Psihodrama şi treatrul social

Psihodrama reprezintă o formă de utilizare a jocului dramatic în grupele cu probleme. Jocul de rol demorsează tensiunile‚ dezvoltă spontaneitatea‚ cunoaşterea de
sine‚ formarea unor abilităţi noi.
Psihodrama solicită respectarea a cinci aspecte esenţiale: platoul care poate să sugereze teatrul‚ mobilierul necesar‚ instruirea protagonistului şi implicarea
moderatorului în rol de regizor‚ implicarea unui psihoterapeut auxiliar‚ prezenţa publicului.
Moreno prevede includerea unui personaj suplimentar – Eul auxiliar‚ care este interpretat de un membru al grupului şi prezintă persoane‚ lucruri‚ fenomene etc.
‚ importante pentru viaţa protagonistului rolului de bază.
Din psihodrama lui Moreno provine metoda shering: un şir de afirmaţii non-evaluative despre sine sau alţii.
Alte metode‚ utilizate în psihodramă: autoprezentare‚ schimbarea rolurilor‚ dublarea (eul intern)‚ monologul‚ tehnica oglinzii‚ magazinul magic‚ proiectarea
viitorului‚ repetarea.
Deşi psihodrama clasică este tradiţional conceptualizată în termenii a trei tehnici principale – încălzirea, dramatizarea propriu-zisă şi internalizarea, studiile din
ultimii ani demonstrează ca sunt o serie de alte tehnici care, folosite împreună cu tehnicile psihodramatice, au eficientă crescută (Treadwell, Stein, Kumar, 1990).
Utilitatea psihodramei constă şi în varietatea de tehnici care pot fi împrumutate şi adaptate din tehnici terapeutice de grup sau individuale.
Odată cu creşterea popularităţii tehnicilor de terapie cognitiv-comportamentale (CBT), în special a celor dezvoltate de Beck şi colegii a crescut si aplicarea
modelului cognitiv-comportamental în terapia de grup, inclusiv în psihodramă.
În această perioadă, cand se pune accentul pe sănătate şi recuperare, dar există şi un interes pentru managementul resurselor, oamenii se orientează înspre
terapii de scurtă durată, noţiunea de “durata limiată” dobândind sensul de mai eficient şi mai ieftin.
Terapia cognitiv – comportamentală are o durată scurtă şi este abordarea cu cele mai multe studii empirice care atestă eficienţa lor (David, 1998). Totuşi,
combinarea elementelor de psihodramă şi a tehnicilor cognitiv – comportamentale a dat rezultate mai bune în terapiile de grup care sunt mai greu de abordat ca
şi: adolescenti, deţinuţi, persoane cu tulburări de personalitate, persoane cu dizabilitati mintale uşoare sau dizabilitati associate, persoane din grupuri defavorizate
( Doug Sandle, 1998).
Psihologul clinician Lucy L. Griffith, a cercetat interfaţa istorică dintre cele două abordari, şi elementele care le sunt comune sau care pot fi împrumutate pentru a
avea o eficienta crescută. Autoarea studiului oferă câteva exemple in acest sens:
- Linehan foloseşte jocul de rol şi exersarea comportamentului care trebuie achiziţionat în Terapia Comportamentală Dialectică pentru persoanele cu tulburare de
personalitate de tip borderline ( Linehan, 1993);
- Mahoney vorbeşte de tehnicile psihodramatice şi de jocul de rol folosite în repertoriul terapeutilor cognitivişti (Mahoney, 1991)
- Young sugerează folosirea tehnicii role-reversal în tehnica punct-contrapunct pe care o foloseşte în Terapia centrată pe scheme cognitive.( Young, 1991)
- În Romania, în cadrul unui proiect de terapie socială prin teatru, s-au experimentat tehnici teatrale şi cognitive-comportamentale în reabilitarea persoanelor aflate
in detenţie. (Terapie socială prin teatru – Mihaela Sărman, UNITER).
Studii experimentale care dovedesc eficienţa crescută a folosirii combinate a terapiei cognitive-comportamentale şi a psihodramei
În 2002 numărul 55 al revistei “Internaţional Journal of Action Methods” a fost dedicat studiilor făcute pe combinarea tehnicilor cognitiv – comportamnetale şi a
elementelor de psihodramă.
În primul articol T. Treadwell, V. K. Kumar şi J. Wright descriu modul în care tehnicile cognitiv-comportamentale pot fi aplicate in cele trei etape ale unei sesiuni de
psihodramă: warm-up, dramatizarea si sharing.
Autorii descriu experimentele pe care le-au făcut cu studenţi şi pacienţi diagnosticat cu abuz de substanţe, anxietate, tulburări de personalitate, tulburări de
dispoziţie afectivă. Autorii au folosit în special înregistrarea gândurilor automate şi disfuncţionale, iar pentru a facilita identificarea lor tehnicile psihodramatice:
- Solilocviu dublu, care ajută clientul să conştientizeze mai uşor gândurile sale într-o situaţie specifică.
- Tehnica oglinzii, este utilizată atunci când există relaţii interpersonale disfuncţionale, permite clientului sa vada situaţia din exterior şi să identifice distorsiunile
cognitive. Această tehnică facilitează generarea de gânduri alternative cogniţiilor disfuncţionale.
- Inversarea de roluri este una din cele mai folosite tehnici pentru identificarea cogniţiilor disfuncţionale şi inţelegerea mecanismului emoţie-cogniţie-comportament.
- Altă tehnica des utilizată este cea a scaunului liber permite ilustrarea unor concepte cognitive mult mai uşor.