Traian Jugureanu

Traian Jugureanu, colonel Traian Jugureanu, din Bacau, implineste astazi o suta de ani. Aproape

nimic, insa, nu-i arata virsta, nici trupul, nici sufletul, centenarul fiind de o jovialitate si de o mobilitate

de invidiat. Amintirile, povestea sa numai, te trimit intr-o alta realitate, una intilnita de cei mai multi

dintre noi doar in cartile de istorie. Desigur, intr-o suta de ani, nenumarate sint capitolele povestii, dar

unele, de buna seama, sint mai importante – fie prin frumusetea, fie prin tragicul lor – decit altele,

pentru insusi eroul ei. Traian Jugureanu a ales – aproape inevitabil – sa impartaseasca semenilor lui

mai tineri, pe cele legate de anii petrecuti pe front sau in lagarele sovietice.

Fascinat, de mic, de cariera militara

Traian Jugureanu a absolvit cursurile primare si liceul in Bacau, la “Ferdinand I”, fiind absolvent al

unitatii de invatamint in 1928. Copilaria si-a petrecut-o, pina a ajunge aici, nu intr-un loc stabil – “din

cauza serviciului tatalui, care era tot in armata”, explica centenarul. Dupa liceu, in 1929, a dat la

Scoala Militara de Infanterie nr.I Bucuresti pe care in 1932 a terminat-o in promotia “Carol al II-lea”.

“Ca ofiter, dupa aceea, am fost in doua regimente, dar nu am stat, pentru ca am venit la Bacau,

comandant companie de pioneri, Regimentul 27 Infanterie Bacau”, si-a inceput, efectiv, povestea col.

Traian Ungureanu. S-a si casatorit, in 1936, dar nu a avut, la propriu, o familie, pentru ca din 1938 s-a

dedicat aproape in totalitate vietei militare.

Erou principal in oprirea rusilor la ocuparea Dorohoiului

Una dintre cele mai pretioase amintiri ale centenarului este aceea legata de – ne povesteste mindru –

opunerea rezistentei fata de rusi, cind, dupa ocuparea Hertei, acestia au vrut sa mearga mai departe.

“Dupa ocuparea Hertei, rusii voiau sa ocupe Dorohoiul si Botosaniul. N-am stat degeaba! Am luat

legatura cu reprezentantii guvernului si i-am explicat ca rusii vor sa ne ocupe. La Bucuresti nu se stia,

insa, situatia”, povesteste Traian Jugureanu. “Pentru ca lucrurile pareau sa scape de sub control, am

luat legatura cu comandamentul sovietic si am vorbit cu un colonel rus caruia i-am spus ca linia

Prutului fusese depasita, incalcindu-se astfel ultimatumul pe care pe care chiar ei il dadusera. Cu atit

mai mult, cu cit ultimatumul e un act impus!”, a spus colonelul Jugureanu, la fel de ferm ca atunci cind

le-a cerut rusilor, imediat, sa se retraga. “Le-am cerut sa se retraga pe Prut, dar n-au vrut. I-am oprit

insa noi, deschizind focul si minind terenul, contrar ordinelor pe care le primiseram de mai sus, de

acolo de unde nu se stia situatia. Intentia lor a fost sa ocupe Dorohoiul si Botosaniul. Cind au vazut

cum i-am intimpinat, s-au retras”, isi aminteste colonelul, unul dintre cele mai importante capitole din

viata sa. A stat pe frontiera impreuna cu pionerii lui, pina in iunie-iulie 1940, cind a plecat in Ardeal.

Al doilea Razboi Mondial si viata in lagare

Pe 4 septembrie 1940 a depus juramint Regelui Mihai si tarii, la Ilba, linga Zalau. “Ne-am retras in

garnizoana si in 1941 am plecat pe frontul de est. Rusii ocupasera Basarabia. A urmat o perioada de

liniste, dupa care a inceput Al II-lea Razboi Mondial”, deapana din povestea sa, centenarul. A luat

parte la luptele de la Odesa, dupa care s-a retras in garnizoana la Bacau, pina in 1942, cind, ne

spune, a plecat iar pe frontul de Est. “Aici, in batalia de la Stalingrad, la Cotu Donului, la 23 noiembrie

1942, am cazut prizonieri. Au urmat 13 ani de lagar si puscarie la sovietici”, isi aduce aminte colonelul

Jugureanu.

A petrecut nu mai putin de doi ani in lagarele din Cercul Polar – “la temperaturi de -50 de grade” –

cinci ani in Siberia si sase ani in regiunea Moscovei. “In 1948, pe cinci februarie, in lagarele de la

Oranki, 1300 de ofiteri romani am facut greva foamei pentru cinci zile, pentru a fi reptariati. Ni s-a

promis ca pina in mai vom fi, dar nu s-a intimplat asta. Apoi, in septembrie, am fost condamnati de

Tribunalul Suprem Militar Sovietic la 25 de ani de munca de lagar – reconstructie si reeducare, pe un

motiv oarecare. Adevarul era ca m-au condamnat pentru ca nu am colaborat cu ei, in conditiile in care

de trei ori m-au chemat sa intru in spionaj”, spune colonelul bacauan. Mai departe, isi aduce aminte ca

era numit “bandit”, “fascist”, “recalcitrant” pentru ca, ori de cite ori prindea ocazia, le spunea rusilor ca

au ocupat abuziv Bucovina si ca “Basarbia nu a fost niciodata a lor”.

“Viata in lagare devine una obisnuita, la un moment dat. Eram sef de brigada de lucru si-mi aduc

aminte ca in timp ce alte brigade aveau 20 de oameni, a mea avea 70, ca toti se cereau la mine. Am

fost in lagar impreuna cu nemti, japonezi, spanioli, italieni”, isi aduce aminte Traian Jugureanu. Apoi,

ne povesteste despre rezistenta pe care a opus-o Anei Pauker, in recrutarea pentru Divizia Tudor

Vladimerscu. “Eu jurasem credinta tarii mele!”, spune hotarit centenarul.

Reptrierea si un nou inceput

Pe intii decembrie 1955, isi duce colonelul povestea mai departe, impreuna cu alti prizonieri, a fost

adus in tara. Aici, a scris cu amanuntul tot ce traise in acei ani si a trimis “povestea” Curtii Supreme de

Justitie si Tribunalului din Moscova.

“S-au facut cercetari si, in 1963, am fost reabilitat de URSS. Am fost, 11 ani si trei luni, pina la

repatriere, detinut politic”. In 1967, revenit in tara, a fost dat afara din armata. S-a intors in Bacau

unde, pina in 1977, cind a iesit la pensie, a ocupat functia de director adjunct al Fabricii de zahar de la

Sascut.

Peste comunism a trecut ca toti ceilalti. Acum, in actualul context socio-economico-politic e nostalgic

mai mult ca oricind dupa anii tineretii.

“E foarte rau. Acum nu se mai regaseste nimic din ordinea si bunul simt pe care le-am trait eu, in

perioada interbelica”, spune, cu of, colonelul Traian Jugureanu. Se mindreste ca este membru de

onoare al Asociatiei Culturale Tinutul Hertei si cu decoratia “Coroana Romaniei”.

Astazi, 18 mai, implineste o suta de ani. “Un secol, iaca stiu ce am facut, da’ ce voi face in urmatorul,

asta inca nu pot sa va spun”, termina, rizind, centenarul. Secretul virstei? “Iertarea. Asta-i cea mai

mare virtute omeneasca!” La multi ani, domnule colonel!