Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,

Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei

Scenariul activităţii extracurriculare
„Călătorie pe aripile lui Clio”

Motto: Historia vero testis temporum,

lux veritatis, magistra vitae,
nuntia vetustatis...
(Istoria este martorul timpurilor,
lumina adevărului, învăţătoarea vieţii,
vestitoarea celor trecute...)
CICERO

Prezentatorul I:
De ce ne întrebăm atît de des trebuie sau nu istoria? De ce revenim iarăşi şi iarăşi la
trecutul umanităţii? Întrebările acestea nu sunt deloc simple, iar răspunsurile pot varia.
Dar un lucru e cert: acel ce nu se interesează de istorie, de trecut – îşi sărăceşte prezentul.
Din cele 3 diviziuni ale timpului - prezent, trecut şi viitor – cea mai responsabilă este –
prezentul, cea mai atrăgătoare – viitorul, iar cea mai bogată este trecutul.
Confucius a spus: „Nu este vînt prielnic pentru cei ce nu ştiu încotro merg”.
Istoria este ştiinţa despre ceea ce nu mai este şi nu va mai fi niciodată, dar totodată este
acea busolă care ne indică încotro să mergem. Pentru că, după cum a spus Nicolae Iorga,
„Acel ce nu-şi ştie trecutul e sortit să-l repete din nou”.

Prezentatorul II:
Prin acest spectacol vă invităm într-o călătorie imaginară în unele din cele mai
interesante, colţişoare ale Terrei Incognita - Măria Sa Istoria! Prin spectacolul nostru
vrem să ne apropiem de istoria concretă, prezentată în mod atractiv şi plăcut, captivant
dar şi şi instructiv. Totul cu un singur scop: arătînd trecutul, să slujim prezentului şi, pe
măsura posibilităţilor, să ne facem un pic de lumină spre viitor.

Prezentatorul I:
Aşa dar, vă invităm să călătoriţi împreună cu eroii noştri.
... Este sfîrşit de an şcolar 2007. Examenul de BAC la istorie în clasa XII. Adam şi Eva
sunt 2 dintre potenţialii noştri absolvenţi. Eva, care a fost o domnişoară exemplară pe
parcursul celor 3 ani de liceu şi ca premiantă a Olimpiadei Republicane la Istorie este
scutită de examen. Adam, de rînd cu ceilalţi colegi ai săi, e prezent la examen.

Eva: (dîndu-i ultimele instrucţiuni colegului său) – Adam succes! Sunt sigură că o să-l
treci. Baftă!!!
Adam: Mulţumesc Eva. Doamne ajută-mă. (intră în clasă, trage un bilet)
Profesorul: Aţi luat biletul? Ce subiect aveţi?
Adam: Biletul nr.3. Subiectul 1 - Modul de trai al oamenilor preistorici
Profesorul: Ia loc. Ai 30 de min. Pentru pregătire.
(Adam trece la bancă. Începe să scrie. Pe scenă se dicstribuie cele imaginate/ studiate de
el în anii de şcoală)

1
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Actul I - „Epoca Preistorică”

Pe scenă se distribuie următoarle evenimente:

Scena are aspect de peşteră a tribului „Bumbutu”. Bărbaţii tribului sunt plecaţi la
vînătoare. Femeile îndeplinesc treburile casnice: îngrijesc copiii, prepară mîncare la rug,
tăbăcesc pielicele de animale, confecţionează ceramică primitivă, împletesc coşuleţe din
nuiele, pănuşe etc. O persoană pictează pereţii peşterii cu imagini de vînătoare de
animale, mîini de oameni, etc...
Deodată se aud sunete războinice: bărbaţii revin de la vînătoare, aducînd vînatul
(un urs). Ajungînd pe scenă ei încep să danseze dansul ritual (în jurul rugului improvizat),
prin care îi aduc mulţumiri zeităţilor sale pentru succesul la vînătoare.
Elevul nostru aventurier este descoperit, prins de vînători şi adus în peşteră, la
adunarea tribului, pentru a i se decide soarta.
Apare şamanul tribului (îmbrăcat respectiv) care începe să „influienţeze spiritele
bune şi rele” în care cred membrii tribului dat, printr-un ritual special, manifestat prin
extaz religios, strigăte „Hatanga”, prin dansuri şi prin formule magice. Este însoţit de 2
femei-dansatoare, avînd în mîinile sale un craniu de om şi o piatră magică.
S-a hotărît ca străinul să fie sacrificat, prăjit pe rug şi mîncat. El încearcă să
protesteze.
Elevul: Nu puteţi să-mi faceţi aceasta! Nu aveţi dreptul de a-mi pronunţa sentinţa
fără a asculta ambele părţi. Am învăţat asta la lectiile de „Noi şi Legea”. Am şi eu
dreptul la apărare. ... Nu vrei să te jupoaie – nu fi oaie!
El continuă să protesteze şi-şi cîştigă în final libertatea doar ... prin faptul că le
dăruie focul (chibrituri sau bricheta), spunînd pentru sine: ”Trebuie să fac cea ce pot cu
ceea ce am acolo unde sunt. Aha!!! Am să fiu un Prometeu pentru voi. Am să vă dărui
focul! Poftim, acum nu mai e nevoie să vă frigeţi mîinile. Doar să nu mă înlănţuiţi de
stîncă. Nu vreau să rămîn fără ficatul meu.” Membrii tribului acceptă cu mare pietate
darul lui Adam, venerîndu-l. Dansează dansul veneraţiei în jurul lui Adam.

Profesorul: Acum întrebarea a doua.

Adam: Întrebarea a doua - Învăţămîntul în lumea antică.
Profesorul: Poftim, te ascult.

Actul II – „Epoca Antică”

Prezentatorul: Epoca primelor state şi popoare, primelor imperii, care au cunoscut
apogeu şi declin. Epoca faraonilor ţi împăraţilor, a filosofilor şi artelor frumoase,
dezvoltării ştiinţelor dar şi lupanariilor – primelor case de toleranţă.

Suntem în Grecia Antică. Epoca Calsică. Secolul IV î. Ch. Oraşul –cetate Atena.
Şcoala „L Y K E I O N” – (Liceu) condusă de filosoful Aristotel.
Lecţia de istorie. Bătrînul profesor Aristotel şi discipolii săi discută, plimbîndu-se printre
grădinile gimnasiului Lykeion, faimoasa sa şcoală unde studiau pînă la 2000 de tineri
dornici de carte. Elevii ţin în mîini tăbliţe cerate sau foi de papirus.
Este tocmai pauză între lecţii. Elevii se odihesc. Se aprope străinul – elevul secolului
XXI.
2
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei

Elevii (în cor): Cine eşti? Eşti cumva din Sparta? Sau poate din Macedonia? Şi ce haine
stranii porţi?
Elevul sec. XXI: Vă par caraghios, nu-i aşa? Dar asta e ultimul răcnet la noi în liceu. În ce
priveşte de unde vin, sunt din Republica Moldova.
Elevii: Unde este Republica Moldova?
Elevul sec. XXI: Păi, undeva între Prut şi Nistru.
Elevii: Unde - unde?
Elevul sec. XXI: Între rîurile Piretus şi Tiras. La Nord de Pontul Euxin.
Elevii: A-a-a! Dar acolo locuiesc triburile trace dar nu cele moldave... Şi ce formă de
guvernămînt mai e şi aceasta – republică?
Elevul sec. XXI: Povestea-i lungă. Adică istoria–i lungă. Spuneţi-mi mai bine voi ce faceţi
aici?
Elevii: Păi nu vezi, studiem la Lykeion, cea mai faimoasă instituţie de învăţămînt din
Grecia.
Elevul sec. XXI: Şi prin ce-i faimoasă, mă rog?
Elevii: Păi e dotată cu cea mai mare bibliotecă şi studiem un vast program de studii
filozofice şi ştiinţifice. Profesorii sunt universali, predau şi fizică, şi istorie, şi biologie, şi
poetică.

Alt elev: Avem trei tipuri de profesori: gramatikos, care ne învăţă să scriem şi să citim,
predând în plus şi cursuri de aritmetică şi literatură; paidotribos, care ne antrenează la
lupte, box şi gimnastică; şi kitaristos, care ne predau muzica, în special canto şi cursuri de
liră.

Elevul sec. XXI: Wow!!!

Alt elev: Şi plus la toate, îl avem ca profesor pe însuşi Aristotel, elevul marelui Platon.

Elevul sec. XXI: Parcă am auzit ceva despre el la lecţiile de istorie. Auzi tu, liceul vostru e
ca şi liceul nostru „On. Ghibu” din Orhei. Şi noi suntem dotaţi cu cele mai performante
calculatoare, avem cei mai fantastici profesori, numai că ei au specialitate mai îngustă. Şi
cît se învaţă la voi?
Elevii: Băieţii îşi încep educaţia formală la vârsta de şapte ani. Cei mai săraci urmează
doar trei sau patru ani de şcoală, în care învăţă lucruri elementare, dar cei mai bogaţi
rămân în şcoală pe o durată de până la zece ani.
Elevul sec. XXI: E practic ca şi la noi, cînd termini liceul ... deja te poţi însura. Şi după
asta ce faceţi?
Elevii: De la vârsta de 18 ani, noi, băieţii suntem obligaţi să facem doi ani de instrucţie
militară, după care revenim adesea la o formă mai superioară de educaţie, pregătindu-ne
pentru a intra în viaţa publică.
Elevul sec. XXI: Intri şi la noi în viaţa publică dacă...
Elevii: Dar,...începe lecţia. Hai cu noi dacă vrei. O lumînare nu pierde nimic din lumina
ei dacă aprinde altă lumînare.
Elevul sec. XXI: De ce nu?..
3
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei

Aristotel: Şi acum să trecem de la domeniul ştiinţelor teoretice, care sunt ştiinţe adevărate
şi necesare, la ştiinţele posibilului, adică la cele practice, cele ale activităţii umane. Care
sunt ele?
Elevul I : Politica şi Poetica.
Aristotel: Corect. De ce un bun cetăţean ar trebui să cunoască Politica, dragii mei?
Elevul I: Pentru că Politica îi stabileşte Statului atribuţia de a se ocupa de educaţia
morală a cetăţenilor săi.
Elevul II: Şi pentru că această educaţie este asigurată în mod egal tuturor, cu excepţia
sclavilor, întru realizarea unei vieţi pacifice şi plină de virtuţi.
Aristotel: Foarte bine, dar nu uitaţi: Căutaţi în alţii virtuţile, iar în voi înşivă viciile.
Numai atunci veţi ajunge la perfecţiune. ... Care sunt cele 3 forme de guvernare?
Elevul I: Monarhia, Aristocraţia şi Democraţia.
Aristotel: Foarte bine. Dar nu uitaţi, toate 3 au riscul să degenereze: Monarhia poate cu
uşurinţă trece în Tiranie, Aristocraţia - în Oligarhie, iar Democraţia - în Demagogie. Aşa
dar, care formă este cea mai bună?
Elevul II: Oricare din aceste forme e bună dacă evită degenerarea.
Elevul III: Cea mai bună formă este acea care se adaptează condiţiilor istorice respective
şi firii oamenilor şi se bazează pe constituţie.
Aristotel: Foarte bine. Dar, ce este virtutea?
Elevul III: Virtutea înseamnă alegerea şi urmărirea căii de mijloc între 2 extreme
dăunătoare.
Elevul II: Virtutea superioară este justiţia, supunerea la legi.
Elevul I: Foarma superioară a virtuţii este de a te dedica cercetării ştiinţifice – activitatea
care îi asigură celui înţelept o viaţă senină.
Aristotel: Bravo tuturor. Acum să vedem care e deosebirea dintre Politică şi Poetică?
Elevul III: Rostul poetului nu este de a povesti lucrurile întîmplate cu adevărat, ci de a
povesti ceea ce s-ar putea întîmpla.
Elevul II: De aceea poezia este mai filosofică şi mai aleasă decît istoria. Nici zeii nu pot
schimba istoria.
Elevul sec. XXI: În schimb istoricii pot face asta... Hei, băieţi, la ce bun e să studiaţi
atîtea ştiinţe inutile?
Aristotel: Ca să ne ajute să găsim drumul în viaţă. Dacă nu ştii unde mergi, atunci, e
foarte dificil să alegi o cale de a ajunge la destinaţie.
Elevul sec. XXI: Fizica, Filosofia, Logica, Biologia, Etica şi Poetica –discipline inutile. O,
zeilor, cui îi trebuie atîtea discipline? Obiectul meu preferat este educaţia fizică.
Aristotel: Gimnastica este bună, pentru că avînd trupuri sănătoase le puteţi pune în slujba
unei gîndiri folositoare sau în caz de războaie – în slujba statului.
Elevul sec. XXI: Dar nu vreau la armată sau la război.
Aristotel: Uneori trebuie să-ţi aperi patria.
Elevul sec. XXI: Aşa e domnule.
Aristotel: Dar, să revenim la carte. Ca să vezi mai departe trebuie să urci mai sus, dacă nu
vreai să rămîi un analfabet. Doar scalvii nu ştiu carte în Atena.
Elevul sec. XXI: Dar poţi să îmbătrîneşti tot învăţînd şi învăţînd.

4
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Aristotel: Viaţa ca şi fabula nu se preţuieşte pentru lungimea sa ci pentru conţinut. Şi apoi
noi punem accentul pe formarea morală şi politică a viitorului cetăţean.
Elevul sec. XXI: Matale vorbeşti ca un filosof.
Aristotel: Aş spune – ca un înţelept. Să mergem, dragii mei, pentru astăzi e gata. Fiţi
destoinici la vorbe şi la fapte!
Elevii (în cor): Mulţumim profesore. La revedere.

Elevul sec. XXI: Ascultă, dar unde vă sunt fetele voastre?

Elevul: Şcoala noastră e doar pentru băieţi. Educaţia fetelor se face exclusiv în familie.
Elevul sec. XXI: Dar nu vi-i trist fără ele?
Elevul: La noi se pune accentul pe formarea morală şi politică a viitorului cetăţean.
Dacă o femeie ar urmări să-şi facă o educaţie culturală ar fi bătuită că este de o moralitate
dubioasă.
Elevul sec. XXI: Bine, bine. Dar oricum la noi e mai bine, cel puţin le poţi admira formele
lor frumoase.

Profesorul: Următorul elev.

Adam: O Doamne! Biletul 34. Întrebarea: Franţa în timpul lui Ludovic al XIV-lea.
Profesorul: Ai 30 minute pentru pregătire.

Actul III – „Epoca Medievală”

Prezentatorul: Evul Mediu e considerată Epoca Cavalerilor – timpul în care bărbaţii

aveau sentimente deosebite nu doar faţă de caii săi, dar ... şi faţă de femei.
... Suntem în Franţa secolului XVII. Curtea „Regelui Soare” – Ludovic al XIV-lea,
Regele Franţei şi al Navarei. Palatul Versaille. (Ludovic a avut cea mai lungă domnie în
istoria europeană – 72 de ani, a „urcat” pe tron la vîrsta de 5 ani, dar a preluat complet
puterea abea la vîrsta de 22 de ani, după moartea Cardinalului Jules Mazarini, carierist
italian inteligent şi lipsit de scupule – în 1661).

Scena I -
Întrunirea lui Ludovic al XIV-lea cu Colbert, inspectorul general al finanţelor şi
marchizul de Louvois, ministrul însărcinat cu probleme militare.

Ludovic al XIV: Să vedem domnilor care e situaţia în ţara mea. Vă ascult Colber.
Colbert: Sire, avem succese remarcabile atît pe plan intern, cît şi pe plan internaţional.
Mai întîi de toate, datorită inteligenţei deosebite a Înălţimii Voastre a fost redus deficitul
anual al trezoreriei. Manufacturile şi comerţul Vă aduc zilnic mii de luidori. Taxele sunt
percepute la timp.
Ludovic al XIV: S`est magnifique! Iată ce înseamnă să conduc singur, fără maică-mea -
Ana de Austria, şi naşul meu monseniorul Mazarini, care m-au neglijat atîta timp. De
acum înainte nici un ministru sau secretar nu va mai semna nimic fără acordul meu.
Colbert: Dar, Majestatea Voastră, nobilii sunt nemulţumiţi că refuzaţi să le mai daţi
funcţii în Consiliu.

5
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Ludovic al XIV: (pe un ton ridicat) - Am învăţat de la cardinalul Mazarini să cred că
monarhia a fost orânduită de către Dumnezeu, şi să mă identific cu Franţa. Acum „Statul
sunt eu!” Este dreptul meu divin să conduc Franţa, eu sunt reprezentantul lui Dumnezeu
pe Pămînt! Sunt Le dieu-donné (darul lui Dumnezeu).
Colbert: Da, sire, dar, Mazarini nu mai este acum.
Ludovic al XIV: El m-a învăţat tot,... să mă prefac cînd e necesar, să fiu cinic şi chiar ... să
dispreţuesc motivaţia umană.
Colbert: Aşa este Majestatea Voastră.
Ludovic al XIV: Sau poate ei, nobilii, cred ca nu am o educaţie suficientă.
Colbert: Nimeni nu pune la îndoială educaţia Magestăţii Voastre.
Ludovic al XIV: Da, îmi amintesc ... ceva istorie antică, dar puţină istorie modernă, o
spoială de geografie şi matematică, o cunoaştere bună a limbii spaniole şi a celei italiene.
Ce încă? A-a-a... am învăţat să vorbesc şi să scriu excelent în limba franceză. Am fost
învăţat să călăresc, să trag cu armele de foc şi să dansez, lucruri pe care le făc bine din
instinct.
Colbert: Aşa este Majestatea Voastră.
Ludovic al XIV: Dar să revenim la oile noastre. Vă dau poruncă, domnilor, să nu semnaţi
nimic, nici măcar un paşaport, fără ordinul meu; să-mi daţi raportul mie personal în
fiecare zi şi să nu favorizaţi pe nimeni. Marchize, care e situaţia în armata mea?
Marchizul de Louvois: Majestatea Voastră, reformarea armatei e terminată. Am terminat
războiul cu Ţările de Jos, şi am adus coroanei franceze Flandra cu bozăţiile sale. Acum
Franţa este cel mai bogat stat de pe continent, sire.
Ludovic al XIV: Charmant!
Marchizul de Louvois: Dominaţi armatele cu atîta profesionalism, sire.
Ludovic al XIV: Mersi!
Marchizul de Louvois: Aţi câştigat respectul soldaţilor dumneavoastră, sire, de la gradele
cele mai mari până la cele mai mici, demonstrându-vă propria abilitate de soldat, sire.
Ludovic al XIV: Voila!
Marchizul de Louvois: Aţi condus singur trupele în luptă, dovedind că sunteţi un strateg
capabil, sire. Moralul armatei se îmbunătăţea atunci când era condusă de Magestatea
Voastră personal.
Ludovic al XIV: Ştiţi să faceţi complimente, marchize.
Marchizul de Louvois: Nu e un compliment, sire.Aţi câştigat recunoştinţa soldaţilor şi ca
organizator şi administrator, întemeind spitalul Hôtel des Invalides din Paris pentru
soldaţii mutilaţi şi pensionaţi.
Ludovic al XIV: Cît e de plăcut să ştii că poporul te iubeşte.
Marchizul de Louvois: Aşa e, sire. Sunteţi atît de inteligent.
Ludovic al XIV: Sunt copilul-minune, trimis să salveze Franţa de la dezbinare spirituală.
Dar, ... ce se mai aude de la Hughenoţii noştri? Ce face Fronde?
Marchizul de Louvois: Peste 200.000 de protestanţi au fugit din ţară, cîteva mii au fost
persecutaţi, restul au tras învăţăminte. Nimic nu vă mai încalcă liniştea, sire.
Ludovic al XIV: S`est magnifique! Dar, acum sunt obosit de atîtea treburi de stat. Să
mergem la distracţii. Pe cine-i avem azi la curtea noastră?
Marchizul de Louvois: Ca de obicei, Majestatea Voastră, sunt invitaţi artişti, scriitori,
muzicieni din întreaga lume. Nobilii Înălţimii Voastre sunt şi ei cu toţii aici.
6
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Ludovic al XIV: Unde se află Majestatea Sa regina Maria-Theresa?
Colbert: Cu doamnele de la curte în odăile sale, sire. Se pregătesc de bal, doar Înălţimea
Voastră şi primarul Parisului aţi declarat că azi după masă va fi bal.
Ludovic al XIV: Să mergem deci, domnilor. Unde e peruca mea?
Marchizul de Louvois: Posedaţi mult farmec, sire, şi sunteţi atît de amabil.

Scena II -
Balul mascat de la curtea regală. 3-4 perechi dansează menuetul (ori baletul Marlesone).
Se anunţă intrarea reginei Franţei Maria Theresa a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al
Spaniei. Toată lumea se înclină în reveranţă adîncă. Intră regina cu doamnele sale şi 3
muşchetari. Regina se aşează pe tron. Dansul continuă.
Apoi se anunţă intrarea regelui Franţei. Toată lumea se înclină în reveranţă adîncă.
Regele se apropie de regină. O salută. Apoi sărută mîinile tuturor doamnelor de la curte.
Uneia chiar îi şopteşte ceva la ureche. Regina e supărată pe rege.
Regele: De ce sunteţi supărată doamnă?
Regina: Ca de obicei, domnule, îi faceţi să supere pe cei apropiaţi.
Regele: La ce vă referiţi, doamnă?
Regina: Ştiţi că nu m-am împăcat niciodată cu infidelitatea soţului meu, sire.
Regele: Nu înţeleg despre ce vorbiţi, doamnă.
Regina: Ştiu că găsiţi compensaţii în altă parte, sire.
Regele: Nu vreau să înţeleg despre ce vorbiţi, doamnă.
Regina: Ştiu că vă bucuraţi de favorurile mai multor amante, sire, având chiar şi numeroşi
bastarzi.
Regele: Şi cine sunt amantele mele, mă rog?
Regina: Blajina şi neştiutoarea Louise de la Vallière, inteligenta şi intriganta Françoise-
Athénaïs de Montespan şi autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon.
Regele: Îm-m-m-m....
Regina: Şi le mai şi răsplătiţi material, din caznaua statului.
Regele: Haideţi, doamnă, să nu analizăm viaţa intimă a regelui. Să nu dăm pretexte de
bîrfă amicilor noştri, să nu dramatizăm situaţia, şi ... să dansăm.

Actul IV- „Epoca Modernă”

Prezentatorul: Epoca Modernă – epoca revoluţiilor industriale şi agrare, epoca
războiaelor şi luptelor pentru colonii şi teritorii, timpul revoluţiilor burgheze şi al
reformelor profunde în societate, ce au avut loc în ambele emisfere ale terrei.
Noi vom poposi în Lumea Nou - Războiul pentru Independenţă al celor 13 Colonii
Engleze din America de Nord. Vom fi martorii oculari la una din şedinţele Congresului al
treilea Continental din Philadelphia (1776). Personalităţile prezente aici sunt acei, ce vor
intra în istorie ca „Părinţii fondatori” ai SUA - Thomas Jefferson, George
Washington, Benjamin Franclin, John Adams, Robert Livingstone, Roger Sherman,
Thomas Paine şi alţii lucrînd asupra textului „Declaraţiei de Independenţă” a coloniilor
americane.

Sherman: Domnilor, conflictul dintre metropolă şi colonii treptat se transformă dintr-o

dimensiune economică în dimensiune politică, asta din urmă devenind dominantă.
7
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Jefferson: Ne-am adunat aici ca să ducem la bun sfîrşit lupta noastră pentru independenţă
de Coroana Britanică.
Franclin: Reieşind din tradiţia constituţională engleză care îşi are originea în ,,Magna
Charta Libertatum" şi ,,legile eterne ale naturii", trebuie să elaborăm un document, o
înţelegere între guvernul şi poporul american.
Washington: Noi, coloniştii întotdeauna am sperat să avem aceleaşi drepturi politice ca
şi englezii din metropolă. Dar nu le avem, precum nici nu am obţinut dreptul de a avea
reprezentanţi în Parlamentul de la Londra.
Sherman: Nu mai vrem ca regele să ne menţină într-o poziţie de subordonare.
Jefferson: Legea Timbrului şi Partida de ceai de la Boston din 1773, au fost apogeul
răbdării noastre. Protestul nostru a fost prompt. Toate impozitele trebuie votate de
Adunările locale din colonii şi nu de metropolă.
Washington: Negociere cu Anglia, în limitele prevederilor constituţionale nu au dat
rezultate. Astfel, s-a constituit şi primul guvern central care va coordona efortul politic şi
militar al nostru în favoarea independenţei.

Franclin: Regele Angliei a încălcat guvernarea, ce trebuie să asigure apărarea drepturilor

tuturor cetăţenilor: viaţa, libertatea şi năzuinţa spre fericire. Deoarece regele a încălcat
acest pact, este de datoria poporului să înlăture guvernarea devenită tiranică.

Jefferson: Da. Noi suntem un popor nou – poporul american şi nu mai vrem să avem
nimic în comun cu Britania.
Livingstone: Dar ce este poporul american?
Jefferson: Este un amestec de Englez, Scoţian, Irlandez, Francez, Olandez, German şi
Suedez. Cred că pe acest fundal pestriţ ne-am constituit ca rasă Americană.
Franclin: Aţi scăpat un lucru, domnilor: americanii nativi – Indienii.
Un plantator din Sud: Ba nu domnule, refuz categoric să recunosc aportul lor la
formarea naţiunii noastre. În rezervaţii cu ei! Nu e loc şpentru dînşii aici.
Jefferson: Ar trebui să ne inspirăm mai mult din Iluminismul European şi nu din vechea
mentalitate feudală medievală. Doar vrem să creăm un stat de tip nou, bazat pe principii
democratice.
Washington: Să nu uităm că am început revoluţia noastră împotriva metropolei din
cauza abuzului şi lipsei de drepturi la care ne-a supus Măria Sa Regele George al III-lea şi
curtea sa, atentînd la „viaţa, libertatea şi proprietatea noastră”.
Un loialist: Şi dacă cineva va sabota deciziile dvs? Ori vor organiza acte teroriste în
spatele frontului?
Washington: Propun să fie lipsiţi de drepturile civile, să le confiscăm averea şi să-i
deportăm în Anglia. Dacă o plac atît de mult las-să trăiască acolo.
Un loialist: Mai bine să emigrez benevol decît să-mi pierd şi averea. (pleacă)
Toţi: Drum bun! Salutări Măriei Sale!
Franclin: Să revenim deci la documentul nostru. „Comitetul celor cinci” a elaborat
schiţa Declaraţiei de Independenţă. După 3 săptămîni de dezbateri şi 86 de modificări
cred că e timpul să luăm o decizie. Aşa dar, Declaraţia cuprinde în jur de 1500 de cuvinte
şi e împărţită în 4 secţiuni: Întroducerea, Preambul, Corpul principal de argumente şi
Concluziile entuziaste. Să ascultăm, deci textul Declaraţiei. Poftim, domnule Sherman.
8
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Sherman: „Considerăm aceste Adevăruri ca fiind evidente, că toţi Oamenii se nasc
egali, că sunt înzestraţi de Creator cu unele Drepturi inalienabile, printre acestea
numărîndu-se dreptul la Viaţă, Libertate şi acela la Fericire. Astfel, pentru a garanta
aceste Drepturi, Guvernele sunt instituite de către Oameni. Ori de cîte ori orice Formă
de Guvernămînt este distrugătoare pentru aceştea, este Dreptul Oamenilor să o schimbe
sau să o desfiinţeze şi să instituie un nou Guvern, care să se fundamenteez pe aceste
Principii şi să-şi administreze Puterea în forme care să fie cît mai adecvate pentru a
asigura Siguranţa şi Fericirea Oamenilor.”
Toţi: Bravo!!! (aplauze)
Adams: Mi-i frică că nu vom putea face faţă luptei pentru aceste valori, doar încă nu
avem o armată regulată bine instruită ca să ţinem piept despotismului regal.
Jefferson: Ba din contra. Am început deja mobilizarea tuturor bărbaţilor în vîrstă de la 16
la 50 de ani. În calitate de comandant al căreia va fi generalul George Washington, unicul
dintre noi care are o experienţă militară adecvată.
Washington: Mulţumesc pentru încredere.
Franclin: Vreaiu să vă bucur domnilor că nu suntem singuri. Lupta noastră a trezit în
Europa un val de simpatie pentru americani. Ne susţin mulţi europeni, care s-au înrolat ca
voluntari.
Washington: Ne-au venit în ajutor sute de germani, francezi şi alte neamuri. În special
apreciem aportul marchizului La Fayette, a generalului polonez Tadeusz Cosciusyko,
precum şi a germanilor conduşi de Von Kalb, care s-au înrolat alături de americani.
Adams: Să revenim la document. Propun să proclamăm principiul suveranităţii poporului
ca bază, precum şi libertăţi şi drepturi democratice, cum ar fi egalitatea cetăţenilor în faţa
legii.
Washington: Să ne gîndim bine ce scriem, în aşa fel ca să fie valabil pe mulţi ani înainte.
Franclin: Dar, tot odată, ori de cîte ori forma de guvernare va deveni o promejdie pentru
persoane, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, bazat pe alte principii mai
potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea.
Jefferson: Propun suprimarea şi condamnarea sclaviei. Este o ruşine pentru noi – naţiune
modernă – să expluatăm persoanele doar pentru că au o altă culoare.
Un plantator din Sud: Protestez, în numele tuturor plantatorilor din coloniile sudice
Georgia şi Carolina de Sud. Dacă insistaţi asupra acestei clauze, noi vom părăsi
Congresul şi refuzăm să luptăm împotriva Angliei.
Washington: Thomas, să căutăm un compromis. Noi avem nevoie de ei. Suntem prea
slabi fără ei. Această propunere este precoce la momentul dat.
Jefferson: O.K. Cel puţin Guvernul trebuie să-i răscumpăre din sclavie măcar pe cei care
au luptat în componenţa armatei americane şi au dat dovadă de eroism fără seamăn pe
cîmpul de luptă.
Toţi: Let it be! Aşa să fie! (Se semnează Declaraţia).
Franclin: Felicitări domnilor. Azi, în Pensilvania State House din Philadelphia, Iulie 4,
1776, a fost semnat un document istoric „Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale
Americii”.
Adams: De azi înainte aceasta ar trebui celebrată cu pompă şi paradă, cu spectacole,
jocuri, sporturi, arme, clopote, focuri de artificii, de la un capăt al continentului pînă la
celălalt, de acum încolo pînă la nesfîrşit, pentru totdeauna. Amin.
9
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Toţi: God bless America!

Actul V- „Epoca Contemporană”

Prezentatorul: Istoria secolului XX – începutul sec. XXI. Epocă zbuciumată, 24 de ore

non-stop de noutăţi şi evenimente. Timpul cînd noi înghiţim istoria ca pe seminţele de
floarea soarelui. Dacă am sumariza ce este secolul XX, am spune că el a înălţat cele mai
mari speranţe ale umanităţii şi tot el a şi distrus iluziile şi idealurile lui. Istoricilor le vine
deseori greu să răspundă la această întrebare – Ce este secolul XX? Deseori el este
considerat ca cea mai dificilă perioadă atît de studiat cît şi de predat. Este plin de omiteri
şi falsificări, este o sursă de conflicte, confruntări şi neînţelegeri. Totodată este o
provocare pentru istorici şi o repetare perpetuă pentru oamenii politici. Azi, şi noi vom
încerca un efort de a-l înţelege.

Conferinţa de la Ialta (4-11 februarie 1945). A doua întîlnire a „Celor 3 mari” în istorie –
Iosif Stalin, Winston Churchill şi Franclin Delano Roosevelt, convocată în URSS la
iniţiativa lui F. Roosevelt.

Sub muzica ... pe scenă apar „Cei 3 mari”. Se aşează la o masă rotundă.

Stalin: Tovarăşi, Domnule Preşedinte, Domnule Prim-Ministru, Vă mulţumesc că aţi

venit în statul nostru sovietic. Sper că aţi avut un zbor fără probleme şi că aţi avut o
întîlnire călduroasă din partea noastră.
Roosevelt: Mulţumesc pentru cuvinte calde, domnule Stalin. Am aşteptat să vă vedem şi
pe Dvs la aeroport, dar, din păcate ni s-a spus că nu sunteţi încă sosit în Ialta.
Stalin: Probleme importante de stat, tovarăşi, m-au reţinut la Moscova. Dar, ... să
începem. Să vedem programa de lucru a Conferinţei noastre.
Un general: (dă cititrii ordinea de zi)
* Generalii Antonov şi Marshall ne vor informa despre situaţia pe Fronturile de Est şi de
Vest. Apoi, în continuare, militarii vor lucra asupra problemelor legate de înfrîngerea
Germaniei şi scurtarea duratei războiului.
* O altă problemă este cea a împărţirii Germaniei, a ocupaţiei şi controlului asupra
teritoriului ei.
* Altă problemă este cea a reparaţiilor.
* O problemă importantă este şi cea a pedepsirii criminalilor de război.
* Altă problemă este problema Poloniei.
* O altă problemă este intrarea URSS în război contra Japoniei
* Problema funcţionării Consiliului de Securitate al viitoarei ONU
* Şi în final: adoptarea „Declaraţiei cu privire la Europa eliberată”
Churchill: Se pare că avem de lucru destul zilele acestea. Dacă nu aveţi nimic împotrivă,
aş vrea să începem cu problema a doua – Dezmembrarea Germaniei. În cîte zone de
ocupaţie trebuie să fie împărţită Germania după război? Eu consider că în 4 sau chiar 5.
Stalin: De ce 4-5?
Churchill: De ce nu am include-o şi pe Franţa printre acele ţări care ar beneficia de o
zonă a Germaniei? Doar a luptat şi ea în acest război.
10
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
Stalin: Sunt împotrivă, tovarăşi. Franţa s-a bătut destul de slab în 1940. A deschis practic
porţile pătrunderii forţelor germane în Europa de Vest. Totodată aceasta ar putea crea
precedent şi pentru alte state ca Belgia, Olanda, Polonia.
Roosevelt: Înţeleg poziţia dvs, domnule Stalin. Propun un compromis – să-i atribuim
totuşi şi Franţei o zonă de ocupaţie din contul teritoriilor revenite Marii Britanii şi SUA.
Nu sunteţi împotrivă, domnule prim-ministru?
Churchill: Îm-m-m...Nu, nu sunt, dar să aibă şi Franţa dreptul a participa în comisiile de
control asupra Germaniei.
Stalin: Bine. Şi acum, tovarăşi, despre reparaţii. URSS crede că suma întreagă a
reparaţiilor de război pe care Germania trebuie să le plătească aliaţilor trebuie să fie de 20
mlrd $. Ce ziceţi, domnilor?
Roosevelt: E o sumă cam exagerată. S-ar putea ca Germania să nu aibă surse s-o
plătească. Dar,... dacă luăm în consideraţie potenţialul industrial, atunci e bine.
Churchill: Da, sunt de acord cu dvs.
Stalin: Aşa ... Dar din această sumă - 50% să-i revină URSS.
Churchill: Îm-m-m... All right!
Roosevelt: ... O.K.! Să trecem la „Declaraţia despre Europa eliberată”. Propun să
coordonăm eforturile noastre pentru a ajuta statele Europei să se elibereze de fascism şi
dictatură şi să-şi restabilească viaţa lor politică şi economică.
Churchill: Distrugînd ultimele vestigii ale fascismului şi nazismului – să-şi creeze
instituţii democratice proprii, alese de ei înşişi. Fără amestecul din afară!!!
Stalin: (în semivoce) - Vom trăi şi vom mai vedea. (cu voce tare) - Da, desigur, doar
instituţii democratice. ...Siberia, Siberia... ... Iar acum să revenim la cele discutate de
noi, domnule Churchill, încă toamna trecuta la Moscova. Să reglementăm odată şi odată
situaţia din Balcani. Armatele noastre se află deja în România şi Bulgaria, unde şi noi şi
voi avem interese, misiuni, agenţi la urma urmei. Domnul Churchill a propus să nu ne
certăm pentru chestiuni puţin importante. Sunt de acord cu propunerea dvs, domnule
prim-ministru şi domnule preşedintre, de o predominanţă de 90% în România pentru
URSS şi 10% pentru dvs. În schimb 90% în Grecia pentru dvs şi doar 10% pentrru noi.
Pentru Bulgaria 75% pentru noi şi 25% pentru dvs. Iar pentru Iugoslavia 50% - 50%. Ce
spuneşi, tovarăşi?
Churchill: Bine.
Roosevelt: Bine.
Stalin: Ce bine că suntem cu toţii de acord, nu-i aşa, tovarăşi?
Churchill: Nu găsiţi că e cel puţin cinic, domnule Stalin, să reglementăm aceste
probleme, de care depinde soarta a milioane de oameni?..
Stalin: Nu. Astfel vom evita mişcări din partea populaţiei, răscoale sau chiar războaie
civile nedorite.
Roosevelt: (către Churchill, în semivoce; Stalin analiza harta) - Mă tem că urmaşii noştri
ne vor considera slabi, că am cedat atît de mult în faţa lui Stalin. Sau, şi mai rău, ne vor
compara cu Molotov şi Ribbentrop, pentru că împărţim lumea ca şi ei. Dar,... n-ai ce face
în politică dacă pielea ţi-i mai subţire decît la porc.
Churchill: Dacă trebuie să omori pe cineva nu e nevoie să fii politicos. Cel puternic
decide pentru cel slab. Împărţirea e simplă: China ia Extremul Orient. Pacificul revine

11
 Angela Trubceac, profesor de istorie, grad didactic II,
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu“ Orhei
SUA. Africa şi Europa sunt împărţite între Rusia şi Marea Britanie. Sper că intervenţia
rusească în Europa să nu fie prea dură.
Stalin: (îngînînd un cîntec, trăgînd din pipă) - Широка страна моя родная, много в ней
лесов, полей и рек…(Necuprinsă-i ţara mea natală)
Roosevelt: (către Churchill) - Grija mea este să obţinem angajamentul lui Stalin să nu-şi
lărgească imperiul dincolo de o anumită linie. Va trebui, bineînţeles să primească
Finlanda, Ţările Baltice, jumătatea de Est a Poloniei şi ... Basarabia. Nici nu poate fi
vorba să ne opunem acestor dorinţe ale lui Stalin. Dar rămîne de văzut dacă Stalin se va
mulţumi cu aceste graniţe.
Stalin: Sunt de acord cum am împărţin sferele de influienţă, tovarăşi.
Roosevelt: Este sigur că regimurile comuniste satelite se vor înmulţi considerabil. Dar ce
putem face? Acesta este singurul tribut plătit de noi pentru pacea mondială.

Elevul (de după culise):

Noi spunem adesea: „Totul e în mîinile Domnului”, dar, uneori se pare că Istoria a scăpat
de sub controlul lui. Astfel a fost crucificată România şi răpită a treia oară Basarabia!!! A
fost vîndută ruşilor de Churchill, odată cu întreaga Europă de Răsărit, cu acordul lui
Roosevelt.

Profesorul: Sunt impresionat, băiete.

Elevul: În sfîrşit.
Profesorul: Ştii, Adame, ca să te afirmi trebuie să cutezi, să mergi înainte, învingînd
rătăcirile, mizeria, rutina, nedreptăţile şi propriile tale slăbiciuni. Să nu dai înapoi, să nu
te opreşti, să nu te mulţumeşti cu victoria zilei curente, căci, cum spunea Romen Rollan,
nu poţi birui odată pentru totdeauna, trebuie să birui în fiecare zi! E singura cale de a păşi
din anonimat spre genialitate.

Cuvînt de încheiere
Prezentatorii:
Considerăm că utilitatea Istoriei constă în compararea legilor şi obiceiurilor, tradiţiilor şi
vieţii diferitor state şi popoare, pe care o poate face oricine, şi oamenii de stat şi cetăţenii
de rînd. Această comparare îndeamnă naţiunile să concureze între ele în arte, comerţ,
economie, ştiinţe... Iar o competiţie sănătoasă e întotdeauna în binele întregii omeniri.

Viaţa noastră este acea ce credem despre ea. Un popor fără cultură, fără istorie nu este o
naţie, un neam, ci o gloată.
Ca să fii tu om au existat alţi oameni, ca să fie alţi oameni, Trebuie să fii tu om! (Nicolae
Iorga)

Se încheie activitatea cu cîntecul „Odă Istoriei” în interpretarea lui Andrei Cociorva,

elev al cl. XI D şi a profesoarei Angela Trubceac. (vezi anexa)

12