ci şi

mânile şi capul“ . Zis-a Isus:
„Cel ce este curat nii are tre­
buinţă numai picioarele a le
spăla, şi este curat tot. Şi voi
curaţi sunteţi, ci nu toţi“ .
Ştia adecă cine era să-l
vândă.
Iar după ce le-a spălat
picioarele şi şi-a luat hainele
sale, şezând iarăş, a zis:
„Ştiţi ce am făcut vouă? Voi
oe mine mă chiemaţi Domn
şi învăţător, şi bine ziceţi, că
sunt. Deci dacă eu Domnul şi
învăţătorul vostru, v'am spă­
lat picioarele, şi voi datori
sunteţi unul altuia a spăla pi-
cioarele“ , (Ioan XIII, 4— 14).

3. Descoperirea vânzătorului. Atunci Isus s'a turburat cu

sufletul şi a zis: Amin, amin zic vouă, unul din voi mă va vinde".
Iar ucenicii, întristaţi, căutau unul la altul, neştiind de cine gră-
eşte, şi au început a zice fiecare dintr'înşii: „Au doar eu sunt
Doamne?"
Iar unul din ucenicii lui, pe care-1 iubea Isus mai mult, s'a
culcat pe pieptul lui Isus, Acestuia Simon Petru i-a făcut semn,
ca să întrebe, cine este, de care grăeşte, Şi ucenicul acela a zis:
„Doamne, cine este?" Răspuns-a Isus: „Acela este, căruia eu îi
voiu întinde bucătura". Şi întingând Isus bucătura, a dat-o lui
Iuda Iscarioteanul. Iuda a întrebat: „Au doară eu sunt, Invăţă-
torule?" Isus i-a răspuns: „Tu eşti! Ce faci, fă mai curând". Şi
ucenicii nu ştiau, pentruce a zis aceasta, căci fiindcă Iuda avea
punga, cugetau, că Isus îi zice: Cumpără ceea ce ne trebue pen­
tru praznic, — sau: Dă ceva săracilor! Deci luând Iuda bucă­
tura, a ieşit îndată. Şi era noapte.
(Ioan XIII, 2 1 -3 0 ; Matei XXVI, 21—25; Marcu XIV, 18— 20;
Luca XXII, 21— 23).
 83

4. Aşezarea sfintei cuminecături. După aceasta a luat

Isus pânea, şi binecuvântând, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor săi,
zicând; „ Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu, care se frânge
pentru voi; aceasta să o faceţi întru pomenirea mea", Aşişderea

a luat şi păharul, şi mulţămind, l-a dat ucenicilor, zicând; ,,Beţi

dintru acesta toţi, acesta este sângele meu al legii celei nouă,
care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.
Aceasta să o faceţi întru pomenirea mea",
(Matei XXVI, 26-—28; Marcu XIV, 22— 24; Luca XXII, 17— 20).

5. Porunca dragostei. Cuvinte de mângâiere. Isus a mai

zis apostolilor: „Fiilor, iată puţin mai sunt cu voi. Poruncă nouă
vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, precum şi eu v'am iubit.
Intru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi
avea dragoste între voi“ .
Atunci Simon Petru a zis: „Doamne, unde mergi?“ Răs-
puns-a Isus: „Unde merg eu, nu poţi veni acum după mine, iar
mai pe urmă vei veni“ . Zis-a Petru: „Doamne, pentruce nu pot
merge după tine acum? Sufletul meu îmi voiu pune pentru tine“ .
Răspuns-a Isus: „Sufletul îţi vei pune pentru mine? Amin, amin
zic ţie, astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de ce va cânta co­
coşul de 2 ori, de 3 ori te vei lăpăda de mine, Simone, Simone,
iată Satana v a cerut să vă cearnă ca grâul; iar eu mam rugat
pentru tine, să nu scadă credinţa ta, şi tu întorcându-te oare-
când, întăreşte pe fraţii tăi“ . (Ioan X III, 33— 38; Luca XXII, 31— 32).

NOTIŢE, Praznicul Paştilor se începea în 14 Nisan (luna Nisan cade

pe a 2-a jumătate a lui Martie şi l-a jumătate a lunii Aprilie), In anul
 84

morţii Domnului Isus, 14 Nisan a căzut pe o zi de Joi. — Foişorul cinei

s’a bucurat de cinste mare la creştini. In locul acela s’a zidit cea mai veche
biserică creştină din Ierusalim, numită „Biserica apostolilor", iar mai târziu
„Biserica Sionului". Biserica aceasta ruinată de Mohamedani, pe vremea
cruciatelor, a fost înlocuită cu o altă biserică măreaţă, care la 1333 a ajuns
în mâna călugărilor Franciscani. In urmă iarăşi au luat-o Mohamedanii şi
au făcut dintr’însa moschee. — Bucătura întinsă a fost pâne muiată în zeamă
de fructe (curmale, smochine ş. a,). La cina cea de taină Isus. îşL-î-mp1.taaşig..
făgăduinţa făcută în Capernaumj i. sub formele pânii şi a vinului îşi dă
trupul şi sângele spre hrană sufletească credincioşilor (taina cuminecăturii),
2, totodată se îmbie ca jertfă Părintelui ceresc (jertfa liturgică) şi 3. po­
runcind apostolilor: „aceasta să faceţi întru pomenirea mea", întemeiază
taina preoţiei,

§. 33. Cuvinte de despărţire.

1. Calea, adevărul şî viaţa. Zis-a Isus ucenicilor săi: ,,Să
nu se turbure inima voastră. In casa Tatălui multe sălaşuri sunt.
Iată eu merg să vă gătesc loc. Apoi iarăş voiu veni şi vă voiu
lua cu mine, ca unde sunt eu, şi voi să fiţi. Unde merg, ştiţi, şi
calea o ştiţi“ . Zis-a Toma: „Doamne, nu ştim, unde mergi, şi
cum putem să ştim calea?" Răspuns-a Isus: ,,Eu sunt calea, ade­
vărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine.
De m'aţi fi cunoscut pe mine, şi pe Tatăl meu aţi fi cunoscut.
Şi de acum îl ştiţi pe el şi l-aţi văzut". Zis-a Filip: „Doamne
arată-ne pe Tatăl, şi ajunge nouă". Zis-a Isus: „De atâta vreme
sunt cu voi, şi nu m'aţi cunoscut? Filipe, cel ce mă vede pe mine,
vede pe Tatăl. Şi cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi, că
eu sunt în Tatăl şi Tatăl în mine?" (Ioan XIV, 1_10).

2. Isus va trimite pe Mângăitorul. „De mă iubiţi, păziţi

poruncile mele. Şi eu îl voiu ruga pe Tatăl, şi alt Mângăitor vă
va da. pe Spiritul adevărului, ca să rămâie cu voi în veac. Iar
Mângăitorul, Spiritul cel sfânt, pe care îl va trimite Tatăl întru
numele meu, acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte
toate, câte v'am spus". (loan XIV, 15— 17, 26).

3. Isus e viţa. „Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu
lucrătorul. Toată mlădiţa care nu aduce roadă, o leapădă, şi
care aduce roadă, o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Ră-
 85

mâneţi întru mine şi eu întru voi. Precum mlădiţa nu poate să

aducă roadă de nu va fi viţă, aşa nici voi. de nu veţi fi în mine.
Eu sunt viţa, voi mlădiţele“ , (joan xv, i_2 , 4—5).

4. Ucenicii vor fi strâmtoraţi. ,,De vă ureşte pe voi lu­

mea, ştiţi, că pe mine mai înainte decât pe voi m'a urît. De aţi
fi din lume, lumea ar iubi pe al său. Dar fiindcă nu sunteţi din
lume, pentru aceea vă urăşte lumea, Aduceţi-vă aminte de cu­
vântul care vi-l-am zis: nu este sluga mai mare decât domnul
său. De m'au prigonit pe mine, şi pe voi vă vor prigoni. Scoate-
vă-vor din săboare şi va veni vremea, ca tot celuia ce va ucide,
i-se va părea, că aduce slujbă lui Dumnezeu. In lume scârbe
veţi avea, dar îndrăzniţi, că eu am biruit lumea“ .
(Ioan XV, 18— 20; XVI, 2, 33).

5. Rugăciunea arhierească a lui Isus. Acestea grăind

Isus, şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: ,,Părinte, venit-a ceasul,
preamăreşte pe Fiul tău, ca şi Fiul să te preamărească pe tine.
Tu putere i-ai dat, ca să dea viaţă veşnică tuturor. Şi aceasta
este viaţa cea veşnică, ca să te cunoască pe tine singur Dumne­
zeu adevărat şi pe care l-ai trimis, pe Isus Hristos. Eu te-am
preamărit pe pământ; lucrul, pe care mi-l-ai dat să-l fac, l-am
săvârşit. Şi acum preamăreşte-mă tu, Părinte, la tine însuţi, cu
mărirea care am avut la tine mai înainte, până a nu fi lumea".
,,Eu pentru aceştia (pentru apostoli) mă rog. Părinte sfinte;
păzeşte-i întru numele tău, ca să fie una, precum şi noi".
„Şi nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru cei ce vor
crede întru mine prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una, pe cum
tu, Părinte, întru mine şi eu întru tine".
(Ioan XVII, 1— 5, 9, 11, 20— 21).

NOTIŢE. Domnul Isus aici pare ca un părinte care şi-a adunat fiii
tângă patul de moarte şi le spune cele mai înduioşetoare cuvinte de des­
părţire. Ii învaţă şi-i mângâie, le făgădueşte pe Spiritul Sfânt şi se roagă
pentru ei. ■
— Pilda despre viţă şi mlădiţe ne arată, că darul lui Dumnezeu e
de neîncunjurată trebuinţă; fără de acesta nu putem să câştigăm vrednicii
pentru împărăţia cerului. — In rugăciunea arhierească Isus s’a rugat mai cu
seamă pentru unitatea bisericii (ca una să fie); într’aceasta stă puterea bi­
sericii.
 86

§. 34. Isus în grădina Ghetsimani şi înaintea arhiereilor.

1. Isus în grădina Ghetsimani. Isus, dupăce a sfârşit cu­
vintele acestea şi a dat laudă, ieşind cu ucenicii săi, a trecut de
ceea parte de părăul Cedron, şi a mers, ca de obicei, în muntele
Măslinilor. Şi ajungând la
satul ce se chiamă Ghetsi-
mani, unde era o grădină,
a intrat acolo. Şi ştia Iuda
Iscarioteanul locul, pentru-
că de multeori se aduna Isus
acolo cu ucenicii săi. Iar da­
că au intrat în grădină, zis-a
Isus ucenicilor săi: „Şedeţi
aici, până ce voiu merge să
mă rog acolo“ . Şi luând pe
Petru, pe Iacob şi pe Ioan
s’a depărtat puţin şi a în­
ceput a se întrista şi a se
spăimânta şi a se mâhni. Şi
le-a zis: ,,întristat este su­
fletul meu până la moarte.
Rămâneţi aici şi priveghiaţi
şi vă rugaţi cu mine“ .
Apoi s'a depărtat de ei, ca la o aruncătură de piatră şi a
îngenunchiat, şi căzând cu faţa la pământ, se ruga, zicând: ,(Pă­
rinte, de este cu putinţă, treacă păharul acesta dela mine; însă
nu voia mea, ci voia ta să fie! “ Apoi a venit la ucenici şi i-a aflat
dormind, şi a zis către Petru: „Simone, dormi? N’aţi putut nici
un ceas să priveghiaţi cu mine? Priveghiaţi şi vă rugaţi, ca să nu
cădeţi în ispită".
Şi mergând a doua oară, s’a rugat, zicând: ,,Părintele meu,
de nu poate trece acest păhar dela mine, fără să-l beau, fie voia
ta". Şi întorcându-se la ucenici, i-a găsit iarăşi dormind. Şi lă-
sându-i, a mers iarăşi şi s’a rugat a treia oară, zicând aceleaşi
cuvinte. Şi i-s’a arătat îngerul din cer, întărindu-1. Şi fiind în
 87

luptă, mai cu deadinsul se ruga, şi sudoarea lui s'a făcut ca pi­

căturile de sânge ce pică pe pământ.
Şi sculându-se dela rugăciuni şi venind a treia oară la uce­
nici, i-a aflat dormind şi le-a zis: ,,Dormiţi acum şi vă odihniţi;
sosit-a sfârşitul. Iată s'a apropiat ceasul, şi Fiul omenesc se va
da în mânile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem! Iată, s'a apro­
piat celce m'a vândut".
(Matei XXVI, 36— 46- Marcu XIV, 32— 42; Luca XXII, 39—46;
Ioan XVIII, 1 -2 ).

2. Prinderea lui Isus. Şi pe când grăia încă Isus, iată

Iuda Iscarioteanul, unul din cei 12, a venit şi împreună cu el
mulţime multă de norod, ostaşi şi slugi cu felinare şi făclii, cu
săbii şi cu toege, trimişi de arhierei şi cărturari şi bătrânii po­
porului. Iar cel ce-1 vându-se, le-a dat semn, zicând: ,,Pe care-1
voiu săruta, acela este; prindeţi-1 şi-l duceţi fără frică". Apoi

s'a apropiat de Isus, zicând: ,,Bucură-te, învăţătorule!" Şi l-a

sărutat. Iar Isus i-a zis: „Prietene, pentruce ai venit? ludo, cu
sărutare vinzi pe Fiul omenesc?"
Şi Isus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra lui, a ieşit
din mijlocul ucenicilor şi a zis celor ce venise: ,,Pe cine cău­
taţi?" Răspuns-au aceia: ,,Pe Isus Nazarineanul". Zis-a Isus:
,,Eu sunt". Iar dupăce le-a zis Isus: Eu sunt, s'au întors înapoi
şi au căzut cu faţa la pământ. Şi iarăşi i-a întrebat Isus: ,,Pe cine
căutaţi?" Ei au zis: ,,Pe Isus Nazarineanul". Răspuns-a Isus:
,,V’am spus, că eu sunt. Deci de mă căutaţi pe mine, lăsaţi pe
aceştia să se ducă". Atunci apropiindu-se, pus-au mânile pe
Isus.
 88

Şi văzând acestea, ucenicii l-au întrebat: ,,Lovi-vom cu sa­

bia?" Iar Simon Petru având sabie, a scos-o şi a lovit pe Malch,
sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Zis-a Isus cătră
Petru: ,,Bagă-ţi sabia în teacă, că toţi cei ce scot sabia, de sabie
vor muri. Au doar ţi-se pare, că n’aşi putea ruga acum pe Tatăl
meu, ca să-mi pună înainte mai mult decât 12 legioane de în­
geri? Dar acum se vor umplea scripturile, care zic, că aşa se cade
să fie?" Atunci Jidovii l-au prins pe Isus şi l-au legat, iar uce­
nicii părăsindu-1, au fugit toţi,
(Matei XXVI, 47—54; Marcu XIV, 43— 47, 50'; Luca XXII, 47— 50;
Ioan XVIII, 3— 8, 10— 12),

3. Isus la Ana şi Caiafa. Gloata Ta dus pe Isus întâiu la

Ana, care e era socrul arhiereului Caiafa, Deci Ana a întrebat pe
Isus de ucenicii, şi învăţătura lui. Răspuns-a Isus: ,,Totdeauna
am învăţat în sinagogă şi în biserică, şi într’ascuns n’am grăit
nimic. Ce mă întrebi dar pe mine? întreabă pe cei ce au auzit
ce le-am grăit". Atunci unul din slugile care sta acolo, a lovit
peste obraz pe Isus, zicând: ,,Aşa răspunzi arhiereului?" Zis-a
Isus: ,,De am grăit rău, arată-mi. Iar de am grăit bine, pentruce
mă baţi?" Atunci Ana Ta trimis pe Isus legat la Caiafa arhie­
reul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.
Arhiereii şi întreg sfatul căutau mărturii mincinoase asupra
lui Isus, ca să-l omoare, şi n’au aflat. Căci mulţi mărturisiau
minciuni asupra lui, dar mărturiile lor nu erau asemenea.
Atunci sculându-se arhiereul şi stând în mijloc, a zis către
Isus: ,,Juru-te pe Dumnezeul cel viu, ca să ne spui, de eşti tu
Hristos, Fiul lui Dumnezeu?" Răspuns-a Isus: ,,Eu sunt! Insă vă
zic: de acum veţi vedea pe Fiul omenesc şezând de-a dreapta lui
Dumnezeu şi venind pe norii cerului". Atunci arhiereul şi-a rupt
veşmintele, zicând: „Grăieşte hulă! Ce ne mai trebuiesc alte
mărturii? Iată, acum aţi auzit hula lui. Ce vi-se pare?" Iar ei au
zis: „Vinovat este morţii!"
(Ioan XVIII, 13, 19— 24; Matei XXVI, 57, 59— 60, 62— 66;
Marcu XIV, 53, 55— 56, 60— 69).

4. Lepădarea lui Petru, In vreme ce Isus a fost dus înain­

tea arhiereilor, ucenicii au fugit. Numai Simon Petru şi un alt
 89 -

ucenic (poate Ioan) mergeau de departe după Isus. Iar ucenicul

acela era cunoscut arhiereului, şi a intrat împreună cu Isus în
curtea arhiereului, iar Petru sta afară, la poartă. Deci a ieşit
ucenicul acela şi a băgat pe Petru înlăuntru. Şi era şi Petru îm­
preună cu dânşii încălzindu-se şi stând să vadă sfârşitul. Şi ve­
nind una din slujnicile arhiereului, portăriţa, şi văzând pe Petru
încălzindu-se, căutând la el, a zis: ,,Şi tu erai cu Isus Nazari-
neanul". Iar el s'a lepădat, zicând: ,,Nu ştiu, ce zici tu“ . Şi a
ieşit afară înaintea curţii, şi a cântat cocoşul. In vreme ce Petru
a ieşit la poartă, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo:

,,Şi acesta era cu Isus NazarineanuF'. Şi iarăşi s'a lepădat Petru

cu jurământ: ,,Nu cunosc pe omul acesta".
Şi trecând ca un ceas, s'au apropiat alţii de Petru şi au zis:
„Adevărat, şi tu eşti dintre dânşii. Eşti Galileean, pentrucă şi
graiul te arată". Atunci Petru s’a lepădat a treia oară şi a înce­
put a blestema şi a se jura: „Nu ştiu pe omul acela, despre care
grăiţi". Şi îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi întorcându-se
Domnul,-a căutat spre Petru. Acesta acum şi-a adus aminte de
cuvântul Domnului. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.
(Ioan XVIII, 15— 18, 25— 27; Matei XXVI, 58, 69— 75;
Marcu XIV, 54, 66— 72; Luca XXII, 54—62).

5. Chinuirea şi batjocorirea lui Isus. Dupăce Isus a fost

judecat la moarte, bărbaţii care-1 păziau peste noapte, au înce­
put a-1 batjocori şi a-1 bate. Unii îl scuipau, alţi îi acoperiau faţa
şi-l loviau peste obraz, zicând: „Proroceşte, cine este cel ce te-a
•bătut?" Şi alte multe hule ziceau împotriva lui.
(Luca XXII, 6 3 -6 5 ; Matei XXVI, 67—68; Marcu XIV, 65).
 90

NOTIŢE, Părăul Cedron trece prin Valea Iosafatului şi se varsă în Ma­

rea Moartă. Azi, ca şi cele mai multe râuri şi păraie ale Palestinei, e secat;
se umple de apă numai în vreme de ploi îndelungate. -— Grădina Ghetsi-
mani (=T easc de untdelemn) şi sătuleţul cu acelaş nume au fost aşezate
la poala muntelui Măslinilor. Aici tescuiau maslinile. Grădina aceasta acum
e proprietatea Franciscanilor şi e încunjurată cu zid înalt. Aici sunt 7 măs­
lini străvechi care, după cum ne spune o veche tradiţie, ar fi rămas din
vremea Mântuitorului. — Ştiinţa medicală ne spune, că e posibil să asuzi
sudori de sânge, ca o urmare a chinului şi durerii sufleteşti ce te cuprinde.
— In Palestina, primăvara nopţile sunt reci; şi azi pe vremea aceasta obiş-
nuesc a face foc noaptea. Căpeteniile Jidovilor, grăbindu-se să-l judece pe
Mântuitorul cât mai iute, au ţinut sfat noaptea, cu toate că aceasta era îm­
potriva legii. Fiindcă mărturiile mincinoase n'au putut dovedi nimic, iar
Isus tăcea, arhiereul a recitat jurământul oficial: ,,Juru-te pe Dumnezeul
cel viu“ . . . La întrebarea aceasta acuzatul putea să răspundă cu da (amin
— tu ai zis), ori nu, Isus a răspuns afirmativ la „învinuirea îngrozitoare",
că el e Fiul lui Dumnezeu. De fapt, aceasta ori e hulă, ori adevăr. Şi fiindcă
Jidovii nu voiau să creadă, că Isus e Fiul lui Dumnezeu, l-au judecat la
moarte.

Vinerea Marc*
§. 35. Patimile iui Isus.
1. A 2-a înfăţişare a lui Isus înaintea sinedrîului jidovesc,
Iar dacă s’a făcut ziuă, s’au adunat din nou bătrânii, arhiereii
şi cărturarii, şi l-au dus pe Isus în săbor şi i-au zis: ,,De eşti tu
Hristos, spune nouă!“ Isus a răspuns: ,,De vă voiu spune, nu
veţi crede. Iar de vă voiu întreba, nu-mi veţi răspunde, nici mă
veţi slobozi. De acum Fiul omenesc va fi şezând de-a dreapta pu­
terii lui Dumnezeu'*. Şi au zis toţi: ,,Dar tu eşti Fiul lui Dumne­
zeu?" Răspuns-a Isus: ,,Eu sunt!** Iar ei au zis: ,,Ce ne mai tre-
bue altă mărturie? Noi singuri am auzit din gura lui“ . Atunci
sculându-se toată mulţimea şi legând pe Isus, l-a dus dela Caiafa
în pretoriu, ca să-l dea lui Pilat,
(Luca XXII, 66—71; XXIII, 1; Matei XXVII, 1— 2; Marcu XV, 1).

2, Sfârşitul lui Iuda. Iuda Iscarioteanul văzând, că Isus

a fost judecat la moarte, căindu-se, a întors cei 30 de arginţi
arhiereilor şi bătrânilor, zicând: ,,Greşit-am, vânzând sânge ne-
vinovat**. Iar ei i-au zis: ,,Ce ne pasă? Tu vei vedea!“ Atunci
Iuda, aruncând arginţii în biserică, s’a dus şi s’a spânzurat. Iar
 91

arhiereii luând arginţii, au zis: ,,Nu se cade să-i punem în visteria

bisericii, de vreme ce sunt preţ de sânge1‘. Şi sfat făcând au cum­

părat cu ei ţarina unui olar pentru îngroparea străinilor. Pentru

aceea s’a numit pământul acela pământul sângelui (Hacheldama)
până în ziua de astăzi. (Matei XXVII, 3— 8),

3. Isus înaintea lui Pilat şi Irod. Deci arhiereii şi bă­

trânii poporului l-au dus pe Isus în pretoriu şi l-au dat lui Pilat,
iar ei n’au intrat, să nu se spurce, ca să poată să mănânce
Pastile, Pilat a ieşit la ei şi a zis: ,,Ce pâră aduceţi asupra omu­
lui acestuia?“ Ei au răspuns: ,,Pe acesta l-am prins răsvrătind
neamul nostru şi oprindu-1 de a da dare împăratului, zicând, că
el este Hristos împăratul11.
Atunci a intrat Pilat iarăş în divan, a chiemat pe Isus şi
i-a zis: ,,Tu eşti împăratul Jidovilor?11 Răspuns-a Isus: ,,Dela
tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus despre mine?“ Zis-a
Pilat: ,,Au dar şi eu sunt Jidov? Neamul tău şi arhiereii te-au
dat pe tine mie. Ce ai făcut?11 Răspuns-a Isus: „împărăţia mea
nu este din lumea aceasta. De ar fi împărăţia mea din lumea
aceasta, atunci slugile mele s’ar nevoi, ca să nu mă dea Jidovilor.
Dar împărăţia mea nu este de aici11. Zis-a Pilat iarăş: ,,Au
împărat eşti tu?“ Răspuns-a Isus: ,,Tu zici, că împărat sunt eu.
Eu spre aceasta m'am născut şi pentru aceasta am venit în lume,
ca să mărturisesc adevărul. Şi tot cel ce este din adevăr, ascultă
glasul meu", Zis-a Pilat: ,,Ce este adevărul?11
Şi zicând aceasta, iarăş a ieşit la Jidovi, şi le-a zis: ,,Eu
nu aflu nici o vină în omul acesta11. Arhiereii şi bătrânii au adus
tot felul de pâri împotriva lui, iar Isus nu răspundea nimic.
 92

Zis-a Pilat: „Nu auzi, câte mărturisesc aceştia asupra ta?“ Isus
însă, n’a răspuns nici un cuvânt, încât se mira diregătorul. Iar
Jidovii strigau şi mai tare: „Turbură poporul prin toată Iudeea,
începând din Galileea până aici“ .
Pilat înţelegând, că Isus este din ţinutul lui Irod, l-a trimis
la Irod, care în acele zile se afla în Ierusalim. Acesta văzând

pe Isus, s'a bucurat mult, pentrucă nădăjduia să-l vadă făcând

vre-un semn. Şi l-a întrebat cu cuvinte multe, dar Isus nu i-a
răspuns nimic. Arhiereii şi cărturarii, care venise cu Isus, au
început a-1 pârî cu deadinsul. Iar Irod împreună cu ostaşii l-au
batjocorit şi îmbrăcându-1 cu veşmânt luminos, l-a trimis iarăş
la Pilat, Şi s’au făcut prieteni Pilat şi Irod din ziua aceea; căci
mai înainte era vrajbă între ei,
(Luca XXIII, 1— 12; Ioan XVIII, 28— 38; Matei XXVII, 2, 11— 14;
Marcu XV, 1—5).

4. Isus sau Varava ? Iar Pilat chiemând pe arhierei şi pe

bătrâni şi pe norod, le-a zis: „Mi-aţi adus pe omul acesta ca
pe un turburător de popor. Şi iată, eu 1-arn întrebat înaintea
voastră, şi nici o vină n'am aflat într'însul. Şi l-am trimis şi la
Irod, şi nici el n'a găsit nimic vrednic de moarte. Deci pedep-
sindu-1, îl voiu slobozi*'. Iar la praznicul Paştilor dregătorul avea
obiceiul să slobozească un vinovat, pe care voia poporul. Şi avea
atunci Pilat un vinovat vestit, care se chiema Varava. Acesta
era aruncat în temniţă, pentrucă cu prilejul unei zarve făcuse
ucidere de om. Deci Pilat a zis norodului adunat: „Pe care vreţi
să vi-1 slobozesc: pe Varava, ori pe Isus care se zice Hristos?”
Căci ştia, că din pizmă l-au dat pe Isus.
 93

Şi şezând Pilat la judecată, trimis-a la el muierea lui să-i

spuie: ,,Să nu faci nici un rău dreptului acestuia, că multe am
păţit astăzi în vis pentru dânsul“ . Iar în vremea aceasta arhiereii
îndemnau poporul să ceară pe Varava, iar pe Isus să-l piardă.
Deci întrebând Pilat: ,,Pe care vreţi să vă slobozesc?" Ei au
răspuns: „Pe Varava". Zis-a Pilat: „Dar ce să fac cu Isus, ce
se zice împăratul Jidovilor?" Iar ei au strigat: „Răstigneşte-1!‘"
(Luca XXIII, 13— 23; Matei XXVII, 15— 23;
Marcu XV, 6— 14; Ioan XVIII, 38—40).

5. Isus e bătut şi încununat cu spini. Deci văzând Pilat,

că nimic nu foloseşte, ci mai multă gâlceavă se face, luând
apă, şi-a spălat mânile înaintea norodului, zicând: „Nevinovat
sunt eu de sângele âcestui drept; voi veţi vedea!" Şi răspunzând
tot norodul, a zis: „Sângele lui să vină asupra noastră şi asupra

fiilor noştri". Iar Pilat ascultând cererea norodului, le-a slobozit

pe Varava, iar pe Isus l-a dat să-l biciuiască. Deci ostaşii dire-
gătorului l-au dus pe Isus în curtea divanului şi desbrăcându-1,
l-au bătut. Apoi l-au îmbrăcat în haină mohorîtă- Şi împletind
cunună de spini, au pus-o în capul lui, şi trestie i-au dat în
dreapta lui. Şi îngenunchind înaintea lui, îşi băteau joc de el,
zicând: „Bucură-te, împăratul Jidovilor!" Şi-l scuipau în faţă,
şi luându-i trestia din mână, îl băteau peste cap.
(Matei XXVII, 24— 30; Marcu XV, 15— 19;.
Luca XXIII, 24— 25; Ioan XIX, 1— 3).

NOTIŢE, Vineri, dupăce s’â făcut ziuă, arhiereii l-au dus pe Isus din
nou înaintea sinedriului să-l judece, fiindcă sfatul ce s’a făcut noaptea, a
 94

fost împotriva legii. —- Ţarina olarului (Hacheldama) se află la miazăzi dela

Ierusalim, în valea Hinnon. — înaintea guvernatorului roman arhiereii nu-1
mai învinovăţeau pe Isus de hulă împotriva lui Dumnezeu, ci-1 parau, că
răzvrăteşte poporul, îndemnându-1 să nu dea dare împăratului, şi că dân­
sul vrea să se facă împărat al Jidovilor. —• Pilat se prezintă ca un om
fără energie, nehotărît şi fără caracter, A văzut foarte bine că arhiereii şi
cărturarii sunt purtaţi de ură şi pismă nesăbuită faţă de dreptul Isus; în
patru rânduri declară sărbătoreşte, că nu află nici o vină într’ însul şi totuşi
a ascultat glasul Jidovilor. — Isus e bătut şi încununat cu spini; aceasta
e cea din urmă pregătire pentru răstignire. —• Romanii biciuiau cu curele
în care de multe ori agăţau şi nişte globurele de plumb. După legea lui
Moisi numărul loviturilor de biciu era cel mult 40, Romanii permiteau
până la 66 de lovituri. — Ostaşii ştiau de învinuirea ridicată împotriva lui
Isus („zice că el este Hristos împăratul"). Deci l-au batjocorit, îmbrăcân-
du-1 ca pe un împărat. Şi fiindcă domnitorii se îmbracă în purpură, poartă
coroană şi sceptru, deci şi pe Isus l-au îmbrăcat cu o manta mohorîtă —
poate ceva paliu vechiu roşu, al vre-unui ostaş — , apoi în loc de coroană
de aur i-a pus cunună de spini în cap, iar în loc de sceptru trestie de
isop, — în locul, unde a fost biciuit Isus, azi se află o bisericuţă, numită
„Capela biciuirii".
 95

§. 36. Răstignirea lui Isus.

1. „Iată omul“ . Pilat a ieşit iarăş afară şi a zis: ,,Iată,
vi-1 aduc afară, ca să cunoaşteţi, că nici o vină nu aflu într'însur”.
Deci a ieşit Isus afară, purtându-şi cununa de spini şi haina cea
mohorîtă. Şi le-a zis Pilat: ,,Iată omul!“ Iar arhiereii şi slugile
văzându-1, au strigat: ,,Răstigneşte-l, răstigneşte-l!“ Zis-a Pilat:
„Luaţi-l voi şi-l răstigniţi, căci eu nu aflu vină în el". Răspuns-au
Jidovii: ,,Noi lege avem, şi după legea noastră trebuie să moară,
că pe sine Fiul lui Dumnezeu s'a făcut“ . Iar dacă a auzit Pilat
acest cuvânt, s'a temut. Şi intrând în divan, a zis către Isus: ,,De
unde eşti tu?" Isus nu i-a răspuns nimic. Deci a zis Pilat: ,,Mie
nu-mi răspunzi? Nu ştii că putere am să te răstignesc şi putere
am să te slobozesc?“ Răspuns-a Isus: ,,N'ai avea nici o putere
asupra mea, de nu ţi-s'ar fi dat ţie de sus. Pentru aceea, cel ce
m'a dat pe mine ţie, mai mare păcat are", (joan xix, 4—11),

2. Isus este osândit la moarte. Pilat iarăş a încercat să-l

scape pe Isus. Iar Jidovii strigau: ,,De vei slobozi pe acesta, nu
eşti prietin Cezarului; că tot cel ce se face pe sine împărat, stă
împotriva Cezarului". Deci Pilat auzind cuvântul acesta, a scos
afară pe Isus şi a şezut la judecată în locul ce se zice ,p a r­
dosit cu pietri" (Lithostrotos), iar jidoveşte Gabbatha. Şi era
Vinerea Paştilor, ca la al 6-lea ceas. Zis-a Pilat Jidovilor: ,,Iatâ
împăratul vostru!" Iar ei strigau: ,,Ia-l, ia-1, răstigneşte-1!" Zis-a
lor Pilat: ,,Pe împăratul vostru să-l răstignesc?" Răspuns-au
arhiereii: ,,Nu avem alt împărat, numai pe Cezarul". Deci Pilat
le-a dat pe Isus să-l răstignească. (Ioan XIX, 12__16).

3. Răstignirea lui Isus. Atunci ostaşii apucând pe Isus,

l-au desbrăcat de haina cea mohorîtă, şi îmbrăcându-1 în hainele
lui, l-au dus să-l răstignească. Şi Isus îşi purta crucea. Pe drum
au aflat un om, pe Simon Cireneu, care venia din câmp; pe acela
l-au silit să ducă crucea în urma lui Isus.
După Isus mergea mulţime multă de norod şi femei care
plângeau şi se tânguiau. Intorcându-se Isus către ele, le-a zis:
„Fiicele Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci vă plângeţi
pe voi şi pe fiii voştri. Că iată, vor veni zile, în care vor zice:
 96

Ferice de cele ce n'au copii. Şi vor zice munţilor: Cădeţi peste

noi! şi măgurilor: Acoperiţi-ne! Că de se fac aceste în lemn
verde, dar cu cel uscat ( = cu omul păcătos) ce va fi?“

Şi venind Isus în locul ce se chiamă Golgotha, adica al Că-

păţinilor, i-au dat să bea vin amestecat cu smirnă. Şi gustând
Isus, n'a vrut să bea. Apoi
l-au răstignit. Şi împreună
cu el au răstignit pe tâlhari,
pe unul de a dreapta, şi pe
altul de a stânga lui. Şi s'a
umplut scriptura care zice:
,,Şi cu cei fărădelege s'a so­
cotit".
Scris’a Pilat şi titlul ca­
re arăta vina, pentru care
a fost răstignit. Scrisoarea
aceasta, scrisă cu slove elene
şi latine şi evreeşti, a fost pu­
să deasupra capului lui Isus,
şi suna aşa: ,,Isus Nazarinea-
nul, împăratul Jidovilor". Şi
mulţi din Jidovi au cetit a-
cest titlu, că locul, unde se
răstignise Isus, era aproape
de oraş. Deci arhiereii au zis lui Pilat: „Nu scrie: împăratul Ji­
dovilor, — ci: Acesta a zis: împăratul Jidovilor sunt". Răs­
puns-a Pilat: „Ce am scris, am scris".
Iar după ce l-au răstignit pe Isus, ostaşii i-au luat hainele
 97

şi le-au împărţit. Apoi i-au luat cămaşa. Şi cămaşa nu era cu­

sută, ci ţesută peste tot. Deci au zis între sine: ,,Să nu o sfăşiem,
ci să aruncăm sorţi pentru dânsa“ . Aşa s'a împlinit scriptura
care zice: ,,Impărţit-au hainele mele între dânşii şi pentru că­
maşa mea au aruncat sorţi". Şi ostaşii au făcut aşa. Apoi şezând
păziau pe cel răstignit.
(Luca XXIII, 26— 34, 38;Ioan XIX, 16— 24;
Matei XXVII, 31— 38; Marcu XV, 20—28).

NOTIŢE. In sfârşit Pilat totuşi l-a osândit la moarte pe Mântuitorul.

Se vede că şi-a temut slujba. Ii era frică, că Jidovii, cari de altfel îl urau
pentru împilările şi nedreptăţile săvârşite împotriva lor, acum se vor în­
verşuna şi mai mult şi vor mişca toate pietrile, ca să-l scoată din diregă-
torie. Judecata aceasta de o nedreptate strigătoare la cer n'a rămas nerăs­
plătită. (Dărâmarea Ierusalimului, risipirea Jidovilor!) La 4 ani după acea­
sta, Pilat a fost scos din slujbă şi exilat. In exil s'a sinucis. — Femeea lui
Pilat, Procla, s'a încreştinat. — Guvernatorul roman rostea sentinţa cu so­
lemnitate mare, şezând pe o tribună, sub cer liber, încunjurat de ostaşi şi
purtând asupra sa insigniile dregătoriei. — Dacă inculpatul era osândit la
moartea crucii, atunci judecata se termina de regulă cu cuvintele; Ibis ad
crucem! Lictor, expedi crucem! — Calea, pe care a făcut-o Isus dela Ce­
tatea Antonia până la Golgotha, a fost de vre-o 1200 de paşi; se numeşte
,,Via dolorosa". — Golgotha (— căpăţână, scăfârlie) e un deal gol şi sterp;
se numeşte aşa poate fiindcă e loc pustiu şi are forma unei scăfârlii, —
In această cale Isus a fost întovărăşit de mulţime multă. In fruntea con­
voiului mergea sutaşul roman. După el urma Isus cu crucea grea pe umăr,
iar în cap cu cununa cea de spini. Lângă dânsul erau cei doi tâlhari, apoi
ostaşii şi mulţimea mare de popor. In mulţime erau şi nişte muieri cucer­
nice, cari plângeau împreună cu îndurerata Mamă. Moartea crucii era cea
mai dejositoare pedeapsă. Cu această moarte pedepseau Romanii pe robi,
pe tâlhari, pe ucigaşi şi pe răsvrătiţi. Forma crucii era: | crux commissa,
ori: —|— crux immissa. Tradiţia ne spune, că crucea Mântuitorului a fost crux
immissa. — Crima celui ce se răstignia, numele şi locul naşterii se scriau
pe o tăbliţă albă şi, în drum spre locul răstignirii, i-se agăţa de grumaz ori
se purta înaintea lui, şi un crainic vestia conţinutul scrisorii mulţimei
curioase. Iar după ce era ridicată crucea, tăbliţa se aşeza deasupra capului
celui răstignit. — Pe Simon Cireneu l-au silit să ducă crucea pentrucă Mân­
tuitorul a căzut sub povara ei. Jidovii se temeau să nu moară Isus pe cale,
şi astfel să scape de ocara crucii.
 98

§. 37. Moartea şâ înmormântarea lui Isus.

1. Cele 7 graiuri ale lui Isus pe cruce. Isus pironit pe
lemnul crucii a zis: ,,Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac“ (1),
Iar cei ce treceau pe lângă cruce, îl huliau clătind cu capetele
sale şi zicând: ,,Q, tu, cel ce strici biserica şi în 3 zile o zideşti,
mântueşte-te pe tine însuţi; de eşti Fiul lui Dumnezeu, pogoară-te
de pe cruce!” Şi râdeau şi ostaşii, apropiindu-se şi dându-i oţet
şi zicând: ,,De eşti tu împăratul Jidovilor, mântueşte-te pe tine
însuţi“ .
Asemenea şi unul din tâlharii cari erau răstigniţi împreună
cu el, îl ocăra, zicând: ,,De eşti tu Hristos, mântueşte-te pe tine
şi pe noi” . Dar celalalt l-a certat zicând: ,,Nu te temi de Dum­
nezeu, că în aceeaş osândă eşti? Şi noi cu dreptul, iar acesta
n'a făcut nici un rău“ . Şi a zis către Isus: ,,Pomeneşte-mă,
Doamne, când vei veni întru împărăţia ta” . Zis-a Isus: „Amin,
zic ţie, astăzi vei fi cu mine în raiu” (2).
In vremea aceea lângă crucea lui Isus sta mama lui şi sora
mamei lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci văzând
Isus pe mama sa şi pe apostolul Ioan, stând lângă dânsa, a zis
mamei sale: „Muiere, iată fiul tău” . După aceea a zis ucenicului:
„Iată, mama ta” (3). Şi dintr’acel ceas ucenicul a luat pe Maria
la dânsul.
Şi era ca la al 6-lea ceas; şi s’a făcut întunerec peste tot pă­
mântul până la al 9-lea ceas. Iar în ceasul al 9-lea a strigat Isus
cu glas mare: „Eloi, Eloi, lamma sabahtani” , adică: Dumnezeul
mieu, Dumnezeul mieu, pentru ce m’ai lăsat? (4). Iar unii din
cei ce stau acolo, ziceau: „Iată, strigă pe Ilie” .
După aceea ştiind Isus, că toate s'au sfârşit, ca să se îm­
plinească Scriputra, a zis: „Mi-e sete” (5). Şi era acolo un vas
plin de oţet. Atunci unul din cei de faţă a umplut un burete de
oţet şi punând.u-1 într’o trestie, l-a dus la gura lui Isus. Iar cei­
lalţi ziceau: „Lasă să vedem, veni-va Ilie să-l mântuiască?”
Iar dacă a luat Isus oţetul, a zis: „Săvârşitu-s'au” (6).
Apoi a strigat cu glas mare: „Părinte în mânile tale îmi dau
sufletul mieu” (7).
(Luca XXIII, 34— 37, 39—44, 46; Matei XXVII, 39—50;
Marcu XV, 29—37; Ioan XIX, 25— 30).
 99

2. Moartea lui Isus. Şi plecându-şi capul, şi-a dat sufle»

tul, — Şi iată, în clipa aceasta catapeteasma bisericii s'a rupt în
două, de sus până jos, şi pământul s'a cutremurat şi pietrile s'au
despicat şi mormânturile s'au deschis. Şi multe trupuri ale sfin­
ţilor cari adormise, s'au sculat, şi ieşind din mormânturi, după
învierea lui Isus au venit în sfânta cetate şi s'au arătat multora.
— Iar sutaşul care sta înaintea lui Isus, văzând cele ce se făcuse,
a mărit pe Dumnezeu, zicând: ,,Cu adevărat, omul acesta drept
a fost“ . Şi ostaşii care-1 păziau, s'au spăimântat foarte, şi au zis:
,,Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost acesta". Şi tot norodul,
văzând acestea, bătându-şi piepturile, s'au întors.
(Matei XXVII, 50— 54; Mar cu XV, 37—39;
Luca XXIII, 46— 48; Ioan XIX, 30).

3. A 5-a rană. Şi era zi de Vineri. Deci Jidovii, ca să nu

rămână trupurile pe cruce Sâmbăta — pentrucă era mare ziua
aceea a Sâmbetei — au rugat pe Pilat, ca să le zdrobească flue-
rele şi să-i ia. Atunci au venit ostaşii, şi celui dintâiu i-au sfăr-
mat fluerele, asemenea şi celuilalt, care era răstignit împreună
cu el. Iar dacă au venit la Isus, văzând, că a murit, nu i-au -sfă­
râmat fluerele, ci unul din ostaşi cu suliţa coasta lui a împuns,
şi îndată a ieşit sânge şi apă. (ioan XIX, 31—34)

4. înmormântarea lui Isus. Iar dacă s'a făcut seară,

venit-a un orn bogat din Arimatia, anume Iosif. Acesta era
membru însemnat în sinedriu, om bun şi drept. Şi el fusese ucenic
al lui Isus, dar numai într'ascuns, căci se temea de Jidovi, Omul
acesta a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. Iar Pilat se
mira, că a murit Isus aşa curând. Apoi chiemând pe sutaşul şi
Incredinţându-se dela dânsul de moartea lui Isus, a dăruit trupul
lui Iosif. Deci acesta a cumpărat giulgiu curat şi a mers să po­
goare trupul de pe cruce. Şi a venit şi Nicodim, cel ce venise în-
tâiu noaptea la Isus, şi a adus amestecătură de smirnă şi de aioe,
ca la o sută de litre. Şi au luat amândoi trupul lui Isus şi l-au
înfăşurat în giulgiu cu miresme, după cum au Jidovii obiceiul a
îngropa.
In locul unde a fost răstignit Isus, Iosif avea o grădină, iar
în grădină un mormânt nou săpat în piatră, în care încă nimeni
 1 00 -

n'a fost pus. Deci acolo au pus pe Isus, pjentrucă era Vineri târziu
şi mormântul acesta era aproape. Apoi au răsturnat o piatră
mare pe uşa mormântului, şi s’au dus. Iar muiereile cari venise
cu Isus din Galileea, au văzut mormântul şi cum au pus trupul.
Apoi s'au reîntors în cetate şi Sâmbătă s’au odihnit, după po-
ru n că< (Matei XXVII, 57— 61; Marcu XV, 42— 47;
Luca XXIII, 50—56; Ioan XIX, 38— 42).

5. Străjuirea mormântului. Iar a doua zi adică Sâmbătă,

s’au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: „Domnule, a-
dusu-ne-am aminte, că amăgitorul acesta, fiind încă viu, a zis:
După 3 zile mă voiu scula. Porunceşte deci să se păzească mor­
mântul până a 3-a zi, ca nu cumva venind ucenicii lui noaptea,
să-l fure, şi să zică norodului, că s’a sculat din morţi. Şi va fi
rătăcirea cea de apoi mai mare decât cea dintâi” . Zis-a Pilat:
„Aveţi strajă, mergeţi de păziţi cum ştiţi” . Iar ei mergând, au
întărit mormântul, aşezând straja şi pecetluind piatra,
(Matei XXVII, 62—66).

NOTIŢE. Golgota era în nemijlocita apropiere a drumului ce ducea

spre Iaffa şi Cesareea. Pe calea aceasta era circulaţie foarte mare. La auzul
trecătorilor şi al mulţimei care sta lângă cruce, huliau pe Mântuitorul zi­
când: „Pe alţii a mântuit . , Deci au recunoscut minunile Mântuitorului.
Acum însă cereau să facă o nouă minune, să se pogoare de pe cruce. Isus
nu s’a pogorît, fiindcă voia să săvârşească o minune mai mare: să moară şi
apoi să învie. De altfel cei ce au rămas necredincioşi şi după învierea lui
Lazar, nici după acest semn, n’ar fi crezut în Isus. — In urma cutremurului
întâmplat la moartea lui Isus, în muntele stâncos al Golgotei a rămas o
crepătură de vre-o 7 m. de afundă. — întunecimea de soare a fost minunată,
fiindcă 1. a fost lună plină (altfel întunecime de soare se întâmplă când e
lună nouă) şi 2, a dăinuit vr’o 3 ceasuri, până când a stat Isus pironit pe
cruce (altfel întunecimea de soare ţine cel mult 7 minute). — Zdrobirea
fluerelor picioarelor pricinuia dureri atât de mari, încât cei răstigniţi mu-
riau. Ostaşii au văzut, că Isus murise, dar ca să se încredinţeze mai bine,
unul din ei (Longinus) l-a împuns cu suliţa. împunsătura aceasta a făcut o
rană atât de mare, încât Toma necredinciosul a putut să-şi bage mâna în-
tr’însa. Deci dacă Isus ar fi leşinat numai pe cruce, împunsătura aceasta
l-ar fi omorît. — Pe locul răstignirii şi al mormântului, Constantin cel Mare
a ridicat locaşuri sfinte. Azi Biserica sfântului Mormânt e proprietatea c o ­
mună a mai multor confesiuni creştine (catolici, orientali, armeni, etc.).
Cheile bisericii sunt în mâna Turcilor. — „Aflarea sfintei Cruci" se prăz-
nueşte în 3 Maiu, „înălţarea sfintei Cruci" în 14 Septemvrie.
 G) Proslăvirea lui Isus.
§. 38. învierea lui isus. Arătări.
1. Isus a înviat din morţi. Biruind puterea morţii, Isus a
înviat a treia zi şi a ieşit cu mărire din mormânt.
In ziua cea dintâiu a săptămânei (Duminecă), des de dimi­
neaţă, încă fiind întunerec, venit-a la mormânt Maria Magda-
lena, Maria, mama lui Iacob,
şi Salomia şi Ioana şi cele­
lalte femei, aducând mires­
mele ce gătiseră, ca să, ungă
trupul lui Isus, Şi iată, cutre­
mur mare s'a făcut; că înge­
rul Domnului pogorîndu-se
din cer, a răsturnat piatra de
pe uşa mormântului şi a şe­
zut deasupra ei. Şi era faţa lui
ca fulgerul, şi veşmântul lui
alb ca zăpada. Şi de frica lui,
străjerii s'au spăimântat şi
s'au făcut ca nişte morţi,
Intr'aceea femeile s'au a-
propiat de mormânt, tocmai
când răsăria soarele. Şi zi­
ceau între sine: ,,Cine ne va
răsturna piatra de pe uşa
mormântului?" Dar căutând, au văzut piatra răsturnată.
Atunci Maria Magdalena s'a dus cu degrab să spună apo­
stolilor ce s'a întâmplat, iar celelalte femei au intrat în mor­
mânt, Şi iată, 2 îngeri au stat înaintea lor în veşminte străluci­
toare, Ele s'au înfricoşat şi şi-au plecat faţa la pământ, iar în-

5ffio9
 102 —

gerii au zis: „Nu vă spăimântaţi! Pe Isus Nazarineanul cel.

răstignit căutaţi? Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi?
Nu este aici; s'a sculat. Veniţi şi vedeţi locul, unde l-au pus.
Mergeţi degrab şi spuneţi ucenicilor lui şi lui Petru, că s'a
sculat din morţi şi va merge înaintea voastră în Galileea, Acolo
îl veţi vedea". Deci femeile ieşind curând dela mormânt cu frică
şi cu bucurie mare au alergat să spună ucenicilor,
(Matei XXVIII, 1— 7; Marcu XVI, 1— 8;
Luca XXIV, 1— 10; Ioan XX, 1— 2)^

2, Petru şi Ioan la mormânt. Maria Magdalena văzând

piatra răsturnată, a alergat la Simon Petru şi la celalalt ucenic,,
pe care-1 iubia Isus, şi le-a zis: ,,Au luat pe Domnul din mor­
mânt şi nu ştiu unde l-au pus". Deci au ieşit Petru şi celalalt
ucenic şi au mers la mormânt. Şi alergau amândoi împreună,
dar celalalt ucenic a alergat mai curând decât Petru şi a ajuns
mai întâiu la mormânt. Şi plecându-se, a văzut giulgiurile zăcând*
dar n'a intrat. Apoi a venit şi Simon Petru şi a intrat în mor­
mânt, şi a văzut giulgiurile singure zăcând, şi marama care fu­
sese pe capul lui, nu era cu giulgiurile, ci deosebi învăluită, în-
tr’un loc,
3. Isus se arată Măriei Magdalena şi altor muieri. Iar
Maria sta lângă mormânt afară plângând. Şi s'a plecat în mor­
mânt şi a văzut 2 îngeri în veşminte albe, şezând unul de către
cap şi altul de către picioare, unde zăcuse trupul lui Isus, Zis-au
îngerii: „Muiere, ce plângi?" Maria a răspuns: „Pentrucă au
luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde l-au pus". După ce a zis
acestea, s'a întors înapoi şi a văzut pe Isus stând, şi nu ştia, că
este el. Zis-a ei Isus: „Muiere, ce plângi? Pe cine cauţi?" Iar
ea, gândind că este grădinarul, a zis: „Domnule, de l-ai luat tu„
spune-mi, unde l-ai pus?" Zis-a ei Isus: „Mărie!" Iar ea întor-
cându-se a zis: „Rabboni!" ( = învăţătorule!), Zis-a Isus iarăş:
„Nu te atinge de mine, că încă nu m'am suit la Tatăl meu. C e
mergi la fraţii mei şi le spune: Sui-mă-voiu la Tatăl meu şi la
Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru".
Celelalte muieri ieşind degrab dela mormânt, au alergat cu
frică şi cu bucurie mare să spună ucenicilor. Şi iată, Isus le-a
 103 —

întâmpinat zicând: „Bucuraţi-vă!" Iar ele apropiindu-se, i-au

cuprins picioarele şi s'au închinat lui. Atunci Isus le-a zis: „Nu
vă temeţi! Mergeţi şi vestiţi fraţilor mei să meargă în Galileea;
5Î acolo mă vor vedea“ . Muierile plângând, au spus acestea toate
celor 11 şi tuturor celorlalţi, dar ei au socotit ca o părere cuvin­
tele lor şi nu le-au crezut,
(Ioan XX, 11— 17; Matei XXVIII, 8— 10;
Marcu XVI, 9— 11; Luca XXIV, 11).

4. Mituirea străjerilor, Iar după ce s'au dus femeile, iată

şi unii din străjeri au venit în cetate şi au spus arhiereilor toate
cele ce s'au întâmplat. Iar aceştia adunându-se împreună cu
cătrănii, au făcut sfat, apoi au dat arginţi mulţi ostaşilor, zicând:
,Spuneţi, că venind, ucenicii lui noaptea, l-au furat, în vreme
ce voi dormiaţi. Şi de se va auzi aceasta la dregător, noi îl vom
îmblânzi, şi pe voi fără de grijă vă vom face“ . Ostaşii luând ar­
cuiţii, au făcut, cum îi învăţase. Şi s'a lăţit cuvântul acesta între
Jidovi până în ziua de astăzi. (Matei XXVIII, 11— 15).

5. Arătarea lui Isus la Emaus. Şi iată, în aceeaş zi 2 din

ucenici mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la
30 de stadii ( = vre-o 12 kilometri) şi se numia Emaus. Şi aceia
vorbiau între sine de toate cele ce s’au întâmplat. Şi pe când
vorbiau ei iată că însuşi Isus apropiindu-se, mergea împreună cu
dânşii. Iar ochii lor se ţineau, ca să nu-1 cunoască. Şi a zis către
ci: „Ce sunt cuvintele acestea, de care vă întrebaţi voi pe cale,
şi pentru ce sunteţi trişti?" Şi răspunzând unul din ei care se
:hiema Cleopa, a zis: „Tu singur eşti venit de aiurea în Ierusalim,
:are nu ştii de cele ce s'au întâmplat în el zilele acestea?" Isus
i întrebat: „De care?" Iar ei au răspuns: „De cele întâmplate
:u Isus Nazarineanul, care era bărbat proroc, puternic în faptă
;i în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a tot norodul. Au nu ştii,
:ă arhiereii şi domnii noştri l-au osândit la moarte şi l-au răstig-
îit? Iar noi nădăjduiam, că acela este cel ce avea să isbâvească
>e Izrail, Dar astăzi este a treia zi, de când s'au făcut toate
cestea. Ci şi nişte muieri de ale noastre, care au fost de cu
oapte la mormânt, neaflând trupul lui, ne-au spăimântat, zi-
ând că şi vedere de înger să fi văzut, şi că îngerul le-a spus, că
 — 104 -

Isus este viu. Şi s’au dus unii din noi la mormânt şi au aflat aşa
cum au spus şi muierile, iar pe el nu l-au văzut” ,
Atunci Isus le-a zis: ,,0, nepricepuţilor şi zăbavnici la inimi
a crede toate, câte au grăit prorocii! Au nu se cădea să păţi
mească Hristos şi apoi să intre întru mărirea sa?“ Şi începânc
dela Moisi şi dela toţi prorocii, le-a tâlcuit toate scripturile cel<
..ce erau scrise pentru el,
Apropiindu-se de satul, la care mergeau, Isus se făcea £
merge mai departe. Iar ei îl îndemnau, zicând: ,,Rămâi cu noi
căci către seară este şi ziua s'a plecat“ . Şi a intrat Isus să mâit
cu dânşii. Iar după ce s’au aşezat la masă, Isus luând pânea, a
binecuvântat-o. şi frângând le-a dat lor. Atunci li-s'au deschi;
ochii şi l-au cunoscut, iar el s'a făcut nevăzut. Şi au zis ei întrt
sine: ,,Au nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăic
pe cale şi ne tâlcuia scripturile?”
Şi sculându-se în acelaş ceas, s au întors în Ierusalim şi ar
aflat adunaţi pe cei 11 şi cei ce erau cu dânşii; aceştia ziceau
„S'a sculat Domnul cu adevărat şi s'a arătat lui Simon“ . Şi aii
povestit şi ei cele ce li-s'au întâmplat pe cale şi cum l-au cunos­
cut pe Isus întru frângerea pânii.
(Lu-ca XXIV, 13— 35; Marcu XVI, 12— 13)

NOTIŢE, Preamărirea lui Isus cuprinde în sine învierea, suirea la ce:

şi a doua venire a Mântuitorului. — Isus a înviat din morţi cu puterea S£
dumnezeiască. Sufletul lui venind din tinda iadului, unde vestise mântuireî
drepţilor adormiţi, s’a împreunat cu trupul, apoi a ieşit cu mărire din mor­
mântul închis şi pecetluit. După aceea s’a întâmplat cutremurul de pământ
pogorîrea îngerului şi răsturnarea pietrii. — învierea e cea mai mare mi­
nune a Mântuitorului. Prin aceasta se împlinesc prorociile (Is. XI, 10; Ps
XV, 10); se adeveresc cuvintele lui Hristos, prin care mai înainte vestise în­
vierea; apoi această înviere e chezăşia învierii noastre, cea mai puternici!
dovadă a dumnezeirii lui Isus şi temeiul credinţei noastre creştineşti. —
Isus a înviat cu adevărat. Mărturiile învierii Domnului sunt apostolii, că­
rora timp de 40 de zile după înviere li-s’a arătat Mântuitorul de mai multe
ori. Apostolii n'au fost uşor-crezători. — învierea lui Isus li-s’a părut întâ
numai poveste, şi au crezut în învierea Domnului numai dupăce l-au văzut
l-au pipăit şi au vorbit cu dânsul. Apostolii au fost atât de tari în aceastl
credinţă, încât şi-au vărsat sângele pentru creştinismul întemeiat pe înviere
— Sinedriul jidovesc pecetluind piatra şi punând strajă la mormânt, ne dâ
o nouă dovadă pentru înviere, căci străjuit fiind mormântul, apostolii n’at
 — 105 —

putut să fure trupul Domnului. Şi totuş, mormântul a fost gol! Iar arhiereii
in loc să pedepsească pe străjerii cari ,,au dormit" în vremea strajei şi să
pârască pe apostoli înaintea lui Pilat, mituesc pe strâjeri şi le făgăduesc,
că vor îmblânzi pe dregătorul, dacă acela va auzi despre ,.adormire". Dacă
s’ar fi furat trupul lui Isus, nu s’ar fi botezat mii şi mii de Jidovi la 50 de
.zile după înviere şi n'ar fi străbătut credinţa creştinească cu atâta iuţeală
în întreaga împărăţie romană. — Emausul azi se numeşte Kubeibeh, e un
sătuleţ cam la 3 ore spre ncrdvest dela Ierusalim. — După o veche tradiţie
creştină, Mântuitorul s'a arătat după înviere întâiu mamei sale,

§. 39. Alte arătări. Cele din urmă orânduieli ale lui Isus.
înălţarea Domnului la cer.
1. Isus se arată apostolilor. Fiind seară în ziua cea din-
tâiu a săptămânii şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adu­
naţi, pentru frica de jidovi, venit-a Isus şi a stat în mijloc şi
le-a zis: ,,Pace vouă!“ Iar ei înfricoşându-se, li-se părea, că văd
nălucă. Iar el le-a zis: ,,De ce sunteţi turburaţi şi pentru ce intră
gânduri de acestea în inimile voastre? Vedeţi mânile şi picioa­
rele mele, că eu însumi sunt, Pipăiţi-mă şi vedeţi, că spiritul
carne şi oase nu are, precum mă vedeţi pe mine având". Şi
acestea zicând le-a arătat mânile şi picioarele şi coasta sa. Şi
ea să-i încredinţeze mai mult, le-a zis: ,,Aveţi ceva de mâncare
aici?" Iar ei i-au dat o parte de peşte fript şi un fagure de miere.
Şi luând, a mâncat înaintea lor.
Şi iarăş le-a grăit: ,,Pace vouă! Precum m’a trimis pe mine
Tatăl, şi eu vă trimit pe voi". Şi aceasta zicând a suflat şi le-a
zis: ,,Luaţi Spirit Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta
lor, şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute“ ,
(Luca XXIV, 36—43; Ioan XX, 19— 23).

2. Isus şi Toma necredinciosul. Iar Toma, unul din cei

12, care se chiema Geamăn, nu era cu dânşii, când a venit Isus.
Deci îi ziceau ceilalţi ucenici: „Am văzut pe Domnul". Iar el
le-a zis: ,,De nu voiu vedea în mânile lui semnul cuielor, şi de
nu-mi voiu pune degetul în semnul cuielor, şi de nu-mi voiu
pune mâna în coasta lui, nu voiu crede".
Şi după 8 zile erau iarăş ucenicii înlăuntru şi Toma cu
dânşii. Venit-a Isus, fiind uşile încuiate, şi a stat în mijloc şi
 106 -

le-a zis: ,,Pace vouă!“ După aceea a zis lui Toma: „Adu-ţi de­
getul tău încoace, şi vezi mânile mele; şi adu mâna ta şi o pune
în coasta mea, şi nu fi necredincios, ci credincios", Răspuns-a.

Toma şi a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Iar Isus i-a

zis: „Dacă ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n'au văzut
şi au crezut", (Ioan Xx, 24—29),.

3. Petru păstorul tuturor creştinilor. Apostolii urmând

porunca lui Isus, s'au dus din Ierusalim în Galileea, Acolo iarăş
li-s'a arătat Domnul la marea Tiberiadei, şi anume aşa: Erau
împreună Simon Petru, Toma, Natanail, fiii lui Zevedei şi alţi 2
din ucenici. Şi a zis Simon Petru către ei: ,,Mă duc să pescuesc".
Răspuns-au aceia: ,,Mergem şi noi. împreună cu tine“ . Şi au
intrat în corabie. Dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
Iar dacă s'a făcut ziuă, a stat Isus la ţărm, dar ucenicii
nu l-au cunoscut. Zis-a Isus către ei: ,,Fiilor, nu cumva aveţi
ceva de mâncare?“ Răspuns-au ucenicii: ,,Nu“ . Zis-a Isus iarăş;
„Aruncaţi mreja de-a dreapta corăbiei, şi veţi afla“ . Şi au arun­
cat, şi n'o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci uce­
nicul, pe care îl iubia Isus, a zis către Petru: „Domnul esteA
Iar Simon Petru, auzind că Domnul este, s'a încins cu fota, şi
s'a aruncat în mare. Iar ceilalţi ucenici au venit cu luntrea
trăgând mreja cu peşti, că nu erau departe de pământ, ci ca
 — 107 —

la 200 de coţi. Iar dacă au ieşit la uscat, au văzut acolo jăratec

şi peşte pus pe el, şi pâne. Zis-a lor Isus: ,,Aduceţi din peştele
ce aţi prins acum“ . Şi s'a suit Simon Petru în corabie şi a tras
mreja la uscat, plină de peşti mari, 153, şi atâţia fiind, nu s'a
rupt mreja. Zis-a Isus către dânşii: „Veniţi de prânziţi".
Iar după ce au prânzit, zis-a Isus către Simon Petru: „Si-
mone al lui Iona, iubeşti-mă mai mult decât aceştia?" Răs­
puns-a Simon: „Aşa e, Doamne, tu ştii, că te iubesc". Isus i-a
zis: „ Paşte mieluşeii mei/" Şi a întrebat Isus a doua oară: „Si-
mone al lui Iona, iubeşti-mă?" Răspuns-a Simon Petru: „Aşa
e, Doamne, tu ştii că te iubesc". Zis-a Isus: ,,Paşte oile mele!“
Şi a întrebat Isus a 3-a oară: „Simone al lui Iona, iubeşti-mă?"
Şi s'a întristat Simon Petru, că l-a întrebat a 3-a oară: Iu­
beşti-mă? şi a zis „Doamne, tu toate le ştii, tu ştii că te iubesc".
Zis-a Isus: ,,Paşte oile mele!“
Apoi a zis Isus către Petru: „Amin, amin zic ţie, când erai
mai tînăr, te încingeai singur şi umblai, unde voiai, iar dacă
vei îmbătrâni, întinde-vei mânile tale şi altul te va încinge şi
te va duce, unde nu vei vrea". Iar acestea i-le-a zis, vrând să
arate, cu ce moarte va mări Petru pe Dumnezeu.
(Ioan XXI, 1— 19).

4. Trimiterea apostolilor. După aceea cei 11 ucenici au

mers în muntele Galileei, unde le-a poruncit lor Isus, Aci s'a
arătat Isus la mai bine decât 500 de fraţi. Şi văzându-1, i-s'au
închinat, iar unii s'au îndoit. Şi apropiindu-se Isus, le-a zis:
t,Datu-mi-s'a toată puterea în cer şi pe pământ. Dreptaceea mer­
gând învăţaţi toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, şi învăţându-i să păzească
toate, câte v’am poruncit. Şi iată,eu cu voi sunt în toate zilele,
până la sfârşitul veacului \ (Matei XXVIII, 16— 20).

5. înălţarea Domnului la cer. Aşa s'a arătat Isus uce­

nicilor săi, după patima sa, viu, săvârşind multe semne ade­
vărate, vreme de 40 zile şi grăind cu ei cele de împărăţia lui
Dumnezeu. Mai pe urmă s'a arătat la 40 de zile după înviere
în Ierusalim tuturor apostolilor, când şedeau la masă. Isus le-a
imputat necredinţa şi împietrirea inimii, că n’au crezut celor
 108

ce l-au văzut, după înviere, Atunci le-a deschis mintea, ca să.

înţeleagă scripturile. Apoi le-a zis: „Aşa s’a scris şi aşa trebuia
să pătimească Hristos, şi să învie din morţi a 3-a zi, şi să se
propoveduiască în numele Iul
pocăinţa şi iertarea păcatelor
la toate neamurile, începând
dela Ierusalim,
„Mergeţi în toată lumea,
vestiţi evanghelia la toată zi­
direa. Celce va crede şi se va
boteza, măntui-se-va, iar cel
ce nu va crede, osăndi-se-va‘\
După acestea, i-a scos
afară în Betania, în muntele
Măslinilor, Şi ridicându-şi
mânile, i-a binecuvântat, şi
s'a înălţat la cer şi a şezut
de-a dreapta lui Dumnezeu.
Un nor 1-a luat dela ochii lor..
Şi uitându-se ei după Isus
care se înălţa la cer, iată 2
îngeri în veşminte albe au
stat înaintea lor şi le-au zis: „Bărbaţi Galileeni, ce staţi uitân-
du-vă spre cer? Acest Isus care s'a înălţat dela voi la cer, aşa
va veni,precum l-aţivăzut mergând la cer“ . Atunci ucenicii în-
chinându-se, s'au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau:
pururea în biserică, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.
(Marcu XVI, 14— 16, 19; Luca XXIV, 45— 47, 50— 53; Fapte I, 3, 9— 11),.

6. încheiere. Sfântul apostol loan îşi termină evanghe

cu cuvintele acestea: „Şi a făcut Isus şi alte multe semne înain­
tea ucenicilor săi care nu s'au scris în cartea aceasta. Iar acestea
s’au scris ca să credeţi, că Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
şi crezând, să aveţi viaţă întru numele lui". (Ioan XXI, 25).

NOTIŢE, întâmplarea cu apostolul Toma ne arată, că ucenicii n’au-

putut să propoveduiască învierea Domnului întemeiaţi pe ceva vedenii şi
 — 109

năluciri. Mântuitorul a fost nevoit să încredinţeze pe fiecare ucenic, lăsând

să-i pipăiască ranele, vorbind şi mâncând cu dânşii, —. Isus şi-a iubit foarte
mult ucenicii. Nici pe Petru nu-1 dojeneşte pentru întreita lepădare, ci nu­
mai cere să-şi mărturisească de 3 ori dragostea faţă de dânsul. Şi în schimb,
pentru această mărturisire, îl face păstor al tuturor credincioşilor. „Paşte
mieluşeii mei , . , paşte oile mele11 înseamnă: păstoreşte (cârmuieşte) pe cre­
dincioşii mei şi pe povăţuitorii lor, —■ Cea mai strălucită arătare a lui Isus
după înviere a fost în Galileea (ori în muntele Taborului ori în muntele
Fericirilor), unde s’a arătat la mai mulţi decât 500 de fraţi. Aci a dat Isus
apostolilor şi urmaşilor lor slujba întreită: 1. de învăţători („învăţaţi toate
neamurile"), 2. de preoţi („botezându-i") şi 3. de povăţuitori („învăţându-i
să păzească toate"), şi le-a făgăduit sprijinul şi ajutorul său dumnezeesc. In
cele 40 de zile după înviere Mântuitorul s'a arătat de mai multe ori uceni­
cilor săi şi i-a învăţat legile şi aşezămintele bisericii creştine („cele de îm­
părăţia lui Dumnezeu"). — In muntele Măslinilor, în locul de unde Mântui­
torul se înălţase la cer, sfânta Elena a durat o biserică pompoasă, numită
„Biserica înălţării la cer". In locul ei azi e o capelă mică, moschee tur­
cească, în care de mai multeori pe an li-e îngăduit şi creştinilor să facă
s'lujbş dumnezeeşti. — încheierea evangheliei lui Ioan dovedeşte, că ‘sfânta
Scriptură nu e singurul izvor al descoperirii dumnezeeşti.
 II. Faptele apostolilor.
§■ 40. Pogorîrea Spiritului Sfânt. întemeierea bisericii
creştine din Ierusalim.

1. Alegerea lui Matia. Apostolii întorcându-se din mun­

tele Măslinilor în Ierusalim, s'au suit în foişorul cinei şi au pe­
trecut acolo în rugăciune împreună cu muierile mironosiţe şi
cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui. Şi în zilele acelea seu-
lându-se Petru în mijlocul ucenicilor — erau mulţi împreună,
ca la 120 de suflete — a zis: „Bărbaţi fraţi, Iuda care s’a nu­
mărat împreună cu noi şi a fost părtaş slujbei noastre, mai pe
urmă s’a făcut povăţuitor celor ce au prins pe Isus. Dar scris
este în cartea psalmilor: Episcopia (slujba) lui s'o ia altul. Deci
să alegem pe unul din acei bărbaţi care au fost cu noi în
toată vremea, în care a petrecut între noi Domnul Isus, începând
dela botezul lui Ioan până în ziua înălţării, — ca să fie împreună
cu noi mărturie învierii lui“ .
Deci au pus înainte 2 bărbaţi: pe Iosif, celce se chiema
Varsava sau Iust, şi pe Matia. Şi rugându-se, au zis: ,,Tu
Doamne, celce ştii inimile tuturor, arată din aceşti 2 pe unul, pe
care ai ales să ia slujba apostoliei, din care a rătăcit Iuda“ .
Apoi au aruncat sorţi, şi soartea a căzut pe Matia, şi s'a nu­
mărat acesta în şirul apostolilor, (Fapte I, 12—26).

2. Pogorîrea Spiritului Sfânt. Şi dacă a sosit ziua Rusa­

liilor, la 10 zile după înălţarea Domnului, erau toţi împreună
adunaţi la un loc. Şi fără veste s'a făcut sunet din cer, ca de o
 111

suflare de vifor ce vine iute, şi sa umplut toată casa, unde şe­

deau, Şi s'au arătat limbi de
foc, împărţite, şi s'au aşezat
pe fiecare din ei. Şi s'au um­
plut toţi de Spiritul Sfânt şi
au început a grăi în alte limbi.
Pe vremea aceea în Ieru­
salim erau Jidovi, bărbaţi cu­
cernici, din tot neamul ce
este sub cer, Auzind aceştia
sunetul ce se făcuse, s'au a-
dunat mulţime multă şi s'au
turburat, căci fiecare auzia
pe apostoli grăind în limba
sa. Şi s'au mirat, zicând: ,,Au
nu sunt Galileeni toţi aceştia
care grăesc? Cum dar auzim
limba noastră, în care ne-am
născut ?“ Iar alţii batjoco­
rind, ziceau: ,,Sunt plini de
must", (Fapte II, 1— 8, 13).

3. Cuvântarea lui Petru, Atunci sculându-se Petru a zis:

,,Bărbaţi Jidovi, luaţi aminte cuvintele mele. Aceştia nu sunt
beţi, precum socotiţi voi, căci este ceasul al 3-lea (9 dim.). Ci
azi s'au împlinit cuvintele prorocului Ioil: In zilele cele de apoi,
zice Dumnezeu, turna-voiu din Spiritul mieu peste tot trupul, şi
vor proroci feciorii voştri şi fetele voastre, şi tinerii voştri vederi
vor vedea, şi bătrânii voştri visuri vor visa ,, . Bărbaţi Izraeli-
teni, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Isus Nazarineanul, l-aţi ră­
stignit şi l-aţi omorît prin mânile celor fărădelege. Dar Dumne­
zeu l-a înviat, deslegând durerile morţii, şi noi cu toţi suntem
mărturie învierii lui. Şi după ce cu dreapta lui Dumnezeu s'a
înălţat la cer, a turnat peste noi pe Spiritul Sfânt. Deci să ştie
toată casa lui Izrail, că pe acest Isus, pe care voi l-aţi răstignit,
Dumnezeu l-a făcut şi Domn şi Hristos".
Intrând cuvintele acestea în inima ascultătorilor, aceştia au
 112 —

zis către Petru şi către ceilalţi apostoli: ,,Ce să facem, bărbaţi

fraţi?“ Răspuns-a Petru: ,,Pocăiţi-vă, şi să se boteze unul fie­
care din voi în numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor;
şi veţi lua darul Spiritului Sfânt“ . Şi cei ce au primit bucuros
povaţa lui, s'au botezat. Şi s’au adaus în ziua aceea ca la 3000
de suflete la numărul ucenicilor lui Isus.
(Fapte II, 14— 17,22— 24, 32— 33,36— 38,41).

4. Tămăduirea unui şchiop din naştere. Odată Petru şi

loan s'au suit în biserică la al 9-lea ceas al rugăciunii. Şi iată,
era un om şchiop din naştere, pe care îl puneau în toate zilele
la uşa bisericii ce se chiema ,,Frumoasa“ , să ceară milă dela
ceice intrau în biserică. Acesta văzând pe Petru şi pe loan,
a cerut şi dela ei milă. Petru a zis: ,,Argint şi aur nu am; iar
ceeace am, îţi dau: în numele lui Isus Hristos Nazarineanul
scoală-te şi umblă“ . Şi l-a apucat de mâna cea dreaptă şi l-a ri­
dicat, Şi îndată i-s'au întărit talpele şi fluerele picioarelor. Şi
sărind s'a sculat, a început a umbla şi a intrat cu apostolii în
biserică lăudând pe Dumnezeu.
Aflând de aceasta poporul, s'a umplut de spaimă şi de
mirare şi a alergat la apostoli. (Fapte III, 1— 11).

5. Petru şi loan înaintea sinedriului. In vreme ce Petru

şi loan grăiau către popor, venit-au preoţii şi căpetenia bise­
ricii şi Saduceii şi şi-au pus mânile pe ei şi i-au pus sub pază
până a doua zi.
A doua zi apoi s'au adunat domnii şi cărturarii şi bătrânii
la săbor şi chiemând pe Petru şi loan, i-au întrebat: ,,Cu ce
putere şi în al cui nume aţi făcut voi aceasta?" Iar Petru, plin
de Spiritul Sfânt, a zis: ,,Domni ai poporului şi bătrâni ai lui
Izrail, să ştiţf, că omul acesta stă sănătos înaintea voastră în
numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit
şi pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi".
Văzând cei dela săbor îndrăsneala lui Petru şi loan şi ştiind,
că sunt oameni necărturari, se mirau. Dar văzând pe omul cel
tămăduit stând cu dânşii, n'au putut să zică nimic împotrivă,
ci numai le-au poruncit să iasă din săbor. Apoi au vorbit între
sine, zicând: ,,Ce vom face cu oamenii aceştia, de vreme ce
 — 113 —

semnul ce s'a făcut printr'înşii, este cunoscut tuturor şi nu-1

putem tăgădui. Dar ca să nu se mai lăţească aceasta în popor,
să le poruncim să nu mai grăiască nimănui de numele acesta".
Deci chiemându-i pe apostoli, le-au poruncit să nu mai grăiască,
nici să înveţe de acum în numele lui Isus. Iar Petru şi Ioan au
răspuns:* ,,Judecaţi voi singuri, de este cu dreptul, ca noi să
ascultăm mai mult-de voi decât de Dumnezeu?“ In urmă înfri-
cându-i, i-au slobozit, dar nu i-au pedepsit, căci se temeau de
n orod - (Fapte IV, 1— 21).

NOTIŢE. Faptele apostolilor ne arată întemeierea bisericii creştine.

— Istoria bisericii veacului întâiu ne dovedeşte, că sfântul Petru a fost
capul tuturor creştinilor. — Dela cele dintâiu Rusalii creştine încoace, Spi­
ritul Sfânt care s’a pogorît peste apostoli, cârmuieşte în mod nevăzut Bi­
serica lui Hristos şi o păzeşte să nu fie biruită de „porţile iadului".

§. 41. Viaţa dela începutul bisericii creştine.

1, Viaţa celor dintâi creştini. Credincioşii petreceau cu
toţii în biserică, şi frângând prin case pâne, primiau hrană su­
fletească. Lăudau pe Dumnezeu şi aveau har la tot norodul.
Mulţimea credincioşilor avea o inimă şi un suflet, şi nimeni
nimic din cele ce avea nu zicea, că este al său, ci toate erau de
obşte. Pentru aceea nu era într'înşii nimeni lipsit. Toţi cari aveau
ţarini sau case le vindeau şi preţul îl puneau la picioarele aposto­
lilor. Şi cele trebuincioase se împărţiau fiecăruia după lipsa lui,
(Fapte IV, 32—35).

2. Anania şi Safira. Un om oarecare, anume Anania, îm­

preună cu muierea sa Safira şi-au vândut ţarina. Şi aducând Ana­
nia o parte de preţ, a pus-o la picioarele apostolilor, iar ceealaltă
parte a ascuns-o, ştiind şi muierea sa. Zis-a Petru: ,,Ananie,
pentru ce minţeşti Spiritului Sfânt şi ascunzi din preţul ţarinei?
Au nu puteai să ţii ţarina, ori dacă ai vândut-o, preţul luat la
vânzare nu era în puterea ta? Dar aşa, iată, ai minţit nu oame­
nilor, ci lui Dumnezeu". Şi auzind Anania cuvintele acestea, a
căzut jos şi a murit. Iar tinerii creştini care făceau slujba de
gropari, l-au luat şi scoţându-1, l-au îngropat.
8
 — 114 -

După vre-o 3 ceasuri, venit-a şi muierea lui Anania, neştiind

ce s’a întâmplat cu bărbatul său. Iar Petru i-a zis: ,,Spune-mi,
numai cu atâta aţi vândut ţarina? “ Răspuns-a Safira: ,,Aşa e,
cu atâta“ . Atunci Petru i-a zis: ,,Pentru ce v'aţi înţeles între voi
să ispitiţi pe Spiritul Domnului? Iată picioarele celor ce au în­
gropat pe bărbatul său, sunt la uşă şi te vor scoate şi pe tine“ .
Safira a căzut la picioarele lui Petru şi a murit, iar tinerii au
îngropat-o lângă bărbatul ei. Şi s’a făcut frică mare peste toată
adunarea credincioşilor şi peste toţi cei ce auziau de acestea.
(Fapte V, 1— 11).

3. Apostolii în temniţă. Apostolii făceau multe semne şi

minuni, şi numărul credincioşilor creştea mereu. Bolnavii erau
duşi la uliţe pe paturi şi pe năsălii, ca venind Petru, barem um­
bra lui să-i umbrească şi să se tămăduiască. Şi se aduna mul­
ţime multă şi din cetăţile dimprejur, aducând pe cei bolnavi şi
pe cei chinuiţi de duhuri necurate, şi se tămăduiau toţi. Atunci
arhiereul, s'a umplut de mânie, şi punând mânile pe apostoli,
i-a aruncat în temniţă. Iar îngerul Domnului, noaptea, a deschis
uşile temniţei şi scoţându-i pe apostoli, le-a zis: ,,Duceţi-vă în
biserică şi grăiţi poporului cuvintele vieţii1’. Deci apostolii s'au
dus des de dimineaţă în biserică şi au învăţat.
Atunci venind oarecare din biserircă, le-a zis: „Bărbaţii,
pe care i-aţi pus în temniţă, sunt în biserică şi învaţă norodul” .
Deci mergând căpitanul cu slugile, i-au dus pe apostoli, dar
nu cu sila, căci se temeau de popor să nu-i ucidă cu pietri,
(Fapte V, 12— 26),

4. Sfatul luî Gămăliei. Ajungând apostolii înaintea săbo*

rului, arhiereul i-a întrebat: ,,Au nu v'am poruncit să nu mai
învăţaţi în numele acesta? Şi iată, voi aţi umplut Ierusalimul de
învăţătura voastră” . Iar Petru şi ceilalţi apostoli au răspuns:
„Trebue să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” .
Dar sculându-se un fariseu, anume Gămăliei, învăţător de lege
şi cinstit de tot poporul, a poruncit să fie scoşi apostolii puţin
afară. Apoi a zis: „Bărbaţi Izrailiteni, lăsaţi pe oamenii aceştia
în pace! Căci dacă lucrul lor este dela oameni, se va risipi sin­
gur, iar dacă este dela Dumnezeu, nu-l veţi putea risipi'. Şi au
 — 115

ascultat de Gămăliei, Deci chiemând pe apostoli i-au bătut, şi

poruncindu-le să nu mai grăiască de numele lui Isus, i-au slo-
bozit, (Fapte V, 27— 29, 34— 35, 38—40).

5. Mucenicia diaconului Ştefan. In zilele acelea înmul-

ţindu-se numărul credincioşilor şi ivindu-se gâlceve la împărţi­
rea ajutoarelor zilnice, apostolii au chiemat mulţimea ucenicilor
şi le-au zis: ,,Socotim, că nu e bine, ca lăsând noi cuvântul lui
Dumnezeu, să slujim meselor. Drept aceea, fraţilor, alegeţi din­
tre voi 7 bărbaţi plini de Spiritul Sfânt şi de înţelepciune, pe
care să-i punem peste treaba aceasta'1. Cuvântul acesta a plăcut
la toată mulţimea, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă
şi de Spiritul Sfânt, şi pe Filip şi pe alţi 5 bărbaţi, şi i-au adus
la apostoli. Iar apostolii rugându-se, şi-au pus mânile peste ei.
Ştefan, fiind plin de credinţă şi de putere, făcea minuni şi
semne mari în popor. Şi sculându-se unii cărturari se priciau cu
Ştefan, dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Spiri­
tului, cu care grăia acesta. Atunci au adus nişte oameni care
ziceau, că l-au auzit grăind cuvinte de hulă împotriva Iui Moisi
şi a lui Dumnezeu.
Iar Ştefan începând a grăi, a povestit istoria neamului jido­
vesc, înşirând toate nelegiuirile făcute de acest popor. Apoi a
zis; ,,Şi voi pururea staţi împotriva Spiritului Sfânt, ca şi pă­
rinţii voştri. Ei au omorît pe cei ce vestiau mai înainte venirea
celui Drept (Isus Hristos), ai cărui vânzători şi ucigaşi v'aţi
făcut voi acum". Auzind acestea cei din săbor, au năvălit asu­
pra lui. Şi l-au scos afară din cetate, ca să-l ucidă cu pietri.
Iar mărturiile şi-au pus hainele lângă picioarele unui tânăr ce
se chiema Saul, şi au început a ucide cu pietri pe Ştefan, Acesta
lovit de ploaia de pietri, se ruga: „Doamne Isuse, primeşte su­
fletul meu". Apoi căzând în genunchi, a strigat cu glas mare:
„Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Şi aceasta zicând, a
adormit. Iar Saul nu era împotriva uciderii lui Ştefan.
(Fapte VI, 1— 6, 8— 11; VII, 2— 60; VIII, 1).

NOTIŢE. Creştinii cei dintâi, urmând porunca Mântuitorului: ,,Po-*

runcă nouă vă dau, să vă iubiţi unul pe altul", au trăit viaţă de obşte. Acest
 — 116

comunism creştin n a desfiinţat averea particulară (cuvintele lui Petru către

Anania: ,,Au nu puteai să ţii ţarina, ori dacă ai vândut-o, preţul luat la
vânzare nu era în puterea ta ? “ ), ci a fost întruparea dragostei creştineşti.
Bogaţii îşi împărţiau averile cu cei săraci. Lozinca comunismului creştin
era: ,,Ce e al meu, e şi al tău“ . Dimpotrivă, comunismul necreştin, după
cum se vede din întâmplările zilelor noastre, are de lozincă: ,,Ce e al tău,
e al meu". — Până la risipirea bisericii din Ierusalim (70 d. Hr.), creştinii
se rugau în biserica Jidovilor. Dar şi în vremea aceea, sfânta jertfă liturgică
se slujia prin case. Liturghiile erau împreunate cu mesele iubirii (agape),
mese comune pentru cei săraci şi pentru cei bogaţi. — Biserica creştină nu
e lucru făcut de mână omenească. tocm ai pentru aceasta n’ au putut-o
strica nici prigonirile păgânilor, nici învăţăturile greşite (eresurile), nici
slăbiciunea creştinilor, nici păcatele capilor ei. — Inmulţindu-se numărul
creştinilor, s’a ivit nevoia a se lăsa apostolilor numai grija sufletelor; grija
de săraci s’a pus pe umerii diaconilor, — Diaconatul e cel din urmă grad
al preoţiei (episcopat, presbiterat, diaconat). — Sfântul Ştefan e cel dintâiu
mucenic creştin.

§. 42. Lăţirea religiei creştine. întoarcerea lui Saui.

1. Propoveduirea diaconului Filip în Samaria, In zilele
acelea s’a stârnit prigonire mare asupra Bisericii din Ierusalim.
Şi cel ce strica biserica mai mult, era Saul. Acesta intrând prin
case, apuca bărbaţii şi femeile şi îi băga în temniţă. Deci credin­
cioşii din Ierusalim s’au risipit prin toată Iudeea şi Samaria, pro-
poveduind cuvântul lui Dumnezeu, iar apostolii au rămas în
Ierusalim.
Diaconul Filip s'a pogorît în cetatea Samariei şi a propo-
veduit acolo pe Hristos. Poporul lua aminte cele ce grăia Filip şi
vedea semnele pe cari le făcea. Şi s'a făcut bucurie mare în ce­
tatea aceea, şi s'au botezat mulţi. Intre cei cari au crezut şi s'au
botezat, a fost şi un vrăjitor, numit Simon.
Auzind apoi apostolii cei din Ierusalim, că Samaria a primit
cuvântul lui Dumnezeu, au trimis pe Petru şi pe Ioan. Aceştia
pogorîndu-se în Samaria, s’au rugat peste cei botezaţi, ca să
ia Spirit Sfânt (taina sfântului mir). Apoi şi-au pus mânile peste
ei, şi au luat Spirit Sfânt. Iar Simon vrăjitorul, a adus bani, zi­
când: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca pe care îmi voiu pune
mânile, să ia Spirit Sfânt". Zis-a Petru: „Argintul tău să fie cu
tine spre pierire, căci ai socotit, că darul lui Dumnezeu se ago-
 — 117

niseşte cu bani. Pocăeşte-te de răutatea aceasta şi te roagă lui

Dumnezeu, ca să-ţi ierte cugetul inimii tale“ . Iar Simon a zisr
,,Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca din cele ce aţi zis, să
nu vină nimic peste mine“ . După aceea apostolii s'au întors în
Ierusalim. (Fapte VIII, 1—25).

2. întoarcerea unui om împărătesc. Iar îngerul Domnului

a grăit către Filip: ,,Scoală-te şi mergi spre miazăzi pe calea ce
coboară din Ierusalim la Gaza". Şi sculându-se Filip, s'a dus. Şi
iată, un bărbat arab, slujbaş puternic al Candaciei, împără­
tesei Etiopiei, se întorcea din Ierusalim, unde fusese să se în­
chine, şi şezând în căruţă, cetia cartea prorocului Isaia. Filip,
l-a auzit cetind. Şi i-a zis: ,,Oare înţelegi tu ce ceteşti?" Iar sluj­
başul a răspuns: ,,Cum să înţeleg, de nu mă va povăţui cineva?"
Apoi a rugat pe Filip de s'a suit în căruţă şi a şezut cu el. Iar
locul Scripturii era acesta: „Ca o oaie la junghiere s’a adus şi
ca un miel înaintea celui ce îl tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa“ .
Atunci slujbaşul împărătesc a zis lui Filip: ,,Rogu-te, de
cine- zice prorocul acestea: de sine, sau de altcineva?" Iar Filip
începând dela Scriptura aceasta, a binevenit pe Isus, Şi mergând
ei pe cale, au ajuns la o apă. Omul împărătesc a zis: ,,Iată apa!
Ce mă mai opreşte de a mă boteza?" Iar Filip a zis: ,,De crezi
din toată inima, se poate". Răspuns-a slujbaşul: ,,Cred, că Isus
Hristos este Fiul lui Dumnezeu". Apoi a poruncit să stea că­
ruţa. Şi s'au pogorît amândoi în apă, şi Filip a botezat pe omul
împărătesc. Iar dacă au ieşit din apă, Spiritul Domnului a răpit
pe Filip dinaintea omului împărătesc. Acesta apoi s'a dus în ca­
lea sa, bucurându-se. (Fapte vili, 25— 39).

3. întoarcerea lui Saul. Saul, suflând încă cu îngroziri şi

cu ură de moarte împotriva ucenicilor Domnului, a mers la ar­
hiereu şi a cerut dela dânsul scrisori către sinagogile din Da­
masc, că de ar găsi acolo ucenici de-ai Domnului, să-i lege şi să-i
aducă în Ierusalim. Apropiindu-se Saul de Damasc, fără de ve­
ste a strălucit peste el o lumină din cer. Şi căzând el la pământ,
a auzit un glas ce-i zicea: ,,Saule, Saule, pentruce mă prigo­
neşti?" Saul a zis: ,,Cine eşti Doamne?" Iar Domnul a zis: ,,Eu
 - 118 —

sunt Isus, pe care tu îl prigoneşti1'. Atunci Saul tremurând şi cu­

prins fiind de spaimă, a zis: „Doamne, ce vrei să fac?" Iar Dom­
nul i-a zis: ,,Scoală~te şi intră în cetate, şi acolo ţi-se va spune
ce trebue să faci". In vremea aceasta bărbaţii cari mergeau îm­
preună cu Saul pe cale, auzind glasul şi nevăzând pe nimeni,
stau încremeniţi. Iar Saul s'a sculat de pe pământ, şi deschizân-
du-şi ochii, nu putea să vadă nimic. Şi dus de mână, Saul a in­
trat în Damasc. Şi trei zile n'a văzut, în care timp nici n'a mân­
cat, nici n'a beut nimic.
In vremea aceea în Damasc era un ucenic, anume Anania. Şi
a zis Domnul către el în vedenie: ,,Ananie, scoală-te şi mergi în
uliţa ce se chiamă „Dreapta", şi caută în casa lui Iuda pe Sapi
din Tars, care acum se roagă". Răspuns-a Anania: „Doamne,
auzit-am dela mulţi de bărbatul acesta, că a făcut multe rele în
Ierusalim, Ba încă şi aici are împuternicire dela arhierei să lege
pe toţi cei ce chiamă numele tău". Iar Domnul a zis: „Mergi, că
vas ales îmi este acesta, ca să poarte numele mieu înaintea nea­
murilor şi a împăraţilor şi a fiilor lui Izrail". Deci s'a dus Ana­
nia şi a intrat în casa lui Iuda, Şi punându-şi mânile pe Saul, a
zis: „Saule, frate, Domnul Isus care ţi-s'a arătat pe cale, m’a
trimis, ca să-ţi dau vedere şi să te umpli de Spiritul Sfânt". Şi
îndată a căzut de pe ochii lui ceva, ca nişte solzi, şi a văzut. Şi
sculându-se, s'a botezat, şi luând mâncare, s'a întărit. Şi a rămas
Saul câteva zile cu ucenicii din Damasc. Şi îndată a început a
propovedui în adunări, că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Nu mult după aceea Saul s’a dus în pustiul Arabiei, ca să
petreacă în singurătate şi să se roage, să cetească Scriptura
Legii vechi în lumina învăţăturilor lui Isus, şi aşa să se pregă­
tească pentru munca apostoliei care îl aştepta. In pustiul acesta
Domnul l-a mângâiat, arătându-i-se de mai multe ori. După 2
ani s’a întors în Damasc. Aci Jidovii s'au sfătuit, ca să-l omoare,
însă vicleşugul lor a fost descoperit lui Saul. Şi fiindcă Jidovii
păziau porţile cetăţii, ziua şi noaptea, pentruca să nu-1 scape,
ucenicii l-au pus într’o coşniţă şi l-au slobozit, noaptea, peste zi­
durile cetăţii.
(Fapte IX, 1— 25).,
 — 119

4. Saul se duce în Ierusalim. La 3 ani după întoarcerea

sa, Saul a mers în Ierusalim să vadă pe Petru. Şi cerca să se li­
pească de ucenici, dar toţi se temeau de el, necrezând, că s'a în­
tors. Iar Varnava l-a luat şi l-a dus la apostoli şi le-a spus, în
ce chip s'a arătat Domnul lui Saul pe cale şi cum i-a grăit, şi că
în Damasc Saul a vorbit cu îndrăzneală de numele lui Isus. în­
ţelegând Jidovii, că Saul se află în Ierusalim, căutau prilej să-l
omoare. Atunci fraţii, ca să-l scape de uneltirile Jidovilor, l-au
întovărăşit până la Cezarea şi de acolo l-au trimis la Tars. In
Ierusalim a stat abia 15 zile. (Fapte IX) 26—30).

§. 43 Sfântul apostol Petru cercetează primele

aşezări creştine.
1. Sfântul Petru în Lida. Trecând vremea prigonirilor, Bi­
serica a început să aibă pace în toată Iudeea şi Galileea şi Sa-
maria. Numărul credincioşilor creştea mereu. In zilele acelea
paşnice Petru, capul Bisericii, a cercetat pe toţi creştinii. Şi a
venit şi la fraţii din Lida. Acolo a aflat un om, anume Enea, care
zăcea la pat de 8 ani, căci era slăbănog. Petru i-a zis: ,,Enea>
Isus Hristos te vindecă pe tine. Scoală-te!“ Şi îndată s'a sculat.
Şi văzându-1 toţi cei ce locuiau în Lida şi în părţile acelea, au
crezut în Domnul. (Fapte IX, 31—35).

2. Sfântul Petru în Iope; învierea Tavitei. In vremea

aceea în Iope era o ucenică, anume Tavita. Aceasta era bogată
în fapte bune şi milostenii. Şi îmbolnăvindu-se, a murit, şi scăl-
dând-o, au pus-o în foişor. Şi fiind Lida aproape de Iope, uce­
nicii au trimis pe 2 bărbaţi la Petru, rugându-1 să nu pregete a
veni până la ei. Şi sculându-se Petru, a mers împreună cu ei.
Ajungând în Iope, l-au dus în foişorul, unde zăcea răposata, şi
au stat înaintea lui toate văduvele, plângând şi arătând hainele
şi îmbrăcămintele care le făcea fiind cu dânsele Tavita. Iar Pe­
tru a scos pe toţi afară şi îngenunchind, s'a rugat. Apoi întor-
cându-se către trupul celei moarte, a zis: ,,Tavita, scoală!" Iar
ea şi-a deschis ochii şi văzând pe Petru, a şezut. Şi Petru întin-
zându-i mâna a ridicat-o, apoi chiemând pe ucenici şi pe văduve»
 120

le-a dat-o vie. Şi s'a auzit minunea aceasta prin tot oraşul, şi
mulţi au crezut în Domnul, Iar Petru a rămas în Iope zile multe
la un curelar, numit Simon, (Fapte IX 36—43)

3, întoarcerea sutaşului Corneliu, In vremea aceea era în

Cezarea un sutaş, anume Corneliu, cucernic şi temător de Dum­
nezeu şi milostiv, Intr'o zi, ca la al 9-lea ceas, sutaşul a văzut
în vedenie pe îngerul Domnului, care i-a zis: ,,Corneliu, auzitu-
s'a rugăciunea ta şi milosteniile tale s'au pomenit înaintea lui
Dumnezeu. Trimite deci oameni la Iope şi chiamă pe un oarecare
Simon care se numeşte şi Petru. Acesta se găzdueşte la Simon
Curelarul, care are casă lângă mare; şi-ţi va spune ce trebue să
faci“ . Şi chiemând sutaşul pe 2 slujitori şi un ostaş cucernic, i-a
"trimis în Iope,
A 2-a zi la ceasul al 6-lea s'a suit Petru în foişor să se
roage. Şi după rugăciune flămânzind, voia să guste ceva. Dar
în vreme ce îi pregăteau masa, a căzut uimire peste el şi a văzut
cerul deschis şi de sus pogorîndu-se asupra lui ceva, ca o faţă
de masă, mare, de pânză, legată de cele 4 capete şi slobozită pe
pământ, în care se aflau tot felul de fiinţe de cele cu 4 picioare
şi fiare şi de cele ce se târăsc şi din paserile cerului. Şi iată, un
glas a zis către el: ,,Scoală-te, Petre, junghie şi mănâncă!" Răs­
puns-a Petru: ,,Nici decum, Doamne, că nici odată n’am mâncat
nimic ce este necurat sau spurcat". Iar glasul i-a zis a 2-a oară:
,,Pe cele ce Dumnezeu le-a curăţit, tu să nu le numeşti spur­
cate!" Şi aşa s’a făcut de 3 ori. După aceea faţa de masă s'a ri­
dicat la cer.
In vreme ce Petru, venindu-şi în fire, se cugeta ce poate să
însemne vedenia aceasta, au sosit bărbaţii trimişi de Corneliu şi
găsind casa lui Simon, au bătut la poartă. Iar Domnul a zis că­
tre Petru: ,,Iată 2 bărbaţi te caută, Scoală-te şi pogorîndu-te,
mergi cu dânşii". Şi pogorîndu-se Petru, a zis: ,,Iată eu sunt
acela, pe care-1 cauţi". Şi intrând în casă, i-a primit în sălaş şi
i-a ospătat. Iar a 2-a zi s'a dus cu dânşii, întovărăşit de câţiva
fraţi din Iope, In cealaltă zi au intrat în Cezareea, unde Corne­
liu îl aştepta împreună cu rudeniile şi cu prietenii săi iubiţi. Şi
dacă a intrat Petru, Corneliu întâmpinându-1, a căzut la picioa­
 121

rele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicând: ,,Scoală-te, că om sunt şi

eu“ . Şi pe când vorbia cu el, a intrat în casă, unde a aflat pe
mulţi adunaţi. Şi a zis către ei: „Pentru care pricină m'aţi chie-
rnat?“ Atunci Corneliu a povestit vedenia ce a văzut şi cuvin­
tele, pe care i-le-a spus îngerul.
Şi a zis Petru către ei: ,,Cu adevărat cunosc, că Dumnezeu
nu caută în faţa nimănui, ci din toate neamurile primeşte pe cei
ce se tem de el şi fac dreptate. Voi ştiţi pe Isus din Nazaret.
Ştiţi că acest Isus, după botezul propoveduit de Ioan, a umblat
prin toată Iudeea, făcând bine tuturor şi vindecând. Iar noi sun­
tem mărturii la toate câte a făcut el în toată Iudeea şi în Ieru­
salim, unde l-au omorît, spânzurându-1 de lemn. Pe acesta Dum­
nezeu l-a înviat a 3-a zi. Şi după înviere s'a arătat nouă, mărtu­
riilor rânduite dela Dumnezeu, care am mâncat şi am beut îm­
preună cu el, dupăce a înviat din morţi. Şi ne-a poruncit să pro-
poveduim că el este rânduit dela Dumnezeu să fie judecător al
viilor şi al morţilor11.
Pe când Petru grăia, s'a pogorît Spiritul Sfânt peste toţi cei
ce ascultau cuvântul. Iar credincioşii cei dintre Jidovi, care ve­
nise cu Petru, s'au spăimântat, văzând că şi peste păgâni se re­
varsă Spiritul Sfânt, pentrucă îi auziau şi pe aceştia grăind în
limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: ,,Au doar
poate cineva să oprească apa, ca să nu se boteze aceştia?11 Şi
le-a poruncit să se boteze în numele Domnului Isus, iar ei l-au
rugat, ca să rămâie la ei vr'o câteva zile. (Fapte X, 1__48).

4. Biserica creştină din Ântiohia. Iar cei ce se risipise

pentru turburarea ce s'a făcut pe vremea lui Ştefan, au trecut
până la Fenicia şi la Cipru şi la Ântiohia, binevestind pe Dom­
nul Isus. Şi mulţi s'au întors la Domnul. Auzind despre aceasta
cei din Ierusalim, au trimis pe Varnava să treacă până la An-
tiohia. Acesta mergând şi văzând darul lui Dumnezeu, s'a bucu­
rat, şi îndemna pe toţi să petreacă în Domnul. Şi s'a dus Var­
nava în Tars să caute pe Saul, şi aflându-1, l-a dus în Ântiohia.
Şi acolo un an întreg s'au adunat în biserică şi au învăţat noro­
dul. Pentru întâia oară aici au primit ucenicii numele de creştini.
(Fapte XI, 19— 26),
 - 122 —

5. Petru în temniţă. In vremea aceea împăratul Irod

Agripa I a pus gând să facă rău unora din cei din Biserică, Pe
lacob, fratele lui Ioan, l-a ucis cu sabia, Şi văzând, că Jidovilor
le place prigonirea creştinilor, a adaus a prinde şi pe Petru.
Erau tocmai zilele azimelor. Deci băgându-1 în temniţă, l-a dat
în paza a 4 căpetenii cu câte
4 ostaşi, vrând după Paşti
să-l ucidă. Aşadar Petru se
păzea în temniţă, iar Biserica
se ruga neîncetat la Dumne­
zeu pentru dânsul. In noap­
tea spre ziua când Irod avea
să-l scoată la norod, Petru
dormia între 2 ostaşi, legat cu
2 lanţuri, şi alţi păzitori stră-
juiau înaintea uşii. Şi iată,
îngerul Domnului a venit, şi
lumină a strălucit în casă. Şi
lovind îngerul în coaste pe
Petru, l-a deşteptat, zicând:
,,Scoală-te curând!“ Şi au că­
zut lanţurile din mânile lui.
Şi s’a sculat Petru şi ieşind, s'a dus după îngerul Domnului, şi
nu ştia că e aievea aceasta, ci i-se părea, că vede vedenie. Şi
trecând straja cea dintâi şi cea de a doua, au ajuns la poarta
care da spre cetate. Aceasta s'a. deschis singură, şi ieşind în uliţă,
îndată s'a dus îngerul dela el. Atunci Petru venindu-şi în sine,
a zis: „Acum ştiu cu adevărat, că a trimis Domnul pe îngerul
său, şi m'a scos din mâna lui Irod",
După aceea Petru s'a dus la o casă unde erau adunaţi mulţi
fraţi şi se rugau. Şi făcându-le Petru semn cu mâna să tacă, le-a
spus, cum l-a scos Domnul din temniţă, şi a zis: ,,Spuneţi acea­
sta lui lacob şi fraţilor1'. Şi ieşind, s'a dus în alt loc. Iar dacă
s’a făcut ziuă, Irod neaflând pe Petru, a tras la răspundere pe ,
ostaşii păzitori şi a poruncit să-i chinuiască şi să-i ucidă,
(Fapte XII, 1— 19).
 123 —

NOTIŢE. In calitate de cap şi păstor al tuturor creştinilor, Petru a

cercetat pe credincioşii din deosebitele cetăţi. In această călătorie aposto­
lică Dumnezeu l-a învăţat în mod minunat, că şi păgânii pot să fie primiţi
în sânul Bisericii, Sutaşul Corneliu a fost cel dintâi păgân, care s’a botezat,
fără să se fi făcut mai înainte prozelit al legii lui Moisi. — Cel dintâiu
apostol-mucenic a fost Iacob (cel Mare, fiul lui Zevedei), ucis cu sabia pe
vremea prigonirii pornite de Irod Agripa la anul 42 d. Hr. Osemintele lui
sunt aşezate în Compostella în Spania. — Scăpând Petru din temniţă, s'a
dus în Roma la anul 42, unde a păstorit până la moarte (67 d. Hr.), făcând
astfel din capitala împăraţilor romani, centrul vieţii creştineşti.

§. 44. întâia călătorie apostolică a Sfântului Pavei

(45— 48 d. Hr.). Sinodul apostolic din Ierusalim.
1. Saul şi Varnava în insula Cipru. In vremea aceea zis-a
Spiritul Sfânt mai marilor bisericii din Antiohia: ,,Osebiţi-mi
mie pe Varnava şi pe Saul pentru lucrul, în care i-am chiemat".
Iar ei ajunând şi rugându-se, şi-au pus mânile peste ei şi i-au
lăsat să plece.
Deci Saul şi Varnava împreună cu Ioan Marcu (evanghe­
listul) s'au pogorît în Seleucia, iar de acolo cu corabia au trecut
la Cipru. Ajungând la Salamina, au vestit cuvântul lui Dumne­
zeu prin sinagogile Jidovilor, Şi străbătând insula până la Pa-
phus, i-a chiemat dregătorul insulei, Sergius Paulus, dorind să
audă şi el cuvântul lui Dumnezeu. Iar un vrăjitor jidov şi pro-
roc mincinos, numit Elima, le sta împotrivă, cercând să abată pe
dregător dela credinţă. Atunci Saul a zis: ,,0, tu fiu al diavolu­
lui, nu vei înceta a strica căile Domnului cele drepte? lată, mâna
Domnului peste tine, şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o
vreme“ . Şi îndată a căzut peste acela ceaţă şi întunerec, şi um­
blând împrejur, căuta povăţuitor. Văzând dregătorul ce s'a fă­
cut, a crezut, mirându-se de învăţătura Domnului. In amintirea
acestei întoarceri a dregătorului insulei, Saul a început să se nu­
mească şi Pavei. (Fapte XIIIf i—12).

2. In Antiohia Pisidiei. Dela Paphus Pavei şi cei ce erau

cu dânsul s'au dus cu corabia în Asia-Mică, în Perga Pamfiliei,
Aici Ioan Marcu i-a părăsit şi s'a întors în Ierusalim. Iar Pavei
şi Varnava s'au dus în Antiohia Pisidiei. Acolo intrând Sâmbăta
 — 124 —

în sinagogă, au şezut. Iar după cetirea Legii şi Prorocilor, mai

marii sinagogii le-au zis: ,,Bărbaţi fraţi, de aveţi cuvânt de mân­
gâiere către popor, grăiţi!" Şi sculându-se Pavel, le-a propove-
duit pe Isus. Iar dupăce au ieşit din sinagoga Jidovilor, i-au ru­
gat păgânii, ca Sâmbăta viitoare să le grăiască şi lor acestea.
In cealaltă Sâmbătă s'a adunat aproape toată cetatea să
audă cuvântul lui Dumnezeu. Şi văzând Jidovii mulţimea păgâ­
nilor, s’au umplut de pizmă şi au stârnit prigonire asupra lui Pa­
vel şi Varnava. Deci Pavel şi tovarăşii săi s'au dus prin Iconîa
în Listra. (Fapte X III, 13— 51).

3. In Listra. In vremea aceea în Listra era un şchiop din

naştere. Acesta asculta pe Pavel, când grăia. Şi căutând Pavel
la el, a văzut, că are credinţă, şi i-a zis: ,,Scoală-te pe picioarele
tale!" Şi a sărit şchiopul şi a început a umbla. Iar dacă a văzut
mulţimea ceeace a făcut Pavel, a început a striga: „Dumnezeii,
asemănându-se oamenilor, s'au pogorît printre noi". Dar în clipa
aceasta au sosit Jidovi din Antiohia şi Iconia, şi răzvrătind popo­
rul împotriva lui Pavel, au început să-l bată cu pietri. Apoi gân­
dind că a murit, l-au tras afară din cetate. Iar dacă l-au încun-
jurat ucenicii, Pavel s’a sculat şi a intrat în cetate, şi a doua zi
a pornit cu Varnava la Derbe. (Fapte XIV, 8— 11, 19— 20).

4. Pavel şi Varnava se întorc la Antiohia, Dupăce au pro-

poveduit evanghelia în Derbe şi au învăţat pe mulţi, s au întors
înapoi Pavel şi Varnava pe calea pe unde venise, întărind sufle­
tele credincioşilor şi îndemnându-i să rămână statornici în cre­
dinţă. La toate bisericile au aşezat preoţi şi i-au lăsat în grija
Domnului, Sosind în Antiohia Siriei, au adunat pe credincioşi şi
le-au spus, câte a făcut Dumnezeu prin ei şi cum ei au deschis
păgânilor uşa mântuirii. (Fapte XIV, 21— 27).

5. Sinodul apostolic din Ierusalim (la 50 d. Hr,). In zi­

lele acelea venind nişte creştini din Iudeea la Antiohia, au zis
către creştinii făcuţi din păgâni: ,,De nu vă veţi tăia împrejur
după legea lui Moisi, nu vă puteţi mântui". Pavel şi Varnava
s'au ridicat împotriva acestei învăţături. Deci pentru a curma
 - 125

neînţelegerea aceasta, Pavel şi Varnava şi alţi câţiva s'au suit în

Ierusalim, la apostoli şi la bătrânii de acolo.
Ajungând Pavel şi Varnava în Ierusalim, s'au adunat apo­
stolii şi bătrânii şi s'au sfătuit. Şi după multă sfătuire, s'a sculat
Petru şi a zis: „Bărbaţi fraţi, voi ştiţi, că Dumnezeu m'a alea să
vestesc cuvântul evangheliei şi păgânilor. Acuma dar de ce ispi­
tiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe umerii lor un jug aşa de
greu? Noi însă credem, că prin darul Domnului nostru Isus Hri-
stos se vor mântui şi Jidovii şi păgânii". Şi a tăcut toată mulţi­
mea şi asculta pe Varnava şi pe Pavel cari povestiau, câte semne
şi minuni a făcut Dumnezeu printr'înşii între păgâni. Apoi s'a
sculat Iacob zicând: ,,Eu socot să nu îngreunăm pe aceia dintre
păgâni, care se întorc la Dumnezeu". (Fapte XV, 1__19).

NOTIŢE. Sf. Pavel era în Tars, când Varnava l-a chemat în Antiohia
să propoveduiască păgânilor evangehlia lui Isus. Primind împreună cu Var­
nava slujba de episcop, sfântul Pavel a făcut 3 mari călătorii apostolice.
In aceste călătorii a atins cetăţile unde erau sinagogi jidoveşti, şi întâiu
propoveduia Jidovilor, apoi se îndrepta şi la păgâni. — Chestia primirii
păgânilor în Biserica creştină a fost rezolvită deodată cu încreştinarea su-
taşului Corneliu. In sinodul apostolic din Ierusalim s’au stabilit numai mo­
dalităţile încreştinării păgânilor. Sinodul aprobă învăţătura lui Pavel şi nu
cere păgânilor încreştinaţi să ţină şi legea lui Moisi.

§. 45. A doua călătorie apostolică a Sfântului Pavel.

(51-54 d. Hr.).
1. Sfântul Pavel în Asia-Mică şi în Filipi. Pavel şi Var­
nava zăboviau în Antiohia, învăţând şi binevestind cuvântul lui
Dumnezeu. Iar după câteva zile Pavel alegând de tovarăş pe
Sila, a străbătut Siria şi Asia-Mică până la Troada, întărind pe
fraţi, iar în Troada li-s'a alăturat Luca, autorul „Faptelor apo­
stolilor", t

In Troada Pavel a văzut o vedenie noaptea, Parecă un Ma­

cedonean sta înaintea lui şi-l ruga: „Treci în Macedonia şi ne
ajută!" Deci îndată au cercat să meargă în Macedonia- Şi por­
nind din Troada, au mers în Filipi,
 — 126

In vremea aceea în cetatea Filipi era o slujnică care avea

duh vrăjitoresc şi vrăjind făcea mult câştig stăpânilor săi. Şi
întâlnind Pavel pe slujnica aceea, a zis duhului: ,,In numele lui
Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi dintr'însa!" Şi îndată a ieşit
duhul. Atunci stăpânii vrăjitoarei, prinzând pe Pavel şi pe Sila,
i-au dus la mai marii cetăţii şi au zis: „Aceşti oameni turbură
cetatea noastră“ . Deci mai marii cetăţii au poruncit să-i bată cu
toiege, apoi i-au băgat în temniţă, strângându-le picioarele în
butuci. Iar către miezul nopţii Pavel şi Sila, sculându-se, s’au
rugat şi au lăudat pe Dumnezeu, iar cei legaţi împreună cu dân­
şii îi ascultau. Şi iată fără de veste, s'a făcut cutremur mare de
pământ, aşa încât s'au clătit temeliile temniţei, şi sau deschis
toate uşile, şi legăturile tuturor s'au deslegat. Şi deşteptându-se
temniţerul şi văzând uşile temniţei deschise, voia să se omoare
cu sabia, socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat: ,,Să
nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici“ . Atunci temniţerul
tremurând a căzut înaintea lui Pavel şi Sila, apoi scoţându-i
afară, a zis: „Domnilor, ce mi-se cade să fac, ca să mă mân-
tuesc?" Iar ei au zis: „Crede în Domnul Isus Hristos şi te vei
mântui11. Şi i-au grăit cuvântul lui Dumnezeu. Şi s'a botezat el
şi toată casa sa, (Fapte XV, 35, 40; XVI, 8— 12, 16—32).

2. Sfântul Pavel în Atena. Ieşind Pavel şi tovarăşii săi

din Filipi, au sosit în Atena,
Pavel văzând Atena plină de idoli, s'a uimit. Şi a vorbit în
sinagogi cu Jidovii şi în pieţele cetăţii cu toţi cei ce se întâlnia.
Câţiva filosofi l-au dus la areopag, zicând: „Oare putea-vom să
ştim ce învăţătură nouă e aceasta, pe care o propovedueşti tu?"
Iar Pavel stând în mijlocul areopagului, într'o admirabilă
cuvântare a vorbit: 1. despre Dumnezeu care a zidit, susţine şi
cârmueşte lumea întreagă; 2, despre oameni, cari sunt făpturile
lui Dumnezeu, zidiţi după chipul lui Dumnezeu şi având meni­
rea să caute pe Domnul, să-l cunoască, să-l iubească şi să se
împreune cu dânsul în fericirea veşnică; şi 3. despre Hristos, pe
care Dumnezeu l-a înviat şi l-a rânduit să judece luipea. Şi au­
zind Atenienii despre învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar
alţii au zis: „Ne vei mai vorbi de aceasta, de altă dată". Şi aşa
 — 127

a ieşit Pavel din mijlocul lor, iar unii bărbaţi lipindu-se de dân­
sul, au crezut. Intre aceştia era şi Dionisie Areopagitul,
(Fapte XVII, 15—34),

3. Sfântul Pavel propovedueşte în Corint. După aceea

plecând Pavel din Atena, a mers la Corint. Aici mergea în toată
Sâmbăta în sinagogă şi propoveduia Jidovilor, că Isus este Me­
sia. Şi mulţi dintre Corinteni au crezut şi s'au botezat. Şi a şe­
zut Pavel în Corint 1 an şi 6 luni, vestind cuvântul lui Dum-
nezeu' (Fapte XVIII, 1, 4— 5, 8, 11).

4. Sfântul Pavel se întoarce prin Ierusalim în Antiohia.

Pavel, luându-şi ziua bună dela fraţii din Corint, a plecat în
Efes. Aci s'a dus în sinagogă şi a vorbit Jidovilor. Şi l-au rugat
Jidovii să rămână mai multă vreme la ei, dar n'a voit, ci a zis:
,,Se cade, ca sărbătoarea ce vine, s'o fac în Ierusalim, şi de va
vrea Dumnezeu, iarăşi mă voiu întoarce la voi", Deci a plecat
din Efes şi coborîndu-se în Cezareea, s'a suit în Ierusalim, şi în-
trebându-se de sănătate cu adunarea credincioşilor de acolo, s'a
dus în Antiohia (Fapte, XVIII, 18— 32).

NOTIŢE. Troada era aşezată la 25 klm. spre sud dela vechia Troia.

§. 46. A treia călătorie apostolică a Sfântului Pavel.

(5 4 -5 8 d. Hr.).
1. Sfântul Pavel propovedueşte în Efes. Dupăce a petre­
cut Pavel în Antiohia câtăva vreme, vrând să-şi împlinească fă­
găduinţa, s’a dus la Efes.
Şi intrând Pavel în sinagogă, vreme de 3 luni de zile a grăit
cu îndrăzneală, adeverind cele de împărăţia lui Dumnezeu, Iar
unii învârtoşându-se cu inima, n'au crezut şi au început să bla-
steme credinţa lui Isus, Atunci Pavel s'a dus dela ei, pe ucenici
i-a osebit de Jidovi şi i-a învăţat în şcoala unui om, anume Ty-
rannus. Vreme de 2 ani a propoveduit Pavel şi toţi cei ce locu­
iau în Asia ascultau cuvântul lui. (Fapte XIX, 1, 8__10).

2. Turburare în Efes. In vremea aceasta s'a făcut tur-

burare mare în Efes pentru învăţătura Domnului. Un argintar,
 128

numit Dimitrie, care făcea din argint bisericuţe după modelul

bisericii Dianei şi câştiga din aceasta foarte mult, a adunat pe
toţi lucrătorii din breasla aceasta şi le-a zis: ,,Bărbaţilor, ştiţi,
că din acest meşteşug ne avem câştigul nostru. Şi iată, că Pavel
acesta a abătut pe mulţi dela cinstirea zeiţei Diana. Şi nu numai
câştigul nostru se prime jdueşte, ci şi biserica marei zeiţe Diana
întru nimica se va socoti". Atunci cei de faţă umplându-se de
mânie, au strigat: ,,Mare este Diana Efesenilor!" Şi s'a umplut
toată cetatea de turburare. Mai marele cetăţii numai cu greu a
putut să liniştească poporul şi să împrăştie adunarea. Iar du-
păce a încetat turburarea, Pavel luându-şi ziua bună dela cre­
ştinii din Efes, a mers în Macedonia. (Fapte XIX 23__41 ■ XX 1).

3. Sfântul Pavel în Macedonia şi Grecia. Pavel a cutree-

rat Macedonia şi a mângâiat pe creştinii de acolo. Apoi a venit
în Grecia şi a petrecut în Corint, cele 3 luni de iarnă. De aici
Pavel se întoarse prin Macedonia la Troada, unde a rămas 7 zile.
In vremea aceasta un tînăr care şedea pe o fereastră, fiind cu­
prins de somn, a căzut jos din casa de sus dela al treilea rând,
şi a murit. Iar Pavel pogorîndu-se, s’a plecat peste el şi l-a în­
viat' (Fapte XX, 1— 12).

4. Sfântul Pavel îşi ia rămas bun dela presbiterii din

Efes. Ajungând Pavel în Milet, a trimis la Efes, chiemând pe
presbiterii bisericii de acolo, şi dacă au venit la el, le-a zis:
„Iată, eu merg în Ierusalim şi nu ştiu ce mi-se va întâmpla
acolo. Atâta ştiu, că Spiritul Sfânt mi-a prevestit că lanţuri şi
năcazuri mă aşteaptă acolo. Altfel, ştiu bine, că nu-mi veţi mai
vedea faţa. Aşadar luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma,
peste care Spiritul Sfânt v'a pus episcopi, ca să paşteţi Biserica
lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele său“ . Apoi au în-
genunchiat cu toţii şi s'au rugat. Şi cu toţii plângând, l-au pe­
trecut pe Pavel până la corabie. Şi plecând Pavel, s'a dus prin
Cezarea la Ierusalim. (Fapte XX, 17, 22— 28, 3 ^ 3 8 ) .
NOTIŢE, In a 3-a călătorie apostolică, sfântul Pavel a cercetat bise­
ricile, pe cari le întemeiase în cele dintâi 2 călătorii. Mai mult a zăbovii
 129 —

în Efes. Aci era în mare cinste zeiţa Diana, a cărei biserică se înşira între
cele 7 minuni ale lumii. Efesul era centru puternic de idolatrie şi vrăjito­
rie. Cărţile cari cuprindeau formule de vrăji, aveau trecere mare şi erau
foarte scumpe. Păgânii încreştinaţi şi-au ars aceste cărţi de vrăji.

§. 47. Apostolul Pavel în temniţă.

1. Pavel e prins în Ierusalim (an. 58 d. Hr.). Ajungând
Pavel în Ierusalim, fraţii l-au primit cu bucurie. Iar într'o zi Ji­
dovii din Asia l-au văzut pe Pavel în biserică şi întărâtând tot
poporul, şi-au pus mânile pe el şi scoţându-1 din biserică au vrut
să-l ucidă, Dar Lisias, căpitanul gardei, l-a scos din mânile lor
şî a poruncit să-l lege cu 2 lanţuri şi l-a dus în tabăra ostă­
şească, Iar mulţimea care se ţinea după el, striga: „Omoară-l!"
Când era să între în tabără, Pavel a cerut voie căpitanului să
poată grăi către popor. Şi lăsându-1 căpitanul, Pavel stând pe
trepte, a început să grăiască în limba jidovească, le-a povestit
întoarcerea sa, şi cum Dumnezeu i-s'a arătat în Ierusalim, zi-
cându-i: ,,Du-te de aici, că eu la neamuri, departe, te voiu tri-
mite“ .
Până la acest cuvânt toţi l-au ascultat în linişte. Acum însă
tot poporul şi-a ridicat glasul, strigând: ,,Ia-l de pe pământ pe
omul acesta, că nu e vrednic să trăiască". Deci căpitanul ducân-
du-1 pe Pavel în tabără, a poruncit să-l chinuiască, ca să ştie
pentru ce pricină strigă jidovii asupra lui. Iar când l-au strâns
cu curele, Pavel a întrebat: „Iertat este să bateţi pe un cetăţean
roman, şi nejudecat?" Zis-a căpitanul: ,,Spune-mi, Roman eşti
tu?" Răspuns-a Pavel: ,,Da, şi încă născut Roman". Deci îndată
l-au deslegat. In noaptea următoare i-s'a arătat Domnul lui Pa­
vel şi i-a zis: „îndrăzneşte, Pavele, că precum m'ai mărturisit
în Ierusalim, aşa se cade şi în Roma să mă mărturiseşti".
(Fapte XXI, 17, 27— 40; XXII, 1 -3 0 ; XXIII, 11).

2. Pavel e dus în Cezareea (58—60 d. Hr.) A doua zi s’au

adunat vre-o 40 de bărbaţi Jidovi şi sau jurat, că nici vor
mânca, nici vor bea, până nu-1 vor omorî pe Pavel. înţelegând
căpitanul de acest lucru, a trimis pe Pavel încă în noaptea aceea
în Cezareea la Felix diregătorul. Felix a poruncit unui ostaş să
9
 130

păzească pe Pavel, dar să se îngrijească de odihna lui. După

câteva zile, venind Felix cu femeea sa Drusila, care era Evreică,
a chiemat pe Pavel şi l-a ascultat vorbind despre Isus Hristos,
despre dreptate şi curăţenie şi de judecata ce va să fie, iar Fe­
lix înfricoşându-se, a zis: „Acum te du! Te voiu chiema altă-
dată“ . Şi nădăjduind să capete dela Pavel bani, ca să-l deslege,
1-a chiemat mai de multeori şi a vorbit cu el.
(Fapte XXIII, 12— 24; XXIV, 23— 26).

3. Sfântul Pavel face apel la Cezarul. După 2 ani, în lo­

cul lui Felix, a venit dregător Porcius Festus. Festus intrând în
dregătorie, după 3 zile s'a suit în Ierusalim. Şi a mers la el ar­
hiereul şi fruntaşii Jidovilor, cerând să-l aducă pe Pavel în Ie­
rusalim, nădăjduind să-l poată omorî pe drum. Dar Festus a
zis să vină în Cezareea şi să-l pârască acolo. După 10 zile Fes­
tus s’a dus în Cezareea şi a doua zi şezând la divan, a poruncit
să aducă şi pe Pavel. Venind Pavel, Jidovii din Ierusalim au
adus învinuiri multe şi grele asupra lui, dar nu puteau să le ade­
verească. Pavel a răspuns: „Nici împotriva legii Jidovilor, nici
împotriva bisericii, nici împotriva Cezarului n'am greşit". Iar
Festus, vrând să facă pe placul Jidovilor, a zis către Pavel:
„Vrei să te sui în Ierusalim şi să te judec acolo de lucrurile ace­
stea?" Pavel a zis: „La divanul Cezarului stau, acolo mi-se cade
să fiu judecat. Fac apel la Cezarul". Atunci Festus a răspuns:
,,Pe Cezarul ai chiemat, la Cezarul vei merge!"
(Fapte XXIV, 27; XXV, 1— 12).

NOTIŢE. Sfântul Pavel s’a folosit de dreptul cetăţenilor romani şi a

făcut apel la Cezarul. In felul acesta pronia cerească i-a deschis calea la
Roma, unde a lucrat pentru lăţirea religiunii creştine.

§. 48. Sfântul Pavel în Roma.

1. Pavel călătoreşte spre Roma (60—61). Hotărîndu-se
ziua plecării în Italia, Pavel împreună cu Luca şi cu mulţi legaţi
au fost daţi în grija sutaşului Iulius, care l-a primit cu iubire
omenească. După o călătorie lungă şi plină de primejdii au
ajuns la insula Creta, la un loc care se chiamă „Liman bun". Şi
deoarece călătoria era anevoioasă, Pavel a sfătuit pe sutaşul să
 13 L

ierneze acolo. Dar sutaşul a ascultat de chivernisitorul şi de câr­

maciul corăbiei şi a dat poruncă de plecare. Nu peste mult însă,
s'a pornit vânt şi vifor, şi corabia răpită de vânt se purta de
valuri, aşa că au fost nevoiţi să uşureze corabia de povară. Multe
zile nici soarele nu s a arătat, nici stelele, şi fiind şi viscol mare
deasupra lor, şi-au pierdut toată nădejdea mântuirii. Pavel însă
a stat în mijlocul oamenilor şi a zis: „Bărbaţilor, fiţi cu nădejde
bună, că nici un suflet nu va pieri dintre noi, fără numai corabia.
Căci în noaptea aceasta mi-s’a arătat îngerul lui Dumnezeu, că­
ruia eu slujesc şi a zis: Nu te teme, Pavele! înaintea Cezarului
ţi-se cade să stai. Şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce
sunt în corabie cu tine". (Fapte XXVII, 1— 24).

2. înecarea corăbiei. Şi dacă s'a plinit a 14-a noapte dela

plecare, corăbierilor li-se părea că se apropie de uscat. Şi slo­
bozind măsura, au găsit afunzime de 20 de stânjeni. Apoi tre­
când puţin de acolo şi măsurând iarăşi, au aflat afunzime de 15
stânjeni. Iar când era să se facă ziuă, Pavel i-a rugat pe toţi să
mănânce, zicând: ,,Nici un păr din cap nu va cădea nici, unuia
din voi ‘. Apoi luând pâne şi dând mulţumită lui Dumnezeu, a
început a mânca. Şi s’au făcut toţi cu bună nădejde şi au luat
şi ei de au mâncat. Şi erau în corabie de toţi 276. Dupăce s'au
săturat de bucate, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare. Şi
dacă s'a făcut ziuă, nu cunoşteau pământul care le sta înainte.
Apropiindu-se de ţărm, corabia s'a frânt: Piscul dinainte s'a îm­
plântat şi sta neclintit, iar partea dinapoi se rupea de puterea
valurilor. Atunci ostaşii au făcut sfat să omoare pe cei legaţi,
ca să nu înnoate cineva şi să scape. Dar sutaşul, vrând să scape
pe Pavel, a oprit sfatul lor. Apoi a poruncit, ca cei ce vor putea
să înnoate, sărind mai întâiu, să iasă la ţărm. Iar ceilalţi, cum
vor putea, unii pe scânduri, alţii pe altceva din corabie. Şi s’a
făcut aşa, şi au scăpat toţi, (Fapte XXVII, 27— 44).

3. In insula Malta. După ce au ieşit la uscat au cunoscut,

că ostrovul se chiamă Malta. Oamenii de acolo i-au primit foarte
bine. Au făcut foc, că era ploaie şi frig. Şi Pavel strângând gă-
teje şi punându-le pe foc, iată a ieşit o viperă dintre ele şi i-s’a
 132
agăţat de mână. Iar oamenii din insulă au zis unul către altul:
,,Cu adevărat omul acesta este ucigaş. S'a mântuit din mare,
dar judecata lui Dumnezeu tot nu l-a lăsat să trăiască“ . Dar
Pavel scuturând vipera în foc, n'a pătimit nici un rău. Oamenii
văzând că nu s’a întâmplat nimic, ziceau că este un Dumnezeu.
Publius, mai marele insulei, care avea moşie tocmai în par­
tea locului aceluia, i-a primit cu drag şi i-a ospătat 3 zile. Şi
s'a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea bolnav, cuprins , de fri­
guri şi disenterie. Deci intrând Pavel la el şi rugându-se, şi-a
pus mânile peste el şi l-a vindecat. După aceea au venit şi alţi
bolnavi şi Pavel i-a tămăduit. In felul acesta Pavel şi tovarăşii
săi au câştigat mare cinste, şi când au plecat, le-au dat tqate de
câte aveau trebuinţă. (Fapte XXVIII, 1-10).

4, Pavel în Roma (61—63). Iar dacă a sosit Pavel în Ro­

ma, sutaşul a dat pe cei legaţi voevodului oştirii să-i pună sub
pază în închisoarea statului, iar lui Pavel i-s'a dat voie să pe­
treacă deosebi cu ostaşul ce-1 păzia. După 3 zile a chiemat Pa­
vel pe mai marii Jidovilor şi le-a zis: ,,Bărbaţi fraţi, cu toate
că n'am făcut nimic nici împotriva poporului, nici împotriva obi­
ceiurilor părinteşti, totuşi Jidovii m’au legat în Ierusalim şi m'au
dat în mânile Romanilor, Deci am fost nevoit să fac apel la
Cezarul, Dar n'am venit să pârăsc pe neamul meu. Pentru aceea
pricină deci v’am chiemat, să vă spun, că pentru nădejdea lui
Izrail sunt legat cu aceste legături". Iar aceia au zis: ,,Noi n'am
primit nici cărţi despre tine din Iudeea, nici n'a venit cineva din
fraţi să ne spună ceva rău despre tine. Ci ne rugăm să ne grăeşti
de cele ce crezi tu, căci de eresul acesta noi ştim, că pretutinde-
nea i-se zice împotrivă". Şi într'o zi hotărîtă au venit rqai mulţi
în casă, unde găzduia Pavel, iar acesta, de dimineaţa până seara
le-a binevestit împărăţia lui Dumnezeu, dovedindu-le de Isus
din legea lui Moisi şi din proroci. Unii din ei au crezut, iar alţii
nu. Şi a petrecut Pavel în Roma 2 ani deplini, cu cheltuiala sa,
şi primia pe toţi cei ce veniau la dânsul. Şi propoveduind împă­
răţia lui Dumnezeu, îi învăţa cele despre Domnul Isus Hristos
cu toată îndrăsneala, fără nici o piedecă.
(Fapte XXVIII, 16— 31).
 133 —
§. 49. Moartea apostolilor.
1. Moartea apostolilor Petru şi Pavel (29 Iunie 67). Scă­
pat din închisoare, Pavel a plecat din nou în călătorie aposto­
lică. Intâiu s'a dus ,,până la marginea apusului", adică până în
Spania. După aceea s'a întors în Răsărit, pentru ca să cerceteze
bisericile întemeiate de dânsul. In urmă a călătorit la Roma,
unde a lucrat împreună cu sfântul Petru, apoi ajungând a doua
oară în închisoare, a suferit moarte de mucenic.
Sfântul apostol Petru scăpat din mânile lui Irod Agripa,
s’a dus în Roma (42). Aici a întemeiat o biserică creştină, pe care
a păstorit-o, cu întreruperi, vreme de 25 de ani. Cam pe la anul
50 împăratul Claudius a izgonit
din Roma pe toţi Jidovii şi pe
Jidovii încreştinaţi. In urma a-
cestei porunci, a fost nevoit şi
Petru să părăsească Roma; s'a
dus în Ierusalim, unde a condus
sinodul apostolic. Nu mult după
sinodul din Ierusalim, apostolul
Petru s'a dus în Antiohia, iar
de acolo a plecat în călătorie
apostolică, cercetând bisericile
din Asia-Mică. După moartea
lui Claudius (54), a putut să se
întoarcă din nou în Roma. Bise­
rica creştină din Roma, povă­
ţuită de Petru, a ajuns la înflo­
rire. Credinţa nestrămutată şi
viaţa curată şi creştinească a
credincioşilor romani au ieşit la
iveală mai cu seamă pe vremea
prigonirii lui Nero, când „nenumărată mulţime" (ingens multi-
tudo) de creştini au suferit cele mai îngrozitoare chinuri.
Pricina mai depărtată a prigonirii a fost ura păgânilor faţă
de creştini, iar pricina nemijlocită a fost groaznicul incendiu
de 9 zile. Acest foc catastrofal a nimicit 10 din cele 14 cartiere
 134 —

ale cetăţii Roma, Şi fiindcă poporul învinuia pe însuşi împăratul

pentru aprinderea oraşului, Nero a aruncat vina asupra creştini­
lor şi a început o groaznică prigonire împotriva lor, A prins o
mulţime de creştini şi i-a ucis în cele mai îngrozitoare chinuri.
Unora li-s’a tăiat capul, alţii au fost răstigniţi, iar alţii au fost
unşi cu răşină şi aprinşi, ca să lumineze cu prilejul serbărilor
împărăteşti, („Făcliile vii ale lui Nero“ ), în sfârşit alţii au fost
aruncaţi în amfiteatru înaintea animalelor sălbatice.
In vremea acestei prigoniri, au fost prinşi şi apostolii Petru
şi Pavel, şi după o robie de 9 luni au fost ucişi. Pe Petru l-au
răstignit, la dorinţa lui, cu capul în jos, pe colina Vaticanului,
în circul lui Nero. Credincioşii i-au îngropat trupul aproape de
locul răstignirii, la poala colinei. In veacul al 16-lea în acest
loc s'a clădit cea mai mare şi cea mai admirabilă biserică din
lume, „ Biserica sfântului Petru“ . Lângă această biserică se află
Vaticanul, reşedinţa urmaşilor lui Petru.
Sfântului Pavel i-s'a tăiat capul la depărtare de o oră dela
cetatea Roma. Deasupra mormântului, Cletus a clădit o capelă,
iar Constantin cel Mare o biserică, numită, „ Biserica sfântului
Pavel“ .
2. Soartea celorlalţi apostoli. Despre faptele celorlalţi
apostoli avem puţine date. Avem însă ştiri mai multe despre
aceşti apostoli din scrierile bisericeşti din veacurile dintâiu, 0
veche tradiţie ne spune, că apostolii au părăsit Palestina la 12
ani după înălţarea Domnului la cer, şi că afară de sfânti^ Ioan,
toţi ceilalţi apostoli au murit moarte de mucenic.
Iacob cel Mic, numit „fratele Domnului", a fost unul din
„stâlpii Bisericii creştine" şi episcop al bisericii din Ierusalim,
după depărtarea sfântului Petru. Se bucura de o cinste deose­
bită în Ierusalim pentru sfinţenia vieţii şi pentru dragostea ce
avea faţă de Lege. Toţi îl numiau „Iacob cel Drept". Şi mulţi
văzând faptele şi sfinţenia vieţii lui, au crezut în Domnul. Deci
arhiereul Anan la anul 62, folosindu-se de împrejurarea, că dre­
gătorul Festus murise, iar urmaşul lui, Albinus, încă nu-şi ocu­
pase slujba de guvernator, a adunat Sfatul cel mare şi a judecat
la moarte pe Iacob şi alţi fruntaşi ai bisericii creştine. In urmare
 — 135 —

pe Iacob l-au aruncat de pe aripa bisericii. Şi ridicându-se Iacob

de unde căzuse, s’a rugat pentru ucigaşii săi. Atunci mulţimea
a început să-l bată cu pietri, până ce a adormit în Domnul.
3- Moartea apostolului Ioan. Până la adormirea Măriei,
mamei Domnului (întâmplată cam la an. 48 d. Hr.), Ioan apo­
stolul a rămas în Ierusalim şi în ludeea. Mai târziu s'a dus în
Asia-Mică şi aşezându-se în Efes, a păstorit pe credincioşii din
părţile acelea. Pe vremea împăratului Domiţian, a fost dus în
Homa şi aruncat într'un butoiu cu uleiu firbinte. Scăpând nevă­
tămat, a fost exilat în insula Patmos (— Palmosa, în marea
Egeică) cam la an, 95 d. Hr. In vremea exilului a scris ,(Apoca­
lipsul* ‘, singura carte profetică a Legii nouă, care cuprinde ve­
deniile, prin cari Dumnezeu l-a făcut să întrezărească soartea
Bisericii creştine, biruinţa asupra Jidovilor şi păgânilor şi intra­
rea ei în împărăţia măririi creştine. După moartea lui Domiţian
(an. 96), Ioan s'a reîntors la Efes şi şi-a continuat slujba aposto-
licească, A murit cam la an. 100 d. Hr,

§. 50. Dărâmarea ierusalimului. (70 d. Hr ).

Jidovii nu au cunoscut ,,ziua cercetării lor“ şi lepădându-se
de adevăratul Mesia, au încetat de a mai fi poporul cel ales al
lui Dumnezeu, Şi au venit asupra lor pedepsele prezise de pro­
roci şi de Mântuitorul Isus Hristos. Apăsaţi tot mai tare de gu­
vernatorii. romani, Jidovii au ajuns în cea mai mare strâmtoare
şi desnădejde. In urmă la anul 66 Jidovii s'au răzvrătit. Povă­
ţuiţi de Eleazar, au ocupat cetatea Antonia şi au măcelărit gar­
nizoana romană. Pornindu-se răsboiul sângeros, creştinii şi-au
adus aminte de cuvintele Mântuitorului şi s'au refugiat dincolo
de Iordan.
Ca să potolească răscoala, împăratul Nero a trimis oştire
mare sub comanda lui Vespasian. Acesta, înaintând, a cuprins
aproape întreagă Palestina. Ajungând în faţa Ierusalimului, a
lăsat comănduirea fiului său Titus, iar dânsul s'a întors în
Roma să ocupe tronul lui Nero, care tocmai în vremea aceea a
iost omorît, Titus a înconjurat Ierusalimul, unde erau adunaţi
 136 —

vre-o 2 milioane de Jidovi, căci era praznicul paştilor. Jidovii,

ajunşi în manile Romanilor, au fost răstigniţi fără cruţare, şi
întreg jurul Ierusalimului părea o pădure de cruci. In vremea
aceasta, între Jidovii din cetate s'au născut certe, şi a început să
bântuie foametea şi boli molipsitoare. Moartea secera zilnic sute
de oameni, şi nimeni nu-i mai îngropa. Foametea era atât de
cumplită, încât au început să mănânce şi obiectele de piele, O
femeie şi-a omorît pruncuţul dela sân, l-a fript şi l-a mâncat.
Văzând Titus năcazul nemaipomenit al Jidovilor, în repeţite
rânduri le-a trimis solie de pace. Dar Jidovii au respins orice
încercare de împăciuire, şi astfel răsboiul s'a continuat cu în­
verşunare tot mai mare. In urmă (la 10 August 70) armata ro­
mană a intrat în Sfânta Cetate, a măcelărit aproape 1 milion de
Jidovi. Un ostaş a aprins şi biserica, împotriva poruncii lui Titus.
întreg Ierusalimul înnota în sânge, şi pe treptele de marmoră
ale bisericii curgea în valuri mari sângele Jidovilor ucişi în lă­
caşul cel sfânt. 97.000 de Jidovi au fost vânduţi ca sclavi. Ce­
tatea a fost dărâmată de tot, împreună cu biserica, şi peste
ruinele Ierusalimului s'au tras brazde cu pluguri. Jidovii s'au
risipit peste tot pământul.
Aşa soarte a avut cetatea, care a păcătuit atât de mult
împotriva lui Dumnezeu,

Biblioteca Judeţeană I
- CBUJ - 1
 . X — +~
— _ iT -= - ®

CUPRINSUL
Introducere ....................................................... . . . . . . . . 3
I. Noţiuni generale ........................................................... .... 3
II, Cunoştinţe despre Palestina ...................................................... ■. , 4

Viaţa, patimile, moartea şi preamărirea lui Isus.

A) N a ştere a si c o p ilă ria lu i I s u s .

i ( D înainte de naşterea Mântuitorului ............................................ 9

§. Naşterea lui I s u s .................................. •............................... .... . 12
§. Copilăria lui Isus ......................................................................... 15

V rem ea de p r e g ă tir e p en tru v ia ţ a p u b lică a lu i Isu s.

'§, £J) Ioan Botezătorul, Inaintemergătorul lui Isus . 18

Cei dintâi ucenici ai lui I s u s ............................. . . . . . 20

ţQ) F a p tele lu i I s u s in a n u l î n t ă i u a l v i e ţ i i sa le p u b lic e.

Isus în I u d e e a ..............................................................................., . 23
§. Isus în Samaria ............................ 25
Isus în Galileea: în Cana şi Nazaret ........................................ 26
[9J Isus în Galileea: în Capernaum...................................................... 28

F a p tele lu i I s u s în al d o ile a an al v ie ţii s a le p u b lic e .

§. RW Isus prăznueşte Paştile înIerusalim.............................................. 31

§. (H? Isus în Galileea, DomnulSâmbetei,Alegerea apostolilor . . 32
§. u2v Cuvântarea de pe m u n t e ............................................................... 34
§, (l^l Alte fapte săvârşite de Isus în Galileea....................................... 37
§, Cuvântarea lui Isus din corabie..................................................... 39
§ .^ 5 / Liniştirea furtunii, Tămăduirea îndrăciţilor. Minuni nouă în
Capernaum ................................................................... 41
întâia trimitere a apostolilor. Tăierea capului Sfântului
Ioan Botezătorul ................................................................... 43
§, înmulţirea minunată a pânilor, Isus umblă pe apă.
Făgădueşte pâne cerească ........................................... 45

f"E ) F a p tele lu i I s u s în al treilea an al v ie ţii s a le p u b lic e .

'j~§. 18^ Hananeeanca. A doua înmulţirea pânilor.Primatul sf. Petru 48

j. §. 19‘. '"Schimbarea la faţă.Darea bisericii. învăţături............................... 50
_y_§. 20,j—Isus pe cale cătrăI e r u s a lim ........................................................ 53
 — Iâ8 —
"y §■ 21. Isus în Ierusalim la sărbătoarea c o r tu r ilo r ..................... 55
_^§. 22. Tatăl nostru. Hula împotriva SpirituluiSfânt. Pilde. . . . 56
J_§. 23. Isus la sărbătoarea înnoirilor ...................................................... 58
v/§. 24. Pilde 60
Jp§. 25. Semne şi p i l d e ........................................................................... 63
•/-§■ 26, învierea lui L a z a r ...................................................................... 66
J -§ . 27, In cale spre Ieru salim .............................................. ....... 68
§. 28. Intrarea lui Isus în Ierusalim . . ..................................... 70
§. 29. Poveţe şi pilde .................................................................................... 72
§, 30, Cuvântarea împotriva fariseilor. Prorociedespredărâmarea...... Ie­
rusalimului şi sfârşitul lumii . . .... 75
§. 31. Pilda despre cele 10 fete şi despre talanţi.Judecata deobşte ' 77

F) Patima şi m oartea lui Isus.

§, 32, Cina cea de taină .......................................................................... 81

§, 33. Cuvinte de despărţire .......................................................... . 84
§. 34. Isus în grădina Ghetsimani şi înaintea arhiereilor , . . . 86
§. 35. Patimile lui I s u s ............................................................................... 90
§, 36. Răstignirea lui I s u s ..................................................................................... ~'Ş5
§. 37, Moartea şi înmormântarea lui I s u s .................................................. 98

G) Proslăvirea lui Isus.

K
§. 38. învierea lui Isus. A r ă t ă r i................................................................^j|)l
§. 39. Alte arătări. Cele din urmă orânduieli ale lui Isus. înălţarea ^
Domnului la c e r .................................................................... ” • 105

II. Faptele apostolilor. 9

§. 40. Pogorîrea Spiritului Sfânt. întemeierea bisericii creştine din
Ierusalim , ..................................................................................... w
§. 41. Viaţa dela începutul bisericii creştine . . . . . . . . 113
§. 42. Lăţirea religiei creştine. întoarcerea lui S a u l ........................ 116
§. 43. Sfântul apostol Petru cercetează primele aşezări creştine . 119
§. 44. întâia călătorie apostolică a sfântului Pavel (45— 48 d. Hr.)
Sinodul apostolic din I e r u s a lim ....................................... 123
§- 45. A doua călătorie apostolică a sfântului Pavel (51— 54 d. Hr.) 125
§. 46. A treia călătorie apostolică a sfântului Pavel (54—58 d, Hr.) 127
§- 47. Apostolul Pavel în te m n iţă ........................................................... 129
§• 48. Sfântul Pavel în R o m a .................................................................... 130
§• 49. Moartea A p o sto lilo r.....................................................................\ 133
§• 50. Dărâmarea Ierusalimului (70 d. Hr.) ................... .v * 135
\
\

V ,e>
fabio Dom6ra u& C/oj yj
 S .i o z

DE A C E L A Ş A U T O R i

1. Poezii populare din Maramureş, Bucureşti, 1906,

Analele Academiei Române.
2 Documente privitoare la Episcopia din Maramureş,
Bucureşti, 1916, Analele Academiei Române.
3. Mica Biblie, Legea veche , Ediţia III, Blaj, 1926, Ti­
pografia Seminarului.
4. Năsăudul (în colaborare cu Virgil Şotropa), Bucu­
reşti, 1924, Cultura Naţională.
5. Rezumat al Istoriei Bisericii, de F. M ourret şi J.
Carreyre , Evul Vechiu (Traducere), Gherla, 1928,
Sfânta Unire.

6. Săraca Ţara Maramureşului, Cluj, 1938, Agru

PREŢUL LEI 4 0 .

îip o ^ c a fia „C a rte a Rom a “ - Cluj