Sunteți pe pagina 1din 49

RAPORT DE AUTOEVALUARE

perioada 2005-2009

1. Datele de autentificare ale unităţii de cercetare-dezvoltare


1.1. Denumirea:
BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „Mihai Eminescu” IAŞI

1.2. Statutul juridic*1):


Bibliotecă de drept public, de importanţă naţională, cu personalitate juridică, subordonată Ministerului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului.

1.3. Actul de înfiinţare*2):


1. Prin Ordonanţa domnească din 26 octombrie 1860 este înfiinţată Universitatea din Iaşi, prima
instituţie de învăţământ superior a României. Universitatea din Iasi este continuatoarea Academiei
Mihăilene, înfiinţată la 16 iunie 1835, iar biblioteca universitatii este continuatoarea bibliotecii
Academiei Mihailene.
2. Regulamentul pentru bilioteci publice (1864) - Biblioteca Universităţii din Iaşi a devenit Bibliotecă
Centrală.
3. Prin Regulamentul bibliotecii, din 9 iunie 1916, promulgat prin Decretul nr. 2271, publicat în
Monitorul Oficial nr. 63 din 21 iunie 1916, biblioteca isi schimba statutul din biblioteca publica in
biblioteca universitară.
4. Apare noul Regulament al bibliotecii (12 decembrie 1935) promulgat prin Decretul nr. 2826, publicat
în Monitorul Oficial nr. 292 din 19 decembrie 1935, pentru punerea în concordanţă cu Legea
învăţământului din anul 1932. La art.1 al Regulamentului, Biblioteca Universitară din Iaşi este definită
ca fiind o instituţie universitară, ştiinţifică şi culturală, destinată profesorilor şi studenţilor
universităţii dar şi ca o instituţie de utilitate generală, la dispoziţia tuturor celor interesaţi. Acest
moment marchează inceputul reorganizarii pe baze stiintifice, biblioteconomice, a bibliotecii
iesene.
5. Prin Decretul nr. 135 din 14 iulie 1948, Biblioteca Centrala Universitară din Iaşi alătură colecţiilor
deja existente pe cele ale Fundaţiei Ferdinand, în al cărei spaţiu funcţiona din anul 1947.
6. Decretul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului nr. 83/1976 - Norme de structură pentru unele
instituţii cultural-educative din subordinea Ministerului Educaţiei şi Învăţământului - stabileste faptul
că Biblioteca Centrala Universitară „M. Eminescu” din Iaşi este unitate bugetară cu
personalitate juridică proprie, în condiţiile prevăzute de art. 10 şi 13 din Decretul 703/1973.
7. Hotărârea nr 81/5 februarie 2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin care se recunoaşte că Biblioteca Centrală Universitară „M.
Eminescu” din Iaşi este instituţie finanţată de la bugetul de stat, aflată în directa subordine a
Ministerului, conform Anexei nr. 3, poziţia XVII.

1.4. Numărul de înregistrare în Registrul potenţialilor contractori: 744

1.5. Director general/Director: prof. univ. dr. Alexandru CĂLINESCU

1.6. Adresa: Str. Păcurari 4, Iaşi 700511

1.7. Telefon, fax, pagina web, e-mail:

1
Tel. 0040232264245
Fax 0040232261796
http://www.bcu-iasi.ro
bcuis@bcu-iasi.ro

2. Domeniul de specialitate
2.1. Conform clasificării UNESCO*3):
 5909.04 – Servicii publice
 5312.04 – Educaţie
 5312.10 – Cercetare-dezvoltare
 5701.06 – Documentare
 5801.01 – Medii audio-vizuale
 5802.07 – Formare profesională
 5910.02 – Informaţii
 5804 - Alte specialitati pedagogice (Biblioteconomie si stiinta informarii)

2.2. Conform clasificării CAEN:


 9101 – Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor
 8560 – Activităţi de servicii suport pentru învăţământ
 5811 – Activităţi de editare a cărţilor
 5812 – Activităţi de editare a ghidurilor, compendii, liste de adrese şi similar
 5814 - Activităţi de editare a revistelor si periodicelor
 5819 - Activităţi de editare
 6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
 72 – Cercetare-dezvoltare

3. Starea unităţii de cercetare-dezvoltare


3.1. Misiunea unităţii de cercetare-dezvoltare, direcţiile de cercetare, dezvoltare, inovare
Tradiţia şi continuitatea ca sprijin în crearea unei structuri infodocumentare moderne
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, una dintre cele mai mari (peste 2,4 milioane
unităţi bibliografice) şi mai vechi biblioteci ale României (1835), are misiunea de a oferi servicii de informare
şi documentare la nivel de excelenţă, pentru a răspunde nevoilor informaţionale ale comunităţii ştiinţifice locale
şi naţionale şi - din ce în ce mai mult - şi celei internaţionale.
Biblioteca sprijină universităţile ieşene în exercitarea rolului lor de a crea un mediu educaţional şi de cercetare
integrat în tendinţele moderne ale unei vieţi ştiinţifice dinamice, pe o piaţă concurenţială a accesului la
informaţii.
Continuatoare a Bibliotecii Academiei Mihăilene şi păstrătoare a fondurilor Fundaţiei Ferdinand (Regele
Ferdinand I al României, 1825-1927), biblioteca ieşeană are privilegiul de a deţine depozit legal, ceea ce îi
conferă rolul de tezaurizator al valorilor documentare ştiinţifice şi culturale naţionale, oferindu-le întru
cunoaştere şi valorificare generaţiilor viitoare, ca mărturii ale perenităţii româneşti prin spaţiu şi timp.
Colecţiile enciclopedice ale Bibliotecii Centrale Universitare sunt păstrate în depozitele unităţii
centrale şi în cele 13 filiale organizate în Serviciul Biblioteci Ştiinţe Exacte (Biblioteca de Fizică şi Chimie
*Ştefan Procopiu*, Biblioteca de Geografie-geologie, Biblioteca de Biologie, Biblioteca de Informatică,
Biblioteca de Matematică, Biblioteca Seminarului matematic *Alexandru Myller* şi Biblioteca Muzeului de
Ştiinţe Naturale), Serviciul Biblioteci Ştiinţe Sociale (Biblioteca de Filosofie, Biblioteca de Ştiinţe economice
şi Biblioteca de Pedagogie – psihologie) şi Ştiinţe Umaniste (Biblioteca de Litere, Biblioteca de Istorie şi
Biblioteca de Drept).
Ca recunoaştere a importanţei sale în viaţa academică ieşeană, instituţii prestigioase precum British Council,
Biblioteca Germană din Iasi (fondată de Goethe Institute) şi Fulbright Educational Advising Centre au ales să
2
ne fie alături, desfăşurându-şi activitatea în spaţiile bibliotecii şi beneficiind, în ultimele două cazuri, şi de
resursa umană a BCU.
Cei 18917 utilizatori activi ai bibliotecii (2009) au vizitat biblioteca, în cursul anului trecut, de 481317
ori, realizând 833497 tranzacţii de împrumut (o creştere remarcabilă faţă de 2007 sau 2008). Lor le stau la
dispoziţie cele 1320 locuri în cele 30 de săli de lectură, echipate cu 179 calculatoare. Dinamica aproximativ
constantă a fondului (34218 documente achiziţionate în 2009, peste 32000 în 2008 şi peste 33000 în 2007) s-a
menţinut chiar în condiţiile în care finanţarea instituţională a fost, în 2009, 1/3 din cea obţinută în 2008, ceea ce
demonstrează preocupările colectivului bibliotecii pentru înnoirea şi îmbogăţirea colecţiilor dincolo de perioada
socio-economică parcursă. Faptul că peste 50% din cheltuielile pentru achiziţii au fost, în 2009, pentru
colecţii electronice (procent comparabil cu cel calculat şi în cazul unor biblioteci din ţări cu tradiţie în
alcătuirea de astfel de colecţii) este un argument al preocupării manifestate în această direcţie.
De altfel, conectată, după anul 2000, la baze de date naţionale şi internaţionale de nivel academic, biblioteca s-a
aliniat tendinţelor contemporane ale cunoasterii ştiinţifice, fiind interfaţa între aceste platforme ale cunoaşterii şi
utilizatorii cărora le oferă resurse pentru studiu si cercetare. BCU Iaşi este unul dintre membrii fondatori ai
Consorţiului pentru Achiziţia Resurselor Electronice în România (CARER).
Biblioteca oferă astăzi acces (prin abonamente în consorţiu sau individuale, precum şi prin Proiectul Anelis) la
importante baze de date ştiinţifice (ProQuest, SpringerLink, Ebsco, Scopus, Embase, ScienceDirect,
EuropeanSources, ISI Thompson), din variate domenii ale cunoaşterii: literatură, artă, istorie, drept, medicină,
economie, ştiinţe exacte - matematică, fizică, chimie, biologie, informatică (http://www.bcu-
iasi.ro/journals.php) şi la un număr semnificativ de cărţi electronice (http://www.bcu-iasi.ro/books.php).
Începând din anul 2002, concentraţi pe nevoile de informare ale utilizatorilor noştri, evaluăm, calitativ şi
cantitativ, activitatea bibliotecii, prin calculul şi analiza unor indicatori de performanţă (ISO 2789: 2006; ISO
11620: 2008, anexa 3.1), având ca scop declarat creşterea performanţelor bibliotecii.

Biblioteca- structură tridimensională: dimensinea educaţională, de învăţământ, dimensiunea culturală şi


cea de cercetare
Pentru a susţine procesul de educaţie şi învăţare în mediul universitar, BCU Iaşi oferă spre consultare
întregul său fond, asigurând astfel baza documentară fără de care acest proces nu este posibil. Colecţiile sale
enciclopedice sunt constituite din documente care acoperă toate domeniile cunoaşterii (din sfera ştiinţelor
umaniste, sociale şi exacte) şi a căror dată de apariţie acoperă secole de existenţă (celor aproximativ 100000 de
documente care alcătuiesc colecţiile speciale - incluzând manuscrise, cărţi vechi şi rare româneşti şi străine,
albume, hărţi, stampe şi documente de arhivă - li s-au adăugat, în timp, sute de mii de documente publicate în
ţară şi la prestigioase edituri din străinătate, inclusiv colecţii electronice de carte şi periodice). Nivelul ştiinţific
al acestor documente satisface deopotrivă cerinţele de învăţare şi de cercetare din comunitatea academică.
Dimensiunea de cercetare este dată de activitatea specialiştilor din bibliotecă aparţinând celor trei
domenii fundamentale ale ştiinţei şi ale căror preocupări de cercetare s-au concretizat în articole ştiinţifice, cărţi
şi colaborări la proiecte naţionale şi internaţionale. Faptul că biblioteca reuneşte specialişti din domenii diverse
ale ştiinţei creează, pe de o parte, premise favorabile pentru activitatea de cercetare, inclusiv cea
interdisciplinară, dar se constituie şi într-un real avantaj oferit utilizatorilor bibliotecii, care sunt îndrumaţi în
aria lor de interes de către specialişti ai domeniului respectiv.
Orientarea catre utilizatorul de tip nou presupune nu doar dezvoltarea colecţiilor conform cerinţelor
acestuia, dar şi adaptarea functiilor sale tradiţionale la noile necesităţi de informare, prin organizarea un sistem
complex de servicii, inclusiv posibilitatea de a participa la activităţi culturale organizate în bibliotecă - şi de aici
o prelungire, o adaptare si o actualizare a dimensiunii culturale tradiţionale.
Fiind prima bibliotecă din România complet informatizată (unitatea centrală şi cele 13 filiale), biblioteca
şi-a construit o unică bază de date online, care în prezent are peste 1,8 milioane înregistrări bibliografice
(reprezentand intregul fond de publicaţii), dar a fost şi în permanentă legătură cu comunitatea ştiinţifică din
domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei informării, cu cele mai noi abordări ale profesiei.

3
Direcţii de cercetare
- Valorificarea colecţiilor bibliotecii în scopul obţinerii unor produse care vor fi oferite utilizatorilor, pentru a
determina o abordare superioară a resurselor de informare; dezvoltarea unor instrumente știinţifice specifice
pentru studiul, conservarea si protejarea resurselor documentare;
- Prin lucrările colective sau individuale elaborate de către personalul sau, biblioteca promovează cercetarea în
domeniul biblioteconomiei şi ştiintei informării, dar şi in celelalte domenii ale stiintelor umaniste, sociale si
exacte;
- BCU Iasi are rol metodologic (OUG 26/26.01.2006 pentru completarea si modificarea Legii Bibliotecilor nr
334/2002, publicata in MO 85/30 ianuarie 2006, art.19, alin.2) pentru bibliotecile din zona Moldovei, oferind
consultanta de specialitate atat in baza statutului sau, cat si prin implicarea in activitatile ABR, asociaţie in care
biblioteca este membru instituţional.
- Participarea activă la proiecte europene si parteneriate naţionale/internaţionale pentru promovarea europeană a
patrimoniului cultural deţinut, pentru a contribui la cunoasterea şi recunoaşterea valorilor culturii naţionale în
plan internaţional.

Activităţi specifice
► Pentru îndeplinirea misiunii sale, BCU Iaşi creează, prelucrează, organizează şi păstrează colecţii de
documente în toate formatele (cărţi, periodice, albume, hărţi s.a.) şi pe diverse suporturi (hârtie, optic, magnetic,
electronic);
► elaborează norme, instrumente de lucru, modele, proceduri si metodologii pentru prelucrarea si evidentierea
colectiilor sale; adapteaza si aplica noi solutii informatice pentru valorificarea fondului documentar;
► oferă asistenţă si instruire pentru accesarea şi utilizarea acestor colecţii prin specialiştii săi ale căror abilităţi
şi nivel de cunoştinţe sunt adaptate noului mediu informaţional;
► desfăşoară o activitate de schimb intern şi internaţional de publicaţii, prin intermediul căreia contribuie la
promovarea rezultatelor ştiinţifice ale Universităţii “A. I Cuza” (sunt expediate în schimb diferitele sectiuni ale
Analelor Universităţii), dar sunt completate şi colecţiile bibliotecii (prin publicaţii periodice primite de la
parteneri);
► colaborează cu biblioteci din întreaga lume pentru serviciul de împrumut interbibliotecar, pentru a pune la
dispoziţia utilizatorilor resursele informaţionale pe care biblioteca nu le deţine.
În baza statutului său, specificat în Legea Bibliotecilor nr.334/31.05.2002, Biblioteca Centrală
Universitară din Iaşi este o instituţie de importanţă naţională (art.18/a), face parte integrantă a sistemului
naţional de învăţământ şi participă la procesul de instruire, formare şi educaţie, precum şi la activitatea de
cercetare din instituţiile de învăţământ superior; (...) poate avea şi departamente proprii de cercetare ştiinţifică
(art.19/1).

3.2. Modul de valorificare a rezultatelor de cercetare, dezvoltare, inovare şi gradul de


recunoaştere a acestora
►O modalitate de valorificare a studiilor si cercetarilor realizate in biblioteca este publicarea acestora în revista
BIBLOS (http://www.bcu-iasi.ro/biblos.php), pe care BCU Iasi o editează de la prima sa apariţie (1994);
►BCU Iasi patronează Colectia Bibliographica (coord. dir. gen. prof. univ. dr. Alexandu Calinescu) care apare
la Editura Universităţii „A. I. Cuza” (http://www.editura.uaic.ro/default.php?t=site&pgid=10);
►BCU Iasi elaborează proceduri, materiale de lucru si ghiduri de accesare/prelucrare a documentelor
pentru proprii utilizatori (6), unele dintre acestea (2) fiind preluate, alaturi de alte studii, ca punct de plecare in
realizarea unor materiale adoptate la nivel national (http://www.bcu-iasi.ro/documente.php, anexa 5.3).
►Institutional sau individual, prin bibliotecari care isi desfasoara activitatea in BCU, biblioteca este colaborator
in proiecte nationale (realizarea catalogului national RoLiNeST, http://aleph.edu.ro, anexa 4.3) si internationale
(Proiectul Comisiei Europene pentru realizarea, prin intermediul Grupului pan-european de experţi, a unor
depozite electronice cu resurse de informare pentru Reţeaua Europeană a Centrelor de Documentare Europeană
- în derulare din 2010);

4
►Biblioteca participă, alături de alte instituţii de profil (Biblioteca Naţională, Biblioteca Academiei, BCU
Bucureşti, BCU Cluj, BCU Timişoara, alte biblioteci universitare româneşti) la elaborarea de baze de date
bibliografice (Baza de date Romania, Catalogul carţilor străine intrate în bibliotecile din România, Catalogul
periodicelor străine intrate în bibliotecile din România);
►BCU Iaşi organizează manifestări de specialitate de anvergură naţională (simpozioane – „Biblioteca Centrală
Universitară - 170 de ani de continuitate”, Iaşi, 6 noiembrie 2009 (http://www.bcu-iasi.ro/arhiva.php#2009),
reuniuni profesionale anuale ale Secţiunilor profesionale ale Asociaţiei Bibliotecarilor din Romania – în iunie
2009 a găzduit 6 astfel de reuniuni: Secţiunea de Catalogare-Indexare, Secţiunea de Statistică, Secţiunea de
Achiziţii şi completarea colecţiilor, Secţiunea de Informatizare, de Periodice, de Comunicare si ILL, precum şi
întâlnirea anuală a Diviziunii Biblioteci universitare a ABR,
http://proiectabr.wordpress.com/2009/06/13/detalii-privind-intalnirile-profesionale-organizate-de-abr-in-
perioada-17-18-iulie-la-iasi/);
►Preocupările ştiinţifice şi literare, în perioada 2005-2009, s-au concretizat în apariţia a 10 volume de autor
publicate la edituri acreditate CNCSIS, 7 contribuţii (capitole de cărţi) la lucrări cu mai mulţi autori, 3
contribuţii la elaborarea unor dicţionare, 5 studii introductive şi prefeţe, 6 ediţii îngrijite şi 29 articole
publicate în reviste de specialitate româneşti; acestora li se adaugă unor număr mare de traduceri (anexa 5.1).
►Cercetările ştiinţifice ale specialiştilor bibliotecii au fost publicate în reviste recunoscute pe plan
international, inclusiv in cele cotate ISI (dupa 2000, anterior 2005)
(http://apps.isiknowledge.com/full_record.do?product=UA&search_mode=GeneralSearch&qid=5&SID=R2O1I
4BHmd5HJKf69pE&page=1&doc=3&colname=WOS
http://apps.isiknowledge.com/full_record.do?product=UA&search_mode=GeneralSearch&qid=5&SID=R2O1I
4BHmd5HJKf69pE&page=1&doc=6&colname=WOS),
iar rezultatele acestor cercetări au fost preluate şi citate în alte studii publicate în reviste cu cotaţie ISI – 7 citări
(anexa 4.1.3); un numar de 21 de articole publicate sunt incluse si in bazele de date stiintifice – CEEOL, ISI
Thomson, INIST (anexa 3.2);
►Specialistii bibliotecii participa cu lucrari la conferinte/simpozioane nationale (14) si internationale – 6
participări la conferinţe internaţionale (anexa 5.2), prezenta lor inregistrand o crestere importanta in 2010**
(International Conference – Qualitative and Quantitative Measurements in Libraries 2010, Chania, Greece,
http://www.isast.org/finalprogramabstracts.html)
►Ca recunoaştere a contribuţiilor aduse la dezvoltarea profesiei, specialişti ai BCU Iasi sunt cooptaţi în
comitetul ştiinţific al unor conferinţe naţionale şi internaţionale (International Conference on Information
Literacy, Sibiu 2010, http://bcu.ulbsibiu.ro/conference);
►Biblioteca este membru institutional in Liga Bibliotecilor Europene de Cercetare (LIBER,
http://www.libereurope.eu/), iar reprezentanţii săi participă în mod activ la reuniunile internaţionale ale acestei
asociaţii profesionale.
**rezultatele cercetării ştiinţifice anterioare anului 2005 şi cele din 2010 nu sunt incluse in anexele care însoţesc această autoevaluare

3.3. Situaţia financiară - datorii la bugetul de stat:


Nu există datorii la bugetul de stat. Pentru conformitate a se verifica balanţa contabilă şi bilanţul anual care
însoțesc raportul de autoevaluare.

4. Criterii primare de performanţă


punctaj
4.1. Lucrări ştiinţifice/tehnice publicate în reviste de specialitate cotate ISI*4)
4.1.1. Număr de lucrări ştiinţifice x 30
4.1.2. Punctaj cumulat ISI*5) x 5
4.1.3. Număr de citări în reviste de specialitate cotate ISI*6) 7 x 5 = 35
(Lista citărilor, grupate pe ani, s-a ataşat ca anexa 4.1.3)

Total punctaj cap. 4.1: 35


5
4.2. Brevete de invenţie*7)
4.2.1. Număr de brevete x 30
4.2.2. Număr de citări de brevete în sistemul ISI
x 5
Total punctaj cap. 4.2: 0

4.3. Produse şi tehnologii rezultate din activităţi de cercetare, bazate pe brevete, omologări sau inovaţii
proprii. Studii prospective şi tehnologice şi servicii rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare,
comandate de beneficiar
(Se indică contractul şi firma care utilizează produsul, serviciul şi tehnologia).
4.3.1. Număr de produse, tehnologii, studii, servicii 83 x 20 1.660
(Lista produselor, serviciilor şi tehnologiilor, grupate pe ani, s-a ataşat ca anexa nr. 4.3)

Total punctaj cap. 4.3: 1.660


Total punctaj cap. 4: 1.695

5. Criterii secundare de performanţă


punctaj
5.1. Lucrări ştiinţifice (tehnice) publicate în reviste de specialitate*8) fără cotaţie ISI
5.1.1. Număr de lucrări 35 x 5 175
(Lista lucrărilor grupate pe ani se ataşează ca anexa 5.1)
Total punctaj cap. 5.1: 175

5.2. Lucrări ştiinţifice prezentate la conferinţe internaţionale cu comitet de program


5.2.1. Număr de comunicări prezentate 6x5 30
(Lista comunicărilor grupate pe ani se ataşează ca anexa nr. 5.2)
Total punctaj cap. 5.2: 30

5.3. Modele fizice, modele experimentale, modele funcţionale, prototipuri, normative, proceduri,
metodologii, reglementări şi planuri tehnice noi sau perfecţionate, realizate în cadrul programelor
naţionale sau comandate de beneficiar
5.3.1. Număr de modele, normative, proceduri etc.: 6x5 30
(Lista modelelor, normativelor etc., grupate pe ani, se ataşează ca anexa nr. 5.3)
Total punctaj cap. 5.3: 30
Total punctaj cap. 5: 235

6. Prestigiu professional
punctaj
6.1. Membri în colectivele de redacţie ale revistelor recunoscute ISI (sau incluse în baze de date
internaţionale) şi în colective editoriale internaţionale
Număr de prezenţe în perioada pentru care se face evaluarea: 0 x 20 0
Total punctaj cap. 6.1: 0
6.2. Membri în colectivele de redacţie ale revistelor recunoscute naţional (categoria B din clasificarea
CNCSIS) 0 x 20 0
Total punctaj cap. 6.2: 0

6
Anexa 6.2 cuprinde membrii în colegiile de redacție ale unor reviste altele decât cele cotate B de către CNCSIS

6.3. Premii internaţionale obţinute printr-un proces de selecţie


Număr de premii (anexa 6.3): 1
Nr. crt. Nume Premiu
1. Tătărucă Radu Premiul „ Mihail Sadoveanu” pentru proză la Salonul Internaţional de Carte
Românească, ediţia a XVI-a, 2007, Iaşi pentru volumul O afacere în Vest, Iaşi,
Editura Timpul, 2007
1x20 20
Total punctaj cap. 6.2: 0
6.4. Premii naţionale ale Academiei Române, CNCSIS, altele
Număr de premii (anexa 6.4): 4
Nr. Nume Premiu An
crt.
1. Papuc Liviu Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei pentru volumul Leca Morariu. 2005
Studiu monografic, Iaşi, Editura Timpul, 2004
2. Tătărucă Premiul „Traian Olteanu” pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din 2005
Radu România, Filiala Iaşi pentru volumul de proză scurtă Regina armelor, Iaşi,
Editura Opera Magna, 2004
3. Papuc Liviu Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România, 2007
Filiala Iaşi pe anul 2006
4. Papuc Liviu Premiul pentru istorie literară al Fundaţiei Culturale a Bucovinei pentru 2009
volumul Ion Creangă: studiu şi note critice, Iaşi, Editura Princeps Edit,
2008
4x20 80
Total punctaj cap. 6.4: 80
6.5. Conducători de doctorat, membri ai unităţii de cercetare
Număr de conducători de doctorat: 1
Nr. crt. Nume
1. Prof. univ. dr. Alexandru Călinescu
1x10 10
Total punctaj cap. 6.5: 10
6.6. Număr de doctori în ştiinţă, membri ai unităţii de cercetare
Număr de doctori în ştiinţă: 7 7x10 70
Total punctaj cap. 6.6: 70

7
Total punctaj cap. 6: 180 180
TOTAL PUNCTAJ CAP. 4+5+6: 2110
7. Venituri realizate prin contracte de cercetare în domeniul pentru care se face evaluarea
(în perioada în care se face evaluarea)
7.1. Numărul şi valoarea contractelor de cercetare internaţionale finanţate din fonduri publice*9: -
7.2. Numărul şi valoarea contractelor de cercetare internaţionale finanţate din fonduri private: -
7.3. Numărul şi valoarea contractelor de cercetare naţionale finanţate din fonduri publice*10:
2005 2006 2007 2008 2009

Contractul nr. 9/2004, Plan - - - -


Sectorial NUSIDOC
10.050,04 EUR
TOTAL 10.050,04 EUR - - - -

7.4. Numărul şi valoarea contractelor de cercetare naţionale finanţate din fonduri private: -
7.5 Venituri realizate din activităţi economice (servicii, microproducţie)
2005

8
2006

2007

9
2008

2009

10
8. Resursa umană de cercetare
8.1. Total personal de cercetare care realizează venituri din activitatea de cercetare-dezvoltare/din care doctori
în ştiinţă:
Personal de 2005 2006 2007 2008 2009
cercerare
CS I/Doctori 1/1 1/1 1/1 1/1 1/1
CS II/Doctori - - - - -
CS III/Doctor - - - - -
CS/Doctori - - - - -
Asistenţi de cercetare - - - - -
Total personal - - - - -
auxiliar de cercetare
angajat

8.2. Date privind perfecţionarea resursei umane


8.2.1. Număr de doctoranzi şi masteranzi care lucrează în unitatea de cercetare-dezvoltare la data completării
formularului:
Masteranzi: 24
Studii postuniversitare: 44 (dintre care 39 în Bibliologie şi ştiinţa informării)
Doctoranzi: 1
8.2.2. Număr de teze de doctorat realizate în unitatea de cercetare-dezvoltare în perioada pentru care se face
evaluarea:
BCU „Mihai Eminescu” Iaşi nu are drept de organizare pentru şcoală doctorală.

9. Infrastructura de cercetare-dezvoltare
9.1. Laboratoare de cercetare-dezvoltare
Nr. crt. Denumirea laboratorului Domeniul în care este acreditat

- - -
9.2. Lista echipamentelor performante achiziţionate în ultimii zece ani:
Sursa de
finanţare
Valoare Data intrării/ a
Nr.crt. Echipamentul inventar Anul fabricaţiei investiţiei
Venituri
1. Soft aleph 500, micro focus:orac 184001.00 16.03.2001 proprii
2. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
3. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
4. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
5. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
6. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
7. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
8. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
9. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
10. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
11. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget

11
12. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1494.00 31.01.2000 Buget
13. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
14. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
15. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
16. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
17. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
18. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
19. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
20. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
21. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
22. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
23. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
24. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
25. Unitate centrala dtk piii 450 965.00 31.01.2000 Buget
26. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
27. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
28. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
29. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
30. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
31. Unitate centrala dtk piii 450 965.00 31.01.2000 Buget
32. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
33. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
34. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
35. Unitate centrala dtk piii 450 965.00 31.01.2000 Buget
36. Calc.dtk,piii450mhz,32ram,4.3hdd 1215.00 31.01.2000 Buget
37. Laminator attaws a4 715.00 31.01.2000 Buget
38. Copiator oce a3 2140 1500.00 31.01.2000 Buget
39. Copiator oce a3 2140 1500.00 31.01.2000 Buget
40. Calc.dtk,piii550mhz,64ram,8.4hdd 1563.00 31.01.2000 Buget
41. Calc.dtk,piii550mhz,64ram,8.4hdd 1563.00 31.01.2000 Buget
42. Hub 3com ofiice connect 16x10/10 639.00 31.01.2000 Buget
43. Hub 3com ofiice connect 16x10/10 639.00 31.01.2000 Buget
44. Server tip b sun entreprise 450 58648.00 13.10.2000 Donatii
45. Server tip c sun entreprise 450 43926.00 13.10.2000 Donatii
46. Fierwall server 14773.00 13.10.2000 Donatii
47. St. lucru a 566mhz,hdd 10 gb,ram 1600.00 13.10.2000 Donatii
48. St. lucru a 566mhz,hdd 10 gb,ram 1600.00 13.10.2000 Donatii
49. St. lucru a 566mhz,hdd 10 gb,ram 1600.00 13.10.2000 Donatii
50. St. lucru a 566mhz,hdd 10 gb,ram 1600.00 13.10.2000 Donatii
51. Calc b 566mhz,hdd 10 gb,ram128 m 1580.00 13.10.2000 Donatii
52. St. lucru c 566mhz,hdd 8,4 gb,ra 1938.00 13.10.2000 Buget
53. St. lucru c 566mhz,hdd 8,4 gb,ra 1938.00 13.10.2000 Buget
54. St. lucru c 566mhz,hdd 8,4 gb,ra 1938.00 13.10.2000 Donatii
55. St. lucru c 566mhz,hdd 8,4 gb,ra 1938.00 13.10.2000 Donatii
56. St. lucru c 566mhz,hdd 8,4 gb,ra 1938.00 13.10.2000 Donatii
57. St. lucru c 566mhz,hdd 8,4 gb,ra 1938.00 13.10.2000 Donatii
58. Calc. d 566mhz,hdd 10 gb,ram64 m 1684.00 13.10.2000 Donatii
59. Calc. d 566mhz,hdd 10 gb,ram64 m 1684.00 13.10.2000 Donatii
60. Calc. d 566mhz,hdd 10 gb,ram64 m 1684.00 13.10.2000 Donatii
61. Calc. d 566mhz,hdd 10 gb,ram64 m 1684.00 13.10.2000 Donatii
62. Calc. d 566mhz,hdd 10 gb,ram64 m 1464.00 13.10.2000 Donatii
63. Imprimanta laser a4 lexmark optr 2206.00 13.10.2000 Donatii
64. Ups net pro 3000 2365.00 13.10.2000 Donatii
12
65. Ups net pro 3000 2365.00 13.10.2000 Donatii
66. Ups net pro 3000 2365.00 13.10.2000 Donatii
67. Router cisco 2610 8415.00 13.10.2000 Donatii
68. Hub 8 tpm (8 rj one bnc) 574.00 13.10.2000 Buget
69. Cabinet montabil 950.00 15.10.2000 Donatii
70. St lucru nec 566mhz,64mbram,cd48 2344.00 27.10.2000 Donatii
71. St lucru nec 566mhz,64mbram,cd48 2344.00 27.10.2000 Donatii
72. St lucru nec 566mhz,64mbram,cd48 2344.00 27.10.2000 Buget
73. Cd tower hp surestore cd rom ser 8111.00 15.12.2000 Donatii
Venituri
74. Autofurgoneta dacia 1305 picup 17913.00 19.12.2000 proprii
75. Calc. compaq, pentium 133, 16 mb 550.00 31.03.2001 Donatii
76. Calc compaq p133, 16 mb ram, hdd 500.00 31.03.2001 Donatii
77. Imprimanta laser a4 hp 450.00 21.06.2001 Donatii
Venituri
78. Pii, celeorn 667,128 mb ram, hdd 1400.00 10.09.2001 proprii
Venituri
79. Calc pii, celeron 667, 128 mb ra 1400.00 10.09.2001 proprii
80. Server ibm 232,2xintel,5xhdd,2 g 25773.00 14.10.2002 Buget
81. Sursa inintreruptibila liebert 3 2807.00 16.11.2002 Buget
82. Sist compaq p4 2 g hz,256 mb ddr 3500.00 09.01.2003 Buget
83. Sist. compaq evo p4 2 g, 512 mb 3500.00 09.01.2003 Buget
84. Sist. compaq evo p4 2g, 512mb d 3690.00 09.01.2003 Buget
85. Sist. compaq p4 2g, 256mb ddram, 3950.00 09.01.2003 Buget
86. Sist compaq p4, 2 g, 256 mb ddra 3950.00 09.01.2003 Buget
87. Sistem compaq p4 2g, 512mb ddram 3950.00 09.01.2003 Buget
Venituri
88. Aparat foto digital hp 935 1979.00 23.12.2003 proprii
Venituri
89. Sist ibm net vista p4 2400mhz,25 3044.00 23.12.2003 proprii
Venituri
90. Sist ibm net vista p4 2400mhz,25 3044.00 23.12.2003 proprii
Venituri
91. Sist ibm net vista p4 2400mhz,25 3044.00 23.12.2003 proprii
Venituri
92. Sist ibm net vista p4 2400mhz,25 3044.00 23.12.2003 proprii
Venituri
93. Suwitch superstack 24*10/100 3754.00 08.01.2004 proprii
Venituri
94. Sursa inintreruptibila 3000va 4723.00 08.01.2004 proprii
Venituri
95. Sursa inintreruptibila 3000 va 4723.00 08.01.2004 proprii
Venituri
96. Copiator a3 canon ir 400 20047.00 09.01.2004 proprii
Venituri
97. Centrala telefonica panasonic 5035.00 28.06.2004 proprii
Venituri
98. Imprimanta hp lj 1320 n 1529.00 08.04.2005 proprii
Venituri
99. Scaner mustek paragon 1800*3600 1965.00 26.05.2005 proprii
Venituri
100. Adaptor transparenta pt scaner 499.00 26.05.2005 proprii
Venituri
101. Laptop ibm t42 intel1,7 512 mb 5600.00 01.06.2005 proprii
102. Sist.uc+monitor amd 2400,hdd 40g 1914.00 22.12.2005 Buget
103. Sist.uc+monitortft amd 2400,hdd 1914.00 22.12.2005 Buget
104. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
13
105. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
106. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
107. Sistamdsempron2400,mtft17hdd40g 2065.00 22.12.2005 Buget
108. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
109. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
110. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
111. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
112. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
113. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
114. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
115. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
116. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
117. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
118. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
119. Sistamd sempron 2400,monittft 17 2065.00 22.12.2005 Buget
120. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
121. Sistamd sempron 2400,monittft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
122. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
123. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
124. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
125. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
126. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
127. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
128. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
129. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
130. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
131. Sist.uc+monito tft17 amd 2400,h 1914.00 22.12.2005 Buget
132. Sist.amd 2,4 uc+tft17,hdd 40g 2065.00 22.12.2005 Buget
133. Sist.amd semp2,4 hd 40g,256 ram 1914.00 22.12.2005 Buget
134. Sist.amd semp 2,4 hd 40g, tft 17 1914.00 22.12.2005 Buget
135. Sist.amd semp2,4g;hd40g,m17+dvd 2065.00 22.12.2005 Buget
136. Sist.amd semp2,4g;hd40g,m17+dvd 2065.00 22.12.2005 Buget
137. Sist.amd semp2,4 hd 40g,m tft17 1914.00 22.12.2005 Buget
138. Sist.amd semp2,4 hd 40g,m tft17 2065.00 22.12.2005 Buget
139. Sist.amd semp2,4 hd 40g,m tft17 2065.00 22.12.2005 Buget
140. Sist.amd semp2,4 hd 40g,m tft17 2065.00 22.12.2005 Buget
141. Sist atlon 3800,1gram,dvdrw,m17 4246.00 22.12.2005 Buget
142. Sist atlon 3800,1gram,dvdrw,m17 4246.00 22.12.2005 Buget
143. Sist atlon 3800,1gram,dvdrw,m17 4246.00 22.12.2005 Buget
144. Sist atlon 3800,1gram,dvdrw,m17 4246.00 22.12.2005 Buget
145. Sist atlon 3800,1gram,dvdrw,m17 4246.00 22.12.2005 Buget
Venituri
146. Sistem de antiefractie 8 zone 10 2430.00 20.03.2006 proprii
Venituri
147. Sist amd 2600 hdd80g, 256ddram 1914.00 22.05.2006 proprii
Venituri
148. Sist amd 2600 hdd80g, 256ddram 1914.00 22.05.2006 proprii
Venituri
149. Sist amd 2600 hdd80g, 256ddram 1914.00 22.05.2006 proprii
Venituri
150. Sist amd 2600 hdd80g, 256ddram 1914.00 22.05.2006 proprii
Venituri
151. Sist amd 2600 hdd80g, 256ddram 1914.00 22.05.2006 proprii
152. Sist amd 2600 hdd80g, 256ddram 1914.00 22.05.2006 Venituri

14
proprii
Venituri
153. Sist amd 2600 hdd80g, 256ddram 1914.00 22.05.2006 proprii
154. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
155. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
156. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
157. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
158. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
159. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
160. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
161. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
162. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
163. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
164. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
165. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
166. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
167. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
168. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
169. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
170. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
171. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
172. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
173. Sistamd semp,512ram,80hdd,tft,wx 1899.00 24.11.2006 Buget
174. Sistamd3.8g,1gram,250ghdd,dvdr,t 3495.00 07.12.2006 Buget
175. Serveribm,quandroprocesor cusurs 68850.00 14.12.2006 Buget
176. Videoproiector digital 3m,m. x 8 12000.00 14.12.2006 Buget
177. Ecran proiectie electric,telecom 2800.00 14.12.2006 Buget
178. Instalatie sonorizare aula 6376.00 14.12.2006 Buget
179. Autoutilitaraexfurgon tole 1.9d 48713.52 30.12.2006 Buget
180. Copiator Xerox 245 14228.19 25.10.2007 Buget
181. Fierastrau circular 5000.00 05.11.2007 Buget
182. Ghilotina Polar 78 XS 146400.00 20.12.2007 Buget
183. Sistem DELL (TFT 19") config3 3570.48 21.12.2007 Buget
184. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
185. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
186. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
187. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
188. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
189. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
190. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
191. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
192. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
193. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
194. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
195. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
196. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
197. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
198. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
199. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
200. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
201. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
202. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
203. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget

15
204. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
205. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
206. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
207. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
208. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
209. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
210. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
211. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
212. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
213. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
214. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
215. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
216. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
217. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
218. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
219. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
220. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
221. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
222. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
223. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
224. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
225. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
226. Sistem DELL (TFT 17") config1 2689.88 21.12.2007 Buget
227. Sistem DELL (TFT 17") config2 2666.08 21.12.2007 Buget
228. Monitor Touch screen EIZO 19" 10710.24 21.12.2007 Buget
229. Monitor Touch screen EIZO 19" 10710.24 21.12.2007 Buget
230. Server Storage Intel 2082.74 21.12.2007 Buget
231. Server File DELL 3451.24 21.12.2007 Buget
232. Server File DELL 3451.24 21.12.2007 Buget
233. Server File DELL 3451.24 21.12.2007 Buget
234. Server File DELL 3451.24 21.12.2007 Buget
235. Server File DELL 3451.24 21.12.2007 Buget
236. UPS 2000 VA 4642.23 21.12.2007 Buget
237. Switch KWM 16 porturi 2261.24 21.12.2007 Buget
238. Imprimanta de retea Canon A4 2808.40 26.06.2008 Buget
239. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
240. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
241. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
242. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
243. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
244. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
245. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
246. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.93 27.06.2008 Buget
247. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.94 27.06.2008 Buget
248. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.94 27.06.2008 Buget
249. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.94 27.06.2008 Buget
250. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.94 27.06.2008 Buget
251. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.94 27.06.2008 Buget
252. Sistem DellOptiPlex 330 Minitower 2662.94 27.06.2008 Buget
253. Licenta Aleph500, 5 utilizatori 16453.00 18.12.2008 Buget
254. Copiator digital WorkCentre5645+ 17496.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
255. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget

16
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
256. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
257. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
258. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
259. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
260. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
261. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
262. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
263. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
264. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
265. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
266. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
267. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
268. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
269. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
270. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
271. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
272. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
273. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
274. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
275. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Sistem Dell Optiplex 755MT Monitor
276. 17' 3332.00 29.12.2008 Buget
Venituri
277. Server Dell Power Edge T 610 16707.60 01.04.2010 proprii
Venituri
278. Sistem Dell Optiplex 755 2561.83 01.04.2010 proprii
Venituri
279. Upgraleph 12lic+5 opac+z3950 ser 8378.00 01.06.2006 proprii
280. Upgrade nusidoc aleph 69334.13 01.10.2007 Donatii
UpgradeAleph500 1bucADAM+15util
281. Licenta 101016.00 13.05.2008 Buget
Venituri
282. Upgrade server ibm 4114 3hd*1875 5625.00 30.01.2006 proprii
Total 1528359.04

17
ECHIPAMENTE FUNCŢIONALE ÎN UNITATEA CENTRALĂ ŞI FILIALE:
CALCULATOARE SERVERE SCANNERE IMPRIMANTE CITITOARE BARCOD

Unitatea 164 13 9 23 11
Centrală
Filiale 152 11 18 29
Total 316 13 20 41 40

CALCULATOARE CARE FOLOSESC SOFTUL ALEPH:


CALCULATOARE CALCULATOARE ALEPH
ALEPH OPAC WEB
Unitatea Centrală 70 74
Filiale 44 105
Total 114 179

LICENŢE:
50 licenţe web Aleph
54 licenţe full Aleph
1 licenţă Z39.50 pentru acces catalog naţional online
1 licenţă X-server Free pentru teste
122 licenţe Office
BidDefender SendMail 120 licenţe utilizator – soft antivirus pentru reţea
Nod32 Standard – 161 utilizatori - soft antivirus la nivel workstation
Nod32 Remote Administrator – 1 buc.
Nod32 Server – 1 buc.
Licenţe Nero - 6 buc.
Licenţe Coreldraw - 3 buc.
Linux Red Hat Enterprise3.0 Es server - 1 buc.
Licenţe Windows 2003 Server CAL – 96 buc.
Licenţe Windows 2003 Server – 2 buc.
Digital unix (cu upgrade până la 20 useri)
Windows NT 4 Server – 1 buc.
Windos XP SP2, VISTA
------------
*1) Se menţionează forma de organizare şi persoana juridică: dacă unitatea de cercetare-dezvoltare nu are personalitate juridică, se
menţionează denumirea instituţiei cu personalitate juridică care o reprezintă (de exemplu, Centrul de ............... din cadrul Universităţii
...............).
*2) Se menţionează titlul actului, data emiterii, organul emitent şi, după caz, modificările ulterioare.
*3) Domeniile de clasificare UNESCO pot fi accesate la www.mct.ro/ancs.
*conform Clasificarii internationale pentru domeniile stiintei si tehnologiei UNESCO -
http://www.mct.ro/index.php?action=viewart&artid=293&idcat=227
*4) Indexate de Thomson Scientific [fost Institute for Scientific Information (ISI) in Science Citation Index Expanded, Social
Sciences Citation Index sau Arts & Humanities Citation Index].
*5) Punctajul ISI se obţine prin însumarea factorilor de impact ai publicaţiilor respective. Factorii de impact pot fi accesaţi la
www.cimec.org.ar.
*6) Sunt excluse autocitările.
18
*7) Se specifică dacă brevetul este naţional/internaţional (USPTO, EPO, JPO) şi numărul brevetului.
*8) În cazul revistelor româneşti, sunt luate în considerare cele cotate CNCSIS, categoria B (vezi www.cncsis.ro).
*9) Valori defalcate pe ani şi valoarea totală în euro.
*10) Datele vor fi prezentate pe tipuri de programe (PNCDI, CEEX, granturi etc.); valorile contractelor vor fi defalcate pe ani.

ANEXA 3.1 - INDICATORI DE PERFORMANŢĂ CALCULAŢI PENTRU BCU IASI (2007 – 2009)

Indicatorii de performanţă au fost calculaţi pe baza standardelor internaţionale ISO 2789 (elaborate in 1991 şi
revizuit în 2001 şi 2006) şi ISO 11620 (care precizează indicatori de performanţă pentru biblioteci şi poate fi aplicat
tuturor tipurilor de biblioteci, pe baza alegerii setului de indicatori potriviti, ultima revizuire - 2008).

BCU IAŞI – DATE STATISTICE PENTRU ANII 2007-2009

Marimea masurata 2007 2008 2009


1. Numar utilizatori activi 16847 18856 18917
2.Total vizite la biblioteca (frecventa) 575.602 598073 481317
3. Total documente in colectii 2450199 2422742 2456909
4. Total documente imprumutate 465299 422331 833497*
*Cifra nu include
tranzacţiile de
împrumut
virtuale (423)
5. Total documente achizitionate/ 33553 / 8450 32022/7022 34218/7023
Total documente achizitionate din
cumparatura (finantare bugetara)
6. Total cheltuieli achizitii (mii RON) 293 1111 1022
(716-finantare (1001 finanţare
bugetara + 395 – bugetară +21-
alte venituri : venituri proprii)
sponsorizari,
donatii)
7. Finanatare institutionala (mii RON) 17861 25877 8467
8. Total cheltuieli curente din 5154 7431 7703
finantare bugetara (mii RON)
9. Total personal 188 188 173
10. Cheltuieli pentru personal (mii 4394 5952,43 6205,682
RON) (5772 – finantare
bugetara
180,43 – venituri
proprii)
11. Cheltuieli curente totale (mii 5334 8006,43 7910
RON)

Pentru BCU Iasi, au fost selectati si calculati urmatorii indicatori de performanta:


______________________________________________________________________
1. Cheltuieli curente per capita = Cheltuieli curente / Populatia tinta = 791000 / 60000 ≈ 131,8 RON

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
88,9 133,4 131,8

1.1 Cheltuieli curente din finantare bugetara per capita = Total cheltuieli curente din finantare bugetara / Populatia
tinta = 7703000 / 60000 ≈ 128,3 RON

19
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
85,9 123,8 128,3

1.2 Cheltuieli curente din venituri proprii per capita = Cheltuieli curente din venituri proprii / Populatia tinta =
= 207000 / 60000 ≈ 3,45 RON

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009 :


2007 2008 2009
3,0 3,0 3,45

2.Cheltuieli pentru personal per capita = Cheltuieli pentru personal / Populatia tinta = 6205682 / 60000 ≈ 103,4 RON

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
73,23 99,2 103,4

2.1 % cheltuieli pentru personal = (Cheltuieli pentru personal / Cheltuieli curente)x100 = (6205682 / 7910000)x 100 ≈
≈ 78,4 %
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
82,37% 74,34% 78,4 %

3.Cheltuieli pentru achizitii per capita = Cheltuieli achizitii / Populatia tinta = 1022000 / 60000 = 17 RON
pentru achizitii per capita

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
5 18,5 17

3.1.Cheltuieli pentru achizitii din finantare bugetara per capita = Achizitii din finantare bugetara / Populatia tinta =
= 1001000 / 60000 ≈ 16,7 RON
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
5 12 16,7

3.2.% cheltuieli pentru achizitii = (Cheltuieli achizitii / Cheltuieli curente) x 100 = (1022000 / 7910000)x100 ≈ 13 %

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
6% 14% 13%

3.3. % cheltuieli pentru achizitii din finantare bugetara = (Cheltuieli achizitii din finantare bugetara / Finantare
bugetara) x 100 = (1001000 / 7703000)x100 = 13%

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
2% 3% 13%

4. Cheltuieli de capital per capita = Cheltuieli de capital / Populatia tinta = 651000 / 60000 ≈ 11 RON per capita

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
157 287 11

20
5. % personal de specialitate = (Personal specialitate / Total personal) x 100 = (142/173) x 100 ≈ 82 %

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
80 % 80 % 82 %

5.1 Numar utilizatori activi per numar personal de specialitate = 18917 / 142 = 133

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
112 125 133

6. Documente in stoc per capita = Numar total de exemplare din stoc / Populatia tinta = 2456909 / 60000 ≈
≈ 39 documente
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
41 40 39

7. Numar documente achizitionate din finantare bugetara per capita = Total documente achizitionate / Populatia
tinta = 7023/ 60000 = 0,11 documente per capita
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
0,14 0,12 0,11

8. Rata de innoire a stocului = Numar de exemplare in stoc / Numar de exemplare adaugate stocului (2009) =
= 2456909/34218 = 79,4 ani
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
73 76 79

9. Cost per utilizator activ = Cheltuieli curente / Numar de utilizatori activi = 7910000 / 18917 ≈ 418,1 RON

2007 2008 2009


317 425 418

10.Numar de documente achizitionate per utilizator activ = Total documente achizitionate (acu) / Numar de utilizatori
activi = 7023 / 18917 = 0,37documente
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
0,5 0,37 0,37

11.Utilizatori inscrisi ca % din populatia tinta = (Numar utilizatori inscrisi / Populatia tinta)x100 = (39110/60000)x100
= 65,18 %
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
57% 63% 65%

11.1 Utilizatori activi ca % din populatia tinta = (Numar utilizatori activi / Populatia tinta)x100 = (18917/60000)x100
= 31,5 %
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
28,0 % 31,4 % 31,5 %

21
12.Documente imprumutate per capita = Numar de documente imprumutate / Populatia tinta = 833497/60000=
= 14 documente per capita
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
8 7 14

12.1 Documente imprumutate per utilizator activ = Numar de documente imprumutate / Numar de utilizatori activi =
833497/18917 = 44 documente per utilizator activ
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
28 22 44

12.2 Documente imprumutate per angajat = Numar documente imprumutate / Numar total de angajati = 833497 / 173
= 4818 documente per angajat
Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:
2007 2008 2009
2475 2247 4818

12.3. Documente imprumutate per vizita = Numar de documente imprumutate / Numar total de vizite (fizice) =
= 833497/481317= 1,73 document per vizita

13.Vizite (fizice) la biblioteca per capita = Total vizite / Populatia tinta = 481317 / 60000 = 8 vizite per capita

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
4 5 8

13.1 Vizite la biblioteca per utilizator activ= Total vizite (fizice)/Numar de utilizatori activi= 481317 / 18917 ≈ 25 vizite
(fizice) per utilizator activ

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
16 16 25

14.Cost per vizita = Cheltuieli curente / Numar total de vizite (fizice) = 7910000/481317 = 16,4 RON/vizita

Situatie comparativa pentru perioada 2007-2009:


2007 2008 2009
20 26,5 16,4
_____________________________________________________________________

ANEXA 3.2 - ARTICOLE ÎN BAZE DE DATE INTERNAŢIONALE

1. Elena Bondor, articolul Jocuri la Tescani, în cadrul grupajului Nevoia de joc, In: “Dilema” (543/2003) / -
în BAZA de date internaţională CEEOL
2. Alexandru Călinescu, articolul Un dinozaur politic, In: “Dilema” (551/2003) / - CEEOL
3. Alexandru Călinescu, articolul Good bye, Lenin!, In: “Dilema” (546/2003) / - CEEOL
4. Alexandru Călinescu, articolul O boală gravă, In: “Dilema” (495/2002) / - CEEOL
5. Alexandru Călinescu, articolul Vânătoarea de fumători, In: “Dilema” (474/2002) / - CEEOL
6. Alexandru Călinescu, articolul Zapping, In: “Dilema” (461/2002) / - CEEOL
7. Alexandru Călinescu, articolul Fiul lui Freud şi Lenin, In: “Dilema” (460/2001) / - CEEOL
8. Alexandru Călinescu, articolul “Nu-mi place literatura...”, In: “România literară” (05/2002) / - CEEOL

22
9. Olariu, I.; Roman, M.; Mangalagiu, I.; Petrovanu, Reactions of pyridazinium ylides with heterocumulenes, Analele
Stiintifice ale Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi, Chimie,, 9(s1c), 137-142, 2001. Publisher: Editura Universitatii “Al. I.
Cuza” din Iaşi, CODEN: ASUCFZ ISSN: 1221-5341. Journal written in French. CAN 138:238100 AN
2002:581219 CAPLUS
în CHEMICAL ABSTRACTS, Organic section
10. Mangalagiu, I.; Mangalagiu, G.; Roman, M.; Olariu, I. and Petrovanu, M.: Synthesis and spectral characterization
of some new diazine salts, Analele Stiintifice ale Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi, Chimie, 7(s1c), 137-142, 1999.
Publisher: Editura Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi, CODEN: ASUCFZ ISSN: 1221-5341. Journal written in
English. CAN 132:207825 AN 2000:28743 CAPLUS
în CHEMICAL ABSTRACTS, Organic section
11. Caprosu, M.; Mangalagiu, I.; Olariu, I.; Petrovanu, M.: Studies on the dipolar [3+2]-cycloaddition of some
pyridazinium phenacylides with dimethyl acetylenedicarboxylate (DMAD), Analele Stiintifice ale Universitatii “Al. I.
Cuza” din Iasi, Chimie, 7(s2c), 321-326, 1999. Publisher: Editura Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi, CODEN:
ASUCFZ ISSN: 1221-5341. Journal written in French. CAN 133:207493 AN 2000:496021 CAPLUS
în CHEMICAL ABSTRACTS, Organic section
12. Caprosu, M.; Mangalagiu, I.; Sirbu-Maftei, D.; Olariu, I.; Petrovanu, M.: Studies on pyridazinium ylides. II.
Stereochemistry of 3+2 dipolar cycloadditions of E-Z olefins, Analele Stiintifice ale Universitatii “Al. I. Cuza” din
Iasi, Chimie, 5(s1c), 95-102, 1997. Publisher: Editura Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi, CODEN: ASUCFZ ISSN:
1221-5341. Journal written in French. CAN 132:207816 AN 2000:28710 CAPLUS
în CHEMICAL ABSTRACTS, Organic section
13. Olariu, I.; Caprosu, M. ; Mangalagiu, I. and Petrovanu, M.: A new [5 + 2] dipolar cycloaddition in the
cycloimmonium-ylide series, Rev.Roum.Chim., 46(10) , 1127-1131, 2001. Publisher: Editura Academiei Romane
în CHEMICAL ABSTRACTS, Organic section
ISI Web of Knowledge
INIST (http://cat.inist.fr)
14. Caprosu, M.; Olariu, I.; Mangalagiu I.; Constantinescu, M. and Petrovanu M.: The Regiochemistry of the
Cycloaddition of 4-R-phenacylpyridazinium Ylides to Non Symmetrical Substituted Olefins, Eur. J. Org. Chem.,
3501-3504, 1999. Publisher: Wiley-VCH Verlag GmbH
în CHEMICAL ABSTRACTS, Organic section
ISI Web of Knowledge
15. Caprosu, M.; Roman, M.; Olariu, I.; Dima, St.; Mangalagiu, I. and Petrovanu, M.: Study of the basicity of some 1,2-
diazinium ylides, J. Heterocyclic Chem., 38, 495-498, 2001. Publisher: HeteroCorporation
în CHEMICAL ABSTRACTS, Organic section
ISI Web of Knowledge
16. L. Leontie, Ivona Olariu, and G. I. Rusu: On the charge transport in some new carbanion disubstituted ylides in
thin films, Materials Chemistry and Physics 80 (2003), 506-511
în ISI Web of Knowledge
INIST (http://cat.inist.fr)
Wiley Interscience
(http://www3.interscience.wiley.com/search/allsearch?mode=quicksearch&WISindexid1=WISall&WISsearch1=olariu)

ANEXA 4.1.3 LISTA DE CITĂRI ÎN REVISTE DE SPECIALITATE COTATE ISI*6)

Nr. Anul
Lucrări ştiinţifice citate Lucrări ştiinţifice în care apar citări
crt. citării
0 1 2 3
Caprosu, Maria D.; Olariu, Ivona T.; Dumitrascu, Florea; Dumitrescu,
Mangalagiu, Ionel I.; Constantinescu, Dan G. Pyrrolo[1,2-b]pyridazines.
Mircea A.; Petrovanu, Magda G. A rev. Arkivoc (2008), 232-270.
1. 2008 The regiochemistry of the cycloaddition
of 4-R-phenacylpyridazinium ylides to
nonsymmetrical substituted olefins.
European Journal of Organic Chemistry
23
(1999), (12), 3501-3504. CODEN:
EJOCFK ISSN:1434-193X. CAN
132:63866 AN 1999: 770377 CAPLUS
Caprosu, M.; Mangalagiu, I.; Olariu, I.; Dumitrascu, Florea; Dumitrescu,
Petrovanu, M. Studies on the dipolar Dan G. Pyrrolo[1,2-b]pyridazines.
[3+2]-cycloaddition of some pyridazinium A rev. Arkivoc (2008), 232-270.
phenacylides with dimethyl
acetylenedicarboxylate (DMAD). Analele
2. 2008 Ştiinţifice ale Universităţii “Al. I. Cuza” din
Iaşi, Chimie (1999), 7(s2c), 321-326.
Publisher: Editura Universităţii "Al. I.
Cuza" din Iaşi. CODEN: ASUCFZ ISSN:
1221-5341. Journal written in French. CAN
133:207493 AN 2000:496021 CAPLUS
Caprosu, M; Mangalagiu, I; Sirbu-Maftei, Dumitrascu, Florea; Dumitrescu,
D.; Olariu, I.; Petrovanu, M. Studies on Dan G. Pyrrolo[1,2-b]pyridazines.
pyridazinium ylides. II. Stereochemistry A rev. Arkivoc (2008), 232-270
of 3+2 dipolar cycloadditions of E-Z
olefins. Analele Ştiinţifice ale Universităţii
3. 2008 “Al. I. Cuza” din Iaşi, Chimie, 5(s1c), 95-
102, 1997. Publisher: Editura Universităţii
"Al. I. Cuza" din Iaşi, CODEN: ASUCFZ
ISSN: 1221-5341. Journal written in
French. CAN 132:207816 AN 2000:28710
CAPLUS
Caprosu, Maria D.; Olariu, Ivona T.; Bacu, E.; Belei, D.; Couture, A.;
Mangalagiu, Ionel I.; Constantinescu, Grandclaudon, P. Synthesis of
Mircea A.; Petrovanu, Magda G. pyrrolo[1,2-b]pyridazine
The regiochemistry of the cycloaddition derivatives engrafted on N-
of 4-R-phenacylpyridazinium ylides to acylphenothiazine | [Synthese de
4. 2006
nonsymmetrical substituted olefins. derivés de pyrrolo[1,2-
European Journal of Organic Chemistry b]pyridazine greffés sur la N-
(1999), (12), 3501-3504. CODEN: acylphenothiazine]. Revue
EJOCFK ISSN:1434-193X. CAN Roumaine de Chimie (2006), 51 (9),
132:63866 AN 1999:770377 CAPLUS pp. 887-894
Caprosu, Maria D.; Olariu, Ivona T.; Delattre, Francois; Woisel, Patrice;
Mangalagiu, Ionel I.; Constantinescu, Surpateanu, Gheorghe; Cazier,
Mircea A.; Petrovanu, Magda G. Francine; Blach, Philippe. 1-(4-
The regiochemistry of the cycloaddition nitrophenoxycarbonyl)-7-pyridin-
of 4-R-phenacylpyridazinium ylides to 4 ylindolizine: A new versatile
nonsymmetrical substituted fluorescent building block.
5. 2005 olefins. European Journal of Organic Application to the synthesis of a
Chemistry (1999), (12), 3501-3504. series of fluorescent b-
CODEN: EJOCFK ISSN:1434-193X. cyclodextrins. Tetrahedron
CAN 132:63866 AN 1999:770377 (2005), 61(16), 3939-3945.
CAPLUS. CODEN: TETRAB ISSN:0040-
4020. CAN 143:44021 AN
2005:348086 CAPLUS
6. 2005 Caprosu, Maria D.; Olariu, Ivona T.; Danac, Ramona; Constantinescu,
Mangalagiu, Ionel I.; Constantinescu, Mircea; Rotaru, Alexandru;
24
Mircea A.; Petrovanu, Magda G. The Vlahovici, Alexandru; Cretescu,
regiochemistry of the cycloaddition of Igor; Druta, Ioan. Study of dipolar
4-R-phenacylpyridazinium ylides to 3+2 cycloaddition reaction of 1,10-
nonsymmetrical substituted phenanthrolinium ylides to
olefins. European Journal of Organic activated alkenes. Revista de
Chemistry (1999), (12), 3501-3504. Chimie (Bucharest, Romania)
CODEN: EJOCFK ISSN:1434-193X. (2005), 56(1), 85-88. CODEN:
CAN 132:63866 AN 1999: 770377 RCBUAU ISSN:0034-7752. AN
CAPLUS 2005: 294643
Caprosu, M.; Roman, M.; Olariu, I.; Dima, Sukhotin, A.V.; Kartsev, V.G.;
St.; Mangalagiu, I.; Petrovanu, M. Study of Aleksandrov, Yu.A.; Dolgushin,
the basicity of some 1,2-diazinium ylides. F.M. 1,3-Dipolar cycloaddition of
Journal of Heterocyclic Chemistry (2001), phthalazinium ylides to 5-
7. 2005
38(2), 495-498. CODEN: JHTCAD arylidene-2- spirocyclohexane-1,3-
ISSN:0022-152X. CAN 135:137187 AN dioxane-4,6-diones. Russian
2001:341954 CAPLUS. Chemical Bulletin (2005) 54 (10),
pp. 2437-2440
6)
Sunt excluse autocitările

ANEXA 4.3 - PRODUSE ŞI TEHNOLOGII REZULTATE DIN ACTIVITĂŢI DE CERCETARE,


BAZATE PE BREVETE, OMOLOGĂRI SAU INOVAŢII PROPRII.
STUDII PROSPECTIVE ŞI TEHNOLOGICE ŞI SERVICII REZULTATE DIN
ACTIVITATEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE, COMANDATE DE BENEFICIAR

Proiect
Nr. Perioadă
Contract de cercetare/contract
Rezultat de
crt. comercial
derulare
Beneficiar
0 1 2 3
1. Colaborare la Proiectul Produse:
ROMÂNIA 1. Baza de date bibliografică on-line
Crearea bazei de date ROMÂNIA a BCU “Mihai Eminescu”, care
bibliografice naţionale utilizează softul integrat de bibliotecă ALEPH
ROMÂNIA, care conţine descrieri 500 (102.500 de înregistrări obţinute prin
de articole din periodice publicate prelucrarea analitică a 50 de periodice).
în România, ce acoperă domeniul URL:http://193.231.13.10:8991/F/VDCV1KV88H6
ştiinţelor socio-umaniste. LB4QJJJ63VUPPQCFKCYLJXLNK6F683FFI5IG
Proiect de colaborare între S7R-43756?func=find-b-0&local_base=ARST
bibliotecile centrale universitare în
din Iaşi, Bucureşti şi Cluj-Napoca, Servicii:
derulare,
în conformitate cu Ordinul 1. Căutare în baza de date bibliografică
începând
M.E.N., nr. 4.084 din 13.07.1999. ROMÂNIA după: autor, titlul articolului, titlul -
din 2000
tradus în limba engleză - al articolului, titlul
Beneficiari: revistei, titlul rubricii, cuvinte din titlu,
 Utilizatorii Bibliotecii descriptori în limba română, descriptori
Centrale Universitare autorizaţi din Library of Congress Subject
“Mihai Eminescu” Headings, anul publicării, număr de sistem,
cotă, toate câmpurile etc.
 Utilizatorii Catalogului
Naţional Partajat
RoLiNeST
 BCU Iaşi

25
 BCU Bucureşti
 BCU Cluj
2. Colaborare la Proiectul Sistem Produse:
naţional unitar de informare şi 1. Catalogul Naţional Partajat Virtual;
documentare ştiinţifică şi tehnică Biblioteca virtuală naţională în ştiinţă şi
–unificarea sistemelor de tehnică; Website proiect (ROLINEST).
biblioteci (NUSIDOC-S&T)
Proiectul NUSIDOC a avut ca Servicii:
scop unificarea sistemelor de 1.Căutare simultană în toate cataloagele
biblioteci şi a inclus, iniţial, principalelor biblioteci universitare din ţară şi
cataloagele on-line ale localizarea documentelor de interes. Website
bibliotecilor centrale universitare proiect (ROLINEST).
din Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca,
Timişoara şi al Bibliotecii Tehnologii:
Universităţii Politehnica din 1. Sistem de tip metasearch care permite
Bucureşti. S-a extins, ulterior, căutarea simultană în mai multe baze de date
prin înglobarea bazelor de date (cataloagele electronice bibliografice) ale
bibliografice ale altor biblioteci bibliotecilor universitare şi în acelaşi timp în
româneşti şi străine precum şi a alte resurse electronice cum ar fi baze de date
bazelor de date ştiinţifice de referinţe full-text, cărţi şi jurnale electronice.
abonate/create de bibliotecile
româneşti. Studii:
1. Contribuţii la formularea principiilor privind
Contract: 9/2004 activitatea infodocumentară centralizată asistată
Finanţator: Ministerul Educaţiei şi pe calculator;
cercetării / Autoritatea Naţională 2. Formularea criteriilor pentru achiziţia
pentru Cercetare Ştiinţifică. Plan partajată. «Achiziţia partajată ca opţiune
sectorial actuală pentru biblioteci – obiective, criterii, noiembrie
realizare»; 2004 -
Beneficiar : 3. Identificarea cerinţelor de informare ale decembrie
 Autoritatea Naţională utilizatorilor. «Studiul utilizatorilor şi a 2005
pentru Cercetare Ştiinţifică nevoilor lor de informare – B.C.U. “Mihai
Eminescu” Iaşi»;
4. Contribuţii la studiul privind evaluarea
performanţelor sistemelor informatice on-line
ale bibliotecilor universitare vizate în proiect;
5. Contribuţii la elaborarea procedurilor pentru
adoptarea unui format bibliografic unitar de
înregistrare/comunicare a documentelor
din/înspre baza de date proprie a fiecărei
instituţii partenere;
6. Studiu asupra aplicaţiilor informatice de
metasearch existente pe piaţă, capabile de a
satisface termenii de referinţă ai proiectului
(comparaţie între MetaLib şi ENCompass);
7. Realizarea unui studiu referitor la stadiul
actual de dezvoltare a serviciilor şi a
informatizării în BCU “Mihai Eminescu” Iaşi;
8. Analiza cerinţelor specifice BCU “Mihai
Eminescu” Iaşi în vederea valorificării şi
perfecţionării SNUID&ST;
9. Redactarea caietului de sarcini pentru
achiziţionarea unui soft necesar realizării
Bibliotecii Virtuale Naţionale în Ştiinţă şi
Tehnică;
26
10. Elaborarea unui model de testare a
Catalogului Naţional Partajat;
11. Testarea elementelor hard/soft ale
sistemului integrat;
12. Organizarea unei reuniuni profesionale
pentru adoptarea unui format unitar de
prelucrare a diferitele tipuri de documente;
13. Contribuţii la traducerea şi personalizarea
interfeţei pentru utilizator a ROLINEST;
14. Raport privind cele mai noi versiuni ale
Aleph şi Metalib prezentate la Conferinţa
utizatorilor de Aleph şi SFX/Metalib (Londra,
British Library, septembrie 2005);
15. Definirea infrastructurii informatice pentru
realizarea Bibliotecii Virtuale Naţionale în
Ştiinţă şi Tehnică;
16. Elaborarea documentaţiei de utilizare şi
acces la Biblioteca Virtuală Naţională în Ştiinţă
şi Tehnică;
17. Participare la identificarea documentelor ce
pot fi introduse în Biblioteca Virtuală Naţională
în Ştiinţă şi Tehnică;
18. Traducerea şi adaptarea documentaţiei
pentru utilizator (MetaLib versiunea 3.12);
19. Studiu practic al digitizării documentelor.
3. Proiectul Fişiere de autoritate . Produse:
1. Baza de date on-line Fişiere de autoritate
Beneficiari: (Fişier de autoritate pentru nume de persoane,
 BCU “Mihai Eminescu” Fişier de autoritate pentru colectivităţi, Fişier în
 Utilizatorii BCU “Mihai de autoritate pentru titluri şi Fişier de autoritate derulare,
Eminescu” pentru subiecte), care utilizează softul integrat începând
de bibliotecă ALEPH 500 (8.270 de din 2004
 Biblioteci din România şi
din străinătate care înregistrări).
construiesc fişiere de URL:http://193.231.13.10:8991/F/JEPEXRTY22GT
autoritate XED4S8BLFA9VXY2SH75JPM6JIA5B57251I7S
YJ-35047?func=find-b-0&local_base=BCU10
4. Colaborare la Proiectul Catalogul Produse:
cărţii de secol 16 1. Baza de date Catalogul cărţii de secol 16,
Crearea unei baze de date on-line care utilizează softul integrat de bibliotecă
a bibliotecilor universitare care să ALEPH 500 (185 de înregistrări complexe ale
cuprindă descrierile bibliografice cărţilor de secol 16 din BCU “M. Eminescu”).
ale documentelor, precum şi URL:http://193.231.13.10:8991/F/C86FJBC2AUTG
ataşarea de imagini scanate CL36JIFY6MUTSIY11M3YPMUU1JLS8BMVIX
(copertă, pagină de titlu, cuprins, BRF3-32183?func=short-
legătura cărţii, alte pagini). sort&set_number=492283&sort_option=01---A02-- în
Proiect iniţiat de Asociaţia
-A derulare,
Bibliotecarilor din Învăţământ - începând
România, Secţiunea Colecţii din 2004
speciale, conservare şi restaurare

Beneficiari:
 Sistemul Naţional de
Biblioteci din România
 Utilizatorii BCU Iaşi
 Utilizatorii Catalogului

27
Naţional Partajat
RoLiNeST
 BCU Iaşi
5. Colaborare la Proiectul RAMEAU Produse:
(Répertoire d' Autorité-Matière 1. Ghidul de indexare RAMEAU. Traducere
Encyclopédique et Alphabétique şi adaptare în limba română a ediţiei franceze
Unifié) din 1999; lista de autoritate RAMEAU -
Traducerea şi adaptarea în limba traducere şi adaptare în limba română a ediţiei
română a tezaurului RAMEAU, franceze din 2002.
obţinut de la Biblioteca Naţională
a Franţei pe baza Convenţiei de
cooperare şi asistenţă încheiate
între Biblioteca Naţională a
Franţei şi Biblioteca Naţională a
României, cu sprijinul
Ministerului Culturii şi Cultelor,
în anul 2004.
Proiect naţional, coordonat de
Biblioteca Naţională a României,
2004-2006
la care au participat specialişti
din: BCU “Mihai Eminescu”,
BCU “Carol I”, BCU “Lucian
Blaga”, BCU “E. Todoran”,
Bibliotecile Judeţene din Iaşi,
Constanţa, Galaţi, Cluj-Napoca,
Biblioteca Naţională Militară,
Biblioteca Naţională a României,
precum şi de la Institutul de
Memorie Culturală (CIMEC).

Beneficiari:
 Biblioteca Naţională a
României
 Sistemul Naţional de
Biblioteci din România
6. Cercetarea bibliografică şi Produse:
valorificarea fondurilor 1. Literatură, arte, idei în Alma
Bibliotecii Centrale Universitare mater/Dialog: 1969-1990: indice bibliografic
“Mihai Eminescu” / Aurelia Stoica (coord.), Anca Cristina
Alexandrescu, Elena Bondor, Cezara Gherghel,
Beneficiari: Laura Guţanu, Mariana Nestor, Veronica
 Utilizatorii BCU “Mihai Pricope, Camelia Stumbea; cu o notă asupra
Eminescu” ediţiei de Aurelia Stoica şi trei introduceri de
 Cercetătorii interesaţi de Alexandru Călinescu, Sorin Antohi şi Andrei
problematicile abordate Corbea. Iaşi, Editura Universităţii „A. I. Cuza”, 2005-2009
2005, 346 p. (editură acreditată CNCSIS)
Are şi ediţie on-line (http://www.bcu-
iasi.ro/pag/alma_mater.pdf)
2. Baza de date bibliografică Alma
mater/Dialog (1969-1990), care utilizează
softul integrat de bibliotecă ALEPH 500 (3.849
de înregistrări)
URL:http://193.231.13.10:8991/F/ISCFQDQ1J2TP
NQ46N5BH9SE3484K51B9DYJIMGXDESEA83Y
PHX-45832?func=short-

28
sort&set_number=480934&sort_option=01---A02--
-A
3. Bibliografie Mihai Eminescu – 2004 /
Mariana Nestor, Camelia Stumbea. În: Studii
eminescologice, vol .7, Viorica S.
Constantinescu, Cornelia Viziteu, Lucia Cifor
(coord.), Clusium, Cluj-Napoca, 2005, pp. 270-
293. ISSN 1454-9115 (editură acreditată
CNCSIS)
4. Receptarea lui Marcel Proust în România.
1920 - 1944. Bibliografie / Laura Guţanu.
Ediţia a 2-a. Iaşi, BCU “Mihai Eminescu”,
2006, IV, 53, VII p.
5. Bibliografie Mihai Eminescu – 2005 /
Mariana Nestor, Camelia Stumbea. În: Studii
eminescologice, vol. 8, Viorica S.
Constantinescu, Cornelia Viziteu, Lucia Cifor
(coord.), Clusium, Cluj-Napoca, 2006, pp. 225-
247. ISSN 1454-9115 (editură acreditată
CNCSIS)
6. Receptarea literaturii elveţiene de
expresie franceză în România. Bibliografie /
Aurelia Stoica, Anca Alexandrescu; prefaţă în
limba franceză de Marina Mureşanu Ionescu.
Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită. Iaşi, BCU
“Mihai Eminescu”, 2007, 121 p.
7. Bibliografie Mihai Eminescu – 2006 /
Mariana Nestor, Camelia Stumbea. În: Studii
eminescologice, vol. 9, Viorica S.
Constantinescu, Cornelia Viziteu, Lucia Cifor
(coord.), Clusium, Cluj-Napoca, 2007, pp. 259-
279. ISSN 1454-9115 (editură acreditată
CNCSIS)
8. Bibliografie Mihai Eminescu – 2007 /
Mariana Nestor, Camelia Stumbea. În: Studii
eminescologice, vol. 10, Viorica S.
Constantinescu, Cornelia Viziteu, Lucia Cifor
(coord.), Clusium, Cluj-Napoca, 2008, pp. 191-
211. ISSN 1454-9115 (editură acreditată
CNCSIS)
9. Revista Universul literar: 1938-1945.
Bibliografie / Aurelia Stoica (coord.), Anca
Alexandrescu, Ingrid Bîrleanu, Elena Bondor,
Cezara Gherghel, Laura Guţanu, Mariana
Nestor, Veronica Pricope, Camelia Stumbea.
Introducere de Victor Durnea. Iaşi, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009,
664 p. (Colecţia Bibliographica) (editură
acreditată CNCSIS)
10. Baza de date bibliografică Universul
literar (1938-1945), care utilizează softul
integrat de bibliotecă ALEPH 500 (11.995 de
înregistrări)
URL:http://193.231.13.10:8991/F/HSYLIKJEE22F
C7FJH88D6CP9IEQ61KN7E6K7UFPV7JKNNSFR
H4-41230?func=short-
29
sort&set_number=480922&sort_option=01---A02--
-A
11. Corneliu Ştefanache. Bibliografie
selectivă / Elena Bondor. În: Biblos (Iaşi), nr.
21, 2009, pp. 17-62. ISSN 1223-4893
12. Bibliografie Mihai Eminescu - 2008 /
Mariana Nestor, Camelia Stumbea. În: Studii
eminescologice, vol. 11, Viorica S.
Constantinescu, Cornelia Viziteu, Lucia Cifor
(coord.), Clusium, Cluj-Napoca, 2009, pp. 251-
275. ISSN 1454-9115 (editură acreditată
CNCSIS)
13. Oscar Wilde: a Romanian
Bibliography of Scenography / Camelia
Stumbea, Chris Tănăsescu, Florina Tufescu.
În: The Oscholars, March 2009.
URL:http://www.oscholars.com/TO/Appendix/Scen
ographies/Romania/romania.htm.
14. Oscar Wilde: a Romanian
Bibliography of Secondary Sources /
Camelia Stumbea, Chris Tănăsescu, Florina
Tufescu. În: The Oscholars, April 2009.
URL:http://www.oscholars.com/TO/Appendix/Bibli
ographies/romanian1
15. Oscar Wilde: a Romanian
Bibliography of Translations / Camelia
Stumbea, Chris Tănăsescu, Florina Tufescu.
În: The Oscholars, April 2009.
URL:http://www.oscholars.com/TO/Appendix/Bibli
ographies/romanian.htm.
7. Valorificarea patrimoniului Produse:
cultural al Bibliotecii Centrale 1. Vers l’immortalité et l’éternelle
Universitare “Mihai Eminescu” jeunesse, expoziţie cu prilejul Centenarului
Jules Verne (1828 – 1905). Pliant de expoziţie
Beneficiari: (24-31 martie 2005);
 Utilizatorii Bibliotecii 2. Colaborare cu TVR 1: Emisiunea în limba
Centrale Universitare germană. Documentar dedicat activităţii
“Mihai Eminescu” profesorului Traian Bratu. Realizator, Cristel
 Biblioteca Centrală Ungar-Ţopescu, 2005 (filmări din Arhiva
Universitară “Mihai „Traian Bratu” a BCU „Mihai Eminescu”);
Eminescu” 3. Colaborare la: Însemnări ieşene, serie nouă,
 TVR 1 nr. 6, iunie 2005. (Număr de revistă ilustrat cu
 Editura Printco rarităţi din colecţiile B.C.U. „M. Eminescu”);
2005-2009
 Revista Însemnări ieşene 4. Colaborare la: G.M. Cantacuzino,
"Moldavie... tout ce que j'aime". Prefaţă de
Marie-Lyse Cantacuzino Ruhemann şi Şerban
Cantacuzino. Album editat de Dan S. Stoica.
Iaşi, Printco, 2006 (Albumul reproduce
acuarele semnate G.M. Cantacuzino din
colecţiile BCU „M. Eminescu”);
5. 130 de ani de relaţii diplomatice româno -
ruse, expoziţie cu ocazia Seminarului cu
acelaşi titlu, organizat de Federaţia Rusă, BCU
“M. Eminescu” şi Universitatea “Al. I. Cuza”
din Iaşi (octombrie 2008);
6. 180 de ani de istorie a presei româneşti:
30
expoziţie organizată de B.C.U. „M. Eminescu”
cu prilejul Congresul internaţional de istorie a
presei româneşti (aprilie 2009);
7. Manuscrise psaltice în colecţiile B.C.U.
„M. Eminescu”: expoziţie organizată cu
prilejul manifestării „Masterclass de cânt
bizantin”, Iaşi, ediţia a 2-a (iulie 2009);
8. 170 de ani de continuitate: expoziţie
dedicată Zilelor BCU „Mihai Eminescu” din
Iaşi. Pliant de expoziţie (noiembrie 2009).

8. Cercetare bibliografică la Produse:


cererea utilizatorilor 1. Arhiva bibliografiilor la cerere realizate
de Departamentul Bibliografic al BCU
Beneficiari: “Mihai Eminescu” (2005-2009)
 Utilizatorii Bibliotecii (73 de bibliografii, listate şi în format
Centrale Universitare electronic, care însumează 11.095 de descrieri
“Mihai Eminescu” bibliografice de cărţi, capitole de cărţi,
periodice, articole din periodice, pagini web
etc.).
2005-2009
Servicii:
1. Informare şi documentare bibliografică la
cerere (cercetări în fondurile BCU “Mihai
Eminescu”, în Bibliografia Naţională a
României, în cataloagele electronice proprii şi
ale altor biblioteci, în baze de date, pe Internet
etc.).

9. Proiectul Cultura română în Produse:


revistele româneşti din exil 1. Exilul românesc în fondurile BCU „Mihai
Stagiu de documentare la Albert- Eminescu” din Iaşi. Cărţi şi articole
Ludwigs-Universität Freiburg. (bibliografie cu 608 referinţe bibliografice -
Romanisches Seminar, Germania format electronic şi listat)
în
(1.07-31.12/2006) 2. Bibliografii în reviste româneşti din exil
derulare,
(studiu). În: Biblos, nr. 19-20, 2007-2008.
începând
(Dr. Elena Bondor, stagiu la invitaţia Dr. Elsa
din 2006
Beneficiari: Lüder, Albert-Ludwigs-Universität Freiburg.
 Cercetătorii interesaţi de Romanisches Seminar)
problematica exilului 3. Arhivă alcătuită la Freiburg (fişe şi
românesc documente în format electronic) utilizată în
prezent pentru elaborarea unor volume de autor
10. Colaborare la Proiectul eDTLR Produse:
(Dicţionarul Tezaur al Limbii 1. Arhiva digitală eDTLR - surse
Române în format electronic) bibliografice
Contract: 910013/18.09.2007 BCU “M. Eminescu”, ca deţinător al textelor şi
Coordonator de proiect: al imaginilor cuprinse în lista surselor
în
Universitatea "A. I. Cuza" Iaşi. bibliografice ale celor două serii ale
derulare,
Facultatea de Informatică. Dicţionarului ce vor fi scanate şi stocate-
începând
BCU “Mihai Eminescu” are arhivate în cadrul bibliotecii, pune la dispoziţia
din 2007
calitatea de colaborator extern la membrilor proiectului eDTLR, spre utilizare,
implementarea celui de al doilea baza de date rezultată în urma scanării şi a
obiectiv al Proiectului eDTLR: fotocopierii digitale.
constituirea unei colecţii de
documente electronice (imagini şi

31
text) cuprinse în lista surselor
bibliografice ale celor două serii
ale Dicţionarului. Aceste texte
urmează să fie indexate în format
imagine şi text, în vederea
accesării şi fişării automate.

Beneficiari:
 Universitatea “Al. I. Cuza”.
Facultatea de Informatică
 Universitatea “Al. I. Cuza”.
Facultatea de Litere, Iaşi
 Academia Română.
Institutul de Filologie
Română “Alexandru
Philippide”, Iaşi
 Academia Română.
Institutul de Informatică
Teoretică, Iaşi
 Academia Română.
Institutul de Lingvistică şi
Istorie Literară “Sextil
Puşcariu”, Cluj – Napoca
 Academia Română.
Institutul de Lingvistică
“Iorgu Iordan – Alexandru
Rosetti”, Bucureşti
 Academia Română.
Institutul de Cercetări
pentru Inteligenţă
Artificială, Bucureşti
 Biblioteca Centrală
Universitară “M.Eminescu”
11. Creşterea eficienţei utilizării Servicii:
resurselor informaţionale 1. Asigurarea accesului din Sala multimedia
electronice “Grigore C. Moisil” (structură informaţională
modernă, dotată cu 60 de calculatoare) la
Beneficiari: următoarele resurse electronice:
 Utilizatorii Bibliotecii  catalogul general MEBCAT
Centrale Universitare  catalogul naţional RoLiNeST
“Mihai Eminescu”  bazele de date abonate prin proiectul
ANELIS (Acces Naţional Electronic la
Literatura Ştiinţifică de Cercetare), 2007
având ca scop susţinerea activităţii de
informare şi documentare necesară
realizării temelor de cercetare-dezvoltare
 bazele de date abonate sau create de
BCU “M. Eminescu”
 bazele de date oferite de Universitatea
"Al. I. Cuza"
 revistele electronice/cărţile electronice
achiziţionate de BCU “M. Eminescu”
 alte resurse electronice disponibile
gratuit pe Internet

32
Studii:
1. Sala multimedia “Grigore C. Moisil”;
chestionar de evaluare a satisfacţiei
beneficiarului referitor la Sala multimedia
“Grigore C. Moisil”
12. Colaborare la Proiectul LIVES- Produse:
RO (Lista de vedete de subiect 1. Ghidul de indexare LIVES-RO
enciclopedică românească) URL: http://www.bibnat.ro/GHID-DE-
Crearea tezaurului enciclopedic INDEXARE-LIVES-RO-s125-ro.htm
românesc LIVES–RO. 2. Baza de date LIVES-RO, care utilizează
Proiect naţional, coordonat de softul dedicat LIVES-RO
Biblioteca Naţională a României, URL: http://85.120.202.1:81/liveslocal/login.do
la care participă specialişti din:
B.C.U. “M. Eminescu”, B.C.U.
“Carol I”, B.C.U. “L. Blaga”,
B.C.U. “E. Todoran”, Bibliotecile în
Judeţene din Iaşi, Constanţa, derulare,
Galaţi, Cluj-Napoca, Biblioteca începând
Academiei Române, Biblioteca din 2008
Universităţii Danubius şi
Biblioteca Naţională a României.

Beneficiari:
 Biblioteca Naţională a
României
 Sistemul Naţional de
Biblioteci din România
 Utilizatorii bibliotecilor din
România

13. Colaborare la Proiectul Produse:


Naţionalism, rasism, 1. Naţionalism, rasism, antisemitism şi
antisemitism şi xenofobie pe xenofobie pe platformele electronice ale unor
platformele electronice ale unor publicaţii româneşti difuzate pe internet /
publicaţii româneşti difuzate pe Irina Macovei, Mihai Dinu Gheorghiu, William
Internet Totok, Simona Sînzianu. Comunicare
Colaborarea a constat în prezentată la Sesiunea anuală de comunicări
monitorizarea şi descrierea unor ştiinţifice a Institutului pentru Studierea
bloguri şi publicaţii româneşti Holocaustului în România „Elie Wiesel”
difuzate pe Internet. (INSHR-EW) „Ziua comemorării victimelor în
holocaustului din România” (Bucureşti, 6-7 derulare,
Proiect sub coordonarea octombrie 2008). Programul sesiunii: începând
Institutului pentru Studierea http://www.inshr-ew.ro/pdf/program.pdf din 2008
Holocaustului în România „Elie 2. Ein virtueller Stammtisch?
Wiesel” (Bucureşti) şi a prof. Nationalismus, Rassismus, Antisemitismus
univ. dr. Mihai Dinu Gheorghiu. und Fremdenfeindlichkeit in den
elektronischen Foren rumanischer
Beneficiari: Internetpublikationen / Mihai Dinu
 Cercetătorii interesaţi de Gheorghiu, William Totok, Elena-Irina
tematica studiată Macovei, Simona-Gabriela Sînzianu. În:
Halbjahresschrift für südosteuropäische
Geschichte, Literatur und Politik, Nr.1/2009,
pp. 40-56. ISSN 0939-3420
http://halbjahresschrift.blogspot.com/2009/04/nation

33
alismus-rassismus-antisemitismus.html
14. Proiectul MEBDIGIT Produse:
Proiect de scanare / digitizare / 1. Catalogul tradiţional digitizat al B.C.U.
prezervare a fişelor de catalog. ”Mihai Eminescu” (1.230.248 de înregistrări)
Proiectul a fost adoptat şi de către http://193.231.13.10:8991/F/HSYLIKJEE22FC7FJ
Biblioteca Naţională a României H88D6CP9IEQ61KN7E6K7UFPV7JKNNSFRH4-
şi Biblioteca Academiei din 30462?func=find-b-0&local_base=BCU02
Ungaria.
Studii:
Beneficiari: 1. Între hârtie şi display: elaborarea strategiei 2008
 Utilizatorii BCU de vizualizare on-line a fondului vechi din
”M. Eminescu” marile biblioteci
URL: http://www.bcu-iasi.ro/pag/mebdigit.pps
 BCU “Mihai Eminescu”
Proiectul a fost preluat și
adaptat de către Biblioteca
Naţională a României și
Biblioteca Academiei din
Ungaria
15. Proiectul MEBCAT - Produse:
Catalogul general on-line al 1. Catalogul general on-line MEBCAT, care
Bibliotecii Centrale Universitare utilizează softul integrat de bibliotecă ALEPH
“Mihai Eminescu” 500.
Catalogul general on-line URL: http://193.231.13.10:8991/F
MEBCAT conţine descrierile Începând din 2008, este una din cele mai mari
tuturor documentelor din BCU baze de date on-line din România, cu cca.
“Mihai Eminescu” (sediul central 1.800.000 de înregistrări. Unele descrieri
şi cele 13 filiale): cărţi, publicaţii bibliografice au ataşate şi obiecte digitale
seriale, articole din periodice, (fişă/fişe ale catalogului tradiţional, copertă,
colecţii speciale (carte veche, pagină de titlu, cuprins şi/sau alte pagini).
manuscrise, stampe, piese de De asemenea, Bibliotecii Centrale Universitare
arhivă, materiale cartografice, “Mihai Eminescu” i s-a atribuit, în 2009, codul
microforme, documente audio- MARC «RO-IaBCU» de către Library of
2008
video, resurse electronice), Congress. Network Development and MARC
stasuri, patente şi alte materiale Standards Office.
tipărite.
Servicii:
Beneficiari: 1. Căutare simultană în toate cataloagele
 Utilizatorii Bibliotecii bibliotecii (Catalog cărţi, Catalog periodice,
Centrale Universitare Catalog articole din periodice, Catalog colecţii
“Mihai Eminescu” speciale etc.), pentru identificarea şi localizarea
 Utilizatorii Catalogului documentelor de interes, după: autor, titlu,
Naţional Partajat cuvinte din titlu, subiect, Clasificare Zecimală
RoLiNeST Universală, serie, anul publicării, locul
Biblioteca Centrală publicării, editură, ISBN, ISSN, număr de
Universitară “Mihai sistem, cotă, barcod, colecţie, filială, toate
Eminescu” câmpurile, full-text etc.
16. Proiectul MebFind Produse:
MebFind este portalul VuFind - 1. Catalogul virtual al Bibliotecii Centrale
proiectat de Villanova Universitare “Mihai Eminescu”
University’s Falvey Memorial URL:http://193.231.13.17/vufind/Search/Home
Library - tradus, setat şi adaptat ?lookfor=&type=all&submit=Cauta 2009-2010
cerinţelor Bibliotecii Centrale
Universitare “Mihai Eminescu” Servicii:
din Iaşi. 1. Căutare simultană în toate resursele
Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai
34
Beneficiari : Eminescu” (cataloage şi resurse digitale)
 Utilizatorii Bibliotecii
Centrale Universitare Studii prospective:
“Mihai Eminescu” 1. WEB 2.0 – aplicaţie web care facilitează
 Biblioteca Centrală schimbul interactiv de informaţie, proiectat
Universitară “Mihai pentru a avea în centru utilizatorul; “VuFind –
Eminescu” Open source versus PRIMO, ENCORE,
ENDECA”; Vufind - configurarea şi
îmbunătăţirea informaţiei de localizare a
materialului; Versiunea Beta – feedback şi teste
de utilizare; Mebfind – dezvoltarea interfeţei
conform cerinţelor beneficiarilor.
17. Promovarea şi efectuarea de Produse:
studii şi cercetări în domeniul 1. Fondul de documente al Centrului de
integrării europene Documentare Europeană "Karl Kurt Klein"
Acord pentru înfiinţarea Centrului (cărţi şi publicaţii periodice furnizate de Oficiul
de Documentare Europeană "Karl pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor
Kurt Klein" între Reprezentanţa Europene din Luxemburg - pe suport tradiţional
Comisiei Europene în România şi şi electronic - şi documente provenite din
Biblioteca Centrală Universitară colecţiile colecţiile B.C.U. “M. Eminescu”)
"Mihai Eminescu" Iaşi 2. Baza de date Uniunea Europeană, care
(1.07.2009). utilizează softul integrat de bibliotecă ALEPH
500
Beneficiari: URL:http://193.231.13.10:8991/F/V69NDQQAV3J
 Utilizatorii Bibliotecii G3VEEC6G1QHE4NC42IS2Y6FEXM9M51F8XR
Centrale Universitare FN5I5-24020?func=find-
m&request=%22poate+fi+consultat%C4%83+la+C
“Mihai Eminescu”
DE%22&find_code=WRD&adjacent=N&find_base
 Reţeaua Centrelor de =BCU01&find_base=BCU02&filter_code_1=WLN
Documentare Europeană &filter_request_1=&filter_code_2=WYR&filter_re
din România quest_2=&filter_code_3=WYR&filter_request_3=
&filter_code_4=WFM&filter_request_4=&filter_co
de_5=WSL&filter_request_5=&x=41&y=12 în
3. Website-ul Centrului de Documentare derulare,
Europeană "Karl Kurt Klein" începând
URL: http://www.bcu-iasi.ro/ue.php din 2009

Servicii:
1. Oferă servicii complexe de informare şi
documentare, punând la dispoziţia
beneficiarilor săi o colecţie de documente pe
teme europene, elaborate atât de instituţiile
comunitare cât şi de alţi furnizori de publicaţii,
pe suport tradiţional sau magnetic, precum şi
on-line;
2. Promovează şi dezvoltă educaţia şi
cercetarea în domeniul integrării europene prin
organizarea, găzduirea şi încurajarea
beneficiarilor săi de a lua parte la astfel de
dezbateri pe teme europene;
3. Furnizează informaţii generale privind
politicile UE, promovează şi furnizează date
despre instituţiile şi domeniile de activitate ale
UE, îndrumă utilizatorii pentru găsirea oricărui
tip de informaţii pe această tematică;
4. Transmite Comisiei Europene sugestiile

35
opiniei publice referitoare la UE şi problemele
semnalate în demersul integrării active în
Uniune.

Studii:
1. Studii privind UE (instituţii, documente,
activităţi, legislaţie, statistici, reţele de
comunicare ale CE, baze de date pe tematică
europeană) pentru elaborarea unor materiale
puse la dispoziţia utilizatorilor BCU “M.
Eminescu”
18. Colaborare la Proiectul Editarea Produse:
manuscriselor Eminescu 1. Manuscrisele Mihai Eminescu. Vol.
XXIV: Manuscris 357 II- 30 I-III / Franz
Proiect coordonat de Academia Bopp; traducere de Mihai Eminescu. Bucureşti
Română. : Editura Academiei Române, Biblioteca
Academiei Române, Editura Fundaţiei
Beneficiari: Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă; Iaşi: Biblioteca
 Academia Română Centrală Universitară “Mihai Eminescu”,2009,
2009
1 CD-Rom : text, color, audio.
Manuscrisul reprodus este compus din trei
caiete: vol. 1: 95 f.; vol. 2: 83 f.; vol. 3: 105 f.,
[110] file albe.
Reproduce manuscrisul de la Biblioteca
Centrală Universitară "M. Eminescu" Iaşi:
Manuscris 357 II- 30 I-III (283 f.; 19,5x16,5
cm).
19. Promovarea şi dezvoltarea Produse:
serviciilor electronice oferite de 1. Biblioteca Centrală Universitară “Mihai
Biblioteca Centrală Universitară Eminescu” Iaşi [resursă on-line]. [Iaşi],
“Mihai Eminescu” B.C.U. “Mihai Eminescu”, 2009 (ultima
actualizare).
Beneficiari: Pagină în limbile română şi engleză. Pagină
 Utilizatorii Bibliotecii actualizată continuu.
Centrale Universitare URL: http://www.bcu-iasi.ro/ în
“Mihai Eminescu” derulare,
 Biblioteca Centrală Servicii: începând
Universitară “Mihai 1. Serviciul de referinţe prin e-mail Întrebaţi un din 1999
Eminescu” bibliotecar
 Specialişti în URL: http://www.bcu-iasi.ro/intrebati.php
biblioteconomie şi ştiinţa 2. Lista de discuţii BIBLOS, destinată
informării din România şi specialiştilor în biblioteconomie şi ştiinţa
din străinătate informării (peste 500 de persoane înscrise).
Este prima listă de acest tip din ţară.
URL: http://www.bcu-iasi.ro/lista.php
20. Colaborare la Catalogul cărţilor Produse:
străine intrate în bibliotecile din 1. Catalogul cărţilor străine intrate în
România bibliotecile din România / Biblioteca
în
Cuprinde descrierile bibliografice Naţională a României. Bucureşti, 1990- .
derulare,
şi localizarea fondurilor de carte Publicaţie anuală. ISSN 1221-0935.
începând
străină, din toate domeniile Are şi ediţie on-line (din 2008)
(http://www.bibnat.ro/dyn-doc/catalog2008.pdf)
din 1990
cunoaşterii, deţinute de
aproximativ 150 de structuri info- Volumele din anii: 2005, 2006, 2007, 2008 şi
documentare din România. 2009.
Lucrarea este realizată de BCU “Mihai Eminescu” colaborează la

36
bibliotecile din România în realizarea acestui catalog din anul 1957.
colaborare cu Biblioteca
Naţională a României.

Beneficiari:
 Biblioteca Naţională a
României
 Sistemul Naţional de
Biblioteci din România
 Utilizatorii bibliotecilor din
România

21. Colaborare la Repertoriul Produse:


periodicelor străine intrate în 1. Repertoriul periodicelor străine intrate în
bibliotecile din România bibliotecile din România / Biblioteca
Cuprinde descrierile bibliografice Naţională a României; red. coord. Sanda
şi localizarea fondurilor Crăsneanu. - Bucureşti, 1987-1988; 1999- .
publicaţiilor seriale străine, din Publicaţie anuală. ISSN 1221-6860.
toate disciplinele, deţinute de Are şi ediţie on-line (din 2008)
structurile info-documentare. (http://www.bibnat.ro/dyn-doc/rep_final.pdf)
Lucrarea este realizată de Volumele din anii: 2005, 2006, 2007, 2008 şi în
bibliotecile din România în 2009. derulare,
colaborare cu Biblioteca BCU “Mihai Eminescu” colaborează la începând
Naţională a României, în baza realizarea acestui catalog din anul 1974. din 1987
unui acord de colaborare.

Beneficiari:
 Biblioteca Naţională a
României
 Sistemul Naţional de
Biblioteci din România
Utilizatorii bibliotecilor din
România

ANEXA 5.11LUCRARI STIINTIFICE (TEHNICE) PUBLICATE IN REVISTE DE SPECIALITATE*


FARA COTATIE ISI

CĂRŢI – MONOGRAFII

2009
1) Nicoleta Marinescu, Biblioteconomie în întrebări şi răspunsuri, prefaţă de Maria Micle, postfaţă de
Elena Leonte, Pim, Iaşi, 2009, 354 p. ISBN 978-606-520-600-7 (editură acreditată CNCSIS)

2007
2) Alexandru Călinescu, Proximităţi incomode, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2007, 368 p. ISBN
978-973-669-376-2 (editură acreditată CNCSIS)
3) Alexandru Călinescu, Incursiuni în proza românească, Princeps Edit, Iaşi, 2007, 132 p. ISBN 978-973-
1783-55-0 (editură acreditată CNCSIS)
4) Nicoleta Marinescu, Dezvoltarea profesională biblioteconomică: culegere de interviuri, articole,
comunicări, proiecte, prefaţă de Elena Leonte, Princeps Edit, Iaşi, 2007, 143 p. ISBN 978-973-1783-44-
4 (editură acreditată CNCSIS)

37
2006
5) Elena Bondor, Adrien Le Corbeau. Biobibliografie, studiu introductiv cu titlul „Un autor controversat -
Adrien Le Corbeau”, BCU „Mihai Eminescu” Iaşi, Editura Fundaţiei Academice Axis, Iaşi, 2006, 121 p.
ISBN 973-7742-31-1, ISBN 978-973-7742-31-5 (editură acreditată CNCSIS)
6) Liviu Papuc, Societari junimişti în documente, Princeps Edit, Iaşi, 2006, 385 p. ISBN 973-7730-62-3;
ISBN 978-973-7730-62-6 (editură acreditată CNCSIS) (ed. a 2-a, revăzută şi adăugită, Editura
„Convorbiri literare”, Iaşi, 2008, 362 p. ISBN 978-973-85768-9-6)
7) Simona-Gabriela Sînzianu, Fuga de acasă a adolescenţilor - evaluări, implicaţii, atitudini, Lumen, Iaşi,
2006, 156 p. ISBN 973-1703-13-6, ISBN 978-973-1703-13-8 (editură acreditată CNCSIS)
8) Simona-Gabriela Sînzianu, Violenţa în familie prezentată în presa din România, Lumen, Iaşi, 2006, 108
p. ISBN 973-7766-53-9 (editură acreditată CNCSIS)

2005
9) Elena Bondor, Ştefan Lupaşcu în perspectiva logicii dialectice, Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi, 2005, 277 p. ISBN 973-703-114-8 (editură acreditată CNCSIS)
10) Mihai Mocanu, Republica idioţilor, Tipo Moldova, Iaşi, 2005, 184 p. ISBN 973-8422-88-4 (editură
acreditată CNCSIS)

CAPITOLE DIN CĂRŢI

2009
11) Alexandru Călinescu, „Proust et la lecture”, în: Valeriu Stoleriu - Val Panaitescu. In Honorem, volum
îngrijit de Iulian Popescu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009, pp. 11-16. ISBN
978-973-703-490-8 (editură acreditată CNCSIS)
12) Andrei Patraş, „Gratziile Cezarului”, în: Cezar Ivănescu în amintirile contemporanilor, antologie de
Daniel Corbu, Princeps Edit, Iaşi, 2009, pp. 151-155. ISBN 978-606-523-045-3 (editură acreditată
CNCSIS)
2006
13) Elena Bondor, „Logica dinamică a contradictoriului la Ştefan Lupaşcu”, în: Alexandru Surdu şi Dragoş
Popescu (coord.), Istoria logicii româneşti, Academia Română, Institutul de Filosofie şi Psihologie
„Constantin Rădulescu-Motru”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2006, pp. 361-383. ISBN 973-31-2283-1,
ISBN 978-973-31-2283-8 (editură acreditată CNCSIS)
14) Alexandru Călinescu, „Tournier şi relectura”, în: Monica Onojescu şi Alina Pamfil (coord.), Valori
formative acronice şi contemporane în literatura pentru copii şi tineri /Asociaţia Profesorilor de Limba
şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu”. Simpozionul naţional de didactică a limbii şi literaturii
române (Ediţia a VII-a, Cluj, 17-19 noiembrie 2006), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006,
pp. 6-9. ISBN 978-973-133-187-4 (editură acreditată CNCSIS)
15) Nicoleta Marinescu, „Dezvoltarea profesională, respectul profesiei”, în: Maria Micle, Tamara Petrov
(coord.), Emergenţa modelelor: studia bibliothecalia in honorem Vasile D. Ţâra, Editura Universităţii
de Vest, Timişoara, 2006, pp. 63-69. ISBN 973-7608-88-7, ISBN 978-973-7608-88-8 (editură
acreditată CNCSIS)
16) Simona-Gabriela Sînzianu, „Conflictul politic modern: cu referire la alegerile prezidenţiale din
România 2004”, în: Manuela Paraipan, Simona-Gabriela Sînzianu, Costică Dumbravă etc., Cercetări,
studii şi abordări în ştiinţele umaniste. Politologie, Editura Lumen, Iaşi, 2006, pp. 51-77. ISBN 973-
7766-73-3, ISBN 978-973-7766-73-1 (editură acreditată CNCSIS)
2005
17) Elena Bondor, „Logica terţului inclus. Surse ştiinţifice”, în: Ştefan Afloroaei (coord.), Ideea europeană
în filosofia românească (I), Editura Fundaţiei Academice Axis, Iaşi, 2005, pp. 106-125. (editură
acreditată CNCSIS) Volum (ISBN 973-7742-19-2) apărut ca număr special al Revistei „Hermeneia”,
Iaşi, 2005.
38
DICŢIONARE

2008
18) Lăcrămioara Chihaia, Lucia Cifor, Alina Ciobanu etc., Dicţionar enciclopedic: 98.000 de definiţii, ediţia
a 6-a, Editura Cartier, Chişinău, 2008, 1.675 p. ISBN 978-9975-79-478-7
2006
19) Alexandru Călinescu, „Calistrat Hogaş”, „Anton Holban” (articole), în: Aurel Sasu, Dicţionarul
biografic al literaturii române, vol. 1 (A-L), Editura Paralela 45, Piteşti, 2006, pp. 725-726, pp. 726-
727. ISBN 973-697-759-5, ISBN 978-973-697-759-6 (editură acreditată CNCSIS)
20) Alexandru Călinescu, „Iacob Negruzzi”, „Alice Voinescu” (articole), în: Aurel Sasu, Dicţionarul
biografic al literaturii române, vol. 2 (M-Z), Editura Paralela 45, Piteşti, p. 208, pp. 834-835. ISBN
973-697-760-9, ISBN 978-973-697-760-2 (editură acreditată CNCSIS)

STUDII INTRODUCTIVE, PREFEŢE

2009
21) Alexandru Călinescu, Prefaţă la Amélie Nothomb, Igiena asasinului, traducere de Giuliano Sfichi, ediţia
a 2-a revăzută, Polirom, Iaşi, 2009, 190 p. ISBN 978-973-46-1352-6 (editură acreditată CNCSIS)
22) Alexandru Călinescu, Prefaţă la Val Gheorghiu, Secvenţe franceze, Institutul European, Iaşi, 2009. ISBN
978-973-611-642-1 (editură acreditată CNCSIS)
2008
23) Alexandru Călinescu, Cuvânt înainte la Roxana Ghiţă, Darurile zeiţei Amaterasu, Institutul European,
Iaşi, 2008, 220 p. ISBN 978-973-611-523-3 (editură acreditată CNCSIS)

2006
24) Alexandru Călinescu, Prefaţă la Amélie Nothomb, Uimire şi cutremur, traducere de Dragoş Bobu,
Polirom, Iaşi, 2006, 190 p. ISBN 973-46-0390-6, ISBN 978-973-46-0390-9 (editură acreditată
CNCSIS)
2005
25) Liviu Papuc, Prefaţă la M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, 200 de reţete cercate de bucătărie românească
şi alte trebi gospodăreşti, selecţii lirice, oenologice, gastronomice de Lucian Vasiliu, glosar şi postfaţă
de Bogdan Ulmu, il. de Florin Buciuleac, Editura Timpul, Iaşi, 2005, 250 p. ISBN 973-612-189-5
(editură acreditată CNCSIS)

EDIŢII ÎNGRIJITE, ANTOLOGII

2009
26) Edgar Allan Poe, Corbul / The Raven, ediţie îngrijită de Daniel Corbu şi Andrei Patraş, traduceri de
G.D. Pencioiu, Cezar Săvescu, Al. Viţianu, Andrei Patraş etc., Princeps Edit, Iaşi, 2009, 186 p. ISBN
978-973-1783-20-8 (editură acreditată CNCSIS)
27) Bucovina în consemnări de epocă, antologie şi argument de Doina Papuc şi Liviu Papuc, Editura Alfa,
Iaşi, 2009, 254 p. ISBN 978-973-8953-97-0 (editură acreditată CNCSIS)
2008
28) Leca Morariu, Ion Creangă, studii şi note critice, prefaţă de acad. Mihai Cimpoi, antologie şi postfaţă de
Liviu Papuc, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2008, 302 p. ISBN 973-1783-87-3, ISBN 978-973-1783-87-1
(editură acreditată CNCSIS)
2005
29) Dimitrie Gall, Jurnal de prizonierat, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Liviu Papuc, în colaborare cu
Vasile Pop-Luca, Editura Alfa, Iaşi, 2005, 150 p. ISBN 973-8278-84-8 (editură acreditată CNCSIS)
39
30) Costache Papuc, Dascăl pe valea Ozanei, ediţie îngrijită şi cuvânt introductiv de Liviu Papuc, Editura
Princeps Edit, Iaşi, 2005, 246 p. ISBN 973-7730-28-3 (editură acreditată CNCSIS)
31) Doina Papuc, Liviu Papuc, Bucovina în scrieri de epocă, antologie, argument şi indice de localităţi de
Doina Papuc şi Liviu Papuc, Editura Alfa, Iaşi, 2005, 250 p. ISBN 973-8278-90-2 (editură acreditată
CNCSIS)

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII PERIODICE FĂRĂ COTAŢIE ISI

2009
32) Simona-Gabriela Sînzianu, „Domestic violence in local and national newspapers”, în: Conflict, change,
and organizational health, Supliment la Analele de Psihologie ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi,
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009, pp. 111-120. ISSN 1453-0767 (editură acreditată
CNCSIS)

2008
33) Anca Haţapuc, „Identitate şi diversitate politică”, în: Analele ştiintifice ale Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi. Ştiinţe politice, Tomul III, 2008, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi,
pp. 313-324. ISSN 1842-3221 (editură acreditată CNCSIS)

2005
34) Mihai Mocanu, „Islam vs. Occident”, în: Symposion. Revistă de Ştiinţe Socio-Umane, Academia
Română. Filiala Iaşi, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale “Gheorghe Zane”, Tom. III, Nr. 1 (5),
2005, pp. 97-102. ISSN 1584-174X
35) Mihai Mocanu, „Paradoxurile democraţiei moderne în relaţiile internaţionale”, în: Symposion. Revistă de
Ştiinţe Socio-Umane, Academia Română. Filiala Iaşi, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale
“Gheorghe Zane”, Tom. III, Nr. 2 (6), 2005, pp. 445-449. ISSN 1584-174X

ALTE LUCRĂRI

CĂRŢI
2008
 Nicoleta Marinescu, BCU Iaşi - parcurs sentimental. Schiţă monografică, StudIS, Iaşi, 2008, 160 p.
ISBN 978-973-88907-0-1

CAPITOLE DIN CĂRŢI


2007
 Costel Safirman, Leon Volovici, Alexandru Călinescu, „Fundoianu şi Sebastian la Ierusalim”, în: Costel
Safirman, Leon Volovici, Noi întâlniri la Ierusalim, Cercul Cultural din Ierusalim, Institutul Cultural
Român, Bucureşti, 2007, pp. 230-247. ISBN 978-973-577-518-6

EDIŢII ÎNGRIJITE
2009
 Vasile Alecsandri, Constantin Stamati, G.G. Burghele etc., Bucovina în relatări de epocă, antologie şi
argument de Doina Papuc şi Liviu Papuc, Editura „Convorbiri literare”, Iaşi, 2009, 350 p. ISBN 978-
973-1796-14-7
 Leca Morariu, Scrieri istorico-literare, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Liviu Papuc, Editura
„Convorbiri literare”, Iaşi, 2009, 370 p. ISBN 978-973-1796-13-0
 Convorbiri literare. Corpus de texte ilustrative, vol. I, partea I, 1867-1900, Antonio Patraş, Liviu Papuc
red., Editura „Convorbiri literare”, Iaşi, 2009, 502 p. ISBN 978-973-1796-12-3

40
2008
 G. Vâlsan, Pământul românesc şi frumuseţile lui, ediţie îngrijită, postfaţă şi notă asupra ediţiei de Liviu
Papuc, cuvînt înainte de Emanoil Bucuţa, Edict Production, Iaşi, 2008, 276 p. ISBN 978-973-7699-27-5

ARTICOLE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE


2009
 Ivona Olariu, „Conferinţa EBLIDA – O politică de bibliotecă pentru Europa”, în: Revista Română de
Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, nr.1-2, 2009, pp. 73-76. ISSN 1841-1940
2008
 Elena Bondor, „Structuri info-documentare şi dezvoltare profesională”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-
2008 (recenzie). ISSN 1223-4893
 Alexandru Călinescu, „Dicţionarul comunismului”, în: Idei în dialog, An 5, nr. 1, ian 2008, p. 32.
(Rubrica: Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Ecranosfera”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 2, feb 2008, p. 32. (Rubrica: Secvenţe
franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Biblioteci”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008, p.1-2, ISSN 1223-4893
 Lăcrămioara Chihaia, „Ion Creangă în fondurile Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi – noi
precizări”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008. ISSN 1223-4893
 Oana Coman, „Recuperarea creştină a miturilor greceşti. Orfeu în gândirea patristică”, în: Itinera, nr. 6,
2008, Editura Corgal Press, Bacău, pp. 42-45. ISSN 1841-1622
 Luminiţa Daniş, „Despre construcţia unui ghid de catalogare”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008.
ISSN 1223-4893
 Carmen Diaconescu, „Biblioteca virtuală – digitizare – căutare”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008.
ISSN 1223-4893
 Cristina Gavrilean, „Ibrăileanu - «Spiritu critic» al epocii”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008. ISSN
1223-4893
 Laura Guţanu, „EDT 2008: Spreading the Light. 11th International Symposium on Electronic Theses
and Dissertations”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008. ISSN 1223-4893
 Anca Haţapuc, „Nume/Titlu ca subiect - câmpul 604 în UNIMARC bibliografic”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-
20, 2007-2008. ISSN 1223-4893
 Ioana Manole, „Fişiere de autoritate - scurt istoric”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008. ISSN 1223-
4893
 Nicoleta Marinescu, „Biblioteci româneşti în Spania”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008 (recenzie).
ISSN 1223-4893
 Ivona Olariu, „Achiziţia partajată ca opţiune actuală pentru biblioteci”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-
2008. ISSN 1223-4893
 Irina Sandu, „Fondul Ion Neagoe în colecţiile BCU «Mihai Eminescu» din Iaşi”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-
20, 2007-2008. ISSN 1223-4893
 Simona-Gabriela Sînzianu, „Cerinţele şi nevoile de informare ale utilizatorilor – studiu de caz”, în:
Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008. ISSN 1223-4893
 Elena Ştefănescu, „Scrisori V. Alecsandri în BCU Iaşi”, în: Biblos, Iaşi, nr. 19-20, 2007-2008. ISSN
1223-4893

2007
 Alexandru Călinescu, „Un spirit liber: Philippe Muray”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 2, feb 2007, pp. 32-
33. (Rubrica: Profiluri) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Şcoala şi literatura”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 3, mar 2007, p. 32. (Rubrica:
Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007

41
 Alexandru Călinescu, „Surîsul Royal”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 4, apr 2007, p. 32. (Rubrica: Secvenţe
franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Lenin, Hitler, Bin Laden”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 5, mai 2007, p. 32.
(Rubrica: Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Societatea post-sexuală”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 6, iun 2007, p. 32. (Rubrica:
Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu,”Fascismele imaginare”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 7, iul 2007, p. 32. (Rubrica:
Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Nostalgia reperelor”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 9, sep 2007, p. 32. (Rubrica:
Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Americanii la Paris”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 10, oct 2007, p. 32. (Rubrica:
Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007
 Alexandru Călinescu, „Inginerii literaturii”, în: Idei în dialog, An 4, nr. 11, nov 2007, p. 32. (Rubrica:
Secvenţe franceze) ISSN 1584-9007
 Ivona Olariu, „Studiul utilizatorilor şi a nevoilor lor de informare la BCU «Mihai Eminescu» din Iaşi”,
în: Revista Română de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, nr.1, 2007, pp. 18-25. ISSN 1841-1940

2006
 Elena Bondor, „Fişierul de autoritate”, în: Biblos, Iaşi, nr. 17-18, 2005-2006, pp. 3-7. ISSN 1223-4893
 Laura Guţanu, “Libraries Without Walls 6”, în: Biblos, Iaşi, nr. 17-18, 2005-2006, pp. 24-26. ISSN
1223-4893

TRADUCERI
2009
 Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky, David E. Bard, Psihologia adolescenţei: manualul Blackwell,
traducere din engleză de Gina Oancea, Andreea Hrab, Dorin Nistor, Miruna Andriescu, Polirom, Iaşi,
2009, 701 p. ISBN 978-973-46-1303-8 (editură acreditată CNCSIS)
 Gabriel A. Almond, G. Bingham Powell, J. Russell Dalton ş.a., Politica comparată astăzi: cadru
teoretic, traducere din engleză de Camelia Boca, Editura Institutul European, 2009, 291 p., ISBN 978-
973-611-586-8 (editură acreditată CNCSIS)
 Gabriel Badea-Păun, Mecena şi comanditari, artă şi mesaj politic, traducere din franceză de Laura
Guţanu, Editura NOI Media Print, Bucureşti, 2009, 212 p. ISBN 978-973-1805-58-0
 Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, Omilia a X a, traducere din greacă veche de Oana Coman,
în: „Studii Teologice”, seria III, anul V, nr. 4/ 2009, Bucureşti, pp. 223-228. ISSN 1011-8845
 Anne Gregory, Planificarea şi managementul campaniilor de relaţii publice, traducere din engleză de
Ioana Manole, Polirom, Iaşi, 2009, 230 p. ISBN 978-973-46-1346-5 (editură acreditată CNCSIS)
 Isidor de Sevilla, Câteva alegorii din Sfânta Scriptură, traducere din latină de Oana Coman, în:
„Itinera”, nr. 7/2009, Editura Corgal Press, Bacău, pp. 39-40. ISSN 1841-1622
 Alain Joannès, Comunicarea prin imagini: cum să-ţi pui în valoare comunicarea prin intermediul
dimensiunii vizuale, traducere din franceză de Ioana Manole, Polirom, Iaşi, 2009, 224 p. ISBN 978-973-
46-1500-1 (editură acreditată CNCSIS)
 Sally Goldberg, 50 de activităţi interactive pentru dezvoltarea copilului: (0-3 ani), traducere din engleză
de Miruna Andriescu, Polirom, Iaşi, 2009, 269 p. ISBN 978-973-46-1484-4 (editură acreditată
CNCSIS)
 David Grotto, 101 alimente care vă pot salva viaţa, traducere din engleză de Ioana Manole, cuvînt
înainte de Marianne Smith Edge, Polirom, Iaşi, 2009, 515 p. ISBN 978-973-46-1283-3 (editură
acreditată CNCSIS)
 Maja O'Brien, Gaie Houston, Terapia integrativă: ghid practic, traducere din engleză de Miruna
Andriescu, Polirom, Iaşi, 2009, 342 p. ISBN 978-973-46-1577-3 (editură acreditată CNCSIS)

42
 Sandra Oliver, Strategii de relaţii publice, traducere din engleză de Miruna Andriescu, cuvînt înainte de
Anne Gregory, Polirom, Iaşi, 2009, 219 p. ISBN 978-973-46-1305-2 (editură acreditată CNCSIS)
 Edgar Allan-Poe, Corbul, traducere din engleză de Andrei Patraş, în: Vatra, nr. 5-6, 2009, pp. 1-2. ISSN
1220-6334
 Bert van Luyn, Salman Akhtar şi W. John Livesley (coordonatori), Tulburările severe de personalitate:
probleme curente în practica clinică, traducere din engleză de Miruna Andriescu, Polirom, Iaşi, 2009,
382 p. ISBN 978-973-46-1343-4 (editură acreditată CNCSIS)
 IFLA – Principii de păstrare şi mânuire a materialului de bibliotecă. (IFLA - Principles for the Care
and Handling of Library Material, Compiles and edited by Edward P. Adcock, With the assistance of
Marie-Thérèse Varlamoff and Virginie Kremp, IFLA - PAC, 1998), traducere de Lăcrămioara Chihaia şi
Elena Ştefănescu, BCU „Mihai Eminescu”, Iaşi, 2009, 74 p. - disponibil pe site-ul IFLA la adresa
http://www.ifla.org/en/publications/international-preservation-issues
2008
 Renzo Barsotti, Prima carte despre natură şi ecologie, traducere de Aurelia Stoica, Editura Gama
Junior, Iaşi, 2008, 42 p. ISBN 978-973-149-018-2
 Renzo Barsotti, Prima mea carte a corpului uman, traducere de Aurelia Stoica, Editura Gama Junior,
Iaşi, 2008, 42 p. ISBN 978-973-88515-0-4
 Ovide Fontaine, Philippe Fontaine etc. (coord.), Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă,
traducere din franceză de Geta-Liuba Dafinoiu, Polirom, Iaşi, 2008, 814 p. ISBN 978-973-46-0442-5
(editură acreditată CNCSIS)
 Joseph E. Stiglitz, Mecanismele globalizării, traducere din engleză de Miruna Andriescu, Polirom, Iaşi,
2008, 309 p. ISBN 978-973-46-1187-4 (editură acreditată CNCSIS)
 Stephen M. Walt, Originile alianţelor, traducere din engleză de Camelia Boca, studiu introductiv de
Şerban Cioculescu, Editura Institutul European, Iaşi, 2008, 408 p. ISBN 978-973-611-535-6 (editură
acreditată CNCSIS)
 Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, traducere din engleză de Radu Tătărucă, Editura Cartier,
Chişinău, 2008, 288 p. ISBN 978-9975-79-469-5
 Lumea în 2020. O schiţă a viitorului global / Consiliul Naţional de Informaţii al SUA, traducere din
engleză de Camelia Boca, postfaţă de Dan Dungaciu, Editura Cartier, Chişinău, Editura Codex 2000,
Bucureşti, 2008, 248 p. ISBN 978-9975-79-456-5
2007
 Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe, Psihoterapia tulburărilor
anxioase. Ghid practic pentru terapeuţi şi pacienţi, traducere din engleză de Miruna Andriescu şi Gina
Oancea, Polirom, Iaşi, 2007, 887 p. ISBN 978-973-46-0738-9 (editură acreditată CNCSIS)
 Georges Barbarin, Secretul Marii Piramide, traducere din franceză de Liviu Papuc, ediţia a 2-a, Princeps
Edit, Iaşi, 2007, 176 p. ISBN 978-973-1783-46-8 (editură acreditată CNCSIS)
 Epifanie al Salaminei, Ancoratus, traducere din greacă veche şi note de Oana Coman, studiu introductiv
de Dragoş Mîrşanu, ediţie bilingvă îngrijită de Adrian Muraru, Polirom, Iaşi, 2007, 422p. ISBN 978-
973-46-0780-8 (editură acreditată CNCSIS)
 Romain Gary, Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea, traducere din franceză de Liviu
Papuc, Editura Cartier, Chişinău, 2007, 188 p. ISBN 978-9975-79-132-8
 Romain Gary, Himere, traducere din franceză de Liviu Papuc, Editura Cartier, Chişinău, 2007, 396 p.
ISBN 978-9975-79-432-9
 Daniel Marcelli, Élise Berthaut, Depresie şi tentative de suicid la adolescenţă, traducere din franceză de
Geta-Liuba Dafinoiu, Polirom, Iaşi, 2007, 333 p. ISBN 978-973-46-0543-9 (editură acreditată
CNCSIS)
 David Randall, Jurnalistul universal: ghid practic pentru presa scrisă, traducere din engleză de
Alexandru Brăduţ Ulmanu şi Miruna Andriescu, prefaţă de Mihai Coman, cuvânt înainte de Annemiek
Hoogenboom şi Alexandru Brăduţ Ulmanu, ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Polirom, Iaşi, 2007, 356 p.
ISBN 978-973-46-0551-4 (editură acreditată CNCSIS)
43
 Mark Twain, Un yankeu din Connecticut la curtea regelui Arthur, traducere din engleză de Radu
Tătărucă, Editura Cartier, Chişinău, 2007, 456 p. ISBN 978-9975-949-25-5
2006
 Shaun Belding, Cum să faci faţă unui şef dificil, traducere din engleză de Miruna Andriescu, Polirom,
Iaşi, 2006, 184 p. ISBN 973-46-0416-3, ISBN 978-973-46-0416-6 (editură acreditată CNCSIS)
 Marguerite Duras, Extazul Lolei V. Stein, traducere din franceză de Liviu Papuc, Editura Cartier,
Chişinău, 2006, 144 p. ISBN 978-9975-79-414-5
 Corrine Kenner, Cristaloterapie pentru începători: ghid de folosire a cristalelor pentru vindecare şi
energie, traducere din engleză de Miruna Andriescu, Polirom, Iaşi, 2006, 236 p. ISBN 973-46-0395-7,
ISBN 978-973-46-0395-4 (editură acreditată CNCSIS)
 Robert Muchembled, Orgasmul şi Occidentul. O istorie a plăcerii din secolul al XVI-lea până în zilele
noastre, traducere din franceză de Liviu Papuc, Editura Cartier, Chişinău, 2006, 468 p. ISBN 978-9975-
79-016-1, ISBN 978-9975-79-016-3
 Richard Webster, Numerologie magică pentru dragoste, noroc şi protecţie, traducere din engleză de
Miruna Andriescu, Polirom, Iaşi, 2006, 203 p. ISBN 973-46-0339-6, ISBN 978-46-0339-8 (editură
acreditată CNCSIS)
 Euroreferenţial I&D / European Council of Information Association (ECIA), 2 vol., ed. a 2-a revăzută
integral, traducere din engleză de Julieta Moleanu şi Micheline Trancu-Boscoff (vol. 1), Nicoleta
Marinescu (vol. 2), Centrul de Pregătire şi Formare a Personalului din Instituţiile de Cultură, Bucureşti,
2006. ISBN 973-8977-00-2, ISBN 978-973-8977-00-6
2005
 Nicolas Henry, Administraţie publică şi afaceri publice, traducere din engleză de Camelia Boca, Editura
Cartier, Chişinău, 2005, 1154 p. ISBN 9975-79-294-4
 Jean Lacouture, Stendhal: fericirea rătăcitoare, traducere din franceză de Liviu Papuc, Editura Cartier,
Chişinău, 2005, 287 p. ISBN 9975-79-351-7
 Jean Piaget, Bärbel Inhelder, Psihologia copilului, traducere din franceză de Liviu Papuc, Editura
Cartier, Chişinău, 2005, 160 p. ISBN 9975-79-368-1
 Karen Reid, Ghidul specialistului în Conferinţa Europeană a Drepturilor Omului, traducere din engleză
de Camelia Boca şi Florin Sicoie, Editura Cartier, Chişinău, 2005, 672 p. ISBN 978-9975-79-395-7

ANEXA 5.2 LUCRARI STIINTIFICE PREZENTATE LA CONFERINTE INTERNATIONALE


CU COMITET DE PROGRAM

Nr. Comunicarea Conferinţa Autor


crt.
0 1 2 3
2008
1. La censure des „Lumières” Colloque sur les „Lumières”, Université d’Artois, Alexandru
entre rigueur et laxisme Pôle Universitaire d’Arras, 17-18 martie 2008. Călinescu
http://balkans.courriers.info/article9999.html
2. La politique-fiction ou comment Colloque international Conflits, ruptures, Alexandru
se débarrasser du passé contradictions dans le discours littéraire Călinescu
contemporain en Europe médiane (1989 - 2007),
organisé par le Centre d’étude de l’Europe médiane,
INALCO, Institut D’Études Slaves, 17-18 novembre
2008, Paris.
http://inalco-
front1.heb.fr.colt.net/inalco/FCKeditor/userimages/colloque
_CEEM_17_18_nov_08.pdf
3. Drawing up a strategy for The IGeLU Conference, The Spanish Council for Carmen
online viewing of bibliographic Scientific Research (CSIC), Madrid, 8-10 September Diaconescu,

44
records of old collections - 2008. Ivona Olariu
„Mihai Eminescu” Central http://igelu.org/conference-2008-program-and-presentations
University Library Iasi
4. Family Violence in Local and International Workshop Organizational Behavior, Simona-Gabriela
National Newspapers Change, and Performance, organizat de Facultatea de Sînzianu
Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul
Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în colaborare cu
Diputación de Alicante Spain, C.I.S.A. - ASTI SUD
Italy, Gradua-CEGOS office Czech Republic şi IDEA
Management Consulting Poland, Iaşi, 30-31 mai 2008
2007
5. Censure et auto-censure: le Colloque International, Pluridisciplinaire, Multilatéral Alexandru
cercle vicieux et Francophone (Identité et révolte dans l’art, la Călinescu
littérature, le droit et l’histoire en Bulgarie, en
Roumanie et en Europe Centrale et Orientale entre
1947 et 1989), sous le patronage des Ambassades de
Bulgarie et de Roumanie en France et de France en
Bulgarie et en Roumanie, Université d’Artois, Pôle
Universitaire d’Arras, 3-4 mai 2007.
http://www.sip.univ-
artois.fr/francais/rech/centres/pages/certel/infos/vuillemin.p
df
http://www.cief.info/nouvelles/2007/images/VuilleminAnn
onceColloque.pdf
2006
6. Violenţa în familie prezentată Conferinţa internaţională Dispozitive de protecţie a Simona-Gabriela
în presa din România copilului şi prevenire a violenţei. Schimburi de Sînzianu
experienţe în perspectiva integrării în Uniunea
Europeană, Universitatea „Al. I. Cuza”, Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Iaşi, Casa Pogor, 29-
30 septembrie 2006

ALTE CONFERINŢE NAŢIONALE, SIMPOZIOANE etc

Nr. Comunicarea Conferinţa Autor


crt.
0 1 2 3
2009
1. Colecţiile Bibliotecii Centrale Simpozionul Biblioteca Centrală Lăcrămioara Chihaia
Universitare „Mihai Eminescu”- Universitară - 170 de ani de continuitate, în
valori perene cadrul manifestării Zilele Bibliotecii Centrale
Universitare „Mihai Eminescu”, Iaşi, 6
noiembrie 2009
2. Fundaţia Ferdinand şi Simpozionul Biblioteca Centrală Ioana Gafton
biblioteca: legatură biunivocă Universitară - 170 de ani de continuitate, în
cadrul manifestării Zilele Bibliotecii Centrale
Universitare „Mihai Eminescu”, Iaşi, 6
noiembrie 2009
3. Aspecte ale evaluării în A XX-a Conferinţă Naţională a ABR: Ivona Olariu
Biblioteca Centrală Universitară Continuitate şi schimbare în bibliotecă,
„Mihai Eminescu” Iaşi Constanţa, 10-12 septembrie 2009
4. Biblioteca Centrală Simpozionul Biblioteca Centrală Ivona Olariu
Universitară „Mihai Universitară - 170 de ani de continuitate, în
Eminescu” Iaşi - între cadrul manifestării Zilele Bibliotecii Centrale
Universitare „Mihai Eminescu”, Iaşi, 6
45
continuitate şi schimbare, de noiembrie 2009
la tradiţional la modern
5. Biblioteca Centrală Universitară Conferinţa Naţională a Reţelelor de Ivona Olariu
„Mihai Eminescu” Iaşi - între Informare şi Comunicare ale Comisiei
continuitate şi schimbare, de la Europene în România, Cluj Napoca, 9-12
naţional la european decembrie 2009
6. Modalităţi de căutare şi regăsire Conferinţa Naţională a Reţelelor de Ivona Olariu
a informaţiei în bazele de date Informare şi Comunicare ale Comisiei
bibliografice româneşti şi în Europene în România, Cluj Napoca, 9-12
catalogul naţional RoLiNeST decembrie 2009
7. Schiţă de acord pentru Conferinţa Naţională a Reţelelor de Ivona Olariu
introducerea împrumutului de Informare şi Comunicare ale Comisiei
publicaţii între centrele de Europene în România, Cluj Napoca, 9-12
documentare europeană din decembrie 2009
România
8. Vizita de studiu a Conferinţa Naţională a Reţelelor de Ivona Olariu
reprezentanţilor reţelei Europe Informare şi Comunicare ale Comisiei
Direct – CDE în Polonia (studiu Europene în România, Cluj Napoca, 9-12
comparativ al centrelor din decembrie 2009
România şi Polonia)
9. Biblioteca între dependenţă şi Simpozionul Biblioteca Centrală Liviu Papuc
autonomie Universitară - 170 de ani de continuitate, în
cadrul manifestării Zilele Bibliotecii Centrale
Universitare „Mihai Eminescu”, Iaşi, 6
noiembrie 2009
2008
10. Introducerea retrospectivă - A XIX-a Conferinţă Naţională a ABR, Luminiţa Daniş
înregistrarea în baza de date a Piteşti, 17-19.09.2008
publicaţiilor deja existente în
depozitul central
11. Arhitectul clădirii Bibliotecii Simpozionul Biblioteca - arc peste timp, Laura Guţanu
Centrale Universitare din Iaşi - Zilele Academiei Ieşene, 23-24 septembrie
Constantin Jotzu 2008, Iaşi
2007
12. Evidenţa periodicelor - Simpozionul Colloquia Bibliothecalia, Luminiţa Daniş
genealogie de titluri acţiunea „Săptămâna Naţională a
Bibliotecilor”, Timisoara 23-26 aprilie 2007;
lucrare prezentată şi la a XVIII-a Conferinţă
Naţională ABIR, Braşov, 19-21 sept. 2007
2006
13. Tournier şi relectura Simpozionul Naţional de Didactică al Alexandru Călinescu
Asociaţiei Profesorilor de Limba şi literatura
română „Ioana Em. Petrescu”, Ediţia a VII-a,
17-19 noiembrie 2006, Cluj-Napoca
14. Studiul utilizatorilor şi a A XVII-a Conferinţă Naţională a ABIR: Ivona Olariu
nevoilor lor de informare Situaţia bibliotecilor din învăţământ în
pragul aderării României la UE, Timişoara,
20-22 septembrie 2006

46
ANEXA 5.3 MODELE FIZICE, MODELE EXPERIMENTALE, MODELE FUNCŢIONALE,
PROTOTIPURI, NORMATIVE, PROCEDURI, METODOLOGII, REGLEMENTĂRI ŞI PLANURI
TEHNICE NOI SAU PERFECŢIONATE, REALIZATE ÎN CADRUL PROGRAMELOR NAŢIONALE
SAU COMANDATE DE BENEFICIAR

Nr. Activităţi Rezultat Beneficiar


Crt.
0 1 2 3
2009
1. Regăsirea informaţiei Ghiduri de căutare: Utilizatorii catalogului on line al
în catalogul on line al cărţi BCU „Mihai Eminescu” Iaşi
bibliotecii http://193.231.13.10:8991/ghid_cautare_carti.pps
periodice
http://193.231.13.10:8991/ghid_cautare_periodice.doc
Regăsirea informaţiei Ghid pentru regăsirea pe Internet a informaţiilor Utilizatorii Centrului de
despre UE pe Internet despre UE – text tradus, adaptat si completat după Documentare Europeană « Karl
varianta originală de la Colegiul Europei (Bruges Kurt Klein » Iaşi
şi Natolin) – versiunea tipărită Reţeaua Centrelor de
Documentare Europeană din
România
2008-2009
2. Colaborare la Proiectul Ghidul naţional de catalogare (în curs de apariţie, BCU “Mihai Eminescu” Iaşi;
Ghidul naţional de colaborare) alte instituţii din Sistemul
catalogare, iniţiat de Naţional de Biblioteci din
Asociaţia România
Bibliotecarilor din
România, Secţiunea
Catalogare, clasificare,
indexare (în derulare
începând din 2008)
2006
3. Proiectul Fişerul de Fişier de autoritate pentru nume de colectivitate în BCU „Mihai Eminescu” Iaşi;
autoritate Aleph 500.16.02: ghid practic / Marcela Popa, alte instituţii din Sistemul
Lăcrămioara Chihaia, BCU „Mihai Eminescu” Iaşi, Naţional de Biblioteci din
2006, 65 p. Ediţie tipărită şi on line România
http://www.bcu-iasi.ro/pag/aut2.pdf
4. Catalogare ALEPH Descrierea serialelor în Aleph 500.16.02 / Luminiţa BCU „Mihai Eminescu” Iaşi;
Indexare ALEPH Daniş (coord.), BCU „Mihai Eminescu” Iaşi, alte instituţii din Sistemul
Serviciul Periodice, 2006, 259 p. Ediţie tipărită şi on Naţional de Biblioteci din
line http://www.bcu-iasi.ro/pag/periodice.pdf România
2005
5. Proiectul Fişerul de Fişierul de autoritate nume de persoane: ghid BCU „Mihai Eminescu” Iaşi;
autoritate practic de utilizare în Aleph 500 / Lăcrămioara alte instituţii din Sistemul
Chihaia, Elena Chipcea Marinela Covaci, BCU Naţional de Biblioteci din
„Mihai Eminescu” Iaşi, 2005, 71 p. Ediţie tipărită şi România
on line http://www.bcu-iasi.ro/pag/carar.pdf
6. Indexare ALEPH Aleph: ghid de indexare a documentelor. BCU „Mihai Eminescu” Iaşi;
UNIMARC - BLOCUL 6 / Carmen Hăciug (coord.), alte instituţii din Sistemul
BCU „Mihai Eminescu” Iaşi, Serviciul Indexare, Naţional de Biblioteci din
2005, 61 p. Ediţie tipărită şi on line România
http://www.bcu-iasi.ro/pag/indexare.pdf

47
ANEXA 6.2 MEMBRII ÎN COLEGIILE DE REDACȚIE ALE UNOR REVISTE CELE COTATE B DE
CĂTRE CNCSIS

Nr. crt. Nume Titlul revistei


1. prof. univ. dr. Alexandru - Timpul, revistă de cultură, Iaşi , http://www.timpul.ro/
Călinescu (membru al colegiului de redacţie)
- Roman 20-50, revue d’étude du roman du XXe siècle,
Lille, France,
http://www.septentrion.com/Revues/2050/default.asp
(corespondent străin)
- Analele Universităţii din Craiova, Seria Ştiinţe Filologice,
Literatură română, universală şi comparată,
http://cis01.central.ucv.ro/litere/activ_st/anale_literatura.htm
(membru al Colegiului director)
- Biblos, revistă a filialei ieşene a Asociaţiei Bibliotecarilor
din România, http://www.bcu-iasi.ro/biblos/ (director al
publicaţiei),
2. Dr. Liviu Papuc - Convorbiri literare, http://convorbiri-literare.dntis.ro/,
(redactor din 1998)
- Poezia, revisă de cultură poetică, http://www.poezia.3x.ro/
(redactor)
- Revista română, http://astra.iasi.roedu.net/revistaromana/
(redactor din din 2006)
3. Radu Tătărucă Feed Back, revistă de experiment literar, (secretar de
redacţie) http://www.acfeedback.ro/ (secretar de redacţie în
perioada 2004-2010)
- Biblos, revistă a filialei ieşene a Asociaţiei Bibliotecarilor
din România, http://www.bcu-iasi.ro/biblos/, (redactor şef
adjunct în perioada 2004-2010)
4. Mihai Mocanu - Timpul, revistă de cultură, Iaşi , http://www.timpul.ro/
(redactor din 2008)
5. Dr. Elena Bondor - Biblos, revistă a filialei ieşene a Asociaţiei Bibliotecarilor
din România, http://www.bcu-iasi.ro/biblos/ (redactor)
6. Lăcrămioara Chihaia - Biblos, revistă a filialei ieşene a Asociaţiei Bibliotecarilor
din România, http://www.bcu-iasi.ro/biblos/ (redactor)
7. Laura Guţanu - Biblos, revistă a filialei ieşene a Asociaţiei Bibliotecarilor
din România, http://www.bcu-iasi.ro/biblos/ (redactor)
8. Camelia Stumbea - Biblos, revistă a filialei ieşene a Asociaţiei Bibliotecarilor
din România, http://www.bcu-iasi.ro/biblos/ (redactor,
secretar de redacţie)

48
ANEXA 6.3 PREMII INTERNAŢIONALE

ANEXA 6.3 PREMII NAŢIONALE ALE ACADEMIEI ROMÂNE, CNCSIS, ALTELE

2 august 2010 Reprezentant legal,


Director general prof. univ. dr.
Alexandru Călinescu
49

S-ar putea să vă placă și