Agitaţia termică, numită şi mişcare browniană (după botanistul Robert Brown, care

a descoperit-o) este o mişcare spontană, complet haotică şi dependentă de temperatura

mediului, a unor particule aflate într-o suspensie coloidală sau dispersie gazoasă.
Robert Brown a observat fenomenul în anul 1827, când a încercat să studieze
particule de polen în câmp microscopic.

Trei imagini bidimensionale ale mişcării browniene:după 32 de secvenţe, 256 de

secvenţe şi 2048 secvenţe reprezentate prin tonuri progresive ale culorii albastre.

Simulare tridimensională a mişcării browniane pentru secvenţe de 0.0001 s

corespunzătoare unui interval de timp: 0 ≤ t ≤ 2.

Primul care a dezvoltat o teorie a mişcării browniene, confirmată apoi experimental, a

fost Albert Einstein, care în 11 mai 1905 a publicat în revista Annalen der Physik
articolul „Despre mişcarea particulelor mici suspendate în lichide staţionare, conform
cerinţelor teoriei cinetico-moleculare a căldurii” [1]

El a stabilit legea care îi poartă numele şi care arată că media pătratelor deplasărilor
(sau proiecţiilor sale) particulelor browniene variază direct proporţional cu timpul în
care se fac deplasările, temperatura rămânând constantă.

Descoperirea mişcării browniene

Botanistul englez Robert Brown în anul 1827, preocupat cu studiul microscopic al
polenului diverselor plante, a preparat o suspensie coloidală din polen în apă. Metoda
suspensiei era folosită pentru a separa particulele de polen exterm de fine în vederea
studierii la microscop a unei singure particule. Brown a observat în câmpul
microscopic că polenul din suspensie manifestă o mişcare complet dezordonată şi
continuă. El a crezut că mişcările se datorează agitării preparatului în timpul
procesului de amestecare a polenului în apă; lăsând suspensia în stare de repaus timp
de mai multe luni se aştepta ca gradul de agitaţie a polenului să scadă sau să înceteze.
Spre surprinderea lui, intensitatea agitaţiei particulelor n-a scăzut şi nu prezenta nicio
modificare a particularităţilor sale. La început aceste mişcări erau considerate o formă
de manifestare a vieţii, dar în scurt timp s-a descoperit că fenomenul observat de către
Brown se manifestă şi în cazul suspensiilor de mici particule anorganice. Mai mult, s-
a arătat că intensitatea mişcărilor complet dezordonate ale particulelor creşte odată cu
temperatura şi scade odată cu creşterea masei particulelor din suspensie. Ulterior s-a
descoperit că fenomenul este prezent şi în cazul unor particule solide, extrem de fine,
dispersate într-un mediu gazos (în aer, de exemplu) Fenomenul pus în evidenţă de
Brown a fost denumit mişcare browniană şi se poate defini în felul următor:

Enunţ:

Se numeşte mişcare browniană, mişcarea continuă, complet dezordonată, dependentă

de temperatură, a unor particule solide aflate în suspensie într-un fluid.

Există o limită superioară a masei particulelor peste care fenomenul mişcării

browniene devine insesizabilă. Aceasta depinde atât de temperatură cât şi de natura
fizică a fluidului în care sunt dispersate particulele. Particulele la care se poate pune în
evidenţă existenţa mişcării browniene poartă numele de particule Brown.

Fenomene termice
2)Calorimetrie
2.1 Temperatura

Proprietatii unui corp de a avea o anumita stare de incalzire i se asociaza marimea

fizica scalara numita temperatura. Temperatura este o marime fizica de stare.

Unitati de masura : - Kelvin(K)

- Celsius(©C) T(K)=t(©C)+273,15
- Fahrenheit(©F)
Instrumente de masura pentru temperatura: termometrul.

2.2 Caldura.
Trecerea unui corp dintr-o stare de incalzire in alta stare de incalzire, in urma
contactului termic cu un alt corp este caracterizata de marimea fizica numita
caldura(Q).
Unitate de masura : joule(J)

2.3 Conductoare si izolatoare

Un corp care interactioneaza foarte incet cu mediul exterior se numeste isolator
termic.

2.4 Calorimetrul
Un invelis (perete) care nu permite corpurilor din interior sa interactioneze termic cu
exteriorul, este un izolator perfect. In realitate nu exista un izolator perfect. O foarte
buna izolare termica se poate realize cu ajutorul calorimetrului.

Daca in calorimetru se introduc doua corpuri cu temperaturi diferite, in procesul de

realizare a echilibrului termic, caldura cedata(Qced)de corpul cu temperatura mai
mare este egala cu caldura absorbita(Qabs)de corpul cu temperatura mai mica. Ecuatia
calorimetrica Qced=Qabs. Calorimetria este capitolul fizicii care se ocupa cu studiul
caldurii primite sau cedate de un corp.

2.4.1 Coeficienti calorici

Coeficientii calorici sunt marimi fizice care stabilesc legatura dintre caldura
primita(cedata) de un corp si variatia temperaturii lui.

2.4.2 Caldura specifica

Caldura specifica (c) este marimea fizica numeric egala cu caldura necesara pentru a
varia temperatura unitatii de masa dintr-un corp cu un grad.