Curs nr. 1 9.03.

2005

- fiziologia generală studiază legile care guvernează funcţionalitatea diferitelor trepte morfo-funcţionale ale organismului şi
reglarea funcţionalităţii.
- prin structura vie înţelegem o formă de organizare a materiei având constituenţi: amino-acizi,nucleotide,glucide,lipide.
- prin polimerizarea aminoacizilor esenţiali (sunt în număr de 20) rezultă proteine.iar prin polimerizarea nucleotidelor rezultă acizi
nucleici (ADN şi ARN).
- această structură vie este o treaptă de organizare care se exprimă prin funcţie vie respectiv viaţă,între structură şi funcţie există o
relaţie de determinare reciprocă în sensul că structura este suportul funcţiei şi funcţionarea este manifestarea structurii.
Structura vie este un mod de organizare a celulelor,a organelor,a organismelor iar funcţia este modul în care aceste structur îşi
realizează funcţia.
- caracteristicile structurii vii:se caracterizează prin activitatea metabolică,este suportul vieţii şi se mai caracterizează prin
exercitatea anumitor funcţii.
- din punct de vedere al compoziţiei : 98% din masa este reprezentat de oxigen,carbon, hidrogen,azot,sulf la care se adaugă până
la 99,3% elemente plastice (calciu,magneziu,sodiu), restul de 0,7% sunt oligoelemente (cupru,zinc,iod,litiu,seleniu,cobalt,fier,aluminiu,
siliciu,brom). Acestea sunt dispuse într-o soluţie coloidală de macromolecule.
Materia vie este considerată un gel protoplasmatic a cărui constituient dominant este apa.
- în funcţie de compoziţia în apă a ţesuturilor  conţinut mare:metabolismul crescut (substanţa cenuşie a creierului 85%,muşchi
75%,mai puţin în ţesutul adipos 30%,în schelet 22% iar în smalţul dentar 0,2%)
- concentraţia apei este proporţională cu vârsta astfel embrion 80% apă,nou-născut 75%,la 5 ani 65%,60% adult iar sub valoare la
vârsnici.
- deshidratarea la copil este mai severă decât la adult
- constituentul fundamental al celulei este protoplasma,conţine:proteine,nucleotide,glucide, lipide,vitamine şi minerale ce
formează complexe macromoleculare.
- proteine structurale (din structura celulei): unele au activitate enzimatică şi sunt proteinele membranare (pe de-o parte pe
membrana celulară numită plasmalemă şi pe altă parte există membrane intracelulare adică citomembrane : membrana reticului
endoplasmatic şi a mitocondrilor)
- proteine insolubile sau fibrilare : sunt proteine inerte şi reprezintă 24%
- proteine solubile sau globulare : sunt foarte reactive metabolic
- nucleoproteinele : sunt proteine conjugate a cărui grupare proteică sunt acizii nucleici ADN şi ARN
- glucidele au rol în formarea unui complex de proteine cu rol stabilizant membranar şi al stromei
- lipidele formează structuri lipoproteice şi au o dublă polaritate (hidrofilă şi hidrofobă) ce formează filme moleculare având rol în
infrastructurile membranare.
ORGANISMUL CA SISTEM
- prim sistem biologic înţelegem o asociere de celule şi organe care concură la realizarea anumitor funcţii.
- sunt o serie de elemente aflate în interacţiune astfel la organismul uman îl putem considera un sistem complex format din
sisteme cum sunt organele sau asocieri de organe formate din sisteme celulare
Celula ca sistem
- funcţiile celulei sunt posibile în condiţiile intreţinerii reciproce a celor două aspecte ale metabolismului:anabolismul (asimilaţia)
şi catabolismul.Acestea stau la baza funcţiilor de autoreprodu-cere şi a funcţiilor de diferenţiere în slujba ansamblului.
- la un organism unicelular,funcţia de bază a celulei este autoreproducerea realizată prin diverse funcţii (respiraţie,digestie
intracelulară,mobilitate) în timp ce la organismele pluricelulare funcţia de autoproducere este în slujba funcţiilor diferenţiate.
- în afară de autoreproducere,metabolismul asigură şi generarea energiei biologic utilizată necesară tuturor activitaţilor vitale.
- dezasimilaţia – întreţine asimilaţia prin energia furnizată din degradarea oxidativă şi prin produşii de metabolism rezultaţi.
- asimilaţia – întreţine dezasimilaţia printr-o refacere continuă a structurilor sistemului celular.
- metabolismul este un proces continuu de degradare şi refacere ce include reacţii exergonice şi endergonice,eliberându-se energie
biolobic utilizabilă inmagazinată în compuşi macroergici de tipul nucleotid-fosfaţilor (ADP,AMP) intermediari în formarea ATP-ului.
- randamentul oxidaţiei biologice este de 65% la fel şi la procesele asimilatorii
- la baza automatismului metabolic stă nivelul energetic celular.
- scăderea de ATP şi creşterea de ADP acţionează enzimele implicate în oxidaţia biologică cu refacerea potenţialului energetic
celular
Starea funcţională şi capacitatea funcţională celulară
1
 - starea funcţională este legată de posibilitatea menţinerii structurii funcţionale.
- starea funcţională depinde de metabolism şi este rezultatul raportului dintre viteza asimilaţiei şi viteza dezasimilaţiei,dacă
predomină viteza asimilaţiei atunci funcţionalitatea este la potenţial maxim (este perioada de creştere a celulelor şi a organismului) iar
dacă predomină viteza dezasimilaţiei se ajunge în timp la epuizarea celulară în mod fiziologic în efort fizic.
- viteza dezasimilaţiei este apreciată după consumul de oxigen iar viteza asimilaţiei este apreciată după dinamica sintezei
structurilor celulare proteice
- cele două procese se desfăşoară concomitent
- există un bilanţ structural pozitiv (+) când predomină asimilaţia şi un bilanţ structural negativ (-) când predomină dezasimilaţia.
- pe fondul unei anumite stări funcţionale variază capacitatea funcţională care este proporţională cu reactivitatea celulară. Un
sistem are diferite aspecte de reactivitate pentru că nu funcţionează tot timpul la aceaşi parametrii,în repaus repaus metabolismul este
scăzut sau bazal iar în efort se intensifică până la viteza maximă reprezentând limita la care poate să ajungă organismul.
- amplitudinea adaptărilor este dependentă de capacitatea organismului de a intensifica metabolismul pentru a face faţă
solicitării.
- reactivitatea celulară este reflectată de factori neuro-umorali ca anumiţi hormoni,medicamente care cresc capacitatea
funcţiunală.
IRITABILITATEA ŞI EXCITABILITATEA
- iritabilitatea este un răspuns adaptativ la un agent extern prin schimbarea adaptativă a stării funcţionale şi este caracteristică
tuturor structurilor vii
- excitabilitatea este caracteristică celulei excitabile şi este o formă particulară a excitabilităţii; neuronul,celula musculară şi
glanulară sunt celule excitabile.
- excitabilitatea este capacitatea unui sistem diferenţiat de a-şi modifica starea ca răspuns la variaţia energetică din mediul
ambiant ce acţionează ca stimul.
- stimulul este variaţia unei forme energetice care trebuie să îndeplinească trei condiţii:intensitate, durată şi bruscheţe.
- pentru neuron,fibra musculară şi fibra nervoasă , stimulul este influxul nervos unde variază potenţialul transmembranar iar
excitantul artificial este curentul electric.
- în funcţie de intensitate şi de pragul de excitaţie a structurii deosebim :
- stimuli prag sau subprag (care are întensitate minimă şi răspuns minim)
- supraprag
- excitant maximal (răspuns maxim posibil)
- excitant supramaximal (răspuns maximal urmat de răspuns paradoxal)
Parametrii excitabilităţii
- reobaza este pragul pentru un curent rentangular cu timp de pasaj infinit care are o valoare normală de 1- 8 mA (intensitate
minimă)
- timpul de pasaj al curentului pentru a prodece excitaţia : curentul trebuie să acţioneze un anumit timp numit timp util. Timpul
util este timpul minim de pasaj al unui curent reobazic capabil să declanşeze excitaţia (2-20 milisecunde).
- cromaxia este timpul minim de pasaj al unui curent dublu reobazic capabil să declanşeze excitaţia într-un interval de timp de
0,1-0,6 msec , este un parametru de bază a excitabilităţii.
- bruscheţea este pulsul electric excitant care poate duce la instalarea stării de acomodare,cutentul trebuie să aibă o anumită
bruscheţe. Curentul rentangular realizează bruscheţea maximă.
- un ţesut este mai excitabil cu cât cromaxia este mai mică pentru că scăderea cromaxiei se asociază cu creşterea excitabilităţii 
hipocalcenie,hipertiroidie,hipoglicemie,alcaloză. Scăderea excitabilităţii se asociază cu creşterea cromaxieiacidoză.
FIZIOLOGIA MEMBRANEICELULARE
- membrana este un mozaic fluid conţinând o matrice fosfolipidică formată din două straturi opuse monomoleculare aliniate în
zona lor hidrofobă-apolară,una spre cealaltă,iar cu zona lor hidrofilă orientată spre exterior respectiv spre interior. În acest fluid plutesc
elementele proteice (modelul Singer-Nicolson).
- acest model tridimensional este cel acceptat astăzi şi este alcătuit predominant de fosfolipide la care se adaugă colesterolul şi
glicolipidele.
- fosfolipidele cu acizii graşi nesaturaţi ,având multiple duble legături în poziţia cis,conferă fluiditate, contracarată de colesterol
care la rândul lui asigură stabilitatea mecanică a membranei.
- proteinele membranare sunt plonjate în mixtura fosfolipidică reprezentând jumătate din masa membranară. Sunt de două
categorii:

2
 a) proteine periferice sau extrinseci – care vin în contact fie cu exteriorul fie cu interiorul celulei şi sunt slab ancorate
de matrice,prin forţe electrostatice.
b) proteine transmembranare sau intriseci – ce trăpung membrana intr-una sau ambele zone fiind intim legate de
lipide şi sunt asimetrice atât structural cât şi funcţionale.
- după funcţiile lor proteinele membranare pot fi:
 protein-enzime
 externe (lipoprotein-lipaza) şi interne (adenilat ciclaza)
 proteine canal (pentru apă şi ioni)
 preteine de schimb ionic (antiport)
 proteine pompe ionice
 proteine transportoare
 proteine receptor
 proteine reglator (proteine G)
 proteine de ataşare (integrina) şi de comunicări intercelulare (conexoni)
- proteinele membranare nu sunt fixe ci se pot mişca lateral sau perpendicular (internalizare sau externalizare),se pot ataşa
temporal formând agregate funcţionale complexe.
- receptorul β-energic:
o receptorul catecolaminic  proteina receptor
o proteina G sau reglatoare  proteina reglator
o unitatea catalitică  protein-enzima
Transportul prin membrana biologică:
- celula fiind dependentăde mediul său realizează schimburi bidirecţionale de substanţă şi informaţie prin intermediul
plasmalemei,schimburile de substanţă presupune pe de o parte aport iar pe altă parte eliminare,ceea ce se realizează prin transport
transmembranar.
- membrana biologică este sediul unor activităţi complexe dependente de permeabilitate. Permeabilitatea este strâns legată de
activitatea metabolică a întregii celule şi variază de la un moment la altul pentru aceaşi substanţăîn funcţie de schimbările care survin în
mediul extracelular sau în metabolismul celular,cu alte cuvinte permeabilitatea este selectivă şi dinamică.
- un aspect esenţial al permeabilităţii selective este asimetria adică proprietatea de a lăsa să treacă anumite substanţe numai într-
un singur sens.
- în funcţie de dimensiunile substanţei supuse transportului transmembranar deosebim: micro-transfer (pentru molecule şi
fragmente moleculare mici inclusiv microfagocitoza) şi macrotransfer (pentru macromolecule,fragmente celulare sau celule),endocitoza
,exocitoza şi trasncitoza.
- transportul poate fi pasiv în virtutea gradientului sau activ care este contra gradientului.