Caracterizarea personajelor din opera Scrisoarea III De Mihai Eminescu

Eroul principal, 'domnul Tarii Romanesti', ne este infatisat 'la Rovine, in campii', pe parcursul
intalnirii sale cu Baiazid si in timpul luptei de la Rovine.
Poetul schiteaza numai prin cateva trasaturi semnificative portretul fizic al domnitorului: 'un
batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port'. Varsta eroului dobandeste o insemnata functie estetica:
ea ii confera voievodului experienta de viata, echilibrul maturitatii si intelepciune. infatisarea-i
modesta si vorba sa simpla si cumpatata subliniaza legatura profunda dintre voievod si popor.
Mircea cel Batran se afla in floarea varstei in timpul bataliei de la Rovine. Poetul ii schimba
varsta, prezentandu-l drept 'un batran'. Domnitorul se aseamana in simplitate cu solul de pace. Acest
parlamentar, purtand ca insemn al soliei sale 'o naframa' alba, taraneasca, 'in varf de bat', exprima
dorinta de pace a intregului popor care glasuieste prin vorba sa taraneasca, domoala si cuviincioas La
fel, domnitorul, prin infatisarea lui modesta, nepurtand insemnele voievodale, neinsotit de o suita
stralucitoare, se arata a fi un om al pamantului romanesc, se aseamana cu poporul sau de oameni
respectuosi si iubitori de pace.
Poetul insista pe portretul moral al voievodului, care se contureaza treptat prin vorbe, fapte si
atitudine, intr-un portret memorabil.
Episodul dialogului dintre Mircea si Baiazid, realizat pe baza antitezei, reprezinta confruntarea
dintre doua personalitati cu profiluri morale diametral opuse si cu conceptii total diferite.
De la primele cuvinte adresate voievodului roman, Baiazid isi arata trufia dispretuitoare a celui
obisnuit cu supunerea neconditionata. Neasteptand sa afle motivul intrevederii, trufasul sultan
incearca sa intimideze, pe un ton taios si amenintator: '- Am venit sa mi te-nchini, / De nu, schimb a ta
coroana intr-o ramura de spini'.
Raspunsul calm si politicos al voievodului lasa sa se inteleaga ca sultanul a incalcat regulile
diplomatiei parlamentare. Apeland la intelepciunea milenara a poporului sau, Mircea il intampina
dupa datina straveche a ospitalitatii romanesti: 'Orice gand ai, imparate, si oricum vei fi sosit, / Cat
suntem inca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!' Cu demnitate si fermitate, conducatorul roman
respinge insa dorinta sultanului de a-i inchina tara: 'Despre partea inchinarii insa, doamne, sa ne ierti'.
Dovedind clarviziunea unui adevarat conducator, Mircea intuieste cele doua alternative ce potfi
urmate de Baiazid: razboiul sau pacea. Cu subtila diplomatie, voievodul roman, demonstrandu-si
intentiile pasnice, vorbeste in numele poporului sau din care face parte si pe care-l conduce ('sa ne
ierti', 'sa ne cunosti') si insista pentru evitarea razboiului ca semn al generozitatii sultanului: 'Dar acu
vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi, / Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe-acuma a ta cale, / Sa ne
dai un semn si noua de mila Mariei tale' Este de remarcat tonul cuviincios si cumpatat al lui Mircea,
subliniat de utilizarea expresiilor de politete: 'Doamne', 'Maria ta' sau a apelativului 'imparate', in
contrast cu tonul dispretuitor si jignitor al sultanului.
Continuandu-si convorbirea cu sultanul, Mircea ii arata ca romanii sunt pregatiti sa-si accepte
destinul: 'De-o fi una, de-o fi alta Ce e scris si pentru noi, / Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i
razboi'. Linistea voievodului vine din stravechea credinta a romanilor de a accepta cu demnitate 'ce le
este scris'. Aceasta intelepciune crestineasca a unui popor mic, care si-a aparat cu darzenie hotarele,
acceptandu-si cu seninatate soarta, nu poate fi inteleasa de acela care se considera de neinfrant.
Netulburat de amenintarile si jignirile sultanului, Mircea ii arata cu calm si demnitate
deosebirea dintre esenta si aparenta, afirmand ca 'mosneagul' 'nu e om de rand, el este domnul Tarii
Romanesti'. in antiteza cu stilul bogat si orgolios al sultanului, Mircea ii prezinta simplu si sfatos
soarta cotropitorilor care i-au calcat hotarele: 'imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa / Au
venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa - / Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa tenspaimant, / Cum venira, se facura toti o apa s-un pamant'. El ii arata deschis ca i-a inteles intentiile
de a se lauda si de a-l inspaimanta cu victoriile castigate. Voievodul roman da o replica infumuratului
sultan, dovedind o inalta tinuta morala si politica. El ii dezvaluie caracterul diferit al razboaielor de
cucerire fata de al celor de aparare. Cavalerii apuseni au fost infranti in lupta pentru ca urmareau
numai o glorie personala: 'Laurii voiau sa-i smulga de pe fruntea ta de fier'. Visul de cucerire a lumii
pentru care lupta Baiazid se opune telurilor pasnice ale lui Mircea. Voievodul roman duce o lupta
dreapta, de aparare a tarii si poporului sau. Credinta sa in victorie se bazeaza pe o unica realitate:

dragostea de tara, pe care cuceritorul lumii nu o poate intelege. Raspunsul domnitorului roman, demn
si hotarat, infatiseaza emotionanta unitate a unui neam care isi apara tara si libertatea: 'Eu imi apar
saracia si nevoile si neamul',
se contureaza treptat prin
Tabloul luptei de la Rovine desavarseste portretul voievodului. Faptele sale de vitejie sunt o
pilda vie pentru ostenii sai. Aflat in fruntea micii sale armate, dand dovada de curaj si eroism, Mircea
zdrobeste numeroasa si falnica armata otomana: 'Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare, /
Care vine, vine, vine, calca totul in picioare'. Antiteza dintre cei doi conducatori de osti se mentine si
in aceasta scena de inclestare dramatica. Pe cand Mircea isi poarta ostenii spre victorie, ca o 'vijelie'
nimicitoare a naturii, Baiazid, departe de campul de lupta, este cuprins de o furie neputincioasa,
vazandu-si armata zdrobita: 'in zadar striga-mparatul ca si leul in turbare, / Umbra mortii se intinde tot
mai mare si mai mare'.
Uriasa si infricosatoarea oaste dusmana a fost zdrobita si alungata de pe pamantul tarii de vitejii
osteni ai lui Mircea cel Batran. Pe scena luptei ramane triumfatoare si neclintita la hotare 'armia
romana': 'Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata / Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
/ Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana'.
Poetul a intruchipat in Mircea cel Batran trasaturile de baza ale poporului roman, intr-o
stralucita pagina din istoria nationala. El a dat maretie voievodului, iar cuvintele sale vibreaza si astazi
in constiinta urmasilor.
Codrul, in ipostaza sa de frate cu romanul, vesteste lupta, realizand legatura dintre secventele
poeziei printr-o ampla enumeratie: 'Si abia pleca batranul Ce mai freamat, ce mai zbucium! / Codrul
clocoti de zgomot si de arme si de bucium, / Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, / Mii de
coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa'.
Din spatiul ocrotitor al padurii unde se adapostisera, ies ostenii lui Mircea, numarul lor fiind
parca sporit de multimea copacilor. Epitetul 'capete pletoase' vine sa apropie aspectul romanilor de
acela al copacilor, pentru ca in versul urmator, alte epitete ('coifuri lucitoare' - 'umbra-ntunecoasa') sa-l
diferentieze prin antiteza.
Tabloul bataliei, frematand de miscare, exprima dramatismul luptei stramosilor pentru apararea
tarii. Aglomerarea verbelor de miscare la prezentul istoric subliniaza ritmul tot mai precipitat in care
se desfasoara parca sub ochii nostri confruntarea celor doua armate: 'Calaretii implu campul si roiesc
dupa un semn / Si in caii lor salbateci bat cu scarile de lemn, / Pe copite iau in fuga fata negrului
pamant' Verbele la gerunziu amplifica dinamismul prin actiuni surprinse in plina desfasurare
('vajaind', 'lovind', 'durduind', 'rupandu-si').
Secventa finala a luptei adanceste contrastul dintre cele doua armate. Imaginea impetuoasa a
armatei romane inaintand in forta spre victorie sub conducerea viteazului domnitor este subliniata prin
cateva metafore: 'grindin-otelita', 'vijelia-ngrozitoare' si comparatii sugestive: 'ca potop ce prapadeste,
ca o mare turburata'. Atmosfera de pe campul de lupta se intuneca, ca intr-un cataclism natural,
distrugator pentru dusmani, sugerat prin metafore si comparatii: 'umbra mortii se intinde', 'orizonuntunecandu-l', 'Pe pamant lor li se pare ca se naruie tot cerul'. Ostirea dusmana este risipita in ciuda
furiei sultanului 'ca pleava vanturata' si impinsa dincolo de Dunare, pe scena luptei nemairamanand
decat viteaza 'armie romana'.