Sunteți pe pagina 1din 8

8.

Integrala Riemann

8.1. Integrala Riemann


Optam pentru prezentarea traditionala a integralei Riemann, deoarece a fost studiata in aceasta
maniera si in liceu si este familiara cititorului
Daca a, b ∈ R, a < b, atunci D [a, b] reprezinta multimea tuturor diviziunilor intervalului [a, b]. Norma
diviziunii ∆ ∈ D [a, b] este numarul: ∆ = max{ xi − xi −1} .O diviziune este echidistanta daca xi - xi-1 =
1≤ i≤ n

b−a b−a
, 1 ≤ i ≤ n, caz in care avem xi = a + i ⋅ , 1 ≤ i ≤ n.
n n
Fie a, b ∈R , a < b si ∆ ∈ D [a, b], ∆ : a = x0 < x1 < x2 <…< xn = b.
Multinea: ξ∆ = {ξi ; 1 ≤ i ≤ n, ξi ∈ [xi-1 , xi ]}, este multimea punctelor intermediare asociate diviziunii
n
∆ . Pentru functia f : [a, b] → R, construim suma: σ f ( ∆, ξ∆ ) = ∑ f (ξ ) ( x i i − xi −1 ) , numita suma
i =1
Riemann. Functia f este integrabila Riemann pe [a, b] daca exista un numar real I, cu proprietatea ca
∀ε > 0 exista η > 0 , astfel incat ∀ ∆ ∈ D [a, b], cu ∆ < η, sa avem σ f ( ∆, ξ∆ ) − I < ε , pentru orice
alegere a punctelor intermediare ξ∆ . Numarul I se numeste integrala Riemann a lui f pe [a, b], este
b
unic determinat si se noteaza I = ∫ f (x )dx . Merita retinut faptul ca o functie f: [a, b] →R, integrabila
a
Riemann pe [a, b] este marginita pe [a, b].
Daca f: [a, b] → R este marginita pe [a, b], vom defini sumele Darboux, dupa cum urmeaza. Fie
∆ ∈ D [a, b] si anume ∆ : a = x0 < x1 < x2 <…< xn = b.Notand mi = inf f (x ) , Mi = sup f ( x ) , vom
[ x i−1 ,x i ] xi −1, xi 

n n
construi: s f ( ∆) = ∑ m (x i i − xi −1 ) si S f ( ∆) = ∑ M (x − x i i i −1 ) , sume numite sumele Darboux
i =1 i =1

inferioara respectiv superioara. Notand cu I = sup{ s f ( ∆) ; ∆ ∈ D [a, b]} si cu J = inf{ S f (∆ ) ,


∆ ∈ D [a, b]}, se demonstreaza ca f este integrabila Riemann pe [a, b] daca si numai daca I = J.
Criteriul lui Darboux este util pentru determinarea claselor de functii integrabile Riemann.
Teorema 8.1.1. (criteriul lui Darboux) O functie f: [a, b] → R, marginita pe [a, b], este integrabila
Riemann pe [a, b] daca si numai daca ∀ε > 0 exista η > 0 , astfel incat ∀ ∆ ∈ D [a, b], cu ∆ < η, sa
avem S f (∆ ) - s f (∆) < ε.
Propozitia 8.1.1. O functie f: [a, b] → R, continua, este integrabila Riemann pe [a, b].
Prezentam in continuare, un criteriu de integrabilitate deosebit de important prin aplicatiile sale.
O multime A ⊂ R se numeste neglijabila sau de masura Lebesgue nula daca ∀ ε > 0 exista un sir de
intervale din R, notate (Jn )n , cu proprietatile: A ⊂ U J n si ∑ l ( J n ) < ε , (am notat lungimea
n n≥1
intervalului Jn cu l (Jn ). Putem lua intervalele Jn deschise, inchise sau semi-deschise
exemplu: Multimea numerelor naturale N este de masura Lebesgue nula. Fie ε > 0 si
ε ε ∞
ε
Jn = [ n − n +1 , n + n +1 ] , n ∈ N. Atunci: N ⊂ U J n si ∑ l ( J n ) = ∑ n = ε .
2 2 n n≥1 n=1 2
Din definitia multimii neglijabile se deduc imediat urmatoarele proprietati:
1) O submultime a unei multimi neglijabile este neglijabila.
2) O multime numarabila este neglijabila.
Teorema 8.1.2. (criteriul lui Lebesgue) O functie f: [a, b] → R este integrabila Riemann pe [a, b] daca
si numai daca f este marginita si multimea punctelor ei de discontinuitate este de masura Lebesgue
nula.
Din acest criteriu rezulta imediat integrabilitatea functiilor continue, a celor monotone si a celor
marginite cu multimea punctelor de discontinuitate finita. Prezentam, in continuare, cateva proprietati
b a
ale integralei Riemann. Pentru a, b ∈ R cu a < b, definim ∫
a
f (x )dx = − ∫ f (x )dx , si astfel rezulta ca:
b
a

∫ f (x )dx = 0.
a

Propozitia 8.1.2. Fie f, g: [a, b] → R, functii integrabile Riemann pe [a, b]. Atunci f + g este
integrabila pe [a, b]. Daca α∈ R, functia αf este integrabila pe [a, b] si:
b b b

∫ ( f + g )( x) dx =
a

a
f (x )dx + ∫ g (x )dx ,
a
b b

∫ (α f )( x) dx =α ∫ f (x )dx .
a a
b
Propozitia 8.1.3. Daca functia f: [a, b] → R+ este integrabila Riemann pe [a, b], atunci ∫ f (x )dx ≥ 0.
a

Din aceasta proprietate rezulta monotonia integralei Riemann, in sensul ca daca f, g: [a, b] → R sunt
functii integrabile Riemann pe [a, b], cu proprietatea caf(x) ≤ g(x), ∀ x ∈[a, b], atunci:
b b


a
f (x )dx ≤ ∫ g (x )dx .
a

Propozitia 8.1.3. Daca f: [a, b] → R este o functie integrabila Riemann pe [a, b] si [c, d] ⊂ [a, b],
atunci f este integrabila Riemann pe [c, d] (ereditate).
Propozitia 8.1.4. Daca functia f: [a, b] → R este integrabila Riemann pe [a, b], atunci oricare ar fi
b c b
c ∈ [a, b], avem: ∫
a
f (x )dx = ∫ f ( x) dx + ∫ f ( x) dx
a c

Propozitia 8.1.5. Fie functia f: [a, b] → R integrabila Riemann pe [a, b]. Atunci:
b
m (b − a ) ≤ ∫ f ( x) dx ≤ M (b − a ) .
a

Daca f este continua pe [a, b], atunci exista ξ ∈ [a, b], astfel incat:
b

∫ f (x )dx = f (ξ) ⋅ ( b − a ) . (teorema de medie ).


a

Considerand o functie f: [a, b] → R integrabila Riemann pe [a, b], vom defini functia
x
F: [a, b] → R, prin: F(x) = ∫ f (t ) dt .
a

Functia F este continua pe [a, b]. Pentru demonstratia acestei afirmatii sa luam x0 ∈ [a, b] si evaluam:
x x0 x
F(x) - F(x0 )| = | ∫ f (t ) dt - ∫ f (t )dt | = | ∫ f (t )dt |. f fiind integrabila Riemann pe [a, b] este marginita,
a a x0

exista deci M > 0 astfel incat |f(x)| ≤ M si astfel avem:


x
F(x) - F(x0 )| ≤ ∫ | f (t) | dt
x0
≤ M |x – x0 |,

ceea ce implica continuitatea lui F in punctul x0 arbitrar ales.


Propozitia 8.1.6. Daca functia f: [a, b] → R este continua pe [a, b]. atunci functia F: [a, b] → R,
x
definita prin F(x) = ∫ f (t ) dt este derivabila pe [a, b] si F ′ (x)= f (x).
a

Propozitia 8.1.8. Fie f, g: [a, b] → R doua functii derivabile, cu derivata integrabila, in particular f si g
de clasa C 1 . Atunci are loc relatia:
b b
b

a
f (x )g ′( x ) dx = f(x) g(x) | a - ∫ f ′( x ) g( x) dx .
a
( formula de integrare prin parti).
Propozitia 8.1.9. (schimbarea de variabila) Daca f: [a, b] → R este o functie continua, atunci oricare
ar fi ϕ :[α , β ] → [a, b] de clasa C1 pe [α , β ] , avem:
β ϕ (β )

∫ ( f o ϕ)(t ) ϕ′(t )dt = ∫ f (x )dx .


α ϕ (α )

Merita retinuta o consecinta importanta a acestei propozitii.


Corolar. Daca f: [a, b] → R este o functie continua, atunci oricare ar fi functia bijectiva ϕ :[α , β ] →
[a, b], de clasa C1 pe [α , β ] , avem:
b ϕ −1 ( b)

∫ f (x )dx = ∫ ( f o ϕ)( t) ϕ′( t) dt .


a ϕ− 1( a)

In cazul unui sir de functii continue pe [a , b], uniform convergent, are loc un transfer de
integrabilitate, dupa cum urmeaza.
Propozitia 8.1.10. Fie un sir (fn )n ⊂ C ([a, b]), uniform convergent la functia f pe [a, b]. Atunci:
Transferul de integrabilitate are loc si intr-un caz mai general, si anume cand functiile fn : [a, b] →R
sunt integrabile iar sirul (fn )n converge uniform la f pe [a, b]. Natural, rezultatul ramane valabil in
cazul seriilor de functii si merita retinut ce se intampla in cazul seriilor de puteri.
Propozitia 8.1.11. Fie ∑ a n x n o serie de puteri cu raza R > 0 si suma f. Atunci seria de puteri
n≥ 0

an n +1
∑ x are raza de convergenta R si avem relatia:
n≥ 0 n + 1
x ∞
an
∫ f (t ) dt = ∑ n +1 x n +1
.
0 n= 0
∞ ∞
xn 1
exemplu: ln(1 − x) = −∑ , x ∈(-1, 1), deoarece ∑x n
= , x ∈ (-1, 1) si integrand,
n=1 n + 1 n=1 1− x
x ∞ n +1
dt
∫ 1− t = ∑ n + 1 .
x
obtinem relatia de mai sus:
0 n =0

Probleme.
π π
2 2

∫ sin ∫ cos
n n
1. Sa se calculeze urmatoarele integrale: xdx si xdx . Aplicati rezultatul obtinut in calculul
0 0
1
integralei ∫ (1 − x2 ) n dx .
0
2 5
dx dx
2. Sa se calculeze: 1)
x + x+1
∫x 2 x2 − 2
2
. ; 2) ∫ ( x − 1)
1

R. Merita retinut faptul ca, in cazul aflarii unei primitive de forma:


dx 1
∫ ( mx + n) ax 2 + bx + c , este preferabila substitutia mx + n = t , care simplifica mult calculul.

3. Fara a calcula efectiv integralele, sa se arate care dintre urmatoarele integrale are valoarea mai mare:
2 2 4 4
1) ∫ ln xdx sau ∫ (ln x) dx ;
2
2) ∫ ln xdx sau ∫ (ln x)
2
dx ;
1 1 3 3

1
4. Fara a calcula integrala, sa se demonstreze inegalitatea: 1 < ∫ e x dx < e
2

5. Calculati derivatele urmatoarelor functii:


x2
x
1− t + t2
2 dt in x = 1; 2) F ( x) = ∫ e dt ..
1) F ( x) = ∫ t2

0 1 + t + t 0
8.2. Integrale improprii

In studiul integralei Riemann am considerat atat domeniul de integrare, cat si functia de integrat
ca fiind marginite. Integralele improprii constituie o extindere naturala a integralei Riemann, in sensul
ca vom considera domeniul de integrare sau functia de integrat nemarginite, bazandu-ne pe teoria
trecerii la limita. Integralele pe intervale nemarginite sunt integralele in care cel putin una din limitele
∞ a ∞
de integrare este infinita, adica de forma: ∫ f (x )dx , ∫
a −∞
f (x )dx sau ∫
−∞
f (x )dx .

x
Fie f: [a, ∞) → R o functie integrabila pe orice interval [a, x], cu x > a. Daca exista lim
x→∞ ∫ f (t ) dt
a
∈R

∞ ∞ x
vom spune ca ∫
a
f (x )dx este convergenta, notand ∫ f (x )dx = lim
a
x→∞ ∫ f (t ) dt . In caz contrar integrala
a
x
este divergenta. Functia F: [a, ∞) → R , data de F(x) = ∫ f (t ) dt exista si este continua, deoarece f este
a

integrabila pe orice interval [a, x]. Daca exista lim F(x), finita, atunci:
x→∞

∫ f (x )dx = lim
a
x→∞
F(x).

exemple:
∞ ∞
dx dx π
∫0 1 + x 2 . Avem F(x) = arctg t | 0 = arctg x si astfel: ∫1+ x
x
1. Sa calculam 2 = lim arctg x = .
0
x→∞ 2

2. Integrala ∫ sin xdx este divergenta deoarece F(x) = -cos x + 1 si lim F(x) nu exista.
x→∞
0

Am amintit mai sus inca doua cazuri de integrale improprii, cu domeniul de integrare nemarginit,
a ∞
cazuri care se reduc imediat la cazul prezentat anterior. Astfel, avem: ∫
−∞
f (x )dx = ∫
−a
f (− t )dt si

∞ a ∞ ∞


−∞
f (x )dx = ∫
−∞
f (x )dx + ∫ f (x )dx ,daca ∫ f (x )dx
a a
exista.

∞ ∞
Integralele ∫
a
f (x )dx si ∫ f (x )dx , unde
b
f : [c, ∞) → R, c = min {a, b}, converg sau diverg in acelasi

x b x
timp, deoarece luand a < b, avem: ∫
a
f (t ) dt = ∫ f (t )dt + ∫ f (t ) dt , b ≤ x, adica:
a b
∞ b ∞

∫ f (x )dx = ∫ f ( x) dx + ∫ f ( x) dx .
a a b
∞ ∞
Considerand f: [a, ∞ ) → R, integralele ∫
a
f (x )dx si ∫ k f ( x) dx
a
au aceeasi natura, oricare ar fi k ≠ 0,

x x
deoarece ∀ x ≥ a avem ∫ k f (t ) dt = k ∫ f (t ) dt .
a a

Propozitia 8.2.1. Integrala ∫ f (x )dx
a
este convergenta daca si numai daca oricare ar fi sirul

an

(a n )n ⊂ [a, ∞), crescator cu lim a n = ∞ , seria


n→∞
∑x n , cu termenul general x n = ∫ f (t ) dt , este
n≥1 an−1

convergenta.
Folosind acest rezultat, vom aplica in studiul convergentei integralelor improprii criterii de convergenta
de la serii.

Propozitia 8.2.2. (Cauchy) Integrala ∫ f (x )dx
a
este convergenta daca si numai daca oricare ar fi

a2

ε > 0 exista n (ε) > a, astfel incat ∀ a 1 , a 2 > n (ε) sa avem: ∫ f (t ) dt


a1
< ε ..

Sa studiem in continuare doua cazuri posibile.


a) functia pastreaza semn constant pe [a, ∞),
b) functia schimba semnul de o infinitate de ori pe [a, ∞ ).
Pentru primul caz avem urmatorul rezultat. Daca ∀x ≥ a avem f ( x ) ≥ 0 , conditia suficienta ca
∞ x


a
f (x )dx sa fie convergenta este ca F(x) = ∫ f (t ) dt
a
sa fie marginita superior.

Propozitia 8.2.3. Pentru o functie f: [a, ∞) → R, integrabila pe orice interval [a, x], x > a, ce are
proprietatea ca exista o functie g: [a , ∞) → R, astfel incat ∀ x ≥ a sa avem f (x) ≤ g (x), convergenta
∞ ∞ ∞
integralei ∫ g (x )dx implica convergenta integralei
a

a
f (x )dx si divergenta integralei ∫ f (x )dx
a
implica


divergenta integralei ∫ g (x )dx .
a
∞ ∞
1
exemplu: ∫ e− x dx este convergenta, deoarece ∀ x > 1, e − x < e − x si ∫e
2
−x
dx = 1 −
2
.
1 1 e
Consecinta acestui rezultat este folosita de obicei in studiul problemelor de convergenta ale integralelor
improprii.
Corolar Fie f: [a, ∞) → [0, ∞), a > 0, integrabila pe orice interval [a, x], x > a. Atunci:

1) daca lim xα f ( x ) = A (finit), pentru α > 1, atunci
x →∞ ∫ f (x )dx
a
este convergenta;

2) daca α ≤ 1 si A ≠ 0, integrala este divergenta.



arctgx
exemplu: ∫ 3
dx este convergenta, deoarece:
0
1+ x2 2 ( )
arctgx π
lim x3 3 = .
(1 + x )
x →∞ 2
2 2

In cazul al doilea, in care functia f isi schimba semnul de o infinitate de ori pe [a, ∞), este necesara

introducerea notiunii de absolut convergenta a integralei. Astfel, spunem ca integrala ∫ f (x )dx
a
este


absolut convergenta daca integrala ∫
a
f ( x ) dx este convergenta. Se observa ca o integrala absolut

a2 a2

convergenta este si convergenta, deoarece: ∫


a1
f (x )dx < ∫
a1
f ( x ) dx Reciproca nu este adevarata..

Se poate formula un criteriu de convergenta pentru integralele de acest tip, pornind de la criteriile
corespunzatoare de la serii.
Propozitia 8.2.4. (Abel-Dirichlet) Fie functiile f, g: [a, ∞) → R, avand proprietatile:
1) f este continua iar g este de clasa C1 ;
2) g este monoton descrescatoare, cu lim g (x) = 0;
x →∞
x
3) M = sup ∫ f (t ) dt
x ∈[a , ∞) a
< + ∞ , (i.e. f are primitiva marginita).


Atunci ∫ f (x )g ( x ) dx este convergenta.
a

sin x 1
exemplu: Fie ∫ α dx , α > 0. Luand f (x) = sin x si g (x) = , conditiile propozitiei 8.2.4.
1 x xα
∞ ∞
sin x cos x
sunt indeplinite. In particular,
x 1 x

dx sunt convergente
1
dx, ∫
Un alt caz de integrale improprii sunt integralele definite de functii nemarginite. Fie f: [a, b] → R ,
continua pe [a, b] cu exceptia unui punct x0 , a ≤ x0 ≤ b, in care functia f are o discontinuitate de speta a
doua (i.e. lim f ( x ) = ∞ ). Sa presupune cax0 = b, in caz contrar putand scrie:
x →x 0

b x0 x0

∫ f (x )dx = ∫ f (x )dx − ∫ f (x )dx .


a a b
b b− x
Integrala ∫
a
f (x )dx este convergenta daca exista lim
x →0 ∫
a
f (t ) dt si este finita. In caz contrar, integrala

este divergenta.
1− x
π
1
dx dt
exemplu: ∫
1− x 1−t 2
= lim
x →0 2∫ .
2
= limarcsin t |10− x =
x →0
0 0
Se pot formula criterii asemanatoare celor din cazul precedent.
b
Propozitia 8.2.5 (Cauchy) Integrala ∫ f (x )dx este convergenta daca si numai daca
a
∀ ε > 0 ∃ δ( ε) > 0,

b− x2

astfel incat ∀ x1 , x2 ∈ (0, δ ) sa avem: ∫


b − x1
f (t ) dt < ε .

In cazul in care functia de sub semnul integral pastreaza un semn constant pe [a, b] cel mai simplu
criteriu de convergenta este cel al comparatiei.
Propozitia 8.2.6. Daca functia f: [a, b) → (0, ∞), integrabila pe orice interval [a, b-x], cu x ∈ (0, b-a),
are proprietatea ca exista g: [a, b] → R, astfel incat ∀ t ∈ [a, b], f (t) ≤ g (t), atunci convergenta
b b b
integralei ∫ g (x )dx implica convergenta integralei
a

a
f (x )dx , iar divergenta integralei ∫ f (x )dx implica
a
b
divergenta integralei ∫ g (x )dx .
a

Corolar. Fie f: [a, b) → (0, ∞) cu lim f ( x) = ∞ , integrabila pe orice interval [a, b-x], cu x ∈ (0, b-a).
x →b
Avem:
b
1) daca lim ( b − x) α f ( x) = A , finit, pentru α < 1, atunci
x →b ∫ f (x )dx
a
este convergenta;

b
2) daca lim ( b − x) α f ( x) = A ≠ 0, pentru α ≥ 1 , atunci
x →b ∫ f (x )dx
a
este divergenta.

2
dx
exempl u: ∫ (1 + x ) 2
4 − x2
este convergenta, deoarece:
0

1 1 1
lim(2 − x) α = pentru α = .
x→ 2
x <2 (1 + x ) 2
4− x 2 2 2 2

Probleme

1. Sa se studieze natura si, in caz de convergenta, sa se calculeze valoarea urmatoarelor integrale:


∞ ∞ ∞ ∞
dx arctgx
1) ∫ 3 , 2) ∫ dx , 3) ∫ xn e− x dx . 4) ∫ e− x sin xdx .
0 x +1
2
1 x 0 0
∞ ∞ ′ ∞
arctgx  −1  1 1 x ln2
R. 2) ∫1 x2 dx = ∫1  x  arctgxdx = − x arctgx |1∞ +
  ∫ x( x 2
+ 1)
dx = 1+ ln |∞1 =1+ ,
1 x +1
2 2
∞ ∞

∫x e dx = -e-x xn | 0 + n ∫ x n −1e − xdx = n.In –1 = n!,
n −x
3) In =
0 0

∫e
−x
4) Deoarece | e− x sin x |≤ e− x si dx = 1 , integrala este convergenta, in calcul aplicandu-se formula
0

∫e
−x
de integrare prin parti, de unde: sin xdx =1/2.
0

2. Studiati convergenta urmatoarelor integrale si, in caz afirmativ, calculati-le:

∞ ∞ ∞
dx
∫x ∫ e sin(bx) dx , ∫ xe
− ax − x2
1) , 2) 3) dx .
2 x −12
0 0

3. Calculati urmatoarele integrale:

1 1
dx xm dx
1) ∫ , 2) ∫ .
−1 (2 − x) 1 − x2 0 1 − x2


dx
4. Sa se calculeze ∫ ( x + 1)
0 | x2 − 1|
.

8.3. Integrale cu parametru

Fie [a, b], A ⊂ R si f: [a, b] × A → R. In acest capitol vom studia functii de forma:
b
F ( y) = ∫ f (x ,y )dx , y ∈A,
a

in cazul in care f este o functie integrabila pe [a, b] pentru orice y ∈ A , functii numite integrale care
depind de parametru.
Teorema pe care o prezentam mai jos ne spune in ce conditii functia F: A → R, definita prin
b
F ( y) = ∫ f (x ,y )dx este derivabila si cum se calculeaza F ′( y ) , rezultat important in aplicatii.
a

Teorema 8.3.1 Fie f: [a, b] × A → R, A ⊂ R interval deschis, continua, cu derivata partiala


∂f
: [a, b] × A→ R continua. Atunci F este derivabila pe A si avem:
∂y
d b b
∂f
F ′ ( y) = ( ∫ f (x ,y )dx ) = ∫ ( x , y )dx , y ∈ A. (formula de derivare sub semnul integral).
a ∂y
dy a
Eeemplu: Sa calculam, folosind derivarea sub semnul integral:
π
2
F ( y ) = ∫ ln(cos 2 x + y 2 sin 2 x) dx .
0
π
Avem f : [0, ] × (0, ∞) →R, definita prin f (x ,y ) = ln(cos 2 x + y2 sin 2 x) , functie continua pe
2
∂f 2 y sin2 x π
domeniul de definitie, cu derivata data de (x ,y ) = , continua pe [0, ] × (0, ∞ ) si
∂y cos x + y sin x
2 2 2
2
π π
2
2 y sin2 x 2
2 ytg 2 x
astfel, fiind in conditiile teoremei precedente, F ′ ( y) = ∫ cos x + y 2 sin2 x
2 dx = 2y ∫ 1 + y 2tg 2 x
dx =
0 0

2 yt 2 π
=∫ 2 2 dy = . Asadar F ( y) = π ln( y +1) + C ; observam ca F (1) = 0, astfel
0 (1 + t ).(1 + y t )
2
y +1
y +1
C = −π ln2 si in concluzie F ( y ) = π ln .
2
O consecinta directa a acestei teoreme o constituie proprietatea integrala a functiei
b
F ( y) = ∫ f (x ,y )dx ,y ∈ A (Fubini).
a

Propoztia 8.3.2 Daca f: [a, b] × [c, d] → R este continua, atunci:


d b b d

∫[ ∫ f (x ,y ) dx ]dy = ∫[ ∫ f (x ,y ) dy ]dx .
c a a c
β
x β − xα 1
x β − xα
exemplu: Sa calculam ∫ dx , β > α > 0 , observand ca = ∫x
y
dy . Functia
0 ln x ln x α

f: [0, 1] × [α , β ] → R, definita prin f (x , y ) = x y este continua, deci putem aplica propozitia anterioara:

β β 1 β
1
x β − xα 1
dy β+1
∫0 ln x dx = ∫0 ( α∫ x dy )dx = α∫[ ∫0 x d x]d y = ∫ y + ! = ln α + 1 .
y y

Probleme

1. Calculati urmatoarele integrale, folosind derivarea sub semnul integral:

π
2
1 1 + y sin x
1) F1 ( y) = ∫ sin x ln1 − y sin x dx , |y| < 1,
0
π
2
arctg ( y sin x)
2) F3 ( y ) = ∫ sin x
dx , y > 0.
0