Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Principalele Arme Psihologiece de Influenta
Principalele Arme Psihologiece de Influenta
Astazi, avem al-6- lea subcapitol gratuit din cartea Personalitate alfa – descopera
comoara ascunsa din tine
Este despre armele psihologice de influenta sociala si analizeaza descoperirile lui Robert
Cialdini in acest domeniu ( Considerat autoritatea numarul 1 in psihologia influentei si
persuasiunii). Pentru o lectura amanuntita, iti recomand cartea Puterea Persuasiunii de
Robert Cialdini
Al doilea subcapitol este despre curaj, din capitolul Increderea in sine si il poti vedea
aici: Curajul
Al treilea subcapitol gratuit este din capitolul Inteligenta emotionala: Cele 7 pacate
si 7 virtuti
Pe scurt, dacă eu fac un gest dezinteresat pentru tine, tu te simţi într-un fel obligat să te
revanşezi.
Acesta nu este un lucru rău, atâta timp cât nu e folosit ca armă de manipulare.
Dar, din păcate, a devenit ceva normal să fie folosită astfel această subtilă metodă.
În lumea întreagă a devenit o regulă să te simţi obligat să întorci serviciile făcute; este o
problemă de mândrie şi de onoare să “nu rămâi dator”.
„Saint-Exupery spune undeva că prietenul este acela la care nu te sfieşti să baţi în toiul
nopţii la uşă strigându-i: “Deschide, sunt eu!” Unui prieten adevărat i se poate cere
orice, dar nu i se poate pretinde nimic. De aceea, nimic nu e mai absurd şi mai injust în
prietenie decât reproşurile şi întoarcerea serviciilor şi sacrificiilor făcute: acesta e, de
altfel, şi sensul afirmaţiei lui Aristotel: că între prieteni nici nu e nevoie de dreptate.
Prietenia e dreaptă prin ea însăşi, e prin excelenţă întruchiparea dreptăţii.” Al.
Paleologu
Intri într-un magazin, cineva îţi dă să guşti ceva, iar tu te simţi prost că ai gustat ,
pentru că pleci fără să cumperi ceva.
Apoi, mostre gratuite sunt peste tot, ca să te simţi din nou obligat într-un fel de “atenţia
şi bunătatea” cu care eşti tratat şi să cumperi apoi produsul.
Te simţi prost dacă guşti sau foloseşti o mostră gratuită şi apoi, cu privirile ”celor din
jur” spre tine, să pleci pur şi simplu.
E frumos ca şi tu, din când în când, să faci gesturi, cadouri, invitaţii sau orice lucruri,
dezinteresat, pentru cei care merită.
Plec întotdeauna de la ideea că, dacă “pare dezinteresat”, atunci e dezinteresat, pentru
că nu e frumos să păcăleşti oamenii; dacă e o încercare de manipulare, nu îmi place nici
omul care face asta şi nici cadoul, produsul, serviciul sau orice altceva.
Dacă simţi că cel care a preluat iniţiativa şi a făcut ceva pentru tine sub masca
dezinteresului este chiar dezinteresat, poţi una din două:
1) ori să refuzi, pentru a nu crea acea stare de disconfort care vine din “obligaţia” de a
returna o favoare,
Şi, de dragul omului, speri că nu are vreun interes ascuns, pentru că atunci, nu numai
că nu îi vei întoarce favoarea,( pentru că nu merită), dar vei avea grijă să nu te mai
manipuleze niciodată.
Dacă persoana aceea face un gest, pentru că are o intenţie ascunsă, deci nu e
dezinteresat, mai bine lasă-l să şi-l păstreze.
Sunt oameni care vor să pară buni şi care fac ceva doar pentru că, în secret, vor şi
aşteaptă ceva în schimb sau chiar se supără dacă nu le întoarcem favoarea.
Va trebui să lupţi împotriva celor care “forţează“ nota şi a celor care vor fi nemulţumiţi
că nu pot câştiga nimic de pe urma îndatoririi tale.
Puterea regulii vine din faptul că te vezi obligat să spui “da” unei cererei la care, în mod
normal, ai fi spus nu, doar pentru că cealaltă persoană ţi-a făcut un mic favor.
“Omul de ştiinţă european Eibl-Eibesfedt povesteşte despre un soldat german din elita
nazistă, special antrenat pentru a captura inamici de pe linia frontului, mai exact din
prima linie: trecând prin acea porţiune numită ”tărâmul nimănui”, dintre cele două linii
de luptă, în timpul nopţii, soldatul nazist captura soldaţi inamici adormiţi sau neatenţi, îi
dezarma şi îi târa înapoi, în teritoriul german, pentru a-i interoga despre forţele
duşmane.
Într-un astfel de episod, soldatul german, profesionist şi foarte bine antrenat, care
făcuse misiuni asemănătoare în trecut ,cu succes, din nou a trecut noaptea “tărâmul
nimănui” şi a surprins în avanposturi un tânăr soldat care mânca. Evident, l-a dezarmat
rapid… Însă a urmat poate cel mai important gest din viaţa tânărului ce urma să fie luat
prizonier.
Speriat, doar cu o bucată de pâine în mână, tânărul a întins bucata de pâine către cel
care urma să îl ia prizonier.
Atât de afectat a fost soldatul german de acest cadou, încât nu şi-a putut completa
misiunea. S-a întors cu mâinile goale pentru a face faţă furiei superiorilor lui.
Deşi obligaţia de a întoarce favoarea este baza acestei arme de influenţă, obligaţia de a
primi o face atat de uşor de exploatat.”
2. Angajament şi Consistenţă
Esenţa acestei a doua armă de influenţă este că, dacă te angajezi într-o acţiune, un fel
de a gândi sau a te purta, tinzi să ignori cu încăpăţânare orice alte lucruri care se
contrazic cu ceea ce faci sau gândeşti tu.
Mai ţii minte că am vorbit despre convingeri şi că de multe ori pot fi periculoase?
Când te angajezi în ceva, ai tendinţa să te implici cu trup şi suflet şi, chiar dacă sunt
semne că ceea ce faci nu aduce rezultate pozitive, eşti tot mai puţin dispus să renunţi,
pentru că acum e angajamentul tău şi eşti consistent în privinţa lui.
Acest fel de a fi poate deveni foarte periculos pentru noi, pentru că ne face să ignorăm
posibilităţi mai bune, soluţii eficiente şi ne îndreaptă direct spre prăpastie.
Robert Cialdini explică modul în care poţi să îi determini pe oameni să accepte mici
angajamante, care apoi să îi oblige să accepte angajamente tot mai mari şi mai mari.
De exemplu, un grup din America ce se ocupă cu strângerea de fonduri s-a gândit să fie
original şi a mers din uşă în uşă, rugând oamenii să lupte împotriva cancerului şi să
poarte o zi un tricou pe care scria “luptăm împotriva cancerului”.
Apoi, la sfârşitul zilei, aceiaşi membri ai grupului veneau şi ziceau că, numai dacă vor,
oamenii care au purtat tricoul pot să facă o mică donaţie pentru lupta împotriva
cancerului.
E evident că ,dacă nu ar fi fost angajaţi să poarte acel tricou, simpla cerere “vă rugăm
să donaţi nişte bani pentru lupta împotriva cancerului” ar fi avut rezultate minime.
Convingi un om că e prietenul tău, îi poţi cere ceea ce poţi cere de obicei prietenilor,
chiar dacă nu cunoşti persoana de prea multă vreme.
Convingi un om că luptaţi pentru aceeaşi cauză, îi poţi cere să facă tot felul de sacrificii
pentru acea cauză.
Produsul pe care toata lumea îl iubeşte (deci, ar trebui şi tu) şi care se vinde excelent
(tu nu ai cumpărat încă? ).
Nu mai trebuie să fii convins, trebuie să ţi se spună că mulţi alţii cred că un lucru e bun,
ceea ce e dovadă suficentă.
Uneori distruge.
Jocuri piramidale, în care unii oameni, la început, bagă bani şi flutură câştigul în faţa
tuturor, ceea ce face toată turma să sară cu banii de sub saltea, e un exemplu mai mult
decât elocvent.
“Din moment ce 95% din oameni sunt imitatori şi doar 5 % iniţiatori, oamenii sunt
influenţaţi mai mult de acţiunile celorlalţi decât de orice altă dovadă care poate fi
oferită.
Sunt într-o relaţie cu o persoană cu multe calităţi, deci sunt şi eu o persoană cu multe
calităţi, pentru că sunt apreciat de cealaltă persoană.
Dovada socială creşte foarte mult valoarea unui obiect sau a unei persoane, dar, de cele
mai multe ori, în mod artificial.
Dovada socială are rolul de “a scoate ochii” celor naivi, pentru că dovada socială nu
dovedeşte de multe ori nimic, în realitate.
Şi, în loc să te străduieşti să fii un alfa care se simte bine în pielea lui, vrei să te prefaci
că nu eşti muppet.
Eşti cu cineva de mână într-un loc public, valoarea ta creşte cu câteva nivele, pentru că
ai găsit pe cineva care a recunoscut calităţi în tine şi eşti, aşadar, indisponibil, eşti luat.
Deci, dovada socială e foarte bună. Dar, dacă se întâmplă ca urmare a meritelor proprii
e în regulă, e ceva normal şi nu simţi nevoia să impresionezi.
Dacă simţi nevoia să impresionezi cu dovezi sociale, atunci eşti un muppet care
încearcă să compenseze lipsurile interioare prin cele exterioare. Trebuie să ştii însă că
asta nu te ajută cu nimic, pentru că doar alţi muppets se vor lăsa impresionaţi.
4. Plăcutul
Similaritatea.
Când ţi se fac complimente, tinzi să apreciezi persoana care îţi face complimentele.
Lauda pentru un om e ca şi mângâierea pentru o pisică.
Contact şi cooperare. Dacă ai vreo treabă împreună cu cineva, din nou te vei ataşa de
acea persoană.
Ţi se pare natural şi normal şi îţi place. Şi îţi place şi produsul, evident, mai mult.
Doar bazat pe faptul de a plăcea, cineva poate obţine lucruri de la tine, dacă eşti o
persoană naivă.
Faci lucruri pe care nu le-ai face pentru altcineva atunci când îţi place de persoana care
îţi cere să le faci.
5. Autoritatea
Această a cincea armă de influenţă este cea mai mare problemă şi provocare pe care
trebuie să o înfrunţi în drumul către personalitatea alfa.
Societatea umană este în aşa fel construită, încât autoritatea este ingredientul absolut
necesar pentru a ţine la un loc toate legăturile. Făra ea, se prăbuşeşte tot.
Încă de mici copii, suntem confruntaţi cu primele simboluri ale autorităţii: părinţii. În
acea perioadă sensibilă, părinţii îşi folosesc de multe ori autoritatea pentru a-şi educa
odraslele, pentru a le spune care sunt legile după care societatea trăieşte, îşi impun
convingerile, principiile şi valorile.
Apoi, începând cu grădiniţa şi primii ani de şcoală, copiii sunt în continuare formaţi,
astfel încât să asculte autoritatea de la catedră, să nu iasă din cuvântul acesteia, iar
treaba asta continuă până la sfârşitul liceului.
La şcoală nu te învaţă cum să îţi dezvolţi personalitatea, cum să faci bani, cum să ai
succes în viaţa romantică, nu se face educaţie sexuală.
Dacă nu ai creativitate, poţi să fii sigur că nu poţi să ai personalitate, nici bani, nici viaţă
romatică şi sexuală satisfăcătoare.
Şi când îţi petreci astfel cei mai importanţi ani pentru formarea ta, învăţând lucuri pe
care, în majoritatea lor, nu le vei folosi şi nu eşti deprins să faci nimic practic, când
creativitatea îţi este distrusă după cincisprezece ani de umplut capul cu teorie şi cu
“societatea spune că asta e bine şi asta e rău”, când eşti oprit să îţi dezvolţi şi să îţi
exprimi personalitatea şi nu poţi să îţi creezi un sistem propriu de valori, când eşti
învăţat că, dacă nu respecţi autoritatea, suferi consecinţele, atunci când sistemul
educaţional a terminat de muncit la “formarea” ta, de fapt eşti foarte bine pregătit
pentru a deveni un excelent SCLAV.
Niciunde la şcoală, nu te învaţă- măcar din liceu- cum să îţi începi afacerea ta sau cum
să îţi găseşti o slujbă bună.
E plin internetul de cum să îţi faci un curriculum vitae, cum să te vinzi mai bine, să arăţi
că eşti un sclav cu capacităţi superioare, mai bun şi mai harnic.
Şi eşti învăţat că acesta este scopul vieţii şi aşa trebuie să faci, dacă eşti un cetăţean de
treabă.
Apoi, fă-ţi treaba cum trebuie şi întemeiază-ţi o familie, celula de bază a societăţii,
pentru că eşti mai uşor de controlat când ai de purtat de grijă altora.
Apoi, ai grijă să nu faci gargară prea multă, că ai o familie de îngrijit şi, dacă te dă afară
de la lucru, muriţi toţi de foame.
Apoi, la 40-50 de ani, când entuziasmul şi forţa psihică şi fizică încep să te lase, priveşti
în urmă la viaţa ta şi vezi că ai făcut ceea ce ţi-au băgat alţii în cap, numai ce ai vrut tu
nu. Ai renunţat la visele tale, pentru că celor din jur le-a fost atât de teamă că ai putea
să reuşeşti să fii liber şi să scapi din rahatul în care ei rămân prinşi, încât, sub pretextul
că îţi vor binele (iar tu nu ştii cum să ajungi la el şi trebuie să te înveţe ei), au pus
umărul toţi (părinţi, formaţi şi ei în acelaşi sistem – dar dacă ei nu au realizat şi nu ştiu
ce înseamnă succesul, cum să te înveţe pe tine, nu?) la formarea ta ca fiinţă umană.
Mai este şi asta: “Nimeni nu te învaţă că, periodic, este util să faci critică lucrurilor pe
care le ştii” (Irina Nicolau). Înţeleg de aici că omul nu trebuie să rămână blocat în ceea
ce ştie, deopotrivă lucruri învăţate de la alţii sau concluzii la care a ajuns singur la un
moment dat, prin experienţa proprie. O revizuire periodică, o punere sub semnul
întrebării a ceea ce cunoaşte, o permanentă stare trează la ceea ce se întâmplă în jur şi
la semnificaţii. Asta înseamnă să fii viu. Adică, şi asta… Altfel eşti o maşină care merge
în virtutea inerţiei din brânciul care ţi-a fost dat cândva.
- nu lăsa să îţi fie distrusă creativitatea, cu orice preţ. E singura ta salvare în viaţa asta.
Dacă ai creativitate, poţi să găseşti soluţii la probleme, poţi să renunţi la slujbă ca să îţi
faci afacerea ta, poţi să te descurci în viaţă, fără să fii un sclav.
Dar societatea nu vrea ca tu să fii creativ, pentru că atunci nu ai mai fi un sclav cu nasul
în pământ, care să lucreze în fabrică şi căruia să îi fie frică de repercusiuni.
Dacă eşti liber şi independent, nu mai trebuie să te laşi umilit de alţii doar pentru că au
mai mulţi bani şi mai multă autoritate, ci poţi să stai cu privirea sus, să lupţi de la egal
la egal pentru destinul tău.
- tu ştii ce e mai bine pentru tine. Când spui: ”Eu îmi doresc să fac asta în viaţă!”,
oricine nu îţi va spune: ”Sunt alături de tine în efortul tău”, nu îţi vrea binele.
Nu mă interesează că sunt părinţii tăi, profesorii tăi, prietenii tăi, partenerul tău de
viaţă.
DAR, la fel de des, dacă ştie că tu asculţi pentru că nu ştii altceva, îţi poate cere orice.
Iar puterea corupe şi nu ştiu care autoritate nu se va folosi de puterea ei de influenţă
pentru a obţine şi ceva foloase personale.
Dacă laşi responsabilitatea pe umerii autorităţii, când o să vrei să ceri socoteală pentru
că lucrurile nu sunt cum vrei tu, nu o să prea ai unde să mergi să plângi.
Deciziile care privesc viaţa ta sunt ale tale, pentru că e viaţa ta şi nimeni nu o trăieşte în
locul tău.
Aşa că, dacă eşti un muppet obedient şi ascultător, eşti destul de aproape de a fi un
sclav.
Deci, suntem educaţi de la naştere să credem că obedienţa faţă de autoritate este bună
şi neascultarea autorităţii, greşită.
Lecţii de la părinţi, şcoală, poveşti sociale, până la sistemele legale, militare şi politice.
Iniţial, părinţii, profesorii ştiau mai multe decât noi şi o bună parte din învăţăturile lor s-
a dovedit folositoare. Ca adulţi, raţionamentul rămâne acelaşi: avem patroni, judecători
şi lideri politici.
Atât de mult sens are să ascultăm de o autoritate care are acces la resurse şi informaţii
de neatins de către noi, încât ascultăm orbeşte şi atunci când nu are niciun sens.
Aşadar, de multe ori autoritatea este şi expertă într-un anumit domeniu (avocaţi, doctori
,etc) şi e bine să le ascultăm sfatul, pentru că au competenţă în domeniul respectiv.
Ceea ce însă trebuie să faci este să vezi ce îţi spune autoritatea, să gândeşti şi să
acţionezi în mod conştient, ca un om liber, pentru binele tău, nu să sari “drepţi”, ca un
muppet obedient.
6. Raritatea
Aceasta este arma pentru a creşte valoarea oricărui lucru: a unui om, a unui produs
comercial, a orice.
Vin sărbătorile, rămânem fără zahăr: cozi imense la zahăr, toţi cumpără.
Nu mai e benzină: cu bidoanele la benzinărie, chiar dacă ţie nu îţi trebuie benzină.
Eşti o vedetă şi nu dai interviuri, toţi vor să îţi ia un interviu şi ar face orice pentru asta.
Dacă o persoană este căsătorită, valoarea ei creşte imediat, pentru că este indisponibilă
şi are dovada socială. Altcineva a recunoscut calităţi la acea persoană, deci acum există
şi o garanţie faţă de o persoană poate mai capabilă, dar singură, care nu prezintă nicio
garanţie.
Puterea manipulative a regulii: Ai grija când se trâmbiţează că ceva este rar, pentru
că toţi muppets-ii se vor grăbi să obţină.
“Viaţa nu poate fi trăită decât privind înainte, dar nu poate fi înţeleasă decât privind
înapoi.” (Kierkegaard)
Opreşte-te pentru o clipă, gândeşte-te ce vrei să faci şi află tot ce poţi despre ceea ce s-
a făcut înainte şi te poate ajuta.
Bani, iubire, fericire, toate sunt rezolvate. Dar oamenii nu caută unde trebuie. Îşi iau
modele greşite, care, la rândul lor, nu au rezolvat aceste probleme.
Apoi, dacă nouă oameni din zece nu au reuşit să facă un lucru, şi tu, al zecelea,
spui :“vreau să încerc şi eu”, ce o să îţi zică toţi nouă?
“Tu tot timpul să spui: Cred că am să încerc şi eu, să învăţ măcar o lecţie din eşec.”
Aşadar, atenţie la armele de influenţă şi cum sunt ele folosite împotriva ta de mass-
media, de societate şi de cei apropiaţi.
Pera Novacovici