Sunteți pe pagina 1din 1

Dansez pentru tine!

De Maroneac Cristian

Lume, lume, s-a deschis sezonul de dans! Pe ringul de dans care se


cheamă România sunt permise toate genurile şi se pot încălca toate regulile! La
final, e câştigătoare echipa care se mai ţine pe picioare, iar trofeul e ce sau cine
mai rămâne! Sezonul de dans a început în 2009, când echipa Băsescu-Boc a
prostit echipa poporului român să danseze împreună. S-au jucat hore, învârteli,
dansuri populare în toate zonele ţării, cu îmbrăţişări şi pupături. După alegeri,
dansul s-a mutat în arena politică. Acolo au fost la mare rang dansurile spaniole.
S-a dansat cu pasiune individual, la dublu, triplu, în grup, în şedinţe secrete, la
palat, la castel, ziua, noaptea, când vrei şi când nu vrei. Pe scenă şi-au dat mâna
jucătorii vechi Udrea, Blaga, cu jucătorii noi Berceanu, Vlădescu, Videanu,
Şeitan. Toţi sub egida călăuzitoare a jucătorilor profesionişti din fruntea ţării.
Pentru că nu a dansat bine şi a jucat prea devreme, Geoană a fost înlocuit
cu dansatorul mai tânăr Ponta, în speranţa că acesta va recupera poziţiile pierdute
în competiţiile trecute. Între timp, dansul a devenit mai zbuciumat, mai trepidant.
Guvernul a încercat să execute nişte figuri în premieră, după ce atâta timp presa
le-a cântat că bat pasul pe loc. De aceea a fost invitat în joc un partener
internaţional experimentat, dar care s-a prins în horă cu propriile condiţii. Aşa s-a
semnat acordul cu FMI şi datorită acestui acord paşii de dans s-au schimbat.
Echipa poporului român a trebuit să joace după cum i s-a cântat. Refrenul zilei a
fost şi este încă tăierea bugetară, restructurarea aparatului de stat, combaterea
evaziunii fiscale, reducerea pensiilor de unde nu trebuie reduse. Bineînţeles că a
urmat riposta sau duelul, iar poporul român a ripostat cu dansul pinguinului, un
dans antrenant, dar cu o ţopăială care a obosit masele. Mai indicat era un kazacioc
care să facă să tremure din temelii Palatul Cotroceni şi Victoria.
Apoi a făcut furori dansul ţigănesc cu ocazia moţiunii de cenzură. S-au
întrecut aleşii în minciunele, mici ameninţări, admonestări, anunţuri. Toate în
numele democraţiei şi poporului suveran. După ce au jonglat cu bila albă–bila
neagră, echipa Boc a scăpat la limita de câteva voturi. Prietenii ştiu de ce! Şi noi
ştim! Şi iată o minune! Echipa pensionarilor, dar nu cea de lux, a repurtat o
victorie mulţumită Curţii Constituţionale care a sancţionat echipa guvernului
pentru paşi de dans neconstituţionali.
Natura a intrat şi ea în horă aducând dansul distrugerii şi amarului peste o
bună bucată de ţară. Năvălirile de ape s-au jucat cu vieţi şi destine într-o ţară şi
aşa sărăcită. Cei doi capi ai ţării au mers să vadă dezastrul cu ochii lor şi au trebuit
să facă eschive şi dansul roboţelului la acuzaţiile oamenilor şi să se ferească de
ouă şi roşii. Nu vă supăraţi, domnilor! Şi preşedintele Bush a luat un pantof peste
ureche, şi premierul Berlusconi o piatră în faţă! Dumneavoastră doar completaţi
topul şi nu i-aţi întrecut. Încă! Una peste alta, vine iarna! Ne aşteaptă tropăitul pe
loc, uitatul în vitrine, număratul mărunţişului şi poveştile pentru copii despre o
ţară bogată, dar prost condusă care se cheamă România. Doamne fereşte să le
spunem la lumina lumănărilor! Până atunci guvernul dansează pentru tine,
române, să te ajute să uiţi să trăieşti bine!

S-ar putea să vă placă și