P. 1
atestat A

atestat A

|Views: 1,069|Likes:
Published by Ursache Ionela

More info:

Published by: Ursache Ionela on Aug 20, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/08/2015

pdf

text

original

INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava

PROFILUL: Resurse naturale şi protecţia mediului SPECIALIZARE: Tehnician în chimie industrială

LUCRARE DE SPECIALITATE

Îndrumător: Profesor Mateescu Pamfilia

Candidat: Mateiuc Andreea Clasa a XII a G

FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE

SUCEAVA 2006

OBŢINEREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE

2

3 1. Controlul fabricaţiei în domeniul industriei îngrăşămintelor complexe………………………………………………………….…….. Îngrăşămintele simple cu fosfor……………………………………6 3.18 5. Generalităţi…………………………..15 4. Îngrăşăminte cu potasiu………………………………………. Compostul – îngrăşământ din deşeuri complexe………………….3. Norme de protecţia muncii în domeniul “Fabricarea îngrăşămintelor chimice”…………………………………………………….……………………………. Îngrăşăminte minerale…………………………………………….FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE CUPRINS: Capitolele pag.23 3 ..…15 4.4 2...22 7. Memoriu justificativ……………………………………………………...1.2. Îngrăşămintele cu azot………………………………………………10 Capitolul 4…………………………………………………………….21 6. Îngrăşăminte complexe……………………………………………15 4.

cu aplicaţiile şi utilizările lor în viaţa de toate zilele. Importanţa lucrării în studiu este legată de importanţa îngrăşămintelor chimice. profilul “Resurse naturale şi protecţia mediului”. Lucrarea îşi propune studiul mai aprofundat al temei “Fabricarea îngrăşămintelor chimice” punându-se accent pe îngrăşămintele chimice folosite la noi în ţară. Lucrarea este stucturată pe mai multe capitole şi subcapitole. a produselor finite.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE Bibliografie ……………………………………………………………25 MEMORIU JUSTIFICATIV Lucrarea de titlu “Fabricarea îngrăşămintelor chimice” a fost întocmită în vederea susţinerii examenului pentru verificarea cunoştinţelor profesionale. meseria. 4 . “Tehnician în industria chimică”. în filiera tehnologică.

la Făgăraş. sulfatul de amoniu. când constituie sursa de elemente nutritive pentru plante. − compuse. Îngrăşămintele cu elemente cerute de plante în cantităţi mici. care se administrează sub formă de pulbere sau granule. − lichide. − indirecte. Îngrăşămintele simple cele mai folosite sunt: − cu azot: azotatul de amoniu. îngrăşămintele se împart în: − solide. etc. Zn). Turnu-Măgurele. Îngrăşămintele se obţin. îngrăşămintele se clasifică în: − simple. cu fosfor şi cu potasiu este diferit de la ţară la ţară. Primele îngrăşăminte folosite de om au fost cele naturale organice. Mg. fosfor. datorită structurii culturilor agricole şi a condiţiilor pedoclimatice. etc. CAPITOLUL 1 GENERALITĂŢI Îngrăşămintele chimice sunt substanţe de natură organică sau minerală care conţin elemente nutritive pentru plante (azot. iar elementele nutritive pe care le conţin se numesc microelemente (de exemplu: Ca. După compoziţia lor.). Victoria. etc. care stimulează creşterea acestora se numesc microîngrăşăminte. − cu potasiu: clorura de potasiu. După rolul agrotehnic. ureea. îngăşămintele se împart în: − directe. chimice şi biologice ale solului (de exemplu: neutralizarea acidităţii. Fe. Raportul dintre cele trei tipuri de îngrăşăminte cu azot. care se administrează sub formă de soluţii apoase. potasiu) sub o formă asimilabilă. Arad şi Bacău. Slobozia. când servesc la îmbunătăţirea proprietăţilor fizice. TârguMureş. Valea Călugărească. sub o singură formă (de exemplu: azot în NaNO₃). Piatra Neamţ. care conţin mai multe elemente nutritive şi pot fi mixte (amestecuri mecanice de substanţe diferite) sau complexe (elemente nutritive care sunt obţinute în urma unei reaţii chimice).. la noi. După starea de agregare. evidenţiind rolul şi locul acestei tematici în industria chimică. 5 . sulfatul de potasiu.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE Tratarea subiectului fiecărui capitol s-a realizat în scopul înţelegerii acestei lucrări care îmbină partea teoretică cu cea aplicativă. Craiova. apo cele naturale de origine neorganică. care conţin un singur element nutritiv.

pentru asigurarea unor recolte bogate este necesară tratarea solului cu elemente nutritive sub forma de îngrăşăminte. nu sunt accesibile rădăcinilor plantelor. se aplică şi îngrăşăminte chimice. 6 . fosfor şi potasiu locale naturale Turba verzi gunoi de grajd gunoi de păsări must de gunoi ape uzate Bacteriene organo . De aceea.minerale În fiecare an. se îndepărtează din sol milioane de tone de elemente nutritive. pe lângă cunoscutul gunoi de grajd. fiind astfel bogate chimic încât combinaţiile lor nu sunt solubile. Rolul folosirii îngrăşămintelor chimice este creşterea rapidă a plantelor cultivate. insuficient. Pentru asigurarea recoltelor bogate. odată cu recolta. Chiar dacă solurile conţin cantităţi mari de elemente nutritive.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE O altă clasificare a îngrăşămintelor se mai poate face tinând seama de provenienţa lor în felul următor: solide chimice cu azot cu fosfor cu microelemente complexe si mixte − − − simple lichide Îngrăşăminte − − concentrate diluate − − − complexe − − − − cu azot cu azot şi fosfor cu azot.

Îngrăşămintele cu fosfor. denumite şi îngrăşăminte fosfatice. impurităţi. acidului fosforic. De aceea este necesar să se introducă în sol îngrăşăminte minerale cu fosfor. superfosfatul concentrat. se aplică fie înainte de însămânţare. obţinut prin atacul cu H₂SO₄. apatitele şi fosforitele. fie la însămânţare. iar plante ca: trifoiul. − îngrăşăminte obţinute prin macinarea fină a fosfaţilor naturali. Descompunerea ei are loc conform reacţiei: a) Ca₅F(PO₄)₃ + 5H₂SO₄ = 5CaSO₄ + 3H₃PO₄ + HF Ca₅F(PO₄) + 7H₃PO₄ + 5H₂O = 5Ca(H₂PO₄)H₂O + HF 7 . − îngrăşăminte obţinute prin procedee termice aplicate fosfaţilor naturali. plantele se deyvoltă greu sau deloc. Dacă fosforul lipseşte. iar restul fosfat dicalcic. a îngrăşămintelor cu fosfor şi a altor compuşi ai fosforului sunt fosfaţi naturali. fosforite cu acid sulfuric). După modul de obţinere. ca fosfatul simplu.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE CAPITOLUL 2 ÎNGRĂŞĂMINTE SIMPLE CU FOSFOR Fosforul este un element chimic la fel de important pentru viaţa plantelor la fel ca şi azotul. El influenţează creşterea şi coacerea fructelor sau a cerealelor şi prin aceasta măreşte recolta şi îmbunătăţeşte calitatea ei. Cele mai importante îngrăşăminte cu fosfor sunt cunoscute sub numele de super fosfat. Superfosfatul simplu – se prezintă sub formă de pulbere de culoare cenuşie în care principalii componenţi sunt: fosfatul monocalcic Ca(H₂PO₄)H₂O şi sulfatul anhidru de calciu CaSO₄. lucerna. termofosfaţii. umiditate. îngrăşămintele şi fosforii se clasifică astfel: − îngrăşăminte obţinute prin atacul fosfaţilor naturali cu acizi. sfecla de zahăr şi altele au nevoie de cantităţi mari de fosfor. Materialele prime pentru fabricarea fosfatului. precipitat si amofos. Continutul în fosfor al solului este relativ mic. acid fosforic sub formă neasimilabilă (apatite. rezultat prin atacul cu H₃PO₄ şi precipitatul obţinut prin tratarea cu HCl.

Fabricarea superfosfatului constă în dozarea minereului fin măcinat şi a acidului sulfuric. şi în amestecarea rocii fosfatice cu acidul sulfuric.5 – 3min). căptuşite cu zidărie antiacidă.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE La pregătirea superfosfatului simplu se disting urmatoarele faze principale de fabricaţie: − pregătirea materiilor prime − fabricarea propriu-zisă − sfărâmarea superfosfatului − granularea Pregătirea materiilor prime constă în sfărâmarea. X 1. Amestecarea se realizează în amestecătoare metalice de formă ovală.1 (Anexa1). Acidul sulfuric de concentraţie 76% se diluează la 68%. Camera de reacţie (fig. cu o temperatură de 50ºC. ajutorul unui snec 3 trece în cupele unui elevator 4care o ridică în buncărul 5. În malaxor se petrece rapid prima etapă a reacţiei (4 –5 min. Diluarea se face în vasul amestecător 9 în care intră şi apa. care face ca temperatura să depăşească 100ºC. îmbrăcat într-o manta de oţel. care o împinge într-un malaxor 8. Amestecarea fosfaţilor cu acid sulfuric este însoţită de degajare de căldură. Depozitarea fosfaţilor naturali sub forma de bulgări. în cazul apatitelor care au structura minerologică compactă şi cu mori cu ciocan sau mori cu impact. Pe lângă fosfatul monocalcic şi sulfatul de calciu. Timpul de amestecare este de câteva minute (1. care trece apoi în camera de reacţie 11 ca şi gazele (conţinând compuşi cu flor). din beton armat. măcinarea fină şi uscarea minereurilor. se face pe platforme deservite de excavatoare. Din buncăr trece într-un dozator gavimetric 6 şi mai departe într-un transportor elicoidal 7. la fabricarea superfosfatului rezultă şi produse secundare. Sfărâmarea se realizează cu ajutorul concasoarelor cu fălci sau giratorii. Din amestecător H₂SO₄ trece într-un dozator automat 10 şi apoi în malaxorul 8. în cazul fosforitelor. reprezentat în figura V. Când minereurile conţin oxizi de fier şi aluminiu se aplică şi o îmbogăţire prin flotaţie. cu ajutorul cărora se învârteşte în jurul unei conducte fixe de oţel care trece 8 . apatita sau fosforitul cade în buncărul mare 2.2 Anexa 2) este un corp cilindric vertical. obţinându-se superfosfatul.1. Descompunerea acidă a silicaţilor din minereu este: 6HF + H₂SiO₃ = H₂SiF₆ + 3H₂O 2H₂SiF₆ + H₂SiO₃ ↔ 3H₂SiF₆ + SiO₂ + H₂O Fabricarea superfosfatului în această instalaţie are loc după următorul flux tehnologic. Prin conducte de plumb în malaxor intră şi H₂SO₄ de 68 %. care se realizează automat în instalaţii cu funcţionare continuă.) la o temperatură de 105ºC. De pe banda rulantă 1 venind din depozit materia primă. Camera se sprijină pe 16 razime cu role. un material semifluid. împărţită în mai multe compartimente. Din acesta. Malaxorul este o cameră prevăzută cu trei agitatoare.

Superfosfatul aglomerat intră în uscătorul 5. pe cilindru fiind fixate tot vertical cuţitele. este introdus împreună cu calcarul necesar neutralizării în concasoare cu valţuri. cu viteză variabilă. Apa de spălare este reciclată cu pompa 16. care desparte zona de încărcare de cea de descărcare. la temperaturi de 100ºC conform reacţiei: Ca₂F(PO₄)₃ + 7H₃PO₄ + 5H₂O = 5Ca(H₂PO₄)₂∙H₂O + HF 9 . Într-o instalaţie care foloseşte granulatorul tobă (fig. Superfosfatul concentrat se obţine prin atacul rocii fosfatice direct cu acid fosforic de 45 – 50%. Superfosfatul maturat. iar de acolo cade pe banda transportatoare care duce procesul la depozit pentru maturare. După sfărâmarea superfosfatului este granulat prin super siropare cu apă. Se pulverizează apa. Materialul semifluid. Superfosfatul obţinut are un conţinut în P₂O₅ asimilabil de 16% la ieşire din camera de reacţie şi de 18% după maturare. Superfosfatul tăiat de cuţitele caruselului ajunge în conducta centrală printro deschidere largă a acestora. Picăturile de apă formează prin umezirea superfosfatului nuclee de granulare.V 1. Cu utilajul folosit la granularea superfosfatului se pot obţine îngrăşăminte granulate mixte. în care se separă trei clase de granule: cele mai mari de 4mm sunt sfărâmate in concasoarul cu valţuri 9 şi trimise din nou la baza elevatorului.este târâtă de un carusel 2. intră printr-un tub introdus în deschizătura capacului. în care circulă în echicurent cu gazele de ardere provenite din camera de combustie 6. prin rostogolirea acestora materialul fin aderă la ele mărindu-le. iar cele mai mici de 1mm sunt duse cu transportorul elicoidal 11 la buncărul de alimentare 1.2 Anexa 3) superfosfatul măcinat şi neutralizat este adus într-un buncăr de alimentare 1. cu dipozitivul de dozare 4 aducându-se superfosfatul la o umiditate de 16 – 19%. În timpul rotaţiei camerei masa de superfosfat se întăreşte şi când ajunge la sfârşitul cursei. De capacul camerei este suspendat un perete despărţitor vertical 1. îl dozează în granulatorul tobă 3. spălătorul 13 si separatorul de picături 14 si reluate în atmosferă. de unde o bandă tranportoare 2. alcătuit dintr-un cilindru care se roteşte pe un ax vertical în sensul iners de rotaţie a camerei. După acest principiu funcţionează. folosite în ţara noastră. care conţine circa 4 – 6% aciditatea şi 9 – 11% umiditate. Caruselul se roteşte cu o viteză de 8 – 10 ture/minut.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE prin garnitura de la baza camerei. Gazele degajate în timpul reacţiei sunt evacuate prin orificiul din capacul camerei în conducta ce le duce la instalaţia de absorbţie cu apă. granulatoarele cu tobă şi cu taler înclinat. Superfosfatul cu o umiditate sub 3% este ridicat de decantorul 7 la sita dublă 8. cele cuprinse intre 1 si 4mm sunt duse cu banda transportoare 15 la însăcnire. fix. Între cameră şi capac se află o garnitură de cauciuc. b) Superfosfatul concentrat Pentru fabricarea superfosfatului concentrat (lipsit de CaSO₄) atacul fosfaţilor naturali se face cu H₃PO₄. Bazele din uscător sunt aspirate de ventilatorul 12 prin bateria de cicloane 10.

când se foloseşte acid de 45 – 50%. folosind acid fosforic cu 38% sau procedee fără camere (metoda uscată). deoarece scad cheltuielile de transport.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE Superfosfatul concentrat conţine circa 45 – 50% P₂O₅ asimilabil. încorporare în sol. depozitare. Instalaţiile de obţinere a suprfosfatului concentrat pot fi cu camere.5 – 2% şi umiditatea 2 – 4%. 10 . 1. este mai puţin hidroscopic. având aciditate liberă de 1. este mai rentabil decât superfosfatul simplu. etc. Instalaţia de obţinere pe cale uscată a superfosfatului concentrat este redată in fig.4 (Anexa 4). Superfosfatul concentrat se bazează numai sub formă granulată mai mare în substanţă activă.

soluţiile trebuie concentrate până la 99. iar în prezenţa azotatului de amoniu solubilitatea creşte.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE CAPITOLUL 3 ÎNGRĂŞĂMINTE CU AZOT Ureea [CO(NH₂)₂] – este cel mai răspândit îngrăşământ cu azot. este incoloră. iar biuretul este dăunător plantelor. Procesele industriale de obţinere a ureei se deosebescnu numai prin parametrii tehnologici. Din soluţiile de 90 – 98% prin răcire. Ele se clasifică în: − procedee fără reciclare (circuit deschis) − procedee cu reciclare parţială (circuit semideschis) 11 . dar şi prin modul cum se realizează amoniacul şi dioxidul de carbon nereacţionat. deoarece se pierd cantităţi mari de NH₃ şi CO₂. se obţine uree cristalizată. Pentru a fabrica ureea granulată. fără miros. rezultat la purificarea gazului de sinteză.5%. ●Fazele de obţinere a îngrăşămintelor sunt: − sinteza ureei − evaporarea soluţiilor de uree − cristalizarea − granularea ureei Sinteza ureei : dioxidul de carbon (CO₂) şi amoniac (NH₃) are loc în două faze: formarea carbonului de amoniu şi deshidratarea acestuia: 2NH₃ + CO₂↔ NH₂COONH₄ – Q₁ NH₂COONH₄ ↔ CO(NH₂)₂ + H₂O + Q₂ Se lucrează între 135 şi 380 da N_/cm² la 5 temperatură de 180° – 190°C. În sol ureea este cu uşurinţă transformată de către bacterii ureolitice. Se dizolvă bine în apă. care asigură o viteză satisfăcătoare a reacţiei de transformare a carbonatului de amoniu de uree. hidroscopică. Evaporarea soluţiilor trebuie să se efectueze astfel încât să se evite reacţiile de formare a biuretului şi hidroliza ureei. Granularea se realizează în turnuri de granulare sau în granulatoare cu taler. Peste temperatura de 130°C se descompune în amoniac (NH₃) şi alioxid de C (CO₂). în carbonat de amoniu. Ureea se fabrică în cadrul uzinelor complexe de produse cu azot. reprezintă 40 – 46% din totalul acestora. care este instabil şi eliberează amoniacul. La temperaturi şi nivele de umiditate optime. cu amoniac sintetic şi bioxid de carbon rezidual. ● Cristalizarea şi granularea ureei Cristalizarea se efectuează în răcoritoare su şnec cu manta de răcire cu apă (sau aer direct). hidroliza ureei se termină după 3 – 6 zile de la încorporarea în sol.

azotul este recombinat în parte sub formă de acid azotic şi azotiţi. imporatanţa utilizării îngrăşămintelor este de necontestat. Cu această concentraţie trece intr-un rezervor de aici fie în tunul de concentraţie 6.5 C Anexa 5. azotul ca şi oxigenul fac un circuit în natură. O parte din azotul pe care îl conţin acesta se întoarce în sol. Pentru descompunerea carbonatului soluţia se destinde şi se încălzeşte într-o coloană 2. În atmosferă. Rezultatele obţinute pe plan mondial demonstrează că fertilizarea 12 . fie într-un cristalizator. − ÎNGRĂŞĂMINTE SIMPLE CU AZOT Azotul este unul din elementele chimice principale care intră în corpurile plantelor. În cazul agriculturii moderne. se recuperează apoi prin desorbţie în coloana 5 şi după comprimare. a alcoloizilor şi a unor glucezizi şi fosfatici. carbonat şi carbonat de amoniu netransformat. cum sunt leguminoasele. dar altă parte se degajează în atmosferă. se introduc continuu în reactorul 1 (numit şi coloană de viteză). Cele mai multe plante iau azotul din rădăcinile lor din sol. însă cea mai mare nevoie imperioasă de azot o au plantele pentru nutriţia lor. a clorofilei. Soluţia de uree care depăşeşte coloana de distilare este încălzită în preîncălzitorul 3 şi apoi concentrată (până la 90 – 98%) în evaporatorul 4. unde se găseşte sub formă de diferiţi azotaţi solubili în apă. Astfel. respectiv în coloana 4. se recirculă. se folosesc în prezent azotatul de amoniu si nitrocalcomoniul. animalelor şi oamenilor. Deoarece azotul ia parte activă la procesul de creştere a plantelor. Amoniacul şi bioxidul de carbon comprimate. folosesc direct azotul din aer pentru hrana lor. Deşi în atmosferă se găseşte o uriaşă rezervă de azot. O altă schemă de principiu a unei instalatii pentru fabricarea ureei se reprezintă în figura1. care este un amestec de azotat de amoniu şi calcar. După moarte organismele animale şi vegetale se descompun. sub influenţa descărcărilor electrice. Pentru a asigura o producţie calitativă şi cantitativă bună. care ajung din nou în pământ. Într-un sol lipsit de combinaţiile azotului. numai unele plante.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE procedee cu reciclare totală (circuit închis) Schema procesului de obţinere a ureei prin procedeul cu circuit închis este redată în figura 1. cu toate că în atmosferă există o mare cantitate de azot.6 (anexa 6). Din reactor rezultă o soluţie care conţine uree. plantele se ofilesc cu timpul şi mor. cantităţile de azot luate de plante din terenurile cultivate trebuie redate acestor terenuri. Aceasta are efecte dăunătoare mai ales asupra plantaţiilor de pomi fructiferi şi asupra cerealelor de toamnă. La noi în ţară. În acest scop se folosesc îngrăşăminte cu azot. Azotul intră în compoziţia protidelor. Gazul reţinut în absorbant. dintre îngrăşămintele minerale cu azot. îngrăşămintele minerale cu azot se aplică mai ales în prima jumătate a perioadei de creştere şi dezvoltare a plantelor. Când plantele ajung spre maturitate o nutritie abundentă a lor cu azot întârzie coacerea.

Fără o fertilizare corespunzătoare nu se poate realiza valorificarea potenţialului productiv al noilor orgamisme biologice create de geneticieni si amelioratori. dacă fertilizarea cu azot este măsura cea mai importantă pentru sporirea productiei agricole. la nivelul rocilor primare. În astfel de condiţii este necesar să se examineze cu atenţie condiţia valorificării îngrăşpmintelor minerale. O cantitate importantă de azot conţine apa oceanelor şi mărilor. a zecea parte intră în structura organismelor vii vegetale şi animale. cât şi prin ponderea sa. iar producţiile obţinute în diferite ţări ale lumii sunt strâns corelate cu cantităţile de îngrăşăminte folosite. Dintre îngrăşăminte. Apare aici folosirea unor plante cu potenţial ridicat de producţie şi asigurarea celor mai bune condiţii de dezvoltare a culturilor prin tehnologii agricole superioare. La nivelul superior al scoartei terestre cantitatea de azot reprezintă în jur de 100*10³ tone. a căror concentraţie în azotul dizolvat poate fi apreciat la 5 – 10mg/l. prin legătura sa directă cu sporirea potenţialului de fertilitate al solurilor şi totodată o măsură de prevedere dat fiind epuizarea de resurse de rocă fosfatică. 13 . Este cunoscut faptul că industria producătoare de îngrăşăminte cu azot este o mare consumatoare de energie. pentru a obţine randamentul maxim posibil în urma folosirii lor.2% din cantitatea totală. iar restul se găseşte în humusul din sol şi în substanţa organică parţial descompusă. În scoarţa terestră. azotul intră în cea mai mare parte în constituţia rocilor sedimentare în proporţie de aproximativ 0. asigurarea fosfatului reprezintă o investiţie pe termen lung. Se atrage în special atenţia fertilizarii corespunzătoare cu fosfor. Satisfacerea plenară a nevoilor alimentare ale populaţiei mereu crescânde. Toate aceste probleme sunt legate de asigurarea unei eficienţe sporite a fertilizării minerale cu azot. Azotul este răspândit în natură fiind întâlnit în toate mediile naturale. Ponderea cea mai ridicată se găseşte în profunzimea potasiului. O însemnată cantitate de azot mai ales sub formă de nitraţi este conţinută în apele freatice. precum şi a unora dintre materiile prime necesare industriei. în exclusivitate sub formă gazoasă. Apa râurilor şi fluviilor. ca rezultat al proceselor de spălare de la suprafaţa pământului. celelalte elemente componente îşi au rolul nutriţia plantelor şi în sporirea cantităţii şi calităţii producţiilor.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE contribuie cu 40% la creşterea recoltelor pe unitatea de suprafaţă. dar consumul de hidrocarburi necesare reducerii azotatului atmosferic rămâne încă ridicat şi cu mare probabilitate s-a atins în această direcţie o anumită limită. Este adevărat că unele procese industriale dezvoltate mai ales în ultimul timp în Japonia au putut scădea temperatura cerută pentru sinteza amoniacului la 300% şi presiunea la 30 de atmosfere. Din această cantitate. Într-un anume sens se poate afirma chiar că îngrăşămintele minerale azotate reprezintă energie concentrată. azotul ocupă rolul principal atât aportul său în determinarea sporului de recoltă. depind însă în mare măsură de asigurarea cantităţii corespunzătoare de azot. reprezintă de asemenea un rezervor important de azot mineral. Se întelege că alături de azot.

Producţia sa reprezenta în anul 1975 numai 8% din totalul producţiei mondiale de îngrăşământ mineral cu azot având şi în conţinut tendinţa de scădere. Amoniacul anhidru prezintă avantajul unui conţinut ridicat de azot. toamna si primăvara. Azotul amoniacal se poate găsi în sol sub formă schimbată sau neschimbată. cristalină. Amoniacaţii sunt ape amoniacale în care s-au diyolvat şi săruri cu azot ca NH₄NO₃. Cel schimbabil are o existenţă limitată. Formele minerale sunt în principal reprezentate de sărurile de amoniu (NH₄). Azotatul de amoniu (NO₃NH₄) este o substanţă albă. Fabricarea azotatului de amoniu se bazează pe neutralitatea acidului azotic cu bamoniu conform reacţiei: HNO₂ + NH₃ → NH₄NO₃ – Q Amoniacul se poate aplica ca îngrăşământ lichid sub trei forme: anhidru. solubil în apă şi cristalizează în sistemul cubic. în timp ce agricultura le administreayă de două ori pe an. Pentru evitarea pierderilor prin volatilizare. Utilizarea îngrăşămintelor lichide cu azot. este solubil în apă. Are o reacţie fiziologică acidă din care cauză se recomandă numai pe terenurile saturate în baze. pentru dezvoltarea NH₃ în apă. Caracterul neschimbabil este mai ales determinat de includerea ionului în silicaţii primari. unde ocupă această formă şi în solurile cu conţinut ridicat de argilă de tipul ititului sau vermiculitului. fiind rapid transformat de unele microorganisme nitrificatoare (nitribacterii) în nitriţi sau absorbite ca atare de plante. Azotatul de amoniu (Amoniacul): Amoniacul este cel mai răspândit şi bogat îngrăşământ cu azot (82.25%N). soluţie şi ca amoniacaţi.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE În atmosferă azotul ocupă 78% din volum şi este uniform răspândit până la înalţimea de 16 km. Ca(NO₃)₂ sau uree. se recomandă administrarea în sol la adâncimea de minimum 6 – 8cm. Prin incălzire la peste 32ºC cristalele îşi măresc volumul cu 3%. prezintă dificultatea depozitării deoarece industria îngrăşăminte tot timpul anului. Amoniacul în soluţie apoasă de 20 – 25% este numit apă amoniacală. de nitriţi (NO¯) şi nitraţi (NO₂¯). În sol azotul se găseşte sub formă minerală cât şi organică. Apa amoniacală (NH₄OH) conţine 16 – 22%N. care se cristalizează în funcţie de temperatură în cinci sisteme. bioxidul de azot (NO₂). monoxidul de azot (NO) şi azotatul molecular (N=N). Este un compus stabil. Formele neschimbabile pot fi întâlnite frecvent în sol. iar peste 300ºC. 14 . Conţinutul său redus în azot nu-l mai face însă astăzi competitiv. Sulfatul de amoniu [(NH₄)₂SO₄] a fost o lungă perioadă îngrăşământul cu azot dominant. apare pericolul de explozie. având un continut total de azot de 38%. începând cu 100ºC se descompune. Se obţine. dar şi dezavantajul necesităţii depozitării lui la presiune. Clorura de amoniu (NH₄Cl) are un conţinut de 26%N. Mai poate fi întâlnit şi azot sub formă gazoasă ca: protoxidul de azot (NO).

15 .FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE Folosirea clorurii de amoniu este limitată şi de tonicitatea ionului de clor foarte energică asupra bacteriilor nutrificatoare. În aceste condiţii trecerea ionilor de amoniu în ioni nitrici se desfăşoară foarte bine.

Încă de mult s-a cunoscut de către agricultori că prin folosirea cenuşii plantelor. cartofii. sulfatul de potasiu. Lipsa sărurilor de potasiu din sol întârzie creşterea şi dezvoltarea plantelor. Potasiul este un element chimic foarte imporatnt pentru nutriţia plantelor. În special cenuşa tulpinii de floarea-soarelui conţine o cantitate mare de săruri de potasiu faţă de cenuşa de plante sau aceea pe care o avem in gospodărie. azotatul de potasiu. inul. de sfeclă de zahăr. De asemenea. rezultată din arderea lemnelor sau a altor substanţe vegetale. de exemplu: floarea-soarelui. planta de cultură.2. prin rădăcini. cânepa şi altele absorb în cantităţi mari sărurile de potasiu din sol. 4.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE CAPITOLUL 4 4. Această proporţie interesează producţia natională care stabileşte raportul în funcţie de tehnologia de fabricaţie. Dacă îngrăşămintele complexe se produc numai pe baza unor reacţii chimice. Ponderea îngrăşămintelor complexe a crescut in ultimii ani substanţial. structura culturilor. fosfor. de rapiţă. cât şi cantitativ. Îngrăşămintele potasice se aplică şi pe păşuni şi pe fâneţe. în ultima perioadă o importanţă tot mai mare o capătă îngrăşămintele mixte. Plantele iau. potasiu).1. Îngrăşămintele potasice sunt săruri minerale ca de exemplu: clorura de potasiu. El ajută la creşterea şi la dezvoltarea rădăcinilor. săruri de potasiu din sol. pomii fructiferi şi viţa de vie consumă săruri de potasiu. Ele se folosesc la culturile de floarea-soarelui. după coasă. Codul îngrăşămintelor complexe se bazează pe mărimea concentraţiei individuale. Unele plante cum sunt. sfecla de zahăr. cartofi. Îngrăşămintele mixte sunt solicitate 16 . 10% potasiu este codificat 20-10-10.ÎNGRĂŞĂMINTE CU POTASIU Îngrăşămintele cu potasiu mai pot fi denumite îngrăşăminte potasice. Îngrăşămintele potasice ridică producţia agricolă atât calitativ. Un îngrăşământ cu 20% azot. de plante textile. Acestea se realizează în forma unor amestecuri organiceîntre ingrăşăminte simple sau între cele simple şi cele complexe. costuri. etc. condiţiile pedoclimatice specifice. a tulpinii si a frunzelor plantelor şi contribuie la îmbunătăţirea calităţii recoltelor.ÎNGRĂŞĂMINTE COMPLEXE Îngrăşămintele complexe sunt compuşi minerali ce conţin două sau mai multe elemente nutritive (azot. etc. care conţin saruri de potasiu se pot spori recoltele culturilor agricole. În acelaşi timp a crescut şi ponderea unor elemente încorporate în aceste îngrăşăminte şi în primul rând a azotului. Agrotehnica modernă foloseşte într-o măsură mare îngrăşămintele cu potasiu care se fabrică în uzinele chimice. Nu există o standardizare pe plan mondial în ceea ce priveşte raportul dintre elementele îngrăşămintelor.

− administrarea fracţionată. Rolul principal al îngrăşămintelor. sau odată cu semănatul sau plantatul. si. − fertilizarea extraradiculară sau foliară. − administrarea cu apă de irigare. atât pe adâncime cât şi ca mod de distribuire. În astfel de situaţii trebuie luate măsuri speciale de reglare a debitelor şi concentraţiilor de îngrăşământ din apa de irigare pentru diminuarea sau evitarea totală a acestor pierderi. d) Aplicarea extraradiculară (foliară) a îngrăşămintelor 17 . la semănat sau în cursul perioadei de vegetatie la culturile prăşitoare. Prin această metodă s-au obţinut cele mai ridicate recolte de porumb. pentru aceasta. trebuie să fie cât mai aproape de zona activă de absorbţie a rădăcinilor. − administrarea localizată pe rând.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE din ce în ce mai mult de agricultori. Maşinile speciale folosite în acest scop permit administrarea îngrăşămintelor odată cu sămânţa la o distanţă laterală de 3-5 cm şi la 2-4 cm sub nivelul acestuia. c) Administrarea cu apă de irigare La administrarea cu apa de irigare a îngrăşămintelor volatile cum este amoniacul şi apele amoniacale pot surveni pierderi ale acestora prin volatizare. planta de cultură. tipul de îngrăşământ etc. Metodele de aplicare a îngrăşămintelor trebuie să ia în considerare o serie de factori importanţi ca: tipul de sol. Din acest punct de vedere. Este recomandată îmbinarea metodei de administrare prin împrăştiere a îngrăşămintelor cu aplicarea localizată pe rând. Astfel de probleme ridică în primul rând ureea şi îngrăşământul cu azot amoniacal. Împrăştirea îngrăşămintelor la suprafaţa solului se face înainte de semănat (îngrăşarea de bază) când este asociată cu lucrările mecanice de bază ale solului. Prin aplicarea unor doze succesive de azot la semănatul şi înfloritul hibrizilor de porumb “Fundulea 330” şi “Fundulea 335” autorii au obţinut sporuri de recoltă superioară comparativ cu cele obţinute doar prin aplicarea îngrăşămintelor la semănat. pentru a se evita pierderile prin volatizare. b) Administrarea localizată a îngrăşămintelor Se execută în scopul de a asigura plantele încă din primele faze de vegetaţie cu elementele nutritive necesare unei creşteri şi dezvoltări normale. Principalele metode de administrare a îngrăşămintelor sunt: − prin împrăştiere la suprafaţa solului şi încorporarea lor prin lucrare. ca urmare a avantajelor oferite în posibilitatea de realizare a unor raporturi NPK cât mai apropiate de cerinţele fiecărei culturi în parte. precizarea metodei de încorporare are o importanţă deosebită. Această metodă este condiţionată uneori de încorporarea imediată a îngrăşământului în sol. este acela de suplimentare a cerintelor nutritive vegetale. a) Administrarea îngrăşămintelor prin împrăştiere Este cea mai răspândită şi se foloseste la majoritatea formelor de îngrăşământ.

Granulele peste 4mm se mărunţesc în concasor (7) şi se reintroduc la faza de neutralizare împreună cu partea finală de la sortare. 10:15:20. care poate varia astfel: 14:14:14. buruienilor sau dăunatorilor. În timpul neutralizării are loc evaporarea soluţiei. sulfaţi de amoniu sau potasiu. − fertilizare foliară. În amortizor (2) are loc netralizarea cu amoniac la 90-100°C. După metoda de înepărtare a azotului de calciu procedeele de obţinere a îngrăşămintelor complexe se împart în: − procedeul nitric. după care se sortează pe sitele vibratoare (6). în cazul când se adaugă inhibitori de retrogradare (compuşi cu fier. se răcesc în uscătorul cu aer (5). în care separarea Ca(NO₃)₂ se face prin cristalizarea la rece. Obtinerea nitrofosfaţilor Obţinerea nitrofosfaţilor poate fi exprimată prin reacţia: Ca₅F(PO₄) + 10HNO₃ = 5Ca(NO₃)₂ + 3H₃PO₄ + HF La valorile pH-ului mai mare de 6. precum şi fosfaţii de amoniu obţinuţi din acid fosforic şi amoniac. Sunt două categorii de îngrăşăminte complexe: nitrofosfaţii obţinuţi prin descompunerea fosfatilor cu acid azotic sau în amestec cu alţi acizi (sulfuric. sau chiar la pH=9. Metoda poate avea diferite variante: − fertilizare foliară (extraradiculară) integrală. Granulele se usucă în uscător (4). În figura 1. Aplicarea foliară a îngrăşămintelor nu rdică probleme tehnice dificile. − procedeul nitrosulfuric în care excesul de azotat de calciu se leagă sub formă de sulfat de calciu cu acid sulfuric. nichel. acid fosforic de concentraţie 40-50% şi fosfat. − procedeul nitrocarbonic. până la pH=4.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE Această metodă este nouă şi a apărut ca o preocupare a creşterii coeficientului de utilizare a îngrăşămintelor. se aplică în caz de nevoie.5 apare fosfatul tricalcic neasimilabil (retrogradarea îngrăşământului). care se poate granula în tambur (3). 17:17:17. Acestea pot fi pulverizate fin la cerealele păioase. 18 . Tot de la baza de neutralizare se adaugă si cristale de clorură de clorură de potasiu pentru obţinerea raportului N:P:K stabilit. aluminiu). în care azotatul de calciu este eliminat sub formă de CaCO₃ cu ajutorul dioxidului de carbon în faza de neutralizare. reacţionează în reactoarele în serie (1). de obţinere a unui randament de producţie superior celui obtinut convenţional. etc. Granulele între 2 si 4 mm reprezintă produsul finit cu un conţinut de N:P₂O₅:K₂O. la 35-45°C sub agitare timp de 1-2 ore. folosite în combaterea bolilor. fosforic). Aceste îngrăşăminte sunt asociate cu diferite substanţe fitofarmaceutice. − fertilizare foliară suplimentară. 1.7 (Anexa 7) se prezintă schema tehnologică a procedeului nitrofosforic. se aplică atât foliar cât şi la sol. Excesul de azotat de calciu se elimină înainte de neutralizarea cu amoniac. Amestecul de acid azotic. deoarece este higroscopic. obţinându-se o pulpă. în care întreaga doză de îngrăşământ se aplică numai foliar. magneziu. mangan.

Aşa. azot. Astfel. sunt luate de plante. după lipsadin sol a substantelor nutritive şi după felul plantelor care se însămânţează. Se folosesc însă în cantităţi tot mai mari substanţe chimice. Aici se continuă neutralizarea până la pH=9. Anexa 8) constă din neutralizarea acidului fosforic la fosfat monoamoniacal în vasul de reactie (1). Îngrăşămintele minerale se aplică în cantităţi diferite. Alte substanţe ca: potasiu. Unele substanţe sunt consumate de plante în cantităţi mici. materialul se asortează pe sitele vibratoare (5).1. În sol există aproape toate substantele necesare pentru nutriţia plantelor. Pulpa rezultată se introduce în granulator (2). se utilizează gunoiul de grajd fermentat. boli sau la alte condiţii nefavorabile pentru creşterea şi dezvoltarea lor. Fosfaţii de amoniu Fosfaţii de amoniu se obţin prin neutralizarea acidului fosforic de extracţie cu amoniac în două faze: H₃PO₄ + NH₃ = NH₄H₂PO₄ – Q₁ NH₄H₂PO₄ + NH₃ = (NH₄)₂HPO₄ – Q₂ Fosfatul diamoniacal este stabil până la 70°C. Pentru ca să se inlocuiască substanţele consumate de plante şi pentru ca să se mărească cantitatea substanţelor nutritive din sol. unde se recirculă produs uscat în proporţie dublă faţă de cantitatea de reactanţi. când se formează fosfat diamoniu (temperatura de 90°C). în cantităţi mari din soluţiile sărurilor care se află în pământ. prin rădăcini. iar fosfatul monoamoniacal până la 125°C. iar utilul.. Partea fină se returnează la granulator. Din amortizorul granulator. Refuzul pe sitele de 4mm se concasează în concasor (6) şi se resitează.5 – 5. fosfor etc. de 19 . între 2 si 4mm se ambalează. care se numesc îngrăşăminte minerale. Îngrăşămintele naturale mai au proprietatea că măresc rezistenţa plantelor la ger. După uscare..3. plantele îşi iau hrana din aer prin frunze şi din sol prin rădăcini. Procedeul industrial (fig. plantele iau bioxidul de carbon prin procesul asimilaţiei clorofiliene si oxigenul prin procesul respiraţiei. prin barbotare cu amoniac gazos până la pH=5. Ele sporesc producţia agricolă şi îmbunatatesc calitatea plantelor cultivate. materialul intră în uscătorul (3) încălzit cu aer la 130°C în contracurent cu produsul.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE 2.ÎNGRĂŞĂMINTE MINERALE Pentru viaţa. vânt. Din aer. în agricultură se folosesc îngrăşăminte. care este un îngrăşământ agricol natural. secetă.8. Îngrăşămintele minerale sunt substanţe chimice fabricate care se introduc în sol pentru a îmbunătăţi nutritia plantelor. creşterea şi dezvoltarea lor.7 la temperatura de 125°C. 4.

Cantităţi tot mai mari de îngrăşăminte minerale sunt indispensabile obţinerii unei recolte bogate superioare. duşumeaua. productia de grâu la hectar creşte considerabil. Îngrăşămintele minerale sunt îndeosebi săruri ale acizilor: azotic. el poartă numele de îngrăşământ mineral complex sau mixt. Sunt unele îngrăşăminte minerale care contin acizi liberi de care trebuie să tinem seama la depozitarea ţi manipularea lor (superfosfatul de exemplu). Astfel de îngrăşăminte minerale. iar când temperatura din depozit se ridică pierd surplusul de umiditate şi se transformă într-o masă compactă bolovănoasă. care se degajă în atmosferă. natriu etc. nevoie mai mare de îngrăşăminte minerale au terenurile de deal şi munte. calciu. se transformă cu timpul într. Acizii liberi din aceste îngrăşăminte atacă ambalajul. a fost amestecat azotatul de amoniu (de exemplu cu paie. îmbrăcămintea şi pielea persoanelor care manipulează aceste îngrăşăminte. Aglomerarea este proprietatea unor îngrăşăminte minerale care. mijloacele de transport. fosfor. industria de îngrăşăminte 20 . Deoarece sporirea producţiei agricole este legată de folosirea unor cantităti corespunzătoare de îngrăşăminte organice şi minerale. pleavă sau frunze) şi care putrezind. absorb umiditatea din aer. Unele îngrăşăminte minerale absorb umiditatea din aer. din neglijenţă. potasiu.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE exemplu. adică ele sunt higroscopice. sunt culturile de porumb. aglomerarea. care cer cantităţi mai mari de îngrăşăminte minerale. Importanţa producerii îngrăşămintelor minerale în tara noastră Culturile intense epuizează repede rezervele soluluiîn potasiu. azotatul de amoniu se descompune cu explozie. dezvoltă căldură. sulfuric şi clorhidric. dacă sunt păstrate în încăperi uscate şi în anumite condiţii. greu de sfărâmat (de exemplu azotatul de amoniu). conţinutul în acizi liberi şi proprietatea de a se descompune.o masă umedă. Ridicarea temperaturii poate fi provocată şi de unele impurităţi cu care. floarea-soarelui şi altele. greu de răspândit. Când acelasi îngrăşământ mineral conţine două sau mai multe elemente chimice cu rol în nutriţia plantelor. Pe de altă parte. azot şi fosfor. Unele îngrăşăminte minerale. În cursul transportului si în timpul depozitarii se pot pierde etichetele ambalajelor îngrăşămintelor minerale şi astfel să nu se cunoască felul îngrăşământului mineral. Fosforic. fiind higroscopice. cum sunt azotaţii. sfeclă de zahăr. prin încălzire se descompun şi produc gaze toxice. care sunt spălate mai mult de ploi şi sunt mai sărace în substanţe nutritive. părtile metalice ale maşinilor cu care se împrăştie pe sol. Cele mai importante proprietăţi privind păstrarea şi amestecarea îngrăşămintelor sunt: higrocospicitatea. De aici se observă necesitatea împrospătării acestor rezerve prin adaosuri de îngrăşăminte minerale. Când temperatura este mai mare (300°C). Ele conţin în molecula lor elementele chimice de care au nevoie plantele pentru creşterea şi dezvoltarea lor: azot. În practică s-a constatat că prin aplicarea de îngrăşăminte minerale.

21 . S-au construit uzine de îngrăşăminte minerale. Procesele de fabricaţie în aceste uzine sunt mecanizate şi automatizate. dotate cu instalaţii moderne.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE minerale a cunoscut o mare dezvoltare la noi în ţară. compostul şi altele. Cele mai naturale îngrăşăminte sunt: gunoiul de grajd.

adică de descompunere a proteinelor şi a altor compuşi organici). aceste denumiri desemnând procesul de fermentare (compostare) a gunoiului de grajd în forma lor tradiţională. Produsul obţinut prin compostare se numeşte compost. Gunoiul de grajd supus procesului de fermentaţie este tot un compost. Compostarea este procesul de transformare pe cale biologică a deşeurilor din surse menajere sau industriale.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE CAPITOLUL 5 COMPOSTUL – ÎNGRĂŞĂMÂNT DIN DEŞEURI ORGANICE Efectele compostului bine fermentat şi încorporat în sol se manifestă printr-o serie de calităti la nivelul produselor obţinute. Din acest gunoi recolta va rezulta mai repede şi mult mai bună. Gunoiul de grajd este foarte bun pentru pământ. Compostul miroase a pământ reavăn. În stil ştiinţific. 22 . dar în vorbirea curentă I se spune gunoi fermentat sau putrezit. pentru desemnarea produselor de descompunere a deseurilor organice şi a dejecţiilor animalelor circulă doi termeni: fermentaţie (când este vorba de gunoi de grajd) şi compostare (atunci când alte materiale organice sunt aşezate în grămezi pentru a începe procesul de fermentare.

Acidul fosforic este un lichid siropos.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE CAPITOLUL 6 CONTROLUL FABRICAŢIEI ÎN DOMENIUL “INDUSTRIEI ÎNGRĂŞĂMINTELOR COMPLEXE” Analiza acidului fosforic În industria îngrăşămintelor cu fosfor. se înlocuieşte şi al doilea atom de hidrogen rezultând fosfat disodic conform reacţiei: NaH₂PO₄ + NaOH = Na₂HPO₄ + H₂O Cantitatea de acid fosforic conţinută în proba de analizat x calculează cu relaţia: xH₃PO₄ = M H₂PO₄ _ V·T = 1. acid clorhidric. magneziu. La fabricarea acidului fosforic prin tratarea apatitelor cu acid azotic se vor determina urmele de oxizi cu permanganat de potasiu. Conţinutul de acid fosforic se determină prin titrare cu hidroxid de sodiu în prezenţă de metioranj. urme de flour si metale ca fier.225VT 2· MNaOH în care: M – este masa moleculară V – volumul de NaOH utilizată (m³) T – titrul soluţiei de NaOH utilizată în g/cm³ Impurităţile se determină calitativ şi cantitativ prin metodele cunoscute în chimia analitică. aluminiu. 23 . când se neutralizează 1/3 din cantitatea de acid conform ecuaţiei: H₃PO₄ + NaOH = NaH₂PO₄ + H₂O Titrându-se în continuare în prezenţa fenolftaleinei. etc. sodiu. sau ca produs intermediar la prepararea sarurilor cu fosfor şi a ăngrăşămintelor simple sau mixte. potasiu. acidul fosforic este utilizat ca produs finit de industria alimentară şi de alte ramuri industriale. calciu. Cel tehnic conţine cantităţi mai mici sau mai mari de acid sulfuric sau acid azotic (rămaşi de la dezagregarea materiei prime).

În cazul otrăvirilor se îndepărtează substanţa din organism prin spălături stomacale prin supravegherea medicului. Rana se curăţă cu un tifon. laboratoarele. şi nu trebuie îndepărtate de pe rană cheagurile de sânge. Dacă acesta mişcă pleoapele. Respiraţia artificiala se aplică în toate cazurile de asfixiere şi intoxicatiile cu gaze. Este necesar să se ia măsuri de securitate pentru a proteja muncitorii şi îmbrăcămintea lor în timpul manipulării îngrăşămintelor. radiul. respiraţia artificială se întrerupe. Respiraţia artificială se face continuu în ritm de 15-20 respiraţii pe minut şi se observă mereu faţa accidentatului. nasului şi a gurii. cei care sunt în fabrică. Dacă accidentatul nu respiră i se face respiraţie artificială şi i se va da inhalare de oxigen. prin care să se schimbe aerul din încăperi. după care se va merge la medic. Toate clădirile industriale. Rana se acoperă cu material sterilizat şi se pansează cu tifon. iar pe timp umed atacă îmbrăcămintea şi încălţămintea. În cazul arsurii ochilor. iar peste hainele obisnuite să pună haine de protecţie sau cel puţin halate. Pentru ca îngrăşămintele să-şi păstreze proprietătile fizice şi chimice este necesar ca ele să fie adăpostite până la folosire în depozite minerale. potasiul sau sunt arsuri termice. La arsuri cu alcolii se spală locul cu o soluţie de aci acetic 1-2%. pentru spălarea lor se procedează turnând în continuu apă timp de zece minute. Stropirea pielii cu acizi sau baze concentrate produce întâi usturimi şi înroşirea pielii şi chiar a ţesutului în adâncime. fosforul. Din cauza prafului sau a gazelor care se degajă şi irită mucoasele ochilor. gazele sau vaporii nocivi. depozitele. trebuie să fie prevăzute cu ventilaţie naturală sau mecanică. Se deschid ferestrele şi uşile pentru a intra aerul. Este necesar ca muncitorii să poarte mănuşi. În cazul intoxicaţiilor cu gaze accidentatul se scoate de sub acţiunea gazelor toxice. îndepartând praful. Îngrăşămintele fosfatice irită pielea. 24 . În lipsa acestor substanţe nu se va întârzia spălarea din belşug cu apă. buzele sau face o mişcare de înghiţire. Arsurile pot fi provocate de substante chimice ca acizii şi bazele tari.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE CAPITOLUL 7 NORME DE PROTECŢIA MUNCII ÎN DOMENIUL “FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE” Primul ajutor care se acordă în caz de accidentare constă în măsuri preventive şi de imediate până la intervenţia medicului. trebuie să-şi acopere gura şi nasul cu bandaje de tifon şi să poarte ochelari de protecţie. Curăţirea şi pansarea rănilor are ca scop împiedicarea producerii unor infecţii.

FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE Ventilaţia naturală seface prin ferestre. Ventilaţia mecanică se realizează cu exhaustoare. guri de aerare. ejectoare sau orice alt aparat acţionat mecanic. care aspiră aerul viciat prin guri de aspiraţie amplasate în locuri potrivite. 25 . deflectoare. aşezate astfel încât pe de o parte să intre aerul proaspăt. Ventilatia mecanică are scopul de a ajuta şi completa ventilaţia naturală sau de a realiza singur schimbul de aer în acele încăperi care nu pot fi ventilate în mod natural. luminatoarea. iar pe de altă parte să iasă aerul viciat. ventilatoare.

Gheorghe Vlânţoiu. ing.FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE BIBLIOGRAFIE 1. Apostolache S. 26 . Bucureşti. Virginia Maria. Ileana Nicilescu. Mărinescu M. 2. 3. ing. 1980 (pagina 139-144). 1972 (pagina 257-271). – Manualul Laboratorului Chimist – (pagina 338-349). Petre Papacostea. Iovu – Industrii chimice – Editura Didactică şi Pedagogică. Gheorghe Ştefanic – Compostulîngrăşământ din deşeu organic – Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Prof. ing. Vlad Ionescu – Sisesti. Tiberiu Rodeanu – Tehnologia fabricării şi prelucrării produselor chimice – (pagina 65-75). M. Gheorghe Vlântoiu. 4. Constantin Petrescu – Chimie analitică – Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Dr. Partenie Silvia. Dr.. 1980. Bucureşti. 5. Ing.

FABRICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE 27 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->