Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de ieri şi de azi
Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ
2009
Coordonator de proiect: Maica Stareţă Schimonahia Varvara BLAGA
Comentariu şi tehnoredactare:
Monahiile Serafima DUTCOVICI şi Paisia SAVU
Lector de carte şi consilier editorial: Prof. Ana VÎRLAN
Bucureşti, Strada....................nr......................
Tel. 021/ 434.23.36
ISBN .........................................
Predoslovie
Istoria Mănăstirii Brădiţel este o pagină din Istoria Bisericii Ortodoxe de Răsărit
din România iar sfântul lăcaş străluceşte ca o piatră nestemată dintr-un şirag preţios.
Nădăjduind în ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Maicii Domnului – Acoperitoarea
tuturor, cu binecuvântarea noastră şi cu blagoslovenia şi îndrumarea Maicii Stareţe
Schimonahia Varvara Blaga, s-a dorit întocmirea unei scurte monografii a Sfântului
Aşezământ Monahal Brădiţel cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie)
şi Izvorul Tămăduirii – Vinerea Luminată.
Această scurtă istorie a Mănăstirii Brădiţel doreşte a preamări numele Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, aducându-i-se Împărătesei Cerului şi a Pământului umile
mulţumiri pentru noianul de minuni săvârşite aici în timpul celor opt decenii de existenţă.
Dorim ca lucrarea de faţă să fie şi un omagiu adus înaintaşilor, căci întreaga
vieţuire a obştii de la Brădiţel a fost o luptă mucenicească – atât pentru păstrarea Sfintei
Credinţe Strămoşeşti, pentru
respectarea legilor
statornicite de sfinţii 1996
începători ai vieţii
călugăreşti, cât şi pentru
construirea şi înflorirea
Sfintei Biserici.
Numai Bunul
Dumnezeu ştie cât a fost de
greu, însă jertfa măicuţelor
şi a celor ce le-au îndrumat
nu a fost zadarnică; ea a
odrăslit roadă iar de roade
ne bucurăm noi astăzi, cu
îngăduinţa Sfintei Treimi şi
a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu şi Pururea
Fecioarei Maria.
Acum este momentul să aducem cuvânt de mulţumire celor ce prin strădania lor au
aşezat prinosul dragostei şi al râvnei statornice la ctitorirea şi dăinuirea Sfintei Mănăstiri.
Dumnezeu să le răsplătească osteneala, făcându-i părtaşi ai cereştilor bunătăţi.
Cu nevredncie, rugăm pe Bunul Dumnezeu să îndrepteze şi să binecuvinteze paşii
oricărui suflet ce îL caută, spre Mănăstirea Brădiţel. Iar pelerinului ce va fi şi cititor al
acestor smerite rânduri îi dorim ca popasul de închinăciune la Sfânta Mănăstire Brădiţel
Neamţ să-i fie prilej de zidire sufletească, spre cunoaşterea credinţei noastre strămoşeşti, a
Adevăratei Ortodoxii.
5
Aşezarea geografică
Printre minunatele monumente mănăstireşti ce împodobesc
ţinutul Neamţului, se află şi Mănăstirea ,,Brădiţel”. Numele său
derivă de la omonimul culmii pe care este amplasată la o altitudine
de 578 m, culme ce separă cele două depresiuni subcarpatice: a
Ozanei la nord şi a Cracăului la sud. Construit într-o minunată
poiană înconjurată de pădure de fag, aşezământul monahal prezintă
mai degrabă aspectul unei cetăţi ce a căutat loc de apărare, de
refugiu.
Prin poziţia sa, mănăstirea este situată lateral faţă de drumul
principal, D.N. 15 C Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, distanţa dintre
centrul Municipiului Piatra Neamţ şi Brădiţel fiind de 30 km (vezi
harta). Aici trebuie avute în vedere drumurile de acces laterale care
se desprind din D.N. şi care pătrund până în mănăstire.
Cea mai bună variantă de acces o oferă drumul ce se
desprinde din centrul Comunei Bodeşti, traversează râul Cracău şi
se angajează într-un urcuş lent pe versantul stâng al văii până în
cumpănă. De aici, el se orientează spre N-V până la mănăstire.
Drumul măsoară o lungime de 10 km; este pietruit şi poate fi folosit
de autoturisme. Un alt traseu se desprinde din partea centrală a
localităţii Oşlobeni; acesta este mai scurt (5,5 km), dar nu poate fi
folosit decât pentru căruţe şi ca drum de picior. Există şi posibilităţi
de acces dinspre partea nordică, din localităţile legate de oraşul
Târgu Neamţ: Ghindăoani, Grumăzeşti şi Satul Ţolici. Toate aceste
rute nu pot fi folosite decât pentru căruţe şi ca drumuri de picior.
Prin urmare, le este indicat celor ce doresc să facă drumeţii la
Mănăstirea Brădiţel, să folosească drumul ce se desprinde din
localitatea Bodeşti (atunci când folosesc maşina), iar pentru ceilalţi
turişti, oricare dintre traseele mai sus menţionate.
6
7
Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ
15
Declar şi prin prezenta, în faţa clerului şi poporului din toate
parohiile şi mînăstirile de pe teritoriul Republicii Populare Romîne
că:
Eu, Arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea şi nesilit
de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea ce poporul a făcut în
persoana mea, de a fi şeful spiritual al acestei Biserici, Arhiereul
Ei, aşa cum am declarat Sfântului Sinod prin scrisoarea ce i-am
trimis prin Tribunalul capitalei R(epublicii) P(opulare) R(omâne) la
5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în revista Biserica Ortodoxă
Romînă, Buletinul Oficial al Sfîntului Sinod, Nr. 3-4/1956. -
Asupra acestei declaraţii publice nu am renunţat niciodată.-
Declar în faţa poporului drept credincios, că sunt şi rămîn
Arhiereul şi Şeful Spiritual ales al Bisericii Pravoslavnice
Tradiţionaliste de Răsărit, mărturisire ce o fac odată pentru
totdeauna. –
(S) Arhiereu şi Mitropolit,
† Galaction
16
Cu aceeaşi ocazie, părintele Glicherie
Tănase primeşte rangul de arhimandrit. Mai
târziu, părintele Glicherie şi arhimandriţii
Meftodie şi Evloghie vor fi hirotoniţi întru
arhierei de către Î.P.S. Mitropolitul Galaction.
După moartea Î.P.S. Galaction (în anul
1959), întâistătător al Bisericii rămâne P.S.
Glicherie, iar la 18 septembrie 1968 va fi
înscăunat oficial Arhiepiscop şi Mitropolit al
Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit. Î.P.S.
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Glicherie va
păstori Biserica până la 15 iunie 1985, ziua Î.P.S. Mitropolitul Glicherie
cu Î.P.S. Mitropolitul Calist
când trece la cele veşnice. al Greciei şi P.S. Chiprian
Ca urmare a unor viziuni avute de Î.P.S. de Oropos si Fili
Mitropolitul Vlasie şi de alţi monahi,
mormântul Î.P.S. Glicherie a fost deschis, găsindu-se moaşte frumos
mirositoare. Ele au fost spălate cu vin şi unse cu Sfântul şi Marele
Mir şi pregătite pentru canonizare. Aceasta s-a petrecut la 15 iunie
1999, adăugându-se astfel cu mare bucurie în sinaxar numele
Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul.
Sfântul Glicherie avea o înfăţişare plăcută, se purta smerit şi
umil, era neobişnuit de simplu, blând şi foarte cumpătat la vorbă. La
virtuţile sale se adăuga marea lui ascultare şi răbdare, strădania
continuă spre desăvârşire, rugăciunea minţii, înfrânarea de la
mâncare, neîmpotrivirea, alungarea supărării celorlalţi, sărăcia,
lipsa interesului pătimaş faţă de orice lucru necălugăresc, într-un
cuvânt viaţa sa duhovnicească înaltă.
În misiunea sa de întâistătător şi conducător duhovnicesc,
Î.P.S. Glicherie a păstrat cea mai mare smerenie şi şi-a sporit
răbdarea şi înfrânarea. Îşi cunoştea turma, oile sale cele gânditoare,
ştia care din ucenicii săi putea să sufere mustrarea şi care nu.
Cunoştea caracterul fiecăruia, darurile şi greşelile lui. Pe cei
neglijenţi sau neatenţi căuta să-i aducă la ordinea monahală şi la
disciplina îngerească prin convingere, şi mai puţin cu “toiagul”.
17
Adeseori zicea: ,,După punerea întreitei temelii a vieţii
monahale - adică tăierea voii, curăţia şi sărăcia - cei doi ochi ai
monahului sunt slujbele sale zilnice şi canonul său”. Dorea din
adâncul sufletului ca ucenicii săi să aibă vedere duhovnicească, ochi
sănătoşi şi curaţi, minte luminată de dulceaţa rugăciunii şi a căinţei.
De aceea, el se îngrijea de turma sa cu ochi neadormit.
Cu domiciliu forţat la
Răchitoasa 1970
18
Portrete ale Înalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit
Glicherie Tănase
- perioada 1980 - 1985 -
19
Portrete ale Înalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe
Române de Răsărit
Glicherie Tănase
- perioada 1980 - 1985
20
***
Istoria Mănăstirii Brădiţel Neamţ a mers paralel cu cea a
Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit. Periodizarea se poate realiza
din două puncte de vedere, după felul lucrării:
1. cea a zidirii Bisericii văzute, în care s-au conturat trei
perioade: 1927 - 1947, 1948 - 1988, 1989 - astăzi.
2. cea a zidirii Bisericii nevăzute, în care se urmăreşte latura
duhovnicească a vieţii: 1927 – 1968, viaţă de sine; 1969 – astăzi,
viaţă de obşte.
Perioada 1927-1947
Perioada 1948-1988
Maica stareţă
schimonahia Macaria Samoilă
s-a născut la 26 martie 1900,
în comuna Hangu judeţul
Neamţ, ca fiică a părinţilor
Gheorghe şi Ruxandra şi a
primit la botez numele Maria.
Pe măsură ce creştea ,,sporea
în înţelepciune şi har înaintea
lui Dumnezeu şi a
oamenilor” (Luca 2, 40). De
mic copil s-a remarcat prin
frumuseţea sa sufletească, căci
era sinceră, modestă, foarte
cuminte, respectuoasă,
iubitoare şi harnică.
24
La timpul potrivit, şoptindu-i în inimă ca o adiere lină, glasul
lui Dumnezeu a chemat-o spre înaltul său destin. S-a dovedit
vrednică de chemarea sa cerească, răspunzând cu înflăcărare: ,,Iată
roaba Domnului!”. Astfel, tânăra Maria în vârstă de numai 13 ani a
pornit cu îndrăzneală pe drumul vieţii de închinare. Toată dragostea
pământească a jertfit-o pentru dragostea de Dumnezeu. Pentru
majoritatea oamenilor, asemenea sacrificii sunt de neconceput, şi
mai ales pentru aceia care sunt mai mult ,,trup”. Înflăcărată de
dragostea pentru Hristos, tânăra ucenică a păşit cu îndrăzneală în
arenă, mănăstirea de metanie fiind Văratecul. Aici a îndeplinit cu
conştiinciozitate toate ascultările rânduite.
Calităţile vocale cu care a înzestrat-o Dumnezeu au ajutat-o
să înveţe muzica psaltică. Era foarte pricepută şi în arta broderiei. În
anul 1920, când a împlinit 20 de ani, părintele Evghenie Ungureanu
a tuns-o în monahism, în Mănăstirea Văratec, dându-i numele de
Macaria. A păstrat întotdeauna aceeaşi râvnă pe care a avut-o de la
început pentru viaţa călugărească. Trebuie să amintim că nici nu
împlinise 15 ani când a suferit o rană foarte dureroasă la mână. Şi-a
tăinuit boala cu foarte multă răbdare până ce infecţia a ajuns la os şi
i-a atacat nervul, rămânând cu mâna tremurândă toată viaţa. Şi
aceasta a făcut-o pentru că, dacă i-ar fi spus maicii sale
duhovniceşti, exista riscul de a o trimite acasă la părinţi, copilă fiind
încă.
În anul 1924, nevoind a primi schimbarea calendarului, a
plecat împreună cu monahia Magdalena Gliga în pădurea din
apropierea comunei Hangu - Neamţ unde şi-au făcut un bordei la
Chiţa Micaşi şi au locuit doi ani. De frica hoţilor care năvăleau pe
neaşteptate, s-au mutat la Mănăstirea Agapia Veche, deoarece acolo
mai erau măicuţe care nu primiseră noul calendar şi venea părintele
Pamvo pentru a săvârşi Sfânta Liturghie.
Urmărite de autorităţi, nu au putut rămâne prea mult nici aici
şi s-au retras în comuna Vânători Neamţ la Ioan Urzică unde au stat
o iarnă. De aici, au plecat la Pârâul Negru, la maica Minodora
Ursache ce pustnicea acolo şi au stat 3 luni.
25
S-au retras apoi într-un bordei părăsit la Sihla aproape de
locul de pustnicie al părinţilor Glicherie şi David. Aici au primit
mult sprijin duhovnicesc de la părintele Glicherie, prin cuvintele de
învăţătură ce le îndemnau la răbdare şi statornicie în credinţă. Se
ajutau reciproc, căci maicile ţeseau şiac (o stofă foarte groasă) iar
părinţii lucrau linguri şi puteau astfel să-şi procure câte ceva pentru
hrană. Dar şi acolo au năvălit hoţii, au furat tot ce au găsit, iar
maicile au fost nevoite să-şi caute alt loc de refugiu.
Au găsit un bordei nelocuit la Picioru Rău, aproape de Râşca
- Suceava, unde au stat trei ani. Dar şi pe acela l-a incendiat şeful
Ocolului Silvic şi, iarnă fiind, au fost nevoite să se retragă la maica
Marta Nistor din Mănăstirea Agapia din vale, până în primăvară. De
acolo, au plecat la Râpa lui Coroi unde şi-au făcut singure un
bordei. Participând la sfinţirea de la Buhalniţa - judeţul Neamţ, în
anul 1936, maicile sunt arestate şi ţinute timp de 9 săptămâni în
închisoarea din Piatra Neamţ. După eliberare, se retrag în bordeiul
de la Picioru Rău, unde rămân încă un an şi jumătate, timp în care
sunt chemate la tribunal şi interogate pentru ce nu se statornicesc
într-o mănăstire. Nesupunându-se hotărârii de a merge într-o
mănăstire în care se urma noul calendar, maicile sunt duse la
închisoarea Vărzăreşti, pentru doi ani. Aici au fost închise mai
multe măicuţe din Mănăstirea Brădiţel Neamţ (monahiile Arsenia
Archir, Teodula Aciocoiţei, Adriana Chiriloaiei) şi din alte mănăstiri
(monahiile Serafima şi Eufrasia de la Dobru - Neamţ).
Multe dintre ele au murit acolo. În fiecare zi maicile erau
scoase la apel iar acesta se făcea cu bătăi straşnice. Monahia Taisia
Săvoaia din mânăstirea noastră, văzând cum celelalte sunt bătute
zilnic, când i-a venit rândul a început să strige dând impresia că şi-a
ieşit din minţi. Jandarmii s-au speriat şi de atunci au încetat să le
mai bată. Erau obligate să lucreze în sărbătorile după calendarul
iulian şi, pentru că se opuneau, trebuiau să suporte consecinţele.
Nu putem trece cu vederea o altă întâmplare din închisoare
care evidenţiază calităţile maicii Macaria. Având o voce ca de înger
şi o memorie foarte bună, maica ştia multe cântări pe de rost.
26
Aşa a cântat împreună cu maica Magdalena în celula din
închisoare, ,,Slava” din Miercurea cea Mare ,,Doamne, femeia cea
păcătoasă…”, impresionându-i pe gardieni.
Dar cine poate descrie în cuvinte grozăviile vieţii de deţinut?
Toată amărăciunea din defăimări, jigniri, suferinţe trupeşti deveneau
dulceaţă duhovnicească, căci măicuţele au răbdat cu dragoste pentru
Mirele cel ceresc şi cu nădejdea răsplătirii veşnice. Cei care le-au
condamnat şi le-au asuprit nu vor înţelege niciodată aceste taine,
oameni ,,groşi” la minte fiind...
După eliberare, s-au retras în comuna Vânători la Ioan Urzică
unde au stat toată iarna. În primăvara anului 1944, în timpul celui
de-al doilea război mondial, s-au refugiat la Dealu Mare iar toamna
s-au întors în comuna Bodeşti Neamţ – locul natal al maicii
Magdalena, la familia Ioan Ursache. Aici au locuit trei ani.
Din nefericire, nu am putut aduna mai multe informaţii
despre această distinsă întâistătătoare a noastră şi, din această
cauză, descrierea este săracă şi nedemnă de persoana sfinţiei sale.
Prin faptele şi mai cu seamă prin îndatoririle sale monahale,
maica Macaria Samoilă a dat dovadă de multă punctualitate,
corectitudine exemplară şi bună rânduială. Şi aşa a fost până la
adânci bătrâneţi. Pe drapelul său de luptă duhovnicească avea scrisă
cu litere mari porunca Scripturii: ,,Fii cu luare aminte la tine
însuţi” (Deut. 15, 9). Era întotdeauna sobră, reţinută la vorbă,
măsurată la fapte şi de neclintit în aplecările inimii sale. Pe faţă i se
citea chibzuinţa şi se vedea că nu-şi lasă mintea să rătăcească
aiurea.
Era totdeauna vigilentă şi precaută: ,,Călugărul trebuie să fie
numai ochi, precum heruvimii şi serafimii”.
Avea şi virtutea modestiei într-o măsură foarte sporită. Era
simplă ca de trei ori fericitul Pavel cel simplu, o pildă de sfântă
simplitate ca Adam înainte de cădere, şi precum copiii nevinovaţi.
Viclenia, neîncrederea, făţărnicia, linguşeala sau alte patimi ascunse
n-au înnourat niciodată cerul sufletului său. Dacă îi spuneai ceva,
primea vorba aşa cum i-o spuneai, fără să adauge şi să scoată nimic
27
fără bănuieli sau judecată
ascunsă. Nu vedea nici un rău
la ceilalţi, pentru că în ea nu
mai era nici un rău.
Simplitatea îi dădea sufletului
său frumuseţe, căci frumuseţea
în chipul ei cel mai înalt este
deopotrivă cu simplitatea.
Dumnezeu, a cărui frumuseţe
nu poate fi descrisă în cuvinte,
este mai cu seamă simplu şi
necompus.
Însă frumuseţea sufletului
venea şi din virtutea fecioriei.
Sfânta Scriptură spune despre
cel ce se dăruieşte lui Dumnezeu şi este împodobit de curăţia
fecioriei că este ca un crin între mărăcini. Aceasta, deoarece crinul
se distinge prin puritatea, mireasma, prospeţimea şi voioşia sa.
,,După cum tămâia desfată mirosul, tot aşa Duhul Sfânt se desfată
în curăţie” (Sfântul Efrem Sirul). Fie ca şi în timpurile noastre atât
de grele, tulburi şi necurate, să mai înflorească încă florile dulci
mirositoare ale bunei-cuviinţe, cumpătării şi curăţiei.
Ca o desăvârşită egumenă ce era, maica Macaria dorea ca
atitudinea, atenţia şi cântarea maicilor să fie îngereşti. ,,Aşa cum
îngerii stau şi cântă Ziditorului, tot aşa şi noi trebuie să stăruim în
rugăciune” (Sfântul Efrem Sirul). Dorea ca toate maicile, fără
excepţie (doar dacă nu era vorba de vreo boală grea) să participe la
dumnezeieştile slujbe şi să se împărtăşească de preamărirea lui
Dumnezeu. Era trup şi suflet dăruit rugăciunii.
Avea ochii şi inima întotdeauna gata să ia parte la cântări şi
citiri şi să primească puterea cuvintelor Sfintei Scripturi, peste care
n-ar fi putut trece pe motiv de lene, dar cu care sufletul său hrănit
fiind, a putut ajunge la pocăinţă şi smerenie şi la luminarea
dumnezeiască a Duhului Sfânt.
28
Dintre toate cele şapte laude, cel mai mult iubea
miezonoptica. Timpul slujbei de la miezul nopţii este cel mai sfânt
din întreaga zi. Nimic nu este mai dulce ca rugăciunea. Sfântul Ioan
Gură de Aur spunea: ,,Cugetă cum în adâncul nopţii oamenii,
fiarele şi toate făpturile dorm. E o linişte adâncă şi numai tu
priveghezi şi vorbeşti de bunăvoie cu Domnul nostru al tuturor. E
somnul dulce? Dar nu-i mai dulce rugăciunea?”
Apoi, era de neînchipuit pentru sfinţia sa ca monahul să
lipsească de la trapeză, care este a doua biserică. Purtarea sa cu
maicile era părintească dar şi călugărească. Se străduia cu dragoste
curată să le introducă pe deplin în atmosfera vieţii monahale.
Surorile începătoare le asemăna cu lăstarii tineri ce se răsădesc în
grădina mănăstirii. ,,Când un lucrător foarte iscusit al pământului
vede o plantă mică şi firavă, o udă din belşug şi cheltuieşte mult
timp cu îngrijitul ei. Pe de altă parte, când vede că o plantă a
întârziat cu creşterea îi rupe frunzele de prisos de vreme ce sunt
gata uscate” (Sfânta Singlitichia, BEPES 35).
Dorinţa sa fierbinte pentru toţi, şi mai cu seamă pentru
începătoare, era să le întoarcă mintea şi inima către de viaţă
purtătorul Soare Hristos, tăindu-le voia proprie şi refuzându-le
orice altă legătură care le-ar putea stânjeni această sfântă unire. Nu
îngăduia noilor începătoare să iasă afară din mănăstire şi nici să ia
legătura cu familia sau să aibă discuţii cu vizitatorii. Se cultiva cu
multă minuţiozitate liniştea care trebuie să fie atmosfera firească a
oricărei mânăstiri - adevărat atelier de lucru pentru suflete. De
aceea, preacuvioasa maica stareţă Macaria a hotărât ca, atât cât va fi
viaţă în această mănăstire, să nu se primească musafiri pentru
odihnă ci numai închinători, iar la moartea sfinţiei sale a întărit
cuvântul neadmiţând nici o altă convenţie pentru viitor.
În cei 37 ani de păstorire duhovnicească, a dorit şi a luptat
pentru întărirea dragostei evanghelice între maici şi surori. Sufletul
ei era ca un soare de viaţă dătător care răspândea împrejur
călduroasele şi luminoasele raze ale blândeţii şi smereniei (cât de
binefăcătoare sunt aceste inimi în mijlocul societăţii confuze şi hăr-
29
ţuite, atât de jalnică în apostazia ei!). Maica stareţă Macaria aplica
metoda Sfântului Pahomie, căruia îngerul Domnului i-a poruncit:
,,Încălzeşte-i pe cei de lângă tine cu focul pe care Dumnezeu îl
aprinde în tine”.
A rămas neuitată în inimile ucenicelor sfinţiei sale, pentru că
a fost o iubitoare şi lucrătoare a celei mai înalte virtuţi călugăreşti –
smerita cugetare. A urmat Mirelui Hristos pentru a cărui dragoste a
iubit ,,a se smeri” în toată clipa şi în tot locul. Cuviosul Siluan
Athonitul (1866-1938) care prin harul Duhului Sfânt a gustat
cereasca dulceaţă a smereniei, scria: ,,O, smerenie a lui Hristos!
Roadele tale sunt dulci, pentru că nu sunt din lumea aceasta. O,
suflete smerit! Eşti ca o grădină înflorită, în mijlocul căreia se află
locaşuri minunate în care îi place Domnului să locuiască”.
30
Obştea Mănăstirii Brădiţel în 1978, cu ocazia sfinţirii Bisericii,
alături de Î.P.S. Silvestru Onofrei
32
În anul 1956, s-a turnat temelie din beton sub talpa de lemn
carbonizată şi în anul 1958, lăsându-se pereţii din lemn, s-au ridicat
pereţi din chirpici nears, făcuţi de maici din pământ şi paie. S-a
înlocuit şi acoperişul cu tablă şi s-au mai făcut şi unele modificări,
dându-se mai clar formă Sfântului Altar şi strănilor. Cimentată
frumos pe dinafară, Biserica ia aspect atrăgător, iar maicile se vor
bucura de ea mai multă vreme.
Cu darul Sfintei Treimi, se adunaseră aproape 100 de
măicuţe. Dragostea pentru Dumnezeu era acel magnet care atrăgea
sufletele şi le păstra în comuniunea duhului sub ascultarea
îndrumătorilor duhovniceşti ale maicii stareţe Macaria Samoilă şi
ale părintelui arhimandrit Nifon Marinache – duhovnicul întregului
sobor.
Obştea Mănăstirii Brădiţel în 1975, alături de
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nifon Marinache
33
Îndrumătorii duhovniceşti trebuiau să le ia în grijă pe maici
chiar de la intrarea în mânăstire deoarece, când cineva vine într-un
oraş mare şi necunoscut dintr-o ţară străină, prima lui grijă trebuie
să fie aceea de a găsi un ghid; altfel va rătăci fără ţintă, neştiind
unde să meargă.
La fel este şi în monahism. Cel ce intră în vasta şi
nemărginita ţară a vieţii monahale, are nevoie înainte de toate de un
ghid duhovnicesc. Monahismul este o cămară plină de taine ascunse
în care învăţătorul trebuie să-l introducă pe ucenicul său în mod
treptat. Taina cea mai importantă este taina ascultării. Dacă
monahul nu o înţelege corect, îşi pregăteşte propriul naufragiu
duhovnicesc. De aceea, duhovnicul trebuia să le iniţieze pe
începătoare în această taină fundamentală, arătând în cuvintele de
învăţătură că ascultarea este o cale sfântă ce-l duce pe monah la
mântuire. Ascultarea este poarta raiului. Monahul care o dobândeşte
gustă raiul căci el a ajuns deja în starea îngerească. Îngerii din cer
sunt plini de smerenie, în timp ce satana şi cetele lui au pierdut
slava cerului prin mândria lor. Pierzându-şi smerenia, aceştia şi-au
pierdut şi locul lor de lumină. O, smerenie! Tu ne aşezi în rai! Cum
putem să te aflăm?
Numai în ascultare putem afla fără primejdii, smerenia.
Numai în ascultare, putem păzi fericirea raiului. Ascultarea
înseamnă viaţă iar neascultarea – moarte.
Şi astfel, după cele mai simple noţiuni de învăţătură
monahală urmau cele mai grele, după cum zice Apostolul: ,,mai
întâi trebuie lapte, apoi legume şi abia la urmă vine mâncarea cea
tare a cărnii”.
Dar trecerea timpului presupunea şi schimbări în plan
material căci, terenul fiind umed, pereţii cei din chirpici ai Bisericii
căpătaseră igrasie pierzându-şi din ce în ce mai mult rezistenţa după
apariţia unor fisuri. Chiar şi după mici reparaţii interioare se simţea,
mai ales iarna, curent şi răceală. Întregul sobor, sub îndrumarea
preacuviosului părinte Nifon şi a preacuvioasei maicii stareţe
Macaria, începe pregătirile pentru o nouă reparaţie, având ca ideal
34
construirea unei biserici cu temelie de piatră şi zid de cărămidă.
Paralel cu acest ţel, s-a vegheat la progresul duhovnicesc al
monahiilor.
„Suntem săraci sufleteşte...aşa suntem. Dumneavoastră sunteţi mai bogaţi ca noi. Şi cunoaşteţi mai mult
decât noi. Da! Noi suntem săraci... Aţi venit la cei săraci, fiind dumneavoastră înşivă bogaţi...Eu văd, citesc şi, până la
uşă, am uitat. Nu mai ţin minte...”
46
Continuarea lucrării la cea de-a doua biserică
63
Î.P.S. Silvestru Onofrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul BOR-SV în
perioada 1986-1992, alături de Î.P.S. Vlasie Mogârzan - actualul
Arhiepiscop şi Mitropolit,
în timpul oficierii unor slujbe
64
Perioada 1988 - 2008
67
Î.P.S. Mitropolitul Chiprian ne-a adresat un cuvânt de
încurajare şi ne-a întărit nădejdea că vom avea bucuria de a vedea o
biserică măreaţă şi frumoasă închinată Maicii Domnului. Lucrările
au continuat cu mai multă uşurinţă, poate şi pentru rugăciunile celor
de o credinţă cu noi. A urmat apoi săparea temeliei pentru
proscomidie, veşmântărie şi pridvor. La toată această muncă brută,
maicile au fost ajutate de câţiva creştini buni, pe care nu-i mai
pomenim aici, ca să rămână pomeniţi în veci de Bunul Dumnezeu.
S-a zidit şi s-a turnat centura pentru proscomidie, veşmântărie şi
pridvor. Încă o greutate pentru maicile care erau deja epuizate a fost
turnarea bazei de la turnul mare al Bisericii, căci s-a învârtit beton
timp de 16 ore fără întrerupere iar tragerea la scripeţi era la 9 metri
înălţime.
Mai rămăseseră 11 zile lucrătoare până la 1 octombrie 1988
(s.v.), când era sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului şi
hramul mănăstirii, iar maicile erau îngrijorate şi se sfătuiau cum ar
putea acoperi mai repede biserica pentru a fi posibilă oficierea
slujbei. Dar vrăjmaşul cel nevăzut, văzând sporul la lucrurile cele
bune, a dat în gând celor de la securitate ,,să ne mai viziteze”. Era în
sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, dimineaţa în timpul
rugăciunii, când 4 tovarăşi umblau de jur împrejurul bisericii, exact
după ce se încheiase lucrarea de zidire a proscomidiei, a
veşmântăriei şi a pridvorului. În urma discuţiilor cu maicile din
conducere, au hotărât ca pe 5 octombrie 1988 să se prezinte din nou
la procesul care nu se încheiase.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, s-a oficiat
prima Sfântă Liturghie la 1 octombrie 1988 (s.v.) în biserica nouă,
de către Î.P.S. Mitropolitul Silvestru şi un numeros sobor de preoţi
şi diaconi. Urma procesul dar emoţiile pentru acesta s-au sfârşit
când maica stareţă Teofana a adus vestea că acţiunea s-a încheiat în
favoarea Bisericii noastre.
Cu sufletele mai împăcate şi mulţumind lui Dumnezeu,
maicile continuă lucrările ajutând la acoperirea Bisericii cu tablă pe
monahii Galaction şi Nicodim care, cu multă râvnă şi sârguinţă, au
68
depus eforturi deosebite şi au îndurat frigul până au finalizat
acoperişul.
Concomitent, în interior, se pregătea bolta cu şipcă şi rapiţă
pentru a se tencui în primăvara anului 1989. Deşi era iarnă şi frig,
se lucra intens, pentru a se putea sluji în Biserică la praznicul
Naşterii Domnului. După credinţă a fost şi fapta căci am petrecut
sărbătorile de iarnă cu slujbe frumoase, oficiate de mai mulţi preoţi
de la Mănăstirea Slătioara.
După Botezul Domnului iarna a devenit mai blândă - prilej
pentru a începe pe 15 martie 1989 lucrarea de cimentare în interior,
de către o echipă de meşteri buni din comuna Zăneşti judeţul
Neamţ. Aceştia au finisat interiorul la Bunavestire, pe 25 martie
(s.v.) 1989.
Sfânta Candelă s-a îngropat pe 31 martie (s.v.) 1989, iar
Sfânta Masă s-a turnat pe 30 aprilie. Minunatele sărbători ale
Paştelui le-am petrecut în Biserică. Alături de bucuria Sfintei
Învieri, am primit o înştiinţare care ne obliga să arăm drumul de la
şoseaua principală (Canton Reclaru) până la colţul plantaţiei, pe
motiv că tronsonul acesta de drum face parte din terenul arabil al
CAP-ului Bodeşti. Nu mică a fost supărarea deoarece în prealabil se
cheltuise o sumă însemnată de bani pentru a-l îndrepta şi întări cu
balast. Noi am mulţumit şi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate
aceste încercări folositoare sufletului.
Ulterior, am cunoscut că ordinul cu drumul nu era din
necesitatea completării terenului arabil ci un mijloc de a opri
continuarea lucrării la biserică. Nu l-am arat, pentru că ordinul nu a
fost legal. Drumul a fost făcut din 1981 iar maicile au încercat doar
să-l întărească, făcând accesibilă circulaţia.
În vara anului 1989, s-a lucrat la turnul mare. Nu era o muncă
uşoară pentru maici dar Dumnezeu a întărit firile cele
neputincioase, părintele Galaction fiind mereu cel care dinamiza
activitatea.
La 9 octombrie 1989 s-a înălţat Sfânta Cruce de către Î.P.S.
Mitropolitul Silvestru cu o altă slujbă de sfinţire nespus de emoţio-
69
nantă, ca pe vremea Sfântului
Constantin cel Mare – primul
împărat al creştinilor.
La începutul lunii iunie
1989, cu blagoslovenia maicii
stareţe Teofana, s-a înfiinţat
atelierul de sculptură în lemn iar
prima dată s-au lucrat cele 2 uşi
de la veşmântărie (anterioare
celor de azi). Uşile de la intrarea
în Biserică au fost sculptate de
meşterii Ioan Marchidan şi
Alexandru Vasîlca – ucenicii
renumiţilor sculptori Vasile şi
Ion Resmeriţă din comuna
Grumăzeşti – Neamţ, cei care au
lucrat catapeteasma. Autorul Uşile de la intrare şi
picturii la catapeteasmă este Catapeteasma Bisericii
ierodiaconul Lavrentie Săftian
din Mănăstirea Slătioara.
Toate lucrările ulterioare s
-au desfăşurat apoi pe alt
fundament politic şi social,
generat de evenimentele din 17-
22 decembrie 1989 (căderea
dictaturii comuniste). Anul 1990
a avut cu totul alte întâmplări
faţă de cei 24 de ani dinainte.
Recunoaşterea Bisericii
noastre ca persoană juridică de
Judec. Suceava, prin decizia nr.
1000/19.02.1990, a asigurat
construirea de noi biserici şi
finalizarea celor începute.
70
Pe parcursul celor 65 de ani (1924 – 1989) Biserica
Ortodoxă de Răsărit din România a mai trecut printr-o scurtă
perioadă (1946-1949) de recunoaştere parţială a cultului. Căderea
Partidului Comunist Român a fost ca o minune pe care Maica
Domnului a făcut-o cu Biserica noastră căci, cu 2 zile înainte de
revoluţie, prim-secretarul judeţului Neamţ a hotărât ca toate
construcţiile fără autorizaţie să fie demolate. Eram deci în punctul
critic de a nu mai exista ca instituţie de cult. De atunci înainte, cât a
mai fost voia lui Dumnezeu, s-au continuat lucrările începute. În
vara anului 1990 s-a montat catapeteasma şi mai apoi, în perioada
1991-1993, s-a realizat în interiorul bisericii pictura în tehnica ulei,
stil realist, de către pictorii Vasile Ieremia şi Nicolae Luchian.
Ziua de 4 septembrie 1990 (s.v.) a fost zi de jalnică
despărţire, deoarece Dumnezeu a chemat-o la cele veşnice pe cea
iubită, a noastră întâistătătoare, maica stareţă Teofana Nistor în
vârstă de numai 62 de ani.
După o grea suferinţă de câteva luni, ne-a părăsit în lumea
aceasta trecătoare însă de acolo de sus ne veghează, mijlocind cu
rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu şi Maica Domnului să ne ajute
la terminarea bisericii.
Maica stareţă Teofana Nistor a purtat cu vrednicie toiagul
păstoresc, iar cei 6 ani de stăreţie au coincis cu perioada apogeului
comunist. Ea a trăit zile de maximă încordare în lupta pentru
obţinerea avizelor de construire a bisericii, ceea ce i-a agravat foarte
mult starea de sănătate şi parcă i-a grăbit sfârşitul.
Sarcina de a conduce mai departe corabia în portul mântuirii
a încredinţat-o Dumnezeu maicii stareţe Varvara Blaga în vârstă de
44 de ani, aleasă de obşte prin vot majoritar, pe data de 7 decembrie
1990. Slujba de hirotesie a fost oficiată de Î.P.S. Mitropolitul
Silvestru – duhovnicul mănăstirii noastre în acea perioadă.
Obiectivul principal al maicilor era terminarea şi sfinţirea
bisericii. Această dorinţă fierbinte de a sfinţi Biserica Mănăstirii
Brădiţel, la care a zidit prima cărămidă, a avut-o şi Î.P.S.
Mitropolitul Silvestru, pe care Dumnezeu l-a chemat la fericirea ce-
71
rească prin moartea neaşteptată
din 5 martie (s.v.) 1992. Diadoh
al scaunului mitropolitan rămâne
Î.P.S. Mitropolitul Vlasie
Mogârzan, totodată şi duhovnic
al obştii Mănăstirii Brădiţel
Neamţ.
Cu binecuvântarea Înalt
Preasfinţiei Sale şi a maicii
stareţe Varvara, se continuă cu
toată râvna lucrările de
construire a clopotniţei (în
perioada martie 1992 -
septembrie 1994) şi a trapezei cu
chiliile de la etaj (în perioada
martie 1994 - septembrie 1995).
Maica Stareţă Schimonahia
Între ultimele lucrări la Varvara Blaga
biserică se înscrie pictura
exterioară în tehnica frescă executată în perioada mai - iulie 1995.
Nu suntem vrednice să mulţumim lui Dumnezeu, Maicii
Domnului şi tuturor sfinţilor pentru noianul de minuni ce s-au
revărsat asupra noastră, căci munca din cei peste 40 de ani a
înaintaşilor noştri (care s-au dus la Domnul sau care sunt încă în
viaţă) s-a încununat
prin marea sărbătoare
a sfinţirii Bisericii din
31 iulie 1995.
Împărţitorul darurilor
va răsplăti fiecăruia
nevoinţele, lipsurile şi
lacrimile ce s-au
vărsat până s-a ajuns
la împlinirea
minunatului scop. Trapeza Mănăstirii Brădiţel
72
Î.P.S. Silvestru Onofrei, alături de Î.P.S. Chiprian de Oropos şi Fili,
P.S. Ambrozie, P.S. Vlasie, P.S. Ghenadie, P.S. Demosten şi de
soborul Mănăstirii Brădiţel Neamţ
-1991-
73
Biserica s-a sfinţit sub arhipăstoria Î.P.S. Mitropolitul Vlasie
Mogârzan. Au participat la ceremonia religioasă Preasfinţiţii
arhierei Ambrozie din Grecia, Demosten Ioniţă – Nemţeanul,
Ghenadie Gheorghe – Băcăuanul, Pahomie Moraru – Vrânceanul şi
Preasfinţiţii episcopi vicari Sofronie Oţel – Suceveanul şi Teodosie
Scutaru -Braşoveanul, precum şi un mare sobor de preoţi şi diaconi,
alături de numeroşi credincioşi.
Trebuie să mai evidenţiem şi faptul că procesul de construire
şi terminare a bisericii într-o perioadă de numai 7 ani (mai 1988 –
august 1995) a fost posibil
Biserica actuală datorită grijii şi efortului
deosebit al maicilor, sub
îndemnul şi îndrumarea
preacuviosului părinte
arhimandrit Nifon
Marinache şi maicii stareţe
Macaria, de a procura toate
materialele necesare şi parte
din mijloacele financiare cu
peste 30 ani înainte.
Deşi condiţiile au fost foarte stricte, după cum am menţionat
înainte, nădejdea că prin slobozirea lui Dumnezeu se va înălţa
biserica nouă, nu s-a pierdut niciodată. Mărturie vie avem cuvintele
maicii Macaria Samoilă care, fiind întrebată odată de ce ne mai
ostenim să adunăm lemn pentru biserică dacă nu avem voie să
construim, a răspuns: ,,eu nu voi mai trăi dar în locul acesta se va
ridica o minuntă biserică”. Acest duh neclintit în pronia lui
Dumnezeu l-a insuflat maica stareţă tuturor măicuţelor şi dorim ca
Dumnezeu să-l sădească şi în sufletul tuturor urmaşilor.
Apoi, mai târziu, când auzeam că maica stareţă Teofana
împreună cu maicile din comitet înaintează cereri pentru construirea
bisericii, ne puneam întrebarea: „Cum mai există curajul de a cere
aşa ceva când biserica era atât de prigonită?” Dar ceea ce la om nu
e cu putinţă, la Dumnezeu e minunat lucru şi se săvârşeşte.
74
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul
Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit
75
Î.P.S. Arhiepiscopul și Mitropolitul Vlasie
76
Duhul blândeţii şi al supunerii l-au ajutat să înţeleagă cu
multă uşurinţă taina sfintei ascultări - sensul vieţii călugăreşti.
Dascălul său, cu ochiul mai înainte văzător, îl rânduieşte la mai
multe ascultări, cea de bază rămânând biserica și strana.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o voce foarte frumoasă, cu
ajutorul Maicii Domnului, prin râvnă şi muncă susţinută, reuşeşte în
scurt timp, să înveţe psaltichia şi toate cântările bisericeşti. În anul
1968, este tuns în monahism de către Sf. Ier. Glicherie, pe atunci
Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, primind
numele Vlasie.
În acelaşi an, de ziua Sf. Prooroc Avacuum, este hirotonit
diacon, primind harul diaconiei prin ruga şi punerea mâinilor Î.P.S.
Silvestru Onofrei. Despre cei 13 ani de diaconie, Î.P.S. Vlasie îşi
aminteşte acum, cu multă bucurie: ”Alături de călugării şi diaconii
de vârsta mea, duceam o viaţă foarte liniştită; cel mai mic cuvânt
de jignire dintre noi se
Diaconul Vlasie... ştergea imediat cu
minunatele cuvinte:
<Blagosloviţi şi iertaţi!>;
nu îndrăzneam să ne
judecăm între noi sau pe
alţii; nicicum nu ne
interesau vreodată
preocupările mitropolitului,
ale celorlalţi arhierei sau
preoţi. Singura grijă era
împlinirea cu multă atenţie
a ascultărilor rânduite”.
Luarea-aminte la sine
şi râvna pentru folosirea
eficientă a fiecărei clipe,
erau cele două obiective pe
care le urmărea în lucrarea
mântuirii.
77
Ca un iubitor de linişte, tăcere şi contemplare la cele cereşti,
sub povăţuirea iubitului său dascăl, sporea mult prin studiul
scrierilor duhovniceşti. Capacitatea intelectuală deosebită şi
isteţimea cu care l-a înzestrat Bunul Dumnezeu, l-au ajutat de-a
lungul timpului să-şi însuşească o înaltă cultură teologică, fiind un
autodidact perseverent. Şi-a creat un plan de studiu propriu,
începând cu Vieţile Sfinţilor, Filocaliile, Scrierile Patristice, Sf.
Scriptură, Istoria Bisericească şi celelalte, până la cele mai adânci
lucrări de dogmă. Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, cu deosebire
Cele 14 Trimiteri ale Sf. Ap Pavel, sunt “hrana cea de toate zilele”,
comuniunea duhovnicească cu acest Mare Părinte al Ortodoxiei
mergând până la contopire.
Dulceaţa scrierilor duhovniceşti, îmbinată cu trăirea în duhul
ascultării, avea să devină seva din care va extrage esenţa pentru
întreaga activitate pastorală ce va urma.
Diaconul Vlasie Mogârzan alături de Înalţii Ierarhi ai BOSV
78
În anul 1981 (iulie
31), de ziua Sfântului
şi Dreptului
Evdochim, este
hirotonit preot de
către Î.P.S. Silvestru.
Ca ucenic al Sf. Ier.
Glicherie, timp de 29
ani şi apoi al Î.P.S.
Silvestru - oameni
care au avut de suferit
și care au probat o
conduită exemplară în
faţa poporului -
Ieromonahul Vlasie
deprinde cele mai
înalte virtuţi:
dragostea faţă de
Dumnezeu şi faţă de
aproapele și râvna
P.S. Demosten şi Preotul Vlasie Mogârzan pentru păstrarea
credinţei ortodoxe
strămoşeşti. Blândul păstor alina cu multă înţelepciune şi
compătimire durerile şi neajunsurile celor ce-i cereau sfatul și
propovăduia cu sârguinţă şi stăpânire de sine cuvântul lui
Dumnezeu, harisma oratoriei revărsându-se asupra sa din destul. S-
a dovedit a fi şi un bun pedagog, iniţiind cursuri de cântări psaltice.
La 25 aprilie 1984, este ales stareţ al Mănăstirii Slătioara.
Conflictele cu lumea atee a comunismului se înteţesc, atât pe plan
spiritual cât şi social. În calitate de stareţ, este silit de comunişti să
expulzeze din mănăstire pe toţi fraţii şi călugării aflaţi sub vârsta de
5o de ani. Refuzul Sfinției Sale a fost prompt şi hotărât: chemarea
pentru fiecare călugăr este de la Dumnezeu şi nu de la oameni. Și,
astfel, călugării au putut rămâne în mănăstire.
79
Anul 1985 marchează despărţirea de cel mai iubit părinte şi
păstor – Sf. Ier. Glicherie. La 29 iulie 1985, Ieromonahul Vlasie
este hirotonit arhiereu de către Î.P.S. Silvestru Onofrei şi P.S.
Demosten Nemţeanul. Lucrarea Harului Sfântului Duh cât şi
capacitatea intelectuală îl dovedesc a fi un bun duhovnic şi un viu
lucrător al rugăciunii minţii.
După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Silvestru în
anul 1992, P.S. Episcop Vlasie Mogârzan este ales Arhiepiscop şi
Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România.
Asemenea vulturului care-şi fixează prada de la mare distanţă,
simţind pericolul ce vine
asupra bisericii, Î.P.S. Vlasie
continuă lupta de apărare
împotriva ereziei vremii.
Perioada arhipăstoririi Sale
coincide cu cea a
democraţiei sociale prin care
s-a dat libertate bisericii. Se
sfinţesc biserici, mănăstiri,
au loc hirotonii de preoţi de
mir, de preoţi călugări şi de
episcopi. Înalt Preasfinţitul
Mitropolit Vlasie întocmeşte
memorii detaliate, le
prezintă Ministerului
Cultelor şi conducerii
statului arătând că Biserica
noastră îndeplineşte toate
condiţiile necesare
recunoaşterii cultului. De ce
până acum nu s-a primit nici
un aviz favorabil la cererile
adresate, numai Bunul
Hirotonie întru preoţie...
Dumnezeu ştie.
80
Hirotonia întru Episcop a Pr. Arhim. Dionisie şi a
Pr. Arhim. Glicherie
81
Alături de grija pentru întreaga biserică, începând din anul
1992 Î.P.S. Arhiepiscopul și Mitropolitul Vlasie este şi duhovnic al
obştii de maici din Mănăstirea Brădiţel Neamţ. Cu inima caldă, cu
răbdarea îndelungă şi cu blândeţea ce îl caracterizează, luptă pentru
formarea fiicelor sale duhovniceşti, în spiritul adevăratei ortodoxii.
După evenimentele din 1989, dat fiind faptul că Biserica s-a
bucurat de libertate religioasă (situaţie fără precedent de-a lungul
istoriei ei), Î.P.S. Mitropolitul Vlasie a fost admis la cursurile
Universităţii Tradiţionaliste Ortodoxe din Etna, California iar la 1
ianuarie 1995 a primit licenţa în studii teologice din partea “The
Center for Traditionalist Orthodox Studies, St. Gregory Palamas
Monastery” din Etna, California. P.S. Hrisostom de Etna – episcop
al Bisericii Ruse din Diaspora - cunoscând viaţa şi profunzimea
gândirii duhovniceşti a Î.P.S. Vlasie, a evidenţiat sârguinţa
covârşitoare a Înalt Preasfinției Sale, pentru mântuirea sufletelor
oamenilor, spunând: ”nu este atât de mare şi minunată ispravă a se
păzi cineva într-această amăgitoare lume pe sine fără de prihană,
pe cât este vrednic de laude acela care se sârguieşte a mântui pe
aproapele; de aceea, şi noi suntem datori să cinstim pe
îndrumătorii noştri şi să le mulţumim după putere, fiindcă după
datorie nu putem”.
Cea mai înaltă lucrare din activitatea Î.P.S. Arhiepiscopul și
Mitropolitul Vlasie a fost canonizarea Sf. Ier. Glicherie în anul
1999. Într-o muncă neobosită, timp de 2 ani, cu toată dragostea şi
dăruirea, împreună cu P.S. Demosten, P.S. Ghenadie şi P.S. Pahomie
întocmește slujba, acatistul şi viaţa sfântului şi organizează toate
lucrările premergătoare desfăşurării celui mai important eveniment
din cei peste 8o de ani de existenţă a bisericii noastre - slujba
canonizării.
Din punctul de vedere al dreptului canonic, cel ce poate să fie
recunoscut prin canonizare ca sfânt, trebuie să împlinească
mărturisirea dreptei credinţe, lupta pentru păstrarea ortodoxiei,
pătimirea pentru ea şi o viaţă morală exemplară. Iar la Sf. Ier.
Glicherie acestea au fost îndeplinite cu prisosinţă.
82
Trecerea în rândul sfinţilor este un eveniment rar. Este o
împlinire a Cuvintelor Mântuitorului: ”voi sunteţi lumina lumii, voi
sunteţi sarea pământului”. Sfinţii sunt aproape de Dumnezeu încă
din viaţă – prin rugăciune şi ostenelile lor - iar acum, la Scaunul
Dumnezeirii, ei se roagă pentru noi... cei din lumea plângerii.
Neîndestulătoare sunt şi cuvintele care trebuie să descrie
activitatea pastorală de peste hotare a Î.P.S. Vlasie: întărirea
comuniunii liturgice cu alte biserici surori - Grecia, Bulgaria,
Biserica Rusă din Diaspora cu sediul la New York SUA - formarea
de noi parohii (două numai în Italia) vizitele la Ierusalim (Sf.
Mormânt), Sf. Munte Athos, Grecia, America (la Canonizarea Sf.
Ioan Maximovici). Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din
România nu are relaţii de subordonare față de nici una din bisericile
amintite, respectându-se statutul de biserici-surori.
Dar chipul lăuntric al Arhipăstorului nostru nu va fi complet
zugrăvit dacă nu vom arăta grija deosebită pentru asigurarea
succesiunii apostolice şi pentru păstrarea păcii şi unirii între
membrii conducerii Bisericii noastre. Aceasta s-a materializat în
perioada 1992-2007 prin cele 9 hirotonii de episcopi: P.S. Pahomie
Vrânceanul (Dumnezeu să-l odihnescă!), P.S. Sofronie Suceveanul,
P.S. Teodosie Braşoveanul, P.S. Iosif Botoşăneanul, P.S. Flavian
Ilfoveanul, P.S. Antonie Ploieșteanul, P.S. Glicherie Ieşeanul, P.S.
Dionisie Gălăţeanul şi P.S. Evloghie Sibianul. În prezent, Sinodul
Bisericii noastre este format din 10 episcopi şi Mitropolitul Vlasie.
La Mănăstirea Slătioara, sub conducerea Î.P.S. Vlasie, a
început construirea unei impunătoare catedrale cu hramul
Pogorârea Sfântului Duh. Aceasta este o ofrandă adusă lui
Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Glicherie, pentru
binefacerile revărsate din plin peste biserică după 1990.
Cu toată nevrednicia, rugăm pe Bunul Dumnezeu, pe Maica
Domnului şi pe toţi sfinţii să întărească şi să dea sănătate Î.P.S.
Vlasie şi întregului sinod al bisericii noastre, ca să păşim împreună
pe urmele înaintaşilor și să păzim credinţa dreaptă şi sfântă, aşa
cum ne-a lăsat-o Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli şi Sfinții Părinţi.
83
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (2007)
84
Departe de tumultul vieţii contemporane, Mănăstirea Brădiţel
domneşte peste crestele din împrejurimi revărsând linişte şi
dragoste, îndemnând la reculegere, meditaţie şi rugăciune şi oferind
celor împovăraţi de grijile acestei lumi hrană duhovnicească.
Odată intrat în acest tărâm, poţi să-ţi potoleşti setea trupească
bând apă proaspătă şi rece din fântâna ce se află la poartă. Fântâna
aceasta ne împrospătează izvorul aducerilor aminte, izvorul jertfei
înaintaşilor ce se cere răsplătit prin lacrimile noastre şi prin
neuitare.
Intrarea în sfântul lăcaş este străjuită de poarta cu Sfânta
Cruce, realizată cu multă măiestrie de cunoscuţii sculptori Ioan şi
Mihai Resmeriţă din comuna Grumăzeşti, judeţul Neamţ. Arcada
porţii are pictate icoanele celor două hramuri ale mănăstirii, iar
cupola este încadrată de patru turnuleţe cu sfinte cruci.
Aleea ce duce spre incinta mănăstirii este presărată cu flori
multicolore ce nu-ţi pot purta gândul decât spre frumuseţea vieţii
monahale şi spre ideea vremelniciei existenţei noastre pe pământ. În
faţă, se înalţă clopotniţa unde te aşteaptă, spre binecuvântare
cerească, Maica Domnului şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Clădirea clopotniţei este structurată pe două nivele şi are o
înălţime de 20 de metri, pe axul turnului. Faţada este sculptată în
praf de piatră şi bogat ornamentată cu chipuri de sfinţi şi cu motive
geometrice şi florale. Turnul hexagonal al clopotniţei adăposteşte
cele 6 clopote (patru mari şi două mici) care sunt acţionate manual
şi fac cunoscut lumii glasul Domnului, anunţând orele de rugăciune.
În partea dreaptă a aleii, se află una din micile livezi ale
mănăstirii şi cimitirul iar în partea stângă, grădina de legume.
Înaintând în liniştea sfântului aşezământ, pe aleea încadrată
cu un gard de cercevele de stejar vopsite în alb, te aşteaptă în partea
dreaptă desfăşurându-se până la biserică, grădina cu flori - ofrandă
adusă Miresei lui Hristos. Aici alternează şi se întrec în miresme şi
culori de la ghiocei şi garofiţe, până la crini, gladiole, trandafiri şi
gherghine.
De la florile crescute pe locul neuitatelor suferinţe, ridici apoi
85
privirea spre sfânta biserică - mântuitoarea corabie crescută în
pământ creştinesc, întărită de valurile ispitelor şi îmbogăţită cu
frumuseţea jertfei atâtor generaţii de monahi şi monahii.
Biserica actuală (edificată în stilul moldovenesc) are formă
de cruce, cu arce şi bolţi din cărămidă, iar fundaţia este din piatră şi
beton. Este construită din cărămidă arsă, cu o singură turlă pe
Sfântul Altar şi alte două mai mici pe pridvor, având lungimea
totală de 27 m, lăţimea de 7 m iar înălţimea pe axul turlei de 28 m.
Pereţii au o grosime de 0,5 m.
Faţada exterioară a bisericii, realizată în praf de piatră, e
împodobită cu o cunună împletită din două viţe, ce simbolizează
cele două firi ale Mântuitorului. Cununa împarte zidul bisericii în
două registre. În partea de sus, sub cornişă, sunt delimitate mai
multe ocniţe. În fiecare, prin armonia divină a luminilor, talentaţii
maeştri iconari, soţii Paul şi Gabriela Irimescu din Piatra Neamţ, au
zugrăvit în perioada mai-iunie 1995 chipul Domnului, chipul Maicii
Domnului şi al mai multor Sfinţi Mucenici şi Sfinte Muceniţe,
aşezaţi parcă de strajă în jurul bisericii, pentru a o apăra de-a lungul
vremurilor vitrege. În partea mediană, sunt picturile unor Sfinţi
Cuvioşi şi ferestrele dreptunghiulare, înguste şi terminate în arc.
Biserica este prevăzută cu trei turle. Deasupra naosului, se
înalţă turla mare, octogonală, sub formă de spirală cu 8 ferestre mici
şi chenare răsucite, având la bază 6 trepte hexagonale succesive.
Stilul ei aminteşte de acela al Mănăstirii de la Curtea de Argeş dar
este individualizat prin simbolurile moldoveneşti. Cele două turle
mai mici se află deasupra pridvorului închis. Pe vârful turlelor sunt
înălţate cruci de inox de care sunt prinse, în dantelă, lanţuri cu
clopoţei. Glasul lor te cheamă la reculegere, în biserică...
Aceasta este prevăzută cu un pridvor deschis, a cărui boltă e
susţinută de zece coloane suple. Uşa din partea de vest a pridvorului
închis este din stejar, în două canate şi se încadrează într-o ramă
sculptată în piatră.
Arhitectul sfântului lăcaş, părintele Galaction Gherasim, a
îmbinat armonios elementele de bază ale construcţiei unei biserici:
86
Sfântul Altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla înaltă a naosului
înfăţişează chipul blând al Pantocratorului (Atotputernicul)
înconjurat de îngerii ce slujesc Sfânta Liturghie cerească.
Catapeteasma a fost sculptată de Vasile şi Ioan Resmeriţă şi
pictată în stil bizantin de ierodiaconul Lavrentie Săftian din
Mănăstirea Slătioara. Mobilierul bisericii este realizat în atelierul de
sculptură al mănăstirii de către maici.
În partea stângă a pronaosului, se află baldachinul sculptat în
lemn de stejar, paltin şi păr şi pictat în stil bizantin în atelierul de
pictură al mănăstirii. Sub cupola acestuia, domnesc ocrotitor
părticele din Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Toma, Sfinţilor
Ierarhi Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, Sfântulului Ierarh
Glicherie Mărturisitorul, Sfântulului Mare Mucenic Gheorghe,
Sfântului Mucenic Haralambie, Sfântulului Mucenic Pantelimon,
Sfintei Cuvioase Paraschiva şi ale altor sfinţi...
SF. 14 000 DE PRUNCI UCISI DE IROD SF. MC. FAURTIN
SF. 40 DE MUCENICI SF. MC. FELICIFTIMI
SF. AP. TOMA SF. MC. FELICIS
SF. CUV. DIMITRIA SF. MC. GHEORGHE
SF. CUV. EFTIMIE SF. MC. HARALAMBIE
SF. CUV. GHEORGHE HOZEVITUL SF. MC. HONORATI
SF. CUV. MARCU EFESEANUL SF. MC. IACOV
SF. CUV. PARASCHEVA SF. MC. IGNATIE
SF. CUV. UCISI IN M-REA SF. SAVA SF. MC. IOAN RUSU - veşmânt
SF. IER. GLICHERIE MARTURISITORUL SF. MC. IULIANI
SF. IER. IOAN GUR| DE AUR SF. MC. IUSTINA
SF. IER. MODEST SF. MC. LELY
SF. IER. SPIRIDON SF. MC. LINY
SF. IER. VASILE CEL MARE SF. MC. LUCIA
SF. MC. ACACHIE SF. MC. MARINA
SF. MC. ANTIGONI SF. MC. MERCURIE
SF. MC. ANTIOCHI SF. MC. NINY
SF. MC. BAFILCI SF. MC. PANTELEIMON
SF. MC. BAFILY SF. MC. PARASCHEVI
SF. MC. BERNY SF. MC. PLURIMOR
SF. MC. BONIEP SF. MC. PRIMITIANI
SF. MC. BONIFACIA SF. MC. SATURNINI
SF. MC. CANDIDIM SF. MC. TEODOR TIRON
SF. MC. CECILIA SF. MC. TRIFON
SF. MC. CERINIM SF. MC. VARVARA
SF. MC. CONSTANTY SF. MC. VLASIE
SF. MC. COZMA SI DAMIAN SF. MC. ZENONIS
SF. MC. DEVND SF. MIRON. MARIA MAGDALENA
SF. MC. EVALISMY
87
Racla cu sfintele moaşte
88
Pictura, în tehnica ulei stilul realist, a fost realizată de pictorii
Vasile Irimia şi Nicolae Luchian şi oferă spre contemplare şi luare
aminte scene din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului, precum şi
chipuri ale unor sfinţi din Vechiul şi Noul Testament.
Într-o astfel de ambianţă, în prezenţa vie a atâtor sfinţi şi
preacinstite chipuri, icoane, sfinte moaşte, cum ar putea să nu
crească în voie viaţa de sfinţenie?
Împrejurul bisericii, în cele trei corpuri de clădire, se află
chiliile a peste 100 de maici care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu.
Tot în aceste spaţii sunt amplasate cele 6 dormitoare, bucătăria,
trapeza şi atelierele de lucru. Împletind rugăciunea cu munca,
maicile se ostenesc în ascultările de la bucătărie, trapeză, din
atelierele de pictură, sculptură, tapiserie, tricotaje şi în cele de
cultivare a pământului şi de creştere a animalelor.
Trebuie să amintim aici şi minunea care s-a produs în
preajma canonizării Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul.
Drumul de la şoseaua
principală până la
mănăstire fiind
aproape distrus, s-a
apelat la conducerea
comunei Bodeşti cu
două săptămâni
înainte pentru
reparare, dar nu s-a
luat nici o măsură.
În ajunul
canonizării, pentru
rugăciunile Maicii
Domnului şi ale Sfântului Ierarh Glicherie, cei în drept au reparat
(parcă îndemnaţi) drumul, musafirii din străinătate putând urca până
la mănăstire. Pentru credinţa Înalt Preasfinţiei Sale Chiprian de
Oropos si Fili a fost posibilă o asemenea binefacere iar noi ne-am
bucurat nădăjduind că vom fi vizitaţi mai des.
89
La umbra unei minuni
În ce minuni credem?
Mass-media acordă o atenţie crescută aşa ziselor “vindecări
miraculoase”, ”fenomene extraordinare”, sau “persoane cu
capacităţi uimitoare”, exercitând aproape o agresiune asupra
opiniei naivului consumator de senzaţional. Veridicitatea acestor
subiecte este indusă de reclama excesivă, multitudinea şi frecvenţa
apariţiilor în presă şi, ceea ce este mai trist, de falsa credibilitate
oferită publicului larg. “Cazurile uluitoare” relatate stârnesc
curiozitatea prin inserarea în fabulos, impresionează prin misticism,
magie şi construiesc subtil în subconştientul cititorului/privitorului
o nouă perspectivă asupra noţiunii de minune, distrugând sensul ei
creştin-ortodox, precum şi pe Cel care face minuni - Dumnezeu şi,
prin El, sfinţii Lui.
Adevăraţii făcători de minuni, sfinţii, ajung să coexiste astfel
în paginile multor reviste, în programele Radio şi TV cu persoanele
încredinţate că sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri miraculoase.
Poate credem că această coexistenţă forţată din mass-media nu
exercită nici un rău asupra sufletului.
Dar... şi biserica ecumenică are la bază acelaşi principiu al
coexistenţei şi toleranţei de adevăruri. Ori, în ortodoxie există un
singur Adevăr: Hristos, care a zis “Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa!” Aşa ne învaţă Biserica ortodoxă că Unul este Dumnezeu
care face minuni. “Nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne şi
nu este după faptele Tale” (Psalm 85, 8), “Că mare eşti Tu şi cel ce
faci minuni, Tu eşti Dumnezeu însuţi!”(Psalm 85, 10)
Cu dificultate se poate conştientiza însă pe de o parte
înşelarea diavolească ce stă la baza “vindecărilor miraculoase”, a
“descoperirilor uluitoare” şi, pe de altă parte, capcana întinsă de
vrăjmaşul mântuirii oamenilor în care lesne alunecă cei ce cred în
false minuni. Riscul de înşelare este mare pentru cei ce
sunt încredinţaţi că “simt”, “văd”, “li se descoperă în vis”, “vorbesc
cu morţii” vindecă prin bioenergie sau prin diverse alte metode de
90
energoterapie, ajungând astfel “sfinţii” zilelor noastre, nu atât prin
ceea ce fac cât prin credibilitatea acordată de cititori şi prin
publicitatea agresivă realizată de mijloacele de comunicare în masă.
Creştinul hrănit cu vieţile sfinţilor şi crescut duhovniceşte
sub povăţuirea unui duhovnic încercat, poate sesiza diferenţa dintre
miracolele intens mediatizate şi minunile făcute de Dumnezeu
pentru proslăvirea sfinţilor şi pentru îndreptarea oamenilor pe calea
mântuirii. Minunile nu se fac nicidecum pentru câştiguri personale,
slava oamenilor şi, cu atât mai puţin, pentru pierderea sufletelor.
Cine are ochi duhovniceşti vede că Dumnezeu, prin marea Sa
milostivire şi iubire de oameni îngăduie încă minuni
pentru îndreptarea pe calea mântuirii şi pentru proslăvirea sfinţilor
ce mult au pătimit în viaţa lor propovăduind şi apărând ortodoxia
adevărată.
Să ne întrebăm: „Ce viaţă au sfinţii? Dar persoanele cu
capacităţi paranormale? Cui şi-au închinat viaţa sfinţii? Dar
bioenergeticienii? În numele cui fac sfinţii minuni. Dar
energoterapeuţii? Cum şi cine validează minunile sfinţilor? Dar ale
spiritiştilor? Cui slujim ?...Lui Dumnezeu sau lui mamona?”
99
Soborul Sfintei Mănăstiri Brădiţel numără în prezent 113
maici şi surori care se străduiesc să se supună regulii de aur a
monahismului răsăritean ortodox: ,,roagă-te şi munceşte!”. Obştea
se conduce după rânduielile şi Canoanele Sfinţilor Părinţi şi după
Tipicul Sfântului Sava, săvârşind zilnic cele 7 laude (miezonoptica
de la orele 23.00). În Sfânta Biserică, rugăciunea este neîntreruptă,
prin citirea Psaltirii între slujbe de către maici.
Din primăvara anului 2002, prin rânduiala Bunului
Dumnezeu, mănăstirea noastră s-a îmbogăţit sufleteşte, odată cu
numirea ca preot slujitor a Părintelui Ieroschimonah Calistrat Oţel
din comuna Răuceşti, județul Neamţ.
Fiul duhovnicesc al Sfântului Ierarh Glicherie, Preacuviosul
Părinte Arhimandrit Calistrat Oțel, a primit hirotonia ca preot în
anul 1956. A avut o contribuţie importantă în lupta de rezistenţă pe
care a dus-o Biserica Ortodoxă de Răsărit din România împotriva
înnoirilor apusene.
Asemenea Sfântului Ierarh Glicherie, a depășit cu ajutorul
Maicii Domnului greutăţile prigoanelor comuniste, făcând
închisoare între anii 1958-1962 şi 1970-1972. Între cele 2 perioade
de detenţie, au fost nenumărate arestări, părintele fiind urmărit
pentru a nu săvârşi (în perioada 1956-1969) serviciile preoţeşti prin
parohii. Apoi, prin hotărârea conducerii bisericii şi la cererea
poporului, este numit preot definitiv la Parohia Răuceşti-Neamţ.
Timp de 33 de ani, într-o neobosită muncă duhovnicească, a păstorit
turma încredinţată, precum un tată al celor necăjiţi şi doctor al celor
bolnavi. Acum, la Mănăstirea Brădiţel, Preacuviosul Părinte
Arhimandrit Calistrat Oțel (în vârstă de 76 ani) săvârşeşte
săptămânal Sfânta Liturghie şi parastase pentru cei adormiţi. Cu
aceeaşi râvnă de la tinereţe îl auzim și azi zicând: “Aş vrea să
trăiesc 125 de ani şi să mor slujind; iar de ar fi să mă ia la
închisoare, sunt gata oricând”.
Dorind ca Dumnezeu să le împlinească scopul pentru care au
venit în mănăstire – mântuirea – maicile îşi continuă rugăciunea la
chilie, considerată un mic altar al călugărului.
100
Se păstrează rânduiala după care în mănăstire nu se consumă
carne. Pentru că la temelia vieţii călugăreşti stau rugăciunea, munca
şi studiul, alături de cuvintele de învăţătură ce se citesc în Biserică
sau în timpul mesei la trapeză, maicile se hrănesc sufleteşte din
predicile Î.P.S. Mitropolitul Vlasie, duhovnicul nostru, înzestrat de
Dumnezeu cu o inimă caldă de părinte care, având o îndelungată şi
bogată experienţă pastorală, se osteneşte să crească în viaţa
spirituală pe fiicele sale duhovniceşti.
Arhipăstorirea Înalt Preasfinţiei Sale înseamnă dăruire totală
pentru viaţa bisericii, grijă necontenită pentru mântuirea fiilor
sufleteşti, pentru întărirea relaţiilor cu Bisericile surori greacă şi
bulgară, pentru creşterea şi consolidarea parohiilor din ţară şi din
străinătate şi pentru continuarea luptei de recunoaştere a Bisericii
Ortodoxe de Stil Vechi din România ca şi cult de sine stătător.
Alături de Înalt Preasfinţia Sa, maica stareţă schimonahia
Varvara Blaga veghează permanent şi se îngrijeşte de obşte, fiind
model de ascultare, smerenie şi pildă vrednică de urmat pentru
întreg soborul. Suferind şi bucurându-se pentru fiecare, maica
stareţă ne ajută să înţelegem şi să trăim pe deplin viaţa monahală.
***
Ceea ce ne întăreşte cel mai mult este nu doar o trapeză
comună, o vistierie comună, un tipic comun ci şi o singură minte, o
singură voinţă, o singură întristare, o singură bucurie, o singură
viaţă, şi toate întru Hristos. Caracteristicile vieţii de obşte sunt
lepădarea de sine în ascultarea pe care monahul şi-o asumă de bună
voie şi osteneala rucodeliei.
În mănăstirea noastră, viaţa de obşte s-a înfiinţat în anul 1968
cu blagoslovenia Î.P.S. Mitropolitul Glicherie Tănase şi cu
îndemnul şi sprijinul preacuviosului părinte Nifon Marinache şi
maicii stareţe Macaria Samoilă. În perioada 1927-1968, maicile au
petrecut în viaţa de sine (care presupune aceeaşi datorie
călugărească). Deosebirea faţă de astăzi consta în aceea că fiecare
trebuia să-şi procure cele necesare vieţii materiale. În viaţa de sine,
numai biserica este comună, în rest totul este individual.
101
În ansamblul ei, Mănăstirea Brădiţel se arată astăzi ca o
mireasă a lui Hristos. Aşezarea pitorească dă prilej de rugăciune şi
pace sufletului ostenit pe calea ispitelor. Aici este un loc de popas,
de înviorare a forţelor sufleteşti, precum şi a puterii de muncă
pentru toţi cei ce vizitează cu gând bun aşezământul. Îmbogăţiţi
sufleteşte de cele ce au văzut în această sfântă mănăstire,
credincioşii închinători pleacă cu dorinţa de a reveni, având vie în
inimi imaginea minunilor săvârşite de Maica Domnului în acest
sfânt lăcaş. Însăşi existenţa mănăstirii noastre este o minune a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria.
109
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe
Române de Răsărit, în mijlocul soborului de maici de la Brădiţel
110
1975 - Izvorul Tămăduirii - Hramul Mănăstirii Brădiţel Neamţ
111
112
Imagini din Mănăstirea Brădiţel Neamţ
113
114
115
Pictura în tehnica ulei (stil realist) s-a realizat în perioada 1991-1993.
116
117
Vizita Î.P.S. Chiprian de Oropos şi Fili la Mănăstirea Brădiţel Neamţ - 1999
118
Vizita Î.P.S.Fotie al Bulgariei la Mănăstirea Brădiţel Neamţ - 2008
119
Înalţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit oficiind Sfânta
Liturghie în Mănăstirea Brădiţel Neamţ
120
121
Părintele slujitor al Mănăstirii Brădiţel Neamţ,
Ieroschimonahul Calistrat Oţel
122
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit, în mijlocul soborului de maici de la Brădiţel, cu
ocazia sfinţirii din 1996
123
Părintele Ieroschimonah
Calistrat Oţel
124
Botezul Domnului
2009
125
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit şi alţi Înalţi Ierarhi în vizită la Mănăstirea
Brădiţel Neamţ
126
Maica Stareţă Schimonahia Varvara Blaga alături de Î.P.S. Vlasie,
Arhiepiscopul şi Mitropolitul BOR – SV
127
Maica Stareţă Schimonahia Varvara Blaga împreună cu Maica Alexia Chiriac
128
Atelierul de tapiserie
Atelierul de sculptură
129
Atelierul de pictură
130
Atelierul de tricotaj
131
La tăiat lemne...
132
Măicuţe lucrând în atelierul mecanic al mănăstirii
133
Imagini din bucătăria şi trapeza mănăstirii
134
Pregătirea prescurilor...
La strâns fânul...
135
1994
136
La amenajarea drumului...
137
Intrarea principală a Mănăstirii Brădiţel Neamţ
(Poarta cu Sfânta Cruce)
138
CUPRINS
Predoslovie ............................................................................5
Aşezarea geografică...............................................................6
Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ ......................................8
139
“Din dorinţa de a ne mântui, pe lângă datoria personală, avem şi
responsabilitatea de a preţui munca înaintaşilor, păstrând tot ceea ce ei, prin multă
osteneală, cu frică şi lacrimi au construit. Lucrarea lor se referă nu numai la realizările
materiale, ci mai ales la edificiul duhovnicesc, iar responsabilitatea noastră nu este
numai morală, ci şi o obligaţie înaintea lui Dumnezeu.
Scopul lucrării de faţă este de a preamări numele Maicii Domnului şi de a-i
mulţumi pentru minunile pe care le-a săvârşit în acest sfânt lăcaş, de la întemeierea lui
până acum, iar prin această prismă vrem a sublinia şi evenimentele petrecute de-a
lungul anilor ...”
ISBN ...........................................