Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prefaţă ............................................................................................................................................................1
Capitolul 1 ...................................................................................................................................................27
Capitolul 2 ...................................................................................................................................................89
Capitolul 3 .................................................................................................................................................141
Capitolul 4 .................................................................................................................................................189
CAP IV SUTRA 34 ...................................................................................................................................220
Index termeni folosiţi .................................................................................................................................221
A ................................................................................................................................................................221
B .................................................................................................................................................................230
D ................................................................................................................................................................233
F .................................................................................................................................................................236
G ................................................................................................................................................................236
H ................................................................................................................................................................237
M ................................................................................................................................................................244
N ................................................................................................................................................................247
V ................................................................................................................................................................268
W................................................................................................................................................................272
Y ................................................................................................................................................................273
http://www.unique.ro/yoga_sutras/Capitolul%201.htm
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Prefaţă
= Absorbirea întru totul a adeptului în "eul" său real (în conştiinţa sa pură, fără obiect). În
stadiul respectiv, conştiinţa individuală se topeşte în conştiinţa cosmică, iar "eul" real se topeşte în
fiinţa universală.
1. Abţineri
3. Posturile
4. Respiraţia controlată
5. Retragerea simţurilor
6. Concentrarea
7. Meditaţia
8. Samadhi
Tratează în detaliu cap. 1 şi 2 trecând repede şi în termeni generali peste cap. 3 şi 4. Referitor la
Posturi se spune, pur şi simplu, că este preferabil de a se adopta "o postură în care adeptul se poate
menţine mai multă vreme uşor", iar în privinţa Respiraţiei controlate, este la fel de laconic.
Pentru a-şi putea permite şi tehnici mai avansate, adeptul trebuie să stăpânească perfect
diferitele practici de purificare.
b. înghiţirea unei cantităţi de apă călduţă, atât cât poate încăpea în stomac şi apoi scoaterea ei
din stomac prin vomare.
- YOGA în general pare a fi apărut sub formă de "RAJA YOGA" (=Unirea Supremă cu
Absolutul, cu ajutorul meditaţiei).
- RAJA YOGA a fost treptat înlocuită, acum mai bine de o mie de ani, cu HATHA YOGA (=
Unirea forţată, cu ajutorul tehnicilor fiziologice).
- Simpatizanţii europeni nu cunosc (din pacate) - în privinţa doctrinei pe care ea este bazată -
decât versiuni cenzurate. Astfel, părerea generală în Occident este că HATHA YOGA nu e decât
un sistem de exerciţii de gimnastică, destinat să destindă corpul şi spiritul în vederea facilitării
meditaţiei.
Faţă de europeni, indienii trec sub tăcere faptul că ar exista şi ceva misterios sau ocult în
HATHA YOGA. În realitate toţi adepţii indieni consideră că HATHA YOGA este o cale ce duce şi
la puteri supranaturale. Ei văd în fiecare postură sau exerciţiu o semnificaţie simbolică şi un scop
fiziologic în relaţie cu datele medicinii Ayurvedice, preferând să nu vorbească nimic străinilor
despre aceasta. (Ronald Hutchinson spune: "Nu se poate progresa în domeniul YOGA fără a ajunge
la ceea ce oamenii numesc cu respect <<paranormal>>. Cu YOGA totul pare posibil".
HATHA YOGA PRADIPIKA (Aparent prima lucrare de ansamblu asupra HATHA YOGA-
ei, compusă, se pare, în sec. XII e.n., dar bazată pe o tradiţie mult mai veche)
Bhagavad Gita:
Orice pas făcut pe calea YOGA este un câştig, neexistând riscul niciunui pericol. Şi cel mai mic
progres făcut este o eliberare de teamă".
SHIVA SAMHITA
- Prin aceste exerciţii devine posibilă inversarea peristaltismului şi crearea de efecte de sugere
în tractele digestive şi urinare.
"Prin practicarea acestor exerciţii se permite atingerea unor rezultate la care nu s-ar putea
ajunge prin nici un alt procedeu modern cunoscut de ştiinţă" - (L'Hygične Yoga simplifié -Santa
Cruz Yoga Institute - Bombay 1957).
GHERANDA SAMHITA
-DHOUTIS
Este un exerciţiu foarte secret, ce determină purificarea corpului, suprimă toate bolile şi măreşte
focul gastric.
2. Varisara- dhouti - Se umple gura cu apă până la gât, apoi apa va fi înghiţită încet. Se agită
stomacul şi se forţează apa să iasă prin anus.
Acest procedeu trebuie păstrat foarte secret. El purifică corpul. Practicându-l cu grijă corpul va
deveni luminos (strălucitor).- Este DHOUTI de gradul cel mai înalt. Cel care ajunge să-l practice cu
uşurinţă îşi va purifica corpul de necurăţenia sa făcându-l luminos.
Se apasă nodul ombilicului sau intestinele spre şira spinării de o sută de ori.
4. Bahiskrita-dhouti - Stând în apă până la ombilic, se scoate afară intestinul gros (saktinadi),
se spală cu mâna până ce a fost curăţat de toate deşeurile, apoi se reintroduce în abdomen.
1. Jalabasti - Stând "pe vine" în apă până la ombilic, se aspiră apă prin anus.
- cunoştinţele (şi mai ales cele secrete referitoare la YOGA) au fost totdeauna transmise oral,
prin demonstraţii, de la maestru la discipol. Posibilităţile, nu întotdeauna excepţionale, de a memora,
au determinat raritatea documentelor scrise.
- YOGA a fost timp de milenii o tehnică foarte secretă, care era transmisă numai direct. Ţinută
departe de notabilităţi, ea trecea drept "nerecomandabilă de a fi cunoscută de orice NECHEMAT
(nepregătit moral şi mental)".
Spre deosebire de yoghini, fakirii (la origine magicieni musulmani, deveniţi apoi o castă de
amuzatori publici ce trăiau din cerşit) adoptau, numai ca să uluiască, unele tehnici de YOGA, însă
obiectivul lor rămânea exclusiv comercial; ei nu urmăreau deloc un mod de viaţă divin, superior, şi
nici nu aspirau să atingă o înţelegere mai bună a cosmosului pentru a-l descoperi pe DUMNEZEU -
scopul adevăratului yoghin.
Un yoghin se poate, de exemplu, culca precum un fakir, pe un pat de cuie, dar dacă el ar face
aceasta ar fi numai pentru a demonstra în mod detaşat ignoranţilor şi incredulilor puterea spiritului
asupra materiei.
Datorită dificultăţii sarcinilor (căutarea adevărului), yoghinii s-au ţinut întotdeauna "departe de
societate". Vechile legende vorbesc de oamenii plini de înţelepciune, cu părul lung şi "îmbrăcaţi
numai de vânt" (goi), sau de fiinţele umane înzestrate cu puteri paranormale (SIDDHIS) care îşi
făceau "din cer sălaşul lor" în munţi.
Yogii au avut o influenţă uriaşă, din Orientul apropiat şi până în Extremul Orient. Se spune că
unul din profesorii lui BUDDHA ar fi fost maestru de YOGA. Primul nume de maestru YOGA (şi
magician în acelaşi timp) ce s-a păstrat, a fost cel al lui NAGARJUNA (întâiul mare conducător al
mişcării Mahayana - ramură a budismului). Apoi, în secolul 4 î.e.n., PATANAJALI a scris celebra
sa lucrare Yoga Sutras - primul text pe care se bazează YOGA din era noastră, cu cele 8 etape ale
sale. Acest text a provocat apariţia şi a altor scrieri, fapt ce a antrenat dezvoltarea tehnicilor YOGA.
Apar primele două ramuri: 1. YOGACARA - baza budismului ZEN; 2. TANTRISMUL.
Dezvoltarea tehnicilor YOGA s-a făcut mai ales pe calea TANTRISMULUI, unde există
credinţa că polaritatea din cosmos este existentă şi în corpul uman (cei doi poli fiind situaţi la
extremităţile coloanei vertebrale) în energia numită KUNDALINI (ce poate fi determinată să circule
între aceşti doi poli), şi mai ales în existenţa unor puncte de conexiune între corpul fizic şi corpul
subtil, la nivelul CHAKRAS-urilor şi NADIS-urilor. Nimic pozitiv nu poate exista fără
corespondentul său negativ: nici o fiinţă masculină fără una feminină. De aceea în arta tantrică orice
zeu este reprezentat în unirea sa cu contrapartea sa feminină, numită SHAKTI. Din Tantrism au
decurs tehnicile corporale cunoscute azi în Occident sub numele de HATHA YOGA - sistem
incomparabil pentru întărirea corpului, dar al cărui obiectiv iniţial era acela de a-l determina să
conţină energie KUNDALINI, energie care , la rîndul ei, necontrolată corespunzător, poate avea un
efect vătămător asupra întregului sistem somatic.
Eficacitatea YOGA-ei este dovedită de continuitatea existenţei sale de 3-4 milenii. Deşi pornită
odată cu religiile, scopul suprem al YOGA-ei fiind adevăratul progres uman la cel mai înalt nivel,
scop dovedit în timp ca eficace, a făcut ca YOGA să se menţină cu vigoare intactă, evoluând în timp
ce religiile ce o însoţeau la început, tind să se fosilizeze în jurul învăţăturilor fondatorilor lor.
Studierea aprofundată a YOGA-ei necesită timp şi linişte. Mulţi yogini se retrăgeau în munţi, în
ASHRAM-uri, la adăpost de elevii novici "chela" turbulenţi şi neadaptaţi, pentru care prima
problemă era găsirea unui maestru (ceea ce implica adesea lungi peregrinări prin toată India, şi deci
şi îndepărtarea celor insuficient de entuziaşti sau de tenace pentru a suporta formarea dată cu multă
zgârcenie de maeştri).
De atunci datează anumite accesorii de YOGA folosite de "chela"- de exemplu: o curea de piele
ce-i ajuta să se instaleze într-o postură nouă; o cârje ce-i ajuta să-şi controleze respiraţia, prin
apăsarea pe nervii situaţi sub încheietura mâinii.
Chiar când "chela" îşi găsea GURU-l, acesta-l punea la grele încercări, îndepărtându-l apoi,
dacă-l găsea nedemn.
Astfel, maestrul yogi din Tibet MILAREPA (cca anii 1000 e.n.) a ordonat unui "chela" să-i
construiască singur o casă cu 10 etaje pentru ca acest "chela" să scape de KARMA nocivă acumulată
în el în timpul unei perioade anterioare, când respectivul "chela" fusese magician.
Sistemul presărat cu greutăţi, în găsirea unui GURU şi în acceptarea de către acesta, s-a
menţinut până în secolul 19 când s-au produs influenţe reciproce între Orient şi Occident, în urma
cărora unii mari maeştrii YOGA au început să caute să-şi facă cunoscute învăţăturile şi să atragă
atenţia lumii asupra acestora.
Astfel, către sfârşitul sec. 19, marele filosof yogi RAMAKRISHNA, şi-a trimis un discipol, pe
VIVEKANANDA să facă cunoscută YOGA în America, unde a produs un mare efect, dar fiind
indian, părea supect anumitor persoane, ca sursă de informaţie. Alt mare yogi, YOGANANDA, a
fondat prin anii 1920 în America "Confreria Realizării de Sine", care există şi astăzi. În India, SRI
AUROBINDO GHOSE a scris nenumărate lucrări despre YOGA ca mod de viaţă. Alt yogi, SAI
BABA, s-a străduit în scrierile sale să atragă atenţia lumii asupra necesităţii unei schimbări.
ASHRAM-ul lui SIVANANDA se află la Rishikesh, din "Societatea de Viaţă Divină" creată de
el ieşind un mare număr de profesori (internaţionali) de YOGA.
Deşi poate avea un efect imens asupra întregii societăţi, YOGA suferă datorită faptului că este
foarte dificil, dacă nu imposibil, de a fi studiată în mod obiectiv din exterior.
Pentru a-i înţelege efectele extraordinare trebuie să fie experimentată, altfel nu veţi putea crede
în ea.
Primii Occidentali ce au izbutit s-o studieze din interior, practicând-o temeinic înainte de a
scrie despre ea, au fost: Sir JOHN WOODROFFE (pseudonim ARTHUR AVALON)- judecător la
Inalta Curte, care a scris "The Serpent Power", tratând despre tehnica KUNDALINI; EVANS-
WENTZ - profesor la Universitatea din Oxford. El a trăit 12 ani în Tibet, a devenit yogi. A scris
numeroase cărţi, printre care celebra "Tibetan Book of the Dead", ce descrie diverse tehnici pentru a
ajunge la o conştiinţă transcendentală, fără a recurge la droguri. Menţionăm aici că ulterior, Dr. TIM
LEARY s-a servit de cartea lui EVANS-WENTZ pentru a analiza stările de superconştiinţă atinse
prin utilizarea L.S.D. De notat că yogi n-au recomandat niciodată utilizarea de droguri în acest scop,
socotindu-le inutile, dacă nu nefaste. Cei doi occidentali au oferit europenilor toate garanţiile
ştiinţifice posibile, astfel că abia după publicarea lucrărilor lor YOGA a fost luată în serios în tot
Occidentul, începând a fi studiată cu mijloacele ştiinţifice actuale. Astfel, rezultatele de laborator au
dovedit posibilitatea:
4- contrabalansării efectelor de stress şi creerii unui efect benefic asupra chimiei somatice prin
tehnica de TM a yogi-lor (MAHARISHI MAHESH - Anchetă efectuată la California University -
USA. Aici s-a putut demonstra şi cu mijloacele tehnice moderne că tehnicile de meditaţie au un
efect pozitiv şi benefic asupra chimiei corpului).
Până recent, YOGA era rezervată numai unei elite în măsură să se izoleze de viaţa profană timp
de ani de zile. Sistematizată în formă scrisă, ea a putut pătrunde în viaţa cotidiană din Occident,
aducându-şi binefacerile şi unor persoane care nu-i pot consacra decât o mică parte din timpul lor.
YOGA (atât în general cât şi în particularitatea anumitor practici) se învaţă mai bine prin
demonstraţie decât prin lectură.
1.- cei treji (cei care au luat cunoştinţă de semnificaţiile profunde ale existenţei)
2.- cei adormiţi (cei ce nu sunt conştienţi decât de viaţa cotidiană; somnambuli ce nu se gândesc
decât la plăcerea imediată şi care-şi petrec timpul agitându-se pentru a şi-o procura.
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
INTRODUCERE
Doi pandits [învăţaţi (în textele tradiţionale Orientale)] au intrat în ashram pentru a participa
la satsang (discuţie filosofică). Era o seară răcoroasă şi pe pajişte era aşternută o rogojină mare.
Pandits-i (învăţaţii) erau primii ajunşi şi s-au aşezat direct pe rogojină în faţa locului guru-lui.
Curând au venit şi alţi oameni şi satsang-ul (discuţie filosofică) a început.
Iniţial a fost vorba despre asanas, pranayama şi alte tehnici yoga dar după un timp pandits-i
(învăţaţii) s-au adresat guru-ului: "Noi am venit aici să discutăm lucruri mai importante; am venit să
te întrebăm despre implicaţiile filosofice ale lui samadhi după doctrina lui Patanjali". Dezbaterea a
început. Un pandit (învăţat) a insistat: "Asamprajnata samadhi e cu siguranţă aceeaşi cu nirbija
samadhi". Celălalt l-a contrazis: "Nu, nu, te înşeli... ele sunt diferite". Fiecare a început să citeze din
diferite scripturi pentru a-şi demonstra afirmaţia şi curând au ajuns la o dispută furioasă.
Guru-l n-a putut scoate o vorbă aşa că a rămas tăcut. Nu a mai fost atent la cearta celor doi până
ce, la un moment dat, unul s-a întors către el şi l-a întrebat: "Tu ce crezi?... este samprajnata diferit
de nirbija samadhi, sau nu?". Dar înainte ca guru-l să poată răspunde, tot el a continuat: "Cărţile pe
care le-am citit spun că acestea două sunt cu totul diferite". Guru-l a rămas tăcut şi pandits-i
(învăţaţii) şi-au continuat disputa. După un timp au început să ţipe unul la altul şi aproape că au
ajuns la bătaie.
Discuţia aprinsă a durat cam jumătate de oră când, deodată, o vacă mare şi grasă ce trecea
întâmplător pe acolo s-a aşezat pe rogojină ca şi când ar fi fost la ea acasă. Toţi cei prezenţi erau
amuzaţi de venirea noului vizitator... cu excepţia celor doi pandits (învăţaţi) care erau atât de prinşi
de discuţia lor încât nici n-au observat-o. Oamenii au făcut loc şi vaca s-a aşezat tăcută în spatele
celor doi. Vaca părea sincer interesată de discuţia lor, contemplând în modul cel mai serios fiecare
cuvânt spus de cei doi.
Deodată, vaca a mugit: "M-u-u-u-u-u-u-u-u-u", arătându-şi astfel aprobarea. Cei doi pandits
(învăţaţi) au sărit în sus cu groază. Pentru prima dată în jumătate de oră nu-şi mai găseau cuvintele.
Toată lumea a râs, iar vaca s-a ridicat şi a plecat, probabil pentru a căuta alt satsang (discuţie
filosofică) interesant în altă parte.
Vaca spusese cele mai înţelepte cuvinte din respectivul satsang (discuţie filosofică). Fără să
ştie, sau poate tocmai pentru că ştia, ea a spus tuturor, chiar şi pandits-ilor (învăţaţi) că YOGA
SUTRAS a lui Patanjali nu a fost scrisă pentru a servi la dezbateri intelectuale şi speculaţii. Ea a
fost scrisă pentru a explica procesele şi metodele practice de elevare a conştiinţei, de dobândire a
înţelepciunii profunde, de explorare a potenţialelor minţii şi, eventual, de a trece dincolo de minte.
Textul este orientat în primul rând spre practică; el nu are intenţia de a fi un exerciţiu intelectual
despre samadhi (extaz total). Cu siguranţă că Patanjali însuşi ar fi zâmbit dacă ar fi auzit cuvintele
înţelepte ale vacii.
Multe versuri (aforisme) se referă la lucruri care sunt dincolo de sfera experienţei obişnuite a
vieţii şi a înţelegerii umane. Acest lucru nu s-a făcut pentru a da naştere la înţelegere intelectuală
numai; el s-a făcut pentru ca un sadhaka (aspirant la spiritualitate) care practică Yoga lui Patanjali,
sau orice alt sistem YOGA, să-şi dezvolte progresiv introspecţia şi înţelegerea aspectelor cele mai
profunde ale fiinţei sale. El va înţelege gradat versurile (aforismele) criptice ale lui Patanjali prin
prisma propriei sale experienţe. Aforismele îi indică dacă se află pe direcţia cea bună sau nu,
ajutându-l de asemenea să meargă mai departe. Aforismele nu pot fi înţelese niciodată la nivel
intelectual şi nici n-au fost scrise în acest scop şi în acest mod. Ele au fost scrise pentru a servi drept
hartă, ele sunt un ghid pentru călătoria de la nivelele obişnuite ale conştiinţei la cele superioare,
ducând în cele din urmă la eliberare. Textul arată calea spre libertate perfectă prin practică yoghină
susţinută.
Tot ceea ce este necesar de spus este conţinut în versurile lui Patanjali şi în comentariu. Scopul
acestei introduceri este:
1. De a da informaţiile de bază
3. De a sublinia unele lucruri pe care trebuie să le remarci, lucruri pe care le-ar putea omite
datorită extremei conciziuni şi simplităţi a versurilor (aforismelor).
Structura textului
YOGA SUTRAS este o scriere secretă sacră care numără 196 sutras (versuri) scrise de
înţeleptul Patanjali. În traducere textul s-ar putea numi "Versuri despre yoga" dar, de fapt, cuvântul
"sutra" înseamnă "fir". Acest cuvânt implică faptul că cele scrise constituie un gând care se
continuă, prin diferitele idei conexe, precum mărgelele pe o aţă, formând o filosofie completă.
Scrierea mai este numită YOGA DARSHANA ceea ce se traduce prin "Filosofia yoga", dar
de fapt cuvântul "darshana" are un înţeles mult mai adânc. Literal, el înseamnă "a vedea". El este
derivat din cuvântul "drish" = "a vedea", şi e legat de "drashta" = "cel care vede". Darshana este
procesul de "a vedea".
Prin urmare, yoga darshana înseamnă "un proces de a vedea prin yoga", dar asta nu înseamnă
a vedea cu ochii şi nici cu alte simţuri din lumea exterioară. Înseamnă a percepe ceva dincolo de
simţuri şi dincolo de minte. Este un proces de a vedea cu ochii şi cu alte simţuri închise, şi cu mintea
complet controlată. Yoga darshana este o metodă de percepţie superioară... este un mod de "a
vedea invizibilul" sau "de a vedea cu pătrundere spirituală interioară".
Scrierea e privită ca fiind cel mai precis şi ştiinţific text despre yoga care a fost scris vreodată.
Ea este împărţită în patru capitole, după cum urmează:
- practica şi detaşarea
- AUM
- obstacolele progresului
- cunoscătorul şi cunoscutul
- asana (poziţie)
3. Vibhuti Pada (capitol despre puterile psihice) cuprinzând 56 de versuri. Se ocupă de următoarele
subiecte:
- dharana (concentrare)
- dhyana (meditaţie)
- samadhi (superconştiinţă)
- puterile psihice
4. Kaivalya Pada (capitol despre izolare) cuprinzând 34 de versuri. Discută următoarele subiecte:
- cauza individualităţii
- teoria percepţiei
Toate versurile (aforismele) sunt în secvenţă metodică; fiecare îşi are locul lui pentru un scop
bine definit. Patanjali trece de la un aforism la altul, de la o topică (sau subiect) la alta cu o logică
perfectă.
Fiecare cuvânt sanskrit are un înţeles exact în contextul scrierii. Multe cuvinte tehnice sunt
definite chiar în text. Acest lucru minimizează înţelegerea greşită şi confuzia care pot apărea datorită
schimbării înţelesului unor cuvinte de-a lungul timpului. Multe cuvinte n-au echivalent exact în
limba română; câteodată, două sau mai multe cuvinte sanscrite au acelaşi înţeles literal în româneşte,
dar au implicaţii cu totul diferite în contextul practicii yoga. Traducerea a depăşit aceste probleme,
păstrând totuşi înţelesul şi cursivitatea.
Textul este o capodoperă de conciziune şi claritate. Patanjali a eliminat toate cuvintele inutile
din mai multe motive:
2. pentru a permite aforismelor să fie obiect al meditaţiei; prea multe cuvinte duc la confuzie;
Cu toate că sunt extrem de scurte, versurile conţin esenţa sistemului YOGA al lui Patanjali de
la început şi până la sfârşit, deoarece ele conţin maximum de informaţie în minimum de cuvinte.
Definiţie
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Patanjali şi-a numit sistemul "YOGA". El nu i-a dat vreo denumire specifică pentru a-l
deosebi de alte căi yoghine. Totuşi, încă de pe vremea lui Patanjali, metoda lui a fost numită
Patanjali Yoga (Yoga lui Patanjali).
Patanjali Yoga e identificată amplu ca fiind aceeaşi cu Raja Yoga (calea regală Yoga). Totuşi,
noi preferăm să definim Patanjali Yoga ca fiind un sistem specific în vasta varietate a tehnicilor
Raja Yoga. Conform cu definiţia noastră, Raja Yoga include următoarele sisteme:
2. Kriya Yoga
3. Mantra Yoga
5. Patanjali Yoga
Raja Yoga (incluzând Patanjali Yoga) este ştiinţa minţii. În loc de a explora lumea exterioară
ca orice altă ştiinţă, Raja Yoga se ocupă cu explorarea lumii interioare şi cu eliberarea puterilor şi
cunoaşterii conţinută în ea. Este ştiinţa disciplinei mentale şi include diferite metode de a focaliza
mintea. Însuşi Patanjali îşi defineşte metoda ca fiind: "eliminarea fluctuaţiilor mentale". Preferăm
să numim mintea "piscul vizibil al purei conştiinţe", ceea ce cuprinde conştientul, subconştientul şi
inconştientul (sau superconştientul). Prin urmare, noi traducem definiţia lui Patanjali după cum
urmează: "Yoga este controlul şabloanelor conştiinţei".
Patanjali Yoga este acel sistem care constă din cele opt stadii: yama, nyama, asana,
pranayama, pratyahara, dharana, dhyana şi samadhi. De aceea ea se mai numeşte ashtanga
yoga (yoga celor opt stadii).
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
O tradiţie spune că Hiranyagarbha (Brahma) a fost cel care a formulat pentru prima dată
Yoga Sutras. E posibil, dar de dragul simplicităţii putem spune că el le-a formulat prin intermediul
unui om numit Patanjali.
Unii experţi spun că Patanjali a trăit în secolul IV e.n.; alţii spun că el a trăit prin anul 400
î.e.n., iar alţii, că el ar fi existat acum 5000 de ani. O dată larg acceptată, deşi nesigură, este anul 400
î.e.n. Această dată e estimată prin diferite metode. Una din aceste metode este compararea
practicilor şi filosofiei Yoga sutras-urilor cu acelea conţinute în alte texte cum ar fi Upanishadele
timpurii şi scripturile Samkhya şi Buddhiste. Necazul cel mare este că textele vechi nu pot fi datate
corect. Mai mult, e dificil de spus într-adevăr cine a influenţat pe celălalt şi care text a fost primul şi
încă, o scriptură nu fixează deloc data apariţiei unui sistem filosofic; scriptura poate fi scrisă cu sute
de ani după formularea, dezvoltarea şi proliferarea unei filosofii specifice.
Un om numit Patanjali se pare că a mai scris încă două texte despre gramatica sanskrită şi
despre medicină, numite MAHABHASHYA şi CHARAKAPRATISANSKRITA. Nu se ştie sigur
dacă este acelaşi Patanjali care a scris Yoga Sutras. Dacă da, atunci se poate ca Yoga Sutras să fi
fost scrise cam în vremea lui Buddha şi a marelui gramatician Panini... adică prin anul 500 î.e.n.
Baza Yoga sutras-urilor constă cu siguranţă în filosofia Samkhya, care se spune că a fost formulată
de rishi (înţelept) Kapila. Acest sistem a existat înainte de apariţia buddhismului. Însuşi Buddha a
studiat Samkhya la un ashram numit Alarkalam, în căutarea lui după iluminare. Samkhya era o
filosofie foarte populară în acel timp în India. Sistemul Samkhya se dispensează de toate teoriile
despre Dumnezeu; el susţine că existenţa sau non-existenţa lui Dumnezeu este irelevantă pentru
sadhana (practica spirituală) personală. Buddha a spus acelaşi lucru. El nu a propovăduit nici
credinţa şi nici necredinţa în Dumnezeu. În această privinţă, influenţa filosofiei Samkhya asupra
doctrinei lui Buddha se vede clar. Patanjali, pe de altă parte, are o părere diferită atât faţă de
Samkhya cât şi faţă de buddhism. Referitor la acest lucru el introduce conceptul de Dumnezeu, dar
o face foarte inteligent, pentru a ajuta sadhana (practica spirituală) acelora care sunt înclinaţi spre
bhakti yoga. Totuşi, nici una din aceste informaţii nu fixează data la care a fost scrisă Yoga Sutras.
Unii spun că Patanjali a fost influenţat de Jaini, alţii spun că el a influenţat pe Jaini. Unii spun
că buddhismul e bazat în parte pe Yoga sutras, în timp ce alţii spun că Patanjali s-a bazat mult pe
buddhism când a scris Yoga sutras. Probabil că toţi au dreptate, deoarece nici un sistem n-a apărut
izolat. Fiecare sistem a fost şi continuă să fie influenţat de cele anterioare şi de cele contemporane.
Oricine care cunoaşte câte ceva din buddhism va observa strânsa asemănare între învăţăturile
buddhiste şi acelea ale lui Patanjali, în special la regulile de bază yama şi niyama şi în conceptele
filosofice de bază, dar dacă Yoga sutras au fost scrise înainte sau după Buddha nu se ştie precis.
Influenţa Yoga sutras-lor poate fi observată clar în textele buddhiste târzii, cum ar fi Vishuddhi
Marga, dar nici aceasta nu fixează data Yoga sutras-urilor.
E interesant de notat că Patanjali nu citează în mod direct şi nu se referă la nici un alt text.
Acest lucru ar putea sugera că sutras-urile au fost formulate înaintea multora din binecunoscutele
scripturi şi sisteme religioase din India. Pe de altă parte, limbajul folosit în Yoga sutras e ulterior
celui folosit în timpul lui Buddha. Acest lucru se pare că fixează în mod concludent data la care a
fost scrisă ca fiind în jurul anului 400 î.e.n., dar din nou apar alţi factori care trebuie consideraţi.
Limbajul Yoga sutras-urilor poate fi acela folosit în vremea când acestea au fost copiate după
manuscrisul original, care s-a pierdut, sau Yoga sutras-urile poate că existau mult timp înainte ca
ele să fie puse pe hârtie. Data rămâne nesigură.
Părerea noastră este că toate tehnicile de Raja Yoga au existat cu mult înainte de Patanjali,
chiar dacă numai în formă embrionară în subconştientul colectiv. Yoga sutras sunt probabil o
compilare a unor aforisme anterioare care au fost transmise oral de la guru la discipol. Geniul cuiva
numit Patanjali a sintetizat acest sistem într-un tot comprehensiv.
Nu suntem interesaţi în mod deosebit de identitatea sau data la care a trăit Patanjali, deoarece
el e numai un intermediar al înţelepciunii fără vârstă care este moştenirea întregii omeniri. Nu are
importanţă capitală dacă numele lui a fost Patanjali sau Buddha, Singh sau Smith; dacă a fost
indian, chinez sau arborigen. Nu contează nici măcar când a fost scris textul, deoarece el conţine
înţelepciune care e veşnică şi care nu aparţine unei anumite zone geografice. Ea e aplicabilă tuturor
vârstelor şi tuturor naţiunilor, indiferent de origine. Important este conţinutul şi aplicarea Yoga
sutras-urilor.
Comentatori
Mulţi comentatori au scris despre înţelesul ascuns în versurile Yoga Sutras. Cei mai cunoscuţi
sunt:
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Patanjali dă o mare varietate de tehnici care armonizează treptat mintea şi induce gradat o
percepţie din ce în ce mai subtilă. Totuşi, calea principală a lui Patanjali e conţinută în opt stadii
fundamentale. Primele cinci sunt:
Aceste prime cinci stadii sunt stadiile exoterice sau bahiranga (extern) ale practicii Yoga. Ele
pregătesc progresiv corpul-minte pentru ultimele stadii:
6. Dharana (concentrare)
7. Dhyana (meditaţie)
Aceste ultime trei stadii sunt stadiile esoterice, sau antaranga (intern), ale practicii Yoga.
Primele cinci stadii neagă conştiinţa, în timp ce ultimele trei o dilată. Stadiile avansate pot fi
practicate numai după ce se stăpânesc perfect stadiile preparatorii. Stadiile până la Pratyahara
(retragerea simţurilor) îndepărtează gradat distracţiile externe, în timp ce practicile de la Dharana
(concentrare) în jos distrug gândurile care deranjează şi manifestările psihice, astfel încât mintea
încetează să funcţioneze. IDA (lumea internă) e echilibrată de PINGALA (lumea externă) astfel
încât SUSHUMNA (transcendentalul) începe să funcţioneze în SAMADHI (superconştiinţă sau
extaz).
Cele opt stadii armonizează progresiv cele cinci koshas (învelişuri) ale omului: annamaya
(fizic); Pranamaya (pranic sau bioplasmatic); manomaya (mental); vijnanamaya (intuitiv);
anandamaya (divin). Scopul final este de a transcende limitările acestor învelişuri. Mişcarea este de
la grosier la subtil. Vom considera acum pe scurt cele opt stadii.
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Yamas-urile constau din cinci aspecte: ahimsa (starea de non-violenţă faţă de orice, fie om
animal sau altceva); brahmacharya (control sexual sau continenţă); asteya (onestitate);
aparigraha (non-posesiune). Niyamas-urile sunt de asemenea cinci la număr: saucha (curăţenie);
santosha (mulţumire); tapas (austeritate); svadhyaya (studiul spiritual individual) şi ishwara
pranidhana (supunerea faţă de voinţa cosmică şi consacrarea acţiunilor). Yamas-urile sunt
destinate să armonizeze interacţiunile sociale şi Niyamas-urile sunt destinate să armonizeze
simţurile interioare. Ambele, yamas-urile şi niyamas-urile, au drept scop de a reduce fricţiunile
între acţiunile exterioare ale omului şi atitudinile interioare ale lui. Există o relaţie mutuală: mintea
stimulează acţiunile exterioare şi acţiunile exterioare stimulează mintea. Dacă acţiunile exterioare nu
sunt armonioase, atunci mintea va fi deranjată. Învers, o minte deranjată tinde să producă acte
dizarmonioase. Acesta e un cerc vicios, în care tulburarea interioară duce la tulburarea exterioară şi
invers. Yamas-urile şi Niyamas-urile tind să rupă acest cerc vicios şi prin urmare să calmeze mintea
prin acţiuni înţelepte şi atitudini înţelepte faţă de sine, faţă de viaţă şi faţă de mediul înconjurător.
Cu toate că yamas-urile şi niyamas-urile constau numai din zece imperative, ele cuprind o
marjă întinsă a activităţii umane. Ele abordează problema tulburării mentale din punct de vedere
extern, periferic, dar aceasta constituie startul către schimbări mai profunde care pot lua naştere din
explorarea mai profundă a minţii. Regulile nu sunt uşor de aplicat, dar chiar şi o aplicare
aproximativă va duce la o pace mentală considerabilă. Aplicarea perfectă vine numai odată cu
realizarea de sine.
E definită de Patanjali ca fiind stabilă şi confortabilă. Teoretic ea poate include multe dintre
asanas-urile din Hatha-Yoga, dar practic ea include numai câteva posturi de meditaţie, cum ar fi
padmasana, siddhasana etc. În Patanjali-yoga scopul unei asana este de a echilibra diferitele
impulsuri nervoase, sentimente de durere sau plăcere, căldură şi frig şi toate celelalte senzaţii opuse.
PRANAYAMA (controlul prana-ei sau al suflului)
E practicată pentru a concentra forţele prana-ice ale structurii umane. Acest lucru duce la
control şi focalizare mentală.
DHARANA (concentrare)
Înseamnă concentrare a minţii. Este pasul dinaintea meditaţiei şi se ocupă cu fixarea conştiinţei
asupra unui obiect, excluzându-le pe toate celelalte. Dacă starea de pratyahara (retragerea
simţurilor) a fost dobândită, atunci toate distracţiile exterioare ar trebui să dispară, dar totuşi mintea
e încă plină de divagaţii sau flecăreală interioară care ia forma amintirilor şi a anticipărilor viitorului.
Mintea gândeşte şi încearcă să retrăiască experienţele trecute plăcute, e obsedată de experienţe
neplăcute, sau face planuri şi se teme pentru viitor.
Se pot folosi diferite metode pentru a induce focalizarea mentală. Religiile în general încearcă
să o facă prin intermediul ritualurilor, a slujbelor bisericeşti, puja (adorare), cânturi, kirtan,
rugăciuni ş.a.m.d. Patanjali-Yoga foloseşte un simbol psihic ca punct focar pentru concentrarea
interioară. Acesta poate fi guru-l (învăţător spiritual) personal, o zeitate, o mantra (cuvânt care se
repetă), o întrebare; poate fi aproape orice, chiar şi un deget de la mână. Trebuie să fie ceva care
atrage în mod spontan atenţia şi trebuie ales în conformitate cu natura inerentă a minţii şi
personalităţii fiinţei, simbolul psihic, proiectat în faţa ochilor închişi, trebuie să fie atât de covârşitor
încât întreaga fiinţă să fie focalizată asupra lui. Trebuie să existe atracţie spontană, altfel psihicul
rămâne împrăştiat.
Dharana (concentrare) cere practică regulată şi persistentă. Gradat se vor percepe aspecte din
ce în ce mai adânci ale obiectului concentrării; natura sa arhetipală va începe să se reveleze.
Practicantul va intra în mod spontan în dhyana (meditaţie).
DHYANA (meditaţie)
Este numai o extensie a lui dharana (conentrare). Ea survine atunci când practicantul e capabil
să menţină un flux neted, continuu al concentrării asupra simbolului intern o perioadă adecvată de
timp. Mintea devine un mulaj al simbolului psihic. Fluxul de conştiinţă e adesea comparat cu
scurgerea continuă a uleiului. În cele din urmă acest lucru duce la eliminarea dualităţii; văzătorul,
văzutul şi vederea fuzionează în ceva unic şi fiinţa intră în starea de samadhi (superconştiinţă).
Patanjali enumeră diferite nivele de samadhi, dar o definiţie bună este următoarea:
"Atunci când cele cinci simţuri împreună cu mintea se odihnesc, când chiar şi intelectul a
încetat să funcţioneze atunci, spun întelepţii, este atinsă starea supremă".
Aceasta este starea în care lipsesc complet atât modificările externe cât şi cele interne ale
minţii; tot ceea ce rămâne este conştiinţa.
"Când intelectul, uimit de cuvintele auzite din scripturi, stă nemişcat în samadhi, atunci vei
obţine realizarea de sine".
Yoga Sutras sunt bine cunoscute, şi totuşi, cele opt etape constituie tehnici cu adevărat avansate
şi extrem de puternice pentru aceia care şi-au eliminat majoritatea problemelor şi conflictelor
mentale. Ele nu sunt destinate oamenilor obişnuiţi. Chiar la început se spune: "Acum, prin urmare,
urmează instrucţiuni complete cu privire la yoga". Cuvintele "Acum, prin urmare" înseamnă că
practicantul va fi în stare să practice cele opt etape numai după minuţioase şi îndelungi pregătiri.
Yoga Sutras sunt o continuare a unor texte anterioare şi a unor învăţături fundamentale. În Hatha
Yoga Pradipika se spune:
"Plecăciuni lui SHIVA, cel care a predat Hatha Yoga ca pe o scară ce permite urcuşul pe
culmile Raja Yoga-i). Din cauza confuziei şi prejudecăţilor majoritatea oamenilor sunt incapabili să
practice Raja Yoga; de milă Swatmarama descrie Hatha Yoga ca o torţă care îndepărtează
ignoranţa".
"Hatha Yoga, sub forma asanas-urilor (poziţii), a pranayama-ei (controlul suflului) şi a altor
practici, trebuie stăpânită perfect, până ce practicantul e gata pentru Raja Yoga".
Fără această pregătire, practicantul nu va reuşi cu adevărat în Raja sau Patanajali Yoga.
De ce sunt cele opt etape avansate? Un motiv este că ele cer oamenilor să-şi restrângă gândurile
şi pentru majoritatea oamenilor care au mintea tulburată acest lucru va face mai mult rău decât bine.
Numai atunci când fluctuaţiile minţii sunt mici se pot restrânge gândurile. Omul poate cu uşurinţă să
distrugă gândacii de bucătărie care ameninţă curăţenia unei grădini, dar e mult mai dificil să
îmblânzeşti un elefant sălbatic. Nu este deloc de dorit suprimarea gândurilor haotice care există în
mintea unei persoane obişnuite.
Regulile fundamentale Yama (cod social şi moral) şi Niyama (cod personal) sunt de asemenea
foarte dificile pentru omul obişnuit. Aceste reguli sunt pentru aceia care şi-au epuizat o mare parte
din turbulenţa mentală şi dorinţe. De exemplu, dacă majoritatea oamenilor, în loc să practice
continenţa sub forma brahmacharya-ei, încearcă să practice castitatea totală, atunci ei vor deveni
nevrozaţi; Ea poate fi practicată, ca abstinenţă deplină, numai de oameni care şi-au consumat cea
mai mare parte a dorinţelor şi şi-au purificat deja mintea.
Cele opt etape superioare ale sistemului Patanjali Yoga sunt destinate aspiranţilor avansaţi şi
NU sunt pentru începători. Înainte de toate, omul trebuie să-şi purifice mintea prin Karma Yoga,
Hatha Yoga, Bhakti Yoga şi tehnici generale de meditaţie care cer mai mult participarea conştiinţei
decât concentrare. De asemenea, omul poate practica unele tehnici afiliate celor sugerate în text.
Aceste metode îl vor pregăti pentru practica celor opt etape şi pentru întâlnirea cu guru-l (învăţător
spiritual) care-l poate învăţa personal.
Calea YOGA formulată de Patanjali nu e îngrădită de practica numai a celor opt stadii. Ea este
un sistem integral care conţine multe alte practici yoga. Patanjali enumeră şi sugerează o mare
varietate de tehnici care ajută la armonizarea minţii şi a vieţii; totuşi, explicaţiile sale şi descrierea
tehnicilor sunt foarte scurte şi neclare, ca să nu spunem mai mult. Este foarte uşor de scăpat
semnificaţia profundă a afirmaţiilor lui Patanjali fără îndrumarea expertă a unui maestru şi guru
(învăţător spiritual). Guru (învăţător spiritual), cu intima sa cunoaştere şi experienţă personală
yoghină, scoate clar în evidenţă implicaţiile ascunse în multe versuri obscure. De exemplu, versurile
I: 32-39 descriu baza majorităţii tehnicilor meditative, incluzând Yoga Nidra, Antar Mauna,
Khechari Mudra, Trataka etc. Mantra sau Japa Yoga e descrisă clar în versurile I: 27-29.
Comentariul explică clar şi scoate în evidenţă aceste înţelesuri ascunse.
JNANA YOGA pentru cei cu natură intuitivă. El recomandă reflecţie şi investigaţie asupra
adevăratului înţeles al lui AUM (aforismele I:27-29 - şi explică de asemenea o mare parte din
filosofia Samkhya (aforismele II:20-28 etc.) ca un mijloc de realizare de sine. El spune de asemenea
în mod clar că toate cunoştinţele mentale sunt limitate.
RAJA sau PATANJALI YOGA pentru cei cu o voinţă puternică; aceasta este tema întregii
scrieri.
KARMA YOGA pentru cei care sunt activi prin natură nu e menţionată în mod specific, dar ea
e conţinută implicit în multe aforisme. De exemplu, Yamas-urile (cod social şi moral) şi Niyamas-
urile (cod personal) implică practica Karma Yoga-i în acţiunile şi îndatoririle zilnice. De asemenea,
Karma Yoga este implicit înţeleasă în aforismele sale despre Bhakti Yoga.
Patanjali ştia că succesul în Bhakti Yoga duce în mod automat la succes în Raja Yoga; Jnana
Yoga duce la perfecţiune în Raja Yoga, şi aşa mai departe. El ştia că o persoană angajată pe calea
Raja Yoga trebuie să-şi integreze întreaga sa fiinţă. Ingustimea mentală şi egoismul trebuie
îndepărtate prin orice metodă disponibilă. Toate funcţiile negative şi limitate ale minţii trebuie
distruse. El a spus:
Această afirmaţie include toate căile şi tehnicile Yoga. Nici una nu e exclusă. Toate duc la
succes în Yoga.
Procesele şi practicile yoga se ocupă de viyoga (practica yoga), separând purusha (conştiinţa)
de prakriti (natură), văzătorul de văzut; adică, separând conştiinţa de identificarea cu vehiculul
minte-corp. Această separare şi diferenţă între conştiinţă şi minte-corp poate fi înţeleasă numai prin
experienţă personală. Nici vorbăria şi nici cititul nu vor convinge pe cineva de adevărul şi realitatea
acestei diferenţe ci numai experienţa personală. Această experienţă va transforma profund viaţa
practicantului; îi va da o bază pe care să îşi reaşeze viaţa şi fiinţa. El va vedea atunci o nouă
dimensiune, nebănuită până atunci, a fiinţei lui. Procesul yoga are drept scop de a aduce această
separare între văzător şi văzut; ceea ce duce la yoga - uniune, ca punct culminant. La început
purusha (conştiinţa) şi prakriti (natura) trebuie separate şi apoi, după ce acest lucru s-a realizat, ele
sunt văzute ca formând acelaşi lucru. Astfel, viyoga (practica yoga) duce la yoga la un nivel
superior.
Altă explicaţie a aceluiaşi lucru este că pura conştiinţă (purusha) e trasă în jos spre nivele
inferioare ale conştiinţei prin identificarea greşită cu mintea-corp (prakriti). Scopul yoga-i este de a
elibera purusha (conştiinţa) de încătuşările limitatoare ale lui prakriti (natura). Inţeleptul
Satyananda defineşte yoga astfel:
"(O metodă) prin care conştiinţa e deconectată de minte şi de lumea manifestată. Yoga (uniune)
rezultă de aici".
Experienţa prin trăire directă a diferenţei dintre pura conştiinţă şi minte-corp, şi separarea lor,
duce la realizarea că toate lucrurile fac parte din Unic. Toate căile yoga şi tehnicile respective
folosesc acest proces de îndepărtare a limitărilor minţii şi corpului astfel încât jnana (cunoaşterea
transcendentală) să poată străluci în toată gloria sa. Perfecţiunea minţii duce la iluminarea spontană a
purei conştiinţe.
Natura minţii
Psihologia modernă are tendinţa să privească mintea ca fiind sursa cunoaşterii şi a conştiinţei.
Patanjali afirmă clar punctul de vedere yoghin atunci când spune că mintea nu poate fi sursa
conştiinţei deoarece ea (mintea) poate fi percepută de asemenea ca un obiect (aforismul IV: 19).
Mintea NU se autoiluminează. Ştiinţa modernă tinde să privească atât mintea cât şi conştiinţa ca
fiind expresii şi manifestări ale materiei. Yoga, pe de altă parte, spune că materia este forma grosieră
de manifestare a minţii; materia e controlată de minte, şi nu mintea de materie. Lumea materială pe
care o vedem în jurul nostru este o expresie a aspectelor mentale subtile ale existenţei.
În afară de aceste două diferenţe fundamentale, yoga şi gândirea modernă concordă în multe
privinţe referitor la minte.
Conform cu psihologia lui Jung, mintea poate fi clasificată în trei dimensiuni diferite:
Conştient, Subconştient şi Superconştient. Acestea pot fi legate de terminologia yoghină după cum
urmează:
- memorie individuală
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Aceste tărâmuri conţin aspectele instinctive, intelectuale, psihice şi intuitive ale omului. Scopul
sistemului Patanjali-yoga este de a explora aceste sfere mentale astfel încât ele să devină cunoscute.
Ţelul este de a pleca de la conştient la subconştient şi de la subconştient la superconştient.
Puţini oameni înţeleg sau apreciază, chiar vag, incredibila adâncime a minţii. Nici un sistem
psihologic modern n-a încercat să-i definească conţinutul; cu toate acestea, Vhyasa, unul din cei mai
profunzi comentatori al Yoga sutras-urilor, care se pare că a trăit acum două mii de ani, a împărţit şi
clasificat mintea subconştientă şi cea superconştientă în şapte aspecte. Acestea sunt:
2. Samskaras care îl fac pe om să acţioneze într-un anumit fel. Aceste amintiri pot fi prenatale,
determinând acţiuni, boli, talente şi aşa mai departe. Acesta este aspectul ereditar al omului.
3. Date latente neexprimate şi amintiri al evenimentelor trecute, Acestea sunt ascunse şi stocate
în inconştientul colectiv, dincolo de limitările normale ale conştiinţei individuale.
6. Fluctuaţii mentale înnăscute. Mintea, prin însăşi natura sa, are tendinţa să se schimbe odată
cu ritmurile cosmice.
Toate secretele universului sunt în minte. Ea conţine toate cunoştinţele care au existat, există şi
vor exista în viitor. Ea are straturi succesive de exprimare, de la cel mai subtil la cel mai grosier.
Scopul sistemului Patanjali-yoga este de a îndepărta progresiv restricţiile existente şi voalurile
minţii individuale, de a explora şi scoate la lumină potenţialul său inerent şi de a transforma gradat
mintea individuală într-un instrument şi o reflexie a minţii cosmice, din care este o parte. Scopul
sistemului Patanjali-yoga şi a tuturor celorlalte căi yoga este de a evolua şi de a sări în prăpastia
non-minţii... superconştiinţa.
Puterile psihice sunt numite siddhis în sanskrită. Ele includ telepatie, clarauz, clarviziune,
premoniţie şi o paletă vastă de alte puteri mai puţin cunoscute. Ele se manifestă prin intermediul
tărâmurilor super-individuale ale minţii. Ele apar în superconştient unde fiecare persoană, fiecare
minte individuală şi fiecare lucru e legat în mod intim şi inefabil de toate celelalte. Ele se pot
manifesta în trecut, în viitor şi chiar în tărâmurile de dincolo de spaţiu-timp. Cu toate acestea,
indiferent cât de minunate ar părea, ele sunt doar expresii interne ale minţii.
În ultimii ani, experimente ştiinţifice efectuate în Rusia şi în alte părţi au măsurat diferite
fenomene psihice cu ajutorul instrumentelor, dar aceste experimente nu sunt cu adevărat necesare,
deoarece fiecare le va descoperi personal pe calea yoga.
Multe din versurile textului Yoga-sutras descriu o mare varietate de siddhis (puteri psihice sau
supranormale) cunoscute şi mai puţin cunoscute. Totuşi textul atrage în mod clar atenţia că
practicantul nu trebuie să aspire la ele sau să le folosească în scopuri degradante. Ele pot fi
periculoase, atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi, dacă sunt folosite în scopuri egoiste. Scopul
sistemului yoga NU este de a dezvolta aceste siddhis (puteri supranormale), ci de a aduce realizarea
naturii veritabile a fiinţei. Siddhis-urile constituie numai un decor trecător care va veni cu siguranţă
de îndată ce mintea va deveni focalizată şi purificată. Faţă de ele trebuie să fim perfect detaşaţi.
Pe calea yoghină tentaţiile devin din ce în ce mai subtile, pe măsură ce progresăm. Este dificil
să rezişti tentaţiei de a folosi puterile psihice, şi dacă nu rezişti vei regresa şi vei plăti un preţ mare
pentru aceasta. Toţi marii sfinţi, yoghini etc. vorbesc despre bătălia lor împotriva tentaţiilor, inclusiv
Buddha şi Isus. Din fericire, aceste siddhis (puteri supranormale) apar rareori la indivizi egoişti;
dacă ar apare, ele ar produce un haos total în minte şi în tărâmurile mult mai subtile ale psihicului.
Deci, nu practicaţi yoga ca să obţineţi siddhis (puteri supranormale); în primul rând satisfaceţi-vă
dorinţele în planul fizic, armonizaţi-vă fiinţa şi căutaţi să realizaţi o stare de echilibru interior şi pace.
Când veţi citi textul şi comentariul veţi vedea metoda folosită pentru a aborda problemele
minţii. Iată câteva exemple:
Patanjali a enumerat pe scurt tehnicile de bază pe care psihiatria modernă le aplică în terapie.
Acestea sunt date în aforismele I: 32-29. Versul 32 sugerează cultivarea interesului intens pentru un
lucru unic - acesta poate fi un hobby sau o muncă şi constituie terapia ocupaţională. Versul 33
sugerează cultivarea atitudinilor pozitive faţă de alţii - aceasta implică un grad de autosugestie, care
poate fi împărtăşit de psihiatru pacientului său. Versul 34 sugerează controlul respiraţiei. Relaţia
între tulburarea mentală şi respiraţia neregulată e binecunoscută; respiraţia profundă poate fi folosită
pentru a induce liniştea mentală. Aforismele 35 şi 36 propun concentrarea asupra unui singur simţ.
Acest lucru poate include terapia prin muzică, masajul etc., şi poate aduce repede calmarea minţii.
Versul 37 sugerează meditaţia asupra unei persoane care a atins înalte stări de conştiinţă. Acesta
poate fi un yoghin sau guru-l (învăţătorul spiritual) personal, dar se poate aplica de asemenea la un
psihiatru; de fapt, majoritatea terapiilor sunt total dependente de încrederea pe care o are pacientul în
terapeut. Fără acest sentiment de încredere tratamentul nu poate reuşi. Aforismul 38 sugerează
terapia prin vis, care aproape constituie baza unor sisteme psihiatrice moderne. În final versul 39
recomandă meditaţie; psihiatria modernă a început în ultimul timp să înţeleagă semnificaţia unei
astfel de terapii. Toate aceste metode ajută la purificarea minţii şi ajută amintirile (Samskaras) să
iasă la suprafaţă şi să fie distruse.
Simptomele tulburărilor mentale sunt de asemenea enumerate în versul I: 31; acestea sunt bolile
propriu-zise, depresiune, nervozitatea şi respiraţia grea şi neregulată.
Nefericirea e problema universală a omenirii. În câteva versuri scurte dar profunde, Patanjali
defineşte cauza nefericirii umane precum şi terapia ei; el a explicat ceea ce mii de cărţi, filosofii şi
sisteme psihologice au încercat să facă fără succes. El sintetizează întreaga situaţie în câteva cuvinte,
fără să se piardă în vorbărie prolixă şi detalii. Deoarece aceste versuri sunt atât de explicite,
cuprinzătoare şi logice, le vom discuta pe scurt aici, cu toate că ele sunt explicate pe larg în
comentariu. Pentru a scoate în evidenţă unele lucruri, am modificat puţin traducerea. În primul rând,
Patanjali spune:
"Tensiunile fundamentale ale minţii (care aduc nefericire) sunt ignorarea adevărului, egoismul,
ataşamentul, aversiunea şi frica de moarte".
Acest vers sintetizează întreaga cauză a nefericirii. Următoareale aforisme definesc implicaţiile
tensiunilor fundamentale:
"Ignorarea realităţii e tensiunea-rădăcină de la care apar toate celelalte tensiuni; tensiunile pot fi
latente, atenuate, conflictuale sau manifestate".
Patanjali explică faptul că motivul de bază al nefericirii, conştiente sau nu, este ignoranţa
veritabilei naturi proprii. Până ce fiinţa nu-şi cunoaşte natura sa proprie, vor exista totdeauna
tensiuni şi nefericiri, într-o formă sau alta.
1. Latente (prasupta) - înrădăcinate adânc în mintea subconştientă şi neconştientizate încă. Ele vor
apare pe măsură ce percepţia va deveni mai profundă prin practica yoga.
3. Conflictuale (vichchhinna) - tensiuni care aduc nevroze, fobii, depresiuni etc. Yoga va dizolva
în cele din urmă aceste tensiuni, permiţându-vă să vă armonizaţi acţiunile.
4. Manifestate (udara) - tensiuni conştiente care pot fi recunoscute clar în activitatea zilnică.
Aceste tensiuni acoperă toată paleta de la cele mai grosiere până la cele mai subtile. Ce este
însă această tensiune de bază numită ignoranţă? Patanjali explică în aforismul următor:
"Ignoranţa poate fi definită prin faptul de a privi drept nepieritor ceea ce este efemer, drept pur
ceea ce este impur, drept fericire ceea ce este nefericire, drept sine ceea ce este non-sine". (vezi II:5)
Ignoranţa este necunoaşterea swarupa-ei (naturii veritabile a fiinţei). Aceasta este cauza
profundă a nefericirii. Ignoranţa este progresiv dispersată prin lumina înţelegerii care vine de la
practica regulată şi perseverentă yoga. De fapt, mintea însăşi este o sursă de ignoranţă, deoarece ea
lucrează pe principiul separării şi diferenţelor. Ignoranţa este treptat dizolvată prin pătrunderea
naturii minţii şi, eventual, trecerea dincolo de minte. Mintea este aceea care realizează falsa
identificare a constiinţei cu mintea-corp. Când viyoga (separarea) conştiinţei de minte-corp este
realizată, atunci fiinţa se îndreaptă spre distrugerea ignoranţei sale fundamentale şi deci a tuturor
celorlalte cauze ale nefericirii.
(vezi II:6)
Oamenii se identifică în mod fals cu mintea-corp; acest lucru produce un puternic simţ al
individualităţii. Fiecare încearcă să-şi impună propria voinţă asupra altora în scopuri egoiste. El
caută plăcerea personală cu orice preţ. Preţul este în general frustrarea şi nefericirea, deoarece ego-ul
nu poate fi niciodată satisfăcut.
(vezi II:7,8)
Aceste plăceri şi neplăceri duc la frica de moarte, deoarece fiinţa doreşte să-şi continue status-
quo-ul de plăcere şi individualitate. Patanjali spune:
"Frica de moarte este o forţă inerentă şi dominantă în toate fiinţele, chiar şi la cele foarte
învăţate".
Acest lanţ de cauze ale tensiunilor şi nefericirii este foarte raţional. Ignoranţa duce la egoism;
egoismul duce la plăceri şi neplăceri şi acestea duc la frica de moarte. Indepărtarea ignoranţei şi a
tuturor celorlalte tensiuni duce la fericirea perfectă. Cum se face acest lucru?
"Aceste cauze de nefericire pot fi anihilate prin resorbţia lor în sursa care le-a produs şi prin
îndepărtarea stărilor mentale asociate, prin meditaţie".
Astfel, tensiunile pot fi îndepărtate prin explorarea minţii cu ajutorul tehnicilor meditative.
Patanjali a scris o comoară de cunoaştere condensată în câteva sute de versuri. Din punctul
nostru de vedere, ea trebuie să fie cartea de referinţă pentru toţi psihiatrii. Ea trebuie să fie "Biblia"
psihologiei şi psihiatriei. Acesta este respectul nostru pentru această capodoperă a înţelepciunii
practice.
Patanjali, sau cine a scris Yoga Sutras, a fost un spirit superior. El a fost mai ştiinţific decât
toţi oamenii de ştiinţă; mai logic decât toţi logicienii. El a făcut economie strictă şi drastică de
cuvinte. El a evitat repetiţia. Uneori structura frazei sale este incompletă, cu toate acestea fiecare
cuvânt conţine o comoară de informaţie şi semnificaţie, câteodată evidentă, dar de cele mai multe ori
ascunsă. Este foarte uşor de omis sau de înţeles greşit implicaţiile din spatele versurilor. Inţelesurile
criptice pot fi revelate numai de un maestru; mai mult, versurile trebuie explicate în termeni pe care
omul modern să-i poată înţelege.
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Cap. I, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34,
35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51
Capitolul 1
SAMADHIPADA
CAP I SUTRA 1
Atha yoganushasanam
Atha = acum prin urmare; yoga = (cu privire la) yoga; anushasanam = instrucţiuni complete
Acum prin urmare instrucţiuni complete cu privire la YOGA.
Atha: vom face o pauză şi vom încerca să aflăm de ce autorul a folosit cuvântul "atha". El ar fi
putut să spună "atra yoganushasanam", care înseamnă: "aici sunt instrucţiuni despre yoga", dar el a
folosit cuvântul "atha". "Atha" înseamnă "acum prin urmare", ceea ce înseamnă că aceste
instrucţiuni despre yoga sunt continuarea unor alte instrucţiuni anterioare. Cuvântul "atha" e folosit
aici pentru a sublinia faptul că instrucţiunile cu privire la yoga sunt date aspirantului după ce acesta
s-a purificat prin karma-yoga (formă de yoga) şi după ce şi-a unificat tendinţele mentale prin
bhakti yoga (formă de yoga). Prin aceasta se spune că acele instrucţiuni despre yoga care urmează,
vor deveni inteligibile şi palpabile numai acelora ale căror inimi sunt pure şi ale căror minţi sunt
liniştite, altfel ele nu vor fi inteligibile. Aceia care au mintea impură şi tendinţe schimbătoare nu vor
fi capabili să practice ceea ce se spune în această shastra. Prin urmare, cuvântul atha a fost folosit
pentru a sublinia necesitatea reuşitei prealabile în karma yoga, bhakti yoga şi alte sisteme
pregătitoare.
Anushasanam: De fapt cuvântul este shasanam, anu fiind un prefix pentru a sublinia
completitudinea. Shasan este un cuvânt care înseamnă a da reguli, comenzi, ordine, instrucţiuni.
Cuvântul shastra s-a dezvoltat din cuvântul shasan. Shastra literal nu înseamnă scriptură. Shastra
înseamnă un proces de instruire şi de precepte. Din acelaşi cuvânt a evoluat cuvântul Ishwara, care
înseamnă stăpânitor, guvernator, comandant, şi care este folosit pentru a-l desemna pe Dumnezeu.
Deci veţi înţelege că anushasanam înseamnă instrucţiuni. Poate că aţi citit alte comentarii la
Yoga Sutras în care cuvântul anushasanam e tradus prin redeclarare, expunere, explicare. Dacă
analizaţi însă cuvântul cu atenţie, veţi ajunge la concluzia că această traducere este total incorectă.
Ea nu este deloc în conformitate cu textul, deoarece yoga-sutras sunt în ele însele atât de simple, de
concise, de scurte, încât ele nu pot constitui nici o explicaţie, nici o expunere; ele nu pot fi decât
instrucţiuni. Yoga e asta; aşa se practică; acestea sunt stările minţii; aşa trebuie experimentat; acesta
este locul lui Dumnezeu în yoga - şi alte asemenea, constituie subiectul acestei cărţi. Desigur, există
expuneri, note scurte, explicaţii, comentarii, critici etc. despre yoga, scrise de mari cărturari cum ar
fi Vhyasa, Bhoja, Vigyan, Bhikshu şi alţii. Deci, în cele din urmă, putem considera cuvântul
anushasanam ca însemnând instrucţiuni complete.
CAP I SUTRA 2
Sutra aceasta este compusă din patru cuvinte - yogas, chitta, vritti, nirodhah. Nu vom explica
cuvântul yoga acum, deoarece după citirea celor 195 de sutras îl vom înţelege mai bine.
Chitta este derivat din ideea fundamentală de chit, care înseamnă a vedea, a fi conştient de, a-şi
da seama. Prin urmare, chitta înseamnă conştiinţa individuală, care include conştientul,
subconştientul şi superconştientul. Totalitatea acestor trei e simbolizată prin cuvântul chitta. Chitta
are accepţiune diferită în Vedanta, dar aici chitta reprezintă totalitatea conştiinţei individuale
compusă din trei stadii - conştiinţa simţurilor sau conştiinţa obiectivă, manas-conştiinţa subiectivă
sau astrală şi superconştientul, sau starea de potenţialitate adormită. Aceste trei stări ale conştiinţei
pure sunt desemnate în această sutra prin cuvântul chitta.
În Mandukya Upanishad cele patru stări sau dimensiuni ale conştiinţei sunt tratate într-o
formă foarte lucidă. Dacă citiţi un comentariu la această Upanishada, structura conştiinţei dvs. vă
va deveni clară. În această sutra, chitta reprezintă toate cele patru dimensiuni ale conştiinţei, dar
este un simbol al celor trei dimensiuni ale ei. Aceste trei dimensiuni ale conştiinţei se numesc chitta,
iar a patra se numeşte atman.
Pe scurt, putem spune că atman (sinele) plus chitta (conştiinţa) este jivatman, conştiinţa
individuală; atman minus chitta este conştiinţa supremă (a patra dimensiune); jivatman (conştiinţa
individuală) minus chitta (conştiinţa) este atman (sinele). Aceasta este doar o explicaţie indirectă a
cuvântului.
Expresia nirodha înseamnă aparent un proces de blocare sau estompare lentă şi gradată, dar nu
trebuie să însemne un act de blocare a substratului fundamental al conştiinţei. De fapt din această
sutra e clar că acesta este un act de blocare a formelor pe care le ia conştiinţa, şi nu a conştiinţei.
Fiind un practicant yoga, veţi fi, fără îndoială, de acord cu această exprimare a sutra-ei, şi anume că
formele pe care le ia conştiinţa sunt blocate în starea de meditaţie. Un pic mai târziu în acest capitol
veţi învăţa mai multe despre structura fundamentală, natura, acţiunile şi reacţiunile lui chitta, dar în
această sutra se sugerează că o stare diferită şi fundamentală a conştiinţei se poate obţine prin
blocarea fluxului mental al conştiinţei.
Dacă analizaţi toate aceste stări în care conştiinţa individuală se manifestă în moduri diferite, în
forme şi dimensiuni diferite, veţi realiza că procesul vrittis-urilor e diferit de conştiinţă şi că acest
flux de vrittis(modificări mentale) poate fi blocat şi că fiinţa poate transcende limitările conştiinţei
sau, mai curând, că poate pune capăt acestui flux de vrittis(modificări mentale) care revine veşnic.
Aceasta ne duce la concluzia că există un proces definit, aparte şi nelegat de tot ceea ce e legat
de corpul fizic, minte, simţuri şi prana (energie bio-plasmatică), şi că această conştinţă este aceea
care se modifică continuu dintr-o stare în alta. Acest proces este conştiinţa, o stare de constantă şi
neîntreruptă atenţie.
Existenţa conştiinţei din noi nu este legată de corp; ea poate fi în corp şi în acelaşi timp ea poate
fi şi în afara lui, sau fără el. Aceasta e conştiinţa care trebuie blocată. Nu gândurile obişnuite sunt
acelea care trebuie suprimate. Aceste gânduri sunt o nimica toată, doar o scăpărare a conştiinţei
noastre. Se pare că există o arie fantastică a conştiinţei, inimaginabilă, dincolo de acest corp, cu acest
corp, dar câteodată fără acest corp, şi aceasta este infinită. Noi o numim ananta - nesfârşită, infinită.
Deci, prin anumite practici pe care le vom învăţa în capitolul următor, se poate produce, şi se va
produce un eveniment în care acest proces invizibil al conştiinţei poate fi blocat.
Să înţelegem bine acest lucru. Fluxul conştiinţei la care ne referim nu este acela al minţii şi al
gândurilor, nu este fluxul sentimentelor, pasiunilor şi dorinţelor, nu este acumularea emoţiilor şi
experienţelor, ci cuvântul chitta înseamnă conştiinţa luată ca întreg, înăuntrul şi în afara corpului, cu
şi fără corp. Pe scurt, conştiinţa este ca un fir ce leagă multe vieţi şi încarnări. Prin urmare, cuvântul
nirodha nu înseamnă blocarea gândurilor, dorinţelor, ambiţiilor, pasiunilor ş.a.m.d., ci înseamnă
actul sau actele de blocare a proceselor conştiinţei responsabile de ciclul reîncarnărilor.
Vritti Vritta înseamnă cer şi vritti înseamnă circular. Când aruncaţi o piatră în apă, mişcările
apei sunt circulare. Analog, conştiinţa îşi are formele ei circulare; acestea nu sunt nici orizontale,
nici perpendiculare, ci circulare, mişcându-se circular. Prin urmare, atitudinile lui chitta, modurile
minţii, sunt numite chitta vritti.
Nirodhah vine de la rădăcina rodha, care înseamnă un act de blocare. Există multe cuvinte
derivate de aici - rodha, avarodha, nirodha, virodha. Avarodha este obstrucţie, nirodha este
blocare, virodha este opoziţie. Deci, ideea de blocare e clarificată. Reîntorcându-ne la punctul iniţial
- ce este yoga? Sutra spune că yoga este blocarea formelor care apar în toate dimensiunile
conştiinţei. Ea nu este numai retragerea din experienţa zilnică, ci este punerea la o parte a viziunilor
pe care le avem în meditaţie profundă sau în samadhi. Când expresiile conştiinţei individuale, care
apar în diferitele planuri, sunt depăşite, atunci apare starea de yoga.
Toate funcţiile corpului, minţii şi lumii sunt dependente de interacţiunea celor trei gunas
(însuşiri fundamentale). Multe s-au scris despre gunas, dar nicăieri nu sunt mai bine explicate ca în
filosofia Samkhya. Natura cosmică are în natura sa un caracter întreit; în acest sens fiecare acţiune,
gând sau eveniment sunt create datorită interacţiunii celor trei gunas.
Mintea de asemenea este mult influenţată de interacţiunea lor. Când predomină sattva guna,
mintea rămâne liniştită, vrittis-urile (modificări mentale) rămân concentrate şi nimic nu poate cauza
tulburare. Când predomină tamas, atunci nimic pe lume nu vă poate face să fiţi activ, spiritual sau
fericit; mintea va fi totdeauna greoaie, inertă şi tensionată. Acesta este efectul lui tamas asupra
conştiinţei.
Când tamas predomină, dominând celelalte două gunas, mintea intră într-o stare de
inactivitate. Rezultă o gândire greoaie; uneori aceasta încetează să se mai manifeste. Când această
stare se accentuează, non-activitatea mentală devine acută, manifestându-se într-o stare de nevroză
profundă. Aceasta este starea minţii numită moodha.
Starea vikshipta este o stare oscilatorie a minţii. În această stare, conştiinţa individuală
oscilează între stabilitate şi distracţie. Aceasta este condiţia obişnuită a tuturor aspiranţilor spirituali
când se aşează să facă puja, meditaţie, concentrare sau antar mauna (linişte lăuntrică). Aceasta este
starea minţii unui bun student care, cu toate că îşi dă silinţa, e supus la instabilitate, datorită
interacţiunii gunas-urilor. Când fluxul concentrării, născut din sattva, e întrerupt de instabilitate
născută din rajas, se spune că avem starea conştiinţei numită vikshipta.
În această stare de conştiinţă apar viziuni şi percepţii subtile ale misterioaselor energii interne.
Aspirantul este foarte senzitiv şi uneori e supus la capricii. Il veţi vedea meditând ore întregi şi apoi,
deodată, lăsând totul baltă pentru câteva zile. Acest stadiu este foarte important; aici începe yoga.
Aici cele trei gunas au libertate completă de exprimare individuală.
Când sattva se exprimă liber, apare unitatea gândirii. Când rajas predomină, mintea este
împrăştiată. Când tamas apare în joc dispare atât unitatea gândirii cât şi împrăştierea; există numai
estompare şi inactivitate.
Este foarte important pentru un aspirant spiritual să analizeze predominanţa celor trei gunas
(însuşiri fundamentale) şi să descopere care guna domină la un moment dat. Sunt rare momentele
când toate cele trei gunas sunt în echilibru. Totdeauna o guna domină peste celelalte două şi
guvernează, chiar dacă celelalte gunas au şanse egale de manifestare. De exemplu, când rajas e la
putere există tot timpul o contra-balansare a celorlalte gunas, rezultând o stare de concentrare
alternată cu una de împrăştiere. Prin urmare, fiinţa trebuie să realizeze care guna este la putere la un
moment dat şi ce contra-balansări au loc. Dacă există mai multă împrăştiere şi mai puţină
concentrare, atunci este rajas. Dacă există mai puţină concentrare şi mai puţină împrăştiere dar mai
multă somnolenţă, înseamnă că predomină tamas. Dacă este mai multă concentrare şi mai puţină
împrăştiere şi somnolenţă, înseamnă că predomină sattva.
Dacă sunteţi conduşi de forţa rajas guna-ei în timpul meditaţiei sau în viaţă în general, în aşa
fel încât sunteţi incapabili să vă concentraţi asupra unui subiect datorită tulburărilor mentale,
samskaras (tendinţe mentale), dorinţe, probleme de viaţă şi deprimări, trebuie să încetaţi să luptaţi
cu voi înşivă şi să folosiţi toate acele practici care reduc elementul rajas chiar din rădăcina vieţii.
Astfel de practici sunt, de exemplu, Bhakti şi Japa Yoga.
Karma Yoga trebuie practicată; de asemenea trebuie făcută şi munca fizică. Aceasta nu pentru
că aveţi nevoie de ea, ci pentru că este o necesitate a vieţii voastre spirituale.
Să presupunem că aţi descoperit că rajas guna este foarte puternică în timpul meditaţiei şi
drept rezultat sunteţi incapabili să vă concentraţi mintea asupra unui obiect, iar când vă duceţi la
culcare mintea începe să o ia razna, gândind la vrute şi nevrute; nu o puteţi controla. Ce trebuie să
faceţi? Trebuie să folosiţi tehnicile prin care se reduce rajas guna şi vă amintim că acestea sunt
Bhakti şi Japa Yoga.
Uneori vă daţi seama că sattva guna este puternică, cu toate că si celelalte gunas operează de
asemenea una după cealaltă. Desigur, sattva guna nu trebuie eliminată. Ea trebuie întărită, deoarece
sattva este dezirabilă. Tamas guna este indezirabilă şi ea trebuie redusă. Rajas guna este de
asemenea indezirabilă şi trebuie de asemenea redusă. Predominanţa tamas şi rajas gunas trebuie
redusă, dar sattva guna trebuie întărită prin diferite metode, enunţate în textele yoghine. Trebuie să
vă gândiţi bine care din tehnici vi se potriveşte pentru a vă întări sattva guna - poate dharana
(concentrare), poate satsang-ul (frecventarea înţelepţilor), poate studierea cărţilor, poate dieta
corespunzătoare.
Fiecare aspirant spiritual trebuie să analizeze, nu 24 de ore, ci măcar un timp suficient, influenţa
celor trei gunas. Deci, dacă vă daţi seama că timp de o lună întreagă mintea a fost concentrată şi
numai uneori au existat stări de zăpăceală, aceasta este starea oscilatorie a minţii sau vikshipta. Să
zicem acum că, de exemplu, starea voastră e nestabilă. Nu vă daţi seama exact cum, dar o simţiţi.
Care guna este mai puternică? Dacă tamas guna este mai puternică, veţi avea tendinţa să regresaţi;
sadhana (practica spirituală) voastră se va reduce. Dacă predomină sattva, concentrarea va fi uşoară
şi veţi putea să intraţi cu uşurinţă în meditaţie. Astfel, în general, nu aveţi decât să vă urmăriţi starea
din meditaţie şi conform acesteia să luaţi măsurile care se impun.
Se spune că yoga începe atunci când s-a ajuns la starea minţii numită vikshipta. Cele două stări
anterioare, kshipta (starea minţii în care predomină rajas guna) şi moodha (starea minţii în care
predomină tamas guna), sunt neyoghine. Ele constituie ceea ce numim stările lumeşti (obişnuite)
ale minţii. Starea moodha e departe de orice concept yoghin.
Acum am ajuns la ekagrata. Ekagrata înseamnă focalizare, şi în această focalizare rajas guna
şi tamas guna sunt absente; Numai sattva guna există. Când mintea atinge starea de focalizare,
atunci rajas şi tamas sunt ambele absente; numai sattva predomină. Următoarea stare spre care se
tinde după atingerea acesteia este nirodha, încetarea completă a activităţii mentale. În această din
urmă stare nu funcţionează nici sattva, nici rajas, nici tamas. Aceasta este o stare a minţii numită
trigunatita, cea de dincolo de cele trei gunas, când conştiinţa e complet eliberată de limitările celor
trei gunas. Când conştiinţa voastră individuală e eliberată de limitările celor trei gunas şi când ea stă
singură, fără sentimente de prietenie sau alianţă faţă de aceste trei gunas, ea a atins starea numită
nirodha.
Aceasta este comparaţia dintre trezirea lui kundalini şi terminologia yoghină asa cum s-a
detaliat aici.
CAP I SUTRA 3
Tada = atunci; drastuh = văzător; swarupe = natura proprie esenţială; avasthanam = stabilire.
În starea de YOGA, sau cu alte cuvinte atunci când VRITTIS-urile sunt blocate,
văzătorul (DRASHTA, SAU PURUSHA) e stabilit (locuieşte sau se odihneşte în el însuşi sau în
propria sa natură esenţială (SVARUPA).
Realizarea de sine poate avea loc numai când chitta-vrittis (modificările minţii) îşi încetează
complet activitatea, când mintea, sau chitta, nu mai e afectată de jocul celor trei gunas (însuşiri
fundamentale) şi de sentimentele nestatornice, şi când nu mai există sentimentul de identificare cu
lumea obiectivă. Noi nu suntem capabili să cunoaştem sau să înţelegem starea kaivalya (realizarea
de sine), sau să înţelegem stările elevate de conştiinţă care apar în samadhi, cu înţelegerea noastră
foarte limitată. Realizarea vine dinăuntrul nostru şi nu poate fi înţeleasă de nivelul actual de
conştiinţă, îmbibat cum este de plăceri şi neplăceri, false crezuri, concepţii eronate, falsă gândire şi
aşa mai departe, care constituie schema noastră de gândire şi care este legată de asmita, principiul
eu-lui.
Puritatea minţii, completul control al simţurilor, lipsa de dorinţe şi aşa mai departe, sunt toate
necesare înainte ca omul să atingă scopul sistemului yoga, care este kaivalya - realizarea de sine.
Cuvântul avasthanam indică reîntoarcerea la stadiul originar, şi acest lucru va fi discutat în
capitolul al patrulea.
CAP I SUTRA 4
Vritti sarupyamitaratra
În afara stării de YOGA are loc identificarea lui PURUSHA sau DRASHTA cu
modificările (VRITTIS) lui CHITTA.
Suntem toţi obişnuiţi cu acest fel de identificare greşită. Când urmărim un film sau o piesă de
teatru, avem tendinţa să ne identificăm cu ceea ce se vede şi trăim intens experienţele vizionate,
participând emoţional la ele. Cu toate că actorii interpretează numai un rol, noi tindem să ne
identificăm cu ei, uitând că suntem numai spectatori la ceea ce se întâmplă În acelaşi fel, purusha
este numai o conştiinţă martor, dar ea şi-a "uitat" natura sa veritabilă, identificându-se cu chitta
(mintea, conştiinţa individuală) şi cu transformările ei în aşa măsură încât îi este foarte greu să se
elibereze de această eroare.
Ştiinţa YOGA, aşa cum este prezentată de Patanjali, recomandă diferite tehnici aplicabile
diferitelor caractere individuale, care au drept scop de a aduce mintea (sau chitta) într-o stare de
nirodha (blocare). În această stare purusha (Sinele Suprem) devine conştient de natura sa
veritabilă.
CAP I SUTRA 5
Vrittayah = modificări ale minţii; panchatayyah = de cinci feluri; klishta = dureros, lit. greu,
dificil; aklishtah = nedureros.
Modificările fundamentale ale minţii (VRITTIS) sunt de cinci feluri; ele pot fi
dureroase, neplăcute sau impure (KLISHTA), sau nedureroase, plăcute sau pure
(AKLISHTA).
Această sutra este o combinaţie de patru cuvinte. Cuvântul vritti v-a devenit cunoscut, dar cu
toate acestea el mai necesită o explicaţie amănunţită şi de la această sutra începe explicaţia detaliată
a lui vritti. Sutra spune că vrittis-urile minţii sunt de cinci feluri, sau de cinci tipuri. Modificările
sunt de cinci tipuri şi aceste cinci tipuri de modificări sunt ori dureroase ori nedureroase. Aceasta
înseamnă că modificările minţii sunt zece toate; cinci din acestea sunt dureroase şi cinci sunt
nedureroase. Acest lucru necesită o lămurire. Mintea vede o floare; cu ajutorul ochilor ea sesizează
forma florii, şi-i place floarea. Aceasta este numită aklishta, plăcut. Apoi mintea vede un corp în
descompunere al unui câine mort peste care a trecut un autovehicul. Mintea priveşte prin intermediul
ochilor şi asimilează percepţia, dar nu o agreează. Aceasta este numită klishta, sau dureroasă. Deci,
modificările particulare ale minţii în cazul florii au fost nedureroase sau plăcute. În cazul câinelui
mort, au fost dureroase sau klishta. Modificarea este la fel: percepţia se face prin ochi, dar vederea
este de două feluri - klishta (dureroase) şi aklishta (nedureroase).
În acelaşi fel, mintea are, sau suferă, în general, modificări de cinci feluri. Ce sunt aceste cinci
vrittis? Le vom discuta în următoarele sutras, dar înainte de a face aceasta trebuie să înţelegem bine
ce a vrut să spună Patanjali. Este vorba de manifestarea minţii în diferite planuri sau sfere de viaţă,
cum ar fi: priviţi un copac, un om sau un peisaj. O faceţi prin intermediul ochilor, dar ea este în
realitate una din manifestările minţii voastre. Ascultaţi o melodie sau o povestire. Aceasta este de
asemenea una din modificările minţii. Inchideţi ochii şi vă gândiţi la trecut, la prezent sau la viitor, la
relaţiile voastre, la prieteni sau duşmani. Aceasta este una din modificările minţii, una din formaţiile
minţii, unul din şabloanele minţii. Când sunteţi îngrijorat, anxios sau plin de mânie, invidie, gelozie,
compasiune, iubire pentru oameni, iubire pentru Dumnezeu, acestea sunt de asemeni şabloane ale
minţii, şi aceste modificări particulare sunt numite vritti.
Conform sistemului yoga, fiecare dimensiune paralelă a cunoaşterii, fiecare fel de gând şi
fiecare plan de conştiinţă este un vritti al minţii. În yoga, chiar şi somnul este considerat a fi una din
condiţiile minţii. Acesta este o stare mentală, o condiţie mentală. Visul este de asemenea o condiţie
mentală. În mod asemănător, îndoiala, iluzia, greşelile de gândire - cum ar fi confundarea unei
rădăcini cu un şarpe - toate acestea sunt de asemenea stări ale lui chitta (minte), sau vrittis
(modificări mentale).
În sanskrită şi mai ales în textele yoghine şi în textele filosofiei Vedanta cuvântul vritti apare
iar şi iar. Este un termen atât de ambiguu încât uneori filosofii şi gânditorii n-au fost în stare să-l
explice în mod adecvat. În secolul XVII a trăit un mare cărturar al cărui nume era Goudapadacharya.
El a scris un comentariu detaliat la o mică Upanishada, şi anume Mandukya Upanishad. În
comentariul său, marele cărturar scrie: "Cuvântul (VRITTI) se pare că nu înseamnă altceva decât
una din formele modificărilor mentale pe care le suferă conştiinţa supremă".
Intreg cosmosul, nu numai Pământul, poate fi dintr-un anumit punct de vedere ireal; el poate că
este numai o expresie a gândirii mentale, a gândirii Fiinţei Supreme, o forţă cosmică gânditoare.
Deci când folosim termenul modificare mentală înţelegem diferitele şabloane sau personalităţi ale
minţii, diferitele stadii, sfere sau dimensiuni paralele ale personalităţii.
Intr-o piesă de teatru, acelaşi om poate apărea pe scenă ca cerşetor, ca rege, ca tâlhar, ca
sannyasin ((în India) fiinţă umană care renunţă total la lume pentru a trăi în totală detaşare şi care se
consacră realizării eliberării spirituale), ca bărbat sau femeie, şi aşa mai departe. În acelaşi fel, există
o singură conştiinţă care se manifestă în om sub forma stării de veghe, a visului, a somnului, a
gândirii, a plăcerii sau neplăcerii. Este o conştiinţă unică, care se pare că joacă diferite roluri, acestea
fiind diferitele vrittis-uri (modificări mentale).
CAP I SUTRA 6
Cele cinci modificări fundamentale (VRITTIS) ale minţii sunt: cunoaşterea corectă
(PRAMANA), cunoaşterea non-discriminativă incorectă sau falsă (VIPARYAYA sau
AVIDYA), imaginaţia sau fantezia (VIKALPA), somnul (NIDRA) şi memoria (SMRITI).
În ultimele trei sutras am vorbit despre cuvântul vritti. Pentru un aspirant yoga este important
să înţeleagă corect acest cuvânt. După mult timp de gândire veţi realiza că scopul final în yoga nu
este altul decât distrugerea totală a şabloanelor manifestării conştiinţei. Se poate lua exemplul
următor: diferiţi idoli (sau şabloane ale formei) pot fi făcuţi din lut, dar când sunt distruşi ei devin
din nou lut. În mod asemănător, fierarul face diferite ornamente din fier care sunt cunoscute prin
diferite nume şi forme, dar atunci când sunt distruse, amestecate, ele devin din nou fier. La fel,
diferite lucruri şi structuri iau naştere din minte fiind numite în mod diferit în decursul proceselor
cosmice ale naturii. Mintea sau conştiinţa trebuie dezgolită de toate formele ei astfel încât conştiinţa
să rămână fără nume şi fără formă, ceea ce constituie scopul ultim în yoga.
Yoga nu se ocupă numai cu stingerea lumii, şi acest lucru e greşit înţeles de mulţi aspiranţi. Ei
îşi închid ochii şi urechile, uită de toate peisajele şi sunetele, văzând minunate privelişti înăuntru. Ei
cred atunci că au ajuns la stadiul final în yoga, dar chiar şi acest lucru trebuie distrus. Orice - care are
natura minţii, trebuie eliminat. Prin urmare, înainte de a vă apuca să faceţi yoga, trebuie să înţelegeţi
semnificaţia a ceea ce veţi face, iar Patanjali vă ajută în acest sens.
Uneori ni se spune să ne retragem conştiinţa, dar ce este oare conştiinţa? Vă retrageţi conştiinţa
de la sunetele exterioare, dar v-o puteţi retrage de la somn? Nu, pentru că nici măcar nu credeţi că
somnul este o stare mentală; credeţi că somnul nu este o stare mentală. Yoga spune că somnul e de
asemenea o stare mentală şi în sutras-urile următoare, Patanjali spune că chiar şi samadhi este o
stare mentală care trebuie eliminată. Savikalpa samadhi este de asemenea o modificare a minţii,
trebuind prin urmare să fie depăşită.
Scopul ultim în yoga este un proces de rafinare extremă şi în acest scop Patanjali ne dă o mână
de ajutor. Cele cinci vrittis (modificări mentale) sunt clasificate cu grijă. Tot ceea ce vedeţi, auziţi
trăiţi, tot ceea ce vrittis-urile voastre fac prin intermediul minţii, al simţurilor, e clasificat în cinci
grupe, şi anume, cunoaştere corectă, cunoaştere incorectă, imaginaţie, somn şi memorie.
Aceste cinci modificări constituie conştiinţa minţii. Ele formează cele trei dimensiuni ale
conştiinţei individuale. Acestea constituie factorul mental al omului. Fiecare stare mentală e inclusă
în aceste cinci modificări, cum ar fi visul, starea de veghe, privitul, vorbitul, atingerea, bătaia,
ţipatul, sentimentele, emoţiile, acţiunea; de fapt, totul este inclus în acestea cinci.
Pratyakshanumanagamah pramanani
Pratyaksha = cunoaştere directă izvorâtă din experienţa practică, evidenţa simţurilor; anumana
= inferenţă; agama = mărturie, revelaţie; pramanani = surse ale cunoaşterii corecte.
În această sutra, rishi (cei care au experimentat în mod direct aproape toate subiectele discutate
în Agamas) încearcă să explice cunoaşterea corectă, pramana. Ea a fost deja menţionată în sutra
precedentă ca fiind o manifestare a minţii. Mintea nu ia totdeauna forma numai a cunoaşterii
corecte; ea poate manifesta de asemenea cunoaştere incorectă. Această sutra explică ce se înţelege
prin cunoaştere corectă. Cunoaşterea corectă poate fi obţinută prin intermediul a trei surse, şi anume
evidenţa simţurilor, inferenţa şi mărturia. Evidenţa simţurilor este cunoşterea produsă de contactul
unuia sau a mai multor simţuri cu obiectul cunoaşterii; de exemplu, vedem o floare, o mirosim,
auzim pe cineva ţipând, simţim ceva ca fiind fierbinte sau rece, etc.
Dacă simţurile sunt intacte, dacă nici unul din ele nu e bolnav, atunci evidenţa simţurilor este
una din sursele cunoaşterii corecte. Trebuie să nu uităm totuşi că aceasta nu este singura sursă de
cunoaştere corectă deoarece uneori simţurile ne dezamăgesc; de exemplu, mirajul produs într-un
deşert datorită curenţilor calzi de aer. În acest caz, în realitate nu există apă dar ochii noştri ne fac să
credem că existenţa apei este o realitate. În acest caz evidenţa simţurilor nu constituie cunoaştere
corectă, deoarece ne putem da seama de iluzie atunci când încercăm să ne ducem în acel loc şi să
aducem apă.
Anumana, inferenţa, devine o sursă de cunoaştere corectă atunci când se bazează pe judecată
înţeleaptă. Vedem fum şi imediat tragem concluzia că trebuie să existe foc. Această inferenţă se
bazează pe experienţa care nu ne-a înşelat niciodată şi anume aceea că ori de câte ori sesizăm
prezenţa fumului găsim de asemenea şi prezenţa focului. Acest lucru se numeşte concomitenţă
invariabilă (samanyato sristam). Când două lucruri sau fenomene sunt legate între ele invariabil,
putem deduce prezenţa unuia dintre ele atunci când îl vedem pe celălalt.
CAP I SUTRA 8
Viparyayo mithyajnanamatadrupaprathistham
Viparyayah = cunoaştere greşită; mithya = fals, iluzoriu; jnanam = cunoaştere; atat = neadecvat,
impropriu; rupa = formă; prathistham = bazat.
Patanjali se ocupă aici cu al doilea tip de chitta vritti (modificările minţii) pe care trebuie să-l
blocăm. El defineşte viparyaya ca fiind falsa cunoaştere care nu se bazează pe, sau nu corespunde
unui obiect real. Aceasta e opusă cunoaşterii corecte. Cunoaşterea corectă se bazează pe
corespondenţa dintre obiectul real şi cunoaşterea noastră despre el. De exemplu, vedem culoarea
unei flori, o mirosim, simţim catifelarea petalelor şi cunoaşterea că aceasta este o floare se naşte în
mintea noastră. Aceasta este cunoaştere corectă deoarece este tadrupaprathistha, adică, există un
obiect real pe care se bazează cunoaşterea noastră. În cazul lui viparyaya nu este nici un obiect
existent pe care cunoaşterea să poată fi bazată, fiind prin urmare numită atadrupaprathistham. De
exemplu, când confundăm o rădăcină cu un şarpe, cunoaşterea noastră e incorectă deoarece lucrul
care există în realitate în faţa noastră este o rădăcină, în timp ce noi credem că e un şarpe. Această
falsă cunoaştere poate fi corectată prin crearea condiţiilor necesare unei corecte cunoaşteri (ca, de
exemplu, lumină suficientă).
Viparyaya (falsa cunoaştere) mai este numită şi avidya, deoarece toate cunoaşterle noastre sunt
bazate pe o înţelegere greşită a naturii reale a lui purusha (Sinele Suprem) şi prakriti (natura, fiinţa
manifestată). Această cunoaştere greşită e în cele din urmă înlocuită de viveka (discriminare), care
implică înţelegerea corectă a naturii adevărate a lui purusha şi prakriti.
CAP I SUTRA 9
Shabda = cuvânt, sunet; jnana = cunoaştere; anupati = a decurge; vastu = obiect; shunyah = gol;
vikalpa = fantezie, imaginaţie.
Cunoaşterea care decurge numai din cuvinte sau alţi factori dar care n-are un obiect
real corespunzător, adică obiectul ei nu există în afara minţii, este fantezie (VIKALPA).
Vikalpa este imaginaţia fără baza unui obiect real. Asta nu înseamnă că ea n-are obiect, ci că
obiectul menţionat este inexistent în planul fizic obiectiv. De exemplu, când citim poveşti minunate
despre zâne, sau "Călătoriile lui Guliver", găsim lucruri şi cuvinte care au un sens când stau într-o
frază, dar de fapt nu există nici un obiect real cărora ele să le corespundă. Acestea sunt exemple de
vikalpa, imaginaţii sau fantezii. Vikalpa este numai o creaţie a minţii noastre. Ea nu este totuşi
complet lipsită de substanţă. Noi ne luăm ideile din experienţe şi le combinăm, pentru a forma idei
noi despre lucruri care de fapt nu există.
Necazul pentru majoritatea dintre noi, chiar şi în cazul aspiranţilor spirituali, este că uneori
mintea devine plină de fantezii şi gărgăuni. Există mulţi aspiranţi spirituali în această lume care
caută să atingă un ţel imaginar. Ei trăiesc într-o lume de idei, creată de propria lor imaginaţie, care
nu este altceva decât vikalpa.
Uneori în meditaţie are loc o fugă a imaginaţiei în dhyana (meditaţie). Acest lucru este foarte
plăcut şi interesant conferind plăcere şi satisfacţie minţii care meditează, dar, conform cu Patanjali,
această formă de vikalpa trebuie de asemenea îndepărtată. La fel, în India există o ramură de
meditaţie fantezistă care se numeşte chiar reverie. Ea constituie o sadhana (practică spirituală)
aparte prin ea însăşi, dar conform lui Patanjali aceasta este o stare mentală greoaie şi trebuie
depăşită prin cunoaştere adecvată. Această sadhana (practică spirituală) este foarte folositoare unui
începător în măsura în care îl poate transforma într-un aspirant capabil să intre din ce în ce mai
adânc în starea de concentrare. Totuşi, nu trebuie uitat că acest fel de sadhana (practică spirituală),
cu toate că folositoare unui începător, trebuie evitată ulterior. În stările de dharana (concentrare),
antar mauna (linişte lăuntrică), dhyana (meditaţie), aspirantul îşi imaginează anumite obiecte şi
calităţi. Acestea pot fi considerate, în ultimă analiză, drept ireale şi fanteziste, dar ele sunt foarte
folositoare la început şi începătorul în yoga trebuie să se ajute de ele până ce va fi capabil să intre în
stările mai profunde. Mulţi mari gânditori au spus că până la starea de nirvikalpa samadhi diferitele
experienţe prin care trece un aspirant nu sunt decât planuri ale conştiinţei sale mentale.
CAP I SUTRA 10
Abhava = absenţă; pratyaya = conţinut al minţii; alambana = suport; vritti = modificare; nidra =
somn.
Somnul (NIDRA) este acel vritti care are drept suport absenţa activităţii mentale
(PRATYAYA).
Aceasta este o sutra foarte importantă. În comparaţie cu ultimele trei vrittis (modificări
mentale) menţionate anterior, acest vritti e caracterizat prin lipsa conştiinţei, a atenţiei sau a
inconştienţei. Somnul e de asemeni o stare a minţii. Este foarte important să înţelegem acest lucru,
deoarece dacă suntem capabili să analizăm starea de somn a minţii, putem să înţelegem cu uşurinţă
starea de samadhi. Somnul este o stare a minţii care ascunde sau tăinuieşte cunoaşterea lumii
externe. În Mandukya Upanishad se spune că în somn omul nu doreşte nimic, nici nu există vis
sau orice altă percepţie. Toate vrittis-urile (modificările) minţii se concentrează la un loc şi energia
acestui proces le fuzionează. Capacitatea facultăţii de percepţie este introvertită; obiectele exterioare
nu mai sunt auzite sau văzute, nu mai există nici un simţ. Este o stare inconştientă a minţii.
Aceasta este exact ideea pe care Patanjali încearcă s-o expună în această sutra. El spune că în
somn nu există nici un obiect în faţa minţii - ea nu vede, nu aude, nu simte nimic. Toate formele de
cunoaştere au amuţit.
Atunci când avem experienţa mentală a unui obiect, acea experienţă e numită pratyaya,
conţinut al minţii. Putem avea o pratyaya cu sau fără ajutorul simţurilor. Putem, de exemplu, să
vedem un trandafir în mintea noastră or sub forma unei viziuni, ori sub forma unui vis, sau a unei
idei. Conţinutul minţii în toate aceste stări e numit pratyaya.
Când chiar şi ideea acelui obiect, adică însăşi conţinutul minţii e îndepărtat printr-un procedeu
oarecare, mintea rămâne fără suport. Somnul este un vritti în care conţinutul minţii este absent. În
această stare, gândurile există dar nu sunt prezente în faţa minţii, astfel încât mintea nu vede, nu
simte, nu aude şi nu are nici o experienţă mentală sau prin intermediul simţurilor. Din punct de
vedere psihologic, în această stare creierul şi mintea sunt deconectate şi gândurile sunt suprimate
temporar. În mod similar în dhyana (meditaţie) devenim uneori inconştienţi atunci când activitatea
minţii se opreşte.
CAP I SUTRA 11
Anubhutavisayasampramosah smritih
Memoria (SMRITI) este cunoaşterea trecută, care a fost înregistrată prin procesul de a
nu lăsa să dispară sau să scape din minte obiectele înregistrate anterior. Aceste obiecte sunt
readuse în minte prin intermediul SAMSKARAS-urilor.
Memoria este al cincilea vritti al minţii. Ea este de două feluri: memoria conştientă şi memoria
subconştientă. Memoria conştientă implică amintirea lucrurilor deja trăite, rechemarea experienţelor
trecutului. Memoria subconştientă este visul. În acest caz fiinţa nu-şi aminteşte conştient ci
inconştent. Această memorie este de asemenea de două feluri: una este imaginară, cealaltă este reală.
În vis omul are uneori experienţe fantastice care nu sunt nicidecum relevante pentru viaţa reală.
Visătorul se poate vedea pe sine însuşi tăiat în bucăţi de roţile unui tren, sau se poate vedea pe sine
murind. Acest lucru e o fantezie a minţii şi prin urmare e numit memorie subconştientă imaginară,
dar totuşi trebuie să ne reamintim că fiecare vis are o bază şi că nu există vise fără bază. În cazul
memoriei subconştiente reale, fiinţa îşi aminteşte în vis ceva care s-a întâmplat într-adevăr în trecut,
fără distorsiunea faptelor. Această memorie care scoate la iveală înregistrările preconştientului şi le
desfăşoară în plan conştient, este una din facultăţile conştiinţei noastre. Este una din modificările
conştiinţei, fiind prin urmare clasată drept vritti (modificare a minţii).
Obiectele experienţei sunt de cinci feluri, acelea care pot fi percepute prin intermediul ochilor,
urechilor, pielii, limbii sau nasului. Când cunoaştem aceste obiecte, mintea noastră vine în contact
cu ele prin intermediul indryas-urilor (organele de simţ). Când, după un timp, avem un contact
similar, memoria experienţei trecute se deşteaptă, dacă nu i s-a permis să dispară din minte. Dacă
experienţa dispare din minte, atunci memoria ne lasă. Astfel, Patanjali a folosit cuvântul
asampramosha pentru a sublinia faptul de a nu lăsa experienţa să dispară din minte. Inţelesul
cuvântului este următorul: a=nu; sam=complet; pra=înalt sau mare; mosha=a elibera, a scăpa. Astfel,
literal, cuvântul înseamnă a nu lăsa să scape.
Putem rezuma cele cinci vrittis (modificări mentale) menţionate de Patanjali în modul
următor: primul vritti se ocupă de cunoaşterea corectă; al doilea de cunoaşterea incorectă; al treilea
de cunoaşterea imaginară; al patrulea de nici o cunoaştere sau cunoaştere vidă şi, în sfârşit al
cincilea, de cunoaşterea trecută. Aceasta acoperă întregul câmp al conştiinţei noastre. Când a definit
YOGA, Patanjali a spus că esenţa sistemului YOGA constă în stoparea sau blocarea tuturor vrittis
-urilor (modificărilor mentale). El descrie tehnicile care trebuiesc folosite în acest scop în sutra
următoare.
CAP I SUTRA 12
Abhyasavairagyabhyam tannirodhah
Abhyasa = practică repetată; vairagyabhyam = prin vairagya; tat = acesta; nirodhah = stopare,
blocare.
În această sutra, Patanjali descrie două metode de a opri fluxul chitta vrittis (modificările
minţii). Aceste două metode sunt abhyasa şi vairagya (detaşare). Abhyasa înseamnă practică
repetată şi persistentă. Vairagya este o stare mentală de non-ataşament, sau detaşare, care reprezintă
eliberarea de raga (atracţie) şi dwesha (repulsie). Când mintea devine eliberată de acestea două,
starea ei în acel moment e numită vairagya. În India, vairagya desemnează un ordin tradiţional de
sannyas. Patanjali a descris raga (atracţie) şi dwesha (repulsie) în capitolul următor. Raga
(atracţie) este, am putea spune, atitudinea de a simpatiza şi de a se simţi irezistibil atras de un obiect
oarecare. Pe de altă parte, dwesha (repulsie) este o atitudine a minţii care implică nesimpatia sau
repulsia necontrolată pentru un obiect. Eliberarea de aceste două atitudini e numită vairagya.
Intâlnim mulţi aspiranţi spirituali care încearcă să se concentreze fără să practice în prealabil
abhyasa (practică repetată) şi vairagya (detaşare), fără să stăpânească mai întâi raga (atracţie) şi
dwesha (repulsie). Nu are rost să impunem linişte minţii fără să îndepărtăm în prealabil factorii care
produc tulburare, şi anume raga (atracţie) şi dwesha (repulsie), care conferă instabilitate minţii.
Patanjali spune deci, pe drept cuvânt, că abhyasa (practica repetată) şi vairagya (detaşare) sunt
mijloacele prin care fiinţa trebuie să se stăpânească, după acestea meditaţia urmând cu uşurinţă.
CAP I SUTRA 13
Tatra = acolo, din cele două; sthitou = fiind fixat, stabilit; yatnah = efort; abhyasah = practică.
Patanjali explică în această sutra înţelesul lui abhyasa. Cuvântul tatra înseamnă de fapt
"acolo", dar cu referire la contextul sutrei, cuvântul tatra înseamnă "din cele două". Abhyasa
înseamnă a fi fixat perfect în efortul spiritual (sadhana). Aici efortul implică practica lui chitta
vritti nirodhah. El poate include meditaţie, sau Karma Yoga, sau Bhakti Yoga, sau introspecţie
sau alte practici. Trebuie amintit că practicarea a ceva numai pe o perioadă anume de timp nu este
abhyasa. Abhyasa înseamnă practică continuă; ea nu poate fi abandonată. Ea devine o parte din
personalitatea voastră, o parte din natura voastră individuală. Pentru a sublinia acest aspect, rishi
(cel care experimentat în mod direct subiectele discutate în Agamas) a folosit cuvântul sthitou, care
înseamnă a fi ferm fixat sau ferm stabilit.
Cuvântul următor - yatna, efort - indică orice efort consacrat, fie Kriya Yoga, fie Hatha Yoga
sau meditaţie. Există un punct important în ceea ce priveşte abhyasa (practica spirituală repetată) şi
care trebuie bine înţeles. Atunci când abhyasa (practica repetată) devine ceva natural, ferm,
înrădăcinat şi complet, ea duce la samadhi. Deci, fiecare aspirant spiritual trebuie să acorde cea mai
mare atenţie practicii regulate şi continue care, atunci când devine perfectă, duce la completa blocare
a vrittis-urilor (modificările mentale).
CAP I SUTRA 14
Sah = aceasta (abhyasa); tu = dar; dirgha = lung; kala = timp; nairantarya = fără întrerupere;
satkara = adoraţie; asevitah = practicat; dridha = ferm; bhumih = întemeiat.
Ea devine ferm întemeiată fiind continuată fără întrerupere o lungă perioadă de timp, cu
adoraţie şi aspiraţie infinită către ţelul suprem, cosmic, al fiinţei umane.
Sunt trei condiţii pentru practica plină de succes a lui abhyasa (practica repetată): 1. Ea trebuie
practicată cu o încredere deplină; 2. trebuie să fie neîntreruptă şi, 3. trebuie să dureze un anumit
timp. Când aceste trei condiţii sunt îndeplinite, abhyasa (practica spirituală repetată) devine ferm
întemeiată şi parte din natura fiinţei. Se observă adesea că mulţi aspiranţi sunt foarte entuziaşti la
început, dar credinţa lor diminuează pe măsură ce trece timpul. Acest lucru nu trebuie să se întâmple
cu un student yoghin care vrea să atingă ţelul în viaţa aceasta. Un aspirant spiritual trebuie să-şi
continue sadhana (practica spirituală) până ce obţine ceva foarte concret şi substanţial de pe urma
ei, dar din păcate, foarte puţini aspiranţi pot face asta.
Un alt aspect important este acela că sadhana (practica spirituală) trebuie realmente îndrăgită
în cel mai înalt grad. La fel cum o mamă se tulbură dacă copilul ei nu se întoarce acasă la timp, tot
astfel aspirantul nu trebuie să rămână indiferent dacă nu şi-a făcut practica zilnică. El trebuie să
îndrăgească ceea ce face la fel cum îşi îndrăgeşte propriul corp. El trebuie să fie atras de practică la
fel cum este atras de o prăjitură preferată. Practica poate produce rezultatul dorit numai dacă e făcută
cu dragoste şi afecţiune. Nu trebuie să existe sentimente de constrângere ci ea trebuie practicată cu
plăcere. Acesta este înţelesul cuvântului satkara. El înseamnă onestitate, respect şi devoţiune. Dacă
fiinţa are aceste calităţi rezultatele dorite sunt asigurate. Ataşamentul faţă de practică poate fi
dezvoltat prin auto-analiză constantă şi satsang (frecventarea sfinţilor, înţelepţilor, marilor yoghini).
CAP I SUTRA 15
Drishta = văzut; anushravika = auzit; visaya = obiect; vitrisnasya = aceluia care e liber de
dorinţă (trisna = dor, dorinţă); vashikara = control; sanjna = conştiinţă; vairagyam = absenţa dorinţei.
Când individul se eliberează atât de dorinţele pentru obiectele cunoscute prin simţuri,
cât şi pentru acelea de care a auzit vorbindu-se, starea aceasta de conştiinţă este VAIRAGYA.
Când o persoană e fără de dorinţe, fără sete, când nu tânjeşte după toate obiectele plăcerii, etc.
pe care le-a auzit sau văzut în viaţa sa, atunci starea minţii lui e numită vairagya (detaşare). Drishta
include şi plăcerile sau obiectele care aduc plăcere prin simţuri. Toate experienţele care intră în raza
de cunoaştere prin simţuri sunt numite drishta. Anushravika sunt acele obiecte pe care individul nu
le-a experimentat, ci de care a auzit vorbindu-se sau despre care a citit în cărţi. Astfel, vairagya este
în totalitate un proces care aparţine lui buddhi (inteligenţă); ea nu e o categorie în ea însăşi. Dacă
cineva crede că pentru a practica vairagya (detaşare) va trebui să-şi schimbe viaţa, se înşeală.
Vairagya este evaluarea finală lucidă a tot ceea ce individul a experimentat în viaţă.
Vairagya (detaşare) este posibilă chiar şi atunci când trebuie îndeplinite responsabilităţile faţă
de familie şi societate. Nu este deci deloc necesar şi nici recomandabil, să renunţăm la datoriile
noastre. Ceea ce trebuie făcut nu este să renunţăm la acte, ci să renunţăm la raga (atracţie) şi
dwesha (repulsie), care produc agonia subconştientă. Acest lucru e explicat foarte bine în Bhagavad
Gita, unde se spune că individul poate fi liber în viaţa sa chiar dacă îndeplineşte diferitele acte
necesare vieţii sale, singura condiţie fiind să se detaşeze de efectele bune sau rele ale acţiunilor sale.
Ceea ce este important pentru meditaţie nu e ceea ce individul face sau nu în viaţa exterioară; viaţa
interioară, viaţa inhibiţiilor, suprimărilor şi complexelor, viaţa erorilor mentale şi psihice, aceasta
joacă un rol decisiv în meditaţie. De aceea vairagya (detaşare) trebuie să fie prezentă permanent
astfel încât atitudinea corectă să poată apare.
Practica lui vairagya (detaşare) începe totdeauna dinăuntru şi niciodată din afară. Nu are
importanţă ce haine purtaţi sau în ce companie trăiţi. Ceea ce contează cu adevărat este atitudinea pe
care o aveţi faţă de diferitele lucruri, persoane şi evenimente cu care veniţi în contact de-a lungul
vieţii. Vairagya (detaşare) realizează o atitudine echilibrată şi o abordare integră, un sentiment de
iubire şi compasiune pentru toţi, şi cu toate acestea un fel de detaşare care este prezentă în toate
acţiunile îndeplinite de persoana respectivă. Vairagya constituie astfel o manifestare a purităţii şi
păcii mentale a individului. Ea conferă o fericire de netulburat şi o linişte care rămâne neschimbată,
în timp ce practicantul este confruntat cu evenimente care îl încântă sau cu evenimente care-i
displac.
Aici apare o întrebare importantă. Se poate susţine în mod fals că un student îşi poate purifica
mintea, făcând-o să tacă în starea de samadhi chiar fără practica lui vairagya (detaşare). Se poate
susţine că celelalte tehnici yoga, cum ar fi pranayama, meditaţia, etc, sunt suficiente pentru a aduce
un student în stări superioare, dar opinia aceasta e falsă. Dacă vă analizaţi mintea în mod imparţial,
veţi deveni constienţi de faptul că la nivelele profunde ale conştiinţei şi ale subconştientului, fiecare
dintre noi are anumite dorinţe, ambiţii şi speranţe pe care vrem să le îndeplinim. Aceste dorinţe
nesatisfăcute dau naştere la conflicte şi tensiuni. În viaţa de toate zilele noi putem să nu fim
conştienţi de aceste conflicte şi tensiuni, dar atunci când vrem să medităm descoperim că este
imposibil să ne stăpânim mintea până ce aceste conflicte şi tensiuni nu sunt îndepărtate.
Aşa cum Patanjali va explica într-un capitol ulterior, există cinci tipuri de astfel de porniri
fundamentale, care pot fi numite agonii subconştiente sau mizerii (kleshas). Ele trebuie toate
îndepărtate, deoarece până ce acest lucru nu se face, mintea nu se poate menţine fermă în samadhi,
vairagya (detaşare) fiind singura cale prin care agoniile subconştiente pot fi îndepărtate.
Există trei stadii de vairagya (detaşare). În primul stadiu, toate plăcerile şi neplăcerile sunt
active în minte. Se face efort de a controla pasiunile naturale şi dorinţele, cum ar fi tendinţele de ură,
violenţă etc. Acest stadiu este caracterizat de lupta de a depăşi efectele lui raga (atracţie) şi dwesha
(repulsie). În al doilea stadiu unele raga (atracţie) şi dwesha (repulsie) sunt controlate, dar mai
există altele care nu sunt încă sub controlul minţii. În al treilea stadiu, aspectul conştient al lui raga
(atracţie) şi dwesha (repulsie) e complet evoluat şi mintea devine liberă de raga şi dwesha (atracţie
şi repulsie). Astfel, în primul stadiu există efort fără prea mare succes, în stadiul al doilea succesul
este parţial şi în al treilea stadiu aspirantul reuşeşte complet să extermine raga şi dwesha (atracţie şi
repulsie), cu toate că rădăcinile lor subtile mai pot exista încă.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP I SUTRA 16
Tatparam purusakhyatergunavaitrisnyam
Tat = acela; param = cel mai înalt; purusakhyateh = adevărata cunoaştere a lui purusha;
gunavaitrisnyam = eliberarea de dorinţa faţă de gunas.
Aceea este cea mai înaltă VAIRAGYA în care există eliberare chiar şi faţă de dorinţa
pentru GUNAS, (adică detaşarea faţă de toate aspectele lui PRAKRITI) pe baza cunoaşterii
adevărate a lui PURUSHA.
Există două feluri de vairagya (detaşare) - una este forma inferioară de vairagya, pe care am
discutat-o deja, iar cealaltă este forma superioară. În forma inferioară aspirantul transcende
ataşamentul pentru obiectele simţurilor, dar acestea rămân totuşi active la nivel subtil. Acest lucru a
fost explicat de asemeni în Bhagavad Gita. Forma inferioară de vairagya (detaşare) implică un
proces de suprimare în sensul că există discriminare şi control prin dezvoltarea conştiinţei spirituale
şi satsang (frecventarea sfinţilor, înţelepţilor). Mintea exercită un control conştient şi dorinţele sunt
ţinute sub control. Paravairagya implică nu numai renunţarea la plăceri, ci îndepărtarea chiar şi a
rădăcinilor plăcerii. Din forma inferioară de vairagya (detaşare) există posibilitatea recăderii dar
când fiinţa a atins paravairagya nu mai există întoarcere la viaţa plăcerilor şi pasiunilor.
Paravairagya e caracterizată prin absenţa dorinţei sub toate formele. Nu există dorinţă pentru
plăcere, bucurie, cunoaştere, nici chiar pentru somn. Acest lucru se întâmplă când există conştiinţa
naturii reale a lui purusha (Sinele Suprem). Aspirantul spiritual devine conştient, în timpul
meditaţiei sau în samadhi, de purusha din el însuşi. El are atunci o cunoaştere intuitivă directă a lui
purusha şi acest lucru duce la paravairagya. Aspirantul depăşeşte toate atracţiile şi rămâne
neclintit, chiar şi atunci când i se oferă toate plăcerile lumii. Există o poveste în Katha Upanishad,
care descrie cum Natchiketa, arzând de dorinţa să ştie ce se întâmplă cu sufletul după moarte,
îndepărtează toate plăcerile lumii oferite lui de către Yama, zeul morţii. În final el dobândeşte
cunoaşterea adevărată deoarece s-a dovedit demn de a primi cea mai înaltă cunoaştere, renunţând la
toate plăcerile lumii. Starea de paravairagya (îndepărtarea chiar şi a rădăcinilor plăcerii) nu se
poate obţine citind cărţi sau participând la satsang (frecventarea înţelepţilor) ori printr-o tehnică
specială. Ea apare când aveţi cunoaşterea intuitivă directă a lui purusha (Sinele Suprem).
În yoga, purusha e privit ca fiind cea mai înaltă formă de manifestare a conştiinţei, eliberată de
vrittis (modificări mentale) şi de orice tangenţă cu prakriti (natura). În mod obişnuit, conştiinţa
noastră funcţionează prin intermediul simţurilor, a minţii şi a lui buddhi. În meditaţie ea
funcţionează la un nivel mai profund, existând totuşi pratyaya (sau conţinut al minţii) prezentă în
acea stare, fiind numai un singur neajuns, şi anume noţiunea de "eu" (AHAMKARA), sentimentul
că "eu sunt". În final, dincolo de meditaţie, acel sentiment de "eu" dispare de asemenea; ceea ce
rămâne este conştiinţa numită purusha. Această conştiinţă supremă a lui purusha este dincolo de
cele trei gunas (însuşiri fundamentale), care sunt numite: sattva guna, rajas guna, şi tamas guna.
Prin sattva guna putem înţelege cunoaştere, pace şi lumină; prin rajas guna înţelegem lăcomie,
furie, tensiune; prin tamas guna înţelegem amânare, lene, îngreunare, ş.a.m.d. Eliberarea de gunas
înseamnă că mintea nu mai este influenţată de cele trei gunas şi acest lucru se petrece numai atunci
când se manifestă conştiinţa lui purusha (Sinele divin Absolut).
CAP I SUTRA 17
Samadhi este scopul sistemului yoga. El este aspectul pozitiv. Aspectul complementar
negativ este reprezentat de chitta vritti nirodha. Există foarte multe neînţelegeri cu privire la acest
subiect important despre samadhi. Putem defini samadhi spunând că în această stare aspirantul
ajunge la un punct culminant al conştiinţei, dincolo de care nu mai rămâne nici o conştiinţă.
Inseamnă a atinge cel mai profund nivel al conştiinţei, în care nici chiar simţul individualităţii
(ahamkara) nu mai funcţionează. Cei vechi descriau samadhi ca pe o stare de conştiinţă superioară
în care corpurile mentale nu mai funcţionează. Numai vehiculul atmic funcţionează în această stare.
Nu este nevoie de un conţinut sau o bază a cunoaşterii.
Samadhi începe numai după ce conştiinţa s-a eliberat de sfera fizică. Linia de demarcaţie dintre
lumea simţurilor, sau maya, se sfârşeşte acolo unde începe pura conştiinţă mentală. Dacă cineva este
capabil să-şi retragă atât conştiinţa fizică cât şi conştiinţa pranică, rămânând numai cu conştiinţa
mentală, acesta reprezintă începutul lui samadhi. Acest samadhi începe atunci când conştiinţa a
pătruns adânc în manomaya kosha (corpul mental) în care nu există nici o urmă de conştiinţă fizică
sau pranică. Menţionăm aici cele trei sfere ale minţii, şi anume manomaya kosha, vijnanamaya
kosha şi anandamaya kosha. ATMAN e mai subtil şi mai fin decât oricare din acestea. ATMAN
nu este o sferă a minţii, ci e pură conştiinţă. Există cu totul cinci sfere de conştiinţă; deja am
menţionat trei din ele. Celelalte două sunt annamaya kosha, care este corpul grosier şi pranamaya
kosha, care este mai subtil decât annamaya kosha. Apoi avem manomaya, vijnanamaya şi
anandamaya kosha, care sunt din ce în ce mai subtile. Anandamaya kosha este cea mai subtilă
sferă de conştiinţă, care nu este altceva decât pură beatitudine. Nu există conţinut fizic. Dincolo de
aceste cinci sfere de conştiinţă există conştiinţa ultimă, cunoscută sub numele de purusha. Samadhi
este realizat atunci când conştiinţa pătrunde din ce în ce mai profund în stări din ce în ce mai subtile,
transcenzând sferele obiectelor, a mişcării, a instinctului, atingând în cele din urmă sfera conştiinţei.
În acest proces conştiinţa se eliberează de sferele fizică, pranică şi altele. Toate sferele conştiinţei
sunt legate de prakriti, dar atunci când conştiinţa atinge anandamaya kosha, ea devine practic
liberă de limitările lui prakriti (natura).
Toate nuanţele stării de samadhi sunt clasificate în două categorii: anume sabija, cu sămânţă;
nirbija, fără sămânţă. Sabija este starea inferioară şi nirbija este starea superioară. În sabija
samadhi avem o bază, un conţinut, un centru sau un simbol. În sabija samadhi mintea e fixată
asupra unui simbol grosier sau subtil, şi există pratyaya, adică conţinutul mental al simbolului.
Incepătorul trebuie să folosească o anumită bază pentru a fixa mintea. Există patru feluri de astfel de
baze, fiecăreia corespunzându-i o stare de samadhi. Noţiunea de pratyaya (conţinut al minţii) e
extrem de importantă pentru înţelegerea stării de samadhi. În întreaga lume există o mare
neînţelegere cu privire la termenul pratyaya. Unii îl agreează, alţii dimpotrivă, dar, conform cu
yoga, ambele puncte de vedere sunt parţiale şi imperfecte.
În filosofia yoga se spune că pratyaya depinde de cele trei gunas (însuşiri fundamentale),
existând deci pratyaya sattva-ică, rajas-ică şi tamas-ică. Astfel, samadhi e un domeniu special în
care începătorul porneşte cu minimum de pratyaya, minimum de obiecte asupra cărora mintea se
odihneşte. Gradat, el pătrunde din ce în ce mai adânc până ce la un moment dat pratyaya
(conţinutul minţii) dispare. Chiar şi ultima bază de sprijin a conştiinţei e îndepărtată şi mintea devine
liberă de pratyaya. La început, pentru pratyaya se poate folosi japa mantra sau rupa (formă)
pentru meditaţie, dar mai târziu acestea sunt îndepărtate. Astfel, pentru pratyaya se poate folosi o
chakra, un lotus, un sunet, o mudra, pranayama, un miros, o senzaţie pe muladhara, sau o
lumină în brumadhya, sau guru-l personal, dar atunci când, printr-un proces de rafinare, pratyaya
e în cele din urmă îndepărtată, fiinţa atinge starea de samadhi.
CAP I SUTRA 18
Viramapratyayabhyasapurvah samskarashesonyah
Virama = oprire; pratyaya = conţinut mental; abhyasa = practică continuă; purvah = a veni
după; samskarashesa = în care numai urmele rămân; anyah = celălalt samadhi.
Când aspirantul pleacă de la dhyana (meditaţie) şi intră în samadhi, această stare e cunoscută
sub numele de vitarka samprajnata. Dacă este perfecţionată, ea este urmată de asamprajnata.
Următorul stadiu este vichara samprajnata, care e din nou urmată de asamprajnata. La fel se
întâmplă cu ananda şi asmita samadhi. Asmita samprajnata samadhi culminează în cele din
urmă cu nirbija samadhi.
Revenind la sutra, virama înseamnă stopare sau punere a punctului final. Pratyaya este
conţinutul minţii. Conştiinţa noastră trebuie să se sprijine de ceva în timpul concentrării. Acest
suport, care poate fi un simbol sau o idee oarecare, grosieră sau subtilă, e numit pratyaya. Atunci
când meditaţi asupra lui AUM, forma AUM este pratyaya pentru minte; la fel este şi cu alte
simboluri. Uneori se susţine că nu este necesar nici un simbol deoarece Fiinţa Supremă nu are
formă, dar acest lucru este doar o confuzie teologică şi filosofică creată de oameni. E adevărat că
Dumnezeu sau Suprema Fiinţă nu are nici formă, nici greutate, nici alte atribute, dar mintea
aspirantului trebuie să se sprijine pe ceva în timpul meditaţiei. Diferenţa dintre samprajnata şi
asamprajnata este prin urmare expusă clar de Patanjali. În asamprajnata nu există conştiinţa nici
unui simbol. Acest lucru e numit virama pratyaya, încetarea conştiinţei despre simbol, dar simpla
absenţă a conştiinţei unui simbol nu înseamnă asamprajnata. Asamprajnata are în spate o stare
dinamică de conştiinţă. Această stare de laya care vine între vitarka şi vichara, vichara şi ananda
etc., nu este liberă încă de samskaras (tendinţe mentale). Aici conştiinţa nu este statică, cu toate că
simbolul e absent. Chiar şi în timpul stării de laya există un dinamism numit samskara; Când
samskara (tendinţe mentale) încetează cu desăvârşire, conştiinţa este complet dizolvată; această
stare este nirbija samadhi pentru că aici nu mai este nevoie de conştiinţă. Astfel, în asamprajnata
există două caracteristici distincte: prima, îndepărtarea lui pratyaya şi a doua, prezenţa lui
samskara (tendinţe fundamentale).
Această stare este precedată de o perioadă necesară de practică. Practica include stările de
vitarka, vichara etc. În vitarka samadhi, aspirantul e conştient numai de un singur obiect, fără a
exista conştiinţa altui lucru. Când această practică continuă, conştiinţa acestui simbol (pratyaya)
încetează de asemeni, aceasta fiind starea de laya. De la această stare de laya, aspirantul ori e
proiectat în sus în starea mai înaltă, ori el poate recădea într-o stare în care conştiinţa simbolului e
iarăşi prezentă. Se poate întâmpla chiar ca el să recadă în starea de dhyana (meditaţie) sau dharana
(concentrare). Starea asamprajnata este aceeaşi cu starea de nirodha (blocare). De la ea, fiinţa
poate ori să intre într-o stare de conştiinţă superioară, ori să fie reîntoarsă la o stare mai grosieră.
Acest lucru este foarte important.
E important de notat că atunci când fiinţa intră în starea vitarka, puterea conştientă de voinţă îşi
opreşte activitatea, întreaga gamă de operaţii fiind executată de samskara, adică de conştiinţa
dinamică care-l duce pe aspirant mai departe. Aceeaşi conştiinţă dinamică îl aduce înapoi în starea
de dhyana (meditaţie), dharana (concentrare) sau vikshepa (distracţie, oscilaţie a minţii).
Cuvântul samskara poate fi tradus şi ca înregistrare latentă, sau impresie trecută sau adormită,
dar probabil acesta nu este înţelesul corect. Samskara e sămânţa conştiinţei care supravieţuieşte
până la starea de samprajnata samadhi. După această stare ea dispare, dând naştere la nirbija
samadhi. Nirbija samadhi nu e nicidecum o stare; ea e o stare lipsită de conştiinţă. Conform cu
yoga, conştiinţa există sub formă de mişcare sau vibraţie, dar nirbija samadhi nu e o stare de
mişcare sau vibraţie. Ea implică stabilitate. Astfel, asamprajnata samadhi, conform cu această
sutra, e obţinută atunci când numai samskara rămâne, conştiinţa obiectului dispărând datorită
practicii (abhyasa).
O confuzie des întâlnită printre cărturarii care nu practică, ci abordează numai intelectual aceste
lucruri, necesită să fie clarificată. Confuzia constă în credinţa că conştiinţa obiectivă (samskara) e în
cele din urmă îndepărtată, dar de fapt nu e aşa. Conştiinţa despre obiect nu dispare complet; ea doar
schimbă nivelele experienţelor noastre trecute. În mod obişnuit noi experimentăm simbolul prin
intermediul acestor nivele, dar atunci când ele sunt dizolvate prin practică, obiectul poate fi văzut
clar.
Acest lucru se întâmplă când un student trece de la vitarka la vichara, etc. În dharana
(concentrare) obiectul apare ca un şablon al conştiinţei grosiere; în dhyana (meditaţie) şablonul se
concentrează; în vitarka samadhi există un şablon supra-mental al conştiinţei; în vichara există un
şablon contemplativ; în ananda există şablonul beatitudinii, etc., dar pratyaya (conţinut al minţii)
rămâne până la sfârşit. Ea încetează numai cu intermitenţe, când e numită virama pratyaya. În
asamprajnata samadhi, pratyaya, sau conştiinţa simbolului dispare, dar numai temporar. Ea apare
din nou, dar nu în aceeaşi stare de conştiinţă. Noua stare de conştiinţă poate fi acum ori mai înaltă,
ori mai grosieră. Asamprajnata samadhi nu e o stare permanentă; ea e doar o stare intermediară în
care conştiinţa încearcă să transceandă diferite planuri. Este ca o persoană care se dă jos dintr-o
maşină şi se urcă într-un avion. E doar o perioadă de tranziţie, trecerea de la un plan la altul.
Se poate spune că majoritatea dintre noi experimentăm vitarka şi celelalte stadii, la fel ca şi
starea asmaprajnata, dar singura dificultate este că acestea nu sunt stabile; ele fluctuează. Deci nu
trebuie să renunţăm niciodată la obiect sau la simbol, oricare ar fi acesta - o cruce, o shivalinga sau
orice alt obiect de genul acesta. Trebuie, prin practică continuă, să încercăm să intrăm în stări din ce
în ce mai profunde până ce, în cele din urmă, se atinge starea asamprajnata, ceea ce este într-
adevăr foarte dificil.
CAP I SUTRA 19
Bhavapratyayo videhaprakritilayanam
De obicei samadhi e atins prin credinţă, curaj, memorie şi forme superioare de inteligenţă şi
prin aceste diferite metode, conform cu intensitatea practicii şi a aspiraţiei, aspirantul poate atinge
samadhi mai devreme sau mai târziu. Totuşi, există unele fiinţe care n-au practicat nimic şi care
intră totuşi în starea de samadhi foarte uşor. Aceasta este pentru că la naştere ei au avut toate urmele
karma-ei lor trecute. Astfel, există exemple de persoane care au trecut barierele conştiinţei obişnuite
încă de la o vârstă fragedă. De exemplu, marele înţelept Jnaneshwar şi la fel Ramana Maharishi din
Arunachala, care a atins samadhi în adolescenţă.
În această sutra Patanjali spune că există două tipuri de yoghini, şi anume, aceia dezincarnaţi
şi aceia care sunt fuzionaţi în prakriti (natura), care pot atinge asamprajnata samadhi direct de la
naştere. Ei nu trebuie să practice stadiile preliminare cum ar fi dharana (concentrare), dhyana
(meditaţie) sau vitarka ("întrebare" sau gândire verbală), vichara (reflectare intuitivă) etc.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP I SUTRA 20
Shraddhaviryasmritisamadhiprajnapurvaka itaresam
Ceilalţi (decât cei dezincarnaţi (VIDEHA) şi fuzionaţi în diferite aspecte ale lui
PRAKRITI (PRAKRITILAYA)) ating ASAMPRAJNATA trecând prin stadiile de credinţă
(SHRADDHA), voinţă intensă, efort susţinut şi energie puternică (VIRYA), memorie
(SMRITI, adică reamintirea stărilor identice) şi inteligenţă cognitivă derivată din
SAMPRAJNATA SAMADHI (SAMADHIPRAJNA), respectiv.
Cele două tipuri de yoghini, anume videha şi prakritilaya, aşa cum am văzut deja, ating
samadhi încă de la naştere, dar aceştia sunt rari. Majoritatea celorlalţi aspiranţi trebuie să practice
regulat diferite tehnici. Acestea sunt descrise în sutra de faţă.
Cuvântul shraddha e constituit din două părţi: shrat, însemnând adevăr; şi dha, a stăpâni.
Astfel, shraddha înseamnă ceea ce stăpâneşte adevărul. Cuvântul "credinţă" nu e poate o traducere
corectă a cuvântului shraddha. Credinţa e de obicei oarbă, încrederea e totdeauna fermă, dar
shraddha vine numai după înţelegerea adevărului. Shraddha ia naştere din experienţă veritabilă.
Credinţa se învaţă totdeauna de la alţii. Ea nu este un rezultat al realizării adevărului, în timp ce
shraddha nu eşuează niciodată. Shraddha este primul principiu esenţial cerut unui aspirant yoga.
Ea se deosebeşte de simpla credinţă. Shraddha se poate dobândi numai după ce s-a întrevăzut o
licărire de adevăr, la fel cum Swami Vivekananda şi Swami Yogananda au întrevăzut o licărire de
adevăr în clipa când au luat contact cu gurus-i lor. Adevărul nu este, totuşi, întreg, ci doar o licărire;
este doar începutul căii yoga. Guru-l introduce în discipol o experienţă de adevăr, sau samadhi,
prin puterea sa şi astfel shraddha apare. Ceea ce avem majoritatea dintre noi nu este shraddha, ci
numai încredere sau credinţă.
Următoarea calitate esenţială e numită virya, adică energie - atât fizică cât şi psihică, sau
mentală. În contextul lui samadhi ea înseamnă curaj, prin care putem depăşi numeroasele obstacole
care apar pe calea yoga. Ea implică voinţă puternică şi determinare. Calea trebuie continuată cu
orice preţ. Mintea trebuie controlată în mod corespunzător, iar o minte controlată e plină de curaj,
virya. În Vedas există o rugăciune în care rishi cere virya şi ojas (formă de energie) pentru a
dobândi curaj şi energie.
Al treilea factor este memoria. De fapt cuvântul smriti înseamnă aici dhyana (meditaţie) în
care aspirantul îşi aminteşte din când în când simbolul. Prin smriti putem obţine realizarea
conştiinţei în planul conştient.
Apoi ajungem la samadhi prajna. Acesta este esenţial pentru a atinge asamprajnata
samadhi. Inteligenţa, conform cu sistemul yoga, este de două tipuri: inteligenţa obişnuită, de care
avem nevoie în viaţa de toate zilele, şi un tip superior de inteligenţă care se dezvoltă ca urmare a lui
samprajnata samadhi. Acest tip de inteligenţă e absent la majoritatea dintre noi, dar ea poate fi
dezvoltată prin practică regulată. Când ea s-a dezvoltat, aspirantul poate face progrese uimitoare
într-un timp foarte scurt. Ea poate fi descrisă ca fiind un punct de vedere particular sau favorabil. Ea
presupune realizarea spirituală.
Se poate spune că Swami Vivekananda avea această facultate şi datorită ei el a putut face
progrese rapide, în ciuda diferitelor idei conflictuale care erau în mintea lui cu privire la religie,
Dumnezeu, destinul uman etc. Deci, acest samadhi prajna este o facultate specială; ea este
atitudinea spirituală sau viziunea spirituală pe care fiinţa şi-o dezvoltă prin satsang (frecventarea
înţelepţilor) şi prin autopurificare.
CAP I SUTRA 21
Tivrasamveganamasannah
Mridu = slab; madhya = mediu; adhimatra = extrem de puternic; tvat = datorită; api = de
asemenea, mai mult decât atât; vishesah = special, particular.
Inţelesul general al acestei sutra este că samadhi, care se atinge prin efort susţinut, este destul
de uşor pentru aceia a căror dorinţă este foarte puternică. Se observă că dintr-un număr de aspiranţi
care practică aceeaşi saddhana, unii ating ţelul repede în timp ce alţii întârzie. Viteza depinde de
onestitatea şi sinceritatea fiinţei. Onestitatea este o atitudine mentală. Ea trebuie să fie tot atât de
intensă ca şi aceea a lui Dhruva, marele adorator al lui Vishnu. El a ajuns la Dumnezeu datorită
sincerităţii sale şi dorinţei intense. Analog, un aspirant trebuie să aibe aceste atitudini mentale.
Onestitate nu înseamnă o saddhana (practică spirituală) grea sau dificilă. Chiar şi cea mai uşoară
saddhana (practică spirituală) vă poate aduce aproape de realizare, cu condiţia să aveţi samvega
(intensă). A nu se confunda intensitatea dorinţei cu nerăbdarea. Patanjali spune că pentru cei oneşti,
samadhi e aproape.
În urmatoarea sutra sunt descrise stadiile dorinţei. Ele sunt numite, respectiv, slabă, medie şi
extrem de puternică.
Mulţi aspiranţi sunt foarte entuziaşti la început, dar impulsul lor slăbeşte curând, astfel că ei nu
obţin rezultate foarte promiţătoare, chiar dacă practică saddhana (practica spirituală) foarte mult
timp. În decursul timpului, interesul lor scade, ei pierzându-şi curajul şi energia cu care au început.
Ei pot continua în această stare fără prea mari speranţe. Ei sunt exemple de intensitate slabă a
dorinţei. Intensitatea medie este fără îndoială onestă, dar aspirantul care o posedă nu e încă pregătit
să treacă printr-o saddhana (practică spirituală) intensă pentru a atinge samadhi repede. Intensitatea
extrem de puternică a dorinţei e un lucru rar, dar aceasta îl impulsionează pe aspirant în aşa măsură
încât acesta nu-şi mai găseşte liniştea până ce ţelul nu e atins.
Aceste trei tipuri de aspiranţi au trei tipuri diferite de sadhanas (practici spirituale), conform cu
intensitatea dorinţei lor. De obicei cei care predau lecţii spirituale îşi dau seama de intensitatea
dorinţei aspirantului şi-l ghidează în consecinţă. Un bun aspirant nu trebuie să ceară o sadhhana
(practică spirituală) superioară încă de la început. El trebuie să practice cu onestitate sadhana
primită de la guru (învăţătorul spiritual), deoarece la început nu există sadhana (practica spirituală)
superioară sau inferioară. Onestitatea este lucrul cel mai important.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP I SUTRA 23
Ishwarapranidhanadva
De obicei Ishwara se traduce prin cuvântul Dumnezeu, dar prin Dumnezeu nu trebuie să
înţelegem o persoană, ci o conştiinţă spirituală SUPREMă. El nu e nici fizic, nici mental, ci pur
spiritual. Dacă aspirantul descoperă că e incapabil de credinţă, energie, etc., atunci el trebuie să
folosească alte mijloace pentru a atinge ţelul suprem, cum ar fi devoţiunea intensă pentru
Dumnezeu. Unii yoghini ating samadhi încă de la naştere, alţii trebuie să facă un efort cât mai onest
de o intensitate cât mai mare, pentru a atinge acest ţel. Sunt mulţi aspiranţi care nu pot depune
efortul necesar pentru că nu posedă facultăţile necesare. Şi totuşi există speranţă şi pentru ei.
Patanjali recomandă intensă devoţiune către Dumnezeu, ISHWARA, aceasta fiind de asemenea o
cale sigură pentru atingerea ţelului.
Cuvântul "va" din această sutra indică faptul că metoda indicată este opţională. Cuvântul
pranidhana înseamnă a încredinţa complet, absolut, în totalitate. Este încredinţarea completă a
conştiinţei, minţii, gândurilor şi atenţiei lui Ishwara, prin consacrare.
Această sutra a fost explicată în diferite feluri de diferiţi comentatori. Se spune, de exemplu, că
înţelesul ei este că samadhi se obţine prin auto-abandonare lui Dumnezeu, sau că samadhi se obţine
fixând mintea asupra lui Dumnezeu. Unii spun că, conştiinţa este aceea care trebuie încredinţată lui
Dumnezeu. Pentru a înţelege sutra corect, trebuie să avem însă o idee justă şi clară despre
Dumnezeu. În diferitele religii, cuvântul acesta este folosit în mod diferit. Unele religii cred într-un
Dumnezeu personal, altele îl privesc ca pe stăpânitorul şi creatorul Universului. Unii oameni nu cred
în existenţa lui Dumnezeu, ci numai în existenţa conştiinţei universale. Trebuie notat aici că yoga
este un produs al filosofiei Samkhya, care este o doctrină ateistă. De asemenea, nici în buddhism
nu există Dumnezeu. Este într-adevăr o minune că Patanjali, care şi-a luat ideile filosofice din
Samkhya, vorbeşte de Dumnezeu şi devoţiunea către El. Poate el a adus conceptul, de Dumnezeu în
discuţie pentru binele umanităţii. Trebuie subliniat că un profesor de yoga nu trebuie să
propovăduiască ateismul, chiar dacă el însuşi este ateu, deoarece majoritatea oamenilor din toate
ţările găsesc mare consolare în ideea de Dumnezeu. Patanjali a adus ideea de Dumnezeu în ale sale
Yoga-sutras, cu toate că şi-a dat seama că nu se potriveşte cu ateismul filosofiei Samkhya,
deoarece ştia că principalul scop al sistemului yoga era de a da o cale practică de viaţă omenirii, în
care fiinţa să poată progresa pe calea spirituală conform cu credinţele sale, limitările şi supoziţiile
sale.
Există trei concepţii despre Dumnezeu. Prima - filosofii Indiei L-au considerat a nu fi diferit de
om, ei spunând că atman este Paramatman. A doua - unii cred că Dumnezeu este în inima omului
şi că omul nu trebuie să-L caute în altă parte decât în el însuşi. A treia - majoritatea oamenilor cred
într-o dualitate om - Dumnezeu. Ei cred că Dumnezeu este în ceruri şi că omul trebuie să se
elibereze de legăturile sale cu lumea pentru a-L atinge.
Prin urmare, concepţia lui Patanjali despre Dumnezeu este o idee minunată din punct de
vedere practic, cu toate că din punct de vedere teoretic ea nu are poate, loc în filosofia Yoga.
CAP I SUTRA 24
În această sutra s-a clarificat natura lui Ishwara. Patanjali nu crede într-un Dumnezeu
personal. Ideea sa despre Dumnezeu este aceea despre o conştiinţă spirituală care este atât de pură,
încât e complet liberă de orice legătură cu karma (suma tuturor consecinţelor acţiunilor unei fiinţe
umane comise în această viaţă sau într-o viaţă anterioară) şi cu efectele sale. Inţelegerea acestei
sutra presupune o înţelegere clară a spiritului fundamental al sadhana-ei (practica spirituală)
hinduse. Există multe varietăţi de yoga incluse în sadhana (practica spirituală) hindusă, cum ar fi
Raja Yoga, Hatha Yoga, Mantra Yoga, Karma Yoga, Laya Yoga şi Tantra, dar baza
fundamentală a sadhana-ei (practica spirituală) hinduse este supunerea faţă de Realitatea Supremă.
Acest lucru este valabil atât pentru laici cât şi pentru filosofii hinduşi. Un individ se poate supune lui
Dumnezeu numai dacă este conştient de limitările sale. Când individul îşi cunoaşte limitările el nu
va mai fi purtat de colo colo, şi se va supune complet lui Dumnezeu. Atâta timp cât individul crede
că are anumite calităţi importante, el nu poate fi un bhakta veritabil. Bhakti începe atunci când vă
cunoaşteţi cu adevărat, când vă cunoaşteţi natura voastră veritabilă şi sunteţi siguri de ea. Omul este
slab, dar din ignoranţă el crede că este puternic şi capabil. Ishwara pranidhana nu înseamnă numai
a te duce la biserică; ea necesită supunere completă lui Dumnezeu printr-un proces continuu de
introspecţie pe o durată mare de timp.
Pe lângă Ishwara pranidhana, aspirantul trebuie să practice şi propria lui sadhana (practica
spirituală). Supunerea faţă de Dumnezeu este una din cele mai rapide căi spre realizare. Ishwara e
un purusha(Fiinţa eternă, Supremă) special care rămâne neatins de cele cinci necazuri, de cele trei
feluri de acţiuni, de cele trei feluri de fructe ale acţiunii şi de sămânţa karma-ei. Necazurile sunt
cinci: ignoranţa, simţul eu-lui, raga (plăcerea, atracţia), dwesha (repulsia) şi frica de moarte. Aceste
necazuri îşi au rădăcini în mintea fiecăruia, dar Dumnezeu e eliberat de ele. Acţiunile sau karma
sunt de trei feluri: bune, rele şi combinate. Ele au fructe bune, rele şi combinate, cum ar fi durata
vieţii, bucuriile şi felurile de naşteri. Dumnezeu este liber de toate aceste aspecte.
Datorită karma -ei noastre trecute noi ne naştem în circumstanţe favorabile sau nefavorabile.
Sănătatea noastră, bucuriile, nivelul de dezvoltare mentală şi durata vieţii noastre sunt efecte ale
faptelor noastre trecute. Cu acestea noi continuăm să acumulăm noi efecte ale faptelor noastre.
Astfel, depozitul efectelor, numit karmashaya, se măreşte şi vom avea de suportat efectele sale
bune sau rele în următoarele naşteri. Dumnezeu e complet liber de aceste karmashaya.
Conform cu Samkhya, există mulţi purushas în Univers şi Ishwara este cel mai superior
dintre ei, la fel ca un rege, care cu toate că este şi el o fiinţă umană ca şi celelalte, are un statut
special în virtutea faptului că este conducătorul. Analog, Dumnezeu este un tip special de purusha,
complet liber de aspectele care influenţează ceilalţi purushas. Aceştia sunt de asemenea liberi de
prakriti prin natura lor, dar ei vin în contact cu prakriti şi datorită acestui contact ei trec prin
diferite naşteri şi renaşteri. Ishwara este veşnic liber. Purusha vishesha este o stare specială de
conştiinţă care este dincolo de toate cele menţionate aici, şi cu toate acestea ea se manifestă în
fiecare om. Prin urmare, e posibil pentru fiecare om, pentru fiecare individ, să atingă Fiinţa Supremă
care este purusha vishesha, dar pentru asta fiinţa trebuie să aibe o idee despre Ishwara dobândită
pe cale practică, deoarece numai conceptul intelectual pe care îl avem în mod obişnuit nu e suficient.
CAP I SUTRA 25
CAP I SUTRA 26
Purvesam = al acelora care vin înainte; api = chiar; guruh = maestru, învăţător; kalena = prin
timp; anavachhedat = fiind nelimitat de timp.
CAP I SUTRA 27
CAP I SUTRA 28
Tajjapastadarthabhavanam
Tat = acesta; japa = repetare a cuvântului; artha = obiect; bhavanam = examinând mental.
Acesta (cuvântul AUM) trebuie recitat în mod repetat (JAPA), examinându-i mental
semnificaţia (BHAVANA) (sau meditând asupra înţelesului acestuia).
Natura lui Ishwara şi a lui Ishwara pranidhana a fost clarificată în aceste patru sutras.
Ishwara este cea mai înaltă manifestare a conştiinţei în om. În el există sămânţa oricărei cunoaşteri.
Culmea ultimă a conştiinţei divinităţii în noi este samadhi. Am văzut deja că purusha este
manifestarea conştiinţei în cursul evoluţiei, şi că există un număr infinit de stadii ale acestui proces
deoarece există un număr infinit de purushas în Univers. Atunci când trecem prin diferite
experienţe ale vieţii, conştiinţa mentală a lumii exterioare e descrisă în Vedanta sub numele de
vaishwanar purusha. Conştiinţa din starea de vis e numită tejomaya purusha. În somn ea e
numită prajna purusha. Dumnezeu e supremul purusha care guvernează peste toţi purushas.
Purusha nu trebuie să însemne spirit în sensul obişnuit al cuvântului, ci trebuie să însemne o
manifestare particulară a conştiinţei. Supremul purusha este Ishwara. El nu este în planul
manifestat ci în plan nemanifestat (avyakta). Acesta e numit Parabrahman, fiinţa transcendentală.
În el sămânţa e sămânţa cunoaşterii nelimitate. El e numit sarvajna (omniscienţă), deoarece nu
există nimic în Univers care să fie în afara sa.
Stadiul cel mai înalt de evoluţie include cunoaşterea nelimitată. Aceasta este cunoaşterea a tot
ceea ce există, dar această cunoaştere nu e primită din afară. Ishwara manifestă această cunoaştere,
şi un aspirant care a atins cea mai înaltă stare de conştiinţă este în legătură cu toată cunoaşterea, cu
toate că nu e neapărat necesar ca aceasta să fie adusă la nivelul cunoaşterii simţurilor. În viaţa de
toate zilele fiecare manifestă numai o urmă a acestei cunoaşteri.
Ishwara este guru-l (învăţător spiritual) chiar şi celor mai vechi gurus-i, deoarece el nu e
condiţionat de timp. El este maestrul maeştrilor. Chiar şi marii înţelepţi şi văzători, profeţi şi
învăţători sunt posteriori lui Ishwara. Starea de conştiinţă care se presupune a fi cea mai înaltă şi
care este totuşi în noi, dar care nu moare niciodată, odată cu moartea corpului fizic, e în afara
timpului.
Diferenţa dintre om şi Ishwara este că omul este starea manifestată a conştiinţei, în timp ce
Ishwara este starea cea mai înaltă sau manifestată a conştiinţei. Starea manifestată continuă să se
manifeste de-a lungul a diferite naşteri, în diferite încarnări, prin intermediul a diferite corpuri - om,
animal etc. În cele din urmă ea capătă un corp mai subtil şi mai fin atunci când atinge cel mai înalt
punct al evoluţiei. Astfel, Ishwara, fiind nelegat de naştere şi moarte, fiind în afara timpului şi fără
început, este guru-l (învăţător spiritual) chiar şi al acestor profeţi şi maeştri.
Ishwara este punctul culminant al supremei conştiinţe. El nu poate fi atins numai prin
intermediul gândirii. Nu-l putem atinge nici prin vorbărie sau discursuri, nici prin intelect, nici prin
învăţăturile despre el date de oameni realizaţi sau din scripturi. Gândirea şi experienţa sunt două
lucruri diferite. Intreaga structură a filosofiei indiene e împărţită în tattva chintana şi tattva
darshan. Tattva chintana înseamnă contemplare şi reflecţie a conştiinţei supreme, în timp ce
tattva darshan înseamnă percepţie a conştiinţei supreme. Tattva chintana dă naştere la cele şase
sisteme ale filosofiei indiene. Este o abordare raţională a conştiinţei supreme, dar ea rămâne
incompletă. Prin urmare tattva darshan trebuie dezvoltată prin yoga, bhakti, practici mistice şi
oculte etc. Chintana este cunoaştere, în timp ce darshan este experimentare. Patanjali a sugerat o
schemă de a ajunge de la starea de cunoaştere la starea de percepţie sau experienţă. El spune că
AUM este cuvântul care îl denotă pe Ishwara; Ishwara e descris de AUM. Am văzut că suprema
conştiinţă, sau Ishwara, e fără formă, dar trebuie să existe un vehicul care s-o exprime. Acest
vehicul e descris de yantra, mantra şi tantra. Acestea trei sunt expresii ale conştiinţei fără formă,
la fel cum în matematică se folosesc diferite formule pentru a exprima diferite procese; de exemplu
formula E=mc˛. Această ecuaţie a fost dată de Einstein. Ea este expresia materiei în energie, pe care
n-o putem vedea, dar care se exprimă în procesele naturii. Acesta este înţelesul lui vachaka. La fel
cum în ştiinţă se folosesc formule, noi avem mantras, yantras folosite în Tantra Shastra.
Aşa cum omul de ştiinţă exprimă principiul energiei pe care îl vede sau îl experimentează prin
intermediul intuiţiei, la fel Patanjali a dat o exprimare, o desemnare a conştiinţei supreme a lui
Ishwara. Această exprimare poate fi sub formă de mantra, yantra sau tantra. Mantra înseamnă o
desemnare sub forma unui sunet. Suprema conştiinţă e desemnată printr-o formulă-sunet. În tantra
simbolismul este sub forma figurilor umane sau animale, cum ar fi figurile în formă umană sau în
formă animală. Yantra este un simbol psihic. AUM e atât mantra cât şi yantra. El nu e tantra,
deoarece tantra trebuie să aibe un simbol uman. Oamenii din diferite ţări au formulat întotdeauna
anumite simboluri pentru a desemna forţele subtile, cum ar fi gândul, furia, pasiunea, viziunea sau
cunoaşterea supremă. AUM e o mantra şi fiecare mantra are două forme - un sunet şi o formă.
AUM are o formă vizibilă cu ochii, şi în acelaşi timp are un sunet. Astfel, AUM ca mantra este
subiect al percepţiei vizuale şi auditive. Yantra are de asemenea diagrame şi sunete, dar tantra nu
are sunete. Ea poate fi numai văzută, nu auzită. În yantra se adaugă o bija mantra, formându-se
astfel o combinaţie de sunet şi formă.
Nu putem avea percepţia lui Ishwara cu ajutorul ochilor sau urechilor, dar îl putem percepe cu
ajutorul unei mantra. AUM este mantra care îl desemnează pe Ishwara.
Patanjali recomandă ca mantra AUM să fie repetată şi înţelesul ei să fie contemplat. Aceasta
este probabil o deviere completă de la filosofia Samkhya, deoarece sistemul Samkhya nu crede în
nici o fiinţă supremă. Ea consideră că cea mai înaltă cunoaştere se poate obţine numai prin
înţelegerea corectă a celor douăzeci şi cinci de tattvas-uri fundamentale. Probabil Patanjali a
realizat faptul că acest lucru era posibil numai în cazul unei minorităţi foarte evoluate, astfel că el a
elaborat această sadhana (practică spirituală) cu mantra-japa lui AUM. Aceasta este o abordare cu
totul nouă, şi anume o abordare din punct de vedere bhakti. În loc să vă ceară să meditaţi asupra
unei fiinţe fără formă, el a introdus un suport în forma lui AUM.
Prin repetare constantă a cuvântului AUM şi prin dhyana (meditaţie) asupra înţelesului său,
meditaţia devine completă. Numai japa (repetarea unei mantra-e) nu e suficientă. Japa şi meditaţia
trebuie să meargă mână în mână. Patanjali recomandă ca în timp ce aspirantul execută japa lui
AUM, el trebuie să devină conştient de această japa şi să-şi pună mintea la contribuţie pentru a
înţelege. Pentru aceasta trebuie să înţelegem semnificaţia lui AUM. O găsim clar expusă în
Mandukya Upanishad. Ea e expusă în termenii supremei conştiinţe a fiinţei cosmice. Cuvântul
AUM e alcătuit din trei litere şi anume A, U şi M. A este în relaţie cu lumea simţurilor, cu corpul, cu
plăcerile obiective şi cu vishva purusha ("lumea" MACROCOSMOSUL lui PURUSHA(Sinele
Suprem DIVIN). Silaba U e legată de subconştient, de plăcerile subiective sau de starea de taijas a
lui purusha. Silaba M e în legătură cu inconştientul, cu uitarea, cu lipsa de plăceri sau starea prajna
a lui purusha. Acestea sunt numai o privire fugară luată din Mandukya Upanishad. Ea explică
faptul silabele A, U şi M sunt legate de starea de conştiinţă. În acest fel, aspirantul transcende cele
trei stări ale conştiinţei manifestate, atingând în cele din urmă cea de-a patra stare, numită starea
turya, care este nemanifestatul, neauzitul şi neexprimatul.
CAP I SUTRA 29
Tatah pratyakchetanadhigamopyantarayabhavascha
Tatah = din această (practică de meditaţie cu AUM); pratiyak = întors, în direcţie opusă;
chetana = conştiinţă; adhigama = atingere; api = de asemenea; antaraya = obstacol; abhava =
absenţă; cha = şi.
Prin această practică se ajunge gradat la sesizarea aspectelor ultime ale fiinţei
(introspecţie) şi obstacolele pe calea YOGA sunt depăşite.
Două lucruri se întâmplă ca rezultat al practicii japa cu AUM: 1. conştiinţa se introverteşte şi,
2. obstacolele dispar. Când un aspirant încearcă să meargă pe calea yoga, el întâmpină multe
obstacole care-i blochează calea. Patanjali va da o listă a acestor obstacole în următoarea sutra.
Avem astfel o sadhana (practică spirituală) complet descrisă pentru omul obişnuit în sutras-urile
23-29. Această sadhana (practică spirituală) numită Ishwara pranidhana, e destinată acelora care
nu sunt nici videhas (yoghini dezincarnaţi) nici prakritilayas (yoghini fuzionaţi doar în prakriti),
şi pentru cei care n-au shraddha (credinţă), veerya şi celelalte calităţi. Ea e destinată celor care au o
minte instabilă, oscilantă, care au ataşament pentru lucrurile inferioare ale vieţii. Patanjali a fost
foarte amabil cu aceştia descriind sadhana (practică spirituală) preliminară în sutras-urile 23-29.
Practicând aceasta, omul obişnuit va obţine în cele din urmă inteligenţă superioară şi agerime a
minţii, astfel încât el va putea urma sadhanas-urile superioare şi mai profunde, putând astfel atinge
ţelul suprem.
CAP I SUTRA 30
Vyadhistyanasamsayapramadalasyaviratibhrantidarsanalabdabhumikatv
anavasthitatvani chittaviksepasteantarayah
Vyadhi = boală; styana = moleşeală; samsaya= îndoială; pramada = amânare; alasya = letargia;
avirati = dorinţa de plăceri; bhrantidarsana = percepţie eronată; alabdhabhumikatva = incapacitate de
a realiza o stare superioară; anavasthitatva = instabilitate; chittaviksepah = obstacole ale minţii; te =
ei; antarayah = obstacole.
Boala, moleşeala sau lenea mentală, îndoiala, amânarea, letargia sau lipsa
entuziasmului, dorinţa pentru plăcerile simţurilor, percepţia eronată, incapacitatea de a
realiza stări superioare de concentrare şi instabilitatea stărilor superioare odată obţinute sunt
obstacolele pe calea YOGA.
CAP I SUTRA 31
Duhkhadaurmanasyangamejayatvashvasaprashvasaviksepasahanbhuvah
Durerea sau suferinţa, depresiunea (apatia psihică), agitaţia corpului sau nervozitatea
şi respiraţia neregulată sunt simptomele auxiliare ale distracţiei mentale (VIKSHEPA).
Oricine, fie că este sau nu un aspirant spiritual, este supus celor nouă obstacole şi simptomelor
lor auxiliare. La unii, acestea devin stări permanente. Distracţiile care au loc în procesul de
introversiune trebuie studiate cu atenţie. Fiinţa trebuie să-şi dea seama dacă un obstacol apare în
mod natural, sau e datorat meditaţiei şi altor practici. De exemplu, chiar şi o persoană care practică
meditaţia poate fi plină de îndoieli, născociri, teamă. Boala poate apărea ca un proces natural sau
când fiinţa se introverteşte în procesul meditaţiei. Sutra ne spune că dacă există durere, depresiune
mentală, sau agitaţie a corpului, ori respiraţie neregulată în timpul sadhana-ei (practica spirituală),
puteţi fi siguri că chitta (mintea) suferă de o stare de distracţie.
Simptomele prezentate sub formă de distracţii şi acelea enumerate în sutra anterioară nu sunt
procese mentale; ele sunt manifestări psihice. Ele sunt comune atât omului obişnuit cât şi
aspirantului a cărui minte trece printr-un proces de introversiune în timpul meditaţiei.
Tatpratisedharthamekatattvabhyasah
Tat = aceasta; pratisedhartham = pentru îndepărtarea; eka = unu; tattva = principiu; abyasah =
practică.
Am văzut deja că Patanjali a recomandat aspiranţilor care au voinţă puternică şi curaj, cele
patru calităţi care sunt shraddha, veerya etc. Pentru aceia care sunt slabi şi infirmi spiritual el a
recomandat devoţiune intensă către Dumnezeu şi japa (repetarea cuvântului) lui AUM. În această
sutra el arată o cale de a depăşi obstacolele şi simptomele auxiliare. Această cale implică
concentrarea minţii asupra unei singure tattva (principiu). Trebuie să înţelegem ce înseamnă acest
lucru. Dacă practicaţi mantra (cuvânt sau grup de cuvinte prin repetarea căruia se pune în rezonanţă
cu anumite energii), mantra trebuie să fie unică. Dacă practicaţi dhyana (meditaţie), practicaţi-o pe
un singur simbol. Aceia care schimbă într-una metodele, tehnicile şi simbolurile vor suferi de pe
urma obstacolelor. Aceia care au intenţii serioase despre realizare, despre atingerea stărilor profunde
de conştiinţă, trebuie să înţeleagă bine această sutra. Simbolul meditaţiei nu trebuie schimbat,
deoarece procesul de meditaţie e doar o bază prin care conştiinţa pătrunde din ce în ce mai profund.
Dacă această bază e schimbată într-una, va rezulta confuzie.
Prin urmare Patanjali a expus în această sutra o sadhana (practică spirituală). Dacă o
schimbaţi mereu fiţi siguri că veţi eşua. Acest lucru îl întâlnim în cazul acelor secte în care accentul
se pune pe simboluri diversificate. De exemplu, în India, sadhana numită tantra foloseşte multe
simboluri, ignorând principiul ekatattvabhyasa, şi ca urmare sunt mulţi practicanţi care suferă din
această cauză.
La fel se întâmplă şi cu anumite sadhanas (practici spirituale) din vechiul buddhism, care n-au
înflorit niciodată, datorită faptului că erau folosite prea multe simboluri pentru concentrare.
Adevăraţii gurus (învăţători spirituali) ţin seama de acest fapt şi nu schimbă mantra odată ce au
dat-o discipolului, chiar dacă ea a fost dată acestuia şi de către alt guru (învăţător spiritual) anterior.
Dacă mantra e schimbată, poate apărea confuzie în mintea discipolului. Un guru (învăţător
spiritual) înţelept nu va permite niciodată apariţia acestei confuzii. El nu va da o sadhana (practică
spirituală) care-i place discipolului, ci o sadhana care i se potriveşte acestuia, conform nivelului său
de evoluţie.
De fapt, nu există diferenţă între diferitele simboluri. Cineva poate fi devotat lui Ganesha sau
lui Shiva, sau lui Kali ş.a.m.d., dar dacă el schimbă obiectul devoţiunii după ce acesta a fost ales,
atunci apare confuzia. Cea mai bună cale de a evita această confuzie este de a păstra un singur
simbol, este ekatattvabhyasa (practica concentrării mentale ferme şi continue asupra unui
principiu). Obstacolele pot fi îndepărtate din calea aspirantului numai dacă acesta nu-i permite minţii
sale s-o ia razna, ci o fixează pe o singură tattva (principiu).
CAP I SUTRA 33
Maitrikarunamuditopeksanam sukhaduhkhapunyapunyavisayanam
bhavanataschittaprasadanam
Este imposibil să se practice concentrarea minţii dacă aceasta nu e purificată, adică liniştită,
împăcată. Cea mai bună cale pentru a obţine acest lucru e arătată în această sutra. Este calea de a
cultiva atitudini de prietenie, compasiune, bucurie şi indiferenţă faţă de oamenii care ne provoacă
fericire, mizerie, care sunt virtuoşi sau vicioşi. Menţinând această atitudine, adică simpatie pentru
fericire, compasiune pentru nefericire, bucurie pentru virtute şi indiferenţă faţă de cei vicioşi, mintea
aspirantului se eliberează de influenţele perturbatoare, devenind liniştită şi netulburată. Procesul de
introversiune are loc atunci cu uşurinţă. Mintea, prin natura sa, e neliniştită, la fel ca un lac a cărui
suprafaţă se tulbură ori de câte ori cad frunze, pietre etc. Mintea neliniştită nu se poate concentra
uşor.
Patanjali a arătat o cale de a îndepărta aceste tulburări. Cele patru atitudini care se cer
dezvoltate dau naştere la pace interioară prin îndepărtarea factorilor perturbatori, nu numai de la
nivel conştient, ci de asemenea, şi de la nivelele profunde ale subconştientului.
CAP I SUTRA 34
Din punct de vedere temperamental, nu toţi oamenii se pot supune lui Dumnezeu. Chiar dacă
cineva crede în Dumnezeu, e posibil ca el să nu poată face Ishwara pranidhana (supunere
completă sau dăruire de sine lui Dumnezeu). Pentru astfel de oameni, Patanjali dă aici o cale prin
care se poate purifica mintea. Unii dintre noi sunt dinamici prin temperament, alţii sunt emoţionali
iar alţii sunt mistici ori raţionali. Deci, întreaga structură mentală poate fi împărţită în aceste patru
categorii. Pentru cel dinamic, cea mai potrivită e Karma Yoga. Bhakti e mai bună pentru cei care
sunt emoţionali, căci ei se pot supune lui Dumnezeu prin adoraţie; ei formează majoritatea
populaţiei. Al treilea grup, adică cei mistici, sunt potriviţi să practice Raja Yoga şi tehnici afiliate de
Hatha Yoga, Swara Yoga, Kriya Yoga, Nada Yoga şi Trataka, etc. Al patrulea tip îl constituie
puţinii jnana yoghini. Lor le place să citească Upanishadele, Bhagavad Gita, etc. în care sunt
descrise aspectele profunde ale vieţii, Universului şi meditaţiei. Mulţi dintre noi avem un amestec al
acestor patru tendinţe, prin urmare trebuie prescris un amestec al acestor practici şi deci Patanjali a
descris o mare varietate de practici. Noi ne putem alege sadhana (practică spirituală) care e cea mai
potrivită pentru noi.
Mintea poate fi adusă într-o stare de linişte numai prin practica lui rechaka (expiraţie),
kumbhaka (reţinere) şi a celor trei bandhas (bandha=a obliga, legătură). Intr-una din cărţile vechi,
se spune că conştiinţa are două suporturi - prana (totalitatea forţelor vitale subtile ale naturii) şi
vasana (samskaras(întipăriri mentale)). Acestea sunt suporturile pe care mintea se odihneşte şi pe
care conştiinţa lucrează. Dacă unul din ele este îndepărtat, celălalt dispare automat. Prana e atât
subtilă cât şi grosieră. Prana subtilă se manifestă sub formă de energie, iar prana grosieră sub
formă de respiraţie. Există cinci pranas-uri majore: prana, apana, udana, samana şi vyana.
Cele cinci pranas-uri minore sunt: devadatta, nada, kurma, krikara şi dhananjaya. Toate
sunt responsabile de diferitele activităţi din corpul uman. Prana e responsabilă de inspiraţie,
acţionând la nivelul gurii şi nasului, digeră hrana, separă materialele digerate, converteşte apa în
sudoare şi urină şi controlează secreţiile glandulare. Sfera sa de acţiune este de la nas până la inimă.
Apana provoacă excreţia şi elimină impurităţile din corp. Sfera sa de acţiune este de la buric până la
tălpile picioarelor. Ea provoacă mişcarea spre în jos. Samana e formată în membre şi nadis. Sfera
sa de acţiune este între inimă şi buric. Udana menţine tonusul muscular şi e responsabilă de
separarea corpului karmic de corpul grosier în momentul morţii. Prin controlul lui udana yoghinul
poate călători prin aer. Sfera sa de acţiune este de la gât la cap. Vyana guvernează circulaţia
sângelui şi se mişcă prin nervi. Ea e situată în regiunea anală.
Dintre pranas-urile minore, nada provoacă tusea şi strănutul, kurma provoacă contracţiile, în
timp ce krikara provoacă foamea şi setea. Devadatta provoacă moţăiala şi somnul. Dhananjaya
întreţine hrănirea.
Pe lângă acestea mai există încă cincisprezece curenţi fini de prana. Ei sunt numiţi nadis. Nadi
înseamnă nerv sau curent subtil de energie, sau şuviţă de sânge. Nadis-urile transportă impulsurile la
şi de la creier. Numele lor este: sushumna, ida, pingala, gandhari, hastijihwa, poosha, ashwini,
shoora, kuhoo, saraswati, varuni, alambusha, wishwodari, shankhini, chittra. În total, există
72000 de nadis în corp, nadis care transportă senzaţii şi impulsuri extrem de fine. Trei dintre ei sunt
de o importanţă majoră, şi anume ida, pingala şi sushumna. Aceşti trei nadis sunt foarte importanţi
în yoga deoarece ei transportă curenţii cunoaşterii superioare. Sushumna e cel mai important din cei
trei. Sushumna este un traiect foarte fin situat în centrul măduvii spinării, la nivel subtil. Plecând de
la rădăcina anusului (muladhara chakra), el urcă până la ajna chakra, sau medulla oblongata. Cei
trei nadis pornesc din muladhara, care e numită muktatriveni. Conştiinţa, senzaţiile sunt eliberate
aici, unificându-se. Ei se întâlnesc din nou în ajna chakra. Triveni e un loc în India unde cele trei
râuri, Ganga, Yamuna şi Saraswati se întâlnesc. În comparaţie cu aceasta, ajna chakra e numită
yuktatriveni. Inăuntrul lui sushumna mai sunt alţi trei nadis-uri; unul e numit vajra nadi (cel
exterior), iar cel interior e numit chittra. Inăuntrul lui chittra există un canal fin numit
brahmanadi.
S-a descoperit că procesul de respiraţie are un program stabilit şi că fazele lunii au o influenţă
asupra mişcării şi controlului lui swara, adică respiraţia. Respiraţia are un efect direct asupra
comportamentului individual. Respiraţia controlează atât gândirea cât şi evenimentele trecute,
prezente şi viitoare ale vieţii. În decurs de 24 de ore omul respiră de 12 ori pe oră pe nara dreaptă de
12 ori pe nara stângă. Nara stângă e numită ida, sau chandra; nara dreaptă e numită pingala sau
surya. Analog, ida e numită Yamuna. După fiecare oră, respiraţia îşi schimbă poziţia la nivelul
nărilor. În timpul schimbării de la ida la pingala sau de la pingala la ida, sushumna se activează
pentru un moment. Acest lucru îl cunoaştem de la ştiinţa numită shiva swara yoga. În primele trei
zile ale perioadei lunii pline, respiraţia curge prin nara stângă la răsăritul soarelui, şi apoi la fiecare
oră se schimbă nara. În următoarele trei zile respiraţia curge prin nara dreaptă timp de o oră de la
răsărit. În timpul perioadei de lună nouă, respiraţia curge prin nara dreaptă la răsărit în primele trei
zile. Astfel, acest ciclu se schimbă la fiecare trei zile. În timpul unei boli această ordine poate fi
inversă. Bolile se pot prezice cu ajutorul ştiinţei swara yoga.
Munca fizică grea se poate face când respiraţia curge prin pingala sau nadis-ul soarelui, iar
munca fizică uşoară şi migăloasă se poate face atunci când respiraţia curge prin ida sau nadis-ul
lunii. Meditaţia trebuie practicată atunci când respiraţia curge prin sushumna. Fluxul respiraţiei
poate fi schimbat prin anumite tehnici. Inchizând ochii şi meditând asupra nării stângi, se poate
schimba fluxul respiraţiei de la această nară, dar acest lucru depinde de profunzimea concentrării.
Respiraţia poate fi făcută să curgă prin nara dreaptă culcându-ne pe partea stângă şi ţinând o pernă la
subsoară. Altă metodă de a schimba fluxul respiraţiei este de a înfunda nara prin care nu vrem să
curgă respiraţia cu un ghemotoc de bumbac. Mai există multe alte metode.
Respiraţia în pranayama trebuie făcută foarte încet. Aceia care respiră încet şi profund trăiesc
mult. Iepurele respiră de 80 de ori pe minut şi trăieşte numai opt ani. Maimuţa respiră de 32 de ori
pe minut şi trăieşte 10 ani. Câinele trăieşte 12 ani şi calul 25 de ani. Ei respiră de 29 şi de 19 ori
respectiv, pe minut. Omul respiră de 13 ori pe minut şi ar trebui să trăiască 120 de ani. Şarpele, care
trăieşte 1000 de ani, respiră numai de 8 ori pe minut, iar broasca ţestoasă respiră de 5 ori pe minut şi
trăieşte 3000 de ani. Acest lucru arată importanţa reţinerii respiraţiei.
CAP I SUTRA 35
Această sutra descrie o tehnică adiţională care poate fi practicată de aceia care nu pot face
Ishwara pranidhana (supunere completă sau dăruire deplină de sine lui Dumnezeu), mahabandha
(tehnică yoga importantă) sau pranayama (controlul suflului). Este adevărat că mulţi aspiranţi
găsesc dificilă practica pranayama-ei din lipsa unei îndrumări competente, datorită incapacităţii sau
din cauza lipsei de hrană corespunzătoare. Această sutra furnizează o metodă mai simplă de a
controla mintea prin trezirea activităţii percepţiei simţurilor. Aici, mintea e pusă să se autoobserve în
decursul procesului de percepţie senzorială; adică, percepţia prin intermediul vederii, auzului,
mirosului, gustului şi pipăitului. Fuzionând conştiinţa mentală cu aceste percepţii senzoriale, mintea
intră sub control. Altfel spus, conştiinţa mentală poate fi fuzionată cu conştiinţa sunetului prin
intermediul mantras-urilor, bhajan, kirtan, etc. O fiinţă rafinată poate că nu găseşte această
metodă ca fiind interesantă, dar adevărul este că dacă se pătrunde adânc, ea poate aduce controlul
minţii. Acesta e un principiu de Nada Yoga.
Mintea poate fi de asemenea controlată dezvoltând conştiinţa formei prin trataka, care constă
din concentrarea asupra unei forme oarecare, şi în mod similar, prin dezvoltarea conştiinţei
pipăitului şi a mirosului. Prima apare atunci când guru-l îl atinge pe discipol pe cap, iar cea de-a
doua survine odată cu practica lui khechari mudra (tehnică specială yoga). Concentrând mintea
asupra vârfului nasului, apare un miros subtil sau psihic, care poate fi folosit pentru a controla
mintea. Conştiinţa gustului e dezvoltată prin concentrarea asupra vârfului limbii. Viziunile colorate
apar prin concentrare asupra palatului în khechari mudra. Pipăitul psihic e experimentat prin
concentrarea asupra părţii centrale a limbii. Auzul psihic e dezvoltat prin concentrarea asupra
rădăcinii limbii. Toate aceste procese psihice devin baza pentru auto-control. Când ele sunt
dezvoltate, studentul începe prin concentrarea asupra lor, iar după un timp mintea le depăşeşte,
atingând nivele mai profunde. Aceasta este starea de complet control mental. Toate acestea implică
activitatea simţurilor, indriyas, în dharana (concentrare) şi pratyahara (retragerea simţurilor).
În anumite şcoli de meditaţie buddhistă, preotul bate toba şi meditează asupra sunetului.
Aceasta e o sadhana (practică spirituală) elementară, dar e folositoare multora dintre noi. Bhajan e
una din cele mai populare sadhana din India. Cântăreţul poate cânta ore întregi numai o singură
notă sau numai un singur cântec, neauzind şi nevăzând nimic altceva decât sunetul bhajan-ului.
Aceasta e o sadhana elementară, dar e importantă deoarece ea poate duce uşor la dharana
(concentrare) şi dhyana (meditaţie). Kirtan (reuniuni publice în care se recită cu fervoare şi se cântă
anumite texte spirituale şi chiar se dansează în cinstea lui Dumnezeu) e de asemenea una din cele
mai uşoare şi mai eficiente sadhana. Ea se face cu o persoană care conduce şi celelalte o urmează.
Există metode diferite. Uneori ea poate dura 24 de ore, producând efecte extraordinare asupra
auditoriului.
Vishoka va jyotismati
Sau meditând asupra lotusului luminos din inimă (ANAH) (JYOTISMATI) care e
dincolo de orice supărări (VISHOKA) (se poate controla mintea).
Mintea poate fi făcută să fie fermă prin manifestarea luminozităţii senine interioare, care se
obţine prin concentrarea asupra nada-ei sau asupra lui bhrumadhya, centrul dintre sprâncene.
Luminozitatea interioară e senină, calmă, tăcută şi liniştită; ea nu e o lumină vie. Ea poate fi
experimentată în timpul meditaţiei profunde. Ea e de două feluri. Uneori, în somn apare o explozie
bruscă de lumină, care e foarte neplăcută. Patanjali nu vorbeşte aici despre aceasta. El vorbeşte
despre lumina interioară care e tăcută. Mintea poate fi controlată prin experimentarea acestei lumini
senine. Există multe metode prin care această lumină poate fi văzută. Una din ele este concentrarea
asupra centrului dintre sprâncene; alta, este concentrarea pe o nada (sunet).
CAP I SUTRA 37
Vitaragavisayam va chittam
Vitaraga = persoană lipsită de pasiuni, care a depăşit raga; visayam = obiect; va = sau; chittam
= minte.
CAP I SUTRA 38
Svapnanidrajnanalambanam va
Svapna = vis; nidra = somn; jnana = cunoaştere; alambana = suport; va = sau, ori.
Sau altfel, mintea poate fi făcută fermă dându-i ca suport (al meditaţiei)
(ALAMBANA) cunoaşterea (JNANA) din vis (SVAPNA) şi somn (NIDRA).
Mintea poate fi controlată şi prin metode de somn conştient. Somnul conştient e stadiul ultim în
antar mauna (linişte lăuntrică). Există o metodă de a visa conştient, dar este periculoasă şi numai
iniţiaţii o pot practica. Acest proces poate fi benefic mai ales acelora care sunt nervoşi. Prin tehnicile
de visare şi somn conştient se dezvoltă conştiinţa visului şi a somnului în timp ce fiinţa se găseşte în
aceste stări.
De obicei visele noastre sunt inconştiente; ele sunt trăite, dar nu vizionate. Noi nu avem control,
asupra acestora, dar în cazul metodei recomandate aici, aspirantul devine capabil să le producă şi să
le controleze în mod conştient. Noi ne putem controla gândurile în mod conştient, subconştient sau
inconştient. În acest proces nu sunt controlate numai acţiunile conştiente şi intelectul, ci chiar şi
acţiunile subconştiente. În timpul viselor conştiente practicantul nu aude nimic din ceea ce se
întâmplă afară. Cunoaşterea sau conştiinţa acestor două stări poate fi făcută suportul pe care mintea
să se poată concentra. Aceste metode sunt desemnate acelora cu un temperament special; ele nu sunt
pentru oricine.
CAP I SUTRA 39
Yathabhimatadhyanadva
Aici se dă libertate completă de alegere. Aceasta pentru că dhyana (meditaţie) făcută asupra
unui obiect care atrage, cum ar fi obiectul devoţiunii, e calea cea mai sigură de a linişti mintea, de a
o controla şi de a o focaliza. Obiectul ales poate fi o cruce, swastika, un idol sau pur şi simplu AUM
- orice este agreabil (abhimata). Aspirantul trebuie să-şi aleagă acele obiecte asupra cărora să-şi
poată concentra mintea.
CAP I SUTRA 40
Paramanuparamamahattvantoasya vasikarah
Se poate pune întrebarea: aceste practici descrise în ultimele sutras sunt capabile să ducă la
atingerea stării de samadhi? Răspunsul este: nu. Samadhi nu se poate atinge prin aceste practici,
dar prin ele se poate ajunge la puterile psihice sau spirituale necesare pentru stările subtile de
samadhi. Este ca şi cum am da examenul de bacalaureat, fiind apoi pregătiţi să intrăm la facultate.
Astfel, prin practica diferitelor sadhanas (practici spirituale) menţionate, aspirantul pune stăpânire
atât pe cel mai mic atom, cât şi pe cea mai mare infinitate. El devine stăpân atât al forţelor cele mai
mici cât şi al forţelor cele mai mari. Aceste sadhanas (practici spirituale) îi conferă puterea
omnipotenţei. Aceste practici sunt absolut necesare pentru a putea progresa spre percepţia subtilă a
stărilor de samadhi. Aşa cum savantul ajunge la o concepţie elevată despre materie şi energie, în
mod analog yoghinul devine capabil să mediteze atât asupra lucrurilor cele mai mici cât şi asupra
infinitului.
Intotdeauna se găsesc oameni care să nu-şi dea seama de înţelesul ascuns al lucrurilor. Aceasta
este pentru că ei n-au control asupra minţii lor. Practicile de concentrare menţionate pot rafina foarte
mult conştiinţa. Mintea poate fi introvertită la voinţă. Acest lucru se observă atât în cazul rezolvării
problemelor de matematică cât şi în cazul meditaţiei. Prin antrenament, mintea poate fi făcută să se
concentreze în mod adecvat. În lipsa antrenamentului, este dificil să controlăm în mod eficient
mintea. Prima putere psihică în yoga este dobândirea acestui control. Apoi mintea poate fi fixată
asupra oricărui obiect grosier sau subtil.
Iată un exemplu interesant. Când Swami Vivekananda era în S.U.A., el obişnuia să împrumute
zilnic câteva cărţi de la un bibliotecar, şi a doua zi le aducea înapoi. Bibliotecarul, întrebându-se
dacă atâtea cărţi pot fi citite în numai o singură zi, a vrut să-l pună la încercare pe swami şi, spre
marea sa surprindere, el a descoperit că acesta îşi reamintea fiecare cuvânt citit. Aceasta arată felul
în care un yoghin stăpâneşte atât lucrurile cele mai fine cât şi pe cele mai grosiere.
Fiinţa poate intra în samadhi numai atunci când ea e capabilă să perceapă chiar şi ideile şi
gândurile. Şi aceasta pentru că în stările subtile da samadhi, fiinţa trebuie să sesizeze conştiinţa
dinamică (samskara) şi s-o blocheze. Există stări de samadhi în care aspirantul nu e conştient decât
de efortul de control pe care-l face. Acest efort trebuie să ia forma unei idei, care este îndepărtată
apoi. Este foarte dificil de înţeles, la nivel intelectual numai, acest lucru. În acea stare fiinţa e
capabilă să anihileze toate celelalte gânduri cu excepţia gândului de anihilare şi acest lucru se poate
face numai dacă se stăpânesc perfect cele patru procese care nu constituie procese de gândire.
În stările mai subtile de samadhi, fiinţa trebuie să aibă control asupra numelui, formei şi
obiectului desemnat prin numele respectiv; de exemplu, numele vacă, forma vacă, şi obiectul vacă.
Trebuie sesizată diferenţa dintre acestea. Acest lucru nu e posibil fără antrenament deoarece, din
obişnuiţă, avem tendinţa să amestecăm aceste trei lucruri în înţelegerea noastră. Un yoghin care are
control asupra minţii sale poate să înţeleagă aceşti factori separaţi. Până când acest lucru nu este
realizat, este imposibil să se progreseze mai departe. Fiinţa trebuie să fie capabilă să practice
meditaţia asupra unui obiect, fără ca intervenţia numelui sau formei să fie necesară.
CAP I SUTRA 41
Cuvântul samapatti înseamnă acceptare completă, la fel cum oceanul acceptă toate apele care
se revarsă în el prin râuri. Este o stare a minţii la care se ajunge prin diferite practici, cum ar fi
pranayama (controlul suflului), penitenţă, sadhana (practica spirituală) etc. Este stadiul imediat
anterior practicii lui samadhi. Până ce samapatti nu a fost atins nu se poate vorbi de practici
superioare, înţelesul expresiei "practici superioare" şi "practici inferioare" depinzând de capacităţile
individuale. De exemplu, un om cu o conştiinţă superioară nu are nevoie de japa (formă de yoga)
sau kirtan (formă de practică yoga); el poate intra în stări profunde doar închizând ochii; dar pentru
acei a căror minte e plină de gânduri, această stare poate fi considerată foarte profundă. În loc de a
folosi cuvintele "superior" şi "inferior", putem să folosim expresia simplu sau greu.
Nu se poate intra în meditaţie dacă mintea nu a fost limpezită. Dacă mintea e limpede, starea de
meditaţie poate veni la fel de uşor ca şi somnul. Pentru aceasta vrittis-urile (modificări mentale)
trebuie diminuate. Trebuie reamintit că vrittis-urile nu trebuie anihilate complet; ele trebuie doar
diminuate, slăbite. Este ca şi cum am dormi într-un tren. Suntem conştienţi de forfota oamenilor, de
plecarea şi oprirea trenului, dar conştiinţa noastră nu e complet trează, ca atunci când ne plimbăm,
de exemplu. Această stare e numită stare de conştiinţă redusă. Ea poate fi obţinută prin diferite
tehnici de liniştire a minţii, tehnici menţionate în precedentele sutras.
Atunci când chiar şi conştiinţa fragmentară dispare, mintea devine la fel de pură ca un cristal.
Ea poate fi pusă pe orice obiect. Este samapatti.
O bucată de cretă albă pusă pe o hârtie colorată nu ia culoarea hârtiei dar dacă puneţi în locul
bucăţii de cretă un cristal, acesta va lua imediat culoarea hârtiei. Acest lucru se întâmplă pentru că
bucata de cristal e absolut pură. Analog, există o diferenţă între o minte care e în samapatti şi o
minte obişnuită. În momentul când vrittis-urile sunt îndepărtate din minte, aceasta începe să
funcţioneze ca un cristal. Acest lucru dă naştere la pura conştiinţă obiectivă a obiectului asupra
căruia mintea se concetrează.
Când practicaţi trataka sau meditaţie asupra unui obiect, cum ar fi o shiva-linga, vrittis-urile
(modificările mentale) se diminuează încet, încet, în cele din urmă apărând o străfulgerare bruscă a
conştiinţei în momentul când mintea fuzionează complet cu obiectul. Cele trei faţete ale obiectului,
şi anume, numele, forma şi înţelesul pot fi experimentate separat. Există şase tipuri de fuziune,
numite respectiv, savitarka, nirvitarka, savichara, nirvichara, ananda şi asmita. Ele sunt stadii
de fuziune a conştiinţei cu obiectul asupra căruia meditaţi, în final venind o vreme când obiectul
dispare. Trebuie să reţineţi că numai atunci când obiectul a dispărut puteţi spune că aţi obţinut ceva.
Când apare fuziunea, transformările conştiinţei sunt aproape anihilate din conştiinţă. Acest
lucru se numeşte ekagrata - focalizare. În această stare, meditaţia, obiectul şi conştiinţa devin un
singur lucru. Atât timp cât fiinţa nu a atins starea de samapatti (absorbţie completă), ea e conştientă
de aceste trei lucruri. Există o conştiinţă simultană a celor trei vrittis (modificări mentale; şablon). În
samapatti aceste trei feluri de conştiinţă fuzionează într-una singură, aşa încât nu se mai percepe
nimic cu excepţia formei. În acea stare numai forma meditaţiei străluceşte.
CAP I SUTRA 42
Tatra = aici, în această stare; shabda = cuvânt; artha = obiect propriu-zis; jnana = judecată;
vikalpaih = prin alternare; sankirna = amestecat, confuz; savitarka = cu gândire în vorbe; samapattih
= absorbţie completă.
Acea stare (de SAMADHI) care apare atunci când conştiinţa alternează între cuvânt
(SHABDA), obiectul propriu-zis (ARTHA) şi cunoaşterea mentală (JNANA) este o stare
amestecată a minţii (VITARKA) şi e numită SAVITARKA SAMAPATTI.
Trebuie subliniat că samapatti sau samadhi nu e o stare anumită; ea acoperă un întreg evantai
de stări de conştiinţă care includ un câmp de superconştiinţă. Starea de veghe poate fi descrisă ca
fiind de asemenea un câmp de conştiinţă, deoarece în ea sunt incluse anumite activităţi cum ar fi
vorbitul, mersul, râsul etc. În mod analog, samapatti include diferite stări. Pe măsură ce samadhi
devine din ce în ce mai profund, aspirantul pătrunde în tărâmuri din ce în ce mai subtile de
conştiinţă. Primul stadiu al minţii superconştiente e numit savitarka. În acest stadiu, mintea
continuă să se mişte între trei lucruri, şi anume cuvântul, cunoaşterea şi percepţia simţurilor. În acest
fel cunoaşterea noastră despre obiect e realizată prin amestecarea acestora.
Când ne gândim la un trandafir, ne trec prin minte multe calităţi ale acestuia - culoare, greutate,
miros, structură etc. Cunoaşterea acestor calităţi e amestecată în mintea noastră în legătură cu
conceptul de trandafir. Această stare e savitarka şi ea trebuie depăşită în decursul meditaţiei. Atunci
când mintea trece dincolo de aceste calităţi şi devine una cu obiectul, fără nici o referire la vreo
calitate anume, rezultă starea de samadhi. În primul stadiu, numit savikalpa, există un amestec de
trei elemente, numite shabda, artha şi jnana. Shabda este cuvântul - vachaka - desemnează
obiectul. Obiectul propriu-zis e numit artha. Ştim că, cuvântul shivalinga e una, în timp ce obiectul
shivalinga e alta. Mai mult, cunoaşterea care apare în mintea noastră cu privire la shivalinga este cu
totul altceva decât celelalte două lucruri; aceasta este pratyaya (conţinut al minţii) care apare în
mintea noastră şi e numită jnana. Toate aceste trei elemente sunt aspecte necesare ale procesului de
concentrare. În savitarka ele sunt amestecate.
Uneori apare conştiinţa simultană a lui shabda, artha şi jnana, alteori există conştiinţa a numai
una dintre ele odată. Aceste două stări trec una în alta în mod continuu. Dacă sunteţi concentraţi pe o
formă, forma rămâne, dar continuitatea conştiinţei se schimbă neâncetat. De exemplu, uneori sunteţi
conştienţi de shivalinga, alteori de mantra, alteori de linga, etc. De fapt, trebuie să existe o
conştiinţă continuă a unui singur factor, dar acest lucru nu se întâmplă, elementele amestecându-se.
Acest lucru e datorat lui bija, sămânţă. Această sămânţă are nivele diferite; nivelul exterior este
învelişul; nivelul interior constituie partea cea mai importantă. Datorită acestei seminţe - adică
impurităţi cauzate de experienţele trecute - elementele cunoaşterii se amestecă.
Sămânţa este o bază pentru minte. Ea este conştiinţa suportului pe care se sprijină mintea.
Atunci când medităm, ne imaginăm la început forma; este ca şi cum am îndepărta învelişul exterior.
Apoi pot fi vizualizate aspectele mai profunde, iar în final se îndepărtează învelişul cel mai interior.
Savitarka este învelişul exterior al seminţei, iar dincolo de ea există învelişurile numite nirvitarka,
savichara şi nirvichara. Conştiinţa simţurilor este învelişul exterior al seminţei. Când ea trece de
pratyahara (retragerea simţurilor), dharana (concentrare) şi dhyana (meditaţie), ea transcende şi
savitarka samadhi şi celelalte stări mai subtile. În cele din urmă ea percepe cea mai subtilă entitate,
numită drashta sau atman (Sinele Divin Suprem).
Fără o sămânţă conştiinţa nu poate funcţiona. În yoga sămânţa e numită pratyaya, bază. Apoi
trebuie de asemenea un simbol, numit linga. În savitarka acestea două nu pot fi separate; ele sunt
amestecate.
Aceia care practică japa şi meditaţie cu mantra şi formă îşi reamintesc probabil că după ce au
văzut forma în meditaţie, conştiinţa alternează între shabda, artha şi jnana. Shabda e un proces de
gândire în cuvinte. Este argumentare mentală. Jnana este percepţie internă şi artha e obiectul, cum
ar fi shivalinga. Artha înseamnă scopul ultim, şi acest lucru e foarte dificil. Este adevărata
cunoaştere despre obiect. Când atingeţi samadhi prin intermediul unui obiect, aveţi control complet
asupra conştiinţei obiectului asupra căruia meditaţi. Aceasta este ceea ce se întâmplă în samyama,
care include cele trei procese numite dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi.
Samyama înseamnă menţinerea completă a obiectului în conştiinţă şi controlul complet al
conştiinţei obiectului.
Rezultatul absorbţiei complete sau fuziunii cu diferite obiecte e diferit. Este absolut fără sens să
spuneţi că obţineţi numai un singur lucru meditând asupra a diferite obiecte; de exemplu, dacă
meditaţi, să spunem asupra bumbacului, rezultatul va fi cu totul diferit faţă de acela obţinut dacă
meditaţi asupra altor obiecte, cum ar fi puterea fizică etc. În timpul procesului de samyama
rezultatul ultim pe care-l obţinem este artha, dar scopul este acolo, cu toate că puteţi sau nu să fiţi
conştienţi de asta. La scop se ajunge prin separare, şi separarea are loc în mod spontan.
CAP I SUTRA 43
Smriti = memorie; pari = complet; shuddhau = purificare; svarupa = forma proprie; shunya =
lipsit de; eva = ca şi; artha = obiect, scop; matra = numai; nirbhasa = strălucind; nirvitarka = fără
vitarka.
Nirvitarka este samadhi fără amestecarea celor trei aspecte ale unui obiect, şi anume numele,
forma şi înţelesul. În această stare nu există nici conştiinţa subiectivă a obiectului, nici aceea a
cuvântului. Memoria devine absolut liberă de impresiile trecute (samskara) şi de asocieri. De
obicei, memoria noastră nu e limpede; pentru noi memoria constituie acumularea impresiilor trecute.
Smriti este o conştiinţă independentă în care impresiile sunt acumulate, şi chiar şi atunci când totul
din trecut dispare, smriti rămâne. Pe placa lu smriti există impresii trecute (samskara) care se
revelează în stările profunde. În starea de veghe reproducerea se face prin gândire conştientă, dar în
samadhi ea are loc spontan. Uneori în aceste stări profunde de conştiinţă sunt văzute imagini din
copilărie, dar dacă toate acestea sunt îndepărtate, atunci memoria nu dispare, deoarece memoria e
altceva decât impresiile.
E la fel cum creierul este diferit de minte şi gând. În mod similar, acel vritti numit memorie e
diferit de impresiile trecute. Smriti e conştiinţa despre propriul sine. Smriti poate fi purificat prin
diferite sadhanas (practici spirituale), el devenind atunci swarupashunya-eva. Este o stare de
conştiinţă de sine care apare ca şi când totul ar fi devenit vid, dar de fapt nu e vid. Cuvântul "eva" e
folosit pentru a arăta faptul că deşi nu sunteţi conştienţi de obiect, el este acolo. Adică, atunci când
impresiile trecute despre obiect dispar, nu mai sunteţi conştienţi de el şi este ca şi când mintea ar
deveni absolut lipsită de impresiile despre obiect, dar nu este aşa. Smriti nu devine liber de
impresiile obiectului, ci impresiile infiltrează întreaga structură a conştiinţei. Fiecare parte a ei
devine îmbibată cu impresiile obiectului. În această stare mintea îşi pierde conştiinţa subiectivă.
Mintea pierde cunoaşterea obiectului, cu toate că această cunoaştere, precum şi conştiinţa, sunt
prezente în minte. Acesta este specificul acestei stări. Vă amintiţi că vă concentraţi asupra unui
obiect, apoi rămâne numai obiectul, nereamintindu-vă că vă concentraţi asupra lui. După un timp,
obiectul e prezent, dar conştiinţa că meditaţi asupra lui a dispărut. Mintea pare că a devenit în
întregime vidă, dar de fapt nu e aşa. La fel cum apa se amestecă complet şi inseparabil cu sarea, în
acelaşi fel forma sau conştiinţa obiectului umple întreaga minte, astfel încât ea nu poate fi cunoscută
separat. Aceasta este pentru că mintea este complet umplută cu memoria obiectului. Acest fenomen
este numit parishuddi - purificarea memoriei. Astfel, purificarea memoriei este cauza lui
swarupashunyaeva.
Este necesar să reamintim că dacă smriti (memoria) nu e pură, mintea va recădea în stare de
tulburare. Dacă smriti e purificat, atunci obiectul va umple în totalitate conştiinţa şi va deveni una
cu starea minţii. Mintea şi obiectul vor deveni una. Mintea şi memoria formei devin inseparabile;
memoria nu există separat. În acest moment apare o stare momentană de vid - shunya. Este starea
de laya în care conştiinţa memoriei obiectului fuzionează complet cu mintea. Pentru moment mintea
doarme. În acea stare de somn prezentarea memoriei nu e prezentă. În acea stare apare adevărata
cunoaştere a obiectului. Aceasta e diferenţa între nirvitarka, samadhi şi laya. În prima există
adevărata cunoaştere; de exemplu shivalinga a dispărut şi dincolo de ea vedeţi numai lumină
strălucitoare. Adevărata cunoaştere va apare; ea e revelată aspirantului. Diferenţa dintre starea
interioară şi starea exterioară s-a pierdut. În vis experienţa e foarte intensă, dar în samadhi e şi mai
intensă. Trebuie să fiţi conştient de cunoaşterea reală sau de forma reală a obiectului concentrării,
deoarece altfel puteţi fi înşelaţi de propria minte. Când ajungeţi la starea de nirvitarka, trebuie să
cunoaşteţi forma reală a simbolului, fie acesta un trandafir sau o shivalinga. Când apare adevărata
cunoaştere în starea de nirvitarka, forma trebuie adusă din nou, şi acea formă nu e a lui Shiva ci a
lui Shakti, deoarece subiectivitatea minţii s-a pierdut. Nu mintea este aceea care gândeşte, doarme
sau visează. Această stare a minţii e foarte bine definită prin absenţa memoriei, astfel încât nu vă
reaminţiţi niciodată experienţa meditaţiei pentru că conştiinţa normală nu funcţionează. De exemplu,
o furnică nu e capabilă să vadă un elefant; pentru a-l vedea, furnica trebuie să mai crească în
mărime. În acelaşi fel, conştiinţei nu i se permite să pătrundă starea de meditaţie. În consecinţă, o
stare diferită a minţii ia în primire conştiinţa. Purusha (Dinele divin Absolut) cel conştient se
opreşte din lucru şi un alt purusha îi ia locul. Această stare continuă până la un anumit punct, şi
acolo se opreşte. Apoi al treilea purusha vine şi vă preia. În acest fel puteţi trece prin diferite plane
de conştiinţă.
Nu mintea e aceea care visează sau care îşi aminteşte visele dimineaţa sau care e conştientă în
timpul visului. Aceasta e o stare diferită a minţii şi, dacă cumva aţi avut vreodată această stare
binecuvântată, e posibil ca nici măcar să nu v-o reamintiţi din cauza absenţei memoriei, din cauza
absenţei minţii. Acea stare a minţii e diferită şi această stare a minţii e diferită şi până ce nu sunteţi
în stare să puneţi la treabă acea minte, nu veţi fi capabili să vă reamintiţi ceea ce aţi văzut. Chiar
dacă vă reamintiţi experienţa meditaţiei, a lui samadhi, tot n-aţi realizat meditaţia, şi dacă aţi
realizat-o, atunci conştiinţa voastră normală e foarte elevată.
În acest context putem cita una dintre cele mai greşit înţelese fraze din Garuda Purana. Ea
este de obicei recitată atunci când moare un membru al familiei. Ea vorbeşte despre cer şi iad şi
despre torturile din regatul Zeului Morţii. Ea spune că jiva (fiinţa umană vie) după moarte e dus în
diferite plane de către diferiţi devatas - zei - dar de fapt nu există moarte deloc. Noi trebuie să
înţelegem purana ca vorbind despre poziţia transcendentă a conştiinţei. Acest lucru trebuie înţeles
în felul următor: diferiţi purushas conduc mintea în stări din ce în ce mai profunde de conştiinţă.
Acest lucru se întâmplă deoarece mintea nu funcţionează în starea de nirvitarka. Deci, pentru a
concluziona, starea de nirvitarka implică purificarea lui smriti (memorie), ceea ce dă naştere la
veritabila cunoaştere a obiectului concentrării.
CAP I SUTRA 44
Etaya = prin aceasta; eva = numai; savichara = samadhi cu reflectare; nirvichara = samadhi fără
reflectare; cha = şi; suksma = subtil; visaya = obiect; vyakhyata = explicat.
După nirvitarka mai există încă patru stadii şi anume savichara, nirvichara, ananada şi
asmita. Cuvântul suksma visaya desemnează stadiile mai subtile de samadhi - ananda şi asmita
samadhi - în care obiectul fuziunii este beatitudinea şi conştiinţa, respectiv. În samadhi de dinainte
de savichara aspirantul este conştient de un obiect, de numele său, de forma şi calităţile sale.
Acestea trei alternează sau se percepe natura esenţială a obiectului. În savichara întregul proces are
loc prin intermediul reflecţiei: nu există nici o formă prezentă. Acest lucru e dificil de explicat.
Trebuie să staţi jos tăcuţi şi să meditaţi asupra lui Shiva sau a oricărui alt obiect. Concentrarea este
sub formă de reflecţie, nu există nici un cuvânt.
Procesul de reflecţie nu are limbaj în timp ce gândirea obişnuită (vitarka) întotdeauna amestecă
şi limbajul, de exemplu, când ne gândim la geografie, ştiinţă, religie, istorie, prezent sau viitor, noi
folosim un anumit limbaj. Limbajul este prezent şi în stările de savitarka şi nirvitarka. Când
gândul este golit de limbaj, el se numeşte vichara. În savichara există trei lucruri - timp, spaţiu şi
idee. Există diferenţe între Samkhya şi yoga cu privire la meditaţie; în Samkhya nu există diferenţe
între stările de dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi. În Samkhya aspirantul
devine conştient de nirakara (Brahman- Supremul Absolut ca fiind dezgolit (dezvelit) de orice
calitate şi de orice formă); el nu gândeşte despre un obiect în termenii înţelegerii normale, cum e
cazul limbajului. El e conştient numai de forma viziunii. Este o sadhana (practică spirituală)
superioară. În savichara mintea alternează între timp, spaţiu şi idee. Nu există fuziune. Există
conştiinţa absolută pură a fiecăruia separat. Timpul, spaţiul şi ideea sunt numite vichara. Nu este
gândire. Vichara este atunci când conştiinţa pluteşte fără a avea drept bază limbajul. Trebuie notat
faptul că meditaţia asupra unei forme implică limbajul; chiar şi focalizarea minţii se bazează tot pe
limbaj. Fiinţa poate transcende baza limbajului numai printr-o viziune.
În ananda samadhi apare sentimentul de pace absolută şi beatitudine absolută, dar această
beatitudine nu e rezultatul experienţei simţurilor. Când argumentarea specifică minţii, sub forma
limbajului (vitarka), a fost îndepărtată, se ajunge la savichara. Acesta e un plan profund de
conştiinţă. În savichara conştiinţa e numită pratyabhijna, care înseamnă cunoaştere iluminată. Ea
vă ghidează toate procesele din stările mai profunde de conştiinţă. În nirvichara spaţiul, timpul şi
ideea sunt îndepărtate, dar dincolo de acestea rămâne ceva care e numit natura esenţială a gândirii.
În asmita conştiinţa e absolut pură, nu există nici un gând, nu există noţiunea timpului şi
spaţiului şi apare înţelegerea deplină sau realizarea esenţei acelei noţiuni.
CAP I SUTRA 45
Sukshmavisayatvam chalingaparyavasanam
Primul stadiu al gunas-urilor (însuşiri fundamentale) este un stadiu particular numit specific. Al
doilea stadiu este arhetip, sau non-specific. Al treilea este cu semn distinctiv, iar al patrulea este fără
semn distinctiv. După meditaţia în savitarka, nirvitarka şi asamprajnata, savichara, nirvichara
şi asamprajnata, ananda asamprajnata şi asmita asamprajnata, începe nirbija samadhi. Până
acum am discutat despre samadhi cu sămânţă. Uneori el are o sămânţă specifică, o bază specifică,
cum ar fi Rama, Krishna sau Shiva. Cu cât mergeţi mai departe apare arhetipul, care e universal,
dincolo de care există o marcă, un semn distinctiv. Un simbol poate veni sub forma lui Christos, a
unei cruci, a lui Shiva, a lui AUM, dar acesta va fi diferit de acela pe care l-aţi văzut deja. Este
numai cu semnul distinctiv. Conştiinţa vă apare atunci numai ca semn distinctiv. În al patrulea stadiu
nu mai există semn distinctiv; aici nu mai puteţi spune unde e conştiinţa. Aici există numai
Conştiinţă, prin urmare alinga este cel de-al patrulea stadiu al celor trei gunas, sattva, rajas şi
tamas.
În primul stadiu există combinaţia celor trei gunas (însuşiri fundamentale). În al doilea stadiu
sattva se dezvoltă, rajas şi tamas devenind subordonate. În al treilea stadiu rămâne numai sattva
iar în al patrulea stadiu sattva, rajas şi tamas sunt în echilibru. Atunci când cele trei gunas sunt în
echilibru, stadiul alinga a fost atins.
CAP I SUTRA 46
Stadiile subtile care au fost explicate anterior constituie numai SAMADHI cu sămânţă.
Obiectul asupra căruia meditaţi este bija, sau sămânţă. El formează baza sau suportul pentru
conştiinţă. În cele din urmă, când conştiinţa devine concentrată sub forma acelei bija, acestea două
devin una, precum sarea dizolvată în apă, şi subiectivitatea minţii dispare. Mintea se pierde în
sămânţă şi vice-versa, dar dincolo de asta există un stadiu în care chiar şi conştiinţa trebuie
eliminată. Conştiinţa asmita este ultima, cea mai înaltă stare de conştiinţă. Aici conştiinţa nu e nici
pierdută, dar nici obiectul conştiinţei nu e pierdut, ci acestea două se găsesc într-o stare de
interdependenţă una cu cealaltă. Nu există diferenţă. După aceasta, conştiinţa stării de asmita trebuie
eliminată. În acest fel, atât conştiinţa cât şi sămânţa trebuie eliminate. Este la fel ca şi cum am
evapora apa dintr-un amestec de apă şi sare. Este eliminat chiar procesul conştiinţei, şi acest lucru
este foarte dificil într-adevăr.
CAP I SUTRA 47
Nirvicharavaisharadyeadhyatmaprasadah
Nirvichara samadhi este cea mai înaltă formă de superconştiinţă. Iluminarea spirituală e
dobândită de minte în ultimele stadii ale lui nirvichara samadhi. După aceasta conştiinţa se
sfârşeşte - funcţionarea intelectuală încetează complet, iar o nouă conştiinţă se revelează
aspirantului. Sub formă de poveşti s-a spus în multe puranas (străvechi culegeri de legende indiene)
că după moartea lui jiva (finţa umană încarnată), acesta e condus de diferiţi purushas în diferite
plane, lokas-uri sau lumi. Aici moarte înseamnă moartea intelectului şi nu a corpului fizic.
Acea umbră, numită chhaya purusha, este ultima urmă a intelectului, ea fiind înlocuită din nou
cu altceva. Cei care practică magia neagră nu pot ajunge mai departe de acest stadiu. Prin
intermediul acestui stadiu ei realizează multe minuni. În mod analog, acei siddhas (adepţi) care sunt
înzestraţi cu puteri psihice pot face minuni, dar ei ignoră fructele superioare ale existenţei. Stadiul
lor de conştiinţă este materializarea conştiinţei sub forma unei umbre, în care principiul lui buddhi
este eliminat.
CAP I SUTRA 48
Ritambhara = plin de experienţă adevărată (justă); tatra = aici; prajna = conştiinţă cognitivă
superioară.
Ritam şi satyam sunt două cuvinte pe care se bazează întreaga structură a credinţei hinduse.
Credinţa oarbă şi superstiţia nu constituie baza filosofiei hinduse şi a religiei - această bază este
ritam şi satyam. Filosofii hinduşi consideră că această lume şi creaţia sunt procese de evoluţie, dar
ei nu consideră că acest univers este numai o manifestare a naturii sau a materiei. Ei consideră că
energia este cauza primară a Universului. Sat e mai subtil decât energia; sat înseamnă existenţă. El
are două aspecte, numite ritam şi satyam. Satyam este aspectul relativ al creaţiei şi ritam este
aspectul absolut sau cosmic. Primul aspect e perceptibil de către simţuri şi inteligibil de către minte;
în el pot exista modificări. El este interdependent; ritam nu este aşa; el este neschimbat. Acestea
sunt cele două aspecte ale întregului univers. Lumea planetelor şi a stelelor este satyam deoarece ea
este relativă, dar absolutul, ritam e dincolo de energie şi schimbare. Ritam este adevărul ultim de
dincolo de materie şi energie. După nirvichara, superconştiinţa aspirantului devine plină de ritam,
cunoaştere absolută, în care simţurile nu lucrează. Este la fel cum sunetul nu se mai aude atunci când
atinge o frecvenţă de vibraţie foarte înaltă; atunci când lumina atinge o frecvenţă de vibraţie foarte
înaltă ea devine întuneric. Analog, atunci când experienţa interioară atinge cea mai înaltă vibraţie, ea
apare ca fiind vid.
Această stare particulară de vid, shunya, vibrează cu o frecvenţă foarte mare, devenind în acest
fel nemişcată. Ea nu e văzută şi se spune că e cosmică - ritam. Creaţia Universului a început cu
ritam şi satyam. În cele din urmă satyam a devenit o parte din ritam. În filosofia hindusă se
consideră că creaţia este eternă - nu există nici creaţie, nici distrugere. Universul n-a fost creat
niciodată. Energia şi materia au existat în diferite forme şi în urmă cu milioane de ani. Ele nu pot fi
create. Nu există nici Creator, nici zi a creaţiei, deoarece Universul nu poate apare din nimic, şi cum
poate fi, la urma urmei "nimic"? Cum poate da el naştere la ceva? Prin urmare, folosofia hindusă nu
crede într-un Creator. Aşa cum este fără început, Universul trebuie să fie şi fără sfârşit. Materia şi
energia îşi vor schimba numele şi formele, dar această lege cosmică poate fi înţeleasă numai prin
intermediul conştiinţei spirituale.
CAP I SUTRA 49
Shrutanumanaprajnabhyamanyavisya vishesarthatvat
Shruta = auzit; anumana = inferenţă; prajnabhyam = din cele două tipuri de conştiinţă;
anyavisaya = alt obiect; vishesarthatvat = deoarece are un obiect particular.
Conştiinţa este de două tipuri - grosieră şi subtilă. Cea grosieră depinde de simţuri pentru a
dobândi cunoaşterea; adică noi nu putem vedea sau auzi fără ochi sau urechi. Aceasta este tipul de
cunoaştere shruta şi anumana. La conştiinţa subtilă se poate ajunge în două feluri; există o cale
directă, ca în Vedanta, cealaltă cale e indirectă. Auziţi de atman de la guru (învăţător spiritual) sau
din scripturi. Shruta desemnează Vedele, deoarece ele sunt revelate. Prin intermediul lor noi
cunoaştem fiinţa supremă şi pe atman (Sinele Divin Suprem).
Anumana este inferenţă. Noi putem avea cunoştinţe despre lucruri imperceptible prin inferenţă.
Prin inferenţă ştim că această lume trebuie să aibă un creator. Inferenţa e bazată pe teologie,
ontologie şi cosmologie. Cunoaşterea prin inferenţă şi mărturie diferă de la individ la individ. Acesta
este motivul pentru care există discordie între indivizi şi naţiuni, dar oamenii realizaţi nu diferă prin
cunoştinţele supreme. Senzaţiile transmise prin indriyas (organele de simţ) sunt diferite, dar
cunoaşterea supremă este una. Diferenţa între conştiinţa grosieră şi cea subtilă este că ultima vede
lucrurile direct aşa cum sunt ele, în timp ce prima depinde de simţuri, mărturie şi inferenţă.
Cunoaşterea bazată pe informaţie, fie de la o persoană, fie dintr-o carte, nu e suficientă. Aceasta e
cunoaştere indirectă, un tip inferior de cunoaştere. Al doilea tip este cunoaşterea directă. Ea nu e
clasică, ci reală. Acela care a văzut sinele nu poate vorbi despre el, cu toate că are cunoaşterea
directă a lui atman, deoarece acesta nu e un subiect al vorbirii şi al minţii. Natura spirituală a
conştiinţei poate fi cunoscută numai prin experientă personală. Conştiinţa grosieră are două faze,
indriyas sau simţurile, şi buddhi (inteligenţa).
CAP I SUTRA 50
Tajjah samskaroanyasamskarapratibandhi
Tajjah = născut din aceasta; samskarah = conştiinţă dinamică; anya = a altuia; samskara =
conştiinţă dinamică; pratibandhi = ceea ce preîntâmpină.
Samskara este o stare dinamică de conştiinţă care apare în învelişurile profunde ale seminţei
(bija) şi care poate fi trezită în conştiinţă; de exemplu shivalinga este sămânţa, sau un alt simbol.
Samskara nu e o stare de conştiinţă adormită. Ea este o stare de conştiinţă dinamică. În stadiile
superioare ale lui sabija samadhi, conştiinţa lui bija rămâne, dar conştiinţa altor obiecte este
eliminată. Chiar şi în viaţa obişnuită, atunci când un gând predomină în minte celelalte sunt
subordonate lui. În mod analog, o samskara poate preveni sau preîntâmpina celelalte samskaras.
Atunci când chitta (minte) e plină de conştiinţă exterioară, cum ar fi vederea, auzul, pipăitul, etc.,
aceasta este de asemenea o conştiinţă dinamică şi trebuie să fie prevenită. Acest lucru e făcut prin
pratyahara (retragerea simţurilor) şi dharana (concentrare) ca şi prin dhyana (meditaţie). Atunci
când mintea nu se gândeşte la nimic sau nu e concentrată, apar multe gânduri. Acest lucru se
întâmplă la stadiile inferioare ale lui sabija samadhi chiar. În această stare există viziuni ca şi chitta
vrittis (modificările minţii). Când apare ritambhara prajna (conştiinţă cognitivă superioară),
atunci s-a atins cea mai înaltă stare de sabija samadhi. Atunci celelalte samskaras (tendinţe
mentale) sunt nu numai prevenite, ci şi eliminate.
Cele trei stări, şi anume concentrare, meditaţie şi samadhi la un loc constituie samyama, care
este controlul mental complet asupra conştiinţei obiectului. În samyama celelalte stări de conştiinţă
dispar, dar sămânţa rămâne. Sămânţa, cum ar fi shivalinga, mai este numită pratyaya. Ea este baza
conştiinţei. Acest lucru se întâmplă în asamprajnata în asmita. Din asmita, aspirantul plonjează în
nirbija samadhi.
Până acum, conştiinţa a pătruns din ce în ce mai adânc, dar nu a devenit una cu drashta
(văzătorul). După sabija samadhi există oceanul numit identitate cu drashta. Aici trebuie
reamintite două lucruri: în primul rând, trebuie să îndepărtăm credinţa greşită conform căreia calea
spirituală e o cale scurtă. Aceasta e o greşeală a studenţilor entuziaşti; ea trebuie îndreptată. În al
doilea rând, trebuie să existe înţelegere clară, prin meditaţie, asupra formei concrete de conştiinţă. În
momentul în care aspirantul a depăşit sagunopasana (cu calităţi) el poate intra în nirgunopasana
(concept care desemnează divinul din punctul de vedere a celor două aspecte ale sale: cu calităţi şi
fără calităţi) după ce a realizat ritambhara prajna. De exemplu, în cazul lui Ramana Maharishi,
care era un mukta (eliberat spiritual) încă de la naştere. El nu a practicat sadhana (practica
spirituală).
Dar aceia care nu sunt dezvoltaţi spiritual, care n-au control, voluntar asupra funcţiilor lor
mentale, trebuie întâi să practice sagunopasana. Conform cu yoga, întreaga încrengătură a
upasana-ei e împărţită în două categorii, şi anume - mijloace şi ţeluri. Meditaţia este mijlocul de a
ajunge în samadhi, dharana (concentrarea) e mijlocul de a ajunge în dhyana (meditaţie),
pratyahara (retragerea simţurilor) e mijlocul de a ajunge în dharana (concentrare); în variatele
stări de samadhi, fiecare stare inferioară este mijlocul de a ajunge într-o stare superioară. Prin
urmare toate aceste practici îndepărtează mai întâi anumite şabloane ale conştiinţei şi în cele din
urmă duc dincolo de sfera lui prakriti.
CAP I SUTRA 51
Tasya = a acelora; api = de asemenea; nirodha = prin blocarea; sarva= toate; nirodhan = prin
blocarea; nirbijah = fără sămânţă; samadhih = samadhi.
După blocarea chiar şi a acelor SAMSKARAS datorate blocării tuturor CHITTA
VRITTIS-urilor, se atinge SAMADHI fără sămânţă.
Cap. I, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34,
35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Cap. II, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34,
35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55
Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Capitolul 2
SADHANAPADA
CAP II SUTRA 1
Tapahsvadhyayeshvarapranidhanani kriyayogah
Literal, cuvântul tapas înseamnă a arde, a crea căldură sau energie. De obicei tapas este tradus
prin cuvântul ascetism, austeritate sau penitenţă, dar în realitate el desemnează un proces care
elimină complet impurităţile, zaţurile personalităţii interioare. În Bhagavad Gita se spune că focul
lui jnana (cunoaştere) arde întreaga acumulare karmică, ceea ce înseamnă că el arde karma
acumulată, karma prezentă şi karma care este deja sacrificată. Nagarjuna spune că numai o singură
sămânţă, atunci când nu este arsă, e capabilă de a da naştere la multe seminţe şi plante. În acelaşi fel,
atunci când chitta (minte) nu este eliberată de samskaras (tendinţe mentale), ea este capabilă să
producă mult mai multe samskaras, corpuri şi reîncarnări. O sămânţă prăjită sau arsă devine
incapabilă de a se reproduce. Acest proces este tapas, care implică auto-purificare.
Uneori impuritatea este mică şi necesită puţină curăţire, dar când avidya (ignoranţa) este prea
mare, este necesară acţiunea focului. Tapas este o sadhana (practică spirituală) care curăţă o minte
extrem de murdară şi plină de avidya (ignoranţa). Tapas înseamnă de asemenea conservarea
căldurii şi energiei. Ea creează chiar căldura fizică, ca în pranayama (formă de yoga). În cazul de
faţă cuvântul tapas este folosit într-un context foarte elevat. În sutra 32 a acestui capitol va apare
din nou cuvântul tapas. Acolo însă el va desemna o sadhana (practică spirituală) elementară. În
sutra de faţă tapas nu e folosit numai în sensul de austeritate sau penitenţă, ci şi în sensul de a
genera un fel de căldură. Această căldură poate fi generată prin pranayama (controlul suflului), prin
Hatha Yoga, prin mudras (gesturi de punere în rezonanţă) şi bandhas ("legături") sau prin
concentrarea minţii, prin brahmacharya (continenţa sexuală) sau ahimsa (non-violenţă). Această
căldură nu e numai fizică, este în acelaşi timp căldură pranică, mentală sau spirituală. Ea are o
natură psihică.
Atunci când vreţi să eliminaţi un obicei prost, cu cât vreţi să scăpaţi mai mult de el, cu atât el
devine mai puternic. Când adormiţi, vă urmăreşte în somn. Dacă este oprit în vis, el devine o parte
din comportarea voastră, sau dacă nu, el va da naştere la boli. Acest obicei trebuie distrus chiar de la
rădăcina sa, care e psihică, şi nu numai la nivel conştient. Samskara sau complexul trebuie de
asemenea eliminat. Pentru aceasta este necesară o activitate psihică cum ar fi pranayama (controlul
suflului) sau ahimsa (non-violenţa), care va acţiona chiar la nivele subconştiente dacă este cazul.
Acesta este sensul cuvântului tapas.
Astfel, în această sutra cuvântul svadhyaya nu înseamnă studiul scripturilor sau practica lui
Japa. Rishi Patanjali foloseşte acelaşi cuvânt în locuri diferite şi cu înţelesuri diferite.
La fel este şi cu Ishwara pranidhana. Acest cuvânt înseamnă de obicei supunere lui
Dumnezeu, dar aici se desemnează prin el plasarea completă a fiinţei în conştiinţa cea mai intimă,
ceea ce înseamnă fuzionarea completă a conştiinţei cu conştiinţa cea mai profundă. Ishwara este
conştiinţa interioară. El nu este un sine personal exterior. El este în noi, şi în Kriya Yoga mintea
este pusă în întregime la dispoziţia sinelui interior.
Kriya yoga înseamnă yoga practică - adică yoga împreună cu tehnicile practice. Ea implică
tehnici de purificare, auto-observaţie şi dezvoltare a conştiinţei. Aceste trei acte constituie Kriya
Yoga. Ea mai poate fi definită ca fiind anumite kriyas care produc şi conservă căldură, ceea ce
implică conştiinţa sinelui, şi kriyas-uri prin care mintea este pusă la dispoziţia conştiinţei interioare.
Kriya Yoga este una din metodele de Raja Yoga. Deoarece nu este un lucru obişnuit să se scrie
despre Kriya Yoga, rishi a dat numai o sutra despre ea.
CAP II SUTRA 2
Samadhibhavanarthah kleshatanukaranarthashcha
Samadhi = samadhi; bhavanarthah = pentru a dezvolta starea de; klesha = cauza suferinţei; tanu
= disipare; karanartha = pentru a face; cha = şi.
Pentru dezvoltarea conştiinţei din SAMADHI şi pentru a disipa cauza suferinţelor
(KLESHAS) se practică KRIYA YOGA.
Kriya yoga se practică în scopul de a dezvolta conştiinţa din samadhi şi de a disipa kleshas-
urile. Samadhi nu mai are nevoie de explicaţii acum. El este unul din scopurile tehnicilor de Kriya
Yoga. Al doilea scop este îndepărtarea kleshas-urilor.
Cauzele suferinţei sunt diminuate gradat şi în acest scop trebuie practicată Kriya Yoga.
Acestea constituie cele două ţeluri în Kriya Yoga. Prin practica Kriya Yoga se atinge o stare
emoţională de samadhi, numită transă. Acest samadhi este complet diferit de starea de transă
obţinută prin Bhakti (yoga devoţională) intensă sau prin intonarea cântecelor devoţionale. Totuşi, ea
este o stare de fuziune, dar o fuziune la un nivel emoţional. Probabil că prin Kriya Yoga corpurile
fizic, psihic şi emoţional sunt în mare măsură modificate. Ca rezultat al acestui lucru, întreaga
structură a stării de samadhi se manifestă pe un nivel diferit. Prin Kriya Yoga kleshas-urile sunt
îndepărtate, stările superioare de samadhi fiind prin urmare uşurate.
CAP II SUTRA 3
Avidyasmitaragadvesabhiniveshah kleshah
Avidya = ignoranţă; asmita = sentimentul eu-lui; raga = plăcere; dwesha = repulsie, neplăcere;
abhiniveshah = frica de moarte; kleshah = suferinţe.
În mod obişnuit noi nu suntem conştienţi de frica de moarte, dar ea există în subconştient.
Atunci când cineva vrea să facă ceva şi îi este frică, această frică este frica de moarte - abhinivesha.
Aceasta este o acţiune reflexă, analoagă acţiunii reflexe de a ne feri de un automobil atunci când îl
auzim venind. În acest caz noi nu suntem conştienţi de moarte, dar ne ferim de ea. Frica de moarte
este rădăcina cauzei care ne face să ne ferim. Chiar şi animalele au kleshas.
CAP II SUTRA 4
Avidyaksetramuttaresam prasuptatanuvichchhinnodaranam
AVIDYA este câmpul acestor KLESHAS care pot fi în stările adormită sau latentă
(PRASUPTA), atenuată (TANU), dispersată (VICHCHHINNA) sau în plină activitate
(manifestate) (UDARANA).
Kleshas-urile nu se exprimă numai prin durere, ci prin întreg comportamentul uman. Ambiţia şi
efortul pentru succes înseamnă klesha. În acest context cuvântul klesha nu este individual - el este
colectiv. Datorită unui impuls klesha un individ sau o naţiune se poate mobiliza pentru atingerea
unui ţel nou. Evitarea situaţiilor neplăcute ale vieţii se face tot sub un impuls klesha. Animalele nu
ştiu asta, dar ele se comportă, în consecinţă instinctiv şi natural. Dacă analizaţi psihologia
comportamentală umană de-a lungul a diferite anotimpuri şi în condiţii diferite, veţi observa că
schimbările de comportament au drept bază kleshas. Vara vrem răcoare şi aer condiţionat, facem
baie de multe ori pe zi, iar când e iarnă facem baie mai rar şi nu ne dă prin minte să aruncăm hainele
de pe noi. Acest lucru pare complet natural, dar dacă veţi analiza psihologia comportării veţi observa
că schimbarea aceasta nu se datoreşte iernii, ci în spate ei este filosofia kleshas-urilor. Nu dorim să
suferim iarna de frig. Această dorinţă nu este la suprafaţă ci în interior.
Avidya (ignoranţa) este sursa lui asmita (principiul ego-ului), raga (plăcerea), dwesha
(repulsie) şi abhinivesha (frica de moarte). La fel cum sămânţa este cauza existenţei întregului
copac, în acelaşi fel avidya (ignoranţa) este sursa celorlalte patru kleshas. Kleshas-urile au patru
stadii de exprimare. Ele pot fi adormite, când nu le puteţi percepe. Uneori ele devin atenuate şi pot fi
sesizate vag. În starea dispersată ele dau naştere la o stare oscilatorie sau alternantă; în ultimul caz
ele pot fi în plină activitate. Aceste stadii diferite ale kleshas-urilor pot fi observate la diferiţi oameni
în diferite momente. În mod obişnuit nu suntem niciodată liberi de ele. Exceptând cazul marilor
yoghini, care le stăpânesc, kleshas-urile sunt prezente în orice om. Atât timp cât acestea sunt
prezente, nu se poate realiza sinele.
Avidya (ignoranţa) este cauza tuturor. Scenariul este următorul: din avidya se naşte asmita
(principiul ego-ului); din asmita, raga (plăcerea); din raga, dwesha (repulsia), iar din dwesha,
abhinivesha (frica de moarte). Cauza rădăcină a tuturor acestora este avidya (ignoranţa), prin
urmare ea trebuie înţeleasă bine. Dacă fiinţa e capabilă să controleze avidya, ea va fi capabilă să
controleze toate celelalte kleshas (tensiuni fundamentale ale minţii).
CAP II SUTRA 5
Anityashuchiduhkhanatmasu nityashuchisukhatmakhyatiravidya
Anitya = non-etern, efemer; ashuchi = impur; duhkha = durere; anatmasu = non-atma; nitya =
etern; shuchi = pur; sukha = fericire; atma = sine; khyati = cunoaştere; avidya = avidya.
Avidya este iluzia divină, un voal amăgitor, un drog halucinant, un defect sau o neputinţă a
percepţiei noastre psihice. Noi înţelegem greşit relaţia noastră cu oamenii datorită lui avidya, la fel
cum confundăm o rădăcină cu un şarpe. Eroarea influenţează creierul şi gândirea.
Avidya este o mentalitate greşită care a apărut odată cu jivatman (ATMAN, Sinele Suprem
Etern, manifestându-se sub forma unui Sine încarnat) chiar de la început. Incetarea ei marchează
începutul iluminării. Acest lucru este posibil numai printr-o distincţie completă între conştiinţă şi
corp, dar acest lucru este foarte dificil. Nici chiar în meditaţie nu putem separa conştiinţa de buddhi
(inteligenţă). Din punct de vedere intelectual numai, nu este posibil să realizăm acest lucru, dar în
realitate corpul este complet diferit de atman şi de minte. Numai în anumite forme de meditaţie
profundă le putem percepe separat. În prezent, în noi materia şi energia par să fie un singur lucru.
Din punct de vedere intelectual putem admite şi le putem considera ca fiind separate, dar nu le
putem sesiza direct din cauza lui avidya (ignoranţa). Nu putem înţelege şi percepe esenţa ultimă a
lucrurilor deoarece noi cunoaştem lucrurile numai superficial şi mărginit. Noi putem percepe direct
şi putem înţelege în mod corespunzător şi complet esenţa numai prin intermediul lui viveka
(discriminare).
În mitologia indiană există o pasăre legendară, numită hamsa, care poate separa laptele de apă.
Acesta este un proces de viveka, adică un proces care îndepărtează avidya (ignoranţa) şi revelează
vidya (cunoaşterea). Ţărăncile aruncă tărâţele şi păstrează grâul, dar înainte de aceasta a trebuit ca
cele două să fie separate. Aceasta este viveka (discriminare). Avidya (ignoranţa) este un aspect
negativ; este absenţa stării pozitive. Este la fel cum atunci când este întuneric noi nu trebuie să
luptăm cu el pentru a-l îndepărta - el este îndepărtat prin lumină. În mod analog, avidya (ignoranţa)
este îndepărtată prin viveka, adică iluminare.
Iluminarea este de două tipuri - temporară şi permanentă. Viveka este primul tip de iluminare,
prin care noi putem distinge între corp şi atman. Avidya este numită maya în Vedanta. În context
cosmic, ea este maya; în context individual ea este avidya. Noţiunea de avidya poate apare numai
pe o bază pozitivă, şi această bază este Brahman.
CAP II SUTRA 6
Drigidarshanashaktyorekatmatevasmita
Drig = purusha, putere a conştiinţei, putere de a vedea; darshana = ceea ce este văzut, cunoscut;
shaktyoh = una din cele două puteri; ekatmata = identitate; iva = ca şi cum; asmita = sentimentul eu-
lui.
Astfel, asmita este o conştiinţă care identifică în mod eronat purusha cu vehiculul său; de
exemplu, atunci când spunem că vine autobuzul, înţelegem prin asta că autobuzul este condus de un
şofer. Buddhi este numai un vehicul şi la fel este şi cu simţurile. Atman sau purusha este acela
care realizează cunoaşterea. Puterea de a vedea, de a gândi şi de a auzi aparţine lui purusha, dar
această putere este transferată sau transmisă lui buddhi şi simţurilor. Concepţia aceasta de
amestecare este numită asmita. Shakti, puterea lui purusha este aceea care gândeşte, vede etc. dar
acest lucru este transmis vehiculului său, astfel încât nouă ni se pare că ochii sunt cei care văd, etc.
Atunci când purusha este perceput interior, nu mai există identificare cu corpul sau intelectul,
dar noi în mod obişnuit nu putem realiza această percepţie, şi această non-conştiinţă este asmita.
În Katha Upanishad se spune foarte clar că numai prin puterea sinelui (atma) ochii văd,
urechile aud, pranas-urile (totalitatea forţelor subtile ale naturii) se mişcă şi mintea gândeşte.
Mintea nu-l cunoaşte pe atman, dar ea cunoaşte totul numai prin intermediul lui atman. Mantras-
urile din Katha Upanishad arată clar distincţia dintre puterea de cunoaştere (drig shakti) şi
vehiculul ei (darshanashakti).
Puterea de a vedea adevărul nu se poate obţine nici prin citirea textelor filosofice, nici prin
ascultarea marilor cărturari. Chiar şi filosofii şi gânditorii identifică purusha cu corpul şi buddhi,
deci nu este posibil să se îndepărteze asmita numai prin intelect. Acest lucru se poate face numai
prin meditaţie.
Se întâmplă uneori în meditaţie să iasă ceva la iveală astfel încât să-l puteţi vedea. Ramana
Maharishi a avut această experienţă la o vârstă foarte tânără. El şi-a văzut propriul corp în meditaţie,
şi a văzut de asemenea, că el stătea şi observa propriul său corp. Deci erau trei persoane - corpul, cel
care-l vedea, şi cel care-l vedea pe cel care-l vedea. În acest fel, asmita este amestecarea acestui
principiu dublu sau triplu. Majoritatea dintre noi suntem în asmita, prin urmare, în această sutra se
spune că acest aspect particular al lui asmita nu este altceva decât "eu sunt". Acest "eu sunt"
constituie identificarea lui atman cu vehiculele inferioare.
Există o poveste despre Indra şi Virochana, care erau respectiv, regele zeilor şi regele
rakshas-ilor (demoni). Amândoi s-au dus la Prajapati pentru a primi instrucţiuni. Acesta le-a spus
cele două mari instrucţiuni, şi anume AHAM BRAHMASMI (Eu sunt Brahman) şi
TATVAMASI (tu eşti acesta). Virochana a confundat aham cu corpul său şi a fost în cele din
urmă distrus datorită lui asmita. Indra a meditat asupra înţelesului real, şi a ajuns fericit. Astfel,
dacă sunteţi capabili să pătrundeţi adânc în meditaţie, trecând dincolo de avidya, puteţi realiza
natura reală a lui purusha (Sinele divin Absolut). În acest moment asmita (principiul ego-ului) e
depăşită.
Acest lucru este realizabil prin două metode; una este metoda puternică, dar dificilă, a dhyana-
ei (meditaţie), iar cealaltă este metoda analitică din jnana yoga (yoga cunoaşterii), care a fost
folosită de Indra, dar această metodă necesită o purificare a inimii şi a intelectului. Astfel se poate
depăşi asmita (sentimentul eu-lui), un vlăstar a lui avidya (ignoranţa).
CAP II SUTRA 7
Sukhanushayi ragah
CAP II SUTRA 8
Duhkhanushayi dvesah
Duhkha = durere; anusayi = care însoţeşte; dvesah = aversiune.
Atunci când există un obiect al plăcerii şi când mintea îl caută, voind cu tot dinadinsul să repete
într-una experienţa plăcută oferită de acesta, avem de-a face cu raga (plăcere). Raga nu este foarte
dificil de eliminat; fiinţa îl poate elimina printr-un mic şoc, creat de natură sau creat artificial.
Dwesha (repulsie) este opusul lui raga (plăcere). Amândouă încătuşează nenumărate fiinţe şi
lucruri, pozitiv sau negativ. Ele sunt stări bine definite ale minţii noastre iar aceste stări se bazează
pe simţul plăcerii sau repulsiei.
Raga (plăcere) şi dwesha (repulsie) ne trag în jos, spre nivele inferioare ale conştiinţei. Atât
timp cât ele se manifestă, mintea nu poate fi ridicată spre culmi spirituale. Trebuie reamintit că ele
sunt două feţe ale aceleiaşi monezi. Ele constituie expresia dublă a unei raga (plăcere) interne.
Plăcerea pentru un lucru implică repulsia faţă de altul, aşa încât ele nu sunt opuse unul altuia, ci
reprezintă două feţe ale minţii noastre. Dwesha (repulsie) trebuie îndepărtată prima şi apoi raga
(plăcere) va dispare de la sine. Chiar şi aspiranţii spirituali au raga (plăcere) şi dwesha (repulsie).
Dwesha (repulsie) este forţa cea mai puternică care încătuşează. Ea constituie un mare obstacol.
Atunci când dwesha (repulsie) este îndepărtată, meditaţia devine mai profundă şi apoi raga
(plăcere) poate fi îndepărtată uşor. Se spune că omul este afectat mai mult de dwesha (repulsie)
decât de raga (plăcere), prin urmare ura trebuie îndepărtată.
CAP II SUTRA 9
Svarasavahi = susţinut de propria sa forţă; vidusah = a celui învăţat; api = chiar; tatha = ca
aceasta; rudhah = care domină; abhiniveshah = frica de moarte, instinctul de conservare.
Procesul de involuţie este exact opus procesului de evoluţie. El începe cu abhinivesha (frica de
moarte), apoi continuă cu dwesha (repulsie), raga (plăcere), asmita (sentimentul eu-lui), avidya
(ignoranţa) şi în cele din urmă vidya (cunoaşterea). Aceasta este calea întoarcerii. Pentru a depăşi
kleshas-urile (cauza suferinţei), fiinţa trebuie să înceapă cu abhinivesha (frica de moarte) şi să
ajungă în cele din urmă la avidya (ignoranţă).
Abhinivesha (frica de moarte) este un adevăr universal. Il veţi găsi într-o creatură oarecare, o
insectă, o maimuţă sau o pasăre, printre oamenii bogaţi sau săraci, învăţaţi sau analfabeţi. Veţi găsi
această klesha (cauza suferinţei) în stare latentă, adormită sau activă. Ea este latentă la sannyasini
(fiinţe care renunţă total la lume şi care se consacră în întregime realizării eliberării spirituale).
Această klesha (cauza suferinţei) este pe cale de dispariţie la cei care au dobândit viveka
(discriminare), dar în majoritatea oamenilor o veţi găsi într-o stare cât se poate de activă, în aşa fel
încât dacă cineva este bolnav, toată lumea intră în panică. Această panică se datorează lui
abhinivesha (frica de moarte).
CAP II SUTRA 10
Te pratiprasavaheyah suksmah
Te = ele (kleshash-urile); pratiprasava = involuţie; heyah = care pot fi reduse; suksmah = subtil.
KLESHAS-urile pot fi reduse prin involuţie atunci când ele sunt subtile.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP II SUTRA 11
Dhyanaheyastadvrittayah
De fapt cea de-a unsprezecea sutra trebuia pusă înainte de cea de-a zecea. Cele cinci kleshas
(tensiuni fundamentale ale minţii) au fiecare câte patru stadii, şi anume latent, atenuat, alternativ şi
activ. Acest lucru se aseamănă cu un pârâu care izvorăşte din munte şi devine din ce în ce mai mare.
Atunci când ajunge la ocean este deja foarte mare. Kleshas-urile îşi măresc forţa la fel ca un râu.
Astfel, la început ele sunt latente, dar devin treptat din ce în ce mai active.
Fiinţa poate înţelege aceste kleshas (tensiuni fundamentale ale minţii) numai prin meditaţie
asupra minţii sale. Ele nu sunt numai în subconştient, ci există şi în mintea conştientă. Ele trebuie
aduse din starea activă în starea alternativă, de aici în starea atenuată şi, în cele din urmă, în starea
latentă. La început, forma alternativă trebuie redusă la starea inactivă. Acest lucru este foarte
important şi prin urmare trebuie făcut primul.
Stadiile diferitelor kleshas nu pot fi văzute la nivelele conştiente şi subconştiente ale minţii.
Toate însă pot fi aduse la forma latentă de la forma atenuată. Astfel, meditând asupra diferitelor
stadii ale kleshas-urilor, acestea pot fi în cele din urmă anihilate. Acest lucru include atât procesul
evolutiv cât şi procesul involutiv. Procesul evolutiv este de la avidya (ignoranţa) la abhinivesha
(frica de moarte) în timp ce de la abhinivesha (frica de moarte) la avidya (ignoranţa) este procesul
involutiv. În ambele procese există stadiile subtil, activ, etc.
Nu putem percepe kleshas-urile (tensiuni fundamentale ale minţii) decât dacă suntem foarte
atenţi. De exemplu, puteţi spune că nu aveţi frică de moarte, dar acest lucru nu este adevărat,
deoarece numai după ce s-a atins dharmamegha samadhi se spune că seminţele au fost complet
arse, nicidecum înainte. Deci, până la kaivalya (eliberare), există oricând posiblitatea ca seminţele
kleshas-urilor să devină din nou active. Aspirantul spiritual va descoperi că mulţi ani nu este
tulburat de vrittis (modificări mentale) şi că se simte bine pentru o perioadă mare de timp. Uneori
crede că a eliminat toate samskaras-urile (impresii mentale) şi toate kleshas-urile (tensiuni
fundamentale ale minţii), dar într-o zi brusc îşi dă seama că eşuează în mod neaşteptat. Acest eşec
neaşteptat se datorează prezenţei seminţelor kleshas-urilor din mintea sa.
După cum ştiţi, există trei faze şi anume, faze capabilă de a produce dar care nu produce şi care
este numită faza latentă; faza care produce este numită faza activă; Atunci când sămânţa devine
incapabilă să producă ceva ea este numită arsă, epuizată. Pentru a arde seminţele kleshas-urilor
(tensiuni fundamentale ale minţii), fiinţa trebuie să înţeleagă întregul proces involutiv în acţiune, nu
numai intelectual, deoarece abhinivesha (frica de moarte) trebuie resorbită înapoi spre dwesha
(repulsie). Acestea două trebuie resorbite înapoi spre raga (plăcere), acestea trei spre asmita
(sentimentul eu-lui), iar în cele din urmă cele patru trebuie resorbite în avidya (ignoranţă).
Astfel, aspirantul trebuie să taie întregul copac al avidya-ei (ignoranţei), de la vârf până la
rădăcină, dar lucrul cel mai straniu care se petrece cu acest copac este că vârful lui este la rădăcină şi
rădăcina lui este la vârf. Acest proces nu aparţine intelectului. Pentru acest proces va trebui folosită
întreaga disciplină yoga, inclusiv yama (cod social şi moral; autostăpânire), niyama (cod personal;
reguli fixe) şi Kriya Yoga (yoga practică). Dhyana (meditaţie) practicată pentru reducerea kleshas-
urilor (cauza suferinţei) include observaţie. Trebuie să fiţi capabil să observaţi kleshas-urile printr-
un proces de dhyana (meditaţie) în care nu meditaţi numai la Ishta, ci sunteţi capabil să vedeţi
diferitele faze ale fenomenelor mentale care au loc în interiorul vostru. În practica lui antar mauna
(linişte lăuntrică) veţi observa cum aceste vrittis (modificări mentale) apar; ele trebuie suprimate.
Atunci când practicaţi acest fel de observaţie, trebuie să urmăriţi toate gândurile, bune sau rele.
Atunci când kleshas-urile (cauza suferinţei) sunt aduse într-o stare latentă, aspirantul trebuie să
înceapă procesul de viveka (discriminare), metoda raţională a Raja Yogăi, sau metodele de Kriya
Yoga. Dacă aplicaţi viveka (discriminare) atunci când kleshas-urile sunt active, ea poate eşua,
deoarece viveka (discriminare) necesită o anumită pregătire mentală.
Acest fel de dhyana (meditaţie) nu este focalizare, ci este antar mauna, sau observarea
transformărilor kleshas-urilor active. Prin observaţie atentă, vrittis-urile (modificările mentale )
active se reîntorc la starea atenuată şi de aici la starea subtilă; prin urmare veţi observa că aspiranţii
spirituali care practică meditaţia devin din ce în ce mai calmi.
Astfel mintea răutăcioasă, mintea neastâmpărată, poate fi liniştită prin meditaţie şi Kriya Yoga.
Acest lucru nu se întâmplă deoarece fiinţa a devenit eliberată de vasanas (impresii ascunse), ci
deoarece kleshas-urile (tensiuni fundamentale ale minţii) sunt subordonate. Aspirantul devine
împăcat şi liniştit. Prin meditaţie fiinţa depăşeşte tensiunile create de kleshas-uri.
Viveka (discriminare) trebuie introdusă atunci când acest lucru s-a produs. Cauzele kleshas-
urilor trebuie găsite prin abordare raţională, şi îndepărtate. Se poate descoperi astfel că există
ataşament faţă de mamă sau fiu; sau că se urmăreşte un mare succes într-un anumit domeniu.
Procedând astfel fiinţa trebuie să încerce să îndepărteze aceste cauze prin examinare, ceea ce este
foarte dificil. Aici se poate profita mult de pe urma Kriya Yogăi (yoga practică).
Dacă procesul de găsire a cauzelor este început chiar din start, prin Jnana Yoga (yoga
cunoaşterii), atunci acesta este un proces intelectual profitabil. Veţi dobândi astfel cunoaştere
completă, dar acest lucru se întâmplă rar. O cale este arătată în cea de-a zecea sutra. Aspirantul
trebuie să se retragă într-un loc singuratic pentru o perioadă de timp pentru a descoperi seminţele
kleshas-urilor în forma lor manifestată. În acest fel el poate depăşi sau elimina kleshas-urile
(tensiuni fundamentale ale minţii). Prin retragerea în pustiu şi prin revenirea înapoi în societate
kleshas-urile pot fi eliminate. Apoi se poate aplica viveka (discriminare) pentru a dezactiva complet
seminţele.
În forma lor subtilă, kleshas-urile sunt în totalitate psihice. Ele sunt încrustate în viaţa noastră.
Procesul de a le elimina este format din două părţi: dhyana (meditaţie) şi viveka (discriminare).
Prima este o metodă de Raja Yoga, ultima de Jnana Yoga. Alături de acestea trebuie practicate
Karma şi Bhakti Yoga, deoarece uneori presiunea produce o explozie atât de mare încât ne găseşte
nepregătiţi. În acest caz e posibil să nu mai puteţi să vă retrageţi în pustiu încă odată, şi în acest caz
Karma şi Bhakti yoga vă vor fi de un ajutor imens. Ele constituie colacul de salvare pentru cel care
se aruncă în oceanul realizării de sine. Este foarte dificil să observaţi kleshas-urile subtile şi să
descoperiţi dacă le aveţi, deoarece ele fac parte din natura voastră intimă. Intr-o sutra următoare se
va spune că aceste obstrucţii sau baraje trebuie să fie îndepărtate.
CAP II SUTRA 12
Klesha = suferinţă; mulah = rădăcină; karma = acţiune; ashayo = rezervor; drista = văzut,
prezent; adrista = nevăzut, viitor; janma = naştere; vedaniyah = a fi experimentat.
Sati mule = atâta timp cât rădăcina este acolo; tat = a acesteia; vipakah = a se coace, a se
maturiza; jati = naştere, categorie, clasă socială; ayuh = durata vieţii; bhogah = experienţă.
Atâta timp cât rădăcina este prezentă, copacul trebuie să înflorească, şi dacă nu este deranjat,
atunci el trebuie de asemenea să dea fruct. Copacul este viaţa aceasta iar suferinţele (kleshas) sunt
rădăcinile sale. Dacă rădăcina este tăiată - cele cinci suferinţe sunt învinse - acest copac al suferinţei
va deveni un copac fără viaţă. El nu va produce nici un fruct, viaţa constând numai din naştere,
durată şi experienţe. Experienţele sunt de trei feluri, şi anume plăcute, dureroase şi mixte. Durata
vieţii poate fi lungă sau scurtă. Naşterea într-o anumită ţară, societate sau familie e numită jati.
Toate acestea trei sunt fructele lui karmashaya (depozitul efectelor).
Deoarece orice fruct e legat de copac şi fiecare copac e legat de rădăcini, în mod analog
naşterea, etc. sunt legate de viaţă, care este urmarea karmas-urilor trecute. La fel, karmashaya
(acumularea de karmas) depinde de rădăcinile suferinţei (kleshas). Dacă coacerea fructelor trebuie
oprită, atunci copacul trebuie distrus şi pentru aceasta rădăcinile lui, adică suferinţele (kleshas),
trebuie tăiate. Cei care cunosc teoria reîncarnării au spus că orice acţiune lasă în urma ei o întipărire.
Acumularea acestor întipăriri e numită karmashaya.
Doctorii fiziologi cunosc bine diferitele activităţi ale creierului, şi ei spun că noi suntem
capabili să ne reamintim ceva din trecut datorită întipăririlor (samskaras) pe care trecutul le-a
produs în creier. Aceste întipăriri nu se pierd niciodată şi ele dau naştere memoriei. Astfel, orice
activitate a corpului şi a minţii este fidel înregistrată. Această karmashaya (depozitul efectelor) este
aidoma unui film al acţiunilor trecute; uneori el se derulează iar alteori rămâne ascuns.
Karmashaya are trei diviziuni. Prima constă din întipăririle şi samskaras-urile acumulate;
acestea se numesc întipăriri stocate (sancita). A doua constă din depozitul de unde se nasc noi
karmas. Aceasta este karma prezentă; în cursul timpului ea este transferată primei diviziuni. A treia
diviziune include întipăririle care se manifestă în viaţă şi care sunt luate din stocul de întipăriri.
Toate acestea se numesc prarabdha, soartă sau destin. Fructele lui sunt experimentate în naşterea
prezentă şi în cele viitoare. Orice act făcut acum se numeşte karma curentă (agami). Intipăririle
lăsate de acesta se adaugă stocului de karmashaya, rezultând astfel noi karmas-uri.
Aceste trei diviziuni ale lui karmashaya fac parte din corpul cauzal, numit în Vedanta,
karana sharira. Acesta este unul din vehiculele subtile ale conştiinţei care este dincolo de
manomaya kosha. Karana sharira se manifestă prin transmigrare în viaţa prezentă sau viitoare.
De exemplu, un fermier se duce şi ia un sac de seminţe de care are nevoie. Acestea reprezintă prima
diviziune a lui karmashaya. Apoi el se duce pe câmp şi seamănă seminţele. Acest act de a semăna
este karma prezentă. După câteva luni el culege recolta; aceasta se numeşte vipaka, fructificare sau
coacere. După culegerea recoltei, o parte din ea este din nou păstrată. La fel este şi cu karma.
Astfel, karmashaya este locul unde karmas-urile dorm. Aici karmas-urile îşi aşteaptă efectele,
rămânând în stare latentă.
Din această teorie putem înţelege în mod logic teoria reîncarnării. Ar fi ilogic şi absurd să
credem că întipăririle karmas-urilor sunt distruse odată cu corpul. Este absurd şi imposibil să
postulăm o cauză care n-are efect sau un efect care n-are cauză. Conform cu teoria transmigraţiei, nu
corpul este cel care transmigrează, nici chiar mintea; numai întipăririle actelor noastre trecute
(samskaras) transmigrează. Acesta este locul unde dorm karmas-urile care se deplasează de la un
corp fizic la altul, acest lucru fiind numit karana sharira în Vedanta. El nu este un obiect în plan
fizic. Trebuie să admitem că ceva extrem de subtil din noi continuă să existe chiar şi după ce corpul
fizic a murit şi a fost ars sau înmormântat, iar acest ceva este chiar karana sharira. El îşi are
rădăcina în suferinţe (kleshas). Prin tăierea unui copac nu-l puteţi distruge complet - rădăcinile lui
sunt acelea care trebuie distruse. Prin urmare nu corpul ci karana sharira, şi în special rădăcinile lui
- adică suferinţele (kleshas) - trebuie distruse.
Atâta timp cât există suferinţe, vor exista karmashayah care vor da naştere cu siguranţă, mai
devreme sau mai târziu, la efecte. Pentru a ne convinge că există reîncarnare, se pot folosi două
metode. Una o cunoaşteţi - este practica yoga, şi în special puterile psihice. Cealaltă metodă este
epistemologia logică şi analiza imparţială a legilor cauzei şi efectului.
CAP II SUTRA 14
Te hladaparitapaphalah punyapunyahetutvat
Te = ei; hlada = bucurie; paritapa = tristeţe; phalah = fructe; punya = merit, virtute; apunya =
non-merit, viciu; hetutvat = depinzând de.
Fructele lui JATI, AYUH şi BHOGA sunt fericire sau tristeţe, depinzând de merit sau
virtute (PUNYA) sau non-merit sau viciu (APUNYA).
Conform cu meritul sau non-meritul nostru, noi ne bucurăm de două feluri de fructe ale karma-
ei (consecinţelor actelor fizice, psihice, mentale sau spirituale) trecute. Meritul dă naştere la bucurie
şi fericire; non-meritul dă naştere la suferinţă. Acestea se pot manifesta în naştere, în durata vieţii
sau în diferite experienţe. Fericirea şi suferinţa nu depind numai de situaţia financiară şi socială.
Fericirea şi suferinţa depind de natura actelor (karma) realizate în trecut. Dacă acestea au fost acte
merituoase, ele vor da naştere fericirii, dacă nu ele vor produce mizerie.
Nu este necesar să specificăm ce înseamnă merit (punya) sau virtute, şi ce înseamnă non-merit
(apunya) sau viciu. Religia ortodoxă consideră acest lucru de la sine cunoscut, şi nu explică ce este
virtutea sau viciul. Noi trebuie să le înţelegem însă în mod ştiinţific, în conformitate cu legea morală
universală. Acţiunea legii karma-ei şi aplicarea ei este implacabilă şi universală. Efectele karma-ei
se obţin cu precizie matematică, rezultând astfel naşterea, durata vieţii şi diferite experienţe; acestea
pot fi la rândul lor plăcute sau neplăcute.
La fel cum calitatea unei fotografii depinde de calitatea hârtiei, de timpul de expunere, etc., la
fel experienţele noastre actuale depind de acţiunile noastre trecute - bune sau rele.
CAP II SUTRA 15
Parinama = rezultat, consecinţă; tapa = suferinţă acută; samskara = întipărire; duhkhaih = prin
aceste trei dureri; guna = (cele trei) gunas; vritti = modificare a minţii; virodhat = pe seama,
opunând; cha = şi; duhkham = durere; eva = numai; sarvam = tot; vivekinah = aceia care au putere
de discriminare.
Pentru cel care are putere de discriminare (VIVEKA) totul este în cele din urmă
suferinţă, din cauza consecinţelor datorate schimbării (PARINAMA), a suferinţei (TAPA)
generată de anxietăţile şi grijile inerente vieţii întrupate a SAMSKARAS-urilor care rămân şi
dau naştere la dorinţe şi, de asemeni, datorită GUNAS-urilor şi VRITTIS-urilor în opoziţie.
Pentru acela care şi-a dezvoltat puterea de discriminare, care a analizat viaţa cu atenţie, care
este capabil de a deosebi adevărul de neadevăr şi lumina de întuneric, pentru un astfel de om totul
este dureros, chiar şi aşa-numita fericire - succesul, poziţia socială, puterea ş.a.m.d. Acest lucru se
datoreşte faptului că orice acţiune este totdeauna însoţită de trei lucruri şi anume: schimbarea,
mizeria şi întipărirea. De exemplu, cineva poate avea o mare avere. El poate părea fericit, dar în
adâncul sufletului său va exista anxietate acută. În acest fel, orice este plăcut în ultimă analiză este
dureros. Este durerea din profunzime. Este durerea psihică.
Prima durere este schimbarea (parinama). De exemplu, laptele devine lapte bătut, viaţa se
schimbă în moarte ş.a.m.d. Următoarea este suferinţa acută (tapa). Succesul, bogăţia, iubirea etc.
dau naştere mai devreme sau mai târziu la suferinţă. Inşelătoriile, afacerile ilegale etc. dau naştere la
anxietate. A treia durere este samskara, sau obiceiul. Ne obişnuim în aşa măsură cu fericirea şi cu
luxul încât ne temem să nu le pierdem. Omul devine în acest fel sclavul circumstanţelor,
obiceiurilor, ceea ce dă naştere la durere.
Bogăţia şi sănătatea pot deveni cauze ale suferinţei dacă omul se teme să nu le piardă. Acest
lucru nu este de obicei înţeles de psihiatri, şi ei continuă să pună accent pe cauze mărunte, care pot
să nu aibe nici o legătură cu cauza anxietăţii. Numai dacă se ajunge la rădăcina acesteia ea poate fi
eliminată. Trebuie să se înţeleagă că orice este dureros în profunzime, dacă nu chiar şi la suprafaţă.
Un alt factor important este acela că există totdeauna conflict între cele trei gunas (însuşiri
fundamentale) şi tendinţele mentale (vrittis). Acest lucru trebuie bine înţeles. De exemplu, vreau
să mă relaxez, n-am chef de lucru. Aceasta este cererea lui tamas guna. Dar dacă vreau să-mi
hrănesc nevasta şi copii, trebuie să lucrez. Acest lucru dă naştere la conflicte. Gunas-urile mă
îndeamnă să fac un lucru, în timp ce eu aşa vrea să fac un cu totul alt lucru. Astfel apare conflictul
între gunas şi tendinţele noastre mentale; ele nu sunt niciodată în acord. Atâta timp cât există această
neînţelegere, va exista durere. Acest lucru se aplică oamenilor inteligenţi, sensibili. Există totdeauna
un conflict la nivel conştient sau la nivel subconştient. În acest fel, orice este dureros în esenţă. Poate
că nu vă place slujba pe care o aveţi, dar trebuie s-o faceţi. Poate că doriţi o schimbare care nu apare;
acest lucru dă naştere la durere. Chiar şi cei învăţaţi au conflicte mentale. Cu toate că citesc şi învaţă
scripturile, filosofia, religia sau ştiinţa, mintea lor nu e liberă de conflicte.
Nici chiar un aspirant spiritual nu are o minte liberă de conflicte. Mintea sa poate dori o
sadhana (practică spirituală) mai profundă sau una diferită; el ar vrea să înveţe de la mai mulţi
odată, ceea ce dă naştere la conflict. Existenţa conflictului în personalitatea noastră dovedeşte că tot
ceea ce experimentăm pe această lume este plin de durere. De ce este aşa se descrie în sutra
următoare.
CAP II SUTRA 16
Heyam duhkhamanagatam
Suferinţa trebuie evitată, dar noi putem evita numai ceea ce nu s-a produs încă. Suferinţa
prezentă trebuie eliminată şi depăşită. Conform cu legea karmei, suferinţa prezentă care a apucat să
se maturizeze nu poate fi eliminată. Ea trebuie eliminată prin consumare, dar durerea şi mizeria
viitoare trebuie evitată. Atâta timp cât omul are un corp, el trebuie să sufere, dar în ceea ce priveşte
viitorul acesta poate fi schimbat. De exemplu, recolta pe care trebuie s-o strângeţi nu poate fi
schimbată, dar recolta viitoare poate fi modificată prin schimbarea calităţii seminţelor. Glonţul care
a fost tras nu mai poate fi întors, dar acela care este încă pe ţeavă poate fi oprit. Analog, viitoarele
fructe ale karmei pot fi modificate dacă vă plătiţi în mod corespunzător karma prezentă.
În viaţa umană există anumite karmas care s-au maturizat şi efectele lor trebuie consumate sub
forma destinului, sub forma fericirii sau mizeriei. Fiinţa trebuie, pentru a le consuma, să facă
tapasya (austeritate), discriminare, sadhana (practică spirituală) etc. dar acele karmas generate prin
acţiunile noastre prezente şi care urmează să se maturizeze pot fi îndepărtate acum prin acţiuni
corespunzătoare. Conform cu legea karmei există un domeniu (prarabdha karma) care nu poate fi
controlat de voi, dar mai există un alt domeniu al karmei (agami karma) pe care-l puteţi ameliora
sau modifica. Prin urmare, sutra spune că suferinţa care n-a sosit încă poate fi evitată.
CAP II SUTRA 17
Drastri = văzător; drishyayoh = văzut; samyogo = uniune; heyahetuh = cauza lui heya, cauza a
ceea ce trebuie evitat.
Este foarte important să ştim cum să evităm suferinţa care n-a venit încă. Fiecare karma
(acţiune) este capabilă să producă un efect, fructul. Aceasta este o lege universală. Karma noastră
trecută şi prezentă face parte din întipăririle stocate (samskara). Nu puteţi contracara manifestarea
fructelor unei karme rele trecute prin fapte bune prezente şi vice-versa. Trebuie să suferiţi atât
efectele bune cât şi pe cele rele împreună, dar există o metodă prin care stocul vechilor karmas care
se găsesc în karmashaya (depozitul efectelor) poate fi anihilat. Sutra de faţă ne spune că există o
cauză a karmas-urilor, care trebuie evitată pe viitor dacă vreţi să evitaţi suferinţele, adică efectele.
Această cauză este uniunea sau asocierea văzătorului, purusha, cu văzutul, buddhi.
Se pare că are loc un fel de identificare, un fel de uniune sau asociere a lor. Suferinţa începe
datorită acestei identificări. Deci, pentru a evita cauza suferinţei, va trebui să înţelegem procesul de
uniune dintre văzător şi văzut, dintre subiect şi obiect. Drashta este văzătorul iar drishya este
văzutul. Acest subiect al lui drishya va fi discutat în sutra următoare.
CAP II SUTRA 18
Prakasha = lumină, iluminare; kriya = activitate; sthiti = fermitate; shilam = calităţi; bhuta =
elemente; indriya = organe de simţ; atmakam = având natura; bhoga = experienţă; apavarga =
eliberare; artham = de dragul; drishyam = văzut.
Văzutul are trei calităţi, şi anume, kriya (acţiune), prakasha (lumina) şi sthiti (fermitate).
Acestea sunt cele trei gunas (însuşiri fundamentale), şi se spune că văzutul este făcut din cele trei
gunas. Elementele şi organele la un loc alcătuiesc drishya (văzutul). El are două scopuri, şi anume
experienţa şi eliberarea.
Drishya reprezintă tot ceea ce este văzut. El nu înseamnă numai văzut cu ochii fizici, ci văzut
cu toate simţurile, cum ar fi pipăitul, auzul ş.a.m.d. A vedea, a auzi etc. înseamnă a cunoaşte prin
intermediul oricăruia dintre simţuri. Inseamnă experienţă. Aceasta include de asemenea şi gândirea.
Gândirea este împărţită în patru varietăţi; de exemplu, cunoaştere prin gândire, prin raţiune, prin
memorie şi numai prin simţire. Acestea sunt respectiv, apanajul lui manas ("capacitatea de
reflexie"), buddhi (inteligenţa), chitta (minte; conştiinţa individuală) şi ahamkara (conştiinţa
parţială atma-ică). Astfel, drishya înseamnă tot ceea ce este cunoscut prin intermediul acestor
mijloace, iar drashta înseamnă subiectul care cunoaşte. Cunoaşterea nu e limitată la starea de veghe.
Ea poate avea loc chiar şi în vis sau în meditaţie. Puteţi cunoaşte conştient sau subconştient. Astfel,
drishya include toate manifestările obiective, toată lumea. El înseamnă prakriti plus toate obiectele
cognoscibile, iar drashta este văzătorul, manifestarea subiectivă. Prakriti are trei proprietăţi, şi
anume sattva - adică prakasha (lumina); rajas - adică activitatea; şi tamas - adică stabilitatea.
Prakriti este compusă din aceste trei calităţi. În ştiinţa modernă ele sunt numite vibraţie, mişcare şi
inerţie. Dacă vrem să cunoaştem proprietăţile naturii universale trebuie să înţelegem bine cele trei
gunas. Vibraţia este prakasha sau sattva, care are un fel de ritm. Mişcarea este rajas, iar inerţia
este tamas. Ritmul poate fi ilustrat de soldaţii care merg în ritm de paradă. Mişcarea poate fi
ilustrată de mişcarea unei mulţimi de oameni - ea se face în direcţii diferite; aceasta este rajas.
Tamas este o mulţime de oameni care stă pe loc. Astfel ritmul, mişcarea şi inerţia sunt proprietăţile
fizice ale naturii. În filosofia Samkhya ele sunt numite sattva, rajas şi tamas. Când există armonie
între rajas şi tamas se dezvoltă sattva. Prin urmare, sattva nu este ceva anume, ci este efectul
armonizării acestor două principii ale mişcării şi inerţiei în natura lor proprie. Astfel, o armonie între
rajas şi tamas dă naştere la sattva.
Prakriti are natura elementelor şi organelor de simţ. Elementele sunt de cinci feluri - pământ,
apă, aer, foc şi eter. Simţurile sunt zece, din care cinci sunt simţuri ale acţiunii şi cinci sunt simţuri
ale cunoaşterii. În plus, există patru organe interne numite manas, ("capacitate de reflexie"), buddhi
(inteligenţă), ahamkara (conştiinţa parţială atma-ică), şi chitta (minte). Toate acestea împreună
sunt manifestările lui prakriti (natura) sau drishya (văzutul). Pentru prakriti există două scopuri
finale: ele sunt experienţa şi eliberarea lui purusha. Drashta (văzător) vede pe drishya (văzutul) şi
astfel au loc diferitele experienţe în viaţă. În cele din urmă, când se dezvoltă conştiinţa supremă,
vine eliberarea.
CAP II SUTRA 19
Vishesavishesalingamatralingani gunaparvani
Prin urmare, acestea sunt cele patru stadii ale gunas-urilor, care pot fi subtile şi fine, conform
cu nivelul conştiinţei noastre. Trebuie reţinut faptul că şi conştiinţa are de asemenea trei gunas, care
se schimbă pe măsură ce procesul involutiv avansează.
CAP II SUTRA 20
Drasta = văzător, purusha; drishimatrah = numai pură conştiinţă; shuddhah = pur; api = de
asemenea, deşi; pratyaya = concept; anupashyah = pare că percepe.
Văzătorul (DRASHTA sau PURUSHA) este conştiinţa pură, dar în ciuda purităţii lui,
atunci când se află înglobat în natură, el percepe numai prin intelect (BUDDHI).
Această sutra şi următoarea sunt importante deoarece ele conţin filosofia Samkhya. Tot ceea
ce este subiect al experienţei, cunoaşterii, este drishya. El poate fi o formă, un sunet, un gând, un vis
sau somnul. Ţipătul unui copilaş, conversaţia şi râsul unui tânăr, precum şi gândurile unui bătrân
sunt toate drishya. El se schimbă veşnic şi prin urmare şi cunoaşterea se schimbă veşnic. Omul
civilizat are o cunoaştere superioară aceleia a unui tigru sau a unui copilaş. Cunoaşterea este aceeaşi
în ceea ce priveşte tigrul sau omul civilizat, dar există o diferenţă în ceea ce priveşte expresia
cunoaşterii; aceasta este drishya.
Drashta este văzătorul care cunoaşte drishya. Cunoaşterea n-ar mai avea loc dacă n-ar exista
subiect, ci numai obiect. În Brihat Aranyak Upanishad avem un dialog între înţeleptul
Yajnavalkya şi Maitreiy. El spune că dacă n-ar fi nici un subiect în stările superioare de samadhi,
cine pe cine ar mai mirosi şi vedea? Cunoaşterea apare numai atunci când există atât subiect cât şi
obiect; dacă există numai unul din acestea două atunci n-ar mai exista cunoaştere. În yoga, văzătorul
este pură conştiinţă. El nu poate fi văzut sau perceput. El e foarte pur, dar vede prin conceptul
mental. Dacă o veioză aprinsă este acoperită de un voal colorat, noi ne putem da seama din exterior
că acolo este lumină, dar nu vom putea cunoaşte lumina aşa cum este ea. Analog, purusha este pur
dar el apare a fi impur datorită lui pratyaya.
Purusha iscodeşte lumea prin intermediul conceptelor mentale cum ar fi raga (plăcerea),
dwesha (repulsia), ura etc. Atunci când acestea sunt îndepărtate cu grijă, lumina se poate manifesta
mai clar, iar în final, atunci când ultimul voal a fost îndepărtat, ea străluceşte în toată splendoarea ei
originară. De fapt lumina nu s-a schimbat, ci voalurile care o acopereau au fost îndepărtate, astfel
încât apare o diferenţă în ceea ce priveşte cunoaşterea. Lumina n-a fost afectată, ea a apărut numai
diferit datorită lui pratyaya; astfel, pentru a purifica cunoaşterea, este totdeauna necesar să
îndepărtăm conceptele mentale, adică pratyayas-urile.
La fel cum apa ţinută în pahare colorate pare că este colorată, la fel este şi cu purusha care, cu
toate că este pur, pare să aibe conştiinţă datorită diferitelor pratyayas. La fel cum apa cu toate că e
incoloră pare colorată datorită culorii paharelor, exact în acelaşi fel purusha, cu toate că n-are nici o
calitate, pare că posedă cunoaştere. Purusha este pură conştiinţă fără nimic altceva, dar el pare
afectat de pratyayas-urile fericirii, ale lui avidya (ignoranţă), ale morţii, ale naşterii.
CAP II SUTRA 21
Tadartha = de dragul lui (purusha); eva = numai; drishyasya = a văzutului; atma = natură.
PRAKRITI (DRISHYA sau văzutul) există numai de dragul lui PURUSHA şi existenţa
lui PRAKRITI nu e decât o vagă reflectare a existenţei veritabile a lui ATMA.
Prakriti există numai de dragul lui purusha. Intregul proces al evoluţiei, încă de la începuturi, e
destinat pentru a servi scopului lui purusha. Prakriti este numai un biet vehicul. Purusha este
cunoscătorul iar prakriti este mediul în care se exercită cunoaşterea. În scripturi se spune că
întreaga structură a Universului este manifestarea unirii dintre purusha şi prakriti. Prakriti dă
naştere la Univers numai pentru instruirea lui purusha şi în final pentru eliberarea lui.
Este la fel cum un cal şi un călăreţ merg în pelerinaj. Calul îl ajută pe călăreţ şi aceştia doi merg
din ce în ce mai departe. Din când în când călăreţul descalecă şi îngrijeşte calul. Calul serveşte
călătoriei şi scopului terminării ei; el este numai un vehicul pentru ca scopul călăreţului să fie atins.
La fel, prakriti este numai o modalitate pentru purusha; adică serveşte experienţei acestuia,
precum şi eliberării lui. Prakriti acţionează totdeauna pentru a îndeplini întregul plan al evoluţiei,
iar atunci când purusha atinge eliberarea finală, deoarece scopul lui prakriti a fost atins, ea se
retrage complet cu privire la acel purusha.
CAP II SUTRA 22
Kritartham = o persoană care şi-a atins ţelul; prati = înspre; nastam = distrus; api = cu toate că;
anastam = nedistrus; tat = acesta; anya = celălalt; sadharanatvat = deoarece este comun.
Pentru acela care şi-a atins ţelul (adică s-a eliberat), văzutul (PRAKRITI sau
DRISHYA) devine non-existent (în sensul că finalitatea sa a fost realizată), dar pentru ceilalţi
şi prin ceilalţi el continuă să acţioneze, deoarece el este comun tuturor.
Atunci când pelerinajul lui purusha şi-a atins ţelul, calul este părăsit, el nemaifiind de folos,
dar calul poate folosi în continuare altora. La fel, atunci când un purusha este eliberat şi
experienţele lui sunt consumate, el nu mai are ce face cu prakriti.
Pura conştiinţă care trece prin diferite faze de evoluţie, trece de fapt prin diferite tipuri de
experienţe, şi când ea atinge starea de eliberare, atunci prakriti devine non-existenţă pentru acel
purusha. Totuşi, atunci când un purusha este eliberat, când şi-a atins scopul, cunoaşterea poate
deveni non-existentă pentru acel purusha, dar faptele cunoaşterii vor continua să se manifeste în
individul respectiv - el va vedea, va auzi, se va mişca ş.a.m.d. Aceasta este starea de jivanmukti
("eliberat în această viaţă"), în care fiinţa nu încetează să existe. Un jivanmukta acţionează pe
tărâmul lui prakriti. În ciuda faptului că el este eliberat, prakriti continuă să acţioneze, deoarece ea
este proprietatea comună a minţii, a lui chitta, a simţurilor etc. şi prin urmare acestea continuă să
experimenteze lumea deoarece ele nu mor odată cu atingerea stării de eliberare. Astfel, prakriti se
eliberează, dar prakriti supravieţuieşte şi-şi face treaba prin intermediul corpului unui jivanmukta.
Conştiinţa, sau purusha, nu vine în contact cu prakriti (natura), dar după ce stau separate mai
mulţi ani, prakriti devine searbădă. La fel cum un călăreţ îşi lasă calul după ce şi-a atins scopul
călătoriei, şi nu-l protejează, nu are grijă de el, la fel purusha eliberat nu mai are grijă de prakriti.
Calul va slăbi şi într-o zi va muri. Analog, prakriti va deveni searbădă şi slabă, părăsind în cele din
urmă pe jivanmukta. Acest lucru este numit videhmukti.
CAP II SUTRA 23
Sva = al său propriu; svami = maestru; shaktayoh = dintre cele două puteri; svarupa = natura
esenţială a sa; upalabdhi = dobândire; hetuh = cauză; samyogah = a se uni.
Purusha şi prakriti se unesc din două motive - unu, pentru a dobândi realizarea de sine; doi,
pentru a manifesta puterile inerente din fiecare din ei. Aceasta este o sutra foarte importantă, care
spune că realizarea este scopul unirii dintre purusha şi prakriti. Pentru prakriti, scopul este de a
manifesta puterile şi Universul care sunt inerente în ea. Există de asemeni unele puteri inerente şi în
purusha. Purusha este pură conştiinţă. Prakriti este vibraţie, mişcare, inerţie, cele cinci elemente,
indriyas-urile etc. Corpul, mintea, gunas-urile, toate sunt în prakriti.
Creierul unui sălbatic şi creierul unui om civilizat este alcătuit din aceeaşi materie cenuşie, dar
între cele două există diferenţe. Sălbaticul nu şi-a manifestat puterile inerente, dar omul civilizat şi
le-a manifestat. Omul dezvoltat din punct de vedere spiritual le manifestă în cel mai înalt grad, în
timp ce şarpele sau tigrul le manifestă foarte puţin. Diferenţa se datorează diferenţei în manifestarea
puterilor inerente, şi aceste puteri aparţin ori lui purusha, ori lui prakriti. Există anumite puteri
spirituale şi anumite puteri naturale.
Puterile spirituale sunt inerente lui purusha iar puterile naturale aparţin lui prakriti. Prin
evoluţia lui purusha şi a lui prakriti are loc manifestarea şi în acest fel fiecare dintre noi a evoluat
din punct de vedere spiritual şi supernatural, chiar dacă suntem sau nu conştienţi de acest fapt.
CAP II SUTRA 24
Tasya heturavidya
Trebuie să existe o cauză pentru uniunea dintre purusha (pura conştiinţă) şi prakriti (natura).
Această cauză este avidya. Prakriti şi purusha sunt amândoi fără început; ei existau încă de la
începutul Universului. De fapt, purusha este totdeauna eliberat, dar se poate pune întrebarea - dacă
purusha este totdeauna eliberat, atunci ce sens are ca el să se elibereze din nou? Aceasta este o
chestiune care transcende logica; ea poate fi rezolvată numai în meditaţie.
Se spune că avidya este cauza uniunii, dar această avidya nu este ignoranţă. Nu este aceeaşi
avidya despre care am discutat atunci când a fost vorba despre kleshas-uri (tensiuni fundamentale
ale minţii). Această avidya este suprema putere numită MAYA, pe care scripturile n-au fost în stare
s-o definească. Se pare ca această avidya este cauza primordială, esenţială, a relaţiei mutuale dintre
purusha şi prakriti. Acest lucru poate fi înţeles numai prin intermediul filosofiei Advaita, deoarece
în Samkhya, purusha şi prakriti sunt eterne. În Vedanta ele sunt una, numit Brahman, care este
mai presus decât orice.
Este baza tuturor energiilor şi tuturor conştiinţelor, dar în această conştiinţă există o putere care
este numită maya. Pe seama acestei maya se creează un voal din care se naşte prakriti, apoi atât
prakriti cât şi purusha devin procese iluzorii. Pentru Samkhya ele nu sunt iluzorii deoarece
Samkhya crede în dualism, dar Vedanta este monistă, şi deci ea poate explica Brahman şi maya
ca fiind o singură entitate.
CAP II SUTRA 25
Tat = acesta; (avidya); abhavat = prin absenţa; samyoga = uniune; abhavah = absenţă; hanam =
evitare; tat = această (stare); drisheh = al văzătorului; kaivalyam = eliberare.
Prin absenţa sau îndepărtarea lui AVIDYA (sau MAYA) uniunea (SAMYOGA)
(dintre PURUSHA şi PRAKRITI) dispare. Aceasta este HANA (evitare), numită eliberarea lui
PURUSHA.
Odată cu îndepărtarea lui avidya, cauza contactului dintre purusha şi prakriti este de
asemenea îndepărtată, iar prin îndepărtarea acestei cauze, efectul - şi anume, contactul, încetează de
asemenea să existe. Acest lucru este numit hana, şi aici purusha este izolat de orice. Este eliberarea
(kaivalya). Topica lui kaivalya va fi discutată complet în alt capitol, aşa că nu este cazul să dăm
detalii aici.
CAP II SUTRA 26
Vivekakhyatiraviplava hanopayah
Viveka = discriminare; khyatih = conştiinţă; aviplava = statornic; hanopayah = căile de evitare
(hana).
Există diferite tipuri de cunoaştere, cum ar fi cunoaştere prin indriyas (organele de simţ), prin
intelect, prin raţiune, prin experienţă personală, prin intermediul auzului, imaginaţiei şi memoriei.
Dacă vrem să realizăm natura reală a lui purusha, nu ne putem baza pe cunoaşterea izvorâtă din
aceste surse. Acest lucru necesită un cu totul alt tip de cunoaştere. Această cunoaştere este numită
vivekakhyati. Acesta este un proces de cunoaştere care nu se desfăşoară nici prin intermediul
simţurilor, nici prin intelect, nici prin percepţie superioară. Pentru a cântări Pământul nu putem
folosi un cântar deoarece este imposibil; acest lucru se poate face prin calcule matematice. Dacă
vreţi să măsuraţi distanţa dintre Lună şi Soare, nu o puteţi face folosind vreo unitate de măsură, dar o
puteţi calcula folosind legile fizicii. În mod analog, dacă vreţi să cunoaşteţi Sinele Suprem, dacă
vreţi să împrăştiaţi avidya (voalul iluziei, ignoranţa), trebuie să folosiţi procesul numit cunoaştere
prin viveka (vivekakhyati).
CAP II SUTRA 27
Tasya = al acestuia, purusha; saptadha = şapte stadii; prantabhumih = zonă de hotar; prajna =
conştiinţa cognitivă.
Există şapte stadii sau faze ale cunoaşterii (PRAJNA) directe a lui PURUSHA.
Vivekakhyati conferă constiinţa celor şapte stadii, fiecare stadiu fiind superior celuilalt.
Prantabhumi înseamnă o zonă sau provincie particulară. Prin urmare, în procesul vivekakhyati,
purusha sau conştiinţa trece prin diferite stadii de experienţă. Aceste experienţe sunt contemplative;
în primul rând, vine realizarea a ceea ce trebuie evitat; în al doilea rând, conştiinţa căilor posibile
pentru această îndepărtare; în al treilea rând, conştiinţa evoluţiei spirituale; în al patrulea rând
conştiinţa desăvârşirii şi împlinirii; în al cincilea rând, conştiinţa scopului experienţei şi eliberării; în
al şaselea rând, conştiinţa îndeplinirii misiunii gunas-urilor; în al şaptelea rând, conştiinţa propriului
sine. Prin intermediul acestor şapte stadii se dezvoltă un nou tip de conştiinţă, numită vivekakhyati.
CAP II SUTRA 28
Yoganganusthanadashuddhiksaye jnanadiptiravivekakhyateh
Yoganga = parte a sistemului yoga; anusthanat = prin practică; ashuddhi = impuritate; ksaye =
distrugere; jnana = cunoaştere spirituală; diptih = radiaţie; avivekakhyateh = până la conştiinţa
realităţii.
Prin practica părţilor sistemului YOGA impurităţile se diminuează până ce are loc
naşterea cunoaşterii spirituale (JNANA) şi culminarea ei în conştiinţa realităţii
(VIVEKAKHYATI).
Diferitele aspecte ale sistemului yoga trebuie practicate gradat, în acest fel impurităţile sunt
distruse, ceea ce dă naştere la iluminare spirituală, care la rândul ei duce la adevărata, profunda
conştiinţă a realităţii. Indată ce apare această conştiinţă, avidya (ignoranţa, iluzia) şi prakriti
(natura) dispar. Prin urmare, din acest punct de vedere, yoga nu înseamnă unire, ci separare.
În mod obişnuit se susţine că yoga este uniune, dar trebuie reamintit că ea este mai întâi
separare. Este un proces de evitare a legăturii dintre purusha şi prakriti. Patanjali subliniază faptul
că yoga este separare, disjuncţie, viyoga, deci el a explicat sistemul yoga din punct de vedere al lui
viyoga. Acest lucru trebuie înţeles bine.
CAP II SUTRA 29
Yamaniyamasanapranayamapratyaharadharanadhyanasamadhayoastavangani
Cu această sutra începe Raja Yoga. De obicei se crede că yoga începe numai odată cu
meditaţia, dar de fapt ea include o gamă largă de discipline care pregătesc şi purifică aparatul
mental. Raja Yoga a lui Patanjali este împărţită în opt părţi, iar aceste părţi sunt interdependente şi
au valoare egală. Yama, niyama, pranayama, şi pratyahara formează aspectul extern, bahiranga
sau yoga exoterică. Dharana, dhyana şi samadhi formează aspectul esoteric, antaranga, al
sistemului yoga.
Este interesant faptul că întregul sistem yoga este împărţit în două - bahiranga şi antaranga.
Prin bahiranga se înţelege acea yoga care se practică cu ajutorul obiectelor exterioare în relaţie cu
corpul, în relaţie cu societatea, în relaţie cu multe alte lucruri exterioare. Asana, pranayama, yama,
niyama şi pratyahara formează bahiranga yoga. Dharana, dhyana şi samadhi formează yoga
esoterică, deoarece în aceste practici aspirantul trece de la metoda de contemplare obiectivă la cea
subiectivă.
Părţile interne şi externe sunt interdependente. S-ar putea ca pentru unii oameni, născuţi cu
samskaras-uri (tendinţe mentale) corespunzătoare, să fie posibilă practica directă a meditaţiei,
aparent fără a mai trece prin stadiile iniţiale yama şi niyama. Pentru majoritatea însă este necesară
parcurgerea pas cu pas, începând cu yama (cod social şi moral) şi niyama (cod personal), deoarece
o viaţă în care omul nu se stăpâneşte şi nu urmează o anumită disciplină poate duce la o explozie
subconştientă care poate crea tulburare mentală. Uneori astfel de explozii au loc în timpul meditaţiei,
deranjând astfel acest proces. Acesta e unul din motivele pentru care meditaţia eşuează.
Meditaţia nu trebuie practicată în grabă; ea trebuie lăsată să vină de la sine. Nu trebuie să existe
pripeală. Fiecare stadiu din Raja Yoga deschide calea pentru stadiul imediat superior, prin urmare
toate aceste părţi sunt interdependente. Graniţele nu pot fi cunoscute dinainte; ele pot fi cunoscute
numai prin experienţă practică. Aceasta este o cale completă care-l duce pe aspirant pe culmi.
Impărţirea în opt este făcută numai pentru a-i atrage atenţia aspirantului. Yama şi niyama sunt
universale, deoarece ele sunt respectate peste tot.
Cea mai înţeleaptă cale pentru aspirant este practicarea tuturor acestor stadii cât mai încet
posibil, astfel încât să nu apară reacţii de oprimare. Partea preliminară Raja Yoga trebuie practicată
în sânul unui grup, în care aspirantul trebuie să trăiască un timp.
Atunci când mintea este stăpânită perfect, puteţi să vă reîntoarceţi în societate şi să vă duceţi
viaţa acolo. Pretutindeni, societatea a exploatat individul; ea a încercat să-l abată de la ţelul spiritual,
de aceea practicantul trebuie să stea un timp sub supravegherea unui guru (învăţător spiritual).
CAP II SUTRA 30
Ahimsasatyasteyabrahmacharyaparigraha yamah
Această sutra enumeră yamas-urile. Ele vor fi discutate pe rând în următoarele sutras, deci nu
este necesar să le explicăm aici.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP II SUTRA 31
Jati = fel de naştere; desha = ţară, loc; kala = timp; samaya = circumstanţe; anavachchhinnah =
necondiţionat, nelimitat; sarvabhauma = universal; mahavratam = marea disciplină.
Când sunt practicate în mod universal, fără excepţii datorate naşterii, locului, timpului
şi împrejurărilor, acestea (YAMAS-urile) devin mari discipline.
Se observă că locul, timpul, naşterea (într-un anumit cadru social) etc. pun oprelişti în practica
yamas-urilor (autostăpâniri). Ele sunt dificil de practicat, datorită limitărilor personale, dar se
recomandă ca acestea să fie practicate în mod universal, fără excepţie. Nu trebuie să existe
modificări datorate ţării, naşterii, timpului, locului şi împrejurărilor.
CAP II SUTRA 32
Sauchasantosatapahsvadhyayeshvarapranidhanani niyamah
CAP II SUTRA 33
Vitarkabadhane pratipaksabhavanam
Când mintea (CHITTA) este tulburată de pasiuni (VITARKA) sau porniri inferioare
datorate gândurilor negative sau tentaţiilor, trebuie să se mediteze intens asupra contrariilor
lor (PRATIPAKSHA BHAVANA).
În timpul practicii lui yama şi niyama, pasiunile sau impulsurile negative apar datorită
obiceiului, tendinţelor rele etc. dând naştere la tulburare. Suprimarea acestor pasiuni sau impulsuri
nu este suficientă. Cel mai bun lucru ar fi să se mediteze asupra opuselor lor. În acest fel, ura se
depăşeşte prin iubire, pentru că acestea două sunt opuse una alteia. Astfel, când apare vitarka, sau
tulburarea datorată gândurilor negative, trebuie să se practice pratipaksha bhavana. De exemplu,
dacă cineva vrea să fie onest, şi observă că adesea oamenii necinstiţi reuşesc în viaţă, în timp ce
aceia cinstiţi eşuează, în mintea lui se poate naşte gândul negativ că şi el trebuie să fie necinstit.
Aceasta este vitarka; este partea rea a argumentului. Când această parte rea este acceptată de minte,
ea creează tulburare şi poate să-l îndrepte pe aspirant pe drumul cel rău. În această situaţie trebuie
cultivat opusul necinstei, adică cinstea, prin meditare asupra ei.
Atunci când în minte apare gândul că cinstea nu ţine de foame şi că nimănui nu-i pasă de un om
cinstit, trebuie să existe gata pregătit gândul opus, şi anume că numai prin cinste fiinţa poate reuşi pe
calea spirituală. Acest lucru este numit pratipaksha bhavana (înlocuirea pornirilor negative cu
contrariul lor).
Vitarka = pasiuni negative; himsadayah = violenţă şi alte asemenea; krita = făcută de sine;
karita = făcută prin alţii; anumodita = aprobată; lobha = lăcomie; krodha = mânie; moha = confuzie;
purvaka = precedată de; mridu = slab; madhya = mediu; adhimatra = intens; duhkha = durere;
ajnana = ignoranţă; ananta = infinit; phalah = rezultate; iti = astfel; pratipaksha = opusul; bhavanam
= a gândi.
Uneori individul nu este el însuşi violent, dar el poate acţiona violent prin intermediul altora,
sau poate tolera violenţa făcută de alţii. Acest lucru trebuie evitat în yoga, deoarece fiinţa este făcută
responsabilă chiar şi atunci când tolerează violenţa sau o exercită prin alţii. Aceasta se aplică şi altor
vitarkas, cum ar fi minciuna, hoţia etc.
Uneori aceste vitarkas sunt realizate datorită lăcomiei sau furiei, sau confuziei, dar toate
acestea trebuie evitate. Vitarkas-urile pot fi ori slabe, ori medii, ori intense; ele trebuie înlăturate,
indiferent de cauza lor, de intensitate sau de efect. Toate aceste pasiuni rele aduc în cele din urmă
două lucruri şi anume durere şi ignoranţă. Dacă acest lucru este realizat sau controversat în minte,
acest lucru devine pratipaksha bhavana. Fiinţa se poate gândi să mănânce şi să bea alimente
interzise, dar dacă realizează că acestea îi vor face rău, acest argument se numeşte pratipaksha
bhavana. Atunci când el este acceptat, mintea depăşeşte pasiunile rele, se formează un complex
pozitiv, şi aspirantul poate urma calea lui yama şi niyama fără dificultate.
CAP II SUTRA 35
Ahimsapratisthayam tatsamnidhau vairatyagah
Fiind ferm stabilit în AHIMSA, apare abandonul total al ostilităţii atunci când ne
aflăm în vecinătatea ei.
În istoria Indiei au existat mulţi oameni care puteau înmuia chiar şi cele mai crude şi demoniace
inimi. Mahatma Gandhi, care era un devotat lui ahimsa, nu nutrea nici un gând rău, dar cu toate
acestea avea şi el duşmani, şi până la urmă a fost doborât. Acest lucru este concludent pentru a
dovedi cât de greu este să se practice ahimsa. Buddha a dezvoltat practica lui ahimsa la un
asemenea grad încât putea să transforme cel mai crud om într-un inimos. Odată el s-a întâlnit cu un
tâlhar care venise să-l omoare, şi numai privindu-l l-a făcut pe acesta să-i îmbrăţişeze doctrina.
Aceasta este puterea lui ahimsa. În ashram-ul lui Patanjali vaca, capra şi tigrul puteau vieţui
împreună datorită ahimsa-ei practicată de marele înţelept.
Este foarte uşor să spui că nu trebuie să fim violenţi, că trebuie să ne iubim între noi, dar
conceptul de iubire este prea mare pentru a-l putea înţelege. Pentru noi, iubire înseamnă securitate
sau pavăză împotriva fricii de moarte, şi nimic mai mult. Aceasta este o necesitate psihologică, dar
iubirea este ceva mult mai mare. Christos a fost crucificat, Mohamed a fost ucis cu pietre, marele
sufit Mansur a fost torturat de muslimi şi i s-a jupuit pielea. Toţi aceştia au avut duşmani, dar în
India au existat mulţi oameni care n-au avut nici un duşman pentru că practicau ahimsa perfect.
Cel mai important lucru este să nu ne opunem nici chiar celui mai violent om. Acest lucru este
de asemeni ahimsa, iar dacă vrem să discutăm subiectul mai profund, atunci ahimsa înseamnă
eliminarea complexului de duşmănie, de dezaprobare. În India, o astfel de persoană este numită
ajatashatru - născut fără duşmani.
Astfel, se pare că nici chiar cei mai mari sfinţi şi profeţi n-au fost ferm stabiliţi în ahimsa. De
exemplu, Buddha, Krishna, Shankara obişnuiau să critice şcolile celelalte care existau pe lângă
cele ale lor, dar disciplina yoga spune că ahimsa trebuie practicată complet. Trebuie să existe o cale
demnă de a face faţă neuniformităţii societăţii. Acesta este înţelesul cuvântului satyagraha.
Prin urmare înţelesul sutrei este că atunci când aspirantul este ferm stabilit în ahimsa, chiar şi
ultimele urme de violenţă dispar, sufletul se manifestă în exterior sub forma unui câmp magnetic,
numit vairatyagah, care este abandonarea ostilităţii. În acest fel chiar şi uciderea animalelor trebuie
să fie suprimată. Cultul Jainilor este faimos pentru practica lui ahimsa.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP II SUTRA 36
Satyapratisthayam kriyaphalashrayatvam
Atunci când aspirantul devine ferm stabilit în veracitate, prin practica acesteia ca lege
universală, necondiţionată de timp, ţară, naştere şi circumstanţe, el capătă un buddhi (intelect) divin.
El este capabil să dobândească fructul karmei sale conform cu dorinţa sa. De obicei, rezultatul
karmei este independent de dorinţele noastre, dar acest lucru nu este valabil în cazul unui om care a
realizat perfect satya (adevăr).
Sutra mai poate fi interpretată şi în felul următor: semnificaţia ei este că individul capătă
adevărul vorbirii. Tot ceea ce spune va deveni adevărat, se va realiza. În yoga acest lucru este numit
vorbire psihică. Prin practica lui satya aspirantul dobândeşte o anumită putere, mintea sa devine la
fel de clară ca o oglindă, astfel încât ea reflectă tot ceea ce spune. Astfel, rezultatul oricărei acţiuni
este în totalitate dependent de el - rezultatul nu mai depinde de schimbare sau prarabdha (destin)).
Sau, se poate spune că acela care a atins perfecţiunea în satya (adevăr) e capabil să cântărească
perfect orice cuvânt pe care-l rosteşte.
Poate pentru că el are control perfect asupra vorbirii, dar acest lucru este foarte dificil. Numai
acela care ştie să-şi cântărească fiecare cuvânt poate spune adevărul; acest lucru devine o condiţie a
vorbirii sale. El nu exprimă nimic care să nu fi fost cântărit prin puterea spirituală. În acest fel el
poate controla în aşa măsură vehiculul vorbirii încât orice îi iese din gură se realizează. Acestea sunt
cele două înţelesuri ale acestei sutra. În primul rând, ea înseamnă că orice spune fiinţa se realizează,
şi în al doilea rând, ea înseamnă că rezultatul acţiunilor depinde numai de voinţa sa.
CAP II SUTRA 37
Asteyapratisthayam sarvaratnopasthanam
Asteya = onestitate; pratistayam = a fi ferm stabilit; sarva = tot; ratna = comori; upasthanam = a
veni singure.
Fiind ferm stabiliţi în ASTEYA, toate comorile, atât fizice cât şi spirituale ni se
prezintă singure.
Când aspirantul spiritual s-a stabilit ferm în virtutea yoghină a onestităţii el capătă o putere de
cunoaştere asemănătoare clarviziunii (conştiinţă intuitivă). Este exact aceeaşi facultate pe care o
posedă profeţii. Prin intermediul acestei facultăţi de cunoaştere aspirantul devine conştient de
pietrele preţioase din apropiere.
Există unele persoane, cum ar fi Swami Sivananda, care-şi pot da seama cât de bogat este un
om din apropiere. Aceasta este un fel de conştiinţă intuitivă, posibilă datorită unei onestităţi absolute,
necondiţionate, universale. Scopul ei este de a face întreaga viaţă curată, de a purifica întreaga
structură a personalităţii. Când acest lucru a fost realizat, personalitatea devine ca o oglindă în care
mintea divină se reflectă.
Atunci când oglinda este curată, vă puteţi vedea faţa clar în ea. Virtutea de a fi onest (asteya)
conferă un fel de conştiinţă prin intermediul căreia puteţi deveni conştient de comorile ascunse.
CAP II SUTRA 38
Brahmacharyapratisthanam viryalabhah
Brahman înseamnă fiinţa supremă iar charya înseamnă a trăi, dar aici cuvântul desemnează
opt feluri de plăceri sexuale. Virya înseamnă spermă, despre care se spune că o picătură este făcută
din patruzeci de picături de sânge. Ea conferă vitalitate. Ea este esenţa vieţii, transformându-se în
final în energie. Mulţi oameni de ştiinţă susţin că ea nu este nimic altceva decât secreţie hormonală;
totuşi, Patanjali nu este de acord cu asta. Virya mai înseamnă şi curaj de neînfrânt, care este
esenţial pentru sadhana (practica spirituală). Deci, atunci când devine ferm stabilit în
brahmacharya, yoghinul dobândeşte vigoare, energie şi curaj, eliberându-se în acelaşi timp de frica
de moarte. Prin urmare, brahmacharya este o cale de a îndepărta klesha (tensiuni fundamentale ale
minţii) numită abhinivesha, care înseamnă frica de moarte. Brahmacharya are opt părţi.
În yoga este binecunoscut faptul că există o legătură intimă între energia sexuală şi energia
psihică şi spirituală. Pentru a avea putere spirituală, trebuie să ne păstrăm energia sexuală numită
ojas. Ojas este formată din conservarea lui virya. Atunci când fluidul fizic numit spermă este
conservat şi transformat în ojas prin transmutare, procesul acesta este numit reta - energie seminală.
Când ea este sublimată şi transmutată, conferă energie atât corpului fizic cât şi structurilor subtile.
Fiinţa care a realizat acest lucru este numită urdhvareta.
Intr-o Upanishada se spune că prin practica lui brahmacharya zeii şi-au înfrânt complet frica
de moarte. Bhisma, de exemplu, n-avea frică de moarte deoarece practicase perfect brahmacharya.
El era un mare luptător; el a înfrânt moartea. El n-a murit pe câmpul de bătaie, ci moartea a survenit
la voinţa lui. Acest lucru a fost posibil deoarece el n-a pierdut nici măcar o singură picătură de
spermă pe toată durata vieţii sale.
CAP II SUTRA 39
Aparigrahasthairye janmakathantasambodhah
Aparigraha este una dintre cele mai importante virtuţi. Ea înseamnă renunţarea la tendinţa de a
acumula obiecte de utilitate şi plăcere. Aspirantul păstrează numai acele obiecte strict esenţiale
pentru trai. Acest lucru eliberează mintea de preocupări şi de griji.
Mulţi aspiranţi nici nu folosesc focul pentru a se încălzi şi au numai un schimb de haine. Ei nu
au un loc fix de viaţă. Mintea lor este atât de liberă şi relaxată încât ei pot face orice, oriunde.
Aceasta este aparigraha; după antrenarea corespunzătoare a minţii, aspirantul poate avea şi alte
lucruri, cum ar fi scaun, masă etc., dacă are de făcut o muncă specială. Samskaras-urile (tendinţe
mentale) posesiunii trebuie mai întâi eliminate complet, fiinţa putând apoi începe o nouă viaţă.
CAP II SUTRA 40
Sauchatsvangajugupsa parairasamsargah
Sauchat = din curăţenie; svanga = propriul corp; jugupsa = indiferenţă; paraih = cu alţii;
asamsargah = non&Index_termeni.htm#8209;ataşament.
CAP II SUTRA 41
Acest lucru este descris de asemenea în Bhagavad Gita. Atunci cînd mintea este purificată sau
când se practică purificarea mentală, fiinţa devine capabilă să practice concentrarea şi controlul
simţurilor, e veselă şi, datorită purităţii mentale, este capabilă să aibe viziunea sinelui
(atmadarshana).
Santoshadanuttamasukhalabhah
Santoshat = din mulţumire; anuttamah = neţărmurit; sukha = plăcere, fericire; labhah = cîştig.
Nemulţumirea este unul din voalurile lui avidya (iluzia, ignoranţa), trebuind prin urmare să fie
îndepărtată, deoarece ea provoacă multe complexe indezirabile şi induce o stare de boală psihică, iar
dacă mintea este bolnavă nici o sadhana (practică spirituală) nu este posibilă.
Yama şi niyama trebuie practicate perseverent de acela care vrea să ajungă în stadiul de
meditaţie. În meditaţie conştiinţa trebuie eliberată de toate erorile mentale, voalurile şi complexele
inhibitoare, prin urmare fiinţa trebuie să practice santosha (mulţumire). Fericirea care rezultă de aici
este neegalată. Ca rezultat al acestui lucru, fiinţa poate ajunge la nivele foarte profunde în meditaţie.
În absenţa mulţumirii, diferitele complexe mentale ies la iveală şi o astfel de persoană este
nepotrivită pentru meditaţie.
CAP II SUTRA 43
Kayendriyasiddhirashuddiksayattapasah
kaya = corpul; indriya = organe de simţ; siddhi = perfecţiune; ashuddhi = impuritate; ksayat =
distrugere; tapasah = prin austeritate.
TAPAS distruge impurităţile şi conferă puteri oculte corpului (KAYA) şi organelor de
simţ (INDRIYAS).
Meditaţia necesită un corp perfect şi organe de simţ care să funcţioneze perfect. Toate organele
trebuie să fie sănătoase şi perfecte, altfel meditaţia este împiedicată. Pot exista dureri în articulaţii
sau pot fi produse toxine în corp. Aceia care practică meditaţia avînd un corp bolnav pot avea de
suferit.
Dacă vreţi să practicaţi zilnic meditaţia, pe perioade mari de timp, trebuie să aveţi un corp
sănătos. O meditaţie care se întinde pe durata a mai multe ore este un lucru obişnuit, şi deci
Patanjali recomandă ca organele de simţ şi corpul să funcţioneze perfect, pentru a putea practica
meditaţia. Nu trebuie să existe stânjeneală sau disconfort în timpul meditaţiei din cauza slăbiciunii
unui organ. Toate funcţiile corpului, cum ar fi respiraţia, circulaţia sângelui, digestia, secreţiile etc.,
trebuie să se desfăşoare perfect, şi pentru asta este necesar să se practice tapas.
Acest tapas nu este acelaşi tapas ca în Kriya Yoga. El implică supunerea corpului la austerităţi,
astfel încît el să poată îndura căldura, frigul, otrava ş.a.m.d. Pentru meditaţie este necesar un corp
puternic.
Impurităţile fizice trebuie îndepărtate din creier, ochi, urechi, nas, piele, ş.a.m.d. Există cinci
tipuri de austerităţi:
5. Focul postului.
Aceste cinci focuri îndepărtează toxinele şi întăresc corpul, astfel încât el devine apt pentru
meditaţie.
CAP II SUTRA 44
Svadhyayadistadevatasamprayogah
Svadhyaya înseamnă a închide ochii şi a observa propriul sine, ca în antar mauna (linişte
lăuntrică). Când acest lucru este practicat, el dă naştere la o facultate prin care fiinţa devine capabilă
să se concentreze profund asupra zeului sau zeiţei de predilecţie (zeitatea interioară
&Index_termeni.htm#8209; istadevata).
CAP II SUTRA 45
Samadhisiddhirishvarapranidhanat
Prin supunere completă faţă de ABSOLUT, ceea ce este încă foarte greu de realizat, fiinţa devine
capabilă să intre într&Index_termeni.htm#8209;o stare specială de transă. Această transă nu este
chiar starea de samadhi descrisă în capitolul anterior. Ea este un fel de transă în care aspirantul nu
mai are conştiinţa corpului fizic, putând astfel să abordeze stările superioare de conştiinţă, şi rămâne
într&Index_termeni.htm#8209;o stare de linişte completă şi uniune cu ABSOLUTUL. Acest lucru
este posibil prin supunere totală faţă de Dumnezeu. Aici Dumnezeu desemnează ideea pe care o are
aspirantul faţă de divinitate.
Această tehnică (ishwara pranidhana) este inclusă şi în Kriya Yoga, dar acolo ea are un scop
diferit. Aici ea este descrisă ca o parte a niyamas&Index_termeni.htm#8209;urilor; ea este folosită
în special pentru a realiza îndepărtarea tulburărilor corpului şi minţii, cu scopul de a se ajunge la
conştiinţa necesară pentru meditaţie. Astfel, aspirantul trebuie să practice cele cinci yamas şi cele
cinci niyamas.
CAP II SUTRA 46
Sthirasukhamasanam
Cuvîntul "asana" este pentru a desemna postura pentru meditaţie. Aici "asana" nu înseamnă
exerciţii posturale yoga. În general, cuvîntul "asana" desemnează exerciţiile yoghine, dar aici el
desemnează numai postura în care se face meditaţie. De exemplu, swastikasana, siddhasana,
padmasana, sthirasana, sukhasana şi samasana; acestea sunt posturile pentru meditaţie. Totuşi,
nu sunt excluse şi celelalte posturi care trec drept asanas.
Deoarece cuvîntul ASANA înseamnă de fapt "o metodă de a şedea", el trebuie înţeles în acest fel.
Mult mai tîrziu, rishis (cei care au experimentat în mod direct aproape toate subiectele discutate în
Agamas) au inclus şi alte exerciţii sub numele de asanas, cum ar fi sirshasana etc. Nu există nici
un impediment ca un raja yoghin să practice aceste asanas. Asta nu înseamnă că ele nu sunt
necesare, ci numai că ele nu sunt incluse în sutras&Index_termeni.htm#8209;urile lui Patanjali.
Astfel, asanas&Index_termeni.htm#8209;urile care conferă echilibru corpului trebuie de asemenea
practicate, cu toate că ele nu sunt menţionate de Patanjali.
Prayatnashaithilyanantasamapattibhyam
Prayatna= efort; shaithilya = pierdere; ananta = şarpele numit ananta; samapattibhyam = prin
meditaţie.
Pentru a deveni perfect ferm şi confortabil în asana aleasă pentru meditaţie, trebuie să se
depăşească tensiunile şi efortul. Deci trebui să se realizeze relaxarea musculară în acea asana; apoi
mintea trebuie concentrată asupra lui ananta.
Cuvîntul "ananta" înseamnă "infinit". El desemnează de asemenea şarpele pe care stă Vishnu şi
se odihneşte în oceanul de lapte. Deci, în mod simbolic, ananta înseamnă "şarpe", dar în această
sutra şarpele se referă la Kundalini shakti (forţă colosală nesfârşită, creatoare, cosmică care există
în stare latentă în fiecare fiinţă umană). Studentul trebuie să se concentreze asupra puterii şarpelui
din Muladhara chakra, sau el poate folosi orice altă metodă de concentrare asupra lui kundalini.
Cuvântul relaxare sau pierdere a efortului înseamnă că nu trebuie folosită nicidecum forţa pentru
a realiza asana. Asana trebuie să fie perfect agreabilă, fără să existe nici o tensiune musculară sau
nervoasă; prin urmare, acea asana pe care practicantul poate s&Index_termeni.htm#8209;o
realizeze fără efort trebuie aleasă pentru meditaţie.
CAP II SUTRA 48
Tato dvandvanabhighatah
CAP II SUTRA 49
Tasmin = după aceasta; sati = fiind; shvasaprashvasayah = inspiraţie, expiraţie; gati = mişcare;
vichchhedah = încetare, pauză; pranayamah = pranayama.
Se spune că prana este precum un elefant sălbatic. Dacă vreţi să îmblânziţi prana trebuie să
aveţi tot atâta grijă ca şi cum aţi vrea să îmblânziţi un elefant sălbatic. Trebuie să aveţi răbdare şi
perseverenţă, nu trebuie să vă grăbiţi în nici un fel. Retenţia trebuie practicată încet şi cu atenţie.
Dacă apare vreun neajuns, fie fizic, fie mental, practica trebuie întreruptă timp de câteva zile,
săptămâni sau luni. Inainte de a începe practica trebuie luate în considerare condiţiile atmosferice,
dieta, vârsta, starea fizică şi alţi factori. Trebuie să se procedeze cu grijă. În HATHA YOGA este
subliniat clar că tehnicile de control al respiraţiei nu trebuie practicate în timpul
asanas&Index_termeni.htm#8209;urilor. Este o eroare să controlăm respiraţia în anumite poziţii. Pe
de altă parte, există anumite posturi în care pranayama poate fi practicată, dar aspirantul trebuie să
ştie precis care sunt acestea. Pentru aceasta, trebuie înţeles bine sensul cuvîntului "prana". Acesta
n&Index_termeni.htm#8209;are nici o legătură cu plămânii, dar are legătură cu energia vieţii.
Scopul final al tehnicilor de pranayama este de a deveni capabil să reţineţi respiraţia. Există trei
tipuri de pranayama, şi anume, puraka, rechaka şi kumbhaka. Al patrulea tip, numit kevala
kumbhaka, este de două tipuri &Index_termeni.htm#8209; antaranga şi bahiranga. Retenţia
suflului provoacă o anumită stare în creier, o anumită schimbare în măduva spinării şi în corpul
fizic. Pranayama influenţează sistemul nervos, prin urmare şi creierul. Ea nu e legată de plămâni.
Puraka, kumbhaka şi rechaka provoacă diferite efecte în corp.
CAP II SUTRA 50
Bahyabhyantaranstambhavrittirdeshakalasankhyabhih paridristo dirghasuksmah
Bahyah = exterior; abhyantara = intern; stambhavrittih = suprimare; desha = loc; kala = timp;
sankhyabhih = număr; paridristah = măsurat; dirgha = prelungit; suksmah = subtil.
Pranayama are trei stadii numite puraka, kumbhaka şi rechaka. Ea este legată de locul
practicii, cum ar fi un climat tropical sau unul temperat. Ea depinde de asemenea de dietă. O
descriere detaliată a acestui subiect este dată în cărţile de Hatha Yoga. Factorii determinanţi sunt
variaţi.
Timpul înseamnă durata relativă a lui puraka, rechaka şi kumbhaka. El mai desemnează şi
anotimpul. Astfel, dacă practicaţi de 15 ori iarna, puteţi practica de 20 de ori vara. Samkhya
înseamnă numărul repetărilor. Acesta este determinat de numărul
matras&Index_termeni.htm#8209;urilor sau unităţilor de timp. În acest fel, pranayama este legată
de desha (loc), kala (timp) şi samkhya (numărul repetărilor).
Tehnica de pranayama trebuie învăţată de la un guru. La început, durata relativă trebuie să fie
6:8:6. După un timp puteţi merge până la 20:80:40. Acum ea devine 1:4:2, adică o unitate de timp
pentru puraka, patru unităţi de timp pentru kumbhaka şi două unităţi de timp pentru rechaka. O
matra este timpul necesar pentru două lovituri şi o pocnitură. Dacă un aspirant este capabil să
practice pranayama în ritmul 20:80:40 matras, atunci el este considerat a fi cel mai bun sadhaka
(aspirant spiritual). Acesta este ritmul cel mai bun. Calitatea depinde de numărul de repetări; în cele
din urmă, respiraţia devine prelungită şi subtilă.
Toate cele trei stadii, şi anume puraka, kumbhaka şi rechaka, trebuie prelungite. Incepând cu
ritmul 6:8:6 matras, trebuie să se ajungă în cele din urmă la ritmul 20:80:40 matras. În acest fel
pranas&Index_termeni.htm#8209;urile sunt prelungite şi retenţia este realizată pe o durată mai
mare, şi în felul acesta procesul devine subtil.
CAP II SUTRA 51
Bahyabhyantaravisayaksepi chaturthah
Bahya = extern; abhyantara = intern; visaya = obiect; aksepi = transcenzînd; chaturtha = al
patrulea.
În acest al patrulea tip de pranayama nu rebuie să faceţi nici antaranga nici bahiranga
kumbhaka. Este exact ca în Bhagavad Gita. În Gita se spune că apana (energia subtilă
descendentă) trebuie unită cu prana (energia care acţionează la nivelul gurii şi nasului) şi prana
trebuie unită cu apana. Prin urmare, aspirantul opreşte senzaţia de intrare şi ieşire prin unirea
suflului care intră cu acela care iese. În al doilea rând, suflul care intră trebuie unit cu suflul care
iese. În al treilea rând, în acelaşi timp trebuie să faceţi kumbhaka. Senzaţiile organelor de simţ nu
trebuie lăsate să se infiltreze. Experienţele exterioare ale obiectelor trebuie lăsate afară, iar
samskaras&Index_termeni.htm#8209;urile (tendinţele mentale) sau experienţele interne trebuie
lăsate înăuntru. Manifestarea exterioară nu trebuie lăsată înăuntru şi
samskaras&Index_termeni.htm#8209;urile interne nu trebuie lăsate să se manifeste în exterior.
Aceasta este cea de&Index_termeni.htm#8209;a patra pranayama. Puteţi
s&Index_termeni.htm#8209;o faceţi respirând în ujjayi (formă de pranayama) şi încercând să vă
concentraţi mintea asupra unui pasaj psihic oarecare, fără a controla sau opri respiraţia sub forma lui
antaranga sau bahiranga kumbhaka. În mod gradat trebuie să deveniţi capabil să eliminaţi
experienţele, să blocaţi calea experienţelor simţurilor şi ajungeţi astfel la cel de-al patrulea tip de
pranayama. De fapt, acesta este ajapa ajapa.
CAP II SUTRA 52
Prin practica lui pranayama (controlul suflului) se activează centrii psihici (sau chakras) şi
drept rezultat voalul care acoperă cunoaşterea este îndepărtat. Aici prakasha (lumina) desemnează
centrii psihici. Aceşti centri psihici sunt de obicei acoperiţi sau voalaţi datorită experienţei
simţurilor. Luminozitatea acestor vehicule subtile este limitată sau acoperită de materia fizică a
creierului. Acest înveliş este îndepărtat prin pranayama (controlul suflului). Această îndepărtare a
învelişului de materie fizică de pe materia psihică este numită îndepărtarea voalului care acoperă
lumina. Acest lucru înseamnă că atunci cînd practicaţi pranayama se întâmplă ceva în voi prin care
puterile psihice sunt eliberate de voalul sau controlul ori obstrucţia mecanismelor fizice ale
creierului.
Energia este eliberată chiar şi atunci când apăsaţi pe un buton. Pranayama (controlul suflului)
creează o situaţie similară în creier, prin care facultăţile psihice inerente sunt eliberate.
CAP II SUTRA 53
şi mintea devine astfel pregătită pentru concentrare (DHARANA) (prin practica lui
PRANAYAMA).
CAP II SUTRA 54
Sva = al să propriu; visaya = obiect; asamprayoge = a nu veni în contact; chitta = minte; svarupa
= forma proprie; anukarah = imitând; iva = ca şi cînd; indriyanam = al simţurilor; pratyaharah =
retragere.
CAP II SUTRA 55
Tatah = prin aceasta; parama = cel mai înalt; vashyate = stăpânire; indriyanam = al simţurilor.
Prin aceasta se dobândeşte stăpânirea completă a simţurilor.
Unii cărturari consideră că a stăpâni simţurile înseamnă numai a le suprima. Ei consideră acest
lucru ca fiind o stare anormală, dar pentru acela care vrea să mediteze şi să se cufunde în
profunzimile minţii sale este foarte important să fie capabil să se introvertească. Pentru a ajunge în
profunzimile minţii, contactul cu obiectul trebuie întrerupt. Atunci când mintea este în contact cu
lumea exterioară, ea nu este conştientă de faţetele profunde ale conştiinţei. Atunci când fiinţa devine
conştientă de aceste aspecte profunde, ea nu mai este conştientă de lumea simţurilor.
Este important de subliniat că atman sau sinele, deci conştiinţa, de fapt nu evoluează. Nu există
evoluţie a lui atman, sufletul. Prin practica lui pratyahara (retragerea simţurilor) nu evoluăm de
fapt; pratyahara (retragerea simţurilor) este un proces de involuţie. Nu este adevărată afirmaţia că
sufletele noastre au evoluat de la stadiul primitiv la stadiul actual. Existenţa supremă ATMA, sau
sufletul, este aceeaşi ca şi acum o mie de ani. Ea nu suferă schimbări. Singura diferenţă este că
sinele nostru inferior sau sinele individualizat devine conştient de această formă supremă în mod
gradat.
Atunci când ne retragem mintea din lumea exterioară în lumea interioară, aflăm că există o faţetă
infinită a existenţei în noi, care poate fi experimentată numai în samadhi. Ea nu este abordabilă prin
intermediul intelectului, prin urmare acest capitol are drept scop să dea o sadhana (practică
spirituală) care porneşte de la yama (cod social şi moral) şi nyama (cod personal) şi se termină la
pratyahara (retragerea simţurilor).
Există multe feluri de pratyahara (retragerea simţurilor); de exemplu, Trataka, Nada Yoga,
Japa, muzica, kirtan ş.a.m.d. Toate au drept scop să purifice conştiinţa simţurilor şi
s&Index_termeni.htm#8209;o introvertească. Unii pot realiza această stare după numai o practică a
lui Nada Yoga; Alţii, poate că vor găsi că e mai uşor cu japa. Uneori puteţi menţine pratyahara
(retregerea simţurilor) mult timp, iar alteori nu vă reuşeşte deloc. Prin urmare această problemă a lui
pratyahara devine foarte dificilă. Dacă stăpâniţi tehnica de pratyahara (retragerea simţurilor),
atunci concentrarea devine foarte uşoară. Este imposibil să ajungeţi la dharana (concentrare) şi
dhyana (meditaţie) până ce nu s&Index_termeni.htm#8209;a trecut la pratyahara (retragerea
simţurilor).
Există multe sadhanas (practici spirituale) care duc la pratyahara (retragerea simţurilor).
Guru-l alege sadhana (practica spirituală) potrivită pentru discipol în momentul iniţierii.
Cap. II, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34,
35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55
Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Cap. III, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34,
35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Capitolul 3
VIBHUTIPADA
Deshabandhaschchittasya dharana
Aici "loc" înseamnă loc fizic sau psihic. În diferite scripturi se spune că există trei baze pe care
se poate sprijini concentrarea şi anume, obiectivă, subiectivă şi vizionară. Deci, dharana
(concentrare) înseamnă îngrădirea minţii într-un singur loc, asupra unui singur punct sau obiect. În
Mahabharata se dă un exemplu bun despre ce înseamnă atenţie focalizată. În timp ce-i învăţa pe
Pandavas să tragă cu arcul, guru-l (învăţătorul spiritual) lor, Drona, i-a întrebat care era obiectul pe
care-l vedeau. Arjuna a răspuns că el vedea numai ochiul păsării care era ţinta şi nimic altceva. Iată
un exemplu de concentrare.
Atunci când mintea este concentrată asupra unui punct, percepţia devine intensă. Când ochii
sunt închişi obiectul, care poate fi un gând, o idee sau un cuvânt, apare intens în conştiinţă. Mintea
nu se mişcă şi nu părăseşte obiectul concetrării. Dacă ea se mişcă, acest lucru este numit vikshepa.
Vikshepa înseamnă oscilaţie. În timpul concentrării nu trebuie să existe decât conştiinţa obiectului
concentrării, şi nimic altceva. Se spune uneori că puteţi avea două locuri asupra cărora se realizează
concetrarea. De exemplu, atunci când faceţi japa mantra (repetarea unei mantra (a unui cuvânt)),
mantra este un factor şi forma este al doilea factor. Pentru un începător, concentrarea cu japa
asupra a doi factori este mai bună. Mai târziu, concentrarea se poate face fără japa. Atâta timp cât va
exista fluxul de sânge din creier vor exista şi vibraţiile, iar concentrarea va fi dificilă. Fluxul de
sânge trebuie redus şi nu trebuie să existe nici o vibraţie. Pentru aceasta, ne folosim de sistemul optic
(ochi).
Prin intermediul sistemului optic, vibraţiile creierului fizic sunt reduse. Dacă vă uitaţi la un
punct cu ochii deschişi şi nu clipiţi un timp, iar apoi închideţi ochii, veţi adormi în câteva minute. La
fel cum opriţi valurile sau unduirile de pe suprafaţa unei ape lăsând ca acea apă se se liniştească, în
mod analog vibraţiile creierului pot fi oprite prin îndepărtarea diferiţilor factori perturbatori. Chiar şi
creierul fiziologic trebuie să fie oprit. Pentru asta, noi fixăm mintea asupra unui singur punct, cum ar
fi o chakra din corp, de exemplu muladhara, manipura sau ajna, fixându-ne conştiinţa asupra
acesteia.
Dacă mintea oscilează, nu-i permiteţi acest lucru. În acest fel activităţile cerebrale încetează
pentru un timp; în acest timp are loc concentrarea. La început nu este posibil să se realizeze
concentrarea pe durate mari de timp.
Concentrarea nu este o stare de uitare. Dacă uitaţi totul, inclusiv obiectul, această stare este
numită shunya samadhi sau laya, dar concentrarea trebuie să includă atenţie dirijată asupra unui
singur obiect. Dacă vă concentraţi asupra unei mantra-e (cuvânt), atenţia trebuie să fie complet
captivată de aceasta, fără să existe nici cea mai mică întrerupere. Dacă apare întreruperea, atunci
starea este concentrare; dacă nu există întrerupere, atunci starea este dhyana (meditaţie). Trebuie
subliniat că în timpul concentrării suntem conştienţi că ne concentrăm. Meditaţia nu diferă de
concentrare; ea este numai o concentrare de o calitate superioară.
În dharana există conştiinţa obiectului, care este din când în când întreruptă. Atenţia poate fi
întreruptă datorită unui zgomot exterior sau datorită unor gânduri care trec prin minte. Astfel,
dharana este concentrarea conştiinţei cu pauze intermitente.
Uneori întreruperile sunt de aşa natură încât nu ne mai putem concentra din nou. Acest lucru
este numit vikshepa. Este o tulburare, o distracţie. Incepătorul se loveşte întotdeauna de această
dificultate. Uneori el este capabil să-şi readucă mintea la loc, alteori nu. Acest lucru se întâmplă
deoarece corpul fizic nu are o poziţie stabilă. Odată cu cea mai mică mişcare a corpului, inima
începe să bată mai repede, respiraţia se precipită şi acest lucru dă naştere la tulburare. Atunci când
corpul este absolut stabil, ca o stâncă, concentrarea devine fermă. Iată de ce stabilitatea corpului este
atât de esenţială.
Pratyaya înseamnă activitate mentală aconştiinţei, care poate fi focalizată pe o idee, un sunet
sau un obiect oarecare, subtil sau grosier. Dacă în dharana (concentrare) conştiinţa sau atenţia
devine fluidă şi continuă, astfel încât ea nu este întreruptă de nici un gând auxiliar, atunci dharana
(concentrare) este înlocuită, sau se transformă în dhyana (meditaţie). Se întâmplă uneori să realizăm
dhyana atunci când practicăm dharana (concentrare). În dhyana (meditaţie) există un flux
neîntrerupt al activităţii conştiinţei.
Tadeva = aceeaşi; artha = obiectul dhyana-ei; matra = numai; nirbhasam = a apare; svarupa =
forma proprie; shunyam = gol; iva = ca şi; samadhih = samadhi.
Această stare devine SAMADHI atunci când se percepe interior, prin fuziune totală,
numai obiectul (ARTHA), fără conştiinţa propriului sine.
Trebuie remarcat că dharana (concentrare) se transformă în dhyana (meditaţie) şi dhyana
(meditaţie) se transformă în samadhi. În dharana (concentrare) conştiinţa este intermitentă, în
dhyana (meditaţie) ea este neîntreruptă, în timp ce în samadhi ea devine una cu artha, adică
obiectul concentrării. Acesta poate fi subtil sau grosier. În samadhi fiinţa nu este conştientă că
practică concentrarea.
Uneori se spune că în starea de concentrare profundă obiectul dispare, dar această sutra ne
spune că obiectul nu dispare; din contră, numai el rămâne. Astfel, dacă vă concentraţi asupra lui
AUM, simbolul lui AUM (numit artha) va fi prezent în samadhi. El nu va dispare, ci va străluci
singur în câmpul conştiinţei.
Obiectul meditaţiei devine din ce în ce mai clar, imaginea sa devine din ce în ce mai vie pe
măsură ce pătrundeţi mai profund în stadiile lui samadhi. Apoi, mai este un punct important; nu
rămâneţi conştient de propria existenţă, nu mai există nici măcar conştiinţa că practicaţi concentrare.
Deci, samadhi are două caracteristici: unu, tot ceea ce rămâne este obiectul şi doi, nu există
conştiinţa acestui proces sau al sinelui. Deoarece nu există decât conştiinţa obiectului, mintea pare că
nu mai funcţionează, dar ea nu este goală; pentru a sublinia acest lucru s-a folosit cuvântul "iva".
Pe măsură ce studentul progresează pe calea concentrării, la început aceasta este întreruptă din
când în când. Astfel, concentrarea merge bine un timp, şi apoi intervine o cădere. Acesta este primul
stadiu. În al doilea stadiu există mai mult dhyana şi din ce în ce mai puţine "căderi". În al treilea
stadiu, începeţi cu dharana şi imediat intraţi în dhyana; apoi deodată totul devine vid. Acesta este
primul stadiu al lui samadhi ; vă amintiţi obiectul, dar nimic altceva. De fapt, mintea sau conştiinţa
nu este anihilată, ea pare numai temporar a fi non-existenţă, deoarece nu sunteţi conşienţi de voi
înşivă în tot acest proces de concentrare.
Trayamekatra samyamah
Samyama nu poate fi completă până ce nu există fuziune a celor trei procese de concentrare.
Obiectul meditaţiei trebuie să devină foarte clar şi nu trebuie să existe conştiinţă personală. Obiectul
poate aparţine corpului, minţii, societăţii sau bunurilor personale, dar indiferent de acestea, trebuie să
existe aceşti doi factori. Samyama începe cu conştiinţa subiectivă şi obiectivă; aceasta este o
conştiinţă duală. Eşti conştient de obiectul meditaţiei atât în lumea interioară cât şi în lumea
exterioară, dar porţile lumii exterioare se închid treptat, astfel încât vezi numai lucrul care este în
interior. Aceasta este dhyana (meditaţie). Apoi, lucrul văzut în interior devine din ce în ce mai clar
şi în acelaşi timp conştiinţa personală se pierde. Aceasta este numită samadhi. Cele trei împreună se
numesc samyama.
Tajjayatprajnalokah
Tat = acesta; jayat = prin stăpânirea; prajna = conştiinţă cognitivă superioară; lokah =
iluminare.
Atunci când contemplarea este continuată asupra unui obiect, şi când obiectul devine foarte
clar, nemaiexistând conştiinţa personală pentru moment, se realizează starea de samyama
(identificare). Ea dă nştere conştiinţei cognitive superioare a obiectului concentrării. Dacă se
meditează asupra lui AUM , acesta se manifestă cel în stadiul de conştiinţă superioară.
Atunci când văd un lucru cu ajutorul ochilor, aceasta este conştiinţa senzorială. Atunci când
închid ochii şi încerc să văd acel obiect prin vizualizare, aceasta este conştiinţa mentală. Când acel
obiect - de exemplu AUM - apare sub forma unei umbre, este conştiinţa profundă. Atunci când el
străluceşte deodată înăuntru în toată splendoarea sa, este conştiinţa cognitivă superioară.
Aspirantul poate fi conştient de corpul său, de existenţa sa, de conştiinţa sa şi de lucrurile lumii
exterioare, dar din nou el clipeşte. Simbolul sau obiectul străluceşte clar, apoi din nou conştiinţa
revine. După aceasta, conştiinţa percepe din nou strălucirea obiectului în chidakasha (domeniul
Conştiinţei Absolute şi Omniprezente (CHIT)), dar de data aceasta conştiinţa sinelui este pierdută. În
această stare apare manifestarea lui prajna (conştiinţa cognitivă superioară). Acest lucru este numit
prajnaloka, ceea ce înseamnă răsăritul luminii conştiinţei cognitive superioare, în care obiectul
meditaţiei străluceşte în forma sa cea mai pură.
SAMYAMA trebuie practicată gradat în diferitele stări subtile ale conştiinţei, anume
în stările de VITARKA, VICHARA, ANANDA şi ASMITA.
În mod analog, un sannyasin sau un aspirant yoghin practică samyama asupra unui obiect
grosier, ajungând treptat la fundamentul problemei. Atunci când apare o nouă idee sau un nou
adevăr, el se ţine de acestea, ajungând la adevăruri şi mai fine, şi mai adânci. În cele din urmă el
ajunge la esenţă, care este dincolo de orice limitare sau maya (iluzie). Dincolo de nume şi formă, el
stă faţă în faţă cu adevărul sau realitatea fundamentală. Acest proces este numit aplicarea lui
samyama (identificare).
Astfel, samyama (identificare) poate fi practicată asupra unui individ sau unui lucru, asupra
calităţilor lui, şi în cele din urmă asupra principiului fundamental (SINELE sau ATMA). Aceasta
este aplicarea lui samyama (identificare) asupra stadiilor subtile şi grosiere.
Trayamantarangam purvebhyah
Trinitatea care constă din dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi (extaz,
identificare totală) este internă în comparaţie cu primele cinci părţi ale sistemului yoga, adică yama
(cod social şi moral), niyama (cod persona), asana (poziţie, postură), pranayama (controlul
suflului) şi pratyahara (retragerea simţurilor). Intern înseamnă mai subtil sau mai fin. Primele cinci
părţi aparţin lui buddhi (intelect, inteligenţă), caracterului, obiceiurilor, manierelor, minţii,
organelor de simţ şi prana-ei (totalitatea forţelor vitale subtile ale naturii). Ele aparţin lui annamaya
kosha (corpul fizic), pranamaya kosha (corpul vital) şi manomaya kosha (corpul mental), prin
urmare sunt numite Părţile externe sau exterioare - bahiranga. Ele aparţin lumii exterioare (lucrează
preponderent cu energii exterioare).
Antaranga înseamnă intern, introvertit. Când staţi pe pragul unei uşi sunteţi conştienţi atât de
interior cât şi de exterior. Aceasta este pratyahara (retragerea simţurilor). Atunci când nu sunteţi pe
prag, ci vă uitaţi înăuntru, este antaranga (intern, introvertit); când vă uitaţi afară, este yama (cod
social şi moral), niyama (cod social), asana (poziţie, postură) şi pranayama (controlul suflului).
Toate cele cinci părţi până la pratyahara (retragerea simţurilor) aparţin obiceiurilor voastre
personale; ele aparţin lumii exterioare. Ele n-au nimic de-a face cu straturile profunde ale conştiinţei;
prin urmare, în această sutra se spune că dharana concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi
(extaz identificator) împreună constituie disciplinele interne (ele operează cu energiile intime,
interioare, ale fiinţei).
Iar acestea (cele trei stadii sau trinitatea (SAMYAMA)) sunt la rândul lor externe lui
NIRBIJA SAMADHI.
Nirbija samadhi este cea mai interioară sau mai fină stare, deci chiar dharana (concentrare),
dhyana (meditaţie) şi samadhi (extaz ) sunt externe în comparaţie cu nirbija samadhi. În nirbija
samadhi nu există pratyaya (conţinul al minţii), nici obiect nici sămânţă, ci numai pură conştiinţă.
Samyama (identificare) aparţine lui sabija samadhi, deci cele patru stadii ale lui samprajnata
trebuie considerate ca fiind externe lui nirbija samadhi.
Astfel, primele cinci părţi, şi anume yama (cod social şi moral), niyama (cod personal), asana
(poziţie, postură), pranayama (ritmarea suflului) şi pratyahara (retragerea simţurilor) sunt externe
lui dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi. Acestea din urmă la rândul lor sunt
externe lui nirbija samadhi; scopul pentru care se menţionează că sabija samadhi este externă lui
nirbija samadhi este că, chiar dacă noi obţinem puteri supranaturale prin samyama (identificare),
acestea nu constituie cel mai înalt stadiu. Cel mai înalt stadiu, şi anume nirbija samadhi, este cu
totul diferit. Facultăţile psihice pe care le dobândim prin samyama (identificare) aparţin lui sabija
samadhi, care nu este stadiul final. Prin urmare, aspirantul spiritual nu trebuie să se mulţumească cu
sabija samadhi, ci trebuie să încerce să ajungă la cel mai înalt nivel, adică nirbija samadhi.
Samyama (identificare) poate fi practicată asupra unui obiect care există în propriul corp sau
care este în lumea exterioară; acesta poate fi grosier sau subtil sau poate fi o parte a corpului vostru,
cum ar fi vârful nasului sau al limbii ş.a.m.d. Samyama (identificare) poate fi practicată nu numai
asupra unui obiect prezent, ci şi asupra obiectelor trecute, cum ar fi naşterile anterioare, sau naşterile
viitoare, dar trebuie subliniat că orice fel de samyama (identificare) este externă lui nirbija
samadhi.
NIRODHA PARINAMA este acea stare de vid a minţii (CHITTA) care apare în
momentul suprimării sau anihilării obiectului meditaţiei, moment care apare în spaţiul dintre
manifestările succesive ale acestui obiect.
Astfel, mintea suferă aceste trei feluri de transformări după ce a atins samadhi. Trebuie
subliniat că samadhi parinama este primul, ekagrata parinama urmează după aceasta, şi nirodha
parinama este ultima. Iată care este procesul: Când aţi început practica lui samyama (identificare),
mintea suferă transformări în trei stadii. Primul stadiu este samadhi, al doilea ekagrata
(concentrarea întregii noastre atenţii asupra unui singur focar) şi al treilea nirodha (blocare).
Aceasta este ordinea, dar în sutra ea este schimbată.
Nirodha este suprimarea obiectului meditaţiei. Acesta este un subiect foarte interesant. Când
practicaţi samyama (identificare), de exemplu asupra lui AUM, încercaţi să fiţi conştienţi de el şi de
nimic altceva. Toate distracţiile sunt înlăturate, chiar şi gândul la guru (învăţător spiritual), la
Dumnezeu sau orice altă idee. Totul este suprimat, cu excepţia lui AUM. Acest lucru se numeşte
samadhi parinama şi voi atingeţi deci, starea de linişte. Apoi AUM devine clar, luând forma unui
flux continuu în mintea voastră. În acest proces, un AUM este urmat de altul, existând continuitate.
Este la fel cum flacăra unei lămpi de ulei este continuă. În acea stare, mintea suferă o transformare
numită ekagrata parinama.
Dacă continuaţi, deodată apare o idee (parazită); aceasta nu este nirodha (blocare), ci este
vyutthana, care este numai renaşterea conştiinţei precedente. Apoi are loc suprimarea ei şi AUM
apare; acea perioadă de suprimare este numită nirodha. Aceasta este o parinama.
Aspirantul trebuie să ştie cum să îndepărteze complet pratyaya (conţinutul minţii). În samadhi
parinama, pratyaya factorilor care deranjează este suprimată. Apoi vine o perioadă în care mintea
suferă o nouă transformare în ekagrata parinama. După aceasta, în loc să vă concentraţi asupra lui
AUM, va trebui să vă concentraţi asupra perioadei de suprimare survenite şi să încercaţi să-l
îndepărtaţi pe AUM din minte. Este foarte dificil să îndepărtaţi pratyaya din minte, deoarece în
momentul când încercaţi să vă goliţi conştiinţa, să realizaţi shunya (starea de vid), AUM va apare
din nou. El trebuie îndepărtat. Din nou apare şi din nou trebuie îndepărtat. Odată cu practica,
perioada de suprimare se va mări şi pratyaya (conţinututl minţii) va dispare în cele din urmă. Atunci
va fi vid absolut. Aceasta este perioada lui nirodha parinama. Metoda aceasta este o metodă
specială de yoga, care trebuie înţeleasă corect. Yoga încearcă să scoată mai întâi un cui cu ajutorul
altui cui şi apoi, după ce primul cui este îndepărtat, se îndepătează şi cel de-al doilea. Yoga încearcă
să provoace o transformare în conştiinţă introducând o pratyaya oarecare, un simbol sau o idee, şi
apoi îndepărtând-o. Astfel, nirodha parinama este îndepărtarea pratyaya-ei pe care, poate, am
folosit-o ani de zile.
Vyutthana (ivirea) şi nirodha (blocarea) sunt cele două tipuri de activităţi ale conştiinţei.
Aceste două feluri de samskaras (tendinţe mentale) dinamice sunt întipăririle conştiinţei
responsabile de stadiile de suprimare şi manifestare. Astfel, aceste două stări de suprimare şi
expresie vin şi pleacă, şi odată cu ele pratyaya (conţinutul minţii) vine şi pleacă. Astfel, chiar şi
atunci când există numai o singură pratyaya în conştiinţă, din timp în timp există nirodha
parinama între manifestările a două pratyayas succesive, dar acea pratyaya trebuie de asemenea
suprimată. Apare atunci un vid complet, urmat de o nouă apariţie a lui pratyaya. Nu trebuie să
existe nici o neînţelegere în legătură cu această nirodha.
Laya (fuziune, contopire, dizolvare) este diferită de nirodha. Uneori, în timpul meditaţiei, apare
un vid momentan, în care totul dispare; aceasta este laya, şi nu nirodha. Ea este involuntară.
Nirodha este suprimare voluntară, care se deosebeşte de laya.
Transformarea care constă în suprimarea voluntară este ultima transformare a minţii. Corpul
fizic suferă de asemenea transformări; de exemplu, copilăria, adolescenţa, bătrâneţea şi moartea.
Tasya = prin aceasta; prashanta = liniştit; vahita = flux; samskarat = prin întimpăriri repetate.
Stadiul final al transformării minţii devine liniştit şi puternic prin practică repetată; Atunci acea
stare nu este întreruptă de apariţia unei pratyaya (conţinut al minţii). Acesta este un punct crucial.
Dacă această nirodha (blocare) este practicată înainte de ekagrata (concentrarea întregii noastre
atenţii asupra unui singur focar) sau de samadhi, veţi intra în laya sau întuneric, iar aceia care
urmează calea nirakara, fără formă, vor intra de două ori în întuneric. Deci, această stare de
suprimare nu trebuie niciodată încercată de un aspirant înainte ca el să stăpânească ekagrata
parinama. La fel cum laptele este întâi, apoi vine laptele bătut, apoi untul, în mod analog samadhi
parinama, ekagrata parinama şi nirodha parinama trebuie să urmeze una alteia.
În timp ce practicaţi meditaţia profundă, uneori întipărirea dispare, şi această dispariţie este
numită nirodha. Acest lucru se va întâmpla numai după ce există conştiinţă continuă. Când
conştiinţa devine continuă şi între două întipăriri apare deodată un vid, shunya, acesta este numit
nirodha. Deodată, conştiinţa trece în planul următor al concentrării focalizate, apoi apare din nou o
întrerupere, în care nu mai există nici o întipărire, fiind prin urmare numită nirodha. În viitor va
trebui să schimbaţi întregul şablon. Odată ce pratyaya devine continuă, fără nici o altă intervenţie,
trebuie să aşteptaţi un timp până ce apare suprimarea voluntară. Atunci pratyaya simbolului, cum ar
fi AUM, devine din ce în ce mai clară şi deodată apare o nouă întrerupere. Aceasta este tot nirodha;
întipărirea se sesizează continuu, apărând deodată după câteva luni de practică, o întrerupere. După
aceasta, brusc, întipărirea reapare. Din nou trebuie s-o întrerupeţi. Ea va dispare, dar va apare din
nou. În momentul când reapare, trebuie să încercaţi s-o întrerupeţi.
Atunci când aţi ajuns la stadiul în care nirodha predomină iar vyutthana ("manifestarea") se
diminuează, atunci vine samadhi, deci stricaţi ceea ce tocmai aţi realizat. Prin urmare, yoga este
numită vyoga. Se încearcă realizarea unei transformări în minte, şi acea transformare este realizată
în trei stadii. Acesta nu este un cerc imaginar, ci este o schimbare veritabilă în structura moleculară a
minţii. Chiar şi creierul este schimbat. Această transformare specială a minţii, care are loc în trei
stadii este la rândul ei împărţită în multe substadii, dar nu vom intra aici în detalii.
Samadhi parinama este o stare în care concentrarea şi distracţia minţii apare şi dispare. Acest
proces este simultan; distracţia dispare şi fixitatea apare. Astfel, ea este o stare a minţii, o
transformare a conştiinţei. Aceasta este o stare superioară.
În această stare specială apare întipărirea, de exemplu AUM, apoi simultan distracţia apare şi
ea. Atunci suprimaţi distracţia şi AUM reapare. Distracţia revine şi este suprimată din nou. Astfel,
AUM şi distraţia apar şi reapar simultan. Stratul anterior de samskaras (tendinţe mentale) încearcă
să suprime concentrarea, dar stratul actual încearcă să suprime distracţia. Efortul de a stabiliza o
singură întipărire, AUM suprimă toate distracţiile celelalte (vikshepa). Este exact ceea ce faceţi în
practica zilnică. Atunci când staţi jos, încercaţi să practicaţi ekagrata (concentrarea totală) asupra
unei întipăriri particulare. Deodată un gând vine şi deranjează întipărirea. Apoi aduceţi din nou
întipărirea în minte şi suprimaţi distracţia. Din nou, ca o explozie, un nou gând apare, îndepărtând
întipărirea, ş.a.m.d. Această stare este numită samadhi parinama. Acesta este primul stadiu al
transformării care are loc în conştiinţă.
Tatah = atunci; punah = din nou; shanta = liniştit; uditau = manifestat; tulya = egal; pratyayau =
conţinut al minţii; chittasya = al minţii; ekagrata = fixitate; parinamah = transformare.
Atunci când obiectele (PRATYAYA) care dispar şi apar consecutiv sunt similare sau
identice, este starea minţii numită EKAGRATA PARINAMA.
În ekagrata parinama aceaşi întipărire apare şi dispare din timp în timp. Intipăririle, de
exemplu AUM, apar şi dispar alternativ. Calitatea întipăririlor care diminuează şi a acelora care apar
trebuie să fie aceeaşi, dar intervalul dintre acestea este atât de scurt încât este dificil pentru un
aspirant obişnuit să-l conştientizeze.
Atunci când vedem un film pe un ecran, noi nu putem vedea fiecare imagine separat, pentru noi
există continuitate. Analog este şi în cazul lui ekagrata parinama. Apariţia şi dispariţia întipăririi
poate fi atât de rapidă încât ea scapă atenţiei noastre, şi noi avem impresia că există un flux continuu
al acelei pratyaya (conţinut al minţii). Cu toate că diferenţa dintre cele două stadii este dificil de
perceput, ea există totuşi, şi ar fi o eroare din partea noastră să credem că este numai o singură stare.
Mintea este ferm fixată în concentrare, şi în acest caz noi percepem diferenţele dintre cele două
stări, dar în mod obişnuit mintea noastră sare de la un obiect la altul, şi acesta este motivul pentru
care în scripturi se spune că mintea se mişcă de la un obiect la altul, încontinuu. În samadhi mintea
este complet suprimată, dar în celelelate stări, chiar dacă este focalizată, ea continuă să se mişte. Aici
este mişcarea lui pratyaya (conţinut al minţii); o pratyaya apare, şi apoi tot ea reapare. Acest
proces continuă un timp. El este numit ekagrata parinama al minţii.
Etena = prin asta; bhuta = element; indriyesu = în organele simţurilor; dharma = calitate,
proprietate; laksana = caracteristic; avastha = condiţie; parinamah = transformare; vyakhyatah = sunt
explicate.
Prin asta sunt explicate şi cele trei PARINAMAS suferite în timpul meditaţiei de către
elemente (BHUTAS) şi organele de simţ (INDRYAS), şi anume: natura (structură,
proprietăţi) (DHARMA), caracterul (LAKSHANA) şi condiţia (AVASTHA).
Transformările sau schimbările din elemente sau organe de simţ trebuie înţelese ca fiind
analoage cu transformările explicate în sutras-urile precedente. Aşa cum mintea suferă întreita
schimbare sau transformare, datorită lui samyama, sub forma lui samadhi, ekagrata (focalizare) şi
nirodha (blocare), la fel elementele şi organele de simţ suferă trei tipuri de schimbări, numite
dharma, lakshana şi avastha. Odată cu creşterea corpului au loc anumite schimbări. Pe măsură ce
îmbătrâniţi au loc schimbări în corp şi în organe. Semnificaţia acestei sutra este că atunci când
mintea suferă o transformare, o transformare similară are loc în percepţia simţurilor şi în organele de
simţ.
1. Dharma parinama - chitta este transformată din punctul de vedere al proprietăţii sau
structurii (dharma) ei.
2. Lakshana parinama - chitta este transformată din punctul de vedere al caracteristicilor ei.
3. Avastha parinama - chitta este transformată din punctul de vedere al condiţiei sale.
Prima transformare este în samadhi. Atunci când încercaţi să eliminaţi distracţiile minţii în
timpul practicii lui samyama, chitta suferă o anumită schimbare în ceea ce priveşte natura sa. În
ekagrata, chitta va suferi altă schimbare în structură sau proprietate, în caracter şi condiţie. Apoi,
când chitta trece prin nirodha parinama, va suferi o a treia transformare în proprietăţi, caracter şi
condiţie. Astfel, în toate cele trei stadii ea trece prin dharma, lakshana şi avastha parinama. Exact
în aceeaşi manieră au loc şi transformările din organele de simţ şi din elemente.
Există cinci elemente, pământ, apă, foc, aer şi eter, şi zece organe de simţ, cinci din ele fiind
cognitive şi cinci fiind motorii. Organele cognitive sunt legate de bhuta (element) corespondentă; de
exemplu, urechile percep sunetul, care este o calitate a eterului; pielea percepe pipăitul, care este o
calitate a aerului ş.a.m.d., dar simţurile nu lucreză independent. Ele trebuie conectate cu mintea sau
chitta, altfel acestea n-au cui trimite impulsurile respective.
Atunci când chitta suferă cele trei tipuri de transformări, organele de simţ şi cele cinci elemente
suferă de asemenea în urma acestor schimbări. Elementele şi indriyas-urile (organele de simţ)
suferă treptat schimbările numite dharma (calitate, proprietate), lakshana (caracteristic) şi avastha
(condiţie, stare), schimbări ce au loc în timpul lui samadhi, ekagrata şi nirodha. Percepţia este
dharma celor cinci simţuri, şi această dharma este modificată odată cu transformările lui chitta
(minte, conştiinţa individuală).
Scopul acestei sutra este de a dovedi că în decursul timpului, prin samyama, yoghinul este
capabil să facă multe feluri de miracole. Ea este un fel de dovadă, astfel ca să înţelegeţi cum, prin
concentrare dharma, lakshana şi avastha, aparţinând simţurilor şi elementelor, pot fi transformate.
Acest lucru se va clarifica în discuţia puterilor psihice.
Shantoditavyapadeshyadharmanupati dharmi
DHARMI este substratul comun în toate proprietăţile sau structurile (DHARMA), fie
latente (adică nerealizate sau nemanifestate încă), fie active (prezente), fie nemanifestate
(realizabile sau care urmează să fie manifestate în viitor).
Corpul se schimbă odată cu vârsta, dar eu-l sau sinele rămâne neschimbat, nu numai pe durata
acestei naşteri, ci de-a lungul întregului şir de naşteri. Stările mele schimbătoare, de la copilărie până
la bătrâneţe, îmi sunt atribuite numai pentru că în mine există un principiu care nu este afectat de
schimbare. Acest principiu este numit "dharmi". Acesta nu este corpul sau mintea ori constiinţa sau
întipăririle (samskaras), deoarece toate acestea se schimbă cu timpul.
Buddhiştii nu cred în nici un lucru permanent. Ei spun că orice suferă o anumită schimbare în
decursul vieţii, ca o flacără care arde continuu, dar care de fapt se schimbă în fiecare moment. În
mod similar, totul pe lume se schimbă în fiecare moment. Buddhiştii nu cred în ideea de dharmi,
dar filosofia Yoga are nevoie de ideea de dharmi pentru a putea explica posibilitatea miracolelor.
Prin urmare, se spune în această sutra că dharmi este substratum-ul tuturor schimbărilor, trecute şi
prezente sau chiar viitoare.
Intreaga structură a lui chitta trebuie să sufere o schimbare, un proces numit involuţie.
Deoarece în structura lui chitta este implicat întregul proces de samadhi, ekagrata şi nirodha,
sutra spune că schimbarea care are loc în structura minţii este acolo deoarece ea trebuie să fie acolo.
Chiar dacă nu practicaţi nici o sadhana (practică spirituală), chiar şi atunci, în decursul
timpului, chitta va suferi această stare de transformare, dar acest lucru poate lua mai multe naşteri.
Parinamatrayasamyamadatitanagatajnanam
Parinama = transformare; traya = trei; samyamat = prin samyama; atita = trecut; anagatah =
viitor; jnanam = cunoaştere.
Samadhi, ekagrata (focalizare) şi nirodha (blocare) sunt cele trei transformări. A realiza
samyama asupra acestor trei înseamnă a realiza samyama mai întâi asupra lui samadhi, apoi
asupra lui ekagrata şi în cele din urmă asupra lui nirodha. Aceasta înseamnă că realizaţi samyama
sub forma conştiinţei distracţiilor şi le eliminaţi. Apoi practicaţi samyama asupra conştiinţei
fixităţii; la fel, samyama asupra lui nirodha înseamnă a deveni conştient de aceasta. Aceste trei
samyamas elimină distracţiile minţii. Incet, încet apare conştiinţa stării, deci, încet, încet, odată cu
îndepărtarea distracţiilor, trebuie să deveniţi conştient de această îndepărtare. Acest lucru este numit
samyama asupra celor trei transformări. Atunci chitta devine atât de fină încât ea transcende
barierele timpului şi poate cunoaşte întâmplările trecutului şi viitorului.
Shabdarthapratyayanamitaretaradhyasat sankarastatpravibhagasamyamat
sarvabhutarutajnanam
Shabda = cuvânt; artha = obiect; pratyayanam = conţinut mental; itaretaradhyasat = din cauza
suprapunerii mentale; sankara = confuzie; tat = acesta; pravibhaga = separat; samyamat = prin
samyama; sarvabhuta = toate fiinţele vii; ruta = limbaj; jnanam = cunoaştere.
Cuvântul (SHABDA), obiectul (ARTHA) şi cunoaşterea sau conţinutul mental
(JNANA) sau (PRATYAYA) sunt confundate datorită suprapunerii lor în minte. Realizând
SAMYAMA asupra lor, luate separat, se dobândeşte cunoaştera telepatică a limbajului
tuturor fiinţelor precum şi a înţelesurilor ascunse.
De obicei, cunoaşterea noastră despre obiecte este confuză din cauza confundării lui shabda
(cuvânt), artha (obiect) şi pratyaya (conţinutul minţii). Dacă facem samyama asupra lor separat,
putem înţelege limbajul animalelor. Astfel, sunetul trebuie separat de obiect şi obiectul trebuie
separat de idee, cum ar fi cuvântul "vacă", obiectul "vacă" şi pratyaya "vacă". Samyama trebuie
făcută asupra acestor trei separat, prin urmare suprapunerea dintre cuvânt, obiect şi pratyaya este
îndepărtată.
Fiecare obiect din lume are trei constituiente sau vibhaga, şi anume sunetul sau cuvântul, forma
şi ideea. Trebuie să fiţi capabil să faceţi samyama asupra vibraţiilor sunetului separat, asupra formei
separat şi de asemenea asupra ideii separat. Acest lucru este foarte dificil.
Samskara = întipărire; saksatkaranat = prin percepţie directă; purva = anterior; jati = naştere;
jnanam = cunoaştere.
Pratyayasyo parachittajnanam
Contactul clarvăzător dintre doi indivizi poate avea loc numai atunci când percepţia obiectivă a
personalităţii este clar dobândită în toate cele trei stadii.
Na = nu; cha = şi; tat = aceasta; salambanam = cu suport; tasya = a lui; avisayibhutatvat =
pentru că nu acesta a fost subiectul samyama-ei.
Cunoaşterea minţii altora, dobândită prin samyama, nu include imaginea mentală a acelei
minţi, deoarece ea are o natură generală. Conţinutul acelei minţi nu este obiectul samyama-ei. Dacă
sunteţi conştienţi de o imagine anumită sau o pratyaya (conţinut al minţii) care domină în mintea
altuia, atunci puteţi cunoaşte acea minte, dar gândurile pot fi citite numai în general. Nu puteţi
cunoaşte un gând anumit din acea minte - numai natura gândurilor poate fi cunoscută, deci pratyaya
are o natură generală. De exemplu, puteţi cunoaşte factori cum ar fi lăcomia, raga (plăcerea),
dwesha (neplăcerea, repulsia) etc.
Aveţi nevoie de o dublă capacitate; există două stadii. În primul stadiu se pot citi gândurile în
general, iar în al doilea stadiu există posibilitatea citirii amănunţite a gândurilor. Atunci când
realizăm samyama asupra minţii unei persoane, cunoaştem gândurile acelei persoane numai în
general - de exemplu, ne putem da seama ce vrittis-uri (modificări mentale) se nasc în acea minte:
ură, mânie, iubire, pasiune, teamă, anxietate etc. Acest lucru este realizat prin înţelegerea pratyaya-
ei (conţinutul minţii), şi nu prin intermediul fizionomiei. Pratyaya poate fi înţeleasă prin dhyana
(meditaţie), sau prin studiul viselor sau prin observarea comportamentului. Acestea sunt tot atâtea
metode de a înţelege minţile altor oameni.
Deci, pentru a înţelege mintea altei persoane, trebuie să-i induceţi nişte sugestii negative şi să-i
înţelegeţi reacţia la acestea. Apoi, după ce aţi reuşit să realizaţi samyama asupra reacţiilor ei, puteţi
cunoaşte natura generală a minţii sale. În al doilea stadiu, trebuie să începeţi cu gânduri particulare
care există în mintea sa. Va trebui să-i daţi câteva simboluri şi să-i cereţi să lucreze cu ele. Acest
lucru creează un fel de legătură între mintea lui şi mintea voastră, în aşa fel încât tot ceea ce se
petrece în mintea lui, orice gând sau reacţie, poate fi văzută direct prin samyama.
Kaya = corp; rupa = formă; samyamat = prin samyama; tat = acesta; grahya = receptiv; shakti =
putere; stambhe = în suspensie, suspendare; chaksuh = ochi; prakasha = lumină; asamprayoga =
absenţa contactului; antardhanam = a fi invizibil.
Atunci când yoghinul face samyama asupra propriului corp, puterea de a recepţiona forma se
opreşte brusc şi nu mai există contact între ochii observatorilor şi corpul yoghinului. El devine astfel
invizibil. Aceasta este o binecunoscută siddhi sau putere psihică. Practica ei este înspăimântătoare.
Atunci, când o formă se dizolvă în faţa ochilor cuiva, este la fel de înspăimântător ca şi moartea. Un
obiect este vizibil atunci când razele de lumină reflectate de suprafaţa sa intră în ochii unui
observator. Dacă această lumină este oprită prin puterea samyama-ei, atunci fiinţa devine invizibilă.
În yoga există cinci tanmatras, sau forme subtile ale elementelor. Obiectul samyama-ei yoghinului
este rupa tanmatra. La început, yoghinul practică samyama asupra propriului corp în faţa unei
oglinzi, apoi apare suspendarea puterii de a recepţiona forma, sau rupa. Pentru un timp nu există
contact între observator şi corpul yoghinului. Astfel, mai întâi corpul fizic devine invizibil însuşi
yoghinului, şi apoi, pe măsură ce practica înaintează, el devine invizibil şi altora. Acest lucru se
datoreşte faptului că nu există nici o legătură între obiect şi observator. Acest lucru necesită
meditaţie asupra formei fizice aşa cum este văzută într-o oglindă. Nu este ceea ce faceţi în Kriya
Yoga, este altceva.
Etena = prin aceasta; shabdadi = sunet şi altele; antardhanam = dispariţie; uktam = spus.
Prin ceea ce s-a spus, poate fi înţeleasă dispariţia sunetului subtil şi a altor
TANMATRAS.
Practicând samyama asupra propriului corp, vă puteţi face invizibil. În această sutra se spune
că în acelaşi fel, adică făcând samyama asupra sunetului, pipăitului, gustului etc., aceşti factori sunt
făcuţi să dispară. În mod analog, yoghinul poate opri alte senzaţii şi poate controla fenomenele care
sunt legate de acestea.
Sopakramam = karma activă; nirupakramam = karma adormită (latentă); cha = şi; karma =
acţiune; tat = acesta; samyamat = făcând samyama; aparanta = moarte; jnanam = cunoaştere;
aristebhyam = prin semne (prevestitoare); va = sau.
Karma este de două tipuri. Sopakrama înseamnă acea karma care a început să dea fruct.
Nirupakrama karma este acea karma care este latentă în prezent şi care se va manifesta în viitor.
Primul tip mai este numit prarabdha, iar cel de-al doilea tip sancita, care înseamnă "acea rămasă în
depozit". De fapt, karmas-urile pot fi împărţite în trei, dar în această sutra ele sunt împărţite în
două. Patanjali nu include kriyamana karma pentru că aceasta face parte din categoria
nirupakrama karma.
Realizând samyama asupra acestor două tipuri de karma, momentul morţii poate fi cunoscut
dinainte. Naşterea şi moartea sunt efectele karma-ei, şi dacă facem samyama asupra karmei,
putem cunoaşte momentul morţii. Au existat multe asemenea cazuri în istorie. Mai există de
asemenea şi o altă cale de a cunoaşte momentul morţii, numită arishta. Prin cunoaşterea lui arishta,
oamenii îşi pot cunoaşte momentul morţii cu şase luni în avans. Acesta este un lucru foarte obişnuit;
chiar şi oamenii obişnuiţi pot face asta. Există anumite semne, cum ar fi incapacitatea de a privi
nasul, faptul că atunci când vă priviţi umbra, aceasta nu are urechea stângă, dispariţia completă a
umbrei ş.a.m.d. Toate acestea sunt numite arishtas. Ele sunt studiate în Swara Yoga şi în chhaya
upadana. Deci, există două feluri de posibilităţi de a cunoaşte moartea dinainte.
Maitryadisu balani
Simpatia faţă de fericire (SUKHA), compasiunea faţă de mizerie (DUHKA), fericirea sau
bucuria faţă de virtute (PUNYA) şi indiferenţa faţă de viciu (APUNYA) sunt cele patru tendinţe pe
care trebuie să le cultive un yoghin. Acestea au fost descrise în primul capitol. Se spune că atunci
când se face samyama (identificare) asupra acestor tendinţe, anumite puteri sunt dobândite. Astfel,
diferite puteri se realizează prin practica lui samyama asupra celor patru tendinţe, anume maitri
(simpatie), karuna (compasiune), mudita (fericire) şi apekshana (indiferenţă).
Balesu hastibaladini
Balesu = prin samyama asupra puterilor; hasti = elefant; bala = forţă; adini = etc.
Prin SAMYAMA asupra forţei unui elefant sau a diferitelor aptitudini ale animalelor,
puterea corespondentă este dobândită.
Fiinţa poate face din orice - un om sau un animal sau un eveniment - subiectul samyama-ei
(identificare) sale. Atunci când subiectul samyama-ei este un animal puternic, cum ar fi leul,
elefantul sau tigrul, se poate dobândi puterea acelui animal. Puterea acestor animale constituie
subiectul samyama-ei, apoi aceeaşi putere poate fi dobândită de yoghin. Dacă acesta face samyma
asupra agerimii tigrului, aceeaşi agerime o poate dobândi el însuşi. La fel, dacă se face samyama
asupra agilităţii unui tigru, acea agilitate poate fi dobândită de yoghin.
Pravrityalokanyasat suksmavyavahitaviprakristajnanam
Pravriti = facultate superfizică; aloca = lumină; nyasat = prin proiecţie; suksma = fin; vyavahita
= ascuns; viprakrista = depărtat; jnanam = cunoaştere.
Cunoaşterea obiectelor subtile (obscure) sau depărtate este dobândită prin proiecţia
(NYASA) asupra lor a luminii facultăţii superfizice (JYOTISMATI PRAVRITI) interioare.
În sutra 36 a primului capitol s-a spus că în minte se poate dezvolta o facultate numită vishoka
(fără supărare). Mintea poate dobândi de asemenea o facultate superfizică numită jyotismati
pravriti, facultatea iluminatoare. În această sutra, cuvântul pravriti este folosit pentru a indica
această facultate. Prin dezvoltarea acestei facultăţi iluminatoare a minţii, care este capabilă de a
pătrunde pretutindeni, yoghinul poate vedea obiectele ascunse sau obscure.
Dacă această facultate iluminatorie este dirijată înspre o persoană sau un obiect care lipseşte,
apare imediat cunoaşterea despre locul unde se află acea persoană sau acel obiect. Astfel, comorile
ascunse sub pământ, sau obiectele foarte depărtate, pot fi percepute direct. Pot fi observate chiar şi
lucrurile subtile, cum ar fi atomii sau celulele din corp. Există două metode pentru a practica aceasta.
Prima este metoda vedică, a doua este metoda yoghină. Metoda vedică, sau tantrică, nu trebuie
discutată aici, deoarece este o metodă absolut ritualistică. În practica yoghină, cristalul joacă un rol
foarte important. În India de sud există o ştiinţă numită anajanam, care înseamnă necunoscut. Ea
constă din diferite metode de a proiecta facultatea iluminatorie superfizică printr-un cristal. Acelaşi
lucru se poate face prin reflexia luminii realizată de orice suprafaţă strălucitoare, dar este necesar ca
persoana respectivă să aibe dezvoltată facultatea superfizică numită jyotismati pravriti.
Bhuvanajnanam suryesamyamat
Bhuvana = sistem solar; jnanam = cunoaştere; surye = asupra soarelui; samyamat = prin
samyama.
Această cunoaştere poate fi dobândită practicând samyama asupra soarelui. Cuvântul "soare"
poate însemna diferite lucruri, cum ar fi surya nadi, sushumna, soarele fizic ş.a.m.d. În timpurile
vechi, tehnicile actuale ale astronomiei nu erau disponibile, şi cu toate acestea, rishis (cei care au
experimentat în mod direct aproape toate subiectele discutate în Agamas) erau capabili să calculeze
foarte corect diferite evenimente astronomice.
Ei ar fi putut ajunge la extraordinarele lor descoperiri numai în două feluri. Ori ei şi-au
dezvoltat minţile prin samyama (identificare), ori au construit un aparat, asemănător cu un telescop,
altfel ei n-ar fi fost capabili să facă calcule atât de corecte. Nu ştim dacă ei au folosit vreun aparat,
deci înclinăm să credem că această cunoaştere a fost dobândită prin samyama asupra soarelui. Când
încercaţi să faceţi samyama asupra soarelui fizic, sau asupra imaginii lui mentale, deveniţi treptat
capabili să localizaţi soarele microcosmosului din voi, ceea ce se întâmplă în ekagrata (focalizare).
Atunci când aţi devenit capabili să faceţi asta, veţi afla totul despre structura şi aranjamentul
Universului, ca şi despre legea care îl guvernează.
Chandre taravyuhajnanam
Dhruve tadgatijnanam
Dhruve = realizând samyama asupra Stelei Polare; tat = aceasta; gati = mişcare.
Realizând SAMYAMA asupra Stelei Polare, se dobândeşte cunoaşterea mişcării
stelelor.
În sutra 28 s-a arătat că prin realizarea lui samyama asupra Lunii, se poate cunoaşte poziţia
stelelor. Dacă vreţi să cunoaşteţi mişcarea lor absolută şi relativă, trebuie să faceţi samyama
(identificare) asupra Stelei Polare. Vechii noştri rishis ştiau o mulţime de lucruri foarte exacte
despre stele şi corpuri cereşti. Aceasta se datora probabil faptului că ei au realizat samyama asupra
lui surya, chandra şi asupra Stelei Polare.
Nabhichakre kayavyuhajnanam
Nabhi = buric; chakre = centru; kaya = corp; vyuha = aranjament; jnanam = cunoaştere.
Kanthakupe = realizând samyama asupra scobiturii gâtlejului; ksut = foame; pipasa = sete;
nivrittih = îndepărtare.
Aici prin "scobitura gâtlejului" se desemnează centrul care corespunde glandei care secretă
fluidul ce provoacă uscăciunea gâtului, ceea ce dă senzaţia de sete, şi care provoacă arsuri în stomac,
ceea ce dă senzaţia de foame. Realizând samyama asupra acestui centru, se poate controla secreţia
glandei respective, prin aceasta yoghinul stăpânind setea şi foamea.
Kurmanadyam sthairyam
Stabilitatea mentală şi fizică este dobândită realizând SAMYAMA asupra lui KURMA
NADI.
Aici stabilitate înseamnă atât capacitatea obişnuită, cât şi capacitatea aparent miraculoasă.
Yoghinul poate deveni atât de stabil, încât el nu poate fi mişcat nici chiar prin aplicarea unei mari
forţe. Stabilitatea mai poate însemna stabilitatea corpului în timpul stării de meditaţie. Ea mai poate
însemna şi stabilitate mentală perfectă. Toate acestea pot fi dobândite făcând samyama
(identificare) asupra lui kurma nadi.
Kurma nadi se presupune a fi situată dedesubtul scobiturii gâtlejului. El are forma unei broaşte
ţestoase, de aici venind denumirea de kurma nadi. Cea mai uşoară metodă de a practica samyama
(identificare) asupra acestui nadi este de a medita asupra punctului unde bărbia atinge pieptul în
jalandharabandha sau în sarvangasana. În aceste două tehnici bărbia atinge pieptul aproape de
kurma nadi, fiind uşor prin urmare de a localiza kurma nadi pentru a practica samyama asupra
lui.
Murdhajyotisi siddhadarshanam
Murdha = creştetul capului; jyotisi = asupra luminii; siddha = adept; darshanam = viziune
spirituală.
Aici murdha înseamnă sahasrara. Lumina este legată mai mult de ajna chakra, situată între
sprâncene. Samyama asupra lui ajna chakra poate aduce rezultatul mai repede. Când această
lumină străluceşte în faţa minţii, ea dă naştere viziunii spirituale, în care aspirantul are percepţia
directă a diferţilor maeştri yoghini. Maeştrii sunt capabili să trăiască fără corp, deoarece ei au
dobândit control complet asupra funcţiilor lor psihice voluntare şi involuntare, deci ei pot rupe
legătura cu corpul. Ei pot trăi fără corp fizic, fiind numiţi siddhas. În mod obişnuit noi nu-i putem
vedea, deoarece ei n-au corp fizic ca noi, dar atunci când se practică samyama asupra lui ajna
chakra sau sahasrara, yoghinul îi poate întâlni şi poate comunica cu ei, existând astfel posibilitatea
ca el să fie ghidat şi sfătuit de ei.
Toate puterile psihice menţionate până acum pot fi dobândite printr-o facultate specială numită
pratibha. Deci, puterile psihice pot fi dobândite ori individual, ori toate odată, prin pratibha.
Hridaye chittasamvit
În filosofia Samkhya există un principiu de bază care spune că chitta şi purusha sunt foarte
diferiţi şi sunt separaţi prin natura lor, dar ei par să fie acelaşi lucru datorită lui avidya (ignoranţ;
iluzia). Atunci când realizăm sau simţim că purusha şi chitta sunt unul şi acelaşi lucru, acest lucru
este numit bhoga sau experienţă. Aceasta este un produs al lui avidya (ignoranţă). Datorită ei
cunoaşterea că purusha şi chitta sunt total diferite, este uitată sau ascunsă. Realizând samyama
asupra conştiinţei de sine, distinctă de conştiinţa obiectivă, se dobândeşte cunoaşterea lui purusha.
Pentru a realiza purusha, trebuie să treceţi dincolo de prakriti. Aceasta este conştiinţa
subiectivă sau conştiinţa de sine. Conştiinţa de sine apare după ce prakriti a fost depăşit. Atunci
distincţia dintre purusha şi prakriti este realizată plenar. După ce s-a realizat acest lucru, nu mai
există bhoga, adică conştiinţă obiectivă, deoarece avidya (ignoranţa; iluzia) a dispărut.
Facultăţile transcendentale care privesc organele de simţ sunt numite facultăţi pratibha, cum ar
fi pratibhashravan, pratibhadarshan ş.a.m.d. Cuvântul pratibha este comun tuturor celor cinci
facultăţi. Prin practicarea lui samyama asupra lui purusha sau conştiinţa subiectivă, aşa cum s-a
descris în sutra precedentă, facultăţile transcendentale care aparţin organelor de simţ îşi fac apariţia.
Uneori întâlnim oameni care au aceste facultăţi, dar ele nu trebuie confundate cu telepatia,
clarviziunea etc. Aceste facultăţi sunt rezultatul lui samyama asupra conştiinţei subiective. Ele
aparţin lui Ishwara, şi sunt omniscienţa, omnipotenţa etc. Ele sunt obţinute prin samyama asupra
lui purusha.
Din punct de vedere extrovert, ele sunt puteri psihice, dar în ceea ce priveşte samadhi, ele
acţionează ca piedici. Mintea unui yoghin nu rămâne tot timpul în samadhi. Ea fluctuează, având şi
conştiinţa lumii. În această stare, aceste puteri pot fi manifestate, dar atunci când yoghinul este în
samadhi, aceste puteri creează tulburări dacă li se permite să se manifeste. Yoghinul poate face uz
de ele după ce iese din meditaţie.
Primul stadiu de siddhi este atunci când aspirantul este în samadhi. Chiar dacă el nu doreşte
aceste siddhis, ele vor veni la el automat, datorită dezvoltării conştiinţei superioare în meditaţie
profundă. Atunci când aceste siddhis se manifestă, ele creează tulburare în samadhi, prin generarea
unui fel de vibraţie psihică. Acest lucru deranjează starea de samadhi, dar în afara acestei stări
aspirantul poate percepe sau proba efectele acestora.
Prin slăbirea cauzei legăturii dintre corpul fizic şi cel subtil şi prin cunoaşterea
modalităţii, corpul subtil poate intra şi se poate manifesta în corpul altei persoane.
Această putere psihică este foarte elevată. Aspirantul iese din corpul său şi intră în corpul altei
persoane. Pentru asta, aspirantul poate folosi şi ajutorul discipolului său. Intâlnim acest lucru la
multe fiinţe eliberate şi yoghini avansaţi, cum ar fi Sankaracharya. Pentru a realiza acest lucru,
trebuie îndeplinite două condiţii: slăbirea cauzei legăturii şi cunoaşterea căii sau modalităţii de
intrare.
Cauza legăturii este dragostea pentru corpul fizic, teama de moarte şi kleshas-urile. Această
cauză de legătură trebuie slăbită, ceea ce se face prin meditaţie şi samyama. Sukshma sharira sau
corpul subtil trebuie separat de corpul grosier, la fel cum două bucăţi de pânză cusute se separă prin
ruperea sau slăbirea cusăturii. Analog, corpul subtil este îndepărtat şi separat de corpul fizic prin
slăbirea kleshas-urilor (tensiuni fundamentale ale minţii), fricii, etc. În timp ce corpul subtil este
afară şi separat de corpul fizic, acesta din urmă trebuie îngrijit, altfel va deveni imposibilă
reîntoarcerea, deci cauza legăturii trebuie relaxată şi corpul trebuie păstrat în bune condiţii.
Trebuie cunoscută calea, adică acel nadi de-a lungul căruia chitta intră în corpul altei persoane.
Numai atunci devine posibilă intrarea în corpul altei persoane.
Udanajayajjalapankakantakadisvasanga utkrantishcha
Udana = una dintre cele cinci pranas-uri; jayat = prin stăpânirea; jala = apă; panka = noroi;
kantakadisu = spini, etc.; asanga = non-contact; utkrantih = levitaţie; cha = şi.
Prin stăpânirea lui UDANA apare non-contactul cu apa, noroiul, spinii, etc. şi corpul
levitează.
Centrul lui udana (formă de energie subtilă) este în gât, dar acesta se mişcă în sus în regiunea
capului. În momentul morţii această prana, şi anume udana, eliberează corpul fizic de corpul subtil.
Metoda de a ajunge la stăpânirea lui udana nu este dată în scripturi. Nu se ştie dacă aceasta este o
pranayama sau o samyama, sau dacă se face prin intermediul unui nadi, etc. dar este sigur că acest
nadi îşi are funcţia lui specializată şi dacă aceasta este stăpânită, atunci puteţi domina forţa de
gravitaţie terestră.
Levitaţia este un fenomen binecunoscut. Ea este realizată prin practica lui pranayama, deci se
poate spune că stăpânirea lui udana se realizează prin practica lui pranayama (controlul suflurilor
subtile, vitale realizat prin intermediul respiraţiei conştient controlate) .
Samanajayajjivalanam
Samana vayu (formă de energie subtilă) dă naştere la fluidul digestiv şi e legat de focul care
digeră hrana în stomac. Sfera sa de acţiune este de la inimă la buric. Atunci când samana vayu este
stăpânit prin dezvoltarea în fiinţă a principiului arzător, corpul capătă o aură în jurul său. Acest lucru
mai este posibil şi prin pranayama, prin brahmacharia şi prin alte tehnici de purificare.
Akasha este mediul prin care se propagă sunetul, iar urechea este organul care percepe sunetul.
Samyama asupra relaţiei acestora dă naştere la sunete superfizice, care nu diferă de sunetele
planului fizic. Continuitatea sunetului există totdeauna, indiferent dacă planul este fizic sau
superfizic. De exemplu, în Nada Yoga există patru stadii ale sunetului, şi anume sunet fizic, auzibil,
mental şi transcendental, sau vaikhari, madhyama, pashyanti şi para. Acestea sunt cele patru
nivele ale sunetului.
Urechea noastră are capacitatea de a auzi sunete într-o anumită bandă de frecvenţe, dar akasha,
fiind mediul de propagare, are capacitatea de a transmite orice sunet. Undelor sonore le trebuie timp
să ajungă de la un loc la altul; dar odată generate, ele există undeva în formă grosieră sau subtilă. Ele
nu încetează niciodată. Analog, în yoga se consideră că sunetele planului superfizic nu sunt fără
legatură cu sunetele planului fizic; şi în planul superfizic sunetele sunt continue. Realizând
samyama asupra urechii şi asupra relaţiei sale cu akasha, fiinţa poate dobândi capacitatea
superfizică de a auzi sunete; acestea sunt numite sunete superfizice. Auzul divin nu este altceva
decât capacitatea de a auzi sunetele subtile care sunt dincolo de banda de frecvenţe pe care le poate
percepe urechea în mod obişnuit.
Atunci când un sunet grosier încetează, mai poate fi auzit un sunet subtil. Când şi acesta
încetează, mai poate fi auzit un sunet încă şi mai subtil. În cele din urmă mintea devine atât de
sensibilă încât ea poate percepe cele mai subtile sunete. Când şi acestea încetează, vă puteţi auzi
inima cum bate. După asta, puteţi prinde vibraţiile sunetelor foarte subtile, iar prin samyama asupra
lui akasha şi asupra relaţiei cu urechile, puteţi începe să auziţi sunete divine.
Prin SAMYAMA asupra relaţiei dintre corp şi akasha şi prin fuzionarea minţii cu
uşurătatea bumbacului, se dobândeşte capacitatea de deplasare prin spaţiu.
Toola desemnează cele mai fine fire de bumbac, care sunt extrem de uşoare, putând astfel pluti
prin aer. Analog, un yoghin poate pluti în aer dacă el face samyama asupra relaţiei dintre corpul său
şi akasha, şi se concentrează în acelaşi timp asupra firelor de bumbac extrem de uşoare. Aici, a se
deplasa prin spaţiu nu înseamnă a deplasa corpul fizic prin spaţiu. Atunci când samyama descrisă în
această sutra este practicată, apare o stare în care corpul subtil se poate deplasa prin spaţiu. Acest
lucru nu implică mişcarea corpului fizic, ci mai degrabă aceea a corpului subtil, sau psihic. Corpul
fizic va rămâne pe loc, iar corpul subtil este separat de el şi se mişcă prin spaţiu. La prima vedere se
pare că numai realizând samyama asupra corpului, asupra lui akasha şi asupra bumbacului extrem
de uşor, fiinţa nu se poate mişca în akasha, dar tehnica depinde mai mult de cunoştinţele despre
particulele care alcătuiesc corpul fizic şi mental. La fel cum un dulgher poate asambla o mobilă dacă
recunoaşte structura părţilor componente, analog un yoghin îşi poate dezintegra corpul dacă
cunoaşte constituţia corpurilor fizic şi mental. Acest siddhi necesită o înţelegere clară a
componentelor corpului şi minţii, numai în acest fel yoghinul devine capabil să-şi dezintegreze
corpul. Uşurătatea corpului fizic poate fi resimţită prin concentrarea asupra firelor de bumbac, dar
aceasta este o uşurătate subiectivă. Este numai o părere.
Aspirantul spiritual trebuie să-şi dizolve mental corpul fizic în spaţiu, astfel încât, în mod
gradat, sentimentul existenţei corpului fizic dispare, dar acest lucru este numai o părere subiectivă.
Bahih = extern; akalpita = inimaginabil; vrittih = stare a minţii; mahavideha = existenţa fără
corp; tatah = de aici; prakasha = lumină; avarana = voal; ksayah = distracţie.
În starea de MAHAVIDEHA, VRITTIS-urile sunt inimaginabile şi total exterioare
domeniului corpului, şi în acelaşi timp voalul (AVARANA) care acoperă lumina
(PRAKASHA) este distrus.
Cuvântul mahavideha înseamnă marea sau universala stare a minţii care funcţionează fără
corpul fizic. Conţinutul minţii noastre este format din două lucruri:
2. În plus, există starea numită mintea universală. Această noţiune trebuie bine înţeleasă.
Mintea individuală este compusă din înregistrări de diferite tipuri. Ea depinde de contactul cu lumea
exterioară vie, organele de simţ, dar îşi are fundamentul în mintea universală: Mintea universală este
originală; ea este fundamentul comun tuturor fiinţelor umane. Dacă s-ar elimina toate înregistrările
experienţelor din minte, ceea ce ar rămâne ar fi mintea universală, care este infinită şi nelimitată.
Starea de mahavideha înseamnă a fi conştient de această minte universală.
Atunci când acest rezultat a fost obţinut prin samyama (identificare), fiinţa poate exista fără
corp.
Starea de mahavideha este de asemenea un vritti. Este o stare a minţii. Atunci când această
stare se stabilizează, voalul care acoperă lumina este distrus. Atunci când perseveraţi în negarea
impresiilor dobândite prin contactul simţurilor cu lumea externă, ajungeţi la o stare a minţii în care
mintea universală funcţionează independent de corp, minte şi simţuri. De asemenea, în această stare
lumina spirituală străluceşte clar, datorită îndepărtării voalului care o acoperea, dar acest lucru este
diferit de îndepărtarea voalului obţinută prin practica lui pranayama.
Sthulasvarupasuksmanvayarthavattvasamyamad bhutajayah
Sthula = grosier; svarupa = forma reală; suksma = subtil; anvaya = interpenetrant; arthavattva =
servind scopului; samyamat = prin samyama; bhutajayh = stăpânirea elementelor.
Prin SAMYAMA asupra stadiilor BHUTAS-urilor sau a stărilor grosiere (STHULA),
esenţiale (SVARUPA), subtile (SUKSMA) şi interpenetrante (ANVAYA), şi asupra scopului
BHUTAS-urilor, se dobândeşte stăpânirea acestora.
Există cinci stări ale celor cinci elemente, şi anume forma grosieră, forma reală, forma subtilă,
forma universală şi scopul lor. Practica lui samyama asupra acestor stări ale elementelor conferă
stăpânire asupra lor. Aici tattva nu înseamnă calitate, ci aşa-itate. El desemnează principiile
componenete. El se referă la starea existenţei, funcţiilor şi naturii obiectului.
În Samkhya şi Yoga există nenumărate tattvas (principii). Cu toate că ele sunt diferite între
ele, derivă totuşi dintr-un principiu suprem Cele cinci tattvas desemnează elementele numite
pământ, apă, foc, aer şi eter. Acestea constituie obiectul samyama-ei. Astfel, samyama trebuie
realizată nu numai asupra formei grosiere, ci şi asupra formelor subtilă, fundamentală şi universală.
Natura fundamentală a pământului este mirosul, aceea a apei este fluiditatea, aceea a focului este
căldura, aceea a aerului este mişcarea, şi aceea a lui akasha, eterul, este sunetul. Samyama se
practică asupra acestor calităţi fundamentale. Stadiile lor subtile însemnă tanmatras-urile lor, care
sunt numite miros, fluiditate, formă, pipăit şi sunet. Samyama se practică şi asupra acestora. La fel,
samyama se practică şi asupra formei lor universale, care este aceeaşi pentru toate. Apoi se
meditează asupra scopului şi funcţiei bhutas-urilor. Funcţiile lor înseamnă cele 25 de tattvas din
Samkhya, şi anume: purusha, prakriti, trei organe interne, cinci organe cognitive, cinci organe
motorii, cinci tanmatras, cinci elemente. Aceste 25 de tattvas din Samkhya constituie funcţiile
bhutas-urilor (elementelor subtile).
Tatoanimadipradurbhavahkayasampattaddharmanabhighatashcha
Din aceasta urmează apariţia lui ANIMA şi a celorlalte opt puteri (MAHASIDDHIS)
care duc la perfecţiunea corpului (realizarea aşa-zisului "corp de diamant") şi la non-
obstrucţia funcţiilor lui.
Având stăpânire asupra celor cinci elemente, aşa cum s-a spus în sutra anterioară, yoghinul îşi
dezvoltă puteri psihice cum ar fi anima, laghima, etc. Corpul său devine perfect şi el depăşeşte toate
limitările corpului şi bhutas-urilor (elementelor). Astfel, apar trei factori; 1. apariţia lui anima şi a
altor puteri; 2. perfecţiunea corpului; 3. depăşirea tuturor obstrucţiilor.
Există opt feluri de puteri psihice care sunt legate între ele şi sunt numite ashta siddhis:
Aceste opt siddhis apar ca rezultat al stăpânirii complete asupra celor cinci mahabhutas. În
plus de acestea, apare perfecţiunea corpului. A treia realizare este aceea că yoghinul nu mai este
influenţat de obstrucţiile lui prakriti sau ale elementelor.
Rupalavanyabalavajrasamhananatvani kayasampat
Grahanasvarupasmitanvayarthavattvasamyamadindriyajayah
Grahana = puterea de cunoaştere; svarupa = natura reală; asmita = egoism; samyamat = prin
samyama; indriyajaya = stăpânirea asupra organelor de simţ;
Pentru a avea control şi stăpânire asupra organelor de simţ este necesar să realizăm samyama
(identificare) asupra a cinci elemente:
4. Atot-pătrunderea, care înseamnă corelaţia acestor organe între ele, de exemplu, atunci când
vedeţi un animal, puteţi să vă daţi seama prin intermediul ochilor dacă acesta este un câine sau un
elefant; îi puteţi auzi zgomotul, simţi atingerea ş.a.m.d. Cunoaşterea care apare în minte este o
combinaţie între impulsurile tuturor organelor. Cunoaşterea este una, dar ea depinde în mod egal şi
simultan de diferitele organe de simţ.
5. Scopul. Fiecare organ de simţ are un scop bine definit în schema vieţii umane. Există două
scopuri: bhoga sau experienţa, şi apavarga, sau eliberarea.
Samyama trebuie realizată asupra tuturor celor cinci stadii ale indriyas-urilor (organele de
simţ), separat. De exemplu, meditaţi asupra naturii reale a ochilor; aceasta este percepţia. Egoismul
ochilor înseamnă conştiinţa că "eu văd". Apoi, cunoaşterea dobândită prin percepţia oculară depinde
şi de celelalte organe. Astfel trebuie practicată samyama asupra organelor de simţ.
Devenind stăpân asupra organelor de simţ, marile calităţi care rezultă sunt următoarele:
1. Iuţeala minţii.
Yoghinul vede fără ajutorul ochilor şi se mişcă fără ajutorul membrelor; el nu mai are nevoie de
instrumentalitatea vreunui organ cognitiv sau motor. El transcende indriyas-urile (organele de simţ)
complet. Acesta este înţelesul cuvântului vikaranabhavah.
Pradhana înseamnă prakriti, inclusiv transformările ei. Prin aceasta se dobândeşte o putere
psihică numită madhupratika. Yoghinul se poate bucura de siddhis-urile lui aşa cum un om
obişnuit se bucură de miere.
Dobândirea puterilor yoghine este plină de responsabilităţi. Este la fel cum aţi ţine o cobră în
jurul gâtului, sau un tigru în cameră. Siddhis-urile pot deveni plăcute ca mierea numai atunci când
aveţi control complet asupra transformărilor lui prakriti, altfel ele creează agitaţie şi tulburare. Este
la fel ca şi cum individul ar avea foarte mulţi bani şi ar trăi în anturajul unor tâlhari. La fel cum el nu
poate să fie cu mintea liniştită până ce nu îi stăpâneşte complet pe tâlhari, analog este şi cu yoghinul
care are siddhis.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
Sattva = chitta; purusha = sinele; anyata = diferenţă; khyati = conştiinţă; matrasya = numai;
sarva = tot; bhava = stări de existenţă; adhisthatritvam = supremaţie; sarvajnatritvam = omnişcienţă;
cha = şi.
Ishwara are trei calităţi, şi anume: omnipotenţa, omniprezenţa şi omnişcienţa. Atunci când se
face samyama asupra diferenţei dintre chitta şi purusha, şi când această diferenţă este cunoscută
complet, aspirantul realizează faptul că purusha (Sinele Suprem) este complet diferit de chitta
(minte). Atunci Ishwara începe să funcţioneze în om.
Atunci aspirantul devine omnipotent şi omnişcient. Acesta este motivul pentru care fiinţele care
au dobândit aceste calităţi sunt numite profeţi sau încarnări ale lui Dumnezeu. Purusha se
eliberează de legăturile lui chitta, devenind capabil să-şi manifeste natura sa esenţială sub forma
omnipotenţei şi omnişcienţei.
Atunci când, prin realizarea diferenţei dintre chitta şi purusha, este dobândită vivekakhyati
(procesul de îndepărtare a lui avidya (ignoranţa)) şi, de asemenea, şi cele două puteri ale
omnipotenţei şi omnişcienţei, yoghinul este complet detaşat şi renunţă la efectele şi realizările
obţinute. Atunci sămânţa legăturii (avidya) este distrusă. Aceasta este starea kaivalya.
Kaivalya este tradusă prin eliberare sau libertate, dar de fapt ea nu este asta. De asemeni,
realizarea lui Dumnezeu este diferită de această stare. Cuvântul kaivalya este derivat din cuvântul
"keval", care înseamnă unul absolut, fără ceilalţi. Prin urmare, kaivalya înseamnă izolare,
însingurare. Este o stare de non-dualitate.
S-au spus multe, şi se vor mai spune, despre kaivalya. Ea nu este starea realizării nici unei
cunoaşteri pozitive, nici a lui Dumnezeu sau al fiinţei supreme. Noţiunea de kaivalya trebuie bine
înţeleasă de aspirantul yoghin. Ea nu este o stare care să poată fi explicată. Ea poate fi dobândită
numai prin renunţarea la absolut totul. Este o stare de deplinătate, de unicitate, sau advaita. În
momentul apariţiei lui kaivalya apare posibilitatea folosirii sistemului Vedanta.
Sthani = zei (devata); upanimantrane = fiind respectuos invitat; sanga = ataşament; smaya =
mândrie; akaranam = nefăcând; punah = din nou; anisto = nedorit; prasangat = prin renaşterea.
Atunci când suntem invitaţi sau tentaţi de DEVATAS ori de alte fiinţe celeste nu
trebuie să existe ataşament sau mândrie, deoarece există posibilitatea renaşterii nedoritului.
După dobândirea puterilor, yoghinul devine subiectul invitaţiei respectuoase a puterilor care
realizează diferite acţiuni, de exemplu DEVATAS: În asemenea ocazii, el nu trebuie să arate nici
ataşament nici mândrie, altfel apare posibilitatea renaşterii acţiunilor nedorite: yoghinul poate suferi
de tulburări fizice sau mentale, prin urmare în această sutra se spune că el trebuie să fie atent şi să
nu aibe ataşament sau mândrie.
4. Atikranta bhavaniya, acela care devine absolut detaşat şi renunţă chiar şi la realizarea
supremă. El a terminat întregul curs al practicilor spirituale.
În diferitele stadii, yoghinii sunt invitaţi de autorităţile planelor superioare astrale. Aici ei
trebuie să manifeste absolută renunţare. Ei trebuie să evite ataşamentul şi mândria, şi numai după
asta ei pot continua să meargă până acolo de unde nu mai există întoarcere, dar dacă ei nu-şi iau
aceste precauţii, atunci ei trebuie să sufere o pedeapsă. Acest lucru mai înseamnă şi că atunci când
fiinţa a dobândit o putere spirituală, ea trebuie în primul şi în primul rând să îndeplinească aceste
două condiţii, adică eliberarea de ataşament şi eliberarea de mândrie. Până ce aceste două condiţii nu
sunt îndeplinite el nu trebuie să-şi folosească puterile psihice sau oculte. Prin urmare, numai atunci
când se eliberează de aceste două piedici, el poate merge mai departe.
Ksana înseamnă cea mai mică unitate de timp, momentul. Timpul este o succesiune perpetuă de
momente, iar samyama (identificare) este practicată asupra acestei succesiuni de momente.
Cunoaşterea care apare de aici este numită viveka jnana; ea se naşte din discriminarea dintre
purusha (sinele) şi prakriti (natura). Viveka este o idee crucială în Samkhya şi Yoga. Este
înţelegerea corectă a lui purusha şi prakriti.
Astfel, viveka include cunoaşterea absolutei diferenţe dintre purusha şi prakriti. Prin
realizarea diferenţei, yoghinul realizează izolarea completă pentru sinele său. Viveka jnana este
cunoaşterea născută din conştiinţa ultimei realităţi. Este cel mai înalt nivel de superconştiinţă. Pentru
a-l dobândi, fiinţa trebuie să închidă ochii şi să încerce să fie conştientă de neîncetata curgere a
momentelor, şi să facă samyama asupra acestei curgeri.
Prin cunoaşterea realităţii ultime, fiinţa îşi dezvoltă o facultate prin care poate face distincţie
clară între cele două stări diferite ale unui obiect. Prin această facultate sunt determinate naşterile
trecute, prezente şi viitoare, precum şi continuitatea conştiinţei. Caracteristicile, poziţia şi locul unui
individ se schimbă odată cu naşterea, dar sinele rămâne acelaşi. Totuşi, acest lucru este dificil de
înţeles. La fel cum cărămizile pot fi făcute din lut, redevenind lut, în mod analog sinele, deşi pare
diferit în diferitele naşteri, este de fapt unul şi acelaşi. Acest lucru este cunoscut prin conştiinţa
superioară.
Prin vivekaja jnana se dobândeşte cunoaşterea dintre două obiecte similare care nu sunt
diferenţiate de naştere, caracter şi poziţie. Prin aceasta yoghinul cunoaşte diferitele transformări care
au loc în jiva (fiinţa umană vie încarnată) şi cunoaşte substanţa materiei perfect.
Cea mai înaltă cunoaştere este cunoaşterea ultimei realităţi. Atingând acest stadiu, fiinţa trece
dincolo de existenţa obişnuită; de aceea s-a folosit aici cuvântul akrama. El desemnează
cunoaşterea prin care fiinţa poate trece dincolo. Cunoaşterea ultimei realităţi eliberează pe aspirant
de durere pentru veşnicie. Prin dobândirea acestei cunoaşteri, sinele individual transcende barierele
timpului şi spaţiului. Jiva care a fost implicat în limitările lui maya este complet eliberat prin
dobândirea acestei cunoaşteri.
Sattva = chitta; purushayoh = a lui purusha; shuddhi = purificare; samye = devenind egal;
kaivalyam = izolare; iti = sfârşit.
Kaivalya survine atunci când întreaga structură a lui chitta este complet purificată şi când este
recunoscută diferenţa dintre chitta şi purusha. Realizarea acestei diferenţe vine gradat. Purificarea
lui chitta înseamnă această realizare progresivă şi gradată.
Atunci când conştiinţa ultimei realităţi apare pe firmamentul lui chitta, putem spune că ea este
purificată sau iluminată. Atunci când există distracţii, chitta este plină de impurităţi. Lumea
exterioară este reflectată în chitta impură distorsionat, dar atunci când chitta este purificată ea
reflectă totul aşa cum este, incluzând purusha. Este la fel cum am curăţa o oglindă, astfel încât ea să
reflecte realitatea fără distorsiuni.
În acea stare, purusha este liber de influenţa lui prakriti. Există un proces de diviziune şi
discriminare. Aceasta este de fapt starea de kaivalya. Atunci când purusha acţioneză prin
intermediul minţii, intelectului şi organelor de simţ, el nu este liber. Acesta este purusha captiv.
Scopul sistemului yoga este de a da o metodă de involuţie prin care purusha devine capabil să
funcţioneze izolat, independent de chitta şi prakriti. La diferite stadii de realizare psihică, purusha
poate vedea fără ochi şi poate acţiona fără ajutorul simţurilor.
Prin urmare, kaivalya se atinge atunci când chitta este purificată şi purusha este eliberat de
legătura efectului de colorare din partea lui chitta. Când este atins acest proces de iluminare în sfera
lui chitta şi a lui purusha prin sadhana (practică spirituală), purusha devine complet izolat de
sfera lui prakriti. Aceasta nu este o izolare la nivel emotiv, ci este o izolare spirituală, în care
conştiinţa subiectivă a individului poate funcţiona în toate stadiile fără a fi deranjată de lumea
exterioară sau de chitta. Acea stare de kaivalya este scopul sistemului yoga.
Cap. III, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34,
35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Cap. IV, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34
(prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Capitolul 4
KAIVALYAPADA
CAP IV SUTRA 1
Janma = naştere; anushadhi = ierburi; mantra = mantra; tapah = austeritate; samadhi = samadhi;
jah = născut din; siddhayoh = siddhis.
Puterile psihice pot fi obţinute în cinci feluri. Există oameni care se nasc cu anumite puteri, cum
ar fi telepatia. Acest lucru este rezultatul sadhana-ei (practică spirituală) realizate în vieţile
anterioare. Acest lucru este explicat clar în Bhagavad-Gita. Acolo se spune că atunci când un
sadhaka (aspirant spiritual) realizează ceva prin sadhana şi moare, în viaţa următoare el culege
fructele acelei sadhana (practica spirituală) şi îşi continuă evoluţia de la acel nivel. Astfel de
persoane se nasc cu calităţi spirituale. Ei nu trebuie să facă nici o sadhana pentru a obţine aceste
calităţi în viaţa asta. Shankaracharya este un exemplu. El a renunţat la totul la vârsta de opt ani şi a
scris comentarii minunate la scripturile sacre. El a doborât imperiul buddhist din India înainte de
vârsta de 32 de ani. Un alt băiat, numit Gyaneshwar, care a murit la o vârstă tânără, a realizat o
muncă spirituală imensă şi s-a eliberat. Aceste lucruri nu sunt întâmplătoare, ci ele sunt datorate
samskaras-urilor (tendinţe mentale) acumulate în vieţile anterioare.
Siddhis-urile mai pot fi dobândite şi cu ajutorul ierburilor, dar aici nu se includ droguri cum ar
fi LSD şi ganja, deoarece ele provoacă boală şi tulburări nervoase. Aceste droguri produc
depresiunea anumitor centri nervoşi şi dau stări de samadhi, dar acestea nu trebuie incluse în
ierburile care conferă siddhis, deoarece ele sunt de un tip inferior. Tradiţional, aushadi înseamnă
sucul anumitor ierburi, cum ar fi anjana, rosayana, etc. dar el nu desemnează LSD sau ganja. Metoda
de preparare este cunoscută numai de puţini oameni, care trăiesc în munţii Himalaya, şi aceste sucuri
dau naştere la stări supramentale de conştiinţă.
Efectele acestor ierburi este controlabil prin fenomenele mentale superioare. Există anumite
preparate ale mercurului care sunt de o mare importanţă şi de un folos imens pentru corp, dar ele nu
trebuie incluse printre ierburi, având în vedere proprietăţile lor şi cererile sistemului yoga.
A treia cale de a obţine siddhis este prin mantra. Acesta este un foarte mare siddhi, de o
spiritualitate extrem de elevată. Este o modalitate foarte puternică de a dobândi puteri spirituale.
Această metodă aparţine unui ordin foarte înalt. Siddhis-urile obţinute prin naştere sau prin aushadi
nu sunt sub stăpânirea voinţei, dar acelea obţinute prin mantra sunt foarte importante deoarece ele
se pot dezvolta după voinţă, efortul fiind pe deplin conştient. Există multe mantras, iar în Tantra
Shastra este făcut un studiu ştiinţific al lor. Mantra conţine facultăţile spirituale, psihice şi oculte.
A patra modalitate de a obţine puteri yoghine este tapas, sau austerităţi, dar cea mai importantă
şi înaltă cale de a realiza siddhis este samyama (identificare) sau samadhi. Acest subiect l-am
discutat deja în detaliu.
CAP IV SUTRA 2
Jatyantara = altă naştere; parinamah = transformare; prakriti = natura; apurat = prin adăugare,
supraîncărcare.
Aici se descrie procesul logic prin care se poate mări viteza tendinţelor naturale, proces prin
care mintea obişnuită face un salt într-o stare extraordinară. Acest lucru este realizat prin
compensare şi prin supraîncărcarea diferenţelor în legea naturii.
De exemplu, cineva se naşte ca Brahmin, altcineva ca shudra, altcineva ca maimuţă etc. Aici
cuvântul "jati" înseamnă gruparea sau substanţa căreia fiinţa îi aparţine. O schimbare în jati implică
o transformare fundamentală în substanţă. Atunci când apa se transformă în vapori sau gheaţă, sau
când un ornament de aur este transformat în alt ornament de aur, nu s-a produs o transformare
fundamentală, dar atunci când o minte plină de avidya (ignoranţă), kleshas (tensiuni fundamentale
ale minţii) şi impurităţi este transformată în pură conştiinţă, acest lucru este o schimbare
fundamentală. Ea este numită jatyanatara parinama.
Prakriti înseamnă natură, dharma inerentă, iar apurat Înseamnă a compensa. Astfel,
prakrityapurat înseamnă supraîncărcarea golului în natură. De exemplu, atunci când lemnul este
pus pe foc, el este transformat în cenuşă. Jatyanatara parinama este rezultatul lui prakrityapurat;
are loc o transformare completă a formei şi a naturii. Dacă, totuşi, o cărămidă este pusă în foc, ea nu
va suferi o transformare fundamentală ci îşi va schimba doar culoarea şi duritatea.
CAP IV SUTRA 3
Practicile spirituale aduc o transformare în ordinea constiinţei, sau chitta. Obstacolele care în
mod obişnuit împiedică aspirantul să aibe o viziune a naturii sale veritabile, trebuie mai întâi
îndepărtate, şi acesta este scopul sadhanas-urilor. În comentariul său la Vedanta Sutra,
Shankaracharya spune că, conştiinţa individuală are trei defecte, care sunt:
1. Impuritatea (mala)
2. Oscilaţia (vikshepa)
Cuvintele tehnice pentru acestea sunt: mala, vikshepa şi avarana. Pentru a le îndepărta se
folosesc diferite metode; de exemplu, impurităţile minţii sunt îndepărtate prin bhakti sau iubire
pentru Dumnezeu. Vikshepas sunt corectate prin concentrare, iar cunoaşterea ultimă este dobândită
prin pură conştiinţă.
Karma yoga, bhakti yoga sau jnana yoga nu pot conferi mukti direct. Ele acţionează în mod
indirect. Ele îndepărtează numai obstacolele din calea lui prakriti. În acest context trebuie înţeleasă
sutra. Dacă apare o întârziere în obţinerea realizării, aceasta se datorează obstacolelor. Pentru
îndepărtarea lor trebuie continuată practica spirituală cu entuziasm şi onestitate.
Atunci când îndepărtaţi obstacolele dintr-un canal de apă, apa curge în mod automat prin canal,
deoarece este în natura apei să se scurgă spre un nivel inferior. Analog, este în natura lui prakriti de
a crea experienţe pentru purusha şi de a aduce starea de eliberare. Obstacolele din calea lui prakriti
sunt îndepărtate prin sadhana (practica spirituală). Prin urmare, toate tipurile de sadhana sunt
instrumentale; ele nu conferă în mod direct realizarea. Ele constituie metode foarte puternice de a
îndepărta impurităţile din calea conştiinţei şi de a crea o trecere liberă prin care natura divină să se
manifeste nestânjenit.
CAP IV SUTRA 4
Nirmanachittanyasmitamatrat
Nirmana = creaţie; chittani = minţi; asmita = egoism; matrat = singur.
Minţile create (NIRMANACHITTA) sunt născute sau create numai de către ASMITA
(conştiinţa cosmică a individualităţii).
Yoghinul poate crea din asmita sa diferite minţi, prin care el poate experimenta diferitele fructe
ale karmas-urilor trecute în mod simultan. Aceste noi minţi, sau vehicule ale conştiinţei, pot fi
create numai din asmita. Nirmana chitta înseamnă conştiinţa care este făcută sau creată sau care
este pusă în funcţiune separat. Aceste vehicule artificiale ale conştiinţei sunt create prin manipularea
forţelor din planurile superioare prin samyama (identificare). Prin intermediul acestor minţi create,
yoghinul poate opera în diferite sfere ale conştiinţei simultan. El este conştient simultan de toate
chittas-urile. Acest lucru se realizează prin samyama asupra lui mahatattva, care este numită
ahamkara sau asmita în Samkhya şi Yoga.
În Yoga, mahattatva înseamnă centrul individualităţii din om, în jurul căruia individul se
manifestă în diferitele stări de conştiinţă, cu ar fi veghe, vis, somn ş.a.m.d. Aceste experienţe sunt
transmise minţii naturale a yoghinului, şi astfel acea minte se eliberează de karmashaya (depozitul
efectelor) datorită consumării fructelor sale.
Minţile artificiale sunt sub controlul complet al aspirantului. El le poate crea sau le poate
dizolva, după voinţa sa. Pentru omul obişnuit, Dumnezeu este puterea supremă, dar pentru yoghin
supremul este în el însuşi. Astfel, individualitatea sa are un suport în el însuşi. La oamenii obişnuiţi,
individualitatea este dependentă de mulţi factori ai vieţii.
Subiectul minţilor create este foarte interesant şi folositor pentru arderea lui karmashaya
(acumularea de karmas).
CAP IV SUTRA 5
Mintea unică este mintea originară a yoghinului, mintea sa naturală şi această minte naturală
este directorul, însufleţitorul şi controlorul minţilor create. Ea decide, direcţionează şi însufleţeşte
minţile create în diferitele lor activităţi din diferitele sfere ale conştiinţei.
Yoghinul îşi multiplică conştiinţa în diferite planuri şi cu privire la diferite activităţi cu ajutorul
minţii sale originare naturale. Minţile create sunt în totalitate dependente de mintea naturală şi
acţionează în conformitate cu conştiinţa acesteia. Uneori ele manifestă capacităţi minunate în diferite
privinţe. În multe cazuri inteligenţa din mintea unui guru (învăţător spiritual) joacă rolul minţii
naturale, ea acţionând prin intermediul discipolului, dacă s-au creat vehicule artificiale ale
conştiinţei.
CAP IV SUTRA 6
Tatra dhyanajamanashayam
Tatra = acolo, din acestea; dhyanajam = născut din meditaţie; anashayam = fără stocul
întipăririlor trecute.
Prin aceste minţi (CHITTA), cea născută din meditaţie devine progresiv liberă de
întipăriri (SAMSKARAS).
Atunci când yoghinul creează câteva minţi artificiale, mintea sa proprie devine progresiv liberă
de întipăririle trecute. Minţile artificiale nu au karmashaya (acumularea de karmas), dar ele depind
de, şi servesc, mintea naturală. Este la fel ca un mare concern industrial care are filiale în diferite
locuri. Filialele sunt deschise sau închise, conform cu deciziile luate la sediu. Analog, minţile create
pot fi considerate ca fiind filiale temporare ale minţii naturale. Ele n-au independenţă, deoarece ele
au un singur scop, acela de a servi mintea naturală.
Yoghinii sunt capabili de a opera în diferite minţi, în diferite corpuri şi în diferite locuri, făcând
în acelaşi timp şi karma. Intipăririle sunt îndepărtate din mintea naturală, astfel aceasta devenind
progresiv liberă de karmashaya.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP IV SUTRA 7
Karmashuklakrisnam yoginastrividhamitaresam
Karma = acţiune; ashukla = nici albe; akrisnam = nici negre; yoginah = a yoghinilor; trividham
= alcătuit din trei părţi; itaresam = a altora.
Acţiunile yoghinilor nu sunt nici albe, nici negre; a celorlalţi sunt de trei feluri.
Karma albă implică acţiuni care implică virtute, adică karma bună. Karma neagră înseamnă
acţiuni rele, acele acţiuni care implică viciu. Yoghinul acţionează într-un asemenea mod încît
acţiunile lui nu pot fi clasificate ca fiind bune sau rele; ele sunt numite nici bune, nici rele. Aceste
acţiuni sunt posibile deoarece mintea yoghinului este purificată prin sadhana (practică spirituală) şi
astfel el n-are un motiv egoist care să stea la baza acţiunilor sale. Yoghinii nu operează prin
intermediul minţii inferioare; ei operează prin nirmana chitta (minţile create). În timp ce yoghinul
realizează acţiuni care nu sunt nici bune, nici rele, acţiunile celorlalţi oameni sunt de trei feluri.
Oamenii obişnuiţi operează în această lume prin mintea inferioară, iar simţurile, mintea şi
corpul nostru sunt vehicule sau medii ale karma-ei. Atunci când karmas-urile sunt realizate prin
indryas (organe de simţ), minte şi corp, atunci ele dau naştere la aceste efecte întreite, şi anume,
karmas-uri bune, karmas-uri rele şi karmas-uri amestecate. Astfel, oamenii obişnuiţi care trăiesc
în lumea simţurilor, a corpului şi a minţii, necunoscând secretele lui nishkarma (activitate DIVIN
INTEGRATă), trec prin multe suferinţe.
CAP IV SUTRA 8
Tatastadvipakanugunanamevabhivyaktirvasananam
Manifestarea dorinţelor potenţiale latente (VASANAS) are loc în conformitate, şi
simultan, cu maturizarea fructelor acestor acţiuni (KARMAS).
Astfel, experienţele pe care fiinţa le are în viaţa asta pot fi urmarea acţiunilor realizate în vieţile
anterioare. Oamenii obişnuiţi au de suferit pentru că ei n-au control asupra maturizării karmas-
urilor. Yoghinul are control complet asupra condiţiilor care dau naştere la efectele karma-ei. În el
există o conştiinţă, o karma, o minte care este supusă suferinţelor şi plăcerii, fiind guvernată de
legile naturii, dar mai există o altă minte în el care este absolut liberă. Acesta este faptul fundamental
în yoga, trebuind prin urmare să fie înţeles corect.
Astfel, un yoghin are două minţi, una care este supusă efectelor lui prarabdha (karma activă),
în viaţa de toate zilele, care se bucură de ceea ce este bun sau rău în karma sa trecută, la fel ca
mintea unui om obişnuit; dar datorită meditaţiei asupra lui mahatattva, sau asmita (principiul
egoului), yoghinul deschide în el un alt canal numit nirmana chitta (mintea creată), care este
vehiculul superior al conştiinţei. Prin aceasta dispare durerea şi plăcerea.
Omul obişnuit are numai mintea obişnuită, inferioară, prin urmare el suferă. Yoghinul, însă, nu
are nici karmas-uri bune, nici rele, datorită lui nirmana chitta.
Kabir a spus că nu există excepţie de la regulă, că acela care are corp trebuie să fie supus durerii
şi plăcerii, dar există totuşi o diferenţă. În timp ce omul obişnuit se supune legilor karma-ei cu
tristeţe şi se plânge, yoghinul şi jnani sunt supuşi suferinţei cu cunoaştere, înţelegere şi putere
absolută.
Acesta este secretul pe care mulţi nu-l cunosc. Aceştia nu înţeleg faptul că chiar şi un yoghin nu
poate trece dincolo de prarabdha (karma activă). Nimeni nu poate anihila sau încălca legile
karma-ei, dar yoghinul poate rămâne neafectat, chiar dacă el se găseşte în vâltoarea karmas-urilor
şi efectelor lor. Acest lucru se datorează lui nirmana chitta. Yoghinul deci decoperă poarta prin
care poate scăpa de cruzimile vieţii, dezvoltându-şi o nouă metodă de a o înfrunta.
Jatideshakalavyavahitanamapyanantaryam smritisamskarayorekarupatvat
Jati = naştere; desha = loc; kala = timp; vyavahitanam = separat; api = chiar; anantaryam =
secvenţă; smritisamskarayoh = a memoriei şi a impresiilor; ekarupatvat = datorită asemănării
formei.
Atunci când jiva (fiinţa umană vie încarnată) migrează de la un corp la altul în decursul
nenumăratelor naşteri, există continuitate între diferitele naşteri şi memoria şi întipăririle tuturor
naşterilor trecute sunt continuate în viaţa prezentă. Acest lucru se datoreşte faptului că există o
înlănţuire neîntreruptă a personalităţii de-a lungul acestor încarnări. Aparent, naşterea asta este
separată de naşterile anterioare în ceea ce priveşte faptul că ea are loc într-o anumită pătură socială
(jati) într-un loc diferit şi într-un timp diferit, dar de fapt naşterile sunt toate ale aceluiaşi jiva.
După ce reîncarnarea a avut loc în alt corp, locul şi timpul nu pot fi aceleaşi. Mai mult,
cunoaşterea minţii conştiente nu se leagă în nici un fel de nici o naştere anterioară şi, datorită acestui
fapt, este foarte dificil să înţelegem că cele două naşteri au ceva comun. Acesta este un subiect foarte
important care priveşte teoria transmigraţiei lui jivatma (Sinele Suprem, etern, manifestându-se sub
forma unui Sine încarnat).
Astfel, memoria şi întipăririle fiind aceleaşi în diferitele încarnări, diferenţa de naştere, loc şi
timp nu contează.
CAP IV SUTRA 10
(VASANAS) sunt dorinţe potenţiale latente care dau naştere la noi KARMAS şi ele n-
au început, deoarece dorinţa de a trăi este eternă.
Legea cauzei şi efectului încătuşează mintea oamenilor obişnuiţi, existând prin urmare
continuitatea memoriei şi a întipăririlor. Această sutra descrie sursa vasanas-urilor. Procesul de
acumulare a întipăririlor este fără început. El este etern, prin urmare vasanas-urile sunt numite
anadi. Ele sunt potenţialităţile latente ale dorinţelor. Ele se pot manifesta sub forma dorinţelor atunci
când găsesc o împrejurare favorabilă.
Vasanas sunt o parte a corpului cauzal sau a corpului subtil. De obicei, ele desemnează dorinţe
subconştiente, dar în Yoga, vasana înseamnă potenţialităţile latente care dau naştere la karmas.
Corpul cauzal mai este numit vasana deha, deoarece vasanas-urile sunt o parte din el.
Lipsa de început a vasanas-urilor este dovedită de eternitatea voinţei de a trăi. Voinţa de a trăi
se găseşte în fiinţele umane încă de la naştere, ea fiind prezentă de asemeni în toate creaturile vii. Nu
există creatură care să fie eliberată de voinţa de a trăi, deci vasanas sunt fără început.
Vasanas-urile se găsesc în sferele subtile ale acestui corp, ele existând chiar şi în mintea
cosmică care suferă diferite transformări. Este un alt flux de conştiinţă, iar voinţa individuală este o
manifestare a acestuia; acest flux există deasemenea în orice fiinţă. Atunci când un yoghin devine
capabil să-şi dezvolte nirmana chitta, apare o manifestare a acestui flux în el. Este mintea divină.
Ea a fost folosită foarte des de acei gânditori inspiraţi din est şi vest. Pe lângă mintea individuală şi
mintea cosmică, mai există o minte numită mintea divină. Nirmanakayachitta este manifestarea
microcosmică a descoperirii acestei minţi supreme.
CAP IV SUTRA 11
Hetu = cauză; phala = efect; ashraya = suport; alambanaih = obiect; sangrihitatvat = deoarece
sunt legate împreună; esam = a acestora; abhave = la dispariţia; tadabhavah = dispariţia lor.
Deoarece cauza acestor VASANAS (KLESHAS-urile), efectul (JATI; BHOGA şi
AYUH), suportul (CHITTA) şi baza VASANAS-urilor (obiectele plăcerii) sunt legate între ele,
prin dispariţia lor aceste dorinţe potenţiale latente (VASANAS) vor dispare de asemenea.
Vasanas-urile sunt fără început, dar ele dispar atunci când suportul sau cauza lor dispare. Cauza
şi efectul sunt legate. Analog, substratum-ul şi obiectul sunt legate, astfel încât dacă unul dispare,
celălalt va dispare şi el. Cauza vasanas-urilor sunt kleshas-urile (tensiunile fundamentale ale
minţii), şi anume avidya (ignoranţa), asmita (egoism), raga (plăcerea), dwesha (repulsia) şi
abhinivesha (frica de moarte). Efectul lor este naşterea, experienţa şi viaţa. Substraum-ul tuturor
acestor experienţe este chitta. Substraum-ul vasanas-urilor este chitta (mintea), iar alambana sau
baza vasanas-urilor, sunt obiectele plăcerii. Prin urmare, cauza, efectul, suportul şi obiectul
vasanas-urilor fac ca acestea să fie continue de-a lungul ciclului renaşterilor. Dacă aceşti patru
factori sunt îndepărtaţi, atunci în mod firesc şi vasanas-urile vor dispare. Dacă nu există cauză nu
poate exista efect; analog, dacă nu există suport, obiectul nu va exista. Dacă kleshas-urile nu mai
există, atunci nu mai poate fi viaţă, naştere şi experienţă, deoarece acestea sunt efectele kleshas-
urilor, iar dacă nu există naştere, nici nu poate fi vorba de chitta (minte). Dacă chitta nu există
înseamnă că nu există suportul vasanas-urilor. Chitta poate fi eliminată prin meditaţie, după aceasta
nemaiputând să existe nici o vasana, cu toate că obiectele plăcerii sunt prezente. Totuşi, atunci când
substratum-ul şi obiectele sunt eliminate, vasanas-urile vor dispare complet. Astfel, cunoscând
faptul că vasanas-urile sunt dependente de patru factori, prin eliminarea acestor patru factori
vasanas-urile sunt de asemenea făcute să dispară.
CAP IV SUTRA 12
Atitanagatam svarupatoastyadhvabhedaddharmanam
Atita = trecut; anagatam = viitor; svarupatah = în forma ei esenţială; asti = există; adhvabhedat-
dharmanam = a proprităţilor inerente.
Trecutul şi viitorul există în forma lor proprie sau esenţială (SVARUPA) datorită
diferenţei proprietăţilor lor inerente (DHARMA).
Din punct de vedere al timpului, procesele lumii sunt trecute, prezente şi viitoare. Există diferite
stări ale acestei lumi, care se manifestă sub forma evenimentelor sau proceselor. Ceea ce este azi va
deveni ieri, iar după un timp un eveniment în trecutul îndepărtat. Acest azi există şi va continua să
existe chiar şi peste un an, dar el nu va exista în prezent, ci în trecut. În acelaşi timp, lumea care va
veni, lumea viitorului, este deja aici. După o zi sau două, sau după un an sau mai mulţi, lumea
viitorului va deveni lumea prezentului, şi de asemenea lumea trecutului.
Deci am aflat că lumea există în trecut, în prezent şi în viitor, iar trecutul, prezentul şi viitorul
există în forma lor reală. Ele nu se amestecă; ele nu se pierd. Forma lor esenţială şi identitatea lor nu
se pierd. Există oameni care au capacitatea de a intra în această lume a timpului pe care voi o numiţi
viitor, devenind astfel profeţi.
Astfel, se spune în această sutra că lumea timpului sub forma trecutului şi viitorului poate fi
considerată ca separată. Aceasta este viziunea clasică a filosofiei YOGA. Forma esenţială a lumii
timpului este un subiect controversat. Ceea ce este mai important este diferenţa proprietăţilor
inerente. Există două căi - una este determinarea, cealaltă este voinţa liberă. Determinarea este ca un
film proiectat pe un ecran. Acesta arată numai ce este pe ecran, neputând să proiecteze altceva.
Cealaltă cale este aceea a voinţei libere. Se pot schimba multe întâmplări, conform cu voinţa noastră.
În conformitate cu aceste două căi, există diferenţă între proprietăţile inerente. Trecutul şi
viitorul rămân diferite. Acest lucru nu se poate schimba. Conform cu Yoga, fiecare întâmplare
trebuie planificată dinainte în spaţiu şi timp. Totul se petrece ca un film proiectat pe un ecran, dar
există diferenţă între proprietăţile inerente (dharmas). Această diferenţă se datorează diferenţei
căilor iar diferenţa căilor este ceea ce numim determinare şi voinţă liberă. În cazul determinismului,
viitorul devine prezent, iar prezentul devine trecut. Nu puteţi schimba acest lucru, deoarece este
dincolo de puterile voastre. În cel de-al doilea caz, viitorul devine prezent iar prezentul devine trecut,
dar în fiecare moment există schimbare, deoarece aveţi capacitatea de a schimba. Deveniţi capabili
de a cunoaşte secretul lumii timpului.
CAP IV SUTRA 13
Te vyaktasuksma gunatmanah
Chiar dacă sunt manifestate sau nemanifestate, proprietăţile inerente ale timpului sunt
de natura gunas-urilor.
"Ele" înseamnă proprietăţile inerente ale lumii timpului (dharmas). Aceste dharmas sunt
uneori manifestate sub forma prezentului, alteori sunt manifestate sub forma trecutului sau
viitorului. Ele nu sunt simple evenimente, ci ele sunt diferitele combinaţii de dharmas şi de obiecte
pe care le percepeţi. Ele au natura gunas-urilor, ceea ce înseamnă că ele sunt îmbibate de cele trei
gunas, şi anume sattva, rajas şi tamas. Gunas-urile sunt principiul fundamental din individ şi din
cosmos. Aceste trei gunas sunt factorii fundamentali ai existenţei şi creaţiei. Ele se combină în
diferite proporţii, dând astfel naştere obiectelor lumii.
Prin urmare, atât calităţile manifestate, cât şi cele nemanifestate ale lumii derivă din cele trei
gunas. Trebuie înţeles faptul că timpul este tot atât de important ca parte constituentă a lumii ca şi
obiectele. În mod obişnuit se consideră că lumea este doar o creaţie de obiecte materiale, mentale şi
spirituale, dar trebuie să vă reamintiţi că timpul este de asemenea un factor care este implicat în
această creaţie. Sutra spune foarte clar că dharmas-urile, care pot fi manifestate sau nemanifestate,
nu sunt numai imaginaţie, ci ele au o existenţă definită, deoarece ele sunt alcătuite din gunas.
Atunci când cele trei gunas sunt eliminate din individ sau din cosmos, apare posibilitatea
înţelegerii şi stăpânirii timpului.
CAP IV SUTRA 14
Parinamaikatvadvastutattvam
Cele trei gunas, care sunt o parte din prakriti, suferă transformări de la avyakta la vyakta, de
la nemanifestat la manifestat. Cele trei gunas nu numai creează şi controlează materia, ci o şi
diferenţiază. Gunas-urile creează lumile organice, anorganice, fizice, mentale, psihice şi astrale ale
Universului.
Este foarte dificil de realizat un concept metafizic sau o cunoaştere a celor trei gunas. Acesta
este un proces atât de fin, încât în interiorul structurii lui sunt produse timpul şi spaţiul. Bineînţeles,
unicitatea transformării gunas-urilor este acceptată de Patanjali.
Datorită unicităţii transformării apar diferite combinaţii ale gunas-urilor, combinaţii care dau
naştere diferitelor obiecte, grosiere sau subtile. Există o transformare absolut unică. Realitatea
obiectului este inerentă în cele trei gunas din cauza acestei unicităţi a transformării.
CAP IV SUTRA 15
Din cauza asemănării obiectului şi diferenţei de nivel a minţii, căile cunoaşterii sunt
diferite.
Această sutra explică teoria yoghină a percepţiei. Chiar dacă obiectul este unic, percepţia lui
diferă în conformitate cu diferenţa lui chitta. Acelaşi obiect este perceput diferit în momente de timp
diferite din cauza diferenţei stării mentale sau a instrumentului de cunoaştere. Obiectul poate fi unic,
dar el pare diferit datorită diferenţei de nivel şi de timp care corespunde facultăţii care cunoaşte.
Această diferenţă a lui chitta este responsabilă pentru diferenţa în cunoaştere.
Na = nu; cha = şi; eka = unu; chitta = minte; tantram = dependent; vastu = obiect; tat = acesta;
apramanakam = non-cunoscător; tada = atunci; kim = ce; syat = s-ar întâmpla.
Percepţia unui obiect se face prin intermediul indriyas-urilor (organele de simţ), dar ea nu este
dependentă de o minte sau de o formă de cunoaştere a lui chitta (minte). Dacă ea ar fi dependentă,
atunci cunoaşterea n-ar continua în absenţa mediului de cunoaştere.
Există două teorii despre acest subiect. Teoria idealistă neagă chiar existenţa lumii. Teoria
realistă susţine că lumea există în forma sa obiectivă aşa cum o vedem. Vedanta este idealistă, iar
sistemul filosofic Charvaka este realist. Se pare că Yoga este o cale de mijloc. Ea nu respinge
faţetele superioare ale lumii simţurilor şi percepţiei şi, de asemenea, nu respinge partea obiectivă.
Yoga crede în existenţa obiectelor la fel ca şi în existenţa faţetelor superioare ale existenţei. Prin
urmare, chiar şi atunci când chitta este retrasă, lumea va continua să existe, deoarece lumea, ca tot,
există în materie, în minte, în indriyas-uri, în timp şi spaţiu.
Obiectul nu este dependent de o singură minte. Acest lucru înseamnă că lumea fenomenală este
subiectivă pentru fiecare minte, dar ea nu dispare atunci când o fiinţă atinge kaivalya (realizare de
sine); ea continuă pentru ceilalţi oameni care n-au atins kaivalya. Dacă consideraţi că obiectul
percepţiei este dependent de o singură minte care a fost eliminată, atunci se poate pune întrebarea: ce
se întâmplă cu obiectul percepţiei atunci când nu este cunoscut de minte? Răspunsul este: obiectul
continuă să existe pentru ceilalţi oameni.
CAP IV SUTRA 17
Taduparagapeksitvachchittasya vastu jnatajnatam
Mintea are nevoie de obiectul cunoaşterii pentru a-l reflecta, numai atunci cunoaşterea acelui
obiect are loc. Atâta timp cât obiectul nu este reflectat în chitta (minte), aceasta nu poate realiza
cunoaşterea lui.
Dacă un obiect este plasat în faţa chitta-ei, dar nu are loc nici o reflectare, atunci nu va exista
nici o cunoaştere, chiar dacă obiectul şi chitta sunt faţă în faţă. Mai mult, cunoaşterea unui obiect nu
are loc numai pentru că obiectul este prezent. Cunoaşterea se naşte numai atunci când are loc o
reflectare a obiectului în chitta (minte).
Prin urmare, înţelesul acestei sutra este că un obiect este ori cunoscut, ori necunoscut, conform
cu prezenţa sau absenţa reflectării acelui obiect în minte.
CAP IV SUTRA 18
Purusha nu se schimbă niciodată; el este constant, cu toate că orice altceva se schimbă. Lumea
spaţiului, timpului, a calităţilor şi a cunoştinţelor, etc., suferă schimbări continue, dar aceste
schimbări au un fundament care este permanent şi nu se schimbă niciodată, o bază permanentă, care
este sufletul. Prin urmare, tot ceea ce se petrece în chitta (minte) este în mod automat cunoscut de
suflet, deoarece el este stăpânul chitta-ei.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP IV SUTRA 19
Na tatsvabhasam drishyatvat
Soarele străluceşte de la el putere, dar luna n-are lumină proprie. Analog, sufletul este auto-
iluminat, dar chitta (minte) nu. Atunci când yoghinii percep diferite sfere ale lui chitta în variatele
stări de samadhi, atunci aceasta devine subiectul percepţiei şi cunoaşterii, dar purusha este
neschimbat.
În momentul în care mintea este introvertită şi transcende limitările simţurilor, yoghinul poate
deveni conştient de purusha, care este diferit de chitta. Purusha iluminează chitta, cu alte cuvinte
el este acela care o însufleţeşte.
Purusha nu este realizat prin intermediul minţii. Pentru a-l realiza, mintea este în totalitate
separată şi scoasă în afara domeniului experienţei. În timp ce omul obişnuit depinde de simţuri
pentru cunoaştere, sau omul de ştiinţă de instrumentele sale, yoghinul depinde de cea mai înaltă
facultate de auto-cunoaştere. Numai după ce instrumentul schimbător al cunoaşterii este schimbat
(chitta) se poate realiza purusha. Prin urmare, fiinţa supremă sau purusha nu este subiectul
cunoaşterii prin intermediul minţii, ci este subiectul cunoaşterii prin el însuşi. Sadhana (practica
spirituală) nu se ocupă atât de conştiinţa lui purusha cât de eliminarea formelor inferioare,
vehiculele inferioare ale conştiinţei. Cu toate că purusha se auto-iluminează, el nu este perceptibil
prin chitta.
Ekasamaye chobhayanavadharanam
CHITTA fiind limitată, prin ea nu se poate realiza înţelegerea celor doi (PRAKRITI şi
PURUSHA), cunoscătorul (mintea) şi cunoscutul (obiectul) simultan.
Chitta îşi are propria ei iluminare. Aici se subliniază că nu puteţi înţelege în mod simultan pe
cel ce percepe şi pe cel perceput, cunoscătorul şi cunoscutul. Puteţi cunoaşte unul din ei odată,
deoarece mintea poate percepe numai anumite experienţe.
Atunci când mintea percepe, ea nu poate fi percepută. Această facultate duală a percepţiei şi
perceputului nu există în minte, şi acest lucru constituie o limitare.
CAP IV SUTRA 21
Dacă s-ar accepta cunoaşterea minţii nu de către PURUSHA, ci de către o altă minte,
atunci ar apare cunoaşterea celor cunoscute, ceea ce duce la absurditate şi la confuzia
memoriei.
Buddhismul nu-l recunoaşte pe purusha. El spune că mintea poate percepe altă minte, dar în
cazul acesta ar trebui să existe un lanţ neîntrerupt de minţi care să se vadă una pe alta. Deci doctrina
buddhistă este foarte greşită. Chitta nu poate fi cunoscătorul; adevăratul cunoscător este purusha.
Purusha nu poate fi cunoscut prin intermediul minţii, nici prin intermediul altui instrument.
Yoga este de părere că în loc să acceptăm ca chitta însăşi să fie cunoscătorul altei chitta,
trebuie să acceptăm purusha ca bază de cunoaştere, deoarece el rămâne neschimbat, în timp ce
orice altceva suferă o schimbare constantă.
CAP IV SUTRA 22
Chitterapratisankramayastadakarapattau svabuddhisamvedanam
Cunoaşterea prin chitta depinde de diferitele nivele de conştiinţă, deoarece conştiinţa ia acele
forme de buddhi prin care trece mintea. Atunci când conştiinţa capătă forma acelei pratyaya
(conţinut al minţii) în care experienţa nu trece de la un nivel la altul din cauza absenţei vehiculului
mental, se naşte autocunoaşterea, dobândindu-se astfel cunoaşterea naturii veritabile a sinelui.
Acest lucru are o legătură cu acea stare a lui purusha numită swarupawasthanam. Această
stare apare atunci când chitta ia forma acelei pratyaya care se naşte din ritambhara, în care
experienţa nu se schimbă. Atâta vreme cât meditaţia continuă în tărâmul minţii, experienţele
continuă să se schimbe. Este pratisankram. Aceste experienţe continuă să se schimbe. Atunci când
conştiinţa mentală evoluează sau devine din ce în ce mai subtilă, experienţele de asemeni se
schimbă. Mintea nu e stabilă, ea se dezvoltă continuu. Structura psihologică şi fiziologică a minţii se
schimbă întruna. Schimbările sunt mai pronunţate în meditaţie. Structura internă a minţii suferă
transformări colosale în timpul meditaţiei.
Experienţele din meditaţie nu sunt ultime, deoarece există schimbare constantă. În stadiul final,
chitta are o pratyaya constantă neschimbătoare; nu mai există schimbare. Există un stadiu al lui
samadhi în care procesele experienţei se opresc şi nu mai există posibilitatea transcenderii
limitărilor lui chitta. Atunci văzătorul îşi realizează forma lui proprie. La început, aceasta poate avea
mai multe forme, cum ar fi shivalinga sau AUM, dar în stadiul final există o singură formă care nu
se schimbă. Aceasta este numită tadakarapatti, şi aparţine ultimei categorii de samadhi. Acest
stadiu final este descris în Upanishade şi în Bhagavad-Gita. Este starea de pură conştiinţă care are
atributele lui sat, chit, ananda. Ea oferă o experienţă omogenă, care nu este limitată de minte. Ea
este diferită de orice concept intelectual; este pură existenţă. Ea survine atunci când fiinţa transcende
limitele lui chitta şi se stabileşte în pura conştiinţă neschimbătoare, care este absolut omogenă şi
statică. În acea stare apare swabuddhi samvedanam, adică cunoaşterea completă a propriei minţi.
Cunoaşterea corpului, a simţurilor şi a minţii se opreşte complet, nemaiexistând decât cunoaşterea
neschimbătoare a lui swarupa, adică a formei proprii.
Cunoaşterea lui buddhi este cunoaşterea naturii voastre intime, buddhi neavând aici sensul de
intelect sau minte. El înseamnă conştiinţă. În yoga, buddhi înseamnă atât intelect, cât şi conştiinţă
supremă.
În Gita se spune că realitatea supremă este dincolo de buddhi sau conştiinţa de sine. Cuvântul
buddhi desemnează în această sutra acea stare de conştiinţă supremă. Ea apare atunci când mintea
nu lucrează, ci aceea care lucrează este conştiinţa supremă. Numai atunci când nivelul conştiinţei
încetează să se mai schimbe, apare o unică şi neschimbătoare conştiinţă a naturii interne. Atunci s-a
realizat cunoaşterea de sine.
CAP IV SUTRA 23
Mintea, purificată fiind, colorată simultan atât de văzător (PURUSHA) cât şi de văzut
(PRAKRITI), înţelege totul.
Aici cuvântul chitta nu desemnează funcţiile obişnuite ale minţii, ci el se referă la expresia
superioară a conştiinţei prin care sferele superioare ale lui atman pot fi percepute. În această sutra
cuvântul chitta este folosit în legătură cu transcendentalul purusha. Trebuie să înţelegem că
orizontul lui chitta este vast, el incluzând nu numai prakriti, ci şi purusha. Reamintiţi-vă faptul că
mintea unui sadhaka (practicant spiritual) continuă să fie aceeaşi, chiar şi după ce el a făcut
progrese considerabile în plan spiritual. Singura diferenţă este că în timp ce la început mintea era
colorată de prakriti, de conştiinţa obiectivă şi de cele trei gunas, acum ea a îndepărtat limitările şi a
devenit pură, astfel încât ea poate acum să-l reflecte pe purusha. Astfel, ea devine capabilă să
înţeleagă totul.
Cuvântul sarvartham, capabil de a înţelege totul, trebuie bine înţeles. Chiar şi în stadiile
preliminare ale practicilor spirituale, chitta e capabilă de a înţelege totul, dar ea nu funcţionează în
consecinţă. Ea poate percepe numai ceea ce este cognoscibil, dar atunci când devine pură ea
dobândeşte o conştiinţă superioară, putându-l vedea şi pe drashta (văzător). Astfel ea devine cu
adevărat sarvartham. Acesta este un stadiu foarte elevat al vieţii spirituale. Chitta devine capabilă
să reflecte în acelaşi timp şi subiectul şi obiectul. Când această stare se permanentizează, aspirantul
trebuie să ştie că starea de kaivalya (realizarea de sine) este foarte aproape, dar dacă această stare de
conştiinţă atotcuprinzătoare nu este menţinută în mod constant şi dacă există încă oscilaţii ale
conştiinţei, atunci înseamnă că kaivalya e foarte departe.
CAP IV SUTRA 24
Mintea este făcută din nenumărate vasanas (dorinţe, înclinaţii, impresii ascunse), fiind colorată
în mod diferit de acestea, dar acest lucru nu este pentru ea însăşi; ea lucrează tot timpul pentru
purusha. Ea este desemnată în totalitate pentru scopul lui purusha. La fel cum un muncitor nu
lucrează pentru fabrică sau pentru ceilalţi muncitori, ci pentru familia lui, în mod analog chitta, cu
toate că este colorată de nenumărate impresii şi dorinţe, ea este făcută de fapt pentru purusha.
Nenumăratele vasanas nu formează scopul minţii. Este la fel cum mâncăm multe lucruri, din
care numai o parte este reţinută de organism, restul fiind eliminat; în acest caz noi nu mâncăm de
dragul acestor multor lucruri. Analog, chitta nu este făcută pentru vasanas, ci pentru purusha. Cu
toate că purusha este stăpânul sau scopul obiectiv al minţii, mintea are atât de multe vasanas pentru
că ea trebuie să producă diferite distracţii pentru purusha.
Vasana este originalul, primitivul vehicul inconştient al dorinţei. Ea nu este o dorinţă ascunsă;
ea este fără început. Este stimulentul principal pentru toată creaţia planului inferior. Vasanas-urile
nu acţionează pe planurile superioare ale conştiinţei supreme. Trebuie înţeles deci că mintea noastră,
care se leagă totdeauna de obiectele lumii inferioare, este plină de tot felul de ataşamente, suferinţe,
dorinţe, ş.a.m.d. Scopul minţii este purusha şi nimic altceva, deci aspiranţii care sunt torturaţi de
ataşamente şi de diferite vasanas nu trebuie să fie pesimişti. Ei nu trebuie să fie deprimaţi atunci
când vasanas-urile lucrează în minte. Ei trebuie să înţeleagă că ţelul ultim al călătorului este
purusha, şi că vasanas-urile servesc în cele din urmă unui scop esenţial al lui purusha.
Viaţă după viaţă, naştere după naştere, mintea continuă să migreze de la o sferă de conştiinţă la
alta, de la un plan de evoluţie la următorul, până ce în cele din urmă vine un moment în care ea
devine capabilă să reflecte atât văzătorul cât şi văzutul, cunoscătorul şi cunoscutul, în acelaşi timp.
Atunci vasanas-urile dispar, deoarece ele au servit scopului lor de a crea bhoga pentru purusha.
CAP IV SUTRA 25
Vishesadarshinah atmabhavabhavanavinivrittih
Vishesa = diferenţa; darshinah = al aceluia care vede; atmabhava = conştiinţa de sine; bhavana
= simţământ; vinivrittih = încetare completă.
Chiar şi conştiinţa sinelui (ATMA BHAVA) încetează complet pentru acela care vede
diferenţa dintre PRAKRITI şi PURUSHA.
Facultatea care diferenţiază, a conştiinţei sinelui, încetează complet după ce s-a dobândit
întregul domeniu al conştiinţei mentale. Există două interpretări ale acestei sutra foarte confuză.
Conform cu prima, atunci când yoghinul devine capabil să perceapă conştiinţele mentale opuse, el
înţelege diferenţa dintre cele două puncte ale unui proces. Procesul începe cu prakriti şi se termină
cu purusha. După ce yoghinul a acoperit întreg domeniul procesului, el îşi poate da seama de
diferenţa dintre cele două puncte - unul, conştiinţa lui purusha, şi al doilea, conştiinţa lui prakriti.
Atunci apare în el hotărârea (sankalpa) de a se retrage de la conştiinţa sinelui. Acest lucru se
întâmplă atunci când el devine conştient de prakriti şi de purusha, de diferenţa dintre ele, şi vrea să
transceandă chiar şi această conştiinţă.
Conform cu cea de-a doua interpretare, atunci când yoghinul dobândeşte cea mai înaltă stare a
conştiinţei sinelui, el poate face distincţie între prakriti şi purusha, distincţie prin care el devine
capabil să vadă că purusha este diferit de prakriti. În acest punct conştiinţa sinelui este depăşită.
Prima interpretare pare a fi cea mai corectă. Ştim că în cea mai înaltă stare de samadhi
conştiinţa nu se schimbă; ea devine statică. În această stare diferenţa dintre văzător şi văzut este
cunoscută perfect. Mai mult, vasanas-urile, care constituie structura generală a minţii şi a conştiinţei
mentale, nu sunt scopuri, ci numai mijloace. Prin urmare, scopul ultim al minţii este de a se
transcende pe ea însăşi: Atmabhava este cel mai fin punct unde mintea, ca entitate, se autodizolvă.
La acest stadiu vine experienţa lui kaivalya (realizarea de sine).
CAP IV SUTRA 26
Când yoghinul realizează că însăşi ritambhara (conştiinţa cosmică) şi atma bhava, conştiinţa
celui mai înalt punct al sinelui, sunt de asemenea inadecvate pentru realizarea absolutului, şi când s-
a hotărât să îndepărteze chiar şi cele mai elevate caracteristici ale factorilor mentali, atunci apare în
el un sentiment special, inconştient, de renunţare la beatitudinea şi cunoaşterea care se nasc din cel
mai înalt plan atmic. Atunci când el realizează starea perfectă de samadhi, uită de tot ceea ce îl
priveşte şi de tot ce-i în jurul său, dar în acelaşi timp el este capabil să vizualizeze întregul domeniu
al conştiinţei, pe care l-a depăşit.
În acel moment, întreaga mişcare, de la cel mai înalt punct spiritual la cel mai jos, este văzută
de el; el îşi aminteşte toate experienţele spirituale pe care le-a avut încă de la începutul vieţii sale
spirituale. Atunci el devine capabil să creeze un sentiment de distincţie între experienţele de diferite
dimensiuni. Atunci el realizează că toate acestea, inclusiv meditaţia şi extazul sunt relative, şi nu
absolute. Se spune că beatitudinea şi jnana născută din conştiinţa supremă este neschimbată şi
permanentă, dar în timpul perioadei de sadhana (practică spirituală), de-a lungul multor naşteri,
calitatea experienţei se schimbă. Nici chiar calitatea transei şi a conştiinţei sinelui şi cunoaşterea
supremă nu sunt absolute.
Ca urmare, aspirantul simte că toate aceste experienţe trebuie depăşite, pentru că ele sunt
inadecvate. Este o experienţă deosebită să stai liniştit şi să priveşti retrospectiv propria ta viaţă.
Atunci când mintea este introvertită, se poate vedea întreaga serie de experienţe, cu continuitatea lor.
Experienţele pot fi simţite. Totuşi, dacă comparaţi ultima experienţă cu prima, puteţi vedea
totdeauna diferenţa. Atunci vedeţi factorii care se dezvoltă. Astfel, puteţi transcende întreaga cale a
sferei mentale.
Atunci realizaţi că toate aceste experienţe au fost în planul lui prakriti. Acesta este punctul lui
purusha. Până ce nu este atins, toate experienţele sunt în domeniul lui prakriti, chiar şi cele mai
fine. Acesta este planul conştiinţei mentale, senzoriale. El include conştiinţa supramentală precum şi
viziunile, curenţii subtili, vibraţiile telepatice, clarviziunea, clarauzul etc. Totul formează un proces
continuu, care începe de la planul grosier şi se continuă până la planurile mai profunde.
Aici, mintea este înclinată spre viveka (discriminare) prin analiză discriminatorie, şi vede
întregul trecut în mod panoramic. Conştiinţa are tendinţa să graviteze spre kaivalya. Acest lucru este
descris prin minunatul cuvânt kaivalyapragbharama.
Din fizică ştim că orice lucru gravitează spre centrul Pământului, având ceea ce noi numim
greutate. În mod analog, în stadiul final al sadhana-ei, mintea este atrasă spre centrul de gravitaţie,
adică kaivalya. Astfel, atunci când toţi agenţii conştiinţei sunt îndepărtaţi, purusha se umple de
conştiinţă absolută, fiind atras spre starea de kaivalya.
CAP IV SUTRA 27
Acest lucru se datoreşte urmelor de ignoranţă (avidyaklesha), care nu sunt altceva decât urme
ale vechilor samskaras-uri (tendinţe mentale) care pătrund prin starea de viveka. Aici pratyaya
semnifică ultima urmă care a rămas după arderea karmei şi a samskaras-urilor, dar această stare nu
este constantă. Ea intervine numai printre fluxurile de viveka. Atunci când un yoghin este stabilit în
cea mai înaltă formă de meditaţie, această meditaţie este întreruptă numai puţin şi temporar, până ce
el atinge punctul final, dar intervalul de întrerupere nu-l aduce într-o stare inferioară. Este la fel cum
în timpul nopţii ne trezim uneori pentru câteva clipe, şi apoi adormim la loc. Analog este şi cu
mintea care se simte atrasă spre kaivalya, atunci când urmele întipăririlor pătrund prin viveka, dar
viveka continuă apoi. Acest fapt nu trebuie înţeles greşit. Unii cred că arunci când un yoghin atinge
stadiul final el nu mai este capabil să privească înapoi datorită fuziunii complete, dar în realitate nu
este aşa. Atâta timp cât seminţele sunt prezente, ele dau naştere la vyuthana (ivirea) din starea de
viveka, dar acest lucru nu dă naştere la tulburare, deoarece seminţele sunt aproape arse.
CAP IV SUTRA 28
Hanamesam kleshavaduktam
Procesul de renaştere al conştiinţei anterioare trebuie oprit complet. Acest lucru se face prin
îndepărtarea pratyayas-urilor (conţinuturile minţii) care se nasc datorită urmelor de personalitate,
cum ar fi kleshas-urile (tensiuni fundamentale ale minţii). Kleshas-urile sunt îndepărtate prin
înţelegerea naturii lor şi a relaţiei lor cu karma. Pratyayas-urile din samadhi sunt datorate de
asemenea karma-ei trecute şi întipăririlor ei. Aceste întipăriri îşi au rădăcinile în kleshas, iar
kleshas-urile îşi au rădăcinile în avidya (ignoranţă). În acest fel se face regresia pratyayas-urilor
până la rădăcina lor.
Atunci când avidya (ignoranţa) este îndepărtată, kleshas-urile dispar, puterea de discriminare
evoluează, dar datorită întipăririlor trecute apar de asemenea pratyayas conştiente. La fel cum
kleshas-urile sunt îndepărtate prin meditaţie (dhyana) şi prin starea de vivekakhyati, la fel
pratyayas-urile din timpul stării de vivekakhyati (procesul de îndepărtare a ignoranţei) pot fi
eliminate prin mărirea fermităţii şi stabilităţii stării de vivekakhyati.
CAP IV SUTRA 29
Prasankhyane = în cea mai înaltă meditaţie; api = chiar; akusidasya = a aceluia care nu mai are
interes; sarvatha = în toate felurile; vivekakhyateh = prin discriminare; dharmameghah = ploaia
dharma-ei; samadhi = samadhi.
Atunci când nu mai există interes nici chiar pentru cea mai înaltă meditaţie, se
realizează DHARMAMEGHA SAMADHI, datorită completei discriminări
(VIVEKAKHYATI).
Când starea de vivekakhyati este în totalitate realizată, şi întipăririle care provoacă întrerupere
sunt de asemenea stăpânite, meditaţia culminează cu cea mai fină stare de samadhi, numită
dharmamegha samadhi. Este interesant de remarcat că la acest nivel yoghinul este detaşat chiar şi
faţă de iluminare. Există o vairagya (detaşare spirituală) totală, chiar şi în ceea ce priveşte
vivekakhyati şi yoghinul devine liber de dorinţa de a atinge kaivalya. Până acum el a fost
impulsionat de ambiţia de a atinge kaivalya; acum, chiar şi acea sete este depăşită. De îndată ce el se
apropie de punctul culminant, dorinţa de a atinge acel punct se stinge.
Akusida înseamnă a nu aştepta nici un rezultat. Acesta este o stare în care yoghinul renuţă la
ideea de a dobândi ceva sau de a realiza ceva prin meditaţia pe care o face. Ambiţia şi interesul sunt
depăşite. Sadhana este realizată, dar nu se urmăreşte nimic de pe urma ei. Nu există ataşament nici
chiar faţă de kaivalya. Este foarte interesant de observat că dorinţa pentru a atinge kaivalya, dorinţă
care-l ghidează pe aspirant de la cel mai inferior punct al conştiinţei până la realizarea conştiinţei
supreme, este în mod automat părăsită chiar când fiinţa este pe punctul de a atinge kaivalya. Acest
lucru dă naştere la dharmamegha samadhi. În această sutra toate seminţele întipăririlor trecute
sunt complet arse, karma este dizolvată şi porţile Realităţii sunt deschise. Misterele şi curiozităţile
nu mai există.
Cuvântul dharma nu înseamnă aici nici religie, nici datorie. El desemnează proprietatea
inerentă sau funcţia caracteristică. Dharma implicată aici este SAT, CHIT, ANANDA, ceea ce este
o caracteristică universală sau o funcţie a conştiinţei superioare. Megha este un termen tehnic care
înseamnă o stare mistică care poate fi descrisă ca fiind o stare foarte superioară de conştiinţă, prin
intermediul căreia avem experienţa lui sat-chit-ananda. În sanskrită, "megha" înseamnă "nor". Ea
este norul care aduce ploaia experienţei lui sat, chit şi ananda. El nu poate fi descris prin limbaj,
prin cuvinte. Se poate spune că este o stare extrem de înaltă în care are loc experienţa omogenă a lui
sat, chit şi ananda.
Acest lucru devine posibil atunci când s-a atins ultimul stadiu al lui nirbija samadhi. Să luăm
un exemplu; atunci când un om moare, ultimul moment al vieţii sale este momentul în care îşi vede
întreaga viaţă trecându-i prin faţa ochilor. El nu vede nimic clar, dar are un fel de conştiinţă mistică a
tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul vieţii sale. El îşi priveşte viaţa ca şi cum ar privi un peisaj.
Marea experienţă din dharmamegha samadhi este asemănătoare şi are loc chiar în momentul
eliberării. Acest lucru pune capăt tuturor eforturilor, pune capăt sadhana-ei, meditaţiei şi lui
samadhi.
Eliberarea înseamnă rupere, iar dharmamegha samadhi este punctul ultim al scopului urmărit
de Yoga abhyasa. După ce acesta a fost atins, yoghinul intră într-un nou domeniu al existenţei şi
activităţii.
CAP IV SUTRA 30
Tatah kleshakarmanivrittih
Trebuie înţeles că scopul imediat al sistemului Yoga este de a elimina avidya (ignoranţa) şi
kleshas-urile (tensiunile fundamentale ale minţii). Realizarea lui kaivalya (realizarea de sine) nu
este efectul direct ci ea este un efect indirect, obţinut prin îndepărtarea kleshas-urilor. Este numai
descoperirea unei stări care era deja acolo prin însăşi natura lui purusha. Jivanmukti ("eliberat în
această viaţă") este rădăcina ultimă în Yoga. Ea desemnează starea de eliberare de captivitatea lui
prakriti şi a celor trei gunas (însuşiri fundamentale). Domeniul lui prakriti începe cu avidya
(ignoranţa) şi se termină cu jivanmukti ("eliberat în această viaţă"). Atunci când jivanmukti
experimentează beatitudinea eternă, acest lucru este dincolo de domeniul lui prakriti. Jivanmukta
poate privi prakriti din afară, deoarece el însuşi nu mai este în ea. El realizează în acelaşi timp
înţelegerea practică atât a lui prakriti cât şi a lui mukti (eliberat spiritual).
Cu toate că este adevărat că starea ultimă de mukti este deja în noi, ea este însă ascunsă de
avidya şi de întipăririle acţiunilor trecute. Atunci când acestea sunt îndepărtate prin yoga, starea care
era deja acolo este descoperită ca nouă.
Prin urmare, aspirantul spiritual nu trebuie să renunţe niciodată la sadhana sa, până ce nu a
atins în cele din urmă experienţa beatitudinii, în virtutea eliminării lui prakriti şi a celor trei gunas.
El trebuie să continue calea yoga până ce el devine un centru de pură conştiinţă în Realitatea
Supremă, fiind complet separat de prakriti. După ce s-a realizat dharmamegha samadhi, kleshas-
urile şi karmas-urile nu-l mai leagă pe yoghin. Pentru el, acestea devin non-existente.
Procesul de mukti este format din două părţi, şi anume mukti individuală şi mukti cosmică
(prakriti moksha). Cea de-a doua este eliberarea atât de prakriti cât şi de purusha. Atunci când un
individ se eliberează de kleshas şi karmas acestea există totuşi undeva în prakriti, cu toate că
pentru el au dispărut. La sfârşitul unui ciclu, totul se cufundă în prakriti. Acest lucru este prakriti
moksha. Un om bogat care stă într-o cameră cu aer condiţionat în timp ce afară este vară şi caniculă,
poate fi comparat cu un jivanmukta. Dispariţia căldurii după sezonul ploios poate fi comparată cu
prakriti moksha. Deci acestea sunt cele două aspecte ale lui mukti - unul individual, celălalt
universal. Eforturile făcute de oamenii de aici şi din alte părţi vizează numai eliberarea individuală.
Profeţi ca Isus, Buddha, Sankara, sunt exemple de eliberare individuală. Eliberarea universală nu
poate fi realizată de un singur individ; tot ceea ce poate face el este de a realiza o sadhana (practică
spirituală) intensă pentru a obţine eliberarea pentru el însuşi.
Acestea sunt cele două faţete ale eliberării; una este abordarea evazionistă, cealaltă este
abordarea practică. Abordarea unui yoghin nu trebuie să fie evazionistă, ci practică. Jivanmukta
care s-a eliberat practic acţionează pentru binele umanităţii; el nu evadeză în tărâmul de dincolo de
prakriti, chiar dacă este eliberat. El caută să aducă mângâiere şi pace indivizilor care suferă. Astfel,
ei rămân în dharmamegha samadhi şi nu evadează în kaivalya, cu toate că aceasta este chiar în
faţa lor. Atunci când yoghinul consideră că şi-a împlinit misiunea, el trece dincolo, în starea de
kaivalya.
Eliberarea individuală nu este nicidecum eliberare, ci este exact opusul. Bineînţeles, din punct
de vedere academic, ea este eliberare, dar din punct de vedere practic, nu. Individul eliberat trebuie
să lupte. El trebuie să-şi continue lupta împotriva durerii, mizeriei, cauzelor durerii ş.a.m.d. Astfel, el
răspândeşte mesajul vieţii fericite. În cele din urmă, atunci când simte că a arătat calea milioanelor
de oameni care suferă, el transcende domeniul lui prakriti şi devine videha mukta.
Index termeni folosiţi A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, Y
CAP IV SUTRA 31
Tada = atunci; sarva = totul; avarana = voal; mala = impuritate; apetasya = a aceleia de la care
este îndepărtat; jnanasya = a cunoaşterii; anantyat = infinit; jneya = cognoscibil; alpam = numai
puţin.
Atunci, datorită îndepărtării tuturor voalurilor şi impurităţilor, puţin este ceea ce mai
rămâne de cunoscut, deoarece cunoaşterea este infinită.
În Upanishade şi în alte scripturi se spune că întunericul şi teama nu-l părăsesc pe individ până
ce lumina cunoaşterii (jnanasurya) nu răsare pe firmamentul superconştiinţei. Aici se spune că după
dharmamegha samadhi are loc marele eveniment al îndepărtarii impurităţilor şi al voalului care
acoperă cunoaşterea, şi yoghinul vede că puţin este ceea ce i-a rămas de cunoscut.
La început, aspirantul simte că el ştie foarte puţin, şi că are mult de învăţat şi cunoscut, dar
atunci când voalul cunoaşterii este îndepărtat mai rămâne puţin de cunoscut sau de dobândit.
Yoghinul devine aptakama, aptajnana şi antasankalpa. Pentru el nu mai rămâne nimic de
cunoscut, de împlinit, de câştigat sau de dorit. Aceasta devine natura lui, dar până ce această
iluminare nu s-a produs, el are de făcut progrese prin disciplină riguroasă şi prin sadhana (practică
spirituală). La început el este un căutător. Atunci când el devine stabilit în sadhana, este numit
sadhaka (aspirant spiritual), dar atunci când atinge dharmamegha samadhi, el devine un siddha.
Setea lui de cunoaştere, de înţelepciune şi pace este potolită de ploaia care cade din norul lui
dharma ("ceea ce constituie Adevărata noastră Natură"). Pentru el orice şi oricând devine cunoscut
atunci când doreşte acest lucru, deoarece nu mai există voal care să acopere cunoaşterea. El ajunge
să experimenteze mahavakyas, marile dictoane, în propria sa viaţă. Aceste mari dictoane pot fi
rezumate astfel:
1. Prajnanam Brahma: adevărul ultim, realitatea cosmică este conştiinţa.
Acestea sunt cele patru adevăruri nemuritoare care sintetizează întreaga filososfie a
Upanishadelor. Ele trebuie înţelese nu numai la nivel intelectual, ci şi la nivelul experienţei şi
realizării, dar acest lucru este posibil numai în dharmamegha samadhi.
CAP IV SUTRA 32
Yoghinul devine kritartha prin atingerea lui dharmamegha samadhi, deoarece pentru el nu
mai rămâne nimic de dobândit. Procesul schimbărilor din minte şi din gunas-uri se opreşte de
asemenea. Legea cauzei şi efectului nu mai acţionează împreună cu legea schimbării, în ceea ce-l
priveşte pe yoghin. Intregul proces al gunas-urilor are un singur scop - acela de a crea experienţe
pentru purusha, şi în cele din urmă să aducă eliberarea. Acest scop fiind atins, gunas-urile se retrag.
Un proces este o serie de întâmplări. El poate fi cunoscut numai atunci când este complet. De
exemplu, sfârşitul acestui corp devine aprehensibil numai la sfârşitul procesului, adică în momentul
morţii, şi prin urmare procesul morţii are loc constant, dar el nu se opreşte aici, deoarece momentele
de transformare sunt urmate imediat de o altă formă de existenţă. Lucrurile îmbătrânesc în fiecare
moment, dar noi le considerăm bătrâne numai la sfârşitul procesului. Acest proces care este în
legătură cu timpul şi cu evenimentul este numit krama. Este adevărat că orice este un produs al
celor trei gunas, deoarece gunas-urile se schimbă în fiecare moment. Numai sufletul, sau purusha,
este dincolo de aceste transformări.
1. De la nemanifestat la manifestat.
2. De la mineral la vegetal.
3. De la vegetal la animal.
4. De la animal la om.
5. De la uman la superuman.
În aceste clase diferite există de asemenea diferite stadii de evoluţie. De obicei noi nu remarcăm
schimbările individuale de la un stadiu la altul, deoarece ele nu sunt foarte pronunţate. Atunci când
ne întâlnim cu o persoană pe care n-am văzut-o de 10-15 ani, putem remarca schimbările pe care le-
a suferit. De fapt, acele schimbări s-au produs în fiecare moment, dar noi nu le putem cunoaşte în
mod separat în fiecare moment.
Acest proces de schimbare ia sfârşit în dharmamegha samadhi, care este punctul final al
transformărilor celor trei gunas. Dincolo de el nu mai există transformare. Odată cu acesta iau sfârşit
toate transformările din toate domeniile de existenţă, astfel încât nu mai există renaştere după ce
moksha (eliberarea) a fost atinsă, deoarece transformările din planurile fizic şi mental sunt oprite de
asemenea.
Tot aşa cum nu ştim exact când un copil devine adolescent sau când un adolescent devine
matur, analog transformările lui jiva de la un regn la altul, adică de la vegetal la animal, de la animal
la om ş.a.m.d., de la o încarnare a lui la alta, de la o naştere la alta, nu sunt aprehensibile. Prin
urmare există oameni care nu cred în reîncarnare, dar acest lucru este pentru că ei n-o pot vedea. Se
poate spune că nu este posibil ca aceasta să fie văzută; ea este aprehensibilă numai la sfârşitul
procesului, şi nu în fazele lui intermediare. Această sutra dă un raţionament logic pentru teoria
reîncarnării.
CAP IV SUTRA 34
KAIVALYA este involuţia sau resorbţia GUNAS-urilor în cauza care le-a produs,
datorată împlinirii menirii lor, sau este reintegrarea lui PURUSHA în forma sa veritabilă,
care este pura conştiinţă.
Starea de kaivalya este definită aici în două feluri: în primul rând, în termeni de involuţie a
gunas-urilor, în al doilea rând în termeni legaţi de purusha. Acest lucru se datoreşte faptului că în
natură există un proces dublu care poate avea loc: unul este evoluţia, celălalt este involuţia. În
procesul evoluţiei, obiectele experienţei se manifestă în diverse stadii, cum ar fi asmita (simţul
individualităţii), tanmatra, bhutas (elemente subtile), etc., pentru bucuria lui purusha. Procesul de
involuţie este opusul acestuia, în care obiectele fuzionează cu cauza lor progresiv, astfel încât în cele
din urmă cele trei gunas (însuşi fundamentale) rămân într-o stare netulburată. Acest lucru se
întâmplă atunci când scopul gunas-urilor, anume bhoga (conştiinţă obiectivă) şi kaivalya
(realizarea de sine) lui purusha, este împlinit. Astfel, kaivalya poate fi definită ca fiind involuţia
gunas-urilor datorată împlinirii menirii lor, adică purushartha. Procesul de pratiprasava, sau
involuţia gunas-urilor, se termină în kaivalya lui purusha.
Conform cu cealaltă definiţie, kaivalya este starea lui purusha în propria sa natură de pură
conştiinţă. Individul caută să-şi purifice conştiinţa prin diferite sadhanas (practici spirituale), cum ar
fi meditaţie, samadhi, samyamam etc. Datorită acestui fapt, voalul care acoperă natura reală alui
purusha este îndepărtat, până ce, în cele din urmă, prin dharmamegha samadhi, conştiinţa devine
extrem de pură şi realizează natura proprie (swarupa pratishtha).
Astfel, kaivalya este punctul suprem al tuturor sadhanas-urilor. Acesta este punctul de vedere
yoghin, dar există alţi gânditori, cum ar fi acei rishis care au primit revelaţia Upanishadelor, care
consideră că kaivalya este numai un stadiu al conştiinţei. Nu ştim câtă conştiinţă mai rămâne de
dezvoltat dincolo de pragul realizării.
Buddha a scris de asemenea undeva că kaivalya este atinsă atunci când voalurile ignoranţei
sunt îndepărtate unul câte unul prin practica lui dhyana (meditaţie), etc., dar chiar şi atunci este
posibil ca să mai rămână unele voaluri de îndepărtat. Se pare că deocamdată kaivalya este punctul
cel mai de sus pentru noi, şi prin urmare întreaga sadhana yoghină este dedicată acestui scop, în
mod direct sau indirect. Yoga este astfel o modalitate, şi nu un scop în ea însăşi.
Cap. IV, sutra: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34
(prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
A
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
A = nu
ABHAVA(H) = absenţă
ABHAVAT = prin absenţa
ABHAVE = la dispariţia
ABHIBHAVA = suprimare
ABHYANTARA = intern
ABSOLUT = Ca principiu prim, este un concept care defineşte o cauză ce nu are altă origine decât
pe ea însăşi şi din care derivă celelalte existenţe.
ADHIGAMA = atingere
ADHISTHATRITSAM = supremaţie
ADHYATMA = spiritual
ADINI = etc.
ADISU = etc.
AGAMI KARMA = suferinţa care n-a venit încă dar care urmează să apară la un moment dat în
viitor.
AGNISARA = tehnica yoghină de curăţire fizică şi purificare aurică prin intermediul focului subtil
AHAMKARA = conştiinţa parţială ATMA-ică sau o manifestare palidă a EU-lui Suprem, sau
simţul individualităţii; Literal, înseamnă în limba sanscrită "cel care face Eul inferior". Aceasta este
de fapt egoul sau principiul individualizării. În filosofia Samkhya este privit ca fiind unul dintre cele
opt evolute (aspecte manifestate) primare ale naturii şi astfel el susţine toate categoriile subtile,
vibraţiile ce face posibile manifestarea şi evoluţia (TATTVAS). Totuşi cel mai adesea el
desemnează pur şi simplu iluzia Eului, sau cu alte cuvinte simţul limitator (şi penibil pentru cel care
l-a transcens) de a fi o minte şi un corp individual, de a avea anumite lucruri, energii subtile sau
caracteristici proprii cu privire la care avem FALSA IMPRESIE că ne aparţin (exemplu:
sentimentele mele, iubita mea, ideile mele, soţia mea, prietenii mei, copiii mei, etc.) şi de a fi eu
singur cel care realizează acţiunile.
Toate tradiţiile spirituale autentice (în frunte cu YOGA) afirmă faptul că simţul limitator şi
penibil al egoului trebuie să fie cât mai repede şi definitiv transcens. Uneori această idee sublimă
(dătătoare de adevărată libertate) este interpretată în mod complet greşit ca fiind doar un îndemn de a
fi altruişti. În realitate este vorba de ceva cu mult mai profund şi esenţial care implică să se atingă cât
mai repede transcenderea completă a EGO-ului care atrage după sine eliminarea cunoaşterii parţiale,
efemere şi iluzorii. De la identificarea totală cu EUL (EGOUL) EFEMER trebuie să accedem cât
mai repede şi pe deplin la identificarea permanentă şi plenar divină cu SINELE ETERN sau
SPIRITUL DIVIN ce există în centrul ultim al fiinţei noastre. Scopul esenţial al sistemului YOGA
este să conducă cât mai reppede fiinţa umană de la Conştiinţa dureroasă şi limitată a EGOULUI la
Conştiinţa beatifică şi nelimitată a Sinelui nemuritor (ATMAN).
AHIMSA = non-violenţă
AJAPA AJAPA = al 4-lea tip de PRANAYAMA; (AJAPA MANTRA = repetarea sau rostirea
involuntară în timpul respiraţiei a unei MANTRA-e sau a unei formule sacre care facilitează punerea
la unison sau rezonanţa cu Divinul. Conform învăţăturilor din HATHA-YOGA, zgomotul specific
alternat al respiraţiei (inspiraţia şi expiraţia) unei fiinţe vii constituie o invocaţie inconştientă către
Divin ale cărei sunete sunt uneori faimoasa MANTRA SO HAM "El (Divinul) este eu", alteori
HAM SA "Eu sunt El (Divinul)".
AJATASHATRU = născut fără duşmani (se spune astfel în India, referitor la o anumită persoană)
AJNA CHAKRA = centrul mental, secret de comandă cel de-al 6-lea dintre cei 7 centri spirituali
subtili ai fiinţei umane; centrul de forţă situat în plan subtil în zona din mijlocul frunţii (sinonim: "al
treilea ochi", "ochiul lui SHIVA").Corespunde Mentalului Divin Macrocosmic iar trezirea sa
completă conferă yoghinului Iluminarea spirituală, distrugerea definitivă a legăturilor KARMA-ei şi
îi permite să dobândească uluitoarele puteri paranormale (SIDDHIS). În centrul (focarul rezonant) al
lui AJNA CHAKRA vibrează energia fundamentală a creaţiei, sunetul fundamental subtil, divin
AUM. Cel care realizează LAYA YOGA cu acest sunet (AUM) îşi poate arde cu uşurinţă KARMA
de suferinţă, eliberându-se de toate mizeriile fizice sau subtile.
AJNANA = ignoranţă, prostie. Acest cuvânt sanscrit este un sinonim al termenului AVIDYA sau
NEŞTIINŢĂ: El semnifică starea de orbire spirituală şi ca rezultat al acesteia noi trăim ca fiinţe
egotice şi individualizate ce cunosc durerea fizică şi psihică, fiind ciclic supuşi la naştere şi moarte.
Ignoranţa sau prostia este opusul înţelepciunii spirituale (JNANA, VIDYA) care ne conduce la
cunoaşterea reală a Sinelui Nemuritor (ATMAN) şi în final face cu putinţă eliberarea spirituală,
ultimă.
AKALPITA = inimaginabil
AKARANAM = nefăcând
AKASHA = element care pătrunde tot spaţiul; element subtil fundamental pe care înţelepţii yoghini
l-au descoperit de mii de ani ca pătrunzând totul. În unele texte secrete el este considerat eterul
spaţial care cuprinde şi înregistrează cu fidelitate totul. În Orient, AKASHA sau eterul
atotcuprinzător este cel mai subtil dintre cele cinci elemente (1.-PĂMÂNT; 2.-APA; 3.-FOCUL; 4.-
AERUL; 5.-ETERUL (AKASHA)).Eterul cel subtil sau AKASHA este o substanţă fundamentală
despre care yoghinii avansaţi şi înţelepţii spun că umple şi pătrunde tot MACROCOSMOSUL, fiind
suportul de bază al vieţii şi al sunetului. În AKASHA se înregistrează instantaneu tot ceea ce se
întâmplă în MACROCOSMOS iar imaginile înregistrate pot fi citite de yoghini şi se numesc
CLIŞEE AKASHA-ice.
AKASHAYOH = a spaţiului
AKLISTAH = nedureros
AKSEPT = transcenzând
ALAMBANA = suport
ALAMBUSHA = Nadi secret (canal subtil prin care circulă energia fluidică)
ALASYA = letargia
ALOKA = lumină
ANADI = denumirea VASANAS-urilor = dorinţe, înclinaţii, impresii ascunse, ambiţii care persistă
în străfundurile fiinţei, dar care pot în orice moment să revină la suprafaţă. Parte integrantă a
Samskaras-urilor, ele sunt atât de apropiate de acestea încât sunt adesea considerate ca sinonime.
ANAGATAH = viitor
Găsim att în YOGA cât şi în VEDANTA, în cursul unei lungi perifraze abstracte ce îl
desemnează pe BRAHMAN (ABSOLUTUL DIVIN), formularea "SAT-CHIT-ANANDA";
ANANDA, fericirea divină absolută, continuă nu poate fi pe deplin şi intens resimţită decât în starea
de SAMADHI care, după cum susţin YOGHINII, aparţine conştiinţei extatice divine. În şcolile
yoghine autentice ale tradiţiei SHANKARA, numele SANNYAS-ilor sau ale aspiranţilor la
eliberare spirituală se termină cu cuvântul sanscrit ANANDA (de exemplu: VIVEKANANDA,
SIVANANDA, HAMSANANDA); al 3-lea stadiu al lui SAMPRAJNATA SAMADHI; este legat
de conştiinţa cauzală a lui LINGAMATRA
ANANDAMAYA KOSHA = ultimul înveliş care acoperă Sinele Etern (ATMAN). Este numit, de
asemenea, Învelişul beatitudinii sau Învelişul Cauzei.
ANANTARYAM = secvenţă
ANASTAM = nedistrus
ANATMASU = non-ATMA
ANATYAT = infinit
ANAVADHARANAM = non-înţelegere
ANAVASTHITATVA = instabilitate
ANEKESAM = a multor
ANIMADI = ANIMA = putere psihică paranormală: yoghinul îşi poate face corpul şi conştiinţa la
fel de mici ca şi un atom
ANISTO = nedorit
ANITYA = non-etern, efemer
ANTAH = a se sfârşi
ANTARAYA = obstacol
ANTARAYAH = obstacole
ANUBHUTA = înregistrat
ANUKARAH = imitând
ANUMANA = inferenţă (extragerea dintr-un aspect sau aserţiune dată a tuturor consecinţelor care
pot rezulta
ANUMODITA = aprobată
ANUPATI = comun
ANUSHADHI = ierburi
ANUSHRAVIKA = auzit
ANUTTAMAH = neţărmurit
ANVAYA = interpenetrant
ANYATA = diferenţă
ANYATVAM = diferenţă
ANYATVE = pentru diferenţă
APANA = energia subtilă descendentă (una dintre cele 5 PRANAS-uri majore). Acţionează din
zona anusului până la tălpile picioarelor
APARAMRISTAH = neatins
APARANTA = moarte
APARIGRAHA = non-posesiune
APATTAV = îndeplinind
APAVARGA = eliberare
APEKSHANA(M) = indiferenţă
APRAMANAKAM = non-cunoscător
APRAYOJAKAM = indirect
ARTHAM = de dragul
ASAMSARGAH = non-ataşament
ASANA(M) = postură corporală specială în YOGA care face posibilă punerea în inefabilă rezonanţă
cu anumite energii subtile benefice din MACROCOSMOS.
ASANGA = non-contact
ASANKHYEYA = nenumărat
ASANKIRNAYOH = distinct
ASEVITAH = practicat
ASHRAYA = suport
ASHUCHI = impur
ASHUDDHI= impuritate
ASHWINI MUDRA = GESTUL ANUSULUI DE CAL: Una dintre cele 25 de MUDRAS descrise
în faimosul tratat YOGA, - Gheranda Samhita.
ASMITA = principiul ego-ului (egoism); simţul individualităţii; este o stare de conştiinţă inferioară
care identifică în mod eronat PURUSHA cu vehiculul său;
ASMITA SAMADHI = al 4-lea stadiu din cele 4 stadii ale lui SAMPRAJNATA SAMADHI; este
starea ATMA-ică legată de ALINGA
ASTA = opt
ASTI = există
ASYA = a acesteia
ATAT = neadecvat
ATITA = trecut
ATMA = sinele divin suprem, etern. Scânteia din dumnezeire în fiinţa umană
ATMA BHAVA = conştiinţa divină de sine; conştiinţa celui mai înalt nivel al sinelui divin, etern
ATMADRASHTA = denumire pentru fiinţele care percep Sinele Suprem, etern, divin
ATYANTA = extrem
AVARANA(M) = voalul care acoperă lumina cunoaşterii; înveliş; voal; necunoaşterea adevărului
AVASTHA = condiţie, stare. Yoghinii disting câteva stări sau stadii distincte de maturitate lăuntrică
pe calea spirituală. Faimosul tratat Hatha-Yoga-Pradipika (IV.69) vorbeşte despre starea iniţială
(ARAMBHA-AVASTHA), starea activă sau starea "uleiorului" (GHATA-AVASTHA), "starea
acumulării" (PARICAYA-AVASTHA) şi "starea de maturitate spirituală" (NISHPATTY-
AVASTHA). Acestea mai sunt numite uneori "nivele" de realizare (BHUMI).
Cuvântul AVASTHA este folosit, de asemenea, pentru a descrie cele patru sau cinci stări
distincte de conştiinţă, aşa cum sunt ele prezentate în conformitate cu tradiţia Vedanta. Acestea
sunt: starea de veghe (JAGRAT), starea de somn cu vise (SVAPNA), starea de somn fără vise
(SUSHUPTI) şi "a patra stare" (TURIYA), care este de fapt starea realizării de sine. Acestora,
uneori, li se mai adaugă starea care o transcende pe cea de "a patra" (TURIYA-ATITA) sau
eliberarea spirituală totală.
În sfârşit, tot în YOGA, cuvântul AVASTHA desemnează şi diferite stadii sau etape ale
controlului suflurilor subtile (PRANAYAMA) de către yoghini.
AVASTHA PARINAMA : CHITTA este transformată din punctul de vedere al condiţiei sale
AVASTHANAM = stabilire
AVESHAH = intrare
AVIDYA = cunoaşterea non-discriminativă, incorectă sau falsă; ignoranţa; lipsa conştiinţei interne,
prostia
AVIPLAVA = statornic
AVISHESHA= fără diferenţă; suportul minţii; al 2-lea stadiu al GUNAS-urilor; implică lipsa
diferenţelor existând completa fuziune cu obiectul; starea de SAMADHI corespunzătoare este
VICHARA
AVISHESHAH = non-distinct
AVYAPADESHA = nemanifestat
B
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
BADHAN = tulburare
BAHIH = extern
BAHYA = extern
BALANI = puteri
BHAJAN = formă de adoraţie a lui Dumnezeu sau a unuia dintre Avataras-i (trimişii lui
Dumnezeu) însoţită de cântece rostite la unison şi acompaniată de muzică.
BHAKTI YOGA = formă de YOGA (YOGA devoţională). Calea iubirii nesfârşite pentru
Dumnezeu.
BHAVANA = simţământ
BHAVANATHAH = atitudine
BHEDHAH = îndepărtare
BHUMIH = întemeiat
BRAHMACHARYA = abstinenţă sau continenţă sexuală şi senzuală prin care potenţialul sexual al
fiinţei umane este transmutat în energie, iar energia rezultantă este sublimată în mod armonios
pentru a accelera evoluţia spirituală.
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
CHA = şi
CHAKRA = centru subtil energetic prin care trec anumite forme de energie subtilă. Aceşti centri
(CHAKRAS) acumulează, transformă şi redistribuie energiile care îi traversează.
CHAKSUH = ochi
CHANDRA = Lună
CHATURTHA = al patrulea
CHETANA = conştiinţă
CHHAYA UPADANA = ultima urmă de ataşament, creând legături care înlănţuie fiinţele umane în
existenţă şi le angrenează dintr-o existenţă (încarnare) într-alta.
CHITRAM = împestriţată
CHITTANI = minţi
CHITTISHAKTEH = PURUSHA = Fiinţa eternă, Supremă, una dintre cele două realităţi
recunoscute de filosofia Samkhya, Sinele DIVIN Absolut, conştiinţa pură
D
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
DAURMANASYA = depresiune
DESHAYOH = de loc
DEVADATTA = formă subtilă de energie (una dintre cele 5 PRANAS-uri minore). Provoacă
moţăiala şi somnul
DHANANJAYA = formă subtilă de energie (una dintre cele 5 PRANAS-uri minore). Intreţine şi
face să apară dorinţa de hrănire
DHARANA = concentrare mentală fermă şi continuă. Condiţie importantă care permite să fie atinsă
în YOGA meditaţia profundă
DHARMA PARINAMA: CHITTA este transformată din punctul de vedere al proprietăţii sau
structurii (DHARMA) ei
DHARMAMEGHA SAMADHI = cea mai înaltă formă de extaz divin (Samadhi) care este admis
a exista în tratatele clasice YOGA.
DIPTIH = radiaţie
DIRGHA = lung
DIVYAM = divin
DOSHA = defect
DRASHTA = văzătorul
DRIDHA = ferm
DRISHEH = al văzătorului
DRISHYASYA = a văzutului
DRISHYAYOH = văzut
DVESHAH = aversiune
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
EGO =
EKA = unu
EKAGRATA = focalizare (în această stare RAJO GUNA şi TAMO GUNA sunt absente).
Concentrarea întregii noastre atenţii asupra unui singur (Eka) punct (focar) sau asupra unui singu
obiect; situaţie în care toate energiile psihice sunt focalizate asupra unui aceluiaşi obiect.
EKAGRATAYOH = fixitate
EKAGRYA = focalizare
EKAM = unu
EKASAMYE = simultan
EKATANATA = continuitate
EKATMATA = identitate
EKATRA = împreună
EKATVAT = datorată unicităţii
ESAM = a acestora
F
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
FOCARE DE PUTERE =
G
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
GANDHARI = un Nadi
GARIMA = putere psihică paranormală prin care corpul fizic poate fi făcut să fie extraordinar de
greu
GATI = mişcare
GRAHITA = cunoscător
GRAHYA = receptiv
GUNANAM = al GUNAS-urilor
H
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
HANA: prin îndepărtarea lui AVIDYA (ignoranţa), cauza contactului dintre PURUSHA şi
PRAKRITI este îndepărtată şi deci, efectul încetează să mai existe. Aceasta se numeşte HANA
HASTI = elefant
HASTIJIHWA = un Nadi; unul dintre cele 14 canale subtile (NADIS) prin care circulă energiile
subtile în fiinţă. Se spune că el ajunge la ochiul drept
HATHA YOGA = formă de YOGA al cărui scop este să armonizeze HA (suflul subtil solar (+),
cunoscut sub numele de PRANA) cu THA (suflul subtil lunar (-), cunoscut sub numele de APANA).
Această echilibrare conferă nenumărate puteri paranormale psihice, mentale şi spirituale celui care o
practică în mod consecvent şi totodată, permite lui KUNDALINI să se trezească şi să se ridice
gradat din CHAKRA în CHAKRA.
HETU(H) = cauză
HETUTVAT = depinzând de
HEYAM = a fi evitat
HLADA = bucurie
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
IDA = Nadi prin care circulă energia subtilă (-) receptivă, lunară, feminină
ILUMINARE =
INDRIYA(S) = organele de simţ: mirosul, gustul, vederea, pipăitul, auzul împreună cu cele cinci
organe funcţionale: organele de eliminare, organele de reproducere, picioarele, mâinile, vocea.
INDRIYANAM = al simţurilor
INTUIŢIE =
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
JALA = apă
JANMA = naştere
JAYANTE = se produc
JAYAT = prin stăpânirea
JIVA = fiinţa umană încarnată şi prin urmare muritoare. Sinele încarnat se identifică astfel cu un
corp fizic şi cu o gândire. Devenit EGO, el îşi creează iluzia unei dualităţi şi a unei cauzalităţi şi se
înlănţuie astfel în ciclul naşterii şi morţii.
JIVANMUKTA = "Eliberat în această viaţă". Fiinţă umană care, cu toate că trăieşte într-un corp
fizic, este complet eliberată de ignoranţă (AVIDYA) şi de MAYA.
JIVATMA = ATMAN Sinele Suprem, etern, divin manifestându-se sub forma unui Sine încarnat.
El locuieşte într-un corp pe care îl utilizează ca instrument cu toate că ştie că în realitate el este şi
rămâne totdeauna ATMAN.
JNANA YOGA = formă de YOGA (YOGA cunoaşterii), care implică nu numai o inteligenţă foarte
mare, ci şi o stare de detaşare spirituală dublată de o deplină renunţare la fructele tuturor acţiunilor
şi, de asemeni, o mare puritate a gândirii.
JNANASYA = a cunoaşterii
JNEYA = cognoscibil
JUBUPSA = indiferenţă
JVALANAM = strălucire
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
KAIVALYA = realizarea de sine
KALA = timp
KALENA = printimp
KANTAKADISU = spini
KAPALBHATI = Este una dintre cele "şase acţiuni (tehnice)" (SHAT-KARMA). Este o tehnică de
PRANAYAMA care se face prin respiraţie rapidă.
KARANA = cauză
KARMA = acţiune, act, consecinţele unei acţiuni fizice, psihice, mentale ori spirituale; suma tuturor
consecinţelor acţiunilor unei fiinţe umane comise în această viaţă sau într-o viaţă anterioară; lanţul
cauzalităţii lumii morale.
KARMA YOGA = formă de YOGA care constă în a adapta permanent o atitudine total detaşată
faţă de fructele acţiunilor realizate, oferind în întregime lui DUMNEZEU toate aceste roade, care
altfel (în afara acestei consacrări depline lui DUMNEZEU) ar trebui, mai devreme sau mai târziu, să
ne revină nouă (în această viaţă sau în cele viitoare) sub forma unor consecinţe (fructe) care trebuie
să le suportăm.
KARUNA = compasiune
KHECHARI MUDRA = tehnică specială YOGA foarte secretă şi periculoasă care implică printre
altele să fie tăiat gradat frenumul limbii şi alungirea acesteia pentru a se astupa apoi cu ea, printr-un
fel de înghiţire datorită răsucirii, zona gâtului. Greşit executată ea generează moartea.
KIM = ce
KIRTAN = reuniuni publice în care mai ales BHAKTI YOGHINI recită recită cu fervoare şi cântă
anumite texte spirituale sacre sau chiar dansează în cinstea lui DUMNEZEU. Aceste manifestări
colective joacă un rol important în BHAKTI YOGA.
KRAM = ordine
KRAMA = proces
KRIKARA = formă de energie subtilă (una dintre cele 5 PRANAS-uri minore). Provoacă foamea şi
setea
KRIYA YOGA = formă de YOGA (YOGA PRACTICă) a acţiunilor transmutative care anulează
(anihilează) "activatorii subliminali" (SAMSKARAS) prin ascetism (TAPAS), studiu spiritual
(SVADHYAYA) şi dăruire plină de dragoste faţă de DUMNEZEU (Ishvara-Pranidhana).
KRIYA = activitate, acţiune, realizare, efort. Execuţie eficientă când ne aflăm pe Calea YOGA.
Exerciţiu spiritual destinat să ne permită să atingem o cunoaştere superioară, divină.
KRODHA = mânie
KSANA = moment
KSAYAH = distracţie
KSAYAT = distrugere
KSETRAM = câmp
KSETRIKAVAT = ca fermierul
KSIYATE = dispare
KSUT = foame
KUHOO = un Nadi
KUNDALINI = forţă colosală nesfârşită, creatoare, cosmică, care există în stare latentă în fiecare
fiinţă umană la baza coloanei vertebrale (în plan subtil în MULADHARA CHAKRA) şi care poate
fi gradat trezită prin exerciţii adecvate YOGA sau prin transmutarea în energie a potenţialului
creator sexual al fiinţei umane.
KURMA = formă de energie subtilă (una dintre cele 5 PRANAS-uri minore). Provoacă
contracţiilede închidere şi deschidere a ochilor.
KURMA NADI = Nadi care este situat, în plan subtil, dedesuptul scobiturii gâtlejului.
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
LABHAH = câştig
LAGHIMA = putere psihică paranormală prin care corpul fizic poate fi făcut să devină atât de uşor
încât se înalţă de la sol şi se poate menţine ore întregi la zeci de metri înălţime în aer (LEVITAŢIE).
Implică anularea deplină a acţiunii energiilor gravitaţionale asupra corpului fizic.
LAGHU = uşor
LAKSANA = caracteristic
LAVANYA = graţie
LAYA = fuziune, contopire, dizolvare, comuniune perfectă datorată unei stări depline de rezonanţă
cu ceva subtil. Ascensiunea sufletului şi Spiritului individual al fiinţei umane la Absolutul Suprem.
Unire inefabilă şi extatică cu Dumnezeu.
LOBHA = lăcomie
LOKA(S) = planuri distincte de conştiinţă care au fiecare o frecvenţă specifică de vibraţie şi ne pun
în inefabilă stare de rezonanţă cu planurile sau straturile conştiinţei MACROCOSMICE sau
universale.
LOKAH = iluminare
M
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
MADHUBHUMIKA = acela care deja a gustat mierea puterilor paranormale yoghine (tip superior
de yoghin)
MADHYA = mediu
MAHA BANDHA = "Marea contracţie". Tehnică YOGA importantă descrisă astfel în Hatha-
Yoga-Pradipika: "Trebuie să se aşeze piciorul stâng cu călcâiul apăsând în zona perineului (YONI)
şi piciorul drept va fi aşezat pe coapsa stângă. După ce inspirăm lent şi profund, imediat după aceea
trebuie să apăsăm în mod ferm bărbia în piept şi totodată să contractăm (menţinând astfel strâns)
sfincterul anal, concentrându-ne intens mentalul asupra canalului subtil central (SUSHUMNA
NADI) prin care trebuie să conştientizăm ascensiunea în flux intens a energiilor subtile. Trebuie apoi
să ne reţinem astfel respiraţia cât mai mult timp posibil dar fără să forţăm deloc şi în final vom
respira încetişor. După o pauză adecvată în care vom remarca lăuntric efectele acestei tehnici vom
trece la executarea ei invers, cu piciorul drept aşezat cu călcâiul astfel încât să apese zona perineului
(YONI). Acest procedeu printre alte efecte reîntinereşte corpul şi face să se trezească KUNDALINI
SHAKTI.
MAHA SAMADHI =
MAHIMA = putere psihică paranormală prin care fiinţa yoghinului şi în special conştiinţa sa, poate
fi făcută mare şi ajunge să cuprindă subtil planeta, sistemul solar, constelaţiile şi chiar tot Universul.
MALA = impuritate
MANAS = "Capacitate de reflexie". Organul mental intern. Datorită lui MANAS noi primim toate
impresiile din lumea exterioară care sunt apoi supuse puterii de discriminare a lui BUDDHI
(Inteligenţa). MANAS ne incită să ne îndoim în anumite momente, ne ajută să luăm anumite hotărâri
şi face cu putinţă să ne transformăm dorinţele în acţiuni.
MANASAH = al minţii
MANEH = al cristalului
MANTRA(S) =
MATRA = numai
MATRASYA = numai
MATRAT = singur
MAYA =
MOHA = confuzie
MOODHA = stadiul de trezire a lui KUNDALINI în care acesta aparţine doar lui MULADHARA
CHAKRA; Generează o stare predominantă a minţii în care predomină TAMAS GUNA
MULA BANDHA = tehnică yoghină secretă în care se contractă ferm pentru o perioadă cât mai
mare de timp zona perineului. Ea face să se unească şi să fie sublimată cu uşurinţă APANA în
PRANA; trezeşte energia colosală KUNDALINI, întreţine şi stimulează în mod armonios focul
subtil lăuntric, face să se diminueze urina şi fecalele deoarece amorsează procese de transmutaţie
biologică prin care acestea devin energie care poate fi apoi sublimată în mod armonios în sferele
superioare ale fiinţei yoghinului.
MRIDU = slab
MUDITA = bucurie
MUDRA = gest de punere în REZONANŢă, sau atitudine, ce se realizează cu anumite zone ale
corpului, organe sau chiar cu mâinile, pentru a facilita trezirea, amplificarea şi realizarea anumitor
stări lăuntrice binefăcătoare, psihice, mentale sau spirituale, anticipând astfel manifestarea acestora
şi contribuind la stabilirea unei comuniuni între fiinţa umană şi anumite nivele subtile din
MACROCOSMOS.
MUKTA = eliberat spiritual (MUKTI = eliberare spirituală. Acest cuvânt sanscrit este un sinonim
pentru MOKSHA. Markandeya-Purana (XXXIX. 1) defineşte acest termen ca fiind operaţia
(VIYOGA) de accelerare a evoluţiei spirituale care face posibilă înălţarea de la starea de ignoranţă
până la zorii adevăratei înţelepciuni, JNANA.
MULAH = rădăcină
MULADHARA CHAKRA =
NA = nu
NABHI = buric
NADA YOGA = formă de YOGA în care se percepe lăuntric până la o profundă identificare sunetul
(SHABDA) ce este sesizat în zona inimii, la nivel subtil (ANAHATA CHAKRA), atunci când se
astupă urechile cu degetele mari de la mâini. Acest sunet face cu putinţă apariţia unei stări de
beatitudine.
NADI = tub luminos sau canal subtil prin care circulă diferiţi curenţi subtili de energie. Uneori
cuvântul NADI se referă atât la venele şi arterele care conduc sângele, cât şi la canalele subtile prin
care circulă forţa vieţii (PRANA). O interpretare recentă mai sofisticată a unor cercetători numeşte
NADIS-urile ca fiind matrici ale fluxurilor subtile ale energiei psihosomatice. Ele mai sunt numite,
de asemenea, HITA şi SIRA.
NADIS-urile sunt canale subtile prin care este condusă indispensabila energie subtilă (PRANA)
în diferitele zone sau vehicule invizibile ale fiinţei pentru a le permite să se menţină în viaţă.
Numărul lor este în general considerat a fi 72000 deşi, aşa cum Tri-Shikhi-Brahmana-
Upanishad (II.76) menţionează, ele sunt în realitate nenumărate. Shiva-Samhita (II.13) afirmă
existenţa a 350000 de NADIS-uri în total. Anumite lucrări yoghine secrete spun că 72 sunt în
principal mai importante dar multe menţionează doar numele a 10, 12 sau 14. Astfel, Darshana-
Upanishad (IV.6) numeşte l4 canale subtile majore ale energiei misterioase a vieţii,care sunt:
SUSHUMNA, IDA, PINGALA, SARASVATI, PUSHA, VARUNA, HASTI-JIHVA,
YASHASVINI, ALAMBUSA, KUHU, VISHVA-UDARA, PAYASVINI, SHANKHINI,
GANDHARA.
NAGA = formă de energie subtilă (una dintre cele 5 PRANAS-uri minore). Provoacă tusea şi
strănutul.
NASTAM = distrus
NIMITTA = instrument
NIRATISHAYAM = nelimitat
NIRBEEJA SAMADHI = stare de SAMADHI (superioară lui SAMPRAJNATA SAMADHI) care
desemnează starea de conştiinţă supremă, caracterizată prin liniştirea deplină a gândirii şi prin
abolirea oricărei dualităţi. Este numită "SAMADHI fără germeni" pentru că ea distruge germenii
KARMA-ei viitoare (AGAMI KARMA sau SANCHITA KARMA), susceptibili să provoace o
eventuală renaştere (reîncarnare).
NIRBHASA = strălucind
NIRBHASAM = a apare
NIRGUNOPASANA = concept extras din Upanishade care desemnează drumul considerat din
punctul de vedere a celor două aspecte ale sale: cu calităţi şi fără calităţi. Acest termen evocă o fiinţă
supremă în acelaşi timp imanentă, transcendentă şi superioară acestor două stări.
NIRMANA = creaţie
NIRODHA(H) = blocare, stopare, estompare lentă şi completă. Vine de la rădăcina RODHA, care
înseamnă un act de blocare. De aici derivă: AVARODHA=obstrucţie; NIRODHA=blocare;
VIRODHA=opoziţie; a opri; suprimare.
NIRVICHARA = stadiu de fuziune a conştiinţei cu obiectul, fenomenul sau fiinţa asupra căruia se
meditează atunci
NIRVIKALPA SAMADHI =
NITYA = etern
NITYATVAT = permanent
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
Derivat din rădăcina verbală sanscrită VAJ, care înseamnă "a fi puternic", cuvântul OJAS
semnifică "forţă uriaşă, energie sublimată, rezultantă prin transmutaţia biologică a potenţialului
creator (sexual), vigoare (vitală, psihică, mentală, spirituală)". În Ayurveda, OJAS este
CHINTESENŢA constituenţilor (DHATUS) ai corpului fizic. Yoghinii consideră că OJAS este mai
degrabă o forţă benefică, subtilă, ce rezultă prin transmutaţie biologică (de exemplu, transmutaţia
potenţialului sexual, atât al femeii cât şi al bărbatului, în energie) şi, fiind distribuită în tot corpul şi
în întreaga fiinţă le vitalizează, le regenerează şi le hrăneşte neîncetat. OJAS este, prin urmare, un
principiu vital foarte important, care este conţinut şi acumulat (stocat) în cele şapte DHATUS
(1.Plasma (RASA); 2.Sângele (RAKTA); 3.Muşchii (MAMSA); 4.Grăsimea (MEDA); 5.Oasele
(ASTHI); 6.Măduva, Nervii (MAJJA); 7.Sperma şi Ţesuturile reproducătoare -atât la bărbat cât
şi la femeie- (SUKRA)).
Cea mai mare cantitate sau concentraţie de OJAS poate să rezulte, graţie transmutaţiei
biologice, în timpul şi după o fuziune amoroasă sexuală plenară, în care cei doi iubiţi realizează
perfect continenţa sexuală şi sublimează după aceea în mod armonios energia binefăcătoare subtila
(OJAS) care rezultă. Prin transmutaţia biologică şi sublimarea în energii rafinate a forţei care rezultă
cu uşurinţă din potenţialul sexual (CREATOR) atât al femeii, cât şi al bărbatului, are loc o accelerare
a evoluţiei psihice, mentale şi spirituale, care se reflectă în fiinţă prin trezirea anumitor puteri
paranormale (SIDDHIS), creşterea inteligenţei, amplificarea puterii de pătrundere mentală,
dinamizarea intuiţiei etc.
Faptul că atât sperma bărbatului, cât şi secreţiile sexuale ale femeii (menstruaţia) pot fi
transformate cu usurinţă în energie, prin transmutaţia biologică care se produce atât în timpul
realizării corecte a anumitor tehnici speciale YOGA, cât şi în timpul fuziunii amoroase sexuale (în
care cei doi realizează la unison o perfectă continenţă sexuală), explică de ce toate tradiţiile
spirituale autentice recomandă fie o abstinenţă activă (în care potenţialul sexual este integral
transmutat (PRIN PRACTICI SPIRITUALE) în energie, care este după aceea sublimată armonios în
sferele superioare ale fiinţei; această realizare este confirmată la femeie de suspendarea completă a
ciclului menstrual, în afara menopauzei, iar la bărbat de absenţa deplină a POLUŢIILOR
NOCTURNE sau DIURNE), fie o continenţă sexuală permanentă (cu excepţia momentelor când
cuplul urmăreşte de comun acord să aibă un copil), în care atât bărbatul, cât şi femeia transmută la
unison, în mod biologic, întregul potenţial sexual în energie şi, dupa aceea, sublimează, fie
împreună, fie separat, energia rezultantă, canalizând-o în mod armonios în sferele subtile superioare
ale fiinţei lor. O abstinenţă sexuală pasivă în care, în cazul femeii, ciclul menstrual este foarte
abundent şi durează multe zile, ori apare de două sau de trei ori pe lună, este profund nocivă pentru
echilibrul lăuntric şi pentru sănătatea corpului femeii, în unele cazuri această situaţie putând să
determine tulburări psihice şi mentale serioase (PARANOIA). Acelaşi gen de abstinenţă sexuală
pasivă, în cazul bărbatului, mai ales în situaţiile în care apar frecvent poluţii nocturne sau diurne
precedate de stări de frustrare şi tensiune, este de asemenea profund nocivă pentru echilibrul lăuntric
şi pentru sănătatea corpului bărbatului, în unele cazuri această situaţie putând să determine tulburări
psihice şi mentale serioase (PARANOIA şi SCHIZOFRENIE). Ideea fundamentală în YOGA este
că păstrarea permanentă a controlului deplin asupra potenţialului sexual atât la femeie, cât şi la
bărbat, atunci când acest CONTROL este însoţit de transmutaţia biologică în energie a respectivului
potenţial, fie prin ABSTINENŢă SEXUALă ACTIVă, fie prin CONTINENŢă SEXUALă
PERFECTă, realizată într-un cuplu unit, transfigurator şi iubitor, face să se amplifice cantitatea de
fluid subtil OJAS în MICROCOSMOSUL fiinţei umane, şi aceasta nu numai că îmbunătăţeşte şi
măreşte în scurt timp sănătatea dar, totodată, face să crească extraordinar de mult câmpul conştiinţei
care, gradat, devine din ce în ce mai rafinat şi mai pur.
Având în vedere toate aceste aspecte, putem înţelege mult mai bine de ce fluidul OJAS este
considerat de către yoghini -în
fiinţa umană- drept o forţă binefăcătoare, atotputernică, şi chiar este uneori supranumit ENERGIA
VITALă SUBTILă ESENŢIALă. Unele texte yoghine secrete consideră că fluidul subtil OJAS este
forma supremă a energiei binefăcătoare subtile în MICROCOSMOSUL fiinţei umane, din care face
parte şi corpul fizic. Datorită unor tehnici speciale yoghine (cum ar fi: MULA BANDHA,
UDDIYANA BANDHA, NAULI, YONI MUDRA, SHAKTI CHALANA MUDRA etc.), realizate
cu consecvenţă atât în timpul ABSTINENŢEI ACTIVE, cât şi în timpul CONTINENŢEI
SEXUALE PERFECTE, anumite substanţe care există în corpul fizic, printre care, în special,
potenţialul sexual (atât al femeii, cât şi al bărbatului), pot să fie transmutate în mod biologic în
energie subtilă sau fluid binefăcător OJAS care, datorită proceselor complexe de sublimare
ulterioară, vor deveni forme din ce în ce mai elevate de energie, care vor putea fi cu uşurinţă dirijate
şi acumulate la nivelul celor 7 CENTRI DE FORŢă ASCUNşI ai fiinţei umane. La nivelul lui
MULADHARA CHAKRA fluidul OJAS conferă o vitalitate ieşită din comun; la nivelul lui
SVADHISTHANA CHAKRA fluidul OJAS conferă imaginaţie creatoare controlată; la nivelul lui
MANIPURA CHAKRA fluidul OJAS conferă expansivitate, veselie şi încredere în sine; la nivelul
lui ANAHATA CHAKRA fluidul OJAS conferă bucurie, dilatare euforică şi iubire copleşitoare; la
nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA fluidul OJAS conferă intuitie, puritate, inspiraţie spirituala; la
nivelul lui AJNA CHAKRA fluidul OJAS conferă forţă de pătrundere mentală extraordinară,
clarviziune, idei geniale; la nivelul lui SAHASRARA fluidul OJAS conferă înţelepciune, beatitudine
şi comuniune inefabilă cu Supremul Absolut-DUMNEZEU.
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
PANKA = noroi
PARAIH = cu alţii
PARINAMAH = transformare
PARITAPA = tristeţe
PARYAVASANAM = extensie
PHALA = efect
PINGALA = Nadi prin care circulă energia subtilă (+), emisivă, solară, masculină
PIPASA = sete
POOSHA = un Nadi
PRACHARA = modalitate
PRADHANA = PRAKRITI
PRADURBHAVAH = aparenţă
PRADURBHAVAV = emergenţă
PRAKAMYA = putere psihică paranormală care duce la îndeplinirea totală, într-un mod rapid şi
extraordinar a tuturor dorinţelor binefăcătoare pe care yoghinul le manifestă acum în mod detaşat.
PRAMADA = amânare
PRANA = energie bio-plasmatică; totalitatea forţelor vitale subtile ale naturii (în care sunt incluse
cele 5 PRANAS-uri principale, majore, dintre care unele acţionează la nivelul gurii şi nasului).
PRANAMAYA KOSHA =
PRANASYA = a respiraţiei
îi permite yoghinului de a ajunge instantaneu oriunde doreşte, atât în lumea fizică, cât şi în astral sau
cauzal (putere psihică extraordinară, care îi permite yoghinului să se dedubleze şi să se proiecteze,
cu o viteză superioară vitezei luminii oriunde doreşte să fie prezent, pentru a vedea şi a şti tot ceea ce
îl interesează să afle).
PRASHANTA = liniştit
PRATHISTHAM = bazat
PRATI = înspre
PRATIBHA = facultate spirituală a conştiinţei superioare, prin care pot fi dobândite foarte repede
puterile psihice paranormale; facultăţi transcedentale, care privesc organele de simţ (exemplu:
PRATIBHASHRAVAN=facultatea de a auzi în lumile sublime, invizibile;
PRATIBHADARSHAN=facultatea de a vedea sau clarviziunea ce permite vederea în aceleaşi lumi
sublime)
PRATIPAKSA = opusul
a face să dispară (datorită amplificării energiilor benefice corespondente prin REZONANŢă) foarte
repede anumite defecte sau vicii, de exemplu: ură-IUBIRE; laşitate-CURAJ; prostie-
INTELIGENŢă; răutate-BUNăTATE; slăbiciune-PUTERE
PRATIPATTIH = cunoaştere
PRATIPRASAVAH = involuţie
PRATIYOGI = corespunzător
PRAVIBHAGA = separat
PRAVRITTIH = funcţionare
PRAYATNA = efort
PRAYOJAKAM = mişcându-se
PURANAS = străvechi culegeri de legende indiene, care evocă şi pun în prim-plan pe anumiţi zei
faimoşi.
PURUSHA = conştiinţă; fiinţă subiectivă; Sinele, Fiinţa eternă, supremă, una dintre cele două
realităţi recunoscute de filosofia Samkhya, Sinele divin Absolut, conştiinţa pură.
PURVA = anterior
PURVAKA = precedată de
PURVAVAT = "după ceea ce precede"
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
RAGA = plăcerea
RAGAH = ataşament
RAJA YOGA = formă de YOGA (YOGA regală). Una dintre cele patru mari forme de YOGA,
care vizează unirea cu DUMNEZEU după sistemul descris de Patanjali în faimosul său tratat Yoga
sutras.
RAJAS = una din cele 3 proprietăţii ale lui PRAKRITI=activitate; cea de a doua GUNA: în cazul
predominanţei sale, mentalul este împrăştiat, disipat, rupt în bucăţi, înclinat spre sinucidere, crimă,
realizând adeseori o ruptură a personalităţii (starea minţii - KSHIPTA).
PRAKRITI sub forma activităţii, a aspiraţiei, a dorinţei, a agitaţiei şi a îndrăznelii. Ea este forţa care
permite să fie învinsă apatia (TAMAS). Atunci când RAJAS domină activitatea sau gândirea unui
individ, se spune despre acesta că este RAJASIKA.
RAKSHAS = demoni
RATNA = comori
RUTA = limbaj
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
SABIJAH = cu sămânţă
SADA = întotdeauna
SADHANA = practica spirituală. Derivat din cuvântul sanscrit SADH: "a ajunge la ţel"; cu alte
cuvinte, "mijloc de perfecţionare spirituală". Exerciţii care permit să fie stăpânită una dintre ramurile
sistemului YOGA.
SAGUNOPASANA = cu calităţi
SAH = aceasta
comuniunea cu DUMNEZEU; se află, în plan subtil, în afara corpului fizic, deasupra creştetului
capului.
SAKSATKARANAT = prin percepţie directă
SALAMBANAM = cu suport
SAM = complet
SAMADHAU = în SAMADHI
SAMANA = formă de energie subtilă (una dintre cele 5 PRANAS-uri majore). Acţionează în zona
dintre inimă şi buric, inclusiv asupra membrelor inferioare; =SAMANA VAYU (dă naştere fluidului
digestiv şi este legat de focul subtil care digeră hrana în stomac).
SAMAPTIH = sfârşit
SAMAYA = circumstanţe
SAMBANDHA = relaţie
SAMBHODHAH = cunoaştere
SAMKHYA =
SAMPAT = sănătate
SAMPRAYOGAH = comuniune
SAMSAYA = îndoială
SAMVEGA = dorinţa
SAMYOGO = uniune
SANGA = ataşament
SANJNA = conştiinţă
SANNYASIN = fiinţă umană care în India renunţă complet la lume pentru a trăi în cea mai deplină
detaşare şi se consacră în întregime realizării Eliberării Spirituale (MOKSHA). Sărăcia unui
SANNYASIN nu este numai materială; ea include, de asemenea, ceea ce mistica creştină numeşte
"sărăcia în minte" sau, cu alte cuvinte, absenţa concepţiilor dualiste, cum ar fi binele şi răul, atracţia
sau dezgustul (respingerea), frica sau dorinţa etc.
SANTOSHA = mulţumire
SARASWATI = un Nadi
SARUPYAM = identificare
SARVABHAUMA = universal
SARVAJNA = omniscienţă
SARVAJNATRITVAM = omniscienţă
SAT = existenţă absolută, fiinţa absolută, eternă şi permanentă, identică cu BRAHMAN, la fel
precum CHIT sau ANANDA.
SATI = fiind
SATKARA = adoraţie
SATSANG = (SAT: "bun, autentic", SANGA: "frecventare") Frecventarea sfinţilor, înţelepţilor, a
marilor yoghini sau a fiinţelor umane care îl caută în mod sincer pe DUMNEZEU. În prezenţa unui
mare yoghin, este cu putinţă ca o scânteie de intuiţie divină să ţâşnească de la el, inspirând şi
impulsionând şi alte persoane care sunt apte să primească această scânteie.
SATTVA = una dintre cele 3 GUNAS-uri, în care mintea rămâne profund liniştită, VRITTIS-urile
rămân concentrate şi nimic nu poate cauza tulburare; una dintre cele 3 proprietăţi ale lui PRAKRITI;
=CHITTA (minte); =PRAKASHA (lumina)
SATYA = veracitate
SAUMANASYA = veselie
SAVITARKA = stadiu de fuziune a conştiinţei cu obiectul asupra căruia se meditează; "cu gândire
în vorbe".
SHAITHILYA = pierdere
SHAKTI = putere
SHANKHINI = un Nadi
SHAUCHA = curăţenie
SHILAM = calităţi
SHIVALINGA = LINGA
SHOORA = un Nadi
SHRADDHA = credinţă
SHROTRA = ureche
SHRUTA = auzit
SHUCHI = pur
SHUDDHAH = pur
SHUDDHAU = purificare
SHUDDHI = purificare
SHULA = grosier
SHUNYA SAMADHI = cea mai înaltă stare de extaz divin, SAMADHI este descrisă ca fiind vid
beatific (SHUNYA) şi plin (PURNA) în acelaşi timp.
SHUNYAM = gol;
SHUNYANAM = lipsit de
SIDDHA = adept
SIDDHAYOH = SIDDHIS
SMAYA = mândrie
SMRITI(H) = memorie
SOMA =
STHAIRYAM = stabilitate
STHIRA = ferm
STHITI = fermitate
STYANA = moleşeală
SUKHAM = confortabil
SURYA = Soare
SVABHASAM = autoiluminată
SVABUDDHI = autocunoaştere
SVARUPA = forma proprie; natura esenţială a sa; natura reală; natura proprie
împreună, înseamnă "norocos" sau "de bun augur". Acest străvechi simbol al celor două energii
fundamentale ale manifestării, ce se află prezente de asemenea în fiinţă ca YANG, (+) şi YIN, (-),
HA ((+), solarul) şi THA ((-), lunarul), este uneori asociat în YOGA cu centrul psihoenergetic al
buricului, care este considerat a fi locul sau focarul în MICROCOSMOSUL fiinţei umane al
"soarelui" nostru lăuntric (SURYA).
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
TADA = atunci
TADAM = atunci
TADEVA = aceeaşi
TAH = acesta
TAMAS = una dintre cele 3 GUNAS; în situaţia în care, în fiinţa umană, TAMAS este predominant,
mintea este greoaie, inertă şi tensionată; acest GUNA reprezintă una dintre cele 3 proprietăţi ale lui
PRAKRITI; stabilitate.
TANTRAM = dependent
TAPAH =austeritate
TAPAS = austeritate vezi fişe
TARA = stele
TARAKAM = transcedental
TASAM = este
TATAH = din această (practică de meditaţie cu AUM); atunci; de aici; după aceea; după aceasta
TATHA = ca aceasta
TATRA = acolo; din cele două; aici; în această stare; din acestea
TATSAMNIDHAU = în vecinătatea ei
TATTVA = principiu
TATTVAM = esenţa
TE = ei; ele
TRATAKA =
TRAYA = trei
TU = dar
TULA = bumbac
TULYA = egal
TVAT = datorită
TYAGAH = abandon
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
UDANA = formă de energie subtilă (una dintre cele 5 PRANAS-uri majore). Ea acţionează de la gât
până la cap şi stimulează progresul spiritual.
UDARA = manifestate
UDDIYANA BANDHA = "retracţia abdomenului, care îndreaptă energia lăuntrică în sus"; mai este
numită, de asemenea, UDDANA şi este o tehnică yoghină foarte importantă şi extraordinar de
eficientă în HATHA YOGA. Această retracţie abdominală, urmată de o anumită contracţie moderată
(BANDHA) şi însoţită de o concentrare mentală adecvată, amorsează procesele foarte puternice de
transmutaţie biologică în energie a potenţialelor existente în corpul uman, printre care menţionăm în
special potenţialul sexual (sperma la bărbat şi secreţiile sexuale specifice la femeie), şi face totodată
posibilă sublimarea energiilor rezultante în sferele subtile superioare ale fiinţei. UDDIYANA
BANDHA este deosebit de utilă atât pentru realizarea plină de succes a unei ABSTINENŢE
SEXUALE ACTIVE, cât şi pentru îmbunătăţirea sau menţinerea în formă în cazul angrenării
CONTINENŢEI SEXUALE. Această contracţie (BANDHA) este descrisă în felul următor în
tratatul YOGA fundamental Gheranda Samhita (III, 10): "După ce am expirat profund şi am
eliminat aproape tot aerul din plămâni, nu mai inspirăm imediat după aceea deloc şi, rămânând în
retenţie pe vid (cu plămânii fără aer), trebuie să retractăm prin
sugere (datorită vidului din plămâni) abdomenul atât deasupra, cât şi sub buric, urmărind să tragem
întreaga zonă abdominală, pentru a o lipi cât mai mult de zona din interior a coloanei vertebrale. Prin
intermediul acestei retracţii, menţinută cât mai mult timp (fără a forţa) şi însoţită de un fel de
contracţie interioară ce generează o stare de "sugere" către în sus, vom resimţi, pe măsură ce
executăm din ce în ce mai bine, cum apare un val de energie subtilă lăuntrică (PRANA) care,
constant este ferm determinată să zboare cu repeziciune în sus (UDDINA), mai ales prin canalul
central al lui SUSHUMNA NADI. Atunci când UDDIYANA BANDHA se încheie, vom relaxa mai
întâi abdomenul şi NUMAI DUPă ACEEA VOM INSPIRA". Gheranda Samhita numeşte
UDDIYANA BANDHA: "leul care poate înfrânge cu uşurinţă elefantul morţii".
UDITA = manifestat
UDITAV = manifestat
UKTAM = spus
UPALABDHI = dobândire
UPANISHADE =
UPARAKTAM = colorat
UPASARGA = obstacole
UTKRANTIH = levitaţie
UTPANNA = ivit
UTTARES = al următoarelor
V
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
VA = sau; ori
VAHITA = flux
VAIRA = ostilitate
VAIRATYAGAH : atunci când aspirantul este ferm stabilit în AHIMSA, chiar şi ultimele urme de
violenţă dispar, sufletul se manifestă în exterior sub forma unui câmp magnetic, numit
VAIRATYAGAH, care este abandonarea ostilităţii.
VAJRASAMHANANATVANI = duritate
VARANA = obstacole
VARUNI = un Nadi
VASHIKARA = control
VASHITWA = putere psihică paranormală care conduce la controlul deplin realizat asupra tuturor
obiectelor organice şi anorganice
VASHYATE = stăpânire
VASIKARAH = stăpânire
VASTU = obiect
VASTUSAMYE = prin asemănarea obiectului
VEDANTA =
VEDANTYAH = a fi experimentat
VIBHAGA = constituente
VIBHAKTAH = separat
VICHARA SAMADHI = stadiul astral (din cele 4 stadii ale lui SAMPRAJNATA SAMADHI)
VIDEHMUKTI : PURUSHA, o dată eliberat, nu mai are deloc grijă de PRAKRITI. PRAKRITI va
deveni astfel serbădă şi slabă, părăsind în cele din urmă pe JIVANMUKTA
VIJNANAMAYAKOSHA =
VIKSHIPTA = (stadiul al doilea al lui KUNDALINI). Este o stare oscilatorie a minţii în care
conştiinţa individuală oscilează între stabilitate şi distracţie-(YOGA începe când s-a ajuns la această
stare a minţii).
VIPRAKRISTA = depărtat
VIRAMA = oprire
VISAYA = obiect
VISAYAM = obiect
VISAYAVATI = senzorial
VISHESA = cu diferenţă; stadiul mental al lui VITARKA (unul dintre cele 4 stadii ale lui
SAMPRAJNATA SAMADHI); diferenţa
VITARKA = "întrebare" sau gândire verbală; prin alternare; nivele sau stări de conştiinţă; primul
stadiu al GUNAS-urilor. În el există diferenţe şi le putem conştientiza; pasiuni; îndoială;
incertitudine
VYADHI = boală
VYAKHYATA = explicat
VYAKTA = manifestat
VYANA = formă de energie subtilă (una dintre cele 5 PRANAS-uri majore). Acţionează în regiunea
anală; guvernează circulaţia sângelui
VYAVAHITA = ascuns
VYAVAHITANAM = separat
VYUHA = aranjament
W
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
WISHWODARI = un Nadi
Y
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)
YATNAH = efort
YOGAH = YOGA
YOGINAH = a yoghinului
YONI =
Cap. I, Cap. II, Cap. III, Cap. IV, (prefaţă, introducere, index termeni folosiţi)