APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP

Note de Curs

Consideraţii generale

Normele de drept penal constituie una dintre formele

de reglementare a ordinii sociale. Acestea se
deosebesc de normele nepenale prin intensitatea
forţei obligatorii. Toate normele de drept sunt
obligatorii şi irefragabile, dar obligativitatea normelor
extrapenale este eventuală, acestea devenind, ca
regulă, active atunci când se naşte situaţia pe care o
reglementeză .Dimpotrivă, obligativitatea normelor
de drept penal este imediată, acestea devenind
active din momentul în care au fost edictate.
Principala sursă a problemelor privind aplicarea
legilor penale în timp o constituie succesiunea legilor
penale , abrogarea sau înlocuirea lor cu altele noi .

Sediul materiei

Aplicarea legii penale în timp este reglementată de

normele cuprinse în articolele 10-16 din Codul penal,
articolul 15 alin.2 din Constituţia României, precum şi
în articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului.
Articolele cuprinse în secţiunea a-II-a a primului Titlu
al Codului penal nu au suferit modificări de la
intrarea în vigoare a Codului penal în 1969 , astfel
încât până în prezent s-a dezvoltat o jurisprudenţă
extrem de bogată.

1
Conceptul de lege

Clarificarea noţiuniii este importantă din perspectiva

explicării conceptului de lege care retroactivează si
lex tertia.
Codul penal explică înţelesul noţiunii în articolul
141.Prin lege penală se inţelege orice dispoziţie cu
caracter penal cuprinsă în legi sau decrete.

Cu privire la noţiunea de lege care incriminează

faptele şi prevede pedepsele aplicabile, este de
observat faptul că articolul 7 par.1 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului utilizează noţiunea
ca pe un concept independent, explicat în
jurisprudenţa Curţii.
Instanţa europeană a arătat că termenul de “drept „
(droit, law) folosit în articolul 7 par.1 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului corespunde celui de
lege şi cuprinde atât normele de drept de origine
legislativă, cât şi pe cele jurisprudenţiale. Pentru ca o
normă să poată fi considerată lege se cer a fi
îndeplinite două condiţii: accesibilitatea normei şi
previzibilitatea normei (SW c.Marea Britanie ,1995 ).
Dispoziţiile legale care afectează drepturi individuale
trebuie să fie suficient de accesibile (aduse la
cunoştinţă publică) şi formulate cu destulă precizie
pentru a permite reglarea conduitei celor interesaţi.
De exemplu, O.U. 31/2002 privind interzicerea
organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist,
rasist, sau xenofob şi a promovării cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni
contra păcii şi omenirii a fost modificată de Legea
278/2006 pentru a corespunde cerinţei de
previzibilitate în sensul introducerii la articolul 5 a

2
unui nou alineat care să explice noţiunea de
propagandă la care face referire alineatul 1 atunci
când incriminează promovarea ideologiei fasciste,
rasiste ori xenofobe prin propagandă săvârşită prin
orice mijloace, în public.
Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei interzice
ca în aplicarea legii penale mai favorabile să se
combine dispoziţii de favoare referitoare la
incriminare dintr-o lege şi cele referitoare la
sancţiune dintr-o altă lege (sancţiunea decurge doar
din incriminarea care prescrie conduita căreia nu i s-
a conformat făptuitorul).

Conceptul de pedeapsă

Potrivit art. 141/1 prin pedeapsa prevăzută de lege

se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege
care incriminează fapta săvârşită în formă
consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de
reducere sau de majorare a pedepsei.
Decizia nr. VI din 1998 a Curţii Supreme de
Justiţie,explică noţiune de pedeapsă prevăzută de
lege în materia faptelor săvârşite de minori ca fiind
pedeapsa în limite reduse la jumătate ,deoarece
minoritatea reprezintă un regim juridic distinct.
Interpretarea nu contravine modificării Codului Penal
prin Legea nr 278/2006 care prin pedeapsa
prevăzută de lege înţelege pedeapsa prevăzută în
textul de lege care incriminează fapta săvârşită în
formă consumată, fără luarea în considerare a
cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

3
 Noţiunea de pedeapsă din articolul 7 par.1 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului are un
înţeles autonom de interpretarea din dreptul intern
(sancţiune penală) şi presupune a se aprecia dacă
măsura în discuţie este impusă urmare a
condamnării pentru săvârşirea unei infracţiuni,
natura şi scopul măsurii, procedurile asociate
adoptării şi executării ei, precum şi gravitatea
acestei măsuri.Fosta Comisie a decis că dispoziţiile
articolului 7 par.1 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului nu sunt aplicabile confiscării unui
bun ce aparţinea unei persoane bănuite ca făcând
parte dintr-o asociaţie de tip mafiot, măsură decisă în
aplicarea prevederilor unor norme speciale, adoptate
în cadrul luptei împotriva acestei organizaţii
deoarece dispunerea confiscării contestate nu a
presupus constatarea culpabilităţii celui în cauză,
urmare a unei acuzaţii penale, ceea ce înseamnă că
ea nu a reprezentat o pedeapsă (X c Italia, 1991,
Comisie).
Atunci când măsura de siguranţă a intervenit în urma
constatării vinovăţiei făptuitorului pentru săvârşirea
unei infracţiuni, Curtea a considerat că este în
prezenţa unei sancţiuni în sensul articolului 7 şi deci
legea penală poate retroactiva doar dacă este mai
favorabilă (Welch c Marii Britanii, 1995, cu referire la
confiscare)

Retroactivitatea legii penale mai

favorabile.Posibilitatea statelor de a deroga de
la principiu

În concepţia autorilor Convenţiei Europene a

Drepturilor Omului, dispoziţiile articolului 7 au un

4
caracter absolut făcând parte din nucleul dur al
reglementărilor, în sensul că statele semnatare nu
sunt autorizate să deroge de la acestea.Articolul 15
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
prevede că statele nu se pot sustrage aplicării
acestui principiu nici măcar în caz de război sau de
pericol public care ar fi de natură să ameninţe viaţa
naţiunii.
Atât articolul 7 din CEDO cât şi Constituţia României
pun însă probleme legate de interpretarea art.12
alin.2 din Codul penal, în sensul că măsurile de
siguranţă sau măsurile educative cuprinse în legea
nouă pot retroactiva doar dacă sunt mai favorabile.
Interpretarea articolului în sensul retroactivităţii
obligatorii a legii care cuprinde măsuri educative şi
măsuri de siguranţă este neconstituţională.
Interpretarea anterioră reflectă concepţia şcolii
pozitiviste pentru care legalitatea privea doar
incriminarea nu şi sancţiunea. Pentru pozitivişti
sancţiunea nu este o justă reparaţie a răului produs
(astfel cum apare aceasta în concepţia şcolii clasice),
ci o măsură de apărare a societăţii, iar legea nouă
corespunde cel mai bine acestui deziderat.
În consecinţă retroactivitatea oricărei legi penale
(inclusiv legea interpretativă sau cea care conţine
măsuri educative/măsuri de siguranţă) intervine doar
în cazul legii mai favorabile

Forţa obligatorie a legii penale

Intrarea în vigoare

5
Articolul 78 din Constituţia României prevede că
legea se publică în Monitorul Oficial şi intră în
vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată
ulterioară prevăzută în textul ei.

Ieşirea din vigoare

Ieşirea din vigoare a legii penale are loc, de

regulă, prin abrogare, modificare, ajungere la
termen, încetarea condiţiilor care au determinat
adoptarea unei legi excepţionale, admiterea unei
excepţii de neconstituţionalitate.
În doctrină (Florin Streteanu, Drept penal Partea
generală, Editura Rosetti , Bucureşti,2003, pag 211-
212) s-a precizat că infracţiunile prevăzute de
art.299 şi 300 C. pen. şi respectiv art.59 din Legea
nr. 64/1991 cu privire la brevetele de invenţie au un
conţinut identic. Potrivit art. 299-300 C. pen.,
constituie infracţiune “contrafacerea sau folosirea
fără drept a obiectului unei invenţii”şi respectiv
„punerea în circulaţie a produselor realizate ca
urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a
obiectului unei invenţii „ iar art.59 din Legea nr.
64/1991 incriminează „ fabricarea, folosirea sau
„punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui
brevet de invenţie sau orice altă încălcare a
drepturilor conferite de brevetul de invenţie”.
Deşi elementele constitutive ale infracţiunilor
prevăzute de textele articolelor 299 şi 300 C. pen. se
regăsesc integral în textul articolului 59 din Legea nr.
64 /1991, faptul că prin Legea nr. 140/1996 s-au
modificat limitele de pedeapsă pentru infracţiunea
prevăzută de art. 300 C. pen. (art. I, pct.137 din
Legea nr. 140/1996), îl determină pe autorul citat să

6
afirme că acest din urmă text nu a fost abrogat de
dispoziţiile similare din Legea nr. 64 /1991 , fiind
lipsită de sens modificarea unei norme care nu se
află în vigoare.
O ipoteză similară de calificări echivalente se
întâlneşte şi în cazul art.301 C. pen. şi art.5 lit.g din
Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurenţei
neloiale, aşa cum a fost modificată prin prevederile
art.1 pct.5 din Legea nr.298/ 07.06.2001.(Florin
Streteanu ,op.cit.pag 212)
În toate aceste cazuri nu suntem de fapt în
prezenţa unei abrogări a normei anterioare, ci a unui
concurs de calificări, în speţă a unui conflict de
calificări echivalente. Este vorba de situaţia în care
aceeaşi activitate cade sub incidenţa a două texte
legale ce o acoperă în întregime, şi care conţin
aceleaşi elemente, astfel încât nu se poate spune că
una dintre calificări are caracter special faţă de
cealaltă. Situaţiile de acest gen se rezolvă pe baza
criteriului cronologic, dând prioritate de aplicare
normei mai recente. Norma mai recentă nu este doar
norma care a fost adoptată ultima, ci şi norma care a
fost mai recent modificată, spre exemplu, art.300 C.
pen.

Momentul comiterii infracţiunii

Infracţiuni formale - se comit în momentul

terminării executării.
Infracţiuni de rezultat – în momentul comiterii
acţiunii, indiferent de legea în vigoare la data
producerii rezultatului.

7
(Conform deciziei de îndrumare nr. 1/1987 a fostului
Tribunal Suprem, la infracţiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, legea aplicabilă va fi
legea în vigoare în momentul comiterii acţiunii de
lovire sau vătămare corporală, şi nu momentul
producerii rezultatului).
Infracţiuni continue, continuate sau de obicei -
momentul în raport de care se determină legea
aplicabilă este momentul epuizării.

Criterii de determinare a legii mai

favorabile în aplicarea articolului 13 din Codul
penal

a)Regula aplicabilă

Elementele din legile succesive trebuie apreciate in

concreto ca având aptitudinea de a califica o normă
ca mai favorabilă.
Este interzisă crearea unei lex tertia prin combinarea
în conţinutul aceleiaşi instituţii juridice de dispoziţii
de favoare din legi succesive.Nu se creează o lex
tertia atunci când dispoziţiile de favoare privesc
instituţii juridice autonome.

b)Determinarea legii penale mai favorabile atunci

când:

-toate legile incriminează fapta

Elementele circumstanţiale incidente în cauză
prevăzute de legea nouă, dar care nu existau sub
legea veche, nu pot fi avute în vedere atunci când se

8
aleg textele ce urmează a fi comparate în vederea
determinării legii mai favorabile.
Elementele circumstanţiale prevăzute în legea
veche, dar nepreluate de legea nouă, vor fi avute în
vedere la încadrarea juridică doar dacă, prin
compararea textelor de lege, legea veche este mai
favorabilă.
Forma agravată a unei infracţiuni prevăzută de
legea nouă nu poate fi avută în vedere atunci când
nu se regăsea şi în legea veche.
În consecinţă, se va compara in concreto forma
simplă a infracţiunii din legea nouă şi forma agravată
a infracţiunii prevăzută în legea veche.
-legile succesive incriminează sau sancţionează
în acelaşi mod fapta comisă.
Nu este un caz de aplicare a legii penale mai
favorabile. Încadrarea juridică se face potrivit legii
noi.
-legile incriminează sau sancţionează diferit
fapta comisă.
Dacă norma penală incompletă impune prin ea
însăşi o conduită autonomă şi conţine un element
normativ preluat din prevederile normei
complinitoare, abrogarea sau modificarea acesteia
din urmă constituie un caz de aplicare a legii penale
mai favorabile.(Florin Streteanu,op.cit pag 245)
Infracţiunea de ucidere din culpă, comisă ca
urmare a nerespectării dispoziţiilor care conferă
prioritate de dreapta, nu este afectată de o
modificare a codului rutier prin care se constituie
prioritate de stânga.
Modificarea legii civile referitoare la momentul
transferului de proprietate nu are consecinţe asupra
furtului comis sub legea veche dacă la momentul

9
comiterii bunul nu se afla în posesia sau detenţia
autorului.

-legile succesive reglementează în mod

diferit pedepsele complemetare

În privinţa pedepselor complementare, art.15 din

Constituţia României impune următoarea modificare:
potrivit legii vechi, atunci când pedeapsa principală
va fi stabilită, pedepsele complementare care au
corespondent în legea nouă se vor aplica în
conţinutul şi elementele prevăzute de aceasta în
măsura în care sunt mai favorabile, nu se poate
depăşi durata pedepsei complementare prevăzute de
legea veche şi nici nu se va putea dispune pedeapsa
din legea nouă dacă aceasta cunoaşte o modalitate
mai severă de executare
pedepsele complementare prevăzute de legea veche
care nu au corespondent în legea nouă nu se mai
execută
pedepsele complementare introduse prin legea nouă
care nu se regăseau în legea veche nu pot fi dispuse

-legile succesive reglementează în mod diferit

pedepsele accesorii

Legea nouă retroactivează doar dacă este mai

favorabilă.

-legile succesive reglementează în mod diferit

concursul de infracţiuni

10
Concursul de infracţiuni este o instituţie autonomă în
raport de încadrarea juridică şi tratamentul
sancţionator al faptei.
Se alege legea cea mai favorabilă pentru fiecare
infracţiune în parte, iar apoi se alege acel tratament
pentru concurs prevăzut în legile succesive ca fiind
mai favorabil.

-legile succesive reglementează în mod diferit

recidiva

Recidiva este o instituţie autonomă în raport de

încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator al
faptei. Legea mai favorabilă în raport de condiţii de
existenţă şi tratament sancţionatoriu al recidivei se
apreciază independent de legea aplicabilă în privinţa
sancţionării faptei comise.

-legile succesive reglementează în mod diferit

pluralitatea intermediară

Pluralitatea intermediară este o instituţie autonomă

în raport de încadrarea juridică şi tratamentul
sancţionator al fiecăreia dintre faptele care o
compun.

-legile succesive reglementează în mod diferit

normele privind prescripţia

Prescripţia este o instituţie autonomă în raport de

încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator al
faptei.

11
Atunci când se analizează eventuala intervenţie a
prescripţiei răspunderii penale în cazul unei
infracţiuni, trebuie făcută mai întâi aplicarea legii
penale mai favorabile în privinţa pedepsei prevăzute
de legea aplicabilă, iar apoi, în funcţie de maximul
special al legii alese conform criteriului anterior, se
aplică legii penale mai favorabilă în privinţa
prescripţiei.

-legile succesive reglementează în mod diferit

participaţia

Participaţia este o instituţie autonomă în raport de

încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator al
faptei.
Dacă legea nouă modifică atât pedeapsa pentru
fapta comisă cât şi tratamentul penal al participaţiei,
credem că, după alegerea pedepsei aplicabile faptei
comise, potrivit legii mai favorabile, se va aplica din
nou legea mai favorabilă pentru stabilirea
tratamentului sancţionator mai favorabil în privinţa
participaţiei.
Astfel, dacă legea nouă majorează pedeapsa pentru
fapta comisă, dar prevede că instigatorul se
sancţionează în limite reduse la jumătate faţă de
pedeapsa legală aplicabilă autorului, fapta se va
încadra potrivit legii vechi, dar instigatorului îi va fi
aplicată pedeapsa în limite reduse la jumătate.

-legile succesive reglementează în mod diferit

suspendarea executării pedepsei

12
Suspendarea executării pedepsei este o instituţie
autonomă în raport de încadrarea juridică şi
tratamentul sancţionator al faptei
Stabilirea pedepsei potrivit legii vechi nu împiedică
dispunerea suspendării ei în conformitate cu legea
nouă, întrucât„ suspendarea executării pedepselor
este o instituţie care funcţionează independent, ea
privind nu gradarea, ci executarea pedepsei.

-legile succesive reglementează în mod diferit

sancţionarea minorilor

Minoritatea este o instituţie autonomă în raport de

încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator al
faptei
La fel ca şi în cazul participantului, se va alege mai
întâi legea mai favorabilă prin prisma pedepsei
prevăzute de lege, iar apoi se va stabili care este
legea mai favorabilă sub aspectul tratamentului
sancţionator prevăzut pentru minoritate.

-legile succesive reglementează în mod diferit

sancţionarea tentativei
Tentativa este o instituţie autonomă în raport de
încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator al
faptei

Sunt de asemenea instituţii care funcţionează

autonom unele în raport de altele atunci când sunt
incidente în aceeaşi cauză: prescripţia şi
reabilitarea(spre exemplu, atunci când se cere
reabilitarea pentru o pedeapsă a cărei executare s-a
prescris); reabilitarea şi recidiva(atunci când se

13
verifică dacă a intervenit o reabilitare care să
excludă recidiva); recidiva şi liberarea
condiţionată( atunci când o condamnare în stare de
recidivă ar fi exclusă de la beneficiul liberării
condiţionate); concursul de infracţiuni şi recidiva
(atunci când al doilea termen al unei recidive este
alcătuit dintr-un concurs de infracţiuni)etc.
În toate aceste cazuri, în măsura în care legea nouă
aduce modificări ambelor instituţii, se vor aplica în
mod distinct regulile privind determinarea legii
penale mai favorabile pentru fiecare instituţie în
parte.
Nu va fi însă posibilă aplicarea separată a
dispoziţiilor din legile succesive privind încadrarea
juridică a faptei şi reţinerea circumstanţelor
atenuante, acestea fiind obligatoriu de reţinut
conform legii determinate ca fiind mai favorabilă. Tot
astfel, nu vor putea fi reţinute circumstanţele
atenuante dintr-o lege şi să li se atribuie efectele
prevăzute de cealaltă lege.
De asemenea, nu va fi posibil ca o pluralitate de
infracţiuni să fie calificată drept pluralitate
intermediară potrivit legii noi, potrivit legii vechi
constituind recidivă, dar să i se aplice tratamentul
prevăzut pentru aceasta de legea veche.

Criterii de determinare a legii mai favorabile în

aplicarea articolelor 14 şi 15 din Codul penal

Spre deosebire de aplicarea articolului 13 din Codul

Penal, care presupune compararea legilor succesive
în ceea ce priveşte condiţiile de incriminare,
condiţiile de tragere la răspundere, pedeapsa etc ,în
cazul aplicăriii articolelor 14 respectiv 15 din Codul

14
penal se compară pedeapsa aplicată prin hotărârea
de condamnare şi maximul pedepsei prevăzute
pentru aceeaşi faptă în legea nouă.
Sunt autori (George Antoniu ) care apreciază că
articolul 15 din Codul Penal este neconstituţional
deoarece presupune contrar Constituţiei o aplicare
facultativă a legii mai favorabile şi nu obligativitate a
aplicării acesteia aşa cum prevede Constituţia.
Modificarea produsă în repetate rânduri in ceea ce
priveşte cuantumul prejudiciului în cazul
consecinţelor deosebit de grave a determinat unele
instanţe să considere că într-o asemenea situaţie
,dacă fapta a fost judecată printr-o hotărâre
definitivă ,urmează să se aplice dispoţiţiile art 14sau
15 din Codul Penal deoarece ne găsim în prezenţa
unei schimbări de încadrare juridică prin efectul
legii .
Punctul de vedere enunţat prezintă următoarele
inconveniente :

a. O schimbare de încadrare juridică prin efectul legii

face inaplicabile dispoziţiile art. 334 din C. pr. pen.
care prevăd că instanţa este obligată să pună în
discuţie noua încadrare juridică. În această situaţie
principiul contradictorialităţii ar fi grav vătămat,
întrucât indiferent de luarea de poziţie şi de
concluziile formulate, rezultatul este unic şi duce
automat la schimbarea încadrării juridice. Mai mult
decât atât, din interpretarea sistematică şi
gramaticală a textului de lege menţionat, rezultă cu
claritate că schimbarea încadrării juridice poate
opera numai în cursul judecăţii, între momentul
sesizării instanţei şi momentul pronunţării unei
hotărâri definitive. O altă interpretare a textului ar

15
echivala cu o neîntelegere a succesiunii fazelor
procesului penal. În titlul III al C. pr. pen., ce cuprinde
dispoziţii referitoare la executarea hotărârilor penale,
nu există nici o formă care să permită schimbarea
încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina
condamnatului în cursul judecăţii. Aceasta se explică
prin faptul că în cursul executării pot face obiectul
judecăţii numai acele incidente care acţionează şi fac
imposibilă începerea sau continuarea executării
pedepsei. Rezolvarea acestor incidente nu poate
implica aspecte ce ţin de fondul cauzei şi care au
intrat în puterea lucrului judecat.
În concluzie, indiferent cum este conceput
mecanismul schimbării încadrării juridice acesta este
incompatibil cu faza executării în care a ajuns
procesul penal şi cu principiul autorităţii de lucru
judecat.
Prin lucru judecat se înţelege situaţia juridică
rezultată din soluţionarea definitivă a unui conflict
dedus judecăţii. În materie penală, lucrul judecat
reprezintă ceea ce instanţa hotărăşte în fapt şi în
drept asupra învinuirii ce formează obiectul cauzei.
Autoritatea de lucru judecat constituie o prezumţie
legală – res judicata pro veritate habetur – ce nu
poate fi răsturnată decât în căile extraordinare de
atac.
Curtea Supremă de Justiţie, în decizia penală nr.
2179/1993 a statuat că reaprecierea gravităţii
infracţiunii în raport cu consecinţele acesteia stabilite
printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de
autoritate de lucru judecat, ca urmare a schimbării
încadrării juridice a faptei (din art. 209 raportat la
art.224 al.2 în art. 209 rap. la art.224 al. 1 din C.
pen.) şi reducerea pedepsei( de la 8 ani la 4 ani

16
închisoare), nu sunt posibile în calea contestaţiei la
executare.
Din decizia penală nr. 2784/75 a Tribunalului
Suprem se desprinde ideea că este inadmisibilă
contestaţia la executarea prin care se tinde a se
soluţiona o problemă legată de fond, rezolvată cu
autoritate de lucru judecat.
Mai recent, Curtea Supremă de Justiţie, în decizia
penală nr.529/2002, în contradicţie cu decizia penală
nr.493/2002, prezentată anterior, arăta că procedeul
schimbării încadrării juridice tacite a infracţiunii, prin
înlăturarea al.3 al art.209 din C. pen., contravine
dispoziţiilor legale privind autoritatea lucrului
judecat. În continuare se precizează că O.U.G.
nr.207/2000 nu prevede o pedeapsă mai uşoară
pentru al. 3 al art.209 din C. pen., astfel încât nu pot
fi aplicate prevederile art.15 din C. pen. şi
concluzionează în sensul că ”pe calea contestaţiei la
executare, formulată de condamnat, nu se poate
modifica încadrarea juridică stabilită cu autoritate de
lucru judecat şi nici pedeapsa…”, întrucât
modificarea art.146 din C. pen. nu echivalează cu o
mitior lex, care să atragă aplicarea art.15 din C. pen.,
458 şi 461 lit. d din C. pr. pen.
b. Nu au fost modificate limitele de pedeapsă
prevăzute pentru forma agravată a infracţiunii. Ceea
ce s-a majorat este doar cuantumul prejudiciului ce
reprezintă consecinţe deosebit de grave, fără să
micşoreze limitele de pedeapsă prevăzute de text. În
această situaţie, una din condiţiile cumulative ale
aplicării legii penale mai favorabile nu a fost
îndeplinită şi anume aceea care se referă la
necesitatea ca noua lege să prevadă o pedeapsă mai
uşoară;

17
 c. Valoarea pagubei ce determină reţinerea
agravantei producerii unor consecinţe deosebit de
grave se calculează la momentul săvârşirii faptei.
Pentru această perioadă, în raport cu nivelul
preţurilor bunurilor de consum şi faţă de puterea de
cumpărare, fapta prezintă un grad ridicat de pericol
social. Datorită deprecierii monedei naţionale,
importanţa unei pagube materiale în acelaşi cuantum
scade în timp, ceea ce atrage o scădere
proporţională a pericolului social concret al faptei.
Prin urmare, este de neconceput ca paguba produsă
să fie reapreciată după trecerea unui anumit interval
de timp, care a făcut să fluctueze reperele la care
aceasta se raporta.
În atare situaţie, o reexaminare a pedepsei nu s-ar
putea face decât prin reaprecierea de către instanţă
a gravităţii infracţiunii în raport cu valoarea pagubei
produse, deci, prin schimbarea încadrării juridice a
faptei pentru care petentul a fost judecat şi
condamnat definitiv printr-o hotărâre ce a intrat în
puterea lucrului judecat. .Instanţa de judecată nu
poate efectua o astfel de reevaluare fără să aducă
atingere autorităţii de lucru judecat de care se
bucură hotărârea prin care petentul a fost
condamnat,deci, împrejurările invocate de
condamnat, nu pot forma obiectul contestaţiei la
executare, întrucât nu constituie un incident ivit în
cursul executării.

Analiza dispoziţiilor din Legea 278/ 2006 pentru

modificarea şi completarea Codului penal,
precum şi pentru modificarea şi completarea
altor legi cu privire la modificările aduse

18
părţii generale a Codului Penal din perspectiva
legii penale mai favorabile

Cu titlu de exemplu retroactivează

-regulile generale ale executării pedepselor
principale privative de libertate.
Legea care fără a schimba pedeapsa
modifică regimul de executare are efect retroactiv
.Potrivit articolului 85 din Legea nr. 275/ 2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal în
termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a
acestei legi, Comisia stabileşte pentru fiecare
persoană condamnată la o pedeapsă privativă de
libertate regimul de executare, conform dispoziţiilor
Codului penal şi ale prezentei legi.

- pedepsele accesorii
Art 71 din Codul penal este mai favorabil din
perspectiva alineatelor 3, 4, 5.
Ar fi de discutat însă asupra posibilităţiii instanţei de
a cenzura aplicarea oricăruia dintre drepturile
prevăzute de art 64 din Codul penal .
Restrângerea exerciţiului unor drepturi poate fi
dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu
situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod
nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei
dreptului sau a libertăţii (art. 53 Constituţia
României).
Pedeapsa accesorie a interzicerii ope legis a
drepturilor prevăzute de art.64 lit.a – c din Codul
Penal încalcă cerinţa proporţionalităţii restrângerii

19
exerciţiului unor drepturi cu situaţia care a
determinat-o. Conform principiului individualizării
pedepselor, la alegerea naturii şi gravităţii pedepsei
accesorii aplicate ar trebuie să fie luate în
considerare pericolul social al faptei săvârşite,
persoana infractorului şi împrejurările care
atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru a asigura respectarea drepturilor omului,
statele au obligaţia de a nu face nimic de natură a
aduce atingere drepturilor recunoscute, dar şi
obligaţiei de a face, de a lua toate măsurile care se
impun pe plan intern, legale, administrative sau
judiciare, spre a asigura respectarea aceloraşi
drepturi.
Modificarea legislativă corespunde cerinţei
prevăzute de art.20 din Constituţia României care
reclamă o atenţie sporită în observarea corelaţiei
dintre prevederile actelor internaţionale şi dreptul
românesc, cu obligaţia pentru legiuitor de a verifica
dacă proiectele de lege se corelează cu tratatele
internaţionale la care România este parte, ceea ce
legiuitorul a făcut în privinţa dreptului la viaţă privată
şi viaţă de familie garantat de art.8 CEDO .
În ceea ce priveşte drepturile electorale ,în
cauza Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a constat
încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a
interzicerii ope legis a dreptului de a alege
persoanei condamnate la pedeapsa închisorii.
În Marea Britanie norma impunea interdicţia
dreptului de a alege condamnaţilor la sancţiunea
penală privativă de libertate, indiferent de durata
sancţiunii, gravitatea faptei sau circumstanţele
cauzei . Interdicţia dreptului de a alege, automată
,generală şi fără nici o restricţie pentru cei

20
condamnaţi la pedeapsa închisorii , a fost
considerată de Curte în afara marjei de apreciere a
statelor şi în consecinţă incompatibilă cu art.3 din
Protocolul 1.
În acelaşi sens ,aflată în situaţia de a transpune o
directivă comunitară, Germania obliga posesorul unui
permis de conducere emis de un alt stat membru, la
trecerea unui an de la stabilirea unei persoane pe
teritoriul său, să solicite schimbarea permisului,cu
unul emis de autorităţile germane. Cel care nu se
supunea regulii anterioare risca o pedeapsă cu
închisoarea sau amendă ,constituind antecedent
penal.
Curtea de la Luxemburg a considerat( CJCE 29
febr.1996-Skanavi et Chryssarthakopoulos 193/94,
Rec. CJCE partea I 929, 955) că statele membre nu
sunt libere să prevadă sancţiuni disproporţionate ,de
natură să împiedice libera circulaţie a persoanelor
serviciilor ,ceea ce este de natură să întărească
faptul ca, şi în aprecierea limitării drepturilor ca
urmare a aplicării unei pedepse accesorii, trebuie
avută în vedere proporţionalitatea consecinţelor
juridice cu situaţia care le-a generat.

-Dispoziţiile art 81 , art .86/1 art.86/7din Codul penal

Reglementarea suspendării condiţionate,

suspendării sub supraveghere şi executarea
pedepsei la locul de muncă reprezintă o lege mai
favorabilă, putand fi dispuse şi în cazul infracţiunilor
de vătămare corporală gravă, viol, tortură.

21
-Confiscare
Legea nouă este mai favorabilă.
Art. 118 alin. 6 Instanţa poate să nu dispună
confiscarea bunului dacă acesta face parte din
mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică şi de
exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei
asupra căreia ar putea opera măsura confiscării
speciale.

22