92. Igiena tropicală: definiţie, particularităţi.

Igiena este ştiinţa care se ocupă cu păstrarea şi promovarea sănătăţii,

care în concepţia O.M.S. reprezintă integritatea sau buna stare fizică, psihică
şi socială a individului şi a colectivităţilor.
Factorii etiologici ai sănătăţii sunt grupaţi în factori interni şi externi.
Factorii interni pot influenţa decisiv producerea anumitor boli sau afecţiuni
genetice sau ereditare şi, totodată acţionează ca factori predispozanţi faţă de
acţiunea factorilor externi în producerea unor boli. Factorii externi numiţi şi
factori de mediu sau ecologici au o influenţă mult mai mare şi mai bine
cunoscută asupra sănătăţii.
Zona tropicală se caracterizează prin însorire maximă, temperatură
ridicată şi schimbări de vreme cu caracter ritmic. În cadrul zonei tropicale se
disting 3 subzone:
• climatul tropical maritim - cald şi umed
• climatul tropical uscat (de stepă, savană, preerii şi deşert)
• climatul tropical de altitudine mai rece şi cu radiaţii solare foarte
puternice
Teritoriile geografice cu climat tropical şi subtropical includ Africa,
America Centrală şi de Sud, Asia de Sud şi de Sud-Est, Orientul Mijlociu,
aria Pacificului cu Australia şi insulele adiacente.
Patologia regiunilor tropicale este dominată de boli transmise prin vectori
şi boli parazitare. De asemenea sunt răspândite boli induse de condiţiile
sociale. În zonele slab dezvoltate din punct de vedere economic sunt foarte
frecvente carenţele alimentare grave care vor determina boli de subnutriţie.
Disciplina de igienă tropicală are ca scop să asigure viitorilor medici
orientarea de bază în problemele păstrării şi promovării sănătăţii
colectivităţilor umane la un nivel optimal în condiţiile socio-economice

1
actuale caracteristice ţărilor aflate în curs de dezvoltare în zona tropicală.
Zona tropicală prezintă anumite particularităţi iar în funcţie de acestea,
medicul din aceste regiuni apelează la anumite măsuri profilactice şi de
combatere a factorilor cu potenţialitate nocivă.
Particularităţile zonei tropicale:
• risc infecţios crescut datorită ambianţei climatice care permite
dezvoltarea unui mare număr de vectori şi gazde pentru diferiţi agenţi
patogeni, a poluării apei şi solului, condiţiilor precare de locuit în
mediul rural şi la periferia oraşelor, nivelului scăzut al educaţiei
sanitare
• aşezări umane în care domină încă tradiţii culturale care frânează
eforturile şi progresele dezvoltării şi care nu dispun de un minimum
de dotări tehnico-edilitare
• condiţii mediocre ale calităţii vieţii, număr crescut de persoane cu
carenţe nutriţionale, boli prin vectori, boli gastrointestinale şi ale
căilor respiratorii, speranţă de viaţă scăzută, indicatori crescuţi de
mortalitate maternă şi infantilă
• insuficienţa mijloacelor de comunicaţii, a serviciilor de sănătate şi
învăţământ
• menţinerea unor comportamente alimentare tradiţionale neraţionale
Menţinerea stării de sănătate a populaţiei poate fi efectuată prin
contribuţia următorilor factori:
• dezvoltarea economică (industrie, agricultură, comunicaţii)
• producţia de alimente
• alimentarea cu apă potabilă
• construcţia de locuinţe şi instituţii publice, inclusiv medicale

2
• asanarea mediului şi protecţia sa continuă împotriva degradării
• asigurarea unui sistem educaţional permanent care să cuprindă întreg
teritoriul unei ţări
• creşterea nivelului de trai

3
93. Igiena mediului. Factorii climatici şi sănătatea colectivităţilor
umane.
Factorii de mediu pot fi grupaţi ca:
• factori fizici (temperatura sau radiaţiile ionizante)
• factori chimici (diferite elemente sau substanţe chimice existente în
natură sau sintetizate de om)
• factori biologici (bacterii, virusuri, paraziţi, fungi)
• factori sociali, rezultaţi din acţiunea omului asupra mediului sau din
interrelaţiile umane
Mediul ambiant sau înconjurător omului este definit ca totalitatea
factorilor din afara organismului uman, prezenţi la un moment dat şi care
acţionează asupra omului şi activităţilor sale. Acţiunea factorilor de mediu
asupra organismului uman şi sănătăţii populaţiei depind de intensitatea
acestora: astfel, niveluri foarte ridicate sau de mare intensitate dau naştere la
acţiunea acută sau imediată în care reacţiile organismului apar rapid şi sunt
uşor evidenţiabile (situaţii rare), iar niveluri de intensitate redusă determină
o acţiune cronică sau de lungă durată necesitând perioade lungi de timp
pentru a produce modificări decelabile ale stării de sănătate care uneori pot
scăpa vigilenţei organelor sanitare (situaţii frecvente).
Factorii climatici influenţează în mare măsură starea de sănătate a
colectivităţilor umane prin cadrul specific ambiental realizat, care diferă de
la o regiune geografică la alta în funcţie de latitudine, altitudine, poziţia pe
glob sau configuraţia reliefului regional. Aceştia sunt reprezentaţi de:
• temperatură
• umiditate
• curenţi de aer

4
 • radiaţii calorice
• aeroioni
• presiune atmosferică
Delimitarea zonei tropicale este dată de cele două izoterme de +20°C
temperatură medie anuală. În regiunile tropicale, anul este divizat de obicei
în două anotimpuri, în conformitate cu căderea ploilor: uscat şi umed. La
ecuator şi la tropice se înregistrează cele mai mari valori termice deoarece
razele solare sunt perpendiculare pe sol. Valorile termice ale aerului exercită
o puternică influenţă asupra celorlalţi factori climatici precum şi asupra
proceselor de termoreglare umană, a duratei de conservabilitate a
alimentelor, a dezvoltării unor vectori şi a florei patogene. O importanţă
deosebită asupra proceselor mai sus menţionate o are şi gradul umidităţii
relative a aerului. Regimul de ploi este mai bogat în zona ecuatorială decât la
tropice. Cantităţile mari de apă acumulate au un rol important în
transmiterea unor boli de către vectorii cu evoluţie în mediul acvatic (mai
ales în menţinerea endemiei malarice). Depresiunea atmosferică produsă de
evaporarea intensă a apei şi formarea norilor facilitează apariţia unor curenţi
de aer ascendenţi având drept consecinţă dispersarea pe distanţe mari a
agenţilor patogeni şi a vectorilor.
Hipersudoraţia este dominantă şi permanentă în zona tropicală, un adult
sedentar eliminând 3-5 l sudoare/24 h. Pierderile mari de clorură de sodiu
perturbă balanţa hidroelectrolitică şi consecutiv starea de sănătate.
O patologie climatică propriu-zisă apare numai la persoanele
neaclimatizate care vin în zona tropicală din alte climate (temperat sau
polar).
Factori care frânează aclimatizarea:
• vârsta peste 40 de ani

5
 • sexul: femeile se aclimatizează mai greu
• obezitatea
• stările febrile
• afecţiunile cutanate
• alcoolul (prin creşterea deshidratării)
• efortul fizic
• îmbrăcămintea neadecvată
Factori care favorizează aclimatizarea:
• menţinerea balanţei fluidelor ingerate: este mai eficientă ingerarea
unor cantităţi mici şi repetate de lichide
• menţinerea şi suplimentarea cantităţii de săruri
• îmbrăcămintea de bumbac şi de culoare deschisă
• protejarea ochilor
O aclimatizare completă poate fi realizată în medie în 5-7 zile, la unele
organisme fiind necesare chiar 14 zile.

6
94. Tulburările produse de căldură (patologia climatică).
Apar mai frecvent la persoanele neaclimatizate şi majoritatea
evoluează clinic favorabil în urma unor intervenţii minore. Cuprind
manifestări generale (sistemice) şi manifestări locale (cutanate).
Manifestări generale:
1. „Stressul” termic:
• constituie o reacţie de alarmă, ce corespunde fazei de adaptare a
organismului, caracterizată prin mobilizarea glandelor suprarenale şi a
hipotalamusului
• sincopa de căldură (leşinul) reprezintă o manifestare acută apărută ca
o consecinţă a neadaptării unor persoane expuse în mod brusc la o
căldură intensă
• tratament: plasarea într-un loc răcoros şi în poziţie orizontală
2. Şocul caloric (Heat stroke)
• cea mai severă agresiune ce survine după o expunere intensă şi bruscă
la căldură şi umiditate crescută a unei persoane neadaptate climatului
tropical
• consecinţă a prăbuşirii procesului de termoreglare şi a inhibării
transpiraţiei
• debut supraacut cu delir şi comă, în majoritatea cazurilor
• manifestări clinice: hiperpirexie (43°C), tegumente hiperemice,
tulburări cardiovasculare, respiratorii, nervoase, urinare
• diagnosticul diferenţial se face în principal cu malaria cu specia P.
falciparum
• fără tratament, cazurile severe duc la deces

7
• obiectivele tratamentului hiperpirexiei sunt: normalizarea rapidă a
temperaturii corpului (hidroterapie), combaterea intensivă a şocului,
compensarea pierderilor hidroelectrolitice
• măsuri imediate: transportul bolnavului într-un loc răcoros, cu
umezeală redusă; punga cu gheaţă în regiunea cefalică
• terapia şocului cu hemisuccinat de hidrocortizon
• tratament medicamentos cu clorpromazină
3. Epuizarea termică hiposodică
• tulburare provocată de expunerea la căldură, în condiţii de lipsă a
apei, caracterizată prin afebrilitate sau febră moderată şi transpiraţie
persistentă
• un factor favorizant este munca fizică în condiţiile grele ale climatului
cald şi umed la persoane insuficient aclimatizate
• patogenie: reabsorbţia tubulară scăzută de sare şi reducerea clorurilor
prin transpiraţie, determinând epuizarea termică hiposodică care duce
la scăderea concentraţiei ionilor de sodiu în plasmă şi eritrocite
• prodromul se manifestă prin hiperemie tegumentară, transpiraţii,
astenie, tahicardie, tahipnee, greţuri, vărsături, crampe, simptome
psihonevrotice
• semne clinice de deshidratare: turgor cutanat modificat şi uscarea
mucoaselor
• stabilirea diagnosticului se face prin determinarea clorurilor din urină
(valorile sub 3 g/l sunt patologice)
• tratament: aport masiv de sare, iniţial parenteral
• profilaxie: aportul unei cantităţi de 20-30 g sare sub formă de tablete
la persoanele expuse la căldură care depun eforturi fizice intense

8
4. Epuizarea termică hipohidrică
• deshidratare prin transpiraţii abundente şi aport insuficient de apă în
mediu călduros
• survine în special la persoanele rămase fără apă în climat tropical sau
deşert
• la un deficit permanent de 5-10% din greutatea corporală apar
manifestările clinice (ameţeli, tahicardie, dispnee, cianoză, tulburări
audio-vizuale), la un deficit de 12% temperatura corpului creşte
semnificativ iar la un deficit de 15% viaţa este în pericol
• terapia de urgenţă constă din aport masiv de apă (administrată oral în
cazurile uşoare sau intravenos, cu soluţie izotonică, în cazurile severe)
• susţinerea circulatorie trebuie să fie promptă
• spre deosebire de epuizarea hiposodică, lipsesc vărsăturile, crampele,
reducerea electroliţilor în plasmă şi urină
• profilaxie: aport continuu de apă (preferabil la fiecare oră), în zonele
de deşert necesarul poate atinge 5-10 l/24 h
5. Sindromul anhidrotic
• reprezintă o blocare a transpiraţiei dată în special de afecţiuni cutanate
• manifestările clinice apar după o şedere mai îndelungată în climatul
tropical la persoane neadaptate
• semnalul de alarmă este dat de absenţa NaCl din lichidul de
transpiraţie
• clinic: transpiraţii diminuate la nivelul trunchiului şi extremităţilor,
stare de epuizare generală, hipertermie moderată, hipersecreţia
compensatorie îndeosebi a glandelor sudoripare ale feţei

9
 • tratamentul este reprezentat de plasarea bolnavului într-un loc răcoros,
tamponare cu o soluţie alcoolică 5-10 % de acid salicilic
• profilaxie: şederea într-un loc climatizat minimum 8 ore pe zi
Manifestări locale:
1. Miliaria rubra (Prickly heat)
• are la bază obstruarea canalelor excretoare ale glandelor sudoripare cu
dopuri hiper- sau para-keratice datorită lipsei de sebum în tegumente
• se accentuează erupţia după stimularea secreţiei sudoripare
• predispoziţie pentru vizitatorii zonelor calde şi persoanele cu
tegumentele nepigmentate la câteva luni după stabilirea în zonele
tropicale
2. Edemele de căldură
• se instalează brusc la persoanele neadaptate
• evoluţie benignă, afectând cu predilecţie articulaţiile membrelor
(glezne şi mâini)
3. Dermatita de insolaţie (edemul solar)
• determinată de radiaţii calorice şi raze ultraviolete cu o lungime de
undă de 300 nm
• arsuri tegumentare de gradul I, II şi foarte rar III
• tratament: antiimflamatorii locale, antihistaminice, corticosteroizi
locali, comprese cu acid boric 4%
• profilaxie: îmbrăcăminte de protecţie, expunere progresivă a
tegumentelor la radiaţii, unguente protectoare

10
97. Igiena apei la tropice. Rolul potenţial patogen. Metode de dezinfecţie
a apei.
Apa este un constituent esenţial al materiei vii, având un rol deosebit
în desfăşurarea tuturor proceselor vitale. Deşi ar trebui să fie uşor de
procurat, ferită de infestare, contaminare şi poluare, jumătate din populaţia
globului este lipsită de cantităţile minime de apă de care are nevoie. În ţările
aflate în curs de dezvoltare, trei persoane din patru nu dispun de apă
potabilă. În multe locuri din lume trebuie parcurse distanţe mai mari de 5 km
pentru procurarea necesarului de apă al unei familii. Anual decedează 14
milioane de copii înainte de împlinirea vârstei de 5 ani iar 80% din cauzele
de deces se datorează consumului de apă insalubră. În zonele tropicale,
rezervele de apă sunt restrânse cantitativ şi gestionate prost iar suprafeţele de
captare sunt mereu diminuate. În plus, defrişările masive de păduri
accelerează eroziunea stratului arabil de sol superficial şi extinderea
deşertului. Majoritatea surselor de apă din zona tropicală conţin calciu şi
potasiu în cantităţi mai scăzute. În plus, în Zair este mai scăzută şi
concentraţia de fosfor iar în Egipt şi Iran cea de zinc. Apa din Senegal şi
insulele Capului Verde conţine concentraţii crescute de fluor. Apele
meteorice (provenite din ploi) şi cele atmosferice (provenite prin condensare
pe diferite suprafeţe) nu au caracter de potabilitate. Apele de suprafaţă
(curgătoare sau stagnante) pot fi contaminate şi infestate datorită
insalubrizării mediului înconjurător, îndeosebi prin depunerea la întâmplare
a dejectelor umane şi animale. Ele pot deveni potabile numai prin prelucrare
(sedimentare şi filtrare) şi dezinfecţia lor în staţii complexe de filtrare a apei
care sunt existente numai la nivelul oraşelor iar capacitatea lor de prelucrare
este insuficientă. Apele din profunzime (peste 10 m) asigură o apă de calitate
prin fântâni sau puţuri şi care nu mai necesită prelucrări.

11
Rolul potenţial patogen al apei:
Apa poate transmite în mod activ anumiţi agenţi patogeni ai bolilor
tropicale în urma ingerării sale în anumite condiţii de insalubritate.
Patogenitatea se poate realiza şi pasiv prin mediul favorabil pe care îl oferă
pentru dezvoltarea anumitor vectori cu rol în transmiterea unor boli
tropicale.
Patologia infecţioasă transmisă prin apă:
1. Boli bacteriene
• holera
• febra tifoidă
• dizenteria
• leptospirozele
• tuberculoza
• bruceloza
• tularemia
• boala diareică
2. Boli virale
• poliomielita
• hepatita virală
3. Boli parazitare
• amibioza - cea mai răspândită parazitoză de natură hidrică
- numărul purtătorilor de paraziţi amibieni ajunge până la
30% în ţările calde
- rezistenţa parazitului în apă poate ajunge până la 90-100
zile
• giardioza - parazitul supravieţuieşte câteva luni de zile în apă

12
 - afectează în special copiii
• trichomonioza
• strongiloidoza şi geohelmintiozele
• fascioloza - apa are un rol activ, pentru evoluţia parazitului este
necesară o gazdă acvatică (gastropod)
• schistosomioza - afectează peste 200 milioane persoane în
zonele tropicale
- denumită şi „boala apei”
- canalele de irigaţie, bălţile sau lacurile pot fi puternic
infestate datorită obiceiului copiilor de a urina sau defeca
în timpul scăldatului
- rol activ, gazdă acvatică
• paragonimioza şi opistorcoza - rol activ, gazdă acvatică
• filariozele - dracunculoza (ingestia gazdei obligatorii)
• dezvoltarea vectorilor transmiţători ai unor boli (filarioze,
malarie, tripanosomioză africană)
Patologia neinfecţioasă produsă prin apă:
• boli prin dezechilibre minerale - guşa (insuficienţa iodului): în
regiunile muntoase ale Africii, fluoroze: Senegal, Capul Verde
• substanţe toxice
• caria dentară
Dezinfecţia apei reprezintă distrugerea totală a germenilor patogeni şi
reducerea numărului celor saprofiţi până la condiţiile de potabilitate. Se
realizează prin metode fizice şi chimice.
Metode fizice:
• fierberea: trebuie să dureze cel puţin 10 minute

13
 • filtrarea: cu ajutorul unor aparate cu filtre din porţelan poros, cărbune
de lemn sau pudre fine aglomerate
• folosirea radiaţiilor ultraviolete, a ultrasunetelor, a radiaţiilor ionizante
Metodele chimice se bazează pe utilizarea uneia dintre următoarelor
substanţe:
• apa de Javel 10%
• cloramina
• permanganat de potasiu
• iod
• comprimate Lambert
Indiferent de metoda întrebuinţată, dezinfecţia corespunzătoare a apei
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază:
• să fie eficientă (să aducă apa la condiţii de potabilitate)
• să nu modifice calităţile apei
• să nu lase în apă substanţe care ar putea periclita sănătatea
consumatorilor
• să fie uşor de manipulat şi să nu fie nocivă pentru personalul implicat
în acest proces
• să fie cât mai economică

14
98. Igiena alimentaţiei. Particularităţi. Boli de nutriţie mai frecvente în
zonele cu climat tropical.
Igiena alimentaţiei urmăreşte cunoaşterea şi punerea în valoare a
efectelor favorabile ale alimentaţiei asupra stării de sănătate precum şi
diminuarea sau îndepărtarea riscului ca produsele alimentare să devină
factori dăunători pentru consumatori. Alimentele furnizează organismului
substanţele nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea energiei
indispensabile proceselor vitale, pentru sintetizarea substanţelor proprii şi
repararea uzurii, precum şi pentru formarea substanţelor active care
favorizează desfăşurarea normală a proceselor metabolice.
Particularităţile pentru zona tropicală:
• în Africa tropicală marile zone climatice au o dispoziţie transversală
care influenţează hotărâtor alternanţa sezoanelor, cultivarea, obţinerea
şi conservarea produselor alimentare, precum şi nutriţia populaţiilor
• concentraţiile scăzute de acid fosforic, azot, calciu şi potasiu din solul
multor zone se transmit şi altor factori ai mediului natural cu care
omul vine în contact de-a lungul existenţei sale, imprimând anumite
deficite trofice organismelor animale şi vegetale, cu influenţă şi
asupra organismului uman
• diversitatea vectorilor şi a gazdelor intermediare ai unor agenţi
patogeni reprezintă o sursă constantă de infestare şi contaminare a
alimentelor
• practicarea pe scară întinsă a monoculturilor şi insalubritatea unor
alimente

15
 • prezenţa în unele teritorii a unei subnutriţii cronice, care poate
contribui la accentuarea unei stări de malnutriţie aproape constantă,
fenomen cu repercursiuni grave mai ales asupra populaţiilor tinere
• carenţe educativ-sanitare privind manipularea alimentelor şi realizarea
unei alimentaţii raţionale
• menţinerea unor practici alimentare şi culinare neraţionale: consum de
ficat crud de capră sau oaie (zona Mediterană orientală) sau consum
de cresson
• locuitorii Africii tropicale care au adesea un indice global de nutriţie
mai mic decât cel ideal ar trebui să-şi mărească valoarea energetică a
raţiei alimentare cu 10-15% calorii
• spre deosebire de alte regiuni, constanţa regimului termic pe întreg
parcursul anului nu impune modificări ale raţiei alimentare în funcţie
de nevoile crescute de termogeneză
• necesităţile de grăsimi alimentare sunt mai crescute deoarece aceste
produse sunt greu absorbabile în aceste zone, sunt adesea
neemulsionate şi implicit eliminările digestive vor fi mai mari
• la tropice este asigurat mai mult criteriul energetic al raţiei alimentare,
pe seama unor produse zonale bogate în glucide şi lipide (manioc,
banane, igname, taro), ceea ce impune promovarea în rândurile
populaţiei a normelor alimentaţiei fiziologice
Caracteristicile nutriţionale ale unor produse zonale:
1. Laptele şi derivatele sale
• nu sunt prea des folosite în alimentaţie
• provenit în cantităţi reduse de la vaci, zebre, bivoliţe
• conţinut uşor diferit de trofine faţă de zona temperată

16
2. Carnea şi peştele
• consum scăzut de carne în unele regiuni din Africa
• peştele este inclus în alimentaţie doar în teritoriile învecinate marilor
ape
• consum ridicat de termite, omizi, viermi de palmier, moluşte şi
crustacei care au un conţinut nesatisfăcător de proteine cu aminoacizi
esenţiali, săruri minerale şi vitamine
3. Legumele şi fructele
• maniocul este frecvent întâlnit dar profilul trofinic monovalent îl face
impropriu pentru a fi considerat un aliment de bază deşi populaţia
consumă tuberculii săi sub diverse forme de prelucrare culinară
• tuberculii de taro
• tuberculii de igname
• tuberculii de patate
• fructele bananei se consumă fierte, sub formă de pastă rulată în frunze
sau în ulei de palmier
• papaya are o valoare nutritivă mai ridicată dar este rar folosită
• fructul şi frunzele de baobab constituie o bună sursă de calciu
• pulpele fructelor detar şi bauhinia au un conţinut crescut de vitamina
C
4. Cerealele şi leguminoasele uscate
• porumb
• orez, aliment preferat datorită compoziţiei bogate în glucide; conţine
proteine superioare celor din porumb; conţinut scăzut în vitamina B1
producând avitaminoza tiaminică la populaţiile care nu îl consumă
asociat cu alte produse

17
 • arahidele au structură trofinică valoroasă
• sorg
• fasolea pocnitoare (Ghana) are calităţi nutriţionale excepţionale
5. Grăsimile alimentare
• uleiuri de: palmier, arahide, sesam, bumbac, karite
• margarină, unt
• pulpa nucii de palmier
6. Băuturile nealcoolice
• apă
• sucuri preparate din legume şi fructe
• infuzii de ceai şi de cafea
7. Băuturile alcoolice
• obţinute prin fermentarea sucurilor de fructe, a sevei arborilor (vinul
de pamier) şi a unor cereale (berea)
• consumul abuziv duce în timp la apariţia unor grave afecţiuni în
special ale ficatului, sistemului nervos central şi inimii
Boli de nutriţie mai frecvente în zona tropicală:
Apar ca urmare a necunoaşterii sau nerespectării principiilor de
alimentaţie raţională de către unele grupuri de populaţie şi sunt datorate în
principal consumului redus de proteine cu valoare biologică ridicată.
1. Kwashiorkor-ul (Sindromul pluricarenţial)
• mai frecvent la copilul cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani
• debutează odată cu încetarea alimentaţiei naturale a copilului şi
trecerea la o alimentaţie artificială foarte bogată în glucide, săracă în
proteine de calitate superioară şi fără lapte de vacă
• tulburări cutanate şi mucoase însoţite de depigmentări şi descuamări

18
• edeme subcutanate, nedureroase
• pierdere în greutate până la 20% din greutatea normală
• întârzierea procesului de osificare
• modificări biochimice (scăderea proteinelor serice şi a potasemiei)
• scaune diareice, decolorate
• tulburări de comportament
• tratament: administrare de alimente conţinând proteine cu mare
valoare biologică (lapte ecremat acidifiat, carne, soia), clorură sau
citrat de K, antibiotice şi vitamine la nevoie
2. Pelagra şi stările pelagroide
• pelagra este consecinţa unor multiple carenţe protidice şi vitaminice
ale grupului B în raţia alimentară
• stările pelagroide apar în urma tulburărilor digestive determinate de
poliparazitismul intestinal şi afecţiuni hepatice care împiedică
absorbţia vitaminelor mai sus menţionate (în special a vitaminei PP)
• sindrom cutanat şi mucos cu afectarea mucoaselor conjunctivale şi
genitale
• sindrom digestiv
• sindrom neuropsihic
• anemie hipercromă şi macrocitară, eozinofilie
• tratament: vitaminoterapie, alimentaţie hiperproteică
3. Beri-beri (Avitaminoza tiaminică)
• apare prin consum excesiv de orez decorticat şi/sau alte produse
bogate în glucide, în absenţa unor alimente care să conţină cantităţi
suficiente de tiamină
• sindrom digestiv (flatulenţă, constipaţie, anorexie)

19
• sindrom cardiovascular (miocardită, insuficienţă cardiacă)
• sindrom neuropsihic
• sindrom de retenţie hidrică (edeme)
• tratament: administrare de tiamină, fizioterapie, regim dietetic
echilibrat
4. Avitaminoza A
• răspândită în zona sudano-saheliană
• datorată alimentaţiei sărace în peşte, lapte, ouă, produse vegetale
bogate în caroten
• scăderea vederii odată cu apropierea serii (hemeralopie)
• leziuni ale epiteliului conjunctival şi a glandelor lacrimale
• tratament cu retinol
5. Avitaminoza B2
• însoţeşte adesea sindromul pluricarenţial
• dermatită seboreică a feţei
• leziuni ale mucoaselor bucale şi genitale
• tulburări oculare şi neurologice
6. Avitaminoza C (Scorbutul)
• se întâlneşte rar, în regiunea sudano-saheliană, în sezonul uscat
• dureri osteo-articulare şi tendinţă la hemoragie - la sugari
• anemii febrile şi tulburări de creştere - la şcolari
7. Guşa
• afectează îndeosebi populaţia din grupa de vârstă 10-30 de ani din
regiunile muntoase ale Africii
• datorată substituţiei sării cu cenuşi vegetale bogate în K
• profilaxie: administrarea sării iodate

20
99. Boli transmise prin alimente în zonele tropicale. Măsuri profilactice.
Contextul ecologic actual al zonei tropicale oferă multiple posibilităţi de
amplificare a rolului nedorit patogen al unor alimente care pot fi
contaminate, infestate sau poluate. Sursele de contaminare şi infestare sunt
reprezentate de omul bolnav, convalescentul sau purtătorul sănătos precum
şi de animale. Transmiterea este realizată de un mare număr de vectori şi de
gazde intermediare. Poluarea poate fi exogenă (plante, substanţe chimice)
sau endogenă (alterare).
1. Boli parazitare
• transmise în mod activ sau pasiv
• transmiterea prin alimente (fructe sau legume insuficient spălate) a
unor chiste (Entamoeba disenteriae, Giardia lamblia), ouă (Ascaris
lumbricoides, Trichuris trichiura) sau embriofori (Taenia solium)
• prevalenţă crescută în teritorii unde se folosesc îngrăşăminte umane
pentru fertilizarea solului (Extremul Orient)
• zone unde diverse vegetale acvatice (untişorul de grădină, castanul de
apă) îndeplinesc rol de vectori pasivi pentru metacercarii unor paraziţi
• transmitere prin produse alimentare de origine animală: carne
insuficient preparată termic (tenioze, trichineloză), peşte insuficient
preparat termic (botriocefaloză, opistorcoză, clonorcoză)
• alte boli se pot transmite prin consum de moluşte, crustacei, reptile
2. Boli bacteriene şi virale
• rolul vectorilor (muşte, rozătoare) în diseminarea bolilor este hotărâtor
• febra tifoidă şi paratifoidă
• disenteria bacilară
• holera

21
• leptospirozele
• bruceloza
• tularemia
• tuberculoza bovină
• antraxul
• poliomielita
• hepatita infecţioasă
3. Intoxicaţii alimentare
• se datorează unor substanţe chimice endogene (constituente naturale
ale produsului) sau exogene (poluarea hranei animalelor, prepararea
sau transportul alimentelor, tratamente aplicate animalelor)
• intoxicaţii cu ciuperci (rare)
• consumul anumitor cereale (bob de Vicia faba sau ţarină) determină
boli cu simptomatologie neurologică şi hemolitică (Siria, Africa de
Nord)
• consumul de pâine de secară parazitată cu ciuperca Claviceps
purpurea determină afecţiuni neuropsihice şi vasculare
• consumul anumitor specii de fasole, igname, taro sau manioc
insuficient preparate termic care pot elibera acid cianhidric în tubul
digestiv determină tulburări digestive şi nervoase
• consumul de către animale a unor plante (cactusul roşu, nuiaua de aur)
determină apariţia în laptele acestora a unor substanţe toxice
• consum de alimente cu toxicitate endogenă: plancton marin, scoici
parazitate, peşti asiatici cu carne veninoasă
• în urma alterării cărnii de ton pot apărea produşi cu efecte nocive
• poluarea întâmplătoare a alimentelor cu pesticide

22
 • nocivitatea unor aditivi alimentari
• contaminarea radioactivă a alimentelor
4. Toxiinfecţii alimentare
• afecţiuni destul de frecvente care pot apărea în diverse colectivităţi
• se pot manifesta cu simptomatologie predominant digestivă
(Stafilococ enterotoxic, Salmonelle, E. coli, Proteus, Shigella sonnei)
sau nervoasă (toxina botulinică)
Măsuri profilactice:
Se împart în măsuri care vizează alimentul şi măsuri care vizează
personalul din/şi unităţile alimentare.
Măsuri privind alimentul:
• evitarea recoltării produselor alimentare acvatice din ape de culoare
roşietică sau care conţin păsări marine moarte
• consumarea numai după o verificare riguroasă chiar şi a peştilor din
apele nepoluate care pot fi contaminaţi sau toxici
• îndepărtarea rapidă şi cu mare atenţie a viscerelor care conţin
substanţe capabile de a accelera procesele de putrefacţie
• refrigerarea produselor acvatice
• evitarea contactului inutil al produselor animale cu solul
• spălarea cu apă curată a vietăţilor acvatice pentru îndepărtarea
substanţelor contaminante
• eliminarea germenilor în cazul moluştelor comercializate în stare
proaspătă prin expunerea în bazine cu apă marină sau în rezervoare de
purificare
• păstrarea produselor alterabile în frigider sau în gheaţă fabricată din
apă potabilă

23
 • prelucrarea termică suficientă a produselor alimentare (fieberea cărnii
timp de 2h la 100°C)
• evitarea conservării laptelui în cutii de aluminiu (fragile, supuse
coroziunii, degajă hidrogen)
• utilizarea laptelui praf în termenii prevăzuţi în funcţie de modul său de
conservare
Măsuri privind personalul din/şi unităţile sanitare:
• controlul stării de sănătate a persoanelor
• asigurarea echipamentului de protecţie sanitară a alimentului
• respectarea comportamentului igienico-sanitar
• asigurarea normelor igienico-sanitare pentru toate spaţiile şi utilajele
unităţilor alimentare
• evitarea contactului manual al alimentelor după fierbere sau preparare

24